Marinescu Elena Andreea Universitatea Ecologica Bucuresti Facultatea de Psihologie , anul IV Braila

PSIHOLOGIA COGNITIVA referat

Sintagma de psihologie cognitiva are doua sensuri. Mai intai, ea semnifica studiul detaliat al sistemului cognitiv uman si a subsistemelor sale ("memoria", "gandirea", "limbajul", "perceptia" etc.). Considerandu-se sistemul cognitiv ca sistem de prelucrare (procesare) a informatiei, aceasta revine la ideea ca psihologia cognitiva studiaza procesarile la care este supusa informatia intre inputul senzorial si outputul motor sau comportamental. Urmand fluxul prelucrarilor de informatie, psihologia cognitiva isi elaboreaza un limbaj propriu, ce face adesea sa se foloseasca utilizarea termenilor traditionali din psihologie si utilizeaza o metodologie specifica (ex: analiza de protocol, simularea pe calculator a proceselor cognitive, recursul la formalisme logicomatematice etc.) care ii confera un statut distinct in ansamblul stiintelor contemporane. Sub raport tematic ea se dovedeste a fi o continuare a psihologiei gestaltiste si asociationiste de la care preia multe teme de cercetare pe care le trateaza insa cu o metodologie mult mai riguroasa scufundata in paradigma conceptuala a teoriei informatiei. In al doilea rand, sintagma psihologie cognitiva desemneaza o anumita abordare a tuturor fenomenelor psihice si comportamentale din perspectiva mecanismelor informationale subiacente. Rezulta "teorii cognitive ale emotiilor sau stresului" - care incearca sa stabileasca modul in care procesele cognitive determina emotiile sau reactia de stres, "teorii cognitive ale motivatiei" - centrate pe detectarea prelucrarilor de informatie in motivatie, "psihologia sociala cognitiva" - tentata sa explice comportamentul social prin prisma factorilor cognitivi implicati etc. Initial, orgolioasa si imperialista - cu tendinta de a reduce toate fenomenele psihice la secvente de procesari de informatie - abordarea cognitivista s-a maturizat ulterior, prin reconsiderarea caracterului ireductibil al altor factori implicati in dinamica comportamentului uman (Richard, Bonet & Ghiglione, vol. III, 1990). Pe scurt, dintr-o abordare cognitivista, a devenit o abordare cognitiva. Este psihologia cognitiva o moda, un curent care va sfarsi mai mult sau mai putin lamentabil precum alte curente psihologice (asociationismul, introspectionismul, gestaltismul, behaviorismul etc.)? Raspunsul este negativ. In masura in care sistemul bio-psihic uman este un sistem deschis,

realizand cu mediul sau nu numai un schimb substantial si energetic ci si unul informational, psihologia cognitiva isi are si va avea permanent propriul sau obiect de studiu. Recunoscand natura informationala a fenomenelor psihice (sau a majoritatii acestora), fenomene ireductibile la structurile neurobiologice care realizeaza sau implementeaza prelucrarile de informatie (neurostiintele) sau la jocul contingentelor ce actioneaza asupra comportamentului (behaviorismul), recunoastem implicit perenitatea psihologiei cognitive. A spune ca psihologia cognitiva este un curent psihologic ceea ce inseamna a sustine ca abordarea fenomenelor psihice ca procese informationale este ea insasi o chestiune de moda, vremelnica. Daca insa suntem de acord cu ideea ca sistemul bio-psihic uman este un sistem de procesare a informatiei atunci psihologia cognitiva este stiinta care studiaza mecanismele acestor prelucrari, modul in care un anumit input induce un output specific. Viabilitatea psihologiei cognitive este sustinuta si de caracterul cumulativ, integrationist al acesteia. Ea a preluat nu numai rezultatele viabile din curentele psihologice anterioare ci si sugestiile vagi dar fertile ale acestora pe care le-a supus apoi unui examen experimental si metodologic riguros. De exemplu, si-a apropriat principiile gestaltiste (ex: principiile proximitatii, similaritatii, inchiderii etc.). La fel, ideea de baza a asociationismului potrivit careia continuturile psihice formeaza lanturi asociative organizate ierarhic, a fost concretizata in cateva modalitati specifice de reprezentare a cunostintelor precum retelele semantice sau scenariile cognitive . Desenul general al dezvoltarii intelectuale continut in creoda piagetiana a fost asimilat si dezvoltat prin cercetarile realizate asupra strategiilor rezolutive, proceselor metacognitive sau memoriei de lucru . Cat priveste behaviorismul, desi initial psihologii cognitivisti l-au atacat, ulterior au admis viabilitatea multora dintre rezultatele acestui curent, relevand insa si aspectul informational al relatiilor dintre comportamentul uman si contingentele externe. Pe de alta parte, numerosi psihologi cu angajament behaviorist isi recunosc pozitiile in modelele cognitive neoconexioniste, retelele neuromimetice fiind considerate un "behaviorism mascat sau un behaviorism in haine computationale" (Papert, 1988, p.9). Pe scurt, studierea psihologiei cognitive iti da sentimentul optimist si tonifiant al dezvoltarii cumulative a psihologiei. Ea explica tot ceea ce a putut fi explicat pe baza teoriilor anterioare dar, in plus, explica si ceea ce acestea nu au putut explica. Minimalizarea psihologiei cognitive, asocierea ei cu avatarurile unui soi de moda stiintifica, e facuta de trei categorii de critici. In prima categorie intra acele persoane care desi clameaza natura informationala a psihicului atribuie psihologiei cognitive statutul de curent psihologic contemporan, alaturi de altele, harazit disparitiei, interesant mai degraba din punctul de vedere al istoriei psihologiei decat al problematicii psihologice fundamentale. Or, asa cum am aratat anterior, recunoasterea faptului ca prelucrarile de informatie sunt esentiale pentru personalitatea umana, implica automat admiterea psihologiei cognitive ca demers stiintific peren. Bazandu-se pe neintelegere si inconsecventa logica, critica lor se autodistruge, de aceea nu merita o atentie speciala. A doua categorie de critici invoca lipsa de plauzibilitate neuronala a modelelor cognitive (ex: Bunge & Ardila, 1987). De exemplu, se invoca imposibilitatea gasirii unui corespondent neurofiziologic pentru regulile de producere (= perechi de tipul daca ... atunci ..., in care in antecedent este o conditie iar in consecvent o actiune sau operatie care se executa daca conditia respectiva este indeplinita). Regulile de producere sau sistemele de producere stau la baza unor modelari ale sistemului cognitiv de genul celor prezentate de J.R. Anderson - ACT* sau A. Newell - SOAR (10.2). In afara de faptul ca aceste critici confunda nivelurile de analiza ale sistemului cognitiv (1.3.2), in cea mai mare masura ele sunt o lovitura data in vant deoarece majoritatea modelelor cognitive iau in considerare datele oferite de neurostiinte. In plus, modelarile neoconexioniste sunt de inspiratie neuronala evidenta, plauzibilitatea neurofiziologica fiind unul dintre atuurile lor fundamentale. Totusi, relatiile dintre sistemul cognitiv si structurile

neuro-cerebrale sunt prea complexe pentru a fi expediate printr-o analiza lapidara in contextul de fata. Deocamdata, parafrazandu-l pe D. Marr, vom spune ca asa cum teoria zborului nu se poate deduce din anatomia aripilor de pasare, nici mecanismele cognitive nu se pot deduce din biochimia sistemului nervos. Informatia procesata si structurile anatomice care o realizeaza sunt lucruri diferite chiar daca, la un anumit nivel, ele pot fi solidare. In fine, al treilea gen de critici vine dinspre behaviorism (ex: Skinner, 1977, Bandura, 1984). Fara sa mai nege existenta unor prelucrari interne a stimulilor, behavioristii actuali neaga posibilitatea cunoasterii lor prin instrumestul metodologic utilizat de cognitivisti sau neaga rolul cauzal al factorilor cognitivi in inducerea unor comportamente. Asprimea acestor critici a scazut considerabil in ultimii ani pe masura ce, pe de o parte, tot mai multi behavioristi s-au recunoscut in noile modelari conexioniste ale proceselor cognitive, iar pe de alta parte psihologia cognitiva a asimilat tot mai multe din rezultatele experimentale ale behaviorismului. Trebuie sa retinem, ca psihologia cognitiva studiaza mecanismele de prelucrare a informatiei si impactul lor asupra ansamblului personalitatii. Ea are un limbaj propriu si o metodologie specifica. Initial orgolioasa si imperialista , tinzand sa reduca complexitatea fenomenelor psihice la procese strict informationale, odata cu maturizarea ei psihologia cognitiva si-a temperat orgoliile. Ea preia si dezvolta temele paradigmelor anterioare, inclusiv behaviorismul pe care initial l-a criticat cu severitate. Studiul psihologiei cognitive pune in evidenta caracterul cumulativ al dezvoltarii psihologiei insasi. Dupa aceasta schita de portret, ne putem intreba care sunt relatiile psihologiei cognitive cu celelalte ramuri ale psihologiei? Raspunsul la aceasta chestiune presupune luarea in considerare a ceea ce s-ar putea numi caracterul bipolar al psihologiei cognitive, adica a faptului ca ea este, in acelasi timp: a) o disciplina specifica din cadrul stiintelor cognitive si b) o ramura sau directie de specializare a psihologiei insasi..