ECOLOGIE

5. STANDARDE ŞI REGLEMENTĂRI

Norme calitative pentru apa potabilă există de mult timp. Pe măsură ce a progresat ştiinţa dar
şi poluarea s-a intensificat şi diversificat, a crescut exigenţa şi complexitatea standardelor,
metodelor de analiză şi control. Se afirmă astăzi că de regulă apa este cel mai bine cunoscut şi
monitorizat factor de mediu. Dar chiar în ţările dezvoltate s-a dovedit că nu s-a făcut încă
destul şi că standardele şi reglementările trebuie periodic reconsiderate şi actualizate, pentru a
asigura sănătatea populaţiei.

Fiecare ţară sau regiune dintr-o ţară are propriile norme de calitate. Totuşi pe plan mondial se
tinde spre o bază comună, rezultată din experienţa şi necesităţile tuturor. În acest sens
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis şi reeditează periodic "Directivele pentru calitatea apei
potabile" iar organisme internaţionale precum Uniunea Europeană promovează şi ele norme
comune detaliat sau cel puţin orientative, cum sunt Directiva 98/83/EC privind calitatea apei
destinate consumului uman.

În România, norma de calitate pentru apa potabilă în anii '80 a fost STAS 1342/84, iar în
ultimul deceniu, a fost STAS 1342 / 1991, din care reproducem în continuare prevederile
esenţiale:

STAS 1342/91 APĂ POTABILĂ

(Extras)

Acest standard de stat s referă la apa potabilă furnizată de instalaţiile centrale sau sursele
locale de alimentare apă, de rezervoarele de înmagazinare transportabile, precum şi la cea
folosită pentru apă caldă menajeră (baie şi bucătărie). NU se referă la apele minerale.

TABEL MARE

Indicatori bacteriologici

TABEL
Semnificaţia, importanţa şi interpretarea valorilor diverşilor parametri au fost expuse pentru
majoritatea acestora în fasciculul "Apele de suprafaţă" din prezenta serie de broşuri ECOAQUA.

Acest STAS se mai aplică în continuare, dar nu pentru mult timp, deoarece la 29 august a
intrat în vigoare Legea nr. 458 / 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 29 iulie 2002. Anexa I la noua lege indică o
altă listă de parametri de calitate a apei potabile ce trebuie îndepliniţi şi pe viitor va putea fi
modificată prin Hotărâri ale Guvernului. Unii parametri din noua listă sunt identici cu cei din
STAS 1342-91 alţii diferă. Noua lege însă are nevoie de numeroase norme de punere în
aplicare şi conformarea la noile standarde se prevede a se eşalona pe o perioadă lungă,
dincolo de anul 2010. Oricum ea trebuie să fie pe viitor baza de lucru în materie de calitate a
apei potabile. Ea dă şi importante definiţii oficiale şi desemnează autorităţi responsabile.
Reproducem în extras în continuare principalele prevederi:

Legea nr. 458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile

Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 552 din 29 iulie 2002

- EXTRAS-

Art. 1. - Prezenta lege reglementează calitatea apei potabile, având ca obiectiv protecţia
sănătăţii oamenilor împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a apei potabile prin
asigurarea calităţii ei de apă curată şi sanogenă.

Art. 2. - În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:

1. Prin apă potabilă se înţelege apa destinată consumului uman, după cum urmează:

a) orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea
hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată
prin reţea de distribuţie, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;

b) toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea,
conservarea sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului uman, cu
excepţia cazului în care Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor aprobă folosirea apei şi este demonstrat că apa utilizată nu afectează calitatea şi
salubritatea produsului alimentar în forma lui finită.

2. Prin sistem de distribuţie sau instalaţie interioară se înţelege totalitatea conductelor,

garniturilor şi dispozitivelor instalate între robinete de apă utilizată în mod normal pentru
consumul uman şi reţeaua de distribuţie exterioară, dar numai atunci când acestea nu intră în
responsabilitatea furnizorului de apă, în calitatea sa de producător şi/sau distribuitor de apă, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.

Art. 3. - (1) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică următoarelor tipuri de ape:

a) apelor naturale minerale, recunoscute ca atare de către autorităţile competente, în
conformitate cu legislaţia în vigoare;

b) apelor care au proprietăţi terapeutice, în sensul prevederilor stabilite prin lege, reglementări
sau procedee administrative referitoare la produsele farmaceutice.

(2) Se exceptează de la prevederile prezentei legi:

a) apa destinată exclusiv utilizărilor în condiţii speciale, pentru care Ministerul Sănătăţii şi
Familiei se declară satisfăcut de calitatea acesteia, şi care nu influenţează, direct sau indirect,
sănătatea consumatorilor cărora le este destinată;

b) apa potabilă provenind de la producător de apă individual, care furnizează mai puţin de 10
m3 în medie/zi sau care deserveşte mai puţin de 50 de persoane, cu excepţia cazului în care
apa este produsă ca parte a unei activităţi comerciale sau publice. [............]

Art. 4. - (1) Apa potabilă trebuie să fie sanogenă şi curată, îndeplinind următoarele condiţii:

a) să fie lipsită de microorganisme, paraziţi sau substanţe care, prin număr sau concentraţie,
pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană;

b) să întrunească cerinţele minime prevăzute în tabelele 1A, 1B şi 2 din anexa nr. 1;

c) să respecte prevederile art. 5-8 şi 10. [........]

Art. 5. - (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei aprobă valori pentru parametrii suplimentari, care
nu sunt incluşi în anexa nr. 1 [........]

Art. 6. - (1) Calitatea apei potabile este corespunzătoare când valorile stabilite pentru
parametri sunt în conformitate cu anexa nr. 1, în următoarele puncte de prelevare a probelor:

a) la robinetul consumatorului şi la punctul de intrare în clădire, în cazul apei potabile furnizate

prin reţeaua de distribuţie;

b) la punctul de curgere a apei din cisternă, în cazul apei potabile furnizate în acest mod;

c) în punctul în care apa se pune în sticle sau în alte recipiente, în cazul apei potabile
îmbuteliate;

d) în punctul din care apa este preluată în procesul de producţie, în cazul apei utilizate în
industria alimentară.

(2) Dacă în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) se constată că valorile parametrilor nu se
încadrează în valorile stabilite pentru parametri, în conformitate cu anexa nr. 1, din cauza
sistemului de distribuţie interioară sau a modului de întreţinere a acestuia se consideră că au
fost îndeplinite obligaţiile ce revin producătorului, respectiv distribuitorului, cu excepţia
situaţiei în care apa este furnizată direct publicului, precum: unităţi de învăţământ, unităţi de
asistenţă medicală, instituţii socioculturale şi cantine. [........]

Art. 7. - (1) Monitorizarea calităţii apei potabile se asigură de către producător, distribuitor şi
de autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti. [........]

(3) Producătorii, distribuitorii sau utilizatorii de apă potabilă, prin sistem public colectiv ori
individual, prin îmbuteliere în sticle sau alte recipiente, pentru industria alimentară, vor
asigura monitorizarea curentă, de control al apei potabile, conform unui program care trebuie
să cuprindă cel puţin controlul eficienţei tehnologiei de tratare, îndeosebi a dezinfecţiei, şi al
calităţii apei potabile produse, distribuite şi utilizate. [........]

(7) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, poate decide
efectuarea unei monitorizări suplimentare dacă există dovezi care atestă prezenţa în apă a
unor substanţe sau microorganisme, care nu au fost stabilite ca parametri în conformitate cu
anexa nr. 1 şi care pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană. Monitorizarea
suplimentară se realizează individualizat pentru fiecare substanţă sau microorganism în cauză.
[........]

Art. 8. - (3) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti,

dispune interzicerea sau restricţionarea utilizării apei potabile, fie că s-au înregistrat sau nu
neconformităţi faţă de valorile parametrilor, dacă apa potabilă constituie un pericol pentru
sănătatea umană şi verifică dacă au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea
sănătăţii umane. În astfel de cazuri consumatorii trebuie să fie informaţi de îndată şi primesc
toate recomandările ce se impun.

(4) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu

alte instituţii şi servicii publice competente vor decide ce tip de măsură dintre cele prevăzute la
alin. (3) se aplică, ţinând seama de riscurile pentru sănătatea populaţiei generate de
întreruperea aprovizionării cu apă potabilă sau de restricţii în utilizarea acesteia. [........]

(7) În orice situaţie în care sunt luate măsuri de remediere autoritatea de sănătate publică
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, dispune informarea consumatorilor, cu excepţia
cazurilor în care nerespectarea valorilor parametrilor nu are însemnătate pentru sănătatea
acestora. [........]

Art. 9. - (1) Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba, la solicitarea autorităţii de sănătate
publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, derogări pe o perioadă determinată de la
valorile parametrilor stabiliţi în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) sau cu tabelul nr. 2
din anexa nr. 1 până la o valoare ce va fi stabilită şi aprobată de către Ministerul Sănătăţii şi
Familiei, luându-se în considerare riscul pentru sănătate şi alternativele de aprovizionare cu
apă potabilă a populaţiei din zona respectivă.

Derogările vor fi limitate la o perioadă cât mai scurtă şi nu vor depăşi o durată de 3 ani. În
situaţia în care autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti,
solicită prelungirea derogării, se va înainta Ministerului Sănătăţii şi Familiei analiza situaţiei şi
motivarea solicitării de obţinere a celei de-a doua derogări. Pentru o a doua derogare nu se va
depăşi termenul de 3 ani.

(2) În cazuri excepţionale Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba o a treia derogare
pentru o perioadă care, de asemenea, nu va depăşi 3 ani. Decizia pentru o astfel de cerere va
fi luată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în termen de 3 luni de la depunerea solicitării.
[........]

(6) Autorităţile de sănătate publică şi autorităţile administraţiei publice locale din teritoriul
pentru care s-a recurs la derogările prevăzute în acest articol vor informa populaţia afectată
despre aceste derogări şi despre condiţiile de gestionare a acestora, în termen de 48 de ore de
la confirmare. Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti,
împreună cu autorităţile administraţiei publice locale vor asigura acordarea de asistenţă
grupurilor de populaţie vulnerabile, pentru care derogarea implică un risc special. Aceste
obligaţii nu se vor aplica în cazurile prevăzute la alin. (4), cu excepţia situaţiilor în care
autorităţile implicate decid contrariul. [........]
Art. 10. - (1) Nici o substanţă sau material utilizat în instalaţiile de producere, distribuţie,
îmbuteliere, transport sau stocare a apei potabile nu trebuie să se regăsească în concentraţii
mai mari decât este necesar scopului pentru care a fost utilizat şi nu trebuie să lase în apa
potabilă, direct sau indirect, compuşi ori impurităţi care să diminueze protecţia sănătăţii. .
[........]

Art. 11. - (1) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti,
trebuie să asigure disponibilitatea informaţiei în ceea ce priveşte calitatea apei potabile,
avizarea consumatorilor despre posibilele efecte asupra sănătăţii şi despre măsurile de
remediere luate sau care se impun a fi luate de către autorităţile competente ori de către
consumatorii în cauză. Informaţia trebuie să fie corectă, clară, furnizată la timp şi actualizată.

(2) În scopul informării consumatorilor Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin Institutul de

Sănătate Publică Bucureşti, întocmeşte şi publică, o dată la 3 ani, Raportul naţional asupra
calităţii apei potabile, care va cuprinde cel puţin [........]:

(6) Producătorii de apă potabilă distribuită prin sistem public trebuie să asigure accesul
populaţiei la datele privind calitatea apei potabile produse, să permită inspecţia de către
reprezentanţii populaţiei la orice oră acceptabilă, la cel puţin un birou de relaţii cu publicul, să
afişeze programul şi numărul de telefon la care se pot obţine date despre calitatea apei
potabile produse şi distribuite.

(7) Datele privind calitatea apei potabile sunt disponibile fără plată pentru populaţia deservită
de producător, respectiv de distribuitor. Pentru persoanele fizice sau juridice, altele decât cele
din zona de aprovizionare a producătorului, respectiv a distribuitorului, se pot percepe taxe
pentru obţinerea informaţiilor privind calitatea apei potabile.

(8) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu

producătorii, respectiv distribuitorii de apă potabilă, întocmesc şi publică anual, Raportul
judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, privind calitatea apei potabile, care va
cuprinde[........]:

Art. 12. - (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă,
disciplinară, contravenţională sau penală, după caz.

(2) În perioada de implementare a prevederilor prezentei legi neconformarea la unii dintre

parametrii de calitate a apei potabile de către un producător, respectiv distribuitor de apă
potabilă prin sistem public, nu se sancţionează conform Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi
sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică, cu modificările şi
completările ulterioare, decât în situaţia în care nu au fost respectate planul şi calendarul
activităţilor de conformare a respectivului producător ori distribuitor. Neconformarea la
parametrii respectivi nu trebuie să pună în pericol starea de sănătate a consumatorilor.
[........].

Art. 13. - (1) Ministerul Administraţiei Publice va lua toate măsurile necesare pentru a asigura
respectarea parametrilor de calitate a apei potabile produse şi distribuite prin sisteme publice,
respectiv colective, până în anul 2020. [........]

(2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei va lua toate măsurile necesare pentru a asigura
monitorizarea de audit al calităţii apei potabile, conform cerinţelor prezentei legi, în termen de
3 ani de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. [........]

(4) Producătorii, respectiv utilizatorii de apă în sistem individual, vor lua măsurile necesare
pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuţi în prezenta lege, în termen de 10 ani de la
data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Producătorii de apă îmbuteliată vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor
de calitate prevăzuţi de lege, în termen de un an de la data publicării acesteia în Monitorul
Oficial al României, Partea I.

(6) Producătorii, respectiv utilizatorii de apă din industria alimentară, care au surse proprii, vor
lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuţi în prezenta lege, în
termen de 2 ani de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(7) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor va întocmi şi va centraliza planul şi

calendarul activităţilor de conformare la prevederile prezentei legi a producătorilor, respectiv
utilizatorilor de apă din industria alimentară, în termen de 180 de zile de la data publicării
prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 14. - (1) În situaţiile excepţionale şi pentru zonele geografice bine definite se va înainta
Comisiei de igienă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei o cerere specială pentru prelungirea
perioadei de conformare. Perioada de prelungire nu trebuie să depăşească 3 ani. La sfârşitul
perioadei de prelungire se va efectua evaluarea situaţiei, care va fi înaintată Comisiei de igienă
a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care poate decide, pe baza acestei evaluări, o altă perioadă
de prelungire, de maximum 3 ani.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică apei potabile îmbuteliate în sticle sau în alte recipiente.
[........]

Art. 17. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziţii contrare.

. [........]

ANEXA Nr. 1

PARAMETRI DE CALITATE ai apei potabile

1. Parametri de calitate

Parametrii de calitate sunt microbiologici, chimici şi indicatori.

2. Valorile concentraţiilor maxime admise pentru parametrii de calitate ai apei potabile sunt
cele prevăzute în tabelele 1A, 1B, 2 şi 3.

Tabel 1A Parametri microbiologici

Parametrul/Unitatea de măsură | Valoarea admisă |

Escherichia coli (E. coli)/100 ml | 0

Enterococi (Streptococi fecali)/100 ml | 0

Tabel 1B Parametri microbiologici pentru apa îmbuteliată în sticle sau alte recipiente

Parametrul/Unitatea de măsură | Valoarea admisă |

Escherichia coli (E. coli)/250 ml | 0 |

Enterococi (Streptococi fecali)/250 ml | 0 |

Pseudomonas aeruginosa/250 ml | 0 |

Număr de colonii la 220C/ml | 100 |

Număr de colonii la 370C/ml | 20

Tabel 2 Parametri chimici

Parametrul/Unitatea de măsură | Valoarea admisă CMA |

Acrilamidă1) (ľg/l) | 0,10

Arsen (ľg/l) | 10

Benzen (ľg/l) | 1,0

Benz(a)piren | 0,01 |

Bor (mg/l) | 1,0 |

Bromaţi2) (ľg/l) | 10 |

Cadmiu (ľg/l) | 5,0 |

Clorură de vinil1) (ľg/l) | 0,50 |

Crom (total) (ľg/l) | 50

Cupru3) (mg/l) | 0,1

Cianuri (totale) (ľg/l) | 50 |

Cianuri (libere) (ľg/l) | 10 |

Dicloretan (ľg/l) | 3,0 |

Epiclorhidrină1) (ľg/l) | 0,10

Fluor (mg/l) | 1,2 |

Hidrocarburi policiclice aromatice4) (ľg/l) | 0,10 |

Mercur (ľg/l) | 1,0 |

Nichel3),5) (ľg/l) | 20 |

Nitraţi6) (mg/l) | 50
Nitriţi6) (mg/l) | 0,50

Pesticide7),8) (ľg/l)/ clasă | 0,10 |

Pesticide7),9) (ľg/l)/ Total | 0,50 |

Plumb3),10) (ľg/l) | 10 |

Seleniu (ľg/l) | 10

Stibiu (ľg/l) | 5,0 | -*) |

Tetracloretan şi Tricloretenă (ľg/l) (| 10 |

Trihalometani11) (ľg/l)/Total 100 |

NOTĂ:

1) Valoarea se referă la concentraţia în apă a monomerului rezidual, calculată conform

specificaţiilor privind concentraţia maximă eliberată de către polimer în contact cu apa. Staţiile
de tratare vor notifica autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti, utilizarea compusului în procesul de tratare a apei pentru potabilizare.

2) Unde este posibil, valoarea concentraţiei trebuie să fie cât mai joasă, fără a compromite
eficienţa dezinfecţiei. Pentru apa la care se referă art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi d) respectarea în
practică a valorii se va realiza în maximum 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în
primii 5 ani acceptându-se o valoare de 25 ľg/l.

3) Valoarea se aplică la o probă de apă prelevată de la robinetul consumatorului printr-o

metodă de prelevare adecvată, astfel încât să fie reprezentativă pentru cantitatea medie
săptămânală ingerată de către consumator. Metoda de monitorizare trebuie să ţină seama şi
de frecvenţa concentraţiilor maxime care pot cauza efecte asupra sănătăţii.

4) Pentru cupru se acceptă valoarea 2,0 mg/l, dacă reţeaua de distribuţie are componente din
cupru, cu respectarea celor menţionate la pct. 3.

5) Compuşii specificaţi sunt: benzo(b)fluorantren, benzo(k)fluorantren, bezo(ghi)perilen,

indeno(1,2,3-cd)piren.

6) Se va aplica următoarea formulă:

[nitrat] [nitrit]

-------- + -------- <= 1,

50 3 în care concentraţiile de nitraţi şi nitriţi sunt exprimate în mg/l.

7) Prin pesticide se înţelege: insecticide, erbicide, fungicide, nematocide, acaricide, algicide,

rodendicide, slimicide organice, compuşi înrudiţi (ca de exemplu: regulatori de creştere) şi
metaboliţii relevanţi, produşii de degradare şi de reacţie. Se vor monitoriza numai pesticidele
presupuse prezente în sursa de apă.
8) Concentraţia se referă la fiecare compus individual. Pentru aldrin, dieldrin, heptaclor şi
heptaclor epoxid, concentraţia maximă este 0,030 ľg/l.

9) Prin Pesticide-Total se înţelege suma tuturor compuşilor individuali, detectaţi şi cuantificaţi

în urma procedurii de monitorizare.

10) Pentru apa la care se referă art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi d) respectarea în practică a valorii
se va realiza în maximum 15 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în primii 5 ani
acceptându-se o valoare de 25 ľg/l.

11) Concentraţia totală a THM trebuie să fie cât mai mică, fără a compromite dezinfecţia.

Compuşii individuali specificaţi sunt: cloroform, bromoform, dibromoclormetan,

bromdiclormetan.

Pentru apa la care se referă art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi d) respectarea în practică a valorii se
va realiza în maximum 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în primii 5 ani
acceptându-se o valoare de 150 ľg/l pentru concentraţia totală a THM.

Tabel 3 Parametri indicatori

Parametrul/Unitatea de măsură | Valoarea CMA

|Aluminiu (ľg/l) | 200 |STAS 6326/90 |

|Amoniu (mg/l) | 0,50 |STAS 6328/85 |

|Bacterii coliforme1) număr/100 ml) | 0 |STAS 3001/91 |

|Carbon organic total (COT)2) |Nici o modificare anormală | |

|Cloruri3) (mg/l) | 250 |

Clostridium perfringens4) |(număr/100 ml) | | 0 |

Clor rezidual liber (mg/l):

- la intrarea în reţea | 0,50 |

|- la capăt de reţea | 0,25 | |

Conductivitate3) ľS cm-1 la 200C) | 2500 |

Culoare | |Acceptabilă consumatorilor şi nici o modificare anormală | |

|Duritate totală minim (grade germane), | 5 |

Fier (ľg/l) | 200 |

Gust | Acceptabilă consumatorilor şi nici o modificare anormală |

Mangan (ľg/l) | 50 |
Miros | |Acceptabil consumatorilor |şi nici o modificare anormală | |

Număr de colonii la 220C/ml |Nedetectabili la 100 de ml

Oxidabilitate5) (mg O2/l) | 5,0 |

pH3),6) (unităţi de pH) | >= 6,5; <= 9,5

Sodiu (mg/l) | 200 | -*) |

Substanţe tensioactive - Total (ľg/l) | 200 |

Sulfat3) (mg/l) | 250 |

Sulfuri şi hidrogen sulfurat (ľg/l) | 100 |SR

Turbiditate7) (UNT) | <= 5 |

Zinc (ľg/l) | 5000 |

Tritiu (Bq/l)8) | 100 |

Doza efectivă totală de referinţă (mSv/an) 8),9),10) | 0,10 | -

Activitatea alfa globală (Bq/l)11) | 0,1 |

Activitatea beta globală (Bq/l)11) | 1 |

NOTĂ:

1) Pentru apa îmbuteliată unitatea de măsură este număr/250 ml.

2) Acest parametru va fi măsurat numai pentru sistemele de aprovizionare care furnizează mai
mult de 10.000 m3 pe zi.

3) Apa nu trebuie să fie agresivă.

4) Acest parametru trebuie monitorizat atunci când sursa de apă este de suprafaţă sau mixtă,
iar în situaţia în care este decelat trebuie investigată şi prezenţa altor microorganisme
patogene, ca de exemplu: criptosporidium.

5) Acest parametru se va analiza când nu se poate sau nu este prevăzută determinarea COT.

6) Pentru apa plată îmbuteliată valoarea minimă poate fi redusă până la 4,5 unităţi de pH.
Pentru apa îmbuteliată care conţine în mod natural sau este îmbogăţită cu bioxid de carbon,
valoarea pH poate fi mai mică.

7) Pentru apa rezultată din tratarea unei surse de suprafaţă nu se va depăşi 1,0 UNT (unităţi
nefelometrice de turbiditate) înainte de dezinfecţie.

8) Frecvenţa, metodele şi localizările pentru monitorizare vor fi stabilite conform anexei nr. 2
pct. 1.3.
9) Doza efectivă totală de referinţă acceptată pentru un adult corespunde unui consum zilnic
de 2 litri apă potabilă pe o durată de un an. Monitorizarea tritiului şi a radioactivităţii în apa
potabilă se face în cazul în care nu există datele necesare pentru calcularea dozei efective
totale. În situaţia în care este demonstrat pe baza unor monitorizări efectuate anterior că
nivelurile de tritiu la doza efectivă totală de referinţă sunt cu mult inferioare valorii
parametrice, se poate renunţa la monitorizarea tritiului.

10) Exclusiv tritiu, potasiu-40, radon şi descendenţii radonului. Frecvenţa, metodele şi

localizările pentru monitorizare vor fi stabilite conform anexei nr. 2 pct. 1.3.

11) Caracterizarea calităţii apei din punct de vedere al conţinutului radioactiv se face prin
măsurarea activităţii alfa şi beta globală. În cazul în care valoarea de referinţă este depăşită,
este necesară determinarea activităţii specifice a radionuclizilor, conform Normelor de
supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile.

ANEXA Nr. 2

MONITORIZAREA DE CONTROL ŞI DE AUDIT

1. Monitorizarea de control

1.1. Scopul acestei monitorizări este de a produce periodic informaţii despre calitatea
organoleptică şi microbiologică a apei potabile, produsă şi distribuită, despre eficienţa
tehnologiilor de tratare, cu accent pe tehnologia de dezinfecţie, în scopul determinării dacă apa
potabilă este corespunzătoare sau nu din punct de vedere al valorilor parametrilor relevanţi
stabiliţi prin prezenta lege.

1.2. Pentru monitorizarea de control sunt obligatorii următorii parametri:

Aluminiu1)

Amoniu

Bacterii coliforme

Culoare

Concentraţia ionilor de hidrogen (pH)

Conductivitate

Clorul rezidual liber2)

Clostridium perfringens3)

Escherichia coli

Fier1), 4)

Gust

Miros
Nitriţi5)

Oxidabilitate6)

Pseudomonas aeruginosa7)

Sulfuri şi hidrogen sulfurat8)

Turbiditate

Număr de colonii dezvoltate7) (220C şi 370C)

NOTĂ:

1) Numai acolo unde este folosit cu rol de coagulant.

2) Clorul rezidual liber trebuie să reprezinte minimum 80% din clorul rezidual total.

3) Acest parametru trebuie monitorizat atunci când sursa de apă este de suprafaţă sau mixtă,
iar în situaţia în care este decelat trebuie investigată şi prezenţa altor microorganisme
patogene, ca de exemplu criptosporidium.

4) Se vor determina ferobacteriile la staţiile de tratare unde se practică deferizarea apei.

5) Se va determina numai acolo unde este utilizat clorul sau substanţele clorigene pentru
dezinfecţie.

6) Se va determina în situaţia în care dotarea tehnică nu permite determinarea COT.

7) Se va determina numai pentru apa îmbuteliată.

8) Se va determina numai în situaţia în care se practică desulfurizarea apei.

[.........]

1.4. Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, poate

completa lista de la pct. 1.2 cu alţi parametri relevanţi pentru condiţiile locale şi/sau pentru
tehnologiile de tratare.

2. Monitorizarea de audit

2.1. Scopul monitorizării de audit este de a oferi informaţia necesară pentru a se determina
dacă pentru toţi parametrii stabiliţi prin prezenta lege valorile sunt sau nu conforme.

2.2. Pentru monitorizarea de audit este obligatoriu să fie monitorizaţi toţi parametrii prevăzuţi
la art. 5, în care autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti,
a stabilit că, pentru o perioadă determinată de către ea, un anumit parametru dintr-un anumit
sistem de aprovizionare cu apă potabilă nu ar putea fi prezent în asemenea concentraţii încât
să conducă la modificarea valorii lui stabilite.

2.3. Monitorizarea de audit se va efectua de către autoritatea de sănătate publică judeţeană,

respectiv a municipiului Bucureşti, conform Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi
monitorizare a calităţii apei potabile.
3. Frecvenţa minimă de prelevare şi analiză a apei potabile, distribuită prin sistem public,
rezervor mobil sau folosită ca sursă în industria alimentară se face conform tabelului 1A.

3.1. Probele trebuie prelevate din punctele de conformare definite la art. 6 alin. (1) pentru a
se asigura că apa potabilă îndeplineşte cerinţele prezentei legi. Prelevarea probelor din reţeaua
de distribuţie dintr-o zonă de aprovizionare sau de la staţia de tratare, pentru determinarea
unui anumit parametru, se face numai dacă se poate demonstra că prin prelevare nu are loc
nici o modificare adversă a valorii măsurate pentru parametrul în cauză.

Tabel 1A [.......]

NOTĂ:

1) Prin zonă de aprovizionare se înţelege o suprafaţă geografic delimitată în care apa potabilă
provine din una sau mai multe surse şi în care calitatea apei poate fi considerată ca fiind
aproximativ uniformă.

2) Volumele de apă sunt calculate ca medii pe perioada unui an. Pentru determinarea
numărului minim de probe de apă ce trebuie prelevate dintr-o zonă de distribuţie poate fi
utilizat numărul locuitorilor în locul volumului de apă produs sau distribuit, luându-se în
considerare un consum de 200 l/cap de locuitor/zi.

3) În situaţii de distribuţie intermitentă de scurtă durată şi în cazul apei distribuite din cisterne
numărul de probe va fi stabilit de către autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a
municipiului Bucureşti.

4) Numărul de probe şi parametrii stabiliţi în anexa nr. 1 pot fi reduşi de către autoritatea de
sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, dacă:

a) rezultatele analizelor efectuate pe probele prelevate pe o perioadă de cel puţin 2 ani

succesivi sunt constante şi semnificativ mai bune decât cele prevăzute în anexa nr. 1;

b) nu a intervenit nici un factor suplimentar cu potenţial de a afecta calitatea apei.

Frecvenţa de prelevare şi analiză nu poate fi redusă atât cât să conducă la prelevarea a mai
puţin de 50% din numărul total de probe prevăzute în tabel, cu excepţia situaţiei de la pct. 6.

5) Punctele şi frecvenţa de prelevare, atât cât este posibil, vor fi alese şi distribuite uniform în
timp şi spaţiu.

6) Frecvenţa de prelevare şi numărul de probe vor fi decise de către autoritatea de sănătate

publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.

4. Frecvenţa minimă de prelevare şi analiză pentru apa potabilă îmbuteliată se face conform
tabelului 1B.

Tabel 1B [.....]

ANEXA Nr. 3

SPECIFICAŢII pentru analiza parametrilor

Laboratoarele în care se efectuează analiza probelor de apă pentru monitorizare trebuie să
aibă asigurat controlul calităţii analitice şi să fie supuse periodic unui control efectuat de un
laborator aprobat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru acest domeniu. [.........]

NOTĂ:

1) Acurateţea este eroarea sistematică şi este exprimată ca diferenţa dintre valoarea medie a
unui număr mare de determinări repetate şi valoarea adevărată (definiţie ISO 5725).

2) Precizia este eroarea aleatoare şi este exprimată ca deviaţia standard a dispersiei

rezultatelor faţă de o valoare medie (definiţie ISO 5725).

3) Limita de detecţie este considerată a fi:

a) o valoare de 3 ori mai mare decât deviaţia standard asociată unui număr de determinări,
pentru o probă simplă de apă conţinând o concentraţie mică a parametrului; sau

b) o valoare de 5 ori mai mare decât deviaţia standard a unei probe martor pentru fiecare
serie de probe.

[.........]

6. ALIMENTAREA CU APĂ POTABILĂ

Alimentarea cu apă potabilă a stat dintotdeauna pe primul plan când s-au ridicat noi aşezări
umane sau s-au extins cele existente. Unde vezi o casă sau un sat ştii că trebuie să existe în
apropiere şi un izvor sau o fântână. În lumea modernă această regulă nu mai este strict
valabilă deoarece s-au realizat alimentări centralizate cu apă pentru întregi localităţi sau
lanţuri de localităţi, cu apă din surse aflate uneori la sute de kilometri distanţă. De asemenea
s-a răspândit masiv consumul de apă îmbuteliată - plată, minerală sau sub forma diferitelor
băuturi. Totuşi alimentrea oricărei locuinţe sau instituţii cu apă potabilă rămâne un standard
de la care nu se poate abdica.

6.1 Prelevarea apei din surse

· Zone de protecţie

Zonele din care se captează apa ce va fi folosită ca apă potabilă trebuie îngrijite astfel încât să
se evite încă de aici poluarea lor, motiv pentru care se institui e "zone de protecţie sanitară".
Ele sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 101 din 3 aprilie 1997 pentru aprobarea
Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 62 din 10 aprilie 1997.

Există trei nivele ce se dispun în principiu concentric în jurul sursei de apă:

· Zona de protecţie sanitară cu regim sever;

· Zona de protecţie sanitară cu regim de restricţie;

· Perimetrul de protecţie hidrogeologică.

Zona de protecţie sanitară cu regim sever cuprinde terenul din jurul captării, unde este
interzisă orice folosinţă sau activitate care, punând apa în contact cu factorii externi, ar putea
conduce la contaminarea sau la impurificarea acesteia. Ea se extinde în toate direcţiile în jurul
punctului de prelevare a apei - foraj sau dren.

Zona de protecţie sanitară cu regim de restricţie cuprinde teritoriul din jurul zonei de protecţie
sanitară cu regim sever, astfel delimitat încât prin aplicarea de măsuri de protecţie, în funcţie
de condiţiile locale, să se elimine pericolul de alterare a calităţii apei. Limitele zonei se
marchează prin borne sau semne vizibile, cu menţiunea "zonă de protecţie sanitară".

Perimetrul de protecţie hidrogeologică, cel mai îndepărtat de punctul de prelevare a apei, are
rolul de a asigura protecţia faţă de orice substanţe greu degradabile sau nedegradabile şi
regenerarea debitului de apă prelevat prin lucrările de captare.

Dimensiunile lor se stabilesc individual pentru fiecare captare de apă subterană sau priză de
apă de suprafaţă în parte, pe baza unor studii hidrogeologice, care ţin seama de factorii locali -
naturali şi artificiali - care pot interveni în contaminarea sau în impurificarea apei, şi anume:
obiectivele social-economice existente în vecinătatea captărilor şi potenţialul de impurificare pe
care îl reprezintă; dispoziţia şi caracteristicile geologice şi geotehnice ale straturilor situate
deasupra acviferelor captate; adâncimea stratului acvifer şi caracteristicile sale hidrogeologice;
caracteristicile morfologice ale zonei; regimul debitelor de apă preluate din captarea
respectivă; condiţiile de calitate a apelor de suprafaţă, în cazurile în care acviferele sunt
îmbogăţite artificial cu astfel de ape; utilizarea suprafeţelor de teren aferente captării.

Criterii hidrogeologice ce trebuie avute în vedere sunt: capacitatea de purificare asigurata de

formaţiunile acoperitoare; extinderea ariei in care se înregistrează scăderi ale nivelurilor apelor
subterane in timpul exploatării; timpul de tranzit si viteza reala de curgere in acvifer; distanta
rezultata din calcule hidrodinamice; condiţiile la limita ale acviferului.

Delimitarea zonelor de protecţie în cazul captărilor de ape subterane. În practică se

selecţionează criteriile relevante fiecărei captări, astfel încât ariile delimitate să asigure
protecţia corespunzătoare gradului lor de risc. De aceea, la dimensionarea zonelor de protecţie
sanitară cu regim sever şi cu regim de restricţii se utilizează, de regulă, criteriul timpului de
tranzit al unei particule de apă astfel încât durata de parcurgere de la intrare în zona severă
până la captare să fie de minimum 20 de zile, pentru orice picătură de apă, presupusă
contaminată, care s-ar infiltra. Pe acelaşi criteriu se ia în calcul o durată minimă de 50 de zile
a unei particule de apă de la intrarea în zona de restricţii până la intrarea în zona cu regim
sever. (Această normă de 50 de zile este tot mai contestată din cauza apariţiei multor
substanţe poluante care sunt mult mai lent biodegradabile). În fine, perimetrul de protecţie
hidrogeologică se va întinde până la limita zonei de regenerare a acviferului respectiv, care
poate fi uneori până la cumpăna apelor!

Dimensiunile zonelor de protecţie sanitară stabilite conform criteriilor de mai sus au

următoarele condiţii de dimensiune: minim 50 metri în amonte şi 20 metri în aval de captare
pentru zona severă.

Se indică şi delimitarea unei zone suplimentare de protecţie şi o subîmpărţire a perimetrului de

protecţie hidrogeologică (zona III), în zonele III A si III B, în caz de extindere mare a
acviferului, grosime mică a zonei de aeraţie şi viteze mari de curgere a apei în acvifer.

Pentru acviferele de adâncime la care depozitele acoperitoare conferă o protecţie naturală

bună antipoluare, zonele de protecţie sanitară pot fi reduse numai la zona de regim sever.

Zona de regim sever trebuie împrejmuită, pentru oprirea accesului necontrolat al populaţiei,
animalelor şi utilajelor de orice fel.

Delimitarea zonelor de protecţie în cazul captărilor de ape de suprafaţă

Zona de protecţie sanitară cu regim sever şi zona de protecţie sanitară cu regim de restricţii se
delimitează şi ele de la caz la caz, în funcţie de condiţiile locale. Pentru râuri se ţine cont în
principal de caracteristicile albiei. Dimensiunea minimă a zonei de regim sever va fi de minim
100 metri spre amonte, 25 spre aval şi 25 lateral de priză. Când dimensiunea laterală nu poate
fi respectată se iau măsuri constructive compensatorii. Pentru captările din lacuri, zona severă
va avea o dimensiune minimă de 100 de metri radial, de la mal, pe suprafaţa lacului, şi de
minim 25 metri radial pe mal. Zona de protecţie severă se împrejmuieşte pe maluri iar pe
oglinda de apă se marchează prin geamanduri sau prin alte asemenea.

Regimul terenurilor din zonele de protecţie. Ca ele să-şi atingă scopul, activităţile pe aceste
terenuri sunt condiţionate. Astfel:

· In zona III B de protecţie se interzice: evacuarea de ape pluviale din zone urbane sau din
zone de trafic rutier; amplasarea de centrale nucleare sau de unităţi care evacuează ape
radioactive; amplasarea de unităţi industriale care evacuează ape reziduale cu risc mare de
poluare, precum rafinării, industrie siderurgica, industrie chimica, pielărie, uzine militare, daca
apele evacuate de acestea nu sunt in totalitate epurate; depozitarea, staţionarea sau
introducerea in subteran a substanţelor radioactive sau a altor substanţe poluante provenite
din activitatea industriala, ca: fenoli, gudroane, detergenţi, substanţe fitosanitare, petrol si
reziduuri de petrol, uleiuri, combustibili lichizi, coloranţi, cianuri, metale toxice etc.; efectuarea
de irigaţii cu ape uzate, neepurate sau insuficient epurate.

· In zona III A de protecţie se interzice: toate activităţile menţionate ca restricţii pentru zona
III B de protecţie; amplasarea de unităţi zootehnice, abatoare; depozitarea pe sol şi
întrebuinţarea de stimulenţi de creştere, substanţe fitosanitare pentru protecţia plantelor şi
pentru lupta împotriva dăunătorilor in agricultura si silvicultura; amplasarea de staţii de
epurare si infiltrare de ape reziduale; amplasarea de locuinţe, spitale, staţiuni turistice, chiar
daca dispun de canalizare, daca apele reziduale nu sunt epurate in totalitate si evacuate din
zona III A de protecţie in condiţii depline de siguranţa; depozitarea de substanţe poluante, cu
excepţia depozitelor de combustibili pentru încălzirea locuinţelor si pentru unităţile agricole, cu
condiţia respectării măsurilor de siguranţă pentru prevenirea poluării, amplasarea de puncte
de transfer şi comercializare a combustibililor lichizi sau a oricăror substanţe poluante ce pot
vicia calitatea apelor subterane; amplasarea de aeroporturi, unităţi militare şi efectuarea de
manevre militare; amplasarea de platforme de gunoi, conteinere cu deşeuri, cimitire de
maşini; vidanjarea cisternelor ce transportă ape fecaloid-menajere; infiltrarea sau injectarea
de ape de răcire; executarea de decopertări prin care stratul acoperitor, protector, al
acviferului este îndepărtat; amplasarea de cimitire umane sau pentru animale; amplasarea de
triaje de cale ferata; executarea de foraje si lucrări miniere pentru prospecţiuni, explorări si
exploatări de petrol, gaze, ape minerale, sare, substanţe radioactive etc.

· In zona de protecţie cu regim de restricţie se permit activităţi agricole dar cu interzicerea

utilizării ingrăşămintelor naturale; utilizarii substanţelor fitofarmaceutice care nu se
degradează intr-un timp mai scurt de 10 zile; irigării cu ape uzate, chiar epurate complet;
crescătoriilor de animale si depozitarii de gunoaie animale. În plus se mai interzic toate
activităţile menţionate ca restricţii pentru zonele III B si III A de protecţie; executarea de
construcţii pentru activităţi industriale şi agricole, precum: grajduri, silozuri de cereale,
depozite de ingrăsăminte şi de substanţe fitosanitare etc.; amplasarea de şantiere de
construcţii si depozite de materiale aferente; amplasarea de cai rutiere, linii de garare, parcări
si alte unităţi de transport de mărfuri; amplasarea de campinguri, terenuri de sport, ştranduri;
spălarea maşinilor si efectuarea schimburilor de ulei; balastiere, exploatări de turba, cariere de
piatra si orice alte lucrări prin care se diminuează stratul acoperitor; realizarea de activităţi
miniere prin care se îndepărtează stratul protector, se produc explozii ce produc fisuri sau se
creează posibilitatea acumulării de apa; păşunatul animalelor si însilozarea nutreţurilor;
folosirea ingrasamintelor naturale sau de sinteza, precum si depozitarea lor in spatii deschise,
unde pot fi spalate de apele din precipitatii si antrenate in subteran; amplasarea de sere;
depozitarea de carburanti, lubrifianti, combustibili solizi - lemne si carbuni; transportul pe
conducte de ape uzate si substante poluante de orice fel; amplasarea de bazine pentru ape
reziduale, puturi absorbante, haznale cu groapa simpla; executarea de lucrari de canalizare si
drenaje; amplasarea de iazuri piscicole.

În condiţii speciale se pot admite unele excepţii, cu aprobarea autorităţilor sanitare.

Terenurile cuprinse in zona de protectie sanitara cu regim sever vor putea fi folosite numai
pentru asigurarea exploatarii si intretinerii sursei, constructiei si instalatiei de alimentare cu
apa.

· In zona de protectie cu regim sever sunt interzise toate activitatile mentionate pentru zonele
III B si III A si pentru zona de restrictie, precum şi: constructii sau amenajari care nu sint
legate direct de exploatarea sursei si a instalatiilor; efectuarea de explozii si de excavatii de
orice fel; depozitarea de materiale, cu exceptia celor strict necesare exploatarii sursei si a
instalatiei; traversarea zonei de catre sisteme de canalizare pentru ape uzate, cu exceptia
celor ce se colecteaza prin canalizarea aferenta obiectivului protejat. Dacă e vorba de o
captare de suprafaţă sunt interzise şi deversarea de ape uzate, chiar daca sunt epurate
complet; navigarea si acostarea de ambarcatiuni, cu excepţia unor cazuri special
reglementate; pescuitul si scaldatul; recoltarea ghetii si moraritul pe apa, precum si adaparea
animalelor.

În zonele de regim sever se iau măsuri speciale constructive si de exploatare: Nu trebuie să fie
probleme de proprietate a terenului, nu se admit nici un fel de interventii asupra stratului de
sol activ si depozitelor acoperitoare ale acviferului; se iau măsuri de protecţie antiinundaţie;
toate lucrarile vechi de excavatii deschise si galerii, canale, puturi, pilnii de explozii trebuie
astupate sau luate alte măsuri pentru a preveni infiltrarea de posibili poluanţi. Se admite
folosinţa agricolă dar numai cu culturi de plante perene, păioase sau pomi fructiferi, dar fără
utilizarea ingrasamintelor animale sau chimice si a substantelor fitofarmaceutice, fără irigare
cu ape care nu sunt potabile; fără culturi care necesita lucrari de ingrijire frecventa sau
folosirea tractiunii animale. Nu e admis păşunatul.

6.2 Prepararea apei potabile

Apele subterane sunt adesea de o calitate care permite utilizarea directă ca apă potabilă, fără
prelucrare. Apa provenită din alte surse, cum sunt apele de suprafaţă, trebuie prelucrată în
scopul potabilizării, complex de procese numite curent preparare sau tratare a apei.

Deja vechii egipteni foloseau sifonarea şi filtrele pentru apă. Au urmat grecii, romanii,
indienii.... Procedeele au variat - fierbere, filtrare, tratare cu argint... Evul mediu a dus la o
decădere tehnologică şi în acest domeniu, din care revenirea a început destul de târziu. În
1772 s-a introdus în Franţa sterilizarea apei cu hipoclorit de sodiu şi în 1829 a început la
Londra folosirea "filtrului lent" utilizat şi astăzi.

Metode convenţionale de tratare a apei sunt : sedimentare, coagulare, filtrare (fizică sau
biologică), apoi dezinfecţie. Se mai folosesc opţional procedee de mineralizare, demineralizare,
dezactivare, floculare mecanică, despumare etc. Filtrarea poate fi rapidă sau lentă, filtrare
directă, filtrare cu presiune şi cu vid, cu microsite şi membrane.... Demineralizarea poate viza
dedurizarea, deferizarea sau demanganizarea... De şi remineralizările se fac adesea cu
schimbători de ioni. Dezinfecţia se face de regulă prin clorinare (cu clor, cu dioxid de clor, cu
cloramină), dar şi prin ozonizare, iodurare sau bromurare, sau cu argint, permanganat de
potasiu etc.

Metodele avansate de tratare a apei cuprind: Adsorbţie, aerare, cartuş filtrant, electrodializă,
osmoză inversă, distilare, congelare, ultrafiltrare, ultraviolete etc.

Dezactivarea apei radioactive se poate face prin metode chimice (precipitare, coagulare),
fizico-chimice (absorbţie, schimbători de ioni) şi fizice (evaporare).
Nu există metode aplicabile practic de a epura specific o anumită substanţă. Prin urmare
suntem nevoiţi să epurăm nediscriminatoriu clase întregi de componenţi ai apei, nu doar cei
toxici, ceea ce duce şi la îndepărtarea unor substanţe dorite, şi mai ales la costuri mari şi
muncă multă, consum mare de reactivi, schimbare frecventă de filtre etc.

În România, prin HG 100/2002 de aprobare a normei de calitate a apelor NTPA 013 s-au
definit următoarele trei tehnologii standard de tratare a apei pentru transformarea apelor de
suprafaţă de categoriile A1, A2 şi A3 în apă potabilă:

· Categoria A1: Tratare fizică simplă şi dezinfecţie (de exemplu: filtrare rapidă şi dezinfecţie).

· Categoria A2: Tratare normală fizică, chimică şi dezinfecţie [de exemplu: preclorinare,
coagulare, floculare, decantare, filtrare, dezinfecţie (clorinare finală)].

· Categoria A3: Tratare fizică, chimică avansată, perclorare şi dezinfecţie [de exemplu:
clorinare intermediară, coagulare, floculare, decantare, filtrare prin adsorbţie (pe cărbune
activ), dezinfecţie (ozonizare, clorinare finală)].

Printre substanţele chimic utilizate în tratarea apei se numără varul nestins, sulfatul de
aluminiu, clorul, hidroxidul de calciu, soda caustică, dioxidul de carbon, carbonatul de sodiu,
sulfatul feros şi sulfatul feric, cărbunele activat praf sau granule, silicoflorura de sodiu,
polielectroliţi, amoniacul, fosfaţii, sulfatul de cupru, permanganatul de potasiu, hipocloriţii,
clorura de sodiu argilele etc. Deşi sunstanţele sunt foarte diverse, elementul activ şi
mecanismul e comun mai multor categorii.

· Procedeele şi etapele de tratare a apei

Staţiile de tratare a apei au structuri destul de diferite în funcţie de dimensiuni, complexitate,

tehnologii folosite etc. De asemenea există şi ministaţii de tratare sau chiar dispozitive
individuale. Totuşi, etapele de tratare sunt de cele mai multe ori aceleaşi şi principiile la fel.

Apa se prizează de regulă din lacuri de acumulare, mai rar din râuri, din zonă de protecţie
sanitară. Faptul că priza de apă nu e la suprafaţă şi că există grătare face ca de regulă la
staţia de tratare, numită curent uzină de apă, să nu ajungă corpuri plutitoare sau solide mari.
Ideal este ca înainte de tratare să o preepurezi prin trecerea printr-o porţiune de sol, fapt
practicat în multe ţări, unde apa prizată se injectează în sol superficial şi la mică distanţă se
extrage şi se introduce deja prepurificată în staţia de tratare propriu-zisă. Iată pe scurt
procesele la care este supusă apa brută în continuare pentru a deveni apă potabilă:

Sitarea este prima etapă a preparării apei. În staţia de site, prin trecerea apei succesiv prin
site cu ochiuri mari apoi mici şi ulterior prin microsite, se îndepărtează corpuri plutitoare,
peşti, plancton şi alte suspensii grosiere.

Sedimentarea se produce în decantoare, care pot fi liniare sau circulare. Aici apa staţionează
un anumit timp, în care suspensiile se depun gravitaţional pe fundul decantorului, de unde
sunt îndepărtate periodic. Pentru că nu toate substanţele particulate se depun sau ar dura
prea mult, procesul este amplificat prin floculare şi coagulare. În acest scop se introduc în
apă reactivi cum sunt sulfatul de aluminiu, sulfatul sau clorura de fier, varul etc. Astfel
particulele încărcate electric sunt legate şi se formează agregate mai mari, neutre electric,
care precipită.

Filtrarea este următoarea etapă, care se derulează în staţia de filtre. Există mai multe tipuri
de filtre, care folosesc nisip respectiv cărbune activ. Cele mai răspândite sunt filtru lent
(englez) şi filtrul rapid (american). Sunt de fapt bazine cu nisip pe care apa la parcurge de sus
în jos, gravitaţional, ieşind limpede. Filtrele se spală periodic pentru a îndepărta masa de
impurităţi reţinute. La "filtrul rapid" procesul de filtrare este mecanic, dar la "filtrul lent" este
de fapt un proces mecanico-biologic deoarece în principal la suprafaţa filtrului se formează un
strat colonizat cu alge, bacterii şi protozoare, care contribuie activ la reţinerea impurităţilor
prin mecanisme chimice, enzimatice şi bacterivore. .

Oxidarea este un procedeu suplimentar de îndepărtare a substanţelor poluante, care nu se

aplică la orice staţie de tratare. Oxidarea se face cu reactivi precum ozon, clor sau Cl2O.
Ozonul distruge clorfenolii şi alte substanţe ce afectează gustul apei. Clormetanii pot fi
descompuşi cu ultraviolete plus apă oxigenată. Cl2O reuşeşte să oxideze şi ce nu poate oxida
clorul şi ozonul. Eficienţa oxidării este redusă dacă sunt prezenţi acizi humici în apă. Pentru o
oxidare eficientă trebuie ştiut ce poluanţi sunt în apă. În cele de suprafaţă este greu, pentru că
sunt mulţi şi se tot modifică. Oxidarea îndepărtează mulţi compuşi nedoriţi, dar poate genera
alţii, cum sunt cetonele, acizii carboxilici etc.

Adsorbţia este o metodă folosită la unele staţii şi se face pe oxid de aluminiu, pe răşini
adsorbante sau pe cărbune activ (impropriu numită filtrare pe cărbune activ).

Stabilizarea apei cuprinde procedee destinate prevenirii modificărilor apei între preparare şi
utilizarea de către consumator, şi anume evitării corodării conductelor sau precipitării /
depunerilor în conducte. Ideal contra corodării este să se depună un fin strat de carbonat de
calciu sau magneziu pe interior, dar asta depinde practic mult de pH, oxigen, bicarbonat etc.
Dezacidifierea se aplică apelor acide, pentru a nu fi corozive. Se face prin aerare mecanică
sau adăugare de reactiv sau trecere peste substanţe alcaline. Deferizarea sa
demanganizarea se face în scopul îndepărtării acestor metale, care pot precipita în conducte
sau crea probleme la consumatori. Prin introducere de oxigen, Fe2+ se transformă în hidroxid
de fier 3+ puţin solubil. Asemănător se face şi demanganizarea, care este stânjenită însă
puternic dacă sunt prezenţi în apă mult amoniu, clor sau substanţe organice. Există şi metode
biologice de deferizare şi demanganizare, la care se folosesc bacterii.

Dedurizare / decarbonatare. Duritatea apei este carbonatică (dată de carbonaţii de calciu şi

magneziu) şi necarbonatică (dată de sulfaţii, azotaţii şi clorurile de calciu şi magneziu). Apa
dură nu e favorabilă sănătăţii dar dăunătoare multor folosinţe practice (spălat, gătit, instalaţii
de apă caldă etc.). De aceea, pentru potabilizare apa nu se dedurizează decât în cazuri
excepţionale. Se face însă pentru folosinţe tehnice specifice, cum sunt încălzirea centrală,
dializa renală etc. Distingem dedurizarea propriu-zisă, la care se extrage calciul şi magneziul
cu schimbători de ioni care cedează în schimb ioni de sodiu si hidrogen, sau decarbonatarea,
prin care se elimină ionul bicarbonat, prin schimbător de ioni sau precipitare.

Dezactivarea apei se face în scopul îndepărtării compuşilor radioactivi. Cel mai frecvent se
folosesc schimbătorii de ioni.

Dezinfecţia apei se practică la apele de suprafaţă, filtratul de mal, apele subterane din soluri
fisurate, carstice, sau ce filtrează slab din alt motiv. Scopul este distrugerea agenţilor patogeni
- bacterii, virusuri şi paraziţi, incluzând chistele. Dezinfecţia apei poate avea efecte nedorite
prin persistenţa în apa potabilă a unor substanţe folosite la tratarea ei sau subproduşi a
acestora, cum sunt clorfenolii, haloacetonitrilii sau trihalometanii (în cazul clorinării) respectiv
aldehidele, fenolii şi acizii carboxilici (în cazul ozonizării). De aceea metoda trebuie aleasă şi în
funcţie de poluanţii prezenţi. Sunt mai multe posibilităţi de dezinfecţie, dintre care prezentăm
cele mai utilizate:

Clorinare gazoasă indirectă, cu clor gazos care se transformă întâi în soluţie. Asigură şi
oxidarea diverselor substanţe organice şi anorganice. Dezavantajul major este că se formează
compuşi secundari toxici (de exemplu trihalometani cum sunt cloroformul) , incriminaţi inclusiv
pentru posibil efect cancerigen. O soluţie de evitare a formării lor este prealabila tratare cu
ultraviolete şi ozon, procedeu controversat deoarece şi ozonul dă produşi secundari nedoriţi.
Apa ce se supune clorinării trebuie să fie curată în rest, altfel cea mai mare parte din clor se
consumă în alte reacţii decât cele vizate, de distrugere a microbilor. Un alt efect nedorit este
cel al formării clorfenolilor, care afectează grav gustul chiar la concentraţii infime de
1:20.000.000 ! În apă trebuie să mai rămână o cantitate de clor rezidual care să anihileze
microbii ce mai impurifică apa pe parcurs pe reţea până la consumator, dar nu în exces
deoarece alterează apa organoleptic şi e şi dăunător sănătăţii.

Cl2O are avantaje importante faţă de clorul gazos: pH-ul apei nu influenţează utilizarea lui;
are gust şi miros propriu mai puţin deranjant ca şi Cl2; nu reacţionează cu fenolii şi deci nu
alterează organoleptic apa prin clorfenoli; E mai puţin reactiv cu compuşii organici din ape şi
ca atare se consumă mai puţin pe direcţii nedorite; formează mai puţini trihalometani şi
produse secundare. Dezavantajele sunt că reacţionează cu acizii humici rezultând produşi
toxici chiar mutageni. În plus formează cloruri şi cloraţi şi alţi compuşi, mulţi toxici. De aceea
pe ansamblu nu se poate afirma că e mai bun dar nici clar mai rău decât clorul gazos.

Ozonizarea constă în tratarea apei cu ozon, oxidant puternic care are şi el avantaje şi
dezavantaje faţă de clor. Avantaje: Necesită timp mai puţin pentru reacţie (10 minute, faţă de
30 minute la clor); activitatea bactericidă este de 20 de ori mai puternică; nu este influenţat
de pH-ul apei; nu persistă în apă şi nici nu dă produşi remanenţi (se degajă oxigen); nu
produce clorfenoli şi nu afectează nici în alt fel gustul. Dezavantaje: Nu are efect de durată,
remanent în reţea; eficienţa e afectată în prezenţa substanţelor organice, care "concurează"
bacteriile pe care ar trebui să le atace; produce compuşi toxici cum sunt ozonidele, greu de
dozat...

Ultravioletele sunt o metodă de dezinfecţie aplicabilă apelor foarte curate, deoarece depind
de transparenţa apei. Trebuie aplicate în strat subţire şi timp relativ îndelungat, fapt ce face
metoda aplicabilă numai pentru volume relativ mici de apă. Se formează şi anumite cantităţi
de ozon, care la rândul lui dă derivaţi toxici, deci nici tratarea cu UV nu e perfect "curată".

Tratare cu argint: Necesită apă foarte curată şi contact de mai multe ore a apei cu plăcile de
argint. Este un bun dezinfectant dar aplicabil mai degrabă pentru a menţine o apă sterilă după
ce a fost deja dezinfectată.

Razele gamma sunt radiaţii electromagnetice, ionizate. Se folosesc mai rar pentru
dezinfecţie.

Ultrasunetele sunt vibraţii mecanice de înaltă frecvenţă care pot ucide microorganismele.
Sunt rar folosite.

La de dezinfecţia apei trebuie ţinut cont că viruşii sunt mai rezistenţi ca şi bacteriile coliforme,
dar mai puţin rezistenţi ca protozoarele. Clorinarea obişnuită practic nu poate elimina Giardia
de exemplu. Ca metode de dezinfecţie, eficienţa acestora scade în următoarea ordine: O3 >
Cl2O > HClO > ClO- > cloramine.

· Tratarea apei la nivel casnic

Pentru cei care nu au o sursă individuală de apă ce nu necesită tratare şi nu au alimentare

centralizată cu apă potabilă sau aceasta ajunge la ei în stare necorespunzătoare calitativ, s-au
dezvoltat sisteme de uz casnic de potabilizare a apei. Gama de dispozitive este foarte largă, de
la simpli schimbători de ioni pentru dedurizarea apei (pentru înlesnirea spălatului etc.) până la
instalaţii complexe ce imită cele "industriale" de tratare a apei. Totuşi, cele mai multe filtre de
uz casnic se bazează pe trei procedee, prezentate în continuare:

Schimbătorii de ioni artificiali sunt dispozitive ce copiază procesul natural din sol prin care
plantele extrag ionii de care au nevoie. Au o mare varietate constructivă şi schimbă anioni
( azotat, sulfat şi metale grele în schimbul clorului şi hidroxilului pe care îl cedează în apă) sau
cationi (reţin calciu şi magneziu şi cedează sodiu). Ei sunt teoretic regenerabili, dar cei de uz
casnic sunt majoritatea capsulaţi în cartuşe "de unică folosinţă" ce se aruncă la gunoi după
epuizare din păcate. Dezavantajul este că aduc în ape alţi ioni care nu sunt chiar inofensivi
(sodiul). De asemenea există un risc important de contaminare bacteriană masei filtrului. Nu
reţine plumbul sub formă de particule şi nici compuşii organohalogenaţi şi există riscul de a
ceda substanţe din răşina-matrice (monomeri etc.).

Filtrele cu cărbune activ purifică apa prin adsorbţia substanţelor dăunătoare în interiorul
masei poroase de cărbune. Aceasta are o suprafaţă uriaşă, de 1000 m2 / gram. Adică 5-12 g
cărbune activ are suprafaţa unui teren de fotbal! El reţine acizii humici, hidrocarburile,
compuşii organici halogenaţi, pesticidele nepolare, plumbul particule etc. Sunt regenerabile şi
performante. Procesul de adsorbţie pe cărbunele activ este foarte complex şi incomplet
cunoscut. Marea lor problemă este reversibilitatea procesului, adică desorbţia, uneori
imprevizibilă, ce depinde de mulţi factori şi există ca risc mai ales când în apa de purificat sunt
tot felul de poluanţi sau sunt oscilaţii de pH, temperatură, compoziţie. Unii poluanţi pot să îi
dezlocuiască pe alţii şi astfel să fie cedaţi în apa care de fapt nici nu îi mai conţine de mult ci
doar rămăseseră stocaţi în filtru. Alt dezavantaj este că şi în aceste filtre se pot dezvolta
microorganismele şi de asemenea că nu reţin poluanţi precum azotaţii, EDTA, unele săruri,
pesticide polare...

Osmoza inversă este performantă, dar are ca dezavantaj faptul că demineralizează apa,
eliminând şi compuşii a căror prezenţă e benefică. În plus s-au descoperit molecule ce reuşesc
să depăşească cele mai bune membrane, inclusiv compuşi toxici. Sistemul trebuie curăţat des
pentru a nu fi invadat de microorganisme.

Filtrele de apă - prieten sau duşman?

Filtrele sunt o soluţie extremă, scumpă, temporară şi imperfectă, oricât de performante ar fi.
Ele nu fac bine nici mediului nici societăţii, pentru că în loc să protejăm apa visăm ca tehnica
tot mai performantă s ne salveze, şi din apă foarte poluată să iasă apă bună de băut. Tehnic
nici nu e posibil, deoarece nici un filtru nu reţine orice poluant, iar poluanţii se schimbă mereu
şi se înmulţesc. Un filtru bun la ceva nu e bun la altă clasă de poluant. Un filtru imaginar care
ar reţine toate moleculele în afara celor de apă ar fi un dezastru pentru scopul de potabilizare
a apei, căci furniza o apă distilată, improprie consumului uman, ce ar trebui apoi
remineralizată.

Filtrele au şi multe efecte secundare. Schimbătoarele de cationi reţin beneficul calciu şi

magneziu, introduc sodiu, potasiu sau ioni de hidrogen, argint şi prezintă risc de contaminare
bacteriană. Schimbătoarele de anioni introduc clor, argint şi prezintă risc de contaminare
bacteriană. Filtrele cu cărbune activ au riscul de "străpungere" (să lase poluanţii să treacă) şi
prezintă risc de contaminare bacteriană, ca şi filtrele mecanice şi ca şi osmoza inversă, care în
plus demineralizează apa, dau debit mic şi au randament redus, consumând multă apă brută
pentru a obţine apa "purificată".

"Testarea" clasică a filtrelor, aşa cum e prezentată în majoritatea prospectelor şi reclamelor,

este un nonsens, deoarece rezultatele depind direct de compoziţia apei brute ce se supune
filtrării. Un test ar trebui să spună exact de la ce apă pleci şi ce apă iese, rezultate ce nu poate
fi pur şi simplu transpus pentru o altă apă. Şi chiar atunci rămâne incertitudinea dată de
filtrele de carbon activ.

Dacă totuşi sunteţi obligaţi de împrejurări să cumpăraţi un filtru casnic, trebuie urmărit ca
acesta să îndeplinească un procent cât mai mare din următoarele criterii: să nu îndepărteze
complet calciul şi magneziul; să înlăture plumbul, cadmiul şi alte metale grele; să poată
elimina azotaţii chiar când creşte brusc concentraţia lor; să reţină hidrocarburile policiclice
aromatice, hidrocarburile halogenate şi alte asemenea substanţe organice dăunătoare; să nu
introducă argint în apă; să nu introducă mult sodiu în apă.

Sfaturi practice pentru cei siliţi să utilizeze filtre casnice:

- Respectaţi cu stricteţe durata de funcţionare înscrisă pe cartuş şi faceţi schimbul la timp,
altfel nu doar că nu mai reţine poluanţii, dar posibil să îi reintroducă în apă pe cei reţinuţi
anterior!

- Apa filtrată nefolosită imediat trebuie fiartă şi apoi pusă la frigider, altfel e mediu excelent de
dezvoltare a microorganismelor.

- După schimbarea cartuşului / setului filtrant, primii litri de apă produsă trebuie aruncată.

- Regeneraţi sau schimbaţi cartuşele filtrante dacă au stat nefolosite zile / săptămâni întregi,
deoarece riscul de contaminare bacteriană este foarte ridicat.

- Nu încercaţi să reutilizaţi cartuşe vechi

- Nu lăsaţi cartuşele să se usuce. Ca să funcţioneze, schimbătorul de ioni trebuie să fie

"umed".

- Evitaţi filtrele ce folosesc argint ca mijloc de dezinfecţie

- Colorarea apei în gri înseamnă carbon activ fabricat prost, dar este nepericulos pentru
sănătate. Înlocuiţi cartuşul.

- Afectarea gustului sau mirosului apei este indiciu clar că ceva nu e în regulă!

· Tratarea apei în condiţii de teren

În situaţii când trebuie consumată apă dintr-o sursă de suprafaţă sau una subterană dubioasă,
se recurge la mijloace de teren de purificare a apei. Există filtre speciale de dimensiuni relativ
mici (câţiva litri) cu care se poate obţine apă de băut pentru un grup restrâns. Mai sunt pastile
de dezinfecţie (permanganat, perogen) dar trebuie mare atenţie la dozaj. Apa se poate filtra în
filtre improvizate cu nisip şi cărbune şi fierbe pentru dezinfecţie.

· Fântânile

Apa din fântâni este în principiu bună direct de consum dacă apa freatică din zonă nu este
contaminată şi fântâna bine construită şi întreţinută. Există norme precise în acest sens.
Fântâna trebuie amplasată departe de latrină sau grajd, pe cât posibil mai sus sau la acelaşi
nivel. Pereţii interiori trebuie să fie din tub de beton sau piatră iar la exterior vecinătatea
imediată impermeabilizată contra infiltraţiilor. Fântâna trebuie să fie închisă / acoperită pentru
a o feri de impurităţi iar găleata să atârne în timpul nefolosirii şi lanţul / cablul să aibă limitator
pentru a nu ajunge găleata la fundul fântânii şi a tulbura apa. Calitatea apei din fântână
trebuie verificată periodic şi fântâna trebuie tot periodic golită, curăţată şi dezinfectată cu clor.

6.3 Transportul, stocarea şi distribuţia apei potabile

Apeductele au apărut încă din China şi Roma antică. În evul mediu le-au utilizat arabii, dar în
Europa s-a reluat uzul lor numai în secolul XII. Unele aveau deja din timpul romanilor debite
importante şi lungimi de zeci de kilometri.

La ora actuală există apeducte de lungimi impresionante. În SUA; ape pentru New York este
adusă de la 190 km, pentru Los Angeles de la 390 de km iar pentru San Francisco de la 500
km!
În multe oraşe occidentale, castelul de apă este un veritabil castel ca arhitectură şi poziţie
urbanistică. La noi multe rezervoare sunt mai "anonime" în mediul urban, subterane sau la
nivelul solului. Rezervoarele clasice cel mai des folosite în România în mediul rural şi industrial
sunt cele suspendate sferice sau tronconice inverse.

Conductele folosite la alimentarea cu apă sunt din fontă sau oţel, mai rar din polietilenă, sticlă
sau ceramică. Materialul trebuie testat şi autorizat, pentru a asigura că nu reacţionează cu apa
sau nu cedează substanţă către aceasta. În multe ţări mai sunt reţele de apă din ţevi de
plumb, şi pentru riscul de poluare sunt ţări în care legea prevede chirii mai mici la acele clădiri
dacă se dovedeşte că apar concentraţii de plumb mai ridicate în apă sau chiar pentru simplul
fapt că reţeaua e cu ţevi de plumb. În alte ţări utilizarea plumbului fusese interzisă încă din
secolul XIX. De asemenea nu se admit ţevi de azbociment. Unele materiale plastice s-au
dovedit atacabile de enzime bacteriene, devenind mediu de cultură pentru microorganisme.
Trebuie ca materialul să fie absolut inert din punct de vedere biologic.

Principiul de construcţie a reţelei de apă potabilă poate fi cel terminal (ca ramurile unui copac)
sau cel inelar, care are avantajul că o întrerupere pe o conductă nu înseamnă automat privarea
de apă a tuturor celor situaţi distal de acel punct. Reţeaua trebuie să fie bine protejată, să nu
îngheţe, să nu fie avariată la alte lucrări, să nu treacă paralel sau pe sub cea de canalizare,
pentru a evita posibile exfiltraţii şi contaminări.

Ca principiu de funcţionare, o reţea de distribuţie a apei poate fi gravitaţională sau presională

(bazată pe pompare). Totdeauna reţeaua trebuie să fie sub presiune, pentru ca în caz de
neetanşietăţi apa să iasă din ea şi să nu se poată infiltra din exterior substanţe contaminante.
Presiunea se asigură în reţea suplimentar cu unde e nevoie. Pe reţea se intercalează şi
rezervoare. Acestea trebuie atent protejate, curăţate periodic etc.

Calitatea apei din reţea trebuie supravegheată de către autorităţile sanitare şi de către
furnizor. Se prelevează probe periodic de la uzina de tratare, de pe parcursul reţelei şi de la
robineţi ai consumatorilor. Pentru a contracara eventualele impurificări trebuie ca în cele mai
depărtate puncte să mai fie în apă urme de clor, dar nici prea mult. De aceea sunt
dezavantajele reţelele foarte lungi sau asimetrice de distribuţie.

Defecţiunile la reţeaua de apă trebuie reparate operativ şi cu precauţii pentru a reduce

contaminarea. După întreruperi sau nefolosire mai îndelungată a unui robinet, apa trebuie
lăsată un timp să curgă pentru a se elimina impurităţi din reţeaua apropiată.

În scop de evidenţă, consumul de apă se contorizează cu apometre.

· Aparate de stabilizare a apei?

Diverse firme au lansat aparate ce pretind că previn efectele negative ale apei dure,
"stabilizând" carbonaţii de calciu şi magneziu în apă astfel încât să nu se mai depună în
conducte. De fapt aceste aparate obţin asta prin adăugare de fosfaţi, silicaţi şi polifosfaţi, ceea
ce înseamnă o importantă poluare. În plus nu funcţionează la temperaturi ridicate sau dacă
apa în cauză rămâne mai mult timp în acele conducte / recipienţi. Soluţia mai simplă este ca
apa dură caldă să nu treacă de 650C, şi atunci nu se depune. Se studiază şi metode fizice de
stabilizare, cum sunt tratarea cu ultraviolete, câmpuri electromagnetice, ultrasunete etc.
rezultatele sunt încă neclare şi puţin concludente, unele aparate lansate cu mare pompă pe
piaţă dovedindu-se fără efect notabil.

· Apa îmbuteliată - o alternativă?

În ultimele decenii a crescut masiv consumul de apă minerală carbogazoasă, apă plată, apă de
masă, băuturi răcoritoare etc. în locul apei potabile de la reţea, a cărei calitate a scăzut sau în
care oameni nu mai au încredere. Omul de fapt nu are nevoie de apă minerală. O alimentaţie
corectă asigură aportul suficient din toate microelementele necesare. Consumul de apă
minerală în sine nu e în principiu dăunător, deşi apa plată ar fi preferabilă celei carbogazoase.
În plus trebuie atenţie la diverşi factori, în special compoziţia acelei ape: Să aibă cât mai puţin
sodiu, că oricum prin alimentaţie ingerăm exces; să nu aibă radioactivitate ridicată sau arsen
mai mult dacă o consumăm ani în şir; ambalajul să fie din material perfect inert, căci sunt
unele mase plastice care pot ceda substanţe nedorite în apă sau sunt mediu bun pentru
microorganisme.... Bioxidul de carbon are efect conservant, de aceea apa plată are termen de
garanţie mai redus. Sticlele destupate trebuie ţinute la frigider pentru a evita înmulţirea
microorganismelor. pentru sugari şi bolnavii hipertensivi sau cu afecţiuni renale etc. trebuie
mare atenţie la alegerea apei minerale.

7. ÎNCHEIERE

În această broşură am trecut pe scurt în revistă aspecte esenţiale ale relaţiei apei cu sănătatea
omului şi alte informaţii despre apa potabilă. Detalii mai multe se găsesc în tratate de igienă şi
în lucrări tehnice de profil. Bibliografia selectivă pentru întreaga serie de broşuri este
reprodusă în fasciculul nr. 10 al seriei de broşuri ECOAQUA. Pentru a vedea ce se întâmplă cu
apa după ce omul o foloseşte (consumptiv sau nu), vă invităm la lectura următorului fascicul
din seria ECOAQUA; şi anume broşura "Epurarea Apelor".

DOCUMENTARE
Cititi mai jos Mana Moscovei via Budapesta si AFACEREA
INCLUZIONATORILOR DE ROMI

Instructiunile preluate si urmate de Petre Roman de la

Andrei Plesu dupa ce acesta i-a cedat, din lene, pozitia de
Ministru de Externe in Guvernarea CDR-Emil
Constantinescu 1996-2000:

Roman a transformat romanii in romi pe plan

international

Ministerul Afacerilor Externe al României

Nr. D2 / 1094 29.02.2000

Domnului Mugur Isărescu,

Prim-ministru al Guvernului României

Memorandum

De la: Petre Roman, ministru de stat,

Ministrul Afacerilor Externe

Tema: Termenii folosiţi pentru denumirea etniei romilor / ţiganilor

În ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe a fost confruntat cu o veritabilă campanie

declanşată de unele asociaţii de romi pentru reconsiderarea oficială a poziţiei sale în privinţa
recomandării pe care a făcut-o prin Memorandumul MAE nr. H03 / 169 din 31 ianuarie 1995
către primul ministru, pentru utilizarea, în documentele oficiale, a termenului de “ ţigan “, în
detrimentul celui de “ rom ”, care de-abia începuse să se impună.

Preocuparea pentru acest memorandum a fost manifestată şi de mediile internaţionale.

Reprezentanţi ai Consiliului Europei, ai Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale,
precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale internaţionale militante pentru drepturile omului
au făcut referire, în discuţiile lor cu autorităţile române, la acest document. (…)

Având în vedere cele de mai sus, propunem folosirea, cu precădere, a termenului rrom în
corespondenţa MAE, în paralel cu formulele alternative menţionate mai sus (Roma / Gypsies,
Roms / Tsiganes, Roma and Sinti) în corespondenţa cu organizaţiile internaţionale care le
utilizează.

Această propunere:

- răspunde presiunii exercitate de majoritatea asociaţiilor romilor din România pentru anularea
Memorandum-ului - H(03) 169 / 1995, contribuind la “ stingerea “ unui conflict artificial şi, mai
mult, la construirea unor relaţii, pe baze parteneriale, cu ONG-urile care reprezintă această
comunitate etnică;

- este rezultatul consultărilor dintre MAE şi o serie de specialişti în domeniu, organizaţii

internaţionale (Consiliul Europei şi OSCE), instituţii naţionale ( Departamentul pentru Protecţia
Minorităţilor Naţionale, Ministerul Educaţiei Naţionale, Avocatul Poporului) şi asociaţii ale
rromilor”.

Semnat: Petre Roman

Ministrul de Externe al Romanie

DEMERS PENTRU PROTEJAREA IDENTITATII NATIONALE

Razboiul axiologic, cunoscut si dupa una din formele sale, de razboi asimetric sau dupa numele
atribuit de crestini, de razboi nevazut, este vectorul central din cadrul unui razboi total,
denumit si razboi absolut, concept dezvoltat dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial
pentru a defini ceea ce teologii si marii duhovnici considera a fi razboiul sfarsitului lumii, aflat
intr-o continua derulare, accelerata.

Astazi ne aflam in plin atac care si-a gasit pretextul pe fondul presupusei crime comise de
tiganul Romulus Mailat. Romanii si Romania au mai primit astfel de lovituri violente in istoria
recenta.
Incepand cu “evenimentele din decembrie”: de la zecile de mii de victime comise de Securitate
la Timisoara, in 1989 (dezinformare via Europa libera) la prezentarea maltratarii oribile a lui
Mihaila Cofariu, la Targu Mures, in 1990, drept un act barbar al romanilor impotriva minoritatii
maghiare ("informatie" colportata international de Smaranda
Enache), de la lebedele mancate de romani/romi la Viena
(afirmatie nedovedita virata prin presa austro-ungara) la
cazul Hadareni, unde romanii au fost prezentati drept satrapi
iar familiile ucigasilor tigani care au declansat initial scandalul
au fost despagubite intreit (de statul roman, de CEDO si inca,
de familiile romanilor in cauza, urmarite in instanta si astazi). Iata
ca Italia are astazi “Hadereni”-ul ei. Insa in aceasta sunt antrenati, in
mod egal, si romanii si tiganii. Iar lipsa de implicare a institutiilor
insarcinate cu apararea tarii spune multe.

Va urma, probabil, o discriminare similara in masa in Spania, Franta,

Germania. Anglia si-a protejat granitele, recent, interzicand noi brate
de munca din Romania. Pe fondul acumulat in ultimii 17 ani si inzecit
rascolit de la deschiderea frontierelor in urma intrarii Romaniei in
Uniunea Europeana, la 1 ianuarie anul acesta, Italia a explodat. Manifestarea viscerala este insa folosita
de serviciile speciale potrivnice Romaniei pentru a distruge poate cea mai puternica alianta a romanilor din
Europa, alianta naturala, bazata pe istoria si cultura romanitatii europene. Inca din timpul celui de-al
Doilea Razboi Mondial alianta latina aflata atunci pe Axa a fost vizata de unul din membri supusi ai celui
de-al Treilea Reich, care a si reusit, intr-un final, sa afecteze in mod tragic trupul si fiinta natiunii, prin
Diktatul de la Viena.

Astazi, in cadrul razboiului axiologic care urmareste distrugerea fundamentelor poporului roman – de la
credinta crestin-ortodoxa la Scoala si Familie - se speculeaza cu osardie confuzia dintre romi si romani
pentru a se compromite in mod iremediabil Romania si relatia sa cu foarte putinii aliati pe care ii are in
Europa. De observat in acest sens, reactia vehementa a presei americane la adresa campaniei de
discriminare exagerate a romanilor in Italia. Revenind la oile noastre alb-negre, amalgamul informational -
pentru care vectori anti-romani ca George Soros au cheltuit zeci de milioane in valuta forte - tinteste
suprapunerea la nivel public asupra stravechii natiuni romane de origine latina a imaginii populatiei
nomade aparuta in secolele XIV – XV in Europa, de origine incerta, cunoscuta sub numele de tigani.

Agresiunea lexicala roma/roman – romanes/romaneste a fost aplicata asupra tarii si natiunii noastre
imediat dupa 1990, in cadrul unui program complex dezvoltat de Fundatia Soros in Romania. Beneficiind
de numerosi membri ai etniei tiganesti in guvernarile Romaniei - sunt notorii Ion Iliescu, Adrian Nastase
sau Andrei Plesu - dupa "Memorandumul" lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-
a mai stat in cale schimbatorilor de limba si istorie. O prima disputa a fost cea legata de cuvantul “romi”,
romanii fiind prostiti apoi ca aceasta va fi inlocuita cu “rromi”, o alta formula care doar a sporit debandada
lexicala. De amintit, ca fapt divers, ca in anii 1995, limba cu care Soros vroia sa inlocuiasca tiganeasca
primise numele de “romalli”, forma care nici nu se putea declina si care a fost inlocuita ulterior cu “romani”
si varianta “rromani”. Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificata cu “romanes”.
Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din tarile afectate de valul de
imigratie si/sau infractionalitate tiganeasca: rom/roma/roman cu limba romanes/romaneste, comunitatea
Roma cu tara, evident, Romania. Cine ce sa mai inteleaga?!
Oficilizarea in cadrul institutiilor de stat a denumirilor rom/rrom/romani s-a realizat cu titlu obligatoriu desi
la nivel european avem doar simple recomandari in acest sens, venite din partea Consiliului Europei si nu
a Uniunii Europene. In acelasi timp, confuzia rom-roman pe plan european a dus pana la situatii ridicole.
Astfel, o delegatie oficiala a fost impidicata sa intre intr-un stat UE, inainte de aderare, pentru ca pe
pasaport prescurtarea tarii noastre era ROM. Aceasta situatie l-a determinat in 2002 pe secretarul de stat
in Ministerul Culturii si Cultelor de la acea data, Ion Antonescu, sa solicite primului-ministru schimbarea
prescurtarii, cel putin in pasapoartele noastre, ceea ce s-a si indeplinit, de atunci aceasta fiind ROU, pe
criteriul apartenentei la spatiul francofonic. Insa acest lucru nu se poate realiza in toate domeniile. De
exemplu, chiar daca s-a reusit ca la Comitetul Olimpic sa se faca aceasta modificare, ROM-ROU, in baza de
date mondiala pentru competitii sportive internationale sau in nomenclatorul diplomatiilor straine,
prescurtarea este si azi aceeasi: ROM. Confuzia persista deranjant.

Port tiganesc

Port romanesc
Vizualizati si pe Internet. La o simpla cautare pe Google folosind cuvantul “Romani” avem
urmatorul rezultat: Romani – Wikipedia, Romani in Uk si, pe locul trei “Romani CRISS - Centrul
Romilor pentru Interventie Sociala si Studii - Roma Center for Social Intervention and Studies”.
Croseul e urmat de upercut: in baza aceleiasi pagini de cautare, la primele trei imagini-
exemple oferite de Google cu textul “Rezultate imagini pentru romani” avem: o imagine cu un
grup de tigani din Marea Britanie in fata unei carute cu coviltir si o fetita roma, ambele de pe
site-ul de la Universitatea din Texas a lui Ian Hancock, descris drept “the official ambassador
to the United Nations and UNICEF for the world’s 15 million Romanies and the only Romani to
have been appointed to the U.S. Holocaust Memorial Council” (ambasadorul oficial la ONU si
UNICEF al celor 15 milioane de romi/romanies din lume si singurul rom/romani numit in cadrul
Consiliului Memorialului Holocaustului); si o a treia imagine care prezinta trei domnisoare care
predau “tribal bellydance in Oakland” (dans tribal din buric).

Cu alte cuvinte, romanii au ajuns deja, cel putin pe net, tigani. Iar, in urma avalansei
mediatice anti-romanesti, in acceptul majoritatii italienilor romanii sunt deja tigani!

Mana Moscovei

Romanii sunt insa catalogati drept tigani constant de catre neprietenii lor. Este cunoscut de
exemplu atacul ruso-maghiar pe acest front: Vladimir Jirinovski declara in deceniul trecut ca
Romania este un stat artificial locuit de tigani italieni.

Tiganizarea Romaniei de catre Rusia are o istorie indelungata. Puskin, trimisul special al
Kremlinului la Chisinau, pentru rusificarea Basarabiei, a scris la vremea respectiva, despre noi,
poemul Tiganii, mediatizat de Rusia cu o putere uriasa in toata lumea. Apoi, in anii 1960-70
URSS s-a reluat politica de portretizare a romanilor drept tigani printr-o intensa propaganda
“soft”. Celebrul Emil Loteanu, scolit si la Bucuresti si la Moscova, a realizat o serie intreaga de
filme propagandistice – Satra, Lautari, O satra urca spre cer, si altele - , in care erau
prezentati tigani mitizati care cantau superb in… romaneste. Toate difuzate si premiate
international. Unul dintre rolurile principale era jucat de Serghei Lunchevici, un mare violonist
din Basarabia, interpret de muzica populara… romanesca. Lunchevici avea si formatia de dans
"Fluieras", finantata imediat dupa 1944 si foarte promovata, cu care mergea in turnee prin
URSS si intreaga lume. Miza se punea insa pe dansurile tiganesti ale… moldovenilor si
romanilor. Cand a venit comunistul Vladimir Voronin la putere a preluat din zbor mesajul lui
Jirinovski, repetand in toate aparitiile sale sintagma "romanii sunt tigani". Hipnotizati prin
intermediul mass media si a armei TV, italienii au reactionat pavlovian.

Mana Budapestei

Multi ungurii, la randul lor, au aceeasi parere despre romani, injurati si cu apelativul “budos
olah”. Ian F. Hancock, cercetatorul mentionat mai sus si care se recomanda drept Romani cu
descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas.
El incearca sa si probabil reuseste sa convinga multi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii
americane, ca “olahii” sau “vlahii” sunt de fapt tigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax
Romani, prezentata ca “un dialect al limbii romane” vorbit de populatia “Vlax/Vlach”. Aici se
practica o noua diversiune, prin incercuire si lovire pe la spate, ce are ca menirea sporirea
confuziei dintre tigani si romani, stiut fiind ca in Balcani termenul de “Vlahi” desemneaza de
fapt romanii. Tara de orgine a "Vlach Romani-lor" este, asadar, Romania.

Si Hancock nu se opreste aici: intr-un studiu intitulat “Lupta pentru controlul identitatii” si
promovat de data aceasta pe site-ul Fundatiei Soros Ungaria (www.osi.hu) teoreticianul
ideolog ne spune ca “Vlax (Vlach) sunt descendentii acelor populatii tinute in sclavie in statele
Valahia si Moldova intre mijlocul secolului XIV si mijlocul secolului XIX”. Acum vine si
bomboana de pe coliva romanilor: Descendentii “Vlach”-ilor, tigani care au uitat sa vorbeasca
Romani/Romanes pentru ca le era interzis de stapanii lor sunt “Baieshii”. Limba etnica a
Baiesilor din America este limba romana, spune Hancock. Iar Baies e, dupa cum trambita
Regele Cioaba zilele trecute si…presupusul criminal de la Roma, Romulus Mailat. Adica, ati
inteles, Mailat este roman.

Ian F. Hancock, care este si presedinte al “International Romani Union” (in traducere, acordat,
ar fi Uniunea Internationala a Romanilor!) ne mai explica ca “rrom, cu pluralul Rroma, este
termenul adoptat oficial” de chiar Uniunea sa “pentru a se referi la oamenii de descendenta
Romani”/Roma. Totusi, mai spune Hancock – care se descrie drept un Roma britanic si
maghiar – “acolo unde populatia Roma are un nume al ei diferit, politica este sa se foloseasca
acel nume” – deci sinti, zingaro, tigani, etc.

Insa, intr-un autentic stil orwelian, studiul are, printre altele, si o solicitare apoteotica: “Pentru
a schimba aceste lucruri, imaginea tiganilor/gypsy trebuie sa fie deconstruita si o alta mult
mai corecta sa fie pusa in loc, in structurile birocratice ca si in manuale. Dintre toate
observatiile sale deosebite despre umanitate, H.G.Wells avea dreptate cand spunea ca “istoria
omenirii devine din ce in ce mai mult o cursa intre educatie si catastrofa”.

Concluzii/Solutii:

1. Inapoi la realitate: Se impune declansarea unei campanii internationale culturale - fara

impostori - de tipul celei concepute de Nicolae Iorga si guvernele interbelice pentru definirea si
impunerea valorilor romanilor in spatiul Europei.

2. Apoi, daca denumirea tiganilor in Europa este Zigeuner in germana, Gypsy in engleza, Gitan
in franceza, Gitano in spaniola, Cigány in maghiara, sau Zingaro in italiana, de ce am impune
noi schimbarea oficiala a cuvantului tigan, cand chiar majoritatea tiganilor se gratuleaza cu
acest apelativ? Daca insa acesta pare sa aiba conotatii peiorative, solicitam, in spiritul bunei
conlocuiri, sa fim si noi intelesi ca nu vrem ca roman sa capete nuante similare. Asadar
propunem sa fie adoptat un cuvant intrat in circuitul international prin intermediul limbii
engleze: Gypsy.

De altfel, chiar si Apelul lansat zilele acestea Romei de catre organizatiile tiganilor din Romania
este titrat in presa straina drept un “Appeal to Stop Anti-Gypsyism”, nu anti-Roma, care ar
suna si extrem de caraghios: ”Un apel catre Roma de oprire a actiunilor anti-Roma”.

Daca reprezentantii de drept ai tiganilor din Romania – si nu maghiarul George Soros si

grupurile sale de interese – vor cadea de acord sa purtam un dialog cinstit, aceasta este o
propunere pe care le-o vom infatisa.

3. Cu toate nemultumirile de rigoare si protestele zgomotoase care vor fi generate este

imperios necesara revocarea obligativitatii folosirii inventiei rom/roma/romani in documentele
oficiale ale Statului Roman, eliminarea ei acolo unde se mai poate si pastrarea cuvantului tigan
(un parlamentar se gandise sa il scoata si din DEX!) sau a altui termen acceptabil atat pentru
minoritatea in cauza cat si, evident, pentru majoritate.

Pana la urma denumirea de “tigan” nu capata nuante peiorative decat atunci cand cei care o
poarta fac fapte reprobabile.
Si, daca apucam sa hacuim limba ce ne vom face cu opere ca “Tiganiada” lui Ion Budai
Deleanu, “La Tiganci” de Mircea Eliade sau “Mica tiganiada” a romanilor frumosi si furiosi care
invie chiar si din cenusa…

ANEXE

1. AFACEREA INCLUZIONATORILOR DE ROMI: sute de milioane de euro pentru Deceniul Soros

de Incluziune a Romilor

I-a intrebat cineva pe tigani daca vor sa fie "incluzionati"? * Integrarea romilor si
dezintegrarea romanilor

Problemele minoritatii tiganilor din estul Europei au fost remarcate aproape imediat dupa
caderea comunismului. Extinderea Uniunii Europene a facut, normal, ca problemele tiganilor sa
devina probleme comunitare.

Nu aceeasi este si parerea Magdei Matache, director la Centrul Romilor pentru Interventie
Sociala si Studii (Romani CRISS), asociatie care a incasat, intre anii 1994-2007, 350.000 de
euro si 730.000 de dolari SUA pentru proiectele desfasurate. Matache, citata de Evenimentul
Zilei, sustine ca solutia „problemei rromilor” nu consta doar in acordarea unei asistari sociale,
ci in integrarea lor in societate. „Incluziunea sociala a rromilor nu s-a facut in Romania.
Problema rromilor romani e, in primul rand, problema Romaniei, si apoi a Europei", declara
aceasta pentru cotidianul citat. Incluziunea, termen ce ar vrea sa insemne includerea, este
insa, conform DEX, cu totul altceva, respectiv: "INCLUZIÚNE, incluziuni, s.f. 1. Particulă de
metal străin conţinută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricaţie al unei piese, datorat
prezenţei unor incluziuni (1) sau unor particule metalice izolate în masa ei". Cuvantul a
devenit "la moda" dupa ce s-a lansat la Budapesta "Deceniul de Incluziune a Romilor". Ideea
acestui proiect de amploare pentru tigani a luat nastere in anul 2003, cu ocazia conferintei
"Romii intr-o Europa care se extinde: Provocari pentru viitor", "o initiativa regionala inspirata
de George Soros", dupa cum se prezinta pe site-ul Fundatiei Soros Romania. Decada a fost
initiata in cursul conferintei de presedintele Open Society Institute - New York, George Soros si
presedintele de atunci al Bancii Mondiale, James Wolferson.

Integrarea romilor si dezintegrarea romanilor

Nimeni nu i-a intrebat insa pe tigani daca vor sa fie "incluzionati". Daca ar fi sa urmarim
legislatia UE - conform careia si intreprindem acest demers de aparare a romanismului - tiganii
trebuie sa se bucure de dreptul de a-si prezerva propria identitate. Daca aceasta este cea
nomada si traiul liber, cum poate fi considerata integrarea/incluziunea lor - practic o integrare
fortata in masa -, o optiune democratica pentru care se cheltuiesc zeci de milioane de euro
anual? Aceasta dovedeste de fapt ca scopurile acestui program de anvergura sunt cu totul
altele: nu integrarea romilor ci, in cazul nostru, dezintegrarea romanilor.

In programul Soros au intrat la comanda Romania lui Ion Iliescu si Adrian Nastase, Bulgaria,
Ungaria, Croatia, Republica Ceha, Slovacia, Macedonia si Serbia care au adoptat prima
declaratie comuna in care s-au angajat sa imbunatateasca conditiile de viata ale tiganilor.
Este foarte greu de spus care sunt banii alocati pentru Decada, semnaleaza Divers.ro. Intr-un
interviu acordat agentiei de presa Mediafax, George Soros a declarat ca organizatiile pe care le
finanteaza vor cheltui, in total, pentru programele si initiativele Decadei, in jur de 70 de
milioane de dolari. Sursa principala de finantare ar trebui sa fie insa bugetele nationale, opina
Divers.ro. Una dintre putinele intiative de implementare a Deceniului de incluziune despre care
se stie exact ce buget are este Fondul pentru Educatia Rromilor (Roma Education Fund). Creat
in decembrie 2004, REF are la dispozitie circa 42 de milioane de dolari (bani obtinuti de la
diversi donatori), din care 5-6 milioane vor fi trase anual pentu finantarea programelor de
imbunatatire a nivelului de educatie a rromilor, informeaza Asociatia de Investigatii Media in
Balcani. Pentru anul 2007 Roma Education Fund a alocat 2.722.000 de euro pentru proiecte
care sa sprijine educatia tiganilor din Romania.

Romania a aprobat in anul 2001 Hotararea de Guvern 430 privind Strategia de Imbunatatire a
Situatiei Romilor, iar Mariea Ionescu, presedinta Autoritatii Nationale a Romilor (ANR), s-a
plans permanent ca fondurile alocate de guvern pentru indeplinirea Planului general de masuri
sunt aproape inexistente. "Alocarile bugetare romanesti au constituit numai contributii la
programele PHARE ale Comisiei Europene" declara Mariea Ionescu, pentru Transitiononline.
Insa fondurile au fost substantiale: in 2001 Phare a furnizat 7.000.000 euro si Guvernul
Romaniei 1.330.000; in 2002 Phare a furnizat 6.000.000 euro si Guvernul Romaniei
1.600.000; in 2003 Phare a furnizat 9.000.000 euro si Guvernul Romaniei 2.300.000; in 2004
Phare a furnizat 8.500.000 euro si Guvernul Romaniei 1.000.000.

Cum fura ungurii pozitiile tiganilor

De-a lungul anilor s-a observat insa ca responsabilii de fonduri si acaparatori ai “marcii“
minoritatilor, in loc sa fie cei mai defavorizati, tiganii, au fost ungurii. Pe langa faptul ca
maghiarii au fost cei care au ocupat constant pozitiile de conducere ale Departamentului
Guvernului pentru Relatii Interetnice si ale celor pentru minoritati din cadrul ministerelor si
altor agentii guvernamentale, administrand si fondurile acordate, un alt caz este cel al
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. CNCD a fost infiintat chiar in baza
Strategiei de Imbunatatire a Situatiei Romilor, elaborata in 2001, in care se prevedea
“includerea de reprezentanti ai romilor in aceasta structura”. Din componenta Colegiului
Director fac parte urmatorii: Csaba Ferenc ASZTALOS, Corina Nicoleta COMSA, Dezideriu
GERGELY, Istvan HALLER, Gheorge IONITA, Dragos Tiberiu NITA, Anamaria PANFILE, Paula
Roxana TRUINEA, Ana Monica VASILE, conform site-ului CNCD. Dupa cum se observa, din 9
membri 3 sunt de etnie maghiara, deci 33%. Aceasta cu toate ca procentajul de unguri in
Romania este de 6,6%, conform recensamantului din 2001 aflat pe site-ul MAE. Ca atare,
pentru a se respecta acest procent, in cadrul Colegiului Director al CNCD ar fi putut fi permisa
prezenta unui singur cetatean roman cu ceva origini maghiare. In lipsa de reprezentant,
Romani Criss l-a desemnat pe maghiarul Istvan Haller, care este si co-presedinte al Ligii Pro-
Europa impreuna cu Smaranada Enache, sa reprezinte si romii.

Strategie defectuoasa: discriminarea pozitiva se intoarce impotriva tiganilor

Tot in cadrul aceleeasi Strategii guvernamentale pentru romi s-a elaborat si baza pentru asa-
numita “discriminare pozitiva”. Astfel, la capitolul D. Sanatate, Punctul 8, se cere: “Cresterea
numarului de cadre medicale provenite din etnici romi, prin alocarea de locuri speciale pentru
studentii romi in invatamantul medical de stat”. Si, la Capitolul H) Educatie, se stipuleaza,
printre prioritati: “7. Adoptarea de masuri legislative in sprijinul romilor, in scopul acordarii de
facilitati in domeniul educatiei pentru romi si din perspectiva promovarii romilor in posturi ale
administratiei scolare (directori de scoli si inspectori scolari). 8. Acordarea in continuare de
facilitati si de locuri subventionate speciale pentru tinerii romi care doresc sa urmeze colegii
universitare si facultati. “ Si, la punctul 11: “Stimularea accesului la educatie prin asigurarea
gratuit a unei mese pentru toti elevii din ciclul primar si secundar” – (Asta ca sa aflati cand si
cum s-a hotarat de fapt “Cornul si laptele”). In tot cazul, revenind la masura facilitatiilor
acordate in invatamentul superior de stat, respectiv desemnarea unor locuri speciale pentru
romi, se observa ca aceasta provoaca de fapt serioase probleme in dezvoltarea naturala a
tinerilor tigani si se intoarce chiar impotriva minoritatii favorizate. Astfel, s-a relevat ca, pe
langa dezinteresul constatat pentru ocuparea acestor locuri rezervate, tinerii romi, lipsiti de
spiritul competitiei, nu reusesc sa se ridice la inaltimea asteptarilor creandu-se practic, din
start, un handicap major care poate duce apoi la abandonarea studiilor.

Pe langa aceasta, masura este anti-democratica si discrimineaza majoritatea, prin blocarea

accesului la educatie in mod echitabil al tuturor tinerilor, indiferent de sex, rasa sau altceva.

ANEXA 2. Romanii si romii in viziunea unui "Consilier Superior" la Agenţia Naţională pentru
Romi

Degenerarea terminologiei romi/romani este luata in bascalie, pe site-ul Agentiei de

Monitorizare a Presei (al ofiterului de presa Mircea Toma) de Dan Oprescu, un fost turnator al
Securitatii si membru de baza al Grupului pentru Dialog Social, deconspirat de presa si CNSAS,
dar pripasit in continuare la Guvern, Oficiul National pentru Romi (vezi site-ul
http://www.rroma.ro/romanian/ - o alta dovada a generalizarii confuziei)

Iata ce ne spune Oprescu, “la misto”, in textul de mai jos: "Romanii (de data aceasta este
vorba de natiunea romana - nota ACM) sunt o inventie relativ recenta; mai exact, pe la
mijlocul secolului al XVIII-lea, cativa intelectuali ...au creat cuvantul roman..."

Cu alte cuvinte, de ce n-am crea si noi, tiganii, un nou cuvant, asemanator?

"Dan Oprescu

doctor in filosofie … sa nu creada strainii ca sintem tigani!

(Note despre o anumita prostie nationala)

Cam de un veac si jumatate, pare sa se fi instalat in imaginarul nostru colectiv o spaima

aproape unanima: sa nu creada “lumea” (i.e.: strainatatea, Europa, civilizatia, ungurii etc.) ca
romanii sint tigani (sau altfel spus, sa nu se creeze, Doamne fereste!, vreo confuzie intre
termenii de roman si rom). Chestiunea reflecta, pe de o parte, nesiguranta identitara
romaneasca, iar pe de alta parte imensa noastra capacitate de a plamadi mituri, ideologii care
sa reprezinte compensatii “morale” pentru sirul nesfirsit de frustrari economice, geopolitice,
militare, culturale s.a.m.d., frustrari pe care trebuie sa le induram zi de zi, ceas de ceas si in
proportie de masa.
Romanii – precum multe alte natiuni moderne -- sint o inventie relativ recenta; mai exact, pe
la mijlocul secolului al XVIII-lea, citiva intelectuali grupati in ceea ce se va fi chemat mai tirziu
Scoala Ardeleana, au produs romanismul, si au creat cuvintul roman, spre a arata lumii intregi
ca “noi” nu sintem doar niste serbi, niste iobagi, niste sclavi, niste rumini, ci ca ne si tragem
din neamul imparatesc al romanilor, neam care odinioara a stapinit “intreg Pamintul”.
Tehnologia de producere a cuvintului a fost pe cit de simpla, pe atit de ingenioasa: s-a luat o
oarece vorba (rumin, care nu inseamna altceva decit taran), s-a trecut o litera intr-alta (“u” in
“o”), iar apoi a inceput delirul (bazat, totusi, pe un fapt incontestabil: caracterul in genere latin
al limbii noastre). Povestea nu este unica in zona aceasta, a Europei Central-Rasaritene (sau,
cum a spus Fernand Brodel, in “partea cea rea a Europei”), pentru ca la fel vor fi facut si altii
(ungurii, slovacii, ucrainienii etc.), si tot sub influenta intelectualilor “uniati” (la noi, asa-
numitii greco-catolici), care studiasera la Universitatea Sapienza din Roma. Evident, bietii
carturari ai Scolii Ardelene nu si-au imaginat ca mai exista, prin Europa, o etnie cu un nume
periculos de apropiat de cel inventat de ei: romii, cunoscuti indeobste drept tigani.

In conditiile in care romanii nu au, si nici nu au avut niciodata, o parere foarte buna (sau
macar una foarte hotarita) despre ei insisi, a fost numai foarte firesc sa se ajunga la situatia in
care s-a negat existenta romilor, sub pretextul ca acestia nici nu ar fiinta; in schimb, existau,
pe de o parte, romanii, urmasii Romei imperiale (si, implicit, si a celei republicane), si tiganii,
pe de alta parte, o etnie in principiu de sub-oameni (doar asa se putea explica indelungata
perioada de sclavie – poreclita si robie -- , de peste 500 de ani numai in Tarile Romane, adica
in Rasaritul si Sudul actualei Romanii), dar careia i se pot recunoaste anumite calitati
secundare, cum ar fi talentul muzical, pitorescul etc.

Mai tirziu, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, s-a inventat pina si o litera noua: a din a,
odata cu trecerea de la alfabetul kirilic la cel latin (oarecum in maniera in care, dupa
Decembrie 1989, s-a inventat cuvintul ‘rrom’). In definitiv, a continua sa scriem cu litere
kirilice ar fi fost rusine mare, da’ mare de tot.

Prima perioada comunista a Romaniei, cea de pina la moartea lui Stalin, a adus cu sine si o
anumita (re-)slavizare a ortografiei oficiale; astfel, s-a renuntat la i din a, iar numele tarii era
Republica Populara Romina, sau, pe scurt, Rominia. Mai tirziu, in perioada embrionara a
comunismului national (sau, mai bine spus, a national-comunismului), perioada lui Dej, a fost
reintrodus (pe monezi, bancnote etc.) a din a, lucru ce a fost, apoi, continuat pe toata durata
perioadei ceausiste (si subzista si in prezent). Dupa 22 decembrie 1989, Academia Romana a
initiat procesul remitologizarii latinist-moderate a ortografiei oficiale, cu numeroase cazuri de
inadecvare hazlie; aceasta “reforma” nu face, insa, obiectul rindurilor de fata.

Dupa 1970, Ceausescu, prin Ministerul de Externe, a inceput o veritabila campanie

internationala pentru a schimba denumirea tarii noastre, asa cum apare ea in felurite limbi
straine (Roumanie, Rumania, Rumanien, Rumunsko, Rumunia etc….), in sensul renuntarii la
“u” in favoarea lui “o”, resimtit ca fiind mai imperial, deci mult mai potrivit cu ambitiile lui
Ceausescu, ce se socotea urmasul lui Burebista si prietenul Sahinsahului. Nu a reusit sa faca
asa ceva, decit – partial – in englezeste, si asta numai datorita americanilor, care la ONU
(dupa ce vor fi zimbit la auzul cererii diplomatilor nostri), isi vor fi spus; “De ce nu? Daca ei o
vor…”, si asta s-a si intimplat. Mai conservatori (si, s-ar cuveni adaugat, cu mai mult bun-
simt), britanicii au incercat sa ne convinga sa renuntam la nastrusnicia cu Romania, dar fara
succes; in orice caz, pina in zilele noastre, unele reviste britanice (ca, de pilda, “The
Spectator”) utilizeaza consecvent grafia “pre-ceausista”, cea cu Rumania. De altminteri, in
perioada dintre cele doua razboaie mondiale, si tot in America, si-a facut loc, in citeva ocazii,
grafia de tranzitie Roumania, reprezentind un soi de compromis intre grafia frantuzeasca si cea
britanica.

Pe cind Teodor Melescanu era ministru de externe intr-una dintre primele guvernari iliesciene,
a produs un document (sub forma unui Memorandum – vestitul cu nr. H(03)/169 si nr.
5/390/NV din 31 Ianuarie 1995 -- insusit de catre Primul Ministru Nicolae Vacaroiu, prin care
se propunea utilizarea consecventa a termenului de tigani si evitarea, la fel de consecventa, a
celui de romi, pentru a nu crea cine-stie-ce confuzii in cercurile internationale; iata citeva
citate caracteristice – inclusiv pentru agramatismul autorilor -- din acest document: “Confuzia
care se creeaza, in special la nivelul opiniei publice internationale este si o posibila identificare
a romanilor in general cu membrii acestei etnii. Ea a fost initiata si intretinuta in asociere si in
urmarirea acelorasi obiective cu unele ‘teorii istorice’ ungare si austriece care prezinta pe
romani ca tragandu-se din tiganii adusi de romani in timpul ocupatiei Daciei, precum si
numeroasele stiri, relatari si imagini in presa si mijloacele audio-vizuale de informare in masa
internationale din ultimii ani, privind tiganii din Romania aflati prin Europa in ipostaze
negative.” Finalul documentului este aproape apoteotic: “Avand in vedere confuziie create la
adresa poporului roman si a Romaniei, a romanilor in general, prin folosirea in loc de cuvintele
‘tigan’, ‘tigani’, ‘tiganesc’ a termenilor de ‘rom’, Roma’, ‘Romani’, ‘roman’, ‘romanis’ apare ca
evidenta necesitatea ca organele oficiale romane sa foloseasca terminologia utilizata in
conventiile si documentele internationale ale ONU, Consiliului Europei si OSCE: tigan – in limba
romana, gipsy – in limba engleza, gitan/tsigane – in limba franceza, tsigan – in limba rusa,
zigeuner – in limba germana, zingaro – in limba italiana, gitano – in limba spaniola, etc.” Dupa
cum precizeaza o Nota MAE din anul 2000, “reactia liderilor tigani a fost extrem de violenta,
motiv pentru care s-a ajuns la un compromis, respectiv folosirea cuvantului ‘rrom’ pentru a se
evita confuziile etimologice.”

Abia ministrul de externe Petre Roman, in Februarie 2000, a produs un contra-Memorandum

(nr. D2/1094 din 29.02.2000), insusit de catre Primul Ministru Mugur Isarescu, potrivit caruia,
totusi, romilor nostri sa li se spuna, de preferinta, romi, in paralel cu utilizarea si a altor
formule (precum: Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma/Sinti, romi/tigani), in conformitate cu
anumite prevederi ale unor organisme internationale. Totodata insa, mai multe documente
oficiale ale MAE subliniaza raspicat faptul ca doar presiunea societatii civile a facut sa se
renunte la Memorandum-ul lui Melescanu: “Sub presiunea reprezentantilor unor asociatii de
tigani (‘Romani Criss’, ‘Aven Amentza’, ‘Partida Romilor’, ASTRA-SATRA) si a organizatiilor
internationale (Consiliul Europei, OSCE s.a.), Ministerul Afacerilor Externe este pus in situatia
de a-si reconsidera pozitia fata de recomandarea utilizarii in documentele oficiale a termenului
de ‘tigan’.” Nimic (nici chiar minciuna) nu este de lasat la o parte daca e in pericol insasi
natiunea; citez, din acelasi document MAE (sublinierea apartine autorilor textului):
“Mentionam totodata ca in actualele pasapoarte ale cetatenilor romani apare la rubrica
‘cetatenie’ cuvantul ‘rom’, ceea ce duce la confuzii regretabile pentru identitatea cultural-
istorica atat a romanilor, cat si a tiganilor.”

Tot Memorandum-ul lui Petre Roman contine si urmatorul pasaj, deosebit de semnificativ:
“MAE se declara fidel respectarii dreptului fiecarui grup la auto-identificare, drept consfintit in
documentele internationale la care Romania este parte (Conventia-cadru pentru protectia
minoritatilor nationale) si in legislatia interna (Legea recensamantului).”

In definitiv, este limpede ca romilor le putem spune oricum (ingerasi, de pilda); daca realitatea
nu se va schimba, intr-o perioada rezonabila de timp, daca romii de la noi vor ramine asa cum
sint ei acum – atunci pina si vorba ingerasi va deveni ceva peiorativ; cam asa se va fi
intimplat, dupa 1950, cu succesivele denumiri “politically correct” date negrilor in SUA …

Actualmente, cu majora exceptie a lui Lucian Boia & Co. (aici se includ nume precum cel al lui
George Voicu), nimeni nu pare sa mai puna sub semnul intrebarii normalitatea denumirii
poporului si a tarii, desi cred ca n-ar strica asa ceva, macar in calitate de bijbiiala, daca nu
chiar de studiu serios.

A scrie cuvintul ‘rom’ in grafia sui generis de ‘rrom’ este inca o dovada a (limitelor) imaginatiei
romanesti actuale; desigur, autorii acestui declarat “compromis” nu au intrevazut hazul
caragialesc al acestui nou termen. Evident, ar fi de prisos sa se mentioneze ca, in afara de
complexele romanilor, nu exista nici o alta motivatie (istorica, lingvistica, etimologica etc.)
pentru a utiliza ‘rr’. Iar aceste complexe sint ceva cu un caracter ideologic apasat.

Vreme de mai bine de trei ani de zile m-am invrednicit sa fiu seful Oficiului National pentru
Romi, din cadrul fostului Departament pentru Protectia Minoritatilor Nationale; cartea mea de
vizita, in englezeste, preciza faptul ca aveam functia de Head of National Office for Roma. De
unde si destule confuzii, cele mai multe amuzante; era, de pilda, ceva obisnuit sa mi se ceara
“vize pentru Roma” (aici, Roma era luata in sensul de capitala a Italiei, de sediu al Sfintului
Scaun etc.…). Pe aceeasi carte de vizita, pusesem sa se scrie si faptul ca apartineam de
Government of Rumania, iar multi colegi de la Guvern credeau ca, pur si simplu, s-a gresit; ei
bine, nu se gresise defel!
Duel in masonerie. Masoneria in epoca razboiului rece
Strategiile militare globale sunt croite în marile cancelarii şi susţinute din subteran de loji
militare ale NATO. Masoneria speculativă, care are ca ţel Unirea Universală a Lojilor, încearcă
să readucă fraţii la principiile de bază, umaniste, ca "Libertate, Egalitate, Fraternitate" pentru a
scăpa omenirea de plaga războaielor.

Francmasoneria este un ordin iniţiatic care îşi extrage ritul din misterele antice, în special din
cele egiptene şi cele legate de construcţia Templului lui Solomon.

În Evul Mediu s-a dezvoltat masoneria operativă, reprezentată de Ordinul Cavalerilor

Templieri şi Corporaţiile occidentale de Zidari Liberi (francs-masons, freimaurer, free-
massons), angrenate în apărarea creştinătăţii şi elaborarea de construcţii religioase, fiecare
maestru având datoria să elaboreze o „capo d’opera".

În a doua jumătate a sec. XVIII, sub diferite influenţe esoterice, în Anglia şi Scoţia s-a
dezvoltat francmasoneria speculativă, ce se voia urmaşă a celei operative, cu adăugiri de
elemente orientale în ritual.

Francmasoneria s-a structurat pe loji britanice şi scoţiene, dar şi pe loji politice, oranjiste şi
iacobite, primele reprezentându-i pe adepţii lui Willem de Nassau (olandez), principe de
Orange, înscăunat pe tronul Angliei în 1688, iar celelalte pe cei ai revenirii pe tronul Angliei a
dinastiei Stuart, prin James al II-lea.

Francmasoneria speculativă a militat întotdeauna pentru toleranţă, libertate, pace, înfrăţire

universală şi mereu i s-a pus în cârcă sângele vărsat pentru instaurarea acestor principii.
Lojile oranjiste şi iacobite s-au răspândit în Franţa şi în cele 13 colonii ale regelui Angliei în
America de Nord. Iniţial controlate de lojile engleze, lojile franceze s-au unit în 1773 sub
numele de Marele Orient.

Independenţa Statelor Unite ale Americii se datorează lojilor masonice americane conduse de
Benjamin Franklin şi George Washington, cu sprijinul substanţial al Marelui Orient. Au urmat
Revoluţia franceză (1789-1799), pregătită de cele 600 de loji franceze (aproape fiecare
regiment al armatei regale îşi avea loja lui).

Deviza umanistă „Libertate, Egalitate, Fraternitate" a fost pătată de atrocităţile comise din
ordinul masonului Maximilien Robespiere (1759-1794), ceea ce a determinat francmasoneria
franceză să intre în adormire pe timpul dictaturii. Apoi, Marele Orient a fost redeşteptat din
porunca lui Napoleon Bonaparte, doar pentru a-i servi interesele.

Cu toate aceste deraieri de la linia umanistă, multe popoare datorează francmasoneriei

temeliile statale: Anglia, SUA, Republica Franceză şi toate republicile latino-americane,
Belgia, Italia, România, China (prin masonul Sun-Yat-Sen, autor al revoluţiei din 1911, care a
proclamat Republica Chineză).

Tot francmasoneriei îi sunt atribuite toate revoluţiile cu scop democratic, ceea ce a determinat
prigonirea masonilor în regimurile dictatoriale. Sfârşitul dictaturilor sunt „capo d’opera"
masoneriei. Care ar mai fi rolul cetăţenilor de rând?

Particularizând pentru România, după cum reiese din „Dicţionarul spiritului tolerant", editat sub
egida Consiliului Europei, oamenii trebuie să înţeleagă că: „În măsura în care intelectualii sau
demnitarii români de azi pot face bine ţării lor, militând pentru o mai bună, rapidă şi eficientă
libertate şi democraţie în toate planurile vieţii sociale, apartenenţa lor la masonerie, mai ales
în condiţiile în care nu mai este subalternată Marelui Orient, ci, dimpotrivă, întreţine legături de
 egalitate şi fructuos amicale cu acesta, nu poate fi decât benefică României". (Până aici toate
informaţiile sunt preluate din „Dicţionarul spiritului tolerant", apărut în 1997, sub egida
Consiliului Europei).

După un trecut atât de glorios, francmasoneria nu putea decât să urmărească un viitor măreţ.
Cum istoria lumii este plină de conflicte, s-au dezvoltat lojile militare, cele americane
încercând să le supună, piramidal, pe cele europene, şi nu numai. Însă acestea s-au "trezit" şi
încearcă să scape de această obedienţă.

Decizia redeschiderii masoneriei în România s-a luat la Londra, în 1989. Marele Orient al
Italiei a fost însărcinat să redeschidă francmasoneria regulară. Prima Lojă Regulară
Concordia a fost fondată în 1990, prima din ţările est şi central-europene.

În 1992, loja implementată de Marele Orient al Italiei şi loja Nicolae Bălcescu, formată din
veteranii supravieţuitori ai masoneriei tradiţionale româneşti, aflaţi sub protecţia Marii Loji a
Californiei, au fuzionat. Tot atunci s-a format o nouă lojă, Delta Dunării. În 1993, cele trei loji
aflate sub obedienţa Marelui Orient al Italiei au format Marea Lojă Naţională din România.

În mai 1993, au sosit în România şi miniştri ai Supremului Consiliu Mamă al Lumii şi ai Lojilor
NATO pentru a reînfiinţa Ritul Scoţian Antic şi Acceptat (RSAA). Apoi, lucrurile s-au precipitat.
Supremul Consiliu, Jurisdicţia Sud, SUA, socotit Consiliul Mamă al Lumii, a înaintat la „grad
33" câţiva fraţi români, într-o ceremonie, la Washington, pentru a se pune bazele Supremului
Consiliu din România.

În 1994, la Cercul Militar, deja au fost făcuţi fraţi 176 de militari români. Lojile militare lucrau. În
Bulgaria, de exemplu, abia în 2001 a fost stabilit Supremul Consiliu de „grad 33", în Rit
Scoţian Antic şi Acceptat, de către Robert Woodward, adjunct al Supremului Consiliu pentru
„Orient al Bazelor NATO, Lojile Militare Americane". În 2002, ia fiinţă Marea Lojă Naţională a
României, diferită de cealaltă, care se înscrie pe Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, dar care se
vrea purificată de elementele corupte.

Telefoanele mobile ecologice vor intra pe piata in cativa ani

Un reprezentant al companiei Nokia a anuntat joi ca telefoanele mobile fabricate din

materiale reciclate vor intra pe piata peste cativa ani, precizand ca telefoanele ecologice
vor fi din ce in ce mai cautate.

"Consideram ca acesta va deveni un factor competitiv", a declarat directorul unitatii ecologice din
cadrul Nokia, Markus Terho, citat de Newsin.

Compania a prezentat in luna februarie proiectul unui telefon mobil ecologic, iar Terho a explicat
ca din cauza lipsei accesibilitatii materialelor reciclate, consumatorii nu vor putea intra in posesia
telefoanelor ecologice decat peste cativa ani.

Nokia a economisit 100 de milioane de euro pentru transport si materiale in 2007 datorita faptului
ca ambalajele folosite in 2006 au fost mai mici, iar Terho este de parere ca profitul determina
companiile sa adopte masuri de protectie a mediului

AUTO

De ce ar incerca cineva sa transforme un Ferrari 360 intr-o limuzina? Pentru a dovedi ca se

poate! Aceeasi intrebare pare sa aiba acelasi tip de raspuns si in cazul transformarii unui Smart
intr-o limuzina de 5 metri. Artizanii unei astfel de “inginerii” sunt tunerii britanici de la Carbonyte.

Limuzina a castigat mai bine de 3 metri in lungime, dar a pastrat propulsorul de 0.6 litri.
Producatorii tin sa precizeze ca Smaaart-ul este capabil sa ruleze cu 120 de km/h gratie
materialeleor usoare – fibra de carbon – folosite pentru extensie.

Intrebat despre utilitatea noului vehicul, directorul comapniei Carbonyte, Chris Wright a declarat
ca Smaaart-ul este perfect pentru campanii de marketing, “am avut deja surpriza sa constatam ce
reactie pozitiva au oamenii care vad masina pe strada”.

Dar o limuzina are costurile sale, prin urmare Smaaart ajunge sa coste aproximativ 35 de mii de
euro, cam de tre ori mai mult decat un Smart de serie. Este foarte probabil sa merite investitia
intr-o astfel de masina de “marketing”; cea din imagine chiar pare deja vanduta celor de la Red
Bull.
MINI SUV - un Clubman "musculos

Aflat cu o pozitie mai sus de modelul Clubman break, noul SUV va ajuta la dezvoltarea liniei Mini
dincolo de "matca" sa initiala. Conducerea companieie nu s-a hotarat inca asupra unui nume
pentru viitorul model, iar parerile in presa internationala sunt impartite: unele publicatii sustin ca
denumirea Crossman ar avea castig de cauza, in timp ce altele afirma ca aceasta optiune a fost
deja eliminata. Acum noua nu ne ramane decat sa asteptam si sa vedem ce decizie vor lua
oficialii. Doar ati vazut ce surpriza ne-a facut Alfa Romeo cu Mi.To.

Ca la orice model de interes international, au "rasarit" si primele schite in Photoshop, realizate pe

baza informatiilor aparute pana in prezent. La prima vedere s-ar parea ca SUV-ul Mini va avea un
look similar cu cel al lui Clubman, dar ceva mai “musculos”, mai masiv am spune noi.

Farurile circulare pot fi catalogate drept indraznete, iar grila fata are dimensiuni mai generaose
decat la actualele modele, noul venit in linia Mini va pastra destul de mult din aspectul versiunii
hatcback. Si, lucru important de retinut, BMW nu a vrut ca acest 4x4 sa aiba un design agresiv,
pentru a nu se canibaliza cu X1, dar si pentru a nu dezamagi publicul fan Mini.

Stilul acestui SUV a fost inspirat din cel al lui Clubman, dar elementele noi precum doua usi in
plus, spatiu suplimentar si "practicabilitate" crescuta sunt plusurile acestei masini. Bordul si alte
detalii de la interior vor fi preluate, de asemenea, de la Clubman. Dar intrebarea de pe buzele
tuturor ar fi urmatoarea: va fi cel mai nou model Mini un off-roader get-beget, ca, de
exemplu, Land Rover Freelander?

Hmmm, nu chiar.... SUV-ul va tinde mai mult catre utilizarea on-road si nu va sacrifica agilitatea,
manevrabilitatea si placerea de a conduce, pentru care Mini este recunoscut. Totusi, noul sosit va
fi echipat cu tractiune integrala, sistem creat de specialistul Getrag. Daca adaugati garda inalta
care permite accesul si pe terenuri mai putin nivelate, "voila" - aveti un crossover veritabil.
ECONOMIE

CNIPMMR estimeaza infiintarea a 240.000 de noi IMM-uri

pana in 2013
Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR)
estimeaza ca pana in 2013, in Romania vor fi infiintate 220.000-240.000 de noi IMM-uri. In
Romania exista in prezent circa 600.000 de IMM-uri, concentrate mai ales in Bucuresti.

Presedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, a declarat ca sporirea numarului de IMM-uri la nivel

national va fi posibila doar in conditiile in care mediul de afaceri romanesc va deveni mai
previzibil, iar fondurile structurale vor deveni mai accesibile, intr-o maniera directa si
nebirocratica, relateaza DailyBusiness.

"Printre obiectivele principale incluse in strategia dezvoltata de Consiliul National al

Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), in perioada 2008-2013, se
numara si cresterea densitatii IMM-urilor din Romania, de la 26 la 1.000 locuitori in prezent, la 40
la 1.000 de locuitori in 2013. Acest lucru inseamna infiintarea a 220.000-240.000 de IMM-uri noi ",
a declarat presedintele Consiliului, Ovidiu Nicolescu, in cadrul conferintei prilejuita de
desfasurarea celei de-a V-a editii a Conventiei Nationale a CNIPMMR.

CNIPMMR a propus infiintarea unui program de Start Up care sa sprijine infiintarea de IMM-uri,
mai ales ca cele existente produc circa 70% din PIB-ul Romaniei, a precizat Nicolescu.

In Romania exista in prezent circa 600.000 de IMM-uri, concentrate mai ales in Bucuresti unde
densitatea este de 50 de intreprinderi la 1.000 de locuitori.

"Peste 100.000 de firme au dat faliment in 2007, cele mai expuse domenii fiind cel comercial, din
cauza marilor lanturi internationale, cel al constructiilor sau textil", a mai spus Ovidiu Nicolescu.

Romanii au cheltuit de trei ori mai multi bani pe "vicii"

decat pe igiena personala si ingrijirea casei in 2007

In 2007, romanii au cheltuit pe tigari, alcool si cafea 6,1 miliarde lei, cu 20% mai mult decat in 2006, in
timp ce vanzarile pentru produsele de ingrijire corporala si cele de intretinere a casei au insumat 1,7
miliarde de lei, inregistrand insa aceeasi crestere de 20% fata de anul anterior.

Consumul de bauturi spirtoase a scazut cu 8% fata de 2006.

Studii ale companiei de cercetare Nielsen arata ca valoarea vanzarilor de tigari a crescut in 2007
cu aproape 20% fata de anul anterior, ajungand la 5 miliarde de lei, dar aceasta evolutie nu
reprezinta si o crestere a consumului, diminuat nesemnificativ anul trecut (0,25%), ci este o
urmare directa a majorarii pretului tigarilor cu aproape 1 leu pe parcursul anului 2007.

Consumul de bauturi spirtoase a scazut anul trecut cu 8% fata de 2006, dar incasarile din
vanzarea acestora au fost mai mari cu 22%, ajungand la 479,3 milioane de lei. Daca toate
celelalte bauturi au inregistrat scaderi ale consumului in 2007, whisky-ul a inregistrat o crestere
de 136% fata de 2006, consecinta directa a eliminarii taxelor vamale pentru acest produs.

Cafeaua este sigurul produs din categoria "viciilor" care a inregistrat o crestere atat in ceea ce
priveste consumul, cat si vanzarile. Astfel, daca in 2006, romanii au consumat 18,3 milioane de
kilograme de cafea, pentru care au platit 527,7 milioane de lei, in 2007 consumul a crescut cu
13%, pana la 20,8 milioane de kilograme, pentru care s-au platit 629,6 milioane lei, cu 19% mai
mult decat in 2006.

Pentru ingrijirea personala, romanii au cheltuit anul trecut 946,1 milioane de lei, cu 25% mai mult
decat in 2006. Studiile arata ca igiena personala si aspectul fizic devin tot mai importante pentru
romani, cele mai mari cresteri in ceea ce priveste consumul fiind inregistrate de balsamul de par
(50%), gelul de dus (48,7%) si produse pentru ingrijirea corpului, cu o crestere de 35,5% fata de
2006.

Toate produsele destinate ingrijirii corpului au inregistat un trend ascendent in 2007 in ceea ce
priveste consumul, evolutiile cele mai putin spectaculoase fiind inregistrate de pasta de dinti
(6,4%), sapun (8,2%) si sampon (13%).

Spre deosebire de produsele de ingrijire a corpului, cele destinate curatirii si ingrijirii locuintei au
inregistrat un trend descendent, desi scaderile nu au fost dramatice: detergenti abrazivi (-2,3%),
produse de curatat baia si bucataria (-2,2%), detergent de haine (1,9%). Totusi, pe acest
segment, cresteri spectaculoase pe consum au inregistrat odorizantele de camera (61%) si
detergentul de curatat podelele (48,7%).

Desi consumul a inregistrat o usoara scadere, pentru produsele de ingrijire a locuintei, romanii au
scos din buzunar 824,6 milioane de lei in 2007, cu 18% mai mult decat in 2006.

Cantitatea de tigari si de alcool consumata de romanii a scazut in 2007, desi sumele incasate de
companiile producatoare au crescut comparativ cu anul trecut. In ceea ce priveste produsele de
ingrijire corporala, se observa ca in special produsele utilizate in general de femei au inregistrat
cresteri semnificative din punctul de vedere al consumului.