Comunicarea non-verbala are, datorita ponderii ei mari in cadrul comunicarii realizata de un individ, un rol deosebit de important.

Limbajul non-verbal poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala. Mesajul non-verbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului si este cel caruia i se acorda de catre interlocutor atentia cea mai mare. 1. KINETICA 1.1. EXPRESIA FETEI 1.2. MISCAREA CORPULUI 2. PROXEMICA 1. KINETICA Observarea tuturor gesturilor este o axa fundamentala pentru intelegerea dinamicii comunicarii. Ea este punctul de plecare al kineticii, teorie care studiaza ansamblul semnelor comportamentale emise in mod natural sau cultural; aceasta disciplina a aplicat metodele lingvisticii structurale sistemelor de gesturi, fara a le disocia de interactiunea verbala. Cartea lui Ray Birdwhisteell, Introduction to kinetics, reprezinta primul mare studiu sistematic al faptelor gestuale. Fonemelor, unitati distinctive ale fonologiei le corespund kinemele, cele mai mici unitati de actiune ale gestului sau mimicii: de exemplu, ochiul stang inchis. Morfemelor, cele mai mici unitati semnificative ale lexicului le corespund kinemorfemele, de exemplu clipit. Kinetica devine o gramatica a gesturilor. Fondata pe aceasta, se instituie o parakinetica, prozodie si poetica a gesturilor: intensitate, durata, intindere, dar si ritmuri constante, flux constant. Aceasta dimensiune mai larga se integreaza intr-un context psihologic, social si cultural. Accentele gestuale exprima particularitati, in functie de regiune, de mediu, ca si cele ale limbii. Kinetica se bazeaza in mare parte pe opera lui Ray Birdwhistell, care a predat in universitatile din Philadelphia, Washington si Toronto. Apropiat din punct de vedere personal si intelectual de Margaret Mead si de Gregory Bateson, el intrepinde in Statele Unite diverse lucrari etnologice in care tinuta corpului si gestica devin instrumente privilegiate. El se integreaza in echipa pluridisciplinara de la Palo Alto si devine celebru printr-un studiu 1 minutios al unei secvente de noua minute de film, tigara lui Doris. Aceasta analiza exemplara ilustreaza urmatoarea teza: gesturile, limbajul vorbitul,
1

Autor:Coman Alina /Titlul:Tehnici de comunicare/Editura C.H Beck

pipaitul, mirosul, spatiul si timpul reprezinta tot atatea moduri ale aceluiasi sistem de comunicare. De aceea, cercetatorul se afla in contact strans cu lingvistii, ale caror instrumente le preia si adapteaza. Analiza sa asupra comunicarii non-verbale se sprijina pe o conceptie a stratificarii sociale cu trei clase (lower, middle, higher), fiecare divizata in doua (upper, lower). Apartenenta la unul din aceste straturi este determinata printr-o combinatie de sase caracteristici (profesie, valoarea veniturilor etc.), la care se adauga o multitudine de indicii de stil de viata care merge de la numarul camerelor la culoarea perdelelor din salon. Birdwhistell ii invata pe studentii sai sa observe indiciile corporale care permit clasificarea autorilor lor in aceasta tipologie. Acest tip de determinare intelectuala a apartenentei sociale, reperajul in teren al indicilor de statut, se sprijina pe o sesizare filmica a realitatii. Dar Birdwhistell, care dorea intr-adevar sa creeze o lingvistica corporala, da inapoi astazi -; corpul nu este creativ, generativ, ca limbajul: nu putem spune ca este un limbaj -; si s-a retras catre o abordare metodologica. O alta problema indelung dezbatuta este cea a clasificarii gesturilor. Majoritatea cercetatorilor iau ca punct de pornire raporturile gestului cu cuvantul. Inca din 1949, H.Wespi (apud Mihai Dinu, Comunicarea), impartea gesturile in substitutive, completive si de insotire a discursului verbal. Astazi se considera ca in relatia cu planul lingvistic, comunicarea non-verbala poate indeplini functii de accentuare, de completare, de contrazicere, de reglaj, de repetare sau de substituire. O alta clasificare mult citata este cea datorata cercetatorilor americani Paul Ekman si Wallace Friesen potrivit careia gesturile pot fi: embleme, ilustratori, manifestari afective, gesturi de reglaj si adaptori. Emblemele sunt miscari substitutive ce tin locul cuvintelor si pot, la nevoie, sa se constituie intr-un limbaj de sine statator. Ilustratorii indeplinesc deopotriva functia de insotire si de completare a comunicarii verbale. Prezinta un caracter mult mai putin arbitrar decat emblemele, o parte dintre ei fiind chiar reactii gestuale innascute si, ca atare, universale. Gesturile de reglaj dirijeaza, controleaza si intretin comunicarea. Functia lor este expresiva si fatica, deoarece releveaza atitudinea participantilor fata de intreractiune si ofera asigurari receptorului privind continuitatea contactului, iar emitatorului ii permit sa-si ajusteze, prin feed-back, parametrii enuntarii, in functie de reactiile interlocutorului. Manifestarile afective comunica starile sufletesti prin care trece emitatorul. Ele se prezinta precumpanitor sub forma de indicii si numai in subsidiar ca semnale. Adaptorii constituie clasa de gesturi cea mai putin legata de comunicare. 2 Ea include miscarile ce raspund unor necesitati umane si pot fi efectuate atat in
2

Autor:Paillart I./Titlul:Spatiul public si comunicarea/Editura:Polirom 2003

prezenta, cat si in absenta observatorilor. Sub numele de alteradaptori sunt cunoscute gesturile de manipulare a obiectelor intr-un scop practic. Autoadaptorii se refera la nevoile propriului nostru trup si ei pot satisface necesitatile trupesti. Gesturile din aceasta categorie dobandesc valoare comunicativa atunci cand sunt efectuate in scop didactic. Alminteri, pot transmite informatii despre cel care le savarseste numai in calitate de indicii, nu si de semnale. Identificati un repertoriu de gesturi care sa corespunda tipologiei de mai sus Limbajul corpului contribuie la comunicare prin expresia fetei, miscarea corpului (gesturi), forma si pozitia corpului, aspectul general si prin comunicarea tactila. 1.1. EXPRESIA FETEI Comunicarea prin expresia fetei include mimica (incruntarea, ridicarea sprancenelor, incretirea nasului, tuguierea buzelor, etc.), zambetul (prin caracteristici si momentul folosirii), si privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia privirii, etc.). Fata este cea mai expresiva parte a corpului si expresia acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil. In mod normal, ochii si partea de jos a fetei sunt privite cel mai intens in timpul comunicarii. Se considera, de exemplu, ca intr-o conversatie cu o femeie, ceea ce exprima ochii este mult mai important decat ceea ce exprima cuvintele. Mimica este acea parte a fetei noastre care comunica: fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustare; sprancenele ridicate cu ochii deschisi -; mirare, surpriza; nas incretit -; neplacere; narile marite -; manie sau, in alt context, excitare senzuala; buze stranse -; nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii. Zambetul este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de informatii, de la placere, bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism, jena. Interpretarea sensului zambetului variaza insa de la cultura la cultura (sau chiar subcultura), fiind strans corelata cu presupunerile specifice care se fac in legatura cu relatiile interumane in cadrul acelei culturi. Privirea Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului. Modul in care privim si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, incredere si prietenie. Chiar si a privi sau a nu privi pe cineva are un inteles. Privind pe cineva confirmam ca ii recunoastem prezenta, ca exista pentru noi; interceptarea privirii cuiva inseamna dorinta de a comunica. O privire directa poate insemna onestitate si intimitate, dar in anumite situatii comunica amenintare. In general, o privire insistenta si continua deranjeaza. Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor indica lipsa de prietenie. Miscarea ochilor in sus exprima incercarea de a ne aminti ceva; in jos - tristete,

modestie, timiditate sau ascunderea unor emotii. Privirea intr-o parte, sau a nu privi pe cineva poate denota lipsa de interes, raceala. Evitarea privirii inseamna ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie. Pupilele dilatate indica emotii puternice. Pupilele se largesc, in general, la vederea a ceva placut, fata de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se micsoreaza ca manifestare a nesinceritatii, neplacerii. Clipirea frecventa denota anxietate. Dupa Mark Knopp (Nonverbal Communication in Human Interaction, apud Mihai Dinu, Comunicarea) functiile mai importante ale comunicarii vizuale sunt in numar de patru: 1. cererea de informatie; privirea joaca un rol determinant in realizarea feedback-ului, ea constituind principalul mijloc de reglare a interactiunii. 2. semnalul dat altor persoane ca pot vorbi; intr-o comunicare de grup, selectarea vorbitorului urmator poate fi facuta pe cai lingvistice, sau pr in orientarea deictica a privirii. 3. indicarea naturii relatiei; orientarea si durata privirii nu se asociaza numai cu interesul sau cu ostilitatea, ea poate semnala si existenta unui raport social de un tip anume. 4. compensarea distantei fizice; interceptarea privirii cuiva aflat la distanta, intrun loc aglomerat, ne face sa ne simtim mai apropiati de el, chiar daca, practic, ramanem departe unul de altul. In paralel cu proxemica spatiala, privirea instaureaza o proxemica vizuala, ce poate intra in contradictie cu cea dintai. De natura relatiei depinde si amplasamentul punctului catre care ne atintim privirea. Intr o convorbire oficiala se vizeaza, in cea mai mare parte a timpului, un loc situat in mijlocul fruntii interlocutorului. O conversatie amicala coboara punctul ochit undeva intre ochi si gura, pentru ca un grad mai mare de intimitate sa il aduca mai jos, intr-o regiune situata intre barbie si zona coapselor.
3

Autor:Dinu M. /Titlul:Comunicarea repere fundamentale/Editura Algos 2000