SERVICII ADRESATE PERSOANELOR CU TULBURARI PSIHOMOTORII

DIZABILITATEA reprezinta afectarea uneia sau a mai multor functii esentiale ale fiintei umane, de natura sa diminueze libertatea de expresie sau de actiune a acesteia. In cazul persoanelor cu dizabilitati, exercitarea drepturilor omului trebuie sa conduca la eliminarea integrala sau la reducerea incidentei dizabilitatii, in functie de caracterul si gradul acesteia, de activitatea asumata de subiect, etc. Oamenii sunt fiinte morale, deci libere si responsabile, avand prin urmare puterea de asi depasi handicapul. In sectorul asistentei sociale pentru persoanele cu handicap, inca cu cateva decenii in urma, de la idea clara ca trebuie compensat handicapul. Ideea de baza este asigurarea principiului egalitatii sanselor, astfel incat persoana cu dizabilitati sa aiba aceleasi conditii de viata ca si cele ale persoanelor fara handicap. Asistenta sociala s-a organizat in fiecare tara pe baza atitudinilor si conceptiei de viata existente in societate in momentul respectiv. Deci, modul in care se organizeaza asistenta sociala are radacini in politica adoptata. Principiile de baza ale acordarii asistentei sociale pe plan international (destinate grupurilor celor mai defavorizate de societate) sunt: - principiul legal; - principiul evaluarii. PRINCIPIUL LEGAL consta in asigurarea unei persoane prin inscrierea intr-o casa de ajutor de somaj, casa de asigurari de boala sau asociatii asemanatoare. Se plateste o COTIZATIE si, astfel se capata dreptul la o anumita contributie in momentul cand se petrece un eveniment social. Se considera ca aceasta forma de politica este demna si ofera o buna siguranta individului in raport cu sistemul de tratament asigurat. PRINCIPIUL EVALUARII se bazeaza pe evaluarea facuta de autoritatile asupra nevoilor care trebuie satisfacute pentru a ajuta o persoana aflata in stare de handicap. Drept consecinta, se acorda ajutor economic si servicii pornind de la evaluarea necesitatilor si posibilitatilor de a ajuta.

Serviciile de asistenta sociala adresate persoanelor cu handicap se desfasoara dupa urmatoarele modele: - centralist (dominat de guvern si parlament) ; - descentralizat (bazat pe autonomia locala a promovarii politicilor sociale la nivel regional comune, orase, judete) ; - initiativa privata :este mai mobila, observa rapid necesitatile nou aparute in societate, descopera lacunele in sistemul public sau pe baza unor convingeri ideologice de credinta sau social-politice, doreste sa ofere alte modalitati de ajutorare. Acest tip de initiativa este deseori folosit ca inspiratie si, mai ales ca sursa de sprijin pentru sectorul public, de unde poate primi chiar sprijin financiar. Se considera insa de catre majoritatea specialistilor ca, in acest domeniu deosebit de delicat, raspunderea principala revine autoritatilor publice (statale), iar mutarea ajutorarii sociale in sfera privata, axarea acesteia numai pe raspunderea diferitelor institutii de binefacere, ONG-uri, familii, este o tendinta daunatoare, chiar periculoasa. Abordarea si interpretarea fenomenului complex al handicapului s-a realizat cu precadere din perspectiva a doua modele, individual si social. Situate intr-un raport de opozitie. Modelul individual a fost pana recent adanc inradacinat in mentalitatea generala si in constiinta profesionala a specialistilor, fiind preluat in buna masura din medicina si psihanaliza, domenii in care avea semnificatia unui simbol al expertizei, al inaltei specializari. Modelul individual atribuie problemelor cu care se confrunta persoanele invalide caracterul de consecinte directe ale deficientelor lor. Din aceasta perspectiva, sarcina majora a specialistilor ar fi aceea de a incerca ajustarea individului la conditiile unei anumite deficiente (incapacitati), pe de o parte, sub aspectul fizic (prin programe de reabilitare), iar pe de alta parte, sub cel psihic (prin programe care ajuta individul sa faca fata limitarilor respective). In perspectiva adeptilor modelului social , societatea este cea care invalideaza persoanele ce prezinta diferite deficiente fizice, prin impunerea unor asteptari nerealiste fata de ele. In acest sens, chiar si diferitele forme de incapacitati fizice apar ca tipuri ale unei opresiuni sociale. Institutiile si serviciile sociale care au tangenta cu situatia acestei categorii de persoane apar ca produsul dezvoltarii specifice a fiecarei tari, cu radacini adanci in istorie. Daca deficientele fizice, senzoriale si psihice sunt caracteristice intregii evolutii a umanitatii, in perspectiva istorica s-au inregistrat diferite raspunsuri ale societatii fata de problemele persoanelor cu handicap: caritate, paternalism, represiune, segregare, mutualism, panificare.

Exista marturii ca, din cele mai vechi timpuri, oamenii, in mod individual sau colectiv, au manifestat grija fata de ceilalti, incercand sa trateze insecuritatea sau nevoia umana, sa ajute pe cei care se dovedeau incapabili a-si satisface minimul de cerinte ale traiului. Astfel, chiar si in antichitate exista o varietate de moduri de alinare a suferintei, de ajutorare a celor aflati in nevoie; printre altele, existau practici ca alocatiile zilnice si pensiile pentru invalizi (Trattner, W., 1979). Ulterior, legea religioasa a devenit mai explicita si mai imperioasa; spre exemplu, doctrina crestina, de la bun inceput propovaduia indatorirea de a da, de a oferi si dreptul de a primi in cazul celor aflati in nevoie (de altfel toate religiile, intr-un fel sau altul, postuleaza datoria de caritate fata de cei defavorizati). Incepand cu secolul al VI-lea, manastirile au devenit agentii de baza in alinarea suferintelor. Treptat, spitalul a devenit o sursa importanta in ajutorarea celor aflati in nevoie in timpul evului mediu; el nu furniza doar ingrijire medicala celor bolnavi, ci si pelerinilor, orfanilor, varstnicilor, saracilor. Primele spitale au aparut de-a lungul principalelor drumuri, atasate manastirilor si doar ulterior ele au fost infiintate si in orase, fiind luate in grija autoritatilor municipale. In general, pana in secolul trecut, handicapul era considerat ca o fatalitate si suscita din partea comunitatii o atitudine de filantropie; recurgerea la internarea in institutii viza izolarea celui afectat, pentru a nu perturba desfasurarea vietii sociale. Treptat, datorita initiativei private, au aparut primele servicii pentru invalizi, sub forma operelor de binefacere, vizand uneori si stabilimentele scolare. Punand accentul pe valorizarea fiintei umane ca forta de munca, revolutia industriala a facut necesara o abordare mai sistematica a problematicii legate de handicap si invaliditate, fapt care a dus la aparitia mecanismelor si instrumentelor securitatii sociale: asigurarile sociale si asistenta sociala. In esenta pareau a se contura doua mari directii de actiune in favoarea persoanelor cu handicap: 1. readaptarea profesionala, reabilitarea, in scopul ocuparii si pastrarii unor locuri de munca, obisnuite sau protejate; 2. crearea de institutii care sa acorde sprijin celor aflati in imposibilitatea de a ocupa un loc de munca si de a duce o existenta corespunzatoare in cadrul comunitatii. Beneficiile instituite in favoarea persoanelor cu handicap se afla in stransa dependenta cu definitiile adoptate, de principiile care fundamenteaza obiectivele protectiei speciale. Daca la aparitia sistemelor de securitate sociala accentul era initial pus pe acoperirea riscului de invaliditate (prin alocatii, pensii), ulterior atentia s-a indreptat spre readaptarea profesionala si spre integrarea sociala. La etapa actual se vorbete mult despre integrarea social i mai puin profesional a persoanelor cu deficiente psihomotorii. Integrarea ca proces psihologic de element (impuls, semnal, operaie, informaie) de ctre un alt element se realizeaz prin sintezsimbolizare. Aceasta nu se poate realiza singur, ci n corelare cu integrarea social care 3

este un proces de ncorporare, de asimilare a individului n uniti i sisteme sociale (familie, grup, clase, colectiv, societate), prin moderare conform datelor i cerinelor sociale. Integrarea semnific faptul c relaiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoatere a integrrii lor, a valorilor i drepturilor comune ce le posed. Cnd lipsete recunoaterea acestor valori, se instaureaz alienarea i segregarea ntre grupurile sociale. B. Nirje spunea c integrarea nsemn s i se permit s fii capabil, s fii tu nsui printre ceilali . Integrarea se refer la relaia care se instaureaz ntre individ i societate. Ea se realizeaz pe mai multe niveluri, de la simplu la compus. Aceste niveluri sunt urmtoarele: integrare fizic, integrare funcional, integrare social, integrare personal, integrare n societate, integrare organizaional.

Integrarea fizic permite persoanelor cu un anumit handicap satisfacerea nevoilor de baz ale existenei i realizarea ritmurilor existenei. Prin integrare fizic se asigur construirea locuinelor n zone rezideniale, organizarea claselor i grupurilor n coli obinuite, profesionalizarea n domenii diverse, unele mici locuri de munc (rezervate persoanelor cu handicap) i petrecerea timpului liber n condiii obinuite. Integrarea funcional se afl n prelungirea celei fizice. Ea se refer la asigurarea funcionrii persoanei n mediul nconjurtor prin folosirea tuturor facilitilor i serviciilor, pe care acestea le ofer (de ex.: folosirea mijloacelor de transport n comun, restaurante, cantine, etc.). Integrarea social se refer la ansamblu relaiilor sociale dintre persoanele cu handicap, att fizic ct i mintal, i a persoanelor normale, indivizi sau grupuri sociale cu care acestea se intersecteaz (vecini, colegi de serviciu, membri ai comunitii). Aceste relaii sunt influenate de atitudinile de respect i stim, pe care trebuie s se bazeze i de ansamblul manierelor de interaciune ntre persoanele normale i persoanele cu handicap mintal. Integrarea personal este legat de dezvoltarea relaiilor de interaciune cu persoane semnificative n diverse perioade ale vieii. Aici sunt incluse categorii de relaii diverse, n funcie de vrsta subiectului. De ex., pt. un copil relaiile cu prini, rude, prieteni; pt. 4

un adult relaiile cu rude, prieteni, so/soie i copii. Un copil mutat din familie de aparen este traumatizat prin segregare i pierde elementele eseniale ale integrrii personale. Un adult care nu se poate muta din casa prinilor i nu poate duce o existen independent conform vrstei, pierde aspecte eseniale legate de integrarea personal. Pt. o integrare eficient se impun anumite condiii: pt. un copil - existena unor relaii ct mai apropiate cu familia, iar pt. un adult - asigurarea unei existene demne, cu relaii diverse n cadrul grupurilor sociale n comunitate. Integrarea n societate se refer la asigurarea de drepturi egale i respectarea autodeterminrii individului cu deficiente psihomotorii.

SERVICII CARE PROMOVEAZA O VIATA INDEPENDENTA

Pentru asigurarea independentei in viata de zi cu zi cat si pentru exercitarea drepturilor lor, persoanele cu dizabilitati trebuie sa: aiba asigurate servicii de sprijin, inclusiv instrumente de asistare, in functie de necesitatile primeasca dispozitivele de asistare, gratuit si/sau la preturi mici, astfel ca persoanele cu fie mentinute in mediul lor obisnuit de viata de catre asistentii personali si/sau serviciile de

diverse ale persoanelor cu dizabilitati; dizabilitati si familiile lor sa-si poata permite achizitionarea acestora; ingrijire la domiciliu (comunitare) prevenindu-se astfel institutionalizarea acestora. Persoanele cu dizabilitati trebuie sa beneficieze de servicii de consiliere/consultanta care sa: ii informeze asupra drepturilor si obligatiilor ce rezulta din legislatia in vigoare; ii informeze asupra mijloacelor si metodelor de a se proteja impotriva violentei si abuzurilor, ii sprijine sa-si intemeieze o familie si sa devina parinti. In scopul de a dezvolta servicii comunitare, pentru persoanele cu dizabilitati, este nevoie de: promovarea parteneriatelor public-privat; clarificarea sistemului de finantare a acestora; deschiderea unei competitii deschise pentru finantare din bani publici intre ONG-urile furnizoare de servicii si 5

in interiorul si in afara familiei;

institutiile de stat; eliminarea prevederilor birocratice din legislatia sanitara; formarea personalului pentru servicii comunitare. INGRIJIREA IN COMUNITATE Aceasta optiune are sensul asigurarii sprijinului si serviciilor de care au nevoie persoanele afectate de diferite probleme (imbatranire, boli mintale, deficiente fizice, senzoriale) pentru a deveni apte sa traiasca intr-un mod cat mai independent posibil in propriile lor locuinte, ori in mediul obisnuit al comunitatii. Termenul comunitate se refera nu numai la grupurile umane care impartasesc o identitate comuna, ci, intr-un sens mai larg, la orice tip de rezidenta, de colectivitate unde oamenii locuiesc impreuna cu familia sau prietenii. o comunitate consta astfel dintr-un ansamblu de persoane aflate in interactiune sociala in interiorul unei zone geografice, avand una sau mai multe legaturi comune aditionale. In esenta, optiunea ingrijirii in comunitate pune accentul pe o serie de schimbari care vizeaza: - sa determine ca persoanele respective sa duca o viata cat mai normala posibil in propriile lor locuinte, ori in mediul obisnuit al comunitatii; - sa ofere tipurile adecvate de suport care sa ajute persoanele sa atinga maximum posibil de independenta si, prin achizitionarea ori redobandirea deprinderilor esentiale de viata, sa-si realizeze pe deplin propriul lor potential; - sa ofere mai multe informatii individului, privind viata si serviciile de care are nevoie pentru aceasta. Ingrijirea in comunitate antreneaza restructurari esentiale la nivelul serviciilor de sprijin, care trebuie sa satisfaca noi standarde, in raport cu noile orientari, cum ar fi: flexibilitatea si stabilitatea in raport cu nevoile persoanelor beneficiare si ale celor care le formularea unei game de optiuni pentru beneficiari; asigurarea interventiilor strict necesare, in vederea dezvoltarii independentei beneficiarilor; concentrarea asupra celor cu nevoile cele mai mari. In mod similar cu celelalte optiuni, ingrijirea in comunitate prezinta o serie de avantaje si limite; printre avantaje ar putea fi semnalate urmatoarele: - promovarea alegerilor si a independentei persoanelor ingrijite, intr-un mediu de viata cat mai apropiat de cel al celorlalti membrii ai comunitatii; - tendinta de individualizare a serviciilor furnizate persoanelor cu dificultati, in raport cu nevoile lor speciale; 6 ingrijesc;

- implicarea intregii comunitati in procesul de ingrijire, ceea ce determina o mai buna acceptare a persoanelor cu handicap, evitarea etichetarii si stigmatizarii; - promovarea activitatilor unor echipe complexa, interdisciplinare, care orienteaza si acorda suport pe parcursul procesului de ingrijire. Desi aceasta abordare este de cea mai mare actualitate, ea nu este lipsita de anumite limite: dificultati in structurarea retetelor de servicii, competitia dintre specialisti, caracterul birocratic al activitatii serviciilor complexe si, nu in ultimul rand, o anumita rezistenta a comunitatii (de pilda, protestul locuitorilor dintr-o anumita zona fata de proiectele de amplasare a unor locuinte colective sau individuale destinate persoanelor cu handicap, pe motivul ca din aceasta cauza, pretul locuintelor din acea zona ar putea scadea in mod semnificativ). Pentru ca persoanele cu handicap sa-si realizeze drepturile de cetateni, este necesar ca intreaga comunitate sa fie implicata. Protectia sociala a persoanelor cu handicap dezvolta si servicii precum cele la domiciliu si rezidentiale.

LEGEA 448/DECEMBRIE 2006

CAP. III Servicii si prestatii sociale SECTIUNEA 1 Servicii sociale ART. 30 (1) Dreptul la asistenta sociala sub forma de servicii sociale se acorda la cerere sau din oficiu, dupa caz, pe baza actelor doveditoare, in conditiile prevazute de lege. (2) Cererea pentru acordarea dreptului la servicii sociale se inregistreaza la autoritatea administratiei publice locale in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta persoana cu handicap. (3) Cererea si actele doveditoare se depun spre inregistrare de persoana cu handicap, familia sa, reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau organizatia neguvernamentala al carei membru este persoana cu handicap. (4) In vederea asigurarii serviciilor sociale necesare persoanelor cu handicap, autoritatile publice au obligatia sa ia urmatoarele masuri speciale: a) sa creeze conditii de acces pentru toate tipurile de servicii corespunzatoare nevoilor individuale ale persoanelor cu handicap; b) sa initieze, sa sustina si sa dezvolte servicii sociale centrate pe persoana cu handicap, in colaborare sau in parteneriat cu persoane juridice, publice ori private; c) sa asigure ponderea personalului de specialitate angajat in sistemul de protectie a persoanelor cu handicap in raport cu tipurile de servicii sociale: asistenti sociali, psihologi, instructori de ergoterapie, kinetoterapeuti, pedagogi de recuperare, logopezi, psihopedagogi, cadre didactice de sprijin, educatori specializati, medici psihiatri, medici dentisti, infirmieri;

d) sa implice in activitatile de ingrijire, reabilitare si integrare a persoanei cu handicap familia acesteia; e) sa asigure instruirea in problematica specifica a persoanei cu handicap a personalului care isi desfasoara activitatea in sistemul de protectie a persoanelor cu handicap, inclusiv a asistentilor personali si a asistentilor personali profesionisti; f) sa dezvolte si sa sprijine programe de colaborare intre parinti si specialisti in domeniul handicapului, in colaborare sau in parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private; g) sa infiinteze si sa sustina sistemul bazat pe managementul de caz in protectia persoanei cu handicap; h) sa incurajeze si sa sustina activitatile de voluntariat; i) sa asigure asistenta si ingrijire sociomedicala la domiciliul persoanei cu handicap. ART. 31 (1) Persoanele cu handicap beneficiaza de servicii sociale acordate: a) la domiciliu; b) in comunitate; c) in centre de zi si centre rezidentiale, publice sau private. (2) Serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap sunt proiectate si adaptate conform nevoilor individuale ale persoanei. ART. 32 (1) Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a organiza, administra si finanta servicii sociale destinate persoanelor cu handicap, in conditiile legii. (2) Autoritatile administratiei publice locale pot contracta servicii sociale cu furnizori de servicii sociale de drept privat, acreditati, in conditiile legii. (3) Costul serviciului social contractat nu poate depasi costul avut de serviciul respectiv la data contractarii sau costul mediu al functionarii serviciului la data infiintarii, in cazul unui serviciu nou. (4) Modalitatea de contractare va fi stabilita prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi. ART. 33 (1) Serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu handicap se afla in coordonarea Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap. (2) Monitorizarea implementarii standardelor specifice de calitate si controlul respectarii lor sunt in competenta Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap si se aplica de catre 9

personalul cu atributii in domeniu, conform unei metodologii aprobate prin ordin al presedintelui acesteia. (3) In realizarea activitatii prevazute la alin. (1) personalul Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap are acces in spatiile care au legatura cu furnizarea de servicii sociale, la date si informatii legate de persoanele cu handicap beneficiare ale serviciului respectiv.

BIBLIOGRAFIE

1. Neamtu, G., "Tratat de asistenta sociala", Editura Polirom, Iasi, 2003 2. Vasilescu, D., "Oameni asemenea: persoane cu handicap din Romania", Editura Compania, Bucuresti 2001 3. Conf. univ. dr. POPOVICI, D., "Protectia juridica si asistenta sociala a persoanei cu nevoi speciale" (note de curs), Universitatea Ovidius ,Constanta 4. Legea 448/decembrie 2006

10