9 Tendinţe noi

în economia
asigurărilor

9.1 Metode de estimare a daunelor produse clădirilor

Estimarea daunelor produse clădirilor este una din cele mai

complexe etape pe parcursul elaborării unui dosar de daună. Orice
ajustor (inspector de risc) din acest domeniu trebuie să stăpânească
cunoştinţe din domenii precum construcţii, instalaţii, design, etc.
În cazul producerii riscului asigurat, ajustorii se vor deplasa la
faţa locului pentru documentare. Dacă este vorba de daune mici,
documentarea poate să continue cu elaborarea devizului de
cheltuieli. Nu la fel stau lucrurile în cazul unor daune de întindere
mare, pentru estimări fiind necesare consultări ale unor lucrări de
specialitate din care să reiasă cotele de folosire a materialelor şi
mâinii de lucru, precum şi costul individual al acestora.
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

9.1.1 Elementele unei estimări corecte

În dosarul de daună trebuie să apară o serie de detalii care să

fie suficiente pentru calcularea costurilor de restaurare a daunelor.
Astfel printre cele mai importante elemente se regăsesc:
1. Gradul de afectare, care serveşte la stabilirea unei metode
de reparare
2. Calitatea materialelor folosite în momentul construirii
clădirii
3. Măsurătorile şi cuantificările incipiente, necesare stabilirii
cantităţilor.

Metode de estimare
Ajustorii folosesc 2 metode pentru estimarea costului
reparaţiei. Este de subliniat faptul că acestea nu se exclud, ci
dimpotrivă ele sunt folosite adeseori împreună pentru o mai bună
fundamentare a dosarului de daună.
Cele 2 metode sunt:
a) Metoda materialelor şi a manoperei;
b) Metoda costului unitar.

a) Metoda materialelor şi a manoperei

Intitulată şi metoda materialelor şi a timpului de lucru, această

metodă este folosită îndeosebi în cazul în care au fost afectate de un
sinistru anumite componente care au caracter fie de unicat, fie sunt
rar întâlnite (bolte, firide, iluminatore).
Estimarea costului este astfel bazată pe numărul de ore de
muncă şi pe cantitatea de materiale pe care le necesită repararea
fiecărui obiect în parte.
Tendinţe noi în economia asigurărilor

b) Metoda costului unitar

Această a doua metodă are la bază realitatea conform căreia

unitatea este cea mai simplă cale de contabilizare şi măsurare a
cantităţilor de materiale pe care le necesită reparaţia.
Estimarea ne indică în acest caz numărul de astfel de unităţi şi
costul cu mâna de lucru şi materialele pentru această unitate. Cu titlu
de exemplu în cazul unei inundaţii care afectează tavanul unui
apartament numărul de unităţi va fi reprezentat de numărul de metri
pătraţi afectaţi, iar pentru preţul întregii lucrări vom avea nevoie de
costul de gleduire, dat cu amorsă şi vopsire pentru 1 m2.

Aplicaţie
Pentru o mai bună înţelegere a acestor două metode vom lua
un exemplu în care o inundaţie afectează un perete. În momentul
semnării cererii de asigurare apartamentul avea faianţă până la
nivelul de 1,7 m, restul de 0,8 m fiind acoperit de vopsea lavabilă.
Ulterior producerii inundaţiei inspectorii de daună au ajuns la
concluzia că este necesară înlocuirea:
- faianţei pe o suprafaţă de 0,4 m × 1,2 m
- vopselei lavabile pe o suprafaţă de 0,8 m × 1,7 m.

Materialele care vor fi întrebuinţate şi preţurile lor sunt

următoarele:
- faianţă 320.000 lei / 1 m2 (cutie de 0,9 m2)
15 plăci 30 × 20 cm
- aracet 60.000 lei / 1 litru
- gled 23.000 lei / 1 kg
- chit de rosturi 42.000 lei / 2 kg
- distanţatoare 25.000 lei / 100 distanţatoare
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

- vopsea lavabilă 700.000 lei / 20 litri

190.000 lei / 5 litri
50.000 lei / 1 litru
- adeziv 120.000 lei / 20 kg
45.000 lei / 5 kg

a) Metoda materialelor şi a manoperei

Înainte de toate trebuie menţionat faptul că valoarea

materialele care au fost cumpărate şi nu sunt folosite nu va fi
suportat de asigurător. Acolo unde este posibil se va opta pentru
cantităţi mici, chiar dacă costul pe kg sau litru este mai ridicat. Este
preferabil să nu se opteze pentru comenzi speciale, costul ridicat sau
imposibilitatea onorării cererii fiind principalele impedimente.

Materiale.
- Suprafaţa faianţei care trebuie înlocuită este de
0,4 × 1,2 = 0,48 m2. Conform uzanţelor trebuie însă avută în vedere
şi o pierdere de 10% care poate apărea în momentul tăierii
materialului (încadrare susţinere ţeavă gaze). În consecinţă vom
avea în vedere:

0,48 × 1,1 = 0,528 m2

- Vopsea lavabilă trebuie dată în 3 straturi, adică pe o

suprafaţă desfăşurată de:

0,8 × 1,7 × 3 = 4,08 m2

Pentru această suprafaţă sunt necesari 2 litri care vor fi

achiziţionaţi în varianta 1l.
Tendinţe noi în economia asigurărilor

- Pentru aplicarea faianţei se vor folosi adeziv, aracet, gled,

chit de rosturi şi distanţatoare, astfel:
20 distanţatoare
1 l aracet (1 l aracet = 0,5 m2)
1 kg chit rosturi (1 kg chit rosturi = 0,7 m2)
4 kg adeziv
2 kg gled (3 kg gled = 1 m2)
- Pentru aplicarea vopselei lavabile sunt necesare:
4 kg gled (suprafaţă de 1,36 m2)
amorsă (apă + aracet)
- 1,5 l (1 l aracet = 1 m2)

Mână de lucru
- dat gled jos şi aplicare gled nou (3 ore = 10 m2)
-
0,528 + 1,33 = 1,858 m2

- aplicat vopsea lavabilă (amorsa inclusă) (1,5 oră =

10 m2)
1,33 m2

- aplicat faianţă (1 oră = 2 m2)

0,528 m2

Calculul mâinii de lucru se face şi direct la suprafaţă, fără

a fi nevoie de cuantificare pe oră.

Cheltuieli totale.
- faianţă 0,528 × 320.000 × 0,9 = 152.064 lei
- vopsea lavabilă 4,08 × 50.000 × 2 = 408.000 lei
- distanţatoare 20 × 25.000 / 100 = 5.000 lei
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

- aracet 2,5 l × 60.000 = 150.000 lei

- chit rosturi 1 × 42.000 / 2 = 21.000 lei
- gled 6 × 23.000 = 138.000 lei
- adeziv 4 × 45.000 / 5 = 36.000 lei
- dat gled jos şi aplicare gled nou
1,858 m2 / (10 m2 / 3) × 180.000 lei / oră = 100.433 lei
- aplicat vopsea lavabilă (amorsa inclusă)
1,33 m2 / (10 m2 / 1,5) × 215.000 lei/oră = 59.925 lei
2 2
- aplicat faianţă 0,528 m / 2 m × 370.000 lei/oră = 97.680 lei

TOTAL 1.168.102 LEI

Defalcat:
Faianţă
- faianţă 0,528 × 320.000 × 0,9 = 152.064 lei
- distanţatoare 20 × 25.000 / 100 = 5.000 lei
- chit rosturi 1 × 42.000 / 2 = 21.000 lei
- adeziv 4 × 45.000 / 5 = 36.000 lei
- aracet 1,5 l × 60.000 = 90.000 lei
- gled 2 × 23.000 = 46.000 lei
2 2
- aplicat faianţă 0,528 m / 2 m × 370.000 lei / oră =
97.680 lei
- dat gled jos şi aplicare gled nou
0,528 m2 / (10 m2 / 3) × 180.000 lei / oră = 28.517 lei

TOTAL 474 261 LEI

Tendinţe noi în economia asigurărilor

Vopsea lavabilă
- vopsea lavabilă 4,08 × 50.000 × 2 = 408.000 lei
- aracet 1 l × 60.000 = 60.000 lei
- gled 4 × 23.000 = 92.000 lei
- aplicat vopsea lavabilă (amorsa inclusă)
1,33 m2 / (10 m2 / 1,5) × 215.000 lei / oră = 59.925 lei

- dat gled jos şi aplicare gled nou

1,33 m2 / (10 m2 / 3) × 180.000 lei / oră = 71.916 lei

TOTAL 691.841 LEI

b) Metoda costului unitar

Dacă inspectorul de daune va trebui să refacă cu altă ocazie

stratul de vopsea lavabilă sau faianţa fie va repeta procedura pe care
am expus-o mai sus, fie va folosi metoda costului unitar.
Având în vedere suprafaţa pe care a înlocuit-o şi costul
aferent lucrării, va obţine preţul pentru 1 m2, pe care îl va folosi şi
pentru alte daune dacă este vorba de condiţii asemănătoare.
0,48 m2 faianţă - 474.261 lei
1,33 m2 vopsea lavabilă - 691.841 lei

1m2 - 988.000 lei 1 m2 - 520.181 lei

Presupunem acum afectarea unei suprafeţe de 1,7 m2 faianţă

şi 2,5 m2 vopsea lavabilă.
Costurile totale = 1,7 m2 × 988.000 lei + 2,5 m2 × 520.181 lei
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

Deşi poate părea uşor de folosit, această a doua metodă are

totuşi limitele ei.
• dacă apare un element fix (nu ţine cont de suprafaţă) în
calculaţie, cum ar fi de exemplu oprirea gazelor pentru
finisarea camerei sau demontarea unor piese pentru fixarea
gresiei (un vas de toaletă) costurile nu mai au aproape nici
o relevanţă
• o suprafaţă mai mare conduce la utilizarea de cantităţi
superioare de materiale, iar acestea vor determina
scăderea preţului pe m2.

În loc să cumpăr vopsea lavabilă la recipient de 1 l

(1 l = 50.000 lei), voi achiziţiona recipient de 20 l. (1 l = 35.000 lei).
• costurile care vor fi suportate de asigurat pentru materialele
cumpărate dar nefolosite vor scădea.

9.1.2 Alegerea unei metode de estimare

Metoda costului unitar se poate folosi cu succes în cazul unor

lucrări comune cum ar fi zugrăvitul, vopsitul, aplicarea de gresie,
faianţă, mozaic, etc. Este preferabilă dacă avem în vedere economia
de timp realizată, în aceste cazuri aplicându-se costul pe unitate
întregii suprafeţe pe care o avem în vedere. Astfel îşi găseşte
justificarea şi perioada de timp alocată pentru determinarea unui cost
unitar.
Pe de altă parte, pentru alte articole metoda materialelor şi a
manoperei este indispensabilă. Exemplul clasic pentru a ilustra
această afirmaţie este «framing-ul». Acesta constă în îmbinarea unor
componente diverse menite a susţine o platformă. Cel mai des
întâlnim în această situaţie căpriorii. DE CE METODA ESTE
Tendinţe noi în economia asigurărilor

INDISPENSABILĂ? Căpriorii pentru un acoperiş plat sunt asamblaţi

într-un timp mai scurt decât cel necesar pentru susţinerea unui
acoperiş plan-înclinat. În plus un acoperiş futurist are nevoie de
montarea unei structuri bazată pe un sistem amplu de căpriori legaţi
cu bare circulare din oţel.
Articolele unice ar trebui de asemenea să fie estimate folosind
metoda materialelor şi a mâinii de lucru. Aranjamentele de spoturi,
iluminatul în general pot fi de diferite calităţi şi variază de la casă la
casă funcţie de opţiunea proprietarului. Totuşi există şi o parte
pozitivă dacă avem în vedere costul cu mâna de lucru care este
relativ constant pentru astfel de componente. Acoperişul vilelor de
asemenea va avea diferite forme, cu eventuale luminatoare, şi
aceasta fără a mai lua în calcul calitatea ţiglei folosită. În concluzie,
în astfel de cazuri cea mai adecvată metodă de estimare a daunelor
cuprinde pe de o parte costul de înlocuire a materialelor la care se va
adăuga costul manoperei.
Metoda costului unitar ar trebui să conducă la aceeaşi
estimare ca şi metoda materialelor şi a manoperei. Singura diferenţă
provine din timpul mai scurt de evaluare a costurilor, întrucât există
informaţii referitoare la costul aproximativ pe m2.
O altă perspectivă interesantă este legată de politica
companiilor de asigurări. Astfel unele pot să nu accepte cu prea
mare uşurinţă metoda costului unitar, întrucât consideră că există
diferenţe în permanenţă între diferite lucrări care trebuie executate.
Restul pot opta pentru metoda materialelor şi a mâinii de lucru şi în
felul acesta să piardă timp preţios, deşi rezultatele obţinute prin
metoda costului unitar sunt corecte şi pot fi aplicate fără emoţii.
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

9.2 Consideraţii privind clauza Bonus-Malus

Scopul acestei lucrări este evidenţierea diferenţelor care apar

între realitatea românească şi solicitările Comisiei Europene în ceea
ce priveşte clauza Bonus-Malus pentru asigurarea obligatorie a
autovehiculelor.
Sistemul Bonus-Malus penalizează asiguraţii responsabili de
producerea unuia sau mai multor accidente prin perceperea unei
prime adiţionale sau malus şi îi răsplăteşte pe cei care nu au
înregistrat daune prin acordarea unei reduceri sau bonus.
În cazul asigurărilor auto, variabilele apriori de clasificare
utilizate pentru divizarea riscurilor includ, de regulă vârsta şi sexul
asiguratului, tipul maşinii, domiciliul asiguratului şi ocupaţia acestuia,
distanţa parcursă anual de maşină.
Aplicarea unui sistem Bonus-Malus se poate constitui într-o
rezolvare a problemei legată de necunoaşterea anticipată a
comportamentului în trafic a asiguraţilor. Este evident faptul că
opţiunea de a subscrie pentru o poliţă facultativă împotriva riscului de
coliziune va fi luată serios în considerare de persoanele care au o
frecvenţă mai mare de producere a daunelor decât cei care optează
pentru clasica asigurare obligatorie.
Ca urmare consider că este necesară sublinierea etapelor
diferite în care se situează sistemul Bonus-Malus în ceea ce priveşte
asigurarea de răspundere civilă auto, ştiut fiind faptul că Comisia
Europeană a solicitat încetarea aplicării acestui sistem începând cu
1 ianuarie 2004, în timp ce în România implementarea urmează a-şi
găsi finalizarea la aceeaşi dată.
În consecinţă este vorba de un antagonism: sfârşit şi totodată
început ...
Sfârşit pentru că acest sistem va dispărea. Astfel pentru a
respecta o reglementare impusă de Comisia Europeană, multe ţări
Tendinţe noi în economia asigurărilor

au demarat deja reforma sistemului Bonus-Malus. Lucrurile trebuie

avute în vedere cu mare atenţie întrucât termenul limită impus este 1
ianuarie 2004.
În Belgia vechea scară de 23 de trepte va fi înlocuită la
această dată de un document standard în care va fi menţionat
istoricul daunelor aferent ultimilor 5 ani.
În Franţa, în februarie anul curent Comisia Europeană a cerut
de asemenea renunţarea la obligativitatea sistemului Bonus-Malus în
domeniul asigurării autovehiculelor, principalul motiv fiind considerat
lipsa concurenţei ca urmare a stabilirii nivelului primelor de către
lege. Comisia Europeană aduce ca argument în favoarea solicitării
sale încălcarea unei directive europene intrată în vigoare în august la
1 iulie 1994.
Aceasta prevedea libertatea tarifară şi înlăturarea controalelor
prealabile sau sistematice asupra contractelor de asigurări generale
şi tarifelor aferente acestora. Ori sistemul Bonus-Malus în asigurarea
pe care o avem în vedere în acest moment are la bază criterii
detaliate şi mai ales obligatorii dacă le considerăm din perspectiva
legii, adică exact libertatea stabilirii de fiecare companie a propriei
tarificări.
Trebuie precizat că aplicarea acestei directive are ca obiectiv
realizarea pieţei interioare a asigurărilor în sânul Uniunii Europene.
Justificarea din acest punct de vedere are suport concurenţial
dacă avem în vedere posibilitatea societăţilor de asigurare de a-şi
stabili propriul sistem de premiere a conducătorilor auto buni şi
penalizarea celor care produc accidente multiple.
Comisia Europeană a repetat că scopul nu este de a contesta
promovarea securităţii rutiere şi încurajarea şoferilor buni, ci doar
posibilitatea ca fiecare companie de asigurări să-şi determine liber
propria sa politică comercială şi nu încorsetată de dispoziţii
legislative.
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

Începând cu 1 februarie 2002 primele asigurărilor răspundere

civilă obligatorie nu mai sunt cuplate sistemului Bonus-Malus.
Sistemul vechi se baza pe o scară obligatorie care mergea de
la 0 la 22 şi permitea fixarea primei asiguratului. Fiecare treaptă
conducea la un procent fix din prima de bază. Asiguratul începea de
la nivelul 11 dacă folosea autoturismul în interes personal sau 14
dacă utilizarea era în interes de serviciu.

Şoferilor li se acorda o treaptă inferioară în funcţie de numărul

anilor fără accidente (1 treaptă / an), în timp ce restul din contră
pentru fiecare an erau penalizaţi cu 5 trepte, cu condiţia de a fi
vinovaţi de producerea riscului.
Noul sistem porneşte de la premisa că fiecare companie are
în vedere o cotă de primă iniţială dar poate decide funcţie de propriul
management să-i „taxeze” mai dur pe vinovaţi, pentru a oferi pe de
altă parte reduceri suplimentare celor cu o conduită ireproşabilă la
volan. În plus trecerea la noua etapă care va începe la 1 ianuarie
2004 presupune completarea unei „fişe a accidentelor”. Perioada
actuală (1 februarie 2002 – 1 ianuarie 2004) are la bază o dovadă
Bonus-Malus care trebuie completată de vechiul asigurător dacă se
optează pentru schimbarea acestuia.
În România eficienţa funcţionării sistemului RCA (răspundere
civilă auto) este strâns corelată cu o serie de condiţii care urmează a
fi îndeplinite în timp cât mai scurt. Printre acestea este şi sistemul
Bonus-Malus, alături de care mai figurează:
crearea unei baze de date centralizate care să permită
evidenţierea legături între autovehiculele înmatriculate în
circulaţie şi asigurările de răspundere civilă auto aferente
acestora;
eficientizarea sistemului de tarifare comun, reglementat de
autoritatea de supraveghere;
Tendinţe noi în economia asigurărilor

folosirea unei hărţi naţionale a distribuţiei geografice a

daunelor;
funcţionarea, supravegherea şi alimentarea Fondului de
compensare (fondul victimelor străzii);
subscrierea pe poliţa tip CARTE VERDE luând în calcul şi
răspunderea civilă auto internă.

9.2.1 Sistemul Bonus-Malus – avantaje şi dezavantaje

Avantajele şi dezavantajele sistemului sunt legate de

persoana contractantă indiferent de cine a condus autovehiculul în
momentul accidentului. O încercare de diferenţiere ar fi sortită
eşecului dacă avem în vedere realitatea românească: în cele mai
multe cazuri o familie deţine cel mult un autoturism.
Totuşi dacă auto a fost însuşit fără acordul proprietarului şi
acest lucru este raportat înainte de accident, sistemul Bonus-Malus
al persoanei contractante nu este influenţat.
În cazul întreruperii contractului de răspundere civilă auto pe o
perioada mai scurtă de 1 an de zile, clasa dobândită în sistemul
Bonus-Malus nu este afectată.
Dacă contractul s-a desfiinţat prin neplata primelor de
asigurare aferente, clasa bonus nu se transmite, în schimb clasa
malus se păstrează dacă se încheie un nou contract într-un an de
zile.
În cazul în care în termen de 6 săptămâni de la producerea
evenimentului, vinovatul plăteşte suma totală a despăgubirii societăţii
asigurătoare, clasa de bonus-malus rămâne nemodificată.
Asigurătorul este obligat sa elibereze "adeverinţa Bonus-
Malus". La încheierea noului contract, la alt asigurător, contractantul
(viitorul asigurat) este obligat să prezinte această adeverinţă în caz
contrar acesta este introdus la poziţia A0. La prezentarea ulterioară a
adeverinţei pentru clasa bonus, bonusul se poate acorda retroactiv.
 Asigurări moderne de bunuri şi persoane

Dacă contractantul nu prezintă adeverinţa, noul asigurător

este obligat să solicite vechiului asigurător datele referitoare la
situaţia bonus - malus.
Adeverinţa B-M este valabilă 30 zile de la data eliberării.

9.2.2 Propuneri

supravegherea cât mai detaliată a reducerilor pe care le

acordă companiile de asigurare, în încercarea lor de a
obţine o cotă cât mai mare din piaţă. Întrebarea este cum
se pot acorda reduceri de chiar 45% în unele cazuri.
eliminarea avantajelor obţinute de persoanele în vârstă la
momentul subscrierii unei astfel de asigurări obligatorii.
Este adevărat că circulă mai puţin şi încearcă să dea
dovadă de prudenţă exacerbată, dar pe de altă parte se
observă lipsa de reacţie în cazul unui eveniment
neprevăzut.
impunerea unui sistem Bonus-Malus pentru toate
companiile autorizate să practice RCA, cu condiţia fixării
unor marje între care va varia fiecare clasă şi nu a unui tarif
fix.
realizarea unui sistem informaţional deplin. Astfel cei cărora
li s-ar cuveni un malus ridicat nu ar mai avea posibilitatea
de a reveni la poziţia A0 prin simpla schimbare a
asigurătorului.