Memoria[1] este un proces psihic care const n ntiprirea, recunoaterea i reproducerea senzaiilor, sentimentelor, micrilor, cunotinelor etc.

din trecut. Memoria definete dimensiunea temporal a organizrii noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal trecut, prezent, viitor. Graie memoriei, fiina noastr psihic, eul, dobndete continuitatea identitii n timp. Fr dimensiunea mnezic, am tri numai prezentul clipei, am fi n permanen pui n faa unor situaii noi, pentru care nu am dispune de nici un fel de experien elaborat, de nici un procedeu de abordare i rezolvare, ne-am zbate permanent n jocul ncercrilor i erorilor, adaptarea devenind, practic, imposibil. Funcia memoriei devine, aadar, o condiie bazal indispensabil a existenei i adaptrii optime, a unitii temporale a personalitii noastre. Ea se datoreaz plasticitii creierului proprietatea de a-i modifica starea intern sub influena stimulilor externi i capacitii lui de nregistrare, pstrare i reactualizare a urmelor acestor stimuli. Memoria uman a cunoscut o ampl dezvoltare istoric, n cursul creia i-a restructurat att schema de funcionare intern, prin trecerea de la forme imediate la forme mediate (prin limbaj i procedee mnemotehnice de natur logic), ct i aria de cuprindere, ajungnd s nregistreze i s conserve informaii despre toate genurile de fenomene i evenimente, precum i ntreaga gam de experiene, accesibile la nivel individual i comunitar. Latura remarcabil a evoluiei memoriei umane const n diferenierea i individualizarea capacitii reactualizrii, care permite valorificarea propriu-zis a informaiei i experienei stocate, i desfurarea unor activiti mintale autonome, n care trecutul se leag de prezent, iar prezentul de viitor. La om, memoria nu este concentrat i localizat ntr-un singur bloc, ci este distribuit mecanismelor care realizeaz funciile i actele psihocomportamentale specifice. Aadar, spre deosebire de computer, creierul uman posed nu doar un singur bloc memorativ, ci mai multe, ntre care exist conexiuni bilaterale. ntre modul de funcionare a memoriei i modul de funcionare al percepiei, reprezentrii i gndirii exist o condiionare reciproc profund: dereglarea verigii memorative determin tulburri serioase n desfurarea proceselor pe care le susine (percepie sau gndire), iar dereglri la nivelul procesului specific afecteaz funcionarea bazei lui memorative. Memoria se caracterizeaz prin cteva trsturi eseniale, care i sunt imprimate de integrarea ei n structura proceselor i activitilor specifice. Memoria este activ, selectiv, contextual, mijlocit, organizat logic i sistemic. n investigarea i evaluarea nivelului de dezvoltare i eficien al memoriei se iau n considerare urmtorii parametri: volumul, trinicia, fidelitatea, completitudinea, promptitudinea.

Cuprins
[ascunde]

1 Clasificare 2 Coninutul informaional al memoriei 3 Funciile memoriei 4 Structurile operatorii ale memoriei 5 Produsul memoriei 6 Vezi i 7 Note

[modificare] Clasificare
Dup diverse criterii, memoria poate fi clasificat i pot fi delimitate mai multe forme ale acesteia. Astfel, dup prezena sau absena inteniei, scopului i controlului voluntar n procesele de engramare, pstrare i reactualizare, delimitm memoria involuntar i memoria voluntar. Dup gradul de nelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanic sau logic. Dup modalitatea informaional preferenial, s-au identificat memoria imagistic-intuitiv i memoria verbal-simbolic. n fine, dup criteriul timpului, se delimiteaz: memoria senzorial, memoria de scurt durat i memoria de lung durat.

[modificare] Coninutul informaional al memoriei

Memoria reflect trecutul ca trecut, astfel nct n momentul n care subiectul reactualizeaz o informaie, este contient c acea experien s-a petrecut cndva n trecut. Coninuturile memoriei sunt extrem de variate. ncepnd de la experiene de ordin senzorial perceptiv, apoi cunotine, noiuni, experiene afective, experiene sociale, .a.m.d.. Coninutul reflectoriu constituie i un criteriu de clasificare a unor forme specializate de memorie. Putem vorbi despre memorie senzorial (vizual, auditiv, motorie, gustativ, olfactiv), memorie perceptiv, memoria imaginilor, memorie cognitiv, memorie afectiv, memorie social. Reflectarea din memorie prezint o serie de caracteristici: este o reflectare activ, selectiv, situaional, relativ fidel, mijlocit, inteligibil, sistemic, logic, organizat.

[modificare] Funciile memoriei

Memoria are o funcie cognitiv. Este un proces de cunoatere, iar rolul ei cel mai important este acela de a oferi coninuturi proceselor cognitive superioare (gndirii i imaginaiei). Memoria are i o funcie adaptativ reglatorie, jucnd un rol fundamental n echilibrul vieii psihice a omului. Fr memorie, nu ar fi posibil fenomenul de contiin. Memoria realizeaz ancorarea omului n trecut, capacitatea de a rezolva situaiile prezente i resurse pentru anticiparea celor viitoare.

[modificare] Structurile operatorii ale memoriei

Memoria dispune de structuri operatorii complexe i numeroase. Guilford include memoria n cadrul operaiilor, ceea ce sugereaz nivelul ei nalt de operaionalizare. Informaiile nu sunt preluate ca atare, ci se intervine asupra lor prin operaii de organizare, sistematizare, structurare, ierarhizare, clasificare, ordonare. Toate aceste operaii confer coninuturilor memoriei disponibilitatea de a fi utilizate rapid i eficient n nvare, nelegere, rezolvare de probleme.

[modificare] Produsul memoriei

n plan subiectiv, memoria este trit ca amintire. n termeni psihologici, vorbim despre reactualizarea informaiilor. Reactualizarea se realizeaz n dou forme: recunoaterea i reproducerea. Recunoaterea se realizeaz n prezena informaiilor originale, care trebuie recunoscute ntre alte informaii. Este o form simpl de reactualizare, ce presupune mai ales implicaii de ordin perceptiv i ale procesului reprezentrii. Reproducerea este forma complex i superioar a reactualizrii, ea realizndu-se n absena informaiei originale. Este mult mai dificil de realizat, implicnd mai ales reprezentarea i gndirea. Reproducerea poart ntotdeauna amprenta subiectului, a stilului su cognitiv, a experienei sale, a complexitii procedeelor mintale folosite, precum i a procedeelor mnemotehnice.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

FORMELE MEMORIEI 1. Caracterul eterogen al structurii interne a memoriei. Cercetarile experimentale din ultimele doua decenii au impus definitiv ideea ca structura interna a memoriei nu are un caracter plat si omogen, asa cum sustinea psihologia clasica, ci unul eterogen si inalt diferentiat. Astfel, modelul memoriei monobloc a fost inlocuit cu modelul modular. Aceasta inseamna ca termenul generic de memorie (mnesis) subsumeaza o multitudine de forme particulare, calitativ distincte.

2. Criteriile de diferentiere-delimitare a formelor particulare ale memoriei. In cursul cercetarilor, au fost identificate si formulate mai multe criterii de clasificare a formelor memoriei. In prezent, se aplica urmatoarele: a) modalitatea senzoriala prin care se obtin continuturile si experientele; b) prezenta sau absenta legaturilor logice intre elementele si secventele care alcatuiesc materialul de memorat; c) forma de prezentare - codificare a materialului de memorat; d) modul de exprimare-manifestare a reactualizarii; e) durata pastrarii. a) Tezaurul intern al memoriei se constituie si este alimentat pe baza fluxurilor informationale captate de aparatele senzoriale (analizatori). Deoarece aceste fluxuri nu fuzioneaza, ci isi pastreaza individualitatea, structura interna a memoriei se organizeaza si dupa modalitatea senzoriala. Este legitim astfel sa delimitam formele modale ale memoriei: memoria vizuala (a formelor geometrice, a formei obiectelor, a culorilor, a locurilor - topografica - a formelor de relief - geografica a persoanelor, a sistemelor de semne si simboluri etc.); memoria auditiva (a sunetelor fizice din natura, a sunetelor din sistemele de semnalizare in transporturi, in industrie etc., a sunetelor si structurilor muzicale, a sunetelor vorbirii si a vocilor); memoria tactila (a formei, volumului si substantialitatii obiectelor, memoria gustativa (a gustului diferitelor substante, a gustului diferitelor produse alimentare), memoria olfactiva (a mirosurilor specifice, de exemplu, florilor, fructelor, parfumurilor, alimentelor etc.); memoria kinestezica (a schemelor motorii, a miscarilor obiectuale, a miscarilor instrumentale). In plan individual, se impune ca dominanta o forma modala a memoriei sau alta. b) Prezenta sau absenta legaturilor logice intre elementele si secventele materialului delimiteaza existenta a doua forme de memorie: memoria mecanica si memoria logica. Prima se realizeaza in legatura cu materialul lipsit de sens (exemplu, liste de silabe) sau cel care nu implica relatii logice intre elemente si nici efort de intelegere din partea subiectului (denumiri geografice, denumiri istorice, numele persoanelor). La varstele mici, memoria mecanica se extinde si asupra materialului cu structura logica, dar greu accesibil intelegerii. Cea de-a doua se realizeaza in raport cu materialul cu conexiuni bine definite intre elementele componente si este mediata de operatii mentale de analiza, compuse, interpretare. Genetic, apare mai tarziu decat cea mecanica si dezvoltarea ei este conditionata de procesul instruirii scolare. c) Dupa modul de prezentare-codificare a materialului, se disting doua forme ale memoriei: memoria figurala (imagistica), in raport cu obiecte, imagini, scheme grafice) si memoria lingvistica (a cuvintelor, propozitiilor, numerelor, simbolurilor). In principiu, materialul obiectual-imagistic se retine mai usor si mai bine decat materialul lingvistic. d) Dupa modul de exprimare a reactualizarii, se diferentiaza: memoria procedurala ( a schemelor operatorii, a procedeelor de executie) si memoria declarativa (relatarea desfasurata in plan extern, oral sau in scris, a continuturilor informationale pentru a raspunde la diferite intrebari;

e) Dupa factorul timp, au fost identificate doua forme de memorie: memoria de scurta durata (MSD), care conserva si dispune de informatie un timp foarte scurt (pana la 1 minut) si memoria de lunga durata (MLD) care conserva si dispune de informatie un timp mai indelungat. Memoria de scurta durata este sustinuta de un suport bioelectric, iar cea de lunga durata se realizeaza printr-un suport biochimic (exemplu, moleculele de AND si ARN).

3. Uitarea este fenomenul opus ca efect memoriei; daca memoria actioneaza in directia stocarii si pastrarii unui material, uitarea actioneaza in directia estomparii lui. A uita inseamna a nu mai putea reactualiza ceea ce am memorat candva. Materialul memorat nu este sters definitiv, ci este trecut sub pragul de ecforare. Semnificatia uitarii este dubla: pozitiva, daca se extinde asupra unor continuturi si experiente devenite caduce, imatuale si inutile, si negativa, daca se refera la continuturi si experiente care sunt inca valide, necesare in rezolvarea sarcinilor cu care subiectul se poate confrunta. Dupa amplitudine, uitarea poate fi totala (nimic din materialul considerat nu se poate reaminti) si fragmentara (nu pot fi reactualizate diferite parti, elemente din materialul initial). Cauzele uitarii sunt multiple, atat de ordin obiectiv-extern (caracteristicile materialului, contextul) si de ordin subiectiv-intern (motivatii, utilizare-reimprospatare, starea structural-functionala a creierului).