CARACTERIZARE* Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, n primul rnd, numai de probleme de constiinta.

Este un intelectual fin, care si-a facut din speculatiile filozofice mediul fundamental n care se misca cu dexteritate. Faptul acesta i da o putere spirituala superioara, pe care o doreste unica si netulburata. Este, propriu-zis, o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare ntr-o lume n care domina numai spiritul filozofic, cu puterea lui de a gndi o alta ornduiala. n aceasta lume vrea s-o ridice si pe sotia sa pentru a trai o dragoste eliberata de contigentele comune ale vietii sociale, o dragoste care sa fie numai a lor, numai a lui. Pasiunea lui St. Gheorghidiu izvoraste dintr-o metafizica a iubirii pure si absolute care spiritualizeaza actul erotic si acesta este si izvorul geloziei sale, care l fac sa se zbata ntre certitudini si ndoieli. Drama lui Gheorghidiu se consuma pe doua directii: este o drama a iubirii nselate, nu a geloziei, este drama setei de certitudine. Eroul spune: " Nu, n-am fost nici o secunda gelos, desi am suferit atta din cauza iubirii." - este un fel de a spune, pentru ca excursia la Odobesti n care analizeaza si se autoanalizeaza presupune o gelozie dusa la extrem. Este clar ca tot ce vede el este subiectiv si discutabil. Acest personaj trebuie privit din alt punct de vedere: el se aseamana cu personajele lui din teatru; Stefan Gheorghidiu a vazut idei, de aici nelinistea. El este construit ca si Pietro Grala pe aceasta mistuire interioara; cnd l nseala sotia, el marturiseste: "Nu m-ai nselat, m-am nselat." S-a nselat n momentul n care a ales-o pe ea, pentru ca nu corespunde idealurilor lui. Este ntr-un fel drama geloziei la Gheorghidiu. Este drama lui, provocata de o hotarre si de declansarea unui sentiment care nu avea suport moral. Cea de-a doua directie este dictata de forte si ratiuni exterioare, circumscrise idealului pe care eroul si l-a asumat, prin integrarea ntr-o existenta cotidiana, care nseamna familie si razboi. Acestea sunt cele doua directii ale dramei lui Stefan Gheorghidiu. Stefan Gheorghidiu este un inadaptat superior (la Eminescu prima ipostaza este cea a profetului, care se confunda cu Eliade - vezi "Epigonii" - , cea de-a doua ipostaza este cea a inadaptatului superior - "Scrisoarea I" prin imaginea lui Kant - si cea de-a treia ipostaza este cea a geniului.) Eroul lui Camil - care este un alter-ego al autorului - creeaza o matrice procustiana alimentata de propriul lui ideal; el recompune continuu si zadarnic, pna la istovire, din aceste fragmente ale realitatii, o lume pe care o vrea perfecta, o vrea rotunda. Efectul acestui "pat al lui Procust" se ntoarce asupra lui, proiectndu-l ntr-o lume fara iesire. Eroul

penduleaza ntre real si ideal. Idealul lui este de sorginte filozofica. O drama a incompatibilitatii dispersata n tendinte si relatii - cu Ela, cu lumea, cu camarazii de razboi, deci cu combatantii si necombatantii, care se transforma sau devine un esec. Drama lui este drama generata de imposibilitatea comunicarii. Ea se consuma la -2mari adncimi. Gesturile lui devin reci, se disperseaza, se frng. Este imaginea pe care o da sabia pe care o tot apesi si ea nu se ndoaie, ci se frnge. "Am sarutat-o chiar pe aceasta femeie, care nu mai era a mea, care era a mortii. Am privit-o cu indiferenta cu care privesti un tablou." ntreaga viata a eroului se consuma n aceste plonjari interioare, pna la clipa definitiva, cnd i se pare eroului nostru, ca ceea ce l va salva este filozofia. "I-am scris ca-i las absolut tot ce e n casa, de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri." - tot trecutul. Este foarte interesant cum un om contemplativ ca Stefan Gheorghidiu, poate sa spuna ca ntoarce pagina si ncheie un dosar de existenta. (pentru ca, de fapt, constructia romanului este realizata la nivelul acestor dosare de existenta). Este un fel de a spune ca poti ntoarce pagina si ca poti merge mai departe, pentru ca filozofia nu este o salvare; cercul ei nu devine o spirala, sa urce, ci se nchide - nu-l poate izbavi filozofia; ea genereaza alte sisteme, numai ca ele vor alimenta aceeasi sete de ideal, pentru ca acesta este eroul. Filozofia pentru Camil, este cntecul de dragoste si de moarte al eroului. Stefan Gheorghidiu este vesnic ntors spre interior. El organizeaza lumea, da unitate perspectivei, o ngusteza dupa propriile lui idealuri - el recreeaza lumea, si o supune unui tipar de idealitate si astfel el va pendula ntre real si ideal. Pentru Stefan Gheorghidiu lumea nseamna, n primul rnd, dragoste - permanenta regenerare sau autodistrugere prin ea - dar neaparat pe principiul sentimentelor comunicante. "Cnd e cu adevarat vorba de o iubire mare, daca unul dintre amanti ncearca imposibilul, rezultatul e acelasi: celalalt, barbat sau femeie, se sinucide, dar nti poate ucide; de alminteri, asa e frumos." -apare mereu aceasta idee obsesiva ca cel care iubeste are drept de viata si de moarte asupra celuilalt. Pe St. Gheorghidiu mostenirea nsa nu l-a integrat n societatea burgheza a timpului sau, ca pe sotia sa; a ramas un neadaptat, un inadaptat superior pentru ca revolta lui izvoraste din setea de cunoastere si din credinta ca nu exista salvare fara curajul adevarului. Este, deci, St.Gheorghidiu un nvins? Este un nvins n cadrul societatii burgheze pe care o detesta si deasupra careia se ridica. Dar el se desparte de sotia sa- si implicit de anturajul

acesteia - lasndu-i "tot trecutul". Face acesta cu convingerea ca nu poate apartine unei asemenea lumi. Moraliceste, eroul nu este un nvins. El a nvins sentimentul geloziei, care l dezumanizeaza; i-a nimicit dimensiunile, pe care le socotea "enorme"; a pus ntr-un raport just framntarile din constiinta cu framntarile obiective ale vietii sociale, cele din urma cntarind mai greu n balanta constiintei. ntr-un cuvnt si-a nvins trecutul si si-a salvat astfel personalitatea morala. n aceasta sete de a atinge Absolutul, tot recompunnd lumea, Stefan Gheorghidiu va fi adus n ipostaza de nvins. Stefan Gheorghidiu este un "suflet tare", aparent capabil sa "nchida dosarul". Sufletul tare este o metafora cu valoare de simbol, care sta ca titlu unei piese ("Suflete tari") n care eroul, ntr-adevar, se vrea un suflet tare, dar sfrseste prin a se sinucide. Si el crede ca poate distruge orice bariera pentru a atinge Absolutul n iubire, dar se dovedeste a fi nfrnt. Este o falsa impresie, pentru ca scriitorul ne demonstreaza ca trebuie sa fii foarte puternic sa ai curaj n realizarea acestui act. Setea de certitudine, setea -3de a se apara ca spirit superior, este att de puternica la personajele lui Camil, nct pentru a-i convinge pe cei cu care intra n contact, sunt capabili sa ucida, sau sa se sinucida. Din acest punct de vedere, eroul din piesa de teatru este un "suflet tare", pentru ca nu i este frica de moarte; moartea lui va dovedi un adevar. De fapt, se sinucide nu din disperare ca nu-l mai iubeste Ioana, ci pentru a-i demonstra sinceritatea sentimentelor lui - ca nu averea si titlul ei de noblete sunt acelea care l atrag, ci Ioana nsasi. Stefan Gheorghidiu, din punct de vedere al constructiei personajului, face parte dintre personajele din lumea dramatica, din lumea teatrului. Deci, vede idei ca Gelu Ruscanu din "Jocul ielelor" si este un "suflet tare".

amil Petrescu propune o creaie literar autentic, bazat pe experiena trit a autorului i reflectat n propria contiin: "S nu descriu dect ceea ce vd, ceea ce aud, ceea ce nregistreaz simurile mele, ceea ce gndesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povestii...] Eu nu pot vorbi onest dect la persoana nti...". n "Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi" (1930), Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, nsetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salveaz prin contientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce triete tragismul unui rzboi absurd, vzut ca iminen a morii. Autointrospecia contiinei i a sufletului scot n eviden, prin monolog interior, zbuciumul interior al personajului, cauzat de aspiraia spre absolut Romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj dentifiondu-se n partea a doua cu autorul. Modalitatea narativ se remarc, aadar, prin prezena mrcilor formale auctoriale, de unde reiese implicarea acestuia n evenimente, pn la substituirea lui de ctre personaj, definind viziunea narativ "mpreun cu". Perspectiva temporal este discontinu, bazat pe alternana temporal a evenimentelor, pe dislocri sub form de flashback i analeps. Perspectiva spaial reflect un spaiu real, deschis -frontul, Bucureti, Odobeti, Cmpulung- dar mai ales un spaiu imaginar nchis, al frmntrilor, chinurilor i zbuciumului din contiina personajului. Protagonistul romanului "Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi", tefan Gheorghidiu, este personajul-narator al evenimentelor i personaj "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint i exact", E.MForster) prin complexitatea i profunzimea psihologic. El triete n dou realiti temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), n care povestete ntmplrile de pe front i una a timpului psihologic (subiectiv), n care analizeaz drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate n jurnalul de front, n care Gheorghidiu investigheaz cu luciditate att experiena subiectiv a iubirii, ct i cea obiectiv, trit, a rzboiului. La nceputul romanului, Gheorghidiu este concentrat ca sublocotenent ntr-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea vii Prahovei, ceea ce constituie pentru el "o lung dezndejde". Ilustrat prin relativism, dialogul ofierilor la popot despre un caz comentat de pres privind achitarea - de ctre tribunal - a unui brbat care i ucisese soia surprins n flagrant de adulter provoac reacia violent a protagonistului, care consider c "cei care se iubesc au drept de via i de moarte unul asupra celuilalt". Astfel, n mintea lui Gheorghidiu se declaneaz amintirea propriei poveti de dragoste, pe care o aduce n timp real prin memorie involuntar i retrospecie i o consemneaz n jurnal: "Eram nsurat de doi ani i jumtate cu o coleg de la Universitate i bnuiam c m nal". " tefan Gheorghidiu este o natur reflexiv, care i analizeaz n amnunt, cu luciditate, strile interioare, cu o contiin unic, nsetat de certitudini i adevr: "Ct luciditate atta contiin, ct contiin atta pasiune i deci atta dram." Prima experien de cunoatere, iubirea, e trit sub semnul incertitudinii i constituie un zbucium permanent n cutarea adevrului: dac Ela este "sufletul pereche", femeia unic hrzit numai lui. Cuplul este fericit n srcia sa, dar cnd tefan primete pe neateptate o motenire de la unchiul Tache, soia sa, Ela, se las n voia tentaiilor mondene, devenind din ce n ce mai preocupat de lux, petreceri i escapade, fapt ce intr n total contradicie cu viziunea lui despre iubire, despre idealul su de feminitate: "Simeam c femeia aceasta era a mea, n exemplar unic, aa ca eul meu, ca mama mea, c ne ntlnisem de la nceputul lumii". Atracia pe care o exercit asupra Elei luxul i

societatea monden a Anioarei macin ncet dar sigur viaa conjugal. Fire pasional, puternic reflexiv i hipersensibil, tefan Gheorghidiu adun progresiv semne ale nelinitii, ale incertitudinii, ale ndoielilor sale chinuitoare, pe care le disec minuios. Viaa lui devine n curnd "o tortur", nu mai putea citi "nicio carte". Conflictul interior al protagonistului-narator este de natur filozofic, el caut cu obstinaie adevrul, fiind un pasionat al certitudinilor absolute. Plimbarea la Odobeti ntr-un grup mai mare declaneaz criza de gelozie, de incertitudine a iubirii, punnd sub semnul ndoielii fidelitatea soiei. Faptele, gesturile, cuvintele Elei se reflect n contiina eroului (autenticitatea) care sufer la modul sublim drama iubirii. Mici incidente, gesturi fr importan, privirile pe care le schimb ea cu domnul G., flirtul nevinovat se hipertrofiaz, capt dimensiuni catastrofale n contiina eroului: "era o suferin de nenchipuit". Un element exterior, un fapt, o ntmplare i declaneaz un zbucium interior imens, reacii n planul contiinei i stri sufleteti complexe. Atenia insistent acordat Elei de domnul G., avocat obscur dar brbat monden, sporete suspiciunile, protagonistul-narator noteaz gesturi, priviri, reacii ale geloziei, analizndu-se pe sine, observndu-i pe cei doi i pe cei din jur, studiind totul lucid, cu minuiozitate: "Nevastmea avea o voce uor emoionat". Faptul c Ela gust din felul de mncare al lui G. produce o adevrat furtun n sufletul su, revenindu-i n memorie amintiri dureroase: "i ea tia ce vie plcere mi face mie acest gest". Gheorghidiu sufer nu numai din orgoliul rnit, ci mai ales pentru faptul c se preface, afind o indiferen cu totul fals i ascunzndu-i frmntrile se autocaracterizeaz: "M chinuiam luntric ca s par vesel i eu m simeam imbecil i ridicol i naiv". Autoanalizndu-i strile cu luciditatea caracteristic intelectualului, Gheorghidiu, disecnd fiecare reacie, respinge ferm ideea geloziei: "Nu, n-am fost niciodat gelos, dei am suferit atta din cauza iubirii". Personajul-narator nzuiete s gseasc n Ela idealul su de iubire i feminitate ctre care aspir cu toat fiina, ideal care s-a prbuit dramatic i din cauza concepiei sale absolutizante: "cei care se iubesc au drept de via i de moarte unul asupra celuilalt". Realitatea pragmatic provoac destrmarea cuplului, ntruct "descompunerea mecanismului iubirii nu rezolv i existena iubirii", afirm exegetul Marian Popa. Nici n plan sentimental, nici n plan social el nu gsete un punct de sprijin durabil i triete dureros drama omului singur, inflexibil moral, intransigent i orgolios, neputnd s fac niciunul dintre compromisurile cerute de societatea n care triete, afacerile n care ncercase s se implice fiind n dezacord cu firea lui cinstit, nsufleit de idei nltoare, de concepte profund intelectuale. Pasionat de filozofie, nzestrat intelectual, tefan triete n sfera ideilor pure, a crilor, o lume n total contradicie cu pragmatica realitate a unchiului Tache, a lui Nae Gheorghidiu i Tnase Lumnraru, cu care eroul nu are nicio legtur spiritual. Eroul triete n lumea ideilor pure, aspirnd la dragostea absolut, cutnd n permanen certitudini care s-i confirme unicitatea sentimentului de iubire dar neputnd afla sigurana linititoare, se simte obosit i hotrte s se despart definitiv de soie, la care se uit, cu indiferena "cu care priveti un tablou" f creia i las o bun parte din averea pe care ea o preuia, se pare, n mod deosebit: "i-am scris c-i las absolut tot ce e n cas, de la obiecte de pre la cri, de la lucruri personale la amintiri. Adic tot trecutul". A doua experien de via fundamental n planul cunoaterii existeniale este rzboiul,

frontul, o experien trit direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale. Participarea dramatic la acest rzboi tragic i absurd este dictat de atracia ardent a protagonistului-narator ctre cunoatere existenial n ct mai multe domenii ale vieii, dorin pe care i-o exprim prin monolog interior: "h-a vrea s existe pe lume o experien definitiv, [...] de la care s lipsesc, mai exact s lipseasc ea din ntregul meu sufletesc". Imaginea rzboiului este demitizat, nimic eroic, nimic nltor, rzboiul este tragic i absurd, nseamn noroi, ari, frig, foame, umezeal, pduchi, murdrie, i mai ales fric, spaim, disperare, moarte. Faptele sunt expuse cu precizia calendaristic a jurnalului de front, fiind nregistrate cu scrupulozitate de Gheorghidiu. Spiritul polemic al personajului-narator evideniaz, prin stilul indirect liber, discuiile demagogice din Parlament privind pregtirea armatei pentru rzboi, ignorana i cinismul, politicienilor, falsul patriotism i iresponsabilitatea celor rspunztori de soarta rii. Capitolul "Ne-a acoperit pmntul lui Dumnezeu" dezvluie tragismul confruntrii cu moartea, eroul nsui privindu-se din exterior ca pe un obiect, avnd sentimentul unui cataclism. Notaiile personajului-narator n jurnalul de campanie privind rzboiul se disting prin autenticitatei luciditate, viaa oamenilor este la cheremul hazardului, unul dintre soldai silabisete ntruna, obsesiv: "Ne-a acoperit pmntul lui Dumnezeu". Tragediile rzboiului sunt de un realism zguduitor: un osta a vzut cum un obuz a retezat capul lui Amariei i el "fugea aa, fr cap". Din notele aflate n subsolul paginilor, rezult c ziua retragerii a fost "cea mai cumplit zi [...], cea mai groaznic pentru mine i prin consecinele ei i prin amintirea ei; timp de nou ani am retrit-o mereu n vis!". Rnit i spitalizat, se ntoarce acas la Bucureti, dar Ela i se pare o strin i, gndinduse la suferinele pricinuite de ea, tefan se simte detaat parc de sine i de tot ce a fost, drama iubirii lui intr definitiv n umbr, experiena dramatic a frontului fiind decisiv. tefan Gheorghidiu nu poate fi considerat un nvins, deoarece reuete s depeasc gelozia care amenina s-1 dezumanizeze, se nal deasupra societii dominate de interese materiale, meschine, trind o experien moral superioar, aceea a dramei omenirii, silit s ndure un rzboi tragic i absurd. Este, de altfel, singurul supravieuitor ntre toate personajele camilpetresciene. Originalitatea modern a personajului e dat de statutul intelectualului lucid, care despic firul n patru, de subtilitatea analitic a propriei contiine, de declanarea, prin memorie involuntar, a dramei suferite din iubire, de identificarea deplin a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul c, autorul este n acelai timp personaj i narator. n concepia lui George Glinescu, tefan Gheorghidiu este "un om cu un suflet clocotitor de idei i pasiuni, un om inteligent [...], plin de subtilitate, de ptrundere psihologic [...] i din acest monolog nervos se desprinde [...] o via sufleteasc [...], un soi de simfonie intelectual". erban Cioculescu afirm - printre primii - c "nimeni ca dnsul [...] nu a izbutit s redea psihologia combatantului, teroarea perpetu a morii, sentimentul insuportabil al necunoscutului din fa, ateptarea luptei adevrate", iar Pompiliu Constantinescu apreciaz c "dl.Camil Petrescu este primul scriitor romn care descrie rzboiul ca o experien direct. Jurnalul de campanie al lui Gheorghidiu e mrturia unui combatant i inovaia unui artist care i confeseaz propria mutilare moral".