4.

Definitia criminologiei Stiinta despre criminal: Potrivit lui de Greff, " criminologia reprezinta ansamblul stiintelor criminale dar reprezinta de asemenea omul criminal" Stiinta despre crima: Sutherland si Cressey inglobeaza in sfera criminologiei procesele de elaborare a legilor, incalcarile acestor legi, reactia sociala fata de aceste incalcari. Ei includ in sfera criminologiei penologia si sociologia penala. Stiinta despre fenomenul criminalitatii: Reprezentantii orientarii sociologice care au imbratisat varianta dezorganizarii sociale sau patologiei sociale includ fenomenul criminalitatii in sfera mai larga a deviantei sau a fenomenelor de marginalizare. Stiinta despre dinamica actului criminal: Dupa anul 1950, criminologia etiologica este criticata, conturindu-se o noua orientare promovata de E. de Greff. care elaboreaza o teorie bazata pe mecanismele " trecerii la act". Stiinta despre reactia sociala: Potrivit reprezentantilor " noii criminologii" , delictul delincventul si crima sunt rezultatul mecanismelor de reactie sociala (de etichetare). Definitia criminologiei: Criminologia este stiinta care studiaza factorii si dinamica actului criminal precum si reactia sociala fata de acesta, in scopul prevenirii criminalitatii, umanizarii sistemului de represiune si reintegrarii sociale a delincventilor. 59. EVALUARE CRITICA. Principalele erori ale lui Lombroso se situeaza n plan metodologic. Abordarea statica a individualitatii fizice, neglijarea totala a laturii dinamice, a schimbarilor ce se produc n structura somato-fiziologica a individului n cursul vietii, lipsa unor grupuri control care sa ofere un suport stiintific afirmatiilor sale cu privire la pretinsa diferenta ntre criminal si noncriminal sunt numai cteva din aceste erori. Lovitura cea mai puternica data teoriei lombrosiene a venit din partea cercetarilor de antropologie moderna, care au aratat ca procesele ce caracterizau gndirea omului primitiv nu difera radical de cele ale omului epocii actuale. 5. Evaluare critica: Limitele teoriilor: Nici aceasta orientare nu ofera o explicatie deplina asupra cauzelor fenomenului;studiind relatiile dintre individ si grupul social,aceste teorii nu depasesc

universul restrans al grupului, considerand influenta acestuia asupra individului ca singura sursa de determinare sociala.O alta eroare consta in tendinta de socializare a omului, de exagerare a importantei factorilor sociali si neglijarea aproape totala a individului. Concluzii: Desi criminologia reactiei sociale ", noua criminologie" a criticat intemeiat unele paradigme reductioniste care s-au grabit sa considere drept cauze ceea ce erau in realitate doar simple conditii, criminologia nu poate abandona cercetarile asupra personalitatii umane, a infractorului in special. Cresterea criminalitatii, exacerbarea violentei sunt realitati care trebuie privite cu maxima responsabilitate, reintoarcerea la mijloacele represive traditionale nu va putea rezolva problemele criminalitatii. Eforturile de a se gasi remedii trebuie canalizate pe o cale realista de aboradare nuantata atat a individului in particular cat si a fenomenului infractional global, de antrenare in activitatea de prevenire si control a acesteia de factori multipli, de diversificare a formelor de raspuns social. Criminologia "critica" Mai este denumita si criminologia radicala, de orientare neomarxista. Principalii reprezentanti: Ian Taylor, Paul Walton, Jock Young. Propun un model formal explicativ al actului deviant, aratand ca acesta este rezultatul starilor conflictuale dintre indivizi si structurile politice, economice, specifice capitalismului. Se disting cinci etape cu valoare explicativa si anume: originile indepartate ale actului deviant, originile imediate ale acestuia, actul insusi, originile imediate ale reactiei sociale, originile indepartate ale reactiei sociale.

IX. ORIENTAREA PSIHIATRIC-PSIHOLOGIC

4. Evaluare critica.: Limite: Eroarea acestei orientari consta in considerarea infractorului ca posesor al unei personalitati de un tip aparte , diferentiata ca natura sau grad de cea a noninfractorului. Pe plan etiologic, eroarea consta in reducerea problematicii personalitatii umane la factorii de

ordin psihologic. Concluzie: Multe din conceptele freudismului ca instantele personalitatii, simbolistica visurilor etc. au intrat definitiv in vocabularul criminologic.In plan etiologic, se retine ca valoroasa ideea situarii cauzelor directe ale infractiunii la nivelul individului si al personalitatii sale.Acestei orientari i se datoreaza acumularea unui bogat material factual care a permis sondarea universului psihic al infractorului dezvaluind aspecte interesante cu privire la motivatia actului infractional, dinamica producerii acestuia etc.

VIII. ORIENTAREA BIOLOGIC

5. Evaluare critica. Limitele teoriilor prezentate: Principala limita a acestor teorii consta in tendinta de biologizare a omului, de considerare a datului biologic drept componenta esentiala a personalitatii umane de transformare a anomaliilor bioconstitutionale in criterii de clasificare a indivizilor in buni si rai. Concluzie: Dincolo de toate limitele teoretice si metodologice, aceasta orientare are anumite merite in edificarea criminologiei ca stiinta (studiul personalitatii infractorului,introducerea examenului multidisciplinar, a metodei pozitive, a metodei tipologice etc.). EVALUARE CRITICA 82. LIMITE. Critica principala a acestei orientari consta n cautarea cu insistenta a autonomiei criminologiei ntr-o personalitate specifica, n considerarea infractorului ca posesor al unui tip aparte de personalitate, diferentiata, fie ca natura, fie ca grad, de personalitatea noninfractorului. n centrul acestor preocupari nu se situeaza deci personalitatea individului care a comis infractiunea, ci personalitatea criminala ca obiect de studiu specific.

95. CRIMINOLOGIA CRITICA". Criminologia reactiei sociale a creat n parte premisele aparitiei unei alte tendinte, si anume criminologia radicala sau critica100, de orientare neomarxista. Reprezentative pentru aceasta tendinta sunt lucrarile lui Ian Taylor, Paul Walton si Jock Young aparute n 1973 si 1975101, lucrari considerate, dupa unele opinii, ca punnd bazele unei noi criminologii. Autorii englezi propun un model formal explicativ al actului deviant. Acesta n-ar fi dect rezultatul unei stari conflictuale ntre individ si structurile politice si economice specifice capitalismului, infractiunea reprezentnd actul politic prin care delincventul si exprima refuzul fata de organizarea sociala existenta102. Autorii englezi procedeaza, n lumina celor aratate, la o decupare a actului criminal, distingnd astfel cinci etape cu valoare explicativa si anume: originile ndepartate ale actului deviant, originile imediate ale acestui act, actul nsusi, originile imediate ale reactiei sociale si originile ndepartate ale acesteia103. Pentru a explica originile ndepartate ale actului deviant, autorii citati considera ca este necesar sa se elaboreze o economie politica" a crimei, care sa analizeze structurile societatii industriale avansate, bazata pe inegalitate n distribuirea puterii, a bogatiilor, a privilegiilor de clasa104. O a doua preocupare ar trebui sa fie aceea de a explica de ce o anumita parte dintre indivizii supusi unor conditii structurale identice comit infractiuni, care sunt, cu alte cuvinte, originile imediate ale Ph. Robert, La Question penale, Paris, Dalloz, 1984. A.P. Pires, P. Landreville, V. Blankevoort, Systeme penal et trajectoire sociale, n DeViance et Societe\ p. 4,1981, p. 319-345. 10 0 Vz., pe larg, B. Krisberg, Crime and Privilege, Towards a New Criminology, Englewood Clifs, Prentice Hali, 1975; A. Baretta, Criminologia critica e politica criminala alternativa, n: La questione criminale, 3,1977, p. 339-359; G. B. Traverso, A. Verde, Criminologia Critica, Padova, Edizioni Cedam, 1981. I. Taylor, P. Walton, J. Youg, The New Criminology: For a Social Theory of Deviance, London, Routdedge and Kegan Paul, 1973; Criticai Criminology, London, Routledge and Kegan Paul, 1975. 10 2 Y. Taylor, P. Walton, J. Young, op. cit, p. 268-269. 103 Ibidem, p. 270 si urm. EVALUARE CRITICA

96. LIMITE. Desi orientarea sociologica se caracterizeaza printr-o viziune mai cuprinzatoare asupra criminalitatii, nici aceasta nu reuseste n ansamblu sa ofere o explicatie deplina asupra cauzelor fenomenului. Teoriile centrate pe criminalitate ca fenomen de grup sau de clasa, desi pun n lumina raporturile acesteia cu saracia, mizeria, somajul, lipsa de educatie, ca si alte procese sociale, se opresc undeva la jumatatea demersului teoretico-explicativ, neacordnd importanta cuvenita factorilor individuali.