Originea si istoria Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna Rosie

Miscarea Internationala de Crucea Rosie si Semiluna Rosie s-a nascut la initiativa unui om de afaceri elvetian, Henry Dunant (1828-1910) in anul 1859, dupa una dintre cele mai sangeroase batalii ale secolului, Batalia de la Solferino. Dunant a atras atentia lumii asupra necesitatii de a infiinta societati de ajutor si de a promova un acord international cu privire la ajutorarea ranitilor si la persoanele care ii ingrijesc. Batalia de la Solferino a avut loc la 24 iunie 1859, in nordul Italiei, unde armatele Frantei si Austriei (peste 320 000 oameni) s-au luptat cu inversunare timp de 16 ore. In urma confruntarii, numarul mortilor si al ranitilor de pe campul de lupta a fost de 40 000 . Batalia a reprezentat o victorie pentru francezi, dar costul a fost enorm: cadavrele erau asezate unele peste altele, iar ranitii zaceau neingrijiti. Numarul chirurgilor era insuficient. Desi existau patru veterinari pentru a ingriji o mie de cai, era doar un doctor pentru acelasi numar de oameni si nici un doctor pentru fortele de artilerie. Henry Dunant venise pentru a-l intalni pe Napoleon III in interes de afaceri. El a fost martor al imaginii oribile de dupa batalie. Dezastrul umanitar rezultat din inclestarea beligerantilor l-a impresionat profund pe tanarul genovez. El a adunat oameni din satul invecinat si a petrecut trei zile, fara intrerupere, pentru a ingriji ranitii. Vorbele sale Siamo tutti fratelli (suntem cu totii frati) au deschis inimile voluntarilor, care au ingrijit deopotriva inamici si compatrioti. Henry Dunant s-a intors in Elvetia, unde a continuat sa fie tulburat de cosmarul caruia ii fusese martor la Solferino. Poate si pentru a-si scoate imaginile din minte, a scris o carte si a publicat-o pe cheltuiala sa, in noiembrie 1862. Aceasta se numea O amintire de la Solferino. Principalul scop a lui Dunant era de a aduce in atentia lumii cruda realitate a razboiului, de aceea a trimis cartea sa familiilor domnitoare din Europa, dar si liderilor militari, politici, celor implicati in actiuni filantropice si prietenilor. Cartea a cunoscut un succes imediat si neasteptat, Dunant primind numeroase invitatii si devenind obiectul unui val de admiratie. Cartea propunea doua idei care s-au dovedit a avea o importanta cruciala:

infiintarea, in fiecare tara, a unei societati de ajutorare a ranitilor pe timp de razboi, alcatuita din voluntari; promovarea unui acord international care sa protejeze soldatii raniti pe campul de lupta si pe aceia care ii ingrijesc, oferindu-le astfel un statut neutru.

O amintire de la Solferino a avut o influenta foarte importanta. In mai putin de un an, ca urmare a propunerilor pe care le continea, a luat fiinta o organizatie mondiala. Meritul lui Dunant a fost acela ca a reusit sa convinga statele sa codifice si sa recunoasca obiceiurile razboiului.

In acea perioada, la Geneva, exista Societatea pentru Bunastare Publica, al carei presedinte era avocatul Gustave Moynier. Acesta a fost adanc impresionat de O amintire de la Solferino. L-a invitat pe Dunant sa vina si sa vorbeasca despre cartea sa cu ceilalti membri ai societatii. Intalnirea a avut ca rezultat infiintarea unei comisii compusa din cinci membri. Alaturi de Dunant si Moynier, din comisie mai faceau parte generalul Guillaume Henri Dufour, dr.Louis Appia si dr.Theodore Maunoir. Comisia s-a intrunit pentru prima oara la 17 februarie 1863 si s-a auto-intitulat Comitetul International pentru Ajutorarea Ranitilor, care, in 1876, urma sa devina Comitetul International al Crucii Rosii. In lunile care au urmat intrunirii Societatii pentru Bunastare Publica si infiintarii Comitetului International pentru Ajutorarea Ranitilor, cei cinci membri ai societatii s-au angajat intr-o activitate intensa, care, in octombrie 1863, a dus la organizarea unei conferinte internationale la Geneva de fapt, o intrunire a expertilor din 16 tari. In timpul acestei conferinte, s-a adoptat o emblema distinctiva o cruce rosie pe fond alb (reversul drapelului elvetian) cu scopul de a identifica si, prin urmare, de a proteja voluntarii care acorda ajutor soldatilor raniti. Astfel a luat fiinta, ca institutie, Crucea Rosie. La sfarsitul Conferintei Internationale din 1863, prima idee a lui Dunant de a infiinta o societate de voluntari in fiecare tara a devenit realitate prin infiintarea primelor Societati Nationale. Astfel de societati au fost infiintate, cateva luni dupa Conferinta Internationala, in Wurttemburg, Marele Ducat de Oldenburg, Belgia si Prusia. Apoi au luat fiinta societatile din Danemarca, Franta, Italia, Mecklenburg-Schwerin, Spania, Hamburg si Hesse. Pe atunci, ele se numeau comitete nationale sau societati de ajutorare, dar, mai tarziu, au inceput sa fie cunoscute sub denumirea de Societati Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. La sfarsitul primului razboi mondial, mari regiuni din Europa se aflau in haos: economia fusese distrusa, populatia era decimata de epidemii, un numar mare de refugiati si apatrizi isi cautau un loc pe continent. Razboiul a demonstrat clar nevoia de stransa cooperare intre Societatile de Cruce Rosie care, prin intermediul activitatilor desfasurate pe timpul razboiului in favoarea prizonierilor de razboi si a combatantilor, atrasesera milioane de voluntari si construisera un mare organism de experti. Henry P. Davidson, presedintele Comitetului pentru Razboi al Crucii Rosii Americane, a propus, la o conferinta internationala medicala (aprilie 1919, Cannes, Franta), federalizarea Societatilor de Cruce Rosie din diferite tari, intr-o organizatie comparabila cu Liga Natiunilor, in scopul unei permanente cruciade medicale pentru imbunatatirea sanatatii, prevenirea bolilor si alinarea suferintei. Liga Societatilor de Cruce Rosie a fost infiintata in mod formal, cu sediul la Paris, de catre Societatile de Cruce Rosie din Franta, Marea Britanie, Italia, Japonia si Statele Unite la 5 mai 1919, avand ca prim obiectiv imbunatatirea sanatatii oamenilor din tarile care avusesera mult de suferit in timpul celor patru ani de razboi. De asemenea, era destinata sa consolideze si sa uneasca pentru activitatile de sanatate, Societatile de Cruce

Rosie existente si sa promoveze crearea de noi societati. O parte cruciala a activitatii Federatiei este de a oferi si a coordona asistenta pentru victimele dezastrelor naturale si ale epidemiilor. Din 1939, sediul sau permanent a fost la Geneva. In 1991, s-a luat hotararea de a schimba denumirea Ligii Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie in Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. OMS OMS Organizaia Mondial a Sntii (sau WHO acronimul n limba englez a denumirii World Health Organization) cu sediul central la Geneva a fost nfiinat la 7 aprilie 1948, avnd n prezent un numr de 193 de state membre. Are reprezentane n 147 de ri i 6 birouri regionale. Bugetul pe anul 2009 a fost de aproape 5 miliarde de dolari americani.[1] Este o organizaie internaional care are rolul de a menine i coordona situaia sntii populaiilor pe glob.[2] Finanarea bugetului se face prin cotizaii pltite ctre de rile membre i din contribuii voluntare ale rilor membre sau donaii. Cotizaiile sunt calculate conform unei scri mobile: rile bogate pltesc mai mult iar cele srace mai puin (de ex. Belize pltete doar cteva mii de dolari americani pe an). ISTORIA Cu ocazia unei conferine inute la Paris n martie- aprilie 1946 de ctre 18 membri ONU, un comitet tehnic a redactat un plan de constituie pentru o organizaie mondial a sntii. Erau descrise principiile de activitate i funciile pe care urma s le aib organizaia. Aceste propuneri au fost apoi prezentate delegaiilor naionale la o conferin inut la New York n iunie-iulie 1946. Pe 19 iulie, 61 de state au semnat constituia. China i Regatul Unit au semnat necondiionat, iar celelalte delegaii au semnat cu condiii. A fost dat autorizarea s se stabileas o comisie interim cu 18 membri. Un canadian, dr. Brock Chisholm, a fost numit secretar-executiv al acestei comisii, care urma s conduc programul pn cnd 26 de ri semnau constituia necondiionat. Aceast a 26-a semntur a fost obinut pe data de 7 aprilie 1948- dat care este considerat ca zi de natere a Organizaiei Mondiale a Sntii.

Scopul OMS
Rolul organizaiei, stabilit n constituia ei, este meninerea n cea mai bun stare a sntii populaiilor pe glob. Strategia de combatere a bolilor a fost formulat n Declaraia de la Alma-Ata (1978) din Kazahstan. Nivelul de sntate atins trebuie s-i asigure omului o stare fizic i psihic pentru a putea deveni productiv i folositor societii.

Concepia despre sntate i despre meninerea ei prin strategia combaterii bolilor este formulat n Charta de la Ottawa (1986).

Dupa Primul Razboi Mondial

tarile beligerante se vor

confrunta cu multe si complexe probleme de sanatate a populatiei lor. Desi timide si sporadice la inceput, semnalele trimise de catre lumea medicala guvernelor cu privire la starea precara de sanatate a populatiei din majoritatea tarilor europene, incep sa sensibilizeze opinia publica. Vor lua nastere asociatii nationale de lupta impotriva diferitelor maladii, ce aveau nevoie de profesionisti, capabili sa dezvolte strategii si sa intervina prompt in teren. Se va face apel la sistentele medicale, ale caror cunostinte profesionale vor cauta sa fie completate cu noi discipline precum fiziopatologia, epidemiologia, educatia sanitara, etc. In acest context campul de activitate al asistentelor medicale incepe sa se largeasca si in afara mediului spitalicesc, dand nastere la profesia de asistenta medicala. Necesitatea existentei unei astfel de specialitati va determina scolile sa-si diversifice oferta, formand si acest gen de profesionisti. Dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial s-au produs schimbari majore in educatia de nursing, fiiind infiintate si extinse programele de nursing practic.