Rezonanta Metode magnetice in controlul medicamentului

RMN (rezonanta magnetica) = este o metoda de analiza ce se bazeaza pe proprietatile magnetice ale nucleelor atomilor

Modul de manifestare a acestor insusiri este influentat de ambianta chimica in care se afla atomii respective putand oferi informatii cu privire la structura compusilor in care sunt inglobati atomii ale caror nuclee sunt implicate in fenomenul de magnetizare.

Nucleele se comporta ca minuscule magneti aflati in rotatie in jurul propriei axe si vor tinde sa-si orienteze mom. Magnetic parallel cu liniile de forta ale campului exterior.

RMN ul ofera informatii de o valoare analitica deosebita punand la dispozitia analistului date directe si complexe cu privire la alcatuirea scheletului de atomi de carbon al molecule si la dispunerea atomilor de H atasati acestora.

Aparatele modern de rezonanta magnetica nucleara pot oferi informatii analitice si asupra altor specii de atomi. Spectrul RMN se obtine cu ajutorul spectometrelor RMN si reprezinta curba absorbtiei de energie electromagnetica de catre compusul studiat in functie de campul magnetic aplicat.

Exemplu de aplicatii: Identificarea diferitilor derivati de penicilina Exemplu FRX Oficializeaza forma racemica a sulfatului de amfetamina : -derivatul dextrogir este de 1.2 ori mai activ asupra SNC decat produsul racemic 3.4 ori mai activ decat derivatul levogir

Metode rongenohrafice in controlul medicamentului

Radiatiile de natura electromagnetica cu lungimi de unda = 10-2-102 AO denumite raze X au importante aplicatii analitice care se bazeaza pe: 1. emisie 2. absorbtie 3. difractie Difractia razelor X se utilizeaza in primul rand la identificarea si studiul substantelor cristaline si depinde de starea chimica a atomilor. Interactiunea radiatiilor X cu o substanta cristalina conduce la obtinerea fenomenului de difractie care se inregistreaza sub forma unei diagrame de difractie numita difractigrama. Aspectul unei diagrame de difractie, a unui cristal consta in inele concentrice la distante diferite si de intensitati diferite. Diagrama a fost caracteristica fiecarui cristal. Spectrele de raze X obtinute la traversarea unei pulberi cristaline de catre un fascicul de raze X se inregistreaza sub forma unor maxime linii de

intensitati diferite care se situeaza in diferite pozitii dupa marimea unghiului de difractie. Pozitia ionilor, atomilor, moleculelor care ocupa nodurile retelei cristaline este proprie fiecarui compus si difera pentru fiecare modificatie cristalina. In aceste caz se produc difractograme caracteristice formate din picuri situate in anumite pozitii si cu intensitati diferite pentru fiecare produs analizat. Pentru ca picurile de difractie sunt additive in cazul amestecurilor de substante se poate identifica o specie cristalina dintr-un amestec numai in cazul in care liniile sale de difractie nu se suprapun cu a altui component. Aplicatii: 1.identificarea polimorfilor cristalini Ex: sulfamida, tolbutamida 2.determinarea gradului de cristalinitate a unei substante Ex. Digogxin 3.studiul interactiunilor 4. determinari cantitative

Solutii volumetrice titrate

1.solutii cu o concentratie bine stabilita folosite in analiza volumetrica 2.in FRX conc. Solutiei volumetrice sunt exprimate in conformitate cu sistemul international in numar de moli de substanta continut de 1 litru de solutie (mol/L).

Substante chimice de referinta

Se folosesc la 1. prepararea solutiilo volumetrice prin cantarirea si dizolvarea acestora intr-un anumit volum de solvent sau 2. la stabilirea concentratiei unei solutii volumetrice si calcularea factorului de molaritate al acestuia.

SR trebuie sa 1. 2. 3. 4. aiba o compozitie bine determinata sa fie stabile sa prezinte un inalt grad de puritate sa reactioneze cu alte substante conform unor reactii simple si bine cunoscute 5. sa fie solubile in solventul ales cu obtinerea unor solutii stabile.

Concentratia solutiilor volumetrice poate fi de 1.molaritate exacta 2.molaritate aproximativa. 1.In cazul solutiilor volumetrice de molaritate exacta cantarirea substantelor chimice de referinta la balanta analitica, se efectueaza pana la zecimala prevazuta in text. 2.Molaritatea aproximativa a solutiilor volumetrice preparate din substante care nu indeplinesc conditia de SR, se determina experimental cu ajutorul unei SR stabilindu-se in acelasi timp si factorul de molaritate.

Factorul de molaritate

F = arata de cate ori o substanta volumetrica de molaritate aproximativa este mai concentrata sau mai diluata decat Solutia corespunzatoare de molaritate exacta si = serveste pentru conversia volumelor. F are ca indice molaritatea la care se refera. Pentru determinarea factorului de molaritate, se stabileste in prealabil molaritatea solutiei. Pentru aceasta 1.se cantareste la balanta analitica o cantitate de substanta corespunzatoare unui volum de aproximativ 20-30 ml sol volumetrica, 2.se dizolva intr-un volum corespunzator de apa sau alt solvent prevazut, 3.se adauga indicatorul si se titreaza cu solutia careia urmeaza sa I se stabileasca molaritatea pana la virajul indicatorului.

2 Metode de stabilire a factorului

1.pe o substanta chimica de referinta 2.cu o solutie volumetrica cu F cunoscut

1.pe o substanta chimica de referinta

Fx mol/L = M1/M0 M1 = molaritate aproximativa M0 = molaritate exacta Fxmol/L = m/Qx mol/L V

M1 = m . 1000/Mr V n

Fxmol/L = m .1000 / Mr.V.N.M0 Mr.n.M0/1000 = Qxmol/L

m = masa de substanta in grame Mr = masa moleculare relative a substantelor de referinta in grame V = volumul de solutie volumetrica folosita la titrare, in mL n = cantitatea de substanta chimica de referinta in moli care reactioneaza cu 1 mol substanta din care s-a preparat colutia careia I se stabilise molaritatea Qxmol/L = masa de substanta de referinta care reactioneaza cu titrul corespunzator molaritatii exacte a solutiei careia I se stabileste factorul de molaritate si volumul acestui parametru esteprev. La prepararea fiecarei solutii volumetrice. De regula se stabileste media aritmetica a rezultatelor obtinute pe 3 determinari care nu trebuie sa difere intre ele cu mai mult de 0.1%.

2.cu o solutie volumetrica cu F cunoscut

Se face media aritmetica a rezultatelor obtinute pe 3 determinari care nu trebuie sa difere intre ele cu mai mult de 0.1%. Fxmol/L = V0 .Fkmol/L/V

V0 = volumul de solutie volumetrica cu factor de molaritate cunoscut folosit la titrare in mL V = volumul de solutie volumetrica careia I se stabileste factorul de molaritate (mL) Fkmol/L = factorul de molaritate al solutiei volumetrice folosite la titrare F al solutiei volumetrice preparata cu SR = 1,000

Solutiile volumetrice diluate, se prepara din solutii volumetrice mai concentrate prin masurarea volumului necesar cu biureta si diluare cu acelasi solvent intr-un balon cotat, iar Solutia astfel obtinuta are practice acelasi factor de molaritate cu Acela al solutiei din care a fost preparata.

La preparare solutiilor volumetrice se foloseste apa proaspat fiarta si racita. La solutiile volumetrice nestabile factorul de molaritate se stabileste inante de folosire ( KOH in alcool ). La dozarile in mediul neapos se folosesc solvent anhidrii care nu contin mai mult de 0.5 % apa.

Pastrare Solutiile volumetrice se pastreaza in recipient bine inchise, ferrite de lumina. Factorul se verifica mai des mai ales cand exista variatii de temperatura.

La titrarile bromatometrice, la cele in mediu neapos . Si in alte cazuri prevazute in monografiile respective, se efectueaza si o proba martor.

Exemplu de solutii volumetrice preparate din substante chimice de referinta: 1.KI, metaperiodat de Na, bromate de K, clorura de papaverina, K2Cr2O7

Conform FRX, Solutia volumetrica de dicromat de k, 4,903 g dicromat uscat in prealabil la 120-150 se dizolva in 200ml apa si se completeaza cu acelasi solvent la 1000ml intr-un balon cotat.
0

2.RS: acid benzoic, NaCl, NaF, acid oxalic, hidrogenocarbonat de K, hidrogenoftalat de K.

In FRX pentru rc. Solutie in titlu este specificat solventul cand acesta este diferit de apa.

Concentratia solutiei de reactivi este expimata in conformitate cu SI in g/L.