Sunteți pe pagina 1din 13

NICHITA STANESCU Vol.

O VIZIUNE A SENTIMENTELOR(1964)

E o intamplare a finite mele: si-atunci,fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decat mine,decat oasele mele, pe care mi le scrasnesti intr-o imbratisare mereu dureroasa,minunata mereu. Sa stam de vorba,sa vorbim, sa spunem cuvinte lungi,sticloase,ca niste dalti ce despart fluviul rece de delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-ma,fericire, in sus, si izbeste-mi tampla de stele,pana cand lumea mea prelunga si in nesfarsire se face coloana sau altceva mult mai inalt,si mult mai curand.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt! doua cantece diferite,lovindu-se,amestecandu-se, doua culori ce nu s-au vazut niciodata, una foarte jos,intoarsa spre pamant, una foarte sus, aproape rupta in infrigurata,neasemuita lupta a minunii ca esti,a-ntamplarii ca sunt.

CANTEC NICHITA STANESCU Vol. DREPTUL LA TIMP (1965)

Amintiri nu are decat clipa de-acum. Ce-a fost intradevar nu se stie. Mortii isi schimba tot timpul intre ei numele,numerele, unu , doi, trei Exista numai ceea ce va fi, numai intamplarile neintamplate, atarnand de ramura unui copac nenascut,stafie pe jumatate

Exista numai trupul meu inlemnit, ultimul,de batran, de piatra. Tristetea mea aude nenascutii caini pe nenascutii oameni cum ii latra. O, numai ei vor fi intr-adevar! Noi, locuitorii acestei secunde suntem un vis de noapte, zvelt, cu-o mie de picioare alergand oriunde.

TEI NOCTURN NICHITA STANESCU Vol. DREPTUL LA TIMP(1965) Spre serpuitul pom in sus prin seara atarnand fasii, la doua casa negre ,dus cu gandul, ganduri regasii. Un fantomatic trup treceam prin ziduri si prin trunchiuri mari si inca un copil eram printre-nteleptii solitari care-au murit de-atunci lasand nocturnul tei,lemons cercel, lin,la urechea serii balansand, un leagan pentru dat in el.

EMOTIE DE TOAMNA NICHITA STANESCU Vol. O VIZIUNE A SENTIMENTELOR(1964) A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Ma ca ca si tem ca n-am sa te mai vad, uneori, or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori, ai sa te ascunzi intr-un ochi strain, el o sa se-nchida cu-o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac, iau cuvintele si le-nec in mare. Suier luna si o rasar si o prefac intr-o dragoste mare.

POEZIA

NICHITA STANESCU VOL. OBIECTE COSMICE(1967) Ea se hraneste di privirile fixe ca sa poata exista, si,cand ochii se-nchid,se adapa din intunericul eliberat de polii asurzitori ai timpanelor. Astfel traieste tot timpul, desi, uneori, se lasa sa fie visata in somn, hranindu-se numai cu leganarea ciorchinilor de ochi atarnand de nori. Ea are articulatii de paianjen cand aluneca-n tacere pe suprafata sunetelor si se ridica la stele, cu sine imperechindu-se, cu ea insasi ingreunandu-se ca sa poata cadea inapoi, spre pamant. Cu pavilioanele-albastre incordate, numai viitorul o asteapta sa-i intre-n auz, si ea sta acolo, o viata, hranindu-se cu muzica sferelor. Apoi se-ntoarce deasupra noastra, spunandu-se pe sine, in cuvinte. ALEGEREA CULORII NICHITA STANESCU Vol. ROSU VERTICAL (1967) Inima mea isi alege culoarea. area Ea isi alege propria ei culoare, culoarea pe care o avea inca de dinainte de a sti ca o are. sat nit,rosul pur hrana a gandurilor Inima mea isi alege culoarea ge cea fara umbra,cea nemiscatoare. Cea care se vede chiar si-atunci cand tii pleoapele-nchise osu vertical cascada ,panta de deal saltand rosul care s-a nascut san ca sa devina ide, care s-a nascut pasare ca sa devina zbor. Rosu, r Inima mea isi alege culo rosie, isi alege rosu vertical, rosul pe care l-a pul neconte

din oul secundei si asemeni deplinului soare, tot timpu-n el insusi, tot timpu-n afara, in acelasi loc l intinde si pretutindeni, nde, purtand istoria lumii in fiecare raza cum poarta frumosul ou de pasare in el E. istoria tuturor pasarilor pana la punctual solemn din care incepe istoria zborului care poarta in el istoria miscarilor toate pana la punctual solemn de unde incepe istoria insasi a luminii.

ovalul de ou, si infatisat noua ca un ecou pe care sferaoricand si oriu nastere, zestre a lui A FI schimbandu-se in EST

CANTEC NICHITA STANESCU Vol. OUL SI SFERA(1967)

Deodata aerul a impietrit in jurul meu si se izbesc de el cuvintele zvarlite si se-nrosesc, si-asa raman mereu, din ce in ce mai lungi si mai rarite. si simt cum gravitatia se muta in mine insumi, din afara si brusc pe globul inimii imi cade lumea,cand trupul inca-mi zboara.

IN DULCELE STIL CLASIC NICHITA STANESCU Vol. IN DULCELE STIL CLASIC(1970)

Dintr-un bolovan coboara pasul tau de domnisoara. Dintr-o frunza verde,pala pasul tau de domnisoara. Dintr-o inserare-n seara Pasul tau de domnisoara. Dintr-o pasare amara Pasul tau de domnisoara. O secunda,o secunda eu l-am fost zarit in unda. El avea roscata funda. Inima incet mi-afunda. Mai ramai cu mersul tau parca pe timpanul meu blestemat si semizeu caci imi este foarte rau. Stau intins si lung si zic, Domnisoara,mai nimic pe sub soarele pitic aurit si mosaic. Pasul trece eu raman.

HIEROGLIFA NICHITA STANESCU Vol. EPICA MAGNA (1978)

Ce singuratate sa nu intelegi intelesul atunci cand exista inteles. Si ce singuratate sa fii orb pe lumina zilei, si surd, ce singuratate in toiul cantecului. Dar sa nu-ntelegi cand nu exista inteles si sa fii orb la miezul noptii si surd cand linistea-i desavarsita, o,singuratate a singuratatii!

HIEROGLIFA NICHITA STANESCU POSTUME

Eu nu ma mai uit cu ochii goi la stele De pe pamantul miscator Cand singur fi-voi printer ele Si n-oi avea mormant sa mor. M-or plange limba romaneasca In totul de cuvant al ei; Nu voi muri de niciodata; Un Fat-Frumos fara de tei

DIMINEATA MARINA NICHITA STANESCU Vol. SENSUL IUBIRII (1960) O dunga rosie-n zari se iscase si plopii, trezindu-se brusc, dinadins cu umbrele lor melodioase umerii inca dormind, mi i-au atins. Ma ridicam din somn ca din mare, scuturandu-mi suvitele cazute pe frunte,visele, sprancenele cristalizate de sare, abisele. Va fi o dimineata neobisnuit de lunga, urcand un soare neobisnuit. Adanc lumina-n ape o sa-mpunga: din ochii nostri se va-ntoarce inmiit! Ma ridicam, scuturandu-mi lin undele. Apele se retrageau tacute,geloase. Plopii mi-atingeau umerii, tamplele cu umbrele lor melodioase.

LAUDA OMULUI NICHITA STANESCU Vol. O VIZIUNE A SENTIMENTELOR(1964)

Din puctul de vedere-al copacilor, soarele-i o dunga de caldura, oamenii o emotie coplesitoare Ei sunt niste fructe plimbatoare ale unui pom cu mult mai mare! Din punctul de vedere-al pietrelor, soarele-i o piatra cazatoare, oamenii-s o lina apasare Sunt miscare-adaugata la miscare, si lumina ce-o zaresti,din soare! Din punctul de vedere-al aerului, soarele-i un aer plin de pasari, aripa in aripa zbatand. Oamenii sunt pasari nemaiintalnite, cu aripile crescute inlauntru, care bat,plutind,planand, intr-un aer mai curat care e gandul!

CATEVA GENERALITATI ASUPRA VITEZEI NICHITA STANESCU Vol. LAUS PTOLEMAEI(1968) Ne diferim unii de altii prin viteza. Ne este comuna numai singuratatea. Viteza de existenta a unei pietre E mai lenta decat viteza de existenta a unui cal. Dar piatra vede soarele si stelele iar calul vede campul si iarba. Zic:

Piramidele au insemnat viteza cea mai lenesa, privirea cea mai lunga. O mumie de faraon e o bucata de piatra. Faraonul de carne a vazut Egiptul. Faraonul de piatra vede cosmosul. Pentru cei din carne si oase Zic: Nu puteti zari decat in jurul vostru. Ideile sunt un fel de piatra deci contemplati. Celor din lemn si din alte materiale durabile le spun: Sfaramati-va! Putreziti! Daca ati vazut intregul, umpleti-va de carne ca sa puteti vedea partea. Oasele sunt carji interioare, ele sustin carnea si nervii dar sunt mai prietene si mai apropiate pietrei. Zic: carne si os, zic bun simt si zic criza de timp.

POEM NICHITA STANESCU Vol. O VIZIUNE A SENTIMENTELOR (1964) Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi si ti-as saruta talpa piciorului, nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea, de teama sa nu-mi strivesti sarutul?...

RUGARE NICHITA STANESCU Vol.IN DULCELE STIL CLASIC (1970)

Da-mi, Doamne,victorie, ajuta-ma sa-mi inving dusmanii, pielea de pe mine,marginea, orele,anii.

POMULE,COPACULE;CANTEC SAU, ALTFEL SPUS,REPEDE OCHIRE ASUPRA PLANTELOR NICHITA STANESCU Vol. LAUS PTOLEMAEI(1968) Pomule,copacule, ai inimi cu miile si umbre,cu sutele nu te latra cainele. Iti tii inimile-afara. Imi tin inima in seara, trupul meu o inconjoara, Pomule,copacule, ai inimi cu miile si umbre, cu sutele nu te latra cainele. Numai inima mea una intr-una mi-o latra luna. Pomule, copacule, ai inimi cu miile si umbre, cu sutele nut e latra cainele. Dar cand toamna da in iarna, inimile ti se darma de din verde catre galben cum vazui la domnul carpen. Numai inima mea neagra necazuta sta si-ntreaga.

ALTA MATEMATICA NICHITA STANESCU Vol. MARETIA FRIGULUI (1972) Noi stim ca unu ori unu fac unu, dar un inorog ori o para nu stim cat face.

Stim ca cinci fara patru fac unu, dar un nor fara o corabie nu stim cat face. Stim,noi stim ca opt, impartit la opt fac unu, dar un munte impartit la o capra nu stim cat face. Stim ca unu plus unu fac doi, dar eu si cu tine, nu stim,vai, nu stim cat facem. Ah, dar o plapuma inmultita cu un iepure face o roscovana , desigur, o varza impartita la un steag fac un porc, un cal fara un tramvai face un inger, o conopida plus un ou, face un astragal Numai tu si cu mine inmultiti si impartiti adunati si scazuti ramanem aceiasi Pieri din mintea mea! Revino-mi in inima!

CHIAR ASA NICHITA STANESCU Vol. MARETIA FRIGULUI(1972)

Ce trist ca spui da numai cand te intreb eu. Ce pacat ca nu spui da din cand in cand, fara sa te intrebe nimeni Pe arbori nu i-a intrebat niciodata nimeni nimic si ei spun da,neintrebati. Pe capre nimeni nu le-a intrebat niciodata nimic, dar behaie foarte tare cand sunt mules si nici macar nu le da prin gand sa nu mai fie capre dupa aceea Sta piatra ca proasta si neintrebata. Vine calul si o calca in potcoave si o balega cu balega, si ea sta si se toceste

si miroase a balega si se lasa spalata de ploaie si chiar tocita de privelistea lunii tot piatra ramane, fara s-o inrebe nimeni nimica