SUBIECTUL 1 SUBIECTUL 2 a).

Sistemul politic i elementele sale interne David Easton a definit sistemul politic ca ansamblul interaciunilor prin care obiectele de valoare sunt repartizate pe cale autoritar ntr-o societate. n opinia lui Easton, mediul intrasocietal al unui sistem politic ar cuprinde celelalte sisteme aparinnd aceleiai societi (cultural, economic, ecologic) dar separate de sistemul politic prin interaciunile politice. Sistemele interne vor include ansambluri de comportamente, de atitudini i de idei care pot fi numite economie, cultur, structur social sau personalitate. Mediul extrasocietal este compus din aceleai sisteme (economic, cultural, ecologic, diplomatic) cu deosebirea c acestea aparin altor sisteme sociale globale. Ambele medii (att cel intern, ct i cel extern) constituie o surs de influene numeroase, crend i modelnd condiiile n care sistemul politic nsui trebuie s funcioneze. sistemul politic a fost definit ulterior n funcie de relaia lui cu sistemul social global, n urmtoarele modaliti: - prin aplicarea modelului cibernetic de comunicare i control, sistemul politic fiind neles ca o reea de fluxuri de comunicare ctre i dinspre societate, precum i ca un sistem complex de control asupra tensiunilor interne i invers, din partea societii asupra a ceea ce se ntmpl n interiorul sistemului politic. - sistemul politic conceput ca ansamblul proceselor de decizie care privesc totalitatea unei societi globale - sistemul politic redus la sfera decizional-guvernamental, definit unilateral ca regim politic; - prin abordarea funcionalist a lui G.Almond care definete sistemul politic ca un sistem de interaciuni care ndeplinete funciile de integrare i adaptare prin intermediul ntrebuinrii constrngerii fizice. n ncercarea de a defini raportul dintre sistemul social global i sistemul politic s-au conturat dou poziii:

- cea sistemic-structuralist care consider sistemul politic ca un subsistem al sistemului social global - cea funcionalist care concepe sistemul politic ca o realitate ce coincide, acoper sistemul social global, acesta din urm fiind un cosistem al celui dinti, tocmai pentru c sistemul politic este o activitate de conducere i organizare a societii n ansamblu. G.Almond concepe sistemul politic ca un sistem social, compus dintr-un ansamblu de roluri sociale i de interaciuni ntre aceste roluri. n opera lui G.Almond, sistemul politic este compus dintr-o structur politic i cultur politic (structura politic cuprinde ansamblul activitilor politice: instituiile politice, dar i aspectele politice ale structurilor sociale, precum clanurile, rudele, prietenii, mijloacele de informare) Almond distinge urmtoarele funcii ale sistemului politic: - funciile de meninere i adaptare ale sistemului, care vizeaz crearea de noi roluri politice i nlocuirea celor vechi n raport cu exigenele sistemului - funciile de conversie politic, care vizeaz transformarea cererilor n bunuri de valoare ce vor alimenta apoi sistemul: raportul dintre legislativ, executiv i juridic n cadrul separaiei puterilor - funcia de extracie vizeaz capacitatea de a mobiliza, n profitul sistemului politic, resursele materiale i umane ale mediului su intern i internaional. - funciile de reglementare, care privesc activitatea desfurat de structurile specializate ale sistemului politic n controlul comportamentului politic al indivizilor i grupurilor. Aceast funcie vizeaz capacitatea sistemului politic de a repartiza resursele politice, n funcie de cerine (input-uri), i de a le transforma n rezultate (out-put-uri). pe lng aceste funcii enunate de Almond i Easton, din operele altor specialiti (H.W:Wiseman, David B.Truman) se mai pot deduce i alte funcii ale sistemului politic: - funcia de mobilizare a resurselor politice (capacitatea sistemului politic de a identifica aceste resurse, de a-i da seama dac ele sunt suficiente sau srace, de

a contientiza costurile i de a gsi mijloacele cele mai adecvate de orientare a acestor resurse spre ndeplinirea obiectivelor urmrite) - funcia de determinare a scopurilor i sarcinilor sociale (capacitatea de a regla activitatea social prin acte normative programatice) - funcia de integrare a elementelor societii autonomia relativ const n faptul c, dei sistemul politic este parte integrant a societii, el nu se dizolv n sistemul social global care-l cuprinde, nici nu se substituie acestuia i nici nu se identific cu el, ci se afirm ca un element structural distinct. De aceea, se poate spune c el beneficiaz de o independen relativ n raport cu societatea. Aceast independen este relativ pentru c, fiind o component a societii, sistemul politic nu poate face abstracie de caracteristicile i direciile fundamentale de evoluie a societii. De asemenea, este o autonomie relativ ntruct sistemul politic este cel care stabilete obiectivele funcionrii i dezvoltrii societii i a subsistemelor sale. sistemul politic nglobeaz: instituiile politice, relaiile politice, ideile politice, normele i valorile politice.

b). Elementele corelative ale puterii politice autoritatea politic. n cadrul sistemului politic, autoritatea este acel alter ego al puterii, care-i asigur acesteia stabilitatea, presupunnd concordana dintre obiectivele puterii i interesele majoritii sociale. Sub acest din urm aspect, autoritatea exprim legitimitatea puterii. Cea mai simpl definiie a autoritii politice ar putea fi capacitatea de a obine ascultarea n absena constrngerii. Legitimitatea(alt corelativ al puterii) reprezint un fenomen social n legtur nemijlocit cu actul ntemeierii puterii, cu nvestirea acesteia cu atributele autoritii i cu capacitatea de a servi progresului politic i social al societii respective. Una dintre cele mai rspndite definiii ale legitimitii puterii din literatura sociologic actual se refer la consensul pe care aceast putere l ntrunete n rndul celor care se supun. Maurice Duverger consider n acest sens c singura surs a legitimitii

unei puteri const n faptul c ea este conform schemei de legitimitate definit de sistemul de valori i norme al colectivitii n cadrul creia se exercit i c asupra acestei scheme exist un consens n interirul colectivitii. Carl Friedrich consider autoritatea drept capacitatea de a elabora raional scopurile politice i de a le justifica adepilor prin referire la valori i la tradiie. Dup el, geneza autoritii este valoarea i nu legitimarea. Autoritatea politic se difereniaz n raport cu puterea dup natura elementelor care o ntemeiaz i dup metodele folosite pentru a-i realiza scopurile propuse. Dac puterea se sprijin pe ierarhii i pe diviziunea necesar ntre clasele de sus i clasele de jos, autoritatea ne apare ca un complement necesar al puterii, care menine i consolideaz legtura dintre majoritatea social i reprezentanii puterii. Ea se ntemeiaz pe valorile progresiste ale societii respective, n msura n care aceste valori sunt promovate i i menin valabilitatea istoric. Spre deosebire de putere care mizeaz i pe constrngere, autoritatea se ntemeiaz pe consensul unei majoriti fa de obiectivele conducerii i decurge nu din ierarhie, ci din reglementrile normative. fora. Fora semnific aplicarea de sanciuni acolo unde nu exist supunere de bunvoie; ea poate nsemna limitarea sau chiar eliminarea total a alternativelor ntr-o aciune social. Dei fora este cel mai eficient instrument pentru acapararea puterii ntr-o societate i dei rmne permanent fundamentul oricrui sistem de inegalitate, ea nu reprezint cel mai eficient instrument pentru meninerea i exploatarea poziiei de putere. Indiferent de obiectivele unui regim, imediat ce opoziia organizat a fost distrus, este n avantajul su s recurg mai mult la utilizarea altor tehnici i instrumente de control i s permit forei s treac pe planul doi pentru a fi utilizat doar atunci cnd celelate tehnici nu dau rezultate. Din punct de vedere sociologic, putem denumi fora politic ansamblul de mijloace(umane i materiale) de coerciie, presiune, distrugere sau construire pe care voina politic a unei clase, bazat pe instituii i grupri, le pune n aciune pentru a asigura respectarea unei ordini convenionale sau, dimpotriv, pentru a o schimba. Fora i puterea nu sunt noiuni antitetice, contradictorii, ci complementare. Dac nu exist putere fr for, puterea, n schimb, adaug forei, inteligen, autoritate, prestigiu, fermitate. n raport cu puterea, fora este un mijloc ce nu devine eficace dect dac este aplicat, adic pus n micare de ctre o voin sau un organ. Fora este un mijloc de constrngere ce se confrunt cu alte fore interne pe care le domin, pn cnd una dintre acestea nfrnge rezistena

puterii. Considerarea forei drept unul dintre factorii de stabilitate politic social degenereaz uneori n cultul forei i n prezentarea sa drept principal factor n meninerea i promovarea pcii, n timp ce nu fora este principalul factor ci un eventual echilibru de fore. influena. Exercitarea influenei determin o schimbare autentic a preferinelor. Ea este capabil s schimbe convingerile. Influena seamn cel mai mult cu puterea persuasiv, deoarece amndou se bazeaz pe valori i sentimente, ns diferena const n profunzimea efectelor lor; persuasiunea interzice preferinele supuilor, fr a le schimba. Influena are caracter reciproc, producnd efecte dorite de diferite grupri sau indivizi asupra puterii i invers. Ca fenomen social, influena poate fi personal sau impersonal, ea poate aprea n relaiile interpersonale sau ierarhice i, ntruct aceleai persoane pot fi, n acelai timp, influenate, exercitnd la rndul lor, influen, ea este, de asemenea intercursiv. Dar, n toate aceste cazuri, influena se realizeaz n absena constrngerii. Din faptul puterii decurge un caz special de exercitare a influenei; ea este procesul influenrii cu ajutorul unor constrngeri n caz de nesupunere. Prin urmare, influena este o variabil fundamental care poate interveni n mecanismul lurii deciziilor. Cele mai frecvente acceptii ale termenului de influen o consider ca pe o aciune de deviere (n absena constrngerii) de la tipul prevzut de comportament al unui individ sau mecanism social. Exist ns i cazuri, destul de frecvente, cnd influena este realizat datorit temerii c n caz contrar ar urma o sanciune negativ. prestigiul. Prestigiul poate fi interpretat ca un fenomen legat uneori de putere, n sensul c grupuri puternice tind s devin prestigioase, i invers, grupuri prestigioase tind s devin puternice. Prestigiul separ indivizii sau grupurile unele de altele, determinnd un fel de stratificare ce apare n societile omeneti. Dar cele dou fenomene se manifest i separat, sunt deci variabile independente. Prestigiul n sine nu este suficient pentru a crea putere, dar este un nsoitor firesc al puterii. Un mod aparte de interpretare a prestigiului realizeaz Lapierre. Potrivit analizei sale referitoare, aproape exclusiv la prestigiul individual, acesta este un fenomen de putere, determinnd supunerea celor din jur fa de persoana care-l posed. Prestigiul apare astfel ca o extrapolare a autoritii, competenei sau avantajelor obinute ntr-un domeniu ctre alte domenii. Mambrii unui grup, recunoscnd la unul dintre ei o superioritate pe scara aptitudinilor, au tendina s-i atribuie o poziie

asemntoare n alte direcii de activitate. n viaa politic, prestigiul, dei nu este determinant, are o mare importan pentru cucerirea i pstrarea puterii

SUBIECTUL 4 2. Statul de drept Perioada cuprinsa intre Marea Revolutie Franceza si revolutiile de la 1848 poate fi considerata, pe plan teoretic, o sinteza a teoriilor jurnalistice si a celor contractualiste, in incercarea de a oferi garantii libertatilor politice in fata valului de revendicari economice ce cuprinsese Europa. Conceptul de stat de drept a fost lansat in literatura juridica in prima jum a sec al XIX+lea, mai cu seama in lucrarea lui Rudolf von Mohl. In consecinta, afirmarea valorilor social-politice in principalele documente ale vremii s-a bazat pe recunoasterea ca toti oamenii sunt inzestrati de creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, ceea ce constituie, de atunci, osatura drepturilor si libertatilor politice. Aplicata la liberalism, definitia legii data de Montesquieu, conform careia legile, in intelesul cel mai larg, sunt raporturile necesare care deriva din natura lucrurilor, face ca dreptul sa legitimeze politica deducand-o din sistemul de referinta al individului si din libertatatile sale. De aceea, in societatiile civile, in doctrina liberala, liberatatea politica se prezinta ca o prelungire, complementa de garantare a libertatii civile. Retragerea statului din fata societatii civile inseamna emanciparea politica a indivizilor. Postuland libertatea individuala ca valoare si ca scop, liberalismul postuleaza drepturile individului in cadrul separarii ireductibile intre stat si societatea civila. El recunoaste liberul arbitru al subiectului de drept, intrezicand statului sa patrunda in forul intim al liberatii personale, expresie a dreptului natural. Societatea civila este sfera relatiilor stabilite la initiativa indivizilor, cand acestia se unesc in mod liber, pe baza libertatii lor naturale, pentru a poseda, contracta, concura, comunica si in care asocierea spontana trebuie sa fie ferita de imixtiunea puterii politice, iar sfera activitatii statului sa fie limitata in functie de nevoia de siguranta si aparare a indivizilor. Aparitia unei separari intre stat si societatea civila va fi in functie de o cauza interna: complexitatea societatii nu va mai permite fortelor agregative ale societatii civile sa garanteze armonia fara interventia reglatoare a puterii politice. Daca

nimic uman nu are sens decat prin relatia dintre indivizi, individul nu exista ca fiinta autonoma, ca cetatean, decat ca personalitate politica si juridica. Respectul persoanei, al demintatii sale se obtine prin libertatea politica. Ilabeas corpus, habeas animaaceasta dubla revendicare a individualitatii si a libertatii va constitui unul din principiile statului de drept prin care acesta se va opune dreptului statului. Ceea ce garanteaza drepturile si libertatile civile ale oamenilor este legea. Ea reprezinta factorul de mediere intre interesele civile si cele politice, intre drepturile individuale si interesele comunitatii. La Montequieu, legea contine si conotatia spatiului social in care comportamentul uman este inserat in omologia real-rational. La Rousseau, legea devine expresia vointei generale, a suveranitatii corpului politic. Prin contractul social, libertatea naturala devine civila o data cu asocierea individului la comunitate. La Rousseau, deja, statul de drept nu mai este rezultatul unei conventii juridice care confera oamenilor scutul si garantia libertatilor. El este produsul legitimitatii, creat de vointa generala, prin care libertatea naturala se transforma in libertate politica, deoarece supunerea in fata legii, a vointei generale devine libertate. Dar modul in care libertatea naturala se transorma in libertate sociala, politica si instituie legalitatea ca structura de baza a statului de drept avea sa le demonstreze intr-un chip neegalat Aristotel. Ca animal politic, omul nu poate exista in afara statului, deoarece statul este in el. Statul este, in acelasi timp, o comunitate necesara si naturala. Conform teoriei sale ontologice, intregul este mai mare decat suma partilor si preexista partilor.Prin apropierea bunurilor rezultate din munca de transformare a naturii, paterfamiliae(cetateanul) isi demonstreaza capacitatea de a fi liber. Libertatea lui naturala, intrucat se intemeiaza pe proprietatea privata, criteriul decisiv al departajarii oamenilor in liberi(cetateni) si neliberi(supusi, lipsiti de proprietate). Dar liberatatea pe baza de proprietate privata poate fi extinsa si la asociatii naturale mai mari, precum satul sau statul(polisatul). Dupa cum liberatea este naturala si statul este natural, intrucat se bazeaza pe comunitatea de interese particulare care se materializeaza in Binele Public. Statul este universalul care contine si determina interesle individuale. Justitia este cea care coordoneaza suma partilor in Intreg, interesle particulare in Binele general. Legea regleaza raporturile politice din cadrul comunitatii pentru ca egalitatea politica sa devina temeiul libertatii tuturor. De aceea, Legea este suveranul printre oameni, expresia celui mai mare bine, ratiunea umana fara patimile oarbe, eliberata de dorinta.. Din acesta constructie

politico-juridica se deduce principiul legalitatii, cheia de bolta a statului de drept, in sensul ca nimeni nu este mai presus de lege asa ca toti datoreaza supunere in fata legi si respectarea ei ca expresie a suveranitatii populare. Totodata, urmatoarele principii ale statului de drept se constituie ca un garant al drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului impotriva tendintelor sau posibilitatilor de transformare a statului in putere absoluta sau arbitrara: controlul constitutionalitatii legilor controlul jurisdictional al actelor adminstrative separarea, echilibrul, cooperarea si controlul reciproc al puterilor in stat suprematia legii constituionale, ca lege fundamentala in spiritul careia deriva legile organice respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului ocrotirea minoritatilor, in sensul de a se bucura de plenitudinea drepturilor majoritatii drepturi si obligatii egale acordate opozitiilor politice minoritare, in sensul de a-si asuma responsabilitatile conducerii si nu numai drepturile ce deriva din calitatea de opozant.

SUBIECTUL 5 1

2. Statul modern 2)Rationalismu. Ca paradigma dominanta a absolutismului luminat, rationalismul face din cunosterea rationala o lege universala. Dreptul omului la fericire, perfectionarea lui morala si intelectuala presupun cunoasterea naturii sale, a mediului sau social-politic ca si eliberarea din chingile obscuratismului si dogmatismului. Ca si rationalismul, statul liberal a promovat increderea in vitutile cunoasterii si a stiintei, ca instrumente vitale ale progresului social si moral al omului. Statul liberal clasic se bazeaza pe doua mari premise: in domeniul economic si in domeniul social consolidarea capitalismului, ca principala forma de productie, iar in domeniul ideologic hegemonia rationalismului de origine iluminista. Rationalismul presupune o cultura a laicizarii, a separarii Bisericii de Stat, a invatamantului religios de cel laic, eliberarea omului de constrangerile traditionale, deoarece libertatea indispensabila pentru procesul cunoasterii. 3) Principiul suprematiei legii este un principiu al statului de drept liberal si reprezinta o incununare a proceselor de institutioanlizare a puterii si societatii democratice. Fiind o emanatie a dreptului si legii naturale, legea civila ofera protectie si garantie drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, valoriloe social-politice moderne. Legea trebuie sa medieze intre drepturile civile si cele politice, intre interesele individuale si interesele comunitatii. La Rousseau legea devine expresia vointei generale, a suverantitatii corpului politic. Odata cu Declaratia de Independenta a Statelor Unite ale Americii apare pentru prima data legitimitatea rational-legala fata de cea traditional-istorica. Axul teoretic al acestei legitimitati este ca nu conduc oamenii, ci dreptul, si deriva din suprematia legii. 4) Principiul guvernarii reprezentative constituie modalitatea de exercitare a suveranitatii nationale prin reprezentanti carora li se deleaga pe o perioada de timp posibilitatea de a fixa competente functionale. In calitate de titular al suverantitatii, poporul deleaga exercitiul suverantitatii reprezentantei nationale parlamentul- aleasa prin manifestarea suverana de vointa a poporului sau natiunii. Satul liberal isi propune ca obiectiv elaborarea legilor, codificarea lor ca norme juridice generale de catre reprezentantii legitimi ai puterii. Parlamentul institutie centrala in staul liberal- nu trebuie sa mai reprezinte interesele de grup, dupa criteriile vechiului regim, in care se intruneau reprezentantii vasalilor, ci

interesele intregii natiuni, exprimand altfel vointa generala. Formarea vointei generale s-a datorat in mare parte reprezentantilor politici ai claselor dominante. 5) Principiul separarii, echilibrului si controlului reciproc dintre puteri. Statul liberal nu modifica principiile definitorii ale statului clasic( unicitatea conducerii; puterea impersonala; monopolul fortei legitime pentru mentinerea ordinii publice; controlul aparatului administrativ), dar schimba titularii acestor functii. Noua delimitare legala a autoritatii suprima suveranitatea absoluta a monarhului in numele suveranitatii nationale. In cadrul puterii politice, se trece de la concentrarea la distribuirea ei intre diferiti agenti, cu intentia de a limita puterea de stat si de a garanta astfel libertati individuale. Divizarea puterii a reprezentat un compromis intre grupurile dominante. Un exemplu ar fi bicameralismul generalizat, ca expresie a pactului dintre burghezie si aristocratie. Secolul al XVIII-lea va cunoaste afirmarea deplina a monarhiei constitutionale de tip parlamentar. Cabinetul se autonomizeaza, deliberand, de obicei, fara ca regele sa fie prezent. Cabinetul tinde sa fie omogen din punct de vedere politic, format din parlamentari si condus de un prim ministru. In calitate de titular al puterii, caruia poporul i-a delegat exercitiul suveranitatii, statul are dreptul sa fixeze competentele puterilor sale si continutul functiilor sale in care sa se reflecte vointa generala. In epoca moderna primul care a teoretizat pentru prima data principiul separarii puterilor in stat a fost John Locke, in lucrarea al Doilea tratat de guvernare. John Locke distinge 3 puteri ale statului: legislativa, executiva si federativa. Puterea legislativa are ca titular poporul si este puterea care da forma, viata si substanta statului. Puterea executiva il are ca titular pe principe si pune in aplicare legile. Puterea federativa regleaza raporturile dintre metropole si colonii, dreptul de a incheia tratate, de a face pace si de a declara razboi si apartine tot regelui. Pentru ca aceste puteri sa se instituie este nevoie de formarea societatii politice. Montesquieu realizeaza o teorie a separarii puterilor in stat pornind de la separarea organelor statului si a functiilor statului ca separare a atributelor suveranitatii. El distinge puterea legisltiva(face legile); puterea executiva(aplica legile si supravegheaza aplicarea lor), puterea judecatoreasca(judeca diferendele, restabilind starea de legalitate). Montesquieu recomanda incredintarea acestor atribute speciale ale suveranitatii unor titulari deosebiti si independenti unii de altii.

Punerea in practica a acestei recomanda ri anuleaza posibilitatea abuzului de putere. Separatia puterilor este granita legalitatii si legalitatea este garantia libertatii. 6) Principiul suveranitatii . Dupa cum o atesta si etimologia termenului, suveranitatea reprezinta calitatea puterii de comanda a statului de a fi suprema pe teritoriul national. Inca din sec. XVI-lea, Jean Bodin, in Les six livres de la Republique, fixa urmatoarele caracteristici ale suveranitatii:unica, perpetua, inalienabila. Suveranitata este unica deoarece pe teritoriul unui stat nu pot exista concomitent doua puteri supreme: doua parlamente, doua guverne, regele si presedintele. Puterea unui stat se manifesta pe intreg teritoriul statului. Suveranitatea este perpetua deoarece nu pot exista pauze in manifestarile ei. Chiar daca pot exista pauze in exercitarea ei, legea fundamentala prevede cine trebuie sa preia prerogativele exercitarii suveranitatii, din moment ce reprezentantii poporului delegati sa o exercite nu o mai pot indeplini. Suveranitatea este inalienabila in sensul ca principiul director care a creat-o- vointa generala sau nationala-nu poate fi instrainat nici unei persoane, nici unei familii, nici unei clase. Ea este plenara deoarece statul exercita pe intreg teritoriul national plenitudinea functiilor sale. Ea este exclusiva deaorece puterea pe care statul o exrcita asupra teritoriului national. Ea emana de la natiune, care poate delega unor reprezentanti ai ei sarcina exercitarii ei pe o perioada limitata. Incepand cu sec XIXlea suveranitatea nationala poate fi conceputa ca o competenta a competentelor; este dreptul statului de a-si fixa propriile sale reguli si atributii.

SUBIECTUL 7

1. Islamul politic - Dominique Sourdel-

~ Cursul de geopolitic: ,, Sintagma << ISLAM POLITIC>> a fost adoptat de ctre specialiti- mai ales occidentali- cu referire la ptrunderea perceptelor religioase n sfera laic a politicii .

~ Conceptul de ,, Islam politic n ,,Islamul de Dominique Sourdel : ,, Islam= atitudine religioas de supunere lui Dumnezeu, caracterizeaz revelaia monoteist propovaduita de Mahomed in Arabia secolului al VII- lea si raspandita, de-a lungul timpului in intregul lumii. Caracterul, prin esenta, juridic al Islamului provine dintr-un cod revelat religios si social, Coranul. Legea, ansamblu de precepte juridico-religioase care trebuie dintotdeauna sa conduca comunitatea credinciosilor, se intemeiaza pe Coran, text sacru cu valoare absoluta ; insa unele dintre dispozitiile lui nu se aplica decat unui stadiu de dezvoltare dat al societatii musulmane. Avand in vedere evolutia politica, juristii s-au vazut obligati, pt a completa aceste reguli, sa faca apel la elemente noi, dar care reprezentau in ochii lor continutul implicit al revelatiei si erau legate de spiritul acesteia fie prin autoritatea traditiei, fie printrun rationament analogic : acestea, impreuna cu Coranul constituie ,, sursele legii. 1. 2. Coranul este prima sursa a legii Sunna = ,, practica si teoria traditiei musulmane ; semnifica ,, comportament, mod de actiune si se aplica indeosebi comportamentului Profetului Mahomed, ea reprezentand o culegere de informatii(= hadt = ,, X a aflat de la Y, care stie de la Z, ca EL, Profetul a facut/ a zis) referitoare la comportamentul acestuia. Sunnitii = pastratorii doctrinei oficiale. 3. Scolile juridice Dreptul, ca stiinta, se intemeiaza pe sunna, el constituindu-se concomitent cu stiinta ,, traditiilor deci. Exista mai multe sisteme juridice(,, madhab), datorate divergentelor dintre juristi, unii urmand linia traditiei, iar altii recurgand, in caz de indoiala la parerea lor personala. Astfel unii dintre primii juristi, care intemeiaza scoli de drept, admit ca surse ale legii : Coranul, sunna, interpretarea personala( pe baza unui consens : gasirea celei mai bune solutii dintre cazul vechi si un caz nou

Exista mai multe scoli traditionale. Astazi ele sunt : scoala malikit, hanafit, afiit i hanabalit. Dreptul se aplica cu ajutorul unor manuale practice scurte, care rezuma reglementarile fiecarei scoli. Legea islamica si viata religioasa : Legea islamica : = rennoire a pactului preetern acordat de Allah urmasilor lui Adam = Expresia contractului pe care Domnul il acorda credinciosului, simplu sclav. respectarea ei --> garantarea celei mai bune conditii de existenta in viata actuala si rasplata vesnica in viata viitoare. - din ea decurg cele 3 mari capitole ale ,, dreptului canonic :1. prescripii religioase 2. drept penal 3.principii de via social - Obligaii canonice : ,, stlpii credinei : ~ profesiunea de credin: recunoaterea transcedentalitii ~ rugciunea ritual ~ postul Ramadanului ~milostenia legiferet ~ pelerinajul ce putin o dat n via la Mecca- joac i un rol politic, adunnd musulmani din toat lumea ~ rzboiul sfnt Aplicarea legii i organele puterii : 1. Puterea executiv: - natur divin; exist un reprezentant al autoritii divine- califul( caracter ereditar) - califul- vegheaz la aplicarea legii, administreaz comunitatea = ef politic - ajutat de un vizir, secretari de stat, minitrii, imam( cel nsrcinat cu ndrumarea rugciunii), amir( comandat al armatei) 2. Puterea judectoreasc : - ndeplinit de cadiu= judector i notar, ajutat de hisba= poliie a statului

SUBIECTUL 8

1. Tendintele actuale in studierea partidelor politice - Mgureanu Criteriul traditional care structura tipologia partidelor politice n functie de situarea celor trei familii politice pe axa Stnga - Dreapta, reprezentat ca un continuum, nu mai este operational la ora actual. Reprezentarea partidelor politice pe continuumul axei Stnga/Dreapta, n functie de ncrucisarea celor dou clivaje ideologice 1. posesori ai mijloacelor de productie versus neposedanti (clasele defavorizate) si 2. corelativ, dorinta de schimbare a ordinii sociale versus conservarea ei - este aceea de care s-a uzat inflationist n ultimii ani: Stnga (partidele comuniste; socialiste si social-democrate); - Centrul (partidele liberale); - Dreapta (partidele democrat-crestine; partidele conservatoare si partidele agrariene). Dualismul tendintelor a dus la un dualism a1 partidelor( sub presiunea noilor tehnici de votare si a temperamentului actorilor politici). - Duverger : ,, Orice politic implic o alegere ntre dou tipuri de solutii: solutiile intermediare se ataseaz uneia sau alteia. Aceasta nseamn c centrul nu exist n politic: poate exista un partid de centru, dar nu o tendint de centru, o doctrin a centrului (...). Orice centru este divizat contra lui nsusi, care rmane separat n dou jumtti : centru stnga si centru dreap-a. Duverger analizeaz o serie de opozitii care pot s se suprapun cu opozitii similare din celelalte familii politice: 1. politice (monarhiti contra republicani); 2. sociale (muncitori contra burghezi); 3. economice (dirijisti contra liberali); 4. religioase (clerici contra laici sau catolici contra protestanti); -

5. emice (partide locale minoritare contra partide nationale) - Jean Blondel : criteriul ntrebuintat de el este gradul de democratizare atins de un partid n manifestrile sale politice : ~ la stnga - comunistii, socialistii si social-democratii; ~ n centru liberalii radicali; ~ la dreapta agrarienii, crestin-democratii si conservatorii Dup realizarea revolutiei industriale si a revolutiei nationale au rezultat noi clivaje ntre partide. Caracteristica acestora este diminuarea factorului ideologic si tipologiile partidiste multidimensionale. Stein Rokkan stabileste patru clivaje fundamentale ale partidelor, care iau nastere n urma opoziiilor dintre: 1. posedanti/ neposedanti (partide burgheze/muncitoresti); 2. Biseric/ Stat (partide religioase partide seculare); 3. Centru/ Periferie (partide centraliste- partide autonomiste); 4. Ruralt/ Urban (partide agrariene partide ecologiste partide urbane). Olandezul Arendt Lijpart va detalia dimensiunile ideologice ale acestor clivaje, fapt care va determina cresterea lor la sapte: 1. Dimensiunea socio-economic (Proprietate privat sau public; gradul mrit sau redus al interveniei pub1ice, al elementelor de planificare, al programelor de protectie social etc.) 2. Dimensiunea religioas (Opune partidele de inspiratie religioas si pe cele de tip laic n solutionarea unor probleme cu conotatie moral, prin intermediul /sau cu concursul/ valorilor religioase si al pozitiei politice a Bisericii: problema divorturilor, a avorturilor, educatia sexual etc.) 3. Dimensiunea etno-cultural (Din 29 de tri examinate de Lijpart, 20 sunt emic omogene, iar din cele 9 rmase, care prezint diviziuni etnice, numai cinci cunosc clivaje interpartizane clare.) 4. Dimensiunea urban-rurai (Acest clivaj nu apare n cadrul sistemului de partide dect ntr-un numr redus de tri, desi decalajul sat-oras este frecvent n multe tri, inclusiv n cele dezvoltate.)

5. Dimensiunea referitoare la sprijinul regimului (Clivaj ntre partidele care sutin regimul democratic si partidele importante care l contest.) 6. Dimensiunea de politic extern (Clivaj ntre partidele politice democratice si partidele occidentale foste comuniste) 7. Dimensiunea materialisti contra postmaterialisti

SUBIECTUL 9

1. Loviturile de stat - Mgureanu

Lovitura de stat implic substituirea vechilor autoritti cu conductori noi. O caractetistic de fond a loviturilor de stat reusite este c acestea sunt, n majoritatea cazurilor, lovituri de stat sprijinite de militari. Cauze ale loviturilor de stat reuite : - lipsa de rezistenta din partea populatiei mpotriva pucistilor. O explicatie ar consta n faptul c poporul este absent din viata politic( exista o prpastie ntre guvernanti si guvenati, un vid politic) - cei rstunati nu au opus nici un fel de rezistent sau, dac au fcut-o, au opus una cel mult simbolic. In mod frecvent, loviturile de stat sunt date n absenta sefi1or de stat vizati, pentru a evita riscutile inutile sau victimele politice. - fortele armate au de partea lor monopolul fortei si al constrngerii materiale - dificulttile trecerii de la partidul unic la sistemul pluripartidist, considerat o structur de baz a regimurilor democratice.

- Loviturile de stat ar fi fenomene exclusiv urbane, datorit prpastiei care separ dualismul structurilor politice. Viata politic este concentrat exclusiv n orase, n timp ce la sate cutuma joac un rol predominant, de unde dezinteresul fat de institutiile vietii politice moderne. - geneza loviturilor de stat: la nivelul contradictiilor din cadrul minorittilor politice urbane. - armata = un instrument destinat s serveasc interesele anumitor grupuri politice Lovitura de stat implic substituirea vechilor autoritti cu conductori noi, care fac parte frecvent dar nu ntotdeauna din elita politic sau parapolitica n curs, fr ca aceast nlocuire s aib, n general, chiar la nivelul politicului, consecinte de o important decisiv. Aceast rennoire mai mult sau mai putin partial a elitei conductoare nu schimb conditiile de acces si participare la sistemul politic, n particular, n sensul unei deschideri si poate s nu antreneze dect modificri institutionale limitate. Asadar, lovitura de stat nu provoac transformri profunde ale sistemului politic

- modificri institutionale limitate induse de loviturile de stat- analizate in functie de 2 factori : ~ timp( consecintele pe ternen scurt, lung) ~ mediu( efectele politice, sociale si economice pe care loviturile de stat le genereaza) - se pune problema pstrarii constitutiei anterioare loviturii de stat, ca lege fundamental. n unele cazuri, constitutia este abrogat, n altele suspendat (pn la elaborarea uneia noi), iar uneori este mentinut n vigoare provizoriu, sub rezerva ctorva modificri - in general, legislatia noului regim urmreste compromiterea celui vechi, ceea ce este perfect compatibil cu efortul de consolidare a puterii.

2. Religie i politic n primele secole cretine - curs Frigioiu -

Aparitia crestinismului a produs o restructurare profund a raportului dintre religie si puterea politic. mprtia mea nu este din aceast lume, spune Iisus Hristos si tlcul adnc al acestei maxime vizeaz transcendenta sistemului de valori al noii religii. Clauza special a contractului pe care noua religie l-a impus lumii este salvarea de urmrile nefaste ale pcatului originar. Valorile noilor comunitti crestine sunt functie de aceast aspiratie fundamental. Ele se instituie n jurul unei axe cu precdere moral: penitenta, austeritatea, umilinta. Ideea c aceste valori ntresc sufletul n lupt cu ispitele crnii, sediu al trupului si al pcatului, a constituit unul din elementele liantului coeziv al primelor comunitti crestine. Al doilea element care explic forta coeziv a acestora ine de raportul particular pe care ele l-au promovat cu puterea politic. Interesul Sfintilor Printi ai Bisericii, Apostolul Pavel n primul rnd, apoi Tertulian, Celsius, Origene, Sfntul Ambrozie, Dyon Hrisostomul era de a evita orice conflict cu puterea pgn oficial pentru a cstiga timp, att de necesar ntririi comunittilor crestine, zguduite si asa de schisme si erezii Prin caracterul su transcendent noua religie amplific valorile morale din primele comunitti crestine pn pe punctul de a face din ele o punte de legtur cu Divinitatea, astfel nct aspiratiile si comportamentul uman s fie contaminate de ncarnarea terestr. Prin rezonanta lor integrativ, prin puritatea si plenitudinea aspiratiilor, valorile morale deschid o cale de acces spre transcendenta. ncepnd cu Jean Hrisostomul, Sfintii Printi ai Bisericii vor teoretiza explicit supunerea n fata puterii temporale, recunoscnd c arbitrariul puterii politice si dominatia economic se adreseaz trupului, crnii, sediu al ispitelor si al pcatului, ceea ce nu contravenea nvtturilor Bisericii.

Intre Vechiul Testament si Noul Testament exist diferente profunde, ncepnd cu reprezentarea divinittii monoteiste nssi, pn la impactul acesteia asupra conceptiei politice n cele dou religii. Primirea Tablei cu legi de ctre Moise pe muntele Sinai, indiferent de forma de guvernmnt, reprezint structura institutional a comunittii, de surs a autorittii si legitimittii ei teocratice. Astfel, n crestinism, teocratia rezid, ca si la poporul lui Israel, din suveranitatea legii religioase si civile pe care regele este tinut s o respecte sub amenintarea pedepsei cu detronarea n virtutea autorittii ce deriv din acest contract solemn ncheiat cu divinitatea. Noul cadru spiritual, indus de transcendenta divinittii, si va pune o amprent decisiv nu numai asupra relatiilor de putere, ci si asupra raporturilor morale si civile, asupra raporturilor dintre stat si societatea civil. Spiritualitatea crestin se deosebeste de cea antic printr-un nou spatiu moral si printr-un nou umanism: n calitate de arhitect suprem al universului, Dumnezeu si iubeste toate creaturile sale cu o dragoste egal mprtsit. Demnitatea eminent a persoanei deriv din actul primar al iubirii divine: toti oamenii se nasc egali ntre ei, indiferent de ras sau origine, pentru c posed de la Creatorul lor un suflet, fereastr spre divinitate. Aceast constiint a egalittii, provenind din statutul de crestin, pune n miscare valoarea cea mai de pret a comunittilor crestine: iubirea aproapelui, ca simbol al domniei legii lui Dumnezeu pe Pmnt. Idealul politic al grecilor: dezvoltarea personalittii umane si o viat fericit este nlocuit de idealul crestin: o viata virtuoas n acord cu morala crestin. Dou evenimente majore vor facilita drumul puterii spirituale, a Bisericii, in primele secole crestine, spre afirmarea hegemoniei sale n raport cu puterea temporal, a regilor sau a mpratilor: nvlirea popoarelor barbare care a permis Bisericii s joace primul ei rol major, n viata politic a Occidentului si aparitia lucrrii Sfntului Augustin (350-430), De Civitate Dei (Despre Cetatea lui Dumnezeu). Aceast oper va juca un rol capital n cristalizarea teoriei politice a crestinismului, pentru aproape o mie de ani, pn la aparitia celuilalt monument al gndirii politico-religioase a lumii crestine: Summa theologiae a lui Toma din Aquino.

. Odat cu crestinarea Imperiului, valorile morale de Bine si de Ru capt o conotatie politic indiscutabil. De aceast dat, printii crestini nu mai sunt exteriori Bisericii. Ei fac parte din comunitatea crestin care comport si o organizare temporal a statului dup legile Evangheliei. Translatia semantic de la valorile crestine de virtute si pcat, n conditiile crestinrii Imperiului, s-a impus si asupra aciunilorapolitice ale fiilor Bisericii, ceea ce duce la afirmarea puterii spirituale, ncepnd cu secolul VI e.n. Aceast absortie n timp a puterii temporale n idealul unei comuniti crestine n care puterea spiritual are ca sarcin nu numai salvarea sufletelor dar si aceea de garant al puterii politice, prin transmiterea si recunoasterea caracterului ei legitim de ctre vicarul lui Petru va duce n timp la nasterea augustinismului politic. Puterea politic este necesar pentru a salva statul, ca form de organizare a societtii crestine, absolut indispensabil n fata nvlirii popoarelor barbare. Dar axa intern a puterii politice, si inclusiv a puterii de stat, relatia dominatie-supunere, era incompatibil cu valorile crestine, mai ales cu egalitatea. De aceea, Sfntul Augustin recurge la o fictiune juridic: servitutea este n ordine, este legitim, cci pcatul, care a tulburat ordinea natural, trebuia s fie ispsit. Dup Sfntul Augustin justitia este structura de baz a statului care, de altminteri, nici nu ar putea exista fr adevrata justitie, care este justitia crestin, transcendent. Augustin consider c Roma antic nu a fost un stat autentic si cu att mai mult un popor deoarece n el a lipsit tocmai esentialul: justitia. Aceasta este virtutea care atribuie fiecruia ce i se cuvine. Sfntul Augustin recunoaste institutiilor politice un caracter legitim, n conformitate cu teoria sa despre autoritate. Acestea au fost create de Dumnezeu cu scopul de a pstra ordinea terestr si, prin urmare, pentru a se supune planurilor Providentei, indiferent dac mpratii erau crestini sau pgni. Cnd Imperiul Roman se crestinizeaz, categoriile morale de Bine si Ru devin echivalente ale categoriilor crestine de virtute sau pcat, ceea Rolul si locul valorilor religioase n cristalizarea unor doctrine politice ce amplific superioritatea valorilor religioase asupra celor morale si politice pn pe punctul de a le asimila. n plus, Biserica,

n calitate de comunitate crestin, unic si indivizibil, prin organizarea temporal a statului dup legile Evangheliei, favorizeaz transferul preponderentei Politice spre puterea pontifical. ncepnd cu secolul VI ns, odat cu urcarea pe tronul pontifical a lui Grigorie cel Mare (592-604) confuzia tot mai mare dintre cele dou ordine de putere duce la preponderena puterii religioase asupra puterii temporale, prin afirmarea functiei religioase a suveranului, supus Papei.

SUBIECTUL 10

Totalitarismul Precizari conceptuale: paternalism asiatic, absolutism medieval, despotismul,

totalitarismul secolului.toate au acelasi nucleu:dictatura+concentrarea maxima a puterii in mainile unui grup restrans sau a unei singure persoane prin suspendarea institutiilor democratice si prin limitarea drastica a drepturilor si libertatilor civice in raport cu institutiile puterii,mijloacele violente de exercitare a puterii,controlul strict ,autoritatea suprema absoluta si arbitrara. Totalitarismul este expresia ultima a regimurilor dictatoriale caracterizate prin controlul absolut al statului asupra societatii civile si asupra individului,control legitimat de o ideologie unica si universala care pretinde ca detine o cunoastere absoluta. Totalitarismul are o vointa revolutionara de unificare ca esenta prin doua componente:1.teoretizeaza realul istoric si 2.activeaza vointa oamenilor de a pune in practica adevarul acestei teorii.

Raymond Aron stabileste cinci caracteristici ale regimurilor totalitare: 1.Apar acolo unde se acorda unui partid monopolul activitatii politice 2.Partidul monopolist are o ideologie careia ii confera autoritate absoluta si care denota adevarul oficial 3.Pentru raspandirea acestui adevar oficial statul detine monopolul mijloacelor violente si persuasive,precum si ansamblul mijloacelor de comunicare:radio,tv,presa scrisa. 4.Activitatea economica si profesionala este integrata statului avand amprenta adevaruluioficial 5.Orice greseala economica sau profesionala denota greseala ideologica datorita controlului statului,a.i in final apre o transformare ideologica a tuturor greselilor individuale posibile>teroare ideologica Fundamentul este ideologia |:regimurile devin totalitare din vointa de a transforma ordinea existenta in functie de o ideologie:de exemplu|:principalele forme de totalitarism:hitlerismul si stalinismul:intre ele exista insa o diferenta esentiala dincolo de similitudini:daca pt stalinism sfarsitul il reprezentau lagarele de munca,pt hitlerism sfarsitul era camera de gazare,adica vointa de a construi un regim nou si chiar un om nou>o vointa demonica de distrugere a unei pseudorase Carl Q Friedrich>sistemul totalitar se caracterizeaza prin detinerea a sase monopoluri:politic(partid unic),economic(controlul economic)mediatic(controlul mijloacelor de comunicare),ideologic,politist,militar. Carl W. Deutsch <caracteristicile regimului totalitar:mobilizare totala,eficienta executarii,unitate de comanda..Originile totalitarismului es gasesc pe de o parte in ideea lui Aristotel ca intregul este mai mult decat suma partilor preluata dupa 2000 de ani de Goethe si Hegel iar pe de alta parte in ideea de unicitate si suprematia omului si a ratiunii in epoca Renasterii>la acestea s-au adaugat cu timpul consecintele nefaste ale revolutiei industraile si modernizarea economica-criza democratiei liberale din perioada interbelica,somajul,inflatia ca urmare a crizei economice->favorizarea aparitiei si dezvoltarii partidelor national-socialiste. Stalinismul sau totalitarismul exemplar -mitul ereditatii politice a lui Lenin Exista o fidelitate absoluta fata de ideile si deciziile lui Lenin-autoritate absoluta in cadrul unui partid de monopol,structurat piramidal in care rolul sau central deriva din chiar principiile

ideologice->partidul nu poate gresi pt ca e singurul detinator al legilor obiective ale dezvoltarii sociale si ale progresului. -deciziile conducatorului suprem nu pot fi nici criticate nici blocate pt ca el reprezinta personificarea ideologica a partidului de cadre. -considerat continuatorul legitim al lui Lenin,Stalin a stiut sa beneficieze de toate avantajele oferite de mitul unitatii partidului si monopolitismul puterii-> a reusit neutralizarea adversarilor si impunerea constituirii socialismului intr-o singura tarasi a luptei de clasa, a revolutiei sociale totale->toate acestea in conditiile presiunii sist.capitalist mondial asupra primului stat socialist din lume. Stalin impune modernizarea economica in conformitate cu legile economice ale socialismului:colectivizare fortatasi industrializare accelerata->clivajul sat-oras. Justificarea ideologica a teoriei: -atomizarea societatii sovietice Masuri care au asigurat succesul proiectului politic al lui Stalin ::printr-un discurs in termeni dihotomici ex:tarism-revolutie,dradator-eroau,etc se legitima lipsa de clasa prin favorizarea categoriilor sociale cu interese opuse -procese spectaculoase sau demonstrative:prin neutralizarea si umilirea dusmanilor politici,functia procesului-spectacol este de a legitima noul sistem de valori in curs de consolidare si indirect de a legitima teroarea. -crearea statului de drept totalitar:prin manipularea vointei populare,se cauta obtinerea legitimitatii masurilor de teroare -consolidarea stattului:partid si apoi a partidului-stat,initial stat al muncitorilor si taranilor,apoi stat al intregului popor,el se va transforma intr-un monopol al fortei in mainile unei elite conducatoare alcatuita din activisti de partid->o birocratie care va controla toate activitatile sociale si care e integrata in structura partidului -crearea omului nou si rotatia cadrelor:omul nou se caracterizeaza prin vointa lui revolutionara si credinta in justetea cauzei,el trebuie sa aiba o atitudine intransigenta fata de aceia care sovaie,trebuie sa puna mai presus interesele generale de cele particulare -oligarhia partidului va fi inlocuita prin valuri succesive de cadre de rezerva care vor anihilastabilitatea si securitatea locurilor de munca si vor inabusi orice incercare de rezistenta.

-rolul politiei politice in amplificarea terorii si consolidarea sistemului:politia politica va deveni instrumentul privilegiat al lui Stalinpt controlul societatii sovietice prinanplificarea terorii la cote inimaginabile -CEKA,KGB-politia politica nu se va supune controlului din partea statului ci doar se va supune comandantului suprem,politia politica va ajunge un stat in stat,imposibil de a fi controlata -dictatorul cade inplasa propriei sale puteri caci pe masura ce legitimitatea regimului se diminueaza forta de coercitie se intensifica si organele de represiune isi impun propria logica functionarii sistemului. TIPOLOGIA TOTALITARISMELOR Diferite tipuri de regimuri totalitare de ex:fascismul italian nu a avut o componenta antisemita ca cel german,insa le aseamana ideea imperiala-aceste diferente si similaritati exista datorita specificului culturilor nationale,realitatilor istorice si obiectivelor urmarite. Totalitarismul fascist -hipertrofiata pana la statocratie,bazele traditionale ale puterii in stat -exista o mistica a statului,o infaibilitate a deciziilor Fuhrerului -natiunea este o comunitate solidara si voluntara,statul este absolutul,totul exista doar in stat,nimic nu exista in afara acestuia. Totalitarismul chinez -numita dictatura democratica a intregului popor reprezinta o alianta intre taranime,clasa muncitoare,burghezia comerciala ,in conditiile unei societati subdezvoltate. -ideea formarii omului nou,esuata in totalitarismul sovietic e menita sa asigure instaurarea comunismului<revolutia culturala chineza viza modelarea spiritului uman impotriva capitalismului 1967 -o revolutie pt tarani care viza inlaturarea instinctului de proprietat Regimuri totalitare in Europa Centrala si de S-E -odata cu caderea Germaniei la sf celui de al 2 lea razboi mondial Rusia Sovietica a cucerit Berlinul si se anunta ca putere mondiala=>pentru a salva Grecia si Mediterana de caracatita sovietica,Churchill a negociat cu Stalin Sferele de influenta sacrificand europa Centrala si de SE=>1945-1948 regimul sovietic s-a instaurat progresiv

-au existat mari eforturi ale claselor politice romanesti de salvare din fata dictaturii insa Occidentul a refuzat sa reactioneze Mihai 1, Iuliu Maniu, Radescu. -instaurarea regimurilor comuniste in:Cehoslovacia,Polonia,Ungaria,Albania,Bulgaria,Romania Instaurarea regimului comunist in Romania 1944-1945-instaurarea guvernului democratic-popular dr.Petru Groza -semnarea armistitiului de pace cu URSS=>propulsarea partidului comunist in viata politica prin amestecul agresiv al Moscovei ,impunerea unora dintre membrii comunisti in guvernul democratic popular>Ana Pauker,Al.Barladeanu 1945-1952-nucleul comunist format in cadrul guvernului conduce efectiv Romania in acea perioada 1947-suprimarea pluralismului politic prin desfiintarea partidelor politice istorice -abolirea monarhiei constitutionale si proclamarea republicii 1948-elaborarea unei Constitutii a partidului unic conducator -desfiintarea institutiilor burgheze si inlocuirea lor cu cele de tip sovietic:Marea Adunare Nationala -instituirea terorii si justificarea ei ideologica printr-o propaganda anticapitalism -lupta de clasa fundamentala pt viata politica=>distrugerea elitelor politice si intelectuale -nationalizarea principalelor mijloace de productie 1962-colectivizarea fortata a agriculturi -industrializarea accentuata a economiei nationale pe baza planurilor cincinale =>regimul comunist din Romania repeta aidoma etapele,modelele,masurile luate de regimul sovietic in construirea socialismului,aceasta si datorita faptului ca exista consilieri sovietici in toate institutiile centrale ale statului.

SUB XI Regimuri politice democratice si autoritare Tipologia regimurilor politice Organizarea in 1967 la Bruxelles, a unui Congres International de stiinta politica a avut ca obiect al dezbaterii problema clasificarii regimurilor politice. S-au constituit doua mari orientari privind pozitiile tipologizarii regimurilor politice, fapt ce nu anuleaza, indeosebi in interiorul acestor orientari, marea diversitate de optiuni, atitudini: a.Clasificarile care pornesc de la fundamentarile traditionale (M.Prelot si G.Vedel, constituind in aceasta orientare autori de referinta); b.Clasificarile care depasesc cadrul traditional (M.Duverger, G.Burdeau, R.Aron) Una dintre clasificarile traditionale ale regimurilor politice este cea a lui M.Prelot; el imparte regimurile politice in grupe, dupa numarul conducatorilor. Dupa acest criteriu, el deosebeste urmatoarele tipuri de regimuri politice: democratia, monocratia, oligarhia si regimul mixt.

Mult mai complexe si mai apropiate de realitatea vietii politice sunt clasificarile facute regimurilor politice de politologii orientarii care depasesc cadrul traditional. Una dintre aceste clasificari este cea facuta de M.Duverger. Ea pune la baza clasificarii regimurilor politice patru criterii, care vizeaza: baza puterii politice; problema alegerii si structurii conducatorului; formarea organelor de conducere; relatiile dintre acestea etc. Pornind de la aceste criterii, M.Duverger distinge doua grupuri fundamentale de regimuri: -regimurile liberal-democratice; -regimurile autoritare; In cadrul regimurilor liberal-democratice sunt incluse regimurile prezidentiale si cele parlamentare. Regimurile autoritare sunt impartite in: regimuri comuniste, fasciste si regimurile politice ale tarilor in curs de dezvoltare. O interesanta clasificare a regimurilor politice o intalnim la G.Burdeau. Pornind de la trei criterii esentiale: originea si baza puterii, scopul regimului si tipul de societate; sistemul de organizare a organelor puterii de stat si de repartizare a competentelor intre ele, G.Burdeau distinge doua mari tipuri de regimuri politice: autoritare si democratice18. Autoritarismul precizeaza in continuare autorul se caracterizeaza prin dominatia sefului statului si limitarea libertatilor politice . Toate regimurile politice autoritare G.Burdeau, sunt dictaturi si ele provin nu atat din teoria politica cat si din criza sociala. In interiorul regimurilor democratice, G.Burdeau descopera: regimuri ale democratiei conduse si regimuri ale democratiei care conduce. In primul tip de regimuri, ale democratiei conduse, poporul, sustine G.Burdeau, este condus de sus. Asemenea regimuri au fost cele ale democratiilor liberale clasice din secolul al XIX-lea.Aici sunt incluse si fostele regimuri comuniste. Incepand cu secolul al XX-lea, se constituie regimurile democratiei care conduce. Ele se caracterizeaza prin faptul ca asigura posibilitatea poporului de a exercita o influenta

directa asupra infaptuirii puterii de stat. In acest ultim tip de regimuri politice, G.Burdeau include tarile burghezo-democratice contemporane. La randul sau, Raymond Aron porneste in clasificarea regimurilor politice de la partidele politice, mai precis de la numarul partidelor politice ce conduc in societate. din acest punct de vedere el distinge urmatoarele tipuri de regimuri politice: -regimurile politice monopartidiste, considerate prin continutul si esenta lor regimuri nedemocratice, totalitare; -regimuri politice multipartidiste sau constitutional pluraliste, democratice prin caracterul lor. Aceste doua tipuri de regimuri, dupa R.Aron, simbolizeaza doua moduri caracteristice de exprimare institutionala a ideii de suveranitate populara, doua moduri de organizare a luptei fortelor politice. In cadrul regimurilor monopartidiste R.Aron include regimurile fasciste si cele din tarile foste comuniste. In ceea ce priveste regimurile politice multipartidiste, dupa parerea lui R.Aron: este imposibil sa se faca o clasificare consecventa a lor22. Din acest motiv, autorul se limiteaza la analiza principalelor lor variabile. Pornind de la aceste orientari, regimurile politice pot fi clasificate in: a)regimuri politice democratice; b)regimuri politice dictatoriale sau totalitare. Regimurile politice democratice Una dintre primele forme de organizare a vietii social-politice a constituit-o regimurile democratice. Regimurile politice democratice au luat nastere inca din societatea sclavagista, exemplu fiind regimul politic atenian. In feudalism, dominante sunt regimurile autoritare de tip monarhist in aceasta societate regimurile democratice dispar, ceea ce se mentine sunt anumite elemente ale democratismului politic si nu regimuri politice democratice in sine sau ca atare. Renasterea si proliferarea regimurilor democratice are loc odata cu epoca moderna, cand, pentru unele tari dezvoltate, ele devin principala forma de exercitare a conducerii politice, a societatii. Astazi, regimurile politice democratice constituie o dominanta a vietii

politice contemporane, spre ele indreptandu-se atat tarile foste comuniste din Europa rasariteana si centrala, cat si majoritatea tarilor din lumea a treia. In teoria si practica politica, regimurile democratice se individualizeaza printr-o serie de note distincte: -organele de conducere ale puterii de stat, politice,se constituie si actioneaza prin consultarea cetatenilor. - exista si se aplica in practica politica principiul separarii puterilor de stat, aceasta constituind o garantie a vietii democratice si in mod deosebit, a democratismului politic; -existenta unui larg sistem de drepturi si libertati cetatenesti, a caror aplicare in practica este garantata de organele puterii de stat, constituie o caracteristica majora a acestor regimuri; -pluripartidismul politic si pluralismul ideologic constituie o alta componenta majora a acestor regimuri, fapt ce naste si asigura functionalitatea opozitiei politice, a diversitatilor de optiuni, opinii, de ideologii in societate. Regimurile politice democratice reprezinta, apara si promoveaza interesele generale ale tuturor membrilor societatii, ale societatii in ansamblul ei. Regimurile politice democratice imbraca, in functionalitatea lor practica, urmatoarele forme: -regimurile politice parlamentare. Parlamentul, in raport cu celelalte organe ale puterii de stat detine un rol preponderent, concretizat intr-un surplus de atributii si prerogative. Seful guvernului si, in unele tari, insasi seful statului, este desemnat de parlament si raspunde pentru intreaga sa activitate in fata acestuia. Parlamentul poate dizolva guvernul prin exprimarea votului de neincredere, poate initia si desfasura anchete si control asupra activitatii sale, dezbate si aproba tratatele politice, economice cu alte state, hotaraste in problemele majore ale dezvoltarii interne si externe etc. Exemple Anglia, Germania, Italia etc. -regimuri politice prezidentiale. Seful statului este investit cu conducerea suprema a statului, detinand, in sistemul organelor de stat o pozitie privilegiata avand largi atributii si prerogative ca: numirea primului ministru, a membrilor guvernului, initiativa legislativa, exercitarea unor functii importante in stat (comandant suprem al armatei), opunerea veto-

ului unor legi, incheierea unor tratate internationale, promulgarea legii. Exemple SUA, Franta, Indonezia, Filipine etc.; -regimurile politice parlamentare semiprezidentiale Lupta pentru suprematie, din cadrul unor societati, dintre puterea executiva (guvern, seful statului) si puterea legislativa (parlament) a impus aparitia unui element de mediere, de echilibru dintre acestea. Acest element a fost gasit in persoana sefului statului, presedintelui care din dorinta de a limita puterea parlamentului, a fost inzestrat cu prerogative ce tin atat de executiv, cat si de legislativ, el putand astfel media intre acestea. Exemplu societatile foste comuniste din Europa centrala si rasariteana. Democratismul politic a fost prezent si in cadrul societatii romanesti, inca din perioada feudala. Edificatoare in acest sens sunt institutiile politice feudale romanesti, marea adunare a tarii, adunarile obstesti si chiar sfatul domnesc. Asa de exemplu, marea adunare a tarii, desi era compusa din reprezentantii starilor privilegiate avea largi atributii politico-sociale, ca: alegerea domnului, aprobarea masurilor sociale si fiscale, ratificarea tratatelor de pace si de vasalitate. Importante elemente de democratim social-politic se intalnesc si in cadrul adunarilor obstesti. In epoca moderna, odata cu afirmarea in viata sociala a noii clase, burghezia, se accentueaza elementele democratismului politic. Viata de stat moderna romaneasca se manifesta odata cu inceputul secolului al XIX-lea, Constitutia carvunarilor ,proiect de constitutie, elaborat in Moldova in 1822 .Sunt inscrise principiile moderne de organizare si conducere a societatii, apar primele elemente de democratism politic.Acest prim proiect de constitutie nu a fost aplicat. Desi infranta, revolutia din 1821 a constituit un puternic imbold in actiunea de modernizare a societatii romanesti. 1822-1828 elaborarea sub supravegherea generalului rus Pavel Kisseleff, a Regulamentelor organice considerate prima constitutie aplicata in Principatele romane. Noua organizare de stat se baza pe principiul separarii puterilor in stat: executiva (domn), legislativa (Adunarea obsteasca), judecatoreasca (exercitata de instantele judecatoresti). Desi regulamentele mentineau relatiile feudale, privilegiile boierimii, totusi, prin masurile identice de organizare, exprimau necesitatea unirii, modernizarii societatii

romanesti. Realizarea in 1859 a statului modern roman prin larga consultare si voina poporului, a consensului national, a constituit un profund act de democratism politic, avand in acelasi timp un rol major in impunerea in fata Europei a Unirii. Reformele in spirit burghezo-liberal intreprinse si realizate de A.I.Cuza si indeosebi Constitutia din 1866 au pus bazele democratismului politic modern romanesc. Constitutia din 1866 proclama o suma de principii ale revolutiei franceze din 1789, dar si ale revolutiei romane din 1848-1849 ca: libertatile si drepturile fundamentale ale cetateanului, suveranitatea nationala, separarea puterilor in stat, responsabilitatea ministrilor. Fiind o continuare a Regulamentelor organice, ale Statutului Dezvoltator al Conventiei de la Paris, Constitutia din 1866 reprezinta un nou pas pe linia modernizarii si democratizarii societatii romanesti, a asezarii vietii politice romanesti si a intregului sau edificiu in concordanta cu marile transformari politice petrecute in Europa la inceputul secolului al XIX-lea. Marea Unire din 1918 va pune in evidenta democratismul vietii politice romanesti. Unirea Transilvaniei, a Bucovinei si a Banatului cu Romania s-a realizat prin mijloace politice profund democratice - adunari reprezentative. Reprezentantii acestor adunari au fost alesi prin vot universal sau de organizatii legal constituite. Prezenta la adunarile de unitate nationala a multimii populare, a dat caracterul reprezentativ al unirii si unul plebiscitar, profund democratic. Constitutia din 1866, legiferarea votului universal in 1918 si indeosebi, Constitutia din 1923 au creat in Romania interbelica, un regim politic parlamentar cu profunde valente democratice. Regimul politic parlamentar romanesc a avut si unele limite. Pana in 1918 s-a mentinut votul cenzitar, fapt ce limita participarea la viata politica a unor importante categorii sociale, in special taranimea si clasa muncitoare. Chiar si dupa 1918, importante segmente sociale (femeile, militarii, functionarii de stat) erau excluse de la viata politica. Cu toate limitele, precum si oscilatiile pe care le-a cunoscut regimul politic romanesc pana in 1938, el poate fi apreciat in ansamblu, ca un regim parlamentar democrat. Procedele si fenomenele social-politice ce s-au desfasurat dupa decembrie 1989 au refacut regimul politic democratic romanesc. Astazi, putem aprecia ca in Romania sa instaurat un regim politic parlamentar. semiprezidential, democratic.

Regimurile politice dictatoriale Notiunea de dictatura provine, de la latinescul dictatura ce inseamna a porunci, a domina nelimitat o persoana sau un grup de persoane.In politiologie, termenul de dictatura este identic cu cel de totalitarism, absolutism, despotism, autocratie. Politologul francez Raymond Aron a sintetizat esentialitatea totalitarismului prin: monopolul unui singur partid, ideologia oficiala de stat, monopolul statului asupra intregii puteri, caracterul absolut al autoritatii suverane. Sintetizand, putem aprecia ca regimurile politice nedemocratice, dictatoriale se individualizeaza in teorii si practica vietii politice prin urmatoarele trasaturi: -puterea de stat este detinuta si exercitata in mod absolut de catre o persoana sau un grup de persoane care concentreaza in mainile lor intreaga putere, indeosebi cea politica; -aplicarea puterii nu se realizeaza in baza principiului separarii acesteia sau chiar daca acest principiu se mentine, el este formal avand un rol propagandistic; -inexistenta unor organe reprezentative ale puterii de stat sau chiar daca acestea sunt prezente in viata politica, atributiile si prerogativele lor sunt considerabil restranse. Organele puterii, atat cate exista, sunt numite, ele subordonandu-se total puterii. In aceasta situatie nu se mai poate vorbi de existenta statului de drept; -lipsa pluripartidismului politic si ideologic si, in consecinta, a opozitiei politice. In cadrul societatii se instaureaza dominatia politica si ideologica a unui singur partid, a celui aflat la putere. Singura ideologie admisa este ideologia partidului unic, aceasta devenind ideologia oficiala a puterii. Ea va intemeia si va promova interesele partidului, ale grupului aflat la putere, impunandu-se adeseori si prin forta; -prin mijloacele propagandei si ideologiei partidului are loc crearea cultului personalitatii sefului partidului, asa cum s-a intamplat in cazul lui A.Hitler, B.Mussolini, V.Stalin, I.B.Tito, Mao Tzedun, N.Ceausescu, Kim Ir Sen etc.; -regimurile dictatoriale isi au mijloacele si metodele proprii de guvernare de la cele legale, pana la cele ilegale, de la manipularea pasnica, pana la violenta deschisa. Folosirea unora sau altora dintre aceste metode depinde de momentul concret istoric, de forta grupului aflat la putere etc.

In antichitate si in feudalism, regimurile dictatoriale s-au manifestat sub forma monarhiilor absolute. In epoca moderna, odata cu burghezia si marea societate, capitalismul, regimurile dictatoriale incep a fi inlocuite de regimurile democratice. In perioada contemporana, cele mai reprezentative forme ale regimurilor dictatoriale au fost si mai sunt regimurile coloniale, regimurile fasciste, regimurile comuniste si regimurile militare. Stalinismul n prima faz, de la cucerirea puterii si pn la mbolnvirea lui Lenin (1922) ceea ce caracteriza Partidul Bolsevic era dezbaterea de idei din interiorul partidului care nu-i afectau nici deciziile guvernamentale, nici ideologia, nici interesele stategice: Unitatea este una din cheile gndirii si demersurilor lui Lenin. Obsesia unittii a marcat evolutia partidului, a scandat istoria sa, ea explic lipsa de rezistent fat de partid, fat de Lenin. () Acest principiu unitar impune membrilor partidului o fidelitate absolut nu fat de ideile lor, ci fat de deciziile echipei conductoare sau ale conductorului suprem. Autoritatea de care Lenin se bucura printre colaboratorii si din ratiuni istorice vointa sa; constanta sa; rolul jucat n construirea partidului devine un principiu central al vieii partidului pe care l vor mosteni toti succesorii. Se cunoaste, astfel, rolul de arbitru al lui Lenin n disputele violente dintre Trotki si Stalin, Zinoviev si Kamenev, pe de o parte, Buharin, pe de alta.Monolitismul puterii personale se afl n monopolul puterii partidului ca partid de cadre, structurat piramidal, n care rolul secretarului general deriv din principiile ideologice si organizatorice ale acestui partid de tip nou: din centralismul democratic si democratia intern de partid. Partidul e detasament de avangard al clasei muncitoare, singura care se afl n posesia legilor obiective ale dezvoltrii sociale si progresului: deciziile sefului nu pot fi nici criticate, nici blocate pentru c ele reprezint personificarea ideologic a partidului de cadre. Pn aici nu exist deosebiri de esen ntre fizionomia partidelor de dreapta sau de stnga. Deosebirile apar odat cu arsenalul ideologic si tehnicile de propagand specifice ntrebuintate pentru aplicarea utopiei radicale. Acum apare n prim-plan geniul diabolic al lui Stalin, rece si meticulos, maniera n care a stiut s exploateze si s profite de avantajele situatiei. Maniera n care a stiut s teas pnza de pianjen n jurul lui Lenin, pregtind conditiile pentru eliminarea

potentialilor adversari sau pretendenti la functia suprem.Erijndu-se n continuator legitim al lui Lenin, Stalin a stiut s beneficieze de toate avantajele pe care i le confereau mitul unitii partidului si monolitismul puterii ce decurgea din nssi structura organizatoric a partidului. Centralizarea puterii deriv din legitimitatea politic a funciei si din conditia de continuator legitim al ideilor leniniste. Acestea, combinate, i permit s-si neutralizeze adversarii, n primul rnd, ca aprtor al dogmei infailibile: ideologia marxist-leninist, a crei versiune caricatural o poate apra si impune cu ajutorul vechilor cadre de partid, n lupt cu ideile rivale ale lui Troki, Buharin, Zinoviev, Kirov, Kamenev. Astfel, n timp ce Troki milita pentru revoluia mondial i pentru exportul de revoluie, Stalin reuise s adopte, ca linie oficial a partidului, teza construirii socialismului ntr-o singur tar, nconjurat de dusmani si teza ascutirii luptei de clas dup fiecare etap de construire a noii societti. Aceste teze au avut un impact politic decisiv n consolidarea legitimitii ei pe plan internaional, n special n cadrul miscrii comuniste si muncitoresti, unde orice greseal intern (crime, excese ale cultului personalittii, abateri grave de la linia oficial a teoriei) erau scuzabile n numele greuttilor inerente ntmpinate de prima tar care construia un alt mod de productie. La adpostul acestor campanii publicitare, mai mult dect binevoitoare, Stalin a putut pregti n tihn o revolutie social total, iniiat de sus, care va marca profund raporturile dintre societatea civil sovietic si sistemul ei politic.Modernizarea economic a U.R.S.S., impus de Stalin, n conformitate cu legile economice ale socialismului, prin colectivizarea forat si industrializarea accelerat, rup n dou societatea sovietic prin instituirea clivajului satoras.Trnimea, neavnd o constiint de clas revolutionar, ci una conservatoare sau traditional, trebuia ajutat s se lepede de instinctul atavic al posesiei si propriettii private. 2. Justificarea ideologic a terorii este cheia de bolt a totalitarismului sovietic, placa turnant pe care se bazeaz toate aciunile si tactica lui Stalin n vederea acaparrii puterii totale. Ea se sprijin pe urmtoarele msuri care au marcat ordinea revolutionar si au asigurat succesul proiectului politic al lui Stalin: a) Atomizarea societii sovietice cu ajutorul cuplurilor dihotomice din discursul ideologic. Cuplului tarism-revolutie sau chiar expoatare-eliberare; se adaug cuplurile trdtorerou;muncitor fruntas-sabotor; chiabur-tran srac, muncitori-trani; muncitori

necalificati -specialisti. Aceste cupluri, centrate n special n jurul sintagmei clas muncitoare,legitimeaz lupta de clas prin favorizarea categoriilor sociale cu interese opuse. b) Procesele spectacol sau demonstrative . Spre deosebire de procesele politice clasice, care opun pe acuzai si pe acuzatori ntr-un conflict politic real si care respect regulile procedurale, oralitatea si contradictorialitatea, functia procesului-spectacol este de a legitima noul sistem de valori n curs de consolidare si, indirect, de a legitima teroarea. Vechii adversari ai lui Stalin: Buharin;Zinoviev; Kamenev nu numai c renunt la ideile lor, dar n memorii disperate si repetate ei cersesc ttucului iertarea, asigurndu-l de fidelitatea lor si regretnd rtcirile din trecut fat de orientarea genial a printelui popoarelor. Mai mult, n timpul precesului Buharin a recunoscut toate capetele de acuzare imaginare mpotriva lui si a cerut o pedeaps exemplar pentru el nsusi. Cnd s-a pronunat sentina la moarte prin mpuscare a sfrsit strignd: Triasc tovarsul Stalin! c) Crearea statului de drept totalitar se bazeaz pe combinaia dintre msurile de urgen i un legalism crescnd. Asocierea terorii si a dreptului confer legitimitate juridic tuturor msurilor teroriste prin validarea lor de ctre vointa popular care, n cadrul democratiei populare, atinge aproape unanimitatea. Dar si vointa popular este trucat si manipulat, prin mecanismele terorii, la fel cum legalitatea este una de parad. Teroarea si legalitatea sunt cele dou aspecte inseparabile ale unei aceleiasi atitudini totalitare. Teroarea creeaz imprevizibilul, legalitatea restaureaz previzibilitatea. d) Consolidarea statului-partid si, apoi, a partidului-stat. Ca stat al dictaturii proletariatului, statul sovietic este voina clasei dominante ridicate la rang de lege. Iniial, stat al muncitorilor si tranilor, stat al ntregului popor, statul va deveni monopolul forei n minile unei elite conductoare compus din activistii de partid, aparatciki si din membrii temutului NKVD. Acest stat va da nastere unei birocratii numeroase care vor controla total activitile sociale, fiind controlate, la rndul lor, de cele dou instituii, pn cnd vor fi nghitite n structura monoorganizational a partidului. e) Crearea omului nou si rotaia cadrelor. O form indirect de control asupra societtii era inocularea n inconstientul noilor elite si echipe de cadre c nimeni nu este de nenlocuit. Progresiv cu consolidarea puterii personale, oligarhia partidului va fi nlocuit prin valuri succesive de cadre de rezerv care vor anihila stabilitatea si securitatea locurilor

de munc si vor nbusi orice ncercare de rezisten, datorit nencrederii n noii veniti. Aceast clas instabil trebuia s execute, n schimbul avanatajelor temporare, indicatiile de sus, concurnd pentru a intra n gratiile stpnului de la Kremlin, n ndeplinirea sarcinilor, n spionarea si delatiunea reciproc. Prin aceste caracteristici, clasa politic din anii 40 si-a subminat bazele puterii proprii si a declansat cultul desntat al personalittii. Voina lui revolutionar si credinta n justetea cauzei trebuiau s transcend de fiecare dat instinctele lui naturale, ceea ce propaganda numea influente ale vechii societti. El trebuia s aib o atitudine intransigent fat de aceia care soviau sau se eschivau de la sarcini; trebuia s nfiereze cu mnie proletar orice atitudine defetist sau dusmnoas la adresa noii societti; trebuia s pun mai presus interesele generale dect cele particulare. Aceast credint n justetea cauzei a fost transformat de propagand ntr-un sistem de urmrire si delaiune general, ntr-un fel de bellum omnium contra omnes, cu efecte spectaculoase asupra eficienei controlului total si implicit, asupra atomizrii societii civile. De altfel, se cunoaste cazul pionierului Kovalov, larg popularizat, care la nou ani si-a trdat printii pentru c n cas criticau strile de lucruri din cadrul societii sovietice. f) Rolul poliiei politice n amplificarea terorii i consolidarea sistemului. Politia politic va deveni instrumentul privilegiat al lui Stalin n controlul societii sovietice si n consolidarea ei, prin amplificarea terorii la cote inimaginabile. Prin puterile dicretionare acordate, politia politic (CEKA; NKVD si apoi KGB) se va eschiva oricrui control din partea statului sau societii civile. Ea nu va fi rspunztoare sau obedient dect n fata secretarului general al partidului, deopotriv sef al statului si comandant suprem al fortelor armate. Aceast concentrare a puterilor ntr-o singur persoan va pregti nghitirea statului de ctre partid, apoi a statului-partid de ctre politia politic. Va ajunge s fie un stat n stat, imposibil de a mai fi controlat si care, datorit cresterii exponentiale a puterii sale, va face din propriul ei printe o marionet, adeseori obligat s joace o pantomim, un rol ingrat, acela de a justifica propriile ei actiuni.

SUB XII Tipuri de sisteme de partide Sisteme partidiste Sistemul partidist are in vedere modul de structurare, de functionare a partidelor politice in cadrul vietii politice dintr-o societate. El se refera cu precadere la numarul partidelor politice care exista intr-o societate si prin a caror participare se deruleaza, se realizeaza viata politica din cadrul acesteia. Notiunea de sistem partidist a fost folosita pentru prima oara in perioada interbelica si avea in vedere numarul si natura partidelor politice dintr-o societate care erau angajate in viata politica. Sistemul partidist nu a fost si nu este identic in toate societatile, ci el depinde in fiecare tara de o serie de factori: -momentul aparitiei capitalismului si al afirmarii burgheziei; -natura regimului politic; -nivelul organizarii si functionarii vietii politice in general, a celei partidiste in special;

-obiectivele si sarcinile urmarite in plan social, economic, politic sau national, cum ar fi dezvoltarea, modernizarea social-economica sau politica, in special cea legata de democratism, sau infaptuirea unor obiective ale luptei de eliberare nationala; -anumite traditii istoric-nationale. Sistemul partidist se structureaza si evalueaza in functie de doua criterii esentiale: 1) al numarului partidelor politice dintr-o societate care prin aceasta dau si asigura functionalitatea vietii politice. Din acest unghi de vedere avem urmatoarele tipuri de sisteme partidiste: a)monopartidiste b)bipartidiste c)pluripartidiste 2)al paradigmei doctrinare si ideologice Sisteme monopartidiste Monopartidismul consta in fundamentarea activitatii si vietii politice din societate pe existenta si functionalitatea unui singur partid politic. -existenta unui singur partid politic tine de momentul initial al aparitiei partidismului, in special de lupta antifeudala cand fortele progresiste de esenta burgheza sau grupat intr-un singur partid politic, de regula liberal; -In alte societati constituirea monopartidismului a fost legat de indeplinirea unor obiective ale luptei nationale (obtinerea independentei, unitatea nationala, inlaturarea subdezvoltarii, etc.). -Monopartidismul se intalneste si in perioada de maxima criza, cand fortele reactionare pentru a-si instaura propria putere, dictatura, apeleaza la sistemul unipartidist. Asa a fost cazul in perioada interbelica cu regimurile fasciste din Germania si Italia. Unipartidismul a fost de asemenea caracteristica majora, determinanta a regimurilor comuniste din Europa rasariteana, Asia si America Latina. Sistemul monopartidist a fost prezent si in Romania in 1938, cand regele Carol al II-lea a interzis partidele politice, creand Frontul Renasterii Nationale, ca partid unic si pentru o scurta perioada de timp in 1940, in timpul asocierii la guvernare, de catre generalul Antonescu, a legionarilor.

Al doilea moment si cel mai lung si greu este cel din perioada regimului comunist 1948-1989. Prin esenta sa, sistemul monopartidist este fondator si generator de regimuri nedemocratice, dictatoriale. Sisteme bipartidiste Bipartidismul este sistemul intemeiat pe existenta si functionalitatea a doua partide politice. El se intalneste in aproape toate fazele vietii partidiste, democratice, la inceputul acestuia, in perioada de dezvoltare si maturizare a sa. Momentul aparitiei bipartidismului poate fi legat de cel al aparitiei partidelor politice, in speta a luptei antifeudale, cand cele doua forte combatante-burghezia si cea feudala, s-au organizat fiecare intr-un partid politic opus, de regula liberal si conservator. Apare din necesitatea crearii opozitiei politice si implicit a alternantei politice in organizarea si conducerea societatii. -democratismul politic a determinat si el aparitia bipartidismului. -bipartidismul a constituit fundamentul pe care s-a nascut si dezvoltat pluripartidismul. Sisteme pluripartidiste Pluripartidismul a aparut in perioada interbelica si s-a extins dupa cel de-al doilea razboi mondial in tarile din Europa occidentala. Cauzele ce au condus la aparitia pluripartidismului constau in: -impunerea si generalizarea votului universal. -Complexitatea vietii sociale, diversitatea intereselor, optiunilor grupurilor si categoriilor sociale a determinat aparitia unor noi paradigme doctrinare si ideologice care, pentru a se materializa si exprima in practica sociala aveau nevoie de propriile partide si formatiuni politice; ex. doctrina comunista-partidele comuniste, doctrina ecologista, democrata, crestina sau social-democrata-partidele ecologiste, crestin-democrate sau socialdemocrate, etc. -Dezvoltarea si amplificarea democratismului politic a impus, de asemenea, aparitia unor partide politice.

Prin principiile si valorile pe care le promoveaza, multitudinea optiunilor politice si ideologice ce se confrunta, atat sistemul bipartidist dar indeosebi cel pluripartidist, intemeiaza sistemele politice democratice. Primul sistem bipartidist a fost creat in Anglia iar cel mai reprezentativ este astazi cel din S.U.A. In Romania pana la primul razboi mondial in anumite perioade prin prezenta Partidului liberal si a celui conservator se poate vorbi de un sistem bipartidist. Pluripartidismul a fost si este prezent si in societatea romaneasca atat in perioada interbelica 1944-1947 si indeosebi dupa 1989. Sistemul partidist doctrinar-ideologic Prezenta pluripartidismului, a numeroase si variate orientari doctrinar-ideologice a impus structurarea sistemului partidist contemporan si in functie de acest ultim aspect, adica cel al paradigmei doctrinar politice. Din aceasta perspectiva, partidele politice se pot structura in trei mari grupe: a)gruparea partidelor de dreapta cu diferite nuante, de dreapta, de centru dreapta sau de extrema dreapta. In aceasta categorie sunt incluse partidele cu orientare de dreapta, partidele conservatoare, neoconservatoare, liberale, neoliberale, republicane, etc. In cadrul orientarii de extrema dreapta sunt considerate partidele fasciste, neofasciste sau cele ale noii drepte. b)gruparea partidelor de centru cuprinde in general partidele democrat-crestine, social-crestine si ecologiste; c)gruparea partidelor de stanga. Este o grupare mai larga in cadrul careia se pot face diferite nuantari ca cea de stanga, de centru stanga si extrema stanga. In categoria celor de stanga si centru stanga pot fi incluse partidele socialiste, social-democrate, radicale si chiar unele occidentale. In cele mai multe cazuri insa, partidele comuniste fac parte din cadrul partidelor de extrema dreapta. In prezent, in lume se constata un proces de restrangere atat numerica, cat si a sferei de manifestare si influentare atat a partidelor de extrema dreapta, cat si a celor de extrema stanga. Acest proces este determinat de consecintele nefaste istorice pe care aceste partide le-au provocat si intretinut (declansarea celui de al doilea razboi mondial, impunerea

regimurilor fasciste si comuniste), dar si datorita extensiunii pe care o cunoaste astazi sistemul democrat.

Subiectul XII 2.Personalitatea politica Orientarea spre politica a unei persoane e determinata atat de factori ce tin de individ (conditionari pshice,culturale,educationle,familiale,profesionale,de personalitate) dar su de factori externi| (sistemele politice in care evolueaza,sistemul si regimul politic) Exista mai multe viziuni asupra motivatiilor omului politic: Viziunea elitista:indivizii inzestrati cu calitati naturale de osebite lupta pt castigarea unui stat si are un rol de exceptie in viata politica Viziunea liberala:in lupta politica se angajeaza si triumfa cei mai inteligenti,mai curajosi si mai puternici,mai indrazneti si mai apti pt munca

 Viziunea pshilogica si psihanalista (Laswell):omul se angajeaza in politica datorita nevoii de a scapa de conflicte infantile nerezolvate,transformate in frustrari,eventualul succes si notorietatea in plan poltic oferindu-i compensatiile necesare. Liderul politic este o persoana caracterizata prin capacitatea si realizarea deosebita care prin prezenta sau activitatea sa influenteaza, conditioneaza ,exprima interesele unui grup,scopurile lui,strategia si tacticile actiunii sale politice de obicei detine putere executiva in cadrul grupului calitati necesare:capacit de a vb si de a convinge,instinctul puterii,bun simt,temperament de luptator,incredre in sine,spirit hotarat,intuitie in raport cu asteptarile celorlalti,forta de convingere si de reprez prin activitatea si imagine pe care si-o creeaza->in cadrul luptei pt puterea politica in care se angajeaza aceste calitati denotand competente politice Max Weber:Charisma=calitatea extraordinara a unei persoane,dotata cu forte sau caracteristicosupraumanesau inaccesibile muritorului de rand si care se considera datorita lor conducator(sociologie politica) Liderul carismatic apare de obicei in peioada de criza simbolizand sperantele grupului,entuziasmul raspunzand asteptarlor si necesitatilor obiective ale momentului->carisma nu e atat un talent personal al liderului cat o calitate atribuita Roger G. Schwartzenberg:Analizeaza liderii politici in termeni de vedete politice ->orice lider isi proiecteaza o imagine care o cvultiva ulterior obligatoriu(abandonarea ei brusca risca sa-i afecteze credibilitatea)->orice lider se specializeaza intr-un rol,intr-un model(parintele,salvatorul,filosoful,mcriticul,modestul,nemultumitul)care determina tipul de actiune politica pe care o exerseaza(autoritara,conservatoare,reformista,revolutionara)->de convinga. De asemenea femeile cand ajung lideri politici mascheaza identitatea lor feminina incercand sa-si construiasca o iamgine virila Atrage atentia asupra industriei persuasiunii care a luat locul intr-o oarecare masura totalitarismului folosind metode si servicii ale publicitatii modernecandidatul nu mai este impus ci vandut iar alegatorul sedusexemplu

liderul de sarm va urmari sa seduca,cel autoritar sa impuna si criticul sa

>candidatul trebuie sa cucereasca un electorat- piata si sa declanseze voturilecumparaturi,campaniile electorale devenind campanii publicitare in care comunicarea simbolica,non-verbala devine mai importanta decat cea verbala. Liderul politic=cel mai important agent politic individual Personalitatea=rezultanta intersectarii diferitelor componente individuale:temperament, caracter, reflexe, nevoi, interse, aptitudini nu devii om politic in orice tara si in orice moment ci in functie de situatia si institutiile cu care intri in relatii (Gravoitz) Motivatiile omului politic-> diferite: de la credinta in dreptate sociala sau sentimentul national, pana la setea de putere si reusita. Viziunea liberala: in lupta politica se angajeaza si triumfa cei mai inteligenti. Laswell : omul se angajeaza in politic adatorita nevoii de a scapa de conflictele infantile nerezolvate , transformate in frustrari , succesul si notorietatea in plan politic oferindu-i compensatiile necesare. Luderul politic=o persoana caracterizata prin capacitati si realizari deosebite si care prin activitati influenteaza , conduce, si exprima interesele unui grup, formuleaza scopurile si elaboreaza strategiile si tacticile actiunii politice ale acestu -seful institutional al uinui grup sau este considerat ca atare de membrii grupului. -exercita cea mai mare influenta in stabilirea si realizarea scopurilor -de obicei, detine puterea executiva in cadrul cionducerii grupului -alege acel model actinoal care sa coerspunda atat asteptarilor grupului,cat si necesitatilor momentului Gravitz: oamneii de stat in general personalitati de tip solitar Liderul politic- este o realiatet construita, fabricata din necesitati obiective, dar care denatureaza individul

XIII. 1. Social democraia dup al doilea Rzboi Mondial Din cauza influenelor crescnde ale Moscovei asupra partidelor comuniste din Occident s-a urmrit disocierea clar a valorilor socialismului democratic de ideologia totalutarismului stalinist. Dup 1945 se observ o orientare bipolar n structura geopolitic

a lumii pe de o parte datorit poziiei filoatlantiste a partidelor social-democrate, pe de alt parte condiiei impuse de planul Marshall (primeau fonduri doar rile n care guvernele social-democrate urmau o orientare liberal n economie). Toate acestea au contribuit la erodarea lent, dar ireversibil a identitii politice i economice a doctrinei social-democrate. Preluarea tezelor reformiste interbelice are loc n intervalul 1945-1952, iar postualarea acestor teze programatice are n documentele oficiale din aceast perioad avea mai mult o funcie de identificare partizan i de continuitate ideologic. n afar de Partidul Laburist din UK, partidele social-democrate de pe continent i inspir activitatea din tezele postulate n Declaraia Internaionalei Socialiste de la 2 iulie 1951 Despre scopurile i obiectivele socialismului democratic. Bazele reformiste ale social-democraiei contemporane sun oglindite n partea a doua a Declaraiei, realizarea sa presupunnd mutarea centrului de greutate de la problematica proprietii la problematica conducerii i a repartiiei. Socialismul democratic nu este posibil ca regim politic dect acolo unde puterea de stat este controlat de sociaetatea civil n mod democratic, iar statul este un garant al controlului societii asupra puterii economice. Declaraia de la Frnakfurt stipuleaz c democraia economic se caracterizeaz prin satisfacerea tuturor nevoilor i nu prin exploatarea individului, motiv pt care se postuleaz n Declaraie angajarea deplin a forei de munc, creterea produciei i a bunstrii, repartizarea echitabil a veniturilor. De asemenea se specific faptul c economia social-democrat se poate mpca i cu proprietatea privat n anumite ramuri ale economiei. Planificarea economiei n condiiile economiei de pia presupune ns existena dirijismului, adic preluarea puterii economice de ctre un grup restrns de oameni, fapt cu care social-democraia nu este de acord. Partea a doua, punctul 3 al Declaraiei stipuleaz c aria proprietilor sociale asupra mijloacelor de producie i formele de planificare urmeaz s depind de structura economic a diferitelor state. De asemenea statul trebuie s se asigure c masele populare nu sunt exploatate de ctre carteluri i monopoluri i c proprietarii particulari nu vor abuza de fora lor economic.

Conform Declaraiei, exist 2 moduri prin care poate fi creat proprietatea privat sau colectiv: a. etatizarea fabricilor i ntreprinderilor deja existente b. crearea de noi ntreprinderi de folosin public, ntreprinderi comunale sau cooperative de consum. Formele proprietii sociale nu sunt un scop n sine, ci au o dubl finalitate: a. instrument al controlului public asupra industriilor cheie al cror caracter privat nu l include b. mijloc de raionalizare a industriilor din punct de vedere tehnic Declaraia avertizeaz cu privire la posibilitatea ca uniunile sindicale s degenereze n instrumente de centralizare a birocraiei sau n sisteme corporatiste. Astfel, modelul democraiei economice descris n Declaraie se bazeaz pe modelul economiei mixte n care se gsete att proprietatea privat, ct i cea public, iar mecanismele interne de funcionare a economiei sunt reglementate de pia i de sistemul planificrii, care este lipsit de caracterul totalitar. Documente oficiale ale social-democraiei posbelice afirm c realizarea democraiei economice va duce la diminuarea progresiv a teoriei capitalismului. Se evideniaz i faptul c social-democraia nu a renunat la transformarea societii pe cale reformist. Reformele propuse de social-democrai nu sunt pri componente ale unei transformri pe termen lung, ci sunt soluii aparte propuse pentru o problem dat. Tezele democraiei industriale i coparticiprii la conducere sunt elemente importante de aciune n favoarea schimbrii structurii de clas i a repartiiei economice. Principala diferen dintre cogestiune i democraia economic este reprezentanii muncitorilor pentru consiliile de conducere sunt alei din masa total a muncitorilor i nu doar de sindicat sau din rndul membrilor de sindicat. Avest lucru a atras nemulumirea sindicatelor i a liderilor care i vedeau ameninat monopolul intereselor. Eclectismul principiilor care stau la baza doctrinei social-democrate postbelice este trdat de pendularea ntre conformism i pragmatism, ntre scop i mijloace. ntre obiectivele pe termine scurt i cele pe termen lung. Se remarc o varietate de coli, idologii, i teorii:

a. programul de la Bad-Godesberg din 11-13 noiembrie 1959 al PSD German(PSDG) b. Bruno Kreisky n cadrul PS Austriac recunoaterea planificrii orientative i a naionalizrii unor ntreprinderica forme de gestiune ale economiilor contemporane de pia c. Olof Palme elabora la sfritul anilor 60 teoria valorilor egale a muncii i capitalului Epoca de aur a social-democraiei europene poate fi localizat n perioada boomului economic postbelic pn la apariia recesiunii prelungite din 1974-1976. n aceast perioad social-democraia reuete s i transpun n practic o parte din paradigmele economice i sociale ale doctrinei: a. ecomia mixt axat pe principiul redistribuirii b. socializarea unor activiti financiare cheie c. principalele jaloane ale statului social (ex: solidaritatea i jutiia social) Elemente ale teoriei i practicii social-democrate ao fost nsuite n teoria i practica altor doctrine contemporane din cauza tot mai pronunatei interdependene dintre componentele sistemului politic intern pe de o parte i a interdependenei dintre sistemele economice i politice aflate n plin proces de integrare regional: a. nchiderea dimensiunii ecologice n activitatea politic b. protecia social c. elemente ale statului social i democraiei sociale d. lupta pentru drepturile omului Principiile economiei mixte care i-au dovedit utilitatea n asigurarea stabilitii postbelice (valori ale social-democraiei): a. coexistena diferitelor forme de proprietate n acelai sistem b. asiguraarea unui raport optim dintre planificare orientativ i concurent: la nivel macro s predomine planificarea, iar la nivel micro (IMM-uri) s predomine concurena c. principiul simetriei sociale Bruno Kreisky, 1971 nici un grup nu poate obine foloase necuvenite pe urma exploatrii altui grup d. valoarea egal a muncii i a capitalului (Olof Palme 1969)

e. recunoaterea intervenionismului etatic n viaa economic ca urmare a creterii funciei sociale a statului i a extinderii sectorului public Politici publice care configureaz intervenionismul etatic: a. politica de spijinire i socializare a investiiilor b. politica de creditare i subvenionare de la buget c. subvenionarea serviciilor publice (nvmnt, sntate etc.) d. corelaia dintre legislaia social i politicile profesionale n domeniul forei de munc e. protecia social f. redistribuirea echitabil a venitului naional Principiul schimbrii ordinii sociale prin reforme culturale a cunoscut n perioada postbelic atenuri considerabile, astfel c statului parlamentar i revenea sarcina transformrii sistemului economic ntr-un mod necear gradual. Se remarc dou mijloace eseniale n vederea atingerii acestui scop: a. naionalizarea unor sectoare a economiei prin votul parlamentului i cu indemnizaii egale cu valoare ntreprinderilor naionalizate acordate fotilor proprietari b. introducerea n cadrele societii deja existente a garaniei statale a deplinei utilizri a forei de munc Ideea socializrii integrale a fost progresiv abandonata dup al doilea RM din raiuni geopolitice (condiia planului Marshall). 13-15 noiembrie 1959 la Bad-Godesberg n programul elaboraat de PSDG se renun la ideea socializrii unor ramuri industriale deoarece sturctura economic a unei societi este dat de mrimea ntreprinderi lor i a forma lor de administrare i nu de relaiile de producie i raporturile de clas generate din acestea. In economia mixt nu se mai pune problema socializrii proprietii private , ci controlul puterii economice a managerilor. n conceia social-democrat, economia mixt se concretizeaz prin asigurarea rolului reglator al statului n viaa economic, ceea ce se manifest prin: a. stimularea investiiilor b. subvenionarea anumitor ramuri i sectoare c. favorizarea unor politici de creditare a cererii

Statul apare astfel din ce n ce mai mult ca investitor, devine instrumentul stimulrii creterii economice postbelice i al asigurrii unei politici sociale i profesionale a forei de munc. Socializarea investiiilor este o nevoie resimit larg de ctre agenii economici dup perioada de fluctuaii n economie datorate celor dou rzboaie. Prin urmare statul devine puterea reglementativ care limiteaz fluctuaiile ciclice care au dus la risip de resurse materiale, financiare i umane, precum i sontrolorul instituiilor financiare. Se simte ns din ce n ce mai mult nevoia de modernizare n anumite domenii ale industriei, n special n ramurile de vrf, prin urmare statul devine principalul investitor, n detrimentul domeniului privat. Numeroase domenii necesit pentru dezvoltare un capital att de mare, nct doar statul l poate oferi. Willy Brandt atrage atenia asupra faptului c ar putea fi necesar creterea interveniei etatice n cadrul politicii de investiii ntruct acestea au o influen decisiv asupra calitii vieii i a calitii mediului nconjurtor. La al XVIII-lea Congres al Internaionalei Socialiste din 1989 se reafirm poziia social-democraiei n legtur cu economia mixt: a. societatea democratic trebuie s compenseze defectele oricrui sitem de pia, fie el i cel mai responsabil b. guvernul nu este un atelier de raparaii al unor stricciuni ale unei piee defectuoase sau a aplicrii greite a unor tehnologii noi c. statul trebuie s reglementeze piaa n interesul populaiei i s intervin pentru aprarea i realizarea intereselor tuturor muncitorilor n sensul ameliorrii experienei de munc i a mririi posibilitilor de dezvoltare individual Economiile mixte nu sunt un panaceu, ele confruntndu-se cu numeroase contradicii i disfuncionaliti. 2. Tendine actuale n sistemul politic romnesc Democraia apare n sistemul politic romnesc ca un fenomen i un concept integrator. Exerciiul elementelor democratice persupune n mod necesar i prioritar existena i funcionarea statului de drept, aseparaiei puterilor n stat ca mecanism intern

alctuit din contraponderi i frne chemate s nlture pericolul alunecrii spre adoptarea unor msuri tiranice. Repere-garanii cuprinse n constituia Romniei: a. suveranitatea naional aparine poporului romn b. poporul i exercit suveranitatea direct (prin referendum) sau indirect (prin organul reprezentativ) - Parlamentul este principalul organ reprezentativ al poporului i unica unitate legislativ - ca i Preedintele, este ales prin vot universal, direct, secret i liber-exprimat - Preedintele poate fi demis doar prin referendum - referendumul este organizat de ctre Preedinte i vizeaz exprimarea voinei poporului cu privire la problemele de interes naional c. autoritile politice centrale (guvernul, Parlamentul i autoritatea judectoreasc) funcioneaz ca entiti relativ independente i interdependente ale aceluiai sistem - au ca finaliti majore alternarea i ocrotirea demnitii omului, a drepturilor i libertilor cetenilor, libera dezvoltare a personalitii umane, instaorarea dreptii i promovarea pluralismuli politic - autoritile adminstraiei publice (consiliile locale i primarii) sunt alese prin vot universal, direct, secret, liber-exprimat i egal avnd ca principii de baz principiul autonomiei locale i principiul descentralizrii d. principiul pluralismului este asigurat de legiuitorul romn prin pluripartidism i prin libertatea de constituire i aciune a partidelor politice - sunt declarate neconstituionale doar acele partide care prin scopul declarat sau activitatea lor sunt potrivnice suveranitii , integritii sau independenei Romniei, pluralismului politic sau principiilor statului de drept e. principiul majoritii este consacrat prin reglementarea cvorum-ului legal necesar pentru adoptarea legilor i a hotrrilor de ctre Camerele Parlamentului, iniiativelor de revizuire a Constituiei precum i a

f. drepturile i libertile fundamentale sunt nu numai reglementate exhaustiv, dar acestora li se i asigur realizarea n fapt printr-un adevrat sistem de garanii constituionale g. Constituia este legea suprem, sanciunea acestei supremaii este controlul constituionalitii legilor, regulamentelor Camerelor prin Curtea Constituional care este un organ special i specializat Principiul separaiei i a echilibrului puterilor n stat este reinut n susbstana textelor constituionale. Textul normativ asigur premisele unei conlucrri a structurilor (autoritilor) statale n realizarea voinei poporului. Adunarea Constituant a Romniei nu ncredineaz cele trei puteri unei singure persoane sau autoriti statale i aplicnd normele dreptului constituional contemporan opereaz delimitri clare n interiorul fiecrei puteri: a. bicameralitatea Parlamentului: puterea executiv aparine Camerei Deputailor i Senatului i nu o pot exercita dect mpreun b. puterea executiv este tricefal: Preedinte, Guvern i administraia public c. puterea judectoreasc aparine Curii Supreme de Justiie i celorlalte instane reglementate de lege care i exercit atribuiile specifice cu sprijinul Ministerului Public i al Consiliului Superior al Magistraturii Construcia constituional permite colaborarea puterilor n cadrul unui echilibru asigurat de controlul reciproc al acestora. De exemplu, puterea legislativului intervine n puterea i activitatea executivului: a. puterea legislativ stabilete normele juridice pe care puterea executiv trebuie s le ndeplineasc => caracterul supraordonat al activitii legislative b. Parlamentul aprob programul guvernului; aprobarea este un vot de ncredere, dezaprobarea nseamn demisia guvernului c. Parlamentul aprob delegarea legislativ, abilitnd guvernul s emit norme juridice i stabilind, concomitent, domeniul, durata, precum i modalitile de control al exercitrii delegaiei de ctre guvern d. Parlamentul controleaz activitatea guvernului Pe de alt parte, se pot evidenia i interveniile executivului n puterea legislativului: a. Preedintele pronun legile i poate cere o singur dat reexaminarea unei legi

b. Preedintele poate dizolva Parlamentul c. guvernul are iniiativ legislativ - poate solicita adoptarea cu procedur de urgen a proiectelor sau propunerilor legislative - i poate angaja rspunderea n faa Parlamentului asupra unui program, declaraii de politic general sau proiect de lege - poate fi abilitat s emit ordonane n domenii care nu constituie obiect de reglementare a legilor organice Judectorii se supun numai legii, fr s se afle n raport de subordonare fa de alte autoriti publice. Independena lor este garantat att n raport cu aceste autoriti ct i n raport cu alte influene sau presiuni. Judectorii i procurorii sutn nimii de ctre Preedinte sau de ctre conntenciosul administrativ. Funcionarea efectiv a structurilor create va depinde n mare msur de jocul forelor politice i sociale care le materilizeaz. Analiza sistemului politic romn se lovete de atipicitatea unor caracteristici n raport cu standardele de la care se revendic. Dificultile se explic prin trecerea extrem de rapid de la un sistem politic la altul. Spaiul politic romnesc este populat mai curnd de grupri de interese care i disput voturile electoratului dect de partide politice care promoveaz opiunile sociale. ncadrarea spectrului politic romnesc n curente politice ar duce la acoperirea unei pri a identitii relae a fiecrei formaiun aflat ntr-o relativ inadecvare cu identitatea asumat. De asemenea clasificarea formaiuniloe politice pe dihotomia stnga-dreapta este inoperant, realizndu-se o aglomerare mare pe centru, o alt expresie a confuziei dominante sin viaa politic intern. Explicarea migrrii frecvente a fraciunilor, a liderilor politici (mai ales a parlamentarilor), a filialelor din teritoriu dintr-o zon n alta a spectrului are dou explicaii: a. dei i etaleaz diferena specific n mod ostentativ, proclamndu-i o identitate doctrinar i programatic fr sufiecient acoperire, ele se definesc n realitate prin atitudinea fa de reform i eventual fa de chestiunea naional - prin aceata ele mai mult se confund dect se disting

b. mprejurrile n care s-a format sistemul politic actual , fragilitatea premiselor de la care s-a plecat - a existat o stare social originar din care s-a selectat n mod natural o elit de circumstan => invazia oportunitilor - cumulului de roluri indeplinit simultan de acetia s-a tranformat mai trziu n corupie Consecinele formrii FSN: a. observarea unui dezechilibru major n distribuia potenialului de guvernare ntre partide dup configurarea spectrului politic b. polarizarea acestui spectru care a motivat acuze de hegemonism i a generat tensiunile cunoscute c. asaltul oportunitilor i concentrarea funcionarilor publici ntr-un singur partid subminndu-i acestuia libertatea de micare sau, cel puin ngrndindu-i-o. Caracteristicile actualului spaiu politic: a. fluiditatea i confuzia b. o anumit ndeprtare a a clasei politice de interesele electoratului c. stilul politicianist d. pierderea credibilitii bnuiala curent generalizat de corupie e. o numit lips de respect pentru adversari ca i pentru propria condiie. f. usurina de a ncheia i desface aliane fa de dificultatea de a e face s funcioneze Forele politice nu se conjug ntotdeauna, de multe ori nici nu se confrunt, ci se irosesc n eforturi dispuse pe direcii paralele. Raportul actual putere/opoziie are urmtoarele efecte negative: a. amnarea formulrii unor strategii globale pentru recostrucia societii, ndeosebi n plan economic b. ntrzieri n maturizarea instituiilor sistemului politic ca i a societii civile c. discreditatrea reciproc a celor dou pri: una nvinuit c se cramponeaz permanent de putere cu orice pre, iar cealalt c urmrete dobndirea acesteia cu orice pre

d. lipsa oricrei cooperri dintre ele genereaz sau favorizeaz crize de autoritate a instituiilor statului, obligate n astfel de mprejurri s apeleze la msuri coercitive e. afectarea credibilitii sistemului democratic n percepia opiniei publice autohtone i inducerea unor ndoieli cu privire la posibilitatea Romniei de a accede la un sistem democratic f. blocarea forelor politice n propriile lor formule => slbirea structurii interne a formaiunilor politice Aceast criz atrage ntr-o oarecare msur toate partidele politice importante, ceea ce, adgat la un sprijin civic din ce n ce ai redus duce la contientizarea faptului c viaa politic romneasc trebuie s depesc un prag critic de maturitate precum i crizele cu care se confrunt. Electoratul se regsete din ce n ce mai puin n evoluiile din sistemul politic. Sistemul politic romnesc sufer de lipsa unei alterniative de guveranare sprijinit solid, pragmatic i managerial, ceea ce ar putea genera importante probleme n cazul unei grize politice. Criza de cretere se poaate transforma ntr-o autentic criz politic dac nu se identific un nou echilibru al balanei politice. Problema disputei acerbe n jurul chestiunii puterii se datoreaz i faptului c miza reformei sistemului politic a primit dou definiii ireductibile: una care viza stabilitatea i eficiena i una care viza gradul de democratizare. n scrutinul din noiembrie 1996, electoratul i exprim clar dorina de scimbare. ntrzierea deciziei de schimbare se datoreaz inexinstenei de pn atunci a unei alternative de guvernare sprijinit solid. n acest scrutin electoraltul nu sancioneaz doar guvernarea, ci i perpetuarea crizei de cretere. Presiunea rezulat din maniera de derulare a raportului putere/opoziie a dus la ngustarea orizintului libertii de aciune a statuluila o reducere a proceselor reformatoare. Apariia partidelor istorice dup Revoluie i autoproclamarea lor ca opoziie a dus la blocarea posibilitii de formare a unei opoziii contemporane cu puterea. Prin urmare, votul din noiembrie 1996 poate fi considerat ca o refondare a premiselor necesare unui real echilibru politic.

XIV. 1. Doctrina social-democrat pn la primul RM De la sfritul secolului XIX n social-democraie se profileaz un principiu major: pluralismul politic trebuie s stea la baza nlrii statului de drept, a democraiei economice i sociale. n i prin el valorile social-democraiei vor cpta o fizionomie i o funcionalitate proprii. Engels recomanda n prefaa lucrrii lui Marx Luptele de clas din Frnaa n 1895 cucerirea puterii politice pe cale parlamentar. Engels recomand prin aceasta meninerea aciunii social-democrate n limitele legalitii statului burghez. Se credea c burghezia nu i-a epuizat potenialul de cretere => s-a adoptat practica politic a social-democraiei n regulile jocului parlamentar. Inaugurarea curentului reformist n varianta transformaionist s-a produs odat cu contientizarea faptului c puterea politic poate fi cucerit prin perfecionarea sistemului, nu prin distrugerea sa. Bernstein ajunge la concluzia c teza marxist cu privire la pauperizarea clasei muncitoare este caduc i, n consecin, nu va avea catalizatorii unei situaii revoluionare care s duc la rsturnarea sistemului. Ceea ce a dus ns la cristalizarea atitudinii revizioniste a lui Bernstein a fost atitudinea socialitilor de catedr care susineau micarea de reform social lansat de Bismarck. Doctrina lor reunea un amestec de liberalism social i conservatorism n care susineau c revendicrile economice i sociale ale muncitorilor germani nu puteau fi reprimate prin for. Ei recomandau cucerirea pcii sociale dup modelul englez, prin compromisuri din ambele pri. Lujo Brentano, eful colii: a. recomand mbuntirea nivelului de via al clasei muncitoare dup modelul englez b. are ca deviz perfecionarea capitalissmului pentru a se evita rsturnarea lui c. reforme inspirate vor neutraliza din fa orice veleitate revoluionar Schultz-Gwenitz, unul dintre cei mai importani discipoli ai lui Lujo Brentano: a. observ c prosperitatea econimic a dus la pacificarea social a celor dou clase cu interese antagonice n Anglia b. critic teoria pauperizrii i a prbuirii capitalismului

c. faptul c Anglia este pe cale de a realiza pacea social se datoreaz procesului de concentrare industrial Bernstein se remarc prin a fi admirator al lui Schultz-Gwenitz, fiind de prere c revoluia social nu depinde de lovituri violente sau reforme sngeroase. Ea se obine prin reforme panice, aa ca n UK. Consider c posibilitaatea transformrii sistemului politic capitalist din interior este o alternativ la teza marxist privind prbuirea inevitabil a capitalismului. El spune despre modelul marxist c are o contradicie indisolubil ntre teza dispariiei inevitabile a capitalismului i necesitatea schimbrii prin revoluii a ordinii politice din cauza adncirii antagonismului dintre cele dou clase sociale. n articolele publicate ntre 1896-1898, Bernstein critic valabilitatea unora dintre cele mai importante teze marxiste. Cu toate criticile aduse de aripa stng PSDG, ncepnd cu anul 189 ideile revizioniste ncep s fie din ce n ce mai populare. Din martie 1899 articolele lui Bernstein apar n volumul cu titlul Premisele socialismului i sarcinile socialdemocraiei care a fost primit favorabil de ctre aripa dreapt a PSDG. La congresele PSDG de la Stuttgart, Hanovra i Lbeck bernsteinismul a fost condamnat, dar nu s-au luat msuri mpotriva sa datorit poziiei conciliante a majoritii liderilor, lucru care trdeaz dezorientarea profund din cadrul partidului. Bernstein i concentreaz atenia asupra teoriei valorii marxiste considerat cel puin pies de baz a sistemului economic al lui Marx. Principalul contraargument al lui Bernstein este faptul c veloarea mrfii nu corespunde i nu se msoar n cantitatea de munc socialmente necesar coninut n ea. Marx considera c tocmai aceste aspecte confer valoarea mrfii. Astfel Bernstein consider c teoria valorii munc este valabil doar pentru munca moart i pentru un anumit stadiu al dezvoltrii produciei de mrfuri. Marx susine ca etalon al valorii-munc timpul de munc socialmente necesar, dar nu ine cont i de diferenele de abilitate i rapiditate i nici de avantajele introducerilor tehnicotiinifice n procesele de producie. De asemenea Marx consider c marfa se vinde nu dup valoarea sa, ci la preul de producie. Bernstein consider c aceast idee demonstreaz caracterul depit al teoriei economice marxiste, precum i faptul c ea este aplicabil societilor anterioare capitalismului dezvoltat. El nlocuiete teoria valorii munc cu cea a utilitii marginale n care analiza fenomenelor economice are loc cu ajutorul noiunilor: nevoi, gust i utilitate

pentru a pregti sinteza dintre socialism i liberalism demoliberalismul considerat a fi doctrina viitorului. n concepia sa pornete de la teoria subiectiv-psihologic a utilitii elaborat de Eugen Bhn-Bawerk care susinea c profitul ar decurge din diferena dintre aprecierile subiective ale valorilor prezente i viitoare i nu ar fi un rezultat al nsuirii plusvalorilor. Bernstein consider c ambele teorii, ci cea marxist i cea a utilitii finale sutn la fel de juste i rmn valabile pentru scopuri diferite. Bernstein a fost influenat i de neokantianism. Victor Adler i propunea s nlocuiasc baza materialist a socialismului printr-o baz kantian. Herman Cohen cerea social-democraiei s resping materialismul i s cread n puterea binelui i n valoarea justiiei. Woltmann consider c n spatele doctrinei economice marxiste exist o teleologie moral care faciliteaz apropierea dintre acesta i Kant. Conrad Schmidt l face pe Bernstein s cread c micarea socialist se sprijin pe postulate etice, pe o necesitate mai mult moral dect material. Revizionismul lui Bernstein s-a materializat n contestarea a cinci teze principale marxiste: 1. contest rolul predominsnt al economiei n schimbarea social i a materialismului dialectic i istoric - factorii economici nu au o influen decisiv n formarea contiiei politice - edificare socialismului trebuie s aib ca fundement valorile morale 2. respinge teoria valorii i plusvalorii precum i propune analiza fundamentelor economice cu ajutorul noiunilor colii marginaliste: nevoie, gust, utilitate 3. respinge prbuirii modelului de producie capitalist prin revoluie - capitalismul reuete de fiecare dat s se adapteze nilor provocri i s treac peste crize - odat cu creterea salariilor i a nivelului de trai a muncitorilor, acetia i vor ndrepta atenia dinspre revoluie spre mbuntirea relaiilor de munc, disprnd astfel tensiunile sociale 4. respinge teoria luptei de clas ca factor motor al progresului istoric - lupta de clas s-a diminuat n urma creterii nivelului de trai a muncitorilor

5. respinge maniheismul politic care face din dictatura proletariatului consecina cea mai adnc n plan polotic a luptei de clas - socialismul nu se poate edifica dect ca societate democratic => respinge inegaltitile legate de originea social, proprietate sau credin religioas - socialismul nu poate deveni o relaitate prin instituirea sa pe cale violent S-a constatat c este mai eficient transformarea sistemului capitalist din interior, dect distrugerea lui prin revoluie. n 1980 Gustav von Vollmar, deputat n Landstagul din Bavaria i adept al aripei stngi a PSDG se pronun deschis pentru o schimbare treptat a ordinii existente tinnd cont de mentalitatea colectiv i de natura specific a activitii politice. n contextul politic n care PSDG se vedea pus n situaia de a pierde electoratul rnesc, partidul ncepe s asigure ranii c nu vor instaora un regim colectivist. Paradoxul social-democraiei const n faptul c introducerea msurilor reformiste este motivat i propagat cu ajutorul frazeologiei revoluionare.

2. Tipuri i tipologii de lideri politici XV. 1. Dimensiuni simbolice ale culturii politice O societate nu este doar locuit, ci i exprimat, iar n cadrul ei orice regim i putere politic i exprim identitatea n dou feluri: a. prin ideologie b. prin simbolistic: drapele, embleme, steme, culori etc. Simbolurile politice au menirea de a trezi la cei ce le adopt anumite sentimente politice, convingere, apartenene, facilitnd n acelai timp recunoaterea ntre membrii aceluiai grup. Ele au o puternic ncrctur emoional, jucnd un rol foarte important n coeziunea entitilor pe care le reprezint. Ele trebuie judecate i analizate prin semnificaia lor i prin funcia pe care o realizeaz prin raportare la sensul istoriei.

n lupta pentru putere, forele politice nu folosesc doar metodele convenionale, ci apeleaz i la simboluri pentru a stimula aderena i pentru a crea stri emoionale favorabile. Georges Bourdeau vede lupta politic ca pe un spectacol la care pariticip claa politic i membrii societii cu rol de public spectator din care fac parte: a. cei care cred n program simbolistica i face s devin susintori fideli b. inerii, care nu i pun aceast problem simbolistica i trezete c. cei care l contest sau resping sau contest simbolistica i anihileaz Simbolistica politic are dou funcii majore: a. de legitimare b. de mobilizare Mitul politic are un loc aparte n simbolistic. El reprezint o explicaie bazat pe elemente imaginare cu o mare ncrctur emoional. Caracteristicile mitului: a. natura colectiv este expresia mentalitii colective => justific, inspir i susine aciunea unei comuniti tiinifice b. rolul compensatoriu propag o imagine cu rol de reparare c. cultura grandorii d. caracterul imperativ propag reguli i norme de aciune i via e. caracterul ambivalent cultiv opiziia bine/ru printr-o simbolistic simpl i uor recognoscibil. Ca reprezentare colectiv mitul, i cel politic n special, ofer cheia nelegerii cauzelor i modului n care se formeaz i se fixeaz n contiina colectiv sistemele de identitate i fidelitate specifice unei comuniti. Culturile politice i ideologia fixeaz i inoculeaz semnificaia mitului n contiina unei epoci prin practici rituale, prin evidenierea aspiraiilor majore, a visului i a speranelor legitime. Ex: mitul eroului salvator mitul politic al lui tefan cel Mare. Se constat c astzi societatea i creeaz mituri proprii i folosete pe larg miturile politice deoarece simte nevoia de a se justifica i n acelai timp de a-i masca propriile erori i orori. Funciile mitului politic:

a. contribuie la legitimarea sau contestarea unei structuri de putere ntr-un context istoric dat b. permite o economie a resurselor de care se face uz pentru legitimarea puterii prin fora imaginii c. elimin fora ca mijloc de legitimare d. contracareaz violena fie prin eliminarea formelor sale, fie prin controlarea formelor sale de manifestare, integrndu-le n prezervarea ordinii sociale i politice date Perioada contemporanp este marcat de puternice crize de legitimitate => mitul are o prezen efervescent. Raoul Girardet: mitul se manifest foarte puternic atunci cnd nu doar viaa politic, ci i societatea n ansamblul ei trece printr-o criz generatoare de incertitudine i temeri colective. Ele devin un anumit tip de rspunsuri la tensiunile din interiorul structurilor sociale. Schwartzwnberg consider c adevrata intenie a simbolisticii este de a manipula pentru a-si ascunde racilele, de a narcotiza pentru a i ascunde corupia, de a dezinforma pentru a-i masca decderea. Arsenalul simbolic al politicii vehiculeaz mai multe imagini dect idei, face afectivul s domine cognitivul, imaginea omului politic s conteze mai mult dect programul su. Aciunile nscute din afectivitate, nesupuse controlului raiunii au dus de multe ori la fundturi istorice ale cror costuri n-au fost nicicnd recuperate. 2. Statul medieval