Managementul agroalimentar si echipamentele destinate procesarii agroalimentare, ecologice, etc.

Dezvoltarea agriculturii trebuie s se ncadreze n potenialul ecosistemelor i s nu afecteze mediul i sntatea consumatorilor. Agricultura ecologic (organica sau biologic) este capabil de o producie agricol i alimentar fr utilizarea produselor chimice de sinteza. Ea poate fi definit ca o sum a tehnicilor agricole fondate pe interaciunea natural dintre Organismele Vii, Condiiile Pedoclimatice i Aciunea Omului. Avnd in vedere pe de o parte tendinele manifestate pe plan mondial, iar pe de alta parte condiiile favorizante pe care Romnia le are i cererea relativ mare de produse agroalimentare ecologice, nepoluate, cu un grad redus de nocivitate asupra sntii omului - pe pieele externe, dar i pe piaa intern, n ultimii ani preocuparea pentru managementul i marketingul produselor agricole obinute n condiii ecologice devine o necesitate dictat de raiuni economice i sociale. Aceast dubl perspectiv a beneficiului pe termen lung profileaz agricultura ecologic ca un vector al dezvoltrii durabile, mbinnd potenialul de cretere specific unei nie de pia cu avantajele incontestabile pentru consumatorul final. Plasat ns ntr-un mediu acaparat de produse ale inovaiilor tehnicii moderne, atingerea acestor avantaje este condiionat de asigurarea transparenei, accesibilitii i individualitii produselor ecologice pe pia. Concomitent, consumatorii trebuie sa beneficieze de o buna informare asupra beneficiilor pe care le au in urma consumului de produse ecologice, precum i asupra modalitilor de accesare a acestora. Capitolul I - Situaia agriculturii ecologice 1.1 Situaia agriculturii ecologice in Europa n Europa, sectorul destinat agriculturii ecologice este in continua dezvoltare, nregistrnd creteri semnificative de la an la an. Situaia pieei produselor ecologice n diferite ri europene se prezint astfel: - n Germania, valoarea pieei este de 3,8 miliarde EUR,

preurile sunt cu 30-100% mai mari dect pentru produsele obinuite, iar cererea de produse ecologice este n cretere; - n Frana, valoarea pieei n 2002 a fost de 2,5 miliarde USD, productorii neputnd face fa cererii crescnde de produse, astfel nct se import cereale, lapte, carne i legume. Guvernul Franei a elaborat Programul multianual de dezvoltare a agriculturii prin care se vizeaz ocuparea poziiei de principal furnizor european de alimente ecologice. - in Marea Britanie se constat creterea volumului de vnzri de produse agroalimentare ecologice, n ultimii ani, cu peste 40%. Piaa europeana de produse agroalimentare ecologice nregistreaz un ritm anual de cretere de 20-40% care raportat la ritmul de extensie al agriculturii ecologice menionat mai sus, indic o solicitare superioar fa de oferta existent. Figura nr 1. sursa: FIBL 2000 Germania are cea mai mare pia de desfacere a produselor ecologice, cu vnzri de aproximativ 2,5 miliarde euro (2,3 miliarde dolari SUA). n ceea ce privete consumul de produse organice pe cap de locuitor, Danemarca i Elveia conduc detaat. Figura 2. Vnzrile de produse ecologice pe cap de locuitor n cteva ri europene (2000) Pe de o parte se afl rile ce depind de exporturile de produse ecologice, cum ar fi Italia, iar pe de alta, rile ce depind de importurile de produse ecologice, cum ar fi Marea Britanie. In Marea Britanie se apreciaz c producia intern va acoperi cererea, n timp ce cererea n Italia va crete. n Uniunea European suprafaa destinat suprafeelor n agricultura ecologic crete anual cu aproape 1 milion de ha. - n Marea Britanie creterea anual a fost de 400%, ajungnd Germania n ceea ce privete partea produselor ecologice din totalul pieei alimentare. - Suedia a nregistrat o cretere n suprafa de 111% - Din punct de vedere calitativ, creterile nregistrate sunt i mai importante : Grecia (+163%), Portugalia (+62%), Frana (+35 %), Spania (+31%) i Italia (+22%) ri n care producia ecologic este reprezentat n special din fructe i legume - Agricultura ecologic s-a dezvoltat de asemenea n Ungaria (+15%), Irlanda (+13%) i Polinia (+10%).

AGRICULTURA ECOLOGICA IN ROMANIA (I) ACTUALITATE, PERSPECTIVE, CERTIFICAREA CONFORMITATII Institutul de Bioresurse Alimentare 1.1 REORIENTAREA CERINTELOR DINSPRE CANTITATE SPRE CALITATE CONSTIENTIZAREA PROBLEMELOR DE MEDIU. In cadrul acordului de integrare a tarii noastre in UE, una dintre masurile impuse, printre altele, este implementarea sistemului de agricultura ecologica. Aparent ceva nou si usor de pus in practica, cunoscandu-se faptul ca nu se admit imput-uri de ordin chimic, sintetic, lucru pe care noi l-am si respectat si il respectam in continuare pe multe din suprafetele agricole. Ingrijorator, insa, este lipsa cererii pe piata a produselor certificate ecologic, precum si puterea redusa de cumparare a consumatorului, cunoscut fiind faptul ca pretul de vanzare a unui produs ecologic va fi mai ridicat decat omologul sau obtinut in sistem conventional. Deci, cel putin pentru inceput, intreaga cantitate de produse agricole ecologice trebuie exportata. In urma unui studiu efectuat de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor s-a preconizat ca pana in anul 2004 consumul national de produse ecologice sa atinga cota de 10 % din productia totala, restul mergand la export. Actele normative care opereaza in productia de alimente se orienteaza, in special, in functie de schimbarea de gandire intervenita fata de sectorul agricol. Nu se refera, exclusiv, la productia agricola primara, ci iau in considerare intregul lant alimentar, de la productia primara la consumatorul final. Acest complex agroalimentar este caracterizat prin: cresterea responsabilitatii celor care practica acest tip de activitate, cresterea nivelului de informare si, prin acestea, ofera posibilitatea de a ajunge lider pe piata. Similar cu abordarea acestui complex agroalimentar, in acceptia conventionala, se poate aborda si lantul producerii si procesarii produselor agroalimentare ecologice, fata de provocarile care s-au ivit in ultimii 10 ani, catre un sector durabil, competitiv, actionand in mod independent pe piata, pe baza standardelor specifice in vigoare pe piata U.E.

Comisia Codex Alimentarius defineste agricultura organica ca "o abordare holista a sistemului de management al productiei, care promoveaza si intretine dezvoltarea sanatoasa a agroecosistemelor, incluzand biodiversitatea, ciclurile biologice si activitatea biologica a solului. Accentul este orientat catre utilizarea practicilor manageriale in acord cu utilizarea inputurilor exterioare fermei, luand in considerare conditiile regionale la care sistemele trebuie sa se adapteze. Aceasta se realizeaza prin utilizarea, acolo unde conditiile permit, de metode agricole, biologice si mecanice, in opozitie cu utilizarea substantelor de sinteza, pentru a realiza orice functie specifica in sistem.cu utilizarea." (Codex Alimentarius Commission Guidelines for the production, processing, labeling and marketing of organically produced foods, CAC/GL 32-1999.) In diferite tari se utilizeaza termenii ecologic, biologic sau organic, care sunt sinonimi (organic - termen utilizat in tarile de limba engleza; biologic - in tarile de limba franceza, italiana, portugheza, olandeza; ecologic - in tarile de limba daneza, germana si spaniola.) PRINCIPIILE DE BAZA ALE PRODUCERII SI PROCESARII DE ALIMENTE ECOLOGICE (ORGANICE, BIOLOGICE) - Producerea de alimente cu calitati nutritive ridicate, in cantitati suficiente. - Interactiunea in mod constructiv cu ciclurile si sistemele naturale. - Incurajarea dezvoltarii sistemelor de tip ferma, implicand toate verigile din circuitul biologic: microorganisme, sol, flora si fauna. - Mentinerea si cresterea fertilitatii solului pe termen lung. - Promovarea sistemelor de exploatare rationala a resurselor de apa. - Utilizarea, in masura posibilitatilor, in sistem inchis, in ceea ce priveste disponibilitatea nutrientilor. - Asigurarea conditiilor de dezvoltare a animalelor, in conformitate cu prevederile legale ale productiei ecologice. - Minimizarea tuturor formelor de poluare, rezultate din tehnologiile agricole. - Mentinerea biodiversitatii sistemului agricol. - Obtinerea de efecte pozitive pentru cei implicati in productoa ecologica, prin cresterea calitatii vietii, inclusiv prin asigurarea 4

securitatii mediului, in conformitate cu Carta Drepturilor Omului.

Obiectivele agriculturii ecologice ar putea fi astfel sintetizate: - sa evite toate formele de poluare, atat la nivelul produselor cat si la nivelul mediului; - sa mentina fertilitatea naturala a solurilor, prin aceasta putandu-se asigura de o maniera durabila securitatea alimentara a planetei; - sa permita agricultorilor un nivel de viata decent; - sa produca, in cantitati suficiente si la un nivel calitativ corespunzator alimente -produse de care depinde, intr-o mare masura sanatatea consumatorilor. SITUATIA PE PLAN NATIONAL SI INTERNATIONAL In toate tarile Uniunii Europene se manifesta o reala vointa de dezvoltare a agriculturii ecologice, care va detine peste 10 % din suprafata cultivata. Suprafata agricola utila in "bio" in unele tari se prezinta astfel: Italia - peste 1.100.000 ha, Germania, Marea Britanie - 600.000 ha, Franta - 400.000 ha, Spania 380.000 ha, Austria - 250.000 ha, iar in SUA si Japonia in jur de 20 % din sistemul de productie alimentara este ecologica. Spre deosebire de agricultura conventionala, care reprezinta un sistem energo-intensiv, costisitor pentru societate, cu potential daunator asupra mediului inconjurator si a sanatatii populatiei (Lampkin, 1990), conceptul agriculturii ecologice se bazeaza pe o abordare holista, in cadrul careia natura este perceputa mai mult decat elementele componente, considerate individual. Principiile agriculturii ecologice se regasesc in principiile ecologiei, stiinta care studiaza interrelatiile dintre organisme si mediu. In termeni practici, aceasta inseamna ca agricultura organica se inspira si invata din existenta ecosistemelor naturale. Fermele si societatile agroindustriale ecologice sunt, in general, de dimensiuni mici sau mijlocii. In toata lumea, majoritatea fermelor ecologice ocupa suprafete mici (0,5-30 ha), cultiva si/sau cresc un numar mic din una, doua sau trei specii de 5

plante si animale si, respectiv prelucreaza unul, doua sau trei produse agricole diferite. Agricultura ecologica este un sistem de productie care exclude utilizarea fertilizatorilor artificiali, a pesticidelor, hormonilor de crestere si aditivilor in hrana animalelor. Agricultura ecologica se bazeaza pe asolamentul culturilor, respectiv metode biologice de protectie a plantelor, care sa mentina fertilitatea solului, sa asigure plantele cu substante nutritive, sa combata bolile, buruienele si daunatorii.

In Romania, productia ecologica se defineste prin obtinerea de produse agroalimentare fara utilizarea produselor chimice de sinteza, in conformitate cu regulile de productie ecologica, care respecta standardele, ghidurile si caietele de sarcini nationale si sunt atestate de un organism de inspectie si certificare. Cererea de produse agricole ecologice fiind in crestere, se poate considera o noua oportunitate pentru exportul agriculturii romanesti. Romania, desi este cel mai mare producator din zona, cu cea mai curata agricultura, din cauza imposibilitatii financiare pentru chimizare masiva, poate face fata acestei provocari, dar nu poate exporta produsele agricole ecologice decat sub certificare straina, costisitoare si anevoioasa. Metodele de productie ecologica utilizate in obtinerea produselor vegetale primare neprocesate, animale si produse animaliere neprocesate; produselor de origine vegetala si animala procesate, destinate consumului uman, preparate din unul sau mai multe ingrediente de origine vegetala si / sau de origine animala; furajelor, furajelor compuse si materiilor prime trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: - respectarea principiilor productiei ecologice; - neutilizarea de fertilizatori si amelioratori ai solului, pesticide, materiale furajere, aditivi alimentari, ingrediente pentru alimente, substante folosite in alimentatia animalelor, substante ajutatoare pentru pregatirea furajelor, produse pentru curatarea si dezinfectarea adaposturilor pentru animale si alte produse, decat a acelor produse permise sa fie folosite in agricultura ecologica. Dezvoltarea tehnologiilor de cultura pentru agricultura alternativa, respectiv "agricultura ecologica" se impune tot mai 6

mult prin performantele socio - economice realizate. Acest lucru poate fi usor de indeplinit, printr-un management corespunzator al tuturor factorilor care contribuie la obtinerea unor productii ridicate pe unitatea de suprafata si in final recunoasterea calitatii produselor finite, in acest caz, certificarea productiei ca fiind ecologica.Acest obiectiv major, certificarea productiei de grau, obtinut prin aceasta tehnologie si a produselor finite este urmarit in prezentul proiect. Potentialul productiv in sistem ecologic de agricultura al tarii noastre poate sa ajunga pana la 15-20% din suprafata totala agricola, suprafetele cele mai mari fiind concentrate in zona de deal - munte unde tehnologiile de intretinere si exploatare a pasunilor s-au bazat pe metode traditionale - ecologice (aplicarea gunoiului de grajd, exploatare prin pasunat si/sau cosit, folosirea trifoiului ca planta furajera si amelioratoare a fertilitatii solului, utilizarea sistemului mixt vegetal-zootehnic), dar nu sunt de neglijat nici suprafetele arabile din zona de In Romania, in anul 2001, suprafata cultivata dupa modul de productie ecologica a fost de 28800 ha, in 610 exploatatii agricole, din care 160 exploatatii zootehnice pentru cresterea vacilor de lapte. Productia certificata ecologic a fost de 24400 tonesi se refera la productia obtinuta din zonele de cultura pentru cereale, plante tehnice si leguminoase in partea de sud a tarii, iar pentru productia animaliera in zona de nord. Deoarece Romania nu are o piata interna de produse ecologice, intreaga productie certificata a fost exportata pe pietele europene unde cererea pentru astfel de produse este destul de mare. Daca in perioada 1950 - 1990 obiectivele urmarite de agricultura erau de crestere a productiei in vederea satisfacerii cerintelor alimentare, avand in vedere populatia in crestere, astazi se cauta gasirea de noi solutii, care au ca obiective respectarea mediului, realizarea unui sistem de productie viabil din punct de vedere economic, intretinerea si valorificarea resurselor naturale. Aceast nou tip de agricultura este numita agricultura durabila si ea presupune un ansamblu de tehnici si practici ce trebuie sa garanteza o productie satisfacatoare, care sa asigure nesarul de alimente, tinandu-se cont de protectia mediului inconjurator. Cu alte cuvinte in agricultura durabila se pun in aplicare acele masuri ce se pot lua in cadrul unui sistem agricol ce satisfac necesitatile generatiei actuale fara a compromite sansa generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati. 7

In ultima perioada se vorbeste tot mai mult de reducerea poluarii de origine agricola, de lupta contra eroziunii solului, de pastrarea calitatii diverselor peisaje, de protejare pe termen lung a resurselor naturale. Sistemele extensive agricole aduc elemente favorabile mediului, pentru ca presupun mai putine elemente chimice, permit limitarea poluarii solului, a apelor de suprafata si adancime, permit evitarea degradarii peisajelor, a eroziunii solului, alunecari de teren, insa productiile sunt mai reduse. Dupa anul 1990, decalajul inregistrat intre indicatorii cantitativi care exprima potentialul de productie si cei calitativi, se datoreaza nivelului scazut al dotarii cu utilaje si echipamente necesare desfasurarii procesului de productie, precum si cu imput-urile aferente, ceea ce a condus la realizarea unor tehnologii de cultura extensive. O alta cauza o prezinta faramitarea si dispersarea mare a exploatatiilor agricole ca urmare a aplicarii legii Fondului funciar 18/1991, in prezent suprafata agricola a tarii ( 14,8 mil. ha) fiind dispersata in cca 40 milioane parcele.

In anul 1972 se constituie I.F.O.A.M. - Fedratia Internationala a Miscarilor de Agricultura Organica, cu sediul in Germania, ce grupeaza peste 670 de organizatii si institutii din peste 100 de tari din intreaga lume. Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.) recunoaste prin votul majoritar al Parlamentului European din 19 februarie 1986, existenta agriculturii alternative, pe baza unei rezolutii care adopta Regulamentul 2092/91. Pe parcursul anilor au fost formulate o serie de reglementari, dintre care o importanta deosebita o reprezinta Regulamentul C.E.E. 1936/1995 care face precizarea ca de la 1 ianuarie 2000 pentru agricultura ecologica se va folosi numai material de semanat / plantat provenit tot din agricultura ecologica. In acord cu statisticile I.F.O.A.M. (februarie 2001) suprafata agricola mondiala destinata productiei ecologice se cifreaza la 15.8 milioane ha, cele mai mari suprafete fiind detinute de Australia (7.6 milioane ha), Argentina (3 milioane ha), Italia (1 million ha). Repartitia suprafetelor pe continente este astfel : Oceania 48.5%; Europa 23.6% ; America latina 20% ; 8

America de Nord 7.5% ; Asia 0.33% ; Africa 0.14%.

Cererea si oferta de produse agroalimentare Cererea de produse agroalimentare Reprezentnd cantitatea de produse agricole si alimentare pe care cumparatorii sunt dispusi sa o cumpere la un moment dat de pe piata, cererea de produse agroalimentare se divide n cerere de consum final si cerere de consum productiv. Daca cererea de produse agricole destinate consumului productive prezinta, n mare masura, caracteristicile cererii manifestate pe piata de afaceri, cererea populatiei, deci a consumatorilor finali, prezinta o serie de particularitati n cazul produselor agroalimentare. Cererea de produse agroalimentare a populatiei este determinata att de factori endogeni ct si exogeni, obiectivi si subiectivi. Principalul element formativ al cererii l constituie nevoile de consum alimentar, nevoi ce sunt rezultatul unor impulsuri de natura fiziologica (senzatia de foame, sete). Produsele agroalimentare asigura organismului uman necesarul nutritiv, pentru desfasurarea normala a proceselor metabolice, omul avnd nevoie de oxigen, apa, protide, lipide, glucide, elemente minerale si vitamine. Cu exceptia oxigenului si partial a apei, toate celelalte substante se gasesc n proportii variabile n produsele agroalimentare. Nevoile de consum alimentar sunt influentate de o serie de factori care determina diferentieri ale cererii individuale, att sub aspect cantitativ ct si calitativ. Astfel, factorii care influenteaza asupra nevoilor fiziologice ale individului sunt: vrsta, sexul, dimensiunile corporale, activitatea psihica, efortul fizic depus, particularitatile metabolismului, pe de o parte, ca factori de natura endogena, precum si: clima, conditiile n care lucreaza individul, etc., ca factori de natura exogena. De asemenea, nevoia de substante nutritive este diferita de la o perioada la alta n cazul aceluiasi individ, fiind determ 818h79i inata de factori ce nregistreaza variatii n timp: vrsta, stari patologice, metabolice, oboseala, etc. n ceea ce priveste influenta factorilor endogeni, cererea de alimente este inferioara n cazul copiilor comparativ cu a

adultilor, existnd diferente nu doar din punct de vedere cantitativ ci si structural. Diferente n alimentatie se nregistreaza si ntre barbati si femei, n general barbatii fiind cei care consuma o cantitate mai mare de alimente si cu un continut energetic mai ridicat. Astfel, ca rezultat al diferentelor n ceea ce priveste nevoile fiziologice ale indivizilor n functie de o serie de caracteristici demografice, si n dorinta de a estima cererea de alimente ale diferitelor colectivitati, se utilizeaza diferite scari de echivalenta a consumului, una dintre cele mai utilizate fiind scara Oxford. Aceasta presupune estimarea cererii unei gospodarii n unitati de consum. O unitate de consum (uc) reprezinta consumul sefului gospodariei (1 uc). Consumul celorlalti membrii adulti ai gospodariei este estimat la 0,7 uc, iar consumul copiilor la 0,5 uc. n ceea ce priveste consumul alimentar, nutritionistii considera ca un regim alimentar normocaloric se situeaza la aproximativ 3000 calorii zilnic si 100 grame proteina, din care 50 grame proteina de origine animala si 50 grame proteina de origine vegetala. Participarea diferitelor grupe de produse agroalimentare la acoperirea nevoilor fiziologice de consum alimentar al unui individ reprezinta o problema controversata. n literatura de specialitate este avansata urmatoarea structura , avnd ca reper valoarea energetica: lapte si derivate 15%; carne si peste 8%; oua 2%; zahar si produse zaharoase 8%; grasimi 12%; cereale si leguminoase uscate 40%; legume si fructe 15%. n afara elementelor de natura endogena ce tin de individ, cererea de produse alimentare este influentata de o multitudine de factori externi (exogeni). Mediul n care locuieste o persoana influenteaza hotartor cantitatea, precum si natura produselor consumate. n conditii de temperatura redusa, organismul uman are nevoie de un aport energetic ridicat; pe masura ce temperatura creste, scade necesarul energetic. Comitetul pentru stabilirea nevoilor energetice, din cadrul F.A.O. a demonstrat ca la scaderea temperaturii cu 10C, creste necesarul energetic al organismului uman cu aproximativ 3%; iar cresterea temperaturii cu 10C, duce la scaderea acestuia cu aproximativ 5%. Un factor determinant al cererii de produse agroalimentare l constituie veniturile populatiei. Trebuie mentionat ca nivelul veniturilor (peste un anumit nivel care asigura un standard de viata decent), genereaza modificari de 10

natura calitativa asupra cererii si ntr-o masura nesemnificativa modificari de natura cantitativa. Cererea de produse agroalimentare, fiind declansata de nevoi primare, este foarte putin elastica att la variatia preturilor ct si a veniturilor, cel putin din punct de vedere cantitativ. Astfel, scaderi sau cresteri ale preturilor produselor agroalimentare, sau dupa caz, ale veniturilor populatiei se reflecta imediat n modificari ale structurii consumului populatiei pe categorii de produse. Gustul, mirosul, culoarea aspectul, aroma, consistenta sunt factori care influenteaza hotartor cererea pentru aceasta categorie de produse, cererea fiind superioara la acele produse a caror proprietati senzoriale genereaza senzatii mai placute. De fapt, la momentul actual, exista tendinta ca cererea pentru produsele agroalimentare sa se formeze ntr-o masura mai mare sub influenta factorilor subiectivi, dect a celor obiectivi. Acest aspect este determinat de cresterea nivelului de trai al populatiei, ceea ce a dus la acoperirea necesitatilor fiziologice ale organismului uman, context n care nevoia de a mnca tinde, tot mai mult, sa se deplaseze catre placerea de a mnca. Accentuarea concurentei si diversitatea ofertei de produse alimentare, a dus la diferentieri ale produselor ntr-o mai mica masura prin intermediul caracteristicilor energetice si biologice, ci, ndeosebi prin intermediul proprietatilor senzoriale si igienico-sanitare. Aceste elemente de diferentiere ale produselor alimentare amplifica rolul pe care factorii de natura subiectiva l au n formarea si manifestarea cererii pe piata. Raspunznd unor nevoi de prima necesitate, n cazul produselor agroalimentare cererea este direct proportionala cu efectivul populatiei unei piete. Desi cererea pentru produsele alimentare, la nivelul pietelor nationale, este direct proportionala cu populatia, n cadrul fiecarei tari distributia acesteia nu este uniforma. Astfel, se manifesta un fenomen de concentrare la nivelul zonelor urbane. Acest fenomen este explicat pe de o parte de densitatea superioara a populatiei din aceste zone, dar si de fenomenul autoconsumului specific populatiei din zonele rurale ceea ce genereaza diferente att la nivelul cererii totale a pietei (urbane / rurale) dar si la nivelul cererii individuale. Autoconsumul se poate defini ca fiind un mod de consum n care rezultatele activitatii de productie sunt utilizate chiar de producator, pentru consumul propriu. n acest caz producatorul este si consumator, iar produsele/serviciile consumate nu fac obiectul tranzactiilor de piata.

11

Pentru produsele agroalimentare, comparativ cu alte produse sau servicii, fenomenul autoconsumului este mult mai extins, iar n cazul anumitor categorii de populatie (ex. tarani) detine o pondere foarte mare n acoperirea nevoilor de consum. Fenomenul autoconsumului genereaza diferentieri nu doar cantitative la nivelul cererii de produse agroalimentare, ci si de natura structurala. Astfel, cererea din zonele rurale se va orienta cu preponderenta catre acele produse prelucrate la nivel industrial, dificil de obtinut n gospodariile populatiei (ulei, zahar, etc.), ceea ce determina o pondere sporita a acestor categorii de produse n totalul cererii, comparativ cu structura cererii din mediul urban. Concentrarea cererii de produse agroalimentare se manifesta nu numai la nivelul cererii populatiei (pentru consum final), ci si la nivelul cererii pentru consum intermediar, aceasta concentrare fiind direct proportionala cu marimea firmei de prelucrare (stocare) a produselor agroalimentare. O particularitate a cererii de produse agroalimentare, n raport cu cererea altor categorii de produse, o constituie sezonalitatea acesteia . Manifestata, cu preponderenta, pentru anumite categorii de produse, sezonalitatea cererii pentru produsele alimentare este determinata att de factori climaterici (temperatura, umiditate), dar si de evenimente precum sarbatorile religioase, sau week-end-urile. nfiintarea grupurilor de producatori, care sa desfasoare n comun marketingul produselor agricole, este o necesitate. (n cazul Romniei, aceasta constituie o prioritate n pregatirea aderarii la UE, masurile politice propuse pentru nfiintarea acestor grupuri, care sa duca la cresterea gradului de concentrare a productiei agricole si asigurarea unei oferte standardizate, sunt cuprinse n Strategia agricola si rurala pentru aderarea la Uniunea Europeana, elaborata n februarie 2003.) Oferta de produse agricole are un caracter rigid. n raport cu alte categorii de produse, productia agricola nu se poate adapta cu usurinta la modificarile intervenite la nivelul pretului sau al cererii. Momentul manifestarii cererii pe piata pentru anumite produse agricole, ce se constituie n factor determinant al deciziei producatorilor agricoli de a cultiva anumite plante, este separat n timp de momentul n care se obtine respectiva cultura (cultura este ajunsa la maturitate si poate fi destinata vnzarii). Astfel, decizia producatorilor agricoli este nsotita de un mare risc, care 12

creste pe masura ce intervalul dintre cele doua momente este mai mare. Acest interval este determinat n primul rnd de lungimea ciclurilor biologice, specifice productiei vegetale, dar si animale. De exemplu, ciclul biologic este de cteva luni (4 9 luni) n cazul cerealelor si de ctiva ani n cazul vitei de vie sau a culturilor pomicole. n aceste conditii, pe termen scurt si mediu se manifesta o rigiditate a ofertei, att la cererea industriala ct si la cererea de consum a populatiei. Caracterul de relativa continuitate al cererii populatiei, n raport cu rigiditatea ofertei de produse agricole, impune procesatorilor sa apeleze fie la stocuri (pentru acele produse ce pot fi stocate o perioada ndelungata) fie la importuri. Cererea si oferta Calitatea i sigurana produselor agroalimentare a devenit un reper al consumatorilor cu efecte directe aspra calitii vieii. Aceast problematic a siguranei produselor agroalimentare se afla n centrul ateniei unor organisme constituite pentru aprarea intereselor consumatorilor. Acetia, tot mai exigeni, datorit progresului tehnico tiinific, al nivelului educaiei, formuleaz cerine noi privind caracteristicile nutritive, psihosenzoriale, estetice, economice etc. i a compatibilitii lor cu alte produse. Legat de sigurana produselor alimentare se poate spune c n ciuda noilor descoperiri tehnologice de producere i prelucrare poate s apar riscul contaminrii alimentelor prin contaminani naturali, sau care sunt introdui accidental sau prin tratarea inadecvat a alimentelor. Pentru a menine calitatea i sigurana alimentelor de-a lungul fluxului tehnologic de obinere i procesare este nevoie att de proceduri care s asigure faptul ca produsele sunt integre, ct i proceduri de monitorizare care s asigure efectuarea n bune condiii a tuturor operaiunilor. n acest context, legislaia european privind producia de alimente prevede aplicarea, n toate unitile implicate n producia, transportul, depozitarea i servirea alimentelor, a principiilor unui sistem de asigurare a calitii bazat pe evaluarea i prevenirea riscurilor. Prin HACCP se nelege analiza pericolelor i determinarea punctelor critice de control care reprezint o metod de abordare sistematic a siguranei alimentelor bazat pe identificarea, evaluarea i prevenirea tuturor riscurilor ce ar putea intervenii n procesul de fabricaie, manipulare i distribuire a produselor i inerea sub control a riscurilor din 13

punctele critice de control. Politica siguranei alimentelor din cadrul UE pune la dispoziie reglementri extinse i subliniaz responsabilitatea productorilor i furnizorilor n ce privete participarea lor la asigurarea calitii aprovizionrii cu alimente. Reglementrile europene sunt printre cele mai stricte din lume. Politica siguranei alimentelor din cadrul UE ia n considerare ntregul lan de obinere al alimentelor destinate consumului uman i animal. Calitatea materiei prime, neprocesate, este crucial n sigurana i calitatea produselor finite. De aceea, este nevoie de o abordare sistematic pe tot traseul alimentelor, pentru a evita contaminarea lor i a identifica unele riscuri posibile. De la ferm, produsul agricol este transportat ctre fabrici unde are loc prepararea deci ctre industria preparrii alimentelor. Pentru acest pas al lanului alimentar exist o legislaie privind studiul de calitate i anume: - legislaia UE privind igiena i sigurana alimentelor, referitoare la modul de transport i depozitare; - normele ISO ce conin i un capitol referitor la depozitare i livrare; - Codex Alimentarius include ntre altele n produsele alimentare, activitatea sa i subiectul transportrii i depozitrii n recomandrile generale asupra pstrrii alimentelor. Mai nou pentru o hrnire sntoasa se spune: de la ferm n farfurie. n industria procesrii alimentare funcioneaz sisteme de management al calitii pentru a asigura calitatea i sigurana produselor pe care le scot pe pia i care trebuie sa fie la nlimea cererii consumatorilor, a ateptrilor lor. Produselor trebuie sa fie sigure i conforme cu cerinele impuse de lege. n aceasta industrie se folosesc trei sisteme principale: 1) GMP- care impune condiiile i procedeele de prelucrare care asigur o calitate constant i sigurana alimentelor. 2) Analiza Riscului i Punctelor Critice de Control (HACCP Hazard Analysis and Critical Control Point) care-i concentreaz atenia asupra identificrii riscurilor poteniale i controlrii lor n timpul producerii produselor. Deci: fa de programele tradiionale care se bazau pe identificarea problemelor doar n produsele finite, HACCP previne, prin puncte critice de control, prezena unor 14

deficiene (riscuri) n produsul finit. 3) Standardele de asigurare a calitii aderarea la standardul ISO 9000 i la standardele europene (ES 29000) asigur c prelucrarea alimentelor, serviciile de catering, i alte industrii legate de alimente sunt conforme cu proceduri prescrise aprioric. Aceste sisteme de management al calitii, folosite de procesatorii de alimente, includ i relaia cu furnizorii (fermierii i vnztorii en-gros de materii prime), cu agenii de transport i cu vnztorii de produse en-gros i en-detail pentru a asigur proceduri de asigurare a calitii la fiecare nivel. Riscul ca produsele alimentare s fie contaminate (chimic sau microbiologic) exist pe tot parcursul lanului alimentar. Se spune c sigurana alimentelor este ameninat de factori care se mpart: a. contaminani biologici bacterii sau virui, fungi, parazii; care de regul prezint semne uor de identificat. Contaminani chimici includ substane chimice provenite din mediu, reziduuri de medicamente veterinare, metale grele, alte reziduuri, care ajung accidental sau neintenionat n alimente in timpul proceselor pe care le implica agricultura, creterea animalelor, prelucrarea alimentelor, transport sau ambalare. Planul calitii. Politica privind calitatea ntr-o unitate economic trebuie planificat innd cont i de alte funciuni, cum ar fi design, dezvoltare, producie, sub-contractare, instalare etc. Planul calitii trebuie s se concentreze asupra prevenirii apariiei pierderilor de producie. Produsele agricole i alimentare necorespunztoare calitativ vor fi imposibil de comercializat datorit concurenei i neconformitii cu normele calitative de igien alimentar. Abordarea trebuie s fie metodologic, sistematic i proiectat s funcioneze i n condiiile schimbrii de personal sau n sistemul de management.

15

I. Costurile calitii. Reinem atenia asupra unei componente importante a planului calitii, aceea care cuprinde costurile calitii. Quality is free (Crosby 1981) calitatea este gratis n traducere liber - este un slogan ce a trezit numeroase discuii i controverse. n condiiile luptei concureniale dintre agenii economici pentru diferenierea produselor din oferta general, calitatea aparent nensoit de costuri devine component a politicii de produs n mix-ul de marketing, fiind necesar proiectarea ei. Treptat, calitii i se ataeaz costuri ce pot fi identificate n scopul reducerii, chiar eliminrii. Experii consider c exist trei componente ale costurilor calitii: prevenirea, evaluarea i insuccesul. Costul de prevenire. Obiectivul principal al controlului calitii l reprezint prevenirea defectelor ce pot s apar n produsele agroalimentare finite. Pentru a ndeplini acest obiectiv, se nregistreaz anumite costuri, cum ar fi: costuri privind designul produsului i specificaiile, costuri privind pregtirea personalului, costuri privind stabilirea structurii sistemului calitii, administrarea i planificarea calitii i costuri privind implementarea programului calitii i auditul intern. Costuri privind designul produsului i specificaiile. ntreprinderile agroalimentare trebuie s elaboreze un manual al specificaiilor. Acest manual este esenial n desfurarea operaiilor de procesare a produselor agricole, reprezentnd referina evalurii i implementrii calitii produselor. Manualul reprezint ghidul de zi cu zi al supervizorilor i al muncitorilor n evaluarea activitilor desfurate.

16

OBIECTIVE Care sunt obiectivele planului? POLITICA Care sunt coordonatele generale? STRATEGIA Cum vor fi implementate elementele politicii?

PLANUL

Feed-back

ORGANIZAIA Cine ca fi responsabil i cine va ndeplini sarcinile?

Care sunt planurile necesare pentru implementarea politicii?

BUGETUL Care sunt resursele disponibile?

PROCEDURI Cum se va desfura munca?

TERMENE Cnd va fi finalizat activitatea?

REZULTATE Care sunt resursele disponibile?

Figura7. Schema planului calitii

Costuri privind pregtirea personalului. Pregtirea personalului este o parte important a procesului de planificare a calitii. Calitatea trebuie s fac parte din viaa angajailor. De aceea, trebuie implementat un program continuu de pregtire a personalului n scopul utilizrii instrumentelor i tehnicilor de mbuntire a calitii i informrii asupra noilor concepte i tehnologii.

17

Costuri privind stabilirea structurii sistemului calitii, administrarea i planificarea calitii. Costurile privind nfiinarea, implementarea, evaluarea i revizuirea structurii i procedurilor de planificare i administrare a calitii fac parte din categoria costurilor de prevenire. Costuri privind implementarea programului calitii i auditul intern. Un program de audit, condus de ctre departamentul de control al calitii este esenial n procesul de asigurare a calitii. Funcia auditorilor este de a verifica att meninerea calitii la toate nivelurile procesului de producie, ct i prezena sau absena factorilor care pot conduce la defecte de producie. Auditorii trebuie s se asigure c resursele materiale sunt conform specificaiilor, c procesul tehnologic se desfoar conform cerinelor i procedurilor din manualul calitii i c produsele finite sunt conform standardelor. Costul de prevenire este o parte important a costului calitii. O ntreprindere agroalimentar trebuie s aloce suficiente fonduri pentru implementarea continu a programelor de prevenire. Ponderea costului de prevenire n totalul costului calitii crete pe msur ce calitatea se mbuntete, atingnd niveluri din ce n ce mai ridicate. Costul evalurii. Evaluarea poate fi considerat drept acea parte a procesului de inspecie care verific implementarea efectiv a practicilor de control al calitii produselor agroalimentare. Costul evalurii reprezint cea mai stabil parte a costului calitii i cuprinde: teste n timpul procesului tehnologic de producie, ntreinerea mainilor i a utilajelor, evaluarea furnizorilor, testarea produselor finite. Teste n timpul procesului tehnologic de producie. n timpul procesului tehnologic de producie se pot organiza teste de rutin. Acestea implic consum de timp i sunt nsoite de costuri, dar sunt eseniale pentru controlul calitii n producerea alimentelor. Astfel de teste ce trebuie nregistrate n timpul procesului tehnologic sunt: la cafeaua instant tebuie monitorizat greutatea net n timpul operaiilor de umplere automat, la sucurile din fructe naturale trebuie monitorizate particulele solide solubile i aciditatea, la produsele zaharoase trebuie monitorizat pH-ul etc.

18

ntreinerea mainilor i a utilajelor. ntreinerea mainilor i a utilajelor este, de multe ori, punctul slab al ntreprinderilor de procesare a produselor agricole. Inutil de amintit c defectarea unei maini, datorit lipsei de preocupri n domeniul meninerii i ntreinerii acesteia, este foarte costisitoare pentru ntreprindere, deoarece nseamn ncetarea procesului de producie. n domeniul alimentar, aceasta conduce la pierderi calitative de materii prime prin deteriorri chimice, produsele agricole fiind foarte perisabile. Responsabilitatea de a verifica i de a ntreine echipamentele, mainile i utilajele este deseori plasat n planul doi, n favoarea volumului produciei. Deoarece inspectarea echipamentelor cere timp, procesul tehnologic ar fi oprit i nu se vor obine produse alimentare n aceast perioad. Dar, neglijena dovedit n acest domeniu poate induce companiei efecte negative puternice, cum ar fi: imposibilitatea onorrii la timp a comenzilor ctre clieni, pierderi de profit i reducerea ncrederii clienilor n capacitatea ntreprinderii de a-i ndeplini obligaiile contractuale etc. Evaluarea furnizorilor. Multe ntreprinderi agroalimentare nu acord atenia cuvenit capacitii furnizorilor de a presta servicii i de a furniza materii prime conform cerinelor nscrise n planul calitii. Numeroase ntreprinderi agroalimentare constat c multe dintre problemele lor de producie i au originea n procesul de asigurare cu materii prime. Managerii ntreprinderilor trebuie s ntocmeasc specificaiile pentru materiile prime ct mai clar i s evalueze performanele furnizorilor pe care i contacteaz i seriozitatea n livrarea mrfurilor n cantitatea, calitatea, structura dorit i la momentul potrivit. Evaluarea furnizorilor este un proces purttor de costuri, dar foarte important pentru stabilirea unei relaii responsabile ntre furnizor i ntreprinderea agroalimentar. Testarea produselor finite. Nici un produs nu trebuie s prseasc unitatea economic fr a fi testat c ndeplinete standardele obligatorii i voluntare n vigoare. Aceste teste sunt purttoare de costuri, mai ales n cazul n care testarea presupune distrugerea unor produse din lotul demonstrativ i aceste produse sunt scumpe. Costul echipamentelor necesare testrii poate s fie, de asemenea, ridicat. Anumite ntreprinderi alimentare sunt obligate s apeleze la laboratoare acreditate pentru testarea produselor pentru a obine acceptul acestora de a comercializa

19

produsele alimentare procesate. Chiar dac controlul microbiologic, de exemplu, este esenial pentru produsele agroalimentare, multe ntreprinderi de mici dimensiuni nu i pot permite propriul laborator n incinta companiei. Acestea trebuie s apeleze la laboratoare publice sau private pentru testarea produselor. Costul insuccesului. Insuccesul este asociat, n cele mai multe cazuri cu defectele de calitate ale produselor agroalimentare. Dac acestea apar atunci cnd produsele nu au prsit nc sediul ntreprinderii, ele se numesc defecte interne. Dac defectele apar dup ce produsele au prsit sediul companiei i se afl pe pia, insuccesele se numesc defecte externe. Defectele interne. n domeniul agroalimentar, produsele cu defecte sunt considerate a fi acele produse care nu ndeplinesc caracteristicile senzoriale dorite de consumatorul final. Chipsurile de cartofi care nu sunt crocante nu ndeplinesc caracteristicile referitoare la textur, buctile de ananas de culoare maro nu ndeplinesc specificaiile referitoare la culoare etc. Aceste produse deviaz de la ateptrile senzoriale ale consumatorilor i vor fi respinse. Odat identificate aceste defecte, trebuie cutate cauzele apariiei lor. ntr-o ntreprindere n care funcioneaz un control al calitii eficient, revizuirea celor patru M: muncitor, main, material, metod, n comparaie cu specificaiile din manualul calitii va conduce la identificarea cauzelor apariiei defectelor de calitate. Scopul acestui demers este de a reduce i de a elimina aceste defecte interne. Pentru ntreprinderile care nu dein un program de control al calitii, evaluarea calitii i identificarea cauzelor defectelor se vor desfura cu greutate. Defectele externe. ntreprinderile agroalimentare care dein programe efective de control al calitii produselor livreaz alimente care ndeplinesc cerinele prevzute n standarde. Costul defectelor externe este minimalizat, lsnd loc de aciune productivitii i profitabilitii. Totui, dac controlul calitii nu a fost efectiv instalat, meninerea calitii produselor este o problem, produsele alimentare cu defecte pot ajunge pe pia, consumatorii vor fi nemulumii i vnzrile se vor diminua. Consumatorii sunt reticeni n ceea ce privete produsele aflate sub standard. Odat ce produsului i s-a ataat imaginea de calitate slab, va fi foarte dificil pentru ntreprindere s reabiliteze aceast imagine i s conving consumatorul s mai cumpere odat produsul. De aceea, este important ca productorul s evite 20

defectele externe, indiferent de ct de mult l-ar costa acest demers. ntreprinderile agroalimentare au un motiv n plus pentru evitarea defectelor externe care, n cazul produselor alimentare, au impact asupra sntii i siguranei consumatorilor. Pierderea de venit rezultat n urma livrrii produselor alimentare cu defecte de calitate sunt costuri ale defectelor externe. Costul total al calitii reprezint suma costurilor calitii prezentate anterior. Costul insuccesului (al defectelor de calitate) deine cea mai mare pondere n acest cost total. Analiza legturilor care se stabilesc ntre componentele acestui cost i calitatea produsului va arta c reducerea costului insuccesului (de exemplu o reducere a defectelor de calitate n total producie) va fi nsoit de o mbuntire a calitii i de un declin al costului total. Aceast tendin se manifest pn la un anumit punct dincolo de care, ns, mbuntirea calitii nu va conduce la reduceri importante ale costului total. De aceea, aceast relaie trebuie urmrit ndeaproape, meninnd, pe ct posibil, un echilibru ntre calitate i profitabilitate. Reducerea costului insuccesului va fi nsoit de o cretere a calitii produselor agroalimentare, pn la un anumit punct dincolo de care, urmtoarele ncercri de mbuntire a calitii vor fi nsoite de creterea costului total. Acest punct este denumit punctul de optim al mbuntirii calitii i al reducerii costului total. Dincolo de acest punct nu mai este profitabil ca ntreprinderea agroalimentar s investeasc n mbuntirea calitii produselor.

21

22