Curs 2 DUE

06.03.2012

Aparitia constructiei comunitare

Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a lasat in urma sa o Europa distrusa din punct de vedere material, framantata de puternice crize politice si divizata prin cortina de fier in doua mari blocuri: est si vest. Apare in acest context un puternic curent catre o politica internationala care sa fie capabila sa opreasca o a 3-a conflagratie mondiala si sa consolideze Europa din pct de vedere economic in fata SUA si URSS. Sunt create asadar dupa razboi o serie de organizatii internationale la nivel universal si la nivel regional european, org care au caracter militar, economic sau politic( a se vedea cursul 1). Intr-un moment complicat din primavara lui 1950, inceperea Razboiului Rece, lui Robert Schuman, pe atunci ministrul afacerilor externe al Frantei ii este incredintata de catre omologii sai din Marea Britanie si SUA o misiune f importanta. Crearea unui plan care sa duca la reintegrarea Germaniei Federale in conceptul european. Deadline 10 mai 1950. Robert Shuman recurge la geniul inventiv al unui om necunoscut inca marelui public, dar cu o experienta exceptionala acumulata dealungul carierei sale diplomatice-Jean Monnet. El detinea reputatia de a fi pragmatic, preocupat de gasirea celor mai eficiente solutii. Desi trecusera 5 ani de la sfarsitul celui de-al 2-lea RM reconcilierea intre fostii inamici parea inca f departe. Problema cruciala cu care se confrunta inca Europa era de a evita greselile trecutului si de a pune bazele pentru o pace durabila intre natiuni care fusesera multa vreme in conflict. Solutia era ca relatia dintre Franta si Germania sa cunoasca un nou inceput. Daca s-ar fi creat legaturi stranse intre cele 2 state atunci celorlalte tari libere din Europa li s-ar fi dat un impuls catre un destin impreuna. Jean Monnet a ajuns la concluzia ca era iluzoriu sa incerce crearea dintr-o data a unui edificiu instututional complet supranational fara a intampina o rezistenta puternica din partea statelor recent iesite din razboi si putin dispuse sa transfere o parte importanta din suveranitatea nationala. In opinia sa, pentru a reusi trebuia ca obiectivele propuse in cazul colaborarii dintre statele europene sa fie limitate la domenii precise dar cu un puternic impact psihologic si sa instituie un mecanism de decizie care sa poata primi apoi gradual noi competente. Motivatia acestei initiative era urmatoarea: era putin probabil sa se impuna Germaniei un control militar asupra industriei sale grele, insa pe de alta parte a o lasa complet independenta Germ era considerata o amenintare potentiala la adresa pacii, astfel singura solutie era aceea a integrarii Germaniei, cu acceptul sau, acenomic si politic intr-o comunitate europeana puternic structurata. Practic, Planul Shuman (declaratia) a fost rodul unui complot, astfel Jean Monnet si colaboratorii sai au elaborat in ultimele zile ale lui aprilie 1950 o nota de cateva pagini ce continea expunerea de motive si dispozitivul unei propuneri care avea sa bulverseze toate
1

schemele diplomatiei clasice. Departe de a recurge la traditionalele consultari cu serviciile ministeriale competente, Jean Monnet si-a inconjurat proiectul de cea mai mare discretie pentru a evita posibile obiectii sau contrapropuneri care ar fi modificat esenta ideii sale. Astfel, invaluit in cel mai mare secret pentru a nu-l lipsi de efectul surprizei, proiectul este finalizat pe 6 mai 1950. Ideea lui Monnet este acceptata fara rezerve de Shuman si, in timp ce acesta prezenta planul in dimineata zilei de 9 mai colegilor sai de guvern, un emisar secret il inmana personal concelarului german Konrad Adenauer, a carui reactie a fost de asemenea entuziasta. La ora 4, in aceiasi zi, planul Shuman este facut public. Propunerea concreta viza plasarea productiei franco-germane de carbune si otel sub responsabilitatea unei autoritati supreme comune independente (Inalta Autoritate) in cadrul unei organizatii (CECO) deschise participarii si altor state europene. Planul Shuman a abordat intr-o maniere noua de un pragmatism prudent problema constructiei europene si a impus principiul supranationalismului. A fost deci abandonata schema traditionala a cooperarii economice intre state, propunand o formula noua numita integrare in care statele transfera si competente proprii catre o noua entitate supranationala creata prin vointa lor suverana. Se declanseaza alstfel un proces cu totul nou in relatiile internationale de exercitare in comun a suveranitatiii in anumite domenii. In 1951, la Paris 6 state (Franta Germania Italia si Benelux ) au semnat tratatul privind instituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului. Acest tratat a fost incheiat pe o periaoada determinata de 50 de ani. In 2002 a expirat tratatul, parti din el care mai erau inca valabile au fost incluse in tratatul instituind Comunitatea Europeana. CECO a fost prima organizatie de integrare cu puteri supranationale, dar limitate la un sector bine precizat. A reprezentat primul element al unei unificari mai vaste a Europei. Astfel CECO a vizat crearea unei solidaritati de fapt intre statele membre, solidaritate care se va extinde progresiv la alte domenii. Din acest motiv structura sa difera mult de cea a organizatiilor clasice.

Comunitatea politica europeana (CPE) si comunitatea europeana de aparare

Succesul rapid al CECO a determinat politicienii Europei sa extrapoleze prematur noul sistem de integrare economica si in alte domenii. Atfel, inca din oct 1950 a aparut o alta idee franceza a crearii CEA si solutia propusa consta in integrarea din pct de vedere militar intr-o comunitate supranatioanala( planul Plevent). Planul propunea o armata comuna, un buget militar comun, un ministru european al apararii, un program european de armament si includea fortele aeriere si terestre ale statelor membre. Planul este respins de Adunarea natioanala franceaza in 1954, nu dorea sa renunte la armata sa natioanala si vedea in acest plan un proiect impus de SUS pentru reinarmarea Germaniei si Italiei invinse in cel de-al DRM.
2

Conferinta de la Messina si raportul SPAAK

In 1955 este redactat un memorandum al statelor BENELUX care prevede principiul ca integrarea economica trebuie sa preceada integrarea politica. Practic se cauta un plan pt relansarea integrarii dupa cele 2 esecuri politice. Noul plan este transferat unui comitet interguvernamental condus de belgianul Paul Henry Spaak care adopta un raport in care propune crearea a 2 comunitati :CEE si EURATOM. In 1957 se semneaza tratatele de infiintare a celor 2 noi comunitati europene.