Premisa subiectului Latinitatea si dacismul sunt concepte care desemneaza doua curente de idei ce strabat cultura si literatura romana.

Ideea de latinitate incepe sa fie afirmata la noi de generatia cronicarilor (sec. XVI XVIII). Alaturi de anumite idei, cum ar fi: unitatea si continuitatea romanilor si combaterea teoriei imigrationiste, a originii sud-dunarene, necesitatea adoptarii alfabetului latin; ei promoveaza si anumite exagerari; originea pur romana a poporului si a limbii, inlaturarea din limba a tuturor elementelor nelatine. Unul dintre sustinatorii si dezvoltatorii acestei idei a fost Scoala Ardeleana. Acestia pledand pentru: inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, normarea limbii romane prin scrierea de gramatici, imbogatirea limbii romane prin neologisme de origine latina, dezvoltarea exprimarii in limba romana astfel incat sa tina pasul cu cele mai noi cuceriri ale vremii. Corifeii Scolii Ardelene au facut totusi si unele exagerari in lucrarile lor filologice: adoptarea unor scrieri etimologice, eliminarea tuturor cuvintelor nelatine din limba, sustinerea purismului in limba. Cu toate acestea, reprezentantii Scolii Ardelene au pus bazele cercetarii stiintifice a limbii romane. Dacismul isi face simtita prezenta odata cu interesul romanticilor pentru etnogeneza si pentru mitologia din spatiul tracoget. Se contureaza ca un current de idei, mai mult sau mai putin unitar, mai ales in perioada interbelica, de multe ori fiind asimilat cu orientarea traditionalista. Motivatiile aparitiei si persistentei celor doua curente de idei sunt dintre cele mai diverse (politice, psihologice, culturale, economice). Tocmai de aceea ele au, in vreme, un caracter relativ unitar, cu interferente, cu reveniri si deplasari de accent pe una sau pe alta dintre pozitii. Mai ales in perioada interbelica cele doua curente de idei sunt percepute adesea de pe pozitii opuse, aflandu-se in confruntare directa si sunt folosite direct sau indirect ca support argumentative pentru diferite antinomii.