DREPTUL MUNCII SI AL ASIGURARILOR SOCIALE

Dreptul: totalitatea normelor juridice care se aplica intr-un anumit timp istoric si pe un anumit teritoriu. Normele juridice: sunt norme sociale (reguli de comportare sociala) care au fost elaborate si emise de catre stat si a caror respectare este asigurata prin forta de constangere a statului. Drept: - drept obiectiv - drept subiectiv - stiinta dreptului Izvor de drept: - izvorul moral de drept este modalitatea concreta in care o norma juridica se exprima. - cel mai important izvor de drept este Constitutia. Cuvantul munca provine din limba slavona si are mai multe intelesuri cum ar fi a presta si rezultatul acestei prestari. Se mai foloseste pentru loc de munca. Se mai intelege durere. Exista 2 categorii de munca in functie de gradul de dependenta: a) munca independenta: este cea care se presteaza de cineva fara ca aceasta persoana sa fie subordonata alteia. Ex: liberii profesionisti b) munca subordonata sau dependenta: se presteaza in folosul altor persoane si in principal de catre aceea categorie care este desemnata cu termenul de angajati. Relatiile la care se refera dreptul muncii sunt relatiile dintre angajati si angajatori. Munca prestata de voluntar este o activitate neremunerata, care se presteaza in subordinea cuiva dar care nu da calitatea de angajat. Dreptul muncii: este aceea ramura a dreptului care are ca obiect relatiile sociale de munca. Intre angajator si angajat se formeaza 2 categorii de munca: 1. relatii colective de munca 2. relatii individuale de munca Concluzie: Obiectul dreptului muncii il reprezinta relatiile colective de munca,relatiile individuale de munca,atributiile organelor sindicale si patronale precum si rezolvarea conflictelor de munca. Raporturile juridice de munca: - raportul juridic este o relatie sociala care se naste ca urmare a aplicarii unei norme juridice. - raporturile juridice de munca sunt acele relatii sociale care iau nastere intre o persoana fizica pe de o parte si o alta persoana fizica sau o persoana juridica de cealalta parte ca urmare a prestarii unei anumite munci de catre persoana fizica angajata la dispozitia si in folosul angajatorului. Acest raport are drept principala caracteristica subordonarea celui care preseteaza munca fata de cel pentru care presteaza munca. Termenul de persoana fizica este o notiune cu caracter juridic.Persoana fizica ete omul in calitate de purtator de drepturi si obligatii. Cuvantul persoana vine din latinescul persona. Persoana juridica este o colectivitate care este distincta de persoane care o compun si care este ea insasi purtatoare de drepturi si obligatii. Ex: SC - societate comerciala 1

Trasaturile raporturilor de munca: 1. Raportul juridic de munca i-a nastere prin incheierea unui contract individual de munca(CIM). Marea majoritate a persoanelor care presteaza munci intr-un raport se bazeaza pe un contract individual de munca.Exceptii : militari,studenti,elevi. 2. Raportul juridic de munca are un caracter bilateral in sensul ca se leaga intre persoana fizica prestatoare si angajator. Niciodata raportul nu se leaga intre 2 persoane juridice. 3. Raportul de munca este un raport in care aptitudinile,cunostintele si pregatirea angajatului sunt conditii pentru incheierea raportului. 4. In raportul juridic de munca exista un mod de subordonare specific,in sensul ca angajatul este obligat sa presteze munca intr-un anumit loc,cu o anumita activitate specifica si la dispozitia angajatorului.Angajatul are obligatia sa respecte in plus si regulile de disciplina si ordine interioara specifice locului respectiv. 5. Munca prestata este platita.Salariul este contraprestatia angajatorului fata de munca angajatului.Nu exista contract de munca gratuit. 6. Angajatorul are obligatia sa ii asigure angajatului o protectie multilaterala atat in ceea ce priveste conditiile in care se desfasoara munca cat si alte drepturi care decurg din contractul de munca. Formele raporturilor de munca: - raporturile juridice de munca se prezinta sub 2 forme caracteristice de munca: a) raporturi tipice: in cadrul carora o persoana fizica se obliga sa presteze o anumita munca,iar beneficiarul muncii se obliga sa plateasca aceasta munca si sa asigure conditii corespunzatoare pentru ea. In aceasta categorie de forme tipice mai intra si raporturile militarilor,functionarilor publici,etc. b) raporturi atipice: sunt cele bazate pe contractul de ucenicie,apoi raporturile pe care le au magistratii,diplomatii,etc. Izvoarele dreptului muncii: Acele reguli in baza carora se incheie si se desfasoara relatiile de munca. De regula, izvoarele dreptului muncii sunt impartite in 2 mari categorii: a) izvoare comune dreptului muncii si altor ramuri ale dreptului: raporturilor de munca li se aplica dispozitii generale ale legislatiei romane care sunt aplicabile si in alte ramuri ale dreptului. Ex: In Constitutia Romaniei se prevede ca toti cetatenii sunt egali in fata legii. b) izvoare specifice: care sunt adaptate caracteristicilor relatiilor de munca,in primul rand sunt : 1) Reglementarile internationale in materie de munca : conventiile organizatiei internationale a muncii. Regulile elaborate in materie de munca de UE acestea fiind obligatorii si pentru Romania. 2) Cel mai important izvor in materie de dreptul muncii este Codul muncii Legea 53/2003, modificat si republicat prin Legea 40/2011. Codul muncii: este o reglementare generala a raporturilor dintre angajati si angajator atat a raporturilor collective (in care angajatii se prezinta ca o entitate cu teluri comune) cat si relatiile dintre angajati si angajatori. 3) Legile speciale se refera la organizarea si functionarea unor institutii ale statului, la rezolvarea conflictelor de munca, la anumite drepturi si obligatii speciale.

Ex: Legea de organizare a inspectiei muncii, legea sindicatelor. O problema speciala o reprezinta contractele colective de munca. Contractul colectiv de munca este un contract incheiat intre reprezentantii angajatilor si angajator. Dispozitiile din contractele colective de munca creaza ele insele drepturi si obligatii in raporturile dintre salariati si angajator care se incheie ulterior. Alte izvoare ale dreptului muncii sunt: - regulamentele interne: acestea stabilesc anumite obligatii care se refera la securitatea muncii, la igiena, la nediscriminare in cadrul personalului, la anumite proceduri de rezolvare a unor cereri si reclamatii. - regulamentele de organizare si functionare: aceste regulamente sunt acte interne care contin asa zisa organigrama a unitatii, sistemul de subordonare din cadrul acestora, relatiile dintre compartimente. Principiile dreptului muncii: - sunt principii generale si principii speciale specifice unei anumite parti ale activitatii in care se desfasoara munca. Principii generale: 1. Neingradirea dreptului la munca si libertatea muncii : acest principiu este inscris in Constitutia muncii conform caruia dreptul la munca nu poate fi ingradit si este libera alegerea profestiei de fiecare persoana. Acest principiu al libertatii muncii a fost legiferat intr-o conventie a OIM. 2. Egalitatea de tratament si interzicerea discriminarii: angajatorului ii este interzis sa trateze diferentiat salariatii in functie de varsta, sex, etnie, optiune politica, religie, etc. Toti salariatii se bucura de egalitate de tratament in ceea ce priveste incheierea contractului de munca, modificarea acestuia, incetarea raporturilor de munca, stabilirea atributiilor de serviciu, salarizarea, promovarea profesionala. 3. Negocierea conditiilor de munca este un principiu inscris in Constitutie din care decurge ca salariatii isi vor negocia conditiile de munca atat pe plan colectiv cat si in cazul contractului individual de munca. 4. Protectia salariatilor: salariatii au dreptul sa fie protejati fizic si psihic la locul de munca si prin dispozitii speciale sunt asigurati in cazul accidentelor de munca sau a imbolnavirilor profesionale. Din acest punct de vedere contraprestatia angajatorului nu se reduce doar la plata salariului. 5. Asocierea libera a salariatilor si a angajatorilor.

PATRONATE
Patronatele reprezinta o parte importanta a relatiilor de munca avand in vedere ca prin patron intelegem generic proprietatea unui patrimoniu si patrimonial avand drept scop folosirea acestuia pentru a obtine un profit. Codul Muncii foloseste in general termenul de angajator si nu cel de patron. Aceasta notiune de patron o regasim intr-o lege speciala care stabileste cine are calitatea de patron si care sunt importantele acestuia in in relatiile de munca. Ca urmare in orice CM una dintre parti este angajatorul pe care il mai denumim patron in calitatea sa de proprietar al bunurilor prin care se realizeaza in final profitul. Patronatul este denumirea colectiva pe care insasi legea o da tuturor angajatorilor; patronatul ca atare are calitatea de a participa la negocieri privind reglementarea relatiilor de munca avand drept partener de negocieri angajatii prin reprezentantii lor si institutiile competente ale statului. Categorii de patroni: in aceste categorii intra PJ si PF care incheie CM cu angajatii. Cea mai importanta insa categorie de angajatori o reprezinta PJ. 1. Una dintre subcategoriile acestor PJ o reprezinta organele statului, institutiile de stat, agentiile statului si partidele politice. 2. Organele administratiei publice locale (o a 2 a categorie). 3. Persoanele juridice de drept privat adica in majoritatea cazurilor societatile comerciale. 4. Cooperativele, organizatiile cooperatiste (societati cooperatiste): mestesugaresti, forestiere, etc. Patronatul are consacrat dreptul de asociere in sensul ca legea permite constituirea de organizatii patronale care functioneaza pe baza unui statut si care la randul lor se pot organiza in federatii si confederatii. Organizatiile patronale au personalitate juridica in sensul ca au un statut propriu, un patrimoniu propriu si sun reprezentate prin organele alese ale acestuia.

SINDICATE
In ce priveste sindicatele exista si o definitie data de Codul Muncii. Sindicatul este o organizatie constituita in scopul apararii si promovarii intereselor profesionale, economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor lor, prevazute in tratatele internationale precum si in CCM. Sindicatele sunt organizatii independente fata de autoritatile publice, patronale si partide (legea 54/2003). Prin libertate sindicala se intelege un drept al omului de a se asocia cu alti oameni care exercita aceasi profesie si care sa asigure exprimarea si apararea intereselor acestor categorii de oameni. Persoanele care se pot sindicaliza: 1. Salariatii (adica persoanele incadrate in munca) 2. Functionarii publici 3. Liber profesionistii 4. Membrii cooperatori (cei care fac parte din cooperative) 5. Agricultorii 4

6. Persoanele in curs de calificare Persoane care nu se pot sindicaliza (le este interzis): 1. Persoanele care detin functii de conducere (directorul, primarul) 2. Persoanele care detin functii de demnitate publica conform legii (deputatii si senatorii) 3. Magistratii (judecatorii si procurorii) 4. Personalul militar din cadrul Ministerului Apararii Nationale 5. Personalul militar din Ministerul de Interne Libertatea sindicala colectiva: aceasta dceurge din actele organizatiei internationale a muncii si conventiile acestora. Constituirea unui sindicat are 2 faze preeliminare: 1. Hotararea luata de salariatii dintr-un anumit sector de a se construe intr-un sindicat; elaborarea si aprobarea unui statut. 2. Inscrierea, inregistrarea sindicatului la judecatorie; prin inscrierea sindicatului la judecatorie acesta dobandeste personalitate juridical. Atributiile sindicatului conform legii 54: principala atributie a sindicatului o reprezinta apararea drepturilor si intereselor salariatilor, promovarea activitatii sportive, sociale ale membrilor. In executarea acestor atributii sindicatul este imputernicit sa-I reprezinte pe membrii sai in raporturile cu patronatul, cu autoritatile statului si in fata organismelor internationale. In plus sindicatul este mandatat sa-I reprezinte pe membrii sai in justitie, in sensul ca pot introduce actiuni la instantele judecatoresti, ii pot reprezenta in process si pot exercita caile de atac prevazute de lege impotriva hotararilor judecatoresti. In exercitarea generala legea permite ca sindicatele: - sa sprijine economic pe mebrii sai in executarea profesiunii - sa constituie case de ajutor reciproc - sa editeze publicatii care sa dezbata chestiuni de actualitate in folosul membrilor de sindicat, sa infiinteze si sa sustina unitati de invatamant si cercetare, in domeniul activitatilor sindicale - sa infiinteze unitati economice sociale ai caror profit sa revina sindicatelor precum si o banca cu posibilitatea ca aceasta sa efectueze operatiuni in lei si valuta - sa constituie fonduri pentru ajutorarea membrilor sai - sa organizeze si sa sustina financiar activitatea sportiva a membrilor sindicatului respectiv In afara acestor atributii, mai exista si alte atributii care decurg din dispozitiile generale: - sindicatele pot negocia si semna CCM - de a declara si declansa conflictul colectiv de munca (de interese), inclusiv greva - stabileste conditiile de emitere a tichetelor de masa - pot interveni in solutionarea cazurilor de discriminare care ar putea aparea la locurile de munca - pot fi consultate in cazul acordarii salariului de merit

REPREZENTANTII SALARIATILOR
Aceasta institutie a reprezentantilor salariatilor a aparut in legislatie pentru prima data explicit in legea privind CCM. Este vorba de faptul ca salariatii trebuie sa fie reprezentati in raporturile cu patronatul (angajatorul) si atunci cand nu exista un sindicat in unitatea respectiv. Codul Muncii a legiferat aceasta institutie a reprezentantilor salariatilor. Conditia ca salariatii sa fie reprezentati cu patronatul de catre reprezentanti si nu de vreo organizatie este ca in unitatea respectiva sa fie mai mult de 20 salariati si sa nu fie constituita o organizatie sindicala reprezentativa.

ROLUL STATULUI IN RELATIILE DE MUNCA

Piata muncii este un sistem de structure si procese sociale in cadrul carora se evalueaza, se vand si se cumpara servicii economice de natura tehnica, organizatorica, informationala. In rezumat putem sa spunem ca piata muncii valorifica servicii individuale oferite de personae in calitate de forta de munca sau in calitate de mana de lucru. In acceptiunea declaratiei de la Philadelphia din 1944 cand s-a si infiintat Organizatia Internationala a Muncii: munca nu este o marfa. Pe piata muncii exista 2 componente: forta de munca si oferta de munca. Statul are un rol important pe piata muncii si in relatiile de munca. Constitutia Romaniei prevede ca orice persoana este libera sa munceasca. Statul trebuie sa asigure prin mijloace proprii functionarea acestei piete si valorificarea corecta a fortei muncii. Interventia statului este insa limitata pentru ca aceasta piata sa decurga liber si nu supusa unor reglementari stricte. 1. Cel mai important mijloc prin care statul intervine in raporturile de munca il reprezinta activitatea legislativa. Deci statul elaboreaza legislatie pe care se intemeiaza din punct de vedere juridic raporturile de munca, garanteaza egalitatea partilor acestui raport si in acest context asigura executarea si incetarea contractelor de munca cu respectarea drepturilor fundamentale ale salariatilor. Prin anumite norme speciale, stabileste conditiile in care anumite persoane primesc indemnizatii in caz de incetarea raportului de munca, ajutor de somaj si ale drepturi eventuale. 2. Statul stimuleaza dezvoltarea economica prin: de exemplu reglementarea infiintarii de IMM care absorb o importanta parte a fortei de munca. 3. Organizarea formarii profesionale: a) in cadrul sistemului national de invatamant b) in afara sistemului national de invatamant 4. Stimularea ocuparii fortei de munca prin institutiile care se ocupa de evidenta fortei de munca, de organizatii, includerea acesteia in diverse activitati.

CONTRACTE DE MUNCA
1. Contractul colectiv de munca (CCM) Raporturile dintre salariati si angajatori sunt calificate ca fiind raporturi colective si individuale de munca. CCM se bazeaza pe o Recomandare a Organizatiei Internationale a Muncii din 1951. Aceasta Recomandare defineste ca fiind CCM orice accord scris cu privire la conditiile de munca incheiat intre: a) pe de-o parte un angajator, un grup de angajatori sau o organizatie de angajatori b) o organizatie, un grup de organizatii ale salariatilor ori reprezentantii acestora pe de alta parte CCM este: - o conventie scrisa privitoare la conditiile de munca si salarizare - o conventie care se incheie intre angajatori pe de-o parte si reprezentantii salariatilor pe de alta parte, fie ca organizatie fie ca reprezentanti ai salariatilor Caracteristicile CCM: 1. Este un contract sinalagmatic: este acel contract care stabileste obligatii reciproce pentru partile contractului (contract de vanzare-cumparare) 2. Este un contract cu titlu oneros: adica in schimbul unui folos 3. Este un contract care presupune prestatii succesive: inseamna ca atat patronatul cat si salariatii isi indeplinesc obligatiile pe o perioada lunga de timp 4. Este un contract solemn: in sesnul ca trebuie sa indeplineasca conditia formei scrise si aceasta forma este prevazuta in lege 5. Este o exceptie de la principiul relativitatii contractelor Categorii de CCM: Sunt cunsocute in general mai multe categorii: 1. La nivelul unitatilor: efectele acestui contract se produc intre angajatorul respectiv si salariati din unitatea respectiva. 2. CCM la nivelul unor grupuri de angajatori daca sunt constituiti intr-o organizatie patronala: efectele se produc la nivelul tuturor angajatorilor care fac parte din respectiva organizatie sau asociatie patronala. 3. CCM pe ramura de activitate: efectele se produc in toate unitatile din respectiva ramura. 4. CCM la nivel national: aceasta categorie de contract desi apare in legea speciala a CCM nu mai este reglementata de Codul Muncii ca urmare a modificarilor din anul 2011. Clauze comune tuturor CCM: 1. Conditiile de munca, salarizarea precum si alte drepturi care decurg din raporturile de munca. 2. Negocierea colectiva obligatory in cazul unitatilor cu peste 21 de salariati. 3. Reglementarea de principiu a solutionarii eventualelor conflicte de munca. 4. Protectia celor alesi in functii sindicale sau delegatii la organele de conducere ale sindicatelor. 5. Orice clauza a CCM trebuie sa respecte dispozitiile legii.

6. Este interzis sa se negocieze sis a se treaca in CCM drepturi de un nivel inferior celui stability prin lege. Este interzis ca in CCM sa se inscrie drepturi inferioare celor din CCM. Modificare CCM: Un CCM poate fi modificat pe intreg parcursul aplicabilitatii acestuia. Aceasta modificare este imposibila prin initiative esclusiva a uneia dintre parti. Este necesara aceiasi procedura: parti, semnaturi, negocieri ca si la incheierea contractului care se modifica. Incetarea CCM: CCM poate inceta prin acordul partilor sau in baza legii dar nu poate inceta ca urmare a denuntarii sale unilaterale: Cauze de incetare: - expirarea (implinirea) termenului pentru care a fost incheiat; - implinirea termenului pentru care un angajator a fost infiintat sau la terminarea lucrarii pentru care au fost incheiate raporturile de munca; - cazul dizolvarii sau lichidarii juridiciare a societatii; - prin acordul partilor. 2. Contractul individual de munca (CIM) Este contractul in temeiul caruia o persoana numita salariat se oblige sa presteze o anumita munca sub autoritatea unui angajator PF/PJ in schimbul unui salariu. CIM este reglementat in principal prin legea 53/2003. Elementele CIM: 1. Prestarea muncii: nu exista CIM care sa nu aiba ca element component prestarea unei munci. Aceasta munca trebuie sa fie o activitate licita si morala. Munca trebuie prestata intotdeauna pentru o alta persoana si prestarea aceasta a muncii se face in asa fel sa se stie de la inceput cine suporta riscurile si cine este cel care are sarcina activitatii. 2. Salariul. CIM este un contract cu titlu oneros in sensul ca cel care presteaza munca urmareste si obtine un folos in schimbul muncii. Plata salariului este parte componenta a CIM. 3. Subordonarea intre cele 2 parti care sunt egale din punct de vedere juridic, dar CIM presupune subordonarea. 4. Elementul temporal: cu CIM se suprapune unei perioade calendaristice. In acest sens munca este prestata succesiv zilnic cu respectarea unui anumit program de lucru.