Titluri executorii si executare silita indirecta

Executarea silita, corolar indispensabil al dreptului privat, are drept scop realizarea definitiva si practica a unui drept recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca, sau prin orice act juridic care constata in mod neindoielnic diferite feluri de obligatii intre subiectele de drept. Din acest punct de vedere, cunoasterea procedurii civile ar fi incompleta daca ne-am margini doar la studierea principiilor procedurii propriu-zise si n-am cauta sa aprofundam caile pe care pot fi aduse la indeplinire dispozitiile titlurilor executorii. Executarea silita, ca institutie juridica, merge paralel cu dezvoltarea civilatiei, insa nu as putea spune ca importanta sa a fost recunoscuta mereu de legiuitori. Dar necunoasterea sau ignorarea cailor de realizare a unui drept ar insemna a rapi, celui care are dreptul sa triumfe, mijlocul indispensabil pentru a ajunge la ceea ce a castigat, fie pe cale judecatoreasca, fie pe cale conventionala. Nimeni nu se judeca doar pentru a avea castig de cauza pe hartie. Din momentul obtinerii titlului executoriu, creditorul este indrituit sa recurga la toate drepturile acordate de lege in cadrul activitatii de executare silita, in vederea obtinerii materialmente a dreptului castigat. Orice titlu executoriu presupune si obligatii ce trebuiesc indeplinite de catre debitor. Ideal ar fi ca ele sa fie indeplinite de bunavoie, dar realitatea ne demonstreaza, de cele mai multe ori, contrariul, de unde si obligativitatea activitatii de executare silita. Sintagma executare silita evoca ea insasi conotatiile esentiale , determinante ale acestui concept: silirea celui obligat printr-o hotarare judecatoreasca sau printr-un alt titlu executoriu sa-si indeplineasca prestatia, atunci cand el nu se asociaza voluntar la realizarea dreptului recunoscut prin acel titlu. Astfel cum s-a spus, urmarirea silita este procedura prin mijlocirea careia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca sau printr-un alt titlu executoriu, constringe si cu concursul organelor de stat competente pe debitorul sau, care nu-si executa de bunavoie obligatiile decurgand dintr-un asemenea titlu, de a si le aduce la indeplinire in mod silit. Ar rezulta, astfel , o viziune maniheista : bun debitor si rau debitor.

Realitatea este, insa, mai nuantata: executarea fortata nu este decat un substituit imperfect al executarii voluntare si intre aceste doua extreme s-ar afla plata celui resemnat, obtinuta prin efectul presiunii psihologice mai debitorului, pentru a-l incita sa-si execute datoria . mult sau mai putin puternica asupra