FMI

si rolul sau in economiile in tranzitie

Tranzitia in Europa Centrala si de Est Tranziia, dei nu este un proces nou, mbrac dimensiuni specifice n Europa Central i de Est, n special ca urmare a necesitii trecerii de la un sistem bazat pe proprietatea colectiv la unul bazat pe proprietatea privat. rile din centrul i estul continentului european au trecut, dup cel de-al doilea rzboi mondial, n mai puin de jumtate de secol, prin dou experiene de amploare. Primul proces a reprezentat tranziia de la societatea democratic, bazat pe economia de pia, la societatea totalitar, cu o economie supercentralizat; al doilea proces reprezint tranziia n sens invers. Prima tranziie, impus cu brutalitate, s-a desfurat pe parcursul a dou decenii, metodele totalitariste de conducere economic fiind promovate treptat i generalizate n anii 70. Ea a avut ca model tranziia realizat de soviete ntre cele dou rzboaie mondiale. Caracteristica principal a rilor socialiste cu economie centralizat a fost folosirea planului imperativ, care solicita intervenia direct a guvernului i care trebuia s asigure aplicarea prevederilor lui privind obinerea unor anumite producii fizice i valorice pe baza unui mix de intrri prevzut n plan. rile foste comuniste au fost rile care, dup cel de-al II-lea Rzboi Mondial au intrat n sfera de influen a URSS, fiind obligate la un experiment dramatic, acela al construirii socialismului, experiment soldat cu

un eec economic i cu milioane de victime omeneti. Ele au fost att ri europene (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Romnia, Bulgaria, republicile baltice), ct i ri asiatice (Vietnam, Mongolia, Coreea de Nord), majoritatea dintre ele devenind membre ale unei organizaii de integrare creat de URSS n anul 1949, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Toate rile foste comuniste s-au confruntat din anii 80 cu o evident criz a sistemului economic socialist, criz care s-a acutizat n a-II-a jumtate a perioadei respective. Pentru unele ri manifestrile de criz deveniser evidente i se exprimau prin dezechilibre cronice (deficite bugetare de proporii, inflaie sau hiperinflaie, penurii generalizate de produse, acumularea de datorii externe mpovrtoare) - Polonia, Iugoslavia. Pentru altele, criza era latent i se manifesta prin stagnare economic - Cehoslovacia, Ungaria. n sfrit, n cazul majoritii rilor comuniste criza era ascuns n spatele unor raportri false. Concomitent cu criza de sistem a economiilor socialiste s-a manifestat i criza organizaiei lor de integrare economic, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.). De la mijlocul anilor 80 acesta s-a ncercat a fi revitalizat, ca urmare a evalurii ineficienei majoritii formelor de colaborare interstatal practicate. S-a proiectat chiar, la un moment dat, construirea unei piee unite (!), ca replic, evident, la piea intern unic a C.E.E (n proiect la data respectiv). Tendina de restructurare a C.A.E.R. era rezultatul aciunii conjugate att a rilor membre, ct i a U.R.S.S., ultima confruntat cu costurile uriae ale meninerii influenei sale politice n zon (cel mai evident dintre ele era meninerea preului ieiului pentru sateliii si la un nivel mult inferior preului internaional, de 7 USD/ baril, comparativ cu 15-20USD/baril). ncercrile de reformare a sistemului economic socialist dateaz nc din anii 60, cnd tot mai multe ri din Europa Central i de Est au nceput s identifice neajunsuri mari cauzate de centralizarea prin plan, controlul i izolarea de restul lumii. Primele ncercri de introducere a unor elemente de pia i a unor noi mecanisme economice au fost fcute n Polonia i Ungaria, dar fr atingerea celor doi piloni de rezisten ai economiei socialiste: tipul societii i planificarea. Mai trziu, n Ungaria i Iugoslavia, anumite competene au fost transferate de la centru ctre ntreprinderi sau autoriti locale, iar directivele de plan au fost diminuate1. Aceasta a ncurajat iniiativa unor ntreprinderi de a aplica o strategie de producie mai flexibil i a se adapta mai uor la cerinele pieei. Din

pcat, n Romnia nu au existat nici mcar astfel de cosmetizri ale sistemului socialist, ceea ce a influenat ntr-o msur ridicat evoluia economic de dup 1989. ncepnd cu anul 1989, comunismul se prbuete n rile europene aflate n sfera de influen sovietic i, mai trziu, n fostele republici ale Uniunii Sovietice i n unele ri din Asia, din anul 1991 destrmndu-se i CAERul. Dup 45 de ani de comunism, rile din fostul lagr socialist au fost supuse unui nou experiment istoric:tranzitia de la o economie planificata la o economie de piata. Reformele economice lansate la nceputul anului 1990 n rile est-europene nu au reprezentat un scop n sine: tranziia la economia de pia de la o economie socialist, planificat centralizat devenise o necesitate

impus de adncirea crizei economice n toate aceste ri n decursul anilor '80, precum i a crizei din cadrul C.A.E.R.(Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), tot mai evident de la mijlocul deceniului al 9-lea. De asemenea, transformarea sistemului economic intea s consolideze procesul de democratizare politic, propunndu-i s creeze premisele exercitrii drepturilor i libertilor economice ale individului, care, desigur, nu ar trebui disociate de responsabilitile personale i colective n acest plan. Scopul final al transformrilor l constituia creterea prosperitii individuale i colective, meninerea ordinii i pcii sociale. FMI Necesitatea instituirii unei institutii financiar-monetare internationale a constituit-o gravele dezechilibre inregistrate de majoritatea tarilor lumii, in urma celui de-al doilea razboi mondial, instabilitatea cursurilor de schimb, deteriorarea schimburilor comerciale. Ulterior, aparitia si perpetuarea crizelor financiare a facut necesara instaurarea unei idei de ordini monetare internationale care sa reglementeze si sa limiteze fluctuatia cursurilor de schimb, paritatea monedelor, reducerea deficitului balantei de plati, liberalizarea pietelor financiare si a contului de capital. FMI, in calitate de promotor al principiilor fundamentalismului de piata, a participat la reconstructia economica si institutionala a acestor tari, atat de pe pozitii de creditor international, cat si de partener in adoptarea si implementarea programelor de reforma economica. Odata cu declansarea tranzitie s-au conturat si teorii in scopul identificarii cauzelor si diminuarii efectelor acestui proces. Desprinsa din modelul neoclasic, teoria fundamentalista a pietei este sustinuta in special de economisti ai FMI ca A. Gelb, S. Fischer, J. Sachs, D. Lipton, C. Gray fiind urmata de cele mai multe tari in tranzitie din Centrul si Estul Europei. Aceasta teorie, cunoscuta sub denumirea de abordarea bigbang (terapia de soc), cu puternice conotatii monetariste, implica simultan initierea si implementarea macrostabilizarii, preturile si reforma pietei, restructurarea intreprinderilor, privatizarea si reorganizarea institutionala. Reforma de tipul terapie de soc presupune liberalizarea brusca a preturilor pentru a elibera excesul de masa monetara si a internaliza preturile internationale; liberalizarea rapida a comertului exterior; introducerea convertibilitatii monedei dupa o devalorizare substantiala si utilizarea sa ca ancora nominala antiinflatie precum si ca instrument de stimulare a exportului; practicarea unei fiscalitati severe, constand in cea mai mare parte in eliminarea subventiilor.

Radicalii, adepti ai teoriei big-bang-ului, bazandu-se pe experienta aplicarii reformelor in cadrul unor tari in curs de dezvoltare cu un nivel mediu al venitului/locuitor (tari din America Latina) pledeaza pentru aplicarea rapida si concomitenta a unor programe de stabilizare macroeconomica si a unei privatizari fortate, rapide. A. Gelb sau C. Gray arata ca o abordare evolutiva a tarilor din fosta regiune CAER este improprie iar transformarea economiilor centralizate in economii concurentiale este imposibila fara un angajament ferm: nu exista o modalitate de a face schimbari in mod gradual, ci numai rapid. In opinia acestora, aplicarea unor reforme graduale, chiar daca ar parea mai putin dureroase la inceput, ar genera mai apoi instabilitate economica, inflatie. Ritmul sustinut al reformelor, definirea drepturilor de proprietate, atragerea investitiilor straine, corelat cu asistenta financiara internationala ar putea in final sa realizeze stabilitatea macroeconomica si reforma institutionala. Adeptii abordarii graduale a reformei, considera ca interesul pentru acest tip de reforma se justifica atunci cand acceptarea politica a reformei globale fara termen implica compensatii financiare excesive. Cu conditia coerentei in timp, apreciaza ei, gradualismul poate sa fie o politica optimala pentru un guvern reformator, in prezenta unei asimetrii a informatiei, a lipsei unui angajament ferm asupra liniei de conduita in viitor si a constrangerilor de natura politica. Implementarea politicilor economice recomandate de FMI a constituit un pas important in procesul de tranzitie la economia concurentiala de piata In primii ani de tranzitie, 18 tari au primit asistenta financiara prin intermediul Facilitatii de Transformare Sistemica (o noua facilitate de finantare introdusa de FMI pentru o perioada de timp limitata (1993-1995), cu conditii mai putin severe si care constituie un inceput pentru accesul mai larg la facilitatile Fondului), acordurilor stand-by. Intarzierile inceperii programului de finantare se datorau timpului necesar stabilirii unor politici comune cu autoritatile locale si identificarii unor elemente de baza, specifice pietei, inainte ca programul sa fie implementat. Din aceste motive, precum si din necesitatea asumarii angajamentului de respectare a conditiilor programului de reforma de catre autoritatile locale, FMI avea un numar de actiuni prioritare (elemente standard ale programului de finantare), masuri importante de reforme structurale sau adoptarea unei legislatii corespunzatoare care se cereau a fi initiate inainte ca transele programului FMI sa inceapa. La inceputul anilor 90, FMI si Banca Mondiala recomandau politici economice de inspiratie neoliberala, rezultat al colaborarii expertilor celor

doua institutii, avand ca reper o lucrare a lui Arnold C. Harberger (Economic Policy and Economic Growth), cunoscute sub genericul consensul de la Washington ce vizau urmatoarele aspecte: introducerea unei discipline fiscale severe; reformarea cheltuielilor publice; reformarea sistemului de impozitare; liberalizarea ratei dobanzii, a politicii financiare si a politicii cursului de schimb; liberalizarea investitiilor de capital strain; liberalizarea comertului exterior; efectuarea reformei drepturilor de proprietate, privatizarea rapida, dereglementarea economiei. Reprezentantii FMI si ai Bancii Mondiale recunosteau ca este nevoie de a reconsidera cateva probleme, precum: raportul dintre macrostabilizarea economica si politicile de sustinere a cresterii economice, dovedindu-se necesara focalizarea atentiei, in etapa actuala, asupra celor din urma; rolul statului in coordonarea intregului proces de transformare sistemica, cu scopul unei optimizari a costurilor acestuia; realizarea unui echilibru intre sursele de finantare din aceste tari, ceea ce presupune, simultan, consolidarea sistemului bancar, pe de o parte, si crearea si supravegherea pietelor financiare, pe de alta parte. Noul Consens recunoaste ca este necesar un set mai larg de instrumente de interventie a statului pentru a realiza cresterea economica si ca aceasta trebuie corelata cu o crestere a nivelului de trai. Se pare ca FMI manifesta o dorinta de schimbare, de inviorare a conceptiilor sale privind programele de reforma. Astfel, directiile de orientare guvernamentala propuse de FMI vizeaza repozitionarea institutiei in ecuatia responsabilitatilor impartite de FMI si guvernele tarilor beneficiare de asistenta sa financiara precum si renuntarea la implementarea programelor de redresare macroeconomica unice. Societatile care se creeaza, ca urmare a destramarii comunismului, trebuie sa fie democratice, sa permita participarea, sub diferite forme, a cetatenilor la luarea deciziilor care le influenteaza viata, sa sprijine amplele forte internationale in mijlocul carora se afla o tara sau alta, luate in parte. Schimbarile din ultimii ani in atitudinea FMI confirma reforma ampla a institutiei, impusa de noile conditii ale economiei globale si de experienta acumulata si vizeaza adaptarea asistentei financiare si tehnice la realitatile existente, corelata cu o noua viziune asupra conditionarilor impuse. Liberalizarea prematura a unor piete de capital a condus la instalarea incertitudinii si a crizelor economice, ceea ce impiedica implementarea de politici economice nationale. Presiunea pietelor financiare a impus, in special din partea FMI, generalizarea politicilor de austeritate (bugete echilibrate sau cu deficite din ce in ce mai mici), creatoare de situatii sociale discordante, insotite de dezechilibre, cum ar fi somajul, coruptia, aparitia si intensificarea economiei subterane, guvernele concurand intre ele in incercarea de a convinge pietele financiare externe de soliditatea

economiilor locale in vederea integrarii in sisteme economice concurentiale, in speta, Uniunea Europeana. Redefinirea rolului statului Transformarea politic i social-economic a fostelor ri comuniste necesita o ampl oper legislativ i instituional. n plan economic, au fost reconstruite instituii i mecanisme proprii economiilor capitaliste, care dispruser sau funcionau atrofiat n economiile de comand. De asemenea, a fost redefinit rolul statului n economie. Astfel, pe de o parte a fost restrns rolul su de principal agent economic i el a ncetat de a fi agent unic de coordonare a raporturilor economice, mprind acest rol ultim cu pieele, pe msur ce acestea au fost create. De asemenea, statul a instituit regulile de joc din economie i vegheaz ca ele s fie respectate. Apoi, el asigur oferta de bunuri colective (educaie, servicii de sntate, securitate naional, ordine intern, infrastructur .a.) i acioneaz pentru a corecta eecurile pieei. Caracteristici ale tranzitiei Tranzitia la economia de piata concurentiala presupune crearea unor mecanisme pentru alocarea si utilizarea eficienta a resurselor si pentru o distributie echitabila a veniturilor, ceea ce, in opinia economistilor occidentali, poarta denumirea si de ajustare structurala. Programele de stabilizare au reprezentat, in principal, mandatul FMI si au fost aplicate in vederea reducerii deficitelor interne si externe si obtinerii unei alocari cat mai eficiente a resurselor, reducerii distorsiunilor provocate de subventii, utilizand in acest scop masuri de liberalizare a preturilor si a comertului. Pe parcursul procesului de tranzitie, in toate tarile au fost aplicate in mod succesiv mai multe programe de stabilizare, convenite cu reprezentantii FMI. Obiectivele economice urmarite in procesul de tranzitie sunt cresterea eficientei economice si promovarea cresterii PIB. Elementele majore ale procesului de tranzitie cuprind macrostabilizarea, liberalizarea preturilor si a pietei (inclusiv comertul international), restructurarea si privatizarea intreprinderilor de stat si redefinirea rolului statului. Alte masuri de modificare structurala au fost reprezentate de reformele institutionale si cele sectoriale. Principalele reforme institutionale au in vedere atat privatizarea intreprinderilor aflate in proprietatea statului in vederea inlaturarii monopolului exercitat de catre stat, cat si sectoarele financiar, fiscal, in scopul eliminarii distorsiunilor ce restrictioneaza alocarea eficienta a

resurselor si al flexibilizarii acestora. Reformele sectoriale urmaresc cresterea competitivitatii sectoarelor agricol, industrial, energetic, precum si crearea unei infrastructuri eficiente, capabile sa creeze premisele favorabile unui mediu economic dinamic. Pentru tarile care s-au confruntat cu probleme grave in procesul de tranzitie, este de remarcat ca majoritatea programelor FMI au fost controversate datorita costurilor sociale implicate si a variatiilor productiei interne. In aceste tari, FMI a insistat pe analiza angajamentul autoritatilor inainte de derularea imprumuturilor, dar si pe intreruperea acordarii transelor daca autoritatile nationale nu depun destule eforturi pentru indeplinirea obiectivelor stabilite in program. Acolo unde disciplina fiscala s-a mentinut, iar reformele structurale au fost continuate, , inflatia a ramas controlata si productia s-a refacut mai rapid decat acolo unde eforturile de stabilizare si de reforma au fost mai putin consistente. In acord cu principiile conditionarii programelor FMI, suportul financiar a fost acordat cu mai putine intarzieri si intreruperi acelor tari in care implementarea politicilor de stabilizare si de reforma a fost deosebit de prompta, cum ar fi Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia. Celelalte tari (Romania, Bulgaria, tarile CSI) se au confruntat cu dificultati sporite in ceea ce priveste privatizarea si restructurarea, costuri sociale insemnate, somaj. La inceputul perioadei de tranzitie, toate tarile, fara exceptie, au inregistrat scaderi dramatice ale nivelului productie; ulterior, in urma aplicarii unor programe de reforme economice, productia a inceput sa creasca. Obiectivele propuse i convenite cu F.M.I. prin aceste programe (i de ndeplinirea crora era condiionat obinerea de credite de la aceast instituie), au fost deseori nerealiste. Criteriile de performan se refereau la nivelul deficitului bugetar admis, rata inflaiei, soldul balanei comerciale sau de pli externe, etapele efecturii unor reforme instituionale etc. Aceast estimare incorect s-a datorat unei insuficiente cunoateri de ctre experii F.M.I. a particularitilor economiilor acestor ri, necontracarat de negociatorii est-europeni, constrni s accepte propunerile lor de necesitatea finanrii reformei prin credite externe, alteori supraestimrii rezultatelor posibile de ctre chiar guvernanii rilor n tranziie. Prima reforma preconizata de FMI in toate tarile este abolirea controlului asupra preturilor. Aceasta masura de eliminare a reglementarilor, provoaca, in mai multe tari din Europa de Est, o explozie a preturilor care depaseste previziunile cele mai pesimiste. De fapt, excedentul de lichiditati monetare acumulate in anii de economie centralizata, provoaca o puternica inflatie reprimata. Lipsa de concurenta pe piata contribuie, de asemenea, la explozia

inflatiei. In Polonia, Cehia si Slovacia, la inceputul anului 1990, iar mai apoi si in Bulgaria, in anul 1991, s-a optat pentru liberalizarea preturilor pe scara extinsa si intr-un singur pas (liberalizare de tipul big-bang, ceea ce a condus la cresteri uriase ale preturilor (in Polonia cu 400-600%, in Bulgaria cu pana la 700%). In primul an al liberalizarii, in Polonia au fost mentinute preturi administrate de stat pentru 14 categorii de produse, in anul 1991, fiind reduse la 3-4. In Bulgaria, in anul 1991 au ramas 4 categorii de preturi administrate, iar alte 14 doar controlate (la bunurile de stricta necesitate). In Ungaria s-a realizat cea mai graduala liberalizare de preturi, de la 40% in anul 1987, la 90% la sfarsitul anului 1990. in Romania, liberalizarea preturilor s-a efectuat in mai multe etape, incepand cu noiembrie 1990 pana in mai 1993, acest gradualism excesiv fiind de natura sa alimenteze continuu inflatia. , liberalizarea treptata a preturilor in Ungaria inca din anii 80 (la nivelul anului 1987 circa 40% din preturi erau liberalizate, iar la finele anului 1989 circa 62%) a usurat adaptarea agentilor economici si a redus nivelul anual al inflatiei corective. Un alt factor de natura inflationista este si liberalizarea salariilor fara a tine cont de spirala pretsalariu si fara o crestere a productivitatii muncii. In Polonia, acest lucru a fost realizat printr-o indexare redusa a salariilor nominale in timpul primelor luni ale stabilizarii si introducerea unui impozit asupra cresterilor salariale in sectorul de stat. In Cehoslovacia, inainte de 1993, un acord intre guvern, angajati si sindicate a asigurat atat un nivel acceptabil de scadere a salariilor reale, cat si un nivel ingaduit de crestere a salariilor nominale. In Ungaria, cresterile salariilor nominale erau controlate printr-un impozit asupra fondului de salarii, cuplat cu scutiri, daca intreprinderile reuseau sa reduca numarul de salariati. In unele tari in tranzitie, dezechilibrele bugetare s-au datorat in mare masura necesitatii de a mentine sau imbunatati finantarea securitatii sociale, sub presiunea opiniei publice, deteriorarii performantei intreprinderilor si evaziunii fiscale, ceea ce a condus la nerespectarea acordurilor convenite cu FMI in ceea ce priveste raportul deficit/PNB, alimentand si inflatia. Respectarea raportului deficit/PNB convenit cu FMI faciliteaza atat finantarea din partea acestui organism, cat si accesul la credite pe pietele financiare internationale, caz in care costurile sociale se majoreaza pe termen scurt, dar, pe termen lung, se asteapta inregistrarea unei cresteri economice durabile. Se remarca faptul ca Romania si Bulgaria au inregistrat un declin semnificativ al productiei ca urmare a continuarii aplicarii masurilor de liberalizare a economiei in perioada 1996-1997, coroborate cu accelerarea inflatiei si a somajului, deprecierea monedei nationale, cresterea deficitului de cont curent, imposibilitatea contractarii de credite cu dobanzi avantajoase.

Evolutiile inflationiste au condus la acordarea unei importante deosebite asigurarii stabilitatii monetare interne, a stabilitatii preturilor, ceea ce constituie obiectivul final al politicilor monetare adoptate de Bancile Centrale . FMI a incurajat aplicarea masurilor de politica monetara restrictiva prin cresterea ratei dobanzii Bancii Centrale, in scopul restabilirii unei rate realpozitiva a dobanzii (in Polonia, noile rate au fost aplicate chiar si la imprumuturile vechi) si prin reglementarea directa a imprumuturilor bancare Politica ratelor dobanzii a fost combinata cu un control direct asupra ofertei de moneda prin impunerea unor limite de creditare si a constituirii unor rezerve obligatorii mari In realizarea procesului de tranzitie, FMI a insistat asupra masurilor de liberalizare, stabilizare si privatizare rapida. Liberalizarea imediata a preturilor la majoritata produselor a condus, asa cum am aratat, la cresterea inflatiei, ceea ce necesita inasprirea politicii monetare prin cresterea ratelor dobanzilor, avand ca efect restrictionarea creditelor si reducerea cererii agregate Liberalizarea comertului, in acceptiunea FMI, permitea cresterea venitului unei tari, determinand mobilizarea resurselor dinspre destinatiile mai putin productive spre cele mai productive, folosind avantajul comparativ. Efectele aplicarii acestei reforme, respectiv cresterea locurilor de munca, ca urmare a cresterii productivitatii, nu s-au realizat, asa cum spera FMI, din cauza programelor sale de austeritate, care au generat cresterea ratelor dobanzilor, supraevaluarea cursului de schimb valutar, ceea ce a facut ca importurile sa devina ieftine, iar exporturile sa ramana in urma. . Liberalizarea contului de capital, una dintre masurile de macroestabilizare cerute de FMI, permitea deschiderea economiei si localizarea fluxurilor de capital si a investitiilor straine. In perioada 1990-2001, investitiile straine directe in Romania au atins nivelul de 7,3 miliarde USD (din care circa 2 miliarde USD in privatizare), nivel aflat departe de potentialul real al economiei si de situatia inregistrata in tarile vecine Polonia (39 miliarde USD), Ungaria (21,5 miliarde USD), Cehia (12,5 miliarde USD). Aceasta diferentierea se poate explica prin pozitia factorilor de decizie fata de investitiile straine directe din tarile mentionate care a fost diferita, atat in continut, cat si ca grad de implementare. Fata de celelalte tari in tranzitie, cu exceptia Bulgariei, Romania se afla pe o pozitie defavorabila atat ca volum, cat si ca pondere in PIB, in special in perioada 1998-1999, afectand rata de investire, care a coborat la cote foarte mici, chiar si in conditiile in care investitiile straine

directe au inregistrat un salt considerabil in anii 1997-98 si chiar in raport cu propriile niveluri ale ratei investitiilor din anii de inceput ai tranzitiei. Analiza nivelului inflatiei in unele tari cu o economie in tranzitie pune in evidenta impactul unor regimuri diferite de formare a preturilor asupra nivelului general al acestora. Dintre factorii care influenteaza nivelul inflatiei se pot enumera variatia cursului de schimb, a preturilor energiei electrice, energiei termice si energiei totale (energie electrica, gaze si incalzire centrala). Astfel, sub influenta masurilor de eliminare a mecanismelor de control al preturilor, a rigiditatii nominale si a problemelor fiscale, inflatia a inregistrat n Ungaria, Polonia si Cehia niveluri inalte la inceputul anilor 1990, urmate de un proces gradual de reducere. Pentru Romania inflatia inregistrata in perioada 1990-2001 a oscilat in limite largi. Romania a optat, spre deosebire de alte tari foste comuniste, pentru o strategie de liberalizare graduala a preturilor, cea ce a condus la o evolutie diferita a inflatiei. Astfel, in 1990 inflatia a inregistrat un minim de 5,1% (cand majoritatea preturilor se aflau inca sub controlul statului) si un maxim de 256,1% in anul 1993, datorat in mare masura socului generat de eliminarea subventiilor la numeroase produse, de introducerea taxei pe valoarea adaugata, de reglementarea regimului accizelor la produsele autohtone si acomodarii deficitului cvasifiscal. In ultimii ani, Romania a facut progrese semnificative in combaterea inflatiei care la finele anului 2004 a fost de 9, %, iar pentru finele anului 2005 FMI prognoza o rata medie a inflatiei de 8,2% si de 5,7% in 2006. Pentru tarile care s-au confruntat cu probleme grave in procesul de tranzitie, este de remarcat ca majoritatea programelor FMI au fost controversate datorita costurilor sociale implicate si a variatiilor productiei interne. In aceste tari, FMI a insistat pe actiunile prioritare din domeniile cheie pentru a analiza angajamentul autoritatilor inainte de derularea imprumuturilor, dar si pe intreruperea acordarii transelor daca autoritatile nationale nu depun destule eforturi pentru indeplinirea obiectivelor stabilite in program. Cele mai ample efecte negative care vizeaza direct economia nationala si populatia, s-au inregistrat ca urmare a aplicarii masurilor de liberalizare, inaintea constituirii unui cadru institutional favorabil, menit sa estompeze aceste efecte, dar cu implicarea factorului politic in virtutea obtinerii de avantaje economice. Liberalizarea economiei nationale s-a realizat in mai multe etape, insa fara conturarea unor beneficii sociale si economice, cel putin pe termen scurt, pentru cea mai mare parte a populatiei. Astfel, in cazul primului pas, al privatizarii, politicienii locali se grabesc sa

privatizeze companiile de stat, in dezavantajul national, dar cu foloase personale. In competitia pentru atragerea investitiilor straine, statul isi maximizeaza pierderile, prin facilitati fiscale pentru investitorii straini si crearea de zone libere, prin mentinerea unor salarii mai mici si descurajarea revoltelor sindicale. Din aceste considerente se poate afirma ca multinationalele pot cumpara ieftin industriile locale, pana la a dobandi controlul asupra anumitor ramuri ale economiilor nationale. In privinta celui de-al doilea pas, liberalizarea pietei de capital, teoretic, investitiile de capital pot sa intre si sa iasa din economiile nationale, ele, mai mult ies, intrucat, dupa cateva speculatii imobiliare sau valutare, fara beneficii pentru tara respectiva, capitalurile straine sunt retrase. Solutia propusa, in acel moment, tot de FMI, pentru mentinerea capitalurilor straine in tara este cresterea ametitoare a dobanzilor, pana spre 30-80%, ceea ce, din nou, duce la falimentarea economiilor nationale, prin falimentarea companiilor locale. Referitor la al treilea pas, liberalizarea preturilor, trebuie mentionat ca, desi stiu ca marirea preturilor la alimente si utilitati publice duce la revolte sociale, inclusiv impotriva FMI, organismele internationale lasa lucrurile sa mearga in aceasta directie. In sfarsit, ultimul pas, liberalizarea comertului, dupa regulile Organizatiei Mondiale a Comertului si ale Bancii Mondiale numai ca, in timp ce impune statelor putin dezvoltate si sarace eliminarea barierelor fiscale la importuri, Occidentul dezvoltat si bogat se apara impotriva importurilor, de produse agricole sau siderurgice, din aceasta parte a lumii. Datorita costurilor majore ale procesului de tranzitie si situatiei economice precare a tarilor aflate in acest proces, era necesara o alta abordare de catre FMI a acestor tari, prin care sa acorde o mai mare atentie capacitatii administrative si politicilor promovate de autoritatile nationale in vederea sustinerii procesului de reforma prin masuri populare. Dar in unele dintre aceste cazuri dificile, in care sustinerea politica a reformei a fost mai slaba, ar fi fost mai bine pentru FMI sa nu acorde sprijin financiar decat atunci cand tarile respective s-ar fi angajat intr-un program economic pe care l-ar fi putut respecta. Astfel implementarea programelor FMI se poate realiza doar cand tarile respective promoveaza masuri economice viabile, tehniciste si nu populiste. Este clar ca suportul politic intern si dezvoltarea unui cadru institutional viabil sunt esentiale pentru ca programele FMI sa fie eficiente si in aceste tari. Efectele programului economic impus de FMI pentru reforma macroeconomica in tarile in tranzitie vizeaza in principal aspectul social, deteriorarea climatului de munca, somajul deosebit de ridicat, incurajarea evaziunii fiscale si a coruptiei, promovarea unor tehnici de privatizare care nu sunt insotite de crearea imediata a locurilor de munca. Totodata, cresterea

economica intarzie sa apara, iar costul reformei este tot mai ridicat. In tarile in care tranzitia nu s-a realizat total, rolul FMI a fost deosebit de controversat. Procesul de globalizare accentueaza diferentele dintre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare sau in tranzitie. Liberalizarea comertului sau deschiderea economiei lor marfurilor si companiilor straine (urmand politicile impuse de FMI sau Banca Mondiala) au condus adesea la rezultate dezastruoase, economiile respective nefiind pregatite sa faca fata concurentei reale. Scopul msurilor de stabilizare macroeconomic era reducerea ratei inflaiei i a deficitului bugetar. Dei similare ca i coninut (politici monetare i fiscale restrictive, utilizarea unor ancore de stabilizare) programele de stabilizare aplicate n rile est-europene au fost diferite nu doar din punctul de vedere al momentului introducerii lor, ci i ca amplitudine i severitate a msurilor. Elementele comune au inclus: liberalizarea preturilor si a cursului valutar in consens cu politicile monetare stabilite, liberalizarea comertului interior si exterior, demonopolizarea marilor intreprinderi de stat, privatizarea rapida a comertului cu amanuntul, incurajarea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, prevederea in bugetele locale a taxelor de securitate sociala etc. . In anii 90 a existat o mare diversitate in ceea ce priveste eforturile de reforma si performantele tarilor aflate in procesul de tranzitie la economia de piata. Cativa factori cheie explica aceasta eterogenitate, cu deosebire diferentele substantiale in ceea ce priveste conditiile initiale ale fiecarei tari aflate in procesul de tranzitie, mediul extern, vointa si abilitatea autoritatilor nationale in implementarea si mentinerea politicilor de stabilizare economica si de reforma structurala, cu sau fara sprijin din partea FMI sau a comunitatii financiare internationale, in ansamblu. Deoarece acesti factori erau determinanti in procesul de tranzitie pentru multe tari, aprecierea contributiei programelor FMI si a politicilor sale este dificila si necesita un orizont de timp indelungat pana cand situatia economica a tarii respective se imbunatateste. La inceputul perioadei de tranzitie, toate tarile, fara exceptie, au inregistrat scaderi dramatice ale nivelului productie; ulterior, in urma aplicarii unor programe de reforme economice, productia a inceput sa creasca Obiectivele propuse i convenite cu F.M.I. prin aceste programe (i de ndeplinirea crora era condiionat obinerea de credite de la aceast instituie), au fost deseori nerealiste. Criteriile de performan se refereau la nivelul deficitului bugetar admis, rata inflaiei, soldul balanei comerciale

sau de pli externe, etapele efecturii unor reforme instituionale etc. Aceast estimare incorect s-a datorat unei insuficiente cunoateri de ctre experii F.M.I. a particularitilor economiilor acestor ri, necontracarat de negociatorii est-europeni, constrni s accepte propunerile lor de necesitatea finanrii reformei prin credite externe, alteori supraestimrii rezultatelor posibile de ctre chiar guvernanii rilor n tranziie. Efectele pozitive pot fi considerate: inerea sub control a inflaiei (dei reducerea acesteia s-a realizat mult mai lent dect s-a anticipat), stimularea exporturilor, diminuarea, n majoritatea rilor, a deficitelor bugetare. Aceste efecte pozitive s-au obinut, n opinia multor economiti, est sau vesteuropeni, cu costuri economico-sociale mult prea mari, economistul polonez D. Rosati considernd unele rezultate drept succese sterile. ntre efectele negative, cele mai evidente au fost: reducerea dramatic a produciei industriale, a investiiilor i a veniturilor reale ale populaiei, restrngerea volumului desfacerilor de mrfuri, blocaje financiare de proporii. Una dintre problemele dificile ale tranziiei a reprezentat-o problema concilierii msurilor de macrostabilizare cu cele de ncurajare a creterii economice. rile analizate au avut modaliti diferite de realizare a acestor dou obiective concomitent, mbinnd n forme specifice diferite msuri de politic economic. Drept urmare, de la mijlocul anilor 90 unele ri foste comuniste, precum Polonia sau Cehia reuesc s reintre mai decis pe fgaul creterii economice, fr ns a se situa la adpost de orice form de instabilitate economic (spre exemplu, Cehia se confrunt n 1997 cu o criz financiar de proporii). De la sfritul anilor 90 apare mai evident diferena de evoluie a dou grupe de ri din aceast regiune. Astfel, o prim grup este constituit de rile considerate reformatoare, care reuesc s fie recunoscute mai devreme ca economii de pia funcionale i s nregistreze performane macroeconomice solide (Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia). Cel de-al doilea grup, constituit din Romnia, Bulgaria i Slovacia reprezenta un grup de ri cu evoluii indecise n planul reformelor economice i cu performane macroeconomice slabe pn la nceputul anilor 2000. UE Un aspect interesant n legtur cu tranziia la economia de pia l reprezint aprecierea ncheierii acestui proces. n opinia noastr, ncheierea tranziiei este n mare msur o decizie politic, ce ine de contextul particular al situaiei din aceast regiune. rile din fostul lagr comunist i-au manifestat dorina de a adera la

Uniunea European nc din primii ani ai deceniului 10. Problema cea mai important o constituia faptul c, spre deosebire de alte extinderi, aceasta avea s se fac cu ri total atipice, att din punct de vedere economic, ct i politic sau social. De aceea, au fost construite criteriile de la Copenhaga. rile candidate urmau s fie monitorizate i evaluate n legtur cu ndeplinirea celor trei criterii: economic, politic i de capacitatea de a ndeplini obligaiile de membru al UE. A fost introdus, de asemenea, conceptul de economie funcional de pia, statut ce, odat acordat, presupunea, n esen, ncheierea procesului de tranziie la economia de pia. Conceptul a fost de la nceput destul de vag construit, dovad i faptul c performanele rilor ce au primit acest statut nu au fost aceleai. ntre anii 1994-1997 cele 10 ri asociate la UE (cele din Europa central i cele trei republici baltice) i nainteaz i cererile de aderare. Negocierile privind aderarea ncep n martie 1998 cu primele 5 ri (Polonia, Cehia, Ungaria, Estonia i Slovenia) iar n anul 2000 ele sunt lansate i pentru celelalte 5 ri asociate (Romnia, Bulgaria, Slovacia, Letonia i Lituania). Dup o perioad de pregtire intens i dup ncheierea negocierilor 8 dintre cele 10 ri asociate foste comuniste devin ri membre ale U.E., odat cu semnarea acordului de aderare din mai 2004, la Atena. Pentru Romnia i Bulgaria se stabilete ca dat posibil de aderare anul 2007, acordul de aderare fiind semnat n primvara anului 2005. Cauzele evolutiei diferite a tarilor in tranzitie Iat care considerm a fi factorii care au determinat evoluia i rezultatele diferite de pn acum ale transformrii sistemice, n diferitele ri esteuropene analizate: 1) Particularitile situaiei economice i politico-sociale la finele anilor 80 i nceputul anului 1990, ca de pild: - gradul de centralizare a economiilor (cele mai centralizate economii erau cele ale Cehoslovaciei i Romniei); - ponderea sectorului de stat i, complementar, existena unui sector particular; de pild, n timp ce n Romnia i Cehoslovacia sectorul de stat acoperea cca. 95% din economie, sectorul particular avea ponderi sensibile n Ungaria (n sfera comerului i a altor servicii) i n Polonia (n agricultur el reprezenta cca. 75% din totalul fermelor, n plus existau numeroase firme mixte mici create cu participarea capitalului polonezilor din emigraie)

- gradul de stabilitate a economiei: rata real a inflaiei i a omajului, nivelul deficitelor bugetare, raportul cerere-ofert pe pieele de mrfuri; din acest unghi de vedere, dac penuriile pe pieele de mrfuri erau endemice n ri precum Polonia i Romnia, pieele din Cehoslovacia i Ungaria erau echilibrate; - volumul datoriei externe i presiunea ei asupra economiei, exprimat prin serviciul datoriei externe; practic trei dintre rile n tranziie se confruntau cu datorii externe mpovrtoare: Ungaria, Polonia i Bulgaria. - nivelul de trai i calitatea vieii; acestea erau mai ridicate n dou ri, dar din cauze diferite; n Ungaria nivelul de trai era mai ridicat n primul rnd ca urmare a extinderii practicii apelrii la o a doua slujb de ctre salariaii din sectorul de stat nc de la nceputul anilor 80, n Cehoslovacia, de asemenea nivelul de trai era ridicat ca urmare a unui standard de dezvoltare mai nalt al acestei ri, comparativ cu toate celelalte ri foste comuniste, interesant fiind i faptul c nu existau diferene sensibile a calitii vieei ntre zona rural i cea urban, ca urmare a unei politici deliberate de majorare a veniturilor lucrtorilor rurali. - mentaliti i atitudini favorabile sau ostile economiei de pia; populaiile din rile care au ncercat reformarea sistemelor anterioare erau mai pregtite; n alte ri doar specialitii cu contacte externe sau intelectualii aveau informaia necesar pentru a evalua favorabil economiile i societile occidentale, n pofida propagandei totalitare ostile i mistificatoare. - configurarea unei societi civile omogene sau, dimpotriv, existena unei societi divizate, cu grupri de interese contradictorii; existena, de pild, n Polonia i n Cehoslovacia a unor formaiuni politice cu un larg suport popular (Forumul Civic, n prima ar i Solidaritatea n cea de-a doua) a fcut posibil parcurgerea rapid, n primii ani ai tranziiei, a unor etape dureroase dar necesare (n succesiuni diferite de msuri), care au creat piloni ai construciei ulterioare a economiei de pia; n mod contrar, n Romnia frmiarea societii n numeroase grupuri de interese i lupta dintre ele pentru obinerea puterii economice a ntrziat adoptarea de legi i crearea de instituii ale pieei. - gradul de dependen de piaa C.A.E.R.; destrmarea C.A.E.R. din anul 1991 a fost un oc extern care a lovit n mod diferit rile n tranziie, n raport cu dependena exporturilor lor de pieele de desfacere sovietice, pe de o parte, i a aprovizionrii cu resurse energetice i cu materii prime din U.R.S.S. pe de alt parte; cea mai afectat a fost Bulgaria, sub ambele aspecte.

2) Evoluia raportului dintre partide - sindicate - guverne, sau dintre diferitele grupuri de interese i guvern, sau, ntr-un cuvnt, modul de configurare a raporturilor sociale. Cteva aspecte erau importante din acest unghi de vedere: credibilitatea guvernelor post comuniste, ncheierea sau nu a unor pacte sociale i respectarea lor, transparena i fermitatea aplicrii legilor. Aceste relaii au determinat: - acceptarea sau neacceptarea unor politici economice restrictive; - promovarea rapid sau tergiversarea adoptrii i aplicrii unor legi mai mult sau mai puin populare, dar necesare, precum legea falimentului i legea marii privatizri; - acordarea de credite prefereniale sau fr garanii; - obinerea de licene i autorizaii. Lipsa de legitimitate a guvernelor n unele ri sau jocurile politice au determinat n acestea dese schimbri de guverne (Bulgaria, Romnia), avnd drept consecin o permanent instabilitate macroeconomic i tergiversarea principalelor reforme structurale. 3) Coerena i principiile fundamentale ale concepiilor de reform ale guvernelor post comuniste. Cel mai sintetic erau definite, de pild, principiile de politic economic ale guvernului lui J. Antall, instalat n iunie 1990 n Ungaria. Programul acestuia, numit Programul renaterii naionale, avea ca motto dou cuvinte: proprietate, libertate.

4) nglobarea msurilor i politicilor de transformare sistemic ntr-o corect secvenialitate. Un exemplu de secvenialitate de referin a fost programul lui V. Klaus, n Cehoslovacia, n 1990. 5) Impactul diferit al unor factori externi, de la destrmarea CAER i pn la aderarea la UE. 6) Fora de negociere i credibilitatea guvernelor n raporturile cu marile puteri i cu organizaiile financiare internaionale. Cteva exemple n acest sens ar fi: - n timp ce Polonia a beneficiat de o reducere masiv a datoriei sale fa de Clubul de la Paris, ca urmare a sprijinului S.U.A., Bulgaria a purtat negocieri dificile n acest scop cu membrii Clubului de la Londra; - n timp ce majoritatea rilor est-europene ce au aspirat la ncheierea unor acorduri cu F.M.I. pentru obinerea unor credite stand-by au fost obligate s accepte criterii foarte severe pentru deficitul bugetar, Ungaria a obinut acceptul F.M.I., n primii ani ai tranziiei, pentru meninerea unor deficite relativ mari, situaie ce i-a permis aplicarea unor politici fiscale mai relaxate; calendarele de reducere a taxelor vamale negociate de rile est - europene n acordurile de asociere la U.E. sunt diferit ealonate, Ungaria protejndu-i cel mai bine interesele naionale, n pofida cererii sale de integrare rapid n U.E.

Contradictii Nepregtit s rspund tuturor ntrebrilor apriorice procesului, sau aprute n cursul desfurrii lui, teoria economic a furnizat ns puncte de reper (conturnd contradicii sau dileme, punnd n eviden corelaii sau indicnd efectele posibile ale unor politici economice) I. S subliniem mai nti cteva contradicii de fond ale procesului de tranziie din fostele ri comuniste: a) Statul, ca important for de creare i de coordonare apoi a instituiilor economiei de pia urma s acioneze, n mod paradoxal, n

sensul reducerii rolului su n economie. Desigur c statul nu este o abstraciune, ci el este reprezentat de aparatul executiv, care pune n aplicare legi adoptate de reprezentanii puterii politice dintr-un anumit moment istoric. Aceast contradicie s-a manifestat cu mai mult putere n rile n care nu sa produs, n primii ani ai tranziiei, o preluare a puterii politice de ctre formaiuni care s nu fie succesoare ale fostelor nomenclaturi comuniste. n aceste ri, contradicia s-a exprimat prin rezistena mai mare a structurilor administrative, reprezentante ale statului - la nivel microeconomic sau macroeconomic la schimbare, prin temporizarea nfptuirii reformelor (n primul rnd a proprietii) i prin ncercarea de meninere a privilegiilor anterioare. b) Sintagma economie de pia exprim indirect obiectivul tranziiei: crearea unei economii capitaliste. Tranziia n fostele ri comuniste nseamn extinderea capitalismului la scar mondial. Mai toate explicaiile teoretice referitoare la tranziie au ignorat n bun msur un fapt esenial, anume c o economie capitalist se construiete prin acumulare de capital. Toate abordrile teoretice sau recomandrile practice vorbeau despre construirea mecanismelor de pia sau despre politicile economice care trebuie puse n aplicare, dar nu se discuta aproape de loc cum s fie creat i acumulat capitalul. Problema era esenial pentru c n majoritatea rilor comuniste se practicase egalitarismul veniturilor, deci mai toate se caracterizau prin lipsa de capital intern, sau mai corect spus prin existena unor capitaluri precare, concentrate n minile unor persoane din fostul aparat politic sau de securitate comunist. n consecin, se revela o contradicie de tipul: cum s construieti o economie capitalist fr capital (sau cu un capital iniial intern de mic dimensiune). Aceast contradicie a determinat n mod decisiv caracteristicile primei perioade a tranziiei, numit perioada capitalismului slbatic, a privatizrii slbatice, perioad n care de cele mai multe ori pe seama devalizrii activelor statului numeroase persoane (de cele mai multe

ori din aparatul de stat-manageri de ntreprinderi sau de bnci, sau aflate n poziii influente) au fcut averi uriae peste noapte. Alt modalitate intern alternativ de creare a capitalului ar fi constituit-o restituirea proprietilor (dar i aceasta ridica probleme de echitate a procesului). De asemenea, crearea capitalului autohton pe ci legale ar fi putut fi stimulat prin punerea n aplicare a unor politici de ncurajare a economiilor (avnd n vedere i paradigma lui Max Weber, privind apariia capitalismului) i a investiiilor interne. Este ns limpede c acumularea de capital doar pe seama unor resurse interne necesit timp ndelungat. Finanarea noilor structuri specifice economiei de pia este necesar i pe termen scurt i mediu i, rezult cu claritate c, n condiiile interne date, o surs alternativ important de capital pentru rile n tranziie, i care s nu produc datorie extern; o reprezentau investiiile strine de capital. c) O a treia contradicie deriva din paradigma de transformare impus de caracteristicile mediului internaional. Crearea unor economii deschise se asociaz cu alinierea preurilor interne la preurile relative internaionale (ca urmare a trei procese: liberalizarea preurilor, devalorizarea monedelor naionale, n condiiile trecerii la o convertibilitate parial a acestora, i liberalizarea comerului exterior), fr ns a se putea realiza i o aliniere a veniturilor interne la cele din rile occidentale partenere. n consecin, s-a produs o erodare a puterii de cumprare sever n majoritatea rilor n tranziie. De asemenea, ritmul de cretere a venitului mediu pe locuitor nu putea fi aliniat la ritmul de cretere a preurilor, ca urmare a numeroi factori, dintre care cel mai important era o mai lent cretere a productivitii muncii. II. Multe dispute teoretice s-au purtat pe marginea urmtoarei probleme: ordinea secvenial de introducere a msurilor de reform, economitii formulnd numeroase dileme, de tipul unor cercuri vicioase. Iat cteva exemple: a) Liberalizarea preurilor n condiiile meninerii monopolurilor i a inexistenei concurenei reale creaz posibilitatea obinerii unor venituri excesive i a meninerii ineficienei structurilor de producie; stabilirea, pe cale administrativ, a unor plafoane de cretere a preurilor era n contradicie cu politica de eliminare a subveniilor i cu recunoaterea autonomiei ntreprinderilor;

b) Contradicia dintre necesitatea de a liberaliza comerul exterior (pentru a stimula competiia pe piaa intern i pentru a majora oferta de mrfuri, subdimensionat n raport cu cererea intern) i necesitatea de a proteja anumite sectoare economice (agricultura) sau ramuri industriale, incapabile s se confrunte cu concurena strin; Practicienii au trebuit s aleag n ce punct s rup astfel de cercuri vicioase, s aplice msuri pentru care nu erau nfptuite condiiile pregtitoare

Scurt evaluare a evoluiei reformelor economice n spaiul CSI rile membre ale CSI au intrat ntr-un proces de transformare sistemic ncepnd cu anul 1991, dup destrmarea CAER. Potrivit studiilor Bncii Mondiale (Transition, The First Ten Years, Analysis and Lessons for Eastern Europe adn Formar Soviet Union, 2002) reformele economice n spaiul CSI s-au derulat mult mai lent dect n Europa central. Liberalizrile i privatizrile au fost fie inconsecvente i pariale, fie realizate pripit, fr o logic economic responsabil.

Construcia instituional lent a permis ca puterea economic s se concentreze n minile unei oligarhii financiar-economice care a influenat evoluia reformelor n sensul dorit de ea. Armenia, Georgia, ulterior Azerbaidjan au acionat mai decis n direcia transformrii sistemului. Beralus i Ucraina au reprezentat regiuni cu evoluii lente n domeniul reformelor, ca urmare a meninerii la putere a unor cercuri conservatoare pn la nceputul actualului deceniu. Economiile din Asia Central, centrate pe exploatarea resurselor naturale, nu au fost suficient de motivate n direcia reformelor tocmai din acest motiv, obinnd venituri ridicate pe seama acestor sectoare. Progrese mai mari n reformarea sistemului au obinut, din aceast regiune, ri ca Tadjikistan i Kazahstan. n Rusia, pn n anul 2000 reformele au fost de tipul stop and go, de alternare a perioadelor de aplicare a unor msuri de terapie de oc cu perioade de tergiversare a lor. Din anul 2001 reforma este abordat mai decis. Concluzii Pentru aceste ri, aprecierile privind stadiul reformei sunt, n general, pozitive, dar rmnerile n urm fa de rile ce se al deja n UE sunt nc destul de mari, n special pentru rile din spaiul exsovietic i unele din spaiul ex-iugoslav. Principalele caracteristici ale acestor ri pot fi rezumate astfel: ultimii ani au reprezentat o perioad de creteri substaniale n zon, ritmul fiind de 4,2% n 2002 i de 3,5%, cu mult peste media mondial. De asemenea, sectorul privat a ajuns s dein o pondere important n PIB, depind 50% pentru toate rile. Cea mai mare parte a sectorului privat o dau, ns, ntreprinderile mici i ntreprinderile nou nfiinate, n ceea ce privete sectoarele economiei, industria era un sector dominant n toate rile foste comuniste, dar lipsa investiiilor n tehnologie modern, supradimensionarea capacitilor industriale i cderea pieelor tradiionale au determinat un recul semnificativ al acestei ramuri. Astzi, pentru rile din sud estul Europei cele mai dinamice sectoare industriale sunt cele ale industriei uoare. De asemenea, construciile constituie un domeniu dinamic, dar, n mare parte, acest dinamism este pus pe seama remiterilor muncitorilor din strintate,

 agricultura, n ciuda faptului c contribuie la crearea PIB cu aproape o cincime, are o productivitate redus, iar producia a sczut, fcnd din aceste ri importatoare nete de hran, sectorul lider al economiilor este cel al serviciilor, cu peste 50% contribuie la formarea PIB ului pentru toate rile, dar aceast pondere nu reflect o restructurare de tip postindustrial al rilor. O parte foarte important a serviciilor este reprezentat de utilitile i serviciile guvernamentale, care sunt ineficiente n cele mai multe dintre cazuri. O situaie mai bun o reprezint serviciile bancare, dat fiind faptul c multe bnci au fost privatizate, dar acestea nc nu investesc n sectorul productiv, ceea ce arat un mediu economic nc insuficient dezvoltat, n ceea ce privete rata omajului, doar Romnia i Moldova au rate sub 10%, n celelalte ri nivelurile ajung i pn la 41% n Bosnia Heregovina sau 32 % n Macedonia. Se apreciaz, ns, c rata real a omajului este mai mic, datorit dimensiunilor importante pe care le are sectorul informal (ntre o treime i jumtate din PIB), comerul exterior se al sub auspiciile relaiilor cu UE, mai ales pentru Romnia, Bulgaria i Croaia, ultimele dou aflndu-se n situaia de a ncheia negocierile de aderare. Comerul exterior al rilor din regiune se afl sub semnul a dou mari situaii: cderea pieelor tradiional i liberalizarea schimburilor cu lumea occidental. Principalele produse sunt, ns, cele ale industriei uoare (textile, confecii), care reprezint 1,6% din importurile UE. pentru aceste ri, necesitatea mbuntirii cadrului investiional este o prioritate, din cel puin dou motive: - trebuie captate oportunitile oferite de UE prin liberalizarea schimburilor comerciale, deschiderea pieelor - rata omajului este o problem, iar capacitatea de a crea locuri de munc n lipsa unor investitori puternici este redus.

Viata in tranzitie
Studiul a fost realizat pentru prima dat n anul 2006, cnd Banca

Mondial i Banca European pentru Reconstrucie i Dezvoltare au iniiat acest proiect pentru a nelege mai bine felul n care vieile oamenilor au fost afectate de greutile ultimilor 15 ani, spune Erik Berglof, economistul ef al BERD. Populatia a 29 de tari in tranzitie si a cinci tari vest-europene - din Balcani pana in UK, din Franta pana in Mongolia - ofera o imagine a vietii in tranzitie dupa criza economica globala intr-un raport al Bancii Mondiale si a BERD-ului Rezultatele acestei prime analize au relevat existena greutilor i a unor nivele sczute ale calitii vieii, dar, concomitent, exista i un optimism asupra viitorului i a succesului democraiei i economiei de pia Dup 4 ani, n 2010, studiul s-a repetat, de aceast dat ntr-un decor diferit. Dac n 2006 regiunea analizat nregistrase o cretere economic medie de 7.6%, n perioada post-criz majoritatea rilor au nregistrat scderi sau, n cel mai bun caz, creteri neglijabile. n general, studiul din 2010 arat c gospodriile din multe tri aflate n tranziie au fost lovite puternic de criz Viata in Tranzitie Dupa Criza, un raport lansat miercuri, 29 iunie 2011, ofera perspectiva a 40,000 de intervievati din 34 de tari asupra felului in care au resimtit schimbarile socio-economice si politice, in mod deosebit la capitolele coruptie, calitatea vietii, impactul crizei, increderea in institutiile publice si sustinerea democratiei. Rezultate generale In regiunea de tranzitie (adica excludem cele cinci state vesteuropene), 70% dintre intervievati nu cred ca generatiile viitoare vor avea o viata mai buna. In 70% dintre gospodarii se economiseste reducand bugetul pentru alimentatia obisnuita si sanatate, ca efect direct al crizei economice. Aproximativ un sfert dintre cei sondati si-au luat inca un serviciu sau lucreaza ore suplimentare pentru a face fata efectelor crizei.

 Tarile din Europa de Vest, fata de cele din zona de tranzitie, au avut acces la mai multe "plase de siguranta din domeniu public" in lupta cu efectele crizei. In comparatiile cu statele UE, increderea in institutii este cu mult mai ridicata in multe dintre tarile CIS, cu exceptia increderii acordate tribunalului si politiei. Probabil cel mai mare soc de pe piata muncii este reducerea salariilor. Peste jumatate din respondentii romani, turci, croati, letoni, lituanieni, montenegreni, sloveni si ucrainieni au resimtit masura in gospodariile lor. "Rezultatele mai sugereaza o agenda vasta a reformei ramase neterminata, in special in privinta calitatii si furnizarii serviciilor publice, a cresterii increderii in institutiile publice si a rezolvarii problemelor inradacinate, precum coruptia, pe care toata lumea a simtit-o ca agravandu-se de la caderea comunismului."