George Bacovia (n. 17 septembrie 1881 (S.V. 4 septembrie), Bacu d.

. 22 mai 1957,Bucureti) a fost un scriitor romn format la coala simbolismului literar francez La nceput vzut ca poet minor de critica literar, va cunoate treptat o receptare favorabil, mergnd pn la recunoaterea sa ca cel mai important poet simbolist romn i unul dintre cei mai importani poei din poezia romn modern. Temele fundamentale ale simbolismului se contureaza, se nuanteaza si se amplifica, pana la conturarea unui univers poetic inconfundabil in peisajul liricii romanesti modeme. Cadrul existential dominant este orasul, "infernul citadin" (M. Petroveanu), spatiu al recluziunii, unde oamenii apar si dispar de pe scena vietii, intr-un anonimat absolut, in universul degradant al neimplinitii existentiale si al saraciei specific mahalaleighetou(Sonet) Orasul este in ruina, consecinta directa a civilizatiei tehnice, prin degradarea materiei, chiar a spatiului de protectie si de intimitate, casa ce si-a pierdut functia antropologica primordiala, de centru al lumii(singur). Spatiul dimprejur, extins pana la imaginea orasului mondial, devine si el terifiant, terorizant, Ioc al unui doliu prelungit pana in adancul material al lumii(Dcor). In acest univers ostil,solitudinea este starea existentiala obisnuita, din care se proiecteaza spatiul imaginar, cu toate tenebrele sale. Odaia, "celula cotidiana" (M. Petroveanu), este locul inchis, restrictiv, unde poetul e cuprins de spaimele nefiintei ("Miezul noptii"). Nici dragostea nu este decat rareori sentimentul salvator al comuniunii fiintelor, ce se opune singuratatii ("Decembre"). De cele mai multe ori insa dragostea este asociata extinctiei, insotita de reprezentari macabre: "Sunt cativa morti in oras, iubito,/ Chiar pentru asta am venit sa-ti spun" ("Cuptor").

Natura, in poezia lui Bacovia, prelungeste de regula agonia orasului, fiind, in cele mai multe poezii, nu un spatiu al salvarii fiintei, ci al disparitiei in neant(Spre toamna). Anotimpurile creeaza stari nevrotice, generate de trecerea accelerata a timpului catre extinctia individuala(Moina) Erotica bacoviana ofera sentimentul cel mai contradictoriu din poemele sale, printr-o proiectie in spatiul ideal a acestui univers halucinant Moartea vine astfel ca o rezultanta fireasca a unui univers in destramare, dar si ca eveniment ce alunga cosmarul maladivitatii si al funebrului existential Dupa incercarea de atranscendere nereusita a limitelor lumii, de trecere in sfera elementelor grele, Bacovia intra pe panta deznadejdii, universul se inchide din ce in ce mai mult, consecinta a pierderii puterilor initiale. Avalansa mortii survine ca un atac continuu, invadand mintea si trupul, femeia in doliu din poezia "Scantei galbene" este emblematica pentru aceasta stare de lucruri. Poetul, singur, este invadat de spaimele ancestrale ale sfarsitului, in odaia stramta, simbol al mortii mistere ("Singur"). Lumea este invadata de strigoi,simboluri ale redobandirii vietii dupa moarte, parand a starni lumea cu veselia lor continua, cu avalansa de culori excentrice, exotice ("Strigoii"). in "Mars funebru" moartea devine predominanta, fiorul ei pune in miscare instrumente simbolice, ca intr-o simfonie a stihiilor ascunse. Pustietatea copleseste spatiile, chiar personajele parand desprinse dintr-un tablou suprarealist.Singuratatea este, totusi, o stare preferata de poetul coplesit de o lume careia nu-i poate schimba coordonatele

Bacovia ajunge unul dintre cei mai importani poei romni, devenind autorul care execut un uria salt canonic de la statutul de poet minor la cel de autor clasic al literaturii romne.