ucuresti, 16 august 2005 Dragul meu prieten, Cu toate ca au trecut numai trei zile de cand ne-am despartit, am simtit

nevoia sa-ti fac o marturisire: amintirile recentei excursii sunt inca atat de vii, incat imi simt si acum sufletul plin de bucurie. Cui puteam sa-i spun aceasta, decat tie, cel care mi-ai fost alaturi in acele zile luminoase? m7h397mh72obv imi revine in minte prima dimineata petrecuta la cabana, cand am vazut, pentru intaia oara in viata, muntii. Iesiseram impreuna foarte devreme si, dintr-o data, le-am simtit prezenta masiva si coplesitoare. Eram singuri in apropierea lor, ca la inceputul lumii, iar tu - cel guraliv alta data ramasesesi mut de uimire. Intelegi, cred, de ce mi-au ramas in suflet acele zile: pentru senzatia ca timpul s-a oprit, devenind parca etern. Astept cu nerabdare sa ne intalnim, atunci cand vei reveni in Capitala. Pana atunci, raman al tau prieten, Dan. http://tipandrei.blogspot.com/2011/02/eseu-despre-prietenie.html