Date generale Uniunea Europeana si N.A.T.O.

Uniunea Europeana

Sistemul politic al Uniunii Europene este definit ntr-o serie de tratate. Ultimul dintre aceste tratate este Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa . Tratatele actuale si viitoare stabilesc pentru politica Uniunii Europene o serie de institutii. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflecta prin structura sa principiul democratic al separarii puterilor n stat n puterea legislativa, executiva si juridica, iar n ce priveste procesul legislativ urmareste principiile subsidiaritatii si proportionalitatii. Tentative de unificare a natiunilor europene au existat nca dinaintea aparitiei statelor nationale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominata de celti, iar mai trziu a fost cucerita si condusa de Imperiuriul Roman, centrat n Mediterana. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forta. Imperiul Franc al lui Carol cel Mare si Sfntul Imperiu Roman au unit zone ntinse sub o singura administratie pentru sute de ani. Uniunea vamala a luiNapoleon si mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o existenta tranzitorie. Data fiind diversitatea lingvistica si culturala a Europei, aceste ncercari au implicat de obicei ocupatia militara a natiunilor, conducnd la instabilitate; unele ncercari, nsa, au durat mii de ani si au fost nsotite de progrese economice si tehnologice, asa cum s-a ntmplat cu Imperiul Roman n timpul asa-numitei Pax Romana. Una dintre primele propuneri pentru o unificare pasnica prin cooperare si egalitatea statutului de membru a fost facuta de Victor Hugo n 1851. n urma catastrofelor provocate de primul si al doilea razboi mondial, necesitatea formarii unei (ce a devenit mai trziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza vointei de a reconstrui Europa si de a elimina posibilitatea unui nou razboi. Acest sentiment a dus n cele din urma la formarea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului de catreGermania (de vest), Franta, Italia si tarile din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea n aprilie 1951 a Tratatului de la Paris, care a intrat n vigoare n iulie 1952. Prima uniune vamala totala, denumita initial drept Comunitatea Economica Europeana (informal chiar si Piata Comuna), a fost creata prin Tratatul de la Roma n 1957 si implementata la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urma s-a transformat n Comunitatea Europeana care este n prezent "primul pilon" al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial ntr-un parteneriat economic si politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a facut prin ratificarea de catre ansamblul tarilor membre ale Comunitatii Europene aTratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1992. N.A.T.O. Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord este o alianta politico-militarastabilita n 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat n Washington pe4 aprilie, 1949. Cel mai important pasaj al tratatului este Articolul V, care declara: "Partile convin ca un atac armat mpotriva uneia

sau mai multora dintre ele, n Europa sau n America de Nord, va fi considerat un atac mpotriva tuturor si, n consecinta, sunt de acord ca, daca are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, n exercitarea dreptului la auto-aparare individuala sau colectiva recunoscut prin Articolul 51 din Carta Natunilor Unite, va sprijini Partea sau Partile atacate prin efectuarea imediata, individual sau de comun acord cu celelalte Parti, a oricarei actiuni pe care o considera necesara, inclusiv folosirea fortei armate, pentru restabilirea si mentinerea securitatii zonei nord-atlantice. "
Aceasta fraza s-a referit la nceput la cazul n care URSS ar fi lansat un atac mpotriva aliatiilor europeni ai Statelor Unite, n urma caruia SUA ar fi trebuit sa trateze Uniunuea Sovietica ca si cum ar fi fost atacata ea nsasi. Totusi temuta invazie sovietica din Europa nu a mai venit. n schimb, fraza a fost folosita pentru prima data n istoria tratatului pe 12 septembrie,2001 n raspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001.

Uniunea Europeana si N.A.T.O.

Colaborare si competitie

Actuala arhitectura de securitate Europeana reflecta trasaturile esentiale ale mediului geopolitic n care se deruleaza: tranzitia catre sistemul international multipolar, competitia ntre puteri n spatiul euroatlantic pentru redistribuirea rolurilor; adncimea integrarii n U.E.; Securitatea se bazeaza att pe stabilitatea politica, dar si pe cea militara, acestea fiind conditionari complementare. Un sistem mobil de securitate europeana va putea fi edificat numai daca vor fi consolidate cele doua componente. Politica de securitate bazata pe cooperare (specifica O.S.C.E.) renuntarea la orice idee de a impune stabilitatea prin mijloace de confruntare. Scopul este promovarea cooperarii n vederea prevenirii conflictelor n sfera politica si a reducerii pericolului confruntarii armate. De asemenea, mai are scopul de a evita escaladarea potentialelor conflicte, punnd un accent deosebit pe promovarea deschiderii si a transparentei. Apararea si securitatea colectiva, si securitatea bazata pe cooperare sunt instrumente fundamental diferite, dar complementare, ale politicii internationale de securitate. Aplicarea principiului subsidiaritatii, n organizarea securitatii europene, presupune luarea n calcul a unui sistem de securitate multietajat: U.E., O.S.C.E., N.A.T.O. si O.N.U. Angajarea pe unul sau mai multe din aceste nivele va depinde de specificul sarcinilor de securitate avute n vedere. Necesitatea unei corelari, a optimizarii cooperarii ntre diferitele institutii de securitate devine mai evidenta ca oricnd. Evolutiile n U.E., competitia dintre U.E. si N.A.T.O., posibilitatea ca interesele nationale ale unor state occidentale sa prevaleze asupra celor comune, evaluarea securitatii de pe pozitii ideologice si nu financiare, lipsa unei diviziuni corecte a muncii ntre statele participante, sunt principalii factori care influenteaza edificarea unui sistem eficient n domeniul securitatii europene. Progresele institutionale, evidentiate n subcapitolele anterioare, dau o forma concreta contributiei europenilor la securitatea euro-atlantica. Nivelul de interoperabilitate pe care se ntemeiaza relatiile ntre U.E. si N.A.T.O. da continut capacitatii europene colective de gestionare a crizelor. Realizarea I.E.S.A. este un proces ireversibil al carui cadru institutional va fi construit prin dezvoltarea relatiei existente ntre N.A.T.O. si U.E., pe masura ce procesul de constituire a unei politici comune de securitate si aparare se va dezvolta. Chiar daca toate statele membre N.A.T.O. au recunoscut ca este necesar ca europenii sa dispuna de capabilitati militare, independente de contributia S.U.A., pentru promovarea politicii externe si de securitate comuna a U.E., a existat temerea ca aceasta ar putea duce la crearea unei aliante pur europene si la discriminarea statelor europene, care sunt membre ale N.A.T.O., dar nu si ale U.E., precum si la o dublare a asumarii sarcinilor si alocarii resurselor de catre N.A.T.O. si U.E. Dezvoltarea I.E.S.A. n cadrul N.A.T.O. si aplicarea principiului crearii unei forte europene, "separabile, dar nu separate", afirmat n iunie 1996, la Consiliul Nord-Atlantic de la Berlin, sunt destinate evitarii acestor probleme. Formula aprobata la Washington, n 1999, ofera europenilor mai multa greutate n luarea deciziilor n cadrul Aliantei, iar U.E. instrumentele de care are nevoie pentru a-si ndeplini misiunile asumate. Aceasta se ntemeiaza pe urmatoarele elemente: - reafirmarea angajamentului de a ntari legatura transatlantica, inclusiv starea de pregatire de lupta, pentru a ndeplini obiectivele de securitate comune, prin intermediul Aliantei, ori de cte ori va fi nevoie;

- continuarea procesului de ntarire a pilonului european al Aliantei, n baza Declaratiei de la Bruxelles, din 1994, si a pricipiilor convenite la Berlin in 1996; sunt incluse aici si optiunile referitoare la selectarea unui comandant general european si a unui cartier general N.A.T.O., pentru actiuni controlate de U.E., precum si termeni specifici de referinta pentru D.S.A.C.E.U.R. si pentru conceptul de C.J.T.F. (Forta Combinata de Interventie Inter-Arme); - dezvoltarea sistemului de legatura ntre cele doua organizatii, inclusiv planificarea, exercitiile si consultarea; - recunoasterea faptului ca un rol european intensificat va contribui la ntarirea Aliantei, constituind temelia apararii colective a membrilor; n comunicatul summit-ului de la Washington, din 24 aprilie 1999, respectndu-se prevederile Tratatului de la Amsterdam si a Declaratiei de la St. Malo, sunt formulate urmatoarele principii: - capacitatea de actiune autonoma a U.E., dreptul de a lua decizii si de a aproba actiunea militara, acolo unde nu este angajata ntreaga Alianta; - dezvoltarea unei consultari reciproce efective, cooperare si tran-sparenta, ntre N.A.T.O. si U.E.; acordarea unui sprijin deplin membrilor U.E. si altor aliati europeni pentru ntarirea capacitatilor lor de aparare, n special pentru noi misiuni, evitnd dublarea inutila; - asigurarea posibilitatilor implicarii aliatilor europeni care nu sunt membrii U.E. n operatiuni de raspuns la criza (operatiuni sub comanda U.E.), n baza unor acorduri de cooperare; - folosirea unor capacitati si realizari N.A.T.O. "separabile, dar nu separate", n operatiuni controlate de U.E. Pentru aplicarea ultimului principiu, n situatia n care Alianta nu este angajata militar, se are n vedere ncheierea unor acorduri care sa reglementeze: accesul la capacitatile de planificare ale N.A.T.O.; disponibilitatea capacitatilor prestabilite si a realizarilor comune ale N.A.T.O. n folosul operatiunilor conduse de U.E.; identificarea optiunilor de comanda europeana, dezvoltarea rolului D.S.A.C.E.U.R. si asumarea eficienta si deplina a responsabilitatilor; adaptarea sistemului N.A.T.O. de planificare a apararii, n scopul disponibilizarii fortelor pentru operatiuni conduse de U.E. n noul concept strategic al Aliantei Nord-Atlantice se considera ca dezvoltarea unei politici externe si de securitate comuna, care include elaborarea progresiva a unei politici comune de aparare, asa cum s-a cerut n Tratatul de la Amsterdam, este compatibila cu politica comuna de securitate si aparare, stabilita n cuprinsul Tratatului de la Washington. Cresterea mediului de securitate este direct proportionala cu sporirea responsabilitatilor si capacitatilor aliatilor europeni, cu accent pe securitate si aparare . Dezvoltarea I.E.S.A. n cadrul N.A.T.O. presupune din partea aliatilor europeni o contributie mai coerenta si mai eficienta la misiunile Aliantei, o ntarire a parteneriatului transatlantic, o actiune autonoma, de la caz la caz, si, prin consens, sub controlul politic si conducerea strategica a U.E., sau altfel convenite. n aceasta idee, cooperarea n dezvoltarea unor concepte operative noi, ramne esentiala pentru a formula raspunsurile adecvate la provocarile la adresa securitatii. Aranjamentele practice detaliate si evitarea duplicarii capacitatilor si elementelor de aparare sunt elemente cheie ale unei colaborari aliate strnse . La rndul sau, U.E. (prin Declaratia statelor membre ale U.E.O. care sunt si membre ale U.E., despre rolul U.E.O. si despre relatiile sale cu U.E. si cu N.A.T.O., Maastricht, 10 decembrie 1991) se declara "gata sa dezvolte relatii de lucru strnse ntre U.E.O. si Alianta si sa ntareasca rolul, respon-sabilitatile si contributia statelor membre U.E.O. n snul Aliantei",

ceea ce nseamna o echilibrare, mpartirea poverii ntre S.U.A. si Europa, dorita de americani din motive bugetare si de europeni din considerente politice. Doua sunt directiile principale, identificate n prima instanta si avute n vedere de europeni: eliminarea dependentei fata de N.A.T.O. n domeniul militar si cresterea operabilitatii U.E. prin ameliorarea interoperabilitatii fortelor nationale; derularea unui program de exercitii si de antrenamente mpreuna cu N.A.T.O. si eliminarea insufientelor n materie de comunictii si de observare prin satelit. Un subiect important pentru ambele organizatii, dar si pentru tarile Europei Centrale, este procesul de extindere a celor doua organizatii. Se doreste ca procesele de extindere sa fie compatibile si sa se consolideze reciproc, datorita manifestarii efectului cumulativ al garantiilor de securitate ale art. 5, al Tratatului de la Bruxelles modificat si cele ale art. 5 al Tratatului de la Washington. Pentru executarea articolului 5 al Tratatului de la Bruxelles modificat, toate tarile vizate trebuie sa fie membre N.A.T.O. Cnd nca mai functiona U.E.O., S.U.A. se opunea admiterii unor noi tari n U.E.O., cu statutul de membrii cu drepturi depline, daca acestea nu erau membre N.A.T.O. De aceea este posibil ca extinderea U.E. sa depinda pe viitor de cea a Aliantei, pentru a se evita, asa cum se apreciaza, obtinerea unor garantii de securitate din partea N.A.T.O. prin mijloace "oculte".
Noul concept strategic

Concomitent cu ncercarile europenilor de a materializa o componenta proprie n materie de securitate si aparare au fost formulate diverse variante de reforma a organizatiei, asociate cu importante actiuni de restructurare. Printre acestea se numara: - apararea frontaliera avansata. Misiunea principala a NATO, cea de aparare colectiva, va fi completata cu sarcini de mentinere a pacii, SUA pastrndu-si rolul de protector european; - stabilitate n Europa. NATO va gestiona problemele de securitate generala pe continent dupa ce se va extinde spre Europa Centrala si Orientala; - securitate n Europa. Presupune o extindere a misiunilor NATO, dincolo de apararea frontaliera, pna n zonele care ar putea periclita securitatea europeana (Golful Persic, Orientul Mijlociu, Africa de Nord); - apararea intereselor comune. Asumarea libertatii de actiune acolo unde interesele trebuie aparate, adica un "NATO nelimitat". Noul Concept Strategic al Aliantei formuleaza ca obiective generale: controlul schimbarilor pozitive si a provocarilor actuale si viitoare; apararea intereselor comune de securitate n zone mai indepartate; mentinerea apararii colective; consolidarea legaturilor transatlantice menite sa asigure asumarea de noi responsabilitati; ntarirea relatiilor cu partenerii, n vederea admiterii de noi membri; mentinerea vointei politice si a mijloacelor militare necesare indeplinirii misiunilor stabilite. Obiectivul principal permanent al NATO este apararea libertatii si securitatii tuturor membrilor sai, prin mijloace politice si militare si asigurarea pacii si stabilitatii n regiune. Valorile comune care stau la baza Aliantei si pe care aceasta si propune sa le apere sunt democratia, drepturile omului si respectarea legilor. Principiul fundamental al functionarii organizatiei este cel al angajamentului comun si al cooperarii mutuale ntre statele suverane n scopul asigurarii indivizibilitatii securitatii pentru toti partenerii. Acest lucru nseamna o completare a eforturilor nationale n confruntarea cu provocarile la adresa securitatii. Pentru realizarea obiectivului principal, Organizatiei Atlanticului de Nord i sunt stabilite urmatoarele misiuni fundamentale de securitate:

- sa favorizeze un mediu stabil de securitate euroatlantica prin angajarea n rezolvarea disputelor pe cale pasnica; - sa se constituie ntr-un forum de consultari ntre aliati asupra problemelor care aduc atingeri intereselor lor vitale si pentru coordonarea eforturilor n directia contracararii riscurilor si amenintarilor comune; - descurajarea si apararea mpotriva amenintarilor cu agresiunea la adresa statelor membre conform art. 5 si 6 din Tratatul de la Washington; - pregatirea si angajarea activa n gestionarea crizelor, inclusiv n desfasurarea operatiunilor de raspuns la crize; - largirea si ntarirea parteneriatului, cooperarii si dialogului cu celelalte tari din zona euroatlantica, pentru a marii transparenta, ncrederea reciproca si capacitatea pentru actiuni comune. Chiar daca se considera putin probabil ca Alianta sa fie expusa unei agresiuni de amploare cu armamente conventionale, n gama larga a provocarilor si riscurilor, militare si non-militare, la adresa securitatii, au fost incluse: incertitudinea si instabilitatea din unele zone si posibilitatea declansarii unor crize regionale, capabile sa evolueze rapid; dificultatile economice, sociale si politice din tarile cu democratii fragile, sau care parcurg drumul spre economia de piata; ncalcarea drepturilor omului, rivalitatile etnice si religioase, disputele teritoriale si dezintegrarea statelor; proliferarea armamentelor NBC si existenta unor capacitati nucleare puternice n posesia statelor din afara Aliantei; detinerea unor capacitati militare sofisticate, ca urmare a dispersarii tehnologiei ntrebuintate la producerea armamentelor; terorismul, sabotajul, crima organizata si miscari de populatie necontrolate. Modalitatile prin care NATO si propune sa sporeasca securitatea si stabilitatea sunt: - apararea relatiilor transatlantice; - mentinerea unor capacitati militare adecvate si eficiente, destinate prevenirii oricaror ncercari de intimidare si garantarii ca agresiunea militara impotriva Aliantei nu reprezinta o optiune de succes; - dezvoltarea Identitatii Europene de Securitate si Aparare n cadrul Aliantei; - capacitate completa pentru prevenirea conflictelor, care ar putea sa se transforme ntr-o criza majora, pentru gestionarea eficienta a crizelor, inclusiv prin posibilitatea operatiunilor de raspuns la crize; - continuarea parteneriatului activ, cooperarii si dialogului, n scopul nlaturarii dezacordurilor si neintelegerilor care ar conduce la stabilitate, fara a exclude pe nimeni; - ramnerea n continuare deschisa, conform art. 10 al Tratatului de la Washington, pentru primirea de noi membrii care doresc si sunt capabili sa-si asume responsabilitatile si obligatiile de membrii NATO; - intensificarea eforturilor n directia dezvoltarii acordurilor de control al armamentelor, dezarmarii si neproliferarii, ca o parte importanta a accesului liber la securitate. Conceptul strategic prevede att pentru fortele combinate, ct si pentru cele conventionale si nucleare, principiile de actiune, rolul, misiunile si directivele ce trebuiesc urmarite. Principiile strategiei Aliantei sunt solidaritatea aliata, unitatea strategica si efortul colectiv, concretizate n aranjamente practice referitoare la ,,planificari comune ale fortelor, fonduri comune, planificari

operationale comune, formatiuni si puncte de comanda multinationale, un sistem de aparare aeriana integrat, un echilibru privind rolurile si responsabilitatile ntre aliati, stationarea si desfasurarea de forte n afara teritoriului gazda, standarde si procedee comune privind echipamentul, instruirea si logistica, doctrine unificate si combinate, executarea de exercitii atunci cnd este necesar, cooperarea n ceea ce priveste infrastructura, armamentele si logistica". Misiunile fortelor combinate ale Aliantei sunt de a descuraja orice agresiune potentiala la adresa sa, de a opri avansarea agresorului ct mai departe posibil, de a asigura independenta politica si integritatea teritoriala a statelor membre, mentinerea riscurilor la distanta prin contracararea celor potentiale nca din faza incipienta, desfasurarea operatiunilor de raspuns la crizele specificate n art. 5, participarea la mentinerea pacii prin operatii executate n sprijinul altor organisme internationale. Angajamentele la ndeplinirea misiunilor creionate sunt reflectate prin marimea, pregatirea, disponibilitatile si desfasurarea fortelor armate, prin interoperabilitate si prin mentinerea permanenta n stare de operativitate, care sa asigure succesul operatiilor desfasurate ntr-un perimetru extins, incluznd la nevoie tarile din cadrul PFP sau/si din afara Aliantei. Pentru aceasta este nevoie de: - mentinerea la marimea necesara si la un nivel de pregatire adecvata, a fortelor pentru a face fata misiunilor; - desfasurarea si stationarea fortelor nca de pe timp de pace pe teritoriul Aliantei, sau, daca situatia impune, desfasurarea naintata a fortelor n spatiul de interes; - proiectarea si construirea structurilor de comanda care sa asigure realizarea comenzii si controlul pentru ntreaga gama de misiuni; dislocarea punctelor de comanda mixte sau ale CTJT, pentru comanda si controlul fortelor multinationale si multifunctionale; - utilizarea tehnologiei avansate, exploatarea superioritatii n domeniul informatiilor si asigurarea de personal cu calificare superioara n scopul dezvoltarii unor capacitati operationale esentiale, de angajare eficienta, n desfasurare si mobilitate, de supravietuire a fortelor si infrastructurii, de acordare de sprijin si rotire a fortelor; - asigurarea capacitatii de reactie rapida, inclusiv la un atac prin surprindere; - prevederea necesitatii mobilizarii rezervelor sau reconstituirii fortelor daca schimbarile mediului de securitate sau evolutiile pe termen lung solicita acest lucru; - formularea unor raspunsuri pe masura, flexibile si oportune, de natura sa blocheze escaladarea tensiunilor; - protectia fortelor si infrastructurii Aliantei impotriva atacurilor teroriste. La acelasi summit a fost lansata Initiativa privind Capacitatile de Aparare, prin care se urmareste mbunatatirea interoperabilitatii ntre fortele Aliantei, ntre acestea si fortele partenere pentru cresterea eficacitatii viitoarelor operatiuni multinationale. n acest sens, s-a decis introducerea conceptului de Centru Multinational Intrunit de Logistica si dezvoltarea sistemului C3 pna la sfrsitul anului 2002 n scopul constituirii unei capacitati centrale integrate a Aliantei. NATO si Uniunea Europeana: Cooperare si securitate Provocarile de securitate din ziua de astazi includ o supra-abundenta de pericole complexe aflate ntr-o evolutie continua, printre care se numara terorismul international, proliferarea armelor de distrugere n masa (WMD), statele problema, conflictele n impas dar interminabile, criminalitatea organizata, amenintarile cibernetice, penuria energetica, degradarea mediului si riscurile de securitate asociate, dezastrele naturale sau provocate de om, epidemiile si multe

altele. Combaterea eficienta a acestor amenintari va solicita un parteneriat amplu si o sinergie puternica ntre NATO si Uniunea Europeana (UE).. Cele doua organizatii trebuie sa adopte o abordare holistica a problemelor de securitate si sa coopereze n domeniul apararii. Desi o diviziune a muncii pe criterii geografice sau functionale nu este o optiune fezabila, n numeroase cercuri este acceptata ideea ca anumite forme de proiectie n exterior, de exemplu, misiunile de mentinere a pacii din Africa si Balcani, trebuie sa poarte nsemnele UE, n timp ce altele, precum operatiile mpotriva talibanilor din Afganistan, sa cada n sarcina NATO. nvataminte din Balcani Un exemplu de colaborare fructuoasa n domeniul securitatii ntre NATO si Uniunea Europeana este Acordul Cadru de la Ohrid pentru prevenirea razboiului n fosta Republica Iugoslava a Macedoniei*. n februarie 2001, n apogeul conflictului interetnic dintre fortele de securitate nationale si insurgentii albanezi narmati, NATO si Uniunea Europeana au coordonat negocierile care au condus la Acordul de la Ohrid n luna august a acelui an. n aceeasi luna, NATO a lansat Operatia Essential Harvest, care a durat 30 de zile, pentru a dezarma grupurile etnicilor albanezi si a distruge armele astfel colectate. Aceasta a fost urmata de Operatia Amber Fox, care s-a desfasurat pe parcursul a trei luni si a asigurat protectia observatorilor internationali care au supervizat implementarea acordului de pace n fosta Republica Iugoslava a Macedoniei*. Apoi, pentru a reduce pericolul aparitiei regresului, NATO a fost de acord sa continue sprijinul acordat prin Operatia Allied Harmony, desfasurata n perioada decembrie 2002 - martie 2003, dupa care aceasta a fost preluata de catre Uniunea Europeana. La sfrsitul lunii martie 2003, Uniunea Europeana a lansat prima sa misiune de mentinere a pacii, Operatia Concordia, care a reprezentat de asemenea prima implementare a acordului Berlin Plus. Un comandament NATO de mici dimensiuni a continuat sa functioneze la Skopje, pentru a sprijini autoritatile n vederea dezvoltarii reformei n domeniul apararii si a adaptarii la standardele NATO. Operatia Concordia a fost mentinuta de Uniunea Europeana pna n decembrie 2003 si a fost urmata de o misiune civila de politie, Operatia Proxima, care a continuat pna la sfrsitul lui 2005. n perioada Proxima, autoritatile politienesti ale UE au cooperat cu autoritatile omoloage din fosta Republica Iugoslava a Macedoniei*. De asemenea, acestea au sprijinit reforma Ministerului de Interne macedonean si au oferit asistenta pentru managementul integrat al frontierelor. Un alt exemplu pozitiv este Bosnia-Hertegovina. n decembrie 2004, NATO si-a ncheiat operatia Forta de Implementare (IFOR)/Forta de Stabilizare (SFOR), care durase noua ani. Aceasta a fost preluata de Uniunea Europeana, care a initiat imediat Operatia Althea, cu un efectiv de 6.000 de oameni. La fel ca n operatiile din fosta Republica Iugoslava a Macedoniei*, Comandantul Suprem Aliat Adjunct din Europa al NATO (DSACEUR) a fost numit Comandant Operational, actionnd sub ndrumarea politica si orientarea asigurate de Comitetului Politic si de Securitate al Uniunii Europene (PSC). NATO mentine un comandament modest n Sarajevo pentru a sprijini autoritatile din BosniaHertegovina n desfasurarea reformei apararii si gestionarea anumitor sarcini operationale care implica actiuni de contra-terorism si asigurarea detentiei persoanelor acuzate de crime de razboi, precum si n realizarea coordonarii n domeniul informatiilor cu Forta UE (EUFOR). Desi actioneaza pe baza aceluiasi mandat ca SFOR, EUFOR este diferita, datorita organizarii sale

mai flexibile, faptului ca lupta mpotriva criminalitatii organizate si legaturilor pe care le are cu politia nationala. ntarirea capacitatilor Pentru a consolida cooperarea, att NATO, ct si Uniunea Europeana, trebuie sa se concentreze asupra ntaririi capabilitatilor lor cheie, cresterii interoperabilitatii si coordonarii doctrinei, planificarii, tehnologiei, echipamentului si instruirii. Anuntul privind realizarea capabilitatii operationale complete a Fortei de Raspuns a NATO (NRF), facut cu ocazia Summit-ului Aliantei de la Riga din 2006, a marcat un moment major de referinta. Forta de reactie rapida a NATO este acum capabila sa ndeplineasca oriunde n lume misiuni care acopera ntreg spectrul de operatii. NATO si Uniunea Europeana trebuie sa se concentreze asupra ntaririi capabilitatilor lor cheie, sporirii interoperabilitatii si coordonarii doctrinelor, planificarii, tehnologiei, echipamentului si instruiriinca de la aparitia sa n 2004, planul UE de a nfiinta "Grupuri Tactice de Lupta" nationale si multinationale a devenit o prioritate majora a Politicii Europene de Securitate si Aparare (ESDP). Fiecare Grup Tactic de Lupta este compus din 1.500 de militari, iar doua dintre aceste pachete de forte de arme ntrunite sunt acum permanent de serviciu, oferind Uniunii Europene o capabilitate militara "pregatita sa actioneze n orice moment" pentru a raspunde la crizele din ntreaga lume. Cu toate acestea, este necesar ca eforturile sa continue n domenii precum coordonarea ntre civili si militari pentru a oferi siguranta ca Grupurile Tactice de Lupta si vor fructifica ntregul potential. Fiind constiente de potentiala suprapunere ntre NRF si Grupurile Tactice de Lupta ale UE, NATO si Uniunea Europeana au nceput sa coopereze pentru a se asigura ca cele doua forte se pot completa reciproc. Totusi, actualele programele de achizitii si investitii nu corespund cerintelor fortelor multinationale de astazi. Rolurile NATO si UE n acest domeniu ar trebui sa devina complementare, iar colaborarea ntre cele doua organizatii ar trebui ridicata la un nou nivel pentru a oferi siguranta obtinerii unor rezultate n urma folosirii cu eficienta a fondurilor. Spre un parteneriat global Construind pe fundatia "lectiilor nvatate" din Balcani si avnd n vedere ca noul teatru este global, cooperarea ntre cele doua organizatii ar trebui sa fie adusa la un nou nivel. Recunoscnd dimensiunea din ce n ce mai globala a securitatii internationale de dupa atacurile teroriste din 11 septembrie, NATO s-a angajat ireversibil n operatii "n afara ariei" dincolo de centrul sau de gravitate euro-atlantic initial. Prin asumarea conducerii Fortei Internationale de Asistenta de Securitate (ISAF) n Afganistan, Alianta a deschis calea pentru dialog politic, consultari si parteneriate cu state deosebit de importante aflate cu mult n afara spatiului euro-atlantic, printre care Australia, Noua Zeelanda si Pakistan. Uniunea Europeana a devenit de asemenea din ce n ce mai mult un actor international, ndeplinind misiuni militare si civile de gestionare a situatiilor de criza, reforma a sectorului securitatii, aplicare a legii si asistenta a frontierelor, att n imediata sa vecinatate, ct si n afara acesteia. Ariile geografice includ Balcanii, Caucazul, Europa de Est, Mediterana si Orientul Mijlociu - dar si locuri foarte ndepartate precum Republica Democrata Congo (DRC) si Indonezia. Dislocarea trupelor UE n DRC la jumatatea lui 2006 a evidentiat ideea ca Africa sub-sahariana va reprezenta un nou punct focal al securitatii UE si al proiectiei n exterior al acesteia. Probabil ca parteneriatele la nivel global vor realiza o cultura a cooperarii n domeniul securitatii ntre Alianta si alti actori internationali, vor reduce ntelegerea eronata si conceptiile gresite si vor spori cunoasterea si constientizarea conditiilor regionale vitale n vederea

conceperii unor raspunsuri de securitate eficiente pentru amenintarile actuale sau emergente. Pe fondul extinderii colaborarii operationale cu parteneri globali aflati geografic din punct de vedere la mari distante, cooperarea NATO-UE trebuie sa devina coloana vertebrala a unei comunitati euro-atlantice puternice. NATO si Uniunea Europeana se confrunta cu provocari similare ntr-o serie de domenii. Un exemplu n acest sens este Kosovo, unde exista n mod evident mult loc pentru politicile complementare, precum si pentru crearea de noi legaturi de cooperare. Potrivit planului Trimisului Special al ONU Martti Ahtisaari, Uniunea Europeana va nlocui prezenta din teren a ONU n Kosovo, operatia KFOR condusa de NATO care promoveaza n prezent pacea si stabilitatea ar putea fi preluata de catre Uniunea Europeana, iar un Reprezentant International Civil (ICR) al UE va avea responsabilitatea implementarii acordului privind statutul final al Kosovo. Prin intermediul unei noi misiuni civile sub umbrela ESDP, Uniunea Europeana va actiona de asemenea n vederea consolidarii statului de drept. Gestionarea Kosovo, un stat de facto, va constitui o provocare semnificativa pentru capabilitatile civile de gestionare a crizelor ale Uniunii Europene. Rezultatul va depinde n mare masura de amploarea mandatului care urmeaza sa fie propus de o viitoare Rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU si de angajamentele asumate de statele membre ale UE. Un alt domeniu prolific pentru cooperarea potentiala dintre NATO si UE n Balcani ar putea fi constituit prin extinderea Reuniunii Ministrilor Apararii din Europa de Sud-Est (SEDM) pentru a include planificarea urgentelor civile si prin formarea de catre ministrii de interne a unei Ministeriale pentru Apararea Teritoriului National n Europa de Sud-est (SEHDM). Prin stabilirea unei legaturi ntre noul forum cu Centrul Regional de la Bucuresti pentru Combaterea Criminalitatii Transfrontaliere al Initiativei de Cooperare Sud-est Europene (SECI), tandemul SEHDM-SECI ar putea deveni punctul focal pentru implementarea unei strategii coordonate NATO-UE n Balcanii de Vest. Acesta ar putea fi apoi folosit pentru combaterea traficului de droguri, arme mici si armament usor (SALW) si fiinte umane. Mai mult dect att, prin stabilirea unui centru regional de coordonare a protectiei civile sub umbrela SEHDM, noul forum ar putea fi de asemenea cuplat la Brigada Sud-Est Europeana (SEEBRIG) din Constanta, Romnia, pentru a gestiona aspectele legate de protectia civila. Regiunea extinsa a Marii Negre este o alta zona unde NATO si Uniunea Europeana ar trebui sa se completeze reciproc. Organizatiile au obiective comune n aceasta zona mentinerea stabilitatii, mbunatatirea imaginii si a perspectivelor economice ale regiunii, promovarea reformei n sectorul securitatii, reducerea traficului de arme, droguri si fiinte umane, mbunatatirea managementului frontierelor si democratizarea. n prezent nsa, NATO si Uniunea Europeana nu au o viziune strategica comuna cu privire la regiunea Marii Negre, deoarece diferentele conceptuale mpiedica realizarea unei abordari combinate. Prin intermediul Politicii Europene de Vecinatate (ENP), Uniunea Europeana urmareste sa creeze un "cerc de prieteni" n jurul periferiei sale, inclusiv la Marea Neagra. n mod similar, subliniind faptul ca regiunea este n acelasi timp o punte catre regiunea bogata n energie a Marii Caspice si o bariera n fata amenintarilor transnationale, NATO promoveaza o conceptie "punte/bariera" pentru aceasta zona. Pe fondul extinderii colaborarii operationale cu parteneri globali situati din punct de vedere geografic la mari distante, cooperarea NATO-UE trebuie sa devina coloana vertebrala a unei comunitati euro-atlantice puternice Afganistanul ofera de asemenea oportunitati pentru o cooperare NATO-UE sporita. ara are o nevoie acuta de mai multi politisti, judecatori, ingineri, lucratori pentru asistenta, consilieri pentru dezvoltare si membri ai personalului din domeniul administratiei. Toate aceste resurse sunt disponibile pentru Uniunea Europeana, dar nu si pentru participantii NATO la misiunile de

mentinere a pacii. n noiembrie 2006, Comisia Europeana a aprobat 10,6 milioane de Euro pentru a sprijini furnizarea de servicii si o mai buna guvernare prin intermediul Echipelor Provinciale de Reconstructie (PRT) ale NATO. Mai mult dect att, misiunea NATO din Afganistan ar putea fi sprijinita de o misiune civila ESDP pentru asistenta n domeniul statului de drept si instruirea politiei. Noi domenii de cooperare Astazi, grupurile teroriste si retelele din sfera criminalitatii actioneaza la nivel international, beneficiind de comunicatii n timp real, schimb de informatii si o libertate relativa de a calatori. Masura n care unele state si organizatii precum NATO si Uniunea Europeana realizeaza schimbul de informatii, coopereaza n vederea interzicerii grupurilor de acest fel si se angajeaza n actiuni contra-teroriste si de combatere a criminalitatii organizate are o importanta cruciala. Confruntndu-se cu amenintarea atacurilor teroriste biologice si a epidemiilor, att NATO, ct si Uniunea Europeana, se preocupa n prezent pentru cresterea gradului de constientizare n rndul statelor lor membre privind necesitatea de a coopera si beneficiile care decurg de aici. Uniunea Europeana cauta noi metode pentru a determina statele membre sa coopereze, ntruct se confrunta cu limitari n privinta resurselor disponibile si cu respingerea sugestiei Comisiei Europene de creare a unui stoc central de vaccinuri. n acelasi timp, NATO actioneaza n vederea realizarii acelor seturi de abilitati solicitate pentru astfel de evenimente si a integrarii diferitelor centre medicale de expertiza n exercitiile de gestionare a crizelor. Pe acest fond, multi au sentimentul ca exista loc pentru mai mult dialog, cooperare si coordonare ntre cele doua organizatii. Pentru a face fata cu succes provocarilor atacurilor bio-teroriste si epidemiilor, Uniunea Europeana si NATO trebuie sa se foloseasca mai mult de informatiile si de expertiza pe care cele doua organizatii le detin n comun, sa acorde o atentie mai mare gestionarii riscurilor, sa-si ridice gradul de cunoastere privind reactiile altor culturi, sa-si mpartaseasca reciproc cele mai valoroase practici nationale la nivel international si sa atinga un nivel mai mare de pregatire n vederea ntreprinderii actiunilor. Din punct de vedere institutional, Centrul European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor si Centrul pentru Armele de Distrugere n Masa al NATO pot lua initiativa n cadrul eforturilor de realizare a unei astfel de coordonari necesare. Un alt domeniu promitator al viitoarei cooperari NATO-UE este securitatea energetica. Pentru multe tari UE, dependenta semnificativa de sursele externe de energie reprezinta de mult o realitate, n timp ce pentru altele aceasta constituie o perspectiva noua dar care se va materializa pe termen scurt. Pe masura producerii schimbarilor n peisajul surselor de energie, cererea globala creste de asemenea. Emergenta Chinei si a Indiei ca puteri economice majore va determina o crestere a cererii globale de energie cu aproape 60% n urmatorii 20 de ani si va agrava competitia ntre tarile importatoare de energie. Este nevoie sa se conceapa raspunsuri coordonate pentru aceste provocari, care sa ncorporeze capabilitatile si gndirea fortelor armate si industriilor de aparare, un domeniu n care Alianta este mai bine pozitionata pentru a oferi noi raspunsuri. n prezent, NATO exploreaza modalitatile prin care ar putea contribui la securizarea infrastructurii retelelor de energie. Discutiile recente cu Qatarul ilustreaza interesul Aliantei pentru furnizarea securitatii n domeniul gazului natural n ntreaga lume. n concluzie, NATO si Uniunea Europeana se confrunta cu aceleasi provocari de securitate vitale. O cooperare sporita n aceste domenii ar fi logica si ar conduce probabil la obtinerea unor rezultate mai bune pentru ambele. Exista oportunitati de a construi pe fundatia oferita de nvatamintele desprinse din colaborarea anterioara si ar trebui identificate noi domenii de cooperare. Pentru a realiza un

parteneriat mai solid si comprehensiv, NATO si Uniunea Europeana trebuie sa actioneze n vederea cresterii cooperarii practice si a continuarii armonizarii agendei transatlantice. Tari precum Polonia, Romnia, tarile baltice, Ungaria, Bulgaria se afla la granitele civilizatiei si trebuie sa si asume un rol civilizator. nsele aceste tari sunt de fapt noi teritorii cstigate democratiei si civilizatiei. Ele sunt un fel de zona intermediara, nu nca suficient integrata euroatlantic, dar capabila sa nteleaga procesele prin care recent a trecut, evident similaritatile fiind limitate, orice generalizare fiind o exagerare si n acest caz. Oricum tarilor candidate estice li se cere sa fie un fel de serifi ai tinuturilor de granita si sa si asume un rol de zona tampon sau de filtru protector. Pentru a ncerca infuzia unei doze de claritate sporite, nu este nimic condamnabil n mpartasirea experientei si a lectiilor nvatate de pe urma tranzitiei si reformelor politice si economice. Dimpotriva, tarile din Europa Centrala si de Sud Est au datoria morala sa ajute si sa asiste la rndul lor tarile mai de la Est, asa cum la rndul lor au beneficiat de ajutorul tarilor mai de la Vest. Este n fond si interesul Romniei si al celorlalte tari candidate la UE sa proiecteze stabilitate politica, sa promoveze democratia si sa sustina procesele de dezvoltare economica din tarile din vecinatatea imediata sau mai ndepartata, a caror subdezvoltare sau instabilitate ar putea avea un impact negativ asupra propriilor evolutii interne. Cu toate acestea, procesul de extindere al UE si NATO nu trebuie sa se transforme ntr-o chestiune de geografie a fricii si a spaimei de Est. Proiectarea stabilitatii si ncurajarea democratiei si economiei de piata n tarile din Caucaz si din nordul Marii Negre este o misiune responsabila si pe de-a-ntregul laudabila. Totusi, transformarea Estului n simbolul relelor si transformarea tarilor de la frontierele zonei ,,negre" n cordoane de securitate induce prea pregnant ideea cetatii asediate de barbarii din est. Viziunea Romaniei Pe de o parte, proiectul european pornea de la prezumtia ca statul natiune era principala cauza a catastrofelor cu care s-a confruntat Europa n prima jumatate a secolului XX si, n consecinta, integrarea acestora ntr-un cadru mai larg, respectiv ,,ngradirea" rolului lor, reprezentnd conditia esentiala a unei paci durabile n Europa. Pe de alta parte, constructia europeana nu putea sa ignore realitatea statelor-natiune si, ca atare, guvernele acestora au stabilit prin Tratatul de la Roma un sistem de decizie care le permitea, ntr-un cadru colectiv, sa aiba ultimul cuvnt n marea majoritate a domeniilor. Aceasta contradictie aparenta ntre cele doua principii reflecta, de fapt, intentiile parintilor fondatori, n viziunea carora prevenirea unor noi conflicte depindea de instaurarea unui sistem care sa asigure un echilibru ntre statele mari si cele mici n privinta controlului puterilor decizionale. Uniunea Europeana se afla n prezent n fata sfidarii majore a celei mai mari extinderi din istoria existentei sale. Rezultatul acestui proces va fi reflectat att prin noua dimensiune a viitoarei Uniuni largite ct si printr-o mult mai mare eterogenitate a membrilor sai. n acest context, consideram firesti dezbaterile intense din ultima perioada viznd viitoarea configuratie a constructiei europene, precum si cele mai bune modalitati de acomodare reciproca a celor doua sfidari majore: extinderea fara precedent a Uniunii Europene si necesitatea ineluctabila a aprofundarii procesului integrarii europene. Ca nou stat membru al Uniunii Europene, Romnia este deosebit de interesata sa contribuie la edificarea unei Europe unite, puternice n cadrul unui spatiu comun al democratiei, libertatii, securitatii, stabilitatii si prosperitatii. Romnia este direct interesata ca succesul constructiei comunitare care face aceasta entitate unicat att de atractiva sa se perpetueze

inclusiv ntr-o Uniune largita si ntelege sa se implice cu responsabilitate n toate etapele constructiei sale. Perspectivele constructiei europene Procesul de edificare a configuratii europene este deosebit de complex si trebuie construit cu minutiozitate. Daca abordarea care va prevala va fi una realista si pragmatica se impune, n opinia noastra, o distinctie clara ntre prioritatile pe termen scurt ale agendei europene si preocuparile ale caror sanse de realizare n viitorul apropiat sunt minime. Largirea nu trebuie sa se faca nsa n detrimentul aprofundarii integrarii europene, motiv pentru care consideram la fel de importante actiunile menite sa garanteze continuitatea fortei si coerentei Uniunii, conform principiilor fundamentale ale constructiei europene si obiectivelor sale de natura politica, economica si sociala, care sa combine armonios un spatiu economic si social comun cu o uniune politica mai vizibila si mai puternica pe scena internationala. O Uniune largita nu nseamna numai un numar sporit de state membre, dar si un grad mai mare de eterogenitate. Europa este un continent al diversitatii si al multilateralitatii culturale. Puterea si ,,farmecul" Uniunii Europene s-au bazat, nsa, tocmai pe capacitatea ei extraordinara de a crea unitate din diversitate. n contextul actualei extinderi, dezvoltarea institutionala a Uniunii Europene este inevitabila, proces care va implica att initiative de ordin constitutional ct si reamenajari si dezvoltari n domeniul institutional. Noua constructie Europeana va trebui sa reprezinte ,,constructia comuna a unor aspiratii/interese mpartasite". Tuturor statelor membre trebuie sa li se garanteze pastrarea si posibilitatea afirmarii identitatii nationale, certitudinea ca aceasta nu se va ,,dizolva" ntr-o entitate ,,supra-statala", indiferent de coordonatele pe care ea se va dezvolta. Mai exact, Uniunea Europeana ca actor economic si politic mai vizibil pe plan international nu trebuie inevitabil sa devina o entitate suprastatala. Cnd sustinem acest lucru, avem n vedere faptul ca exercitiul identitatii nationale este principalul factor de mobilizare a energiilor nationale n realizarea unor obiective strategice fundamentale n contextul procesului de integrare europeana. Cetatenii tuturor statelor constitutive trebuie sa aiba sentimentul apartenentei la o entitate n ale carei valori comune se recunosc ei nsisi. Cadrul National va ramne un punct de referinta esential al afirmarii identitatii nationale si al consolidarii democratiei. Regulile si politicile comune ale Uniunii Europene trebuie sa se bazeze pe valorile si principiile mpartasite fara rezerve de toti membrii sai. Trebuie ncurajata si sustinuta revitalizarea valorilor democratiei la scara ntregului continent european, deoarece stabilitatea n spatiul din vecinatatea granitelor externe ale Uniunii Europene poate fi o garantie suplimentara a mentinerii bunastarii si securitatii n cadrul acesteia. Sensul procesului n perceptia Romaniei, procesul de constructie europeana trebuie sa aiba ca tinta o Europa unita si puternica, o Europa a solidaritatii si tolerantei. O Europa unita nseamna, deopotriva, natiuni puternice cu constiinta de sine, care vor gasi n Uniunea Europeana cadrul cel mai adecvat de afirmare. Asa cum afirma si presedintele Comisiei Europene, viitoarea constructie Europeana trebuie sa reprezinte: o Europa unita, pasnica, care sa includa toate natiunile sale diferite; o Europa democratica, n care oamenii sa-si decida propriul destin; o Europa toleranta, n care libertatile prospera;

o Europa sigura si dreapta, n care drepturile omului sunt respectate, iar cetatenii sunt protejati. Romnia considera statul natiune drept nivel de referinta al afirmarii identitatii nationale si al consolidarii democratiei, dar este, n acelasi timp, n favoarea unor forme de integrare mai avansate, n care sinergia contributiilor individuale sa asigure o actiune mai relevanta si mai eficienta la nivelul Uniunii. Potrivit opiniei oficialilor romni, cu ct UE ncurajeaza mai mult afirmarea identitatilor statelor candidate, cu att acestea vor dori sa aprofundeze cooperarea lor n cadrul Uniunii. Romnia doreste ca statele membre UE sa nu considere aderarea sa ca o ,,asociere/aliniere" la actuala structura si sa accepte ca va construi o Uniune extinsa, mpreuna cu ea, ca mpreuna vom deschide noi perspective Europei. Ca membru al Uniunii, Romnia nutreste convingerea ca transferul de suveranitate catre institutiile europene pe care l implica anumite decizii trebuie privit cu realism si pragmatism (din perspectiva avantajelor pe care le ofera) si nu trebuie sa devina sursa pentru temeri obsesive de disolutie a identitatii nationale n urma integrarii n UE. De aceea, tocmai modalitatea de garantare a transparentei si echitatii procesului de integrare si aprofundare va constitui panaceul pentru disparitia reticentelor privind aderarea la ideea aprofundarii integrarii europene. Viziunea Romniei mbina dorinta societatii romnesti de a-si prezerva autonomia deciziei politice, afirmata abia dupa restaurarea democratiei n 1989 cu acceptarea relatiei de conlucrare parteneriala pe care o implica calitate de membru al UE. Dorinta de prezervare a identitatii noastre nationale este cu att mai fireasca, cu ct am fost privati de respectarea ei dea lungul experientei noastre comuniste. Parteneriatul NATO-UE din perspectiva Romaniei Inca anterior aderarii la NATO, Romnia a sustinut dezvoltarea unui parteneriat puternic ntre NATO si Uniunea Europeana, care respecta autonomia celor doua organizatii si multiplica efectele politicilor si actiunilor acestora. Cooperarea dintre Alianta Nord-Atlantica si UE n Balcani ofera, probabil, cel mai bun exemplu despre ceea ce pot face mpreuna cele doua organizatii. Colaborarea dintre acestea n locuri precum Bosnia-Hertegovina sau Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei a avut un impact direct, pozitiv asupra stabilitatii si securitatii regionale. Experienta de succes a cooperarii NATO-UE n Balcani demonstreaza faptul ca NATO si UE sunt parteneri indispensabili n consolidarea securitatii euro-atlantice si internationale. Cooperarea NATO - UE contribuie de asemenea la o solida relatie transatlantica. In calitate de membru UE de la 1 ianuarie 2007, Romnia va continua sa fie un avocat al dialogului si cooperarii NATO-UE pe teme de interes comun. De la Afganistan si Kosovo pna la sprijinirea reformelor democratice si a integrarii Balcanilor de Vest si Europei rasaritene, sau pna la combaterea provocarilor globale precum terorismul, proliferarea armelor de distrugere n masa sau a traficului de persoane, exista un potential urias de colaborare prin materializarea caruia NATO si UE pot avea, mpreuna, un impact important asupra securitatii internationale.
Summitul NATO, Bucuresti aprilie 2008

Summitul NATO de la Bucuresti va consta intr-o suita de premiere politice. Astfel, este pentru prima data cand la o intalnire la varf a Aliantei Nord-Atlantice e invitat presedintele Comisiei Europene, Jos Manuel Barroso. Tot asa, semn ca NATO cauta sa imparta povara pe care o reprezinta operatiunile din Afganistan si din Kosovo, au fost trimise invitatii secretarului general al ONU, Ban Ki-Moon, si directorului Bancii Mondiale, Robert Zoellick. Tot pentru prima oara, va fi

propus si un document care ar trebui sa institutionalizeze cooperarea intre NATO si ONU. Summitul de la Bucuresti ar mai putea fi si prima oara cand presedintele rus, Vladimir Putin, participa la o intalnire la varf a Aliantei, si asta in ciuda f aptului ca, in mod strict tehnic, el nu vamai fi presedintele Rusiei in acel moment. Pana acum, Putin nu a raspuns invitatiilor NATO de a participa la un summit.

Noutati absolute se intalnesc si printre temele intalnirii. Astfel, nu a fost niciodata discutata la o intalnire la varf a Aliantei chestiunea cibercriminalitatii si a securitatii cibernetice, prezente pe agenda summitului de la Bucuresti. Apoi, Summitul NATO se tine intr-o tara din sud-estul Europei in momentul in care o alta tara din regiune, Slovenia, detine presedintia Uniunii Europene. Un prim set de teme va fi abordat in cadrul discutarii viitorului extinderii NATO, stiind ca in acel moment o decizie in legatura cu cele trei candidaturi - Croatia, Albania si Macedonia - va fi fost deja luata. Se spera ca decizia va putea fi luata la o reuniune ministeriala NATO din luna martie. Decizia in legatura cu candidatura Macedoniei va depinde de rezolvarea chestiunii numelui acestei republici. Grecia ar putea opune un veto primirii Macedoniei, care in acest moment continua sa fie prezenta in documentele internationale sub sigla FYROM, initialele in limba engleza ale formulei: Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei. Tot in legatura cu stabilitatea Balcanilor, NATO va mai cauta sa dea o noua dinamica relatiilor cu Serbia, Bosnia si Muntenegrul. Dintre aceste tari, numai Muntenegru are deja un plan de parteneriat cu NATO. Pe langa liderii celor 26 de tari din NATO, vor mai fi prezenti la Bucuresti si sefii de stat sau de guvern ai celor 23 de tari din cadrul Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic (CPEA). Va fi promovata in acelasi timp ideea unui parteneriat cu tari care nu intra in aria NATO sau CPEA: Australia, Noua Zeelanda, Japonia si Coreea de Sud. Un al doilea pachet al discutiilor va fi cel al viitorului misiunilor NATO din Afganistan si Kosovo, precum si al celor de dimensiuni mai restranse din Irak si din regiunea Darfour din Sudan. NATO ar dori sa poata convinge si alte organizatii sa se implice in Afganistan si in acelasi timp ca Alianta insasi sa capete competente mai largi in reconstruirea Afganistanului, implicandu-se in domeniul civil, de pilda, si nu doar in cel militar si politienesc. UE este aproape inexistenta ca organizatie in Afganistan.
In Kosovo, de asemenea, NATO asteapta mult de la UE. Semn incurajator, zilele trecute s-a intamplat pentru prima oara ca presedintia Uniunii Europene, in persoana ministrului sloven de Externe, Dmitrij Rupel, sa se adreseze Aliantei pentru a propune o coordonare a eforturilor in Kosovo. Opinia generala este ca, pana atunci, Kosovo isi va fi declarat deja independenta, insa presiunea se resimte mult mai putin asupra Aliantei decat asupra UE. O tema finala va fi dezvoltarea interna a Aliantei, in special punerea pe picioare a multanuntatei Forte de Reactie Rapida, care ar trebui sa depaseasca 20.000 de oameni.

Bibliografie: www.wikipedia.ro www.mae.ro www.preferatele.com Articole di ziarul Romania Libera Fragmente si idei din discursul secretarului general NATO de la Berlin, 29 ianuarie 2007.