Introducere Stocurile reprezintă cantităţile fizice de materiale de produse sau de mărfuri necesare fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare

, producţie, desfacere), pentru a asigura desfăşurarea continuă şi ritmică a activelor de exploatare. Caracterului continuu al producţiei (sau al desfacerilor), i se opune, din motive economice, caracterul discontinuu al aprovizionărilor. Din punct de vedere financiar, stocurile reprezintă alocare de capital ce nu poate fi recuperat până când aceste stocuri nu parcurg întregul ciclu de exploatare şi sunt valorificate prin vânzarea si încasarea produselor, lucrărilor sau servidilor realizate de întreprindere. Stocul de producţie reprezintă o cantitate de resurse, care este rezultatul unei cereri şi al unei oferte, al unui mod de organizare a activităţii de asigurare a activităţii de asigurare materială şi care trebuie să asigure consumul între două reaprovizionări; necesitatea existenţei acestuia este determinată de: • necoincidenţa în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului de resurse; • existenţa anumitor incertitudini în ce priveşte asigurarea cu resurse şi care fac necesară existenţa unor stocuri de resurse materiale, cum ar fi: • stocul de siguranţă - pentru incertitudini în ce priveşte consumul, cantităţile livrate şi timpul de livrare; stocurile creşterii preţurilor etc.
• •

speculative

-

pentru

eliminarea

unor

influenţe negative ale

existenţa unor ritmuri diferite dintre producţie (consum) şi asigurare. Astfel, consumul se poate aprecia că este practic continuu, în timp ce asigurarea este la anumite intervale de timp Această remarcă ne-ar îndemna să credem, la prima vedere, că procesul de exploatare cel mai economic ar fi cel care s-ar desfăşura fără stocuri sau cu stocuri foarte mici. Însă, o aprovizionare "în timp real" sporeşte considerabil cheltuielile de aprovizionare (transport, manipulare etc.).Pe de altă parte, gestiunea modernă a stocurilor este departe de a mai considera evidentă formarea de stocuri mari peste necesităţile rezonabile ale exploatării. Stocurile supranormative sunt însoţite, pe plan financiar, de pierderi prin imobilizarea inutilă a capitalurilor în aceste stocuri, prin cheltuieli de depozitare mari, pe care le ocazionează,
1

prin dobânzi peste cele curente, prin deteriorare şi degradări de stocuri etc. In general, pot fi avute în vedere două politici de aprovizionare: un număr mic de comenzi axate pe cantităţi mari. In acest caz, stocul este mare, ca şi costul de stocare; dimpotrivă, cheltuielile de derulare a comenzilor sunt mai scăzute, iar condiţiile de cumpărare mai bune;

un număr de comenzi axate pe cantităţi mici. Această situaţie implică stoc şi cost de stocaj diminuate, dar cheltuielile cu derularea comenzilor şi livrarea cresc. Cantităţile comandate trebuie să fie calculate de aşa manieră, încât să minimizeze ansamblul acestor costuri şi să evite rupturile de stoc. Aceste relevari vor fi argumentate in teza, printr-un sir de exemple elocvente si argumente teoretice si practice. In capitolul I al lucrarii voi vorbi despre notiunea de stoc si importanta stocurilor ca active circulante in activitatea de producer a intreprinderii. In capitolul II voi imbina mai multe tipuri de clasificare a stocurilor in viziunea a mai multi autori cu scopul de a realize un studiu amplu asupra temei. In capitolul III voi caracteriza metodele de gestiune a stocurilor la intreprindere, aducind diferite exemple practice si teoretice.

In procesul elaborarii tezei am utilizat un sir de modalitati de cercetare: 1.cercetare de birou a literaturii de specialitate, a regulamentelor in vigoare, a legislatiei, bazelor de date actuale, informatiilor statistice, a revistelor si ziarelor de specialitate. 2.cercetare de teren care presupune studiul temei vizate prin realizarea unor cercetari in cadrul diferitor societati comerciale autohtone

2

1.1Notiuni generale si importanta stocurilor pentru intreprindere

Ca si elemente de active circulante, stocurile reprezintă o investire pentru întreprindere. Fondurile investite în stocuri sunt imobilizate pentru o perioada de timp mai mare sau mai mica, ele au un cost şi prin urmare cer să fie rentabilizate. Deţinerea de stocuri trebuie explicată prin câştiguri sau economii pentru deţinător, singura justificare de a imobiliza fonduri în stocuri diverse. Constituirea stocurilor este rezultatul unei decizii de investire. Efortul financiar de investire în stocuri trebuie comensurat pe baza sumei lichidităţilor efectiv imobilizate, ţinându-se seama de durata imobilizării, de fluxurile de lichiditate intermediare (până la vânzarea stocurilor), costuri de păstraredepozitare, alte cheltuieli administrative, pentru ca în final să se evalueze pierderea sau câştigul din deţinerea de stocuri. Stocurile de resurse materiale şi produse finite au o influenţă deosebită asupra sistemului logistic al întreprinderii. Ele asigură continuitatea desfăşurârii procesului de producţie şi satisfacerea cerinţelor clienţilor. Influenţa exercitată asupra sistemului logistic se datorează atât costurilor de stocare, cat şi celorlalte costuri asociate, cum ar fi cele de lansare a comenzii, de transport, de depozitare. Asigurarea echilibrului sistemului logistic presupune înţelegerea rolului stocurilor în cadrul întreprinderii. Stocurile reprezintă cantităţi de resurse materiale/produse finite care se acumulează în depozitele de aprovizionare desfacere ale unităţilor economice, într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioada de timp determinată, în vederea asigurării continuităţii şi ritmicităţii fabricaţiei şi a consumului. Intrucât stocul satisface nevoile utilizatorilor, el nu există decât dacă este reconstituit. Altfel spus, el este situat între două curente (fluxuri): un flux de intrare (de aprovizionare) şi un flux de ieşire din stoc (consum). Stocurile există în diferite puncte ale sistemului logistic al întreprinderii: în depozitele unităţii, în centre de distributie proprii, în mijloacele de transport. Opiniile referitoare la menţinerea stocurilor sunt contradictorii. Practic este imposibil, chiar pentru perioade foarte scurte, de a sincroniza perfect intrările cu ieşirile. Rolul stocului este tocmai de a evita discordanţele de cantităţi şi termene care ar apărea din variaţiile neconcomitente ale aprovizionării şi consumului. Pe perioada cat resursele materiale / produsele sunt stocate, acestea se apreciază ca fiind neactive deoarece ele nu participă efectiv, în acest interval, la procesul de transformare a lor în valori de întrebuinţare vandabile. Acest aspect este un proces economic negativ specific formării de stocuri datorită blocârii pe o anumită perioada a fondurilor financiare antrenate la cumpărarea resurselor materiale stocate. Efectul imobilizării de resurse materiale şi financiare în stocuri, privit în ansamblul său,
3

periodicitatea producţiei la furnizor sau a transportului determină formarea de stocuri curente la utilizatori. Stocurile oferă siguranţă în următoarele situaţii: 1) Fluctuaţiile cerere/ofertă. pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp?". uneori nu este economic. Stocurile anticipatorii conţin bunuri destinate să acopere creşterea sezonieră a cererii. apariţia unor dereglări. stocurile tampon sau rezervele sunt termeni foarte utilizaţi pentru a descrie situaţiile când acestea sunt necesare: > incertitudinea performanţei fumizorului. Indiferent de situaţie sau de factorul de influenţă. aprovizionare şi utilizare a resurselor materiale. 3) Transportul. > variaţiile cererii de vânzări. de mutaţiile în structura consumului sau în potenţialul de furnizare a lor. caracterul deficitar al resurselor) determină formarea de stocuri sub forma rezervei de stat la resurse strategice şi de altă natură. intervine influenţa multor situaţii şi factori cu acţiune permanentă sau conjuncturală care condiţionează necesitatea formării de stocuri. Această metodă este folosită pentru a evita apariţia unor schimbări de capacitate şi blocajele operaţionale cauzate de aceste schimbări. determină intervale de timp mai mari decât perioada care se acordă pentru a evita criza de resurse materiale şi produse. vânzările promoţionale şi perioadele de concedii. astfel încât să fie menţinute nivelurile de servire a clienţilor. situaţiile de forţă majoră (seisme. acţiunea nu exclude efectuarea de analize şi calcule economice care să contureze strategia şi politica în domeniul formării stocurilor de la o etapă la alta în funcţie de noile condiţii care apar pe piaţa internă şi internaţională de resurse materiale. întreruperea exploatării sau a transportului. perturbaţii în livrările de la furnizori sau în transport determină formarea de stocuri de siguranţă la beneficiari. agenţii economici trebuie să stabilească tipurile de stocuri pentru fiecare resursă materială/produs şi nivelul acestora. în procesul de furnizare. Aşadar. stare de necesitate. Natura situaţiilor şi factorilor specifici determină şi tipologia stocurilor care se constituie. necesitatea condiţionării materialelor înaintea trecerii în consum presupune constituirea stocurilor de pregătire sau condiţionare. Practic această orientare nu este posibilă decât în cazuri de excepţie. 2) Anticiparea. pentru o mărime sau alta sunt condiţionate de răspunsul la întrebarea: "ce avantaje şi ce pierderi se înregistrează dacă se stochează mai mult sau mai puţin. Aceasta pentru că. Opţiunile pentru un tip sau altul de stoc. distribuitori şi clienţi. urmare a condiţiilor naturale şi de climă. Stocurile de siguranţă. Resursele materiale şi produsele traversează uneori distanţe mari între furnizori. depozite. Astfel.recomandă ca functie ideală acţiunea de evitare a formării şi deţinerii lor. inundaţii. în timpul perioadei de reaprovizionare. Răspunsul constă în analiza rolului pe care trebuie să-1 îndeplineascâ stocurile. Ajungerea la destinaţie în timp util depindc de viteza 4 . care nu pot fi întâmpinate prin reprogramare. determină formarea stocurilor de iarnă.

Existenţa stocurilor are de cele mai multe ori rolul de a îmbunătăţi eficienţa operaţională prin separarea ritmurilor de achiziţie şi fabricaţie de ritmul consumului. reprezintă câştiguri nete directe. decizia de investire în stocuri se va lua ţinând seama de criteriul rentabilităţii. 5 . Fluxurile de lichiditate periodice viitoare. pentru a reduce costurile de transport. ceea ce implică un compromis între costurile de transport şi nivelul activităţii întreprinderii. Suma capitalului investit în stocuri se stabileşte pe baza lichidităţii efective imobilizate. Asemenea compromisuri implică achiziţii în exces pentru cerinţele imediate. care nu provoacă ieşiri de casă. Există tipuri de stocuri care nu sunt afectate de schimbarea nivelului comcnzii sau al lotului. Variaţia preţurilor şi a cantităţilor achiziţionate este speculativă. fluxurile de lichidităţi periodice viitoare şi fluxul final actualizate. investiţia în stocuri este oportună întrucât aduce mai mult beneficiu decât dacă acelaşi capital ar fi fost plasat la o bancă. VAN=Invest in stoc±Cash Flow actualize+Valoarea actualizata a stocului Dacă valoarea actuală netă este pozitivă. la fel se procedează şi în cazul cheltuielilor cu amortizarea instalaţiilorde depozitare. cu dobândă compusă. precum şi costul de oportunitate al capitalului investit. Acumulările de stoc în avans pot fi profitable dacă se fac achiziţii avantajoase. pentru a evita fluctuaţiile de preţ sau pentru a profita de reducerile de preţ. de aceea este necesară o atenţie sporită înainte de finalizarea angajamentelor. se exclude suma capitalului investit în stocuri de producţie neter-minată şi semifabricate. pentru o anumită perioadă de timp (un exerciţiu financiar) exprimat valoric. Dimensionarea stocurilor este operaţiunea prin intermediul căreia se stabileşte necesarul optim destocuri. Stocurile formate din produse afiate în lucru sunt dependente de timpul de prelucrare indiferent dacă ele sunt prelucrate în lotun mici sau man Aşadar. 5) Mărimea lotului. costuri de întreţinere etc. a stocurilor.de deplasare a stocurilor. pierderi evitate. 4) Stocurile de protectectie împotriva riscului. drept rată de actualizare. pozitive şi negative. cantităţile de produse şi costurile de constituire a stocurilor. păstrare etc. pornind de la suma investită în stocuri. costuri de administrare. pe o perioada de timp egală cu durata investirii în stocuri. în vederea realizării în bune conditii a obiectului şi volumului previzionat al activităţii. Evident.

c) stocuri de distribuţie (de produse finite). pierderi din degradări fizice sau morale etc. mai ales în faza de aprovizionare reprezintă o preocupare majoră pentru managerul oricărei întreprinderi. Formarea de stocuri optime. la care se impune lansarea unei noi comenzi. la nivelul unui agent economic se constituie trei categorii de stocuri: a) stocuri de resurse materiale. de natura resurseior materiale.. de organizarea structurală a subunităţilor de consum şi dispersia teritorială a acestora.1. punctul de reaprovizionare se poate determina utilizând următoarea relaţie: P=D*T. Determinarea punctului de reaprovizionare (momentul lansării unei noi comenzi) reprezintă. de caracteristicile proceselor tehnologice. Stabilirea momentului în care este necesară lansarea unei noi comenzi de aprovizionare. de strategia şi politica adoptate în formarea stocurilor în raport cu factorii care le condiţioneazâ. de transport intern şi de iarnă. precum şi a mărimii comenzii reprezintă decizii fundamentale în managementul stocurilor. In condiţii de certitudine. Punctul de reaprovizionare indică doar când anume trebuie lansată comanda. apariţia unor înlocuitori calitativi. orice întreprindere îşi constituie diferite categorii de stocuri în funcţie de condiţiile de aprovizionare. 6 . exprimată în unităţi fizice. de condiţionare. evitând ruptura între aprovizionare-desfacere. La nivelul acestor unităţi se prevede constituirea în mod obişnuit a stocuiui curent şi cu titlu de excepţie a stocuiui de siguranţâ. în cazul unei evoluţii nefavorabile a preţului materiilor prime sau al obţinerii unor conditii mai favorabile din partea furnizorilor pentru avansarea unor comenzi mari etc. Aceste stocuri îndeplinesc aceeaşi funcţie dar pentru condiţii diferite. a) stocuri de resurse materiale Pentru desfăşurarea normală a activitâţii specifice. stabilirea mărimii stocuiui.reprezintă punctul de reaprovizionare. exprimat în unităţi fizice. nu mărimea comenzii. de fapt. modificarea tehnologiilor de prelucrare a materiilor prime. b) stocuri de producţie neterminată. Imobilizarea unei părţi importante din capitalul circulant în stocuri reprezintă o utilizare ineficientă a disponibilităţilor proprii sau împrumutate. Constituirea unor stocuri însemnate la nivelul agenţilor economici poate avea influenţe diverse: pozitive. unde P.2 Clasificarea stocurilor Constituirea de stocuri trebuie să asigure ritmic procesul economic specific. în conjuncturi economice în care preţurile materiilor prime scad. de producţie sau desfacere. şi negative. In general. D .cererea medie zilnică.

D şi T au aceeaşi seninificatie. deşi din punct de vedere tehnologic s-a încheiat procesul de transformare şi pot fi utilizate în scopul pentru care au fost create. relaţia fund următoarea: P = D * T + SS unde P. iar SS este stocul de siguranţă exprimat in unităti fizice. In condiţii de incertitudine. unde Fcg . stocul de producţie neterminată asigură desfăşurarea ritmică şi uniformă a procesului de producţie. Cd . reprezintă acumulări de produse realizate de întreprindere pentru asigurarea desfâşurării în condiţii optime a activităţii de desfacere şi satisfacerea cerinţelor clienţilor. Supradimensionarea stocurilor de producţie neterminată duce la imobilizări de capital circulant. Dar vânzarea produselor nu este posibilă imediat după încheierea procesului de fabricaţie. Stocurile de produse finite. In general. pentru determinarea punctului de reaprovizionare se ia în calcul şi un stoc de siguranţă ( SS ). c) stocuri de distribuţie (de produse finite). In situaţii de incertitudine. pentru a deveni marfă. gestionarea stocurilor trebuie să ia în calcul probabilitatea de apariţie a întârzierilor în aprovizionare.cost de depozitare ( stoc de siguranţă cost unitar de depozitare).speranţa matematică a costului întârzierii aprovizionării (numărul unităţilor lipsă .T- mărimea intervalului de reaprovizionare. costul lipsei de materie primă. probabilitatea întârzierii). Insă. In general. exprimat în zile. produsele trebuie supuse unui lanţ de operaţiuni în vederea acceptârii şi vânzării lor pe 7 . Sm . iar subdimensionarea acestora conduce la întreruperea procesului de producţie. existenţa şi eficienţa unei întreprinderi nu este compatibilă cu menţinerea unor stocuri mari de produse finite. denumite şi stocuri de distribuţie. Printr-o dimensionare corectă. • de siguranţă. • circulant.funcţia costului global. pentru producţia neterminată se constituie următoarele categorii de stocuri: • de ciclu. b) stocuri de producţie neterminată Producţia neterminată este producţia al cărei proces de fabricaţie nu a fost finalizat. Decizia de formare a stocurilor de siguranţâ va depinde de mărimea funcţiei de cost global ( costul de depozitare plus speranţa matematică a costului întârzierii aprovizionării). Feg = Cd + Sm.

ambalarea pentru protecţie şi prevenirea deteriorărîi pe timpul manipulării şi transportului. utilizarea optima a capacităţilor de producţie nu permit.Stocurile sezoniere sunt determinate de caracterul sezonier al producţiei sau consumului şi sunt constituite de întreprinderile producătoare pentru servirea clienţilor. formarea loturilor de livrare. pentru a forma un lot complet. Astfel. alături de stocurile obişnuite. simplificarea şi automatizarea evidenţei tehnico-operative). unele produse sau sortimente vor trebui stocate un timp. Tehnologia de fabricatie. cum ar fi: comasarca unor activităţi care se pot efectua în aeeeaşi perioadă de timp (etichetarea şi marcarea concomitent cu formarea loturilor de livrare. asamblarea. Există anumite produse. la care. a timpului necesar efectuării acestora. la creşterea imobilizărilor şi a cheltuielilor de depozitare. asigurarea unor proprietăţi fizico-chimice cerute de clienţi. care în limite iraţionale conduc la încetinirea vitezei de rotaţie a capitalului circulant. în vederea sporirii eficienţei utilizâri capitalului investit. • anticipate . marcarea. se constituie şi • stocuri de siguranţă . realizarea simultană a sortimentelor sau produselor care urmează să fie livrate unui client la un moment dat. efectuarea unor operaţii de montaj. Astfel. apar două situaţii contradictorii: pe de o parte. fie pe întregul an. produsele finite constituie resurse neactive. fie pe perioade mai scurte. Cunoaşterea concretâ a operaţiilor care delermină staţionarea produselor în depozitele producătorilor. condiţionarea produselor. Operaţiile efectuate asupra produselor finite în timpul stocării sunt.De asemenea.piaţă. la diminuarea eficienţei activităţii economico-financiare a întreprinderii producătoare. înregistrarea acestora în evidenţă. trecerea cat mai rapidă a acestora în consum. produsele sunt reţinute în depozitele de desfacere ale producătorilor sub denumirea de produse finite. In concluzie. se impune staţionarea temporară a produselor finite pentru efectuarea operaţiilor în concordanţă cu cerinţele consumatorilor. Pe timpul stocării. programul de lansare în producţie. Rezolvarea acestor sîtuaţii presupune practic diminuarea timpului aferent operaţiiior la care sunt supuse produsele finite pentru a fi vândute clienţilor. permite aplicarea unor măsuri care să ducă la reducerea perioadei de stocare. pot fi constituite stocuri anticipate de produse finite în scopul 8 . încărcarea în mijloacele de transport şi expedierea produselor. mecanizarea. în general. automatizarea şi robotizarea operaţiilor. sortarea. totdeauna. din care se livrează în mod curent. următoarele: primirea şi recepţia produselor finite din secţiile de producţie. etichetarea.Unitatea producătoare îşi poate constitui stocuri de siguranţă în vederea acoperirii cererilor de vânzare când acestea depăşesc nivelul previzionat • sezoniere . întocmirea formelor de livrare. care să fie livrat câtre client. până când sunt realizate şi celelalte. iar pe de altă parte.

3Metode de gestionare a stocurilor 9 . La baza elaborării unei astfel de strategii trebuie să stea volumul previzional al vânzărilor pentai satisfacerea cerinţelor clienţilor şi realizarea unui profit maxim. în comparaţie cu cele aferente păstrării în perioadele cu cerere scăzută a unor stocuri egale cu cele din perioadele cu cerere mare. faţă de pierderile de încăsări datorate lipsei produselor în stoc. c) care sunt costurile legate de sistarea unor vânzări datorită reduceni unor capacităţi de producţie. 1. unitatea producătoare îşi poate constitui stocuri de conjunctură pentru a le plasa pe piaţă în momente favorabile de preţ. • de conjunctură. de potenţialul de producţie. Formarea acestor categorii de stocuri este condiţionată de strategia pe care o adoptă producătorul cu piaţa. b) care sunt costurile legate de modificarea volumului de producţie în funcţie de sezonalitatea cererii. asimilarea în fabricate a unor produse noi şi renunţarea la altele). strategia stocurilor este influenţată de strategia de vânzări. schimbarea profilului de fabricaţie. dar este necesară şi analiza atentă a următoarelor aspecte: a) care sunt costurile şi riscurile unor stocuri mai mari decât cererea. ambele fiind componente ale strategiei generale de dezvoltare a oricărui agent economic.satisfacerii cerinţelor clienţilor pe durata opririi fabricaţiei (remont. de evoluţia raportului dintre cerere şi ofertă şi implicit a preţului de vânzare.In funcţie de natura produsului. comparativ cu extinderea acestora. In concluzie. retehnologizare.

de lipsa de lichidităţi şi de insolvabilitatea întreprinderii.). (3) O politică echilibrată (intermediară) este cea care armonizează relaţia contradictorie dintre rentabilitate şi risc. 10 . Există un raport specific fiecărei întreprinderi între vânzări (cifra de afaceri) şi nivelul activelor necesare pentru realizarea acestora. Rentabilitatea ridicată intenţionată prin acţiune politică este însoţită de riscuri mari legate de lipsa de stoc. Rentabilitatea va fi. afectată de cosrurile suplimentare ale prudenţei în asigurarea cu stocuri a continuităţii activităţii de exploatare. a concursurilor bancare: credite de trezorerie. care îşi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri minime. credite de scont etc. In privinţa pasivelor circulante se urmăreşte permanenţa surselor de finanţare. Armonizarea relaţiei rentabilitate-risc se realizează în cea mai mare parte în cadrul echilibrului dintre necesarul de active circulante şi sursele mobilizabile pentru finanţarea acesteia. autonomia financiară a ciclului de exploatare. iar gestiunea pasivelor circulante urmăreşte cel mai redus cost al procurării capitalurilor necesare. a datoriilor de exploatare: furnizori. în acest caz. Având în vedere aceste cerinţe ale optimizării relaţiei rentabilitate . Principala caracteristică a activelor circulante este lichiditatea ridicolă a acestora şi deci posibilitatea acoperirii operative din încasări a datoriilor. Pornind de la acest raport. a lipsei de lichidităţi. preocupări însotite de creşteri ale costului procurării capitalurilor necesare. creditori etc. (2) O politică defensivă. gestiunea ciclului de exploatare cuprinde două domenii complementare de activitate. preocupare însoţită de creşterea costurilor de exploatare şi de diminuare a rentabilităţii. în mod concret.Obiectivul urmărit de gestiunea ciclului de exploatare este cel al oricărei investiţii de capital: cea mai eficientă alocare a capitalului în condiţii de diminuare a riscului. se pot identifica trei politici de gestiune a ciclului de exploatare cu efecte diferite ale rentabilităţii şi riscului: (1)O politică agresivă. Pentru a răspunde nevoii de rentabilitate.risc. (1) determinarea necesarului de active circulante (de stocuri.. gestiunea activelor circulante urmăreşte realizarea ciclului de exploatare cu un nivel minim de active circulante. Pentru a răspunde nevoii de diminuare a riscului. gestiunea activelor circulante urmăreşte eliminarea rupturii de stoc. de creanţe şi de lichidităţi) şi (2) determinarea modalităţii de finanţare a necesarului de active circulante (a fondului de rulment. care îşi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri şi lichidităţi ridicate. a efectuării unor plasamente de trezorerie şi a păstrării unei rezerve lichide în cont şi în casă.

In ceea ce priveste finantarea activelor circulante într-o politică agresivă (1). care au costuri de procurare mult mai mari. Fondul de rulment ar reprezenta marja de siguranţă pentru finanţarea activelor circulante şi pentru autonomia financiară a întreprinderii. Politica defensivă (2) are în vedere finanţarea activelor circulante în principal. dar care determină şi o preocupare stresantă de a reînnoi creditele pe termen scurt. Necesarul în stocuri trebuie astfel stabilit încât să stimuleze întreprinderea în folosirea cat mai eficientă a acestor valori. Necesarul de stocuri trebuie să exprime nevoile reale de fonduri. nerealizarea volumului 11 . dar şi o acoperire suficientă împotriva riscului de reînnoire a creditelor şi a creşterii ratei dobânzilor. bancar sau comercial. Volumul stabilit reprezintă baza unor relaţii financiare ocazionate de autofinanţare. pentru reducerea absolută sau relativă a stocurilor. Rentabilitatea şi riscul ce ar însoţi formarea activelor şi pasivelor circulante au sensuri contrare şi se neutralizează într-o oarecare măsură. abaterile de la criteriul realităţii due la greutăţi financiare: imobilizări în cazul supradimensionării necesităţilor. în mobilizarea tuturor factorilor care să conducă la accelerarea vitezei de rotaţie. Dimensionarea stocurilor este punctul de plecare in determinarea fondurilor băneşti acoperitoare. la dobânzi mai mari sau chiar riscul unei lipse de capital. din surse permanente (fondul de rulment). credite bancare etc.). creşteri de capital prin noi emisiuni de acţiuni sau de împrumut pe termen scurt. care au cele mai mici costuri de procurare a lor. O politică neutră (3) constă în sincronizarea perfectă dintre scadenţele activelor şi pasivelor pe termen scurt. accentul cade în principal pe pasivele pe termen scurt (datorii de exploatare.

Metoda extrapolării Dimensionarea stocurilor după metoda extrapolării sau metoda globală porneşte de la ideea unei legături directe între fondul de rulment. ca diferenţa între activele de exploatare şi pasivele de exploatare. legătură ce poate fi exprimată sub forma raportului FR/CA. rezultă fondul de rulment necesar pentru finanţarea stocurilor. admitem că şi pentru anul curent se poate păstra acelaşi raport FR/CA care. de condiţiile producţiei şi reglementarea plăţilor. După cum se observă. ct. Necesarul se determină prin metoda extrapolării. clienţi. Exemplu: FR0 = 40000 CA0 = 100000 CA1 = 125000 FR1 = FR0 / CA0 * CA1 FR1 = (40000/100000)*125000=50000 Această metoda leagă evoluţia fondului de rulment numai de cifra de afaceri. şi cifra de afaceri. ca sursă permanentă de finantare. Pentru o unitate cu activitate continuă previzionarea nevoilor de finanţat ale ciclului de exploatare se efectuează. global. Presupunând că în exerciţiile financiare anterioare s-a observat o stabilitate a raportului FR/CA şi că în cursul anului curent nu se întrezăresc schimbări mari faţă de anii anteriori. metoda analitică etc. de caracterul continuu sau sezonier al activităţii. ponderat cu volumul previzionat al CA pentru anul curent. respectiv creşterea sau scăderea acestora în funcţie de viteza de rotaţie. respectiv creşterea sau scăderea soldului acestui cont şi chiar de evoluţia stocurilor. în principal. neţinând seama de alţi factori: natura relaţiilor cu clienţii. Se pot reţine mai multe metode de dimensionare a stocurilor: metoda extrapolării. respectiv creşterea sau descreşterea soldului contului clienţi.activităţii în cazul subdimensionării lor. furnizori). astfel: 12 . împreună cu necesarul celor-lalte elemente de active circulante. metoda standard. Nevoile de finanţat pentru active circulante depind de sectorul economic din care face parte întreprinderea. natura relaţiilor cu furnizorii. determinarea necesarului pentru stocuri nu se poate face în afara altor active şi pasive de exploatare (ct.

In prima etapă se evaluează durata de rotaţie a fiecărui post din activul de exploatare şi pasivul de exploatare.Imobilizări. exprimată în număr de zile de flux.. . iar în pasivele de exploatare: furnizori.. Metoda standard Metoda standard sau metoda termenelor de plată vizează determinarea nevoilor de finanţat ale ciclului de exploatare exprimate initial în zile/cifră de afaceri şi abia în etapa a doua... Se porneşte de la faptul că necesarul de finanţat al ciclului de exploatare rezultă din decalajul dintre încasări şi plăţi..Situaţia bilanţieră a unei societati comerciale la sfirsitul exercitiului expirat se prezintă astfel: Activ . în număr de zile/vânzări. legat de diferite operaţiuni ca: aprovizionare.în zile sortare.5 mil.[Pasive de exploatare].. avansuri primite de la clienţi. în număr de zile/cumpărări. ceea ce face ca metoda extrapolării să nu fie adecvată. Condiţiile de exploatare evoluează însă.Stocuri. coeficientul de conversiune depinzând de ponderea structurii costurilor. In consecinţă.. Fiecare durată de rotaţie se converteşte în zile/cifră de afaceri.durata creditului furnizor. adică pe termen lung.în zile de cumpărare pentru materiî prime.cifra de afaceri sau volumul vânzărilor. respectiv trebuie să-şi constituie fond de rulment. pentru producţia finită. astfel: ..10 mil.în zile ale ciclului de producţie pentru producţia neterminată. de la un an la altul. . în volum valoric.Nevoi de finanţat = [Active de exploatare] .. debitori diverşi.durata creditului-client. semifabricate. La activele de exploatare putem îngloba: stocuri.durata stocurilor: . datorii către personal. creditori diverşi. avansuri acordate furnizorilor. stocaj. pentru determinarea nevoilor de finanţare a activelor circulante se impune o analiză mai precisă a acestora. Când există decalaj permanent între încasări şi plăţi întreprinderea trebuie să apeleze la resurse permanente.Datorii la termen…….Capital propriu…. Exemplu .. ambalare. mărfuri etc.. In etapa a doua se estimează toate nevoile ciclului de exploatare în funcţie de un indicator unic al activităţii . . . avansuri acordate personalului.5. materiale.. creanţe clienţi.…12 mil ... desfacere.6 mil 13 ... producţie..... Pasiv . .

35 = 99......... metoda stocului zero sau metoda de producţie în flux continuu..7 zile Fond de rulment sume=(30*99..5 mil .Furnizori…………......21 mil. (41 x 70%). după metoda standard....7 zile -Credit client.... dar pentru aceasta furnizorii săi ar trebui să poată livra la timp piesele care îi sunt necesare întreprinderii.. Ea este denumită.... General Motors.. (70% din CA) ♦ cumpărări de mărfuri. General Electric etc. un sistem de gestiune.3...36..2...Disponibil. Sistemul Kanban modifică ipotezele modelului clasic: 14 ..5*360/14=141 zile • durata creditului client=(create client*360)/cifra de afaceri=3*360/30=36zile • durata creditului furnizor=furnizori*360/cumparatori=2....98... Este........0 zile ..69% din CA Metoda KANBAN Această metodă a fost dezvoltată în Japonia de firma Toyota..Credit furnizor (50 x 70%) 35....7 + 36 . Acest sistem este mai larg decât un sistem de gestiune a stocurilor.5 mil Total P 20... ca şi timpul şi distanţa dintre diferitele operaţiuni.....18 mil..0 mil.......... trebuie ca ea să întreţină relaţii urmărite cu furnizorii săi şi să existe o buna coordonare. Total A 20.... Ideea de bază a sistemului constă în aceea că intreprinderea trebuie să deţină un stoc minimal..5 mil........0 zile Fond de rulment în zile = 98...0 mil.. .Clienţi. Pentru ca firma să poată livra rapid. Suma stocurilor este redusă la minimum......) şi în Europa... ...31 mil.7)/360=8308333...2.... ♦ costul mărfurilor. ceea ce reprezinta 27....... de asemenea.... Determinarea necesarului de finanţat pentru active de exploatare... Această metodă este acum utilizată în SUA (IBM. se realizează în felul următor: a) Calcularea duratei în zile a elementelor ciclului de exploatare: • durata stocajului=(Stocuri*360)/costul marfii=2...5*360/18=50 zile b) Nevoile de finanţare ale ciclului de exploatare: -Stocaj . Denumirea sistemului Kanban vine din faptul că se plasează un carton în uzine pentru a cere noi piese.pentru exerciţiul curent întreprinderea îşi propune: ♦ cifra de afaceri..... de asemenea.

Sf = stocul final de mărfuri anual. adică scăzând elementele de acumulare (rabat. se va stabili necesarul pentru mărfuri. stocul respectiv trebuie recalculat în preţuri de reaprovizionare. Cc = cheltuieli aferente stocurilor. pe când altele (costul de comandă) se diminuează în acelaşi timp. Previzionarea cotelor medii se face în funcţie de realizările preliminate ale exerciţiului anterior.) • Stocul final de mărfuri se determină pornind de la doi indicatori: volumul desfacerilor (D) şi norma de stoc în zile (Sz) sau stoc/zile desfaceri. Prin urmare. . care poate fi utilizată pentru noi investiţii. Metoda analitică Metoda analitică vizează determinarea necesarului de active circulante pe fiecare element în parte. 15 . ambalaje. Ele utilizează tot mai mult instrumente informatice. un stoc puternic crescut antrenează costuri Numeroase metode de gestiune a stocurilor au fost puse la punct. încărcării . combustibil. echipament şi materiale de protecţie. alte active (obiecte de inventar. trimestru. cheltuieli la stocurile finale de mărfuri.nf = necesarul de mărfuri. materiale. impozit) şiadunând cheltuielile aferente transportului.diminuează stocul de securitate. urmând ca în final să se însumeze. materiale şi piese de schimb) şi stocuri pentru producţie (materii prime. Stocurile constituie. o parte mai mult sau mai puţin importantă a nivelului bilanţului întreprinderilor. Nmf=Sf-R-I + Cc N. după sectoare. Pentru a stabili necesarul de finanţat. după formula următoare: Sf=(D*Sz)/T Stocul final determinat în manieca arătată este exprimat în preţuri cu amă-nuntul. impozit.descărcării etc. corectate (eventual) pentru a le face comparabile cu condiţiile exerciţiului curent. Modelul clasic este bazat pe faptul că anumite costuri (costuri de stocaj) cresc atunci când stocurile se măresc. ameliorând relatiile dintre întreprindere şi furnizorii săi. producţie neterminată etc. Metoda Kanban consideră că aceste costuri pot fi minimizate graţie unei mai bune localizări şi coordonări între întreprinderi. Acesta poate fi obţinut. R = rabatul comercial. Acesta poate fi obţinut printr-o localizare judicioasă a unităţilor de producţie. Volumul absolut al elementelor de recalculare se stabileşte prin aplicarea cotelor medii de rabat. în acelaşi timp.-diminuează costul de comandă al stocurilor. I = impozitul pe profit. Acest sistem permite degajarea trezoreriei.

în acest scop. Pao = ponderea ambalajelor faţă de mărfuri în bază. la fel ca şi mărfurile pe care le însoţesc. întrucât ponderea obţinută în anul de bază se menţine şi pentru anul în curs Metoda ABC de gestiune a stocurilor In cadrul preocupărilor de determinare a mărimii optime a stocurilor. din punct de vedere financiar. Sfmf0 = stocul final mărfuri în exerciţiul curent şi în anul de bază. folosindu-se. Astfel. nu se mai justifica. metode globale. necesarul ambalajelor de circulaţie variază numai în funcţie de creşterea sau descreşterea stocului de mărfuri. în timp ce aproximativ alte 10% din numărul articolelor deţin circa 70% din valoarea totală a stocurilor. dar care deţin o pondere mare ca număr de articole. Sao = stocul de ambalaje preliminat în anul de bază. Cea mai importantă categorie de ambalaje o constituie ambalajele de circulaţie şi care se caracterizează printr-o circulaţie pe principiul vânzării . O strategie eficientă de gestiune a stocurilor a fost fundamentată de "Metoda ABC" care împarte stocurile de active circulante în trei grupe: 16 .cumpărării. In această situaţie.Necesarul de ambalaje. activitatea de planificare economică şi financiară a trebuit să rezolve o altă relaţie contradictorie. urmărirea şi controlul detaliat al stocurilor de valoare mica. După cum se observă. s-a observat că circa 70% din numărul articolelor existente în stocuri reprezintă numai circa 10% din valoarea totală a acestora. Necesarul ambalajelor de circulaţie se obţine înmulţind stocul final curent de mărfuri cu ponderea ambalajelor faţă de mărfuri obţinute în exerciţiul precedent: Na1=(Sfmf * Pa0)/100 Pa0=(Sa0/Sfmf0)/100 Na1= necesarul de ambalaje exercitiul curent Sfmf1 . urmărind distribuţia după valoare a stocurilor de active circulante din majoritatea întreprinderilor.

Nevoia de finantare a stocurilor (Nfs) este determinată de totalitatea cheltuielilor de formare şi păstrare a stocurilor de active circulante în toate fazele ciclului de exploatare. -grupa B: articole de active circulante de valoare medie şi cu pondere medie în numărul total de articole. în acest fel. dar valoroase): articole de active circulante de valoare mare pe unitatea de măsură. Pentru aceste grupe se justifica folosirea metodelor analitice de fundamentare a nevoii de funcţionare pe tipuri de stocuri (curente. dar cu pondere mica în numărul total de articole.o urmărire detaliată a stocurilor din grupele A. de siguranţă etc.o urmărire globală a stocurilor din grupa C (materiale şi produse diverse) care se vor aproviziona în loturi mari.-grupa A (puţine. astfel încât să se asigure desfăşurarea continuă şi ritmică a producţiei. de produse finite) şi chiar pe elemente componente nominalizate (pe fiecare fel de materiale. retribuţii. astfel ca necesarul de capitaluri pentru formarea şi păstrarea lor să fie minim.) se defineşte prin calculul influenţei a doi factori: 17 . pentru perioade mari de timp.aprovizionare.). Din motive de simplificare a calculului. mărimea elementelor componente ale cheltuielilor de procurare şi păstrare a stocurilor (cheltuielile de transport-aprovizionare. de produse în curs. -grupa C ("multe. cheltuielile de transport . dar mărunte"): articole de valoare mica pe unitatea de măsură. B şi o determinare a mărimii matematice optime a acestora. . în curs de produse finite). pe categorii de stocuri (de materiale. pentru a reduce. dar cu pondere ridicată în numărul total de articole. amortizare etc. de produse. Metoda ABC permite: .

existând deosebiri în modul de determinare a necesităţilor pentru diferitele elemente componente.medii zilnice cu elementul respectiv de stoc. desfacere etc. producţie. s-au preluat la nivelul realizărilor din anii anteriori. obiecte de inventar de mica valoare sau scurtă durată. ele se dimensionează separat. stabilit prin normele tehnice care reglementează desfăşurarea proceselor de aprovizionare. echipament şi materiale de protecţie. Cheltuielile de prod. eventual corectate şi aduse în condiţiile anului curent.. determinate pe baza cheltuielilor anuale din planul costurilor de producţie şi pe baza unor coeficienţi (K) de corectare (la mp şi la produsele în curs de fabricaţie). Necesarul pentru materiale şi piese de schimb se calculează pe baza stocurilor finale preliminate ale anului de bază. Având în vedere viteza de circulaţie mai redusă a acestor elemente în raport cu mărfurile şi ambalajele. care se influenţează cu creşterea sau descreşterea relativă a parcului de transport şi a dotării cu utilaje în anul curent.---------k * t 360 Determinarea stocurilor pentru alte active.cheltuielile . -intervalul de timp (t) dintre două reconsntituiri succesive ale stocurilor. anuale Nfs =-----------------------. In grupa "alte active" se încadrează anumite elemente cu o pondere mai mica în totalul activelor circulante. faţă de anul de bază: N=S0(1±P/100) P=(TU1/TU0)/100 în care: 18 . cum ar fi: materiale şi piese de schimb.

faţă de anul de bază. faţă de anul de bază. SC1. So = stocul final preliminat de obiecte de inventar al anului de bază. N=(S0-Sf*U/100)* (1±P/100) P=(SC1/SC0)*100 în care: N = necesarul de obiecte de inventar de mica valoare sau scurtă durată. Pentru clienţi din mărfuri vândute cu plata în rate. necesarul de active circulante se stabileşte înmulţind volumul livrărilor cu ridicata cu numărul de zile necesar pentru 19 . respectiv anul de bază. faţă de anul de bază. Pentru alte categorii de active circulante. televiziune. Sf = stocul de obiecte de inventar în folosinţă . telefon. pe cat posibil. Necesarul de obiecte de inventar de mica valoare sau scurtă durată se determină ţinând cont de stocul valoric preliminat al anului de bază. TU1. de gradul de uzură al obiectelor de inventar în folosinţă şi de suprafaţa pe care o deservesc. Pentru cheltuielile anticipate privind reparaţiile capitale necesarul se stabileşte în funcţie de volumul reparaţiilor prevăzute şi cota ce urmează să se recupereze prin trecere pe cheltuieli în perioada curentă. cu deosebire că stocul preliminat la sfârşitul anului de bază. din totalul obţinut se scad avansurile legale depuse de cumpărători şi ratele prevăzute a se încasa de la clienţi pentru mărfuri vândute cu plata în rate. nivelurile atinse în anul de bază. în curs de încasare. P = gradul de creştere a suprafeţei comerciale în anul curent. cum sunt cheltuielile anticipate ocazionate de plata chiriei. So = stocul preliminat de materiale şi piese de schimb al anului de bază. Pentru mărfurile expediate. cu vânzările prevăzute de mărfuri cu plata în rate şi cu dobânzile aferente creditelor bancare acoperitoare. rezultatul urmând să fie influenţat de creşterea sau descreşterea suprafeţei comerciale în anul curent. abonamentelor de radio. diminuat cu uzura aferentă echipamentului în folosinţă. P = creşterea relativă (+) sau descreşterea (-) parcului auto şi a dotării cu utilaje în anul curent. necesarul se stabileşte prin analiza economică cu preocuparea ca în anul curent cheltuielile să nu depăşească. Necesarul pentru echipamentul şi materialele de protecţie se stabileşte în acelaşi fel ca în cazul obiectelor de inventar. presă etc. în felul următor: stocul preliminat la sfârşitul anului de bază se diminuează cu uzura aferentă obiectelor de inventar în folosinţă. TUo = parcul de transport auto şi volumul dotării cu utilaje în anul curent.SCo = suprafaţa comercială în anul curent. necesarul se stabileşte astfel: se însumează soldul contului clienţi preliminat pentru sfârşitul trimestrului expirat. se influenţează cu creşterea sau descreşterea relativă a personalului operativ comercial în anul curent. U = gradul de uzură al obiectelor de inventar în folosinţă. respectiv în anul de bază.N = necesarul de materiale şi piese de schimb.

volumul cifrei de afaceri (CA) anual sau pe trimestre. eficiente a acestora. an sau trimestru. a stocurilor reprezintă un indicator calitativ al activităţii unităţilor economice exprimând eficienţa folosirii acestora.întocmirea. fie ca raport între perioada de timp (T) şi viteza de rotaţie în zile (V). stocurile medii după următoarele formule: Str=(Si+Sf)/2 în care: 20 San=∑Str/4 .un an). supra perioada de timp. în cazul că se cunoaşte acest din urmă indicator. Viteza de rotaţie a activelor circulante şi. V=T/NC Coeficientul vitezei de rotaţie sau numărul de circuite pe care le parcurg activele circulante într-o perioadă de timp (NC) se calculează. prin urmare. NC=CA/S sau NC=T/V In vederea obţinerii acestor indicatori. la coeficientul vitezei de rotaţie sau numărul de circuite (NC). fie ca raport între cifra de afaceri (CA) şi stocul mediu ( S). Modul în care se desfăşoară rotaţia stocurilor are o mare însemnătate pentru economia fiecărei societăţi comerciale. ea se exprimă prin intermediul a doi indicatori: viteza de rotaţie în zile sau durata în zile a unui circuit şi coeficientul vitezei de rotaţie sau numărul de circuite pe care le parcurg mijloacele circulante într-o perioadă de timp (de obicei. în prealabil. cu cat se realizează o viteză de rotaţie mai accelerată. cu atât întreprinderea îşi va putea rezolva sarcinile economice propuse cu un volum mai redus de active circulante. iar la numitor. va apela la credite într-o măsură mai mica şi deci va plăti un cuantum mai redus de dobânzi. Optimul investirii în stocuri Ponderea mare a stocurilor în totalul mijloacelor circulante implică necesitatea folosirii rationale. care să se reflecte pozitiv în rezultatele financiare. unităţile economice calculează. expedierea documentelor la bancă şi termenul contractual de acceptare. • Viteza de rotaţie în zile (V) se determină ca un raport în care la numărător înscriem produsul dintre stocul mediu (S) şi numărul de zile din an sau trimestru (T). V= CA SxT Acelaşi rezultat se obţine raportând perioada de timp (T).

In afara influenţei pozitive pe care o are asupra profitului şi ratei rentabilităţii. cum ar fi: 21 . alţi operatori) ea intră în incapacitate de plată şi poate fi pusă în stare de lichidare judiciară chiar dacă. în general. accelerând viteza de rotaţie. Eliberarea absolută are loc atunci când întreprinderea. comparand gradul de lichiditate a activelor cu gradul de exigibilitate a datoriilor. Viteza de rotaţie este un indicator mediu. este necesar a se analiza cu atenţie atât viteza volumului total al stocurilor pe întreprindere. în timp ce la al doilea exprimă eficienţa sub aspect calitativ. Cum o parte însemnată a activelor circulante este acoperită prin credite bancare pe termen scurt. Si = stocul initial al trimestrului. Rezultă interesul întreprinderilor de a studia atent situaţia lichidităţii. Sf= stocul final trimestrial. de fapt. ambalaje şi alte active. optimul investirii în active circulante se mai poate urmări şi prin intermediul altor indicatori. întreprinderea este pusă în situaţia de a face faţă în orice moment angajamentelor asumate faţă de bănci. fondurile eliberate se pot utiliza de întreprindere în alte scopuri. Eliberarea relativă a activelor circulante are loc în condi-ţiile când se realizează o creştere a volumului cifrei de afaceri cu un volum constant de active circulante. furnizori. San. ca orice indicator mediu. or. în aceste condiţii. poate ascunde abated în plus sau în minus ale elementelor componente. O problemă deosebit de importantă pentru optimul investirii în stocuri o constituie structura şi calitatea acestora. cum ar fi: volumul cifrei de afaceri la 1 000 lei stocuri sau volumul profiturilor la 1 000 lei stocuri. care exprimă mişcarea întregului stoc de mărfuri de care dispune întreprinderea. accelerarea vitezei de rotaţie poate avea drept consecinţe eliberări relative sau absolute de active circulante. pentru a se interveni pe linia impulsionării cifrei de afaceri şi reducerii stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare. = stocul mediu anual. viteza calculată este media vitezeîor de rotaţie ale diferitelor categorii de stocuri şi. Separat de indicatorii vitezei de rotaţie. sau când se realizează o creştere a cifrei de afaceri într-un ritm mai accelerat decât creşterea volumului activelor circulante. De aceea. posibilitatea vânzării şi transformării lor rapide în bani. aceasta nu se poate realiza decât în măsura în care poate să-şi desfacă operativ stocurile achiziţionate. Primul indicator exprimă eficienţa mai ales sub aspect cantitativ. reuşeşte să-şi îndeplinească sarcinile de desfaceri cu un volum mai redus de active circulante. Iucrează rentabil şi este solvabilă. înpractică pot fi utilizaţi diverşi indicatori. adică gradul de lichiditate a stocurilor de mărfuri. In eventualitatea că întreprinderea nu realizează cifra de afaceri prevăzută şi nu-şi poate onora la timp obligaţiile asumate faţă de terţi (bănci.Str = stocul mediu trimestrial. conform necesităţilor reclamate de activitatea de buna gestionare. cat şi viteza pe diferite grupe de stocuri.

.Gradul de lichiditate generală = Total active circulante Total datorii pe termen scurt Un indicator expresiv din punct de vedere al lichidităţii se poate obţine şi prin diferenţa factorilor cuprinşi în raportul de mai sus: Total active circulante . în anumite conjuncturi economice. pentru întreprinderi.cerere în perioada "n". Sistemul cu cerere constantă la intervale egale (Cc .In funcţie de cei doi factori.intervalul de timp pentru care se asigură consumul din cadrul stocului (la care se reînnoieşte stocul). 22 . Deci: T1 =T2= .Tn N1 =n2= .Datorii pe termen scurt = Fondul de rulment Cu cat fondul de rulment este mai mare... în care la intervale egale de timp se cer (se comandă) cantităţi egale. vor rezulta patru tipuri de gestiune a stocurilor. decât prin credite pe termen scurt.Tc) Se caracterizează printr-un consum constant în timp drept. este avantajos şi mai sigur să-şi acopere o parte cat mai mare prin capital permanent. Sisteme de gestiune a stocurilor de producţie Sistemele de gestiune a stocurilor se diferenţiază în funcţie de natura consumului (constant sau variabil) şi de intervalul de timp la care se manifestă cererea de reaprovizionare (intervalul dintre două aprovizionări succesive) care la rândul lui poate fi constant sau variabil. Tn . nn Nn . cu atât mai scăzute vor fi datoriile pe termen scurt în totalul activelor circulante..

ceea ce face ca pentru perioade de timp egale să se consume cantităţi diferite. Comenzile se lansează în momentul în care nivelul stocului se situează la nivelul punctului de comandă. drept pentru care se pot comanda (cere) cantităţi egale. ce deter-mină cantităţi variabile necesare pentru completarea stocului. dar la intervale neegale de timp. 23 .Sistemul cu cerere constantă la intervale variabile Se caracterizează printr-un consum variabil în timp. Sistemul cu cerere variabilă la intervale constante de timp Se caracterizează prin existenţa unui consum neuniform în timp.

Deci: T1≠T2≠…≠Tn N1≠n2≠…nn S1≠S2≠…Sn Comenzile se lansează în momentul în care nivelul stocului se situează la nivelul unor puncte de comandă. ceea ce face ca pentru recom-pletarea stocului să se folosească cantităţi variabile.Deci:T1=T2 = T3 = . Aceasta determină ca în funcţie de consumul corespunzător anumitor perioade să existe un nivel variabil al stocului.. Siex .. Sistemul cu cerere variabilă la intervale variabile de timp Se caracterizează prin existenţa unui consum variabil pe unitatea de timp şi cu o cerere variabilă în timp.. Comenzile se lansează la intervale de timp constante.stocul existent în momentul sosirii unei noi comenzi. există două sisteme de reaprovizionare 24 . comandânduse cantităţi variabile.Tn N1 ≠ n2 ≠n3 . nn deoarece: Ni = S – Siex..stocul de producţie normat. Cantităţile comandate la un anumit moment sunt egale cu stocul pentru perioada respectivă (Si) minus stocul existent (Siex): Ni=Si-Siex Sisteme de reaprovizionare Aşa cum a rezultat din analiza sistemelor de comandă. în care: S .

unde: n . In condiţiile în care tc > T. cuprinde: • timp de pregătire comandă.(recompletare a stocului): • sistemul cu punct de comandă. tc .n.mărimea comenzilor lansate anterior. lansarea unei noi comenzi pentru o nouă perioadă se face în momentul când nivelul stocului a atins un nivel critic. punerea la dispoziţia consumului a unei cantităţi de resurse necesită o anumită perioada de timp (tc) care. în condiţiile în care tc > T. • timp de transmitere comandă. • timp de transport. • sistemul la intervale egale de timp. cmz . respectiv q = cmz • tc .punct de comandă. Acest nivel critic trebuie astfel calculat încât să permită asigurarea consu-mului pe perioada de timp până la sosirea noii comenzi: q = tc • cmz. acest sistem de reaprovizionare se prezintă astfel: 25 .timp de asigurare a comenzii. dacă tc < T. Sistemul de reaprovizionare cu punct de comandă Conform acestui sistem. Ambele sisteme au la bază următoarele cerinţe: 1. Dacă există şi stoc de siguranţă. comandă şi recepţie la consummator • cantitatea existentă în stoc în momentul comenzii trebuie să satisfacă consumul până în momentul sosirii unei noi comenzi. • timp de recepţie comandă şi fabricate.consum mediu zilnic. atunci: q = cmz • tc + Ssig. punctul de comandă se va calcula astfel: q = cmz • tc . unde: q .n + Ssig. Grafic. în general. numit punct de comandă.

acest sistem se prezintă astfel. 26 .Sistemul de reaprovizionare la intervale egale de timp Conform acestui sistem de reaprovizionare. Grafic. Timpul dintre două comenzi (tc) este definit prin momentele de comandă a două perioade successive. lansarea comenzilor se face la anumite intervale de timp (tc). Fundamentarea intervalelor de timp (tc) se face avându-se în vedere nece-şitatea asigurării unui timp care să facă posibilă punerea la dispoziţia consumului a unei noi comenzi până în momentul epuizării celei precedente.

este compus din costul de stocare (sau costul de păstrare) şi din costul cu derularea comenzilor.preţul unitar de aprovizionare. dacă s-a atins nivelul critic. din care se consumă în mod curent. altfel se amână lansarea comenzii. Cc . Numărul de comenzi fiind C/Q= x. a . Indicele de păstrare (s) este aplicat la valoarea stocului mediu.Tv). Rezultă că stocul mediu valoric este Q*P/2 şi costul de stocare Q*p*s/2. Presupunem că o cantitate Q corespunde stocului la începutul perioadei şi că stocul final este nul (fără stoc de siguranţă). din care se consumă pe perioada punerii la dispozitia consumului a unei noi comenzi. s .indicele de păstrare anual. şi "s".mărimea comenzii.consumul anual al materialului de aprovizionat.Tv. care trebuie minimizat.costul cu derularea unei comenzi. în timp ce sistemul la anumite intervale de timp este eficient pentru sistemele de gestiune cu cerere la intervale de timp constante. . stocul este împărţit în două părţi: "S". recurgem la următoarele notaţii: C . Costul cu aprovizionarea. p . adică cheltuielile generate de stocarea unei unităţi monetare timp de un an. au apărut anumite sisteme mixte: • Sistemul la intervale egale. • Sistemul celor două depozite (S. va fi: y = Q*p*s/2+C*a/Q 27 . Pentru introducerea unor relatii de calcul. se verifică nivelul stocului la anumite intervale de timp (tc).s): conform acestui sistem. Pornind de la cele două sisteme de bază folosite în reaprovizionare.Analizând aceste două sisteme de reaprovizionare rezultă că sistemul cu punct de comandă se aplică în cazul unor cereri la intervale variabile (Cv . dar se lansează o comandă numai dacă Sex < q. costul cu derularea a x comenzi va fi C*a/Q' Costul total de aprovizionare. Q . pe care îl notăm cu y.

Cheltuielile de depozitare (Cd. care variază în funcţie de numărul de aprovizionări şi cele de depozitare (Cd) variabile. Gestiunea ciclului de exploatare este cea mai importantă secţiune a gestiunii financiare a întreprinderii. în raport cu mărimea stocurilor. respectiv: y’= p*s/2 –C*a/Q2 de unde: Q2= 2C*a/p*s si Q = √2C*a/p*s Este astfel posibil să se calculeze numărul de comenzi x care corespund mărimii comenzii Q. mărimea optima a stocurilor este cea care armonizează relaţia contradictorie dintre cheltuielile de aprovizionare (Ca). In sfârşit. In aceste condiţii. Cheltuielile suplimentare inutile în gestiunea stocurilor pot rezulta atât din stocuri insufiriente. Se demonstrează uşor că această mărime optima a stocurilor este cea care minimizează cheltuielile totale (CT) cu formarea stocurilor şi maximizează rentabilitatea activităţii de exploatare. In al doilea rând. numite şi de antrepOzitare). vor fi cu atât mai mici cu cat mărimea comenzilor va fi mai mare. îndeosebi a celor de mărime mica şi mijlocie. de deplasarea salariaţilor pentru aprovizionări. asupra rentabilităţii întreprinderii. manipularea. Cheltuielile (Ca) determinate de declanşarea unei noi aprovizionări (unei noi comenzi) sunt cele ocazionate de studiul pieţei. problematica datoriilor pe termen scurt preocupă din ce în ce mai mult gestiunea financiară a întreprinderilor. într-un exerciţiu financiar. variabile în funcţie de mărimea stocurilor.Acest cost este minim atunci când derivata de Q a funcţiei se anulează. de ponderea ridicată (de pesţe 50%) a activelor (si pasivelor) circulante în totalul bilanţului întreprinderii. 28 . respectiv: C/Q=x si x2=C2/Q2= C*p*s/2a X=√C*p*s/2a iar intervalul între aprovizionări (comenzi) –“I” va fi : i=QT/C în care T = 360 zile/an. La nivelul unei comenzi se poate stabili însă un cost unitar fix (Ca). sunt ocazionate de transportul. Relevanţa gestiunii ciclului de exploatare este data. degradarea şi deteriorarea stocurilor. Cheltuielile totale de pregătire a comenzilor. depozitarea. de întocmirea documentaţiilor de aprovizionare. în primul rând. cu un mare grad de repetabilitate şi cu o reflectare imediată asupra situaţiei financiare. cat şi din stocuri excesive. precum şi de costul capitalului necesar pentru procurarea lor. operaţiile ciclului de exploatare sunt cotidiene. de control a mărfurilor şi de analiză a eşantioanelor.

Cd = cheltuielile de păstrare a stocurilor de produse în curs şi finite şi costul de oportunitate al capitalurilor imobilizate pe durata de staţionare a acestor stocuri. Variabilele Ca şi Cd au semnificaţii apropiate: Ca = cheltuielile de aprovizionare cu loturi de produse în curs şi de pregătire a fabricaţiei acestora şi. Dacă cantitatea cerută la fiecare reaprovizionare este Q. cd = costul de depozitare pe unitatea de stoc. de zile calendaristice din perioada considerată (Tan=360 zile).Cum stocurile sunt epuizabile prin darea lor în consum sau prin vânzare. Prin aplicarea modelului se obţin mărimi optime ale loturilor de fabricat şi ale celor de livrare. N = necesarul anual din materialul. pa = preţ unitar de aprovizionare. în condiţii de minimizare a costurilor ce însoţesc formarea şi păstrarea stocurilor de produse în curs şi a celor de produse finite. precum şi intervale optime ale ciclurilor de fabricatie şi de expediere a produselor. 1 /2). Acest model poate fi extins şi pentru optimizarea stocurilor de produse în curs de fabricatie si a celor de produse finite. atunci stocul mediu va fi Q/2. produsul sau marfa de aprovizionat. Ca = costul fix unitar pentru pregătirea unei noi aprovizionări. Graficul următor ilustrează acest lucru: 29 . costul pe unitatea de stoc – Cd se corectează cu coef. In continuare se pot determina numărul de comenzi de aprovizionare (Nr) şi intervalul dintre aprovizionări (i) Nr=N/S i= S*T/N în care: T = nr. cheltuielilevde antrepozitare sunt o medie a cheltuielilor din prima şi a constituirii stocului şi a celor din ultima zi de existenţă a acestuia (practic. Modelul Wilson-Whitin care optimizează mărimea stocului porneşte de la relaţia costului total pentru formarea stocului: CT=CA+Cd= A/S* Ca+S*pa/2*cd Minimul costului total se obţine în punctul în care derivata întâia a costului în raport cu mărimea stocului este egală cu zero: dCT/dS=0 S= 2*n*c*a/pa*cd în care: S = mărimea optima a stocului.

deteriorare. asigurări. Ele sunt. Dacă se desemnează prin: -N = volumul anual al necesarului de aprovizionat (livrat) -C = costul unitar al comenzii. de asemenea. atunci costul total de aprovizionare . costul capitalului imobilizat. dacă capitalurile nu erau imobilizate în stocuri.Stocurile implică două categorii de costuri: -costuri de deţinere (depozitare) -costuri de aprovizionare – livrare Costuri de depozitare Costurile de depozitare a stocurilor sunt multiple: costuri de stocaj. Acest ultim tip de cost trebuie. Costurile totale de aprovizionare-livrare sunt egale cu produsul dintre suma fiecărei comenzi şi costul unitar al comenzii.livrare este egal cu: N/Q*C 30 . Dacă "c" este costul de depozitare unitar al stocurilor. Costuri de aprovizionare-livrare Acestea sunt costurile de reaprovizionare şi de livrare. luat în consideraţie. deoarece. ele ar fi putut fi investite în alte active mai productive. de asemenea. numite şi costuri de comandă. costul total de depozitare a stocurilor este: C*Q/2 Costul total de depozitare creşte atunci când cantitatea cerută de fiecare aprovizionare creşte. depredere.

pornind de la ecuaţia: CT=N/Q*C+Q/2*c se ajunge la cantitatea optimală Qx de comandat. atunci când: c/2= NC/Q2 de unde Qx= 2*N*C/ Tc T= 360 zile Data unei noi comenzi Intreprinderea trece la o nouă comandă atunci când stocul s-a diminuat şi a atins un punct minimal.nc*/Q2 Costul total este minimal atunci când această primă derivată este nulă. Aceasta trece imediat prin punctul minim care corespunde cantităţii Qx optimale de comandat apoi creşte din nou.Costul total de aprovizionare-livrare se diminuează pe măsură ce cantitatea cerută creşte. 31 . egal cu: Qx=2N*C/Tc T=360 zile Costul total de stocaj este: CT=N/Q*C+Q/2*c Dacă se diferenţiază costul total de stocaj în raport cu cantitatea Q se obţine: dCT/dQ= C/2. Costul total de stocaj este deci egal cu: CT=N/Q*C+Q/2*c Graficul următor ilustrează evoluţia costului total de stocaj: când costul total de stocaj se diminuează atund cantitatea cerută de fiecare reaprovizionare creşte. adică. Politica optimală a stocurilor trebuie să tindă spre minimizarea sumei costurilor de depozitare si de aprovizionare-livrare. Se demonstrează că.

Dacă o întreprindere vinde în medie 150 unităţi dintr-un produs în fiecare zi şi îi trebuie un termen de 6 zile pentru reaprovizionare şi dacă stocul de securitate dorit de întreprindere este de 8 zile.Acesta este egal cu stocul de securitate crescut cu stocurile utilizate în timpul perioadei de comandă. Dacă se desemnează prin: T = timpul între o comandă şi o livrare m = numărul de zile de stocuri de securitate fixate de întreprindere. n = numărul de produse stocate utilizate zilnic. firma trebuie să se reaprovizioneze atunci când stocul său atinge: (150 x 6) + (150 x 8) = 2 100 unităţi. atunci nivelul stocurilor care declanşează o nouă comandă este egal cu: (m x T) + (m x n). 32 .

asigurarea de stocuri. . deoarece stocurile reprezintă în 15-30% din totalul activelor întreprinderii. întreprinderea va cumpăra cantităţi suplimentare. Nivelul stocurilor de productie neterminată El depinde în principal de durata proceselor de producţie. pe calea supleţei condiţiilor de credit. de producţie şi de vânzare. Stocajul permite. producţie neterminată şi produse finite. . chel-tuieli de antrepozit. atunci când e vorba de produse precum petrolul etc. Nivelul stocurilor de produse finite El depinde de coordonarea între producţie şi vânzări. Intr-o întreprindere industrială. neîntreruperea producţiei. reducerea costurilor comenzilor de reaprovizionare. Gestiunea stocurilor este foarte importantă în întreprindere. desfăşurarea nestânjenită a vânzărilor. 33 . Modele studiate au ca scop de a determina cantitatea pentru fiecare in comenzi ţinând cont: -de costuri fixe de trimitere şi recepţie a comenzii. Este posibil să se diminueze stocurile de produse finite. Dacă cursurile sunt scăzute. eie regrupează trei categorii de bunuri: materii prime. . o creştere a stocurilor antrenează costuri suplimentare.de posibilităţile de aprovizionare şi de fiabilitatea ţărilor producătoare. de asemenea. rise de deteriorare. o creştere a stocurilor diminuează costurile de întrerupere a producţiei.de preţul materiilor prime.produse finite -Nivelul stocurilor de materii prime El depinde: -de previziunile producţiei întreprinderii. stocurile de producţie neterminată sunt ridicate.pe de o parte.Concluzie: Stocurile sunt bunuri deţinute de o întreprindere în vederea unei vânzări viitoare. în plus. Se pot distinge: -materii prime -producţia neterminată. dar această politică comportă limite Obiectivul unei bune gestionări a stocurilor este de a minimiza costurile ce rezultă din deţinerea de stocuri. în întreprinderile comerciale stocurile sunt în principal constitute din mărfuri. de asemenea. -de cifra de afaceri. procesul de producţie este îndelungat şi. Deţinerea stocurilor permite unei înrreprinderi posibili-tatea de a disocia operaţiile de aprovizionare. -pe de altă parte.

-intervalele (termenele) de livrare se presupun a fi constante. -vânzările se presupun a fi constante de-a lungul anului. Ea se exprimă în volum.-de costul de imobilizare unitar al stocurilor. -nu este luat în calcul în acest model un stoc minim de securitate. 34 . Dacă se consideră o întreprindere care are vânzări regulate în timp. Se pun anumite ipoteze: .cererea se presupune a fi cunoscută. aprovizionările vor avea loc la intervale regulate.

Gestion financière-principes.1998 11. Paris. Marches de capitaux et techniques financières.Ferrandier R. Editura Didactica si Pedagogica. Bran P. 4 volume. Financial Structure and Development.Fama Eugene Miller H. Dardac N. Editura Didactica si Pedagogica.Bibliografie: 1. La practique de la gestion financière. 1988. 14. Editura Economica. Paris. Paris.Lequin Y. 1992. 2004 5. Sirey. SEDIFOR. 2004 35 . 1995 15. Raffegeau J. Editura Economica. 2001 10. études de cas. Paris. New Haven. Neagoe I. Le febre. Sirey. Charreaux G. Choinel A. 1989. Paris. Comptabilite de l'entreprise. Ilie Finantele intreprinderilor. Weston Fred Financial Theory and Corporate Policy.Gestiunea financiara a intreprinderii. Bran P. Bucuresti. 1996 16. solutions. Contabilitate financiara.FeleagaN. Basno C.Finantele intreprinderii. E. 1998 8. Holt. Cristea H. New York. The Theory of Finance. Bucuresti. Bucuresti. Le banque et l'entreprise . Bucuresti. 7. Editura Economica. Bistriceanu Gh. Paris. 1999 9. 6. Addison-Wesley Publishing Company.Gestion financière. 2003 13. Paris.Leiritz A.Depallens. Rouyer G. 1998 3. 1995 12. Financement des entreprises. Masson. Dumitrescu D.Technique actuelles de financement. Paris. 1998 4. 1999 18. Guy on C La function financière dans l'entreprise .Copeland Thomas. Conso P. La révue banque editor.Yale University Press. lonascu I. 1999 2.G G. Bucuresti. La gestion financièr e de l'entreprise. Jobard Jean-Pierre Gestion financiere de l'entreprise. 17. Bied-Charreton F. Paris. Economica. SEDIFOR. 1996. Paris. 1993. Bases de la gestion financière. Antoniu N. 20..Leiritz A.Bucuresti. Floricel C Moneda-credit-banci. 1997.Ilie V. Koen V. V. W. Editura Economica. DUNOD.Goldsmith R. Negrea Finantele agentilor economici. 19. Rinchart & Winston. Adochitei M. M. Bucuresti. Adochitei M. Editura Didactica si Pedagogica. Relatii financiare si monetare internationale. LITEC.

.Margulescu D.Stancu I. Analiza si gestiunea financiara. Bucuresti. Teoria pietelor flnanciare. 1997. Finantele tntreprinderilor.21.Modigliani F. Editura Romcart. Bucuresti. 36 .Diagnosticul economicofinanciar. Robu V. Niculescu M.The Cost of Capital. American Economic Review.2005 22. Corporation Finance and the Theory of Investment. Finante. Editura Economica. no.48. 23. 1997.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful