Introducere Stocurile reprezintă cantităţile fizice de materiale de produse sau de mărfuri necesare fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare

, producţie, desfacere), pentru a asigura desfăşurarea continuă şi ritmică a activelor de exploatare. Caracterului continuu al producţiei (sau al desfacerilor), i se opune, din motive economice, caracterul discontinuu al aprovizionărilor. Din punct de vedere financiar, stocurile reprezintă alocare de capital ce nu poate fi recuperat până când aceste stocuri nu parcurg întregul ciclu de exploatare şi sunt valorificate prin vânzarea si încasarea produselor, lucrărilor sau servidilor realizate de întreprindere. Stocul de producţie reprezintă o cantitate de resurse, care este rezultatul unei cereri şi al unei oferte, al unui mod de organizare a activităţii de asigurare a activităţii de asigurare materială şi care trebuie să asigure consumul între două reaprovizionări; necesitatea existenţei acestuia este determinată de: • necoincidenţa în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului de resurse; • existenţa anumitor incertitudini în ce priveşte asigurarea cu resurse şi care fac necesară existenţa unor stocuri de resurse materiale, cum ar fi: • stocul de siguranţă - pentru incertitudini în ce priveşte consumul, cantităţile livrate şi timpul de livrare; stocurile creşterii preţurilor etc.
• •

speculative

-

pentru

eliminarea

unor

influenţe negative ale

existenţa unor ritmuri diferite dintre producţie (consum) şi asigurare. Astfel, consumul se poate aprecia că este practic continuu, în timp ce asigurarea este la anumite intervale de timp Această remarcă ne-ar îndemna să credem, la prima vedere, că procesul de exploatare cel mai economic ar fi cel care s-ar desfăşura fără stocuri sau cu stocuri foarte mici. Însă, o aprovizionare "în timp real" sporeşte considerabil cheltuielile de aprovizionare (transport, manipulare etc.).Pe de altă parte, gestiunea modernă a stocurilor este departe de a mai considera evidentă formarea de stocuri mari peste necesităţile rezonabile ale exploatării. Stocurile supranormative sunt însoţite, pe plan financiar, de pierderi prin imobilizarea inutilă a capitalurilor în aceste stocuri, prin cheltuieli de depozitare mari, pe care le ocazionează,
1

prin dobânzi peste cele curente, prin deteriorare şi degradări de stocuri etc. In general, pot fi avute în vedere două politici de aprovizionare: un număr mic de comenzi axate pe cantităţi mari. In acest caz, stocul este mare, ca şi costul de stocare; dimpotrivă, cheltuielile de derulare a comenzilor sunt mai scăzute, iar condiţiile de cumpărare mai bune;

un număr de comenzi axate pe cantităţi mici. Această situaţie implică stoc şi cost de stocaj diminuate, dar cheltuielile cu derularea comenzilor şi livrarea cresc. Cantităţile comandate trebuie să fie calculate de aşa manieră, încât să minimizeze ansamblul acestor costuri şi să evite rupturile de stoc. Aceste relevari vor fi argumentate in teza, printr-un sir de exemple elocvente si argumente teoretice si practice. In capitolul I al lucrarii voi vorbi despre notiunea de stoc si importanta stocurilor ca active circulante in activitatea de producer a intreprinderii. In capitolul II voi imbina mai multe tipuri de clasificare a stocurilor in viziunea a mai multi autori cu scopul de a realize un studiu amplu asupra temei. In capitolul III voi caracteriza metodele de gestiune a stocurilor la intreprindere, aducind diferite exemple practice si teoretice.

In procesul elaborarii tezei am utilizat un sir de modalitati de cercetare: 1.cercetare de birou a literaturii de specialitate, a regulamentelor in vigoare, a legislatiei, bazelor de date actuale, informatiilor statistice, a revistelor si ziarelor de specialitate. 2.cercetare de teren care presupune studiul temei vizate prin realizarea unor cercetari in cadrul diferitor societati comerciale autohtone

2

1.1Notiuni generale si importanta stocurilor pentru intreprindere

Ca si elemente de active circulante, stocurile reprezintă o investire pentru întreprindere. Fondurile investite în stocuri sunt imobilizate pentru o perioada de timp mai mare sau mai mica, ele au un cost şi prin urmare cer să fie rentabilizate. Deţinerea de stocuri trebuie explicată prin câştiguri sau economii pentru deţinător, singura justificare de a imobiliza fonduri în stocuri diverse. Constituirea stocurilor este rezultatul unei decizii de investire. Efortul financiar de investire în stocuri trebuie comensurat pe baza sumei lichidităţilor efectiv imobilizate, ţinându-se seama de durata imobilizării, de fluxurile de lichiditate intermediare (până la vânzarea stocurilor), costuri de păstraredepozitare, alte cheltuieli administrative, pentru ca în final să se evalueze pierderea sau câştigul din deţinerea de stocuri. Stocurile de resurse materiale şi produse finite au o influenţă deosebită asupra sistemului logistic al întreprinderii. Ele asigură continuitatea desfăşurârii procesului de producţie şi satisfacerea cerinţelor clienţilor. Influenţa exercitată asupra sistemului logistic se datorează atât costurilor de stocare, cat şi celorlalte costuri asociate, cum ar fi cele de lansare a comenzii, de transport, de depozitare. Asigurarea echilibrului sistemului logistic presupune înţelegerea rolului stocurilor în cadrul întreprinderii. Stocurile reprezintă cantităţi de resurse materiale/produse finite care se acumulează în depozitele de aprovizionare desfacere ale unităţilor economice, într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioada de timp determinată, în vederea asigurării continuităţii şi ritmicităţii fabricaţiei şi a consumului. Intrucât stocul satisface nevoile utilizatorilor, el nu există decât dacă este reconstituit. Altfel spus, el este situat între două curente (fluxuri): un flux de intrare (de aprovizionare) şi un flux de ieşire din stoc (consum). Stocurile există în diferite puncte ale sistemului logistic al întreprinderii: în depozitele unităţii, în centre de distributie proprii, în mijloacele de transport. Opiniile referitoare la menţinerea stocurilor sunt contradictorii. Practic este imposibil, chiar pentru perioade foarte scurte, de a sincroniza perfect intrările cu ieşirile. Rolul stocului este tocmai de a evita discordanţele de cantităţi şi termene care ar apărea din variaţiile neconcomitente ale aprovizionării şi consumului. Pe perioada cat resursele materiale / produsele sunt stocate, acestea se apreciază ca fiind neactive deoarece ele nu participă efectiv, în acest interval, la procesul de transformare a lor în valori de întrebuinţare vandabile. Acest aspect este un proces economic negativ specific formării de stocuri datorită blocârii pe o anumită perioada a fondurilor financiare antrenate la cumpărarea resurselor materiale stocate. Efectul imobilizării de resurse materiale şi financiare în stocuri, privit în ansamblul său,
3

inundaţii. Ajungerea la destinaţie în timp util depindc de viteza 4 . aprovizionare şi utilizare a resurselor materiale. Practic această orientare nu este posibilă decât în cazuri de excepţie. acţiunea nu exclude efectuarea de analize şi calcule economice care să contureze strategia şi politica în domeniul formării stocurilor de la o etapă la alta în funcţie de noile condiţii care apar pe piaţa internă şi internaţională de resurse materiale. stocurile tampon sau rezervele sunt termeni foarte utilizaţi pentru a descrie situaţiile când acestea sunt necesare: > incertitudinea performanţei fumizorului. Natura situaţiilor şi factorilor specifici determină şi tipologia stocurilor care se constituie. uneori nu este economic. astfel încât să fie menţinute nivelurile de servire a clienţilor. vânzările promoţionale şi perioadele de concedii. > variaţiile cererii de vânzări. Stocurile de siguranţă. Această metodă este folosită pentru a evita apariţia unor schimbări de capacitate şi blocajele operaţionale cauzate de aceste schimbări. depozite. apariţia unor dereglări. în procesul de furnizare. Indiferent de situaţie sau de factorul de influenţă. intervine influenţa multor situaţii şi factori cu acţiune permanentă sau conjuncturală care condiţionează necesitatea formării de stocuri. în timpul perioadei de reaprovizionare. determină intervale de timp mai mari decât perioada care se acordă pentru a evita criza de resurse materiale şi produse. întreruperea exploatării sau a transportului. determină formarea stocurilor de iarnă. Aceasta pentru că. stare de necesitate. urmare a condiţiilor naturale şi de climă. necesitatea condiţionării materialelor înaintea trecerii în consum presupune constituirea stocurilor de pregătire sau condiţionare. Opţiunile pentru un tip sau altul de stoc. periodicitatea producţiei la furnizor sau a transportului determină formarea de stocuri curente la utilizatori. perturbaţii în livrările de la furnizori sau în transport determină formarea de stocuri de siguranţă la beneficiari. care nu pot fi întâmpinate prin reprogramare. pentru o mărime sau alta sunt condiţionate de răspunsul la întrebarea: "ce avantaje şi ce pierderi se înregistrează dacă se stochează mai mult sau mai puţin. distribuitori şi clienţi. agenţii economici trebuie să stabilească tipurile de stocuri pentru fiecare resursă materială/produs şi nivelul acestora. 2) Anticiparea. Stocurile oferă siguranţă în următoarele situaţii: 1) Fluctuaţiile cerere/ofertă. Aşadar. Resursele materiale şi produsele traversează uneori distanţe mari între furnizori. Răspunsul constă în analiza rolului pe care trebuie să-1 îndeplineascâ stocurile. pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp?". situaţiile de forţă majoră (seisme. caracterul deficitar al resurselor) determină formarea de stocuri sub forma rezervei de stat la resurse strategice şi de altă natură. de mutaţiile în structura consumului sau în potenţialul de furnizare a lor. 3) Transportul.recomandă ca functie ideală acţiunea de evitare a formării şi deţinerii lor. Astfel. Stocurile anticipatorii conţin bunuri destinate să acopere creşterea sezonieră a cererii.

pierderi evitate. la fel se procedează şi în cazul cheltuielilor cu amortizarea instalaţiilorde depozitare. Existenţa stocurilor are de cele mai multe ori rolul de a îmbunătăţi eficienţa operaţională prin separarea ritmurilor de achiziţie şi fabricaţie de ritmul consumului. pentru a reduce costurile de transport. reprezintă câştiguri nete directe. cu dobândă compusă. păstrare etc. investiţia în stocuri este oportună întrucât aduce mai mult beneficiu decât dacă acelaşi capital ar fi fost plasat la o bancă. se exclude suma capitalului investit în stocuri de producţie neter-minată şi semifabricate. pozitive şi negative. 5 . Dimensionarea stocurilor este operaţiunea prin intermediul căreia se stabileşte necesarul optim destocuri. Fluxurile de lichiditate periodice viitoare. Suma capitalului investit în stocuri se stabileşte pe baza lichidităţii efective imobilizate. precum şi costul de oportunitate al capitalului investit. Variaţia preţurilor şi a cantităţilor achiziţionate este speculativă. Există tipuri de stocuri care nu sunt afectate de schimbarea nivelului comcnzii sau al lotului. VAN=Invest in stoc±Cash Flow actualize+Valoarea actualizata a stocului Dacă valoarea actuală netă este pozitivă. care nu provoacă ieşiri de casă. costuri de întreţinere etc. pornind de la suma investită în stocuri. a stocurilor. pentru o anumită perioadă de timp (un exerciţiu financiar) exprimat valoric. Asemenea compromisuri implică achiziţii în exces pentru cerinţele imediate. decizia de investire în stocuri se va lua ţinând seama de criteriul rentabilităţii. fluxurile de lichidităţi periodice viitoare şi fluxul final actualizate. Evident. 4) Stocurile de protectectie împotriva riscului. pe o perioada de timp egală cu durata investirii în stocuri. de aceea este necesară o atenţie sporită înainte de finalizarea angajamentelor. Acumulările de stoc în avans pot fi profitable dacă se fac achiziţii avantajoase. 5) Mărimea lotului. costuri de administrare. ceea ce implică un compromis între costurile de transport şi nivelul activităţii întreprinderii. drept rată de actualizare. în vederea realizării în bune conditii a obiectului şi volumului previzionat al activităţii.de deplasare a stocurilor. pentru a evita fluctuaţiile de preţ sau pentru a profita de reducerile de preţ. cantităţile de produse şi costurile de constituire a stocurilor. Stocurile formate din produse afiate în lucru sunt dependente de timpul de prelucrare indiferent dacă ele sunt prelucrate în lotun mici sau man Aşadar.

2 Clasificarea stocurilor Constituirea de stocuri trebuie să asigure ritmic procesul economic specific. de strategia şi politica adoptate în formarea stocurilor în raport cu factorii care le condiţioneazâ. apariţia unor înlocuitori calitativi. pierderi din degradări fizice sau morale etc. c) stocuri de distribuţie (de produse finite). de fapt. unde P. In general. Stabilirea momentului în care este necesară lansarea unei noi comenzi de aprovizionare. Formarea de stocuri optime.1. în cazul unei evoluţii nefavorabile a preţului materiilor prime sau al obţinerii unor conditii mai favorabile din partea furnizorilor pentru avansarea unor comenzi mari etc. Determinarea punctului de reaprovizionare (momentul lansării unei noi comenzi) reprezintă. 6 . a) stocuri de resurse materiale Pentru desfăşurarea normală a activitâţii specifice. exprimat în unităţi fizice. La nivelul acestor unităţi se prevede constituirea în mod obişnuit a stocuiui curent şi cu titlu de excepţie a stocuiui de siguranţâ. Constituirea unor stocuri însemnate la nivelul agenţilor economici poate avea influenţe diverse: pozitive. la nivelul unui agent economic se constituie trei categorii de stocuri: a) stocuri de resurse materiale. punctul de reaprovizionare se poate determina utilizând următoarea relaţie: P=D*T. Punctul de reaprovizionare indică doar când anume trebuie lansată comanda. în conjuncturi economice în care preţurile materiilor prime scad.. de condiţionare. de producţie sau desfacere. de organizarea structurală a subunităţilor de consum şi dispersia teritorială a acestora. stabilirea mărimii stocuiui. b) stocuri de producţie neterminată.cererea medie zilnică. de caracteristicile proceselor tehnologice. mai ales în faza de aprovizionare reprezintă o preocupare majoră pentru managerul oricărei întreprinderi. orice întreprindere îşi constituie diferite categorii de stocuri în funcţie de condiţiile de aprovizionare. Imobilizarea unei părţi importante din capitalul circulant în stocuri reprezintă o utilizare ineficientă a disponibilităţilor proprii sau împrumutate. de natura resurseior materiale. exprimată în unităţi fizice. Aceste stocuri îndeplinesc aceeaşi funcţie dar pentru condiţii diferite. de transport intern şi de iarnă. şi negative. In condiţii de certitudine. nu mărimea comenzii. modificarea tehnologiilor de prelucrare a materiilor prime. D . precum şi a mărimii comenzii reprezintă decizii fundamentale în managementul stocurilor. evitând ruptura între aprovizionare-desfacere.reprezintă punctul de reaprovizionare. la care se impune lansarea unei noi comenzi.

gestionarea stocurilor trebuie să ia în calcul probabilitatea de apariţie a întârzierilor în aprovizionare.speranţa matematică a costului întârzierii aprovizionării (numărul unităţilor lipsă . Insă. Supradimensionarea stocurilor de producţie neterminată duce la imobilizări de capital circulant. Sm . produsele trebuie supuse unui lanţ de operaţiuni în vederea acceptârii şi vânzării lor pe 7 .T- mărimea intervalului de reaprovizionare. pentru producţia neterminată se constituie următoarele categorii de stocuri: • de ciclu. probabilitatea întârzierii). stocul de producţie neterminată asigură desfăşurarea ritmică şi uniformă a procesului de producţie. Feg = Cd + Sm. Printr-o dimensionare corectă. Stocurile de produse finite. In situaţii de incertitudine. unde Fcg . relaţia fund următoarea: P = D * T + SS unde P. costul lipsei de materie primă. iar subdimensionarea acestora conduce la întreruperea procesului de producţie. D şi T au aceeaşi seninificatie. Dar vânzarea produselor nu este posibilă imediat după încheierea procesului de fabricaţie. • de siguranţă. In condiţii de incertitudine. Cd . Decizia de formare a stocurilor de siguranţâ va depinde de mărimea funcţiei de cost global ( costul de depozitare plus speranţa matematică a costului întârzierii aprovizionării). deşi din punct de vedere tehnologic s-a încheiat procesul de transformare şi pot fi utilizate în scopul pentru care au fost create. pentru a deveni marfă. denumite şi stocuri de distribuţie. existenţa şi eficienţa unei întreprinderi nu este compatibilă cu menţinerea unor stocuri mari de produse finite. b) stocuri de producţie neterminată Producţia neterminată este producţia al cărei proces de fabricaţie nu a fost finalizat. reprezintă acumulări de produse realizate de întreprindere pentru asigurarea desfâşurării în condiţii optime a activităţii de desfacere şi satisfacerea cerinţelor clienţilor. In general. exprimat în zile.cost de depozitare ( stoc de siguranţă cost unitar de depozitare). In general. iar SS este stocul de siguranţă exprimat in unităti fizice. pentru determinarea punctului de reaprovizionare se ia în calcul şi un stoc de siguranţă ( SS ). • circulant. c) stocuri de distribuţie (de produse finite).funcţia costului global.

apar două situaţii contradictorii: pe de o parte. unele produse sau sortimente vor trebui stocate un timp. utilizarea optima a capacităţilor de producţie nu permit. Există anumite produse. Cunoaşterea concretâ a operaţiilor care delermină staţionarea produselor în depozitele producătorilor. realizarea simultană a sortimentelor sau produselor care urmează să fie livrate unui client la un moment dat. la care. asamblarea. care în limite iraţionale conduc la încetinirea vitezei de rotaţie a capitalului circulant. simplificarea şi automatizarea evidenţei tehnico-operative). totdeauna.piaţă. produsele sunt reţinute în depozitele de desfacere ale producătorilor sub denumirea de produse finite. întocmirea formelor de livrare. Tehnologia de fabricatie. pentru a forma un lot complet. formarea loturilor de livrare. efectuarea unor operaţii de montaj. în general. alături de stocurile obişnuite. programul de lansare în producţie. la diminuarea eficienţei activităţii economico-financiare a întreprinderii producătoare. fie pe perioade mai scurte. până când sunt realizate şi celelalte. automatizarea şi robotizarea operaţiilor. următoarele: primirea şi recepţia produselor finite din secţiile de producţie. în vederea sporirii eficienţei utilizâri capitalului investit. cum ar fi: comasarca unor activităţi care se pot efectua în aeeeaşi perioadă de timp (etichetarea şi marcarea concomitent cu formarea loturilor de livrare. a timpului necesar efectuării acestora.Stocurile sezoniere sunt determinate de caracterul sezonier al producţiei sau consumului şi sunt constituite de întreprinderile producătoare pentru servirea clienţilor. mecanizarea. Astfel. Rezolvarea acestor sîtuaţii presupune practic diminuarea timpului aferent operaţiiior la care sunt supuse produsele finite pentru a fi vândute clienţilor. trecerea cat mai rapidă a acestora în consum. In concluzie. înregistrarea acestora în evidenţă. sortarea.Unitatea producătoare îşi poate constitui stocuri de siguranţă în vederea acoperirii cererilor de vânzare când acestea depăşesc nivelul previzionat • sezoniere . • anticipate . asigurarea unor proprietăţi fizico-chimice cerute de clienţi. la creşterea imobilizărilor şi a cheltuielilor de depozitare. permite aplicarea unor măsuri care să ducă la reducerea perioadei de stocare. produsele finite constituie resurse neactive. etichetarea. marcarea. pot fi constituite stocuri anticipate de produse finite în scopul 8 . Pe timpul stocării. ambalarea pentru protecţie şi prevenirea deteriorărîi pe timpul manipulării şi transportului.De asemenea. se impune staţionarea temporară a produselor finite pentru efectuarea operaţiilor în concordanţă cu cerinţele consumatorilor. fie pe întregul an. Astfel. care să fie livrat câtre client. Operaţiile efectuate asupra produselor finite în timpul stocării sunt. încărcarea în mijloacele de transport şi expedierea produselor. din care se livrează în mod curent. iar pe de altă parte. se constituie şi • stocuri de siguranţă . condiţionarea produselor.

• de conjunctură. dar este necesară şi analiza atentă a următoarelor aspecte: a) care sunt costurile şi riscurile unor stocuri mai mari decât cererea. de potenţialul de producţie. faţă de pierderile de încăsări datorate lipsei produselor în stoc. strategia stocurilor este influenţată de strategia de vânzări. c) care sunt costurile legate de sistarea unor vânzări datorită reduceni unor capacităţi de producţie.3Metode de gestionare a stocurilor 9 . comparativ cu extinderea acestora. 1. Formarea acestor categorii de stocuri este condiţionată de strategia pe care o adoptă producătorul cu piaţa.In funcţie de natura produsului.satisfacerii cerinţelor clienţilor pe durata opririi fabricaţiei (remont. asimilarea în fabricate a unor produse noi şi renunţarea la altele). ambele fiind componente ale strategiei generale de dezvoltare a oricărui agent economic. în comparaţie cu cele aferente păstrării în perioadele cu cerere scăzută a unor stocuri egale cu cele din perioadele cu cerere mare. de evoluţia raportului dintre cerere şi ofertă şi implicit a preţului de vânzare. unitatea producătoare îşi poate constitui stocuri de conjunctură pentru a le plasa pe piaţă în momente favorabile de preţ. schimbarea profilului de fabricaţie. In concluzie. La baza elaborării unei astfel de strategii trebuie să stea volumul previzional al vânzărilor pentai satisfacerea cerinţelor clienţilor şi realizarea unui profit maxim. retehnologizare. b) care sunt costurile legate de modificarea volumului de producţie în funcţie de sezonalitatea cererii.

Principala caracteristică a activelor circulante este lichiditatea ridicolă a acestora şi deci posibilitatea acoperirii operative din încasări a datoriilor.Obiectivul urmărit de gestiunea ciclului de exploatare este cel al oricărei investiţii de capital: cea mai eficientă alocare a capitalului în condiţii de diminuare a riscului. gestiunea activelor circulante urmăreşte eliminarea rupturii de stoc. care îşi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri şi lichidităţi ridicate. autonomia financiară a ciclului de exploatare. preocupări însotite de creşteri ale costului procurării capitalurilor necesare. 10 . Armonizarea relaţiei rentabilitate-risc se realizează în cea mai mare parte în cadrul echilibrului dintre necesarul de active circulante şi sursele mobilizabile pentru finanţarea acesteia. gestiunea ciclului de exploatare cuprinde două domenii complementare de activitate. Există un raport specific fiecărei întreprinderi între vânzări (cifra de afaceri) şi nivelul activelor necesare pentru realizarea acestora. a datoriilor de exploatare: furnizori. credite de scont etc. afectată de cosrurile suplimentare ale prudenţei în asigurarea cu stocuri a continuităţii activităţii de exploatare. de creanţe şi de lichidităţi) şi (2) determinarea modalităţii de finanţare a necesarului de active circulante (a fondului de rulment. Pentru a răspunde nevoii de rentabilitate. a concursurilor bancare: credite de trezorerie. gestiunea activelor circulante urmăreşte realizarea ciclului de exploatare cu un nivel minim de active circulante. se pot identifica trei politici de gestiune a ciclului de exploatare cu efecte diferite ale rentabilităţii şi riscului: (1)O politică agresivă. a lipsei de lichidităţi. în mod concret. Pornind de la acest raport. Rentabilitatea ridicată intenţionată prin acţiune politică este însoţită de riscuri mari legate de lipsa de stoc. creditori etc. In privinţa pasivelor circulante se urmăreşte permanenţa surselor de finanţare. preocupare însoţită de creşterea costurilor de exploatare şi de diminuare a rentabilităţii. de lipsa de lichidităţi şi de insolvabilitatea întreprinderii.risc. (2) O politică defensivă.).. (3) O politică echilibrată (intermediară) este cea care armonizează relaţia contradictorie dintre rentabilitate şi risc. care îşi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri minime. Rentabilitatea va fi. iar gestiunea pasivelor circulante urmăreşte cel mai redus cost al procurării capitalurilor necesare. Pentru a răspunde nevoii de diminuare a riscului. (1) determinarea necesarului de active circulante (de stocuri. a efectuării unor plasamente de trezorerie şi a păstrării unei rezerve lichide în cont şi în casă. Având în vedere aceste cerinţe ale optimizării relaţiei rentabilitate . în acest caz.

din surse permanente (fondul de rulment). în mobilizarea tuturor factorilor care să conducă la accelerarea vitezei de rotaţie. la dobânzi mai mari sau chiar riscul unei lipse de capital. Dimensionarea stocurilor este punctul de plecare in determinarea fondurilor băneşti acoperitoare. Necesarul de stocuri trebuie să exprime nevoile reale de fonduri. abaterile de la criteriul realităţii due la greutăţi financiare: imobilizări în cazul supradimensionării necesităţilor. Rentabilitatea şi riscul ce ar însoţi formarea activelor şi pasivelor circulante au sensuri contrare şi se neutralizează într-o oarecare măsură. nerealizarea volumului 11 . dar şi o acoperire suficientă împotriva riscului de reînnoire a creditelor şi a creşterii ratei dobânzilor. care au costuri de procurare mult mai mari. accentul cade în principal pe pasivele pe termen scurt (datorii de exploatare. Fondul de rulment ar reprezenta marja de siguranţă pentru finanţarea activelor circulante şi pentru autonomia financiară a întreprinderii. creşteri de capital prin noi emisiuni de acţiuni sau de împrumut pe termen scurt. care au cele mai mici costuri de procurare a lor. credite bancare etc.). bancar sau comercial. dar care determină şi o preocupare stresantă de a reînnoi creditele pe termen scurt. Politica defensivă (2) are în vedere finanţarea activelor circulante în principal. pentru reducerea absolută sau relativă a stocurilor. Necesarul în stocuri trebuie astfel stabilit încât să stimuleze întreprinderea în folosirea cat mai eficientă a acestor valori.In ceea ce priveste finantarea activelor circulante într-o politică agresivă (1). O politică neutră (3) constă în sincronizarea perfectă dintre scadenţele activelor şi pasivelor pe termen scurt. Volumul stabilit reprezintă baza unor relaţii financiare ocazionate de autofinanţare.

Pentru o unitate cu activitate continuă previzionarea nevoilor de finanţat ale ciclului de exploatare se efectuează. de caracterul continuu sau sezonier al activităţii. admitem că şi pentru anul curent se poate păstra acelaşi raport FR/CA care. şi cifra de afaceri. Metoda extrapolării Dimensionarea stocurilor după metoda extrapolării sau metoda globală porneşte de la ideea unei legături directe între fondul de rulment. neţinând seama de alţi factori: natura relaţiilor cu clienţii. ct. ponderat cu volumul previzionat al CA pentru anul curent. Se pot reţine mai multe metode de dimensionare a stocurilor: metoda extrapolării. Presupunând că în exerciţiile financiare anterioare s-a observat o stabilitate a raportului FR/CA şi că în cursul anului curent nu se întrezăresc schimbări mari faţă de anii anteriori. respectiv creşterea sau scăderea acestora în funcţie de viteza de rotaţie. împreună cu necesarul celor-lalte elemente de active circulante. ca sursă permanentă de finantare. ca diferenţa între activele de exploatare şi pasivele de exploatare. Exemplu: FR0 = 40000 CA0 = 100000 CA1 = 125000 FR1 = FR0 / CA0 * CA1 FR1 = (40000/100000)*125000=50000 Această metoda leagă evoluţia fondului de rulment numai de cifra de afaceri. respectiv creşterea sau scăderea soldului acestui cont şi chiar de evoluţia stocurilor. determinarea necesarului pentru stocuri nu se poate face în afara altor active şi pasive de exploatare (ct. natura relaţiilor cu furnizorii. respectiv creşterea sau descreşterea soldului contului clienţi. Nevoile de finanţat pentru active circulante depind de sectorul economic din care face parte întreprinderea. în principal.activităţii în cazul subdimensionării lor. furnizori). metoda standard. După cum se observă. rezultă fondul de rulment necesar pentru finanţarea stocurilor. metoda analitică etc. de condiţiile producţiei şi reglementarea plăţilor. Necesarul se determină prin metoda extrapolării. global. clienţi. astfel: 12 . legătură ce poate fi exprimată sub forma raportului FR/CA.

.Datorii la termen……. respectiv trebuie să-şi constituie fond de rulment. .10 mil.în zile de cumpărare pentru materiî prime. La activele de exploatare putem îngloba: stocuri.Situaţia bilanţieră a unei societati comerciale la sfirsitul exercitiului expirat se prezintă astfel: Activ . Condiţiile de exploatare evoluează însă. iar în pasivele de exploatare: furnizori.Capital propriu…. ceea ce face ca metoda extrapolării să nu fie adecvată.durata creditului furnizor. materiale.. pentru determinarea nevoilor de finanţare a activelor circulante se impune o analiză mai precisă a acestora.Stocuri. de la un an la altul. avansuri primite de la clienţi.. în număr de zile/cumpărări. ..în zile sortare. avansuri acordate personalului. stocaj. exprimată în număr de zile de flux. . în volum valoric. astfel: . In consecinţă. debitori diverşi.. In prima etapă se evaluează durata de rotaţie a fiecărui post din activul de exploatare şi pasivul de exploatare....cifra de afaceri sau volumul vânzărilor.…12 mil . creanţe clienţi...durata creditului-client. datorii către personal..Imobilizări. desfacere.în zile ale ciclului de producţie pentru producţia neterminată.. mărfuri etc.Nevoi de finanţat = [Active de exploatare] . avansuri acordate furnizorilor.. Fiecare durată de rotaţie se converteşte în zile/cifră de afaceri.. In etapa a doua se estimează toate nevoile ciclului de exploatare în funcţie de un indicator unic al activităţii . ambalare. legat de diferite operaţiuni ca: aprovizionare. pentru producţia finită.... în număr de zile/vânzări. Exemplu . coeficientul de conversiune depinzând de ponderea structurii costurilor. creditori diverşi.. Pasiv ..[Pasive de exploatare]. Se porneşte de la faptul că necesarul de finanţat al ciclului de exploatare rezultă din decalajul dintre încasări şi plăţi..durata stocurilor: .6 mil 13 . semifabricate. .5. Metoda standard Metoda standard sau metoda termenelor de plată vizează determinarea nevoilor de finanţat ale ciclului de exploatare exprimate initial în zile/cifră de afaceri şi abia în etapa a doua. adică pe termen lung. Când există decalaj permanent între încasări şi plăţi întreprinderea trebuie să apeleze la resurse permanente..5 mil. producţie.

36......5*360/18=50 zile b) Nevoile de finanţare ale ciclului de exploatare: -Stocaj ... Ea este denumită... Acest sistem este mai larg decât un sistem de gestiune a stocurilor.......Credit furnizor (50 x 70%) 35..7 + 36 .. (70% din CA) ♦ cumpărări de mărfuri. ceea ce reprezinta 27..Disponibil....98...7)/360=8308333.... ..2.....) şi în Europa..7 zile -Credit client...5 mil ..... Pentru ca firma să poată livra rapid.Furnizori…………............ Determinarea necesarului de finanţat pentru active de exploatare..5 mil.. după metoda standard.. (41 x 70%).. Suma stocurilor este redusă la minimum...3...0 zile Fond de rulment în zile = 98..... ca şi timpul şi distanţa dintre diferitele operaţiuni. Sistemul Kanban modifică ipotezele modelului clasic: 14 ...7 zile Fond de rulment sume=(30*99....69% din CA Metoda KANBAN Această metodă a fost dezvoltată în Japonia de firma Toyota.....31 mil......Clienţi.....0 mil... General Electric etc.. Această metodă este acum utilizată în SUA (IBM....21 mil...... Este...... dar pentru aceasta furnizorii săi ar trebui să poată livra la timp piesele care îi sunt necesare întreprinderii... de asemenea..2... se realizează în felul următor: a) Calcularea duratei în zile a elementelor ciclului de exploatare: • durata stocajului=(Stocuri*360)/costul marfii=2. metoda stocului zero sau metoda de producţie în flux continuu.35 = 99. trebuie ca ea să întreţină relaţii urmărite cu furnizorii săi şi să existe o buna coordonare... General Motors. un sistem de gestiune. de asemenea..0 mil.0 zile . ♦ costul mărfurilor...5*360/14=141 zile • durata creditului client=(create client*360)/cifra de afaceri=3*360/30=36zile • durata creditului furnizor=furnizori*360/cumparatori=2. Ideea de bază a sistemului constă în aceea că intreprinderea trebuie să deţină un stoc minimal..18 mil. Total A 20. Denumirea sistemului Kanban vine din faptul că se plasează un carton în uzine pentru a cere noi piese.5 mil Total P 20.... .pentru exerciţiul curent întreprinderea îşi propune: ♦ cifra de afaceri..

descărcării etc. încărcării . Pentru a stabili necesarul de finanţat. ameliorând relatiile dintre întreprindere şi furnizorii săi. alte active (obiecte de inventar. corectate (eventual) pentru a le face comparabile cu condiţiile exerciţiului curent. adică scăzând elementele de acumulare (rabat. Cc = cheltuieli aferente stocurilor. producţie neterminată etc.nf = necesarul de mărfuri. pe când altele (costul de comandă) se diminuează în acelaşi timp. urmând ca în final să se însumeze. care poate fi utilizată pentru noi investiţii. cheltuieli la stocurile finale de mărfuri. o parte mai mult sau mai puţin importantă a nivelului bilanţului întreprinderilor. stocul respectiv trebuie recalculat în preţuri de reaprovizionare. Metoda analitică Metoda analitică vizează determinarea necesarului de active circulante pe fiecare element în parte. Stocurile constituie. materiale. I = impozitul pe profit. materiale şi piese de schimb) şi stocuri pentru producţie (materii prime. se va stabili necesarul pentru mărfuri. după formula următoare: Sf=(D*Sz)/T Stocul final determinat în manieca arătată este exprimat în preţuri cu amă-nuntul. echipament şi materiale de protecţie. trimestru. după sectoare. 15 . Sf = stocul final de mărfuri anual. Ele utilizează tot mai mult instrumente informatice. Prin urmare.) • Stocul final de mărfuri se determină pornind de la doi indicatori: volumul desfacerilor (D) şi norma de stoc în zile (Sz) sau stoc/zile desfaceri. Nmf=Sf-R-I + Cc N.-diminuează costul de comandă al stocurilor. Acesta poate fi obţinut. Modelul clasic este bazat pe faptul că anumite costuri (costuri de stocaj) cresc atunci când stocurile se măresc. Acest sistem permite degajarea trezoreriei. în acelaşi timp. . R = rabatul comercial. un stoc puternic crescut antrenează costuri Numeroase metode de gestiune a stocurilor au fost puse la punct. impozit) şiadunând cheltuielile aferente transportului. combustibil. ambalaje. Acesta poate fi obţinut printr-o localizare judicioasă a unităţilor de producţie. impozit. Metoda Kanban consideră că aceste costuri pot fi minimizate graţie unei mai bune localizări şi coordonări între întreprinderi. Volumul absolut al elementelor de recalculare se stabileşte prin aplicarea cotelor medii de rabat. Previzionarea cotelor medii se face în funcţie de realizările preliminate ale exerciţiului anterior.diminuează stocul de securitate.

s-a observat că circa 70% din numărul articolelor existente în stocuri reprezintă numai circa 10% din valoarea totală a acestora. urmărind distribuţia după valoare a stocurilor de active circulante din majoritatea întreprinderilor.cumpărării. In această situaţie. Sfmf0 = stocul final mărfuri în exerciţiul curent şi în anul de bază. O strategie eficientă de gestiune a stocurilor a fost fundamentată de "Metoda ABC" care împarte stocurile de active circulante în trei grupe: 16 . Astfel.Necesarul de ambalaje. După cum se observă. necesarul ambalajelor de circulaţie variază numai în funcţie de creşterea sau descreşterea stocului de mărfuri. la fel ca şi mărfurile pe care le însoţesc. Cea mai importantă categorie de ambalaje o constituie ambalajele de circulaţie şi care se caracterizează printr-o circulaţie pe principiul vânzării . întrucât ponderea obţinută în anul de bază se menţine şi pentru anul în curs Metoda ABC de gestiune a stocurilor In cadrul preocupărilor de determinare a mărimii optime a stocurilor. metode globale. Necesarul ambalajelor de circulaţie se obţine înmulţind stocul final curent de mărfuri cu ponderea ambalajelor faţă de mărfuri obţinute în exerciţiul precedent: Na1=(Sfmf * Pa0)/100 Pa0=(Sa0/Sfmf0)/100 Na1= necesarul de ambalaje exercitiul curent Sfmf1 . nu se mai justifica. activitatea de planificare economică şi financiară a trebuit să rezolve o altă relaţie contradictorie. urmărirea şi controlul detaliat al stocurilor de valoare mica. dar care deţin o pondere mare ca număr de articole. Pao = ponderea ambalajelor faţă de mărfuri în bază. în acest scop. din punct de vedere financiar. Sao = stocul de ambalaje preliminat în anul de bază. folosindu-se. în timp ce aproximativ alte 10% din numărul articolelor deţin circa 70% din valoarea totală a stocurilor.

Din motive de simplificare a calculului. astfel ca necesarul de capitaluri pentru formarea şi păstrarea lor să fie minim. cheltuielile de transport . B şi o determinare a mărimii matematice optime a acestora. de siguranţă etc. de produse finite) şi chiar pe elemente componente nominalizate (pe fiecare fel de materiale.-grupa A (puţine. pe categorii de stocuri (de materiale. dar cu pondere mica în numărul total de articole. de produse. dar cu pondere ridicată în numărul total de articole.o urmărire detaliată a stocurilor din grupele A. în curs de produse finite). Pentru aceste grupe se justifica folosirea metodelor analitice de fundamentare a nevoii de funcţionare pe tipuri de stocuri (curente. dar valoroase): articole de active circulante de valoare mare pe unitatea de măsură.o urmărire globală a stocurilor din grupa C (materiale şi produse diverse) care se vor aproviziona în loturi mari. astfel încât să se asigure desfăşurarea continuă şi ritmică a producţiei.). Metoda ABC permite: .aprovizionare. -grupa B: articole de active circulante de valoare medie şi cu pondere medie în numărul total de articole. mărimea elementelor componente ale cheltuielilor de procurare şi păstrare a stocurilor (cheltuielile de transport-aprovizionare. dar mărunte"): articole de valoare mica pe unitatea de măsură. de produse în curs. Nevoia de finantare a stocurilor (Nfs) este determinată de totalitatea cheltuielilor de formare şi păstrare a stocurilor de active circulante în toate fazele ciclului de exploatare. retribuţii. -grupa C ("multe. în acest fel. . amortizare etc. pentru a reduce.) se defineşte prin calculul influenţei a doi factori: 17 . pentru perioade mari de timp.

. faţă de anul de bază: N=S0(1±P/100) P=(TU1/TU0)/100 în care: 18 . producţie.medii zilnice cu elementul respectiv de stoc. desfacere etc. cum ar fi: materiale şi piese de schimb. eventual corectate şi aduse în condiţiile anului curent. ele se dimensionează separat. determinate pe baza cheltuielilor anuale din planul costurilor de producţie şi pe baza unor coeficienţi (K) de corectare (la mp şi la produsele în curs de fabricaţie). -intervalul de timp (t) dintre două reconsntituiri succesive ale stocurilor. Necesarul pentru materiale şi piese de schimb se calculează pe baza stocurilor finale preliminate ale anului de bază. obiecte de inventar de mica valoare sau scurtă durată.---------k * t 360 Determinarea stocurilor pentru alte active. echipament şi materiale de protecţie. existând deosebiri în modul de determinare a necesităţilor pentru diferitele elemente componente.cheltuielile . anuale Nfs =-----------------------. Cheltuielile de prod. In grupa "alte active" se încadrează anumite elemente cu o pondere mai mica în totalul activelor circulante. Având în vedere viteza de circulaţie mai redusă a acestor elemente în raport cu mărfurile şi ambalajele. s-au preluat la nivelul realizărilor din anii anteriori. care se influenţează cu creşterea sau descreşterea relativă a parcului de transport şi a dotării cu utilaje în anul curent. stabilit prin normele tehnice care reglementează desfăşurarea proceselor de aprovizionare.

în curs de încasare. U = gradul de uzură al obiectelor de inventar în folosinţă. rezultatul urmând să fie influenţat de creşterea sau descreşterea suprafeţei comerciale în anul curent. faţă de anul de bază. Sf = stocul de obiecte de inventar în folosinţă . SC1. în felul următor: stocul preliminat la sfârşitul anului de bază se diminuează cu uzura aferentă obiectelor de inventar în folosinţă. se influenţează cu creşterea sau descreşterea relativă a personalului operativ comercial în anul curent.N = necesarul de materiale şi piese de schimb. So = stocul preliminat de materiale şi piese de schimb al anului de bază. faţă de anul de bază. respectiv anul de bază. cu deosebire că stocul preliminat la sfârşitul anului de bază. necesarul se stabileşte prin analiza economică cu preocuparea ca în anul curent cheltuielile să nu depăşească. So = stocul final preliminat de obiecte de inventar al anului de bază. abonamentelor de radio. pe cat posibil.SCo = suprafaţa comercială în anul curent. P = creşterea relativă (+) sau descreşterea (-) parcului auto şi a dotării cu utilaje în anul curent. Pentru clienţi din mărfuri vândute cu plata în rate. TU1. faţă de anul de bază. presă etc. de gradul de uzură al obiectelor de inventar în folosinţă şi de suprafaţa pe care o deservesc. P = gradul de creştere a suprafeţei comerciale în anul curent. telefon. Necesarul pentru echipamentul şi materialele de protecţie se stabileşte în acelaşi fel ca în cazul obiectelor de inventar. televiziune. respectiv în anul de bază. Pentru mărfurile expediate. necesarul de active circulante se stabileşte înmulţind volumul livrărilor cu ridicata cu numărul de zile necesar pentru 19 . TUo = parcul de transport auto şi volumul dotării cu utilaje în anul curent. cu vânzările prevăzute de mărfuri cu plata în rate şi cu dobânzile aferente creditelor bancare acoperitoare. cum sunt cheltuielile anticipate ocazionate de plata chiriei. nivelurile atinse în anul de bază. necesarul se stabileşte astfel: se însumează soldul contului clienţi preliminat pentru sfârşitul trimestrului expirat. Pentru alte categorii de active circulante. Necesarul de obiecte de inventar de mica valoare sau scurtă durată se determină ţinând cont de stocul valoric preliminat al anului de bază. diminuat cu uzura aferentă echipamentului în folosinţă. Pentru cheltuielile anticipate privind reparaţiile capitale necesarul se stabileşte în funcţie de volumul reparaţiilor prevăzute şi cota ce urmează să se recupereze prin trecere pe cheltuieli în perioada curentă. din totalul obţinut se scad avansurile legale depuse de cumpărători şi ratele prevăzute a se încasa de la clienţi pentru mărfuri vândute cu plata în rate. N=(S0-Sf*U/100)* (1±P/100) P=(SC1/SC0)*100 în care: N = necesarul de obiecte de inventar de mica valoare sau scurtă durată.

expedierea documentelor la bancă şi termenul contractual de acceptare. iar la numitor. stocurile medii după următoarele formule: Str=(Si+Sf)/2 în care: 20 San=∑Str/4 . cu cat se realizează o viteză de rotaţie mai accelerată. în cazul că se cunoaşte acest din urmă indicator. prin urmare. cu atât întreprinderea îşi va putea rezolva sarcinile economice propuse cu un volum mai redus de active circulante. an sau trimestru. care să se reflecte pozitiv în rezultatele financiare. V=T/NC Coeficientul vitezei de rotaţie sau numărul de circuite pe care le parcurg activele circulante într-o perioadă de timp (NC) se calculează. Viteza de rotaţie a activelor circulante şi. în prealabil. supra perioada de timp. unităţile economice calculează. eficiente a acestora. Modul în care se desfăşoară rotaţia stocurilor are o mare însemnătate pentru economia fiecărei societăţi comerciale.întocmirea. va apela la credite într-o măsură mai mica şi deci va plăti un cuantum mai redus de dobânzi. volumul cifrei de afaceri (CA) anual sau pe trimestre. fie ca raport între cifra de afaceri (CA) şi stocul mediu ( S). • Viteza de rotaţie în zile (V) se determină ca un raport în care la numărător înscriem produsul dintre stocul mediu (S) şi numărul de zile din an sau trimestru (T). fie ca raport între perioada de timp (T) şi viteza de rotaţie în zile (V). V= CA SxT Acelaşi rezultat se obţine raportând perioada de timp (T). Optimul investirii în stocuri Ponderea mare a stocurilor în totalul mijloacelor circulante implică necesitatea folosirii rationale. NC=CA/S sau NC=T/V In vederea obţinerii acestor indicatori. ea se exprimă prin intermediul a doi indicatori: viteza de rotaţie în zile sau durata în zile a unui circuit şi coeficientul vitezei de rotaţie sau numărul de circuite pe care le parcurg mijloacele circulante într-o perioadă de timp (de obicei. la coeficientul vitezei de rotaţie sau numărul de circuite (NC). a stocurilor reprezintă un indicator calitativ al activităţii unităţilor economice exprimând eficienţa folosirii acestora.un an).

în timp ce la al doilea exprimă eficienţa sub aspect calitativ. = stocul mediu anual. Cum o parte însemnată a activelor circulante este acoperită prin credite bancare pe termen scurt. cum ar fi: 21 . cum ar fi: volumul cifrei de afaceri la 1 000 lei stocuri sau volumul profiturilor la 1 000 lei stocuri. Rezultă interesul întreprinderilor de a studia atent situaţia lichidităţii. In afara influenţei pozitive pe care o are asupra profitului şi ratei rentabilităţii. San. Separat de indicatorii vitezei de rotaţie. comparand gradul de lichiditate a activelor cu gradul de exigibilitate a datoriilor. accelerarea vitezei de rotaţie poate avea drept consecinţe eliberări relative sau absolute de active circulante. aceasta nu se poate realiza decât în măsura în care poate să-şi desfacă operativ stocurile achiziţionate. De aceea. alţi operatori) ea intră în incapacitate de plată şi poate fi pusă în stare de lichidare judiciară chiar dacă. In eventualitatea că întreprinderea nu realizează cifra de afaceri prevăzută şi nu-şi poate onora la timp obligaţiile asumate faţă de terţi (bănci. care exprimă mişcarea întregului stoc de mărfuri de care dispune întreprinderea. ca orice indicator mediu. sau când se realizează o creştere a cifrei de afaceri într-un ritm mai accelerat decât creşterea volumului activelor circulante. optimul investirii în active circulante se mai poate urmări şi prin intermediul altor indicatori. Primul indicator exprimă eficienţa mai ales sub aspect cantitativ. înpractică pot fi utilizaţi diverşi indicatori. pentru a se interveni pe linia impulsionării cifrei de afaceri şi reducerii stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare. Eliberarea absolută are loc atunci când întreprinderea. O problemă deosebit de importantă pentru optimul investirii în stocuri o constituie structura şi calitatea acestora. accelerând viteza de rotaţie. Iucrează rentabil şi este solvabilă. Si = stocul initial al trimestrului. fondurile eliberate se pot utiliza de întreprindere în alte scopuri. adică gradul de lichiditate a stocurilor de mărfuri. este necesar a se analiza cu atenţie atât viteza volumului total al stocurilor pe întreprindere. cat şi viteza pe diferite grupe de stocuri. viteza calculată este media vitezeîor de rotaţie ale diferitelor categorii de stocuri şi. reuşeşte să-şi îndeplinească sarcinile de desfaceri cu un volum mai redus de active circulante. posibilitatea vânzării şi transformării lor rapide în bani. Sf= stocul final trimestrial. de fapt. în general.Str = stocul mediu trimestrial. în aceste condiţii. întreprinderea este pusă în situaţia de a face faţă în orice moment angajamentelor asumate faţă de bănci. furnizori. poate ascunde abated în plus sau în minus ale elementelor componente. conform necesităţilor reclamate de activitatea de buna gestionare. Eliberarea relativă a activelor circulante are loc în condi-ţiile când se realizează o creştere a volumului cifrei de afaceri cu un volum constant de active circulante. Viteza de rotaţie este un indicator mediu. ambalaje şi alte active. or.

intervalul de timp pentru care se asigură consumul din cadrul stocului (la care se reînnoieşte stocul).Tc) Se caracterizează printr-un consum constant în timp drept. este avantajos şi mai sigur să-şi acopere o parte cat mai mare prin capital permanent. în care la intervale egale de timp se cer (se comandă) cantităţi egale..Datorii pe termen scurt = Fondul de rulment Cu cat fondul de rulment este mai mare. Sisteme de gestiune a stocurilor de producţie Sistemele de gestiune a stocurilor se diferenţiază în funcţie de natura consumului (constant sau variabil) şi de intervalul de timp la care se manifestă cererea de reaprovizionare (intervalul dintre două aprovizionări succesive) care la rândul lui poate fi constant sau variabil. Deci: T1 =T2= . Tn . în anumite conjuncturi economice.Tn N1 =n2= ..Gradul de lichiditate generală = Total active circulante Total datorii pe termen scurt Un indicator expresiv din punct de vedere al lichidităţii se poate obţine şi prin diferenţa factorilor cuprinşi în raportul de mai sus: Total active circulante . vor rezulta patru tipuri de gestiune a stocurilor.In funcţie de cei doi factori.. Sistemul cu cerere constantă la intervale egale (Cc .cerere în perioada "n". nn Nn . cu atât mai scăzute vor fi datoriile pe termen scurt în totalul activelor circulante. decât prin credite pe termen scurt.. pentru întreprinderi. 22 .

23 . drept pentru care se pot comanda (cere) cantităţi egale. ceea ce face ca pentru perioade de timp egale să se consume cantităţi diferite. dar la intervale neegale de timp. Sistemul cu cerere variabilă la intervale constante de timp Se caracterizează prin existenţa unui consum neuniform în timp. Comenzile se lansează în momentul în care nivelul stocului se situează la nivelul punctului de comandă.Sistemul cu cerere constantă la intervale variabile Se caracterizează printr-un consum variabil în timp. ce deter-mină cantităţi variabile necesare pentru completarea stocului.

Cantităţile comandate la un anumit moment sunt egale cu stocul pentru perioada respectivă (Si) minus stocul existent (Siex): Ni=Si-Siex Sisteme de reaprovizionare Aşa cum a rezultat din analiza sistemelor de comandă. ceea ce face ca pentru recom-pletarea stocului să se folosească cantităţi variabile. comandânduse cantităţi variabile.stocul de producţie normat.stocul existent în momentul sosirii unei noi comenzi.Deci:T1=T2 = T3 = . Sistemul cu cerere variabilă la intervale variabile de timp Se caracterizează prin existenţa unui consum variabil pe unitatea de timp şi cu o cerere variabilă în timp....Tn N1 ≠ n2 ≠n3 . Deci: T1≠T2≠…≠Tn N1≠n2≠…nn S1≠S2≠…Sn Comenzile se lansează în momentul în care nivelul stocului se situează la nivelul unor puncte de comandă. nn deoarece: Ni = S – Siex. Siex .. în care: S . Comenzile se lansează la intervale de timp constante. există două sisteme de reaprovizionare 24 . Aceasta determină ca în funcţie de consumul corespunzător anumitor perioade să existe un nivel variabil al stocului.

n. comandă şi recepţie la consummator • cantitatea existentă în stoc în momentul comenzii trebuie să satisfacă consumul până în momentul sosirii unei noi comenzi. cmz . numit punct de comandă. unde: q .consum mediu zilnic. • sistemul la intervale egale de timp. Ambele sisteme au la bază următoarele cerinţe: 1. • timp de recepţie comandă şi fabricate. lansarea unei noi comenzi pentru o nouă perioadă se face în momentul când nivelul stocului a atins un nivel critic.n + Ssig. acest sistem de reaprovizionare se prezintă astfel: 25 .punct de comandă. Acest nivel critic trebuie astfel calculat încât să permită asigurarea consu-mului pe perioada de timp până la sosirea noii comenzi: q = tc • cmz.timp de asigurare a comenzii. tc . dacă tc < T. punerea la dispoziţia consumului a unei cantităţi de resurse necesită o anumită perioada de timp (tc) care. Dacă există şi stoc de siguranţă.mărimea comenzilor lansate anterior. In condiţiile în care tc > T. în general. cuprinde: • timp de pregătire comandă. • timp de transmitere comandă.(recompletare a stocului): • sistemul cu punct de comandă. unde: n . atunci: q = cmz • tc + Ssig. punctul de comandă se va calcula astfel: q = cmz • tc . • timp de transport. în condiţiile în care tc > T. respectiv q = cmz • tc . Grafic. Sistemul de reaprovizionare cu punct de comandă Conform acestui sistem.

lansarea comenzilor se face la anumite intervale de timp (tc).Sistemul de reaprovizionare la intervale egale de timp Conform acestui sistem de reaprovizionare. 26 . acest sistem se prezintă astfel. Timpul dintre două comenzi (tc) este definit prin momentele de comandă a două perioade successive. Fundamentarea intervalelor de timp (tc) se face avându-se în vedere nece-şitatea asigurării unui timp care să facă posibilă punerea la dispoziţia consumului a unei noi comenzi până în momentul epuizării celei precedente. Grafic.

altfel se amână lansarea comenzii. este compus din costul de stocare (sau costul de păstrare) şi din costul cu derularea comenzilor. dar se lansează o comandă numai dacă Sex < q.consumul anual al materialului de aprovizionat.s): conform acestui sistem. Costul cu aprovizionarea. • Sistemul celor două depozite (S. care trebuie minimizat.preţul unitar de aprovizionare. recurgem la următoarele notaţii: C . Pentru introducerea unor relatii de calcul. Cc . pe care îl notăm cu y. şi "s". . a .Tv). din care se consumă pe perioada punerii la dispozitia consumului a unei noi comenzi.indicele de păstrare anual. s . în timp ce sistemul la anumite intervale de timp este eficient pentru sistemele de gestiune cu cerere la intervale de timp constante. Presupunem că o cantitate Q corespunde stocului la începutul perioadei şi că stocul final este nul (fără stoc de siguranţă).Tv.Analizând aceste două sisteme de reaprovizionare rezultă că sistemul cu punct de comandă se aplică în cazul unor cereri la intervale variabile (Cv .costul cu derularea unei comenzi. din care se consumă în mod curent. Numărul de comenzi fiind C/Q= x. p . Pornind de la cele două sisteme de bază folosite în reaprovizionare. Rezultă că stocul mediu valoric este Q*P/2 şi costul de stocare Q*p*s/2.mărimea comenzii. Q . costul cu derularea a x comenzi va fi C*a/Q' Costul total de aprovizionare. se verifică nivelul stocului la anumite intervale de timp (tc). adică cheltuielile generate de stocarea unei unităţi monetare timp de un an. stocul este împărţit în două părţi: "S". dacă s-a atins nivelul critic. au apărut anumite sisteme mixte: • Sistemul la intervale egale. va fi: y = Q*p*s/2+C*a/Q 27 . Indicele de păstrare (s) este aplicat la valoarea stocului mediu.

asupra rentabilităţii întreprinderii. sunt ocazionate de transportul. Se demonstrează uşor că această mărime optima a stocurilor este cea care minimizează cheltuielile totale (CT) cu formarea stocurilor şi maximizează rentabilitatea activităţii de exploatare. precum şi de costul capitalului necesar pentru procurarea lor. In al doilea rând. de control a mărfurilor şi de analiză a eşantioanelor. de ponderea ridicată (de pesţe 50%) a activelor (si pasivelor) circulante în totalul bilanţului întreprinderii. îndeosebi a celor de mărime mica şi mijlocie. La nivelul unei comenzi se poate stabili însă un cost unitar fix (Ca). cu un mare grad de repetabilitate şi cu o reflectare imediată asupra situaţiei financiare. Cheltuielile de depozitare (Cd. în primul rând. Relevanţa gestiunii ciclului de exploatare este data. operaţiile ciclului de exploatare sunt cotidiene. în raport cu mărimea stocurilor. depozitarea. Cheltuielile (Ca) determinate de declanşarea unei noi aprovizionări (unei noi comenzi) sunt cele ocazionate de studiul pieţei. problematica datoriilor pe termen scurt preocupă din ce în ce mai mult gestiunea financiară a întreprinderilor.Acest cost este minim atunci când derivata de Q a funcţiei se anulează. numite şi de antrepOzitare). respectiv: y’= p*s/2 –C*a/Q2 de unde: Q2= 2C*a/p*s si Q = √2C*a/p*s Este astfel posibil să se calculeze numărul de comenzi x care corespund mărimii comenzii Q. In sfârşit. Cheltuielile totale de pregătire a comenzilor. care variază în funcţie de numărul de aprovizionări şi cele de depozitare (Cd) variabile. degradarea şi deteriorarea stocurilor. variabile în funcţie de mărimea stocurilor. mărimea optima a stocurilor este cea care armonizează relaţia contradictorie dintre cheltuielile de aprovizionare (Ca). Cheltuielile suplimentare inutile în gestiunea stocurilor pot rezulta atât din stocuri insufiriente. 28 . manipularea. de întocmirea documentaţiilor de aprovizionare. Gestiunea ciclului de exploatare este cea mai importantă secţiune a gestiunii financiare a întreprinderii. cat şi din stocuri excesive. In aceste condiţii. într-un exerciţiu financiar. respectiv: C/Q=x si x2=C2/Q2= C*p*s/2a X=√C*p*s/2a iar intervalul între aprovizionări (comenzi) –“I” va fi : i=QT/C în care T = 360 zile/an. de deplasarea salariaţilor pentru aprovizionări. vor fi cu atât mai mici cu cat mărimea comenzilor va fi mai mare.

N = necesarul anual din materialul. In continuare se pot determina numărul de comenzi de aprovizionare (Nr) şi intervalul dintre aprovizionări (i) Nr=N/S i= S*T/N în care: T = nr. Prin aplicarea modelului se obţin mărimi optime ale loturilor de fabricat şi ale celor de livrare. cd = costul de depozitare pe unitatea de stoc. produsul sau marfa de aprovizionat. atunci stocul mediu va fi Q/2. pa = preţ unitar de aprovizionare. Variabilele Ca şi Cd au semnificaţii apropiate: Ca = cheltuielile de aprovizionare cu loturi de produse în curs şi de pregătire a fabricaţiei acestora şi. în condiţii de minimizare a costurilor ce însoţesc formarea şi păstrarea stocurilor de produse în curs şi a celor de produse finite. precum şi intervale optime ale ciclurilor de fabricatie şi de expediere a produselor.Cum stocurile sunt epuizabile prin darea lor în consum sau prin vânzare. de zile calendaristice din perioada considerată (Tan=360 zile). Cd = cheltuielile de păstrare a stocurilor de produse în curs şi finite şi costul de oportunitate al capitalurilor imobilizate pe durata de staţionare a acestor stocuri. cheltuielilevde antrepozitare sunt o medie a cheltuielilor din prima şi a constituirii stocului şi a celor din ultima zi de existenţă a acestuia (practic. 1 /2). Acest model poate fi extins şi pentru optimizarea stocurilor de produse în curs de fabricatie si a celor de produse finite. Modelul Wilson-Whitin care optimizează mărimea stocului porneşte de la relaţia costului total pentru formarea stocului: CT=CA+Cd= A/S* Ca+S*pa/2*cd Minimul costului total se obţine în punctul în care derivata întâia a costului în raport cu mărimea stocului este egală cu zero: dCT/dS=0 S= 2*n*c*a/pa*cd în care: S = mărimea optima a stocului. Graficul următor ilustrează acest lucru: 29 . Dacă cantitatea cerută la fiecare reaprovizionare este Q. costul pe unitatea de stoc – Cd se corectează cu coef. Ca = costul fix unitar pentru pregătirea unei noi aprovizionări.

Dacă se desemnează prin: -N = volumul anual al necesarului de aprovizionat (livrat) -C = costul unitar al comenzii. de asemenea. dacă capitalurile nu erau imobilizate în stocuri. Acest ultim tip de cost trebuie. costul capitalului imobilizat. ele ar fi putut fi investite în alte active mai productive. costul total de depozitare a stocurilor este: C*Q/2 Costul total de depozitare creşte atunci când cantitatea cerută de fiecare aprovizionare creşte. de asemenea.Stocurile implică două categorii de costuri: -costuri de deţinere (depozitare) -costuri de aprovizionare – livrare Costuri de depozitare Costurile de depozitare a stocurilor sunt multiple: costuri de stocaj. deteriorare. Costurile totale de aprovizionare-livrare sunt egale cu produsul dintre suma fiecărei comenzi şi costul unitar al comenzii. Dacă "c" este costul de depozitare unitar al stocurilor. Ele sunt. atunci costul total de aprovizionare . deoarece. depredere. asigurări.livrare este egal cu: N/Q*C 30 . Costuri de aprovizionare-livrare Acestea sunt costurile de reaprovizionare şi de livrare. numite şi costuri de comandă. luat în consideraţie.

atunci când: c/2= NC/Q2 de unde Qx= 2*N*C/ Tc T= 360 zile Data unei noi comenzi Intreprinderea trece la o nouă comandă atunci când stocul s-a diminuat şi a atins un punct minimal. Aceasta trece imediat prin punctul minim care corespunde cantităţii Qx optimale de comandat apoi creşte din nou.nc*/Q2 Costul total este minimal atunci când această primă derivată este nulă. Costul total de stocaj este deci egal cu: CT=N/Q*C+Q/2*c Graficul următor ilustrează evoluţia costului total de stocaj: când costul total de stocaj se diminuează atund cantitatea cerută de fiecare reaprovizionare creşte. egal cu: Qx=2N*C/Tc T=360 zile Costul total de stocaj este: CT=N/Q*C+Q/2*c Dacă se diferenţiază costul total de stocaj în raport cu cantitatea Q se obţine: dCT/dQ= C/2. pornind de la ecuaţia: CT=N/Q*C+Q/2*c se ajunge la cantitatea optimală Qx de comandat.Costul total de aprovizionare-livrare se diminuează pe măsură ce cantitatea cerută creşte. Se demonstrează că. Politica optimală a stocurilor trebuie să tindă spre minimizarea sumei costurilor de depozitare si de aprovizionare-livrare. adică. 31 .

Dacă se desemnează prin: T = timpul între o comandă şi o livrare m = numărul de zile de stocuri de securitate fixate de întreprindere. 32 . atunci nivelul stocurilor care declanşează o nouă comandă este egal cu: (m x T) + (m x n). Dacă o întreprindere vinde în medie 150 unităţi dintr-un produs în fiecare zi şi îi trebuie un termen de 6 zile pentru reaprovizionare şi dacă stocul de securitate dorit de întreprindere este de 8 zile. firma trebuie să se reaprovizioneze atunci când stocul său atinge: (150 x 6) + (150 x 8) = 2 100 unităţi.Acesta este egal cu stocul de securitate crescut cu stocurile utilizate în timpul perioadei de comandă. n = numărul de produse stocate utilizate zilnic.

de preţul materiilor prime. eie regrupează trei categorii de bunuri: materii prime. . atunci când e vorba de produse precum petrolul etc. Gestiunea stocurilor este foarte importantă în întreprindere.Concluzie: Stocurile sunt bunuri deţinute de o întreprindere în vederea unei vânzări viitoare. . reducerea costurilor comenzilor de reaprovizionare. stocurile de producţie neterminată sunt ridicate. pe calea supleţei condiţiilor de credit. Este posibil să se diminueze stocurile de produse finite. deoarece stocurile reprezintă în 15-30% din totalul activelor întreprinderii.de posibilităţile de aprovizionare şi de fiabilitatea ţărilor producătoare. Nivelul stocurilor de produse finite El depinde de coordonarea între producţie şi vânzări. de producţie şi de vânzare. desfăşurarea nestânjenită a vânzărilor. Stocajul permite.pe de o parte.produse finite -Nivelul stocurilor de materii prime El depinde: -de previziunile producţiei întreprinderii. o creştere a stocurilor antrenează costuri suplimentare. Modele studiate au ca scop de a determina cantitatea pentru fiecare in comenzi ţinând cont: -de costuri fixe de trimitere şi recepţie a comenzii. o creştere a stocurilor diminuează costurile de întrerupere a producţiei. de asemenea. neîntreruperea producţiei. Deţinerea stocurilor permite unei înrreprinderi posibili-tatea de a disocia operaţiile de aprovizionare. 33 . în întreprinderile comerciale stocurile sunt în principal constitute din mărfuri. Se pot distinge: -materii prime -producţia neterminată. chel-tuieli de antrepozit. procesul de producţie este îndelungat şi. întreprinderea va cumpăra cantităţi suplimentare. Intr-o întreprindere industrială. Nivelul stocurilor de productie neterminată El depinde în principal de durata proceselor de producţie. rise de deteriorare. dar această politică comportă limite Obiectivul unei bune gestionări a stocurilor este de a minimiza costurile ce rezultă din deţinerea de stocuri. asigurarea de stocuri. de asemenea. . Dacă cursurile sunt scăzute. -pe de altă parte. producţie neterminată şi produse finite. în plus. -de cifra de afaceri.

cererea se presupune a fi cunoscută. Se pun anumite ipoteze: . Ea se exprimă în volum. aprovizionările vor avea loc la intervale regulate. -nu este luat în calcul în acest model un stoc minim de securitate. -intervalele (termenele) de livrare se presupun a fi constante. Dacă se consideră o întreprindere care are vânzări regulate în timp.-de costul de imobilizare unitar al stocurilor. 34 . -vânzările se presupun a fi constante de-a lungul anului.

New York.Gestiunea financiara a intreprinderii. Paris. SEDIFOR. 1993.Ilie V. 14. Raffegeau J.FeleagaN. Relatii financiare si monetare internationale. Bucuresti. M. E. 1998 4. 1997.Yale University Press. Financement des entreprises. Holt. Koen V. 1995 15. Paris. Addison-Wesley Publishing Company. Bucuresti. Antoniu N. Marches de capitaux et techniques financières.Copeland Thomas. 1999 2. Paris. La révue banque editor. 1995 12. Paris. lonascu I. 4 volume. Comptabilite de l'entreprise. Jobard Jean-Pierre Gestion financiere de l'entreprise. V. DUNOD.Lequin Y. Paris. Paris. 20. Bucuresti. Gestion financière-principes. Paris. Bistriceanu Gh.G G. Weston Fred Financial Theory and Corporate Policy. La practique de la gestion financière. 1996. Bucuresti.Depallens.Technique actuelles de financement.Goldsmith R. Adochitei M. études de cas.Bucuresti. Neagoe I. Rinchart & Winston. W. Financial Structure and Development. Bied-Charreton F. Sirey. Masson. Paris. 1996 16. Cristea H. Paris. Editura Didactica si Pedagogica. Basno C.1998 11. Rouyer G. Economica. 1989. Bucuresti. Le febre. 6.Fama Eugene Miller H. Paris. Adochitei M. Bucuresti. Editura Economica. New Haven. 2001 10. Ilie Finantele intreprinderilor. LITEC. 1992.Leiritz A. 2004 5. 1998 3. 2004 35 . 1999 18. Negrea Finantele agentilor economici. 17. Sirey. Choinel A. La gestion financièr e de l'entreprise. 19. SEDIFOR. Editura Economica. Guy on C La function financière dans l'entreprise . Editura Economica. 1988. Bases de la gestion financière. Floricel C Moneda-credit-banci. Editura Didactica si Pedagogica. Le banque et l'entreprise . Charreaux G. Dardac N. 7.Gestion financière. Editura Didactica si Pedagogica. Conso P. 1999 9.Bibliografie: 1. The Theory of Finance. 1998 8.Ferrandier R. Contabilitate financiara. solutions.. Bran P. Editura Economica. 2003 13.Finantele intreprinderii. Bran P. Dumitrescu D.Leiritz A.

Corporation Finance and the Theory of Investment. Robu V.. Finantele tntreprinderilor. 23. Bucuresti. 1997. 1997.Diagnosticul economicofinanciar.The Cost of Capital.48.2005 22.Margulescu D. American Economic Review. Bucuresti.Stancu I. Analiza si gestiunea financiara. 36 . Niculescu M. Editura Romcart. Finante.Modigliani F.21. Teoria pietelor flnanciare. no. Editura Economica.