Introducere Stocurile reprezintă cantităţile fizice de materiale de produse sau de mărfuri necesare fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare

, producţie, desfacere), pentru a asigura desfăşurarea continuă şi ritmică a activelor de exploatare. Caracterului continuu al producţiei (sau al desfacerilor), i se opune, din motive economice, caracterul discontinuu al aprovizionărilor. Din punct de vedere financiar, stocurile reprezintă alocare de capital ce nu poate fi recuperat până când aceste stocuri nu parcurg întregul ciclu de exploatare şi sunt valorificate prin vânzarea si încasarea produselor, lucrărilor sau servidilor realizate de întreprindere. Stocul de producţie reprezintă o cantitate de resurse, care este rezultatul unei cereri şi al unei oferte, al unui mod de organizare a activităţii de asigurare a activităţii de asigurare materială şi care trebuie să asigure consumul între două reaprovizionări; necesitatea existenţei acestuia este determinată de: • necoincidenţa în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului de resurse; • existenţa anumitor incertitudini în ce priveşte asigurarea cu resurse şi care fac necesară existenţa unor stocuri de resurse materiale, cum ar fi: • stocul de siguranţă - pentru incertitudini în ce priveşte consumul, cantităţile livrate şi timpul de livrare; stocurile creşterii preţurilor etc.
• •

speculative

-

pentru

eliminarea

unor

influenţe negative ale

existenţa unor ritmuri diferite dintre producţie (consum) şi asigurare. Astfel, consumul se poate aprecia că este practic continuu, în timp ce asigurarea este la anumite intervale de timp Această remarcă ne-ar îndemna să credem, la prima vedere, că procesul de exploatare cel mai economic ar fi cel care s-ar desfăşura fără stocuri sau cu stocuri foarte mici. Însă, o aprovizionare "în timp real" sporeşte considerabil cheltuielile de aprovizionare (transport, manipulare etc.).Pe de altă parte, gestiunea modernă a stocurilor este departe de a mai considera evidentă formarea de stocuri mari peste necesităţile rezonabile ale exploatării. Stocurile supranormative sunt însoţite, pe plan financiar, de pierderi prin imobilizarea inutilă a capitalurilor în aceste stocuri, prin cheltuieli de depozitare mari, pe care le ocazionează,
1

prin dobânzi peste cele curente, prin deteriorare şi degradări de stocuri etc. In general, pot fi avute în vedere două politici de aprovizionare: un număr mic de comenzi axate pe cantităţi mari. In acest caz, stocul este mare, ca şi costul de stocare; dimpotrivă, cheltuielile de derulare a comenzilor sunt mai scăzute, iar condiţiile de cumpărare mai bune;

un număr de comenzi axate pe cantităţi mici. Această situaţie implică stoc şi cost de stocaj diminuate, dar cheltuielile cu derularea comenzilor şi livrarea cresc. Cantităţile comandate trebuie să fie calculate de aşa manieră, încât să minimizeze ansamblul acestor costuri şi să evite rupturile de stoc. Aceste relevari vor fi argumentate in teza, printr-un sir de exemple elocvente si argumente teoretice si practice. In capitolul I al lucrarii voi vorbi despre notiunea de stoc si importanta stocurilor ca active circulante in activitatea de producer a intreprinderii. In capitolul II voi imbina mai multe tipuri de clasificare a stocurilor in viziunea a mai multi autori cu scopul de a realize un studiu amplu asupra temei. In capitolul III voi caracteriza metodele de gestiune a stocurilor la intreprindere, aducind diferite exemple practice si teoretice.

In procesul elaborarii tezei am utilizat un sir de modalitati de cercetare: 1.cercetare de birou a literaturii de specialitate, a regulamentelor in vigoare, a legislatiei, bazelor de date actuale, informatiilor statistice, a revistelor si ziarelor de specialitate. 2.cercetare de teren care presupune studiul temei vizate prin realizarea unor cercetari in cadrul diferitor societati comerciale autohtone

2

1.1Notiuni generale si importanta stocurilor pentru intreprindere

Ca si elemente de active circulante, stocurile reprezintă o investire pentru întreprindere. Fondurile investite în stocuri sunt imobilizate pentru o perioada de timp mai mare sau mai mica, ele au un cost şi prin urmare cer să fie rentabilizate. Deţinerea de stocuri trebuie explicată prin câştiguri sau economii pentru deţinător, singura justificare de a imobiliza fonduri în stocuri diverse. Constituirea stocurilor este rezultatul unei decizii de investire. Efortul financiar de investire în stocuri trebuie comensurat pe baza sumei lichidităţilor efectiv imobilizate, ţinându-se seama de durata imobilizării, de fluxurile de lichiditate intermediare (până la vânzarea stocurilor), costuri de păstraredepozitare, alte cheltuieli administrative, pentru ca în final să se evalueze pierderea sau câştigul din deţinerea de stocuri. Stocurile de resurse materiale şi produse finite au o influenţă deosebită asupra sistemului logistic al întreprinderii. Ele asigură continuitatea desfăşurârii procesului de producţie şi satisfacerea cerinţelor clienţilor. Influenţa exercitată asupra sistemului logistic se datorează atât costurilor de stocare, cat şi celorlalte costuri asociate, cum ar fi cele de lansare a comenzii, de transport, de depozitare. Asigurarea echilibrului sistemului logistic presupune înţelegerea rolului stocurilor în cadrul întreprinderii. Stocurile reprezintă cantităţi de resurse materiale/produse finite care se acumulează în depozitele de aprovizionare desfacere ale unităţilor economice, într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioada de timp determinată, în vederea asigurării continuităţii şi ritmicităţii fabricaţiei şi a consumului. Intrucât stocul satisface nevoile utilizatorilor, el nu există decât dacă este reconstituit. Altfel spus, el este situat între două curente (fluxuri): un flux de intrare (de aprovizionare) şi un flux de ieşire din stoc (consum). Stocurile există în diferite puncte ale sistemului logistic al întreprinderii: în depozitele unităţii, în centre de distributie proprii, în mijloacele de transport. Opiniile referitoare la menţinerea stocurilor sunt contradictorii. Practic este imposibil, chiar pentru perioade foarte scurte, de a sincroniza perfect intrările cu ieşirile. Rolul stocului este tocmai de a evita discordanţele de cantităţi şi termene care ar apărea din variaţiile neconcomitente ale aprovizionării şi consumului. Pe perioada cat resursele materiale / produsele sunt stocate, acestea se apreciază ca fiind neactive deoarece ele nu participă efectiv, în acest interval, la procesul de transformare a lor în valori de întrebuinţare vandabile. Acest aspect este un proces economic negativ specific formării de stocuri datorită blocârii pe o anumită perioada a fondurilor financiare antrenate la cumpărarea resurselor materiale stocate. Efectul imobilizării de resurse materiale şi financiare în stocuri, privit în ansamblul său,
3

periodicitatea producţiei la furnizor sau a transportului determină formarea de stocuri curente la utilizatori. Stocurile oferă siguranţă în următoarele situaţii: 1) Fluctuaţiile cerere/ofertă. stocurile tampon sau rezervele sunt termeni foarte utilizaţi pentru a descrie situaţiile când acestea sunt necesare: > incertitudinea performanţei fumizorului. Aceasta pentru că. stare de necesitate.recomandă ca functie ideală acţiunea de evitare a formării şi deţinerii lor. situaţiile de forţă majoră (seisme. de mutaţiile în structura consumului sau în potenţialul de furnizare a lor. pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp?". acţiunea nu exclude efectuarea de analize şi calcule economice care să contureze strategia şi politica în domeniul formării stocurilor de la o etapă la alta în funcţie de noile condiţii care apar pe piaţa internă şi internaţională de resurse materiale. Opţiunile pentru un tip sau altul de stoc. apariţia unor dereglări. Natura situaţiilor şi factorilor specifici determină şi tipologia stocurilor care se constituie. pentru o mărime sau alta sunt condiţionate de răspunsul la întrebarea: "ce avantaje şi ce pierderi se înregistrează dacă se stochează mai mult sau mai puţin. astfel încât să fie menţinute nivelurile de servire a clienţilor. Practic această orientare nu este posibilă decât în cazuri de excepţie. 2) Anticiparea. distribuitori şi clienţi. uneori nu este economic. determină formarea stocurilor de iarnă. perturbaţii în livrările de la furnizori sau în transport determină formarea de stocuri de siguranţă la beneficiari. Aşadar. în procesul de furnizare. urmare a condiţiilor naturale şi de climă. care nu pot fi întâmpinate prin reprogramare. inundaţii. caracterul deficitar al resurselor) determină formarea de stocuri sub forma rezervei de stat la resurse strategice şi de altă natură. întreruperea exploatării sau a transportului. Indiferent de situaţie sau de factorul de influenţă. aprovizionare şi utilizare a resurselor materiale. necesitatea condiţionării materialelor înaintea trecerii în consum presupune constituirea stocurilor de pregătire sau condiţionare. agenţii economici trebuie să stabilească tipurile de stocuri pentru fiecare resursă materială/produs şi nivelul acestora. > variaţiile cererii de vânzări. intervine influenţa multor situaţii şi factori cu acţiune permanentă sau conjuncturală care condiţionează necesitatea formării de stocuri. Ajungerea la destinaţie în timp util depindc de viteza 4 . determină intervale de timp mai mari decât perioada care se acordă pentru a evita criza de resurse materiale şi produse. în timpul perioadei de reaprovizionare. Stocurile de siguranţă. depozite. vânzările promoţionale şi perioadele de concedii. Astfel. Această metodă este folosită pentru a evita apariţia unor schimbări de capacitate şi blocajele operaţionale cauzate de aceste schimbări. 3) Transportul. Resursele materiale şi produsele traversează uneori distanţe mari între furnizori. Răspunsul constă în analiza rolului pe care trebuie să-1 îndeplineascâ stocurile. Stocurile anticipatorii conţin bunuri destinate să acopere creşterea sezonieră a cererii.

pierderi evitate. Evident. pe o perioada de timp egală cu durata investirii în stocuri. la fel se procedează şi în cazul cheltuielilor cu amortizarea instalaţiilorde depozitare. care nu provoacă ieşiri de casă. 5) Mărimea lotului. de aceea este necesară o atenţie sporită înainte de finalizarea angajamentelor. Există tipuri de stocuri care nu sunt afectate de schimbarea nivelului comcnzii sau al lotului. pornind de la suma investită în stocuri. Stocurile formate din produse afiate în lucru sunt dependente de timpul de prelucrare indiferent dacă ele sunt prelucrate în lotun mici sau man Aşadar. investiţia în stocuri este oportună întrucât aduce mai mult beneficiu decât dacă acelaşi capital ar fi fost plasat la o bancă. cu dobândă compusă. Suma capitalului investit în stocuri se stabileşte pe baza lichidităţii efective imobilizate. fluxurile de lichidităţi periodice viitoare şi fluxul final actualizate. se exclude suma capitalului investit în stocuri de producţie neter-minată şi semifabricate. pozitive şi negative. decizia de investire în stocuri se va lua ţinând seama de criteriul rentabilităţii. costuri de administrare. ceea ce implică un compromis între costurile de transport şi nivelul activităţii întreprinderii. în vederea realizării în bune conditii a obiectului şi volumului previzionat al activităţii. pentru o anumită perioadă de timp (un exerciţiu financiar) exprimat valoric. reprezintă câştiguri nete directe. pentru a evita fluctuaţiile de preţ sau pentru a profita de reducerile de preţ. costuri de întreţinere etc. Existenţa stocurilor are de cele mai multe ori rolul de a îmbunătăţi eficienţa operaţională prin separarea ritmurilor de achiziţie şi fabricaţie de ritmul consumului. 4) Stocurile de protectectie împotriva riscului. cantităţile de produse şi costurile de constituire a stocurilor. Dimensionarea stocurilor este operaţiunea prin intermediul căreia se stabileşte necesarul optim destocuri. pentru a reduce costurile de transport.de deplasare a stocurilor. precum şi costul de oportunitate al capitalului investit. Fluxurile de lichiditate periodice viitoare. Variaţia preţurilor şi a cantităţilor achiziţionate este speculativă. a stocurilor. VAN=Invest in stoc±Cash Flow actualize+Valoarea actualizata a stocului Dacă valoarea actuală netă este pozitivă. Asemenea compromisuri implică achiziţii în exces pentru cerinţele imediate. păstrare etc. drept rată de actualizare. 5 . Acumulările de stoc în avans pot fi profitable dacă se fac achiziţii avantajoase.

exprimată în unităţi fizice. apariţia unor înlocuitori calitativi. unde P. La nivelul acestor unităţi se prevede constituirea în mod obişnuit a stocuiui curent şi cu titlu de excepţie a stocuiui de siguranţâ.1. Formarea de stocuri optime. modificarea tehnologiilor de prelucrare a materiilor prime. de organizarea structurală a subunităţilor de consum şi dispersia teritorială a acestora. la nivelul unui agent economic se constituie trei categorii de stocuri: a) stocuri de resurse materiale. D . la care se impune lansarea unei noi comenzi. orice întreprindere îşi constituie diferite categorii de stocuri în funcţie de condiţiile de aprovizionare. a) stocuri de resurse materiale Pentru desfăşurarea normală a activitâţii specifice.cererea medie zilnică. de fapt. stabilirea mărimii stocuiui. b) stocuri de producţie neterminată. Punctul de reaprovizionare indică doar când anume trebuie lansată comanda. In condiţii de certitudine.reprezintă punctul de reaprovizionare. In general.. de strategia şi politica adoptate în formarea stocurilor în raport cu factorii care le condiţioneazâ.2 Clasificarea stocurilor Constituirea de stocuri trebuie să asigure ritmic procesul economic specific. de condiţionare. în cazul unei evoluţii nefavorabile a preţului materiilor prime sau al obţinerii unor conditii mai favorabile din partea furnizorilor pentru avansarea unor comenzi mari etc. Constituirea unor stocuri însemnate la nivelul agenţilor economici poate avea influenţe diverse: pozitive. de producţie sau desfacere. Aceste stocuri îndeplinesc aceeaşi funcţie dar pentru condiţii diferite. Imobilizarea unei părţi importante din capitalul circulant în stocuri reprezintă o utilizare ineficientă a disponibilităţilor proprii sau împrumutate. 6 . mai ales în faza de aprovizionare reprezintă o preocupare majoră pentru managerul oricărei întreprinderi. precum şi a mărimii comenzii reprezintă decizii fundamentale în managementul stocurilor. evitând ruptura între aprovizionare-desfacere. Stabilirea momentului în care este necesară lansarea unei noi comenzi de aprovizionare. c) stocuri de distribuţie (de produse finite). în conjuncturi economice în care preţurile materiilor prime scad. nu mărimea comenzii. şi negative. Determinarea punctului de reaprovizionare (momentul lansării unei noi comenzi) reprezintă. de transport intern şi de iarnă. punctul de reaprovizionare se poate determina utilizând următoarea relaţie: P=D*T. de natura resurseior materiale. de caracteristicile proceselor tehnologice. pierderi din degradări fizice sau morale etc. exprimat în unităţi fizice.

stocul de producţie neterminată asigură desfăşurarea ritmică şi uniformă a procesului de producţie. iar SS este stocul de siguranţă exprimat in unităti fizice. reprezintă acumulări de produse realizate de întreprindere pentru asigurarea desfâşurării în condiţii optime a activităţii de desfacere şi satisfacerea cerinţelor clienţilor. exprimat în zile. • circulant. iar subdimensionarea acestora conduce la întreruperea procesului de producţie. Supradimensionarea stocurilor de producţie neterminată duce la imobilizări de capital circulant. produsele trebuie supuse unui lanţ de operaţiuni în vederea acceptârii şi vânzării lor pe 7 .T- mărimea intervalului de reaprovizionare. Feg = Cd + Sm.speranţa matematică a costului întârzierii aprovizionării (numărul unităţilor lipsă .cost de depozitare ( stoc de siguranţă cost unitar de depozitare). unde Fcg . deşi din punct de vedere tehnologic s-a încheiat procesul de transformare şi pot fi utilizate în scopul pentru care au fost create. gestionarea stocurilor trebuie să ia în calcul probabilitatea de apariţie a întârzierilor în aprovizionare.funcţia costului global. In condiţii de incertitudine. costul lipsei de materie primă. pentru a deveni marfă. • de siguranţă. In situaţii de incertitudine. In general. Stocurile de produse finite. Sm . Decizia de formare a stocurilor de siguranţâ va depinde de mărimea funcţiei de cost global ( costul de depozitare plus speranţa matematică a costului întârzierii aprovizionării). In general. Cd . pentru producţia neterminată se constituie următoarele categorii de stocuri: • de ciclu. denumite şi stocuri de distribuţie. relaţia fund următoarea: P = D * T + SS unde P. D şi T au aceeaşi seninificatie. Printr-o dimensionare corectă. probabilitatea întârzierii). Dar vânzarea produselor nu este posibilă imediat după încheierea procesului de fabricaţie. existenţa şi eficienţa unei întreprinderi nu este compatibilă cu menţinerea unor stocuri mari de produse finite. c) stocuri de distribuţie (de produse finite). b) stocuri de producţie neterminată Producţia neterminată este producţia al cărei proces de fabricaţie nu a fost finalizat. Insă. pentru determinarea punctului de reaprovizionare se ia în calcul şi un stoc de siguranţă ( SS ).

asamblarea. simplificarea şi automatizarea evidenţei tehnico-operative). Astfel. ambalarea pentru protecţie şi prevenirea deteriorărîi pe timpul manipulării şi transportului. permite aplicarea unor măsuri care să ducă la reducerea perioadei de stocare. încărcarea în mijloacele de transport şi expedierea produselor. care să fie livrat câtre client. mecanizarea. pentru a forma un lot complet. programul de lansare în producţie. produsele sunt reţinute în depozitele de desfacere ale producătorilor sub denumirea de produse finite. se constituie şi • stocuri de siguranţă . formarea loturilor de livrare. înregistrarea acestora în evidenţă. la creşterea imobilizărilor şi a cheltuielilor de depozitare. Pe timpul stocării. trecerea cat mai rapidă a acestora în consum. efectuarea unor operaţii de montaj. Cunoaşterea concretâ a operaţiilor care delermină staţionarea produselor în depozitele producătorilor.De asemenea. alături de stocurile obişnuite. pot fi constituite stocuri anticipate de produse finite în scopul 8 . • anticipate . a timpului necesar efectuării acestora. cum ar fi: comasarca unor activităţi care se pot efectua în aeeeaşi perioadă de timp (etichetarea şi marcarea concomitent cu formarea loturilor de livrare. în general. la diminuarea eficienţei activităţii economico-financiare a întreprinderii producătoare. Există anumite produse. din care se livrează în mod curent. realizarea simultană a sortimentelor sau produselor care urmează să fie livrate unui client la un moment dat. etichetarea.Stocurile sezoniere sunt determinate de caracterul sezonier al producţiei sau consumului şi sunt constituite de întreprinderile producătoare pentru servirea clienţilor. totdeauna.Unitatea producătoare îşi poate constitui stocuri de siguranţă în vederea acoperirii cererilor de vânzare când acestea depăşesc nivelul previzionat • sezoniere . sortarea.piaţă. Operaţiile efectuate asupra produselor finite în timpul stocării sunt. se impune staţionarea temporară a produselor finite pentru efectuarea operaţiilor în concordanţă cu cerinţele consumatorilor. Astfel. fie pe întregul an. unele produse sau sortimente vor trebui stocate un timp. la care. automatizarea şi robotizarea operaţiilor. apar două situaţii contradictorii: pe de o parte. In concluzie. produsele finite constituie resurse neactive. care în limite iraţionale conduc la încetinirea vitezei de rotaţie a capitalului circulant. întocmirea formelor de livrare. utilizarea optima a capacităţilor de producţie nu permit. asigurarea unor proprietăţi fizico-chimice cerute de clienţi. Rezolvarea acestor sîtuaţii presupune practic diminuarea timpului aferent operaţiiior la care sunt supuse produsele finite pentru a fi vândute clienţilor. următoarele: primirea şi recepţia produselor finite din secţiile de producţie. până când sunt realizate şi celelalte. condiţionarea produselor. Tehnologia de fabricatie. în vederea sporirii eficienţei utilizâri capitalului investit. marcarea. fie pe perioade mai scurte. iar pe de altă parte.

Formarea acestor categorii de stocuri este condiţionată de strategia pe care o adoptă producătorul cu piaţa. unitatea producătoare îşi poate constitui stocuri de conjunctură pentru a le plasa pe piaţă în momente favorabile de preţ. în comparaţie cu cele aferente păstrării în perioadele cu cerere scăzută a unor stocuri egale cu cele din perioadele cu cerere mare.3Metode de gestionare a stocurilor 9 .satisfacerii cerinţelor clienţilor pe durata opririi fabricaţiei (remont. schimbarea profilului de fabricaţie. • de conjunctură. b) care sunt costurile legate de modificarea volumului de producţie în funcţie de sezonalitatea cererii. La baza elaborării unei astfel de strategii trebuie să stea volumul previzional al vânzărilor pentai satisfacerea cerinţelor clienţilor şi realizarea unui profit maxim. asimilarea în fabricate a unor produse noi şi renunţarea la altele). 1. retehnologizare. In concluzie. dar este necesară şi analiza atentă a următoarelor aspecte: a) care sunt costurile şi riscurile unor stocuri mai mari decât cererea.In funcţie de natura produsului. faţă de pierderile de încăsări datorate lipsei produselor în stoc. comparativ cu extinderea acestora. ambele fiind componente ale strategiei generale de dezvoltare a oricărui agent economic. c) care sunt costurile legate de sistarea unor vânzări datorită reduceni unor capacităţi de producţie. strategia stocurilor este influenţată de strategia de vânzări. de potenţialul de producţie. de evoluţia raportului dintre cerere şi ofertă şi implicit a preţului de vânzare.

gestiunea activelor circulante urmăreşte realizarea ciclului de exploatare cu un nivel minim de active circulante.. în mod concret. preocupări însotite de creşteri ale costului procurării capitalurilor necesare. Având în vedere aceste cerinţe ale optimizării relaţiei rentabilitate . care îşi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri minime. Există un raport specific fiecărei întreprinderi între vânzări (cifra de afaceri) şi nivelul activelor necesare pentru realizarea acestora. 10 . care îşi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri şi lichidităţi ridicate. Pentru a răspunde nevoii de diminuare a riscului. gestiunea ciclului de exploatare cuprinde două domenii complementare de activitate. de creanţe şi de lichidităţi) şi (2) determinarea modalităţii de finanţare a necesarului de active circulante (a fondului de rulment. Armonizarea relaţiei rentabilitate-risc se realizează în cea mai mare parte în cadrul echilibrului dintre necesarul de active circulante şi sursele mobilizabile pentru finanţarea acesteia. preocupare însoţită de creşterea costurilor de exploatare şi de diminuare a rentabilităţii. In privinţa pasivelor circulante se urmăreşte permanenţa surselor de finanţare. se pot identifica trei politici de gestiune a ciclului de exploatare cu efecte diferite ale rentabilităţii şi riscului: (1)O politică agresivă. a efectuării unor plasamente de trezorerie şi a păstrării unei rezerve lichide în cont şi în casă. în acest caz.risc. Rentabilitatea va fi. gestiunea activelor circulante urmăreşte eliminarea rupturii de stoc. a concursurilor bancare: credite de trezorerie. credite de scont etc.Obiectivul urmărit de gestiunea ciclului de exploatare este cel al oricărei investiţii de capital: cea mai eficientă alocare a capitalului în condiţii de diminuare a riscului.). Pentru a răspunde nevoii de rentabilitate. Pornind de la acest raport. a datoriilor de exploatare: furnizori. Rentabilitatea ridicată intenţionată prin acţiune politică este însoţită de riscuri mari legate de lipsa de stoc. (3) O politică echilibrată (intermediară) este cea care armonizează relaţia contradictorie dintre rentabilitate şi risc. (1) determinarea necesarului de active circulante (de stocuri. a lipsei de lichidităţi. iar gestiunea pasivelor circulante urmăreşte cel mai redus cost al procurării capitalurilor necesare. creditori etc. Principala caracteristică a activelor circulante este lichiditatea ridicolă a acestora şi deci posibilitatea acoperirii operative din încasări a datoriilor. de lipsa de lichidităţi şi de insolvabilitatea întreprinderii. afectată de cosrurile suplimentare ale prudenţei în asigurarea cu stocuri a continuităţii activităţii de exploatare. autonomia financiară a ciclului de exploatare. (2) O politică defensivă.

Volumul stabilit reprezintă baza unor relaţii financiare ocazionate de autofinanţare. dar şi o acoperire suficientă împotriva riscului de reînnoire a creditelor şi a creşterii ratei dobânzilor. dar care determină şi o preocupare stresantă de a reînnoi creditele pe termen scurt. Fondul de rulment ar reprezenta marja de siguranţă pentru finanţarea activelor circulante şi pentru autonomia financiară a întreprinderii. Politica defensivă (2) are în vedere finanţarea activelor circulante în principal. credite bancare etc.In ceea ce priveste finantarea activelor circulante într-o politică agresivă (1). accentul cade în principal pe pasivele pe termen scurt (datorii de exploatare. Rentabilitatea şi riscul ce ar însoţi formarea activelor şi pasivelor circulante au sensuri contrare şi se neutralizează într-o oarecare măsură. Dimensionarea stocurilor este punctul de plecare in determinarea fondurilor băneşti acoperitoare.). care au costuri de procurare mult mai mari. abaterile de la criteriul realităţii due la greutăţi financiare: imobilizări în cazul supradimensionării necesităţilor. care au cele mai mici costuri de procurare a lor. la dobânzi mai mari sau chiar riscul unei lipse de capital. Necesarul de stocuri trebuie să exprime nevoile reale de fonduri. Necesarul în stocuri trebuie astfel stabilit încât să stimuleze întreprinderea în folosirea cat mai eficientă a acestor valori. pentru reducerea absolută sau relativă a stocurilor. în mobilizarea tuturor factorilor care să conducă la accelerarea vitezei de rotaţie. bancar sau comercial. creşteri de capital prin noi emisiuni de acţiuni sau de împrumut pe termen scurt. din surse permanente (fondul de rulment). O politică neutră (3) constă în sincronizarea perfectă dintre scadenţele activelor şi pasivelor pe termen scurt. nerealizarea volumului 11 .

activităţii în cazul subdimensionării lor. împreună cu necesarul celor-lalte elemente de active circulante. Presupunând că în exerciţiile financiare anterioare s-a observat o stabilitate a raportului FR/CA şi că în cursul anului curent nu se întrezăresc schimbări mari faţă de anii anteriori. clienţi. Se pot reţine mai multe metode de dimensionare a stocurilor: metoda extrapolării. legătură ce poate fi exprimată sub forma raportului FR/CA. metoda standard. în principal. astfel: 12 . determinarea necesarului pentru stocuri nu se poate face în afara altor active şi pasive de exploatare (ct. respectiv creşterea sau scăderea soldului acestui cont şi chiar de evoluţia stocurilor. ca sursă permanentă de finantare. respectiv creşterea sau descreşterea soldului contului clienţi. ca diferenţa între activele de exploatare şi pasivele de exploatare. rezultă fondul de rulment necesar pentru finanţarea stocurilor. Nevoile de finanţat pentru active circulante depind de sectorul economic din care face parte întreprinderea. ct. natura relaţiilor cu furnizorii. După cum se observă. global. şi cifra de afaceri. Necesarul se determină prin metoda extrapolării. admitem că şi pentru anul curent se poate păstra acelaşi raport FR/CA care. Metoda extrapolării Dimensionarea stocurilor după metoda extrapolării sau metoda globală porneşte de la ideea unei legături directe între fondul de rulment. neţinând seama de alţi factori: natura relaţiilor cu clienţii. Pentru o unitate cu activitate continuă previzionarea nevoilor de finanţat ale ciclului de exploatare se efectuează. de condiţiile producţiei şi reglementarea plăţilor. ponderat cu volumul previzionat al CA pentru anul curent. metoda analitică etc. de caracterul continuu sau sezonier al activităţii. furnizori). respectiv creşterea sau scăderea acestora în funcţie de viteza de rotaţie. Exemplu: FR0 = 40000 CA0 = 100000 CA1 = 125000 FR1 = FR0 / CA0 * CA1 FR1 = (40000/100000)*125000=50000 Această metoda leagă evoluţia fondului de rulment numai de cifra de afaceri.

în zile de cumpărare pentru materiî prime... Se porneşte de la faptul că necesarul de finanţat al ciclului de exploatare rezultă din decalajul dintre încasări şi plăţi.în zile ale ciclului de producţie pentru producţia neterminată.durata creditului furnizor.durata creditului-client. Pasiv .10 mil. ceea ce face ca metoda extrapolării să nu fie adecvată.Imobilizări.[Pasive de exploatare]. mărfuri etc. creditori diverşi. pentru producţia finită.cifra de afaceri sau volumul vânzărilor. In consecinţă.. Fiecare durată de rotaţie se converteşte în zile/cifră de afaceri... Când există decalaj permanent între încasări şi plăţi întreprinderea trebuie să apeleze la resurse permanente.Capital propriu….. .... în număr de zile/cumpărări.5. datorii către personal. semifabricate. .…12 mil .. debitori diverşi. în număr de zile/vânzări. . coeficientul de conversiune depinzând de ponderea structurii costurilor. In etapa a doua se estimează toate nevoile ciclului de exploatare în funcţie de un indicator unic al activităţii . desfacere. creanţe clienţi. avansuri acordate furnizorilor.Nevoi de finanţat = [Active de exploatare] .în zile sortare.. adică pe termen lung. stocaj... pentru determinarea nevoilor de finanţare a activelor circulante se impune o analiză mai precisă a acestora.. . Exemplu . iar în pasivele de exploatare: furnizori. Condiţiile de exploatare evoluează însă. respectiv trebuie să-şi constituie fond de rulment.. .. legat de diferite operaţiuni ca: aprovizionare.. materiale. ambalare. La activele de exploatare putem îngloba: stocuri. producţie. avansuri primite de la clienţi. In prima etapă se evaluează durata de rotaţie a fiecărui post din activul de exploatare şi pasivul de exploatare. avansuri acordate personalului.. astfel: .. în volum valoric.. de la un an la altul.Stocuri.durata stocurilor: .Datorii la termen…….6 mil 13 .5 mil. Metoda standard Metoda standard sau metoda termenelor de plată vizează determinarea nevoilor de finanţat ale ciclului de exploatare exprimate initial în zile/cifră de afaceri şi abia în etapa a doua.Situaţia bilanţieră a unei societati comerciale la sfirsitul exercitiului expirat se prezintă astfel: Activ . exprimată în număr de zile de flux.

..98...2..... ♦ costul mărfurilor...0 zile .... Această metodă este acum utilizată în SUA (IBM..) şi în Europa. Total A 20.5*360/14=141 zile • durata creditului client=(create client*360)/cifra de afaceri=3*360/30=36zile • durata creditului furnizor=furnizori*360/cumparatori=2....pentru exerciţiul curent întreprinderea îşi propune: ♦ cifra de afaceri.. Acest sistem este mai larg decât un sistem de gestiune a stocurilor.. metoda stocului zero sau metoda de producţie în flux continuu..0 mil.. Suma stocurilor este redusă la minimum...7 + 36 ..3..31 mil.. Este. se realizează în felul următor: a) Calcularea duratei în zile a elementelor ciclului de exploatare: • durata stocajului=(Stocuri*360)/costul marfii=2. General Electric etc.. dar pentru aceasta furnizorii săi ar trebui să poată livra la timp piesele care îi sunt necesare întreprinderii. (70% din CA) ♦ cumpărări de mărfuri.5 mil.5 mil .....Disponibil.. un sistem de gestiune... .... Ea este denumită.......5*360/18=50 zile b) Nevoile de finanţare ale ciclului de exploatare: -Stocaj ...0 zile Fond de rulment în zile = 98.. trebuie ca ea să întreţină relaţii urmărite cu furnizorii săi şi să existe o buna coordonare. după metoda standard..... General Motors. Sistemul Kanban modifică ipotezele modelului clasic: 14 ..Furnizori…………...2......5 mil Total P 20... ceea ce reprezinta 27..36.. ca şi timpul şi distanţa dintre diferitele operaţiuni.. Ideea de bază a sistemului constă în aceea că intreprinderea trebuie să deţină un stoc minimal..69% din CA Metoda KANBAN Această metodă a fost dezvoltată în Japonia de firma Toyota.Clienţi.....7)/360=8308333.21 mil...... Pentru ca firma să poată livra rapid.....18 mil.Credit furnizor (50 x 70%) 35. de asemenea....7 zile -Credit client..0 mil. de asemenea......... Determinarea necesarului de finanţat pentru active de exploatare.... Denumirea sistemului Kanban vine din faptul că se plasează un carton în uzine pentru a cere noi piese..... ..7 zile Fond de rulment sume=(30*99..35 = 99..... (41 x 70%).........

Prin urmare. Volumul absolut al elementelor de recalculare se stabileşte prin aplicarea cotelor medii de rabat.-diminuează costul de comandă al stocurilor. R = rabatul comercial. Modelul clasic este bazat pe faptul că anumite costuri (costuri de stocaj) cresc atunci când stocurile se măresc.diminuează stocul de securitate. combustibil. producţie neterminată etc. trimestru. impozit. . care poate fi utilizată pentru noi investiţii. Cc = cheltuieli aferente stocurilor. corectate (eventual) pentru a le face comparabile cu condiţiile exerciţiului curent. 15 . un stoc puternic crescut antrenează costuri Numeroase metode de gestiune a stocurilor au fost puse la punct. o parte mai mult sau mai puţin importantă a nivelului bilanţului întreprinderilor. Acest sistem permite degajarea trezoreriei. adică scăzând elementele de acumulare (rabat. echipament şi materiale de protecţie. materiale şi piese de schimb) şi stocuri pentru producţie (materii prime.) • Stocul final de mărfuri se determină pornind de la doi indicatori: volumul desfacerilor (D) şi norma de stoc în zile (Sz) sau stoc/zile desfaceri. în acelaşi timp. ambalaje. alte active (obiecte de inventar. Sf = stocul final de mărfuri anual.nf = necesarul de mărfuri. I = impozitul pe profit. materiale. după sectoare.descărcării etc. urmând ca în final să se însumeze. Nmf=Sf-R-I + Cc N. Previzionarea cotelor medii se face în funcţie de realizările preliminate ale exerciţiului anterior. Pentru a stabili necesarul de finanţat. încărcării . se va stabili necesarul pentru mărfuri. după formula următoare: Sf=(D*Sz)/T Stocul final determinat în manieca arătată este exprimat în preţuri cu amă-nuntul. ameliorând relatiile dintre întreprindere şi furnizorii săi. Acesta poate fi obţinut printr-o localizare judicioasă a unităţilor de producţie. Ele utilizează tot mai mult instrumente informatice. Acesta poate fi obţinut. pe când altele (costul de comandă) se diminuează în acelaşi timp. cheltuieli la stocurile finale de mărfuri. stocul respectiv trebuie recalculat în preţuri de reaprovizionare. Stocurile constituie. Metoda Kanban consideră că aceste costuri pot fi minimizate graţie unei mai bune localizări şi coordonări între întreprinderi. Metoda analitică Metoda analitică vizează determinarea necesarului de active circulante pe fiecare element în parte. impozit) şiadunând cheltuielile aferente transportului.

Astfel. s-a observat că circa 70% din numărul articolelor existente în stocuri reprezintă numai circa 10% din valoarea totală a acestora. din punct de vedere financiar. Necesarul ambalajelor de circulaţie se obţine înmulţind stocul final curent de mărfuri cu ponderea ambalajelor faţă de mărfuri obţinute în exerciţiul precedent: Na1=(Sfmf * Pa0)/100 Pa0=(Sa0/Sfmf0)/100 Na1= necesarul de ambalaje exercitiul curent Sfmf1 .cumpărării. Cea mai importantă categorie de ambalaje o constituie ambalajele de circulaţie şi care se caracterizează printr-o circulaţie pe principiul vânzării . în timp ce aproximativ alte 10% din numărul articolelor deţin circa 70% din valoarea totală a stocurilor. urmărind distribuţia după valoare a stocurilor de active circulante din majoritatea întreprinderilor. După cum se observă. metode globale. necesarul ambalajelor de circulaţie variază numai în funcţie de creşterea sau descreşterea stocului de mărfuri. la fel ca şi mărfurile pe care le însoţesc. Pao = ponderea ambalajelor faţă de mărfuri în bază. în acest scop. folosindu-se. dar care deţin o pondere mare ca număr de articole. Sfmf0 = stocul final mărfuri în exerciţiul curent şi în anul de bază. nu se mai justifica. O strategie eficientă de gestiune a stocurilor a fost fundamentată de "Metoda ABC" care împarte stocurile de active circulante în trei grupe: 16 . In această situaţie. întrucât ponderea obţinută în anul de bază se menţine şi pentru anul în curs Metoda ABC de gestiune a stocurilor In cadrul preocupărilor de determinare a mărimii optime a stocurilor. Sao = stocul de ambalaje preliminat în anul de bază.Necesarul de ambalaje. urmărirea şi controlul detaliat al stocurilor de valoare mica. activitatea de planificare economică şi financiară a trebuit să rezolve o altă relaţie contradictorie.

B şi o determinare a mărimii matematice optime a acestora.o urmărire detaliată a stocurilor din grupele A. mărimea elementelor componente ale cheltuielilor de procurare şi păstrare a stocurilor (cheltuielile de transport-aprovizionare. dar valoroase): articole de active circulante de valoare mare pe unitatea de măsură. Pentru aceste grupe se justifica folosirea metodelor analitice de fundamentare a nevoii de funcţionare pe tipuri de stocuri (curente. Nevoia de finantare a stocurilor (Nfs) este determinată de totalitatea cheltuielilor de formare şi păstrare a stocurilor de active circulante în toate fazele ciclului de exploatare. în acest fel. -grupa B: articole de active circulante de valoare medie şi cu pondere medie în numărul total de articole.) se defineşte prin calculul influenţei a doi factori: 17 . dar mărunte"): articole de valoare mica pe unitatea de măsură. pentru a reduce.-grupa A (puţine. de produse finite) şi chiar pe elemente componente nominalizate (pe fiecare fel de materiale. pentru perioade mari de timp. dar cu pondere mica în numărul total de articole. -grupa C ("multe. . Din motive de simplificare a calculului.aprovizionare. astfel ca necesarul de capitaluri pentru formarea şi păstrarea lor să fie minim. de produse. de siguranţă etc. astfel încât să se asigure desfăşurarea continuă şi ritmică a producţiei. amortizare etc.). Metoda ABC permite: . de produse în curs. în curs de produse finite). dar cu pondere ridicată în numărul total de articole.o urmărire globală a stocurilor din grupa C (materiale şi produse diverse) care se vor aproviziona în loturi mari. pe categorii de stocuri (de materiale. cheltuielile de transport . retribuţii.

faţă de anul de bază: N=S0(1±P/100) P=(TU1/TU0)/100 în care: 18 . obiecte de inventar de mica valoare sau scurtă durată. Cheltuielile de prod. anuale Nfs =-----------------------. desfacere etc.---------k * t 360 Determinarea stocurilor pentru alte active.medii zilnice cu elementul respectiv de stoc. producţie. stabilit prin normele tehnice care reglementează desfăşurarea proceselor de aprovizionare. -intervalul de timp (t) dintre două reconsntituiri succesive ale stocurilor. existând deosebiri în modul de determinare a necesităţilor pentru diferitele elemente componente. ele se dimensionează separat.cheltuielile . Având în vedere viteza de circulaţie mai redusă a acestor elemente în raport cu mărfurile şi ambalajele. echipament şi materiale de protecţie. cum ar fi: materiale şi piese de schimb. eventual corectate şi aduse în condiţiile anului curent. determinate pe baza cheltuielilor anuale din planul costurilor de producţie şi pe baza unor coeficienţi (K) de corectare (la mp şi la produsele în curs de fabricaţie). In grupa "alte active" se încadrează anumite elemente cu o pondere mai mica în totalul activelor circulante.. Necesarul pentru materiale şi piese de schimb se calculează pe baza stocurilor finale preliminate ale anului de bază. care se influenţează cu creşterea sau descreşterea relativă a parcului de transport şi a dotării cu utilaje în anul curent. s-au preluat la nivelul realizărilor din anii anteriori.

P = gradul de creştere a suprafeţei comerciale în anul curent. televiziune. respectiv anul de bază. Pentru mărfurile expediate. telefon. din totalul obţinut se scad avansurile legale depuse de cumpărători şi ratele prevăzute a se încasa de la clienţi pentru mărfuri vândute cu plata în rate. Pentru alte categorii de active circulante. Necesarul de obiecte de inventar de mica valoare sau scurtă durată se determină ţinând cont de stocul valoric preliminat al anului de bază. Pentru cheltuielile anticipate privind reparaţiile capitale necesarul se stabileşte în funcţie de volumul reparaţiilor prevăzute şi cota ce urmează să se recupereze prin trecere pe cheltuieli în perioada curentă. diminuat cu uzura aferentă echipamentului în folosinţă. de gradul de uzură al obiectelor de inventar în folosinţă şi de suprafaţa pe care o deservesc. nivelurile atinse în anul de bază. So = stocul preliminat de materiale şi piese de schimb al anului de bază. necesarul de active circulante se stabileşte înmulţind volumul livrărilor cu ridicata cu numărul de zile necesar pentru 19 . în curs de încasare. se influenţează cu creşterea sau descreşterea relativă a personalului operativ comercial în anul curent. Necesarul pentru echipamentul şi materialele de protecţie se stabileşte în acelaşi fel ca în cazul obiectelor de inventar. cu vânzările prevăzute de mărfuri cu plata în rate şi cu dobânzile aferente creditelor bancare acoperitoare. cu deosebire că stocul preliminat la sfârşitul anului de bază. pe cat posibil. în felul următor: stocul preliminat la sfârşitul anului de bază se diminuează cu uzura aferentă obiectelor de inventar în folosinţă. rezultatul urmând să fie influenţat de creşterea sau descreşterea suprafeţei comerciale în anul curent. TUo = parcul de transport auto şi volumul dotării cu utilaje în anul curent. U = gradul de uzură al obiectelor de inventar în folosinţă. necesarul se stabileşte astfel: se însumează soldul contului clienţi preliminat pentru sfârşitul trimestrului expirat. cum sunt cheltuielile anticipate ocazionate de plata chiriei. faţă de anul de bază. Sf = stocul de obiecte de inventar în folosinţă . TU1.SCo = suprafaţa comercială în anul curent. So = stocul final preliminat de obiecte de inventar al anului de bază. N=(S0-Sf*U/100)* (1±P/100) P=(SC1/SC0)*100 în care: N = necesarul de obiecte de inventar de mica valoare sau scurtă durată. faţă de anul de bază. SC1. presă etc.N = necesarul de materiale şi piese de schimb. necesarul se stabileşte prin analiza economică cu preocuparea ca în anul curent cheltuielile să nu depăşească. Pentru clienţi din mărfuri vândute cu plata în rate. respectiv în anul de bază. abonamentelor de radio. faţă de anul de bază. P = creşterea relativă (+) sau descreşterea (-) parcului auto şi a dotării cu utilaje în anul curent.

cu atât întreprinderea îşi va putea rezolva sarcinile economice propuse cu un volum mai redus de active circulante. în cazul că se cunoaşte acest din urmă indicator. Viteza de rotaţie a activelor circulante şi. an sau trimestru. va apela la credite într-o măsură mai mica şi deci va plăti un cuantum mai redus de dobânzi. • Viteza de rotaţie în zile (V) se determină ca un raport în care la numărător înscriem produsul dintre stocul mediu (S) şi numărul de zile din an sau trimestru (T). V= CA SxT Acelaşi rezultat se obţine raportând perioada de timp (T). prin urmare. supra perioada de timp. care să se reflecte pozitiv în rezultatele financiare. în prealabil. NC=CA/S sau NC=T/V In vederea obţinerii acestor indicatori. stocurile medii după următoarele formule: Str=(Si+Sf)/2 în care: 20 San=∑Str/4 .un an). expedierea documentelor la bancă şi termenul contractual de acceptare. ea se exprimă prin intermediul a doi indicatori: viteza de rotaţie în zile sau durata în zile a unui circuit şi coeficientul vitezei de rotaţie sau numărul de circuite pe care le parcurg mijloacele circulante într-o perioadă de timp (de obicei. Optimul investirii în stocuri Ponderea mare a stocurilor în totalul mijloacelor circulante implică necesitatea folosirii rationale. cu cat se realizează o viteză de rotaţie mai accelerată. a stocurilor reprezintă un indicator calitativ al activităţii unităţilor economice exprimând eficienţa folosirii acestora. unităţile economice calculează. iar la numitor. fie ca raport între cifra de afaceri (CA) şi stocul mediu ( S). V=T/NC Coeficientul vitezei de rotaţie sau numărul de circuite pe care le parcurg activele circulante într-o perioadă de timp (NC) se calculează.întocmirea. la coeficientul vitezei de rotaţie sau numărul de circuite (NC). eficiente a acestora. Modul în care se desfăşoară rotaţia stocurilor are o mare însemnătate pentru economia fiecărei societăţi comerciale. volumul cifrei de afaceri (CA) anual sau pe trimestre. fie ca raport între perioada de timp (T) şi viteza de rotaţie în zile (V).

Rezultă interesul întreprinderilor de a studia atent situaţia lichidităţii. = stocul mediu anual. Eliberarea absolută are loc atunci când întreprinderea. de fapt. posibilitatea vânzării şi transformării lor rapide în bani. Primul indicator exprimă eficienţa mai ales sub aspect cantitativ. furnizori. Viteza de rotaţie este un indicator mediu. or. cum ar fi: 21 . comparand gradul de lichiditate a activelor cu gradul de exigibilitate a datoriilor. ca orice indicator mediu. Separat de indicatorii vitezei de rotaţie. înpractică pot fi utilizaţi diverşi indicatori. ambalaje şi alte active. In eventualitatea că întreprinderea nu realizează cifra de afaceri prevăzută şi nu-şi poate onora la timp obligaţiile asumate faţă de terţi (bănci. accelerarea vitezei de rotaţie poate avea drept consecinţe eliberări relative sau absolute de active circulante. în aceste condiţii. Si = stocul initial al trimestrului. în timp ce la al doilea exprimă eficienţa sub aspect calitativ. Iucrează rentabil şi este solvabilă. în general. fondurile eliberate se pot utiliza de întreprindere în alte scopuri. Sf= stocul final trimestrial. San. aceasta nu se poate realiza decât în măsura în care poate să-şi desfacă operativ stocurile achiziţionate.Str = stocul mediu trimestrial. pentru a se interveni pe linia impulsionării cifrei de afaceri şi reducerii stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare. care exprimă mişcarea întregului stoc de mărfuri de care dispune întreprinderea. O problemă deosebit de importantă pentru optimul investirii în stocuri o constituie structura şi calitatea acestora. conform necesităţilor reclamate de activitatea de buna gestionare. sau când se realizează o creştere a cifrei de afaceri într-un ritm mai accelerat decât creşterea volumului activelor circulante. este necesar a se analiza cu atenţie atât viteza volumului total al stocurilor pe întreprindere. Cum o parte însemnată a activelor circulante este acoperită prin credite bancare pe termen scurt. poate ascunde abated în plus sau în minus ale elementelor componente. alţi operatori) ea intră în incapacitate de plată şi poate fi pusă în stare de lichidare judiciară chiar dacă. viteza calculată este media vitezeîor de rotaţie ale diferitelor categorii de stocuri şi. accelerând viteza de rotaţie. Eliberarea relativă a activelor circulante are loc în condi-ţiile când se realizează o creştere a volumului cifrei de afaceri cu un volum constant de active circulante. cat şi viteza pe diferite grupe de stocuri. adică gradul de lichiditate a stocurilor de mărfuri. De aceea. întreprinderea este pusă în situaţia de a face faţă în orice moment angajamentelor asumate faţă de bănci. cum ar fi: volumul cifrei de afaceri la 1 000 lei stocuri sau volumul profiturilor la 1 000 lei stocuri. optimul investirii în active circulante se mai poate urmări şi prin intermediul altor indicatori. In afara influenţei pozitive pe care o are asupra profitului şi ratei rentabilităţii. reuşeşte să-şi îndeplinească sarcinile de desfaceri cu un volum mai redus de active circulante.

în anumite conjuncturi economice. în care la intervale egale de timp se cer (se comandă) cantităţi egale.cerere în perioada "n".Datorii pe termen scurt = Fondul de rulment Cu cat fondul de rulment este mai mare.. pentru întreprinderi.Gradul de lichiditate generală = Total active circulante Total datorii pe termen scurt Un indicator expresiv din punct de vedere al lichidităţii se poate obţine şi prin diferenţa factorilor cuprinşi în raportul de mai sus: Total active circulante . cu atât mai scăzute vor fi datoriile pe termen scurt în totalul activelor circulante. decât prin credite pe termen scurt. vor rezulta patru tipuri de gestiune a stocurilor. Sisteme de gestiune a stocurilor de producţie Sistemele de gestiune a stocurilor se diferenţiază în funcţie de natura consumului (constant sau variabil) şi de intervalul de timp la care se manifestă cererea de reaprovizionare (intervalul dintre două aprovizionări succesive) care la rândul lui poate fi constant sau variabil.Tc) Se caracterizează printr-un consum constant în timp drept.In funcţie de cei doi factori.. este avantajos şi mai sigur să-şi acopere o parte cat mai mare prin capital permanent. Sistemul cu cerere constantă la intervale egale (Cc . Deci: T1 =T2= .intervalul de timp pentru care se asigură consumul din cadrul stocului (la care se reînnoieşte stocul). nn Nn .. Tn ..Tn N1 =n2= . 22 .

Sistemul cu cerere constantă la intervale variabile Se caracterizează printr-un consum variabil în timp. ceea ce face ca pentru perioade de timp egale să se consume cantităţi diferite. drept pentru care se pot comanda (cere) cantităţi egale. Comenzile se lansează în momentul în care nivelul stocului se situează la nivelul punctului de comandă. Sistemul cu cerere variabilă la intervale constante de timp Se caracterizează prin existenţa unui consum neuniform în timp. 23 . dar la intervale neegale de timp. ce deter-mină cantităţi variabile necesare pentru completarea stocului.

stocul existent în momentul sosirii unei noi comenzi. în care: S .. Deci: T1≠T2≠…≠Tn N1≠n2≠…nn S1≠S2≠…Sn Comenzile se lansează în momentul în care nivelul stocului se situează la nivelul unor puncte de comandă.. există două sisteme de reaprovizionare 24 .. comandânduse cantităţi variabile. Cantităţile comandate la un anumit moment sunt egale cu stocul pentru perioada respectivă (Si) minus stocul existent (Siex): Ni=Si-Siex Sisteme de reaprovizionare Aşa cum a rezultat din analiza sistemelor de comandă. Siex . Aceasta determină ca în funcţie de consumul corespunzător anumitor perioade să existe un nivel variabil al stocului. nn deoarece: Ni = S – Siex.Deci:T1=T2 = T3 = .stocul de producţie normat. ceea ce face ca pentru recom-pletarea stocului să se folosească cantităţi variabile. Sistemul cu cerere variabilă la intervale variabile de timp Se caracterizează prin existenţa unui consum variabil pe unitatea de timp şi cu o cerere variabilă în timp.. Comenzile se lansează la intervale de timp constante.Tn N1 ≠ n2 ≠n3 .

(recompletare a stocului): • sistemul cu punct de comandă. numit punct de comandă. lansarea unei noi comenzi pentru o nouă perioadă se face în momentul când nivelul stocului a atins un nivel critic.n + Ssig. Sistemul de reaprovizionare cu punct de comandă Conform acestui sistem. cmz . • timp de transport. atunci: q = cmz • tc + Ssig. punerea la dispoziţia consumului a unei cantităţi de resurse necesită o anumită perioada de timp (tc) care. în general. unde: q .consum mediu zilnic. Grafic. tc . cuprinde: • timp de pregătire comandă. Acest nivel critic trebuie astfel calculat încât să permită asigurarea consu-mului pe perioada de timp până la sosirea noii comenzi: q = tc • cmz.n.punct de comandă. • sistemul la intervale egale de timp. • timp de transmitere comandă. In condiţiile în care tc > T.mărimea comenzilor lansate anterior. • timp de recepţie comandă şi fabricate.timp de asigurare a comenzii. comandă şi recepţie la consummator • cantitatea existentă în stoc în momentul comenzii trebuie să satisfacă consumul până în momentul sosirii unei noi comenzi. unde: n . Dacă există şi stoc de siguranţă. dacă tc < T. punctul de comandă se va calcula astfel: q = cmz • tc . respectiv q = cmz • tc . în condiţiile în care tc > T. Ambele sisteme au la bază următoarele cerinţe: 1. acest sistem de reaprovizionare se prezintă astfel: 25 .

acest sistem se prezintă astfel. 26 . lansarea comenzilor se face la anumite intervale de timp (tc). Timpul dintre două comenzi (tc) este definit prin momentele de comandă a două perioade successive. Fundamentarea intervalelor de timp (tc) se face avându-se în vedere nece-şitatea asigurării unui timp care să facă posibilă punerea la dispoziţia consumului a unei noi comenzi până în momentul epuizării celei precedente. Grafic.Sistemul de reaprovizionare la intervale egale de timp Conform acestui sistem de reaprovizionare.

este compus din costul de stocare (sau costul de păstrare) şi din costul cu derularea comenzilor.s): conform acestui sistem. Q . Rezultă că stocul mediu valoric este Q*P/2 şi costul de stocare Q*p*s/2.Tv). se verifică nivelul stocului la anumite intervale de timp (tc). şi "s". costul cu derularea a x comenzi va fi C*a/Q' Costul total de aprovizionare. dacă s-a atins nivelul critic. au apărut anumite sisteme mixte: • Sistemul la intervale egale. Numărul de comenzi fiind C/Q= x. recurgem la următoarele notaţii: C .Analizând aceste două sisteme de reaprovizionare rezultă că sistemul cu punct de comandă se aplică în cazul unor cereri la intervale variabile (Cv .preţul unitar de aprovizionare. Presupunem că o cantitate Q corespunde stocului la începutul perioadei şi că stocul final este nul (fără stoc de siguranţă). Costul cu aprovizionarea. din care se consumă pe perioada punerii la dispozitia consumului a unei noi comenzi. altfel se amână lansarea comenzii. Indicele de păstrare (s) este aplicat la valoarea stocului mediu. • Sistemul celor două depozite (S.consumul anual al materialului de aprovizionat. Pornind de la cele două sisteme de bază folosite în reaprovizionare.mărimea comenzii. adică cheltuielile generate de stocarea unei unităţi monetare timp de un an.costul cu derularea unei comenzi. care trebuie minimizat. s .Tv. stocul este împărţit în două părţi: "S". în timp ce sistemul la anumite intervale de timp este eficient pentru sistemele de gestiune cu cerere la intervale de timp constante. p . . Cc . din care se consumă în mod curent. dar se lansează o comandă numai dacă Sex < q.indicele de păstrare anual. va fi: y = Q*p*s/2+C*a/Q 27 . a . pe care îl notăm cu y. Pentru introducerea unor relatii de calcul.

numite şi de antrepOzitare). La nivelul unei comenzi se poate stabili însă un cost unitar fix (Ca). de deplasarea salariaţilor pentru aprovizionări. Cheltuielile de depozitare (Cd. cat şi din stocuri excesive. respectiv: y’= p*s/2 –C*a/Q2 de unde: Q2= 2C*a/p*s si Q = √2C*a/p*s Este astfel posibil să se calculeze numărul de comenzi x care corespund mărimii comenzii Q. Relevanţa gestiunii ciclului de exploatare este data. care variază în funcţie de numărul de aprovizionări şi cele de depozitare (Cd) variabile. asupra rentabilităţii întreprinderii. operaţiile ciclului de exploatare sunt cotidiene. Gestiunea ciclului de exploatare este cea mai importantă secţiune a gestiunii financiare a întreprinderii. respectiv: C/Q=x si x2=C2/Q2= C*p*s/2a X=√C*p*s/2a iar intervalul între aprovizionări (comenzi) –“I” va fi : i=QT/C în care T = 360 zile/an. Cheltuielile suplimentare inutile în gestiunea stocurilor pot rezulta atât din stocuri insufiriente. îndeosebi a celor de mărime mica şi mijlocie. variabile în funcţie de mărimea stocurilor. Cheltuielile totale de pregătire a comenzilor. în primul rând. Cheltuielile (Ca) determinate de declanşarea unei noi aprovizionări (unei noi comenzi) sunt cele ocazionate de studiul pieţei. problematica datoriilor pe termen scurt preocupă din ce în ce mai mult gestiunea financiară a întreprinderilor. în raport cu mărimea stocurilor.Acest cost este minim atunci când derivata de Q a funcţiei se anulează. 28 . Se demonstrează uşor că această mărime optima a stocurilor este cea care minimizează cheltuielile totale (CT) cu formarea stocurilor şi maximizează rentabilitatea activităţii de exploatare. In sfârşit. In al doilea rând. precum şi de costul capitalului necesar pentru procurarea lor. mărimea optima a stocurilor este cea care armonizează relaţia contradictorie dintre cheltuielile de aprovizionare (Ca). de control a mărfurilor şi de analiză a eşantioanelor. degradarea şi deteriorarea stocurilor. vor fi cu atât mai mici cu cat mărimea comenzilor va fi mai mare. de ponderea ridicată (de pesţe 50%) a activelor (si pasivelor) circulante în totalul bilanţului întreprinderii. In aceste condiţii. manipularea. sunt ocazionate de transportul. într-un exerciţiu financiar. cu un mare grad de repetabilitate şi cu o reflectare imediată asupra situaţiei financiare. de întocmirea documentaţiilor de aprovizionare. depozitarea.

precum şi intervale optime ale ciclurilor de fabricatie şi de expediere a produselor. 1 /2). în condiţii de minimizare a costurilor ce însoţesc formarea şi păstrarea stocurilor de produse în curs şi a celor de produse finite. In continuare se pot determina numărul de comenzi de aprovizionare (Nr) şi intervalul dintre aprovizionări (i) Nr=N/S i= S*T/N în care: T = nr.Cum stocurile sunt epuizabile prin darea lor în consum sau prin vânzare. cd = costul de depozitare pe unitatea de stoc. Variabilele Ca şi Cd au semnificaţii apropiate: Ca = cheltuielile de aprovizionare cu loturi de produse în curs şi de pregătire a fabricaţiei acestora şi. pa = preţ unitar de aprovizionare. produsul sau marfa de aprovizionat. Ca = costul fix unitar pentru pregătirea unei noi aprovizionări. Prin aplicarea modelului se obţin mărimi optime ale loturilor de fabricat şi ale celor de livrare. Graficul următor ilustrează acest lucru: 29 . cheltuielilevde antrepozitare sunt o medie a cheltuielilor din prima şi a constituirii stocului şi a celor din ultima zi de existenţă a acestuia (practic. de zile calendaristice din perioada considerată (Tan=360 zile). Modelul Wilson-Whitin care optimizează mărimea stocului porneşte de la relaţia costului total pentru formarea stocului: CT=CA+Cd= A/S* Ca+S*pa/2*cd Minimul costului total se obţine în punctul în care derivata întâia a costului în raport cu mărimea stocului este egală cu zero: dCT/dS=0 S= 2*n*c*a/pa*cd în care: S = mărimea optima a stocului. costul pe unitatea de stoc – Cd se corectează cu coef. Acest model poate fi extins şi pentru optimizarea stocurilor de produse în curs de fabricatie si a celor de produse finite. Dacă cantitatea cerută la fiecare reaprovizionare este Q. Cd = cheltuielile de păstrare a stocurilor de produse în curs şi finite şi costul de oportunitate al capitalurilor imobilizate pe durata de staţionare a acestor stocuri. atunci stocul mediu va fi Q/2. N = necesarul anual din materialul.

deoarece. Costurile totale de aprovizionare-livrare sunt egale cu produsul dintre suma fiecărei comenzi şi costul unitar al comenzii. costul total de depozitare a stocurilor este: C*Q/2 Costul total de depozitare creşte atunci când cantitatea cerută de fiecare aprovizionare creşte. deteriorare. de asemenea. asigurări. Ele sunt. ele ar fi putut fi investite în alte active mai productive.livrare este egal cu: N/Q*C 30 . numite şi costuri de comandă. depredere. costul capitalului imobilizat. Costuri de aprovizionare-livrare Acestea sunt costurile de reaprovizionare şi de livrare.Stocurile implică două categorii de costuri: -costuri de deţinere (depozitare) -costuri de aprovizionare – livrare Costuri de depozitare Costurile de depozitare a stocurilor sunt multiple: costuri de stocaj. Dacă se desemnează prin: -N = volumul anual al necesarului de aprovizionat (livrat) -C = costul unitar al comenzii. de asemenea. Dacă "c" este costul de depozitare unitar al stocurilor. dacă capitalurile nu erau imobilizate în stocuri. luat în consideraţie. atunci costul total de aprovizionare . Acest ultim tip de cost trebuie.

Aceasta trece imediat prin punctul minim care corespunde cantităţii Qx optimale de comandat apoi creşte din nou. egal cu: Qx=2N*C/Tc T=360 zile Costul total de stocaj este: CT=N/Q*C+Q/2*c Dacă se diferenţiază costul total de stocaj în raport cu cantitatea Q se obţine: dCT/dQ= C/2. adică. 31 . atunci când: c/2= NC/Q2 de unde Qx= 2*N*C/ Tc T= 360 zile Data unei noi comenzi Intreprinderea trece la o nouă comandă atunci când stocul s-a diminuat şi a atins un punct minimal. pornind de la ecuaţia: CT=N/Q*C+Q/2*c se ajunge la cantitatea optimală Qx de comandat.nc*/Q2 Costul total este minimal atunci când această primă derivată este nulă. Costul total de stocaj este deci egal cu: CT=N/Q*C+Q/2*c Graficul următor ilustrează evoluţia costului total de stocaj: când costul total de stocaj se diminuează atund cantitatea cerută de fiecare reaprovizionare creşte.Costul total de aprovizionare-livrare se diminuează pe măsură ce cantitatea cerută creşte. Politica optimală a stocurilor trebuie să tindă spre minimizarea sumei costurilor de depozitare si de aprovizionare-livrare. Se demonstrează că.

Dacă o întreprindere vinde în medie 150 unităţi dintr-un produs în fiecare zi şi îi trebuie un termen de 6 zile pentru reaprovizionare şi dacă stocul de securitate dorit de întreprindere este de 8 zile. 32 . atunci nivelul stocurilor care declanşează o nouă comandă este egal cu: (m x T) + (m x n). Dacă se desemnează prin: T = timpul între o comandă şi o livrare m = numărul de zile de stocuri de securitate fixate de întreprindere. n = numărul de produse stocate utilizate zilnic.Acesta este egal cu stocul de securitate crescut cu stocurile utilizate în timpul perioadei de comandă. firma trebuie să se reaprovizioneze atunci când stocul său atinge: (150 x 6) + (150 x 8) = 2 100 unităţi.

reducerea costurilor comenzilor de reaprovizionare. Deţinerea stocurilor permite unei înrreprinderi posibili-tatea de a disocia operaţiile de aprovizionare. atunci când e vorba de produse precum petrolul etc. Intr-o întreprindere industrială. rise de deteriorare. deoarece stocurile reprezintă în 15-30% din totalul activelor întreprinderii. asigurarea de stocuri. neîntreruperea producţiei. întreprinderea va cumpăra cantităţi suplimentare. Este posibil să se diminueze stocurile de produse finite. Nivelul stocurilor de produse finite El depinde de coordonarea între producţie şi vânzări. desfăşurarea nestânjenită a vânzărilor. -pe de altă parte. 33 . de producţie şi de vânzare.produse finite -Nivelul stocurilor de materii prime El depinde: -de previziunile producţiei întreprinderii. de asemenea. de asemenea.de preţul materiilor prime. Modele studiate au ca scop de a determina cantitatea pentru fiecare in comenzi ţinând cont: -de costuri fixe de trimitere şi recepţie a comenzii. eie regrupează trei categorii de bunuri: materii prime. -de cifra de afaceri.Concluzie: Stocurile sunt bunuri deţinute de o întreprindere în vederea unei vânzări viitoare. Dacă cursurile sunt scăzute. Nivelul stocurilor de productie neterminată El depinde în principal de durata proceselor de producţie. . producţie neterminată şi produse finite. . o creştere a stocurilor diminuează costurile de întrerupere a producţiei. în plus. chel-tuieli de antrepozit. Stocajul permite.de posibilităţile de aprovizionare şi de fiabilitatea ţărilor producătoare. în întreprinderile comerciale stocurile sunt în principal constitute din mărfuri.pe de o parte. Gestiunea stocurilor este foarte importantă în întreprindere. o creştere a stocurilor antrenează costuri suplimentare. procesul de producţie este îndelungat şi. stocurile de producţie neterminată sunt ridicate. dar această politică comportă limite Obiectivul unei bune gestionări a stocurilor este de a minimiza costurile ce rezultă din deţinerea de stocuri. . Se pot distinge: -materii prime -producţia neterminată. pe calea supleţei condiţiilor de credit.

cererea se presupune a fi cunoscută. Se pun anumite ipoteze: .-de costul de imobilizare unitar al stocurilor. -nu este luat în calcul în acest model un stoc minim de securitate. Dacă se consideră o întreprindere care are vânzări regulate în timp. -intervalele (termenele) de livrare se presupun a fi constante. aprovizionările vor avea loc la intervale regulate. -vânzările se presupun a fi constante de-a lungul anului. 34 . Ea se exprimă în volum.

M. Raffegeau J.Lequin Y. The Theory of Finance. Rinchart & Winston. Paris. 2003 13.1998 11. Jobard Jean-Pierre Gestion financiere de l'entreprise. Editura Didactica si Pedagogica. 2004 5.FeleagaN.Depallens. Adochitei M. 1998 4. La révue banque editor. Holt. Choinel A. études de cas. SEDIFOR. Le febre.Gestion financière. Ilie Finantele intreprinderilor. Editura Economica. Dumitrescu D. LITEC. Masson. Paris. 1999 9.Goldsmith R. 1989. 1998 8.Bibliografie: 1. Bucuresti. Bucuresti. 6. Charreaux G. Editura Economica. Weston Fred Financial Theory and Corporate Policy.Leiritz A. Bucuresti. Paris. Paris. Rouyer G. Guy on C La function financière dans l'entreprise . Editura Economica. Bases de la gestion financière. 19. Cristea H. New Haven. Paris.G G. Paris.Technique actuelles de financement. 7.Bucuresti. Comptabilite de l'entreprise.Copeland Thomas. 1999 2. 1993. Addison-Wesley Publishing Company. Paris.Leiritz A. E. Bucuresti. Gestion financière-principes. 17. 1995 15. Dardac N. 1998 3.Fama Eugene Miller H. lonascu I. Bucuresti.Gestiunea financiara a intreprinderii. 1999 18. 1995 12.Finantele intreprinderii. Neagoe I. 1997. Editura Economica. Le banque et l'entreprise . Paris. Negrea Finantele agentilor economici. V.Ferrandier R. La gestion financièr e de l'entreprise. SEDIFOR. Marches de capitaux et techniques financières. DUNOD. Paris.Yale University Press. Basno C. Editura Didactica si Pedagogica. Floricel C Moneda-credit-banci. Paris. 1996. Financial Structure and Development. Relatii financiare si monetare internationale. 1992. Antoniu N. New York. 1996 16. Bran P. Editura Didactica si Pedagogica. Bistriceanu Gh. Contabilitate financiara. 2001 10.Ilie V. Conso P. Bied-Charreton F. W.. Sirey. 1988. Bucuresti. La practique de la gestion financière. Koen V. Sirey. Adochitei M. Financement des entreprises. 20. Economica. 4 volume. 2004 35 . solutions. Bran P. 14.

Finantele tntreprinderilor.. Niculescu M. Corporation Finance and the Theory of Investment.48. 36 . Editura Romcart.21. Analiza si gestiunea financiara. 1997.Diagnosticul economicofinanciar. Bucuresti.The Cost of Capital.Modigliani F.Stancu I. 1997. Bucuresti. 23.Margulescu D. Finante. Robu V. Teoria pietelor flnanciare.2005 22. no. Editura Economica. American Economic Review.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful