METABOLISM PROTIDIC

Definiţie:
Proteine sunt componente esenţiale ale materiei vii, structuri
macromoleculare compuse din aminoacizi.
Functiile proteinelor:
• Funcţia nutritivă si plastică (intervin în menţinerea bilanţului azotat si
dezvoltarea somatica armonioasă in faza de crestere)
• Funcţia coloid osmotică ( albuminele exercită 80% din presiunea
osmotică a plasmei )
• Funcţia de menţinere a volemiei si TA
• Funcţia de transport ( ioni, medicamente, hormoni, coloranţi, etc)
• Funcţia de menţinere a echilibrului acido-bazic, prin caracterul de
tampon a proteinelor
• Funcţia de apărare (gamma globuline)
• Rol important în hemostază şi coagulare
• Rol in sinteza hormonilor, hemoglobinei, în gliconeogeneză şi
lipidogeneza

1.Determinări cantitative ale proteinelor din probele biologice

1.1.Reacţia biuretului
Indicaţii: determinarea catitativă a proteinelor serice.
Principiul metodei:Compuşii care conţin legături peptidice, reacţionează în
mediu alcalin cu ionul de cupru, realizând compuşi coloraţi în concentraţie
proporţională cu cantitatea de reactant.

1.2.Metoda refractometrică (met. fizică)

Indicaţii: determinarea catitativă a proteinelor serice.
Principiul metodei: Proteinele modifică indicele de refracţie a mediului în
care se găsesc, fenomenul fiind proporţional în amplitudine cu concentraţia
acestora în proba de analizat.

1.3. Metoda spectrofotomettrică (met. fizică)

Indicaţii: determinarea catitativă a proteinelor serice.
Principiul metodei: Aminoacizii aromatici (tirozina, triptofanul şi mai puţin
fenil-alanina) din moleculele proteice absorb specific radiaţia cu lungimea de
undă de 280 nm (ultravioletă).
 1.4. Metoda Lowry
Indicaţii: determinarea catitativă a proteinelor serice.
Principiul metodei: Metoda se bazează pe reducerea reactivului fosfo-
molibdeno-wolframic de către tirozina şi triptofanul prrezente în proteine.

Interpretarea rezultatelor:
Dozarea in ansamblu a proteinelor plasmatice: proteinemia:
Valori normale :
6,5 – 8,5g/100ml
albumine (4-5g%)
globuline (2,5-3g%)
. raportul albumine/globuline = 1-1,5.

Variatii patologice:
• Hipoproteinemii- scaderea proteinlor plasmatice cu pastrarea
raportului dintre diversele fractiuni:
o in carente de aport
o tulburari de absorbtie
o perturbari ale sintezei: hepatopatii cronice, ciroze
o pierderi renale: sindrom nefrotic
o pierderi intestinale: sprue
• Hiperproteinemii: relativ rare, cresteri ale proteinelor plasmatice
fara modificarea raportului fractiunilor constituente
o hemoconcentratie.
• Disproteinemie – modificari de ordin cantitativ si/sau calitativ ale
proteinelor plasmatice , care intereseaza una sau mai multe
fractiuni plasmatice – se 3evidenţiază cu ajutorul
1.5.Reacţia Esbach:
Indicaţii: determinarea catitativă a proteinelor din urină şi lichid de puncţie.
Principiul metodei: Proteinele sunt precipitate cantitativ în mediu acid, iar
precipitatul sedimentat este cantitativ proporţional cu conţinutul proteic al
probei.

1.6.Reacţia Rivalta
Indicaţii: determinarea calitativă a proteinelor din lichidul de puncţie.
Principiul metodei:
 • Picătura de exudat care cade la fundul unui cilindru cu acid acetic
glacial (3%), provoacă o tulburare care seamănă cu o diră de fum de
ţigară.
• Picătura de transudat nu provoacă tulburarea lichidului, sau această
tulburare este neînsemnată şi nu apare dintr-odată.

1.7. Determinarea calitativă a proteinelor din LCR: Reacţia Pandy

Principiul metodei: Creşterea concentraţiei proteinelor în LCR face ca la
contactul acestuia cu o soluţie saturată de fenol să apară o opalescenţă.
Tehnica de lucru: Pe o sticlă de ceas se aplică o picătură de LCR peste 1 ml
reactiv Pandy (sol. Saturată de fenol). Dacă lichidul este patologig, apare o
tulburare care se intensifică treptat şi se notează astfel:
+/- opalescent (poate fi întâlnit şi la pacienţi sănătoşi)
+ slab pozitiv
++ tulburare uşoară
+++ tulburare intensă
++++ aspect lăptos (reacţie foarte intens pozitivă)
Interpretarea rezultatului:
• Meningite acute şi cronice
• Tumori cerebrale
• Abces cerebral
• Polineuropatie
• Scleroză multiplă
• Stază cerebrală

2. Metode de analiză calitativă a proteinelor:

2.1.Electroforeza

Principiul metodei: la un pH alcalin proteinele se incarcă cu sarcini

negative si migrează spre anod.
Migrarea este influenţată de:
• încărcătura electrică
• marimea si forma particulei
• pH-ul solventului
• temperatura mediului
• vascozitatea mediului
• suportul in care decurge electroforeza: hârtie, gel agar agar, amidon,
acetat de celuloză .
Fracţiunile proteice evidenţiate după migrarea în câmp electrostatic:
• Albuminele:
- Valori normale: 60% din proteinele totale
 Hipoalbuminemiile:
a) prin afectarea sintezei – toate afecţiunile ce merg cu
lezarea celulei hepatice se asociază cu o scădere mai mult
sau mai puţin accentuată a albuminemiei ;
b) catabolism crescut ( de cele mai multe ori insoţite de
scăderea sintezei) – hepatite acute, hepatite cronice,ciroze,
leucoze acute, diabet, neoplazii, subnutriţie sau denutriţie,
dispepsii la sugari;
c)prin pierderi pe cale renală (nefroza lipoidică, sindroame
nefrotice, tumori renale, amiloidoza), intoxicaţii cronice,
după hemoragii masive, supuraţii, arsuri, pierderi intestinale
( enterite ac si cr, steatoree, sprue, fistule intestinale)
 Hiperalbuminemiile: sunt foarte rare; apar in limfoleucozele cr,
faza iniţială a inaniţiei, agama- sau hipogamaglobulinemii.
• Serumglobulinele –aproximativ 40% din totalul proteinelor.
Printr-un mecanism de reglare inversă, cresterea unei fractiuni a
proteinelor plasmatice, determină scaderea corespunzătoare a
celorlalte fracţiuni si invers.
 Disproteinemiile: Cele mai frecvente sunt scăderea
serumalbuminelor şi cresterea globulinelor, modificări denumite
de majoritatea autorilor ca disproteinemii sau
disglobulinemii.Există patru subfracţiuni globulinice: α1, α2, β
si γ.Disproteinemiile interesând globulinele sunt foarte des
intâlnite, creşterile pot fi globale sau interesează doar anumite
fracţiuni.
 Hiperglobuliniile sunt de tip reactiv, determinate de boli
infecţioase acute sau cronice şi de tip compensator, când sinteza
albuminelor este deficitară (hepatopatii).
 Hipoglobulinemiile – consecinţa diminuării sintezei prin deficit
de factori alimentari, sau după iradieri, radioterapie, boli
congenitale sau dobândite (agama sau hipogamaglobulinemie),
pierderi consecutive unor arsuri grave
  α1 globulinele: v.n. 6%
o Scad in etilism cronic şi icter hemolitic.
o Cresc in afecţiuni inflamatorii ac sau cr(poliartrita
reumatoidă), stress, neoplazii, sindrom nefrotic, caşexie,
malnutriţie,TBC pulmonară, amiloidoză.
 α2 globulinele: v.n. 9%,
o Scad in ictere hemolitice şi etilism cronic .
o Cresc în afecţiuni inflamatorii, dând indicaţii asupra
intensităţii, extinderii si gravităţii procesului inflamator, boli
infecţioase, RAA, IM. In poliartrita reumatoidă şi neoplazii
cresc α1 siα2.
 β globulinele: v.n. 12%
o Cresc de obicei concomitent cu α sau γ globulinele în
mononucleoza infecţioasă, difterie, hepatite toxice, sindrom
nefrotic, hiperlipemii esenţiale, şi în afecţiuni mai rare ca
plasmocitomul cu IgA şi macroglobulinemia Waldenstrom.
 γ globulinele 15-18%)
o Cresc într-un număr mare de disproteinemii, fiind cel mai
frecvent sindrom întâlnit; fracţiunea creşte într-un număr
mare de infecţii bacteriene, virotice, parazitare, boli de
colagen( LED, periarterita nodoasă, sclerodermii etc), boli
hepatobiliare, macroglobulinemie Waldenstrom, mielom
multiplu

2.2. Imunoelectroforeza
Imunelectroforeza – metodă analitică de evidenţiere a conponentelor unui
amestec proteic antigenic, cu ajutorul căreia constituenţii antigenici pot fi
definiţi prin mobilitatea lor electroforetică şi prin specificitatea lor
antigenică. Fractiunile proteice evidenţiate sunt imunglobulinele, respectiv
gamaglobulinele. Valorile normale ( prin metoda Grabar si Williams –
metoda imunochimică de electroforeză , având ca suport gelul de agar) sunt:
IgG 12-14g%o (75% din totalul imunglobulinelor); IgA 2-4g%o ; IgM
1g%o.
IgG – au origine limfoplasmocitară , se găsesc in cantităţi mult superioare
celorlalte fracţiuni şi constituie suportul principalilor anticorpi din organism.
 IgA – au aceeasi origine şi sunt secretate prin sucuri digestive şi lacrimi
IgM - predomină în lichidele intravasculare şi conţin in special anticorpi
neinfecţiosi ( antiRh, aglutinine la rece etc).

2.3. Imunodifuziunea radială (Mancini)

Principiul metodei: Într-un mediu de agar sau agaroză, în care s-au
încorporat anticorpi, specifici antigenul difuzează radiar, formând în urma
reacţiei cu anticorpul un precipitat sub formă de cerc.
Interpretarea rezultatului:
-Se pot utiliza imunoseruri monovalente sau polivalente.
-Suprafaţa cercului va fi comparată cu cercul martor.
-Suprafaţa finală a cercului de precipitare este direct proporţională cu
concentraţia antigenului şi invers proporţională cu greutatea sa moleculară,
cu concentraţia anticorpilor şi înălţimea gelului de pe imunoplacă.

2.4. Proteinuria. Analize cantitative şi calitative

Definiţie: Proteinuria reprezintă eliminarea urinară de proteine.

Proba cu acid sulfosalicilic:
Principiul metodei: Proteinele prezente în urină formează cu acidul
sulfosalicilic un precipitat alb. Dacă proteinele persistă la fierbere, ele pot fi
albumine, globuline sau proteine Bence-Jones. Dacă la fierbere precipitatul
se dizolvă şi dispare, este vorba de proteine Bence-Jones.
Analize cantitative: Identificarea exactă şi dozarea fracţiunilor proteice în
urină se face prin tehnici de electroforeză şi imunoelectroforeză.

Interpretarea rezultatului:
În condiţii fiziologice proteinuria nu depăşeşte 100 mg/ 24 de ore, cantitate ce
scapă metodelor uzuale de identificare. Acesta este motivul pentru care se
spune că proteinuria este absentă în condiţii fiziologice.
Clasificarea proteinuriilor în funcţie de cantitate:
• Proteinurii uşoare: sub 1g/24 ore
o proteinuria de efort
o proteinuria febrilă
o proteinuria postmedicamentoasă
• Proteinurii medii: 1-3g/24 ore
o proteinuria ortostatică
 o ateroscleroză
o HTA
o insuficienţă cardiacă congestivă
o pielonefrită
• Proteinurii: peste 3g/24 ore
o HTA malignă
o nefroangioscleroză diabetică
o sindrom nefrotic
o colegenoze
o mielom multiplu
Clasificarea etiologică a proteinuriilor:
• Proteinurii prerenale:
o exces plasmatic de proteine normale: hemoglobinurii
o apariţia de proteine anormale: proteine Bence-Jones
• Proteinurii renale
o proteinurii intermitente (funcţionale): de effort, ortostatică,
posprandială, de stază
o proteinurii permanente (organice):afecţiuni renale, diabet,
amiloidoză, lupus
• Proteinurii postrenale:
o proteine derivate din rinichi:pielonefrită
o proteine rezultate din distrugerea membranei bazale şi/sau a
tubulocitelor: calculoza renală, rinichi polichistic, tuberculoză
renală, neoplasm

2.5. Fibrinogenul plasmatic

-Valori normale: 2-4,5g/l
-Hiperfibrinogenemii – afectiuni cardiace (coronare, infarct), renale, dupa
radioterapie, neoplasme, coagulopatii.
-Hipofibrinogenemii – congenitale ( a sau hipofibrinogenemie), sau sinteza
hepatica deficitara (in hepatite, ciroze, intoxicatii), in boli infectioase grave,
neoplasme digestive, si in stadiile tardive ale cirozei atrofice prin activarea
fibrinolizei.
Valori normale ale fractiunilor proteice : albumina 4-5g/100ml, globuline 2,5-
3 g/100ml