Sunteți pe pagina 1din 22

Bioremedierea apelor cu continut de metale grele

Bioremediarea mediului reprezinta un nou domeniu in cadrul biotehnologiilor. Bioremedierea reprezinta metoda de eliminare cu ajutorul microorganismelor a poluantilor din mediu, prin transformarea lor din compusi toxici in compusi netoxici, fara afectarea mediului inconjurator. Cu alte cuvinte,

bioremediarea este o tehnologie prin care se urmareste indepartarea poluantilor din mediu refacand mediul natural original si prevenind viitoarele contaminari. Aceste microorganisme pot fi izolate din zonele contaminate sau pot fi izolate din alte surse si transferate in regiunile poluate. Compusii contaminati sunt trasformati de organismele vii prin reactii care au loc ca etape in procesele de metabolism. Biodegradarea este adesea rezultatul activitatii metabolice a mai multor microorganisme. Pentru ca bioremedierea sa aiba efectele scontate, microorganismele trebuie sa atace pe cale enzimatica poluantii din siturile contaminate si sa ii transforme in compusi mai putin toxici. Acest lucru se poate realiza in zonele unde conditiile de mediu permit dezvoltarea microorganismelor iar acestea pot sa se dezvolte normal si sa aiba capacitatea de a degrada compusii poluanti cu o rata destul de ridicata. Controlul si optimizarea proceselor de bioremediere reprezinta un sistem complex ce implica mai multi factori ce includ: existenta unei populatii microbiene cu capacitate ridicata de a degrada compusii poluanti;

disponibilitatea unor contaminanti la populatiile de microorganisme; factorii de mediu (tip de sol, temperatura, pH, prezenta oxigenului si a altor acceptori, nutrienti). Microorganismele pot fi izolate din aproape toate conditiile de mediu cum ar fi din regiuni cu temperatura scazuta sub zero grade, din regiuni cu temperaturi foarte ridicate, conditii de desert, din ape etc. Cel mai important factor pentru ca aceste microorganisme sa supravietuiasca o reprezinta sursa de carbon si sursa de energie.

Cei mai abundenti poluanti in apele reziduale sunt metalele grele. Activitatile umane, cum ar fi mineritul si devarsarile apelor industriale, au drept rezultat acumularea metalelor in mediu si eventual acumularea direct in lanturile de hrana conducand la serioase probleme ecologice si de sanantate. Prezenta metalelor si radionuclizilor organici in sol si ape reziduale in zonele contaminate prezinta schimbari specifice ale mediului iar optiunile pentru remediere sunt foarte limitate. Acesti contaminanti sunt ne-degradabili, iar alternativele de remediere se limiteaza la escavarea solului contaminat. O

alternativa la aceste metode conventionale de remediere o reprezinta utilizarea microorganismelor (bacterii, fungi, drojdii) dar si a plantelor si algelor in detoxifierea mediilor contaminate. Contaminarea apelor din rezervoarele minerale dar si a apei de baut cu metale grele poate determina alterarea comunitatilor micro si macrobiologice . S-a raportat ca microorganismele au capacitatea de a se adapta la aceste noi conditii prin intermediul sistemelor de rezistenta, si de accea, studiul interactiei intre metale grele si microorganisme a crescut foarte mult. Cele mai numeroase studii privind interactia metal-microorganism s-au concentrat pe izolarea si caracterizarea microorganismelor rezistente la un anumit tip de metal din mediile contaminate si prin posibilitatea utilizarii acestor microorganisme in procesele de detoxifiere a mediilor poluate . Metalele grele joaca un rol important in cresterea celulara si in functiile metabolice. Astfel, cand un metal cu functie biologica necunoscuta inlocuieste sau este in competitie cu alt metal cu functie cunoscuta, rezulta fenomenul de toxicitate.

Analize recente au aratat ca toxicitatea totala anuala a metaleleor mobilizate prin activitatile umane este mult mai mare decat suma intre totalul de toxicitate al substanteleor radioactive si organice generate in fiecare an. Investigarea interactiei intre metal si microorganism ne va ajuta sa intelegem mecanismele prin care microorganismele au capacitatea de a altera toxicitatea radionuclizilor si a metalelor grele dar si capacitatea lor de a se adapta la acele conditii de mediu. Intelegerea unor astfel de mecanisme ne va ajuta in viitor la dezvoltarea unor strategii de bioremediere a solurilor contaminate pe de o parte, dar si de utilizare a microorganismelor si a componentelor acestora ca matrita pentru obtinerea de nanoparticule metalice cu aplicatii in industrie. Chiar daca unele metale grele sunt elemente esentiale, majoritatea pot fi, la concentratii mari, toxice pentru toate tipurile de viata, inclusiv microorganisme, formand compusi complexi in celula. Deoarece metalele grele se gasesc din ce in ce mai mult in habitatul microorganismelor, ele si-au dezvoltat cateva mecanisme pentru a tolera prezenta metalelor grele. Unele metale grele sunt necesare pentru functiile enzimatice si crestere, ele sunt cofactori a unor largi metaloproteine care catalizeaza reactiile redox. Reactiile celulare ale metalelor grele esentiale sunt implicate intr-o mare masura in metabolismul celular. O deficienta in aceste metale poate avea consecinte severe la nivelul celulei si organismului. Metalele joaca un rol esential pentru unele microorganisme. Spre exemplu, unele metale, cum ar fi calciul, cobaltul, cromul, cuprul, fierul, potasiul, magneziul, manganul, nichelul si zincul, servesc ca micronutrienti si

sunt folositi in procesele redox, pentru a stabiliza moleculele in intereactiile electrostatice; sunt componente ale unor enzyme,sunt utilizate pentru reglarea presiunii osmotice. Multe alte metale nu au nici un rol biologic (ex: argint, aluminiu, cadmiu, aur, mercur) si sunt neesentiale. La concentratii mari, si metalele esentiale si cele neesentiale pot provoca rupturi la nivelul membranelor celulare; pot altera specificitatea enzimelor, pot distruge functiile celulare, si pot provoca modificari la nivelul structurii moleculelor de ADN.( Anne Spain, 2003) Poluarea apelor cu metale grele ramane una din serioasele probleme de mediu si de aceea se impune necesitatea dezvoltarii de sisteme avantajoase de indepartare a acestora. Principalele tehnici utilizate pentru indepartarea metalelor grele s-au rezumat la schimbul de ioni, precipitarea chimica, metode electrolitice, dar aceste metode sunt destul de limitate deoarece implica costuri de operare foarte ridicate. Astfel, majoritatea cercetarilor s-au concentrat in identificarea unor metode avantajoase de indepartarea a poluantilor prin utilizarea unor sorbenti cum ar fi celulele de microorganisme. Astfel, biomasa microbiana in forma sa nativa nu este avantajos de utilizat in procesele pe scara larga de indepartare a poluantilor. O solutie in acest caz o reprezinta imobilizarea acestor microorganisme prin conversia biomasei intr-o forma a particulelor care poate fi utilizata ca absorbent conventional cu marime dorita, porozitate ridicata si o mai mare performanta fizica si chimica. Dintre cei mai utilizati agenti pentru imobilizare cei mai utilizati sunt alginatul, silicele si poliacrilamida. Un exemplu in acest sens, il

reprezinta utilizarea bacteriei Bacillus sphaericus tulpina JG-A12, tulpina izolata din minele de uranium care dupa incapsularea in silicagel isi mentine inca proprietatea de retentie a metalelor grele.

Micoorganisme utilizate in procesele de detoxifiere Microorganismele sunt considerate reciclatori naturali datorita capacitatii lor de a transforma substantele chimice sintetice si naturale in surse de energie si materiale organice; pentru cresterea lor se sugereaza faptul ca substantele chimice scumpe si remedierea fizica pot fi inlocuite cu procese biologice care sunt mai ieftine si mai inofensive pentru mediul inconjurator. Prin urmare, microorganismele reprezinta o resursa promitatoare, in mare masura neexploatata inca pentru noile biotehnologii. Cele mai utilizate microorganisme in detoxifierea metalelor grele sunt bacteriile si fungi. De exemplu, la unele tipuri de Pseudomonas s-a demonstrat ca au capacitatea de a rezista si acumula diferite metale precum:crom, cupru, cadmiu si nichel. De asemenea, numeroase bacterii din familia Enterobacteria au capacitatea de a reduce enzymatic cromul. O alta bacterie care si-a dezvoltat mecanisme de rezistenta la cupru, zinc si arsen este E.coli Microorganismele si-au dezvoltat cateva mecanisme pentru a tolera prezenta metalelor grele (fie prin efluxare, complexare sau reducere a metalelor la o stare mai putin toxica). Majoritatea mecanismelor studiate implica efluxarea ionilor metalici in afara celulei. Deoarece efluxarea ionilor metalelor grele de obicei include o reactie redox, bacteriile care sunt rezistente si cresc pe metale de

asemenea joaca un rol important in ciclul biogeochimic. Este o implicare importanta in toleranta la metalele grele deoarece starea de oxidare a metalelor grele se refera la solubilitatea si toxicitatea metalelor grele in sine. De asemenea, deoarece starea de oxidare a ionilor metalici poate determina solubilitatea lor, multi cercetatori au incercat sa foloseasca microorganismele care sunt capabile sa oxideze sau sa reduca metalele grele. ( G. Haferburg, 2007) Cuprul este folosit de celule in cantitati mici in enzimele celulare. Cuprul este cu precadere utilizat in unele activitati industriale si agricultura si se gasete in anumite soluri, iar bacteriile si-au dezvoltat unele mecanisme de rezistenta la cupru. De exemplu, bacteria Pseudomonas syringae, rezista la cupru prin acumularea si compartimentarea in periplasma celulara si in exteriorul membranei, effect datorat a 4 proteine codificate de operonul cop de la nivelul plasmidei. Proteinele se gasesc in periplasma (Cop A si Cop C), exteriorul membranei (CopB), si in interiorul membranei (CopD) si lucreaza impreuna pentru a compartimenta cuprul departe de functiile celulare sensibile. La E.coli , rezistenta la cupru se bazeaza pe un mecanism de efluxare prin care cuprul este indepartat din celula. Gupta si col, 1995 au identificat doua gene, cutC si cutF ce codifica pentru o proteina de legare la cupru si o lipoproteina din membrana exterioara. Zincul, reprezinta alt element essential care nu este utilizat in respiratie dar care este important in formarea unor complexe la nivel celular cum ar fi compleze de tip zinc-finger cu moleculele de ADN. Celulele bacteriene au capacitatea de a acumula zinc foarte rapid prin mecanisme de absorbtie a

acestuia in concentratii destul de ridicate dar este mai putin toxic comparativ cu alte metale grele . Absorbtia ionilor de zinc se realizeaza prin acelasi mecanism de absorbtie al magneziului. De exemplu, la E.coli tulpina K-12 a fost identificata o gena cromozomala zntA care s-a dovedit a fi responsabila de transportul zincului si a altor cationi de-a lungul membranei celulare . Un studiu interesant s-a realizat in cazul bacteriei Geobacter metallireducens care are o capacitate ridicata de reducere a metalelor, elimina uraniul din apele de drenaj in operatiile miniere si din apele subterane contaminate. Chiar si celulele microbiene moarte pot fi utile in tehnologia bioremedierii. Aceste descoperiri sugereaza ca viitoare explorari ale diversitatii microbiene este posibil sa ne conduca la descoperirea de mult mai multe microorganisme cu proprietati unice utile in procesele de bioremediere. Microorganismele s-au adaptat pentru a tolera prezenta metalelor sau chiar le pot ajuta sa creasca. Astfel, interactiile dintre microorganisme si metale au implicatii importante aupra mediului si sanatatii.Unele implicatii sunt benefice ca de exemplu utilizarea bacteriilor in decontaminarea metalelor. Alte implicatii nu sunt atat de benefice, deoarce prezenta mecanismului de toleranta la metale poate contribui la cresterea rezistentei la antibiotice. Numeroase studii au demonstrat ca toleranta la antibiotice si metale grele a bacteriileor este oarecum inrudita deoarece genele de rezistenta in ambele cazuri sunt situate una langa cealalta in aceeasi plasmida in bacterii si cel mai probabil sunt transferate impreuna in mediu. Datorita raspandirii bacteriilor rezistente la antibiotice, bolile infectioase au devenit din ce in ce mai dificil de tratat si cu

costuri destul de ridicate. De aceea, societatea trebuie sa devina mult mai precauta in utilizarea antibioticelor astfel incat san nu se foloseasca doze foarte mari de antibiotice si sa se evite pe cat posibil tranferul de substante antimicrobiene, cum ar fi metalele grele, in mediul inconjurator. Cresterea utilizarii antibiotice in sanatatea umana ca si in economia agricola si zootehnica, a condus la cresterea rezistentei la antibiotice a bacteriilor. Produsele din categoria dezinfectantilor si metalele grele utilizate in industrie dar si alte produse de uz casnic, au creat alaturi de antibiotice, o presiune selectiva in mediu ce a condus la mutatii ale microorganismelor care le permite sa supravietuiasca mult mai mult in astfel de medii selective. In conformitate cu Jefferey Lawrence (2000) gruparea genelor in clusteri pe o plasmida, este in beneficiul acelui organism pentru a supravietui deoarece aceste gene au o probabilitate mai mare de a fi tranferate impreuna de la un organim la altul in timpul procesului de conjugare. Deci, intr-un mediu cu mai multe categorii de stress, de exemplu antibiotice si metale grele, acele bacterii cu genele de rezistenta grupate in clusteri au o probabilitate mai ridicata de a transfera gene de la o bacteria la alta simultan si aceste bacterii vor avea o sansa mult mai mare de supravietuire. In afara microorganismelor, si plantele pot fi utilizate in procesele de remedierea solurilor contaminate cu metale. Astfel, un rol important o are actualmente studiul fitoremedierii solurilor contaminate cu substante toxice.O buna cunoastere a implicatiilor acestor tehnici de imbunatatire a fitoremedierii ne va ajuta sa minimizam efectele de risc si alte efecte asociate.

Astfel, strategiile biologice actuale sunt desemnate pentru a imbunatati procesele de fitoremediere in vederea reducerii concentratiei metalelor grele din solurile contaminate prin fitoextractia sau fitodegradarea acestora de catre plantele tolerante la toxice. Remedierea mediului utilizand plantele prezinta avantaje in ce priveste costurile care sunt relativ mici, dar si capacitatea ridicata a plantelor de a metaboliza la nivelul tesuturilor compusi organici din clase diferite.

Rezistenta la metale grele

Metalele grele din categoria Cd2+, Cr6+, Cu2+ si Pb2+ sunt deosebit de toxice si numeroase microorganisme au evoluat de-a lungul anilor si si-au dezvoltat un sistem de detoxifiere a acestora. La eucariote, calea de detoxifiere implica sinteza unor molecule de chelatare care se leaga la ionii de metal si mediaza transportul lor in afara celulei sau ii poate sechestra la nivelul compartimentelor subcelulare. Majoritatea celulelor rezolva aceasta problema prin doua tipuri de sisteme de uptake, absorbtie a ionilor de metale grele: una este foarte rapida, nespecifica si deoarece utilizeaza numeroase substraturi se exprima constitutiv. Acest sistem destul de rapid este in mod usual condus numai de gradienti chemiosmotici de-a lungul membranei citoplasmatice a bacteriiilor. Cel de-al doilea sistem are o specificitate ridicata de substrat, este destul de incet si adesea utilizeaza ca sursa de energie sistemul de hidroliza ATP in combinatie cu

10

gradientul chemiosmotic. Acest sistem este produs numai cand celula are nevoie si este un sistem inductibil . De exemplu cromul se acumuleaza foarte rapid printr-un sistem de tipul sulfate-uptake. Un exemplu de sistem de tipul uptake absorbtie, este sistemul de tipul P dependent de ATP-aza. In general este utilizat in cazul Cd, Cu si Pb. Cand suprafata celulara intra in contact cu o concentratie foarte mare de metale grele ce se acumuleaza prin sistemele mentionate mai sus, ionii acestor metale sunt transportati in citoplasma deaoarece acesti trasportori cum ar fi de tipul P se exprima constitutiv. De aceea, acest transport nu poate fi oprit, iar metalele devin astfel toxice. In cazul cuprului de exemplu, plasmidele rezistente la cupru din interiorul bacteriei E.coli interactioneaza puternic cu functiile codificate de cromozom si mecanismul actual depinde de faza de crestere celulara. De altfel, mecanismul de rezistenta la Cu al E.coli si Pseudomonas este relativ la fel, dar fenotipul este diferit. Celulele de E.coli raman mai putin colorate in timp ce coloniile de Pseudomonas se shimba in albastru deoarece Cu se acumuleaza la nivelul periplasmei si in afara membranei. Cadmiul este un element care se gaseste in sol dar la concentratii destul de scazute. Cadmuiul nu se gasete liber in sol ci in combinatie cu alte elemente cum ar fi oxigelul sau sulful. Nivelul de cadmiu creste datorita activitatilor umane cum ar fi din industrie, agricultura dar si alte activitati urbane. Una din problemele legate de cadmiu este ca acesta nu se poate mobiliza rapid si persista in sol un timp foarte indelungat.. Efectele asupra sanatatii umane se bazeaza pe

11

natura si cresterea expunerii persoanelor la soluri contaminate, ape sau aer. O expunere la 1-5mg/m3 la cadmiu timp de 8 ore poate fi fatala. Acumularea de cadmiu in organismul uman in concentratii mici dar timp indelungat poate sa aiba efecte dramatice asupra rinichilor dar mai ales a oaselor care devin foarte fragile. Ca urmare, cadmiul este considerat unul din cele mai toxice metale grele si nici pana la ora actuala metodele de degradare utilizand microorganismele nu au fost elucidate inca. Un efort deosebit a fost adus in acest sens, si anume degradarea cadmiului prin mecanisme de tipul legare la tiol sau degradare proteinca, interactia cu metabolismul calciului si degradarea membranei celulare, si intercatii cu metabolismul zincului sau pierderea functiei de protectie. (K. Vig si colab., 2003) In cele mai multe cazuri metalele grele trebuie sa intre in celule pentru a fi toxice. De exmplu, la E.coli cadmiul este acumulat in celule prin intermediul sistemului de transport al zincului (Nies, 1995). La alte bacterii gram pozitive cum ar fi Bacillus subtilis, Staphylococcus aureus sau Lactobacillus plantarum, cadmiul este in competitie cu transportorii de Mn. Unele din aceste bacterii au mai mare afinitate pentru cadmiu decat mangan. In concluzie, la toate nivelele moleculare mecanismul de acumulare si degradare al cadmiului nu se cunoaste cu exactitate. Numeroase studii au demonstrat ca rezistenta la cadmiu a bacteriilor se bazeaza pe efluxul de cadmiu (K. Vig, 2003). Rezistenta bacteriilor la metale grele se bazeaza pe implicarea proteinelor care sunt responsabile de facilitarea difuziei cationilor (cation difusion facilitator=CDF) si a proteinelor de rezistenta

12

la diviziunea celulara nodulare sau RND. In categoria RND include un grup de sapte proteine intalnite la toate organismele. De exemplu, Cyanobacteriile contin melatonina. Amplificarea locusului smt creste rezistenta la cadmiu a acestor bacterii. Gena melatoninei, smtA este controlata de represorul SmtB care la randul sau e reglat de transportorii de zinc de tip A (Silver S., 1996). Efectele toxicitatii cu metale grele Metalele grele si radioactive sunt periculoase pentru viata si sanatatea oamenilor si a mediului. Relatia acestor poluanti persistenti cu procesele fiziologice este putin inteleasa la nivel molecular, iar masurile de decontaminare, insuficiente. Cercetari recente arata relatia acestora cu procesele maligne, bolile pulmonare, alte afectiuni degenerative. Astfel cele mai intalnite boli asociate cu toxicitatea la metale grele sunt: sindromul Alzheimer,

Parkinson, autismul si deficiente ale sistemul neuronal auto-imun cum ar fi ALS (scleroza laterala amitrofica), MS (scleroza multipla). Toxicitatea cu metale grele condce de asemenea la boli grave cronice . In programele de detoxificare umana cel mai ades este utilizata vitamina B12 (metilcobalmina).( Popa si colab., 2006) Mercurul: Compusii metilmercurici provoaca anomalii cromozomiale, trec prin placenta din corpul mamei in cel al fatului, afecteaza celulele nervoase ale creierului, provocand grave afectiuni cum ar fii : orbire, deteriorarea coordonarii nervoase, anomalii psihice, moarte. Mecanismul chimic al acestor procese pare a consta in afinitatea mare a mercurului fata de sulful din moleculele proteice,

13

ceea ce afecteaza tranzitul de ioni prin membrane, activitatea enzimatica, activitatea mitocondriilor, etc. Mercurul este singrul metal care se gasete in toate cel trei medii majore apa, sol, atmosfera. Sursele de mercur sunt naturale si din activitatea umana. Mercurul este folsit mai ales in industria chimica la fabricarea vopselelor, a hirtiei, a unor pesticide si fugnicide, a produselor farmaceutice, a dezinfectantilor. O alta sursa de poluare cu mercur o constitue arderea combustibililor fosili. Anual in urma acestui proces in atmosfera nimeresc circa 5000 tone de mercur. Contaminarea cu mercur are un caracter global si afecteaza atat mediul terestru, cat si cel acvatic. Mediul natural contine o anumita cantitate de mercur la care vietuitoarele s-au adaptat in decursul evolutiei. Dar datorita activitatii umane nivelul global al contaminarii cu mercur este in crestere. Cea mai mare parte a Hg provenit din activitatea umana se degaja in atmosfera, prin migrare si transformare el ajunge in mediul acvatic, unde se acumuleaza mai ales in organisme sub forma unor produsi foarte toxici. Intoxicatiile cu mercur se produc frecvent in urma utilizarii fungicidelor organomercurice. Unii compusi ai mercurului precum sublimatul corziv (HgCl2) este cunoscut de mult timp ca fiind toxic. O toxicitate mare o au compusii organomercurici, ca metilmercurul si dimetilmercurul (CH 3Hg si (CH 3)2Hg. ( Cecal A. si colab., 2003)

14

Zincul si Cuprul: Aceste doua metale sunt de importanta vitala pentru cresterea si dezvoltarea normala a omului, animalelor si plantelor. In acelasi timp in legatura cu intensificarea poluarii mediului ambiant continutul acestor metale este limitat in produsele alimentare si apa. Cantitatea de zinc variaza de la 5,0 mg/kg pentru produsele lactate si 40,0 mg/kg pentru peste si carne,iar pentru cupru oscileaza de la 0,5 mg/kg pentru produsele lactate si 10,0 mg/kg in peste si legume. Exista ipoteza ca intoxicarea cronica cu zinc si cupru poate provoca dezvoltarea hipertoniei, aterosclerozei si bolilor de inima. Sunt date, care confirma ca afectarea organica a ficatului cu incalcarea structurii morfologice a organului (ciroza ficatului, cancerul primar al ficatului) duce la schimbari mult mai pronuntate ale spectrului microelementelor sangelui si in special a cuprului, zincului, plumbului. Cunoaterea efectelor, adesea toxice, ale metalelor grele prezente la nivel de urme n alimente, apa potabila, probe de mediu, aer, apa, sol, a dus la instituirea unei legislatii specifice si la crearea de programe pentru urmarirea si asigurarea calitatii. ( Popa K., 2007) Metode de bioremediere In literatura de specialitate se cunosc mai multe tipuri de bioremediere: 1. Bioremedierea in situ, aplicata cel mai adesea pentru degradarea

contaminantilor din solurile saturate sau din apele freatice. Este o metoda superioara pentru curatarea mediul contaminat deoarece este mai ieftina si folosteste organisme microbiene inofensive cu capacitatea de a degrada

15

substantele chimice. Chemotaxia este importanta pentru studierea bioremedierii in-situ deoarece organismele microbiene cu capacitati chemotactice se pot misca intr-o zona care contine contaminanti. De aceea, prin sporirea capacitatii chemotactice ale celulei, bioremedierea in-situ va deveni o metoda avantajoasa si sigura in degradarea componentilor daunatori . Metodele bioremedierii in-situ (figura 1) prezinta numeroase avantaje cum ar fi: nu necesita escavatii ale solului contaminat fiind astfel mai ieftin de realizat, excavarea solului este minima, deci cantitatea de praf creat este mai mica, si sunt posibile tratamente simultan ale solului si ale apei freatice. Bioremedierea in-situ prezinta si unele dezavantaje metoda este indelungata comparativ cu alte metode de remediere, variatiile sezoniere ale activitatii microbiene conduc la expunerea directa la schimbarile factorilor de mediu care nu pot fi controlati. Microorganismele prezinta un comportament normal numai cand materialul prezent le da voie sa produca nutrientii si energia necesara pentru dezvoltarea mai multor celule. Cand aceste conditii nu sunt favorabile atunci si capacitatea lor de a degrada este redusa.

16

Fig.1 Reprezentarea schematica a procesului de bioremediere in situ (Brar Sk., 2006)

2. Bioremediere ex situ, necesita

escavarea solului contaminat

sau

pomparea apelor subterane pentru a facilita degradarea microbiana .Aceasta tehnica cuprinde o faza solida si una lichida (figura 2).

17

Faza lichida: Acest tratament implica combinarea apei cu solul contaminat, si apoi degradarea in bioreactor. Faza solida: In aceasta faza solul contaminat este alimentat cu

nutrienti,umiditate si oxigen pentru a fi descompus.

Fig.2 Reprezentarea schematica a procesului de bioremediere ex situ (Brar SK., 2006) Bioventilarea este o metod care const n degradarea poluanilor organici adsorbii pe materialul solid al mediului poros cu ajutorul microorganismelor.

Fig.3 Schema de principiu a bioventilrii

18

Acest procedeu de depoluare are drept int nlturarea produilor organici, ns la deplasarea vaporilor n zona biologic activ, acetia degradeaz i compui organici volatili. Procesul de bioventilare stimuleaz biodegradarea

hidrocarburilor prin injectarea aerului i nutrienilor, i asigur intensificarea activitii microorganismelor existente n mediul subteran. Avantajul acestei metode const n faptul c n puurile de injecie se utilizeaz aer, pentru care solul are o permeabilitate mai mare dect pentru ap. Biobarbotarea cu aer este un procedeu care presupune injectarea aerului, cu scopul de a antrena i transporta compuii chimici poluani la suprafa . Bulele de aer introduse n timpul procesului de barbotare determin trecerea poluanilor din faza dizolvat n faza de vapori, de unde sunt mai apoi extrai cu ajutorul puurilor de aspiraie. Aceasta metod de tratare permite controlul deplasrii penei de poluant n mediul subteran, limitnd astfel rspndirea poluantului. Aceast tehnic de remediere este foarte eficient n cazul compuilor organici volatili, precum: benzen, toluen, etilbenzen i xilen.

19

Fig.4

Schema de principiu a barbotarii

SISTEME DE BIOREMEDIERE Staiile de epurare a apelor uzate municipale dotate cu treapt de tratare biologic folosesc deja tehnologiile specifice bioremedierii. De asemenea, exist cazuri n care bioremedierea in-situ apare ca un produs secundar al unui alt sistem de remediere activ nentrerupt, cum ar fi extragerea vaporilor din pmnt sau barbotarea aerului. Activitatea biologic existent n orice moment de timp n subteran conduce la autoepurarea acestui mediu, iar n acest context fenomenul de bioremediere accelereaz acest proces prin creterea ratei de dezvoltare a bacteriilor. Termenul de bioremediere este ntlnit adesea cu urmtoarele forme: biorestaurare, biodegradare sau bioventilaie. Bioventilaia se refer de fapt la procesul de furnizare de aer n zona vadoas, cu scopul stimulrii activitii biologice in-situ, prin injectarea forat de aer sau inducerea curenilor de aer n vid.

20

Fig. 5. Tipuri de bioremediere.

Sistemele in situ sunt acelea pentru care mediul contaminat, fie el sol sau ape subterane, nu este deplasat din locaia originar. Aceste sisteme pot fi la rndul lor de remediere intrinsec sau sisteme de bioremediere tehnic. Bioremedierea intrinsec, cunoscut i ca bioremedierea natural sau pasiv, permite naturii s-i urmeze propriul curs. Acest tip de bioremediere ns, necesit urmrirea cu strictee a unui protocol riguros. Astfel, trebuie verificat prezena bacteriilor specifice fiecrui tip de contaminare, trebuie demonstrat eficacitatea atenurii naturale a penei de poluant i trebuie stabilit un proces de monitorizare pe termen lung. Bioremedierea tehnic implic existena unor instalaii care stimuleaz dezvoltarea bacteriilor n subteran. Bioremedierea tehnic se poate realiza att prin sisteme de biostimulare ct i prin sisteme de biocretere. Biostimularea const n adugarea de oxigen sau nutrieni n sistemele aerobe existente n subteran. Biocreterea reprezint procesul de cretere a cantitii de bacterii din

21

subsol i necesit introducerea la acest nivel a unor nutrieni i acceptori de electroni. Sistemele ex situ necesit aducerea solului sau apelor subterane contaminate la suprafa pentru a fi tratate. Aceast tratare se realizeaz ntr-un reactor sau ntrun biofiltru de suprafa. Exist cazuri n care este necesar chiar cultivarea solurilor contaminate care au fost aduse la suprafa.

22