Neomodernismul este un curent sau mai degraba un fenomen literar, manifestat in continuarea modernismului lovinescian, care se pronunta insa

pentru recuperarea modelelor clasice, pe care le resemantizeaza si Ie reinterpreteaza. Se incearca astfel instaurarea unui dialog creator cu trecutul, in circumstantele unei gandiri si ale unei sensibilitati adaptate timpurilor moderne. Ca un ecou al avangardei manifestate la inceputul secolului, poetii neomodernisti marturisesc: Suntem o generatie fara dascali si fara parinti spirituali. Ne caracterizeaza revolta, ura impotriva formelor, negativismul. Detestam, umar la umar, literatura..." (Geo Dumitrescu,Lumea de maine). Eugen Simion identifica trei grupfiri neomoderniste, semnificative prin profilul asumat in devenirea literaturii romane din perioada 1960-1980, desi niciuna nu a exercitat o influenta imediata, directa si substantial in literatura ce a urmat: poetii de la revista Albatros, cei grupati in Cercul literar de la Sibiu" si noul val suprarealist. Revista Albatros a fost editata in 1941 si a fost interzisa dupa numai sapte numere, ca si tiparirea unui volum colectiv de poezie intitulat Sarma ghimpata. Albatrosistii" (Geo Dumitrescu, Dimitrie Chelaru, Ion Caraion, Constantin Tonegaru etc.) promoveaza o orientare poetica destul de unitara, caracterizata prin nonconformism, contestarea formulei arta pentru arta", a poeziei lascive" si a celei de goarna si trambita" ce se prefigura, renuntarea la lirica melancolizata, idilica si suava a traditionalistilor interbelici in favoarea unei poezii cu accente sociale si sarcastice, a trairii intense, a suferintei ce angajeaza intreaga umanitate. Formula lirica adoptata este aceea a depoetizarii, a respingerii formelor patetice, grave si cautat metafizice, a reconstructiei ludice si ironice a poemului, cu umor negru si nevroza sublimata in parodie. Ei reinterpreteaza temele grave ale literaturii dintr-o perspectiva ludica, amuzanta, chiar daca ascunde aspecte tragice, intr-o maniera ce-si va gasi straluciti continuatori in poeti precum Marin Sorescu si Mircea Dinescu. Poetii grupati in Cercul literar de la Sibiu" se revendica de la Scoala Ardeleana, de la Maiorescu si Junimea", aparand ideea primatului esteticului, a ratiunii ce se ascunde in spatele poeticului, a inovarii literaturii fara a se uita radacinile latine ale poporului roman si specificul spiritualitatii romanesti. Ei muta accentul de pe rural pe urban, de pe creatia populara pe cea culta, deoarece exaltarea ruralismului si a etnicului, de justificat in preocupari sociale, devine un viciu amenintator atunci cand tinde sa copleseasca fenomenul artistic, care nu-si poate afla ambianta culta si prospera, in sensul unei creatii majore, decat in urbanitate si in exhaustivitate estetica" (Manifestul Cercului literar de la Sibiu"). Spre deosebire de modernismul lovinescian, aceasta orientare nu isi propune sincronizarea cu spiritul veacului", ci recuperarea creativa a unor modele exemplare, o restaurare goetheana", o valorificare a unui trecut ce devine ideal pentru prezentul zbuciumat. Trasatura cea mai importanta a miscarii o constituie tendinta de asimilare a epicului de catre liric prin cultivarea programatica i sistematica a baladei. In articolul-program intitulat Resurectia baladei apare ideea respingerii purismulni poetic", definit ca o logoree ce nu mai spunea nimic", in favoarea interferarii epicului cu dramaticul in formele liricului, ce ar castiga astfel in profunzime. Aceeasi tendinta de intoarcere cstre trecut va fi intalnita, peste doua decenii, la generatia saizecistilor. Noul val suprarealist, reprezentat de scriitori precum Gherasim Luca, Dolfi Trost, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, uneste dicteul automat cu materialismul dialectic, asa cum reiese din manifestul intitulat Dialectique de la dialectique.

Acesti scriitori vor sa innoiasca discursul oniric, sa creeze o poezie ndereglata, absolut libera", de o mobilitate si de un insolit al asocierilor ce stiu sa exploateze virtutile arbitrarului, rupturile de nivel ale sensului, efectele ambiguitatii ironicosarcastice. Apogeul neomodernismului va fi atins de Generatia '60", reprezentata de poeti precum Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Emil Botta, Ion Caraion, Anatol E. Baconsky, Leonid Dimov etc., aplecati spre liricizarea poeziei, spre fantezie, erotism, magnetism semantic, ermetism, confesiune, intr-un limbaj inedit, parca reinventat. Liderul generatiei este Nichita Stanescu, a carui lirica se caracterizeaza prin surpriza permanenta, predispozitia ludica, intelectualism, ironie, prezentarea abstractiilor prin intermediul concretului, ambiguitate si subtilitatea metaforei etc.