Sunteți pe pagina 1din 23

DIAGNOSTICAREA AUTOVEHICULELOR şi ORGANIZAREA şi FUNCŢIONAREA AUTOSERVICE-URILOR

Suport de curs

Prof. Dr. Ing. Nicolae ŢUREA

ş i ORGANIZAREA ş i FUNC Ţ IONAREA AUTOSERVICE-URILOR Suport de curs Prof. Dr. Ing. Nicolae

1

1. PRINCIPIILE GENERALE ALE DIAGNOSTICĂRII AUTOVEHICULELOR

OBIECTIVE

1. Definirea conceptelor utilizate în domeniul diagnosticării.

2. Prezentarea tipurilor şi claselor de diagnosticare.

3. Diagnosticarea la bord (OBD).

GENERALITĂŢI

GENERALIT ĂŢ I • 1.1. Defini ţ ii: Diagnosticarea tehnic ă a autovehiculelor reprezint ă totalitatea

1.1. Definiţii: Diagnosticarea tehnică a autovehiculelor reprezintă totalitatea operaţiilor tehnice şi tehnologice necesare pentru determinarea stării tehnice şi a capacităţii de funcţionare a unui sistem sau a întregului automobil, precum şi evaluarea acestora în raport cu condiţiile de exploatare, fără demontarea pieselor sau a ansamblului respectiv.

Diagnosticarea permite evaluarea resursei remanente şi a capabilităţii funcţionale a automobilelor, în limitele solicitărilor date de regimul de exploatare şi a prognozării duratei sigure de funcţionare (fără căderi).

1.2. Domenii de utilizare ale diagnosticării:

Domeniul principal de utilizare a diagnosticării în procesul de mentenanţă a autovehiculelor îl reprezintă inspecţiile tehnice planificate şi operative, controlul calităţii întreţinerii, reviziile impuse de legislaţii pentru siguranţa circulaţiei şi protecţia mediului.

1.3. Tipuri de diagnosticare:

Diagnosticarea funcţională cuprinde un complex de măsuri prin care se verifică direct sau indirect capacitatea de lucru a unui sistem tehnic pe baza măsurării principalilor parametri ai sistemului. Rezultatele măsurătorilor se compară cu valorile limită stabilite pentru sistemul dat.

În funcţie de modul de efectuare, diagnosticarea funcţională poate fi realizată intern (computer de bord) sau extern cu aparate specializate pe sistemele autovehiculelor.

Diagnosticarea defectoscopică are menirea să determine:

• cauza defecţiunii;

• localizarea elementelor defecte sau a dereglajului;

• parametrul de stare modificat.

Un rol important al diagnosticării defectoscopice este şi aprecierea modului în care sunt intercondiţionate regimul de exploatare, sarcina de transport, regimul de mentenanţă, cu natura defecţiunii.

Funcţia de evaluare a diagnosticării defectoscopice are în vedere stabilirea măsurilor de repunere în funcţiune a sistemului. Volumul de muncă pentru repunerea în funcţiune îl constituie operaţiile de reglaj necesare sau operaţiile de înlocuire a elementelor nereglabile defecte. Diagnosticarea duratei remanente de funcţionare este un alt domeniu de aplicaţie al diagnosticării tehnice. Această formă de diagnosticare se realizează ca o operaţie de sine stătătoare de genul “verificare-planificare”. Pe baza rezultatelor se prevăd termenele raţionale ale operaţiilor de întreţinere şi durata funcţională fără căderi a automobilelor. Diagnosticarea defectoscopică şi diagnosticarea resursei (duratei) remanente de funcţionare formează împreună diagnosticarea de degradare.

5

În afară de cele trei tipuri principale de diagnosticare amintite mai înainte, există o clasificare tipologică după alte criterii.

În funcţie de câştigul informaţional se deosebesc:

diagnosticările complexe (globale);

diagnosticările de profunzime (pe elemente).

În cazul unei diagnosticări defectoscopice, prin diagnosticarea complexă (globală) se determină sistemul care este defect sau prezintă anomalii funcţionale şi după aceea, pe baza diagnosticării de profunzime, elementul defect sau dereglarea care a generat funcţionarea aparametrică.

Exemplu: Motorul se supraîncălzeşte:

Prin diagnoză complexă se determină ca fiind defect sistemul de răcire.

Prin diagnoză de profunzime se constată elementul defect:

termostatul.

6

1.4. Clasele diagnosticării tehnice: Din punct de vedere al

scopului şi domeniilor de aplicaţie ale diagnosticării tehnice în cadrul mentenanţei automobilelor, se deosebesc cinci clase de diagnosticare:

Diagnosticarea empirică În cadrul acestei forme de diagnosticare se face o evaluare a stării tehnice pe baza datelor nominale obţinând o decizie de forma bine-rău. Diagnosticarea empirică nu constituie o diagnosticare tehnică exactă, deoarece nu poate realiza o prognoză de funcţionare, însă la elemente sau sisteme simple poate fi satisfăcătoare în cazul în care se efectuează de către un personal cu experienţă. Se poate utiliza în cazul unei diagnosticări globale. Diagnosticarea tehnică simplă se aplică la stabilirea stării tehnice a sistemelor automobilului cu ajutorul aparatelor de măsură. Evaluarea stării tehnice rezultă din compararea mărimilor măsurate cu valorile nominale ale parametrilor de stare, respectiv de diagnosticare şi prin urmărirea tendinţei de modificare a parametrilor de diagnosticare în raport cu valorile limită de degradare stabilite empiric. Pentru sistemele importante ale automobilului se obţine o prognozare a resursei remanente de funcţionare dar cu eroare relativ mare. Diagnosticarea tehnică simplă se utilizează în cadrul diagnosticărilor globale sau planificate care se practică la societăţile de transporturi.

7

Diagnosticarea tehnică cu un sistem de aparate de verificat şi evaluarea statistică a stării de degradare. Starea tehnică a sistemelor automobilului se determină cu un complex polivalent de aparate asistate de calculator. Evaluarea stării tehnice se face în limitele de deteriorare stabilite anterior iar rezultatul diagnozei se înregistrează şi se prelucrează statistic constituind baza pentru determinarea resursei remanente de funcţionare. Diagnosticarea tehnică cu un complex de aparate de verificat şi prelucrarea automată a informaţiilor. Starea tehnică se determină cu ajutorul unui complex de aparate de măsură. Datele măsurate, se transmit unui sistem de diagnoză interior, respectiv computer de diagnosticare, care coordonează procesele de măsurare şi evaluează datele, acestea fiind stocate într-o memorie şi transmise unui calculator exterior (casetă de diagnosticare). Datele de măsurare, în cadrul acestei forme de diagnosticare, se prelucrează automat iar pe imprimantă se obţin măsurile de repunere în funcţiune (reglajele necesare, înlocuiri, etc.). Totodată, datele obţinute după măsurare se stochează într-o memorie pentru utilizări ulterioare. Această clasă este utilizată la diagnosticarea complexă şi de profunzime a sistemelor complicate.

8

Diagnosticarea automată.

Se caracterizează prin determinarea şi evaluarea tuturor parametrilor de

diagnosticare într-o succesiune continuă, automată. Automatizarea poate fi extinsă până la nivelul deciziilor de întreţinere. Efortul manual se reduce la corectarea sau reglarea poziţională a senzorilor, respectiv a canalelor de semnale, iar reglajele între două măsurători necesare trebuie să se realizeze cu o probabilitate redusă. În prezent în practica construcţiei şi exploatării automobilelor pot apărea şi forme mixte.

SISTEMELE DE DIAGNOSTICARE LA BORD - OBD (On-Board Diagnosis)

Sisteme computerizate care monitorizează starea mecanismelor, a sistemelor de reducere a emisiilor, precum şi a componentelor importante ale motorului.

Sisteme de autodiagnosticare încorporate în module electronice care se găsesc montate pe autovehiculele moderne.

Paşii parcurşi în cazul detectării unei defecţiuni:

1.

2.

3.

Apariţia unui semnal luminos de avertizare MIL (Malfunction Indicator Lamp)

Apari ţ ia unui semnal luminos de avertizare MIL (Malfunction Indicator Lamp)

Generarea unui cod de defecţiune de către calculatorul de bord şi stocarea acestuia în memoria calculatorului.

Alegerea unor acţiuni de restabilire.

Sistemul OBD a fost pentru prima dată introdus de către firma General Motors în anul 1981.

Clasificare:

Sistemul OBD (1981-1996).

Sistemul OBD II (1996-prezent).

Sistemul OBD III (se află în prezent în faza de cercetare).

NEAJUNSURILE SISTEMULUI OBD:

1. Monitoriza numai sistemele care se ocupă cu reducerea emisiilor autovehiculului.

2. Nu lua în calcul emisiile evaporative.

3. Lipsa standardizării în cazul:

- semnalului luminos de avertizare al defecţiunii;

- codurilor de diagnosticare ale defecţiunilor.

Transmiterea serial ă a datelor pentru sistemul OBD (solu ţ ie adoptat ă de Toyota

Transmiterea serială a datelor pentru sistemul OBD (soluţie adoptată de Toyota în 1989).

ECM care echipa autovehiculele anilor 1985-1987 ECM care echipa autovehiculele anilor 1992-1995. 13
ECM care echipa autovehiculele anilor 1985-1987 ECM care echipa autovehiculele anilor 1992-1995. 13

ECM care echipa autovehiculele anilor

1985-1987

ECM care echipa autovehiculele anilor

1992-1995.

Semnal luminos de avertizare a conduc ă torului auto în cazul apari ţ iei unei

Semnal luminos de avertizare a conducătorului auto în cazul apariţiei unei defecţiuni

ă torului auto în cazul apari ţ iei unei defec ţ iuni Amplasarea conectorului în partea

Amplasarea conectorului în

partea stângă sub panoul de

bord al autovehiculului

14

SISTEMUL DE CONTROL AL MOTORULUI, CONFORM CU OBD II

SISTEMUL DE CONTROL AL MOTORULUI, CONFORM CU OBD II 15

15

MODULUL DE CONTROL AL MOTORULUI ÎN CAZUL SISTEMULUI OBD II 16
MODULUL DE CONTROL AL MOTORULUI ÎN CAZUL SISTEMULUI OBD II 16

MODULUL DE CONTROL AL MOTORULUI ÎN CAZUL SISTEMULUI OBD II

TRANSMITEREA DATELOR LA DISTANŢĂ ÎN CAZUL SISTEMELOR OBD

Încorporarea transponderilor radio în cadrul sistemelor de diagnosticare la bord ale autovehiculelor Transponderul reprezintă un radio transmiţător-receptor, activat să transmită datorită recepţiei unui semnal prestabilit. Standardul OBD III se referă la integrarea tehnologiei transponderilor în cadrul sistemelor OBD II.

Transponderul plasat pe autovehicul, va transmite:

1. numărul de identificare al autovehiculului (VIN);

2. codul referitor la starea sistemului OBD;

3. codurile de diagnosticare ale defecţiunilor.

Sistem OBD III bazat pe tehnologia celular ă 18

Sistem OBD III bazat pe tehnologia celulară

Pentru a exploata mai departe datele care au fost generate de către sistemele de diagnosticare la bord, sunt necesare un număr de sisteme IT (sisteme backend) ca parte a unei infrastructuri IT, având următoarele funcţii:

stocarea datelor;

exploatarea datelor;

transmiterea datelor;

securizarea datelor.

Telediagnosticarea reprezintă diagnosticarea cu ajutorul telematicii. Aplicarea telematicii în cazul autovehiculelor acoperă o largă varietate de nevoi:

telefon mobil;

aplicaţii mobile de birou: e-mail, fax;

asistenţă în caz de urgenţă sau accident;

îndrumare de parcurs (route-guidance).

Exemplu de asisten ţă în caz de urgen ţă 2 0
21

21

22

22

23

23