Sunteți pe pagina 1din 16

ALEGEREA ŞI CUMPĂRAREA PIESELOR

Alegerea şi cumpărarea pieselor sînt cele mai importante etape atunci cînd ne
decidem să ne asamblăm singuri un calculator.
Alegerea pieselor trebuie să se facă în funcţie de bugetul de care dispunem şi de
modul principal de folosire a calculatorului. Există piese la care putem face economie
cumpărînd sortimente mai ieftine şi piese la care nu este indicat să facem economie
dacă dorim să avem un calculator puternic. Înainte de a cumpăra piesele este bine să
citim în revistele cu tematică TI (tehnologia informaţiei) testele la care au fost supuse
componentele dintr-o anumită categorie şi în funcţie de acestea să le alegem pe
acelea care au cel mai bun raport calitate-preţ (piese cu performanţă bună la un preţ
rezonabil). Toate revistele de calculatoare efectuează periodic teste ale pieselor ce
compun calculatoarele (plăci de bază, procesoare, plăci video, etc.) unde sînt
prezentate de asemenea şi caracteristicile tehnice şi dotările pieselor respective. În
plus dacă avem deja un calculator conectat la internet (sau mergem într-o cafenea
internet) putem consulta paginile siturilor specializate în hardware. Cîteva dintre
siturile care prezintă regulat teste comparative detaliate ale pieselor de calculator
sînt : Xbit Labs, Digit Life, Tom's Hardware, Anandtech, ExtremeTech, etc. O listă
exhaustivă a siturilor specializate în avanprezentări ("previews"), recenzii ("reviews")
şi baterii de teste ("benchmarks") ale componentelor pentru PC poate fi găsită în
pagina Legături Calculatoare . În Anexa manualului pot fi gasite legături către articole
utile pentru cei care doresc sa-şi asambleze singuri calculatorul.

După ce ne-am hotărît asupra pieselor dorite trebuie să alcătuim o listă a acestora
pe care să o scriem pe hîrtie. Este bine să avem pentru fiecare componentă cel puţin
două opţiuni, în aşa fel încît dacă piesa respectivă nu este nicăieri în stoc să
cumpărăm alta cu performanţe similare. Apoi trebuie să vedem care din furnizorii de
componente are în stoc piesele dorite de noi şi care este preţul lor. Putem afla acest
lucru fie vizitînd sediile furnizorilor (magazinele), fie telefonînd la aceste sedii, fie
contactîndu-i pe furnizori prin poşta electronică. Vizitarea siturilor web sau
consultarea ofertelor existente în magazine este mai mult orientativă, pentru că
ofertele nu prezintă de cele mai multe ori situaţia pieselor avute în stoc într-un
anumit moment. Întotdeauna trebuie să întrebăm (la faţa locului sau prin telefon)
care este situaţia pieselor care ne interesează (existente în stoc, stoc epuizat dar
reaprovizionarea este iminentă, etc.). Comparăm preţul pieselor la diverşi furnizori şi
alegem pentru aceeaşi piesă furnizorul care practică cel mai mic preţ, pentru că deşi
diferenţele de preţ sînt de obicei foarte mici între variatele oferte, atunci cînd
cumpărăm mai multe piese orice mică economie se adună şi la sfîrşit totalul
economisit nu este de neglijat.

În final alcătuim lista definitivă de componente pe care trebuie să le cumpărăm, o


scriem pe hîrtie şi facem încă o dată calculul total al preţului lor. Putem cumpăra
piesele fie mergînd la sediile furnizorilor, fie comandîndu-le pentru a fi livrate la
domiciliu (prin transport auto sau prin poştă). Cumpărarea pieselor de la sediile
furnizorilor trebuie să se facă mereu cu lista de piese alcătuită de noi în mînă,
numele, producătorul şi preţul pieselor trebuind să fie indicate în scris atunci cînd le
comandăm, în aşa fel încît să nu apară confuzii. Transportul auto la domiciliu al
componentelor cumpărate este disponibil doar la anumiţi furnizori, dintre care unii îl
oferă în mod gratuit la cumpărături peste un anumit preţ, iar alţii îl oferă contra unor
sume de obicei modice. În ambele cazuri trebuie să locuim în aceeaşi localitate cu
furnizorul. Livrarea prin poştă este recomandată dacă nu găsim o piesă decît la un
furnizor care se afla în alt oraş, ea avînd riscurile sale legate de integritatea pieselor
transportate în acest mod.

Este recomandată cumpărarea pieselor de la magazine specializate în


comercializarea de calculatoare, pentru că în acest fel beneficiem de garanţie
stabilită prin contract scris. Există şi posibilitatea să cumpărăm piese noi (care costă
ceva mai puţin decît în magazine) de la furnizori particulari care pot fi contactaţi dacă
citim ofertele de la mica publicitate. Dacă apelăm la aceştia din urmă va trebui să ne
asumăm riscul ca ei să nu respecte garanţia pe care au spus că o oferă. Pe de altă
parte dacă un furnizor particular este o cunoştinţă de-a noastră său locuieşte în
acelaşi bloc sau în apropiere putem să apelăm la el pentru că în mod aproape sigur
ne va oferi suport tehnic şi ne va respecta garanţia dacă vom avea nevoie.

Cea mai grea decizie de luat este dacă să se cumpere un calculator (sau o
componentă) în momentul în care se produce o schimbare majoră a standardelor de
fabricaţie a componentelor. De exemplu anul 2004 a fost un an în care s-au introdus
standarde noi (Serial ATA pentru hardiscuri, PCI Express x16 pentru plăci video, DDR2
pentru memoria RAM) şi formate noi de socluri (LGA775 pentru Pentium 4, socket 939
pentru Athlon 64 şi Athlon 64 FX). Standardele mai noi sînt întotdeauna mai bune
decît cele vechi, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre primele componente
construite în conformitate cu ele. Ca şi în cazul oricărui produs electronic de larg
consum, prima generaţie conformă cu standardul nou nu este întotdeauna şi cea mai
reuşită, pentru că doar utilizarea mai îndelungată a unui produs va scoate la iveală
defectele de fabricaţie, prin rezolvarea cărora producătorul va reuşi să-şi
îmbunătăţească produsul. Fiecare utilizator va decide singur dacă să cumpere o
componentă din prima generaţie conformă cu noul standard sau dacă să aştepte un
timp (3 - 6 luni este suficient) pînă la "maturizarea" produsului respectiv. În general
aşteptarea este cea mai bună opţiune, mai ales că preţul unui produs tinde să scadă
odată cu trecerea timpului de la introducerea pe piaţă, iar calitatea se îmbunătăţeşte.
În paranteză fie spus toate standardele introduse în anul 2004, ca şi altele introduse
ulterior (soclul AM2 pentru procesoare AMD), au trecut cu bine proba timpului şi s-au
impus în detrimentul standardelor vechi.

PROCESORUL

ALEGEREA UNUI PROCESOR

Este recomandată cumpărarea unui procesor cît mai puternic. O listă cu


specificaţiile tehnice (frecvenţa de funcţionare, factorii de multiplicare, tensiunea de
alimentare, etc.) ale procesoarelor AMD şi INTEL se găseşte în pagina Processor
Chart.

În cazul în care folosim calculatorul pentru o plajă largă de aplicaţii (birotică,


editare audio-video, jocuri, programare, proiectare, etc.) şi avem un buget restrîns,
trebuie să favorizăm procesorul "în dauna" plăcii video, atunci cînd luăm decizia
finală referitoare la piesele pe care le cumpărăm. Cu alte cuvinte trebuie să luăm un
procesor cît mai puternic, pentru că performanţa acestuia se va reflecta pozitiv în
absolut toate aplicaţiile, pe cînd performanţa plăcii video este de obicei limitată la
jocuri şi la aplicaţiile de grafică 3D.

Utilizatorii care pun un preţ deosebit pe performanţa calculatorului lor pot avea în
vedere cumpărarea unui procesor din familiile Athlon 64 FX sau Athlon 64 X2 produse
de AMD sau a unui procesor din familiile Core 2 Duo ori Core 2 Extreme produse de
Intel, dacă bineînţeles bugetul le permite cumpărarea unor astfel de procesoare
foarte performante dar şi foarte scumpe.

La procesoarele binucleate (dual core) fiecare nucleu are viteza specificată de


producător, deci avem un procesor cu 2 nuclee ce funcţionează la X MHz. Asta nu
înseamnă că un procesor cu 2 nuclee la frecvenţa de 1,80 GHz este echivalent cu un
procesor cu un singur nucleu la frecvenţa de 3,6 GHz. O creştere mare de
performanţă este valabilă doar atunci cînd procesoarele sînt folosite pentru softuri
optimizate pentru lucrul cu mai multe nuclee (de ex. programele de grafica 3D).

Utilizatorii care au un buget mai puţin generos (totuşi considerabil) trebuie să aibă
în vedere cumpărarea unui procesor Athlon 64 sau a unui procesor Pentium D cu
frecvenţa de ceas de peste 2000 MHz (2 GHz).

Utilizatorii care au un buget restrîns pot cumpăra un procesor Sempron (2800+


sau mai bun) sau un procesor Celeron D cu frecvenţa de ceas de cel puţin 2,8 Ghz. În
funcţie de buget pot fi cumpărate procesoare Sempron sau Celeron mai slabe dar
acest lucru nu este recomandat dacă dorim să avem un calculator pe care să-l
folosim pentru aplicaţii intensive şi în următorii 2 ani de la cumpărare.
În sfîrşit, utilizatorii care folosesc calculatorul pentru aplicaţii care nu necesită multă
putere de calcul au cel mai bun raport performanţă-preţ dacă aleg un procesor cît
mai ieftin din gamele Sempron, Celeron sau eventual VIA C7.

RĂCITORUL

ALEGEREA UNUI RĂCITOR

Există multe tipuri de răcitoare însă este recomandată cumpărarea unuia care să
fie eficient şi în acelaşi timp care să nu aibă un ventilator foarte zgomotos. Un astfel
de răcitor costă de obicei între 10 şi 15 EUR dar există bineînţeles şi variante mai
bune, dar în acelaşi timp mai scumpe. La cumpărarea răcitorului trebuie să ţinem
cont de faptul că răcitoarele pentru procesoare Pentium sau Celeron sînt diferite (din
punct de vedere al dispozitivului de montare) de cele pentru procesoare AthlonXP sau
Duron şi de asemenea diferite de cele pentru procesoarele Athlon 64. Este
recomandată cumpărarea unui răcitor care are o pastilă de cupru în locul în care
radiatorul vine în contact cu procesorul.

PLACA VIDEO

ALEGEREA UNEI PLĂCI VIDEO

PLĂCILE VIDEO DE SINE STĂTĂTOARE

Atunci cînd dorim să cumpărăm o PV trebuie să ne interesăm de următoarele


aspecte importante :

* Procesorul Grafic : numele şi frecvenţa sa de ceas


* Memoria RAM : cantitatea, tipul (DDR, DDR2, GDDR3, etc.) şi frecvenţa de
funcţionare
* Magistrala de memorie : 64, 128, 256, 384, 512 biţi
* Conectarea la placa de bază : AGP sau PCI Express
* DirectX : varianta DirectX cu care PV este compatibilă (DX9, DX10)
* Sistemul de răcire : radiator (pe cipul grafic şi memorii) şi ventilator

O listă cu specificaţiile tehnice (viteza procesorului grafic, numărul de conducte de


randare, numărul de unităţi de texturare, etc.) ale tuturor plăcilor video se găseşte în
pagina 3D Chipsets Specs. Pe situl Wikipedia se găsesc liste detaliate cu specificaţiile
tehnice ale plăcilor NVIDIA şi ATI.
Mai jos este prezentat un tabel simplificat (nu sînt luate în calcul modelele Ultra,
Pro, XT, SE, etc.) conţinînd o grupare după performanţă a plăcilor de ultimă generaţie
produse de NVIDIA (plăcile FX folosesc standardul AGP, iar plăcile PCX folosesc
standardul PCI Express) şi ATI.

Performanţa Familiilor de PV GeForce (8, 7, 6, FX) şi Radeon (HD 2K/3K, X1000, X, 9)

Performanţă

De Vîrf

Medie

Obişnuită

GeForce 8

8800

8600

8500

GeForce 7

7900 / 7800

7600

7300

GeForce 6

6800

6600

6200

GeForce FX
5950 / 5900

5700 / 5600

5500 / 5200

Radeon HD 2000/3000

HD 3800 / HD 2900

HD 3600 / HD 2600

HD 3400 / HD 2400

Radeon X1000

X1900 / X1800

X1600

X1300

Radeon X

X850 / X800

X700 / X600

X300

Radeon 9

9800 / 9700

9600 / 9500

9200
Companiile NVIDIA şi ATI lansează de obicei anual cîte o nouă generaţie de PV,
care sînt diferenţiate după performanţe în mai multe linii de produse : PV cu
performanţe obişnuite, PV cu performanţe medii şi PV cu performanţe de vîrf.
Începînd cu anul 2003 noile politici de marketing ale acestor două firme au făcut ca
să fie greu de diferenţiat cărei linii îi aparţine o anumită PV dacă ne ghidăm doar
după denumirea ei, mai ales că au fost introduse şi modele cu magistrala memoriei
pe 64 de biţi, care au performanţe cu mult sub cele ale plăcilor cu aceeaşi denumire
care au magistrala pe 128 sau 256 de biţi. Lucrurile sînt complicate şi mai mult de
faptul că într-un anumit moment există pe piaţa plăci care aparţin unor generaţii
diferite. De exemplu pot exista de vînzare (noi sau la mîna a doua) plăci video
GeForce cu cipuri grafice din generaţia 2 (GeForce MX), generaţia 3 (GeForce 3 Ti
500), generaţia 4 (GeForce 4 Ti 4600), generaţia FX (GeForce FX 5950), generaţia 6
(GeForce 6800), generaţia 7 (GeForce 7800) şi generaţia 8 (GeForce 8800).

Pentru a compara două plăci video (eventual din generaţii diferite) trebuie să
calculăm performanţa lor "brută" (numărul de pixeli care pot fi prelucraţi într-o
secundă) prin înmulţirea frecvenţei de tact a procesorului grafic cu numărul de
conducte de randare. De exemplu o placă GeForce FX 5950 Ultra funcţionează la
frecvenţa de 475 MHz (475 mil. Hz) şi are 4 conducte de randare, în timp ce o placă
GeForce FX 5200 Ultra funcţionează la frecvenţa de 325 MHz (325 mil. Hz) şi are doar
2 conducte de randare. Placa GeForce FX 5950 Ultra va putea prelucra 1,9 mld. pixeli
pe secundă (475 mil. x 4), în timp ce placa GeForce FX 5200 Ultra poate prelucra
"doar" 650 mil. pixeli pe secundă. În consecinţă preţul plăcii GeForce FX 5950 Ultra
va fi de cel puţin trei ori mai mare decît al plăcii GeForce FX 5200 Ultra pentru că şi
performanţa "brută" este de trei ori mai mare, la care se adaugă calitatea mai bună a
imaginii în aplicaţiile 3D.

O bună metodă de a evalua performanţa unei PV fără a o testa sau fără a face
calcule cu privire la performanţa ei brută este să ne ghidăm după preţul ei. O PV mai
scumpă este întotdeauna mai bună decît una mai ieftină, chiar dacă cea ieftină face
parte dintr-o generaţie mai nouă. De exemplu o PV GeForce FX 5200 este mult mai
puţin performantă decît o PV GeForce Ti 4600 şi acest lucru este reflectat cel mai
bine de preţ. Diferenţa de preţ dintre două PV reflectă adecvat diferenţa de
performanţă, mai ales în cazul plăcilor din aceeaşi generaţie.

Plăcile Video cu performanţe obişnuite au preţuri (inclusiv TVA) între 100-175 USD,
cele cu performanţe medii au preţuri între 175-275 USD, iar cele cu performanţe de
vîrf au preţuri de peste 275 USD. Plăcile Video cu preţul (inclusiv TVA) sub 100 USD
sînt PV cu performanţe slabe în jocurile cele mai noi, însă pot fi folosite şi ele pentru
jocuri dacă avem un procesor (CPU) puternic şi dacă folosim rezoluţii mici (800x600,
1024x768) şi un nivel de detaliu scăzut în jocuri. Este recomandat totuşi să luăm cel
puţin o PV cu performanţe medii, dacă dorim să fim siguri că vom putea juca şi
jocurile care vor apare în următorii 2 ani de la cumpărare.

Preţul unei PV este cel mai mare la lansarea ei şi el scade în timp, însă niciodată nu
va scade sub un anumit nivel. De exemplu nu vom găsi niciodată o PV cu
performanţe de vîrf vîndută în magazin la preţul unei PV cu performanţe obişnuite,
nici măcar la doi ani de la lansare. Companiile preferă să scoată din producţie o PV
decît să îi scadă preţul prea mult. Este însă posibil să găsim de vînzare o PV cu
performanţe medii la preţ de PV cu performanţe obişnuite, dacă de la lansarea ei au
trecut 18 luni sau mai mult.

O Placă Video care să poată fi folosită pentru jocurile de ultimă generaţie dar şi
pentru prelucrarea video şi grafică (randare, animaţii, etc.) de nivel semi-profesionist
poate costa între 100 USD şi 500 USD cu tot cu TVA. Este recomandată cumpărarea
unei PV care să aibă un GPU cu frecvenţa de ceas ("clock frequency") de cel puţin
250 MHz, o cantitate de memorie RAM de cel puţin 128 MB, o magistrală de memorie
pe 128 sau 256 biţi şi o rată de transfer prin portul AGP de cel puţin 4X. De
asemenea ea trebuie să fie cel puţin compatibilă cu instrucţiunile DirectX 9, dar este
de preferat ca ea să fie compatibilă DirectX 10.

Dacă folosim calculatorul pentru o plajă mare de aplicaţii (editare audio-video,


birotică, jocuri, etc.) dar nu dispunem de resurse financiare foarte mari este mai
degrabă recomandat să cumpărăm un calculator cu un procesor puternic şi o PV cu
performanţe medii decît să avem un procesor cu performanţe medii şi o PV puternică.
Dacă însă folosim calculatorul în special pentru jocuri de ultimă generaţie şi vrem să
le vedem cu detalii grafice maxime este absolut necesar să avem o placă video cît
mai puternică, chiar dacă asta înseamnă că nu ne vor mai rămîne bani decît pentru a
cumpăra un procesor cu performanţe medii. Performanţa în jocurile moderne depinde
în mai mare măsură de puterea plăcii grafice decît de cea a procesorului central,
totuşi trebuie evitate situaţiile de asociere a unei plăci video puternice cu un procesor
foarte slab sau a unei plăci video slabe cu un procesor puternic. Jocurile moderne
necesită întotdeauna componente cu performanţe cel puţin medii.

SISTEMUL DE RĂCIRE (RADIATOR + VENTILATOR)

Un aspect care nu trebuie neglijat la cumpărarea unei PV este calitatea sistemului


de răcire inclus. Este recomandat să cumpărăm o placă video care să aibă răcire atît
pentru cipul grafic cît şi pentru modulele de memorie integrate. Aceasta este
configuraţia tipică a unui sistem de răcire bun. De obicei cipul grafic este răcit cu un
radiator peste care este fixat un ventilator, iar modulele de memorie doar cu mici
radiatoare montate pe ele. Exista însă şi situaţii în care modulele de memorie nu au
radiatoare pe ele pentru că producătorul PV (bazîndu-se pe indicaţiile fabricantului
cipului grafic) nu le socoteşte necesare şi în acest fel realizează o mică economie.
Utilizatorul va trebui să decidă dacă va cumpăra o astfel de PV sau va căuta o PV cu
cip grafic identic dar produsă de o companie care a adăugat şi radiatoare peste
modulele de memorie, pentru orice eventualitate (de ex. funcţionare la temperatura
ambiantă foarte crescută pe timp de vară).

Plăcile video cu performanţe slabe în jocurile 3D au uneori un sistem de răcire


redus la minim (doar un radiator peste cipul grafic), aceasta deoarece cipul şi
memoria RAM funcţionează la o frecvenţă de ceas scăzută şi nu se încălzesc prea
mult. Lipsa ventilatorului poate fi în acest caz un avantaj pentru că reduce nivelul de
zgomot al calculatorului, lucru de dorit într-un birou cu mai multe calculatoare.

Plăcile video cu performanţe obişnuite au un răcitor alcătuit din radiator şi


ventilator, dar şi aşa pot apărea probleme dacă răcitorul nu este întreţinut în mod
regulat. În Manualul de Întreţinere a unui PC este descrisă pe larg procedura de
întreţinere a răcitorului, care ne va asigura o funcţionare de lungă durată la
capacitatea maximă a plăcii video. Este recomandată cumpărarea unei plăci video cu
ventilatorul cît mai mare, pentru că acesta este un semn că el va fi mai fiabil.

Plăcile video scumpe au sisteme de răcire performante, compuse dintr-un


ventilator de dimensiuni mari (sau chiar mai multe ventilatoare mici) şi radiatoare cu
suprafaţa crescută puse cîteodată pe ambele părţi ale PV.

PLĂCILE VIDEO INTEGRATE

Dacă folosim calculatorul în principal pentru aplicaţii 2D (birotică, internet,


prelucrare audio-video, etc.) şi nu îl folosim pentru jocuri de ultimă generaţie şi nici
pentru prelucrarea complexă de grafică 3D putem să cumpărăm o placă de bază cu
cip grafic integrat. Aceste cipuri au avantajul că sînt foarte ieftine (preţul lor fiind
inclus în preţul plăcii de bază) iar ca dezavantaj trebuie menţionat faptul că ele
folosesc exclusiv memoria RAM a sistemului, pe care trebuie să o împartă cu celelalte
componente.

PLĂCILE VIDEO PENTRU GRAFICĂ 3D PROFESIONALĂ

Prelucrarea video şi grafică (randare, animaţii, etc.) de nivel profesionist necesită


cumpărarea unor PV specializate (Nvidia Quadro sau ATI FireGL) care sînt mai scumpe
decît PV obişnuite pentru că sînt optimizate pentru programele profesioniste de
grafică 3D (3D Studio Max, Maya, Softimage, etc.).

PLACA DE BAZĂ

ALEGEREA UNEI PLĂCI DE BAZĂ

Plăcile de bază sînt produse de o multitudine de companii, unele mai cunoscute


(Asus, MSI, Gigabyte, DFI, Albatron, Intel, Foxconn) altele mai puţin cunoscute.
Performanţa unei PB este dată în mare măsură de cipsetul ei, dar un rol important îl
are şi arhitectura sa (asamblarea diverselor sale componente şi optimizarea
funcţionării acestora) care este specifică fiecărui producător.

Plăcile de bază se aleg în primul rînd în funcţie de procesorul pe care dorim să-l
folosim (AMD sau Intel) şi de viteza acestuia. Un aspect suplimentar pe care trebuie
să-l luăm în calcul este soclul procesorului. Companiile producătoare de procesoare
schimbă uneori formatul soclului pentru un anumit procesor şi ca urmare vor exista
pe piaţă modele de plăci de bază cu mai multe tipuri de socluri pentru acelaşi tip de
procesor (de ex. PB cu Soclu 939 sau cu Soclu AM2 pentru procesoarele Athlon 64).
Este recomandat să cumpărăm o PB care are ultima variantă de soclu, pentru că
aceasta conţine de obicei îmbunătăţiri faţă de versiunea anterioară (în cazul de faţă
PB cu Soclu AM2 pentru că permit şi folosirea memoriei RAM DDR2). În mod evident,
atunci cînd cumpărăm procesorul trebuie de asemenea să alegem unul construit în
conformitate cu noul standard. De exemplu dacă dorim să cumpărăm o PB care are
soclul în formatul LGA775 (conceput de Intel) trebuie de asemenea să cumpărăm un
procesor (Core, Pentium sau Celeron) care să fie compatibil cu acest tip de soclu. Pe o
astfel de placă nu vom putea instala un procesor Pentium 4 construit pentru formatul
anterior "Socket 478". Lucrurile stau similar în privinţa procesoarelor Athlon 64 /
Athlon 64 FX / Athlon 64 X2, în sensul că este recomandat să cumpărăm o PB
conformă cu noul format "Socket AM2" şi un procesor compatibil cu ea. O motivaţie în
plus pentru cumpărarea unei PB conformă cu formatul cel mai nou de soclu este
faptul că dacă vom dori ulterior să schimbăm procesorul cu unul mai performant nu
va mai fi nevoie să schimbăm şi PB, ştiut fiind că producătorii nu mai scot pe piaţă
modele noi de procesoare care să fie compatibile cu un format mai vechi de soclu.

A doua etapă în luarea deciziei cu privire la cumpărarea unei PB este legată de


cipsetul acesteia. Numărul de producători de cipseturi este restrîns (Intel, Nvidia, SIS
şi ATI) iar dintre ei Intel produce cipseturi doar pentru platformele care găzduiesc
procesoare Core, Pentium şi Celeron. Alegerea între un cipset sau altul trebuie făcută
luîndu-se în calcul performanţa şi stabilitatea lor, dar şi raportul calitate-preţ. Siturile
specializate în recenzii hardware publică în mod regulat analize comparative (bazate
pe baterii de teste) ale performanţei plăcilor de bază existente la un moment dat pe
piaţă.
În ceea ce priveşte cipsetul PB este recomandat să-l alegem în funcţie de modul
principal în care folosim calculatorul (pentru aplicaţii obişnuite sau pentru aplicaţii
care sînt extrem de solicitante - jocuri), dar trebuie bineînţeles să luăm în
consideraţie şi raportul preţ/performanţă. Pentru procesoarele Intel alegem o PB cu
cipset produs de Intel, Nvidia, AMD sau SIS. Pentru procesoarele AMD alegem o PB cu
cipset produs de AMD, Nvidia sau SIS. Pentru o performanţă optimă este recomandat
să cumpărăm o PB care suportă memoria RAM de tipul DDR2 în configuraţie bicanal
("dual-channel").

La fel ca orice componente de calculator şi plăcile de bază au preţuri care variază


foarte mult, lucru determinat în principal de dotările incluse de către producători.
Toate plăcile de bază produse recent au cîteva dotări esenţiale cum sînt sloturile PCI
(în care se fixează de exemplu placa de sunet, modemul, placa de captură video,
etc.), slotul PCI Express x16 (în care se fixează placa video), sloturile pentru memoria
RAM, porturi PS/2 (pentru tastatură şi maus), porturi USB (pentru dispozitive care se
conectează prin USB cum sînt minicamerele video), gameport (pentru joystic sau
gamepad), portul paralel (pentru imprimantă). Multe din PB au şi alte dotări în afara
celor esenţiale, de exemplu în ultimii ani aproape toate plăcile de bază au inclusă şi o
placă de sunet, iar unele au inclusă o placă grafica, o placă de reţea, porturi IEEE
1394 ("FireWire"), etc.. Dotările suplimentare costă în plus şi este la latitudinea
noastră dacă le acceptăm sau căutam o PB fără ele. Pe de alte parte dacă avem un
dispozitiv extern (de ex. o cameră video digitală) pe care dorim să-l conectăm la
calculator, trebuie să ne asigurăm că PB are în dotare porturile necesare (USB,
FireWire) şi în plus dacă ele sînt într-un număr corespunzător şi sînt uşor accesibile. În
cazul în care avem un hardisc Serial ATA (SATA) sau intenţionam să cumpărăm unul în
viitor trebuie să ne asigurăm că PB este compatibilă cu acest standard (are controler
SATA şi este dotată cu conectorii corespunzători).

Numărul mare de producători de PB a dus la apariţia unei concurenţe acerbe în


domeniu şi ca urmare fiecare producător încearcă să aducă un plus de dotări sau de
îmbunătăţiri tehnice. Unii fabricanţi au pus la punct o metodă de control a vitezei
ventilatorului procesorului în aşa fel încît ea să fie în concordanţă cu temperatura
acestuia din urmă, rezultatul fiind scăderea zgomotului generat de ventilator. O parte
din producătorii de PB pentru procesoare Athlon şi Sempron construiesc plăci
compatibile cu tehnologia "Cool 'n' Quiet" ("Rece şi Silenţios") pusă la punct de AMD,
prin care frecvenţa de ceas şi voltajul procesorului sînt modificate dinamic în funcţie
de gradul de folosire a procesorului. Plăcile de bază care suporta tehnologia "Cool 'n'
Quiet" permit deci o reducere a nivelului de zgomot şi a consumului de energie
electrică, fără a afecta nivelul de performanţă. Alţi producători instalează două cipuri
BIOS (tehnologie numită "dual BIOS", "mirror BIOS", etc.) în aşa fel încît dacă biosul
stocat pe cipul principal devine deteriorat/corupt (ca urmare a unui virus sau a unei
tentative eşuate de actualizare - "update") el va putea fi restaurat automat cu
ajutorul cipului secundar.

Alături de o PB este inclus de obicei şi un CD pe care alături de draivere se află mai


multe softuri dintre care cele mai importante sînt un program de tip antivirus şi un
program de monitorizare a temperaturii procesorului şi a vitezei de rotaţie a palelor
ventilatorului procesorului.

HARDISCUL

ALEGEREA UNUI HARDISC


Hardiscurile sînt fabricate de un număr restrîns de companii şi anume : Seagate,
Maxtor (cumpărată de Seagate în anul 2006), Hitachi, Samsung, Western Digital şi
Fujitsu. Performanţele HD sînt oarecum asemănătoare indiferent de producător, dar
ceea ce le diferenţiază este fiabilitatea. HD sînt unele din cele mai fiabile
componente ale unui calculator dar cu timpul, la fel ca orice altă componentă, se pot
defecta într-o mai mare (HD devine complet inutilizabil) sau mai mică măsură (doar
unele porţiuni din HD devin inutilizabile - "bad sectors" - "sectoare defecte").

Alegerea unui HD al unuia sau altuia dintre producători este o chestiune de


preferinţă personală, determinată de cele mai multe ori de experienţe plăcute sau
neplăcute avute cu hardiscurile pe care le-am avut de-a lungul timpului. Este totuşi
bine să consultăm şi revistele sau siturile web specializate în testarea componentelor
hardware înainte de a lua o hotărîre definitivă. O altă sursă de informare sînt
forumurile de discuţii, unde forumiştii îşi împărtăşesc frecvent experienţele avute cu
hardiscurile diverşilor producători.

Este recomandată cumpărarea unui HD SATA II cu o capacitate de minimum 80 GB


şi cu o viteză de rotaţie a platanelor de 7.200 rpm. Hardiscurile cu viteza de 5.400
rpm nu se mai fabrică decît pentru calculatoarele portabile pentru că au un consum
de energie mai mic şi nu se încălzesc atît de mult. Hardiscurile cu viteza de 10.000
rpm sînt mult mai scumpe decît cele cu 7.200 rpm (la capacităţi egale) dar sînt ceva
mai performante.

MEMORIA RAM

ALEGEREA DE MEMORIE RAM

Este recomandată cumpărarea a cel puţin 512 MB de memorie SDRAM (DDR2 sau
eventual DDR) pentru a beneficia de o rulare rapidă a programelor intensive (de ex.
cele de prelucrare audio-video sau grafică) şi a jocurilor de ultimă generaţie. Cu cît
cumpărăm mai multă memorie RAM, cu atît calculatorul va fi mai performant. În cazul
în care folosim calculatorul în mod frecvent pentru rularea unor jocuri nou apărute
este recomandat să cumpărăm cel puţin 1 GB de memorie RAM. Pentru a beneficia de
sporul de performanţă adus de configuraţia bicanal este recomandat să cumpărăm
un kit cu două module de memorie identice (de ex. un kit de 2 x 512 MB DDR2-800),
toţi producătorii oferind astfel de kituri.

Cumpărarea de module cu latenţe foarte mici este indicată doar dacă folosim
calculatorul pentru jocuri de ultimă generaţie şi avem neapărată nevoie de o
performanţă de vîrf. Preţul acestor module este evident mai mare decît al unor
module cu latenţe medii şi nu se justifică în cazul unei utilizări obişnuite a
calculatorului, dar plusul de performanţă obţinut este pe gustul utilizatorilor
entuziaşti.

UNITĂŢILE OPTICE

ALEGEREA UNEI UNITĂŢI OPTICE

Unităţile CD-ROM şi DVD-ROM sînt din ce în ce mai mult înlocuite cu unităţile care
permit atît citirea cît şi scrierea pe mediile optice, tendinţa favorizată de preţurile în
scădere atît pentru unităţile optice cît şi pentru mediile de stocare. Fiecare utilizator
trebuie să decidă în funcţie de nevoile sale specifice (stocarea de date descărcate de
pe internet, crearea de copii de rezervă, crearea de filme, de muzică, etc.) care este
tipul de unitate optică de inscripţionare (CD-RW sau DVD±RW) ale cărei caracteristici
i se potrivesc cel mai bine.

În situaţia în care folosim unitatea optică foarte mult pentru citirea de CD-uri (DVD-
uri) cu jocuri, filme sau muzică este indicat să cumpărăm alături de o unitate CD-RW
(DVD±RW) şi o unitate CD-ROM (DVD-ROM) special pentru acest tip de utilizare,
pentru a nu risca să defectăm o unitate mai scumpă (CD-RW, combo sau DVD±RW) în
cazul în care unul din CD-urile cu jocuri sau unul din DVD-urile cu filme se blochează
sau se sparge în unitate, eventualitate rară, dar care trebuie luată în calcul.

MONITORUL

ALEGEREA UNUI MONITOR

CRT

Rata de reîmprospătare a imaginii pe verticală suportată de un monitor CRT este


unul din cele mai importante criterii de selecţie a acestuia şi se măsoară în Hz (cicluri
de împrospătare pe secundă). O rată mică face că imaginea să pilpie (pentru că are
tendinţa să-şi piardă luminozitatea) şi ca urmare ochii vor obosi foarte uşor. O rată de
împrospătare optimă trebuie să fie de peste 75 Hz, dar este recomandată o rată
egală sau mai mare de 85 Hz dacă dorim să ne păstrăm ochii sănătoşi.

Un alt criteriu important în alegerea unui monitor este rezoluţia pe care o suportă.
Rezoluţia ne arată care este gradul de detaliere a imaginii afişate de un monitor. Cu
cît rezoluţia suportată este mai mare, cu atît imaginea este de calitate mai bună.
Rezoluţia măsoară numărul de pixeli (elemente constitutive ale imaginii) afişaţi pe
orizontală şi verticală. O rezoluţie de 1024 x 768 reprezintă un număr de 1024 de
pixeli afişaţi pe orizontala ecranului şi un număr de 768 de pixeli afişaţi pe verticală.
Există rezoluţii mai mici, de exemplu 800 x 600 (recomandată pentru monitoarele de
15") dar şi mai mari, de exemplu 1280 x 960. Rezoluţia optimă pentru un monitor
este legată de dimensiunea diagonalei ecranului acestuia. Monitoarele de 15" (inci)
suporta o rezoluţie de 1024 x 768, însă elementele imaginii afişate în această situaţie
sînt atît de mici încît o astfel de rezoluţie nu poate fi practic folosită, deci vom folosi
rezoluţia de 800 x 600. Pentru monitoarele de 17" rezoluţia optimă este de 1024 x
768. Rezoluţia este legată şi de rata de împrospătare, astfel că pentru fiecare
rezoluţie există mai multe rate de împrospătare suportate de monitorul CRT. De
exemplu un monitor CRT de 17" trebuie să suporte la rezoluţia de 1024 x 768 rate de
împrospătare de 60 Hz, 70 Hz, 72 Hz, 75 Hz, 85 Hz.

Suprafaţa ecranului unui monitor CRT este bombată, configuraţie datorată


construcţiei tubului catodic. În ultimii ani această bombare a fost mult diminuata în
aşa fel încît unele dintre monitoarele mai noi se definesc ca avînd un ecran plat
("flat"). Acest tip de monitoare are o imagine mai bună decît monitoarele la care
bombarea ecranului este mai evidentă.

Un alt aspect important care trebuie luat în calcul la achiziţionarea unui monitor
este respectarea de către producător a unor norme internaţionale de reducere a
radiaţiilor şi a consumului de energie. Monitoarele mai bune sînt cele la care se
specifică respectarea normei TCO 99 şi prezenţa caracteristicii "Low Radiation"
(radiaţie scăzută).

Este recomandată cumpărarea unui monitor CRT cu diagonala ecranului de 17 inci,


cu ecran plat şi care să suporte o rezoluţie de 1024 x 768 la o rată de împrospătare
verticală de 85 Hz. În plus el trebuie să respecte norma TCO 99 şi să fie eventual de
tipul "Low Radiation". Este de preferat să cumpărăm un monitor fabricat de o
companie cunoscută şi apreciată pentru calitatea produselor sale. Fiindcă un monitor
este o investiţie pe termen lung trebuie să fim siguri că imaginea pe care o afişează
este corespunzătoare cu dorinţele noastre. Înainte de a cumpăra monitorul putem
verifica calitatea imaginii (luminozitate, contrast, nuanţe de culoare) folosind un set
de imagini aduse cu noi pe un CD sau dischetă, imagini pe care le-am vizionat în
prealabil pe un monitor care le afişa corect.

LCD

Un monitor LCD este mai sănătos pentru ochi, iar datorită faptului că nu consumă
multă energie electrică îşi va amortiza costul în timp. Atunci cînd cumparăm un
monitor LCD trebuie să luăm în calcul nu numai preţul ci şi performanţele acestuia, în
aşa fel încît să îl putem folosi pentru toate aplicaţiile de calculator pe care le rulăm în
mod regulat. La fel ca în cazul monitoarelor CRT şi monitoarele LCD sînt cu atît mai
scumpe cu cît au diagonala mai mare.

În general monitoarele LCD au o rezoluţie recomandată (la care imaginea este cea
mai bună) şi este indicat sa ne gîndim bine dacă această rezoluţie se potriveşte cu
aplicaţiile (softurile) pe care le folosim. De exemplu o rezoluţie de 1024 x 768 este
adecvată pentru aplicaţiile de birotică şi jocuri, însă este insuficientă dacă avem de
gînd să folosim în mod curent aplicaţii de grafică profesională.

La cumpărarea unui monitor LCD mai trebuie să ţinem cont şi de un aspect foarte
important care derivă din tehnologia lor de funcţionare. Este vorba de aşa-numitul
"timp de raspuns" ("response time") care măsoară intervalul de timp în care un pixel
aprins (care emite lumină) de pe ecran se stinge şi apoi se aprinde din nou. Un
monitor cu timpul de răspuns de 16 ms sau mai puţin poate fi folosit cu performanţe
bune atît pentru jocuri cît şi pentru aplicaţii uzuale (birotică, grafică, etc.).
Monitoarele cu timpi de răspuns de peste 16 ms pot fi folosite cu rezultate bune doar
pentru aplicaţii uzuale, în cazul jocurilor apărînd fenomenul de "latenţa" (întîrziere) a
imaginii care face ca acţiunea jocului sa aibă de suferit. În concluzie, dacă folosim
calculatorul şi pentru jocuri trebuie să luăm un monitor LCD cu timpul de raspuns de
16 ms sau mai puţin, iar dacă folosim calculatorul exclusiv pentru aplicaţii obişnuite
putem lua un monitor cu timpul de răspuns de 25 ms, 30 ms, 35 ms, etc. În mod
evident, cu cît timpul de răspuns este mai scăzut cu atît monitorul este mai scump.

Una din problemele relativ frecvente în cazul monitoarelor LCD sînt aşa-numiţii
"pixeli morţi" ("dead pixels") care desemnează pixelii nefuncţionali de pe ecran.
Pixelii morţi sînt nişte zone punctiforme de pe ecran care nu mai răspund la acţiunea
curentului electric, ele avînd aceeaşi culoare (de ex. roşiatică) tot timpul, ceea ce
face ca aceste zone sa nu poată participa la formarea imaginii comandate de placa
video. Un anumit număr de pixeli morţi poate fi tolerat, mai ales dacă ei se găsesc la
periferia ecranului şi nu sînt situaţi unul lîngă altul. Prezenţa de pixeli morţi în număr
mare sau poziţionaţi în centrul ecranului este unul din motivele care îl îndreptăţesc
pe cumpărător să ceară schimbarea monitorului. Producătorii de ecrane LCD fac tot
posibilul ca monitoarele noi să nu aibă astfel de pixeli morţi, iar numărul celor care
apar în perioada de garanţie să fie cît mai mic. Producătorii specifică de obicei
numărul de pixeli morţi şi localizarea acestora pentru care un cumpărator poate sa
ceară înlocuirea monitorului în perioada de garanţie.

Atunci cînd dorim sa cumpărăm un monitor LCD trebuie neapărat să ne decidem


doar după ce am văzut modelul respectiv în stare de funcţionare şi asta pentru ca să
fim siguri că afişarea culorilor ca şi alţi parametri ai imaginii (luminozitate, contrast)
sînt în concordanţă cu aşteptările noastre. Eventual înainte de a lua decizia finală
putem să cerem să fie afişată pe ecran o succesiune de imagini (unele viu colorate,
altele în alb-negru) pe care le-am adus pe o dischetă sau un CD. În ceea ce priveşte
timpul de răspuns putem să luăm de bune specificaţiile producătorului, dar dacă
dorim să fim siguri că monitorul va afişa corespunzător jocurile nostre preferate va
trebui să-l rugăm pe vînzător să instaleze unul din aceste jocuri şi să observăm
singuri dacă specificaţiile tehnice sînt corecte.

Atunci cînd cumpărăm un monitor LCD mai trebuie sa luăm în calcul şi alte aspecte
cum sînt : posibilitatea de rotire, înclinare sau înălţare a ecranului ; mărimea
unghiului de vizibilitate în plan orizontal şi vertical ; ergonomia (poziţionarea
butoanelor de reglaj a imaginii, etc.) ; existenţa unui fin strat protector din sticlă
peste ecranul propriu-zis ; tipul de conectori pentru placa video (recomandat sa aibă
atît conector D-Sub cît şi DVI) ; soliditatea construcţiei ansamblului format din
monitor şi sistemul de sprijin.

UNITATEA DE DISCHETĂ
Un argument important în favoarea dotării calculatorului cu o unitate de dischetă
este faptul că o dischetă de start ("startup disk") pe care am instalat anumite fişiere
ale sistemului de operare poate fi folosită pentru pornirea calculatorului în cazul în
care întîmpinăm probleme la pornirea acestuia folosind sistemul de operare instalat
pe hardisc. De asemenea multe programe de tip antivirus folosesc dischete ("rescue
disks") pentru a restaura sistemul de operare după infecţia cu un virus.

TASTATURA , MAUSUL , JOYSTICUL


Tastaura şi mausul sînt componente esenţiale cu ajutorul cărora comunicăm cu
calculatorul şi îi dăm instrucţiuni. Ele se conectează prin intermediul porturilor PS/2
sau mai nou USB.La aceste două componente putem să facem economie, în sensul
că putem să cumpărăm piese mai ieftine fără ca acest lucru să afecteze performanţa
calculatorului sau sănătatea noastră. Tastatura trebuie încercată înainte de
cumpărare pentru a vedea dacă ne convine gradul de presiune care trebuie aplicat
tastelor şi în acelaşi timp să observăm dacă există elemente care nu ne convin în
configuraţia tastaturii (de ex. butoane prea mici sau inscripţionate cu litere înclinate).

În ultimii ani au fost aduse îmbunătăţiri tastaturii şi mausului. Cumpărarea unui


maus cu rotiţă de derulare ("scroll") reprezintă o decizie bună care nu ne obligă să
cheltuim foarte mulţi bani, însă aduce un plus de funcţionalitate. Cumpărarea unui
maus cu dispozitiv optic în loc de bilă, a unei tastaturi cu butoane suplimentare
pentru aplicaţii multimedia şi internet sau cumpărarea unui maus şi a unei tastaturi
cu conexiune prin radio ("wireless") reprezintă şi ele decizii bune, însă care în acelaşi
timp ne obligă să scoatem ceva mai mulţi bani din buzunar.

Joysticul ("joystick") este un dispozitiv folosit în jocuri (în special în simulatoarele


de zbor). Este recomandată cumpărarea unui joystic digital cu "throttle" (manetă de
gaze), "twist handle" (mîner rotativ), POV Hat (buton de schimbare rapidă a unghiului
de vizualizare) şi cu cel puţin 4 butoane programabile. Joysticul trebuie încercat
înainte de cumpărare şi se recomandă alegerea unui joystic rezistent şi ceva mai
greu (pentru stabilitate). Nu se recomandă cumpărarea unui joystic analog ieftin
pentru că de obicei acesta este greu de configurat cu precizie şi are tendinţa să se
strice uşor, fiind foarte fragil.

CARCASA ŞI SURSA DE ALIMENTARE


ALEGEREA CARCASEI SI A SURSEI DE ALIMENTARE

Carcasa include de obicei în preţul ei şi o sursă de alimentare (care este deja


fixată). Este însă posibil să cumpărăm o carcasă fără sursă sau o sursă separată pe
care să o montăm într-o carcasă pe care o avem deja.

Carcasele şi sursele mai ieftine sînt desemnate prin apelativul "no-name" ("fără-
nume", anonime, banale) pentru că nu sînt construite de o companie cu renume în
domeniu. Aceasta nu înseamnă că o carcasă "fără-nume" este prin definiţie proastă
sau că sursa de alimentare inclusă nu este fiabilă şi va ceda în scurt timp. Carcasele
şi sursele de alimentare (SA) sînt construite în conformitate cu nişte standarde
precise, care trebuie respectate indiferent de preţul final al produsului. De multe ori
SA "fără-nume" sînt construite de companii care construiesc şi SA scumpe, dar
pentru că o SA "fără-nume" nu este vîndută sub o marcă renumită ea va fi mult mai
ieftină, deşi conţine în mare aceleaşi componente ca şi o sursă scumpă.

Carcasele scumpe includ îmbunătăţiri de ordin utilitar (ventilatoare suplimentare


încastrate în panourile laterale, porturi USB şi FireWire pe masca frontală, panou de
control a turaţiei ventilatoarelor, filtru de praf, etc.) şi de ordin estetic (coloraţie
deosebită, geam lateral, lămpi cu neon la interior, etc.). Sursele de alimentare
scumpe (incluse sau nu în carcase scumpe) au şi ele îmbunătăţiri cum sînt : materiale
de construcţie mai bune (de ex. radiatoare din cupru pentru răcirea tranzistoarelor şi
diodelor), ventilatoare mai bune (performante şi silenţioase - prin reglarea automată
a turaţiei în funcţie de temperatura din interior), circuite de protecţie a sursei (şi
implicit a componentelor calculatorului) în caz de suprasarcini sau căderi de tensiune,
cabluri ecranate, etc.

Preţul unei carcase miditurn ce include şi o sursă de alimentare variază între 25


EUR şi 250 EUR. Fiecare utilizator trebuie să decidă, în funcţie de bugetul pe care îl
are la dispoziţie şi de experienţa sa anterioară care este suma pe care doreşte să o
dedice carcasei (şi sursei). Unii preferă să cumpere o carcasă mai scumpă pentru că
se tem că dacă ar cumpăra o carcasă "fără-nume" calculatorul nu va funcţiona la
parametrii maximi, deoarece în viziunea lor (sau ca urmare a experienţei lor) nu este
răcit corespunzător sau sursa de alimentare nu îşi îndeplineşte funcţia în mod optim.
Alţii (printre care se numără şi MunteAlb, autorul acestui manual) prefera să cumpere
o carcasă obişnuită şi să o întreţină corespunzător, iar cu economia făcută astfel să
cumpere un procesor mai performant. Preţul plătit pentru o carcasă sau o SA scumpă
este uneori exagerat chiar şi în cazul în care prezintă multe îmbunătăţiri fata de
corespondentele lor mai ieftine. Fiabilitatea unei SA este dependentă direct de gradul
de întreţinere a ei. O sursă ieftină întreţinută corespunzător va funcţiona mai bine
decît o sursă scumpă care nu este întreţinută deloc. În mod similar, degeaba
cumpărăm o carcasă scumpă care asigură o ventilaţie bună la interior, dacă lăsăm
componentele să se umple de praf ce va împiedica schimbul de căldură între ele şi
fluxul de aer ce trece prin carcasă.

Este recomandată cumpărarea unei carcase miditurn ("miditower") care să conţină


o sursă de alimentare în format ATX, avînd o putere de cel puţin 350 W şi o
intensitate a curentului de cel puţin 16A pe tronsonul de 12V. Dacă intenţionăm să
folosim un procesor Intel modern este bine să ne asigurăm că sursa are şi conectorul
auxiliar necesar pentru alimentarea acestor procesoare (cele mai multe surse, ieftine
sau scumpe, îl au). Cei care au de gînd să adauge multe componente la calculator
(de ex. mai multe hardiscuri, mai multe componente conectate prin USB, etc.) trebuie
să îşi cumpere o sursă cu o putere mai mare de 400W, pentru a fi siguri că sursa va
face faţă solicitărilor. O sursă de 450W este recomandată pentru utilizatorii care
doresc să-şi cumpere plăci video foarte performante. Acest lucru nu înseamnă că
dacă ne cumpărăm o sursă de 450 W ea va consuma 450 W în fiecare oră de
funcţionare a calculatorului. O astfel de sursa nu consumă decît necesarul de curent
pentru piesele instalate aflate în funcţiune. Dacă piesele instalate nu consumă decît
375 W pe oră, acesta va fi şi consumul de electricitate pe care îl vom plăti.

Cei care doresc să ştie exact cît de puternică trebuie să fie sursa computerului pe
care urmează să-l construiască pot vizita o pagină specială care le permite calcularea
puterii electrice totale în funcţie de consumul componentelor avute în vedere pentru
includerea în calculator.

PLACA DE SUNET, BOXELE, MICROFONUL

Dacă folosim calculatorul pentru aplicaţii multimedia obişnuite (ascultarea de


muzică în format MP3 şi vizionare de filme) şi pentru jocuri, nu este nevoie să mai
cumpărăm o placă de sunet separată, cea inclusă face faţă cu succes unor astfel de
sarcini în condiţiile în care avem un CPU puternic (cu frecvenţa de ceas de peste 1
GHz). Putem chiar să folosim la nivel de amator programele de creare de muzică şi de
editare audio (mixare).

Cei care sînt mai pretenţioşi în privinţa calităţii sunetului sau doresc să se ocupe
de prelucrare audio la nivel semi-profesionist sau profesionist au la dispoziţie o gamă
largă de plăci de sunet al căror preţ variază de la cîteva zeci la cîteva sute de EUR.
Cei mai cunoscuţi producători de astfel de plăci sînt Creative, M-Audio, Philips,
Terratec, Hercules şi Yamaha.

BOXELE

Boxele sînt o componentă esenţială a unui calculator folosit pentru aplicaţii


multimedia, dar în cazul lor putem face o mică economie. Ţinînd cont de faptul că
stăm foarte aproape de ele nu este nevoie ca boxele să aibă o putere foarte mare. Un
set de două boxe cu puterea de 3 W (2 x1,5 Waţi RMS) este suficient pentru
ascultarea de muzică sau pentru jocuri, chiar şi la această putere mică nefiind nevoiţi
să dăm volumul la maxim. Foarte multi producători de boxe exprimă puterea
acestora în Waţi PMPO, aceasta nefiind decît o stratagemă folosită în scopuri de
marketing. Este bine ca boxele să aibă şi un reglaj pentru başi şi de asemenea o
mufă pentru conectarea căştilor.

Cei care sînt mai pretenţioşi (şi au resurse financiare) îşi pot cumpăra boxe de
putere mare şi eventual sisteme care cuprind ansambluri compuse din patru sau cinci
boxe (numite "sateliţi") şi un dispozitiv special de redare a başilor ("subwoofer").
Aceste ansambluri alcătuiesc aşa-numitele sisteme 5.1 (5 sateliti + 1 subwoofer), 6.1
sau 7.1. Sateliţii se aranjează în jurul calculatorului în aşa fel încît utilizatorul să
experimenteze senzaţia de "imersiune" în atmosfera sonoră generată de o piesă
muzicală sau de un joc. În acest caz trebuie bineînţeles să fie cumpărată şi o placă de
sunet separată (cu performanţe cel puţin de nivel mediu - semiprofesional) pentru a
se asculta cu adevărat un sunet de calitate.

MICROFONUL

Este recomandată cumpărarea unui capset ("headset"), care este un ansamblu


format din căşti şi microfon, acesta din urmă aflîndu-se în vîrful unui braţ mobil
montat pe una din căşti. În cazul în care sesiunile de utilizare a căştilor sînt lungi (zeci
de minute sau ore) trebuie să cumpărăm căşti care să fie dotate cu o protecţie (un
colac din burete acoperit cu piele sau plastic) pentru urechi, în aşa fel încît să nu
avem dureri cauzate de presiunea căştilor pe pavilioanele urechilor. Ţinînd cont de
faptul că ansamblul căşti-microfon va fi manipulat de multe ori este de asemenea
recomandat să fie luată în calcul la cumpărare şi soliditatea construcţiei lui. În acest
sens este bine ca piesele de legătură dintre "potcoavă" (elementul care se sprijină pe
cap) şi căşti să fie solide, mai ales că aceste elemente sînt solicitate ori de cîte sînt
aranjate căştile în cazul folosirii în mod succesiv de către mai multe persoane. Firele
care intră în căşti nu trebuie să fie expuse la vedere (neprotejate), evitîndu-se astfel
agăţarea lor accidentală, iar firul care se conectează la mufa plăcii de sunet trebuie
să fie suficient de lung pentru a permite o poziţie confortabilă a utilizatorului în faţa
calculatorului.

MODEMUL ŞI PLACA DE REŢEA

CUMPĂRAREA UNUI MODEM

Este recomandată cumpărarea unui modem dial-up hardware intern. Dacă se


doreşte o mică economie se poate cumpăra un modem software intern. Un modem
nu este scump, însă "datorită" lui şi internetului este posibil să ajungem să cheltuim
sume mari pentru nota telefonică, sume pe care le-am putea folosi de exemplu
pentru a ne îmbunătăţi calculatorul. Evident ca o conexiune prin dial-up nu mai este
recomandată astăzi decît acolo unde nu exista o altă posibilitate.

IMPRIMANTA

GENERALITĂŢI

Imprimanta este componenta care ne permite să transferăm date (texte, scheme,


desene sau poze) de pe calculator pe hîrtie. De exemplu, o imprimantă ne permite să
transferăm pe hîrtie diverse texte descărcate de pe internet (articole, cărţi, etc.) şi în
acest fel le putem citi fără a ne obosi ochii.

ALEGEREA UNEI IMPRIMANTE

Cele mai ieftine imprimante nu costă mai mult de 60 EUR (inclusiv TVA) însă
adevăratul cost al unei imprimante este acela al cernelii pe care o foloseşte aceasta.
Un cartuş de cerneală original costă între 25 şi 40 EUR şi cu ajutorul lui se pot tipări
cam 200-300 de pagini de text (iar pozele consumă mai multă cerneală decît textul).
Există şi posibilitatea să cumpărăm un cartuş de cerneală original şi apoi să-l
reîncărcăm cu cerneală de mai multe ori (cu ajutorul unor truse de reîncărcare care
conţin un rezervor de cerneală şi o seringă specială) dar chiar şi aşa costul de tipărire
a paginilor este destul de mare.

O imprimantă este în general un accesoriu util şi merită să cumpărăm una dacă


folosirea ei justifică sumele de bani cheltuite periodic pentru cumpărarea cernelii.