Sunteți pe pagina 1din 20

1000 cuvinte (versiune imprimabilă)

and - şi to - la, spre, să in - în is - este you - tu that - acel/a it - el/ea he - el was - eram, era for - pentru on - pe, în, despre are - eşti, sunteţi, sunt as - ca with - cu his - al lui they - ei, ele I - eu at - la be - a fi, e this - acesta, aceasta have - am, ai, avem, aveţi, au from - de la, de pe or - sau, ori one - unu, unul had - am/ai/aţi/au avut by - lângă, aproape de, în apropiere word - cuvânt, vorbă but - dar, încât, în afară de not - nu, nici what - ce, care all - tot, toţi, toate were - eram, erai, eraţi, erau we - noi when - când your - al tău, al vostru can - pot, poţi, poate, putem, puteţi said - spus, zis there - acolo use - a folosi, folosinţa, a uza, uzură

each - fiecare which - care she - ea do - a face how - cum, cât de their - a/al/ai/ale lor if - dacă, deşi, cu condiţia că will - vreau, o să, dorintă, voinţă up - sus, în sus other - celălalt, cealaltă about - despre, prin, în jur de out - afară, în afară many - mulţi, multe then - atunci, aşadar them - ei/ele these - aceşti, aceste so - astfel, aşadar some - nişte, puţin, câţiva her - ea would - ar, ar fi make - a face, a produce like - ca, ca şi cum, a-i plăcea him - el into - în time - timp has - are look - a privi, privire, aspect two - doi, două more - mai mult write - a scrie go - mergi, a merge, a se duce see - a vedea number - număr, cifră no - nu way - drum, cale, rută could - aş/ai/ar/am/aţi putea people - oameni my - al meu than - decât first - primul, prima water - apă been - am fost call - a chema, chemare who - cine, care, pe care oil - ulei, petrol it's - este, sunt now - acum find - a găsi, a afla long - lung down - jos, în jos day - zi did - am/ai/a/aţi/au făcut

get - a primi, a ajunge come - hai, vino, a veni made - făcut, alcătuit may - pot, a putea part - parte, rol, a despărţi over - peste new - nou sound - sunet, zgomot, a suna take - a lua only - numai, singur little - puţin, mic work - lucru, a lucra, treabă know - a ştii, a cunoaşte place - loc, a plasa year - an live (adjectiv) - viu, activ live (verb) - a trăi, a locui me - eu back - înapoi, în spate, spate give - a da, a oferi most - majoritatea, cei mai mulţi, cel mai mult very - foarte after - după, după ce thing - lucru, obiect our - al nostru just - abia, chiar, tocmai name - nume, a numi good - bun, bine sentence - propoziţie man - om, bărbat think - a gândi, a cugeta say - a spune, a zice great - grozav, minunat where - unde help - ajutor, a ajuta through - prin much - mult, cât before - înainte, înainte de, în faţa line - linie right - dreapta, drept, corect too - şi, de asemenea mean - a însemna, a intenţiona old - vechi, bătrân any - orice, oricare same - la fel, acelaşi tell - a spune, a zice boy - băiat follow - a urmări came - am/ai/a/aţi/au venit want - vreau, doresc show - a arăta, a prezenta also - şi, de asemenea

around - pe aici, în jurul form - formă, formular three - trei small - mic, mărunt set - a pune, a aşeza, a monta put - a pune, a adăuga end - sfârşit, final, capăt does - face another - altul, altcineva well - bine large - mare, întins must - trebuie big - mare, vast even - chiar şi, până şi such - asemenea, astfel because - pentru că, deoarece, din cauza turn - a întoarce, a roti, a deveni here - aici why - de ce ask - a întreba, a cere went - a venit, a fost men - oameni, bărbaţi read - a citi need - a avea nevoie de, nevoie land - pământ, teren different - diferit, altfel home - casă us - noi move - a muta, a mişca, mutare, mişcare try - a încerca, a proba, încercare kind - bun, prietenos, amabil hand - mână picture - poză, tablou, pictură again - iar, din nou, iarăşi change - shimbare, a schimba off - închis, stins play - joc, a (se) juca spell - farmec, descântec, vrajă air - aer, atmosferă away - la depărtare, departe de animal - animal house - casă point - punct, scop page - pagină letter - literă mother - mamă answer - răspuns, a răspunde found - găsit, descoperit study - studiu, a studia, a învăţa still - încă, şi mai, totuşi learn - a învăţa should - ar trebui, s-ar cuveni

America - America world - lume high - înalt, sus every - fiecare, tot near - aproape, în apropiere, în vecinătate add - a adăuga, a aduna, a uni food - mâncare, hrană between - între, own - a poseda, a avea below - sub, dedesubt country - ţară plant - plantă, a planta, a sădi last - ultimul, cel din urmă school - şcoală father - tată keep - a păstra, a ţine, a menţine tree - copac, arbore never - niciodată start - start, început city - oraş earth - pământ eye - ochi light - lumină thought - gând, idee head - cap under - sub, dedesubt story - poveste saw - văzut, am văzut, zărit left - stânga, stâng, lăsat don't - nu fă few - puţini, câţiva while - în timp ce, pe când along - pe lângă might - poate, posibil, s-ar putea close - aproape, apropiat something - ceva seem - a (se) părea next - următorul hard - greu, dificil open - deschis, neacoperit example - exemplu begin - a începe, a debuta life - viaţă always - întotdeauna those - aceia, acelea paper - hârtie together - împreună, laolaltă got - am, am avut, avut group - grup, grupă often - des, adesea run - fugă, a fugi, a alerga important - important

until - până când children - copii side - latură, parte feet - picioare car - maşină, automobil mile - milă night - noapte walk - a merge, a se plimba, plimbare white - alb sea - mare began - a început grow - creşte, creştere, dezvoltare took - luat river - râu four - patru carry - a duce, a căra state - stare, condiţie, stat once - odată, odinioară, cândva book - carte hear - a auzi stop - oprire, a opri, a înceta without - fără second - secundă later - mai târziu, mai încolo miss - a lipsi, a-i fi dor de, a duce lipsa idea - idee enough - destul, suficient eat - a mânca face - faţă, chip watch - ceas, orologiu far - departe, îndepărtat really - chiar, într-adevăr, de fapt almost - aproape let - lasă, a lăsa above - sus, deasupra girl - fată sometimes - uneori mountain - munte cut - tăiat, tăiere, tăietură young - tânăr talk - a vorbi, a discuta soon - curând, în curând list - listă song - cântec being - existenţă leave - a lăsa, a părăsi family - familie body - trup, corp music - muzică color - culoare stand - a sta sun - soare

questions - întrebări fish - peşte area - suprafaţă, arie, zonă mark - semn, urmă dog - câine horse - cal birds - păsări problem - problemă complete - complet room - cameră, încăpere knew - ştiut, cunoscut since - din moment ce, dacă, de când ever - vreodată piece - bucată, porţie told - spus, zis usually - de obicei didn't - nu am friends - prieteni, amici easy - uşor, facil heard - auzit order - a comanda, a ordona, comandă, ordin red - roşu, purpuriu door - uşă sure - sigur, desigur become - a deveni top - vârf, capăt (de sus) ship - corabie, vapor across - vizavi, peste today - astăzi, azi during - în timpul, în timp ce short - mic, scund, scurt better - mai bun, mai bine best - cel mai bun, cel mai bine however - cu toate acestea low - jos hours - ore, ceasuri black - negru, tuciuriu products - produse happened - s-a întâmplat, s-a petrecut whole - întreg, în întregime, complet measure - măsură remember - a-şi aminti early - devreme waves - valuri, unde reached - ajuns, atins listen - a asculta wind (substantiv) - vânt rock - piatră space - spaţiu, loc covered - acoperit fast - repede, rapid, iute several - câtiva/câteva

hold - a ţine himself - el însuşi toward - spre, înspre, către five - cinci step - pas morning - dimineaţă, zori passed - trecut, depăşit true - adevărat hundred - o sută against - împotriva, contra table - masă north - nord slowly - încetişor money - bani map - hartă farm - fermă, gospodărie pulled - tras, retras draw - a desena voice - voce, glas seen - văzut, zărit cold - rece cried - plâns plan - plan notice - notificare south - sud sing - a cânta war - război ground - pământ, teren fall - a cădea, a pica, cădere king - rege town - oraş I'll - o să, voi unit - unitate, unitate de măsură figure - siluetă, formă, figură certain - sigur, asigurat field - câmp travel - a calători, călătorie, voiaj wood - lemn fire - foc, a da foc, a concedia upon - asupra done - făcut, terminat, încheiat English - engleză. Limba engleză road - drum, şosea, cale ten - zece fly - muscă, a zbura gave - dat (cuiva) box - cutie finally - în sfârşit wait - a ăştepta correct - corect, a corecta quickly - repede, cu rapiditate person - om, persoană

became - a devenit shown - arătat, demonstrat minutes - minute strong - puternic, viguros stars - stele front - faţă, în faţa, partea din faţă feel - a simţi fact - fapt inches - inches (unitate de măsură 1 inch=aprox. 3.5 cm) street - stradă, uliţă decided - decis, hotărât contain - a conţine course - curs surface - suprafaţă, arie produce (verb) - a produce, a crea, a genera building - clădire, bloc ocean - ocean class - clasă, lecţie, curs note - notă nothing - nimic rest - restul, a se odihni, odihnă carefully - cu grijă, cu atenţie scientists - savanţi, oameni de ştiinţă inside - înăuntru, pe dinăuntru wheels - roţi stay - a sta green - verde known - ştiut, cunoscut island - insulă week - săptămână less - mai puţin machine - maşină, aparat base - bază, fundaţie,a (se) baza ago - în trecut stood - stat, ridicat plane - avion system - sistem behind - în spate, înapoi, pe din spate ran - fugit, alergat round - rotund boat - barcă game - joc force - forţă, putere brought - adus understand - a înţelege, a pricepe warm - călduţ, cald common - comun, obişnuit bring - a aduce explain - a explica dry - uscat, sec though - deşi language - limbă

shape - formă, a da formă deep - adânc thousands - mii yes - da clear - evident, clar yet - şi totuşi government - guvern filled - plin, umplut heat - căldură full - plin hot - cald, fierbinte check - cec, cont, a verifica object - obiect, lucru am - sunt rule - regulă, lege among - între, printre power - putere, electricitate, a da drumul cannot - nu pot, a nu putea able - capabil six - şase size - mărime, măsură dark - întuneric, întunecat ball - minge, bilă material - material, substanţă special - special, deosebit, aparte heavy - greu, greoi fine - bine, bun pair - pereche, a împerechea circle - cerc include - a include built - construit, constituţie can't - nu pot, a nu putea matter - problemă square - pătrat perhaps - poate bill - factură, a factura felt - simţit suddenly - deodatată, din senin test - test, examen direction - direcţie center - centru, mijloc farmers - fermieri, ţărani ready - gata, pregătit anything - orice divided - împărţit general - general energy - energie, curent subject - temă, subiect Europe - Europa moon - lună region - regiune, zonă return - întoarcere

believe - a crede, a avea încredere dance - dans, a dansa members - membrii picked - ales, selectat simple - simplu, facil, uşor paint - vopsea, a vopsi, a picta mind - minte love - dragoste, iubire cause - cauză, motiv, a cauza rain - ploaie, a ploua exercise - execiţiu, a face sport eggs - ouă train - tren blue - albastru wish - dorinţă, a dori, a vrea drop - a scăpa, picătură developed - dezvoltat window - fereastră, geam difference - diferenţă distance - distanţă, spaţiu heart - inimă sit - a şedea sum - sumă, a suma, a aduna summer - vară wall - perete, zid forest - pădure, codru probably - probabil legs - picioare sat - aşezat, şezut main - principal/ă winter - iarnă wide - larg, întins written - scris length - lungime reason - motiv kept - ţinut, reţinut, păstrat interest - interest arms - mâini, braţe brother - frate race - concurs, a concura, rasă resent - a avea resentimente, a-i fi ciudă pe beautiful - frumos, minunat store - magazin, magazie, a stora job - slujbă, servici edge - margine past - trecut sign - semn, a semna record (substantiv) - înregistrare, raport, referinţă record (verb) - a înregistra finished - terminat, încheiat discovered - descoperit, revelat wild - sălbatic

happy - fericit, vesel, binedispus beside - lângă, pe lângă, în comparaţie cu gone - dus, pierdut, dispărut sky - cer, văzduh glass - sticlă million - milion west - vest lay - a aşeza, a întinde weather - vreme root - rădăcină, cauză instruments - instrumente meet - a face cunoştinţă, a întâlni third - al treilea months - luni paragraph - paragraf, alineat, frază raised - crescut, ridicat represent - a reprezenta soft - moale, fin, catifelat whether - dacă clothes - haine, îmbrăcăminte flowers - flori shall - o să, voi teacher - învăţător, profesor held - ţinut describe - a descrie, a explica drive - a conduce cross - cruce, a traversa speak - a vorbi, a grăi appear - a apărea, a părea metal - metal son - fiu either - oricare, fiecare ice - gheaţă sleep - somn, a dormi village - sat factors - factori, cauze result - rezultat, a rezulta jumped - sărit, repezit snow - nea, zăpadă, a ninge ride - a călări, a se da pe (bicicletă, motocicletă) care - grijă, a avea grijă de, a-i păsa de floor - podea, parchet hill - deal pushed - împins baby - bebeluş, prunc buy - a cumpăra century - secol, veac outside - afară, în afara everything - tot, totul tall - înalt already - deja instead - în schimb, în loc de

phrase - propoziţie, frază soil - sol, pământ, ţărână bed - pat copy - a copia, copie free - gratuit, liber, a elibera hope - speranţă, a spera spring - primăvară case - caz, casetă laughed - am/ai/a/aţi/au râs nation - naţiune, popor quite - foarte, destul de type - tip, soi, a scrie la maşină/tastatură themselves - ei înşişi/ele însele temperature - temperatură bright - strălucitor, vesel, isteţ lead (substantiv) - conducere, exemplu lead (verb) - a conduce, a guverna a duce la everyone - toţi/toate, toată lumea method - metodă section - secţiune lake - lac within - înăuntrul, în dictionary - dicţionar hair - păr age - vârstă amount - cantitate, sumă, valoare scale - scală pounds - livră (unitate de măsură a greutăţii) although - cu toate că, deşi per - după broken - stricat, spart, defect moment - moment, clipă tiny - mic, micuţ possible - posibil gold - aur milk - lapte, a mulge quiet - linişte, tăcere natural - natural lot - lot, mulţime stone - piatră act - act, document, a juca un rol build - a construi middle - mijloc, centru speed - viteză, velocitate count - a număra cat - pisică someone - cineva sail - a naviga, pânză (de corabie) rolled - rulat, rostogolit bear - urs, a duce, a susţine wonder - a se minuna, a se întreba, minune smiled - am/ai/a/aţi/au zâmbit

angle - unghi, a pescui fraction - fracţie, fracţiune, bucată Africa - Africa killed - omorât, ucis melody - melodie, cântec trip - excursie, călătorie, a (se) împiedica hole - gaură, groapă, vizuină poor - sărac, amărât let's - hai să fight - luptă, ceartă, a se lupta, a se certa surprise - surpriză, a surprinde French - franceză, francez died - a murit beat - ritm, bătaie, a bate exactly - exact, întocmai remain - a rămâne dress - rochie, îmbrăcăminte, a îmbrăca iron - fier couldn't - nu am/ai/a/aţi/au putut fingers - degete row - rând, a vâsli catch - a prinde, captură climbed - urcat, escaladat wrote - am/ai/a/aţi/au scris shouted - strigat, urlat continued - continuat itself - însăşi, însuşi else - altfel, altceva plains - câmpii gas - gaz, benzină England - Anglia burning - arzând, arzător, urgent design - a proiecta, proiect joined - unit, reunit foot - picior law - lege ears - urechi grass - iarbă you're - tu eşti grew - am/ai/a/aţi/au crescut skin - piele valley - vale cents - cenţi key - cheie presidents - preşedinţi brown - maro trouble - necaz, problemă, a crea probleme cool - mişto, răcoros, răcoare cloud - nor lost - pierdut sent - trimis symbols - simboluri, semne

wear - a purta (haine) , a uza, uzură bad - rău, imoral save - a salva experiment - experiment engine - motor alone - singur drawing - desen, schiţă east - est pay - a plăti, plată signal - semnal, a face semn, a semnaliza touch - a atinge, atingere information - informaţie express - rapid, a exprima mouth - gură equal - egal yourself - tu însăşi control - control, a controla practice - a exersa, exerciţiu, practică report - raport, a raporta, a pârâ straight - drept, direct, sincer rise - ridicare, a (se) ridica, a (se) scula statement - declaraţie, relatare stick - băţ, bucată, a lipi party - petrecere, serbare, a petrece seeds - seminţe suppose - a presupune, a crede woman - femeie coast - coastă, ţărm bank - bancă, a merge la bancă period - perioadă, punct, epocă wire - sârmă, a telegrafia choose - a alege clean - curat, a face curat visit - vizită, a vizita bit - bucăţică whose - a cui received - primit garden - grădină please - a mulţumi, a satisfice, te rog strange - straniu, ciudat, străin caught - prins fell - doborât, căzut team - echipă God - Dumnezeu captain - căpitan direct - direct, franc, a direcţiona ring - inel, a suna serve - a servi child - copil desert - deşert, a părasi, a abandona increase - a creşte, spori history - istorie

cost - cost, a costa maybe - poate business - afacere, firmă, întreprindere separate (adjectiv) - separat, distinct separate (verb) - a separa, a despărţi bread - pâine uncle - unchi hunting - vânând, la vânătoare flow - a curge, curs lady - doamnă students - studenţi human - om, uman art - artă feeling - sentiment, presimţire supply - a furniza, a aproviziona, provizii corner - colţ electric - electric insects - insecte crops - recolte tone - ton, nuanţă hit - a lovit, lovitură sand - nisip doctor - doctor, medic provide - a furniza, a aproviziona won't - nu voi/vei/va/vom/veţi/vor bones - oase tail - coadă board - tablă, scândură modern - modern, contemporan compound - compus, tabără mine - al meu wasn't - nu am/ai/a/aţi/au fost fit - potrivit, bun, a potrivi addition - adăugare, adaos, adunare belong - a aparţine, a ţine de safe - ferit, sigur, în siguranţă soldiers - soldaţi guess - a ghici, a presupune, presupunere silent - tăcut, mut trade - comerţ, schimb, a schimba, a tranzacţiona rather - mai degrabă compare - a compara crowd - mulţime poem - poezie, poem enjoy - a (se) bucura de, a (se) delecta cu elements - elemente indicate - a indica except - în afară de, cu excepţia, fără expect - a (se) aştepta la flat - plat, neted seven - şapte sense - simţ, semnificaţie, a simţi

string - şnur, sfoară, aţă blow - lovitură, şoc, a sufla famous - faimos, cunoscut value - valoare, a valora, a apreciat wings - aripi movement - mişcare exciting - excitant, pasionant branches - ramuri, crengi thick - gros, dens, des blood - sânge lie - minciună, a minţi spot - pată, a păta, a zări bell - clopot fun - distracţie, haz loud - gălăgios, ţipător consider - a lua în consideraţie, a se gândi la suggested - sugerat thin - slab, subţire position - poziţie, locaţie, a poziţiona entered - intrat fruit - fruct tied - legat rich - bogat, luxos, avut dollars - dolari send - a trimite sight - vedere, privire, privelişte chief - şef Japanese - japonez, limba japoneză stream - pârâu, apă curgătoare, a curge plants - plante eight - opt major - major, important observe - a observa necessary - necesar, musai weight - greutate, povară, importanţă meat - carne lifted - ridicat process - proces, a procesa army - armată, oaste hat - pălărie, căciulă, şapcă property - proprietate particular - pretenţios, exact swim - a înota, înot terms - termeni current - actual, curent park - parc, a parca sell - a vinde shoulder - umăr industry - industrie wash - a spăla, spălare block - a bloca, bucată de spread - a întinde, a împrăştia

wife - nevastă, soţie sharp - ascuţit, isteţ company - companie, firmă radio - radio we'll - noi vom action - acţiune, faptă capital - capitală, capital factories - fabrici settled - instalat, aşezat, fixat yellow - galben isn't - nu este southern - din sud, sudic truck - camion printed - tipărit, imprimat wouldn't - nu voi/vei/va/vom/veţi/vor ahead - înaintea, în faţa chance - şansă, noroc born - născut level - nivel, neted, echilibrat France - Franţa repeated - repetat column - coloană, stâlp western - vestic, din vest church - biserică sister - soră various - divers, diverşi agreed - convenit, de acord opposite - contrariu, opus wrong - greşit, fals, incorect chart - diagramă, grafic prepared - pregătit pretty - drăguţ, frumos, plăcut solution - soluţie fresh - proaspăt, curat shop - magazin, prăvălie especially - în special, mai ales shoes - pantofi, papuci actually - de fapt, într-adevăr nose - nas afraid - speriat, înfricoşat dead - mort, decedat sugar - zahăr adjective - adjectiv office - birou huge - enorm, uriaş gun - pistol, armă, revolver similar - asemănător, similar death - moarte score - punctaj, scor, partitură forward - înainte, îndrăzneţ stretched - întins experience - experienţă, întâmplare, a încerca

rose - trandafir allow - a permite, a da voie fear - frică, teamă, a-i fi frică de workers - muncitori, lucrători Greek - grec, grecesc, limba greacă women - femei led - condus, dus, guvernat march - marş, mers, a mărşălui northern - nordic, din nord create - a crea, a genera british - britanic difficult - greu, dificil match - meci, chimbrit, a împerechea win - a câştiga, victorie doesn - t steel - oţel total - total, complet, în întregime deal - afacere, tranzacţie, a trata cu determine - a determina, a stabili, a hotărâ evening - seară, amurg rope - funie, sfoară cotton - bumbac apple - măr details - detalii, amănunte entire - tot, în întregime, întregul corn - porumb, mălai substances - substanţe smell - miros, a mirosi, a adulmeca tools - scule, unelte conditions - condiţii cows - ciori track - urmă, a urmări arrived - ajuns located - localizat, găsit seat - scaun, loc de şezut division - împărţire, branşă, divizie effect - efect underline - a sublinia, a sta la baza view - vedere, privelişte, opinie angry - supărat, mânios bored - plictisit both - ambii, ambele, amândoi bottom - fund, bază break - pauză, a sparge, a strica browse - a se uita la, a trece prin category - categorie click - clic, a face clic daughter - fiică dessert - desert drink - băutură, a bea flight - zbor Friday - vineri

guy - tip, individ happiness - fericire, bucurie joy - bucurie, fericire mail - poştă, a trimite prin poştă Monday - luni news - ştiri, actualităţi review - a trece în revistă, a recenzia Saturday - sâmbătă science - ştiinţă september - septembrie sex - sex slowly - încetişor spring - primăvară, arc stress - stres, presiune, a accentua stuff - material, chestier, a umple Sunday - duminică suppose - a presupune, a crede taste - gust, a gusta tax - taxă, impozit, a impozita tea - ceai Thursday - joi translator - translator, traducător transport - transport, a transporta troops - trupe Tuesday - marţi