Imposibil

Fanfic
by Andru

Dragostea indelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu

pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu
necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Dragostea nu cade niciodată.

(Epistola I catre Corinteni a Sfantului

Pavel, Capitolul 13, Versetele 4, 5, 8)
Prefata

Te-ai gandit vreodata cum este sa iubesti?

Multi mi-au pus aceasta intrebare. Mai ales cei ca
mine, cei cu inimile inghetate. Raspundeam fara sa
ma gandesc. Pe atunci, consideram ca tot ce se
spune despre dragoste este un fel de roman
siropos, o exagerare.
Pana acum.
Am tresarit, auzind sunetul usor al pasilor. Se
apropiau. Cu miscari incete si cu ochi de un carmin
inghetat, se apropiau usor, asa cum se apropia
moartea mea. Stiam ca asa avea sa se intample.
Stiam ca aveam sa mor din momentul in care am
vazut-o, dar nu am sovait.
Ceasul batu de sapte ori, sunetele grele atarnand
in vazduhul intunecat.
Am inchis ochii.

Rezumat: Edward este un puternic si respectat membru Volturi,

specializat in spionaj si infiltrare, datorita darului sau de a citi minti. Dar
cand Aro il trimite impreuna cu Jasper, Emmet si Jane intr-o misiune care le
implica pe fetele umane Rosalie si Alice Cullen si Isabella Swan, lucrurile se
complica. Vor reusi Bella si Edward sa fie impreuna? Sa reuseasca
imposibilul?
Capitolul 1 - Nici sa nu te gandesti
E.PDV.
Tavanul are 673 de crapaturi.
Mi-am plimbat din nou privirea pe sărmanul tavan
care nu prezenta nimic nou, delectandu-mă din greu cu
plictiseala. Apoi m-am rasucit pe partea cealalta, oftand,
cu mainile sub cap, ceea ce cauza cateva scartaituri
patului cam vechi, dar care imi placea. Eram singurul
vampir din palat care avea un pat, ceea ce, recunosc, ma
face un ciudat. Pur si simplu, dupa o zi obositoare, imi
placea sa ma trantesc pe pat si sa ma odihnesc, daca nu
pot dormi.
Dar astazi nu fusese o zi chiar atat de obositoare.
Numai doi-trei vampiri vagabonzi si un singur vampir
talentat convins sa intre in clanul nostru, clanul Volturilor.
Cateodata ma intreb cum am ajuns aici, un fel de
ministru sau vicerege al Volturilor. Nu gasesc un raspuns
care sa ma multumeasca. Ca toate raspunsurile, nu?
Dar de aici gandurile imi aluneca pe un drum periculos.
La povestea mea, care nu trezeste decat alte intrebari
fara raspuns.
Imi aduc aminte foarte putine din viata mea umana,
scurta, sfarsita la doar 17 ani. Muream de febra spaniola
intr-un spital din anul 1918, iar unul de-ai nostri m-a
transformat, dar apoi a plecat. M-a lasat singur, fara nicio
cunostinta despre lumea noua din care faceam acum
parte. Totusi, in fata ochilor parca imi sclipesc si acum
niste ochi aurii, sub un par blond... Un vegetarian care
muscase un om. Si se controlase! Am scuturat din cap,
deviam de la subiect.
Peste catva timp mi-am dat seama ca aveam un talent. Si
unul foarte util, deoarece cand m-am intalnit cu Aro, care
are o abilitate similara cu a mea, mi-a propus imediat sa
ma alatur lor. Atunci nu prea stiam nimic despre ei. Cu
timpul, am invatat ca tot ce conta eram noi. Nu trebuia sa
lasam pe nimeni sa puna in pericol existenta noastra, a
vampirilor.
Recunosc ca nu este vorba doar de asta. Ne place sa fim
puternici, iar cu atata incredere si control in maini este
greu sa ramai cinstit. Eu stiu asta cel mai bine, care aud
si cel mai insignificant lucru care le trece prin cap...
Acesta este un motiv pentru care sunt un fel de...
hmmm... Print al Volturilor, ca sa spun asa. Ei se tem de
mine, stiind faptul ca eu as putea sa dezvalui toate
secretele, si-mi considera puterea prea folositoare ca sa
ma distruga. Cu ajutorul lui Alec si Jane, n-ar fi greu. Dar
cand Aro incepuse sa ma iubeasca ca pe un fiu, respectul
lor crescuse.
Si aici iar gandirea mea analitica nu se impaca cu inima.
Nu stiu de ce nu pot sa-i intorc sentimentele lui Aro. Pur si
simplu, nu-mi place de el. Imi aminteste de un sarpe cu
clopotei.
Nu l-am mai lasat de mult timp sa-mi afle gândurile prin
contact fizic, deoarece mi-e frica de ce va descoperi. In
rest, Aro era simpatic. Incercam sa ma port cu prietenie si
iubire fata de el, si se pare ca mergea din moment ce Aro
parea chiar incantat.
Poate am devenit un mincinos foarte bun in ultimii
aproape 100 de ani.
De fiecare data cand ma uit din ansamblu la viata mea,
pare perfecta. Un membru onorific al Volturilor, bogat,
iubit...
Dar nu degeaba am spus pare. Nu este perfecta.
Intotdeauna am un sentiment ciudat, de gol, ca si cum
ceva imi lipseste, ceva vital. Nu pot fi fericit, cum ar
trebui sa fiu. Atunci imi inabus melancolia inapoi in inima
inghetata si incep sa-mi enumar toate...
- Edward!
N-am raspuns.
- Edward, stiu ca esti acolo, deschide!
Am ignorat ciocaniturile mai departe, la fel cum faceam si
cu gandurile persoanei respective.
 - Eddie, daca nu raspunzi acum, sa stii ca Volvo-ul tau
frumos s-ar putea sa explodeze, si ma intreb cum ti-
ar pica asta la inima!
- Nu te atinge de masina mea! Si nu-mi mai spune
Eddie! am marait enervat, ridicandu-ma incet din pat
si descuind usa.
Emmet arata ca intotdeauna, cu un zambet mare si
prostesc pe fata. Niciodata nu ma simt ca un intrus in
gandurile lui. El nu gandeste niciodata ceva care nu poate
fi spus cu voce tare.
- Stii, multumesc totusi ca nu ai spart usa. Chiar nu
aveam chef sa instalez una noua, i-am spus pe
jumatate in gluma pe jumatate in serios, in timp ce
se strecura inauntru.
Puterea lui Emmet nu era una speciala. Nu avea o
abilitate psihica, ci pur si simplu o forta fizica iesita din
comun, cu care sunt sigur ca usa mea ar fi fost aschii. El
si Felix imparteau puterea asta, dar ca si mine, Emmet nu
il prea place pe nici unul din Volturi. Se ferea de Aro, dar
pe mine nu ma putea evita. Fusesem surprins ca cineva o
ura pe Jane atat de tare, dar m-am imprietenit cu el si
chiar ne simteam bine impreuna, desi Emmet este un
mare... prost.
Intotdeauna cand ma gandesc la el, mintea imi aluneca si
spre felul in care a fost transformat. Pe Emmet il gasise
un vampir necunoscut, in padure, pe moarte din cauza
unui urs. Il muscase si fugise. Semana atat de bine cu
povestea mea, cat si situatia si reactia salvatorului.
Aveam ciudatul sentiment ca era unul si acelasi.
- Hei! Eddie! Trezeste-te!
Am tresarit si am incercat sa ma focalizez pe prezent.
- Emmet, nu-mi mai spune Eddie!
Nickname-ul asta tampit chiar ma calca pe nervi.
- Ok, dar fii si tu atent! Vrei sa iesim putin seara asta?
spuse el smecher, facandu-mi cu ochiul.
Iesitul insemna vanat la Emmet. Dar chiar nu aveam chef
acum. In ultimii ani, vanam tot mai rar. Nu suportam sa
vad imaginile din mintea victimei, sa-i aud gandurile
uimite... Simteam ca-mi pierd, incet-incet, umanitatea. Si
nu voiam asta. Imi doream sa fiu om cu toata puterea,
ceea ce presupun ca ma ridica la gradul de extra-
ciudatenie. Toti vampirii pe care ii cunosc se cred
superiori oamenilor, dar eu nu. Noi nu avem suflete. Nu
avem sansa de a ajunge intr-o alta viata dupa... moarte
sau ce om fi facand noi, ci suntem condamnati la un etern
regret.
Cateodata ma simt furios impotriva misteriosului meu
salvator. De ce nu m-a lasat sa mor atunci cand trebuia?
- Um, nu cred ca am chef in seara asta, Emmie, i-am
spus incercand sa par ca regret, dar accentuand pe
Emmie.
Emmet se ridica de pe pat, cu o expresie intre
dezamagire si enervare.
Nu va fi usor. Am oftat in anticipatie.
- Vine si Jasper, spuse el, incercand sa fie calm. Tu
niciodata nu vii. Sunt destul de sigur ca n-ai mai
vanat de 2 luni! Ce naiba se intampla cu tine?! Si nu-
mi mai spune Emmie!!
Am pufnit. Macar acum vedea cum ma simt eu cand sunt
chemat cu nickname-ul ala tampit.
Dar... Doua luni?
Ei, nici chiar asa...
- Ai nevoie de energie. Si Aro, Caius si Marcus sunt
ingrijorati din cauza ta. Vino sau jur ca am sa-ti bag
sangele cu forta pe gat! Ai sa ajungi atat de slabit
incat...
- Bine, bine, vin! i-am spus tare, intrerupandu-l plictisit
din discursul lui care se lungea mai mult decat de
obicei.
Pana la urma, aveam nevoie de putin vanat, nu? Un
singur om, un criminal. Toti ma numeau in joaca
Criminalul de criminali.
Cred ca este al treilea lucru care ma face o ciudatenie.
Stiu sa ma controlez la mirosul oamenilor, ma si
antrenasem special pentru asta, ceea ce ma facea un fel
de spion al clanului. Eram trimis sa ma amestec printre
oameni si sa aflu ce mi se spunea. Desigur ca aveam un
mare avantaj prin micul meu mare dar.
Dar nu asta ma face ciudatenia. Ma rog, este unul din
motive, dar faptul ca omor numai oameni care nu merita
sa traiasca si care, daca sunt lasati in viata, omoara alti
oameni, ma deosebeste de ceilalti. Ei nu inteleg de ce fac
asta.
Este doar din cauza ca, pur si simplu, parca crima se
transforma intr-un act de caritate cand scapi lumea de un
ticalos.
In rest, oamenii... sunt niste fiinte interesante, dar foarte
previzibile. In toti anii acestia am auzit totul despre ei si
mai mult decat atat. Toti superficiali si...
- Edward! Atunci... haide, spuse Emmet si ma trase
repede dupa el, inainte sa ma razgandesc.
In sfarsit mai iese si el... La naiba, ma ingrijoreaza rau
pustiul asta. Jasper mai merge, desi am impresia ca il
cam urmeaza pe nebunul asta, dar Eddie este un ciudat.
Dar un ciudat simpatic, de altfel, gandea Emmet.
- Emmet, mersi, dar nici macar in ganduri sa nu-mi
spui Eddie! i-am zis nervos in timp ce pasii nostri
repezi rasunau pe coridoarele de marmura.
- Scuze, pustiule, dar gandurile nu mi le poti controla.
ranji el trantind usa grea si privind in toate partile.
- Transformarea in vampir nu ti-a imbunatatit atentia,
spuse o voce amuzata de sub un copac.
- Jasper!
Jasper se ridica de pe banca si se duse langa Emmet. Nu
am putut sa nu observ contrastul dintre ei. Emmet era
inalt, muschiulos si masiv, cu un par cret si negru, iar
Jasper era inalt si subtire, cu un par blond de ca de
miere. Dar nu numai ca aparente erau opusi, ci si la
caractere. Emmet era indraznet, glumet si galagios iar
Jasper era precaut, timid, si foarte perceptiv. Banuiesc ca
aceasta calitate i-a dat puterea care o are acum,
abilitatea de a simti si a manipula sentimentele celor din
jur. Iar povestea lui, de asemenea, era ciudat de
asemanatoare cu a noastra. Nu puteam scapa de
prostescul sentiment ca vampirul blond care incercase sa-
l ajute nu era altul decat salvatorul meu si al lui Emmet.
- Hei, Edward.... spuse el putin surprins ca iesisem din
carapace, cum spunea Emmet.
- Da, stiu, am raspuns strambandu-ma la exclamatia
gandita.
- Deci, unde mergem? intreba Emmet nerabdator.
- Hmm, eu ma duc prin cartierele rau-famate, stiti voi
de ce... am raspuns si m-am indreptat cu viteza
normala pe o strada laturalnica.
- Stai ca vin si eu! spuse Jasper si ajunse intr-o
secunda langa mine.
- Eu ma gandeam sa caut un barosan (traducere: un
grasan suculent), dar n-am chef sa stau singur, se
stramba si Emmet si aparu langa mine, ranjind ca
intotdeauna.
Am oftat incet in tacerea care se asternuse, exceptand
gandurile lor, desigur, pe care incercam sa le blochez.
Iarasi ma bantuia sentimentul acela ciudat ca nimic nu
avea nici un rost. Ma simteam straniu de singur, de parca
traiam intr-o lume paralela cu a celorlalti, o lume in care
locuiam numai eu.
- V-ati gandit vreodata la dragoste? intreba brusc
Jasper, facandu-ma sa tresar.
I-am scanat gandurile, curios sa aflu ce l-a determinat sa
puna aceasta intrebare destul de delicata.
As vrea sa simt si eu asta, dar nu din partea altora. Cand
am trecut pe langa cuplul de langa salcie, emanau atata
fericire si dragoste...
Ah.
Simtise dragostea dintre doi oameni. Am prins si o
imagine cu cei doi, din amintirile lui.
- Recunosc ca da, spuse Emmet dupa o secunda de
gandire. Dar nu numai sex, ceea ce cred oamenii ca
inseamna, ci dragoste adevarata. Nu am intalnit pe
nimeni pana acum care...
Emmet tacu, lasand propozitia in aer. Pe strada
intunecata, cuvintele pluteau greu in aer, lasandu-ne pe
toti usor surprinsi ca Emmet chiar... putea sa fie serios.
- De parca tu nu crezi la fel ca ei, il tachina Jasper
dupa un moment.
Emmet ii trase un ghiont, strambandu-se.
Cateodata chiar sunt curios sa aflu, cum este... Dar toate
fetele pe care le-am intalnit pana acum sunt atat de...
snoabe. Le pasa doar de haine si de corpul lor, gandea
Emmet mai departe, cu dezamagire.
Sunt total de-acord cu tine, Emmet. Gandurile femelelor
vampiri pe care le intalnisem, incluzand si fetele umane,
erau atat de superficiale si nu le interesa ceva profund
sau cu adevarat frumos, ci doar aventuri de o noapte.
Dar am deschis gura sa vorbesc si eu, deoarece Emmet si
Jasper ma priveau intrebator.
- Nu stiu, nu m-am gandit prea mult la asta, am
recunoscut, vocea mea sunand ciudat in noaptea
instelata. Cu siguranta as vrea sa am pe cineva dar...
Emmet, sa stii ca aveai dreptate mai devreme.
Oricum, este aiurea sa-i auzi gandurile, ea s-ar
supara. Ca in romanele alea siropoase. Am impresia
ca dragostea este un sentiment supra-estimat.
- Nu cred, murmura Jasper. Sentimentul era atat de
intens... Eu ma gandesc deseori la asta. As vrea sa-l
simt eu, pe propria... inima, rase el la sfarsit.
Toti trei mergeam incet pe strazile intunecoase, si ii
auzeam gandind la fel ca mine, si anume ca, nu stiu din
ce motiv, aceasta discutie avea sa fie una pe care nu
aveam s-o uitam.
Mi-am ridicat privirea in sus, la stele, si am oftat.
Bataile a doua inimi, una din ele accelarata si doua minti
se auzeau de dupa colt.
Ha! Cum tremura! Uite-o. De parca.... se auzeau
gandurile unui barbat necunoscut, pline de satisfactie si
anticipatie.
Nu! De ce am luat-o pe aici? Mi s-a mai spus ca nu e in
siguranta. Dar trebuia sa ajung acasa, si asta era o
scurtatura. Iar acum... sunt moarta!
Am tresarit la gandurile disperate ale fetei care era
atacata de monstrul care nu era cu nimic mai bun decat
mine. M-am simtit mai bine cand mi-am dat seama ca
macar aveam s-o salvez pe fata fara aparare.
Sa inceapa spectacolul. Edward, esti primul, se auzira
gandurile lui Emmet.
Am dat coltul si m-am apropiat de cei doi. Barbatul o
inghesuia pe fata speriata intr-un colt in momentul in care
mi-am pus mana pe umarul lui si l-am smuls de langa ea.
El zbura prin aer pe niste cutii, iar fata ma privi cu ochii ei
albastri mariti de soc. Era draguta.
OMG! Are ceva putere in el... Si este atat de dragut. Cred
ca are sa-l bata mar. Poate vom fi prieteni. Nu stiu, dar
numarul...
Ok. Nu mai este draguta.
- Fugi, i-am spus incruntat.
Reactia ei speriata nu ma dezamagi.
- Pleaca, am marait din nou.
Ea se misca in sfarsit, culegandu-si poseta de jos. Iar in
ciuda furiei si fricii instinctive care ii umpleau gandurile,
murmura in timp ce disparea pe strada principala:
- Multumesc.
Max se ridica in sfarsit de pe cutiile de unde il aruncasem,
si incepu sa urle injuraturi pe care nu le auzi decat pe la
parcarile de camioane. Se repezi cu pumnul ridicat, dar
Jasper il prinse din spate si il tranti jos.
Cine sunt astia? Puterea asta este... inumana. Si ce vor
sa-mi faca! La naiba, ma sperie cum se uita la mine, ca la
o cina...
M-am crispat la vederea ochilor mei negri in gandurile lui,
iar Jasper scoase un marait usor. I-am ascultat gandurile
indurerate de frica pe care o simtea victima.
Jasper indura ceva mai rau decat mine. El simtea durerea,
groaza, frica oamenilor pe care ii vana, ceea ce il
innebunea. Eu ramaneam doar cu gandurile, si nu ma
plang.
Emmet nu prea avea probleme. Il ridica pe om in sus si se
apleca deasupra gatului lui...
M-am simtit rau cand gandurile se intrerupsera, cand
inima nu-i mai batu. Dintr-un motiv pe care nu-l
intelegeam, ma simteam enervant de trist. Vinovat.
Si ca sa-mi inec gandurile, m-am lasat prada simturilor, si
am devenit ceea ce incercam cu disperare sa neg, ceva
de care imi era frica.
Am devenit un vampir insetat de sange.
***
In timp ce alergam pe strazile pustii ale Volterrei, alaturi
de Emmet si Jasper, inabusind viovatia care ma calca pe
nervi, telefonul imi vibra in buzunar. Ne-am oprit, iar eu
am scos telefonul din buzunar sub privirile lor curioase.
- Aro, am spus incet.
Nu-i de bine, frate, gandi Emmet.
Sper ca n-am dat de belea. Jasper se ingrijora si el.
Soneria incepea sa ma enerveze, asa ca am apasat pe
buton si am dus telefonul la ureche.
- Edward! Unde sunteti? comanda vocea melodioasa a
lui Aro, dar de data asta, amabilitatea lui obisnuita
inlocuita cu reflexii de manie.
- Am iesit putin in oras.
- Sper ca n-ati vanat. Stii ca este interzis...
- Stiu Aro. Ma crezi in stare de neascultare? Stii cat te
respect...am spus mieros. Pur si simplu ne plictiseam
in palat, asa ca i-am luat pe Jasper si Emmet la o
plimbare.
- Tocmai acum v-ati dus toti trei, mormai el. Ei bine,
am nevoie sa veniti in momentul asta acasa. Am o
misiune importanta sa va dau, mai spuse el si
inchise.
Oftand, am inchis si eu, si am indesat telefonul inapoi in
jacheta.
- Eh, nu este chiar atat de interzis. Doar tu esti... Seful
nr. 2, nu?! Daca tu ai facut-o... murmura Emmet.
 - Nu te ingrijora Emmet. Voi sa stati cat mai departe
de el. Sa nu va atinga, priceput? Stiti ca Aro, cand
am intrat in clan, a promis ca nu ne va citi gandurile
decat cu acordul nostru, iar dupa cate stiu eu, se tine
de cuvant, i-am linistit in timp ce ne reluam goana.
- Ma intreb ce misiune este, spuse si Jasper
deschizand usa grea.
- Nu stiu. Probabil alta chestie de spionaj, am spus
dand din umeri plictisit.
- Dar vrea sa ne trimita pe toti trei! zise Emmet
ridicand o sparnceana in timp ce ne puneam
mantiile.
- Cu atat mai bine, am replicat in soapta.
Ne apropiam de biroul sau resedinta lui Aro. Ne-am facut
niste mutre serioase si am intrat, cu privirile in pamant.
- Ce voiai sa ne comunici, stapane? am intrebat pe un
ton usor interesat, pe cand le scanam ingrijorat
gandurile.
Oh doamne. Plictiseala are sa ma omoare intr-o zi, daca
este posibil...
Marcus, te inteleg mai mult decat poti crede.
Este chiar periculos, cred. Trebuie distrusi toti. Dar nu
suntem siguri daca stie, in memoria vampirului vagabond
de astazi nu parea ca fata sa constientizeze.... Aro inca
intorcea problema pe toate fetele.
Cateodata Aro ma enerveaza. Imediat ce a vazut un om
langa cativa vampiri imediat ei sunt implicati. Ma indoiam
ca lui Aro ii va place in mod deosebit acest comentariu al
lui Caius cand il va atinge pentru a-i afla gandurile.
- Oh. Buna Edward, Jasper, Emmet, spuse Aro
ridicandu-si chipul din cartile de pe masa bogat
sculptata. Va trimt intr-o misiune de verificare. In
amintirile unui vampir nomad, cel de astazi, am gasit
mai multe amintiri cu partenerii Cullen, Esme si
Carlisle, impreuna, in aceeasi casa, cu trei fete
umane. Ele nu pareau speriate, dar suspectam ca ele
stiu ceva. Vreau ca voi trei si Jane sa mergeti acolo si
sa rezolvati aceasta problema.
La naiba, la naiba, la naiba! Nu vreau sa ma duc cu Jane.
O urasc!
Emmet striga cu atata intensitate in gandurile sale de ma
miram ca nu se auzea in tot palatul.
Of, nu cu Jane, te rog. Chiar nu imi place de ea, Jasper
avea ganduri mai putin violente, daca pot sa spun asa.
Si oricum, recunosc ca sunt de partea lui Emmet.
La naiba, la naiba, la naiba!
Nu-mi place deloc de Jane. Este invidioasa deoarece i-am
luat locul de favorita a lui Aro. Ea avea o abilitate foarte
puternica, putea sa te faca sa simti durere, la propriu, un
fel de antiteza a talentului lui Alec, geamanul ei, care iti
taia toate simturile. Dar, desigur, era doar o iluzie a
mintii. Si sincer, talentul i se potrivea, asa cum era ea,
mica de statura si cu ochii aceia cruzi.
Jane isi facu aparitia din spatele lui Marcus, zambind usor.
Dar era doar de fatada.
Nu-mi place de astia trei deloc. Mai ales de ciudatul de
Edward. Ma indoiesc ca voi putea sa lucrez cum trebuie
cu ei. Dar macar, poate am sa pot sa-l fac pe Edward sa
regrete anumite lucruri cu o anumita putere de-a mea...
- Desigur, stapane, am raspuns toti patru in cor.
I-am aruncat lui Jane o privire nu chiar prietenoasa.
- De ce te uiti asa, Edward? intreba Aro, interesat.
- Jane spera anumite lucruri care nu cred ca au sa ma
faca sa ma simt bine, am spus, buzele curbandumi-
se intr-un zambet siret.
- Vai, Jane draga! Sa nu faci asa ceva, te rog! Stii cat il
stimez pe Edward. Sper sa va intelegeti.
Vocea lui Aro era plina de candoare si surpriza. Era ciudat
sa-i auzi gandurile. Desi pare ca se preface, Aro este pe
jumatate sincer cand face pe candidul si bunul Aro. Doar
ca viclenia a luat controlul asupra impulselor care se
puteau considera, ma rog, stiti voi, benefice pentru
oameni.
Jane dadu din cap, fulgerandu-ma cu o privire furioasa in
timp ce incerca sa-si controleze gandurile.
 - Locatia este Forks. Veti pleca peste 2 ore, la ora 6
dimineata. Povestea oficiala este ca parintii vostri
sunt plecati si ati fost trimisi sa locuiti in casa unui
unchi mort. Va inscrieti la liceu si faceti tot posibilul
sa va apropiati de Rosalie si Alice Cullen, cat si de
Bella Swan, spuse Caius pe un ton de parca citea
stirile.
- Nu sunt in relatii de rudenie? am intrebat,
ascunzandu-mi surpriza.
- Nu. Esme si Carlisle Cullen le-au adoptat pe fetele
umane orfane Rosalie si Alice la o varsta frageda, dar
fara sa anunte pe nimeni sau sa le transforme. Ne
este teama ca ele stiu despre natura parintilor lor, iar
aceasta inseamna ca sunt o amenintare si trebuie ori
transformate, ori eliminate. Bella Swan este o
prietena de-a lor foarte intima, aproape ca o fiica,
dar care are parintii ei si nu a putut fi adoptata.
Trebuie sa va dati seama daca ele stiu. In cazul unui
raspuns pozitiv, ne sunati iar noi va vom da
instructiuni in continuare. Daca nu stiu, de
asemenea, ne sunati iar noi vom face ce credem de
cuviinta, termina Marcus cu un oftat plictisit.
- Duceti-va sa impachetati. Va rog sa treceti pe la mine
inainte de a pleca, zise Aro dulce si ne facu cu mana.
Toti patru am mers tacuti pe coridoarele de piatra, in pas
normal. Jane inca nu se impacase cu gandul ca urma sa
vina cu noi trei, si imi adresa tot felul de insulte, enervata
de „darul meu stupid”,
Jasper si Emmet se gandeau ca va fi o aventura
interesanta.
Eu nu prea eram de acord. Uram sa fac liceul, din nou si
din nou, iar acum, trebuia sa incerc sa ma apropii de
niste...
Am tremurat la gandul de niste fete vopsite si machiate
cu un strat de 10 cm care radeau si si susoteau in timp ce
eu faceam pe prostul.
Ne-am despartit fiecare la camerele noastre, tot fara
niciun cuvant.
La vederea camerei pe care aveam s-o parasesc in
curand, ma apuca un fel de tristete. Nu voiam sa plec.
Era o camera simpla, cu multe carti si CD-uri de muzica.
Cu un pian si un pat... de care avea sa-mi fie dor.
Oftand, mi-am aruncat fara sa ma uit prea bine hainele in
valiza, si am ingramadit si CD-urile si cateva carti in alta.
Am mai adaugat Ipod-ul si cateva obiecte personale si...
Ta-daa! am terminat. In 10 minute.
M-am trantit pe pat, si l-am lasat pe Debussy sa-mi umple
cele 2 ore de plictiseala care ma asteptau ca bratele
deschise.
***
Cand in sfarsit am deschis ochii, evadand din vraja
muzicii, si m-am uitat la ceas...
- La naiba!
Era ora 6 si un sfert dimineata! Trebuia sa fiu acolo acum
15 minute!
Mi-am aruncat mantia neagra peste hainele de pe mine
(noroc ca aveam pantofii pusi) si mi-am tras valizele,
izbind incet usa cu piciorul.
Se pare ca toti ma urasc.
Usa era incuiata. Am tras un picior usii de se deschise cu
un pocnet puternic. Noroc ca s-a stricat numai broasca. Si
eu care il criticam pe Emmet de violenta excesiva.
Intr-o secunda am ajuns in biroul lui Aro. Jasper si Emmet
ma privira usurati, iar Jane surase aroganta.
Si te mai crezi asa destept?
M-am strambat.
- Iarta-ma stapane. Ascultam muzica si nu am obervat
cat de repede trece timpul, am spus facand o mutra
spasita.
Aro ma privea putin rece.
- Sper ca este ultima data, spuse el.
Oricum, nu era suparat chiar asa de tare. Cateodata este
util sa citesti ganduri. Stii intotdeauna ce sa faci sau sa
spui.
- Cu siguranta, stapane, am raspuns.
 - Poftim cheile de la casa din Forks. Plecati cu avionul
la 6:45. Aici aveti acte de care aveti nevoie, spuse
Aro impaciuitor de la biroul lui si intinzandu-mi un
plic plin de hartii.
- Multumim, am raspuns in cor.
- Va doresc un voiaj placut, spusera in cor la randul lor
Marcus, Caius si Aro.
- Sa ne vedem cu bine, spuse Jane.
O sa-mi fie dor de Edward. Un tanar atat de... Of, Edward,
oricat de folositoare este puterea ta, trebuie sa recunosc
ca este enervanta cateodata, gandi Aro zambind mental
in timp ce ieseam din sala grandioasa.
Of, Eddie, ahhhh, vreau sa spun Edward, se balbai Emmet
in gand cand imi vazu privirea ucigatoare, ai ajuns exact
la timp. Marcus incepea sa aiba o expresie nu prea
favorabila pentru tine.
Edward, ai ajuns la timp. Incepea sa-mi fie frica ca nu vei
mai prinde avionul, gandi Jasper amuzat.
Sper ca macar sunt niste fete dragute. Macar sa am cu
cine vorbi. La ce s-a gandit Aro cand m-a trimis in
misiune cu trei baieti?!
Jane inca nu se impacase cu situatia. Nu ne vorbi deloc
nici in masina, nici in avion. Emmet si Jasper pariau in
fata TV-ului dinauntru, la care era un meci, ceva ce ma
lasa rece, iar Jane citea langa mine.
Stiam ca Jasper nu statea excelent cu auto-controlul, dar
cum fusese antrenat destul de bine nu parea sa aiba
probleme cu mirosul oamenilor de pe scaune. Emmet era
cam in aceeasi situatie. Eu sunt mandru cateodata,
recunosc, de a avea aceasta capacitate de auto-control
mai ridicata.
Asta se datora si pentru ca, la inceput, ma hranisem cu
sange de animale. Dar dupa ce am intrat in clanul
Volturilor, nu a mai fost necesar, iar cum vanam rar si
numai oameni rai...
Pe cine pacalesc. Inca ma simt vinovat de toate mortile
pe care le-am pricinuit. Dar nu-mi dau seama cu
exactitate de ce. Este natura mea sa fac asta. Fac asta de
aproape 90 de ani. Atunci, de ce trebuia sa fiu ciudatul cu
mustrari de constiinta?!
Oftand, mi-am pus castile la urechi si m-am cufundat in
melodii de Paramore, care imi exprimau sentimentele din
acest moment foarte bine.
Jane se foia langa mine, enervata de ghinionul pe care il
avea. La fel eram si eu, sincer. De ce s-a nimerit ea cu
mine si Jasper si Emmet?
Nu-i corect.
Dar cand in sfarsit am ajuns in Washington, am incercat
cu disperare sa blochez toate gandurile fetelor din
aeroport. Mi-am luat bagajele repede si am tulit-o inainte,
lasandu-i pe Jasper si Emmet razand.
Afara ne astepta o masina. Trebuie sa recunosc, Aro este
un organizator impecabil. Ne-am urcat in masina, eu
langa soferul morocanos, si am lasat plictiseala si dorinta
somnului sa ma cuprinda.
Dar am deschis ochii chiar cand intram in Forks. Nu stiam
nimic despre acest oras, asa ca toti patru l-am studiat cu
uimire... si incantare.
Era ploios si verde. Ploua si ploua, si iar ploua. Fara pic de
soare. Un loc perfect pentru vampiri. Carlisle si Esme
Cullen au gusturi foarte utile.
Dar era putin ciudat, atat de verde si tacut, atat de diferit
de Italia, in care trebuia sa stam in palat mai tot timpul
daca nu voiam sa le dam oamenilor un atac de cord la
vederea unor oameni stralucitori mergand pe strada. Am
chicotit putin gandindu-ma la reactia lor.
Masina opri in fata unei case incapatoare si frumoase, cu
ferestre mari.
Am coborat toti si i-am multumit soferului, care ne
raspunse cu alte cateva mormaituri. Si cand te gandesti
ca motivul starii lui proaste era din cauza ca sotia lui nu-i
facuse cafeaua cum trebuie in dimineata asta...
- Wow, scoase Jane in sfarsit un cuvant.
- Dublu wow, spuse Jasper, privind in jur.
- Triplu wow, spuse Emmet razand.
 - Cvartuplu wow, am spus si eu, examinand ciudatul
oras verde.
- Ce-ai spus? intreba Emmet uimit.
- Cvartuplu, inseamna de patru ori, am spus dandu-mi
ochii peste cap si descuind usa casei.
Am pasit toti inauntru, cercetand cu privirea sufrageria
larga si mobilata cu stil.
- E super, spuse Jane.
- Dap, fu de acord Emmet.
- Hai sa ne vedem camerele, am propus eu.
Dadura tacuti din cap si am urcat scarile. Erau patru usi
aliniate in fata noastra.
Aro este un geniu, gandi Jane cand deschise prima usa si
dadu peste o camera in care domina culoare bej si auriu,
in stilul blanii de tigru.
- Ai dreptate, i-am spus.
Ea se uita urat, dar nu rezista mult si navali in camera,
deschizand dulapurile si indesand haine din greu.
Oftand, am deschis a doua usa.
- Asta cu siguranta este camera mea, striga Emmet
vesel si sari pe canapeaua rosie, mare si flexibila.
Camera avea si un TV foarte mare, jocuri video, aparate
de gimnastica, culori tipatoare... ce mai, visul lui Emmet
devenit realitate.
L-am lasat sa sara ca un copil mic prin camera si ne-am
indreptat spre a treia usa. Jasper o deschise si am privit
curiosi inauntru.
Pe pereti era o culoare frumoasa de albastru, pe birou un
calculator, o canapea in culori pale...
- Definitiv camera mea, pufni Jasper si isi tari bagajele
inauntru.
Oftand pentru a mia oara in aceeasi zi, am deschis ultima
usa, camera mea.
Aro chiar este un geniu.
Peretii erau albi, de care atarnau picturi din natura, foarte
frumoase. Un sistem audiu hiper-mega-extra-super, doua
birouri, unul cu calculator, rafturi multe pentru CD-uri, un
pian... si un pat.
Mai ca-mi venea sa sar in sus ca Emmet.
Mi-am aruncat rapid hainele in dulapul mic (stia el ca nu
am haine asa de multe), am scos teancurile de CD-uri din
valiza si le-am asezat frumos pe rafturi, mi-am pus
lucrurile prin sertare si...
Logic, m-am prabusit in pat.
Dar n-aveam sa stau acolo pentru mult timp.
- EDDIEE!!
Emmet dadu buzna la mine in camera, fericit ca un copil
de Craciun.
- Este super tare la mine! La tine...
Se intrerupse uitandu-se in jur.
Wow.
- Este exact pe gustul tau, traduse el afirmatia din
ganduri.
- Stiu, imi place la nebunie, am zambit eu de pe pat,
incercand sa ignor un anumit nickname....
Vorba lui Jane, wow din nou. Are si pat?! Edward este
serios deranjat.
- Nu sunt, m-am aparat facand pe suparatul.
- Hei baieti, aparu si Jasper zambitor, asezandu-se pe
canapea. Pur si simplu imi ador camera. Aro a facut o
treaba super cu aranjatul, trebuie sa-i multumim.
- Dap, spuse Emmet, privind pe geamul larg spre
padurea verde si frumoasa.
Si ca sa nu ramanem incompleti, pe usa aparu si Jane. Era
atat de scunda in comparatie cu Emmet.
- Wow, e tare si la tine, Edward, comenta ea amabila.
Amabila? Ce-a patit Jane?
Sper ca surpriza nu mi se citeste pe fata.
- Nu stiam ca tu canti la pian, adauga ea zarind pianul
din colt.
- Ohoho, striga Emmet, razand zgomotos. Neaparat
trebuie sa-l asculti. Canta incredibil, si isi scrie
propriile compozitii!
Oh, Emmet am sa te omor....
Usor, frate, ma avertiza el prin ganduri, nu te uita asa la
mine. Ce am facut?
Asta fu ultima picatura.
- Ce ai facut??! Asta intrebi? Pai, sa vedem, imi spui
Eddie, dai buzna la mine in camera si ii spui lui
Jane... am marait la el, nervos.
Jasper incepu sa rada, trimitandu-mi valuri de calm.
Te enervezi atat de usor, gandi el.
- O sa trebuiasca sa-mi canti intr-o zi, facu Jane senina,
ignorand mica mea iesire. Acum trebuie sa ne
pregatim pentru scoala, cu carti si caiete etc, spuse
ea, parand bucuroasa in legatura cu asta.
- N-am niciun chef, ofta Jasper.
- Nu mai spun de mine, facu Emmet cu ochii lui
rosiatici plini de groaza la gandul de cumparaturi.
- Poate mai tarziu? am intrebat eu dornic.
- Lenesilor, se stramba ea. Ma voi duce eu si voi
cumpara si pentru voi.
- Multumiiiim, am spus noi in cor.
Jane disparu si peste cateva secunde i-am auzit masina
pornind.
M-am intors spre cei doi.
- Serios, ce s-a intamplat cu ea? am intrebat ironic.
- Putina simpatie nu strica, zambi Jasper. Am facut-o
sa se poarte mai... frumos.
Emmet rase.
- Tare! Oricum n-as vrea sa traiesc cu o scorpie sub
acelasi acoperis.
Folositoare putere empatia asta.
- Ok, eu cred ca ma duc sa ma bucur de niste jocuri
video super, spuse Emmet si se ridica de pe pat.
Poate nu e chiar asa de ciudat. Pana la urma, am sa-mi
iau si eu un pat.
- Bravo, Emmet! am inceput eu sa rad.
El doar isi dadu ochii peste cap.
Cititor enervant de minti, gandi el sarcastic in timp ce
fugea la el in camera.
- Cred ca ma duc si eu, spuse Jasper privind in jos, ma
asteapta o multime de carti.
- Nici o problema, am raspuns.
Si asa am ramas singur cu dragul meu pian.
M-am asezat in fata lui, plimbandu-mi usor mainile pe
clape. Era perfect acordat. Am inceput un cantec cu o
tema familiara, plictiseala.
Si in timp ce melodia se precipita, ma gandeam tot mai
mult la misiune, la fetele pe care trebuie sa le verificam.
Nu stiu de ce, dar aveam un sentiment bun in legatura cu
toata tarasenia.
Dar am oftat cand m-am gandit la chinurile ce ma
asteptau maine.
Liceul.
Dar nu numai liceul, ci prima zi de liceu.
Maine va fi o zi lunga.

Capitolul 2 – Mia cantante

- Oh, haide odata Edward. Pune-ti lentilele alea de
contact mai repede, vom intarzia, se auzi vocea
ascutita a lui Jane de la intrare.
- Imediat, am raspuns absent.
M-am uitat din nou in oglinda, privindu-mi imaginea
completa.
Culoarea de verde a lentilelor de contact era
asemanatoare cu culoarea ochilor mei umani, caci o
cautasem incapatanat prin toate nuantele de verde de la
magazin, si cand ma uitam in oglinda, vedeam ceea ce
ar fi trebuit sa fiu. Exceptand paloarea de creta si
frumusetea inumana. Pe sub lentilele si negarea propriei
naturi, eram tot un monstru. Am ridicat incet mana si am
pus-o pe sticla rece, in loc de a o sparge, un impuls ciudat
si prostesc...
Dar am pufnit la vederea parului meu de o culoare
ciudata de bronz, care orice ii faceam, statea ciufulit ca o
capita de fan.
Un junghi de durere ma strafulgera brusc, si am scapat
un geamat.
- Jane, te spun lui Aro! m-am plans in timp ce imi luam
rucsacul si ma indreptam spre usa.
- Da, bebelusul mic ma spune lui taticu’ , facu ea
razand.
- Hai Edward, spuse Emmet.
Puteam sa spun ca era destul de nerabdator sa le
intalneasca pe tintele noastre. Desi Emmet este un
profesionist, cateodata lasa sentimentele proprii sa
altereze importanta unei misiuni.
Am mormait pe sub barba in timp ce ma asezam in
scaunul soferului din Volvo-ul meu argintiu, si porneam
motorul. Ca de obicei, am depasit limita vitezei in timp ce
conduceam spre Iadul Forks. Intr-un oras atat de mic nici
nu aveam nevoie de harta ca sa gasesc liceul. Si privit din
ansamblu, asa verde si cetos, totusi este un oras frumos.
Am parcat langa o camioneta Chevy rosie, batrana de
cand lumea. Am pufnit la o asemenea masina. De fapt,
cam toate masinile din parcare erau de genul. A mea
iesea in evidenta, dar nu aveam de gand sa renunt la
masina mea pentru asta. Ma intreb ce reactie vor avea la
Jeepul lui Emmet si Audi-ul lui Jane.
Imediat ce am iesit din Volvo, toate privirile se focalizara
pe noi, dar eu nu le-am intors si am cercetat liceul. O
colectie de case asortate, din caramizi de culoare
castanie, acoperita de copaci. In caz de expunere, riscul
nu e mare si se poate iesi usor...
Jasper imi trase un ghiont. Mi-am amintit ca eram
extraterestri pentru o zi. Bun lucru ca nu vanasem prea
mult, iar ochii ne erau usor rosii, si nu se observau de
dupa lentile. Daca erau rosii complet, ar fi distrus lentilele
in trei ore.
M-am pregatit pentru ce urma, luand o gura de aer si...
„Ce dragut este cel cu ochii verzi!!”
„Mama cat este de frumos. Trebuie neaparat sa-i dau
numarul meu.”
„Ce ochi albastri are blondul!”
„Cel blond este si el dragut, dar nu l-as compara cu
roscatul...”
Roscatul? Va rog! Nu ma jigniti!
„Wow, cred ca cel masiv este campion de box sau ceva
de genul...”
„ Roscatul ma face sa ma topesc...”, facu o fata scunda si
cu un par salbatic.
„Sper ca o sa ma prezinte cineva la toti „Cel brunet este
muschiulooos. Il ador. E atat de sweet...”
„Fata cu par blond-castaniu pare foarte draguta. Am sa
vreau sa ma imprietenesc cu ea.”
„Cred ca ala il bate pe Mike in 2 secunde”, gandea un
baiat de langa un Ford ruginit.
„Cea cu ochii negri ma da pe spate.”
„Fetele sunt proaste, mie nu mi se pare ca sunt draguti,
sunt prea... perfecti. Cu siguranta au facut operatii
estetice...”, gandea un baiat cu o fata ca de bebelus ce se
parea sa fie Mike cel invidiat.
Am pufnit. Cate explicatii puteau gasi oamenii ca sa se
simta mai bine.
„Sper sa aiba vreo ora cu mine...”
Am alungat toata vorbaria prosteasca din capul meu,
inainte ca superficialitatea si prostia sa ma innebuneasca.
Am grabit pasul spre secretariat, lasandu-i pe Jasper si
Emmet sa se amuze din nou de ura mea fata de atentie
excesiva.
In sfarsit, am intrat in camera mica si calda. Mirosul
femeii plutea in aer, facandu-l pe Jasper sa se incordeze
usor, si am vazut cum gandurile ii alunecau spre lucruri
cam neplacute pentru secretara. I-am tras un ghiont.
- Scuze, murmura el rusinat.
Ura cand trebuia sa fie dadacit.
- Buna ziua, spuse Jane amabila. Noi suntem Jane,
Emmet, Jasper si Edward. Suntem elevii noi aici.
Trebuie sa-i multumesc lui Aro ca a trecut actele pe
numele meu, desi eu fiind seful misiunii, este putin logic.
Ochii mici si caprui ai femeii ne privira pe rand, marindu-
se.
Doamne, sunt atat de frumosi. Decupati din Weekly. Mai
ales Edward. Dar este prea tanar, revino-ti!
Aproape mi-am dat ochii peste cap.
- Oh, salut, copii. Eu sunt Doamna Cope. Sper ca va
place aici. Poftiti orarele voastre si 4 harti ca sa va
puteti orienta. Si aici sunt formularele pe care trebuie
sa mi le predati la sfarsitul zilei dupa ce fiecare
profesor le semneaza, spuse ea in timp ce ii inmana
lui Jane o multime de hartii.
Ne sublinie pe harta traseul, spuse cateva scurtaturi, iar
la sfarsit ne ura o zi buna la liceul Forks.
De parca eu as putea avea o zi buna intr-un liceu.
Dupa ce am iesit din secretariat, sunt sigur ca nu mai
aveau mult si privirile ne gaureau, iar ochii posesorilor
cadeau din orbite, de atat holbat. Cat de tipic oraselor
mici ca Forks.
- Hei, tu ce ai acum? intreba Emmet dupa ce isi studie
orarul.
- Um, Engleza, am spus dupa ce mi l-am verificat si
eu.
Te rog sa nu aiba si Jane, te rog sa nu aiba si Jane, te rog
sa nu aiba si Jane....
- Ce coincidenta! Asta am si eu, zambi Emmet, in timp
ce mie imi venea sa-i sar de gat.
- Se pare ca trebuie sa va duceti in cladirea numarul 3,
spuse Jane dandu-mi o harta din cele patru.
- Mersi Jane. La revedere! i-am salutat pe cei doi care
aveau Trigonometria impreuna.
Am chicotit usor. Jane si Jasper au ora impreuna. Daca
Jasper nu ar fi avut abilitatea lui extrem de utila, nu cred
ca ar supravietui.
- Pa, spuse Jasper facand o mutra de martir.
Dupa ce ei se indepartara, Emmet si eu am inceput sa
radem.
- Trebuie neaparat sa aflam cu a decurs ora lor
impreuna, spuse Emmet printre chicote.
- Da, dar ai vazut ce fata a avut Jasper?
Razand veseli, ne-am indreptat spre cladirea nr. 3,
ignorand toate gandurile si privirile. Dar pe sub veselia
debordanta, recunosc ca si eu ma simteam nerabdator sa
intalnesc obiectivele misiunii.
Cand am intrat in clasa, la toti elevii le pica gura
deschisa. Gandurile fetelor erau deja prea posesive, si ma
miram cum de nu isi frang gaturile ca sa ne vada din
banca din spate, in care ne dusesem dupa ce ii dadusem
formularul Domnului Mason, fara alte prostii despre
prezentari.
Lista de lecturi nu este grea deloc. Desi pun pariu ca
Emmet imi va cere o copie a rezumatelor.
- Edward!
- Da, am raspuns pe un ton prea jos pentru urechile
umane.
- Ca un prieten bun ce-mi esti, imi vei imprumuta si
mie rezumatele, nu? spuse Emmet facand o mutra
de catelus.
Imi scapa un chicotit. Emmet este atat de previzibil.
- Mai vedem, i-am soptit deschizand cartile din care nu
aveam sa aflu nimic nou.
In timp ce profesorul palavragea despre importanta
lecturii, Emmet ma implora sa accept prin ganduri, si alte
metode, mai putin pasnice, folosite de obicei in wrestling.
Dar nu m-am dat batut si m-am incapatanat mai departe
in raspunsul negativ.
Cand in sfarsit se suna, am tasnit amandoi din banca, cu
viteza umana, desigur, inainte sa ne atace toata clasa.
Cand am iesit afara, ploua. Emmet deschise umbrela,
renuntand la cicaleala, iar eu m-am uitat pe orar.
- Spaniola, am oftat.
- Trigonometrie, ofta si el la randul lui.
- Ne vedem mai tarziu atunci, i-am spus si am impartit
formularele si hartile.
- Pa, spuse el si o lua in alta directie.
M-am uitat din nou pe harta si am luat-o spre dreapta,
pregatindu-ma de plictiseala. Stiam Spaniola la perfectie,
iar in mintea mea deja se ridica optiunea chiulitului.
Ei, nu chiar din prima zi, Edward!
- Hei, salut, esti unul din elevii noi, nu? se auzi vocea
unui baiat zambitor de langa mine.
- Da. Eu sunt Edward Masen, am spus politicos,
strangandu-i mana.
Sunt destul de sigur ca multa lume merge in spatele
nostru doar ca sa auda conversatia.
- Mike, spuse el. Imi pare bine sa te cunosc.
Nu-mi pare chiar asa de bine. Ce naiba vad fetele la el si
ceilalti? Sunt ciudat de... perfecti. Acum serios, chirurgie
estetica?! Dar popularitatea merita sacrificii, cred.
Gandurile ii erau o totala antiteza fata de purtarea si
cuvintele lui prietenoase. Iar faptul ca vorbea cu mine
doar ca sa se bucure de popularitatea nedorita care o
aveam nu ma facea sa-l plac mai mult.
- Deci, ce ora ai acum? intreba el mai departe.
- Spaniola.
- Oh, pacat, eu am Engleza. Dar Jessica are Spaniola,
ea ar putea sa-ti mai arate locurile pe aici.
In timp ce Mike vorbea, fata aceea scunda si cu un par
salbatic aparu din spatele nostru cu un zambet urias.
- Salut, sunt Jessica, spuse ea intinzand mana.
- Edward, am raspuns rece, o reactie la gandurile ei.
- Hmm, eu am Istorie, spuse Mike, jucand parere de
rau. Este in partea cealalta, sper ca ne vedem mai
tarziu, continua el zambitor si se indrepta in alta
directie, facandu-ne cu mana.
- Pa, am spus si eu, enervat de toata mascarada.
- Deci, de unde v-ati mutat? incepu Jessica
„vanatoarea”.
- Um... din Chicago, am raspuns, privind stropii de
ploaie starnind cercuri in baltile de pe asfalt, si
contand pe inspiratia de moment.
- Da? Ce tare, facu ea, subtil dandu-mi o invitatie sa
continui.
- Parintii nostri sunt plecati in strainatate si pana cand
se intorc, locuim aici in casa unui unchi care a murit,
am explicat plictisit.
Ea dadu din cap.
Doamne, are niste ochi atat de frumosi... Si un par. O sa-i
fiu recunoscatoare lui Mike o mie de ani ca m-a
prezentat. Edward nu....
Am blocat palavrageala fara sens inainte sa innebunesc
de tot. Dar din fericire pentru mine, am ajuns in sfarsit in
clasa, unde ea isi lua locul obisnuit si incepu sa
chicoteasca langa o alta fata care nu parea sa-i dea
atentie. M-am prezentat in fata tuturor elevilor (te urasc
Doamna Goff!) si m-am dus in spatele clasei, din nou
povestea cu holbatul repetandu-se.
Cam asa trecura si Trigonometria si Sportul. Cred ca am
facut cunostinta cu jumatate din scoala, si nu mai aveam
mult si imi venea s-o iau la fuga de atata vorbarie si
trivialitate. La modul serios, innebuneam. Si ma indoiesc
ca este bine sa innebunesti un vampir. Mai ales fetele...
Cred ca am refuzat cateva duzini de intalniri. Voiam
liniste! De ce nu ma lasau in pace? Discretia si izolarea
sunt importante intr-o misiune, nu?
Cand in sfarsit m-am intalnit cu Jasper, Emmet si Jane
eram epuizat. Ei nu pareau sa fi avut probleme cu
atentia. Desigur, ei nu vedeau fanteziile populatiei
feminine la vederea noastra, ca mine. De fapt, lor chiar le
placuse. Cand imi vazura mutra, incepura din nou sa
rada.
Jasper isi folosi abilitatea si ma calma, ceva de care
aveam nevoie. Ce m-as face fara Jasper.
Cand am intrat in cantina, era plin. Dupa ce ne-am luat
putina mancare care urma sa se intoarca neatinsa, ne-am
asezat la o masa izolata. Eu i-am obligat s-o faca, caci
chiar ma saturasem de toate privirile si gandurile si
susotelile...
Incet Edward, gandi Jasper.
Dar logic ca ghinionul meu a trebuit sa fie complet, si la
masa se asezara Mike, Taylor, Eric si inca un grup de fete
care chicoteau si se foiau de parca aveau serpi sub
scaune. Emmet, Jane, si Jasper incepura sa discute, si
desi aveau cateva probleme cu mirosul, se lasara prinsi in
conversatii si tentatia disparu. Asta era si secretul, la
auto-control. Trebuie sa te concentrezi intens pe altceva.
Eu am respins toate incercarile de apropiere. Deja imi
formam o reputatie de ciudat morocanos, dar nu-mi pasa,
ci chiar ma bucuram ca urma sa fiu sa fiu izolat. Dar
totusi, ma intreb... Cred ca am facut cunostinta cu toate
fetele din scoala. Dar niciuna nu a fost Bella Swan,
Rosalie sau Alice Cullen. Jane, Emmet si Jasper se mirau si
ei, dar lasara problema pe mai tarziu.
Am inchis ochii, atacat de o plictiseala iminenta. Desi
pentru un nemuritor trebuia sa fie ceva demult intrat in
rutina, eu inca nu suportam plictiseala. Imi transforma in
iad orele petrecute in acest sentiment chinuitor. Sau mai
degraba, purgatoriu? Daca as putea vreodata sa ma
revansez pentru crimele din toti acesti ani, asta trebuie
sa atarne greu in balanta.
Wow. Adica... wow. Nu-mi vine sa cred ca este om...
Am tresarit si am deschis ochii la gandurile lui Emmet,
cautand prin sala motivul uimirii lui. Nu are cum sa fie alti
vampiri pe aici. Din cate stiam eu, Esme si Carlisle nu
erau trecuti de 30 de ani ca varsta biologica, deci erau
prea mari pentru liceu.
La o masa mai indepartata, stateau trei fete.
Una era blonda, cu un par auriu unduindu-se usor pe
spate si cu niste ochi batand in violet. Era foarte
frumoasa, cea care ii captase interesul lui Emmet. Era
amuzant sa-l vezi cum se holbeaza la ea fara nici o jena.
Cealalta era mica, cu trasaturi foarte delicate, cu un par
negru ca abanosul si aranjat in toate directiile. Imi aducea
aminte de o mica zana.
A treia, desi statea jos, se vedea ca este mica de statura.
Avea un par lung si usor buclat, de culoarea mahonului,
ce ii incadra chipul in forma de inima luminat de doi ochi
mari caprui. Isi tinea mainile incrucisate in fata, si privea
pe geam.
Ma uimi cat de fragila si mica parea, si cat de maturi
pareau ochii ei mari. Pielea ei era aproape translucida. Nu
parea sa-i acorde destula protectie pentru lumea
inconjuratoare.
- Mda, si cum spuneam, m-a dezamagit sa...
trancanea Jessica.
- Cine sunt ele? intreba Jasper brusc.
Toti se intoarsera si se holbara la cele trei fete.
- Oh, blonda este Rosalie Cullen, cea mica si bruneta
este Alice Cullen, iar cealalta este Bella Swan. Sunt
cam ciudate, se stramba Jessica, suparata de
intrerupere.
Alice, facu Jasper.
Rosalie i se potriveste de minune. Nu-mi vine sa cred ca
se aude inima si respiratia ei de la masa aceea. Edward,
asculta, poti sa-mi faci o favoare si sa afli ce gandeste
blonda?, gandi Emmet.
Dar nu eram atent la el in acel moment.
Ceea ce ma mira pe mine era faptul ca nu se hlizeau, nu
chicoteau, nu radeau si nu erau machiate aproape deloc,
plus ca aveau niste haine simple dar elegante. Asta
definitiv era ceva care mie imi atrage atentia. Dar am
revenit la realitate, si i-am adus si pe altii.
Le-am tras doua ghionturi lui Jasper si Emmet.
Ma privira intrebator, neraspunzand intrebarii lui Mike.
- Hei, ce-ati patit? am mormai incet printre dinti. Ele
sunt motivul pentru care am venit aici. Misiunea, va
amintiti?
Aaah, am uitat. Ce bine. Macar o sa am sansa sa ma
apropii de ea... gandea Emmet visator.
Cu atat mai bine. Suntem obligati sa le cunoastem. Este
ciudat ca un om mi-a captat interesul asa deodata....
gandea si Jasper privind-o pe cea mica, Alice.
Este enervant. Entuziasmul lor este atat de previzibil. Ca
si cum i-ai arata unui copil o jucarie stralucitoare.
Recunosc, toti trei sunt super draguti, dar asta nu este un
motiv sa salivezi asa in public. Hmmm...blondul cu ochi
albastri pare sa fie foarte sensibil. Si e foarte frumos.
Ups, se uita la noi....
Nu cred ca am sa-i spun lui Jasper gandurile lui Alice. L-ar
fi distras de la obiectiv, si ca sa-l las pe expertul spion
Edward deoparte, mi-era si putin simpatica. Ca persoana,
nu in alte sensuri.
Sper ca nu mi s-a deranjat parul. Nou-venitii sunt foarte
frumosi, si as vrea sa ma imprietensc cu fata. Si nu mai fi
snoaba Rosalie, recunoaste ca cel masiv si cu parul cret
este exact pe gustul tau. Este chiar dragut. La naiba, se
uita incoace. Admir tavanul, eu nu ma uit la el...
Imi veni sa rad. Rosalie era amuzanta, dar n-am sa-i spun
lui Emmet nimic, din acelasi motive. Am ascultat cu
atentie sa aflu si gandurile Bellei Swan. Cealalta tinta.
Dar n-am auzit nicio soapta.
Ce ciudat. Fata s-a mutat?
M-am uitat in directia ei, nelinistit. Statea chiar acolo
unde statea si inainte, si desi ochii ei caprui, clari,
reflectau plictiseala si un fel de nervozitate, nu puteam sa
aud nimic. Doar liniste.
Tulburarea crestea. Era ceva in neregula cu mine? Ma
simteam la fel ca intotdeauna. Am ascultat mai
concentrat, iar toate vocile pe care le blocasem incepura
sa-mi urle in cap. Sute de voci, care nu vorbeau decat de
noi.
- Hei, Bella, nu te mai holba asa la nou-veniti, se auzi
vocea amuzata a lui Rosalie.
Pastrandu-mi privirea pe perete, am privit expresia fetei
prin gandurile lui Rosalie Cullen.
Se uita la mine cu ochii ei mari, intrebatori. Reactiile i se
citeau usor pe fata, admiratie, surprindere, si acum jena,
ca a fost prinsa uitandu-se la un strain. Un roz apetisant ii
colora obrajii in timp ce privea in jos.
- Dar si tu o faci, se auzi voce moale si calda, care
suna ca un clopotel, dar stiam ca era din cauza ca
ascultam eu cu prea mare atentie.
Atunci mi-am pierdut orice speranta. De obicei, gandurile
oamenilor aveau acelasi ton cu vocea lor fizica. Dar glasul
acesta clar nu era niciuna din vocile care rasunau in capul
meu.
Am privit-o in ochii adanci si m-am concentrat si mai tare.
Era ceva ce nu mai facusem niciodata, sa ma straduiesc
sa „aud” pe cineva. Era un lucru natural, nu trebuia sa
ma fortez.
Din nou, absolut nimic.
Ea se uita in jos, cu obrajii impurpurati. Incepusem sa ma
obisnuiesc cu ecourile setei, excesul de venin si fanteziile
care urmau... Noroc ca Jasper nu se uita. Nici nu vreau sa-
mi imaginez cum i-ar fi afectat controlul precar aceasta
abundenta de sange.
- Cel numit Edward se holbeaza la tine, chicoti Alice,
dandu-i un cot.
Eu inca incercam sa aud ceva, orice. Mi-am privit expresia
prin gandurile lui Alice. Era frustrata, nelinistita.
Eram frustrat din cauza ca nu le auzeam. Eram nelinistit
deoarece credeam ca ceva se intampla cu mine.
- Si Jasper se uita la tine, murmura ea.
Hmm. Trebuie sa-i atentionez ca nu trebuie sa se lase
distrasi cand sunt intr-o misiune. Eu am un motiv foarte
adevarat sa ma uit la ele, cel putin.
- Stiu, chicoti Alice. Si-mi convine. Nu crezi ca este
dragut?
- Ba da, spuse Bella.
- Emmet este si el foarte frumos. Si muschiulos, facu
Rosalie.
Se pare ca toti ne stiu numele de acum. Uite cum se duse
pe apa sambetei anonimatul pe care contasem...
- Bella? Tu ce crezi? Care e mai frumos?
Am acordat o importanta care ma uimea raspunsului ei.
- Umm... cred ca... toti trei, zise Bella incet, jucandu-se
nervoasa cu fermoarul jachetei.
- Nu, spune-ti preferatul, sau il spun eu, o tachina
Alice.
- Bine, bine. Mie imi place de Edward, se stramba ea,
rosind.
Emotiile care ma dominau in acel moment ma
surprinsera. Ma simteam bine, ciudat de satisfacut.
Deoarece, daca este s-o luam asa, si mie imi placea de ea
din cele trei.
Cum?
Imi placea? Este prea mult spus, ma interesa. Dupa ce
mi-am linistit ego-ul, m-am concentrat mai departe pe ea,
dar linistea continua.
Deci...? intreba Emmet in gand.
Mi-am luat privirea de pe fata, simtindu-ma usurat. Nu-mi
placea sa continui sa esuez. Si nu voiam sa dezvolt vreun
interes pentru gandurile ei, doar pentru ca erau ascunse
fata de mine. Cand am sa le descifrez, si am sa gasesc o
cale sa fac asta, vor fi la fel de meschine si banale ca ale
celorlalti. Nu merita efortul, decat pentru a verifica ceea
ce cerea misiunea.
Am dat din umeri.
Ce inseamna datul din umeri?!
- Inseamna ca nu vreau sa-ti spun, i-am raspuns pe un
ton foarte jos si repede.
De ce?
- Este ceva ciudat in legatura cu ele, am spus visator,
in aceeasi maniera.
Mie-mi spui?! Alice pare sa fie o harababura de emotii. De
parca ar sti cum sa-mi blocheze puterea, pufni Jasper
mental.
Lasa ca avem destul timp sa le cunoastem, gandi Emmet
si se concentra pe conversatia cu Mike.
- Lasa ca avem destul timp sa le cunoastem, am
repetat eu la urechea lui Jasper.
Da... facu el melancolic si incerca sa fie atent la Tyler.
Mi-am pironit privirea in tava cu mancare neatinsa si mi-
am concentrat „auzul” din nou, incapatanat in a realiza
ca nu puteam auzi nimic. Ma simteam usor umilit din
aceasta cauza, recunosc. Am esuat lamentabil din nou si
fara sa ma gandesc prea mult, mi-am ridicat ochii din
mancarea care avea pentru mine un gust atat de
dezagreabil.
Privirea imi cazu din nou pe perechea aceea de ochi
umani mari si ciocolatii, plini de intrebari. Isi pastra ochii
in sus doar pentru o secunda, ca apoi sa-i lase in jos, spre
mainile ei delicate care strangeau un mar. Un roz pal ii
colora obrajii.
M-am uitat si eu in jos, usor tulburat. Eram enervat pe
mine insumi – de fapt, foarte enervat – ca acordam atata
atentie unui om, exceptand faptul ca era unul din
obiectivele misiunii.
Dar un om caruia nu-i puteam auzi gandurile este ceva,
totusi. Trebuie sa existe un motiv pentru care nu o
puteam auzi pe aceasta Bella Swan. Aro va fi foarte
contrariat de aceasta descoperire. Sunt destul de sigur ca
nici el nu ar putea sa-i citeasca mintea daca ar atinge-o.
Si mai era un motiv intemeiat pentru care ma ingrijoram.
Din ce auzisem pana acum, nu s-ar parea ca ele stiu de
existenta vampirilor. Daca ar fi stiut, nu ne-ar mai fi
catalogat drept „draguti”, iar cu siguranta ar fi observat
asemanarile cu parintii lor adoptivi, ca paloarea,
cearcanele, frumusetea... Ochii ieseau din topic, dar
oricine se poate gandi la lentile de contact. Rosalie si
Alice, nu sunt, prin urmare, o problema. Dar Bella, desi
sansele erau cam 30%, poate stia. Probabil de aceea este
atat de nervoasa si nelinistita.
Dar fata asta care nu se remarca din ceilalti prea tare imi
captase interesul intr-un nivel ingrijorator. Sper sa nu fie
la fel si in cazul colegilor mei.
Nu-mi pot permite sa fiu interesat, gandea Jasper,
neglijand cearta despre masini care o incepuse Eric. Este
o misiune, iar noi suntem Volturi. Totusi, am sa insist ca
Alice sa-mi fie data mie spre abordare.
Rosalie este super-frumoasa. Sexy... Dar este om, ce
naiba, Emmet? Adauga si misiunea, cireasa de pe tort.
Ma rog, ma interesau puicute si inainte, recunosc... Dar
tot am sa vreau sa-mi fie plasata mie, ca tinta. Dar daca
pana si Eddie se holbeaza... Emmet incerca si el sa se
concentreze pe scopul la care fusesem trimisi. Oricum, se
pare ca eram exemplu. M-am enervat iarasi. Trebuie sa fiu
mai atent.
Par toate de treaba. Un pic diferite, recunosc... dar cred
ca vor fi usor de manipulat. Vom termina aceasta misiune
in mai putin de o luna. De abea astept sa ma intorc in
Italia, mi-e dor de Alec. Si cu siguranta, bufonii astia trei
nu ma fac sa ma simt bine. Desi Jessica pare sa fie cam
prea „usoara” si prea moarta dupa baieti, macar nu ma...
Jane discuta cu grupul de fete, dar in acelasi timp tragea
cu ochiul spre obiectivele noastre.
Deci, daca ei doi le vor pe Rosalie si Alice ca sarcini, mie
nu-mi ramane decat Bella Swan, si nu ma supar. Poate
asa voi reusi sa-i aflu secretele. Nu ca as vrea... nu ca ar
fi ceva care sa merite atentia...
Nervos, am ascultat putin conversatia sa vad despre ce
este vorba.
- Mda, este diferit, spunea Jane.
- Mai racoros, rase Emmet.
- Dar mie imi place, adauga Jasper. Oricum, parintii
nostri vin peste vreo doua luni. Nu vom sta mult aici.
Isi formau acoperirea in caz de urgenta.
- Da, m-am bagat si eu. Sunt plecati in Venezuela cu
firma lor. Ei sunt profesori universitari, oameni de
stiinta si au plecat pentru niste plante ciudate. O fac
destul de des, ne-am obisnuit.
Toti ma privira usor surprinsi.
- Wow, spuse Lauren. Trebuie sa fie greu sa ai
profesori ca parinti, nu?
De ce ai spus ca sunt profesori?! ma apostrofa mental
Emmet.
- Da, zise Jane amuzata. Ne puneau la tot felul de
exercitii si teme... De aceea este bine pe de-o parte
ca mai pleaca. Ne facem si noi de cap.
Dadura din cap intelegatori... desi compatimitori este
cuvantul mai potrivit. Este ciudat cum adolescentii din
zilele de azi urasc cititul si scoala. Personal, imi place sa
citesc, si consider invatatura ceva indispensabil.
- Si... spuse Jessica, tu ai prieten, Jane?
- Nu, rase ea. Si nici nu cred ca voi avea.
Eu stiam prea bine de ce, dar nu intelegeam de ce Jane
era trista in legatura cu asta. Probabil voia sa-si gaseasca
perechea si totusi, nimeni nu venea. Cred ca o inteleg,
totusi.
- Dar tu, Edward? mieuna Lauren. Ai prietena?
- Am, si o iubesc foarte mult, am spus cu un aer
visator.
Lasa ca n-o sa mai fie asa de-acum inainte. Nu ai intalnit
tu in viata ta o tipa mai buna ca mine, sunt sigura. Lauren
nu parea sa aiba probleme cu stima de sine. Ba chiar se
supra-estima. Am intalnit destule fete umane mult mai
dragute decat ea. De exemplu, Bella Swan... o fata cu
siguranta mai draguta si mai matura, sunt sigur.
Am oftat incet. Iar imi scapasem gandurile de sub control
la fata aceea. Chiar ma straduiam sa nu ma gandesc la
ea, dar ma domina o curiozitate inexplicabila in legatura
cu intreaga ei fiinta.
- Credeam ca relatiile de la distanta nu prea merg,
facu Jessica, cu aceleasi ganduri ca Lauren si Maya,
si Carmen...
Cat de tipic.
- La noi merg, am spus si voiam sa continui, dar pauza
de pranz se terminase.
Ne-am ridicat toti de pe scaune, ducand tavile cu
mancare neatinsa. Sper sa nu le trezim suspiciuni...
- Mi se pare mie, sau ciudatele alea va atrasesera
atentia? intreba Lauren, venin umplandu-i vocea.
- Da, noi suntem aici, se stramba si Jessica.
- Sunt foarte dragute, spuse Emmet indraznet,
ignorand toate privirile ascutite ca niste sabii care
oricum nu i-ar fi facut niciun rau.
„Daca privirile ar putea ucide” imi trecu rapid prin minte.
Se potrivea perfect.
Bella pare atat de snoaba! Domnisoara in pericol, da,
sigur. E o proasta neindemanatica, nu inteleg de ce Mike
se streseaza atata cu ea...
Jessica se pare ca nu o prea agrea pe Bella Swan.
Rosalie ma calca pe nervi. Mda, Miss Perfectiune, as vrea
sa te anunt ca... Lauren nu avea ganduri mai dragute.
Cata superficialitate. Am scuturat usor din cap, scarbit.
- Mda, facu Mike visator si primi o privire furioasa de la
toata gasca de fete innebunite dupa el.
N-a fost de ajuns ciudatul impuls de a o apara pe Bella de
gandurile rele ale Jessicai, dar acum si aceasta... ciudata
enervare la posesivitatea lui Mike. Serios, ce se intampla
cu mine?
- Hei, Jane, eu si Lauren avem Sport, tu? intreba
Jessica schimband subiectul. Macar atata lucru a dus-
o capul.
De parca nu stia deja ca Jane are si ea acelasi lucru. Cat
urasc ipocriziile de genul acesta.
- La fel, raspunse Jane.
Sport, la naiba. Am sa ma plictisesc de moooarte, gandi
ea.
- Ce tare! Atunci... Edward, Jasper, Emmet, ne vedem
mai tarziu, spusera Lauren si Jessica si toata sleahta
lor feminina.
- Pa, spuse Jane rece.
In timp ce se indepartau in alta directie, eu nu aveam
niciun regret. Chiar ma bucuram, desi poate nu este
corect fata de un coleg de breasla, ca sa spun asa.
Si dupa alte scuze si exprimari de parere de rau ca au
Geografia si Geometria, Mike si gasca lui enervanta
plecara. Nici nu-si inchipuiau ce favoare imi faceau. Cat
de enervanti pot fi niste oameni. Dar nu ma mir. Hei,
vorbim despre adolescenti!
E timpul misiunii, gandi Emmet smecher.
- Eu o iau pe Rosalie, spuse el cu voce tare.
- Alice. Volturii in actiune, glumi si Jasper.
Nu avea sens sa spun si eu pe cine. Se intelegea, si nu
ma plang de destinul care mi-o harazise spre abordare.
- Ce aveti acum? am intrerupt eu momentul de
veselie.
Strica-chef, gandi Emmet iritat.
Era timpul sa trecem la treaba. Jasper si Emmet sunt atat
de usor distrasi de alte lucruri. Presupun ca este un lucru
bun ca eu sunt atat de... dedicat. Dar ce altceva poti face
cand te plictisesti de moarte, in aproape un secol, decat
sa-ti faci un hobby? Ma rog, nu era ceea ce se cheama un
hobby. Pentru Aro era un hobby sa rupa vampiri
vagabonzi si sa colecteze cat mai multi vampiri talentati.
Pentru mine, era doar ceva cu care imi ocupam timpul.
- Arta, oftara amandoi.
Niciodata n-am fost prea bun la desen, gandi Emmet cu o
strambatura. Dar sper ca profesoara sa fie amabila... sau
o fac eu.
- Biologie, am oftat la randul meu. Dar ai grija cu pro...
- Ne vedem mai tarziu, zise Emmet, ignorandu-ma.
Sper sa aiba si Rosalie...
M-as bucura daca Alice ar avea si ea Arta. Oricum,
trebuie sa mi-o apropii. Noroc de misiune, gandi si Jasper
visator, in timp ce se indepartau.
Am scos harta si am studiat-o distras. Incepeam sa ma
descurc de acum. Deci, dreapta... M-am indreptat spre
Sala de Biologie, ciocanind usor in manerul umbrelei.
Ploua zdravan de acum. Imi place ploaia, dar trebuie sa
ma prefac normal.
Am pufnit. Normal... Cum spuneam, sunt o multime de
lucruri care ma denota drept o ciudatenie, chiar si printre
cei ca mine. Voi reusi vreodata sa ma integrez?
Am intrat in clasa, inca cufundat in ganduri, nebagand in
seama chicotele si privirile. Dupa ce mi-am atarnat haina
in cuier, m-am dus direct la Domnul Banner, care imi
semna formularul fara alte maruntisuri ca prezentarea.
Cred ca ne vom intelege.
Dupa ce mi-l returna, se uita intrebator prin clasa dupa un
loc liber, dar eu il gasisem demult.
O banca din mijloc, la care statea singura Bella Swan.
Auzeam tot ce gandeau, cel mai neinsemnat lucru care le
trecea prin cap. Dar nimic de la ea, cu ochii ei inselator
de comunicativi.
Inca eram nervos din acest motiv. Trebuie sa existe
neaparat o exceptie de la orice?
Dar oricum, am noroc. Un semestru intreg langa ea era
oportunitatea perfecta de abordare a tintei mele. Si de
aflare a gandurilor ei, dar asta este alta mancare de
peste...
- Ah, am un loc chiar langa Domnisoara Swan, aici,
spuse Dl. Banner, indicandu-mi scaunul liber de
langa ea.
Acum, ochii ei mari erau concentrati in a-si strange cartile
pantru a face loc pentru ale mele. Am patruns prin
culoarul dintre banci, ignorand gandurile fetelor pline de
invidie fata de Bella, asezandu-ma langa ea. Am luat o
gura de aer, cu intentia inceperii unei conversatii.
Dar n-am spus nimic.
Mirosul ei ma izbi cu o forta inimaginabila, ma izbi cu
putere. Nu existau cuvinte pentru a descrie violenta
acelui moment.
Atunci nu mai eram Edward, membru Volturi sau spion.
Eram un vampir iar ea avea cel mai delicios sange pe
care l-am mirosit vreodata intr-un secol.
Nu credeam ca asemenea parfum există. Daca as fi stiut,
as fi trecut prin iad si inapoi pentru el.
Setea mi-a ars gatul ca focul. Muschii mi se contractara,
iar gura mi se umplu de venin. Simteam caldura sangelui
ei iradiind pe pielea mea de stanca... Dar nu trecuse
decat o clipa.
Reflexia din ochii ei speriati, chipul unui monstru şocă
monstrul care urma sa ucida 20 de oameni numai pentru
unul.
Din nou, impulsul acela ciudat de a sparge oglinda, de a
fugi de mine insumi ma cuprinse si pentru o secunda,
capul mi se limpezi. Numai o secunda am realizat ce
atrocitate urma sa comit, doar pentru ea. Nu puteam sa
fac asta cu martori. Monstrul fusese de acord, stiind ca
avea sa o aiba. Aveam sa-i omor pe toti si apoi pe ea.
Daca noi suntem in mijloc... intr-o secunda omor un rand,
si daca ii iau repede, in 5 secunde i-as omori pe toti
martorii. Dar este timp destul ca ea sa vada, sa-si dea
seama ca va urma. Ar avea timp sa tipe?
Cineva inchise un caiet, trimitand un val de aer normal,
fara miros pe fata mea. Ceata densa din creierul meu se
limpezi putin, lasandu-ma sa rationez.
Ce fac? Ce planuiesc sa fac?
Vreau sa omor 19 oameni, doar pentru fata asta?
Mirosul ma inconjura din nou, aproape impingandu-ma de
pe scaun.
Nu.
Monstrul urlă.
Nu.
O ora. Sa rezist o ora. Sa ies din clasa asta plina de
victime care puteau sa nu fie victime. Sa-i salvez pe ei si
pe mine de monstrul care lupta sa se dezlantuie.
Mi-am incordat pumnii de puteau sparge si granit, si am
oprit respiratia din plamani. Tot ce puteam face.
Usurarea fu instantanee. Dar amintirea aromei aceleia
inca imi staruia in nari, si puteam simti gustul pe limba...
Nici asa nu voi rezista mult. Dar trebuie...
Si ca sa-mi distrag atentia, am gasit fisuri planului. Bine,
bine, ii omoram pe toti, dar ce explicatie dadeam? A venit
lupul si i-a papat? Iar cum de eu as fi singurul
supravietuitor? Probabil m-ar scoate suspect de crima sau
ceva de genul, ceea ce eram.
Setea imi ardea gatul cu flacarile unui iad abominabil, iar
veninul imi umplea gura. Fantezii cu mine sarind la ea, la
gatul ei, si simtind sangele cald curgand... imi rasareau in
minte, acompaniate de urletele monstrului, care tot ce
voia era ea.
Am privit-o din nou, cu ura.
Ura. Da, ura.
Stiu cat de copilaros suna, dar in acel moment, ura era
tot ce ma tinea pe scaunul acela. O uram din toata
puterea pe fata-copila de langa mine, ii uram puterea
inconstienta asupra mea, o uram ca ma putea transforma
in cosmarul de care si eu ma temeam.
Stiam ca ura mea era nedreapta si ca de fapt ma uram pe
mine insumi, dar macar imi ajuta in rezistarea fata de
mirosul sangelui ei oribil de tentant.
Cine este ea? Eu sunt un Volturi. Cine este ea sa ma faca
sa renunt? De ce este omul asta innebunitor aici? Demon
in Iadul meu personal?!
O perdea de par matasos ii ascundea fata, dar rosul
inchis care ii colora obrajii printre suvitele de par imi
confirma ipoteza ca remarcase privirea mea plina de ura
si detestare.
Ceata din creierul meu crescu, iar flacarile aproape imi
smulsera gatul de la locul lui, la vederea pulsului ritmic al
sangelui prin venele in care curgea un lichid atat de
delicios.
Nu!
Asa am rezistat o ora, imaginandu-mi metode de a o
atrage. Nu mergeam mai departe, deoarece sunt sigur ca
as fi omorat-o in acel moment. Nu m-am miscat cu un
centimetru din pozitia mea incordata, cu scaunul orientat
cat mai departe de ea.
Dar in sfarsit se auzi soneria clopotelului.
Trebuia sa plec. Sa fug, asta trebuia.
Dar am stat pe loc.
Nu mai eram eu. Monstrul preluase controlul. Totul
scapase de sub control.
- Salut! Sunt Edward Masen, unul din elevii noi. Tu esti
Bella, nu?
Se opri socata din stransul cartilor si se uita in sus la
mine. Ochii i se ingustara milimetric.
- D-da, sovai Bella cu raspunsul.
- Ce ai acum? continua monstrul vanatoarea.
- Um, sport, raspunse ea, inca surprinsa de ciudata
mea schimbare de reactii.
- Ce coincidenta! Asta am si eu. Ai putea sa-mi arati
drumul? am zambit eu.
- Desigur, spuse ea, bataile inimii luandui-o razna.
Am speriat-o?
Curiozitatea fata de gandurile ei nu era nici a mia parte
din dorinta care ma mistuia acum, nici cea mai mica
parte din setea pentru sangele ei innebunitor.
Ea dadu din cap. Am urmat-o afara. Nu mai ploua macar,
dar mirosul imi plutea in minte, dominandu-ma. Stiam ca
nu faceam ceva bine, ca tratatul acela cu javrele Quileute
despre care imi spusese Jane azi dimineata o interzicea,
ca era un obiectiv de misiune, ca nu merita asa ceva...
Dar reflexia din oglinda nu se sparsese. Omul incercase,
dar fara succes. Acum montrul iesise si pusese stapanire
pe omul cu care isi impartea existenta.
- Oups, mi-am uitat echipamentul in masina. Vii cu
mine? Este aproape, am spus cam repezit, deoarece
nu mai aveam aer pentru alta replica.
Ea dadu din cap si ma urma.
Din fericire, imi parcasem Volvo-ul in capatul parcarii, de
unde se intindea o portiune de padure. Doua pelerine de
ploaie indreptandu-se in directia gresita nu alerteaza pe
nimeni.
Elevii se rareau in timp ce traversam parcarea, iar in
momentul in care am ajuns la masina mea, nu mai era
nimeni. Incetinisem pasul special pentru asta.
Monstrul zambi in anticipatie.
Fara martori.
Am pasit in fata ei, obligand-o sa se intoarca, cu spatele
lipit de masina.
- Ce... incepu ea, dar tacu, speriata de-a binelea.
Mi-am pus mainile de o parte si de alta a capului ei, si am
inhalat incet, gustand fiecare particula din focul care ma
mistuia, si care urma in curand sa fie potolit. Montrul
jubila in timp ce ma aplecam spre ea, dorinta de sange
pulsand prin mine cum pulsa sangele ei delicios prin
venele ce in curand vor fi secatuite...

Capitolul 3 – O pauză îţi face surprinzător de mult bine, cred

- Bella? Ce naiba faci? Te-am cautat peste tot!

Vocea lui Alice patrunse cu greu prin ceata ce ma izola de
lume, inchizandu-ma in Iad.
Dar eram atat de aproape de Rai... Caci desi stiam ca nu
era decat un Rai al Iadului, desi stiam ca din toate
punctele de vedere nu era permis sa o fac, monstrului nu-
i pasa nici cat negru sub unghie.
Ce... naiba... faci...?
Ce...
Am tresarit.
faci...?
Capul imi zvacni in sus. Mainile din jurul ei imi cazura
inerte pe langa corp, si m-am dat un pas inapoi.
Ce... faci?
Vocea lui Alice imi starnea ecouri in minte, dar apoi se
schimba in vocea Bellei.
Ce faci?
In sfarsit, am constientizat.
Ingrozit, mi-am ridicat privirea in sus, la ea. Incremenise
cu spatele lipit de masina, mainile fiindu-i inclestate in
pumni. Ochii ii inghetasera intr-o expresie socata, iar
buza inferioara care era putin mai mare decat cealalta ii
tremura aproape de neobservat.
O ura imensa ma acapara, o ura si o repulsie furioasa fata
de monstrul care aproape o omorase ma devorau, in timp
ce citeam in ochii ei de ciocolata. Un impuls de a-mi trage
suturi sau, mai bine, palme aproape castiga.
Ce naiba faceam?
Raspunsul este simplu si clar, chiar si pentru un imbecil
ca mine. Voiam s-o omor. Voiam sa-i beau sangele. Si inca
o voiam cu o putere de neimaginat. Impotriva pozitiei
mele, misiunii, urii fata de mine insumi, auto-control...
aproape o ucisesem.
- Eu... am spus confuz, in timp ce ceata densa imi
aburea vederea, iar flacarile izbucneau mai puternic
din cauza mirosului ei pe care il inhalasem pentru a
vorbi.
- Hei! Ce se intampla aici? striga Alice, traversand in
fuga parcarea.
Perfect. Un martor extrem de neplacut si de neadecvat. O
tinta. Un alt obstacol in calea mostrului... Mana imi zvacni
in sus pentru a o impinge pe Alice, martorul, in masina,
zdrobind-o, dar m-am oprit la jumatatea gestului. Un urlet
de agonie ma surprinse. Eram sa cred ca este Bella, dar
am realizat ca era totul in mintea mea. Urletul era de
regret si disperare. Era racnetul monstrului care pierdea
lupta impotriva omului. Ceata se risipi, si desi setea inca
imi ardea gatul cu aceeasi intensitate ca inainte, priveam
lucrurile intr-o alta lumina acum. Cititul gandurilor imi era
de mare folos in situatii de acest gen. Stiind banuielile si
presupunerile persoanei respective, puteam sa ma
orientez in a spune ce era necesar pentru a... corecta
lucrurile. Dar in cazul ei, nu aveam nici un indiciu. Iar
curiozitatea aproape imi egala setea in aceasta privinta.
Dar daca ma gandesc bine, cea mai plauzibila explicatie
ar fi tentativa unui sarut. Ce fustangiu ma face...
Decat... Mi-am imaginat momentul.
Hei, scuze pentru mai devreme, doar ca eram cat pe-aci
sa te omor si sa-ti beau sangele. Sunt un vampir, stii, iar
sangele tau miroase super.
Aproape am pufnit.
Dar in spatele umorului trecator, ura, vinovatia,
enervarea, frustrarea, parerea de rau formau un amestec
foarte consistent de sentimente, capabil sa-mi scoata
inima din piept, sau sa ma rupa in bucati. Deoarece ma
simteam atat de rau, de josnic, ca intentionasem sa atac
o creatura atat de lipsita de aparare. Si singura exceptie
la darul meu calcator pe nervi, ca s-o citez pe Jane.
- Bella! Ce-i cu tine? o scutura Alice pe fata inca
inerta.
Ochii lui Alice se ingustara cand ma privi.
- Tu ce faci aici? Ce naiba se intampla? Vorbiti!
Iarasi am avut acel sentiment ciudat... presimtirile acelea
care, in mod ciudat, se adeveresc. Ceva de rau s-ar fi
intamplat daca nu veneam, cred. Dar ce? Parea ca vrea
s-o sarute dar avea o mutra de parca avea de gand s-o
manance... gandi Alice holbandu-se speriata la mine.
Chiar este perceptiva, dar ma mira chestia cu
premonitiile... Si nici nu imi placea faptul ca singura
explicatie, „tentativa de sarut”, va fi aflata de toasa
scoala, in special fetele.
Flacarile inca ma chinuiau, dorinta era inca acolo, dar
dintr-un motiv pe care nu il stiam, am simtit ca nu am sa-i
fac rau niciodata. La fel cum nu puteam sa-i mai suport
privirea socata, speriata, furioasa si daca nu am innebunit
de tot... un fir de nisip de regret?!
- Edward! Pe unde naiba ai umblat? Nu te-am gasit
nicaieri!
Vocea lui Jasper imi intrerupse reflexiile. Alice se intoarse
spre el, si gandurile incepura sa-i zboare departe. Ce bine
ca a venit si i-a distras atentia.
Bella expira zgomotos. Nu trecuse un minut de cand
venise Alice, iar acum, deschisese gura sa spuna ceva,
ceva care sunt sigur ca ma va face sa ma urasc pe mine
insumi mai mult decat orice persoana care a trait
vreodata. Reflexia mea din oglinda, de azi dimineata, imi
trecu in fata ochilor, si din nou, ea starni regretul ca nu
eram ca ei...
Dar asta nu ma lasa cu alta optiune decat sa ma umilesc
pe mine insumi, sau pe Volturul din mine si sa o iau la
goana tragandu-l pe Jasper, cu o viteza cat de umana
puteam in acel moment critic.
- Edward! gafai el, cand am ajuns in spatele Salii de
Sport, departe de privirile tuturor. Ce se intampla?
Ochii ei de ciocolata lichida imi pluteau in fata ochilor, si
setea coexista acum cu acel puternic sentiment de
vinovatie, pe care il aveam dupa vreo vanatoare.
- Ce se intampla? repeta Jasper manios, scuturandu-
ma de-mi clantanira dintii.
Am ezitat o secunda inainte sa raspund. Uram sa-mi arat
slabiciunea in fata altora. In ce pozitie jenanta ma pune
pe mine, seful misiunii si un Volturi respectat, faptul ca nu
ma puteam controla in fata sangelui unei simple fete...
- Mia cantante... am murmurat.
- Ce?
 - Mia cantante. Cantareata mea. Sangele fetei acelea
canta pentru mine. Ma atrage ingrozitor. De abea m-
am putut controla in fata clasei pline de elevi... Si
acum, daca nu veneai, sunt destul de sigur ca ar fi
iesit un mare dezastru, am spus convulsiv, trecand
peste partea in care planuisem sa omor 20 de
oameni.
Ce exemplu as fi dat. Si eu care ii criticam pe ei pentru
probleme de auto-control...
Ii lua aproape un minut sa proceseze cuvintele mele
repezi.
- Wow.
Am dat din cap, obosit. Ma simteam de parca carasem 5
000 de mamuti in spate. Si 200 de dinozauri, daca tot
vorbim de animale preistorice.
Doamne, Edward este o harababura de emotii negative.
Nu-mi vine sa cred. Este un ghinion groaznic. Tinta de
misiune, interdictia ce ne-o da tratatul ala enervant... s-a
nimerit sa-i fie „cantareata”. Desi ma simt mai bine,
totusi. Edward nu este chiar atat de superior precum se
crede. Si mandru, am salvat-o pe Bella... Si probabil pe
Alice... Brr, l-as fi facut bucati pe Edward daca ar fi
omorat-o. Oricum, ora mea de Arta cu Alice a decurs
foarte bine. Ce noroc am avut. Ea a fost atat de amabila.
Chiar mi-a spus ca am talent! Iar Edward nici nu m-a
lasat sa-i spun „salut” acum. Nu...
Jasper trecuse deja la contemplarea micii zane, asa ca i-
am lasat gandurile balta. Era mai rau decat credeam. Se
simtea mandru si satisfacut. Nu pare ceva de mirare, dar
cunoscandu-l pe Jasper... Iar daca Jasper are o asemenea
reactie, Emmet va fi un cataclism pe doua picioare.
- Stiu, am raspuns in sfarsit.
- Nu cred ca... mai ramai la scoala, nu? intreba el,
trezit din reverie.
- Logic ca nu, am pufnit incet si am cautat in raza de
citire o minte din care se vedea toata parcarea.
Dar m-am strambat. De ce trebuie sa fiu atat de
ghinionist si sa-l nimeresc pe Mike? Si ca ghinionul sa fie
complet, se gandea la Bella.
Ce avea Bella? Am incercat sa vorbesc cu ea, dar mi-a
taiat-o scurt si a plecat. Arata foarte... ravasita. Ce i s-a
intamplat? Furioasa, chiar...
Bella era suparata pe mine, si pe buna dreptate. Ce
inceput bun de abordare a unei tinte. Dar la vederea ei in
amintirile lui, setea isi reimprospata flacarile si am scapat
un marait. Jasper ma privi ingrijorat, calmandu-ma. Si
lasand chestiunile dureroase deoparte, macar aflasem ca
Bella nu mai era in parcare. Am pornit amandoi tacuti
spre masina mea, eu tinandu-mi respiratia, deoarece
mirosul ei trebuie sa fie foarte concentrat pe langa Volvo.
Jasper se aseza in scaunul soferului, iar eu m-am instalat
langa el. In timp ce motorul pornea, am apasat pe
butonul care deschidea geamul din partea mea. In timp
ce o ceata verde se defila in fata ochilor mei, aerul curat
de ploaie imi venea in valuri pe fata. Cu fiecare respiratie,
ceata pricinuita de parfumul acela innebunitor se
evapora, si desi doar amintirea imi punea gatul pe foc,
era mult mai bine. Rationam mai clar.
Trebuie sa-l rog pe Jasper sa nu le spuna partea in care m-
a salvat. Ma facea sa ma simt ca o domnisoara in pericol.
Sau ca Lois Lane.
- Edward, Bella ce a crezut despre toata treaba?
intreba Jasper brusc, spargand linistea din masina.
Am ezitat din nou. Alta confesie care ma costa umilire.
Am oftat din greu. Asta cu siguranta a fost cea mai rea zi
din existenta mea. Inafara de ziua in care Aro a crezut ca
m-am indragostit de Jane.
- Nu stiu, am raspuns simplu.
- Cum adica nu stii??
- Nu-i pot auzi gandurile, am explicat rusinat si
enervat pe ea ca era o exceptie.
Wow. Ce tare. Edward si-a gasit naşul.
M-am strambat.
 - Dar de ce? dadu glas Jasper intrebarii celei mai
importante.
- Nu stiu, am raspuns, devenind mai frustrat cu fiecare
litera din acele doua cuvinte care ma puneau pe jarul
curiozitatii.
El ma simti si im trimise valuri de calm.
Nu trebuie sa-ti fie rusine. Fiecare isi are momentele lui...
Dar chiar sunt curios ce rectie vor avea Jane si Emmet...
Nu reusi sa termina gandul, deoarece l-am intrerupt
precipitat.
- Jasper, poti sa le spui despre faptul ca este
cantareata mea, si ca nu-i pot auzi gandurile, iar
parca vad zambetul malefic al lui Jane, am completat
ultima parte in gand, dar nu le spune ca eram atat
de aproape si daca nu erai tu omoram doua tinte si
stii ca...
Am lasat fraza in aer. Se intelegea ce ar fi urmat.
- Bine, nu te mai ingrijora, promit ca trec peste partea
aia, zambi el.
Si judecand dupa gandurile lui, era sincer. Desi parea sa-
mi poarte o usoara pica pe faptul ca aproape o ucisesem
si pe Alice. Hmmm... fata asta il intereseaza mult mai
mult decat ar fi necesar pentru misiune.
Uite cine vorbeste, m-am apostrofat ironic.
- Mersi, i-am spus recunoscator, in timp ce el parca
Volvo-ul pe alee.
Am deschis portiera si am iesit odata cu el. Iata ca totusi
am chiulit in prima mea zi de scoala, dar din total alte
motive. Amintirea mirosului imi arse iarasi gatul cu setea
necrutatoare, dar care era sub control acum.
In timp ce intram in casa, i-am spus:
- Jazz, cred ca este mai bine sa tinem toata treaba cu
Bella intre noi.
- Dar Aro ar trebui anuntat...
- Stiu, l-am intrerupt plictisit. Dar nu trebuie sa stie
neaparat. Nu scrie nicaieri sa-i raportam lui despre
problemele noastre personale. Tot ce-ti cer este sa fii
discret. Stii ca Jane ma uraste si nu ar tace din gura...
 Desi, daca ma gandesc bine, ar putea fi o persoana
draguta daca ar vrea.
- Despre ce sa fie discret? Ce-i cu Bella? Si de ce sa
tac eu din gura?
Vorbind de lup. Vocea lui Jane se auzi de la intrare, iar in
urmatorul moment, aparu in sufrageria spatioasa, urmata
de Emmet.
- Hei! De ce ati plecat fara sa ne anuntati? V-am
cautat si apoi ne-am gandit ca ati chiulit, spuse el,
asa ca am venit sa va luam inapoi. Jane era chiar
enervata, chicoti Emmet mai departe.
Am oftat.
- Nici sa nu te gandesti sa nu-mi spui, ma avertiza
Jane, sau, fara sa-ti dai seama cum, ai sa ajungi pe
podea zvarcolindu-te de durere.
Plictisit si, recunosc, usor speriat, l-am lasat pe Jasper sa
explice. Cateodata imi doresc sa am puterea lui Jane, ca
s-o fac sa plateasca pentru toate junghiurile pe care mi
le-a cauzat in ultimii 80 de ani.
- Bella este cantareata lui Edward. S-a controlat
exceptional astazi si nu a omorat-o, dar a fost pe
aproape. Ah, si este singura exceptie la puterea lui.
Nu-i poate auzi gandurile, termina el nonsalant.
Se tinuse de cuvant si tinuse in secret marea mea
scapare. I-am aruncat o privire recunoscatoare.
Tacere. Emmet si Jane ramasesera cu gurile cascate.
Definitiv, nu se asteptau la asa ceva.
Wow. Saracul Edward. Macar acum vede si el cum este cu
mirosurile. Dar nu ma pot opri sa nu o invidiez pe fata
aia. Ce face ca sa nu-i intre in minte? Este atat de tare.
Ce as vrea sa nu-mi poata auzi gandurile si mie, ca sa
putem avea un meci de wrestling corect...
Era distrugerea vietii mele iar el se gandea la wrestling.
Mi-am dat ochii peste cap. Tipic Emmet.
Ha. Edward si-a gasit naşul, dar ar fi fost mai bine daca si-
l gasea mai departe de potaile Quileute si nu in obiectivul
unei misiuni. Ce ghinion. Si el care se credea destept. Dar
daca nu-i poate auzi gandurile... oare puterea mea
merge? A lui Aro functioneaza pe Bella? Trebuie sa-l sun,
sa vorbesc cu el...
- Nu, Jane, am icnit speriat, vazand ca se cauta prin
buzunare dupa telefon, dar si un ciudat impuls la
imaginea Bellei zvarcolindu-se de durere sub privirea
lui Jane.
Ea privi in sus, provocatoare.
Opreste-ma daca poti, gandi ea.
- Jane, sa discutam ca fiintele rationale. Te rog sa nu
suni sau sa anunti pe nimeni despre asta. In Jasper si
Emmet am incredere – zambete – dar tu...
Am inghitit in sec. Jane este atat de dificila. Sper ca am
abordat-o subtil si cum trebuie. Nu accept un refuz.
- Stiu ca nu m-ai placut niciodata, si asta a fost o
vreme reciproc, dar acum te rog frumos sa nu anunti
pe nimeni. Nu incalci nicio regula doar.
- De ce as face asta pentru tine? pufni ea.
- Nu stiu, am spus mohorat. Este doar ca... nu am alta
alegere.
Jane se aseza inapoi pe canapea, ganditoare. Am ascultat
cu atentie.
Cand am intrat a spus ca as putea fi draguta daca as
vrea, si a spus ca m-a urat pentru o vreme... presupun ca
Edward nu este chiar asa de rau si afurisit precum pare.
Este adevarat, nu as incalca nicio regula, iar daca as
anunta numai ar complica lucrurile. Oricum, el arata atat
de trist... absent. Poate chiar l-a zguduit experienta asta.
Poate ii pare rau. Ce-am patit?? Tocmai am gandit ca
Edward nu este chiar asa de rau? Serios, am o problema.
- Bine, ofta ea in sfarsit.
- Multumesc, i-am spus recunoscator, zambind.
Raspunse si ea cu un zambet micut, dar tot este ceva.
- Dar... ce vei face? Vei merge maine la scoala? Crezi
ca vei reusi? intreba Emmet, in secret bucuros ca
putea sa ma dadaceasca si el pe mine, nu numai
invers.
Numai amintirea mirosului declansa un iad in gatul meu.
Nu-mi puteam imagina ce as face daca l-as simti din nou.
 - Hmm... cred ca ar fi bine sa iei o pauza, spuse Jane
incet. Sa-ti recapeti controlul. Sa te refaci.
- Este o idee foarte buna, i-am zis incantat. Am sa plec
pentru cateva zile. Voi vedeti ce poveste inventati.
Emmet si Jasper inca erau surprinsi, cand am urcat scarile
intr-o fractiune de secunda si am aruncat un teanc de
haine in valiza din care de-abea despachetasem. Se pare
ca sunt blestemat sa umblu pe drumuri. Am indesat si
telefonul si Ipod-ul... si gata. Este o parte buna in a fi
vampir, din acest punct de vedere. Nu ai nevoie de
pachete mari si nefolositoare pline de mancare. Am inchis
nerabdator valiza si am zburat inapoi in sufragerie.
Jane statea pe canapea cu un geamantan alaturi, si cu o
privire senina in ochii ei acoperiti de lentile de contact
negre, culoarea fostilor ei ochi umani.
- Hmm, si tu unde pleci? am intrebat-o.
Te rog sa nu fie ceea ce cred eu....
- Vin cu tine, spuse ea, dandu-si ochii peste cap. Nu
este evident?
- Nu, nu este deloc, am spus enervat. Ce ti-a venit?
- Nu esti la fel de afurisit precum pari, de altfel... si
cum ma plictisesc, m-am gandit ca mi-ar face bine
un mic voiaj.
- Dar eu vreau sa fiu singur, am explicat, accentuand
fiecare cuvant.
- Nu ai alta optiune, se stramba ea. Decat daca vrei sa
ma enervez si sa-mi folosesc o anumita abilitate,
care trezeste un anumit sentiment, nu prea placut.
Jane ma exaspereaza. Credeam ca ma uraste, si cand
colo ea se ofera sa ma intovaraseasca, singuri, intr-o
calatorie de cateva zile serioase. Dar acum, sentimentul
este reciproc. O urasc pe Jane, sau ii urasc talentul, dar
presupun ca sunt unul si acelasi.
- Bine, am oftat lung.
O sa te distrezi, frate, gandi Emmet ironic.
Nu ma lasa cu nebunul asta!!! se planse Jasper disperat.
Am zambit, amuzat.
 - Deci, presupun ca ne vedem mai tarziu.... peste vreo
saptamana, cred, am spus si i-am imbratisat pe
amandoi.
- Da... facu Emmet visator. O sa-mi fie dor de tine.
- Va purtati de parca plec pe alta planeta, mi-am dat
eu ochii peste cap. Va fi bine, voi va veti descurca in
misiune.
- Drum bun, ne ura si Jasper.
Am iesit din casa, asteptand sa-si ia si Jane ramas-bun. In
sfarsit, iesira toti, iar Jane se urca in scaunul soferului din
micul ei Audi. M-am asezat si eu langa ea, iar in timp ce
Jane conducea afara de pe alee, le-am facut prietenilor
mei cu mana. Urma sa-mi fie dor de prostul de Emmet si
de intelegatorul Jasper. Dar acum nu este timpul sa ma
gandesc la asta.
Am probleme mult mai mari pe cap.
Cum ar fi, misiunea. Cea mai mare problema.
Daca ma luam dupa gandurile si reactiile lui Alice si
Rosalie Cullen, ele nu aflasera nimic despre existenta
secreta a vampirilor.
Iar aici se incurca treaba. Daca fata, adica, Bella, nu ar fi
o exceptie de la puterea mea, totul ar fi fost perfect. L-as
fi sunat pe Aro, si as fi continuat cu rutina vietii mele
plictisitoare. Dar nu-i puteam citi mintea acestei fete, un
lucru ce complica al naibii lucrurile.
Corect ar fi sa-l anunt pe Aro ca nu-i pot auzi gandurile
Bellei Swan. Si sa-i spun si de faptul ca ea este
cantareata mea.
Atunci de ce nu o faceam?
Lui Jasper si Emmet nu le spusesem nimic de gandurile lui
Rosalie si Alice, dar oricum aflasera parerea lor despre ei.
Ii rugasem pe toti
sa tina totul secret, ceea ce, recunosc, este cam
neregulamental.
Raspunsul era clar si simplu. Gandirea mea analitica
incepea sa ma enerveze. Sau, mai bine zis, auto-analiza
nu-mi era favorabila.
Voiam s-o cunosc, sa descopar persoana ascunsa in
spatele tacerii. Ma simteam vinovat si enervat ca las un
om sa altereze o misiune, dar decizia parca se luase de la
sine. Impotriva setei si dorintei de sangele ei care o
simteam si acum, in ciuda faptului ca este un obiectiv de
misiune, impotriva puternicei mele conceptii de
corectitudine, in special de cand sunt un Volturi, iar
ultimul, dar nu cel din urma... ca sunt un Volturi, voiam sa
mint si sa raman.
Iar m-am enervat pe mine insumi. Nu puteam lasa un om
sa ma influenteze atat de tare, chiar daca este
inconstient. Nu era... sanatos.
La fel de patetic ca marea curiozitatea fata de gandurile
ei ascunse.
La naiba. Ce fac dupa ce ma intorc? Ma prefac ca nimic
nu se intampla? Imi pun prietenii si pe mine insumi in
pericol doar pentru o fata?
Ma simteam ciudat de confuz. Stiam ca este un moment
cheie, ca depindea viata mea de hotararea pe care
aveam s-o iau.
Si n-am sovait. Da, aveam sa mint si aveam sa continui
totul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Oricum, Emmet
si Jasper pareau interesati de Rosalie si Alice Cullen, asa
ca, prin hotararea mea, le faceam si un mic... serviciu.
Am oftat din greu. Decizia asta era atat de usor de
respectat. Dar nu la fel de usor cum va fi sa ma
controlez... Numai amintirea acelui miros declansa
flacarile ce imi ardeau gatul, si nu cred ca m-as putea
abtine daca ea ar fi langa mine.
Si de asemenea, as trai o eternitate intr-un iad de regret
dupa, incluzand sanctiunile primite pentru a rupe un
tratat si pentru a omori tinta unei misiuni. Cate obstacole.
Este aproape imposibil ca lumea mea si a ei sa se
intersecteze.
Iar din multitudinea de ganduri, vinovatia isi cerea
tributul acum, si tot la ce ma puteam gandi era: Cum am
putut... cum de... adica, daca nu ar fi fost Jasper... dar...
omoram 2 oameni, tinte de misiune?
Un singur om pret pentru sangele ei, nu 19 ca la inceput.
Alice, obiectiv de misiune. Am un ghinion inspaimantator.
Iar daca nu ar fi fost Jasper... As fi omorat-o pe Bella Swan
si as fi dus-o in padure, unde i-as fi baut si ultima picatura
de sange.
Monstrul maraia si se zbatea de frustrare, de sete, de
regret ca era atat de aproape, pe cand eu muream, la
figurat, de nervi.
In mine, in orice vampir, coexistau doua fiinte.
Omul si monstrul.
Noaptea si Ziua.
Albul si Negrul.
Nu stiu inca care a castigat. Deoarece oricand lumina
poate fi alungata de intuneric.
Dar, in iadul meu, o raza firava de lumina imi spunea ca,
totusi, in ultimul moment, omul castigase. Si nici macar
nu am facut-o singur, ci cu ajutorul lui Jasper doi oameni
inca traiau.
Se poate simti cineva mai groaznic si mai patetic decat
mine?
Ei bine, nu cred. Dar sper ca macar sa reusesc sa imi
distrag atentia in... oriunde mergem.
- Hei... pana la urma, unde mergem?
Sprancenele mi se unira.
Ah, in sfarsit intrebi... gandi Jane.
- In Moscova , canta ea.
- Moscova? De ce Moscova? Cum Moscova? Rusia? Eu
voiam Dallas!
- Asa am avut eu chef, plus ca este rece si fara soare,
spuse ea reducandu-ma la tacere, si apasa frana in
fata unui Cordoba negru.
Uita-te pe unde mergi, idioato, apostrofa ea mental
blonda care conducea.
A avut noroc saraca fata ca Jane nu s-a enervat destul de
tare pentru a-si folosi abilitatea dureroasa. Cred ca a luat
pasapoartele si toate actele necesare. Daca am fi fugit
noi doi pana acolo, am fi castigat o multime de timp, dar,
vorba lui Emmet, asta-i viata...
Dar lasand de-o parte umorul trecator, un gand extrem
de ciudat inca imi staruia in minte.
Ce-ar fi fost daca as fi sarutat-o?
Am scuturat din cap. Sunt nebun de legat.
***
- Hei! Am ajuns! ma scutura Jane, trezindu-ma din
reverie.
Am dat din cap si am iesit din masina, trantind usa un pic
prea tare. Vopseaua neagra-cenusie se coji putin. Jane o
sa ma omoare.
Strambandu-ma, mi-am luat si geamantanul din
portbagaj si am urmat-o pe Jane. In timp ce mergeam, am
cercetat locurile. Ploua in orasul frumos, iar cerul innorat
imi dovedeau (a cata oara voi recunoaste asta?) ca Jane
alesese locul perfect.
Dupa cinci minute am dat de un hotel luxos, de cinci
stele. Jane se opri in fata cladirii.
- Ai exagerat.
Deloc, gandi ea vesela.
Vesela? Am privit-o mai atent, ingrijorat. Ce o apucase pe
Jane asa, deodata, si fara Jasper pe-aproape ca s-o
influenteze?
Poate ar trebui sa chem un doctor, pe Aro, probabil.
Ca de obicei, la numele stapanului meu, un sarpe cu
clopotei imi aparu in fata ochilor.
Am clatinat din cap. Am probleme mai mari acum.
Te rog sa nu fie o receptionera.... m-am rugat disperat in
timp ce Jane ma tragea inauntru.
- Buna ziua! As dori sa iau o camera mare, pentru doi.
Cu toate serviciile de lux, pe numele Jane si Edward
Masen, ii spuse Jane zambind receptionerului intr-o
ruseasca impecabila.
Noroc ca am locuit in Siberia o vreme. Stiu si eu rusa la
perfectie.
Deci, o fi prieteni? Soti?! Nu cred, frati? Amandoi sunt
foarte... draguti. Ea este o bucatica pe cinste.
Fanteziile lui Ivan, daca ne luam dupa ecuson, incepeau
sa ma exaspereze. Serios, oare exista vreun om care sa
nu aiba asemenea ganduri despre noi?
Probabil. O cheama Bella Swan. Ochii ei ciocolatii imi
aparura in fata ochilor si nu mai plecara.
- Oh, buna! zambi receptionerul de la birou cu toti
dintii. Eu sunt Ivan Grigorievici Sterleadninikov. Am o
camera pentru voi la nr. 203. Asteptati un minut.
Ivan... Grigori... Sterlea...
Wow. Cum naiba isi retin rusii astia numele?
Jane parea sa aiba aceleasi ganduri ca mine.
Dupa ce Ivan termina de butonat si inregistrat la
calculator, ne dadu cheile de la camera si se oferi amabil
sa ne conduca.
Micutul... Am sa ma distrez putin, gandi Jane in timp ce
accepta cu un zambet made in Hollywood.
Si are si bani cu ghiotura tipa, pe langa ochii aia... saliva
Ivan in timp ce ne conducea spre lift. Apasa pe unul
dintre butoane si se intoarse cu un ranjet ce parea agatat
de la o ureche la cealalta spre Jane.
Eu i-am tras un ghiont de avertizare, dar ea ma ignora.
Oftand, am renuntat la tentativa de salvare a sarmanului
om, asa ca m-am facut comod, sprijinindu-ma de peretele
liftului si am urmarit show-ul. Jane este experta in chestii
de genul. Imi lipseste popcornul pe care oricum nu l-as fi
mancat.
- Deci... el este prietenul tau? incerca Ivan sa fie
nonsalant.
- Nu, rase cristalin Jane. Este fratele meu, Edward.
Am zambit, pe jumatate o reactie la gandurile lui usurate
si acum, entuziasmate. Si intelegeam sarmana victima.
Jane poate fi o dulcica, daca vrea.
- Am venit in vizita la niste prieteni, continua ea cu o
mutra trista, dar avionul lor a intarziat asa ca stam
aici pentru o zi, cred. Asa ca nu stiu ce sa fac in
seara asta, inafara de a ma plictisi cu frate-meu.
Mi-am dat ochii peste cap.
Musca intra in capcana, paianjenul este pe faza, gandi
Jane cu viclenia candida a unei vulpite.
- Um... ai vrea sa... um... facu Ivan cu ochii in pamant.
In acea clipa, Jane isi fixa privirea pe el si ii trimise
malefica un junghi de durere. Ivan se chirci usor.
Ce naiba? Am mancat prea multa branza...
- Da, Ivan? spuse ea candida, clipind din genele lungi.
- Daca vrei... ouch... sa iesi, uh, in seara asta cu mine?
gafai el atacat de alte dureri mai ascutite.
De ce acum? Am un ghinion groaznic, Of! gandi el
disperat.
- Sigur ca da, ciripi Jane, retinandu-si un chicot.
Imi amintea de Tinker Bell.
Ivan se chirci vizibil, cu o expresie de disperare si durere,
amestecata cu uimire pe fata. Sper ca Jane nu
exagereaza. I-am dat un ghiont din nou, dar ea ma ignora
ca inainte si isi urma planul.
- Oh, se pare ca nu te simti bine, spuse ea cu parere
de rau si ingrijorare in voce.
- Nu-i nimic, facu Ivan, lasand un alt geamat.
Nu mai am mult si explodez de ras... gandi Jane amuzata.
La fel ca mine, de altfel. Mi-am suprimat un raset.
- Oh, cred ca nu mai poti veni in seara asta cu mine.
Imi pare atat de rau, dar nu vreau sa te chinuiesc.
Oare ce se intampla? Te doare des? Du-te la un
doctor! spuse Jane ingrijorata deschizand usa liftului.
Ne descurcam noi, adauga ea si imi facu semn s-o
urmez.
Crampe nenorocite! Am pierdut singura sansa cu o tipa
de mana-ntai! De ce? se autoflagela sarmanul Ivan.
Jane de abia se abtinea dintr-o cascada de rasete.
- Bine! spuse el cu o incercare jalnica de a fi
nepasator. La revedere, frumoaso!
- Pa, spuse Jane extrem de trista.
Am asteptat pana cand Ivan inchise usa liftului si ajunse
la parter, apoi am dezlantuit rasetele.
- Ce... fata... avea, spuse Jane printre chicote, in timp
ce descuia usa camerei.
Am privit inauntru, inca razand incet.
- Wow, spuse Jane.
- Dublu wow.
- Vrei sa termini cu chestia asta? Ma enerveaza, spuse
ea acra, si pentru un moment, am recunoscut-o pe
adevarata Jane.
Am dat din cap, stiind de ce este ea capabila cand se
enerveaza.
Dar nu rezista mult si se arunca pe unul din paturile mari,
din camera luxoasa, cu TV si calculator cu Internet. Si
baie, dar oricum nu o vom folosi.
Ivan nu era pe gustul meu, oricum. Blond cu ochii
albastri, prea banal si prostut, incepu ea sa evalueze
valoarea sarmanei victime.
Am trantit si eu valiza pe pat. Totul aici stralucea. Probabil
de aceea hotelul se numea свет, adica Lumina.
Am tras draperiile, si m-am trantit pe pat, incercand sa
ma relaxez
cat puteam.
Dar acum, intre mine si lumea exterioara exista
obstacolul unei perechi de ochi umani mari, caprui si
intrebatori. Plini de intrebari fara raspuns. pentru ea, cel
putin.
Jane deschise calculatorul, dar nu avu timp nici macar sa
se conecteze pe Internet, cum intentiona. Telefonul meu
incepu sa cante Claire de Lune, soneria in caz de apela
cineva. Iar cum telefonul era in valiza, si valiza langa
Jane, eu nu m-am miscat si am lasat-o pe ea sa raspunda.
Aro, gandi ea usor speriata si apasa pe butonul verde al
LG-ului. Am tresarit si m-am ridicat de pe pat.
- Alo! Buna Edward! se auzi vocea lui Aro, amabila din
difuzorul setat pe speaker de Jane.
- Nu, sunt Jane, stapane. Edward tocmai a intrat in
casa cand a auzit soneria, dar am raspuns eu
inaintea lui. Salutari, Aro!
- Salut, am spus si eu, stiind ca ma va auzi.
- Buna. Am sunat sa va intreb cum va place in Forks,
cum va acomodati.
 - Perfect, iti multumim pentru camere. Sunt
extraordinare, la fel ca si casa.
- Multumesc pentru pat, am spus eu.
- Cu mare placere. Sunt fericit ca va place, raspunse
Aro cu un zambet in voce. Dar Emmet si Jasper unde
sunt? Sper ca sunt multumiti...
- Sunt afara, la vanatoare de animale, stapane,
raspunse Jane serioasa.
Am fulgerat-o cu o privire speriata si uimita in acelasi
timp. Il mintea pe Aro! Iar atunci cand o va atinge,
deoarece Jane il lasa s-o faca destul de des, va afla ca am
mintit in legatura cu asta. Desigur, va afla si totul despre
Bella, dar va afla peste ceva timp, nu in acest moment,
ceea ce intentionasem de la inceput.
Si nu este de bine cand il minti pe Aro. Ce a patit Jane? O
credeam o Volturi model, cand colo...
Iti explic mai tarziu, gandi ea si se concentra pe
conversatie.
- Imi pare bine ca v-ati conformat tratatului Quileute.
Sper ca nu aveti greutati cu mirosul oamenilor, se
auzi glasul lui Aro, ingrijorat.
- Nu, nu este nici o problema, spuse Jane si imi arunca
o privire semnificativa.
- Si cum merge misiunea, Edward? Ati aflat ceva?
Am inhalat adanc inainte de a raspunse.
- Dupa cate am citit in mintile lor pana acum, nu-mi
pot da seama cu exactitate. Ele par destul de diferite
fata de ceilalti elevi, stapane.
- Stiti ca termenul limita pentru o misiune este de
doua luni, spuse Aro in difuzor.
- Desigur, stapane, am raspuns in cor.
- Salutati-i pe Emmet si Jasper din partea mea. Trebuie
sa inchid acum, avem un caz de rezolvat. Stiti cum
devine Caius cand trebuie sa astepte.
Vocea ii suna usor amuzata.
- La revedere, Aro, am spus eu, nerabdator sa se
termine.
 - Ah, am o veste pentru Jane. Alec este plecat in
Dodge pentru o vreme. Nu cred ca ti-a spus.
- Nu m-a anuntat, isi retinu Jane uimirea din voce.
- Atunci, macar ai aflat, draga mea. Va salut si va
doresc o seara placuta in continuare, spuse Aro,
amabil ca de obicei.
- De asemenea, stapane, raspunse Jane si inchise.
M-am lasat din nou pe pat, usurat. Dar nu pentru mult
timp. Mii de ganduri imi invadara mintea, si mi-am
amintit cea mai mare problema.
- Jane! Ai innebunit? De ce l-ai mintit? am atacat-o
imediat.
Daca Alec este la Dodge... nu este bine. In drum spre
Italia va trebui sa facem un mare ocol pana la el...
gandea ea concentrata.
- De ce sa facem un ocol? Jane!?! am scuturat-o
enervat.
- Lasa-ma, se smulse ea.
- Scuze, am oftat. Sunt usor speriat, recunosc.
- Esti primul care afla asta. Nu stiu daca sa iti spun...
se codi ea, privind pe pereti si strangandu-si mainile
nervoasa.
- Am sa aflu pana la urma, am amenintat-o. Nu cred ca
stii cum sa-ti tii gandurile departe de mine.
Ea ofta si se tranti pe scaunul din fata calculatorului.
- Nu spui la absolut nimeni, da? Nici Jasper sau
Emmet.
- Jur, am facut eu solemn.
De ce iti spun oare? Ah, pentru ca esti un trisor enervant,
gandi ea putin furioasa.
- Stii ca Alec poate sa „taie” toate simturile unei
persoane? Ei, eu fiind sora lui, am descoperit ca el
are si puterea de a „taia”, a sterge anumite ganduri
sau amintiri din mintea cuiva.
Am ramas cu gura cascata.
- Cum de Aro nu stie? Doar il lasa sa-l atinga! am zis
mirat si incantat in acelasi timp.
 - Isi sterge amintirea puterii lui din mintea lui proprie,
dar o retin eu si ii spun mai tarziu, si invers. Dar nici
n-ai idee de cat este de enervant sa-l conving ca este
adevarat ce-i spun, se stramba Jane.
Dupa amintirile ce ii acaparasera gandurile, cred si eu.
Alec este o persoana cam neincrezatoare.
- Wow, inca nu pot sa cred. Ce putere folositoare! am
exclamat.
- Foarte, aproba Jane si se opri din tastat la calculator.
Nici nu stii cate lucruri nu prea regulamentale am
facut eu si el, apoi ni le stergeam din minti.
- Deci, ai sa-l rogi pe Alec sa-ti stearga amintirea in
care l-ai mintit de Aro? am facut eu legatura
deodata.
Perfect. Aro si-a gasit naşul.
- Exact, dadu ea din cap si dadu drumul la un film.
- Crezi ca ar accepta sa-mi stearga si mie anumite
lucruri? am intrebat-o candid.
- Cum ar fi? ridica ea o spranceana.
- Vanatoare ilegala? Sustragere de bunuri?
Comunicare cu prizonierii? Mai trebuie sa mai adaug
ceva? am terminat ironic.
- Si eu care te credeam un sfant, rase Jane.
- Este reciproc, am dat eu din cap.
- Dar trebuie sa treci de secretara lui prima data, zise
ea aroganta si isi indrepta parul blond.
Am pufnit. Jane inchise computerul si isi trase jacheta
neagra pe ea.
- Um, unde te duci? am intrebat-o din pat.
- Unde ne ducem, vrei sa spui, spuse ea in timp ce isi
indesa telefonul Siemens in buzunar si imi arunca o
privire „stii ce patesti daca nu ma asculti”.
Am oftat si m-am ridicat din pat, imbracandu-mi jacheta
cu viteza unui melc turbat de curse in reluare.
- Hai odata, ma trase ea afara si incuie usa.
Am vrut sa ma indrept spre lift, dar ea ma opri.
N-am chef sa dau ochii cu Ivan, gandi ea amuzata.
Mergem prin spate?
Mi-e indiferent. Am dat din umeri absent si am urmat-o pe
geamul care dadea intr-o curte interioara goala, aterizand
fara niciun zgomot pe ciment. Eram ciudat de prins in
vraja acelor ochi de ciocolata, incercam sa le dau
raspunsuri intrebarilor tacute, si desigur, toate pe fondul
setei care ma ardea la amintirea acelui parfum delicios...
- Deci... unde mergem? am spus incet in timp ce ea
deschidea usa spre luminile orasului.
- Mergem in oras, canta ea si ma trase violenta dupa
ea, stiind ca aveam de gand s-o iau la fuga.
Disperat, am renuntat la tentativa de evadare si m-am
pregatit.
Din acest moment, incepe un Purgatoriu.
***
Am aruncat si ultimul pulover in geamantan. In sfarsit
plecam acasa.
Dupa cinci zile de iesit in oras, cumparaturi, filme, fete,
vizitat muzee si biserici tot ce-mi doream era liniste.
Dar trebuie sa recunosc ca Jane isi atinsese telul pe care
si-l propusese. Nu mi-a dat ragaz sa ma gandesc, sau sa
ma cufund in ganduri negre ca monstrul din mine.
- Am terminat, am anuntat-o posomorat pe gardiana si
temnicera mea.
- In sfarsit, zambi Jane si isi trase o alta suvita dupa
ureche.
Fiind mica de statura, lui Jane ii placea sa poarte pantofi
cu toc. Iar acum, cu rochia neagra si parul ei blond strans
intr-un coc, sunt sigur ca sarmanul Ivan are sa ramana cu
gandul la ea pentru mult timp.
- Haide, ma indemna ea, si am urmat-o afara din
camera familiara de-acum.
Ea incuie grijulie usa si o lua inainte, intrand destul de
grabita in lift. Tocurile ii sunau ciudat pe pardoseala
liftului.
Raspunsuri? i-am intrebat pe ochii aceia frumosi. Nu veti
avea niciodata. Dar acum, ochii Bellei Swan pareau sa ma
intrebe in ce fel o va afecta pe ea decizia mea de a ma
intoarce.
 - Edward! Ce-i cu tine? intreba Jane, facandu-ma sa
tresar imperceptibil.
- Nimic, am raspuns la fel de absent.
- Dar n...
- Nimic, am repetat.
Jane tacu. Gandurile ii erau putin suparate, si inca sorta
posibilitatile de a-mi administra o terapie buna, dar
dureroasa.
Am iesit inainte si am asteptat afara ca Jane sa termine
cu formalitatile si cu sarmanul Ivan.
Nu stiu ce se intampla cu mine. Am o nerabdare
groaznica sa plec, sa dovedesc ca sunt acel Edward
curajos si exemplar, un Volturi. Cine era ea, sa ma alunge
de unde voiam sa fiu?
Dar, paralel, mi-am pierdut interesul fata de orice in mod
ciudat. Tot ce vad in fata ochilor chiar si acum este chipul
ei, iar mintea imi este plina de ganduri ce graviteaza tot
in jurul ei. Ori am innebunit, ori m-am prostit. Sunt cel
mai patetic vampir din istoria Universului!
Tacerea continua si in avion, si in masina.
Am oftat, in timp ce Jane inca isi tinea privirea pe volan.
- Scuze, n-am vrut sa te supar. Este doar ca...
presupun ca am nevoie de putin timp liber de
gandire. Tu esti grozava. Nu-mi vine sa cred cat de
repede ne-am apropiat. imi esti aproape ca o sora, i-
am spus cu o tentativa de zambet.
Poate are dreptate. Nu este usor, sa-ti gasesti
cantareata...
- Si tu imi pari ca un frate acum, zambi si ea inapoi,
subtil iertandu-ma. Nu-i nimic, te las in gandurile tale
morbide acum, se stramba la sfarsit.
Nu mai vorbi de atunci, tinandu-se de cuvant.
Am incercat sa fac ordine in gandurile ce imi navalira in
minte intr-un suvoi nestavilit, dar nu prea stateam bine cu
analizatul. Adauga si chipul Bellei Swan care ma vrajea in
mod enervant, cireasa de pe tort.
Deci...
1. Ma urasc.
 2. Sunt patetic.
3. N-ar trebui sa-i dau unui om atata atentie.
4. Ar trebui sa-l sun pe Aro.
5. De ce nu-i aud gandurile fetei asteia?
6. Sunt curios sa le aflu.
7. Sunt cea mai ghinionista persoana din lume.
8. Sunt un monstru.
9. Ma urasc din nou.
Inca reflectez la intoarcerea mea. Parte din aceasta
hotarare este mandria, orgoliul meu. Nu sunt un las, pot
rezista chiar daca la inceput am dat-o in bara. Nu voi fugi
ci voi merge pana la capat cu aceasta misiune. Ce
exemplu as da ca sef lui Emmet, Jasper si Jane daca as
dezerta? Dar cealalta parte, era o curiozitate
incontestabila fata de gandurile ei ascunse, o nerabdare
de a fi din nou langa ea si de a le descifra.
De ce ma simt atat de atras de ea? De ce este o exceptia
la darul meu? De ce este, in acelasi timp, cantareata
mea? De ce lui Emmet si Jasper le plac Rosalie si Alice
Cullen? De ce sunt ele obiective de misiune?
Mai incet, Edward. Ma ingrijorezi. Devii isteric si imi aduci
aminte de un copil de 4 ani care nu stie sa spuna decat
„de ce?”.
Am inchis ochii si am incercat sa caut raspunsuri la
intrebarile mele in ochii ei caprui, expresie care ma
bantuie de o saptamana.
In avion macar nu m-a deranjat nimeni, iar Jane se
descurca cu toate formalitatile. In sfarsit, am coborat in
Washington.
Si, ca picaturile de ploaie pe tabla masinii, clipele cad...
- Am ajuns, spuse Jane.
In sfarsit. Am simtit o bucurie ciudat de mare la gandul ca
ii voi vedea pe Jasper si Emmet, in timp ce-mi luam
enervantul geamantan dupa mine si ieseam din Audi.
Casa noastra arata ca prima data, pe fondul verde, ca de
vis, al padurii.
- EDDIE!! JANE!! se auzi strigatul lui Emmet din casa.
Ma mir ca nu s-au spart geamurile. A uitat ca noi avem
super-auz? Este destul o soapta. Si, de dragul revederii,
am ignorat porecla aceea stupida.
- Saluuut!!
Emmet ajunse intr-o secunda afara si ma prinse intr-o
imbratisare de urs.
- Mai incet, am gafait cand am scapat din stransoarea
de fier.
Apoi, se repezi la Jane. Ma mira putin. Eu stiam ca o
uraste.
Jasper fu mult mai rezervat, dar gandurile imi dovedeau
ca se bucura la fel de mult ca Emmet de venirea noastra.
- Bine ati venit, ne ura el vesel. Sper ca v-ati distrat
in... unde ati fost?
- In Rusia, Moscova. A fost super! exclama Jane, in
timp ce intram in casa.
- Da, am aprobat eu.
Ne-am trantit enervantele bagaje pe canapea si ne-am
asezat cu totii. Si Jane era ciudat de vesela, dupa
gandurile lui Jasper. Incepem sa ne intelegem. Am zambit
la acest gand. Cu o saptamana in urma, nu as fi crezut
asa ceva nici in ruptul capului.
- Deci, cum merge? intreba Emmet trecandu-si mana
prin parul lui negru si carliontat.
- Bine, am raspuns eu increzator. Vin la scoala maine.
- Esti sigur? ridica Jasper o spranceana.
Cat urasc dadaceala.
- Da, am spus hotarat, ceea ce paru sa-i convinga.
Multumit, mi-am intors privirea spre ceas.
- Daca nu va suparati, m-as duce la o vanatoare de
animale. N-am mai vanat de vreo saptamana. Chiar
sunt curios cum traiesc partenerii Cullen, am spus si
m-am ridicat de pe canapea.
- Vin si eu, spuse Emmet automat.
- Nici noi n-am vanat, spusera Jane si Jasper.
Am zambit, in loc sa oftez. Este un progres, nu?
- Bine, mergem cu totii.
- Super, se bucurara toti si se repezira afara.
I-am urmat mai incet, preocupat de sentimentul de
fericire care ma cuprinsese vazandu-i pe ei bucurosi...
Acum inteleg de ce m-am simtit atat de rau cand aproape
am atacat-o pe Bella. Daruisem nefericire, iar aceasta mi
se intorsese prin ea.
N-am observat niciodata pana acum ca toti traim prin
altii.
Si in timp ce alergam prin padure, subiectul fericirii ma
acapara. Este ciudat cat de frumoasa si colorata devine
lumea cand iti gasesti pe cineva.
- Ugh, facu Jane cand am dat de mirosul unor
caprioare.
La naiba cu tratatul cu javrele, gandi ea.
Sunt de acord, pe de-o parte. Dar pe cealalta, eram
recunoscator ca este unul din motivele care oprisera
monstrul s-o ucida pe Bella.
Dar am prins mirosul unui leu de munte, un parfum mai
placut, pe-aproape cu cel al oamenilor. Ne-am raspandit
printre copaci, fiecare cautandu-si ce voia. Emmet si
Jasper se delectau in curand cu un urs, iar Jane inca
cauta. Plictisit, am fugit dupa pradatorul care alerga
speriat, si l-am prins repede. Sangele imi trimise valuri de
energie prin corp, reinvigorandu-ma, desi nu la fel de
mult ca sangele uman.
In drum spre casa, am incetinit special pasul ca sa fiu in
rand cu Jasper.
- Deci... cum merge cu misiunea? l-am intrebat.
- Bine, raspunse el.
Alice este incantatoare. Chiar ma simt norocos ca isi
petrece timpul cu mine cateodata... Dar nu, nu, nu, este
doar pentru misiune, nu ca m-ar interesa... Nu pare sa
stie nimic, dar eu nu sunt Edward ca sa citesc ganduri.
Bun. Deci Jasper isi captivase tinta.
- Presupun ca Emmet... am lasat propozitia in aer.
- Da, Rosalie este foarte prietenoasa cu el.
Deci si Emmet si-a facu treaba. Doar eu ramasesem in
urma. M-am strambat. Am ramas in urma, dar nu pentru
mult timp. L-am lasat pe Jasper cu gandurile sale si am
luat-o inainte.
Cand in sfarsit am ajuns acasa, m-am retras in camera
mea. Mi-am pregatit cartile si caietele si am ales hainele.
Apoi am tras o carte din raft, si am inceput sa citesc
trantit pe pat. Se nimerise Castelul de Kafka.
In timp ce ma afundam in paienjenisul psihologic al cartii,
nerabdarea de a o intalni pe Bella era evidenta. Voiam sa
ma intorc in arena, sa fiu acel Edward puternic, un Volturi.
Am tresarit.
Dar oare asta sunt?
Un Volturi?

Capitolul 4 – Tigro-pisică in pericol

- Va fi bine, murmura Jane.

- Sigur ca va fi bine, am mormait printre dinti.
Terminati-o!
Grea viata, nu? gandi Emmet ironic.
M-am strambat la el, luandu-mi tava cu mancare si
indreptandu-ma la o masa goala. Am abandonat-o pe
masa cu o miscare repezita si m-am asezat langa Jasper.
Eram bucuros ca scapasem de datul explicatiilor. O
facusem in orele de dinaintea pauzei de masa, si ma
epuizase ingrozitor. Nu ma putusem concentra la nimic si
respinsesem nu stiu cate fete, sau poate erau una si
aceiasi. Jessica si Lauren nu aveau de gand sa renunte.
Am oftat.
Iar acum, imi plimbam privirea prin cantina, cu nervii
intinsi... coarde de pian gata sa cante la orice atingere.
Eram foarte nerabdator sa-i citesc gandurile si reactiile
Bellei in ochii aceia clari. Eram curios sa aflu de ce Alice si
Bella nu au spus la nimeni incidentul de saptamana
trecuta. Cand ajunsesem la scoala, scanasem ingrijorat
fiecare minte din cladire. Nimic despre Maseni, nicio
barfa, nimic.
Ce ciudat, m-am mirat din nou. Niste fete normale ar fi
spus la tot liceul si si-ar fi batut joc de mine, scotandu-mi
o reputatie imposibila de fustangiu. Dar ele nu spusesera
nimic.
Dar, desi nu-i puteam auzi gandurile Bellei Swan si mor,
la figurat, de ciuda din acest motiv, dupa deasa roseata
din obrajii ei si felul in care isi tinea umerii intr-o
conversatie imi dovedeau ca este timida. Probabil de
aceea nu a spus la nimeni...
Dar Alice?
Si pe langa curiozitate si enervare, mai era si ingrijorarea
ca ii voi simti mirosul in cantina. Sunt 95% sigur ca ma
pot controla, dar pentru orice eventualitate nu trebuia sa-
i las pe elevii liceului sa vada pe ciudatul de Masen sarind
la gatul Bellei Swan.
Inca cercetam usa cu privirea, nerabdator si nervos, cand,
din sutele de voci, se auzi vocea ei:
- Eseul? Nu, nu l-am terminat...
- Poate imi dai si mie cateva idei. Despre ce scrii?
intreba Rosalie.
- Daca Shakespeare trateaza personajele feminine cu
misogism, se auzi vocea Bellei de afara.
Am cautat mintea lui Rosalie printre ale celorlalti elevi.
Cand am gasit-o, am respirat usurat la vederea chipului
Bellei prin gandurile ei. Era ca si cum fusesem sub apa in
tot acest timp si acum revenisem la suprafata.
Vechea enervare pe mine insumi reveni in forta. Este
patetica influenta asta pe care o are asupra mea. Nu
trebuie sa permit asa ceva.
Dar m-am concentrat mai departe pe chipul ei. Ochii ei
mari pareau obositi, absenti si isi musca buza continuu.
Cearcanele si miscarile voalate de un fel de lene ma
convinsera ca nu avusese un somn bun.
De ce? Probabil a avut cosmaruri... sau insomnie...
Ce-a spus? Parca a vorbit pasareasca, gandi Rosalie,
facandu-ma sa zambesc.
- Um, eu chiar nu stiu, raspunse ea si deschise usa
cantinei, imediat fixata din priviri de Emmet, urmata
de Alice.
Mi-am tinut respiratia. Bella aparu din spatele micii zane,
care ii capta atentia imediat lui Jasper, dar el macar era
mai subtil, nu se holba ca Emmet.
Bella chiar arata ciudat de obosita. La fel de ciudat ca
faptul ca imediat ce intra, se uita la masa noastra. Numai
o secunda si isi lasa privirea in jos, un roz pal colorandu-i
obrajii.
Se asezara toate trei la coada, iar eu m-am holbat la ea
mai departe, incercand, ca de obicei, sa aud ceva.
- Bella! o striga Alice. Este randul tau!
Ea tresari, de parca fusese trezita dintr-un vis. Ochii i se
concentrara pe lumea inconjuratoare pe cand o urma de
ironie ii intoarse colturile gurii in sus. Ciudat. La ce se
gandea? Curiozitatea era aproape de nesuportat. Era ca
si cum trebuia neaparat sa aflu ce-i trecea prin cap, de
parca ar fi fost ceva de importanta vitala.
- Am sa-mi iau numai un suc astazi.
- Te simti bine? o intreba Alice.
- De fapt, sunt un pic ametita, murmura ea si o urma
pe Alice.
Dar cum nici ea nu se asteptase la asta, nici eu.
- Hei! Rosalie! De ce nu veniti sa stati cu noi? le striga
Emmet, lasandu-ma stana de piatra.
I-am aruncat o privire furioasa ce spunea „esti nebun?”.
Nu sunt. Cred ca ai sa reusesti sa te controlezi, sau asta
sper. Sau ai putea s-o ignori. Alegerea ta, gandi el.
- Haideti, fetelor, spuse Rosalie si le trase pe
prietenele ei dupa ea.
- Dar, dar... bolmoji Bella, insa era prea tarziu.
Rosalie se aseza zambitoare langa Emmet, iar Alice se
aseza in fata lui Jasper. Muscandu-si buza furioasa, Bella
se aseza in fata mea.
Dar eu imi oprisem respiratia demult. Flacarile deja ma
ardeau la amintirea parfumul, daramite daca l-as fi
simtit...
Nu-si ridica ochii de pe sucul pe care il luase, rasucindu-l
nervoasa in maini. Emmet, Jane, Jasper, Rosalie si Alice
deja erau prinsi in conversatii pe care nici nu ma
oboseam sa le ascult. Bella tacea si se holba mai departe
la mainile ei, pe cand eu ma holbam mai departe la ea,
esuand ca de obicei in incercarea de a-i citi mintea, ceea
ce ma enerva la fel de mult ca de obicei.
Totusi, nu puteam sa stau asa ca mutul, dupa ce aproape
facusem...
Am inhalat.
- Buna, am spus zambind.
Arrghh!!
Monstrul urla in dorinta. Mii de imagini mi se perindau in
minte, in timp ce ma perpeleam in flacarile necrutatoare
ale setei. Era la fel ca la Biologie, dar cu mult mai multi
martori.
Nu. Nici macar nu-mi imaginez cam ar fi...
Ura, dorinta alternau setea ce-mi ardea gatul, nefacandu-
ma sa ma simt mai bine. Se pare ca-mi ingreunez
existenta in loc s-o usurez, cum se spune ca ar trebui.
Incet, gandi Jasper ingrijorat si ma calma.
Era mult mai bine. Desi focul inca ma ardea si tot ce
voiam era ea, monstrul era sub control. Lupta mea
interioara durase doar o secunda.
Ochii ii zvacnira in sus, neincrezatori. Inima ei isi accelera
bataile dintr-un motiv pe care nu-l intelegeam. O
speriasem?
- Buna, raspunse ea incet, nu prea prietenos.
Jasper, Jane si Emmet trageau cu urechea, usor surprinsi
ca-i vorbisem, neglijandu-si putin tintele. Aproape mi-am
dat ochii peste cap. Chiar credeau ca nu sunt capabil de
auto-control?
- Scuze pentru saptamana trecuta, am spus deodata,
fara sa ma gandesc.
Isi fixa ochii mari, furiosi si contrariati in ai mei. Pentru un
motiv de neinteles, nu-mi puteam lua privirea din ochii ei.
- Scuze? mormai ea printre dinti. Scuze pentru ce?
Flacarile se reimprospatara, la o alta gura de aer pentru a
raspunde. Cum poate exista un parfum atat de delicios?
Veninul imi umplu gura, iar mainile mi se inclestara in
pumni pe masa. Dar monstrul nu facu nimic decat sa
maraie nervos. Pe moment, era incatusat.
- Nu stiu daca pot explica, am raspuns sincer.
- Eu cred ca este o explicatie foarte evidenta, facu ea
manioasa.
Furia o facea sa arate amuzant. Ca o pisica care nu este
constienta de propria vulnerabilitate, si se crede tigru.
- Nu este ce crezi tu.
De ce nu spusesem ca voiam s-o sarut? Chiar nu exista
alta explicatie care sa fie mai... normala. Si mai rau,
impulsul ciudat de a fi sincer ma castigase inainte sa ma
gandesc bine. Ce se intampla cu mine?
- Atunci...?
- Las-o balta, am oftat, crezi ce vrei. Nu pot explica.
- Bine, spuse ea mecanic, si bau putin din sucul de
fructe.
Ma ignora complet de atunci. Se implica prea doritoare in
conversatie, evitandu-mi privirea fixata, normal, pe ea.
- Nu, Jeepul meu n-are probleme... ii spunea Emmet lui
Jane.
- S-ar putea sa aiba. Cine mi-a stricat Audi-ul? intreba
Jane, uitandu-se la toti.
- Nu eu, am spus toti trei in cor.
Bella, Alice si Rosalie rasera.
- Cum adica ti s-a stricat? facu Jasper candid,
calmand-o subtil.
- Vopseaua a cazut de pe o portiera, se planse Jane.
Emmet isi dadu ochii peste cap.
Fii serioasa, Jane. I s-a decojit putin vopseaua si gata,
masina este stricata... Nu m-as mira daca isi cumpara o
masina noua doar din cauza asta.
Pe moment, m-am gandit sa recunosc adevarul, dar
perspectiva durerii care ma astepta nu era prea
frumoasa, asa ca am renuntat la nobilul meu impuls.
- Fii serioasa, Jane, spuse Jasper la fel de neincrezator.
- Da, spuse Alice. Exagerezi.
 - Ma rog, spuse Jane acra. Desi am impresia ca tontul
acela a facut-o, spuse ea si se uita acuzatoare la
mine.
Am spus eu ca Jane o sa ma omoare. Toate privirile se
fixara pe mine.
- Da, recunosc, eu am fost, am oftat, inhaland incet,
printre dinti si incercand sa ignor setea intensa.
- Edward! facu Rosalie.
- Cand am iesit din Audi la Moscova, am trantit prea
tare portiera, am explicat plictisit, si urand ca trebuia
s-o fac.
Voiam doar sa tac si sa incerc sa aflu orice despre ea.
- Moscova!! exclamara Rosalie, Alice si Bella.
Chiar ca esti un tont, gandi Jane.
Ce te-a apucat? Of, la naiba! gandi Emmet suparat.
E doar o scapare, totusi. Nu pune totul la inima. Jasper
era mult mai intelegator, ceea ce ador la el.
Oricum, Jane are dreptate. Sunt un tont. Trebuia sa fiu
atent la cuvintele mele.
- Mda, am fost in Moscova astea cinci zile, eu si el,
spuse Jane cu un ton de parca citea stirile.
- Wow, facu Alice.
Mi-am pastrat privirea pe ea, simtind ochii Bellei
cercetandu-ma cu o expresie ganditoare. Prin filtrul
gandurilor lui Rosalie, expresia ei arata atat de ciudat...
Un suvoi de emotii ma stapaneau in timp ce o priveam.
Curiozitatea care ma ardea la fel de tare ca setea. Ura
fata de mine insumi, si enervarea pe faptul ca este
suparata pe mine si ma ignora.
Lasasem de mult balta toate auto-dojenirile in legatura cu
faptul ca ii acordam mult prea multa atentie. Ma
resemnasem si gata.
Da, sunt patetic. Da, m-am prostit.
- A fost o chestiune personala, am spus repede,
vazand ca Jane inca sorta niste scenarii de turnat
pentru ele.
- Si cum a fost? o intreba Bella pe Jane.
 - Suuuper!! se entuziasma ea. Este un oras foarte
frumos, dar cam friguros, stiti voi. Am cumparat o
multime de haine si m-am distrat de minune pe la
cinematografe si magazine. Dar tontul ala, chiar imi
strica dispozitia, termina ea si imi arunca o privire
semnificativa.
M-am strambat. Lui Jane chiar ii placea cuvantul tont.
Mda, bine zis, tontul... gandi Alice, atragandu-mi atentia.
Dupa cum a afectat-o pe Bella comportamentul lui, chiar
este un tont. Nu inteleg de ce Bella m-a rugat sa tin totul
in secret. Prima data, mi-a fost usor simpatic, dar acum s-
a dus.
- Cum adica iti strica dispozitia? se interesa ea.

Bella a rugat-o pe Alice sa tina totul in secret? De ce?

Probabil fiindca era timida si nu voia ca altii sa afle.
Desi... Am scuturat imperceptibil din cap, concentrandu-
ma pe Bella.
Sunt doar eu, sau era o urma de curiozitate in ochii
Bellei? Deoarece ii urmaream fiecare reactie prin ochii lui
Rosalie, care o avea in raza vizuala. Isi pastrase o fata de
necitit pana acum, dar se scapase.
- Tot timpul absent si nu stie sa se distreze si el putin,
se stramba Jane mai departe, fara sa dea atentie
avertismentelor din privirea mea. Numai muzica si
citit.
Sprancenele Bellei se ridicara. Deschise gura sa spuna
ceva, dar o inchise la loc. Ce voia sa spuna?
- Eh, asa este Eddie tot timpul, se baga Emmet,
ignorand privirea ucigatoare si disperata pe care i-o
aruncasem. Tacut si maniac al muzicii. Are pana si un
pian acasa.
Asta a fost, intr-un fel, o ultima picatura.
- Mda, am facut eu, ignorand setea. Dar si ursuletul
tau de plus este cam vechi, ca pianul meu. N-ar
trebui sa-ti cumperi altul? am continuat candid.
Ea se uita la Emmet, surprinsa.
Esti atat de mort cand ajungem acasa, marai el mental.
 - Pastrezi un ursulet de plus? intreba Bella amuzata.
- Um, oh... pai... da, se balbai el, iar eu puteam sa
spun ca daca ar fi putut, ar fi rosit. Este o amintire
din copilarie.
- Da, am intervenit din nou. Si Jane, cred ca n-am mai
vazut o maniaca a super-eroilor ca tine.
Un junghi de durere ma strafulgera brusc, si m-am chircit
vizibil.
Si asta este doar inceputul, promise ea in gand furioasa.
Era extrem de copilaros, ca Jane era fana Spider-man.
Chiar nu se potrivea cu imaginea ei de sadica. Cand
aflasem, rasesem trei minute incheiate. Era bine pe de-o
parte, ca aveam un secret cu care ii puteam santaja pe
toti trei. Iar Emmet pastra ursuletul stravechi de plus de
cand era el copil uman. Prima mea reactie a fost un
zambet cand i-am citit in ganduri acest amanunt, dar
dupa aceea, mi-am dat seama ca acea jucarie reprezenta
pentru el umanitatea pierduta...
- Iti plac super-eroii? intrebara Jasper si Alice in acelasi
timp, amuzati.
Wow. Asta este dura! Jane se uita la super-eroi?? gandi
Jasper, care nu stia asta.
Lui Jane ii plac super-eroii?! Nu-mi vine sa cred. Macar nu
sunt singurul care se face de ras astazi. Ma intreb daca
Edward si Jasper au ceva jenant pe care il tin secret...
gandi Emmet pe punctul de izbucni in ras.
- Mmmm, v-ati facut eseul la Engleza? intreba Jane cu
o mutra interesata, trimitandu-mi un alt junghi de
durere.
De atunci, se invatara minte si ma lasara in pace cu
obiectul atentiei mele, care se ambala ridicol in discutie.
Cateodata, iar ii aparea pe fata expresia aceea tip tigro-
pisica, si imi dadeam seama ca se gandea la incident.
Cand pauza de pranz se termina, ea se ridica repede si
desi stia ca aveam ora cu ea, isi lua ramas-bun si pleca
inainte. Am urmarit-o prin mintile altora pana in Sala de
Biologie, unde Bella isi tranti cartile pe masa si se aseza
incet, tinandu-si capul in maini. Normal, asta declansa
curiozitatea arzatoare care avea sa ramana nesatisfacuta
oricum.
Absent, mi-am luat ramas-bun si eu de la prietenii mei, si
m-am indreptat nerabdator spre Biologie. Ea inca statea
cu capul in maini cand am intrat cu pas de felina, fara sa
fac nici cel mai mic zgomot. La fel de silentios, mi-am tras
scaunul si m-am asezat. Ea nici nu ma simtise. I-am
mutat cartile incet, si mi le-am instalat pe ale mele, fara
nici un sunet. Foloseam sistemul lui Jane de abordare,
surprinderea.
Bella ofta, si isi lasa mainile in jos, cand Domnul Banner
intra si incepu ora. Tresari spasmodic cand ma vazu,
surprinsa, dar am reusit sa surprind o urma ciudata de
tulburare in ochii ei, care se ingustara.
Imi tineam respiratia, stiind ca ma va ignora toata ora. Mi-
era greu, pe de-o parte. Voiam sa-i pun atatea intrebari, si
nu puteam doar din cauza ca ea se purta ca o... ca o...
tigro-pisica.
Domnul Banner incepu sa imparta cate un microscop la
fiecare masa si o cutie cu diapozitive impreuna cu o fisa.
Dupa ce termina, ne explica sarcina noastra:
- Diapozitivele din cutie nu sunt asezate in ordine.
Lucrand impreuna cu colegul de banca, trebuie sa
separati diapozitivele de celulele de din foita de
ceapa in fazele mitozei pe care le reprezinta si sa le
etichetati corespunzator. Nu aveti voie sa va ajutati
din manuale. Eu am sa vin sa va verific in 20 de
minute.
Clasa zumzaia nelinistita. Gandurile tuturor erau cam
nemultumite, iar multi decisera sa deschida manualul pe
sub banca.
- Incepeti! ordona profesorul.
Experiment in echipa cu mine. Bellei nu-i va placea ca va
trebui sa ma bage in seama. Noroc de aceasta sarcina,
desi era si un fel de ghinion. Va trebui sa respir pentru a
vorbi...
M-am intors spre culoarul dintre randuri, si am luat rapid
o gura mare de aer. Mainile mi se inclestara pe lemnul
scaunului, iar gatul imi izbucni din nou in flacari, pulsand
de dorinta pentru sangele ei innebunitor, dar era mai
usor. Presupun ca agonia devine mai suportabila prin
obisnuire.
- Doamnele mai intai, partenere? am spus zambind
strengar si am impins microscopul spre ea.
Ochii ei isi pierdura concentrarea pentru un moment, dar
isi reveni rapid si trase microscopul mai aproape.
Examina prea repede diapozitivul inainte de a spune
nonsalanta:
- Profaza.
- Te superi daca verific? am intrebat serios.
Impinse microscopul spre mine. Parea ca incearca sa nu
se uite la mine. Ochii ii fugeau in directia mea, dar apoi
si-i fixa pe Domnul Banner. Dar nu ma plang. Eram in
aceiasi situatie.
- Profaza, am fost eu de acord dupa o verificare scurta.
Mi-ar fi parut totusi bine daca gresea.
Am scris rezultatul in primul spatiu liber de pe fisa, si am
schimbat diapozitivul fara s-o privesc. L-am examinat
fugitiv si am murmurat:
- Anafaza.
- Pot sa verific? intreba ea cu o urma de ironie.
- Desigur, am raspuns, si i-am dat microscopul.
Il examina cu un zambet care se evapora repede.
Colturile gurii ii coborara in jos. Chiar credea ca am
gresit?
- Urmatorul diapozitiv? facu ea intinzand mana, si fara
sa ma priveasca.
Am scos alt diapozitiv din cutie, si i l-am dat. Pielea ei m-a
ars. Un soc electric, cu siguranta mai fierbinte decat
98,6°. Caldura mi s-a proiectat din mana pana sus in brat.
Ea isi trase mana repede.
- Scuze, am murmurat si mi-am fixat privirea pe fisa.
- Interfaza.
Respirand cat de tacut puteam printre dintii inclestati, si
incercand sa ignor setea care ma chinuia, m-am
concentrat pe tema usoara si am scris raspunsul, fara sa-l
mai verific.
Comisesem o imprudenta atingandu-i pielea. Un impuls
ciudat, prostesc, de parca as fi fost unul de-al ei. Nu-i de
mirare ca pare sa fie cufundata in ganduri acum. La ce se
gandea? Cum s-a simtit la atingerea pielii mele rece ca
gheata, respingatoare?
Am clatinat usor din cap. Am sa ma invat minte oare, de
acum incolo, sa nu mai incerc degeaba sa aud gandurile
fetei asteia?
Am continuat in maniera asta, fara sa ne vorbim mai mult
decat un cuvant si fara sa ne intalnim privirea unul altuia.
Eram singurii care terminasem, restul elevilor se
descucau mai greu, in ciuda multiplelor incercari de a
comunica intre ei. Mike Newton avea manualul deschis
sub banca. O secunda mi-a trecut prin cap daca sa-l
raportez profesorului. Chiar nu-mi place de el, si presupun
ca sentimenul este reciproc.
Mai bine ramanea acolo, oriunde a fost plecat, gandi el
plin de o ura pe care nu prea o intelegeam. Doar din
cauza ca stateam langa Bella?
Fii serios, Mike, mi-am dat eu mental ochii peste cap.
Totusi... nu este ca si cum nu-l inteleg. Mi-am intors
privirea din nou spre fata, uimit de influenta pe care o
avea asupra mea si a vietii mele. O influenta cam mare,
as putea zice.
Bella era chiar draguta...intr-un fel neobisnuit. Chiar mai
bine decat un chip frumos, fata ei era interesanta. Nu
prea simetrica : barbia ei joasa fiind in dezechilibru cu
pometii mari, culorile ei fiind extreme : lumina si
intunericul contrastau ca pielea si parul ei, si mai erau si
ochii ei ciocolatii, ascunzand secrete tacute.
Domnul Banner se apropie de masa noastra, vazand ca
stam degeaba. Am inhalat recunoscator curentul de aer
curat pe care l-a adus cu el, inainte sa se amestece cu
mirosul ei.
 - Deci Bella, nu crezi ca si Edward ar fi trebuit sa aiba
o sansa la microscop? intreba el dupa ce verifica
raspunsurile care erau toate corecte.
- El a identificat trei din cinci, mormai ea.
Domnul Banner ridica sceptic o spranceana spre mine.
- Ai mai facut exercitiul asta?
- Nu cu foita de ceapa, am raspuns surazand, dar pe
dinauntru setea arzandu-ma violent la mirosul pe
care il inhalasem pentru a vorbi.
- Peste?
- Da, am dat eu din cap, personal pastrandu-mi
privirea pe Domnul Banner, dar de fapt urmarind
reactiile Bellei in mintea lui.
Ma privea cu un amestec de fascinatie si furie, ochii ei
mari parand contrariati dintr-un motiv pe care nu mi-l
puteam imagina.
- Ai fost intr-o clasa avansata in... lasa profesorul
intrebarea in aer, distragandu-ma.
- Chicago, da, am raspuns.
Domnul Banner isi potrivi ochelarii multumit.
Tot timpul am avut impresia ca Bella se mandreste cu
cunostintele ei...
Eu sunt de parere ca interpreteaza gresit indiferenta
Bellei in aroganta. In amintirile lui, Bella arata extrem de
absenta.
- Banuiesc ca este bine ca voi doi sunteti parteneri de
laborator, facu el si se indeparta.
Bella respira adanc, fixandu-si ochii in atlas. I-am urmat
exemplul, si cum nu parea sa mai vorbim pe parcursul
orei, am oprit respiratia din plamani. Usurarea fu
instantanee, iar flacarile ce alternasera fiecare secunda
din timpul orei se domolira putin.
M-am uitat pe geam, privind fulgii de zapada formand o
pojghita alba pe trotuar. De obicei, imi place sa privesc
picaturile de ploaie formand cercuri in apa, dar acum se
pare ca fusese destul de frig pentru o ninsoare. Nu stiu de
ce, dintotdeauna m-a fascinat ploaia. Chiar imi place, de
fapt.
 - Pssst! Edward! Edward!
Am tresarit, si am incercat sa ma focalizez pe prezent. Mi-
am intors privirea intrebatoare spre Tyler, care ma striga
de vreo trei minute. Banuiesc ca eram adanc in lumea
mea daca nu l-am auzit
- Bataie cu zapada dupa ore? sopti el cu un aer
provocator, raspunzand la intrebarea mea tacuta.
M-am imaginat aruncand ca o mitraliera bulgari de
zapada in sarmanii oameni, facandu-i sa zboare vreo doi
metri in aer. Nu ma puteam distra cu ei. Aveam sa
primesc oricum destui bulgari de la Jasper si Emmet.
Am scuturat din cap incet, si m-am intors inapoi spre
banca mea, trezindu-ma cu ochii mari, plini de intrebari ai
Bellei fixati pe mine. I-am intors privirea, incercand sa
gasesc si niste raspunsuri pentru propriile intrebari in
ciocolata lichida din ochii ei.
Setea inca ma chinuia, dar deodata, trecuse la chestii
minore. Reusisem sa ma controlez, folosind cea mai
folosita metoda. Ma concentrasem pe altceva, iar tentatia
aproape disparuse.
- Ti-ai pus lentile de contact? intreba ea brusc, si apoi
paru sa regrete.
- Nu, am raspuns usor surprins ca binevoise sa-mi
vorbeasca.
- Ah . Credeam ca este ceva diferit la ochii tai,
murmura ea incet si il privi fix pe Domnul Banner.
Bineinteles ca era ceva diferit la ochii mei de cand cu
incidentul. Ca sa ma pregatesc pentru astazi, pentru
tentatia de astazi, mi-am petrecut noaptea vanand,
potolindu-mi setea cat de mult am putut, exagerand
chiar. M-am umplut cu sange de animale, nu ca ar fi avut
vreun efect in prezenta mirosului coplesitor care
venea prin aerul din jurul ei. Ultima data, ochii
imi fusesera negri de sete. Acum corpul imi era plin
de sange, iar ochii mei aveau o nuanta de auriu
cald.
Culoarea chihlimbarului capatata in urma incercarii mele
de a-mi stapani setea.
De ce trebuia ea sa observe atat de multe?
Dar clopotelul imi intrerupse dilema interioara, si am
tasnit din locul meu cum ar fi trebuit s-o fac data trecuta.
Afara, era razboi in toata regula. Bulgarii de zapada
zburau in toate directiile, si mi-am folosit mapa pe post
de scut. Mi-ar fi placut s-o iau la fuga cu toata viteza de
care eram capabil, dar, din nou, trebuia sa ne jucam de-a
oamenii...
Orele trecura la fel, mintea zburandu-mi de fiecare data la
ea, si m-am trezit incercand sa disting pasii ei din
multime.
Iar m-am enervat pe mine insumi. Doar o saptamana si
uite in ce hal ajunsesem. Obsedat de un om, desigur,
exceptand faptul ca era o tinta de misiune si ca nu-i
puteam auzi gandurile, atentia mea pentru ea era
excesiva.
Iar cand scoala se termina, Emmet si Jasper ma
bombardara si ei, dar vazand ca nu raspund si ca nici nu
aveam de gand s-o fac, o atacara pe Jane. Eu am urcat in
camera mea, si m-am asezat in fata pianului, cantand o
melodie cu o tema familiara, enervarea.
Acum, singur in camera mea, gandurile se dezlantuira ca
un roi de albine, curgand nestavilit. Clapele pianului
pareau sa-mi raspunda la fiecare, cu un sunet nou si grav.
Sa recapitulam, mi-am spus. Bella este suparata si ma
ignora, ceva ce ma deranjeaza mult mai mult decat ar
trebui sa ma deranjeze faptul imi suparasem obiectivul in
loc sa ma imprietenesc cu el.
In al doilea rand, Emmet si Jasper se pare ca au un interes
prea mare pentru tintele lor, ceva ce patesc si eu, iar
acest fapt este foarte ingrijorator. Ce noroc pe Jane, m-
am gandit sarcastic. Ea n-are nicio problema, si pare
foarte prietenoasa cu toate trei obiectivele.
Iar al treilea lucru, eram hotarat sa ma imprietenesc cu
Bella si s-o inmoi. Nu va fi usor, dar nici chiar asa de greu
pe cat voia ea sa dea de inteles.
Iar in al patrulea rand, se pare ca ma descurcam bine cu
setea, iar asta este o veste buna. Ma simt si un pic
mandru, recunosc.
Si dupa ce am terminat melodia de doua ori, m-am ridicat
de pe taburet si m-am trantit ca de obicei pe pat, cu Ipod-
ul in mana. Mi-am aruncat castile pe urechi, si l-am lasat
pe Debussy sa ma calmeze. Nerabdarea de a o intalni din
nou era evidenta, si din nou, am oftat resemnandu-ma.
Va fi o noapte lunga...
Si mai adauga temele, cireasa de pe tort. M-am strambat.
***
- Este chiar incapatanata, i-am raspuns lui Emmet,
strambandu-ma.
- Mda, facu el. Jessica parea sa explodeze de invidie
cand vedea cata atentie ii dadeai, si se vedea ca o
crede pe Bella nebuna deoarece nu raspunde.
Am dat din cap, nervos, strangandu-mi mainile mai tare
pe volanul Volvo-ului. Trecuse o saptamana de cand ma
intorsesem, iar situatia nu se imbunatatise. Bella continua
sa ma ignore, desi observasem ca atunci cand ma
aplecam si o priveam adanc in ochi, concentrarea ii
slabea. Ii era greu sa ma ignore, si asta macar imi
multumea ego-ul. Si astfel, se adauga un alt motiv pentru
care voiam s-o cuceresc: era singura fata care imi rezista.
Umana, ma refer. Plus ca setea se intorcea cu aceeasi
intensitate in fiecare zi, pe cand palea pe parcursul zilei.
Trebuia sa indur un iad in fiecare zi, iar monstrul urla atat
de aproape de suprafata.
Ma multumea ca macar puteam auzi gandurile
prietenelor ei, si astfel, prindeam amintiri din discutii cu
Bella. De exemplu, Alice isi amintise ca o intrebase pe
Bella daca ma place, iar ea negase vehement. De
asemenea, Alice imi furnizase informatia cum ca Bella o
rugase sa tina totul secret, si inca ma chinuia intrebarea
„de ce?”.
Si acum, Bella ma enerva cu incapatanarea ei. De ce
trebuie sa fie ea exceptie la toate? Ea nu se incadra in
niciun tipar uman. Era total diferita. Probabil de aceea nu-
i pot auzi gandurile. Ea este altfel.
Oftand, am parcat langa un Ford ruginit si am oprit
motorul. Jane, Emmet si Jasper coborara repede din
masina, sub ploaia deasa si marunta. Eu i-am urmat cu o
viteza inceata pana si pentru cea umana, cu umbrela
deschisa inutil.
Hai odata, gandi Emmet distrat.
M-am strambat plictisit, luandu-mi la revedere de la Jane
si de la Jasper. Ei erau foarte bine dispusi astazi, zambind
si discutand veseli in timp ce se indepartau. Se
imprietenisera in ultimele doua saptamani si nici nu se
mai punea problema de Jane folosindu-si puterea pe
Jasper.
Eu l-am urmat pe Emmet spre Engleza, pe care o aveam
cu el. Cand am ajuns, am inchis umbrela uda, si m-am
asezat in fundul clasei. In sfarsit, fetele se obisnuisera ca
eu nu voiam sa ies cu nimeni, iar eu ma obisnuisem cu
gandurile lor pline de de regret pentru alegerea mea. Si
de invidie pe Bella, dar cu astea nu ma obisnuisem. Ma
enervau intr-un mod ciudat.
Domnul Mason incepu ora, iar eu am cautat din reflex
gandurile lui Rosalie si Alice. Rosalie avea Trigonometrie
cu Domnul Varner si nu pricepea o iota, iar Alice Istorie, si
desena plictisita un model de rochie de seara.
Bella nu era cu ele.
Am mai spus, ma resemnasem fata de enervantul meu
prea mare interes pentru ea. Inca eram suparat pe mine
insumi, pentru asta – auzi, un Volturi in misiune interesat
excesiv de un om, care probabil este la fel ca ceilalti – dar
intelelesesem ca nu mai am ce face in legatura cu asta.
- Domnule Masen? ma trezi vocea profesorului din
reflexii.
- Romeo si Julieta de Shakespeare, am cules eu
raspunsul corect din capul lui.
Ce ma enerveaza pustiul asta... Pare sa nu dea nici o
atentie la ore, si de fiecare data cerd ca l-am prins, dar el
imi da raspunsul corect, gandi el enervat. Si mai adauga
ca numele lui seamana cu al meu. Ce ma enerveaza cand
il striga elevii pe el Mason si pe mine Masen...
Am zambit, dar m-am intors brusc la gandurile lui Alice.
Iar am sentimentul acela ciudat... Ceva imi spune ca
Bella va pati ceva rau. Si ar fi pacat de o zi care urmeaza
sa fie asa frumoasa. Nu inteleg dar am s-o avertizez.
Toate presimtirile astea ciudate se indeplinesc intr-un fel
sau altul.
Ma invatasem cu premonitiile lui Alice. Sunt sigur ca,
daca va deveni un vampir, va avea darul sa vada viitorul.
Asa ca, am sa fiu cu ochii pe Bella astazi. Sper ca Alice nu
are dreptate...
Orele trecura intr-o inevitabila plictiseala, cu mine
ascultand gandurile lui Rosalie si Alice pentru a o vedea
pe Bella. Adaugam la o mica lista trasaturi pe care le
observam la ea.
Iar Bella... Bella este o persoana serioasa, inteligenta,
timida, si pare sa vrea intotdeauna sa-i multumeasca pe
altii. Banuiesc ca ii place sa citeasca, dupa amintirile lui
Rosalie...
Iar la pauza de pranz, la fel. Alice, Rosalie si Bella statura
singure, si le-am ascultat conversatia despre o tema
nefacuta in care Bella de abea spunea un cuvant. Si la
Biologie, inca un pic din zidul apararii ei se darama.
- Salut, i-am spus zambind, peste flacarile setei de pe
fundal.
- Buna, mormai ea.
- Ce mai faci? am continuat.
- Bine, spuse ea in aceeasi maniera, dupa ce ma
privise in ochi putin, ca apoi sa se uite repede in alta
repede, iar cuta dintre sprancenele ei imi dovedea ca
era frustrata in legatura cu ceva.
Apoi lasa acea perdea de par sa cada intre noi.
Caldura radia din corpul ei pana la mine, si simteam
cum ma incalzesc spre o temperatura vizibil mai
ridicata decat raceala de gheata care ma caracteriza.
Aproape simteam pulsul sangelui sub pielea
 translucida... iar mirosul era divin... O imagine imi
navali in minte, si monstrul urla.
Am incercat sa-mi recapat controlul, in timp ce Domnul
Banner intra. Ora incepu, iar Bella parea sa se lupte
pentru a da atentie orei, dar cadea pe ganduri des,
desteptand curiozitatea intensa.
Dar ma simteam privilegiat totusi, ca aveam atata timp
s-o privesc.
Brusc, Bella isi arunca parul pe umar, si se intoarse
spre mine.
Nu am pierdut ocazia. Am privit-o adanc in ochi,
incercand sa aflu raspunsuri pe care ea le putea da, dar
inconstient.
Ea ramase asa, cu ochii in ai mei, mai mult decat
rezistase vreun om vreodata. M-am concentrat si mai
tare, dar tot ce vedeam erau... intrebari si curiozitate,
cu o urma de tulburare.
Cand se suna, am tasnit din banca ca de obicei,
intalnindu-ma cu Jasper la usa. Am avut o ora cu Alice,
Matematica, dar ea inca era usor suparata pe mine.
Si se intelege ca celelalte ore trecura repede, deoarece
gandurile imi gravitau numai in jurul faptului ca ea ma
privise, fara furia aceea de pisica in ochi.
Si cand, in sfarsit, Fizica se termina, am evadat bucuros
afara. Nu mai ploua, dar...
Soarele iesise de dupa nori, si stralucea puternic, parca
facandu-ne in ciuda. Pun pariu ca si Jasper, Emmet si Jane
sunt blocati in cladire, ca mine. Nu puteam iesi, decat
daca voiam sa se holbeze lumea la noi ca la ciudateniile
ce suntem de fapt. Oameni stralucitori mergand pe strada
nu cred ca ne-ar ajuta reputatia.
Trebuia sa astept sa plece toti si mergem la masina.
Noroc ca a fost ultima ora.
Elevii treceau pe langa mine, in timp ce eu imi blestemam
soarta. Va trece ceva timp pana cand vor fi plecati toti.
Din umbra usii, am privit parcarea.
Bella, Rosalie si Alice, mergeau spre un Porsche galben pe
care nu-l vazusem in dimineata asta. Camioneta hidoasa
rosie era a Bellei, stiam asta si inca ma miram cum naiba
avea rabdare cu harbul ala, si nu o vazusem, asa ca
masina era a lui Alice sau Rosalie.
- Nu stiu, spunea Alice. Carlisle si Esme au fost atat de
draguti sa mi-o cumpere.
Toate trei fetele ramasesera pe ganduri. Am cautat
mintile lui Roslaie si Alice, dar atentia imi fu distrasa de
cuvintele lui Alice:
- Carlisle si Esme seamana ciudat cu Jane, Emmet,
Jasper si Edward... spuse ea incet. Palizi, frumosi, cu
cearcane. Doar ochii...
- Carlisle si Esme ii au aurii, iar culoarea paleste pana
la negru in jur de trei-patru saptamani, completa
Rosalie.
Nelinistea crestea in mine cu fiecare cuvant.
- Iar ei au ochii verzi, negri, albastri... se stramba
Bella.
- Lentile de contact, ridica Alice un deget.
- Dar de ce? Ce ar avea de ascuns? facu Bella din nou,
intrebarile ei fiind logice.
- Nu stiu, dadu din umeri Rosalie.
- Fetelor? intreba Alice.
- Da? raspunsera absente Bella si Rosalie.
- Trebuie sa avem discutia asta despre ciudatii nostri
parinti de 10 ori in fiecare zi? ofta Alice.
- Corect, spusera si Bella si Rosalie, clatindand din
cap.
Simteam ca explodez.
Nu este de bine. Ele banuiesc, si discuta despre asta des.
Definitiv nu este de bine.
Carlisle pare atat de ezitant cand il intreb de ce nu
mananca si unde lipseste uneori noptile... gandea Rosalie.
Iar faptul ca se macheaza ca sa dea impresia de
imbatranire, definitiv este ciudat, se stramba si Alice
mental.
Wow. Machiaj?!
Recunosc, este o idee buna, dar cand ai un geniu in
make-up ca Alice pe langa tine, nu mai este chiar atat de
buna. Dar partea buna este ca numai eu am auzit
conversatia lor. Sau... sper ca doar eu.
La naiba cu soarele asta! Va trebui sa asteptam un
secol... gandea Emmet de undeva din stanga.
Of, chiar acum s-a nimerit... Nu putea sa astepte pana
cand ajungeam acasa? se stramba Jasper.
Ce i-as trimite soarelui niste junghiuri, dar este imposibil,
din pacate, ofta Jane dinspre Sala de Sport.
Nu. Nu auzisera. Sau poate auzisera, dar nu dadusera
atentie. Iar eu ce am sa fac?
Ma aflam iar intr-o dilema. Am sa-i mint? Am sa ascund ca
tintele banuiesc adevarul, doar fiindca mi-e teama ca-l
vor anunta pe Aro?
De fapt, asta trebuia s-o fac eu. Sa-l anunt pe Aro. Dar am
stiut din prima clipa ca nu am s-o fac. Nu voiam sa plec,
nu inainte de a descifra puzzle-ul nerezolvat al mintii
Bellei.
Iarasi o furie uriasa pe mine insumi ma acapara. Mint, tin
in secret, alterez misiunea doar pentru ea. Ce se intampla
cu mine? m-am
intrebat pentru a mia oara. Sunt un mare idiot...
- Bella! Rosalie! Alice! Plecati de acolo! se auzi vocea
lui Mike deodata. Plancarda este inlocuita. Este
periculos.
Mi-am ridicat ochii spre acoperis. Vreo cinci muncitori
desşurubau vechea plancarda pe care scria Forks
Highschool, care se invechise rau. Ah, la asta se tot
gandea Doamna Cope ieri...
- Hai, Bella, o trase Alice.
- Stai, am scapat cheile de la Porsche. Mi le-ai dat mie
deoarece tu nu ai buzunare la rochia asta, spuse
Bella cautand preocupata pe jos.
- Bine, raspunse Alice, te astept la masina. Grabeste-
te!
Bella dadu din cap si cauta mai departe din priviri cheile.
Din pacate nu puteam sa-i spun ca sunt sub masina de
langa ea, Chevroletul.
La fel cum n-o puteam avertiza de plancarda uriasa care
urma s-o zdrobeasca.
O secunda mi-a luat sa realizez de ce unul din muncitori
tipase, alunecand pe zapada de pe acoperis si scapand
funia principala. O secunda mi-a luat sa realizez ca tabla
aceea uriasa, cu proptelele de fier, urma sa zdrobeasca
centrul Universului meu.
Nu ea! Cuvintele imi fulgerara prin minte, parca
strigandu-le altcineva.
Fara sa ma gandesc la expunere, fara sa ma gandesc la
soare, am zburat prin aer pana la ea si am tras-o din
umbra plancardei care cazu cu un sunet asurzitor exact la
o secunda dupa ce nimeni nu mai era sub ea.
Nu ma oprisem din alunecarea mea nici o secunda. O
tinusem strans de mijloc, acoperit temporar de umbra
propriului meu Volvo, impotriva razelor enervante de
soare. Chipul Bellei inghetase in soc, ca al tuturor, la
vederea masei imense de fier care ar fi trebuit s-o faca
bucati.
Iar al meu inghetase in acelasi soc, dar din total alte
motive.
Expunerea.
Zburasem prin aer, probabil stralucind, si am tras-o de
sub plancarda care cadea. Sunt mort, la propriu. Daca Aro
va afla asta vreodata, iar daca Jane, Jasper sau Emmet
aflau, eram la fel de mort. Cum am putut sa fac asa ceva?
Eram in misiune de verificare daca tintele stiau daca sunt
vampiri, iar eu imi expun natura, in loc sa le controversez
parerea despre asta. Asta cu siguranta nu-mi usura
dispozitia.
Dar deodata, am fost ciudat de constient de trupul ei
fragil si delicat, lipit de corpul meu de piatra...
- Bella? Esti bine? am intrebat-o ingrijorat, fara sa dau
atentie setei.
Ea se trase incet deoparte.
- Da, spuse ea automat, pe o voce ragusita.
Din iadul meu de sete si de panica, si mai adaugati ura si
furie, mi-a parut bine ca, macar, ea nu patise nimic. Un
lucru bun in porcaria care o infaptuisem.
- Cum...
Ochii i se fixara pe mine, uluiti.
- Cum ai ajuns la mine atat de repede? intreba ea.
Am oftat imperceptibil. Scanasem gandurile celor
prezenti, care isi spuneau ca stralucirea pe care o
vazusera era sclipirea soarelui intr-un geam, iar prezenta
mea si-o explicau spunand ca pur si simplu nu ma
vazusera langa Bella. Perfect. Nu va fi greu s-o conving si
pe ea.
- Stateam aici, langa Volvo-ul meu. Probabil nu m-ai
vazut, am spus increzator, stiind ca asa o voi deruta.
- Ba nu.
M-am incruntat.
- Ba da, am raspuns senin.
- Tot ce stiu este ca nu erai nicaieri pe langa mine, si
ca ai venit din directia cladirii nr. 3, se incapatana ea.
Observase, probabil, totul. Dar, te rog, fara amanuntul ca
straluceam...
- Te-ai lovit la cap, am afirmat dand din cap.
- Ba nu, repeta ea furioasa, in timp ce toata lumea tipa
isteric: Bella, Edward, Bella, Edward, chemati 911!!!
Ea ofta. Contrar oricarui adolescent, ura sa fie in centrul
atentiei.
- Nu m-ai vazut, dar eram pe aici pe-aproape, am
insistat in timp ce toti traversau parcarea tipand, si
am intrat in Volvo.
- Cheile de la Porshe sunt sub Chevrolet, i-am spus
inainte sa pornesc motorul.
Zambitor, i-am facut cu mana in timp ce conduceam
afara din parcare. Ea inca era in soc, uitandu-se furioasa
dupa mine in timp ce toti o scuturau strigand. Sirenele
deja se auzeau. Scapasem la timp.
Iar in timp ce ploaia incepea sa cada posomorata pe tabla
masinii, mi-am dat seama ca voi face la fel de multe
greseli ca picaturile de ploaie daca voi mai sta mult pe
langa Bella.
Ea era un magnet de pericole, iar eu eram un pericol
imens. Dar ce simteam eu fata de ea? De ce o salvasem?
Si desigur, tot ce s-a intamplat azi va fi aflat de Emmet,
Jasper si Jane, deoarece Rosalie si Alice vor povesti cum
am salvat-o eroic pe Bella.
Ma simt groaznic de vinovat, ca aproape ne-am expus, si
la fel de speriat, gandindu-ma la varianta in care Alec nu-
mi sterge amintirea salvarii si Aro afla, iar eu ma voi
transforma intr-un morman de cenusa... Cum de am facut
asa ceva, eu, un Volturi? Eu insumi am incalcat legile
pentru ea? m-am intrebat uimit si furios, inca odata. Ce
putere are asupra mea... o influenta periculoasa.
Desi constiinta urla ca ar trebui sa anunt pe cineva, desi
tot ce este corect imi spunea ca trebuie sa plec inainte sa
fie prea tarziu, am stiut ca nu aveam sa fac asta
niciodata. Bella avea o atractie irezistibila.
Am oftat din nou, stiind ce ma asteapta cand Emmet,
Jasper si in special Jane vor ajunge acasa.
Sunt un idiot...

Capitolul 5 – Ganduri

I'm so addicted to
All the things you do
When you're going down on me
In between the sheets
Or the sound you make
With every breath you take
It's not like anything
When you're loving me

Oh girl lets take it slow

So as for you well you know where to go
I want to take my love and hate you till the end
It's not like you to turn away
From all the bullshit I can't take
It's not like me to walk away

I'm so addicted too all the things

Youdo when you're going down on me
In between the sheets
Or the sound you make
With every breathe you take
It's not like anything
When you're loving me

Yeah

I know when it's getting rough

All the times we spend
When we try to make
This love something better than
Just making love again

It's not like you to turn away

All the bullshit I can't take
Just when I think I can walk away,

I'm so addicted to all the things

Youdo when you're going on me
In between the sheets
Or the sound you make
With every breathe
It's not like anything

I'm so addicted to the things you do

When you're going down on me
Or the sound you make with every breath you take
It's not like anything when you're loving me
Yeah
When you're loving me

How can I make it through

All the things you do
There's just got to be more to you and me

I'm so addicted to all the things you do

When you're going down on me
In between the sheets
Or the sound you make with every breath you take...

– Edward!!!!
Am oftat din greu. Sunt atat de mort... Am oprit melodia
Addicted de Saving Abel, preferata mea. Nici nu am avut
timp sa-mi scot castile, cand...
– Edward!! Ai innebunit?? tipa Jane furioasa, navalind
pe usa, urmata de Emmet si Jasper, destul de furiosi
si ei.
– Ce se intampla cu tine, omule?? facu Emmet.
– Am aflat de la Mike dupa ce soarele a disparut. Toata
lumea se mira cum ai ajuns acolo atat de repede,
continua Jane furioasa, scuturandu-ma. Iti dai seama
ce ai facut? Ai incalcat o regula fundamentala!! Ce ti-
a trecut prin cap? Stii ca ar trebui sa-l sun pe Aro, iar
tu esti mort??
Tremura in timp ce vorbea precipitat, iar Jasper nu incerca
s-o calmeze, definitiv un semn de suparare.
Ce am facut? M-am intrebat furios pentru a mia oara. De
ce am salvat-o? Mi-am riscat propria mea viata pentru ea!
Am innebunit total, cu siguranta.
– Nu stiu ce m-a apucat...
 – Ma rog, salvare ca salvare, dar nu te-ai gandit la
soare? intreba Jasper incruntat.
– Eu. Il. Sun. Pe. Aro, spuse Jane incet, subliniind
fiecare cuvant, cautand telefonul prin buzunare.
Am tresarit. Un fior ma patrunse, in timp ce o usoara frica
– bine, recunosc, mare – ma acapara. Stiam ce urma. Aro
m-ar fi chemat, poruncindu-i lui Jane, Emmet si Jasper sa
ma aduca cu forta daca nu vreau, iar apoi, ma voi
transforma intr-un morman de cenusa.
Dar nu am facut nici o miscare s-o opresc, iar asta
presupun ca mi-a salvat viata.
De ce nu se misca? Nu ma opreste? Se lasa omorat?
gandi Jane uimita, ezitand in apasarea butonului verde al
Siemens-ului.
Totusi, nu inteleg. Si-a riscat viata pentru ea. Nu vreau
sa-l enervez, dar am impresia imposibila ca s-a
indragostit de un om, gandi Jasper uluit.
Indragostit de un om...
Cuvintele se sparsera in mii de ecouri in mintea mea, pe
cand furia si uimirea nu ma crutau de un atac iminent.
Nu se poate... Este imposibil.
Sau...?
Este vreo alta explicatie pentru ce am facut astazi?
De fapt, exista.
– Am facut-o deoarece ar fi fost si mai rau daca nu as
fi facut-o.
Toti trei ma privira ca pe un nebun.
– Daca plancarda ar fi zdrobit-o pe Bella, m-am crispat
eu la acest gand, nu as fi putut rezista sangelui
varsat chair in fata mea. Oamenii nu ar fi fost uimiti
doar de circumstantele salvarii, ci ar fi fost ingroziti
de ciudatul de Masen aparand din nimic langa Bella,
ridicand cu o mana o masa enorma de fier si band
sangele ei, stralucind. Cum suna asta? am terminat
fericit ca explicatia era foarte adevarata.
Desi nu este adevarata. In acel moment, tot ce ma
puteam gandi era: Nu ea...
Jane, Emmet si Jasper erau inca uimiti sa constate ca
aveam dreptate.
– Mda... facu Jane, calmandu-se. Ai dreptate. Practic nu
ne-ai expus, ci ai oprit expunerea. Presupun ca nu
este nimic in neregula, atunci.
Puse telefonul in buzunar. Am respirat usurat, aruncandu-i
o privire recunoscatoare.
Nu este ceva personal, gandi ea putin enervata pe sine
insusi, este doar ca ai dreptate. Nici sa nu te gandesti ca-
ti fac o favoare... dar cu placere oricum.
Chiar are dreptate, gandi si Emmet uimit. Desi, hei,
Edward nu este in stare sa se controleze...
Wow. Presupunerile mele au fost gresite, recunosc. Dar
totusi, nu-mi prea vine sa cred ca Edward nu se poate
controla... Jasper avea prea multa incredere in mine.
Stiam ca ma faceam de rusine servindu-le acea scuza,
dar nu voiam sa mor. Mi-am plecat ochii jenat,
blestemandu-mi soarta, si incercand sa ma conving: da,
am salvat-o doar ca sa nu ma expun, da, nu a fost nimic
personal.
Dar mi-am blestemat mai departe capacitatea de auto-
analiza, si regretand lipsa utilului talent de auto-inselare.
Stiam ca nu era adevarat. Nu voisem ca ea sa moara.
Intrebarea ma puse iar pe foc. De ce am facut-o?
Posibilitatea iubirii era exclusa din start. Pur si simplu,
este... imposibil.
Cum am ajuns in mizeria asta? m-am gandit nostalgic.
Am mai verificat sute de tinte, am aflat ce mi se spusese,
am omorat cu sange rece persoanele care fusesera
condamnate de stapanii mei, nu-mi pasase deloc. Iar
acum, din criminal in salvator? Mi se pare o schimbare
prea brusca.
– Edward! Intoarce-te pe Pamant, spuse Jane batandu-
ma usor pe umeri. Trebuie sa discutam putin despre
incident.
– Ah, da, am oftat eu plictisit. Voi intrebati, eu raspund.
– Ce cred oamenii despre asta? Nu te-au vazut
stralucind? incepu Emmet torentul de intrebari.
 – Nu, m-am tras repede la umbra Volvo-ului, si m-am
urcat in el imediat dupa ce am salvat-o. Fulgerul alb
pe care l-au vazut zburand in aer l-au crezut doar o
reflexie a soarelui intr-un geam, iar neasteptata mea
aparitie si-au explicat-o spunand ca pur si simplu nu
ma obervasera pe langa ea.
– Perfect, zambi Jasper. Nu te-ai expus aproape deloc.
– Decat...
Jane ridica din sprancene. Am ezitat.
– Bella a observat, am spus incet.
– Cum?? Ce vrei sa spui? exclama Emmet.
– Ai face bine sa speri ca ca nu este ce cred eu,
ameninta Jane.
– Nu vrea sa creada ca eram pe undeva langa ea. Mi-a
spus clar ca m-a simtit venind dinspre cladirea
numarul 3. Am plecat inainte sa ajunga la partea cu
stralucirea.
Ochii Bellei imi aparura in fata ochilor, incapatanati. M-am
rupt din vraja lor si am revenit la conversatie.
– Nu este de bine deloc! spuse Jane maraind incet.
– Stiu! am exclamat enervat. Va trebui s-o conving ca
nu a fost decat imaginatia ei.
– Si ar fi bine sa reusesti. Este o tinta de misiune ce
devine suspicioasa, nu uita asta, ma atentiona
Jasper.
– Crede-ma, stiu, am murmurat.
Mi-am ingropat fata in maini, simtindu-ma ciudat de
pierdut. Era ca si cum lumea se prabusea in jurul meu.
Saracul... gandi Jane.
Cate are pe cap, saracul Edward. Noroc ca noi suntem
aici sa-l sprijinim, gandi Jasper compatimitor.
Cred si eu, dupa atatea intamplari. Are un ghinion teribil,
Eddie sar...
– Nu mai spune si tu cuvantul asta innebunitor, am
marait lasandu-mi mainile in jos. Crezi ca nu ma simt
destul de patetic? Destul de demn de dispretuit?
Credeti ca este usor? Tu si Jasper n-aveti probleme cu
fetele pe care nu mai aveti mult si le iubiti, iar Jane
 este prietena cu ele, fara sa se streseze cu cantarete
sau cu Aro. Iar toate compatimirile si consolarile nu
ma fac sa ma simt mai bine. Ma simt ca un idiot, de
fapt. Dintr-o data, din cauza fetei asteia, lumea mea
s-a intors cu susul in jos!!
Explodasem, tipand la ei. MP3-ul era bucati in mana mea,
stransa convulsiv in pumn. Eram furios pe toata lumea
pentru ceea ce mi se intampla. Stiam ca nu am dreptate,
stiam ca-mi descarcam nervii pe cine nu trebuia, dar m-
am simtit mult mai usurat, mai bine.
Ei ma priveau uimiti, cu gandurile ranite de purtarea mea.
La naiba, sunt un idiot.
– Scuze... Iertati-ma, am spus ezitant. Aveam nevoie
sa ma descarc. Nu ma simt deloc bine.
– Inteleg, respira Jane. Presupun ca vrei sa fii singur,
nu? citi ea privirile care le aruncam spre patul meu.
– Daca nu va suparati, am adaugat trist.
– Nici o problema... murmura Jasper.
Nu, nu, nu... Nu sunt indragostit de Alice. Pur si simplu,
intru in pielea personajului. Dar Edward... durerea, furia,
ura emanata de el sunt imense. Noroc ca plecam de
acum, nu suport sa simt atata... chin. Jasper incerca sa se
auto-insele, ceea ce el macar reusea.
Il inteleg pe Edward pe de-o parte.Chiar ca are un ghinion
imens. Am sa incerc sa-l ajut, gandea Jane in timp ce
cobora scarile.
N-o iubesc pe Rose. Duh! Este om... dar un om
extraordinar de bun, frumos, generos.Cu simtul umorului,
recunosc ca o plac, doar putin, extrem de putin. Dar
presupun ca este nimic pe langa tine, Edward. Imi pare
rau, gandi Emmet melancolic, inchizand usa.
La sunetul usii inchise, m-am asezat in pat, luandu-mi din
nou capul in maini. In bezna, chipul furios al Bellei, ultima
amintire cu ea, parca lumina, si m-am resemnat la vraja
ochilor ei mari si ciocolatii. Pareau sa cuprinda lumea
intreaga.
Mi-am analizat atent sentimentele fata de ea, furios. Imi
pasa de ea, asta este sigur. Ma intereseaza, la fel de
sigur. Ma atrage, ceea ce ma facea sa marai frustrat.
De ce am lasat asta sa se intample?
Mai am un pic si ma indragostesc de o tinta de misiune,
pe care trebuia s-o parasesc peste maxim doua luni, si pe
care trebuia eventual s-o omor, dat fiind ca toate tintele
banuiau ca este ceva in neregula cu parintii lor adoptivi.
Repet, este imposibil ca lumea mea si a ei sa se
intersecteze.
Si de ce a trebuit sa fie asa? m-am intrebat furios.
Ce destin crud m-a blestemat sa ma...
Nu! Nu se poate s-o iubesc. Vorba lui Jasper, cred ca am
intrat prea bine in pielea personajului. Sau, si explicatia
lui Emmet mi se potriveste.
Ei sunt intr-o situatie grea, dar nu la fel de grea ca a mea.
Pe punctul de a se indragosti de doua tinte, dar care nu le
erau cantarete. Si cel mai probabil, va trebui sa fie
transformate, iar ei nu vor avea nici o problema.
Dar eu da.
Al miilea lucru care ma face o ciudatenie. Nu-mi place sa
transform, nu-mi place sa iau sufletul unor oameni
nevinovati, sa ii pun prin chinurile prin care am trecut si
eu. Prefer sa-i omor decat sa-i condamn la o eternitate de
regret. Daca mi s-ar da o a doua sansa, as alege moartea,
nu nemurirea. Gandul imi zbura la ciudatul meu salvator...
Dar am scuturat din cap. Nu acum.
Iar salvarea nu fusese o chiar asa de mare greseala. De
fapt, deloc. Ma simt fericit ca am salvat-o, ca acei ochi
frumosi nu s-au inchis, ca gandurile ei tacute nu se
oprira... Setea si curiozitatea se reintoarsera in forta la
amintirea Bellei. Flacarile ardeau intens, si mi-am dat
seama de faptul ca daca sangele ei ar fi fost varsat in fata
mea, cu adevarat nu m-as fi putut abtine.
Dar, din nou, nu este decat o scuza. Nu m-am gandit la
asta in acea clipa hotaratoare.
Si deodata, senzatia corpului ei subtire sub al meu imi
acapara mintea. Simtisem caldura si prin obstacolul dublu
al gecilor noastre. Iar privirea ei uimita, de acum tipica
Bellei, ma bantuia si acum. Cum aveam sa-i explic?
Probabil insistand ca eram langa ea, dar nu m-a observat,
insa ma simteam ciudat de suparat la gandul ca urma s-o
mint. Aproape la fel de enervat cum sunt pe faptul ca nu-i
pot auzi gandurile, ca sa-i aflu presupunerile si sa fac ce
trebuie pentru a indeparta suspiciunile. De doua ori m-am
expus in fata ei. Imi riscasem viata pentru ea!
Bazaitul soneriei imi intrerupse reflexiile violente. Jane o
lasa deoparte pe Jane Eyre si se duse intrigata sa
deschida usa.
Cine sunt ei? gandi ea punandu-ma in alerta.
M-am ridicat si am incercat sa cobor scarile cu viteza
umana, aproape izbindu-ma de Jasper si de Emmet care
coborau si ei din camerele lor.
Dar am ramas uimit si izbit de sentimentul ce ma
coplesea, inghetand in spatele lui Jane.
– Buna, zambi vampirul inalt si blond, cu ochi de
culoarea mierii, strangand-o de mana pe femela
micuta si cu par de culoarea caramelului. Noi suntem
Esme si Carlisle Cullen.
Zambetul disparu, chipul lui devenind serios.
– Cred ca trebuie sa discutam.

Andru: Scuzati ca acest capitol este cam scurt, dar

mi-a venit o idee grozava si ma apuc de capitolul 5
dupa ce postez de un alt fanfic. Nu ma las de
acesta, totusi. S-ar putea sa gasiti primul capitol
din Welcome to the real world de Andru astazi pe
aici:D:D:D...
Si scuzati-mi greselile de scriere.