Nivelul de via reprezint ansamblul conditiilor economice si noneconomice,

sociale, culturale si politice, pe care societatea le creaza membrilor sai, dar si

capacitatea,aptitudinile indivizilor de a-si satisface cat mai bine nevoile cu venitul lor.
Nivelul de via mediu (standardul de via) al unei ri se msoar, de regul,
printr-un indicator economic: produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor. Nivelul
PI pe cap de locuitor depinde de potenialul economic al fiecrei ri, de gradul
dezvoltrii sale economice generale, de productivitatea muncii !n ara respectiv.
"ercetarea sociologic nu se poate mulumi cu !nregistrarea indicatorului mediu, ci
trebuie s purcead la investigarea modului de repartizare a venitului naional atat la
nivelul gospodariilor familiale, cat si la nivel individual.
Nivelul de viata inseamna venituri totale, incluzand atat veniturile primare in bani,
cat si veniturile secundare cum ar fi diverse facilitati sau gratuitati, venituri care
servesc la satisfacerea trebuinelor omene#ti. Nivelul de viata al unei populatii, al unei
familii sau a unui individ este direct proportional cu satisfacerea trebuintelor grupului
social sau individului vizat. $rebuinele omene#ti nu pot fi niciodat satisfcute
integral, societatea suferind !n principiu !ntotdeauna de insuficiena mi%loacelor
necesare pentru satisfacerea tuturor trebuinelor sale, oric&t de bogat, si de dezvoltat
ar fi societatea.
'elevant pentru nivelul de trai este repartizarea veniturilor pentru satisfacerea
diferitelor categorii de trebuine: ce parte din total se c(eltuie#te pentru trebuinele
primare (alimentaie), cele secundare (produse industriale, !mbrcminte, locuin
etc.) #i cele teriare (servicii de tot felul, timp liber, cultur etc.). Nevoia de a c(eltui
cea mai mare parte a veniturilor pentru satisfacerea trebuinelor primare indic un
nivel de via sczut. "u c!t mai ridicat este procentul de venituri alocabil pentru
satisfacerea trebuinelor secundare #i teriare, cu at&t nivelul de via este mai ridicat
#i, implicit, calitatea vieii este mai bun.
)ocietatea modern a rezolvat !n linii mari problema alimentaiei, deplasandu-si
atentia acum pe satisfacerea trebuintelor tertiare. "ategoriile sociale pentru care
principala problema e*istentiala continua sa fie satisfacerea trebuintelor primare sunt
cele paupere, categorii care e*ista,insa in proportii diferite, in toate tarile, c(iar si in
cele mai dezvoltate. "ercetatorii interesati de problema pauperismului disting doua
trepte ale saraciei: cea absoluta, al +minimului de subzistenta, si cea relativa, al
+minimului social,, insemnand resursele necesare pentru satisfacerea trebuintelor
secundare si tertiare.
In sens sociologic, notiunea de saracie totala este relativa deoarece standardul
minim al nevoilor de alimentatie era altul in socierarea industriala decat in cea
preindustriala, altul in societatile dezvoltate de astazi decat in cele subdezvoltate, altul
in interiorul aceleiasi tari, altul la oameni cu ocupatii si moduri de viata diferite.
In ambele sale aspecte saracia inseamna deprivare obiectiva si subiectiva in acelasi
timp, deoarece ea este intotdeauna insotita de un aspect subiectiv sub forma frustrarii.
"onform cercetarii sociologice condusa de "atalin -amfir, .arius /ugustin Pop si
0lena -amfir, familiile cu copii, si cu atat mai mult familiile cu un numar mare de
copii prezinta riscul de a cadea in saracie. 'ata saraciei se asociaza cu un nivel mai
scazut de instruire, fiind considerabil mai mare in cazul acelor gospodarii al caror cap
de familie este fara scoala sau numai absolvent al invatamantului primar, gimnazial
sau profesional, realitate care duce la incapaciatatea tinerilor adulti de a-si gasi un loc
de munca sau de a-si rezolva problema locuintei. In general copii se afla in saracie in
mai mare proportie decat adultii, iar pensionarii au de suferit in mod relativ mai putin
desi subiectiv se simt frustrati datorita deprecierii pensiilor in rapot cu salariile.
0*ista semnificative deosebiri intre rata saraciei intre mediul urban si mediul rural,
in defavoarea celei din urma, dar si intre %udetele tarii, in partea de nord-est si sud a
tarii rata saraciei fiind mai mare decat in centru si vest.
)aracia unei parti din populatii si atenuarea saraciei depind de structurile protectiei
sociale intr-o societate si modul de functionare a acestora, societatea putand prote%a
categoriile sociale dezavanta%ate alocand pentru acestea fondurile necesare.
Posibilitatile de care dispune o societate pentru a acorda protectie sociala celor
defavorizati depind de potentialul sau economic. In tarile industriale dezvoltate e*ista
conceptii politice diferite in privinta rolului si modului de realizare a protectiei
sociale. 1istribuirea inegala a veniturilor este un fenomen normal in conditiile
economiei de piata. )timulentele economice inerente unei astfel de economii
contribuie (otarator la dezvoltarea societatii, la crearea bunastarii pentru intreaga
societate.
)aracia absoluta si relativa are consecinte negative asupra calitatii vietii
categoriilor sociale si indivizilor afectati privind morbiditatea, mortalitatea si durata
medie a vietii celor in cauza precum si un sir de efecte psi(osociale, constand in
subminarea increderii in sine, a demnitatii umane a celor implicati, implicit a
capacitatii lor de a iesi din starea de privatiune.
"onsecintele negative ale saraciei se resfrang in mod negativ asupra intregii
societati, generand comportamente antisociale, favorizand alcoolismul si consumul de
droguri, alimentand infractionalitatea si criminalitatea.
In concluzie un nivel de viata foarte ridicat asigurat prin venituri foarte mari nu
inseamna automat o calitate buna a vietii, dar un nivel de viata foarte scazut inseamna
cu siguranta frustrarea de o viata buna, calitativ corespunzatoare, iar optimizarea
sistemului de protectie sociala este importanta pentru interesul societatii si al tuturor
compartimentelor sale.