1

Sogyal Rinpoche - "Cartea tibetana a mortii si a vietii"

"Cartea tibetana a mortilor" (Bardo Thodol) este, de milenii, una dintre cartile fundamentale ale culturii tibetane, devenita accesibila
occidentalilor abia la traducerea sa in limba engleza, in 1927. Cartea se adreseaza celor ce abia si-au parasit corpul fizic, ajungand astfel in
lumea sufletelor. Unii dintre acestia sunt speriati sau debusolati, iar rudele ce le privegheaza ramasitele pamantesti trebuie sa le citeasca din
Bardo Thodol, pentru a-i ghida in spatiul non-fizic. Lectura din Bardo Thodol are, asadar, o importanta capitala pentru defunct, care poate
ajunge la mantuire sau la reincarnare pe baza indicatiilor primite.
"Cartea tibetana a mortii si a vietii" este opera contemporanului nostru Sogyal Rinpoche (n. 1950), maestru tibetan din ramura Dzogchen a
budismului. Succesul scrierii sale a fost enorm: desi nu e destinata publicului larg, a fost tradusa in 30 de limbi, in 56 de tari, vanzandu-se in
doua milioane de exemplare.
Sogyal Rinpoche e, totodata, fondatorul retelei Rigpa, ce cuprinde 106 centre budiste din 23 de tari. In ultimii 30 de ani, Sogyal Rinpoche a
sustinut nenumarate cursuri si seminarii in zeci de tari din lumea intreaga.

Moartea ca oportunitate
"Cartea tibetana a mortii si a vietii" este o carte dedicata mortii. In viziunea inteleptului budist, moartea e un proces complex, presarat cu nenumarate momente ce
ofera sansa realizarii de sine. Moartea ar trebui studiata in scoli si universitati, afirma Sogyal Rinpoche, societatea occidentala ar trebui sa respecte si sa studieze
mai mult acest fenomen si sa-i gaseasca loc in programe.
Interesul autorului fata de acest proces a fost starnit la varsta de 7 ani, cand calugarul Samten a cazut la pat si, dupa ce a zacut doua saptamani, a murit in
prezenta maestrului sau, Jamyang Khyentse, care l-a calauzit prin moarte. E visul oricarui budist sa moara in prezenta maestrului sau, ne asigura autorul.
La scurt timp dupa moartea lui Samten, micul Sogyal e luat intr-o calatorie de trei luni spre Lhasa, apoi spre locurile sacre din centrul si sudul Tibetului. Pe
parcursul calatoriei, lama Tseten s-a imbolnavit si, la un moment dat, si-a dat sufletul. Chemat de cei din jur, maestrul lui Tseten se apleaca asupra cadavrului.
Privind in ochii defunctului, incepe sa chicoteasca. Nu, raposatul nu efectua o practica adecvata, spuse el. Vino inapoi, prietene, te voi ghida eu in procesul mortii,
mai spuse maestrul.
Consecinta fu ca muribundul reveni la viata, sub privirea siderata a micului Sogyal, pentru a mai muri o data, intr-un mod mai adecvat. Mai exact, facand practica
phowa.

Desertul spiritual occidental

Nascut in Tibet, micul Sogyal a fost silit de invadatorii chinezi sa-si paraseasca tara. A crescut in Occident, avand insa aproape mai multi maestri budisti tibetani,
care i-au transmis cele mai de pret invataturi ale scolii lor.
Ramas tibetan in spirit, Sogyal Rinpoche traieste de decenii in Occident, pe care a ajuns sa-l cunoasca in profunzime. Cum i se pare acesta ? Occidentul e un
desert spiritual, sustine Sogyal, pustiirea sa datorandu-se lipsei unei perspective clare asupra procesului de reincarnare. Convinsi ca nu exista o viata ulterioara,
ca viata aceasta e prima si ultima, occidentalii exploateaza fara regrete resursele planetei.
Existanta noastra cunoaste urmatorii pasi: (1) viata (2) agonia si moartea (3) dupa moarte si (4) renasterea. Cunoasterea acestora ii ajuta pe practicantii budisti sa
foloseasca cu succes oportunitatile. Printre acestea, un loc deosebit ocupa bardo-urile (bardo=tranzitie, bar=intre, do=suspendat, aruncat) in care abunda
momentele cu potentialitati deosebite.
In budism, pregatirea pentru marea trecere se face prin meditatie. Cheia intelegerii lumii este realizarea naturii mintii, afirma Rinpoche, iar aceasta se realizeaza
prin meditatie.
Fireste, occidentalii refuza sa se opreasca asupra acestor chestiuni si platesc scump pentru aceasta. De fapt, e vorba de lene, de un fel aparte de lene. Lenesul
oriental se intinde la umbra unui copac pentru a trandavi, in timp ce occidentalul isi umple viata cu activitati inutile, evitand problemele importante. Da, exista o
cultura apuseana dar, dupa parerea lui Sogyal Rinpoche, in cadrul acesteia un loc central il ocupa imaginea samsarei si a distractiilor sale sterile.

Maestri si discipoli
Un loc aparte in "Cartea tibetana a mortii si a vietii" il ocupa portretele invatatorilor spirituali ai autorului, la care acesta se raporteaza cu veneratie. Fireste, un
veritabil maestru nu are nevoie de asemenea sentimente, dar acesta e postura cea mai avantajoasa pentru discipol. Discipolul ce continua sa vada omul in
invatatorul sau omul si nu maestrul va rata insusirea deplina a invataturii predate.
Sogyal Rinpoche e descendentul unei linii neintrerupte de maestri budisti tibetani. Secretul succesului lor in practica e ca, desi aveau ei insisi elevi, stiusera sa
ramana elevi ai maestrului lor, isi pastrasera evlavia fata de acesta si ii primeau in continuare, cu umilinta, invataturile. Pentru a ajunge maestru e necesar,
subliniaza Sogyal Rinpoche, sa fii, inainte de orice, un devotat discipol. Dar nu numai pentru a ajunge maestru...Cei ce au stiut sa ramana discipoli au avut parte
de o viata bogata in impliniri, in care totul - nu numai latura sapientiala - a mers bine.

Indicatii practice pentru moarte

Starea mentala a muribundului in momentul mortii este decisiva pentru ceea ce urmeaza, afirma autorul cartii.
Foarte importanta e si pozitia pe care o adopta muribundul. La pagina 232, e descrisa pozitia optima pentru moarte: intins pe partea dreapta, cu mana dreapta sub
barbie, presand nara de pe aceeasi parte. In acest fel, toate orificiile pe unde ar putea iesi constiinta din corp sunt inchise, iar constiinta va iesi obligatoriu prin
crestetul capului.
Oricum, corpul neinsufletit nu trebuie miscat din loc timp de trei zile, orice atingere putand antrena constiinta in punctul in care a fost atins corpul. Astfel, constiinta
ar putea iesi printr-un orificiu impropriu, ceea ce ar duce la o renastere nefericita.
Ca pregatire pentru momentul mortii, budistii isi vizualizeaza constiinta ca pe o litera "A", de culoare alba pe care, in meditatie, o expulzeaza prin canalul central.
Cand exercitiul reuseste, in crestet apare o umflatura sau se simte o mancarime sau chiar apare un orificiu. Pentru a-si arata reusita, discipolul introduce in acel
orificiu un fir de iarba.
Visul oricarui budist este sa moara in prezenta maestrului sau, care sa-l ghideze prin moarte. La nevoie, poate fi maestrul cel ce rosteste A-ul. Energia unor
maestri e atat de mare incat, la pronuntia acestui A, oamenii prezenti in incapere isi pierdeau cunostinta. Nu rare erau cazurile cand A-ul maestrului era atat de
puternic, incat o bucatica din craniul decedatului se desprindea atunci cand constiinta iesea prin canalul central.
Dupa caderea Tibetului (1959), toate aceste invataturi au ajuns in Occident. Candva secrete, au intrat intr-o noua perioada a raspandirii lor. In tara noastra,
valoroasa carte a lui Sogyal Rinpoche a fost tradusa in 2001, dar inca mai poate fi gasita in librariile Humanitas si pe site-ul editurii, la un pret convenabil. Prin
aceasta traducere, cititorii romani au capatat acces la cele mai importante invataturi ale budismului tibetan