Sunteți pe pagina 1din 81

ION LUCA CARAGIALE

ILUSTRAŢII:

EUGEN TARU

EDITURA ION CREANGĂ, BUCUREŞTI, 1983


D-L GOE...

Ca să nu mai rămîie repetent teaptă cu multă nerăbdare, pe


şi anul acesta, mam'mare,, mami- peronul din urbea X, trenul ac­
ţica şi tanti Miţa au promis tînă- celerat care trebuie să le ducă la
rului Goe să-l ducă-n Bucureşti Bucureşti. Adevărul e că, dacă se
de 10 mai. hotărăşte cineva să asiste la o
Puţin ne importă dacă aceste sărbătoare naţională asa de im-
trei dame se hotărăsc a părăsi portantă, trebuie s-o ia de dimi­
locul lor spre a veni în Capitală neaţă. Trenul în care se vor sui
numai de hatîrul fiului şi nepoţe­ ajunge în Gara de Nord la opt
lului lor. Destul că foarte de di­ fără zece a.m. D. Goe este foarte
mineaţă, dumnealor, frumos găti­ impacient şi, cu un ton de co­
te, împreună cu tînărul Goe, aş­ mandă, zice încruntat:
3
— Mam'mare! de ce nu mai
vine?... Eu vreau să vie!
— Vine, vine acuma, puişorul
mamii! răspunde cucoana.
Şi sărută pe nepoţel; apoi îi
potriveşte pălăria.
Tînărul Goe poartă un frumos
costum de marinar, pălărie de
paie, cu inscripţia pe pamblică:
le Formidable, şi sub pamblică
biletul de călătorie înfipt de tanti
Miţa, că „aşa ţin bărbaţii biletul".
— Vezi, ce bine-i şade lui —
zice mam'mare — cu costumul
de marinel?
— Mamiţo, nu ţi-am spus că
nu se zice marinel?
— Da cum?
— Marinal...
— Ei! ziceţi voi cum ştiţi; eu
zic cum am apucat. Aşa se zicea Şi după ce se strîmbă la urîtul,
pe vremea mea, cînd a ieşit întîi se spînzură iar cu amîndouă mîi-
moda asta la copii — marinel. nile de vergeaua de alamă şi
— Vezi, că sînteţi proaste amîn- scoate iar capul. Dar n-apucă să
două? întrerupe tînărul Goe. Nu răspunză ceva urîtul, şi mititelul
se zice marinal, nici marinel... îşi retrage îngrozit capul gol înă­
— Da cum,, procopsitule? în­ untru şi-ncepe să zbiere.
treabă tanti Miţa cu un zîmbet — Mamiţoo! mam'mare! tan-
simpatic. tii!
— Mariner... — Ce e? Ce e? sar cucoanele.
— Apoi de! n-a învăţat toată — Să oprească! zbiară şi mai
lumea carte ca d-ta! zice mam' tare, Goe, bătînd din picioare.
mare, şi iar sărută pe nepoţel şi
iar îi potriveşte pălăria de mariner.
Dar nu e vreme de discuţii filo-
zofice: soseşte trenul — şi nu stă
mult.
Trenul este plin... Dar cu mul­
tă bunăvoinţă din partea unor ti­
neri politicoşi, cari merg pînă la
o staţie apropiată, se fac locuri
pentru dame. Trenul a plecat...
Mam'mare îşi face cruce, apoi
aprinde o ţigară... Goe nu vrea să
intre în cupeu; vrea să şadă în
coridorul vagonului cu bărbaţii.
— Nu!... nu e voie să scoţi
capul pe fereastră, mititelule! zice
unul dintre tineri lui d. Goe, şi-l
trage puţin înapoi.
— Ce treabă ai tu, urîtule ? zice
mititelul smucindu-se.
Mi-a zburat pălăria! să opreas- — Ce e vinovat băiatul dacă
căăă!!! i-a zburat pălăria? zice mam'
Tot într-un timp, iacătă con­ mare.
ductorul intră să vază cine s-a — De ce-a scos capul pe fe­
suit de la staţia din urmă. reastră? eu i-am spus să nu
— Biletele, domnilor! scoată capul pe fereastră! zice
Cocoanele arată biletele dum­ cu pică urîtul.
nealor, explicînd d-lui conductor — Nu-i treaba dumitale! ce
de ce nu poate şi Goe să facă ace­ te-amesteci d-ta? zice tanti Miţa
laşi lucru: fiindcă biletul era în urîtului...
pamblica pălăriei, şi dacă a zburat — Uite ce e cucoană — zice
pălăria, fireşte c-a zburat cu pam­ conductorul — trebuie să plătiţi
blică şi cu bilet cu tot. Dar avea un bilet...
bilet... — Să mai plătim? n-am plăti-
— Parol! chiar eu l-am cum­ tără o dată?
părat! zice tanti Miţa. — Şi pe deasupra un leu şi
Conductorul însă nu înţelege, 25 de bani.
pretinde bilet; dacă nu, la staţia — Şi pe deasupra?...
apropiată, trebuie să-l dea jos pe — Vezi, dacă nu te-astîmperi?
d. Goe. Aşa scrie regulamentul: zice mamiţa, şi-l zguduie pe Goe
daca un pasager n-are bilet şi nu de mînă.
declară că n-are bilet, i se ia o — Ce faci, soro? eşti nebună?
amendă de 7 lei şi 50 de bani, şi-l nu ştii ce simţitor e? zice mam'
dă jos din tren la orice staţie. mare.
— Dar noi n-am declaratără? Şi, apucîndu-l de mîna cealaltă,
strigă mamiţa. îl smuceşte de la mamiţa lui, toc-
6
mai cînd trenul, clănţănind din prevedere. Cum era să plece bă­
roate, trece la un macaz. Din iatul numai cu pălăria de paie?
smucitura lu' mam'mare într-un Daca se întîmplă să plouă, ori
sens, combinată cu clătinătura răcoare? Şi mam'mare scoate din
vagonului în alt sens, rezultă că săculeţul ei un beret tot din uni­
Goe îşi pierde un moment centrul forma canonierii le Formidable.
de gravitaţie şi se reazimă în nas — Te mai doare nasul, puişo-
de clanţa uşii de la cupeu. Goe rule! întreabă mam'mare
începe să urle... în sfîrşit, n-au — Nu... răspunde Goe.
ce să facă. Trebuie să se hotărască — Să moară mam'mare?
a plăti biletul, pe care are să-l — Să moară!
taie conductorul din carnetul lui. — Ad', să-l pupe mam'mare,
Păcat însă de pălărie!... Ce-o să că trece!
facă d. Goe la Bucureşti cu capul Şi-l pupă în vîrful nasului;
gol? şi toate prăvăliile închise!... apoi, aşezîndu-i frumos beretul:
s-ar întreba oricine, care nu ştie — Parcă-i şade mai bine cu
cîtă grije are mam'mare şi cîtă beretul!... zice mam'mare scui-
pîndu-l să nu-l deoache, apoi îl — Las' că ştiu eu că te prefaci!
sărută dulce. zice Goe.
— Cu ce nu-i şade lui bine? — Ţ i - a i găsit pe cine să-nşeli!
adaogă tanti Miţa, şi-l scuipă şi zice mam'mare.
dumneaei si-l sărută. Mamiţa începe să rîză; scoate
— Lasă-l încolo! că prea e nu din săculeţ ceva si zice:
ştiu cum!... Auzi d-ta! pălărie — Cine mă pupă... uite!... ciu-
nouă şi biletul! zice mamiţa, pre- calată!
făcîndu-se foarte supărată. Mamiţa pupă pe Goe, Goe pe
— Să fie el sănătos, să poarte mamiţa, şi luînd bucata de ciuca-
mai bună! zice mam'mare. lată, iese iar în coridor.
Dar mamiţa adaogă: — Puişorule, nu mai scoate
— Dar pe mamiţica n-o pupi? capul pe fereastră!... E lucru
— Pe tine nu vreau! zice Goe mare, cît e de deştept! zice mam'
cu humor. mare.
— Aşa! zice mamiţa. Lasă!... — Ee ceva de speriat, parol!
şi-şi acopere ochii cu mîinile şi se adaogă tanti Miţa.
face că plînge. Pe cînd Goe îsi mînca afară
8
ciucalata, cocoanele se dau în
vorbă de una, de alta... Trenul
aleargă acuma de spre Crivina
către Peris.
— Ia mai vezi ce face băiatul
afară, mamiţo! zice mamiţa către
mam'mare.
Mam'mare se ridică bătrîneste
şi se duce în coridor:
— Goe! puişorule! Goe! Goe!
Goe nicăieri.
— Vai de mine! ţipă cucoana,
nu-i băiatul! Unde e băiatul!...
s-a prăpădit băiatul!
Şi toate cucoanele sar...
— A căzut din tren, băiatul!
Ţaţo, mor!
Dar deodată, cu tot zgomotul
trenului, se aud bubuituri în uşa
compartimentului unde nu intră
decît o persoană.
— Goe! maică! acolo eşti? băiatului înăuntru!
— Da! În sfîrşit, iacată conductorul
— Aide! zice mam'mare, ieşi cu biletul: primeşte paralele şi
odată! ne-ai speriat. liberează pe captiv, pe care toate
— Nu pot! zbiară Goe dină­ trei cucoanele îl sărută dulce, ca
untru. şi cum l-ar revedea după o înde­
— De ce!... te doare la inimă? lungată absenţă. Şi mam'mare se
— N u ! nu pot... hotărăşte să stea în coridor, pe
— E încuiat! zice mam'mare, un geamantan străin, să păzească
vrînd să deschidă pe dinafară. pe Goe, să nu se mai întîmple
— Nu pot deschide! zbiară ceva puişorului. Puişorul vede
Goe desperat. o linie de metal în colţul corido­
— Vai de mine! îi vine rău rului, care are la capătul de sus o
maşină cu mîner. Se suie-n pi­
cioare pe geamantan, pune mîna
pe mînerul maşinii şi începe să-l
tragă.
— Şezi binişor, puişorule! să
nu strici ceva! zice mam'mare.
Trenul îsi urmează drumul de
la Periş către Buftea cu mare vi­ ce vagon?... Asta e uşor de con­
teză. Dar pe la mijlocul kilome­ statat; manivela semnalului nu se
trului 24, deodată s-aude un poate trage decît rupîndu-se aţa
şuier, apoi semnalul de alarmă, înnodată şi cu nodul plumbuit.
trei fluiere scurte, şi trenul se Personalul trenului umblă for­
opreşte pe loc, producînd o zgu- fota, examinînd roatele tampo­
duitură puternică. nate cu toată presiunea, aşa de
„Ce e? ce e?..." Toţi pasagerii tamponate că-i trebuie vreo zece
sar înspăimîntaţi la ferestre, la minute mecanicului să-si încarce
uşi, pe scări... iar pompa de aer comprimat şi să
— Goe! puişorule! Goe! strigă poată urni trenul din loc. În toată
tanti Miţa şi se repede afară din vremea asta, conductorii şi şeful
compartiment. trenului aleargă din vagon în va­
Goe este în coridor... De ce s-a gon şi cercetează aparatele sem­
oprit trenul? nalelor de alarmă.
Cineva, nu se ştie din ce vagon, Cine poate ghici în ce vagon
a tras semnalul de alarmă. Din era ruptă aţa plumbuită şi răs-
turnată manivela? Ciudat! toc­ Mam'mare doarme în fundul cu-
mai în vagonul de unde zburase peului cu puişorul în braţe. Nu
mai adineauri pălăria marineru- se poate şti cine a tras manivela.
lui! Cine! cine a tras manivela? Trenul se porneşte, în sfîrşit, şi
13
ajunge la Bucureşti cu o întîrziere dulce.
de cîteva minute. Toată lumea Apoi cucoanele se suie cu pui­
coboară. Mam'mare aşază frumu­ şorul în trăsură şi pornesc în
şel beretul lui Goe, îl scuipă pe oraş:
puişor să nu-l deoache, îl întreabă — La Bulivar, birjar! la Buli-
dacă-l mai doare nasul şi-l sărută var!...
UN PEDAGOG DE ŞCOALĂ NOUĂ

D. Marius Chicoş Rostogan, n ca gn franţuzesc,


distinsul nostru pedagog absolut t ca k,
şi-a început cariera printr-o me­ d ca gh,
morabilă conferenţă didactică. g ca j c ca ş.
Vom da aci mai la vale confe­ Aceasta pentru uşurarea cita­
renţa în rezumat, apoi cîteva no­ telor din vorbirea d-sale pe cari
te, luate, după natură, despre ac­ voim să le transcriem pe cît se
tivitatea în praxă a eminentului poate cu pronunţarea lor origina­
pedagog. lă. Cititorul va suplini părţile din
Trebuie prealabil să spunem cale afară originale, pe cari ne-a
că d-sa, totdeauna înainte de e fost prea greu să le transcriem
şi i pronunţă pe: exact ca de ex. gn şi ğ.
16
1. CONFERINŢĂ

„Onorat aughitoriu.
Vom căuta să ne roskim astăzi se văd şi substankive cari nu se
ghespre metoda ghe a prăda gră- văd — reşpeckive concreke şi
makica în jenăre şi apoi numai abstracke!
doară ghespre metoda intuikivă Pedagogul: Apoi merem mai
şi ghespre răspunsurile neapă- gheparte pe ogorul pedagojic şi
rake, neţăsitake ghe lojica lucrului punem cheskiunea doar:
amăsurat inkelijinţii şcolerului!" Aţi auzit voi, copii, ghespre
Aşa începe d. conferenţiar. Cui jăn? Ce iaşte jănul?
nu a asistat la conferenţa aceasta Şcolerul răspunghe: Jănul cu-
trebuie să-i spunem că pedagogul mu-i lucru: masculin, femenin şi
pune întrebările şi presupune şi ekerojen au neutru, reşpeckive
răspunsurile. Aşa că urmarea, ghe bărbat, ghe femeie şi ghe ce
deşi s-ar părea o conversaţie între nu-i nici bărbat, nici femeie.
pedagog şi şcolar, este însuşi Pedagogul: Exemple doară...
corpul conferenţii. Iată rezulta­ Şcolerul apoi musai se exprime
tul acestei superioare opere di­ astfel:
dactice. Calul îi substankiv masculin;
Urmează conferenţiarul: iel se schimbă în iapă, ş-apoi
Pedagogul: No! ce-i grăma- ghevine feminin.
kica? Pedagog/ul/: N o ! dar neutru ?
Şcolerul: Grămakica iaşte... Şcolerul (inoţent cumu-i, el nu
Pedagogul: No că-z ce iaşte? poake da exemplu aghecvat; eu,
că-z doar nu iaşte vun lucru mare. pedagogul, atuncia-s gata să-i dau
Şcolerul numai apoi se reculeje ilustrăţiunea keoriei)...
şi răspunghe: grămakica iaşte o Pedagogul: Neutru! Neutru
ştiinţă ghespre cum lucră limba mai apoi, dacă-i calul masculin
şi lejile mai apoi la cari se supune şi iapa feminină, neutru-i catîrul,
aceea lucrare, ghin toake puntu- carele nu-i nici cal, nici iapă, nici
rile ghe veghere. măgar, nici cal: e catîr, aghică
Pedagogul: Bravo, mă! prosto­ corşitură, ghe îmbele jenuri, şi
vane! (îi zic aşe doară nu spre mai gheparke pentru aceea se
admoniţiune, ci spre înghemn şi conzultă zoologhia, care-i o altă
încurăjare). No, acuma, spune-ne ştiinţă naturale, şi două naturalia
tu numai cum se împart substan- non sunt turpia!...
kivele? Şcolerul, la întrebarea După aceea doară, şcolerul mu­
aceasta a mea doară, musai să sai să fie, în răţiunea sa puerilă,
răspunză, neţăsare, amăsurat pri­ eghificat pe gheplin ghe jănurile
ceperii şi raţiunii sale: tuturor substankivelor.
Şcolerul: În substankive care Vine numai dup-aceea cheski-
17
unea makemakică... Spune-ne tu le-au invăntat Pitagora, iar mai
doră, Bîrăscule! (zic eu şcolerului) apoi cele impare, reşpeckive cele
ce înţăleji tu prin curbă, o linie fără soţiu, le-au învăntat Era-
curbă? toskenes!
Şcolerul: Care nu-i ghireaptă... Bravo!
Pedagogul (zîmbind cu bunăta­ Cum veghe, onoratul aughito-
te ) : N o ! care nu-i ghireaptă! riu, toake răspunsurile şcolerului
bine! da' cumu-i, dacă nu-i ghi­ după metoda intuikivă moghernă
reaptă? sunt neţesitake prin lojika lui, pro­
Şcolerul mai apoi vine la aceea prie vorbind născîndă, dar com-
înduplecare a raţiunii că musai pletaminke formată printr-o edu-
va să răspundă minken: căţiune aghecvată cercustanţelor,
E o linie oablă, oablă, care probăluike ca gherivînd ghin na­
mere si mere si mere si iarăşi tura noastră, carea lucră pe cum
se-ntoarce ghe unghe a purces. e mînată mai gheparke.
Pedagogul (jucîndu-şi serios ro­ Într-o viitoare conferenţă, vom
lul): Bine! răspuns limpeghe! cuvînta apoi ghespre această na­
chiar! reşpeckive esact... No acu­ tură iarăşi în aplicăţiunile sale în
ma, spune-ne cine au invăntat raport cu pedagojia, cu beserica
numerele? si cu iscoala!
Şcolerul acum după memorare (Aplauze. A doua zi, pedagogul
numai, căci memoria e, cum zice nostru este numit în slujbă profesor
Tubinghen, pur animală, răs- „ghe pedagojie în jenăre şi ghe
punghe ca animalul: numerele limba makernă în şpeţial". Să-l
pare, reşpeckive cele cu soţiu. vedem la lucru.)

2. O INSPECŢIUNE

Profesorul: Că-z onorat dom­ Profesorul: No! dar ornicul


nul inşpectore va binevoi doară meu... prostule! fiinţă-i ori lucru?
un momînt să asculke aplicăţiu- Elevul: E lucru, dom'le!
nea metoaghii intuikive. Profesorul: Că-z doar mişcă,
Inspectorul se aşează, scoate car­ mă! auzi-l (bagă ceasul în urechea
netul şi condeiul şi ascultă. elevului).
Profesorul: Mă! prostovane! Elevul (ferindu-se): Da, dar
tu ala ghe colo... Spune-ne tu daca nu-l întoarcem, nu mişcă.
doară: ce iaşte fiinţă şi ce iaşte Profesorul (satisfăcut) : Bravo!
lucru, mă? (către domnul inspector:) Ş-apoi
Elevul: Lucrul dom'le, este doar ăsta-i ghintre cei meghiocri..
care nu mişcă, şi fiinţă pentru că Bine! (Elevul trece la loc.) T u ,
mişcă! mă! ălălant ghe lîngă el... Cîke
18
picioare are boul, mă! Elevul: E lucru, dom'le!
Elevul: Patru, dom'le! Profesorul: N o ! că-z n-are şi ea
Profesorul (vesel) : Ei, pe dra- patru?
cu! că-z doar n-o să aibă şăpke!... Elevul: Da, dar nu se mişcă,
Şi ce e boul cu patru picioare? dom'le!
lucru ori fiinţă? Ha? Profesorul (şi mai vesel) : Ei!
Elevul: Fiinţă, dom'le! pe dracu! să se mişte... poake
Profesorul: Dar masa fiinţă-i? doară că cu şpirikismus!
Inspectorul (tuşeşte tare şi caută
să schimbe vorba) : Mă rog, cum
îl cheamă pe elevul acesta?
Profesorul: Anibal Ionescu.
Inspectorul: Răspunde bine.
Profesorul (cu siguranţă):
Că-z ăsta-i ghintre cei bunişori!...
N o ! la gheografie acum... M ă ! tu
ghe colo... Spune-ne tu doară
toake ştakele Europei.
Elevul: Franţa, dom'le.
Profesorul: Franţiia, bine!
Elevul: Anglia, dom'le.
Profesorul: Iaşte!
Elevul: Germania, domHe.
Profesorul: Ghermania.
Elevul (se porneşte repede —
Profesorul dă din cap afirmativ la tate filozofică): Ei, pe dracu,
fiece nume de stat cu satisfacţie şi Natura!... Dar pe Natura aia cine
cu mîndrie) : Elveţia, Rusia, Sue­ au făcut-o, mă prostovane?
dia, Italia, Belgia, Olanda, Tur­ Elevul: Dumnezeu, dom'le!
cia, Bulgaria, România, Serbia, Profesorul: Dar vezi bine că
Muntenegru şi Grecia... dom'le! Dumnezeu, că-z doar nu tată-tău
Profesorul (încruntîndu-se) : Şi şi mumă-ta!... N o ! acuma... noi,
apoi mai care, mă? românii, musai doară să şkim pe
Elevul: Atîtea, dom'le! cum că: ghe unghe ne trajem
Profesorul (începînd să scrîş- noi?... ghe unghe?... spune!
nească) : Dar Şpania, mă? Elevul (energic) : De la Traian,
Elevul (intimidat) : Şi... Spa­ dom'le!
nia, dom'le! Profesorul (făcînd cu ochiul in­
Profesorul (mai aspru): Dar spectorului, care stă în admiraţie) :
Şpania, unghe-i Şpania? Şi cine era Trăian?
Elevul : ...?! Elevul: Era un om b u n !
Profesorul (magistral): Şpa- Profesorul (emoţionat) : Bun,
nia-i lîngă Portocalia, mă boule, drăguţul ghe el! zic zău lui Dum-
şi viţăversa! nezău, bun!... Şi cu cine s-au
Elevul (aiurit) : Şi... Spania şi bătut el?
Portocalia, dom'le! Elevul (brav) : Cu turcii!
Profesorul (din ce în ce mai sus) : Profesorul (rîzînd cu mult chef):
Şi mai care? Pe dracu! Că-z unghe erau turcii
Elevul (pierdut) : Virţăvercea, pînă atunci în Europa... Mai tîr-
dom'le! ziu doară apoi s-or ghescoperit
Profesorul (indignat) : Nu Vi- turcii... (Puternic:) Cu dacii,
ţăvercea, mă! Dănimarca, mă! mă!
Dania, mă! (Şoptind ameninţă­ Elevul (mai brav) : Cu draci!
tor printre dinţi:) Dania tatînă- Profesorul: Că zău lui Dum­
tău! (Energic:) Merji la loc, nezeu că cu draci s-o bătut!... Dar
boule! mai apoi, Ştefan cel Mare şi
Elevul pleacă obidit la loc. Michaiu Bravul cine au fost?
Inspectorul (conciliant) : Ei, ori­ Elevul (mîndru) : Ei erau oa­
cum, tot a ştiut destul de bine. meni buni.
Profesorul (încă fierbînd de ciu­ Profesorul (aprobînd cu tărie) :
dă) : Pe dracu! ştiut! Traiane Buni, mă!... şi s-au bătut...
Ghiorghiescule! Vină tu... Spu- Elevul (cu multă mîndrie naţio­
ne-ne tu doară, s-audă şi onorat nală) : Cu draci!
domnul inşpector: dacă sunt în Profesorul (entuziast) : Cu dra­
lume apoi cîke se veghem doară, ci! zic zău lui Dumnezeu!... Mer­
cine le-au făcut pe toake? ji la loc!... Bravo, prostovane!
Elevul (sigur):Natura, dom'le! (Către inspector, care e transpor­
Profesorul (zîmbind cu bună­ tat:) Că-z ăsta doară iaşte un
20
şcoler emininke! ţi, aparte, şcolarului:) Ia sama
Inspectorul: Are şi mult talent! doară să nu ţi le gîghil eu ţie în­
Profesorul (cu siguranţă) : Ei! tr-un mod neplăcut! (Se aude
pe dracu, talent!... că-z talent nu-i clopotul de ieşire) :
doar ghe vreo samă! asta-i lucru Inspectorul (se ridică; copiii fac
anticvat... Cu metoaghele mo- şi ei ca inspectorul) : Domnule
gherne doară, totul zace numai profesore, sunt foarte mulţumit.
în aplicăţiune!... N o ! la muzică Metoda dumitale e admirabilă...
acuma... Spune-ne, Popăscule: Profesorul (tăindu-i vorba cu
ce-i muzica? mîndrie) : Că-z asta doară e me-
Elevul: Muzica este care cîntă, toada lui Peştaloţiu!
dom'le. Inspectorul (urmînd) : ...şi zelul
Profesorul (nemulţumit): Nu dumitale vrednic de laudă...
aşa, loază! Nu cuvînta doară ca (Către elevi:) Voi, băieţi, căutaţi
rîtanii... vorbeşte ca şcolerii. a profita de ştiinţa bunului vos­
Dă-ne tu numaighecît ghefiniţia tru profesore şi nu uitaţi că de la
chiară si aghecvată! voi aşteaptă mult patria, Româ­
Elevul: Muzica este... nia, pentru viitor!
Profesorul: Ce? Profesorul (conducînd cu multe
Elevul: Este cînd... reverenţe pe inspector şi încîntat de
Profesorul (foarte nemulţumit rezultat) : Că-z eu ce le tot spun
şi repetînd definiţia) : Muzica iaşte boilor, onorat domnule inspec­
aceea care ne gîghilă urechile tore?... Apoi dacă-s porci şi n-au
într-un mod plăcut... (pîntre din­ ghestulă aplicăţiune!

3. AJUNUL EXAMENELOR

Profesorul: N o ! mîne apoi în­ ţium!... Scolerul caută să fie cu- —


cepem doară! Cîţi ghintre voi au rat îmbrăcat...
ştuduit, or mere mai gheparke; Şcolarul Ionescu: Mie mi-a fă-
9

cîţi au fost putori şi n-au ştuduit, cut mama haine nouă, dom'le.
trebuie că rămîn repekinţi. Acu­ Profesorul: Ei! mă-ta! că-z
ma doar numai să vă muştruluiesc doară nu era să ţi le fac eu! (Rî-
că cum să fiţi la aceea înălţime sete.) Silenţium, măgarilor. Edu­
la carea caută a fi scolerul întrucît căţiunea prinţipială mai apoi ne
priveşke educăţiunea prinţipială, obligă la reşpect cătră cei mari, şi
respeckive la o conduită exămpla- la înfăţişare moghestă, care iaşte
ră faţă ghe azistenţii cari vor fi ca un ghecorum al juneţii... (Răs­
ghe faţă. (Către un şcolar din picat şi sever:) Că pe carele îl voi
fund:) închighe gura, boule, că-ţi veghe că rînjaşte, ori se zbengu-
întră musca... (Băieţii rid.) Silen- iaşte, apoi minken acelui măgar
21
i-oi lunji eu urechile... măcar spatele profesorului; acesta sare în
de-ar fi ficior ghe Erzherzog!... sus speriat.) Hoghi a fène èghemek!
Şcolarul Popescu: Dom'le, tata Cine a fost porcul şi măgarul...?
a zis că să-i spui de cîte ori ne tragi (Toată clasa rîde.) Cine?... Min-
de ureche, ca să vorbească la Ca­ ken musai să aflăm cine nu a ştiut
meră. respectul? (Fierbe de ciudă.)
Profesorul (cu un ton de mîn- Mai mulţi şcolari: Popescu,
gîiere) : Că-z astea nu le-am spus dom'le!
pentru kine. Pe kine doară ke Profesorul: Popăscu? Nu se
cunosc ca un şcoler emininke... poake... Popăscu doară-i un şco­
Le-am spus numai păntru porcii ler emininke.
eilanţi!... N o ! acuma să probă- Şcolarii: Popescu, dom'le.
luim cîke o ţîră ghin makerie... Profesorul: Acela care mai face
Popăscule! (O plesnitoare şi-apoi asta, lasă-l apoi doară... Popăs­
alta şi-ncă una pocnesc în zidul din cule... dacă cineva ke-ntreabă să-i
spui numai cîke operaţiuni avem kukio! (Turbat:) Care e iar mă­
în aritmekică, cum vei răspun- garul şi porcul care n-are reş­
ghe? pect?
Popescu: Trei, dom'le. Toţi: Popescu, dom'le... (Rîd.)
Profesorul: Nu-s mai mulke? Profesorul (potolindu-se) : N o !
Popescu: Cinci. Silenţium! Luaţi aminke doară
Profesorul: Nu-s mai puţine? la muştruluiala care v-am făcut...
Popescu: Două. Mîne este ziua cînd pukem zice,
Profesorul: La ghereptul vor­ pedagoji şi şcoleri, faţă cu onorata
bind, sunt numai două în prin- azistenţă care va fi ghe faţă: finis
ţipiu, sporire şi scăghere ghe uni- coronat opus!... In educatione et
take; numai doară, după diferăn- virtuke... ( Copiii fac zgomot... Po­
ţiarea lor în praxă, ghevin că-s pescu se caută să mai găsească o
patru; aghiţiunea, substracţiu- plesnitoare. Profesorul iese repede,
nea, multiplicăţiunea şi ghiviziu- înjurînd teribil ungureşte.)
nea. N o ! bine! meri la loc... Spu­
ne numai lui tată-tău să vină
mîne să ne onoreză. (Altă plesni-
toare.) ...O fèkete kukio! Cine-i
porcul şi măgarul?
Toţi: Popescu, dom'le!
Profesorul (necăjit) : Silen-
ţium! Ioanescule! dacă cineva
ke întreabă că-s cîke-s emisferele
pămîntului, tu ce vei răspunghe?
Ionescu: Două, dom'le!
Profesorul: Nu-s mai mulke?
Ionescu: Nu, dom'le!
Profesorul (iritat) : Ba da, loa­
ză!
Ionescu: Care, dom'le?
Profesorul: Acele care sunt,
boule! emisferul austral, emisfe-
rul boreal, mai gheparte apoi emi-
sferul oriental si emisferul octi-
dăntal, măgarule! Meri la loc,
vită! Vine mîni-ta, mîne?
Ionescu: Nu, dom'le, că spală
la mama lui Popescu.
Profesorul: No bine, că-z tot
n-avea ce procopseală să vază.
Un pumn de plesnitori; profeso­
rul sare cît colo.) O fène şo fèkete

23
4. EXAMENUL ANUAL

Două mahalagioaice asistă la pe estea, care-s ghe tot simple şi


examenul copiilor lor. jenărale, apoi spune-ne raţiunea
Profesorul, pedagogul nostru pîntru carea românii au kins să
absolut, ascultă pe copiii maha­ urmează o polikikă jermînă pe
lagioaicelor. timpul lui Mihaele Bravul?
E foarte aspru şi fără chef. Popescu:...?
Mamele stau înţepate pe scau­ Profesorul: N o ! spune odată!
ne, unde s-au aşezat fără să fie Popescu:...!
poftite. Profesorul (energic): Meri la
Profesorul (către elevul Popes­ loc, boule! (Către mama lui Po­
cu, care n-a răspuns la trei între­ pescu, care este foarte mîhnită:)
bări) : N o ! prostule, dacă nu ştii Că-z prost l-ai făcut, cucoană!
24
Apoi ăstuia doară numai paie să-i
dai să mînce. (Mama lui Popescu
plînge.) Că-z geaba te mai bo­
ceşti acuma! nu-l mai dreji. Are
să mai steie încă şăpke ani repe-
kinke... Ioanescule! (Mama lui
Ionescu tuşeşte foarte mişcată.)
Cumu-i pămîntul, mă?
Ionescu: Mare, dom'le!
Profesorul: Pe dracu mare! L-a
măsurat mîni-ta să vază mare-i.
Pe lîngă alke astre, bunăoară Sa-
turnus, au Neptunus, au Iupităr,
pămîntul nostru doară-i o scîrbă!
nici cît să chiorăşti un şoarece...
Nu-i vorba ghe mare, mă prosto­
vane! e vorba cumu-i?
Ionescu: Se-nvîrteşte, dom'le.
Profesorul (răstindu-se puter­
nic, mama lui Ionescu se sperie) :
N o ! apoi? dacă se învîrke, cu­
mu-i! în trei colţuri, animale?
Ionescu: Nu dom'le!
Profesorul: No, dar?
Ionescu: Rotund.
Profesorul: Vezi aşa, loază!
(Se face un zgomot la uşe. O
doamnă din înalta societate, doam­
na Ftiriadi, intră împreună cu un
mops gras, care vine să se gudure
pe lîngă pedagog.)
Profesorul (întîmpinînd-o foarte Micul Ftiriadi: Da, dom'le.
emoţionat) : Onorată doamnă, eu Profesorul (face semne de apro­
încă mă recomînd! (Ia căţelul în bare doamnei Ftiriadi care, foarte
braţe.) satisfăcută, se scoală de la locul ei,
Doamna Ftiriadi (foarte volu­ drege cravata băiatului, îl sărută
bil, şi pe un diapazon mult mai­ şi se aşază iar la loc) : No, nu-i
nalt) : Am venit pentru băiat... aşè că presiunea se ghemonstră
Să-ţi spun drept că nu vream să-l sufiţiente prin cele două emisfere
aduc să dea examen la şcoala pu­ (doamna Ftiriadi tuşeşte tare) ghe
blică, nu vream să se amestece Maggheburg?
cu fel de fel de băieţi rău crescuţi.. Micul Ftiriadi: Da, dom'le.
Dar a stăruit tată-său... zice că e Profesorul (cătră clasa întreagă):
ordin de la minister... Şi de-aia No, boilor, vegheţi numai exăm-
l-am trimes la d-ta, care-i cunoşti plu ghe aplicăţiune! (Către micul
caracterul lui ambiţios, de cînd Ftiriadi:) No, încă una ş-apoi
îi esti meditator. basta! Spune-ne: nu-i aşè că
Profesorul: Binevoiască numai Ioane Corvin ghe Huniaghe, şi
onorata doamnă să ieie loc. (Că­ Makiaş Corvin, şi-apoi dup-aceia
tre Ionescu, care aşteaptă în pi­ doară toţi magnaţii maghiari
cioare:) Tu meri la locu-ţi... De fost-au români ghe-ai noştri?
hatîrul mîni-tii, pe kine nu ke las Micul Ftiriadi: Da, dom'le.
repekinke! N o ! meri! Profesorul: Bine! Bravo!! Emi-
(Ionescu merge la loc.) ninke!!!
Ioneasca (ridicîndu-se) : Sărut Doamna Ftiriadi: Mersi, dom­
mîna! nule profesor... Sunt foarte mul­
Profesorul (demn): No bine, ţumită... O să-i spui şi lui Ftiriadi
poţi mere. (Ia scaunul Ioneaschii cîtă osteneală-ţi dai cu copiii...
şi-l pune lîngă doamna nou-sosită, Profesorul: Ilustră doamnă,
şi aşază căţelul pe el; mopsul, mul­ că-z asta ni-i misiunea. Datoria
ţumit, îl linge pe nas. Mahalagioai­ ni-i să luminăm jenăraţiunile ju­
cele ies foarte umilite.) No, acuma ne; că-z fără instrucţiune şi edu-
tînărul Ftiriadi! Spune-ne, s-au­ căţiune, un popor doară e învins
dă şi ilustra matroană, onorata ta astăzi în lupta pentru existenţă,
mamă: nu-i aşè că pămîntul se-n- şi cine-i învins, apoi acela dă-1
vîrke în jurul soarelui trei ani dracului! vorba lăkinească: una
cîte 365 ghe zile şi mai apoi în al salus vickis nullam şperare salu-
patrulea în 366 ghe zile? kem!
EMULAŢIUNE
Două zile întregi, 10 şi 11 mai, noaptea. Acel cui al sărbătorilor
vechea noastră cunoştinţă, d. Ma- regale i-a rămas la inimă.
rius Chicoş Rostogan, pedagogul După două zile de emoţiuni
absolut, a urmărit cu cel mai şi de gînduri înalte, după două
viu interes, pas cu pas, pe elevii nopţi de insomnie, d. M. Ch.
liceului „Traian" de la Severin, Rostogan intră vineri, 12 mai,
cari au fost aceea ce se numeşte dimineaţa, în clasă foarte po­
le clou (cuiul) cu ocazia festivită­ somorît.
ţilor naţionale în anul acesta. Se vede bine, după fizionomia
Prin multe emoţiuni a trecut şi după mişcările eminentului
ziua eminentul pedagog, şi ceea profesor, că sufletul i-e încărcat.
ce vedea ziua nu-l lăsa să doarmă De ce, oare?
27
Vom vedea îndată ce-l vom şi înaltă aprobăţiune disţiplina
asculta. aceea şi aplicăţiunea aceea, m'rog,
Cititorul ştie, fără să mai alte­ pe care au arătat-o şcolerii aceia?
răm modul normal de a scrie ro­ Otopeanu: Păi?
mâneasca, micile particularităţi Profesorul: No!... văz't-aţi nu­
de pronunţare ale eroului nostru ma ce iaste lucrul acela, m'rog,
naţional-cultural. carele se cheamă reşpectul dăto-
Profesorul intră, cum am zis, rinţii (cu elevaţiune) carele este
posomorît; se uită lung la şcolari, fundamîntul acelui lucru, m'rog,
clatină din cap considerîndu-i, carele se cheamă adevăratul ro-
apoi începe solemn. măgnism?... Că-z eu ce vă spun
Să-l ascultăm cu atenţia cu­ în toate zilele, măgarilor! şi vă
venită. muştruluiesc (foarte sentimental)
Profesorul: No!... care dintă cu aceea dragoste, cu acel devo-
voi au fost ieri ş-alantăieri la tămînt ca un adevărat părinte
paradie? pîntru copiii lui m'rog! ca să scot
Şcolarul Ionescu: Am fost toţi, şi din voi oameni... şi voi (foarte
domnule... mîhnit) n-ascultaţi!
Profesorul: Toţi?... bine! Văz- Şcolarul Otopeanu (afectat de
t-aţi numa la paradie pe colejii mîhnirea profesorului) : Ba, ascul­
voşti din ghimnazium „Traian" tăm, domnule!
de la Turnul Zeverin, cari au Profesorul (schimbînd tonul,
vin't... foarte aspru) : Ba n-ascultaţi, rî-
Şcolarul Georgescu: Numa' tagnilor! că dacă aţi fi ascultat,
după ei ne-am ţinut toată ziua, în atîta vreme, de patru ani, de
domnule; d-aia n-am venit ieri la cînd fac cu voi rotăţiune, mi-ar fi
scoală. succes si mie să vă scot o dată la
Profesorul: N-aţi vin't ieri la un defilir în paradie; să capăt
şcoală, ha?... şi eu aceea înaltă aprobăţiune,
Şcolarul Otopeanu: Nu, dom­ carea este ca o recompenză, m'rog.
nule, că te-am văzut şi pe dum­ Şcolarul Anibal Ionescu (făcînd
neata că umblai după ei, şi... zgomot în bancă, cu tonul înfundat
Profesorul: No!... văz't-aţi nu­ cătră camaradul său Otopeanu) :
ma?... Astîmpăr'te dom'le!
Şcolarul Ionescu: Dumitale Profesorul (tunător) : Ce-i aco­
ţi-era cald, domnule... lo, animale? (Ia rigla de la tablă
Profesorul: Ha! şi o joacă-n aer.)
Şcolarul Otopeanu: Te ştergeai Ionescu: Domnule! Otopeanu
mereu cu basmaua... nu mă lasă-n pace.
Profesorul (impacientat): Tu Profesorul: Otopene! socoteşti
închide-ţi rîtul!... No!... văz't-aţi că nu ţi-s urechile destul de lunji?
numa ieri ş-alantăieri la paradie Otopeanu: Nu... domnule! nu
cum au fost cununate cu lauri i-am făcut nimica... el nu mă lasă
28
pe mine. gele, că zice că el...
Ionescu: Nu, domnule! Profesorul (cu humor) : Ce e
Profesorul (cu toată asprimea) : tată-tău?
Silenţium! No!... uitaţi-vă numa Ionescu: E de aici, domnule!
vitele, cum nu ştie asculta cu Profesorul: Nu te-ntreb de un-
atenţiune cînd le vorbesc de un de-i, prostule! te-ntreb, ce-i?
aşa lucru, m'rog care ar trebui Ionescu: Ce să fie, domnule!
să provoace o emulăţiune... Pîn- Profesorul: Ce meşteşug are,
tru aceea, toate ostenelile mele boule? Ce-i? popă? negustor?
cu cele mai din urmă metoade hengher?
nu mi-au succes! (Se emoţionează Ionescu: Nu, domnule... pan­
treptat.) Pîntru aceea doară ieri tofar, zice că-l cheamă d, Cos-
ş-alantăieri am simţit acel simţă- tescu.
mînt carele se numeşte, m'rog, Profesorul: Pe cine-1 cheamă
penetrăţiune, cînd am văzut aceea d. Costescu? pe tată-tău?
mîndreţă de şcoleri ca o lejiune Ionescu: Nu, domnule; pe pro­
din acelea cari au vin't cu divul fesorul de la Severin; zicea tata:
Traian şi au trecut întîi pe la aşa profesor, halal să-i fie!
Viminacium — Ionescule! — şi Profesorul: Spune-i tată-tău,
al doilea pe la Egreta-Drubetis şuşterului, aşa de la mine: ne,
— Ghiorghiescule! — pe podul sutor, ultra crepidam, că-z doar nu
lui Apolodor — Otopene!!! —... toţi şuştării or să aibă compeken-
aceea mîndreţă de şcoleri, cu ţa să se pronunţe obiectiv asupra
peptu-naintre, cu capu-ndărăpt, metoaghelor de pedagojie care
cu pas amăsurat pe muzică! (Ri­ iaste cea mai înaltă ştiinţă. În-
dică linia ca o sabie, scoate pieptul, ţelesu-m-ai?
înalţă fruntea.) Aşa şcoleri să fi Ionescu: Nu, domnule!
avut, ca să fac cu ei, m'rog, un Profesorul: Vina tată-tău şi
defilir! (Porneşte) Links! rechts! mumii-ti, că te-or făcut prosto­
links! rechts! links! (Defilează pe van!
dinaintea băncilor cu mult solda­ Şcolarul Georgescu: Domnule,
tesc.) pe mine a zis tata că mă trimete
Şcolarii aplaudă foarte veseli. la Severin în gimnaziu... la d.
Profesorul (oprindu-se ostenit) : Costescu.
Aşa şcoleri romani îmi trebuia
» *
Profesorul: Da tată-tău ce-i?
mie! da nu nişte loaze levantine Georgescu: Avocat şi deputat...
ca voi, care nu ştiţi decît numa Profesorul: Te poate trimite şi
doară să vă rînjiţi şi nu aveţi reş­ la Kecikemet! tot dejaba! daca
pect pentru dătorinţă! n-ai aplicăţiune, n-are ce-ţi face,
Şcolarul Ionescu: Domnule, ta- să fie nu Costescu, să fie, m'rog şi
ta spunea aseară c-a citit la ga­ cel mai emininke pedagog, m'rog,
zetă, că zice că e acolo la Severin să fie măcar şi Peştaloţiu! că-z
un profesor mare, 1-a decorat re­ doară te-am proboluit de atîta
29
vreme, de patru ani, de cînd fac facem pînă la împărţirea premiilor
cu tine rotăţiune! ecserţir. Aceia dintă voi, cari vor
Otopeanu: Şi eu o să rog pe avea mai multă aplicăţiune, vor
taica să mă trimeată tot la d. Cos­ fi amăsurat, corporali şi undro-
tescu... fiţiri, iar acele loaze, cari vor fi
Profesorul: Da trimeată-te şi proşti, vor rămîne cătane proaste.
la furci! (Schimbînd tonul:) N o ! Trubuie ca să arătăm şi noi, m'rog
basta cu colocvia! Nu vreau să onoratei azistenţe, care va fi de
vă las să mereţi mai departe în faţă ca să ne onoreză la un defilir,
ghimnazium fără să aveţi şi voi o că ne-am dat osteneala, asa că toti
disţiplină. Curînd acuma va veni musai să strije cu patriotism:
finele anului, cînd vom arăta, virtus romana rediviva!
m'rog, cu toţii onoratului minis­ N o ! acum să vă văz! toţi după
teriu cum am ştiut să ne împlinim mine la ecserţir, ca o lejiune tra-
dătorinţa, ca să căpătăm şi noi o iană!
înaltă aprobăţiune.
Pîntru aceea dar, m-am hotă- (Merge la uşă, o deschide de pe­
rete; apoi se-ntoarce, ia rigla ca o sa­
rît ca de astăzi o oară pe zi să aibă bie, aşează pe copii în linie de compa­
o destinăţiune hotărîtă pîntru nie, şi porneşte urmat de micii legio­
muştruluială, ca să proboluim, nari, comandînd:)
m'rog, spiritul nostru de emulă-
ţiune. De astăzi, vom începe să Peptu-nainte! capu-ndărăpt!
30
forverţ! marş! Links! rechts! împlinirea dătorinţii după me-
links! rechts! toada mea o distinţiune, m'rog o
decorăţiune pînă să mă pună în
penziune, cum i-or dat şi Costes-
(Iese pe uşe. Copiii urmează foarte
mîndri pe comandantul lor. Ajung cului, m'rog — gîndiţi-vă numa
în curte.) la reuşita aceea măreaţă, care,
neam de neamul vost', nişte rîta-
ni! nu s-au învrednicit, mă rog!
Profesorul (se opreşte şi co­ Ionescu: Da!... da noi n-avem
mandă) : Halt! ca băieţii lui' d. Costescu muzică.
Şcolarii se opresc în repaos pe Profesorul: Muzica nu-i de
loc. lipsă!... Destulu-ţi-i un trombe-
Profesorul (asudat, se şterge cu ţaş şi un doboş la o mică lejiune
basmaua) : N o ! văz't-aţi că nu e romană!
vreun lucru mare, daca aveţi o ţîr Otopeanu: Eu bat toba, dom­
de atenţiune şi de aplicăţiune?... nule!
Gînditi-vă numai la reuşita aceea Profesorul (obosit) : S-o baţi
măreaţa — cînd onoratele ma­ pe pielea tată-tău, măgariule!
troane romane ale soţietăţii (cu No!... destulu-i pîntru astăzi. Me­
mîndrie prospectivă crescîndă) vor reţi acas' cu mîndrie la mamele
arunca cununi de flori asupra voastre, si mîne cu toţii iar la
voastă, şi feld-mareşalii şi ghe­ ecserţir!
neralii, şi onoratul ministeriu, şi Copiii vor să iasă în neregulă.
toţi spectaţii, inşpectori, şi rejele Profesorul zbiară „halt!" Ei se
şi rejina, şi cronprinţii, cari sunt, pun în rînd şi ies pe poarta şcoa-
m'rog mai mari ca un erţherţoc, lei, milităreşte, pe cînd profesorul
vă vor da înalta aprobăţiune, şi le comandă cadenţa pasului:
mie, profesorelui vost', pîntru „links! rechts!"
DESPRE COMETĂ
Prelegere populară

D. Mariu Chicoş Rostogan, metei de luni 1, marţi la 2 noem-


distinsul nostru pedagog şi direc­ vrie.
tor al şcoalei model „Ulpiu Tra- Pentru ca să guste cititorul şi
ian", este destul de cunoscut mai bine această producţiune, tre­
tutulor acelora cari se interesează buie să-i amintim că vechea noas­
de mişcarea noastră culturală, tră cunoştinţă, eminintele peda­
aşa ca să ne scutim de a-i mai gog, dr. Mariu Chicoş Rostogan,
face vreo reclamă. Ne mărginim totdeauna înainte de e şi i, pro­
doar să dăm aci, cu sfinţenie, nunţă pe: n ca gn franţuzesc; t ca
prelegerea pe care d-sa a ţinut-o, k; d ca gh; g ca j ; c ca şş, etc. Pe
în faţa şcolarilor săi, asupra co­ ici, pe colo, pentru a ţinea deş-
32
Ştim cu toţii că influenţa gene-
ratţunilor cari trăiesc simultaneu
este reciprocă. Astfel, copiii, mer-
gînd pe la căminurile lor, ar duce
îmbărbătarea de care au astăzi
atîta nevoie masele populare igno­
rante, a căror imaginaţie este tot­
deauna pornită la superstiţiuni şi
la credinţă în supranatural.
Primiţi, domnule director, dis­
tinsa noastră consideraţiune."

N o ! auzit-aţi numa cum se


esprime onoratul ministeriu că­
tre migne, mă?... „cu onoare!"
teaptă această amintire, transcri­ şi... „ghischinsa noastră conside-
em cît se poate mai exact felul rătiune!..." Numa voi, nişte rî-
de pronunţare a eminintului pe­ tagni, nu cunoaşteţi răşpectul, şi
dagog, lăsînd cititorului să supli­ doar ghestul vă muştruluiesc...
nească părţile din cale-afară ori­ Ne vom îngheplini aşedar mi-
ginale. siugnea şi vă vom face o prelejere
Iată prelegerea d-lui Mariu ghespre comeată.
Chicoş Rostogan: Şcolarul Ionescu: Apoi, a tre­
Profesorul: Am primit ghe la cut...
onoratul ministeriu următorul ţir- Profesorul (aspru) : Nu fă lar­
>

cular: mă, spurcăciune!... Silenţium şi

„Domnule director,
În apropierea zilei de prima no­
vembre, lumea toată şi mai cu
seamă masele populare sunt adînc
mişcate de profeţia savantului Falb
asupra sfîrşitului lumii prin întîl-
nirea pămîntului cu cometa lui
Biela.
Ministeriul vă invită dar cu
onoare a face copiilor din şcoala
dv. o prelegere populară despre co­
mete în genere şi despre falşitatea
prevederilor sinistre, adică despre
imposibilitatea unei ciocniri a pla­
netei noastre cu un alt corp ceresc.

33
atenţiune, că-z intrăm în make- în ghemonstrăţiune. (Coboară la
rie! tablă, ia tibişirul şi desinează, nu
Numele „comeată" iaşte ghe tocmai exact, o elipsă cu focarele
jănul femenin: o comeată două foarte depărtate.) No, acuma,
comeate, şi gherivă ghe la coma, Bîrsăscule, tu carele ai mai multă
coamă, capelură, pleate lunji, res­ aplicăţiune la machemachică,
pective: comată, comeată, astru spune-ne doară ce am vrut eu să
pletos, vulgo stea cu coadă. prezent aici?
Apărăţiunea comeatelor au e- Şcolarul Bîrsescu: Un... cas-
săţiat togheauna înrîurire asupra travete, domnule.
maselor populare, asupra prosti­
mii, cu atîta mai mult că aceea
apăriţiune au fost preţesă ghe
bolizi, mecheori, aşteroizi, cari se
arată ca o ploaie ghe steale şi
cari...
Şcolarul Otopeanu (ridicînd
mîna-n sus) : Dom'le!...
Profesorul: N o ! ai vreo obser-
văţiune de făcut?...
Şcolarul Otopeanu (în picioa­
re ) : Dom'le, mama-ntr-o seară,
iarna trecută, a văzut ploaie de
stele, afară...
Profesorul (impacientat) : He!..
că-z doară nu era să le vază-n
bordei...
Şcolarul: Şi eu şi taica eram
culcaţi, şi cînd a intrat mama în
casă şi ne-a spus să ieşim afară
să vedem taica n-a vrut.
Profesorul (mai impacientat) :
Ha!
Şcolarul: Zice taica: „Nu ies
din plapumă pe gerul ăsta, să
ştiu de bine că plouă şi cîrnaţi..."
(Şcolarii rîd).
Profesorul (foarte impacientat):
Tată-tău este un azin, carele nu
ştie să-ţi ghea o educăţiune zoli-
dă. (Copiii rîd mai tare; profeso­
rul foarte aspru:) — N o ! basta!
Merem mai gheparte şi intrăm
34
Profesorul (stăpînindu-şi un omega. Aceasta-i calea comeatii.
zîmbet simpatic) : Mîncă-l cu mu- No, acuma pornim, mă rog, cu
mă-ta! (Schimbînd repede tonul:) comeată de dincolo de punctul
Tot la foale ţi—i gîndul, să le-n- omicron pe calea ei, şi merem,
dopi!... Nu-i castraveche, mîn- merem, mereu merem cătră soa­
căule!... e o elipsă, o curbă lun­ re, carele iaşte în primul ţentrum.
guiaţă, care are duplu ţentrum; omega. (Urmînd, după metoda in­
unul aici în punctul omicron, tuitivă, cu creta pe linia elipsei,
şi alt ţentrum togma dincoace, la profesorul simulează creşterea şi
ceilantă estremitache, în punctul descreşterea mersului cometei.)

Cu cît se apropie ghe soare, puturos şi fără aplicăţiune (cu


astrul pletos îşi acţelărează amă- dezgust), carele preajetă la dăto-
surat mersul său, neţăsare cres- rinţă.
ţendo, simţind acea atractiune Exempla doţent: bunăoară, în­
punchearnică, ca un şcoler dili- tăi ca Bărsăscu Sţipiogne, şi al
ginche cînd s-apropie de focarul doilea ca Ionescu Agnibal alias
luminii intelectuale şi morale, de agnimal! (Rîsete.) Silenţium!...
şcoala şi de profesorele său... Pentru aceea doară, cu toate
Apoi, cu cît se depărtează de la calculăţiunile şi operăţiunile al-
primul ţentrum şi mere cătră al ghebraice asupra proţesului me-
doilea ţentrum, se leneveaste amă- hanic, că a plus b musai că este mă
surat şi îmblă-ncet si tot mai rog ecval cu t, cometa nicighecît
încet, descresţendo ca un şcoler nu vine preţize.
35
Şcolarul Ionescu: Zicea că vine nire a globului terestru cu cometa
ieri seara, dom'le. lui Biela... (Hotărît:) Apoi, asta
Profesorul: Au zis tată-tău... nu-i slobod, asta nu se poate,
Şcolarul: Nu, dom'le; Falb... deoarece toţi erughiţii au pro-
Profesorul: Ai văzut tu pe boluit negativa! (Cu siguranţă:)
Falb... Natura non faţit zaltus, mă pros­
Şcolarul: Nu, dom'le, era în tovanilor! Ea au pus doară ghes-
Universul şi-n toate gazetele... tul şpaţ, ca să aibă loc corpurile
Profesorul (grav) : Ugniverzul, cereşti să îmbie care-ncătrău în
doară şi toate gazetele cvotighiene univerz, fără coliziune, fără cra-
nu sunt competente în cauză; val: să aibă flecarele pîntru tru-
pîntru aşa un lucru trebuie să buinţele reşpective comoghita-
conzultăm publicăţiunile şpeţia- chea lui! (Şcolarii rîd foarte tare
le, cum e bunăoară Mundus oder şi fac zgomot)
Ţodiacon, „Univerzal-transţeden- Profesorul: Nu larmă, rîtani-
tal - cosmologhişe - astronomişe - lor inconştii! nu rîdeţi ca ruralii,
meteorologhişe Flighende Bleter", cari n-aveţi decît inştincturi che-
acea publicăţiune de fală care lurice şi nu simţiţi penetrăţiune
apare o dată la lună şi în care se la contîmplăţiunea naturii carea
arată ţălebritatea erughiţiunii ger- (cu multă elevaţiune) după cum
mîne, pîntru carea, ca s-o poată lucră este, mă rog, pîntru specta-
cineva pricepe, musai să aibă toriul cu perşpicaţitache, un şpec­
ştiinţă ghespre raţiunea pură, mu­ tacol plin de admirăţiune şi ve-
sai să ştie jugheca ca Kant. (Şco­ nerăţiune!...
larii rîd tare.)
9

N o ! acuma văz't-aţi că ieri nu


Faveke lingvis! vitelor şi grobi- s-au întîmplat nimica... De ce
anilor, cînd caut să vă scot din n-aţi vin't la scoală ieri, să azistaţi
acele credinţe rătăcite, a căror împreună cu profesorele vost'?...
consecvenţie este ignoranţia şi Şcolarul Bîrsescu: Ni-era frică
imbeţilitachea!... Căci au fost de cometă...
proşti şi neghiobi, ştultorum nu­ Profesorul: Frică, ha?... No,
merus infignitus! cari au crezut du-che!
cum că orice comeată iaste un Şcolarul Ionescu: Eu am venit,
sămn, o ameninţare, o piază rea... dom'le, cu Popescu Ion şi Oto­
Şcolarul Otopeanu: La noi, la peanu Marin, şi-am stat de la
Otopeni, spune, dom'le tata, că două pînă la patru, şi dumneata
s-a stîrpit toate vacile cînd a venit n-ai venit.
cometa ailaltă. Profesorul: Ha!
Profesorul: Dar mumă-ta de ce Şcolarul: Şi cînd i-am spus
nu s-au stîrpit, boule?... mamii, a zis că n-ai venit de frica
No, merem mai gheparke... fă­ cometii.
ră collocvium! Să vedem numa Profesorul (supărat, cu humor
care este posibilitatea de o întîl- amestecat cu dispreţ) : Pe mine
36
să mă-nveţi corajul, tu şi cu mu- jos — Ioanescule, nu căsca gura,
mă-ta, nişte loaze! pe mine? care, că intră musca! — este partea
în cătane, la Zolfărino, unde au friguroasă, iar la nul, mă rog, apa
fost şi cu franţozul, şi cu talianul, — Popăscule, vrei să mînci bă­
am avut un frache mai mare und- taie! — apa prinde pojghiţă.
rofiţir în gavaliri şi un unchiu de De aceea, iaşte iarnă şi vară.
pe mamă fetfebel la granatiri!... după cum arată la termometrul
Voi pe migne! Vezi numai! lui Ţelzius, reşpective ţentigrad,
(Transportat, antă cu mult avînt iar acei cari ştiu carte, iar nu ca
eroic:) poporul de rînd, numesc căldura
plus şi frigul minus. Prin urmare,
e proboluit cu metoaghele mo-
„La Zolfărino ghe vale, ghearne cum că comeată este
Mere-un ghenăral călare totdeuna în minus: despre o in-
Şi tot strigă-n gura mare : flămăţiune dară nu poate fi vorba.
— Împărache înălţache! N o ! acum conzistenţia. (Şi mai
Pugne paşe, nu che bache, volubil:)
Că-ţi perzi cătagnele toake Conzistenţia comeatii conzistă
„und zo waiter..." din materia cea mai faină din
toate puncturile de vedere a sen-
zurilor noastre; mutachis mutan-
(Copiii aplaudă şi rîd.) ghis, mai faină decît o beşică de
Profesorul: Nu larmă, vitelor, săpun, mă rog!
cari n-aveţi respect ghe istoria Materia în jenăre e doar ceva,
neamului!... mă rog, carele nu esistă, ci e mai
Merem acu mai departe, să apoi numa o însuşire a lucrului
vorbim de temp'ratura comeatii în sine, carele iaste o enerjie,
şi apoi de conzistenţia ei, pentru carea nu se ştie şi pe carea semper
ca mai apoi, la urmă, s-ajungem, ignorabimus!... Aceea apoi nu-i
mă rog, la concluziunea aceea, ghe nasul vost', nişte mucoşi! că
cum că nicicînd n-avem să ne te­ e prea înalt; aceea o veţi ştudui
mem de sfîrşitul lumii, carele nu cînd veţi îmbla la Univerzitache,
se poate. cum am îmblat si eu. De nasul
No! temp'ratura! (cu multă vost' este doar aceea care vă spun
volubilitate:) eu, cum că destulu-ţi-i vorba
Vremea, mă rog, se-mparte, măiastră a marelui jeniu Neftone,
după cum am proboluit Ţelzius, că o comeată cît de mare, măcar
în două părţi, cari se despart una ca de-aici pîn' la Budopeşta, prin
de alta la acel fixum, carele se chea­ condensăţiune, o poate vîrî în­
mă zero-grade sau nul... De-aco- tr-un... într-un... fingherhut... pă­
lo, aceea care mere-n sus — Bîr- lăria ghejetului... ghejătar... vulgo
sescule, fii atent! — este partea năpărstoc.
călduroasă, şi aceea care mere-n No, acuma concluziunea.
37
Mereţi acasă şi spuneţi tată-tău mai profundă moderăţiune, mă
şi mumi-ti, reşpective părinţilor rog. Că-z ştiinţa nu trubuie trac­
voştri ignoranţi, să nu mai fie tată în mod excluzivist, nici ca pe
neghiobi să aibă frică ghe fignis o zeiţă ce stă în ceriu, cum spune
munghi, că cine crede în supersti- Schiller, nici ca pe un dobitoc
ţiuni devine ridiculos fată cu ghe muls!
ştiinţa şi merită ghespreţăluit. (Copiii devin şi mai impacienţi,
(Şcolarii rîd, Ionescu mai tare şi mai zgomotoşi.)
ca toţi.) Profesorul (ridicînd emfatic to­
Las' pe alţii să rîdă; nu rîghe tu, nul pe măsură ce creşte zgomotul
urecheatule, că eu che urechesc şcolarilor) : Aignem ist ghi visen-
înc-o toană; che fac numa apoi să şaft, ghi hohe, ghi himlişe Ghiotin...
vezi steale si comeache ziua miaza măgarilor...! ghem anghern, ghi
mare! Înţălesu-m-ai? tiuhtighe Kuh... boilor! ghi in mit
(Copiii devin din ce în ce mai Butern fersorct... porcilor!
impacienţi şi mai zgomotoşi.) (Profesorul iese cîntînd „La
Profesorul: De aceea trebuie Zolfărino ghe vale"; copiii ies
că să avem pîntru ştiinţă cel mai foarte veseli după el, făcînd un
nalt reşpect, dar totdeodată cu cea zgomot nemaipomenit.)
TRIUMFUL TALENTULUI...

Au fost odată-ntr-o şcoală de puse alături, caietul lui ai fi zis că


provincie doi buni camarazi — este modelul de caligrafie tipărit,
Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu. iar modelul de caligrafie, scris de
Amîndoi erau potriviţi la-nvăţă- mînă; pe cîtă vreme, Ghiţă scria
tură şi la purtare. Niţă însă se nu se poate mai urît; pe lîngă că-i
deosibea, şi nu numai de Ghiţă, era mîna dreaptă şubredă, fiind-
dar chiar de toţi copiii ceilalţi, că-i degeraseră degetele de mic,
prin talentul lui la scris, de care n-avea băiatul nici apucătură din
se minuna cu drept cuvînt toată ochi la lucru de piguleală. Aşa,
lumea. În anul al patrulea de isprăvind clasele primare, s-au
şcoală primară, Niţă ajunsese să despărţit cei doi buni camarazi,
scrie aşa de frumos, încît, adesea, ca să meargă fiecare după norocul

39
lui. Ghiţă s-a dus la ţară pe lîngă timp de cinci-şase minute. Apoi
tată-său, care era negustor cu d. preşedinte a zis:
dare de mînă; iar Niţă, copil săr­ — Destul! acum fiecare să-şi
man, a apucat spre Capitală, as- iscălească proba.
cultînd de sfatul dascălului său: Deşi dictarea mersese cam prea
— Fătul meu, tu părinţi n-ai, iute, Niţă s-a uitat lung pe foaia
carte multă nu ţi-e dat să-nveţi, lui, înainte de a o iscăli, a zîmbit
că nu prea eşti deştept, slugă nu mulţumit de sine, apoi, a iscălit
te poţi face, că eşti cam leneş... şi a înmînat-o cu mult respect
Ţi-a dat si ţie Dumnezeu un dar: unui domn membru, care a strîns
ai icoană la scris; ţie cu condeiul toate probele. Peste două zile,
ţi-e dat să te hrăneşti. Du-te la s-a dat rezultatul concursului...
Bucureşti, acolo ai să intri copist Numele Niţă Ghiţescu nu figura
în vreo canţilerie şi-ncet-încet, între cele trei numiri.
cum te ştiu că n-ai purtări prea — Şi ce frumos scrisesem,
rele, cu vremea ai să-naintezi. domnule! a zis Niţă, mîhnit, cu-
Niţă a ajuns în Capitală şi s-a noştinţii sale.
pus să-şi caute de lucru. A făcut — Un tînăr nu trebuie să des­
cunoştinţă ba cu unul, ba cu altul, pere de la întîia încercare, i-a
recomandîndu-şi talentul şi căpă- răspuns cunoştinţa; mai sunt încă
tînd din toate părţile complimen­ şapte ministere; or să se mai iveas­
te şi dovezi de admiraţiune. Dar că locuri.
afară de acestea, n-a reuşit deo­ În adevăr, peste cîteva luni, se
camdată să capete nimic mai ivesc două locuri la alt minister.
mult. Niţă nu şi-a pierdut spe­ Niţă nu lipseşte a se înfiinţa. Şi
ranţa şi bine a făcut; căci iată iar mulţime de concurenţi, iar
că-ntr-o seară o cunoştinţă i-a comisiune, iar dictare, iar forma­
spus:
lităţile obicinuite, şi a doua zi iar
— Mîne dimineaţă, la ceasu­ nu se află între cele două numiri
rile unsprezece, să te afli la M i ­ numele Niţă Ghiţescu.
nisterul de Interne: se ţine con­ — Şi ce frumos scrisesem,
curs pentru trei posturi de co­ domnule! zise Niţă cunoştinţii
pişti; desigur ai să capeţi unul. lui.
Se-nţelege că Niţă n-a lipsit a — Răbdare, tînărule! n-a in­
se înfiinţa la vreme. Concurenţii, trat vremea-n sac; o să-ţi vie şi
în număr de vreo treizeci, au fost rîndul dumitale; mai sunt şase
introduşi într-o sală mare; aci, ministere; or să se mai ivească
în faţa comisiunii, compusă din locuri.
directorul ministerului ca prezi­ A trecut cîtva timp, şi iată
dent, subdirectorul ca vicepre- că s-au ivit cîteva locuri la al
zident şi trei şefi de birou ca treilea minister. Acelaşi rezultat
membri, li s-a dictat de către pentru d. Niţă Ghiţescu. Fireşte
unul dintre aceştia cu glas tare însă că, oricît i-ar fi crescut mîh-

40
nirea, Niţă n-avea de ce să des­ că tata lui Ghiţă, după ce a scă­
pere: mai erau încă cinci minis­ pătat, a murit, că Ghiţă a venit
tere; trebuia să se mai ivească la Bucureşti cu o scrisoare de re-
locuri. Şi s-au ivit, pe rînd, locuri comandaţie cătră ministrul la mi-
încă la patru ministere, şi s-au nisterul căruia se ţine mîne con­
ţinut concursuri, şi d. Niţă G h i ­ cursul, că ministrul l-a primit
ţescu a luat parte la fiecare con­ foarte bine şi i-a spus că a doua
curs, şi, după fiece rezultat de zi, la ceasul fix, să se prezinte la
concurs, concurentul nostru a minister, să ia parte negreşit la
zis, din ce în ce mai mîhnit: concurs.
Şi ce frumos scrisesem, dom­ — T u ! la concursul de mîne?
nule! a zis pufnind de rîs Niţă.
Şi cunoştinţa lui i-a răspuns: — Da, eu...
— Nu despera, tînărule! a mai — La concursul de mîne?
rămas încă un minister, tocmai — E i ! da... la concursul de
acela unde se cere cu dinadinsul mîne.
caligrafie pentru acte şi docu­ — Dar tu ştii pentru ce loc e
mente ; trebuie să se ivească acolo concurs, Ghiţă?
vreun loc. — Nu...
Parcă a prorocit cunoştinţa lui — Pentru un loc de perfect ca­
Niţă: n-a trecut o săptămînă, şi ligraf, amice Ghiţică!
iată că s-a publicat concurs pen­ — Apoi, dacă mi-a ordonat
tru un post de perfect caligraf la ministrul să merg... se poate?
acel ultim minister. S-a pus d. — Apoi, mă prezent şi eu,
Niţă pe brînci, în aşteptarea con­ Ghiţă.
cursului, să-şi facă mîna, exer- — Bine, prezentă-te şi tu.
citîndu-se în fiecare zi, pe hîrtie — Cu mine! la caligrafie, G h i ­
velină, la fel de fel de scriituri — ţică?
engleze, italice, gotice, batarde, — Cu tine la caligrafie... Eu
ronde, majuscule, ş. cl., în fel de ştiu ce mi-a ordonat ministrul.
fel de mărimi, de la doi centime­ — Bine!
tri pînă la un milimetru, şi cu şi Cu aşa ton a pronunţat Niţă
fără transparent. Era acuma gata... acest bine! încît Ghiţă, după cîte­
Dar, în ajunul concursului, se-n- va momente de gîndire tăcută,
tîmplă, cum se-ntîmplă în orice i-a zis:
poveste, să se-ntîlnească — cu — Niţă... eu am venit în Bucu­
cine? cu o veche a lui cunoştinţă, reşti cu ceva părăluţe... tu zici că
cu bunul său camarad de odinioa­ eşti tinichea de tot... Eu... dacă
ră, cu Ghiţă Niţescu, băiatul cu vrei tu...
degetele degerate. — Ce să vreau?
- Ghiţă! — Eu ţi-aş da ţie trei-patru
- Nită! poli... să...
»

Şi din vorbă-n vorbă, află Niţă — Să ce?


41
— Să mă laşi, să nu vii la con­ prejur şi se-ntoarce lîngă Ghiţă.
curs... — Ghiţă, tu vrei să-mi dai
— Eu!? trei-patru poli, să nu mă prezint
— Eu tot am recomandaţie... la concurs... Eu am o combinaţie
— Să pofteşti la concurs cu mai bună şi pentru tine şi pentru
recomandaţia dumitale! mine...
Dar iată că în acest moment — Care?
se apropie cineva de cei doi prie­ — Din contra, să ne prezintăm
teni — este cunoştinţa lui Niţă. amîndoi la concurs; tu ai reco­
— Domnule Ghiţescu, aş vrea mandaţie, eu caligrafie: să iscă­
să-ţi spun ceva... Niţă lasă pe lesc eu cu numele tău proba mea,
Ghiţă la o parte... şi tu să iscăleşti proba cu numele
— Domnule Ghiţescu, bucu- meu...
ră-te; ai scăpat de concursuri prin — E i ! dacă ai vrea...
ministere; ţi-am găsit un loc la o — Vreau.
litografie, un loc plătit mult mai — Pe onoarea ta?
bine ca unul de copist, şi în care — Pe onoarea mea!... Să-mi
poţi să-ţi faci un mai frumos vii­ dai cinci poli.
tor. Primeşti? — Îti dau.
— Primesc... Dar un moment.. Si Ghiţă se şi execută. Niţă ia
Şi Niţă, după ce a gîndit o clipă hîrtia de o sută o pune-n buzunar,
foarte adînc, face la dreapta-m- şi cei doi camarazi se despart,
amîndoi foarte mulţumiţi, dîn-
du-şi întîlnire pe a doua zi la
minister, fix la unsprezece. A
doua zi, printr-o întîmplare ne­
explicabilă, nu s-au prezintat la
concursul de perfect caligraf decît
doi candidaţi: fireşte erau vechii
camarazi. Niţă s-a purtat foarte
galant; pe cîtă vreme mîna de­
gerată a camaradului său tremura
de emoţie pe hîrtia ministerială,
Niţă, cu toată siguranţa, făcea
pe coala lui adevărate tours de
force. Au isprăvit şi-a[u] iscălit
probele, după învoiala din ajun,
fiecare cu numele celuilalt. Ieşind
de la concurs, în sala de aşteptare,
Ghiţă a mulţumit cu efuziune
43
camaradului său, iar acesta i-a fii rău crescut!... mă-nţelegi? Am
zis: zis bine: a reuşit d. Nită Ghiţescu.
— Numai doi am fost: reco- Dar d. Nită Ghiţescu nu s-a
mandaţie ai, caligrafie am, slavă
lăsat biruit de asprimea d-lui
Domnului! să fie cît de ai dracu­
prezident al comisiei; foarte o-
lui, pe cine o să numească? N-a­
braznic, a strigat şi mai tare:
pucă să termine vorba, Niţă, şi
— Nu se poate, domnule di­
uşa se deschise.
rector! v-aţi înşelat! uitaţi-vă la
probe!
— Rezultatul concursului! stri­
Tonul cu care a zis „uitaţi-vă
gă solemn prezidentul comisiei.
la probe!" a făcut un efect straniu
S-au prezintat doi concurenţi:
asupra superiorului: i-a impus,
dd. Niţă Ghiţescu şi Ghiţă N i -
parcă; acest domn a răspuns:
ţescu. A reuşit domnul...
— În fine, errare humanum est..
— Domnul?... întrebară în­ Să vedem...
tr-un glas cei doi concurenţi. Şi zicînd aceasta, a scos din
— Domnul Niţă Ghiţescu! buzunar un plic, pe care cama­
— Dă-mi voie, domnule direc­ radul lui Niţă-l cunoştea bine, şi
tor, zise Niţă atins, pe cînd Ghiţă din plic a tras o scrisorică; s-a
nu ştia ce să crează; trebuie să fie uitat pe ea cu băgare de seamă şi,
o greşeală! poate n-aţi văzut bine cu tonul mult mai blînd, zîmbind:
probele! — Ştii că ai dreptate dumnea­
— C u m ! întrebă aspru direc­ ta?... Aşa e!... Vezi?... confunda-
torul, prezidentul comisiei. sem... În adevăr, a reuşit d. Ghiţă
— Slavă Domnului! adaogă Niţescu.
Niţă... ne cunoaştem ce putem... — Aşa da! a răspuns plin de
Trebuie să fie, nu Niţă Ghiţescu, satisfacţie d. Niţă Ghiţescu.
ci Ghiţă Niţescu.
Şi d. director, grav, se retra-
— Domnule! nu-ţi permit să
se-nchizînd uşa.
VIZITĂ..

M-am dus la Sf. Ion să fac o îmbrăcat ca maior de roşiori în


vizită doamnei Maria Popescu, o uniformă de mare ţinută. După
veche prietină, ca s-o felicit pen­ formalităţile de rigoare, am înce­
tru onomastica unicului său fiu, put să convorbim despre vreme,
Ionel Popescu, un copilaş foarte despre sorţii agriculturii — d. Po­
drăguţ de vreo opt anişori. N-am pescu tatăl este mare agricultor —
voit să merg cu mîna goală şi despre criză ş.cl. Am observat
i-am dus băieţelului o minge doamnei Popescu că în anul aces­
foarte mare de cauciuc şi foarte ta nu se prea vede la plimbare, la
elastică. Atenţiunea mea a făcut teatru, la petreceri... Doamna
mare plăcere amicei mele şi mai mi-a răspuns că de la o vreme i
ales copilului, pe care l-am găsit se urăşte chiar unei femei cu pe-

45
trecerile, mai ales cînd are copii. tru cine aţi poruncit cafea, ma­
— Să-ţi spun drept, cît era dam Popescu.
Ionel mititel, mai mergea; acu, — Pentru dumneata.
de cînd s-a făcut băiat mare, — Da de ce vă mai supăraţi ?
trebuie să mă ocup eu de el; — Da ce supărare!
trebuie să-i fac educaţia. Şi nu Madam Popescu mai sărută o
ştiţi dv. bărbaţii cît timp îi ia dată dulce pe maioraşul, îl scuipă,
unei femei educaţia unui copil, să nu-l deoache, şi-l lasă jos.
mai ales cînd mama nu vrea să-l El a pus sabia în teacă, salută mi-
lase fără educaţie! lităreşte şi merge într-un colţ al
Pe cînd doamna Popescu-mi salonului unde, pe două mese, pe
expune părerile ei sănătoase în canapea, pe foteluri şi pe jos, stau
privinţa educaţiei copiilor, auzim grămădite fel de fel de jucării.
dintr-o odaie de alături o voce Dintre toate, maiorul alege o
răguşită de femeie bătrînă: trîmbiţă şi o tobă. Atîrnă toba
— Uite, coniţă, Ionel nu s-as- de gît, suie pe un superb cal vînăt
tîmpără! rotat, pune trîmbiţa la gură şi,
— Ionel! strigă madam Po­ legănîndu-se călare, începe să
pescu; Ionel! vin' la mama! bată toba cu o mînă şi să sufle-n
Apoi, către mine încet: trîmbiţă. Madam Popescu îmi
— Nu ştii ce ştrengar se face... spune ceva; eu n-aud nimic. Îi
şi deştept... răspund totuşi că nu cred să mai
Dar vocea de dincolo adaogă: ţie mult gerul aşa de aspru; ea
— Coniţă! uite Ionel! vrea n-aude nimica.
să-mi răstoarne maşina!... Astîm- - I o n e l ! Ionel!!! Ionel!!!
pără-te, că te arzi! Du-te dincolo, mamă; spargi ure­
— Ionel! strigă iar madam Po­ chile dumnealui! Nu e frumos,
pescu; Ionel! vin' la mama! cînd sunt musafiri!
— Sări, coniţă! varsă spirtul! Iar eu, profitînd de un moment
s-aprinde! cînd trîmbiţa şi toba tac, adaog:
— Ionel! strigă iar mama, şi se — Şi pe urmă, d-ta eşti roşior,
scoală repede să meargă după el. în cavalerie.
Dar pe cînd vrea să iasă pe uşe, — Maior! strigă mîndrul mili­
apare micul maior de roşiori cu tar.
sabia scoasă şi-i opreşte trecerea, — T o c m a i ! zic eu. La cavale­
luînd o poziţie foarte marţială. rie nu e tobă; şi maiorul nu cîntă
Mama ia pe maiorul în braţe şi-l cu trîmbiţa; cu trîmbiţa cîntă
sărută... numai gradele inferioare; ma­
— Nu ţi-am spus să nu te apro­ iorul comandă şi merge-n fruntea
pii de maşină cînd face cafea, că soldaţilor cu sabia scoasă.
daca te-aprinzi, moare mama? Explicaţia mea prinde bine.
Vrei să moară mama? Maiorul descalică, scoate de după
— Dar — întrerup eu — pen­ gît toba, pe care o trînteşte cît

46
colo; asemenea şi trîmbiţa. Apoi vată; dar madam Popescu, deoa­
începe să comande: rece a avut imprudenţa să iasă din
— Înainte! marş! neutralitate si să intervie în răz-
Şi cu sabia scoasă, începe să boi, primeşte în obraz, dedesub­
atace straşnic tot ce-ntîlneşte-n tul ochiului drept, o puternică
cale. În momentul acesta, jupî- lovitură de spadă.
neasa cea răguşită intră cu tava — Vezi? vezi, dacă faci nebu­
aducînd dulceaţă şi cafele. C u m nii? era să-mi scoţi ochiul... Ti-ar
o vede, maiorul se opreşte o clipă, fi plăcut să mă omori? Sărută-mă,
ca şi cum ar vrea să se reculeagă să-mi treacă si să te iert!
fiind surprins de inamic. Clipa Maiorul sare de gîtul mamei şi
însă de reculegere trece ca o clipă, o sărută... Mamei îi trece; iar eu,
şi maiorul, dînd un răcnet suprem după ce am luat dulceaţa, mă
de asalt, se repede asupra inami­ pregătesc să sorb din cafea...
cului. Inamicul dă un ţipăt de des­ — Nu vă supără fumul de tu­
perare: tun? întreb eu pe madam Popescu.
— Tine-l, coniţă, că mă dă jos — Vai de mine! la noi se fu­
cu tava! mează... Bărbatu-meu fumează...
Madam Popescu se repede să şi... dumnealui... mi se pare că-i
taie drumul maiorului, care, în cam place.
furia atacului, nu mai vede nimic Şi zicînd „dumnealui", mama
înaintea lui. Jupîneasa este sal­ mi-arată rîzînd pe domnul maior.
— A! zic eu, şi dumnealui? — Ajunge, Ionel! destulă dul­
— Da, da, dumnealui! să-l vezi ceaţă, mamă, iar te-apucă sto­
ce caraghios e cu ţigara-n gură, macul...
să te prăpădeşti de rîs... ca un om Maiorul ascultă, după ce mai
mare... ia încă vreo trei-patru linguriţe;
— A! Asta nu e bine, domnule apoi iese cu cheseaua în vestibul.
maior, zic eu; tutunul este o — Unde te duci? întreabă
otravă... mama.
— Da tu de ce tragi? mă-ntre- — Viu acu! răspunde Ionel.
rupe maiorul lucrînd cu lingura După un moment, se-ntoarce
în cheseaua de dulceaţă... cu cheseaua goală; o pune pe o
masă, se apropie de mine, îmi ia
de pe mescioară tabacherea cu
ţigarete regale, scoate una, o pune
în gură şi mă salută milităreşte, ca
orice soldat care cere unui ţivil
să-i împrumute foc. Eu nu ştiu ce
trebuie să fac. Mama, rîzînd, îmi
face cu ochiul şi mă-ndeamnă să
servesc pe domnul maior. Întind
ţigareta mea, militarul o aprinde
pe a lui şi, fumînd, ca orice mili-
tar, se plimbă foarte grav de colo
pînă colo. Eu nu-l pot admira
îndestul, pe cînd mama îl scuipă,
să nu-l deoache, şi îmi zice:
— Scuipă-l, să nu mi-l deochi!
Maiorul şi-a fumat ţigareta
pînă la carton. Apoi se repede la
mingea pe care i-am adus-o eu
şi-ncepe s-o trîntească. Mingea
sare pînă la policandrul din tava­
nul salonului, unde turbură gro­
zav liniştea ciucurilor de cristal.
— Ionel! astîmpără-te, ma­
mă! Ai să spargi ceva... Vrei să
mă superi? vrei să moară mama?
Dar maiorul s-a-ndîrjit asupra
ghiulelei săltătoare, care i-a scă­ cu drăgălaşa lui figură strîmbată.
pat din mînă: o trînteşte cu mult Mama se repede spre el, dar
necaz de parchet. Eu aduc spre pînă să facă un pas, maiorul
gură ceaşca, dar, vorba france­ cade lat.
zului entre la coupe et les lèvres... — Vai de mine! ţipă mama. E
mingea îmi zboară din mînă ceaş­ rău copilului!... Ajutor! moare
ca, opărindu-mă cu cafeaua, care copilul!
se varsă pe pantalonii mei de Ridic pe maiorul, îi deschei re­
vizită, culoarea oului de raţă. pede mondirul la gît şi la piept.
— Ai văzut ce-ai făcut?... Nu — Nu-i nimica! zic eu. Apă
ţi-am spus să te-astîmperi... Ve­ rece!
zi? ai supărat pe domnul!... alda- Îl stropesc bine, pe cînd mama
tă n-o să-ţi mai aducă nici o ju­ pierdută îşi smulge părul.
cărie ! — Vezi, domnule maior? îl
Apoi, întorcîndu-se către mine, întreb eu după ce-şi mai vine în
cu multă bunătate: fire; vezi? Nu ţi-am spus eu că
— Nu e nimic! iese... Cafeaua tutunul nu e lucru bun? Aldată
nu pătează! iese cu niţică apă să nu mai fumezi!
caldă. Am lăsat pe madam Popescu
Dar n-apucă să termine, şi liniştită cu scumpul ei maior afară
deodată o văd schimbîndu-se la din orice stare alarmantă, şi am
faţă ca de o adîncă groază. Apoi ieşit. Mi-am pus şoşonii şi palto­
dă un ţipăt şi, ridicîndu-se de pe nul şi am plecat. Cînd am ajuns
scaun: acasă, am înţeles de ce maiorul
— Ionel! mamă! ce ai? ieşise un moment cu cheseaua
Mă-ntorc şi văz pe maiorul, în vestibul — ca să-mi toarne dul­
alb ca varul, cu ochii pierduţi şi ceaţă în şoşoni.
LANŢUL SLĂBICIUNILOR

Am şi eu o slăbiciune, şi eu „ Stimate amice.


sunt om! dorinţele graţioasei me­ Ştiu ce prieten eşti cu profesorul
le prietene domnişoara Mari Po­ Costică Ionescu şi cît nu e în stare
pescu sunt pentru mine porunci, să-ţi refuze o rugăminte. Mă-nda-
la cari mă supun cu atît mai bucu­ torezi pînă-n suflet dacă obţii de la
ros cu cît văd că prietena mea nu el pentru elevul Mitică Georgescu
abuzează niciodată de influenţa din clasa IV liceul X... la latină
nemărginită ce ştie bine că exer­ nota 7, fără de care, băiatul, care
cită asupră-mi... De astă dată, ce mi-e rudă de aproape, rămîne şi
mare lucru-mi cere? anul acesta repetent, ceea ce ar fi
52
o mare nenorocire pentru familia şi nu-mi permit a mă-ndoi un
lui — o familie dintre cele mai moment că în cazul de faţă,
bune — şi pentru mine o mare fiind vorba, mă-nţelegi, de o
mîhnire. chestiune...
Cu cele mai afectuoase salutări, — Ei, lasă astea! ştii că ţiu la
a dumitale bună prietenă. tine; ce mai încap între noi astfel
de fraze banale?... Ce notă vrei
Mari Popescu." să-i dau pîrlitului tău de prote­
A! irezistibilă graţie, cum ştii jat?
de frumos să porunceşti! Şi ce — 7, dragă Costică!...
bine s-a nimerit! Ionescu are si el — Apoi, dacă n-o fi ştiind ni­
o slăbiciune, şi el e om! ţine la mic animalul!
mine şi nu e în stare să mă refuze. — Ei, acuma şi tu! zi că nu
Repede mă arunc într-o birje şi ştie; parcă el o să fie cel dintîi şi
alerg la Ionescu, profesorul de cel de pe urmă care să treacă
latineşte. fără să ştie... Te rog, dragă Cos­
— Dragă Costică, viu la tine tică! dacă rămîne băiatul repe­
sigur că n-ai să mă refuzi; ştiu tent încă un an, e o mare nenoro­
cît pot conta pe amiciţia ta şi cire pentru familia lui — o fa­
nu-mi permit a mă-ndoi un mo­ milie dintre cele mai bune — şi
ment că în cazul de faţă, fiind pentru mine o mare mîhnire...
vorba, mă-nţelegi, de o chestiune — A! irezistibilă milogeală pri­
care mă interesează în aşa grad, etenească! zice Costică; ce bine
încît dacă n-aş fi pe deplin con­ ştii tu să porunceşti! Aide! să-ţi
vins că tu, care mi-ai dovedit fac hatîrul şi de data asta... să-i
totdeauna, fără să dezminţi nici­ dau nepricopsitului 7.
odată o afecţiune, ce pot zice că — Merci, dragă Costică, mare
la rîndul meu... în fine... pomană-ţi faci!
— În fine — zice Ionescu — Cum îl cheamă?
am înţeles... Nu trebuia să mă Eu caut repede-n buzunare
iei aşa departe. Vii să mă rogi scrisoarea d-rei Mari Popescu.
pentru vreo loază de elev de-ai Nu e... Zic lui Costică:
mei. — Un moment!
— Nu e loază, Costică; e un Şi ies ca din puşcă, sar în
băiat dintr-o familie dintre cele birjă şi alerg acasă... Acasă, scri-
mai bune: mi-e rudă. sorica nicăieri... Fuga la d-ra
— Cine ştie ce leneş, ce dobi­ Popescu.
toc! — Prea-graţioasa mea priete­
— Nu-i adevărat, dragă Cos­ nă, lucrul merge bine; am obţi­
tică; este un băiat prea cumse­ nut de la profesor nota dorită;
cade... Să nu mă laşi!... Viu la decît, acuma am nevoie să ştiu
tine sigur că n-ai să mă refuzi; numele protejatului matale...
ştiu cît pot conta pe amiciţia ta Cum îl cheamă pe tînărul?
53
— Ţi-am scris numele în scri­ rică, pe care am lăsat-o la M a r i ;
soarea mea. dar putem afla de la Diaconeasca
— Da, dar scrisoarea dumi- — şade aici aproape — ea m-a
tale am rătăcit-o acasă printre rugat, că ştie cît ţine Mari la mine,
alte hîrtii, şi lucru este urgent: şi d-ta nu refuzi nimic lui Mari,
ca să nu pierd vremea căutînd-o, şi d. Costică Ionescu, profesorul,
am venit la d-ta... Cum îl cheamă? pe dumneata nu te refuză nicio­
— Zău, nu mai ţiu minte, zice dată.
drăgălaşa mea amică; pentru că — Atunci — zic — cum fa­
drept să-ţi spun, madam Preo- cem?
tescu, o bună prietină a mea, la — Stăi niţel, să trimit să che­
care ţiu foarte mult — nu sunt în me pe Diaconeasca; este aci ală­
stare să-i refuz nimica — m-a ru­ turi.
gat să-ţi scriu, că ştie că ţii foarte N-aştept mult. Madam Diaco-
mult la mine, şi nu mă refuzi nescu vine. Dar, fatalitate! şi
niciodată, şi eşti prieten cu d. dumneaei se află în aceeaşi ne-
profesor Costică Ionescu, care cunoştinţă despre numele junelui
tine foarte mult la d-ta si nu e-n nostru protejat: însemnărica i-a
stare să-ti refuze nimic. dat-o amicei sale madam Preo­
— Atunci, ce e de făcut? zic. tescu.
— Du-te d-ta la madam Preo- — Ce-i de făcut?
tescu si întreab-o cum îl cheamă — Aleargă la Iconomeasca!
pe băiatul pe care mi l-a reco­ Alerg la Iconomeasca... De
mandat ca să ti-l recomand d-tale. acolo, la Sachelareasca... Pe urmă
— Sărut mânuşiţele. la Piscupeasca... În sfîrşit, am
Şi alerg la Preoteasca... Z i c : dat de izvor... Tînărul este nepo­
— Madam Preotescu, uite la ţelul lu' madam Piscupescu, bă­
ce am venit să vă deranjez: aţi iatul surioarei dumneaei, al lu'
recomandat amicei mele d-rei madam Dăscălescu: Mitică Dăs-
Mari Popescu pe un tînăr, să călescu.
mi-l recomande mie, să-l reco­ Nimic nu refuzăm — madam
mand amicului meu, Costică Io­ Piscupescu lu' madam Dăscăles­
nescu, profesorul... cu, madam Sachelarescu lu' ma­
— Da. dam Piscupescu, madam Icono-
— Ei, cum îl cheamă? mescu lu' madam Sachelarescu,
— Nu ţi-a scris Mari? madam Diaconescu lu' madam
— Ba da, dar am rătăcit scri­ Iconomescu, madam Preotescu
soarea, şi d-ra Popescu a uitat lu' madam Diaconescu, d-ra Po­
cum îl cheamă si m-a trimis să-mi pescu lu' madam Preotescu, eu
spuneţi dv. d-rii Popescu, şi mie amicul Cos­
— Eu... drept să-ţi spun... nu tică Ionescu... Alerg la Costică
mai mi-aduc aminte, pentru că Ionescu.
i-am avut numele pe o însemnă- — Dragă Costică, să nu mă
54
laşi... Viu la tine sigur că n-ai să — Ba da, ţine foarte mult la
mă refuzi, ştiu cît pot conta pe mine, nu e-n stare să-mi refuze
amiciţia ta şi nu-mi permit a nimic.
mă-ndoi un moment... — Atunci — zic eu — mă rog
— Lasă, omule, fleacurile... ţie, nu mă lăsa!... ştiu că pot con­
— Să-i dai nota 7, cum mi-ai ta pe amiciţia ta şi nu-mi permit...
promis... — Iar?... eşti cu birja... hai de
— Cui, frate? mă du degrabă la Georgescu.
— Lui Mitică Dăscălescu. — Haide.
— Mitică Dăscălescu!... Nu Ajungem... Aştept în birje pe
tiu minte să am vreun şcolar cu Ionescu. Peste cîteva momente
aşa nume. iacătă-l.
— Nu se poate! — Ai avut mare noroc c-am
— Să vedem... venit tocmai la pont; dacă mai
Şi se uită în cataloage. întîrziam un sfert de ceas, pînă
— N u ; n-am nici unul Mitică la două, mergea cu cataloagele la
Dăscălescu, în cursul inferior; ai scoală si trecea notele în matricu-
făcut confuzie; trebuie să fie în lă; protejatul tău avea un 3.
cursul superior. — Şi acum?
Alerg... de astă dată drept la — Are 7.
madam Piscupescu. Uite-te — am gîndit eu — ce
— Madam Piscupescu, de ce va să zică o întîrziere de cîteva
clasă dă examen nepoţelul matale ? minute; cum poate nenoroci pe
— De clasa V I . un tînăr!
— A! zic eu... Bine. Rămînea Mitică Dăscălescu
Şi dau fuga-napoi la Ionescu; iar repetent, cu toate că ţine
zic: la el atîta mamiţă-sa Dăscă­
— E în clasa VI Mitică Dăscă­ leasca, la care ţine Piscupeasca,
lescu al meu. la care ţine Sachelareasca, la care
— Atunci nu e la mine, e la ţine Iconomeasca, la care ţine
Georgescu; îl cunoşti pe Geor- Diaconeasca, la care ţine Preo­
gescu? teasca, la care ţine mult graţioasa
— N u . Tu nu-l cunoşti? ti-e Popeasca, la care ţiu foarte mult
coleg. eu, la care...
PREMIUL ÎNTÎIU

Era la şcoala N o . 1 de băieţi d-lui Mandache Ionescu, mare


„Decebal" din Urbea G... Trei proprietar, omul cel mai influent
ani de-a-rîndul, din clasa întîia şi mai cu greutate din tot judeţul
primară şi pînă în a treia, doi şi stîlpul oricărui guvern. Asta e
şcolari eminenţi şi-au disputat cu­ bine; căci fără d-l Mandache cu
nuna de merişor, smulgînd ad­ greu s-ar putea guverna în acest
miraţia profesorilor, revizorilor, judeţ.
inspectorilor şi tuturor autorită­ Cel d-al doilea este copilul
ţilor. natural al Păunii văduvei, mena­
Aceşti doi şcolari sînt Artur jeră care trăieşte cu lucrul pe la
Ionescu şi Ioniţă Păunescu. case boiereşti.
Cel dintîiu este fiul unic al În clasa întîia au obţinut:

57
Artur Ionescu, media 9 şi frac­ mamei lui Artur, graţioasa ma­
ţia 97 şi trei sferturi. dam' Aglae Ionescu.
Ioniţă Păunescu, media 9 şi Madam' Ionescu stă, umblă,
fracţia 98 şi un sfert. mănîncă, doarme, face or-şi-ce,
Premiul întîiu cu cunună: Io­ fără să poată părăsi un moment
niţă. gîndul că şi-n anul acesta frac­
În clasa a doua: ţiunea lui Artur are să fie covîr-
Artur Ionescu, media 9 şi frac­ şită de a lui Ioniţă; căci se înţele­
ţia 98 şi jumătate. ge nu poate fi vorba decît de o
Ioniţă Păunescu, media 9 şi mică diferenţă de fracţie a frac­
fracţia 99 şi un sfert. ţiei, amîndoi concurenţii fiind
Premiul întîiu cu cunună: iar eminenţi.
Ioniţă. Chinuită de gîndul ei, mama
În clasa a treia: lui Artur, întîlnind în stradă pe
Artur Ionescu, media 9 şi frac­ d-l Tiberiu Bumbeş, instituto­
ţia 99 şi jumătate. rul, care o salută pînă la pămînt,
Ioniţă Păunescu, media 9 şi se hotărăşte să-şi calce pe inimă,
fracţia 99 şi trei sferturi. opreşte caleaşca şi strigă:
În sfîrşit, acum termină aceşti — Pardon, domnule Bumbeş,
doi eminenţi şcolari clasa a patra. un cuvînt...
D-l Mandache Ionescu a zis — Cu tot respectul, zice foarte
scurt lui Artur: unsuros tînărul Tiberiu şi se apro-
— Dacă iei premiul întîiu cu pie cu capul gol de scara trăsurii.
cunună, te duc la expoziţie, dacă — Aş dori să vă vorbesc ceva...
nu, mergem la ţară. Puteţi, dacă nu vă aduce prea
Şi cînd d-l Mandache zice ceva mult deranj, să poftiţi chiar astăzi
scurt, apoi e lucru zis. pe la mine...
Toată urbea aşteaptă cu încor­ — Doamna mea... zice d-l T i ­
dată nerăbdare să vină rezultatul beriu încîntat.
examenului anual şi împărţirea — ...Pe la ceasurile unu şi ju­
premiilor. mătate după amiaz...
Cetăţenii de marcă încep să — Cu plăcere, doamna mea...
facă prinsori: reacţionarii pariază cu mare plăcere...
pentru Ioniţă, progresiştii pen­ — Atunci la unu şi jumătate
tru Artur. negreşit... Să vă aştept?... Veni­
La cafeneaua centrală, sunt în ţi?...
prinsoare peste treizeci de dulceţi — Nesmintit, doamna mea!...
şi cam tot atîtea cafele, plăcinte, O salutare graţioasă!... Trăsura
brînzoaice si mişmaşuri. Numai porneşte... D-l Tiberiu se acope­
d-ta, iubite cetitor, numai d-ta ră şi merge la bărbier, să-şi po­
care încă n-ai fost mamă nu vei trivească ciocul, mustăţile şi pă­
putea înţelege emoţia şi neastîm- rul, pe care-l piaptănă drept în
părul din ce în ce crescînde ale sus.
58
— De ce adică, se-ntrebă ce­ piept la piept. E unu şi douăzeci
titorul, madam' Ionescu trebue de minute... Iată că sună cineva...
să-şi calce pe inimă, cînd opreşte Doamna Ionescu simte că-ncepe
trăsura spre a vorbi d-lui Bum­ să-i svîcnească în partea stîngă a
beş. corsetului. E omul cu ochelarii
— O! răspunz eu; este un lucru albaştri. Jupîneasa-l introduce în
intim pe care am uitat să-l spun salon.
mai dinainte. Iată: Tînărul institutor poartă o re­
D-l Tiberiu este tînăr şi este dingotă neagră foarte lungă în
un secret public în tot oraşul că poale; în schimb pantalonii tot
acest tînăr adoră-n tăcere pe gra­ negri sunt destul de scurţi; ji­
ţioasa Aglaia, care nu poate să letca albă deschisă; o fundă mare
sufere pe tînărul Tiberiu, fiindcă rose-pale la gît, ale cărei capete
acesta se uită foarte 'cruciş. De fîlfîe la fiecare mişcare pe maniş-
cîte ori în treacăt îl vede arun- ca 2 egretie 3 ca porţelanul; în pi­
cîndu-i ochiade galeşe pe sub cioare pantofi galbeni şi ciorapi
ochelarii lui albaştri, fiindcă poar­ creme4 . În mîini mănuşi gris-per-
tă ochelari albaştri, o apucă un le5; o pălăriuţă canotieră 6 de paie
fel de leşin la inimă cu dureri de de deosebite feţe, cu panglica
cap; începe să caşte, şi cască, şi ecoseză asortată şi umbrelă cenu­
cască şi trebue să meargă numai- şie de soare. Fiindcă-i vînt afară,
decît acasă, să puie să-i descînte pălăria este garantată cu şiretul
de deochiu. petrecut printr-un nasture al re­
La un bal de binefacere, iarna dingotei.
trecută, d-l Bumbeş sta într-un În salon nu este nimeni.
colţ al salonului şi privea pe gra­ D-l Bumbeş îşi scoate pălăria
ţioasa Ionescu danţînd. A privit-o pe care o ţine în mîna stîngă,
mult; ea a început să caşte, a pune umbrela lîngă un scaun,
căscat mult, pînă cînd, în mijlo­ apoi trece drept la oglinda din
cul unei figuri de cadril, a dat un faţă, îşi potriveşte cravata şi ma-
ţipăt năbuşit, i-a venit rău, a nişca egretie, care tot iese afară
vrut să cază, şi au trebuit s-o din jiletcă, îşi scoate bine man­
scoată pe braţe afară la aer şi să-i şetele şi aşteaptă-n picioare. O
descînte. uşă se deschide... E stăpîna casei,
Dacă-n treacăt şi de departe, mai strălucitoare ca totdeauna,
ochii saşii ai d-lui Tiberiu exer- sorbind pe nări dintr-o batistă
cită aşa influenţă asupra nervilor înmuiată în triplu extract de ver-
acestei dame, fireşte că pasul ce 1
chin
s-a hotărît ea să-l facă, trebue să-l 2
pieptar alb, scrobit, care se pune peste
fi făcut călcîndu-şi pe inimă. cămaşă
3
Trebue să aibă mult curaj această de un alb pufos, asemenea penelor
4
galben deschis
persoană ca să se supună de bună 5
gri argintiu
voie maleficiului 1 , aşa de aproape, 6
pălărie de pai, tare, cu fundul drept

59
venă. Femeia se opreşte palidă — E i ! doamna nu m-a văzt;
în uşă, ca sub puterea unei fasci- dar eu am văzt pe doamna de
naţiuni. multe ori, cînd umblă, mă rog, în
D-l Bumbeş încă se recomandă. promenadă şi prin bolţi...
După saluturile obligatorii în — Eu, drept să spun, nu v-am
aşa circumstanţă, doamna face, văzut de la balul de astă iarnă...
cu o sforţare eroică, doi paşi, şi — Ie! (răspunde tînărul, pri­
pofteşte pe tînărul să ia loc, apoi vind galeş sub ochelari şi zîmbind
şade şi ea, ştergîndu-se cu batista foarte ciudat). Ie! cînd ţonţolea 1
udată. doamna aşa de delicat şi eşpanzi-
Tînărul ia cu precauţiune de la bil... şi i-au vînt un acţes... cu
spate poalele redingotei, le aduce doi ofiţeri, mă rog...
bine în fată si se aşează. — Ştiţi pentru ce v-am che­
— Demult nu am avut plăce­ mat, domnule Bumbeş?
rea a vă vedea, domnule Bum­
beş... 1
a dansa
— Ba! în jos:
— Să vă rog un lucru. — Aş dori ca Artur al meu să
— De un lucru? să-l ştiu nu­ ia şi el odată premiul întîiu;
mai cum că... care-i acela, mă rog destul l-a tot luat feciorul Păunii.
frumos la doamna. Pînă cînd atîta persecuţie pentru
Şi zicînd acestea, se uita gro­ copilul meu?
zav de adînc pe sub ochelari. — N - o ! că-z asta, mă rog fru­
Doamna tace un moment, apoi mos la doamna, nu-i persecuţiu-
cască şi se şterge pe frunte. ne: asta, mai apoi se conzidărează
— N o ! numai doamna să spu­ după coefiţenturi, mă rog.
nă, mă rog, apoi eu sunt gata la Doamna ridică ochii şi, întîl-
comando, mă rog. N o ! ce porun­ nind privirile de sub ochelarii
ceşte doamna, mă rog? albaştri, înghite în sec şi iar şi-i
Si iar se uită... pleacă.
Doamna cască grozav, apoi, — Eu tocmai de asta am ţinut
mirosind batista şi aplecînd ochii să vă vorbesc, ca să vă rog să
fiţi mai indulgenţi cu Artur... Ce ţientelor.
D-zeu, pentru un punct la sută! — Si... cît a avut feciorul Pău-
— E i ! ei! un punct... Apoi aia nii?
trubue ca să fie conziderat, mă — Apoi, mă rog frumos, pu­
rog frumos la doamna. tem să spunem la doamna preţize.
— Ei!... dacă ai vrea d-ta! D-l Bumbeş scoate o hîrtie din
Se aud trosnind fălcile doam­ buzunar şi ceteşte:
nei. — Păunescu Ioaniţiu, media 9
— N o ! că-z aia alt-cum nu de­ şi fracţiunea 99 şi jumătate, mă
pîndă de la voinţa mea, mă rog; rog.
aia s-a hotărît în conziliu inştitu­ — Şi... Artur?
torilor. — Apoi, mă rog frumos, putem
— Cum s-a hotărît deja? să spunem şi aia la d-na preţize...
— Ie! s-a hotărît, mă rog, de Ioanescu Artur, media 9 şi frac­
aseară după călculaţiunea coefi- ţiunea 99 şi un sfert, mă rog.

Doamna se scoală şi hotărîtă: Doamna iese pe unde a venit,


— Şi pentru atîta diferenţă, foarte nervoasă.
nici în anul ăsta, Artur să nu ia — N o ! că-z nu trubue să fie
premiul întîi?... Atunci pentru grobiană doamna! mă duc, mă
ce ai venit aici? rog... Cu tot reşpectul şi cozide-
D-l Tiberiu, foarte afectat, ri- raţiunea... am onoare...
dicîndu-se şi potrivindu-şi poa­ Jupîneasa îl împinge... D-l T i ­
lele: beriu pleacă înjurînd ungureşte.
— Apoi pentru că m-au che­ De prisos a mai spune că seara,
mat d-na, mă rog. Că-z eu dacă la d-l prefect al judeţului, unde
nu mi-ar fi făcut onoare doamna era de faţă şi d-l Mandache Io­
să mă cheme, eu apoi n-aş fi cute­ nescu, s-a petrecut o scenă foarte
zat altcum să mă prezentez la penibilă. Cînd d-l prefect, în
doamna, mă rog frumos... Zic vreme ce d-l Mandache citea o
zeu lui Dumnezeu! gazetă, i-a zis d-lui Bumbeş cu
Doamna sună. Jupîneasa intră. toată asprimea:
— Să-l daţi afară pe domnul. — Şi, în sfîrşit, alege! vrei să
— Să am iertare, mă rog... rămîi aici la noi, ori vrei să pleci
— Afară! mîine? Ai înţeles?
62
La acestea, d-l Bumbeş a avut
curajul să răspunză:
— Ie... Că-z asta nu-i greu
lucru de ales!... Să am iertare,
nu trubue să se supere d-l prefect
şi să fie grob, mă rog frumos...
Facem apoi la fracţiune o micuţă
rectificăţiune...
Şi scoţînd catalogul;
Păunescu Ioaniţiu, media 9 şi
fracţiunea 99 şi jumutate; apoi,
Artur Ionescu, mă rog frumos,
media 9 si fracţiunea 99 si trei
firtale...1 N o ! vezi numa!

1
sfert

63
BACALAUREAT

Cînd ies de dimineaţă din casă, — La mine?


o trăsură din trap mare intră pe — Da... Te rog să nu mă laşi!
strada mea; în trăsură, madam — ?!
Caliopi Georgescu, o bună prie­ — Să nu mă laşi! Trebuie
tină. O salut respectos. Cum mă să-mi faci un mare serviciu ami­
vede, opreşte trăsura, înfigînd cal... La nevoie se arată amiciţia:
cu putere vîrful umbreluţei în spi­ să vedem cît ne eşti de prietin!
narea birjarului. — Cu cea mai mare plăcere,
— Sărut mîna, madam Geor­ madam Georgescu, dacă pot...
gescu, zic eu, apropiîndu-mă. — Poţi!... să nu zici că nu
— La dumneata veneam! răs­ poţi!... ştiu că poţi!... trebuie să
punde cucoana emoţionată. poţi!

64
— În sfîrşit, ce e? de ce e vor­ pe Ovidiu de cînd era mic. Ştii
ba? ce creştere i-am dat!...
— Dumneata cunoşti pe... — E i ! bravo!
Ştiu că-l cunoşti! — Auzi, tocmai la Morală...
— Pe cine? Suie-te, te rog.
— Ţi-este, prietin... ştiu că Şi, zicînd acestea, cucoana îmi
ţi-e prietin! să nu zici că nu ţi-e face loc lîngă dumneaei în tră­
prietin!... sură.
— Cine? — N-ar fî fost mai bine, ma­
— Popescu, profesorul de fi­ dam Georgescu — zic eu — să fi
losofie. mers d. Georgescu în persoană la
— Suntem cunoscuţi, ce e profesor?... Ştiţi..., d. Georgescu,
drept; dar iar aşa buni prietini, om cu greutate... ca tată, altfel...
nu pot să zic. Eu... de... străin...
— Las' că ştiu eu... — Aşa! ţi-ai găsit! Georgescu!
— Ei? nu-l ştii pe Georgescu ce indife­
— E i ! trebuie numaidecît să rent e cu copiii? Daca ar fi fost
te sui în birje cu mine, să mergem după Georgescu, nici Virgiliu,
la el, să-i vorbeşti pentru Ovidiu. nici Horaţiu n-ar fi fost în facul­
Cititorul trebuie să ştie că tate... Despre partea lui Georges­
madam Caliopi Georgescu are cu, rămîneau băieţii fără bacalo-
trei copii — Virgiliu, Horaţiu şi riat!... Suie-te, te rog!
Ovidiu Georgescu. Virgiliu este — Dar nu e nevoie de trăsură,
în anul al treilea la Facultatea madam Georgescu, mă duc pe
de drept, Horaţiu în al doilea, şi jos.
Ovidiu vrea să intre în anul întîi, — Vai de mine! daca avem
la aceeaşi facultate. Ovidiu trece trăsură... Suie-te, [te] rog...
acuma examenul sumar de şapte A trebuit să mă sui, şi am plecat.
clase liceale, şi, cu toată bravura — Unde mergem? întreb eu pe
lui, pe cît spune cocoana Caliopi, cucoana Caliopi.
după ce a biruit toate obiectele, — La profesorul...
s-a-nţepenit la Morală. — Nu ştiu unde şade...
— Închipuieşte-ţi, zice mama — Ştiu eu... ce-ţi pasă! La
emoţionată. Să-l persecute pe bă­ dreapta, birjar!
iat! să-i zdrobească băiatului ca­ Şi cucoana loveşte tare cu um-
riera!... C u m este el simţitor, e breluţa peste braţul drept al bir­
în stare să se prăpădească... Ştii jarului!
ce mi-a zis? „Mămiţo, dacă pierz — Mînă mai iute!
un an, mă omor!..." E în stare, Loveşte la stînga, loveşte la
cum e el ambiţios... Închipuieş­ dreapta, apoi iar la dreapta, apoi
te-ţi, să-i dea nota 3, şi lui îi tre­ la stînga; în fine, înfige iar vîrful
buie 6... Şi la ce? tocmai la M o - în spinarea birjarului, care o-
rală... Acu, dumneata îl cunoşti preşte.
65
— Uite — zice madam Geor- cu cariera de avocat, pe care vrea
gescu — căsuţele alea galbene de tînărul să o îmbrăţişeze?... Ba
lîngă băcănie; intri în curte, ca­ nu, spune d-ta!
sele din fund, la dreapta... Acolo Profesorul holbează ochii la
şade... Eu te aştept aici. mine şi mai aiurit... Văzîndu-l
Mă dau jos din birjă şi pornesc, aşa, îmi zic: „nu merge! nu merge
ridicînd rugi călduroase la cer, cu sistema mea pe departe! tre­
să dea Dumnezeu să nu fie acasă buie apucat boul de coarne!"
d. profesor de filosofie. Intru, — Uite, frate Popescule, să
ajung la locuinţa lui, bat. Cerul lăsăm chestiile de principiu. Ştii
n-a voit s-asculte rugile mele; de ce am venit la d-ta?
d. profesor este acasă... C u m să — Ba!
încep? Să-l iau pe departe... zic: — Am venit să te rog să dai
— Frate Popescule, ciudate lui Ovidiu Georgescu — pe care
sunt şi programele şi regulamen­ l-ai examinat ieri la Morală şi
tele şcoalelor noastre: prea se dă i-ai dat nota 3 — să-i dai nota 6...
o importanţă egală tuturor obiec­ —!
telor de studiu, şi asta este dău­ — Să nu zici că nu poţi!...
nător mersului, adică, vreau să ştiu că poţi! trebuie să poţi!
zic, progresului; căci, în definitiv, — Atunci trebuie să le dau la
ce vrea să facă şcoala din tinerele toţi...
generaţiuni, cari vin şi caută, — Să le dai la toţi!
mă-nţelegi, o cultură sistematică, — Bine, dar...
pentru a deveni cetăţeni utili, — Să nu zici că nu poţi!...
fiecare în ramura sa de activitate Ştiu că poţi! trebuie să poţi... să
socială?... le dai la toţi! Sunt toţi copii de
Profesorul se uită la mine aiu­ familie bună!
rit, fără să-nţeleagă. Eu urmez... Profesorul — e şi el om de
— Bunioară, am văzut absur­ familie bună — zice:
dităţi în şcoalele noastre; am — Bine! dacă sunt de familie
văzut copii cu excelente aptitu­ bună, vom căuta să le dăm la toţi
dini la studii, condamnaţi a sta nota 6.
un an repetenţi, fiindcă n-au — Îmi promiţi?
avut notă suficientă la muzică sau — Pe onoarea mea de profesor!
la gimnastică... Înţelegi bine că Am plecat încîntat. Madam
un an întîrziere, pentru inapti­ Georgescu mă aştepta foarte ne­
tudine la muzică sau la gimnas­ răbdătoare :
tică!... Dar asta, trebuie să convii — Ei?
şi dumneata, e tot aşa de absurd — Ei, le dă la toţi.
ca şi cînd ai împiedica pe un — Cum, la toţi?
tînăr dispus să înveţe Dreptul, să — Fireşte... fiindcă toţi sunt
piarză un an, fiindcă nu e tare de familie bună.
la Morală... Ce are a face Morala — C u m , de familie bună?
66
— Ca Ovidiu. — Şi lui Ovidiu?
— Nu-nţeleg. — Mai ales... Le dă nota 6 la
— Le dă — zic eu — notă Morală, pentru că toţi sunt de
bună la toţi băieţii. familie bună.
67
După-amiazi, primesc de la strălucită carieră. Cocoana Calio­
madam Georgescu o scrisorică, pi, în culmea fericirei, a sărutat
prin care mă anunţa că Ovidiu a cu toată căldura pe iubitul ei
obţinut nota dorită şi mă roagă prîslea, cu examenul căruia s-a
să iau prînzul deseară la dumnea­ încheiat deocamdată palpitaţiile
lor. Se-nţelege că n-am lipsit a ei de mamă.
profita de graţioasa invitaţiune. — U f ! mi-a zis norocita ma­
A fost o masă splendidă. S-a troană română, oferindu-mi un
băut şampanie în sănătatea lui pahar de şampanie; am scăpat!
Ovidiu Georgescu, urîndu-i-se o Am dat si bacaloriatul ăsta!
BÙBICO...

Nouă ceasuri şi nouă minute... na capul unui căţel lăţos, plin de


Peste şase minute pleacă trenul. funde de panglici roşii şi albastre,
Un minut încă şi se-nchide casa. care-ncepe să mă latre ca pe un
Repede-mi iau biletul, ies pe pe­ făcător de rele intrat noaptea în
ron, alerg la tren, sunt în vagon... iatacul stăpînii-si.
Trec de colo pînă colo prin co­ — Bùbico! zice cocoana... şezi
ridor, să văz în care comparti­ mumos, mamă!
ment aş găsi un loc mai comod... „Norocul meu — gîndesc eu —
Aci. O damă singură, şi fumează, să trăiesc bine!... Lua-te-ar dra­
atît mai bine! Intru şi salut, cînd cul de javră!"
auz o mîrîitură şi văz apărînd Bùbico se linişteşte puţin; nu
dintr-un paneraş de lîngă cocoa- mai latră; îşi retrage capul în
69
paneraş, unde i-l acopere iar co­ mă ridic şi dau să m-apropiu de
coana cu un tărtănaş de lînă roşie; cocoana. Dar n-apuc să fac bine o
dar tot mîrîia înfundat... Eu, mişcare, şi Bùbico scoate capul
foarte plictisit, mă lungesc pe lătrîndu-mă mai furios decît pe
canapeaua din faţa cocoanii şi-n- conductor; latră şi chelălăie şi
chiz ochii. Trenul a pornit... Prin tuşeşte si...
coridor umblă pasageri şi vorbesc. — Bùbico — zice cocoana —
Bùbico mîrîie arţăgos. şezi mumos, mamiţico!
— Biletele, domnilor! zice con­ „Lovi-te-ar jigodia, potaia dra­
ductorul, intrînd cu zgomot în cului" zic în gîndul meu. N-am
compartimentul nostru. văzut de cînd sunt o javră mai
Acum Bùbico scoate capul foar­ antipatică şi mai scîrboasă... Daca
te sus şi, vrînd să sară afară de la aş putea, i-aş rupe gîtul.
locul lui, începe să latre şi mai În zbieretele desperate ale lui
grozav ca adineaori. Eu întind Bùbico, mamiţica îmi dă s-aprind.
biletul meu conductorului, care Îi mulţumesc şi m-asez în locul
mi-l perforează. Conductorul cel mai depărtat din comparti­
face un pas către cocoana, care-şi ment, de teamă că n-am să mai
caută biletul ei în săculeţul de pot rezista pornirii şi am să-i trag
mînă, pe cînd Bùbico latră şi che- la cap cînd şi l-o mai scoate din
lălăie desperat, smulgîndu-se să paner.
iasă din paner. — Frumuşel căţel aveţi, zic eu
— Bùbico! zice cocoana, şezi cocoanii, după cîteva momente de
mumos, mamiţo! tăcere; da rău!
Şi-ntinde biletul. Cînd mîna — A ş ! nu e rău, zice cocoana;
conductorului s-a atins de mîna pînă se-nvaţă cu omul; dar nu
cocoanei, Bùbico parc-a-nnebu- ştiţi ce cuminte şi fidel este, şi
nit. Dar conductorul şi-a termi­ deştept! Ei bine! e ca un om,
nat treaba si iese. Cocoana îşi frate! doar că nu vorbeşte...
înveleşte favoritul mîngîindu-l Apoi către paner, cu multă
„ m u m o s " ; eu mă lungesc la loc dragoste:
închizînd ochii, pe cînd Bùbico — Unde-i Bùbico!... Nu e Bù-
mîrîie înfundat ca tunetul care se bico!...
tot depărtează după trecerea unei D i n paner se aude un miorlăit
grozave furtuni. Acum nu se mai sentimental.
aude deloc. Dar auz hîrşîitul unui — Să-i dea mama băieţelului
chibrit: cocoana îşi aprinde o ţi­ zăhărel!... Bùbico! Bùbi!!
garetă... încă nu mi-e somn. De Băieţelul scoate capul cu pan-
ce n-aş aprinde şi eu una? A! glicuţe... Mamiţa-l degajează din
de degrabă să nu pierz trenul, am ţoalele în cari dospeşte-nfăşurat
uitat să-mi iau chibrituri. Dar şi—l scoate afară. Bùbico se uită
nu face nimic... S-o rog pe ma­ la mine şi mîrîie-n surdină. Eu,
miţa lui Bùbico... Scot o ţigaretă, apucat de groază la ideea că ne-

70
norocitul ar încerca să mă pro­ padopolinii.
voace, zic cocoanei: Dîndu-mi această explicaţie,
— M a d a m ! pentru Dumnezeu cocoana scoate din săculeţul de
ţineţi-l să nu se dea la mine! eu mînă o bucăţică de zahăr:
sunt nevricos, şi nu ştiu ce-aş fi — Cui i place zăhărelul?...
în stare... de frică... Bùbico (făcînd pe bancă sluj
Dar cocoana, luînd în braţe pe frumos, cu toată cletinătura va­
favorit şi mîngîindu-l cu toată gonului): H a m !
duioşia: — Să-i dea mamiţica băiatului
— Vai de mine! cum crezi zăhărel?
d-ta?... Noi suntem băieţi cu­ Bùbico: H a m ! H a m !
minţi şi binecrescuţi... Noi nu Şi apucă bucăţica de zahăr
suntem mojici ca Bismarck... şi-ncepe s-o ronţăie... Cocoana
— Ha? zic eu. scoate din alt săculeţ o sticlă cu
— Bismarck al ofiţerului Pa- lapte, din care toarnă într-un

72
pahar; apoi: Bùbico s-a potolit. Cocoana toar-
— Cui i place lăptic? nă iar lapte-n pahar şi bea şi dum-
Bùbico (lingîndu-se pe bot): neei. Eu simţ cum mă năvălesc,
Ham! din ce în ce mai irezistibile, ideile
— Să-i dea mamiţica lăptic bă­ negre.
iatului ? — À propos — zic eu — ma-
Bùbico (impacient): Ham! dam, vorbeaţi adineaori de Bis-
ham! marck... al...
„ A h ! suspin eu în adînc; lua- — Al ofiţerului Papadopoli-
te-ar hengherul, Bùbico!" nii...
Dar cocoana apropie paharul — E i ! Ce e Bismarck?
aplecat de botul favoritului, — Un dulău de curte... Era să
care-ncepe să lăpăie, şi lăpăie, şi mi-l omoare pe Bùbico. Papado-
lăpăie, pînă cînd un pasager se polina are o căţeluşă, Zambilica,
arată la uşa compartimentului foarte frumuşică! şade alături de
nostru, uitîndu-se-năuntru. Bù­ mine; suntem prietene; şi dum­
bico se opreşte din lăpăit şi se por­ nealui (arată pe Bùbico), curte
neşte să latre ca o fiară, cu ochii teribilă! (Cătră Bùbico:) Craiu-
holbaţi si muscînd în sec si clan- le!... (Cătră mine:) Mizerabila de
tănind din dinţi, si tuşind si... servitoare, o dobitoacă! i-am spus
„Vedea-te-aş la Babeş, jigăraie cînd l-a dus afară de dimineaţă —
îndrăcită!" gîndesc eu, şi prin că nu ştii ce curat e! — zic:
mintea mea începe să treacă fel de „Bagă de seamă să nu scape să se
fel de idei, care mai de care mai ducă iar la Papadopolina, că-l
crudă şi mai infamă. rupe Bismarck..." dulăul ofiţe­
Pasajerul s-a retras de la geam, rului, care şade cu chirie la ea.
(Tuşeşte cu mult înţeles.) Eu nu — Cocoană! strig eu, ridicîn-
ştiu ce făceam pîn casă, cînd auz du-mi picioarele; eu sunt nevri­
afară chelălăituri şi ţipete... Strig: cos, să nu se dea la mine, că...
„Bùbico! Bùbico! unde e băia­ — N u , frate! zice cocoana, nu
t u l ? ! " Alerg... Mi-l aducea dobi­ vezi că vrea să se-mprieteneas-
toaca în braţe; de-abia-l scose­ că? Aşa e el: numaidecît simte
seră ea şi Papadopolina şi soldatul pe cine-l iubeşte...
ofiţerului din gura dulăului. Ce — A! zic eu, avînd o inspiraţie
să-l vezi?... tăvălit, leşinat şi moa­ infernală; a! simte cine-l iubeş­
le ca o cîrpă. Z i c : „ V a i de mine! te... vrea să ne-mprietenim?...
moare băiatul!" Stropeşte-l cu Bravo!
apă! dă-i cu odicolon la nas!... Şi pe cînd se apropie să mă mi­
Ce-am pătimit, numai eu ştiu... roasă, iau un pacheţel de bon-
Două săptămîni a zăcut... Am boane, pe cari le duc în provincie
adus şi doftor. Da-n sfîrşit, "slava la un prietin; îl deschid, scot un
Domnului! a scăpat... (Cătră Bù- bonbon şi întinzîndu-l în jos,
bico:) Mai merge la Zambilica cu multă blîndeţe:
băiatul ? — Cuţu, cuţu! Bùbico băiatul!
Bùbico: Ham! Bùbi!
— Să te mănînce Bismarck... Bùbico, dînd din coadă, se
craiule! apropie mai întîi cu oarecare sfi­
— H a m ! ham! ală şi îndoinţă, apoi, încurajat de
Şi sare de pe bancă jos în va­ blîndeţea mea, apucă frumos bon-
gon şi apucă spre mine. bonul şi-ncepe să-l clefăie.
— Vezi că v-aţi împrietenit! soră cu Zambilica a Papadopoli-
zice cocoana cu multă satisfacţie nii, ceea ce, care va să zică, însem­
de această apropiere. nează că Zambilica este mătuşa
Apoi îmi spune genealogia fa­ lui Bùbico după mamă... În timp
voritului. Bùbico este copilul lui ce cocoana-mi povesteşte, eu,
Garson şi al Gigichii, care era înfrînîndu-mi aversiunea şi
75
dezgustul în favoarea unui scop în braţele mele!
înalt, întrebuinţez cele mai înjosi­ „ A h ! Bùbico — zic eu în si-
toare mijloace spre a intra în bu­ ne-mi, mîngîindu-l frumos — de
nele graţii ale nepotului Zambi- capu-ţi!... vedea-te-aş mănuşi!"
lichii. Şi-n adevăr, Bùbico se tot Dar Bùbico urlă mereu.
apropie de mine, pînă se lasă să-l — Doamnă — zic eu — rău
iau în braţe. Simt că mi se bate faceţi că-l ţineţi aşa de aproape
inima de teamă ca nu cumva, pe Bùbico şi acoperit aşa în căl­
printr-o mişcare, ori privire, să dură, poate să turbeze... Chiar
trădez un plan mare ce l-am croit aşa, aici e prea cald.
în adîncul conştiinţei mele. C o ­ Şi zicînd acestea, mă scol cu
coana nu se poate mira îndestul Bùbico-n braţe şi m-apropiu de
de prietenia ce-mi arată Bùbico, fereastra vagonului. Pun pe Bù­
pe cînd eu cultiv cu stăruinţă bico binişor jos lîngă mamiţa lui,
această prietenie atît de scumpă şi cobor geamul, aplecîndu-mă
mie, prin mîngîieri şi bonboane. să respir. Afară, noapte neagră ca
— Ei vezi! cum v-aţi împrie­ şi ideile mele.
tenit... Ce e, Bùbico? ce e mamă? — Bine faci! să mai iasă fumul
iubeşti pe domnul? da? de ţigară, zice cocoana.
Şi Bùbico răspunde, gudurîn- Intrăm pe podul Prahovii.
du-se-n braţele mele: Mă-ntorc, iau o bonboană, i-o
— Ham! arăt lui Bubico, care s-apropie de
— Aşa? ai trădat-o care va să mine bîţîind frumuşel din coadă.
zică pe mamiţica?... craiule! „Pe memoria lui Plutone şi a
Bùbico: Ham! ham! fidelului său Cerber! zic eu în
— Trebuie să fii om bun! Nu gînd; jur că au minţit acei care au
trage el la fitecine... cîntat instinctul cînilor! E o
— Fireşte, coconiţă; simte cî­ minciună! Nu există!"
nele; are instinct. Bùbico îmi ia bonboană; îl iau
Cînd zic acestea, iată că trenul iar în braţe şi mă dau lîngă fe­
se opreşte în Crivina. Pe peron reastră, ridicîndu-l în dreptul
se aud lătrături şi ceartă de cîni. deschizăturii. Aerul răcoros, tre-
Bùbico dă să se smucească din cîndu-i pe la bot, face mare plă­
braţele mele; eu îl ţiu bine; el cere lui Bùbico. Scoate limba si
începe să latre îndîrjit cătră fe­ respiră din adînc.
reastra vagonului. Trenul por­ — Să nu-l scapi pe fereastră!...
neşte iar, şi Bùbico, întorcînd pentru Dumn...
capul către partea de unde s-aude Dar n-apucă mamiţica să ros-
depărtîndu-se cearta semenilor tească-ntreg sfîntul nume al crea­
lui, latră mereu; eu îl mîngîi, să-l torului, şi Bùbico dispare ca un
potolesc; el, cînd nu se mai aude porumbel alb în neagra noapte,
nimic, ridică botul spre tavan şi înapoi spre Bucureşti, zburînd
începe, în braţele mele, să urle... — la Zambilica, probabil. Mă-n-
76
torc cu faţa spre cocoana şi, pre- coana leşinată.
zentîndu-i mîinile goale, strig Trenul se pune din nou în
exasperat: mişcare. La Ploeşti, cocoana s-a
— Doamnă! deşteptat din leşin; zdrobită de
Un răcnet!... A-nnebunit co­ nenorocire, trebuie să răspundă
coana ! la procesul-verbal ce i se dresează
— Repede, doamnă, semnalul pentru întrebuinţarea semnalu­
de alarmă! lui. Pe cînd, în mijlocul pasage­
O duc la semnal şi o-nvăţ să-l rilor grămădiţi, cocoana se je­
tragă. Pierdută de durere, execu­ leşte, eu m-apropiu de urechea
tă mişcarea cu o supremă energie. ei, c-un rînjet diabolic, îi şoptesc
Trenul, stop! pe loc. Cletinătură răspicat:
colosală. Emoţie generală-ntre pa­ — Cocoană! eu l-am aruncat,
sageri. mînca-i-ai coada!
— Cine? cine a dat alarma? Ea leşină iar... Eu trec ca un
— Dumneaei! zic eu către per­ demon prin mulţime şi dispar în
sonalul trenului, arătînd pe co­ noaptea neagră...
CUPRINS

D-l Goe...
3
Un pedagog de şcoală nouă
16
Emulaţiune
27
Despre cometă
32
Triumful talentului...
39
Vizită...
45
Lanţul slăbiciunilor
52
Premiul întîiu
57
Bacalaureat
64
Bùbico...
69
Lector: M A R I E T A N I C O L A U - P L Ă M Ă D E A L Ă
Tehnoredactor: G O S A V C O N S T A N T I N

B U N D E T I P A R : 11.01.1983
A p ă r u t : 1983
C o l i de t i p a r : 10

T i p a r u l executat la
î n t r e p r i n d e r e a poligrafică Sibiu
Şoseaua A l b a lulia nr. 40 Sibiu
Republica Socialistă România