ŞI-AM IUBIT O DORINŢĂ PE MOARTE

Dacă poate fi ceva mai diavolesc decât femeia, nu e decât iubirea pentru ea.
Nu credeam că acum viaţa mă va lăsa liniştit să-mi savurez dragostea
Defapt nu mai cred nimic, totul se roteşte ameninţător în juru-mi
Mă uit râzând cum suferinţa îmi creşte de-a pururi
Nu îmi pasă cum din suflet sfâşie bucăţi mici
Şi se duc în trecut, cu paşi mici
Părţi din ce am simţit
Şi-am iubit…

În calea unei iubiri mari întotdeauna apar piedici care nu vor mai fi trecute.
E prea mult uneori, şi destinul se răzbună pentru toate cele petrecute
Într-un mod haios, punându-ţi în faţă aceeaşi pradă mortală
Pe care nu o poţi refuza, ştiind că ţi-e atât de fatală
Te ademeneşte, te îmbie şi îţi oferă orb
Cupa amară din care încă sorb
Însetat de pocăinţă
O dorinţă…

Ce ai de pierdut când dragoste nu e, credinţa s-a spulberat şi speranţa moare?

Din mocirla în care mă zbat, cine se uită la mine, cine mă scoate oare
Merit să putrezesc în ea, viermii să îmi mănânce ochii ce odată
Tânjeau după forme fine, şi-ţi cătau privirea de îndată
Ce reuşeam să îmi ridic din pământul ce cheamă
Gândul care te-a cuprins de teamă.
Da, în pământ se nasc toate
Pe moarte…