PSIHODIAGNOSTIC

Psiholog principal DANIELA HIERA

Definitie, determinari, tendinte actuale
Psihodiagnosticul este o colectie de tehnici si strategii alese
pentru a permite o evaluare sistematică si realistă a conditiei
psihice:procese, dispozitii, abilităti,
aptitudini, trasături de personalitate, structuri tipologice si tot ce
se
referă la psihicul uman (sens uzual - utilizarea testelor
psihologice în
examinarea psihologică);
− proces integrativ de sinteză, care poate determina anticipări
sau
prognoze pentru o interventie (folosit initial în domeniul medical
pentru recunoasterea unei boli);
− după obiectul de studiu se intâlnesc următoarele sintagme:
-diagnostic
social, pedagogic, psihologic;
− initial folosit în patologie drept analiză a unor simptome psihice
ale
unei boli mentale în vederea încadrării în diagnostic;
− acum este considerat sinteză a specificului psihic a unei
personae
investigate, evaluate (evidentiat si în procesul de selectie si
evaluare
în psihologia muncii, în strategii pentru obtinerea diferitelor
performante profesionale,în analiza grupurilor,patologia
organizatiilor
− valoarea psihodignosticului este în funcŃie de scopul
evaluărilor, rolul
de prognoză dezvoltând domeniile psihologiei aplicate;
− psihodignosticul este util dar dificil;
− rolul unei examen psihologic în viata unui om este deosebit,
elaborarea unui psihodignostic înseamnă mare răspundere
datorită
consecintelor în directia selectiei, orientării, terapiei, educatiei,
dezvoltarea capacitătii de autocunoastere, toate având ecou în
existenta celui evaluat, îndrumat, tratat;
− dignosticul psihologic este un proces complex care se bazează
pe
datele furnizate de mai multe metode si tehnici specifice
psihologiei si
obligă la alegerea metodei adecvate în raport cu:
1. fenomenul studiat (inteligenta, atentia, personalitatea)
2. vârsta subiectului
3. obiectivul pentru care se face investigarea (evaluarea
capacitătii
cognitive, potentialul intelectual, structura personalitătii,
necesitatea
interventiei psihoterapeutice).
Testarea psihologică este o procedură folosită în procesul de
evaluare;
este un proces de administrare, scorare si interpretare a
testelor psihologice
destinat obtinerii unui esantion de comportament.
Testarea psihologică prezintă evaluarea prin metode dinamice si
formative.
Evaluarea formativă consideră că factorul fundamental pentru
dezvoltarea si functionarea proceselor cognitive este relatia
dintre învătare si
potential, învătare si performantă. Evaluarea formativă se
preocupă de acei
factori cognitivi sau de natura nonintelectuală care determină
calitatea
adaptativă la o situatie problematică.
Deosebirile principale între dignosticul tradiŃional si cel modern
constau
în următoarele:
1. diagnoza capacitătilor subiectului se finalizează printr-un
rezultat
exprimat ca si coeficient intelectual, nivel de performantă fără a fi
intersat cum a ajuns la acel rezultat si cum se poate ameliora,
fără a
pune în discutie posibilitătile de dezvoltare a capacitătii
respective;
2. evaluarea formativă se centrează pe proces si nu pe produs,
se pune
accent pe capacitatea subiectului de a profita diferential de ce
oferă
metodele de învătare educatională;
3. dinamismul are un dublu sens, dinamizarea relatiei
examinator –
examinat, fără a asista pasiv la rezulatatele sale subiectul învată
după
posttestare, prin ameliorarea performantelor intelectuale.
Evaluarea psihologică este un set de proceduri utilizate
de o persoană
pentru a lua decizii si a verifica ipoteze despre
caracteristicile unei persoane,
caracteristici care-i determină comportamentul în
legatură cu mediul propriu
de existentă;
Evaluarea psihologică presupune strângerea unor date
psihologice
integrate cu scopul realizării de evaluare psihologica prin
folosirea mai
multor proceduri precum testarea, studiul de caz, observatia cât
si a unor
aparate si proceduri specifice de examinare.
Testul este o procedură sau un instrument utilizat pentru
a măsura
variabile psihologice.
Un instrument psihologic este o procedură sistematică de a
evalua
comportamentul uneia sau mai multe persoane.
Calitătile profesionale ale testului ca instrument de evaluare
sunt obiectivitatea si standardizarea.
Standardizarea înseamnă procedura de lucru, de înregistrare a
rezultatelor,
cotarea, interpretarea rezultatelor. Orice conditie care afectează
performanta
la instrumentul de testare trebuie specificată; materialul de
testare,
instructiunile de administrare si cotare, conditiile de examen.
Observatia în examenul psihologic, este o tehnică sistematică,
obiectivă,
ce trebuie să completeze orice examen. Prin observatie se
usurează
interpretarea rezultatelor obiective si furnizează date obiective.
Există două
extreme de realizare a observatiei în evaluarea psihologică : una
intuitivă
(mai putin diferentiată) si una formală, neutră cu cotarea
gesturilor conform
unei grile (foarte diferentiată, analitică). In observare sunt
incluse atitudinea
subiectului fată de probe, fată de examen, fată de examinator,
siguranta de
sine, încrederea în sine, dependenta, anxietatea, efectul
esecului sau
succesului, interesul pentru examenul psihologic.
Conduita psihologului, atitudinea examinatorului poate oscila
între obiectiv
si particular, subiectiv. Psihologul oferă instructiuni, explicattii,
neimplicativ
evită orice abordare personală după care adoptă o atitudine
deschisă,
binevoitoare, gata de ajutor si implicare. In conduita sa,
psihologul nu are
dreptul să se impacienteze, să manifeste o atitudine de tutelara,
pedagogică,
explicatiile nu trebuie să fie nici lungi, nici circumspecte ci
scurte, la obiect;
nu va utiliza un test dacă nu cunoaste instructiunile de
administrare a testului
si tehnica testului.
Trăsături de dorit ale psihologului:
sănătate si siguranta emotională
umor
flexibilitate
disponibilitatea de a intra usor în contact cu oamenii
interes pentru rezolvarea problemelor prin intermediu
rezultatelor
conceptuale sau clinice ale testului
să aibă o orientare teoretică consolidată si compatibilă cu
explicarea
unei conduite, fără presupuneri si interpretări subiective
adaptare la situatiile cu care se confruntă, detinerea de
cunostiinte
profesionale pentru a fi ferit de greseli în actul de decizie în
evaluarea
psihologică.

Factori subiectivi care pot afecta starea subiectului pe

parcursul evaluarii
psihologice:
 Anxietatea (care afectează mai ales testele obiective, de
performante
si interviul, anxietatea fiind acel factor general de tensiune si
instabilitate care face ca persoana să nu se simtă în largul ei, să
fie
nelinistit, agitat)
nevoia de a se prezenta într-o lumină pozitivă
nesigurantă în răspunsuri
setul de expectatii mentale
deprinderile cognitive
prejudecăti si idiosincraziile
abilităti verbale si de exprimare, fluenta verbala si de
rationament
capacitatea de a întelege prin lectură.
FUNCTIILE PSIHODIAGNOZEI
Surprinderea corectă a trăsăturilor si capacitătilor psihice
individuale,
evidentierea variabilitătii comportamentale, respectiv
:psihodiagnoza
diferentială, individualizată;
Evidentierea cauzelor care au dus la o realitate
comportamentală
(când e vorba despre o destructurare; psihodiagnoza cauzală);
Formularea unui diagnostic,anticiparea unui comporatament;
Utilizarea datelor pentru consilierea educatională si
profesională;
Utilizarea informatiilor pentru selectie profesională;
Utilizarea în consiliere psihologică si psihoterapie;
Evidentierea cazurilor de abatere (pozitv sau negativ) de la
dezvoltarea normală;
Evaluarea si validarea unor programe de învătare si formare
profesională;
Posibilitatea de dezvoltare a capacitătilor de cunoastere si
autocunoastere.
Evaluarea se referă la oameni, situatii prezente, cauze.
Criteriile psihodiagnosticului clasic:
Standardizarea testelor aptitudinale
Interventie minimală a psihologului pentru ca cel examinat să
recurgă
la resursele intelectuale proprii
Modul artificial de comunicare a rezultatelor
 Folosirea interviului fără ca cel examinat să stie că are
răspunsuri
pertinente
Incurajările din timpul examinării permise de standardizarea
probelor
nu au nici o valoare decât obtinerea unei unei atitudini pozitive
din
partea celui examinat
Conditiile testării sunt egale pentru toti dar nu toti sunt
pregătiti
pentru adaptare eficientă.
Evaluarea comportamentală si predictia comportamentală
porneste
de la comportamentul motor si verbal manifest si se renuntă la
interferentele sau interpretarea rezultatelor la teste. Evaluarea
de tip
comportamental se delimitează de evaluarea psihometrică
implicând ca
principii specifice (Fernandez–Ballesteros, 1993): observatia ca
metodă
specifică de măsurare; abandonarea chestionarelor de
personalitate ca
incapabile să descrie probabilitatea răspunsurilor sau variabilele
care
afectează aceste probabilităti; renuntarea la testele traditionale
care
evaluează trăsături psihice precum structurile mentale si
renuntarea la
principiile psihometrice si au fost create metode si instrumente
proprii de
măsurare: tehnici de observare, proceduri fiziolgice, interviuri
structurate;
Examenul psihologic implică câteva aspecte:
Relatia examinator-subiect
Evaluarea sarcinii rezolvate de subiect de către examinator
Dorinta examinatorului de a evalua comportamentul
subiectului
Calitătiile specifice ale sarcinii.
Variabile relevante în examenul psihologic:caracteristicile fizice
ale
examinatorului, comportamentul sau, cât si modul de
comportare si
perceptie a subiectului, stresul situational.
2 tipuri de examene psiholgice pornind de la psihologia
experimentală, psihologia diferentială si psihologia clinică.
1. examenul psihometric în care psihologia se ocupă cu trăsături
distincte care au o existentă reală, trăsături pe care le întâlnim la
toti oamenii.
2. examenul clinic în care accentul este pus pe caracteristicile
individului, pe specificul lui.
Domeniul clinic foloseste teste în diferite scopuri:
scop de diagnostic drept contributie la cel psihiatric, de
evidentiere de explicare a unor mecanisme implicate în
geneza unei tulburări psihice;
scop predictiv sau prognostic, de a anticipa evolutia
viitoare a subiectului înscris eventual într-un program
terapeutic sau profilactic; se pot evidentia resursele
personale ale subiectului în vederea structurării unor
programe de interventie sau de orientare preferientială a
acestora;
validarea unor interventii de tip recuperativ sau corectiv.
Domeniul organizational foloseste psihodiagnosticul în 2
scopuri:
selectia de personal-accentul cade pe validitatea predictivă
a
setului (bateriei)de instrumente utilizate, deci a problematicii
corelatiei dintre predictori (rezultate la teste) si criteriu
(eficienta subiectului în rolul profesional, rezultatele în locul
de muncă); în selectie fiecare proba este inclusă într-o
baterie si este calculat exact ponderea semnificatiei fiecarui
test în diagnoza sau predictia eficientei subiectului fată de
anumite cerinte profesionale,
corelatia dintre predictor si criteriu-- pot fi 4
situatii
1. corelatia nulă (rezultate slabe la teste si în muncă)în
care instrumentul nu are valoare predictivă, nu poate
fi folosit pentru selectie
2. corelatia negativă (rezultate bune la teste si
profesional slab)-alegere gresită a testelor
3. rezultate slabe la teste si profesional bun-alegere
gresită a instrumentelor care nu au valoare predictivă
4. rezultate bune la teste si rezultate bune în activitatea
profesională corelatie pozitivă si înaltă între criteriu si
predictor.
Pentru o astfel de corelatie au fost utilizate
profesiograme, profile ocupationale, folosirea de experti
plecând de la corelatia dintre om si situatia profesională.
evaluarea de personal-psihologul trebuie să dea o măsură
obiectivă evolutiei în timp a omului angajat în carieră, a
modului în care face fată în conditiile solicitării postului, a
progreselor realizate, a achizitiilor obtinute. O situatie aparte
o constituie acele profesii sau posturi care necesită o avizare
initială, eventual periodică, în care criteriile de evaluare sunt
clar stabilite si normate, psihologul stabilind în urma
aplicării testelor un calificativ de tipul apt-inapt.
MĂSURAREA ÎN PSIHODIAGNOZĂ
Măsurarea (psihometrie înseamnă a aprecia anumite
caracteristici
ale unui individ avâind ca unitate de măsură media populatiei
din care
face parte) în psihodignoza include trei tipuri de statistici:
1. statistici descriptive (grafice, modul de prezentare-media,
mediana, frecventa);
2. inferentiale care permit tragerea unor concluzii referitoare la
unul
sau mai multi indivizi, bazându-se pe datele de esantion, de lot,
de
grup (corelatii, varianta comportamentale, capacitatea de a
judeca
diferentele dintre indivizi);
3. multivariate care sunt utilizate când punem în comparatie
două
sau mai multe catacteristici măsurate pe un grup de indivizi,
relatiile
de interese (corelatii multiple, calcularea regresiilor, calcularea
de
tip factorial).
Un test psihologic este acela care realizează raportarea
individului la un sistem normative, respective scorurile de
referintă ale
populatiei din care acesta face parte. Existenta unui sistem de
norme,
al unui etalon reprenzentativ, relevant, reprezintă o conditie
fundamentală pentru utilizarea unui test psihologic. Realizarea
unui
etalon presupune investigarea populatiei pentru care este
construit
testul, bazată pe utilizarea unui etalon reprezentativ. Calitătile
psihometrice ale testelor sunt cele care definesc valoarea
testelor ca
instrumente de măsură, respectiv capacitatea acestora de a
surprinde
în mod real acurat si sistematic realitatea psihologică pe care si
o
propune să o măsoare.
Principalele calităti psihometrice ale testelor sunt:
1. validitatea-capacitatea testului de a măsura ceea ce îsi
propune să
măsoare;
2. fidelitatea-capacitatea testului de a oferi măsuri consistente,
stabile;
3. discriminarea-capacitatea de a diferentia între indivizi în
raport cu
constructele evaluate.