Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Principiile homeopatiei
Definiţia homeopatiei prin expresia populară „cui pe cui se scoate" este o prescurtare,
eronată, bineînţeles, dar purtătoare a ideii majore că asemănările sunt vindecate prin
mijloace asemănătoare. (Homoîos = asemănător, pathos = suferinţă).
Ce este o patogeneză ?
Doza infinitezimala
Al doilea principiu fundamental al homeopatiei constă în folosirea medicamentului în
concentraţii înalt diluate. Acest fundament, care rezumă adesea pentru public întreaga
homeopatie, nu constituie în realitate decât corolarul principiului similitudinii. Intr-
adevăr, dacă s-ar folosi pentru un bolnav medicamentul corespunzător în doză foarte
mare, prea mare, s-ar agrava simptomatologia acestuia.
Aşa cum am văzut până acum în experimentele făcute de Hahnemann, diminuarea
progresivă a substanţelor folosite duce la doze infinitezimale, care nu devin cu adevărat
eficiente decât după „sucusiune" (agitare prelungită între fiecare diluţie) şi al cărei
obiectiv este dinamizarea principiului activ.
Farmacopeea franceză actuală impune această dinamizare în prepararea oficinală
homeopatică. Doza infinitezimală îşi găseşte justificarea în observarea rezultatelor
experimentale, confirmate clinic.
Procesul de fabricaţie
Preparatele homeopatice sunt obţinute din produse de origine vegetală sau animală
(veninuri...) şi din produse chimice minerale (cuprum = cupru) sau organice (glande).
a) Suşele de origine vegetala: tincturile-mamâ (TM) de origine vegetală sunt obţinute prin
macerarea în alcool a plantelor (sau a părţilor din plante) proaspete sau, mai rar, uscate.
Macerarea are loc în recipiente din sticlă sau din oţel inoxidabil, timp de cel puţin trei
săptămâni.
După macerare, tincturile-mamă sunt decantate, filtrate, păstrate în condiţii deosebite
(temperatură, luminozitate redusă, aerare...) şi controlate în mod riguros. Masa de
tinctură-mamă astfel obţinută este egală cu de zece ori cea a materiei prime tratate
(calculată în raport cu masa acestei materii prime deshidratate).
b) Suşele de origine animală: sunt constituite printr-o macerare în alcool în proporţie de 1
/20:
- a animalelor întregi vii
Apis mellifica = albina întreagă
Formica rufa = furnica roşie
- sau a anumitor părţi sau organe ale animalelor, sau a anumitor secreţii
Sepia = cerneala sepiei
- sau a veninurilor
Lachesis = veninul de Bothrops surucucu
Vipera Redi = veninul de Vipera aspis
c) Suşele de origine chimica: de
origine minerală sau organică, ele conţin:
- corpuri simple sau compuse: metale, metaloizi, hormoni, vitamine;
- complecşi chimici de origine naturală sau sintetică (Natrum muriaticum, Calcarea
ostreica).
Bioterapeuticele
Sunt medicamente obţinute din:
- produse nedefinite chimic (seruri, vaccinuri, toxine, anatoxine, virusuri...); Astfel,
Tuberculinum este obţinut din culturi de Mycobacterinum tuber-culosis;
- secreţii sau excreţii patologice; Psorinum, obţinut din lizatele serozi-tâfilor leziunilor de
scabie;
- culturi microbiene pure. Colibacillinum, lizate obţinute din culturile de Escherichia coli.
Izoterapeuticele
Sunt preparate extemporanee; prima diluţie trebuie să fie sterilizată.
Se disting două categorii de izoterapeutice:
a) autoizoterapeuticele, obţinute din prelevatele biologice ale bolnavului şi destinate
folosirii sale exclusive (urină, puroi, expectoraţii...) cu condiţia ca aceste prelevări să nu
conţină sânge, căci, din motive de securitate (SIDA, BTS), sângele a fost exclus dintre
preparatele izoterapeutice.
b) heteroizoterapeuticele, obţinute din alergene: polen, păr de pisică, praful de casă,
acarieni, ţigări...
Toate izoterapeuticele se eliberează pe bază de prescripţie medicală.
Diluţiile
Din tinctura-mamă sau din suşa chimică sau animală se prepară diluţiile.
In homeopatie se folosesc mai multe tipuri de diluţii:
a) Diluţii centezimale hahnemanniene - CH - :
Cele mai frecvent folosite (la 1/100), ele sunt preparate adăugând o parte din substanţa de
bază în 99 părţi de solvent. Amestecul este agitat puternic se spune că este „dinamizat" -
de un aparat vibrator; se obţine astfel prima centezimală hahnemanniană - 1 CH.
O parte din această diluţie 1 CH, amestecată într-un nou flacon cu 99 părţi de solvent şi
dinamizată constituie diluţia 2 CH, şi aşa mai departe până la 30 CH. Este nevoie, deci,
de treizeci de flacoane pentru o asemenea preparare.
Diluţiile centezimale cel mai des prescrise sunt 4, 5, 7,9, 12, 15 şi 30 CH.
b) Diluţii decimale hahnemanniene -DH - :
Sunt diluţii succesive la 1/10 preparate exact după aceeaşi metodologie ca şi
centezimalele hahnemanniene. Dilutiile decimale cel mai des prescrise sunt 1 DH, 3 DH,
6 DH.
c) Diluţia korsakoviană - K - :
în 1832, un rus, Korsakov, pentru a evita utilizarea atâtor flacoane, propune o tehnică de
diluţie numită „în flacon unic": se pun 5 ml tinctură-mamă într-un flacon care este agitat
puternic, apoi golit prin aspirare. Acest procedeu lasă în flacon 1% din volumul iniţial. Se
adaugă apă purificată în acest flacon pentru a dilua ceea ce a rămas din TM pe pereţi, se
agită puternic şi se obţine astfel prima diluţie korsakoviană 1 K. Repetând operaţia, se
obţine a doua diluţie korsakoviană şi aşa mai departe. Diluţiile cel mai des prescrise sunt
200 K, 1 000 K, 10 000 K. Ele sunt eliberate cel mai adesea pe bază de prescripţie
medicală.
Această metodă necesită, deci, numeroase operaţii pentru a obţine dilutiile înalte. •
Fabricarea diluţiilor korsakoviene se face cu un aparat automat ce asigură precizia şi
repetarea operaţiilor.
Oricare ar fi tipul de diluţii ales, operaţia de diluare este foarte delicată şi trebuie să aibă
loc cu maximum de precauţii.
Atmosfera trebuie să fie cât se poate de pură. Aerul oraşelor, chiar puţin poluat, conţine
în suspensie urme de sulf, de mercur, de plumb care ar putea altera prepararea,
combinându-se cu substanţa de bază în timpul dinamizării. De aceea, în interiorul
laboratoarelor, un sistem de aer filtrat reduce nivelul de poluare. în plus, Jean Boiron a
avut ideea de a realiza operaţiile de diluare într-o „incintă cu flux laminar" care filtrează
aerul până la obţinerea a mai puţin de 100 particule la 30 litri de aer (norma „sălilor
albe").
Un contor verifică în permanenţă dacă această normă este respectată. Puritatea aerului nu
ar fi suficientă dacă materialul şi solventul nu ar fi, la rândul or, controlate minuţios.
- Solventul este un alcool de 70 v/v controlat. n'
- Flacoanele utilizate pentru dilutii sunt spălate de trei ori la rând cu apă demineralizată,
apoi introduse într-o etuvă la 1 80° timp de o oră. Cu o formă şi o calitate a sticlei
corespunzătoare, înainte de utilizare ele sunt golite de aerul ambiant, care este înlocuit de
aerul pur din incinta cu flux laminar.
Triturările
Pentru suşele insolubile în apa şi alcool, se dispersează substanţa în lactoză: aceasta este
triturarea. într-un mojar se triturează îndelung 1 parte de substanţă cu 99 părţi de lactoză;
se obţine astfel trituraţia 1 CH. Plecând de la aceasta se repetă operaţia într-un al doilea
mojar; se obţine trituraţia 2 CH, apoi 3 CH sub formă de pudră lactozată. Din această
trituraţie 3 CH este posibil să se obţină o diluţie lichidă dizolvând o parte din trituraţie în
99 părţi de solvent (apă purificată sau alcool de diferite tritruri); se obţine în acest mod
dilutia lichidă
de 4 CH. Această soluţie poate apoi să fie supusă unui şir de diluţii. Solubilizarea
începând de la 3 CH, admisă de Hahnemann, este astăzi recunoscută ca fiind exactă din
punct de vedere ştiinţific.
Granulele şi globulele .
Acestea sunt mici sfere constituite dintr-un amestec zaharoză-lactoză. învelişul este
realizat în turbine, special concepute pentru a funcţiona încontinuu. Fabricarea globulelor
(200 per gram) necesită în jur de două săptămâni şi este nevoie de câteva zile pentru a
prepara granulele (20 per gram). Aceste granule şi globule neutre sunt transformate în
medicamente prin impregnarea cu o diluţie. Altădată, impregnarea granulelor şi a
globulelor se făcea într-o singură etapă şi din acest motiv ea rămânea superficială, ceea ce
explică faptul că se recomanda să nu se ia granulele cu degetele.
în 1961, a fost pus la punct un procedeu de triplă impregnare, ceea ce permite o penetrare
mai profundă şi o repartizare mai omogenă a dilutiei. Aceste două forme farmaceutice,
granulele şi globulele, sunt specifice homeopatiei.
- Granulele, condiţionate în tuburi de 4 grame conţinând 80 granule, se prepară la toate
gradele de diluţie.
- Globulele sunt mai mici decât granulele. Un tub doză de 1 gram conţine aproximativ
200 globule. El trebuie să fie absorbit dintr-o dată, lăsând globulele să se dizolve încet
sub limbă.
Alte forme uzuale sunt:
- picăturile; excipientul este alcool 30 v/v. Ele sunt rezervate mai degrabă dilutiilor joase
(DH şi TM) sau celor complexe. Sunt absorbite fie în stare pură, fie diluate în puţină apă.
Toate celelalte forme galenice există de asemenea în homeopatie: unguente, fiole,
supozitoare, ovule...
Medicamentele pot fi :
- unitare, adică nu au decât un singur component,
sau
- complexe, dacă sunt compuse dintr-un amestec de remedii homeopatice unitare, având
indicaţii complementare.
Am putea, deci, să dăm următoarea definiţie a medicamentului homeopatic: un
medicament homeopatic este constituit din una sau mai multe substanţe care
1) acţionează în doza infinitezimala
2) au suferit scăderi ale concentraţiei şi dinamizări succesive.
Precauţii speciale în stocarea şi folosirea medicamentelor homeopatice