LUCEAFARUL

Poemul Luceafarul a aparut in anul 1883, in Almanahul Societatii Academice

Social literare Romania Juna din Viena si a fost apoi reprodus in revista Convorbiri
literare.
Poemul este romantic prin amestecul genurilor (epic, liric si dramatic) si al speciilor.
Imaginarul poetic e de factura romantica, realizat prin motive romantice ca
luceafarul, marea, castelul, oglinda, visul. Compozitia romantica se realizeaza prin
opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze ale cunoasterii geniul si
omul comun. In esenta, poemul este un monolog liric.
Viziunea romantica despre lume e data de tema, de relatia geniu-societate, de
alternarea planurilor terestru cu cel cosmic, de motivele romantice (luceafarul,
noaptea, visul), de amentecul speciilor (meditatie, idila, pastel). Viziunea clasica
despre lume este data de echilibru compozitional, armonie si simetrie.
Tema este romantica problema geniului in raport cu lumea, iubirea si
cunoasterea. Iubirea se prezinta in diferite ipostaze terestra ( Catalin si Catalina),
cosmica (fata de imparat si Hyperion).Motivele romantice de la inceputul poemului
(luceafarul, marea, castelul, fereastra, oglinda) sustin sustin atmosfera de visare in
care se naste iubirea dintre Luceafar si fata de imparat. Alte motive, al ingerului si
al demonului, sunt chipuri sub care se arata Luceafarul O, esti frumos, cum numan vis/Un demon se arata. Zborul cosmic, motiv literar ce releva setea de iubire ca
act al cunoasterii absolute, se intersecteaza cu motivele timpului, zburand spre
Demiurg, Hyperion ajunge intr-un spatiu atemporal ce coincide cu momentul de
dinaintea nasterii lumilor Caci unde ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaste, /Si
vremea-ncearca in zadar/Din goluri a se naste.
Titlul poemului se refera la motivul central al textului, Luceafarul vazut ca o
fiinta singuratica si nefericita, opusa omului comun. Titlul uneste doua mituri, unul
romanesc, al stelei cazatoare si altul grecesc, al lui Hyperion cel care merge pe
deasupra. Incipitul poemului se afla sub semnul basmului, timpul este mitic A fost
odata ca-n povesti/A fost ca niciodata. Fata de imparat reprezinta pamantul insusi,
portretul acesteia O preafrumoasa fata scoate in evidenta unicitatea terestra,
comparatiile Cum e fecioara intre sfinti/Si luna intre stele reflecta puritatea si
predispozitia catre inaltimile astrale. Simetria compozitionala se realizeaza in cele
patru parti ale poemului astfel cele doua planuri, cosmic si terestru, se regasesc in
prima si in ultima parte, partea a doua reflecta doar planul terestru (iubirea dintre
Catalin si Catalina) iar partea a treia reflecta doar planul cosmic (calatoria lui
Hyperion la Demiurg, ruga si raspunsul).
Opozitia romantica dintre geniu si omul comun, isi gaseste in poem o
reprezentare in opozitia planurilor terestru si cosmic.In finalul poemului, Luceafarul
exprima dramatismul dandu-si seama ca relatia om-geniu este imposibila.Omul
comun este inacabil sa-si depaseasca limitele iar geniul manifesta dispret fata de

aceasta incapacitate Ce-ti pasa tie chip de lut,/Dac-oi fi eu sau altul?. Partea I a
poemului este o splendida poveste de iubire, imaginarul poetic e de factura
romantica. Iubirea se naste lent dintr-o stare de visare, in cadru nocturn, realizat din
motive romantice. Fata aspira spre absolut iar spiritul superior simte nevoia
materialitatii.La chemarea fetei Cobori in jos luceafar bland/alunecand pe-o raza
Luceafarul se smulge din sfera sa pentru a se intrupa, din cer si mare, intr-un tanar
un mort frumos cu ochii vii .In aceasta ipostaza, Luceafarul are o frumusete
angelica, par de aur moale. Cea de a doua intrupare, din soare si noapte, reda
ipostaza demonica. Luceafarul vrea sa eternizeze iubirea lor oferindu-i mai intai
imparatia oceanului, apoi a cerului, insa paloarea fetei si stralucirea ochilor, semn
ale dorintei de absolut, sunt intelese de fata ca atribute ale mortii Privirea ta ma
arde. Ea ii cere sa devina muritor, iar Luceafarul accepta sacrificiul Tu-mi ceri
chiar nemurirea mea/In schimb pe-o sarutare.
In partea a doua, idila dintre fata de imparat ( Catalina) si pajul (Catalin),
infatiseaza usurinta cu care se stabileste legatura sentimentala intre doi oameni din
planul terestru. Asemanarea numelor sugereaza faptul ca ambii tineri fac parte din
aceeasi categorie omul comun. Portretul lui Catalin este realizat in antiteza cu cel
al Luceafarului, Catalin reprezinta mediocritatea pamanteana Baiat din flori si de
pripas.
Partea a treia este divizata in trei secvente poetice zborul cosmic, rugaciunea,
convorbirea cu Demiurgul si eliberarea.
In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de viata finita, de stingere, este
numit Hyperion (divinitate simbolica). El cere Demiurgului sa il dezlege de nemurire
fiind gata de sacrificiu Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire/Si pentru Toate
da-mi in schimb/O ora de iubire. Demiurgul refuza cererea Luceafarului deoarece
acesta face parte din ordinea primordiala a cosmosului iar desprinderea sa ar duce
la haos. In partea a patra peisajul este tipic eminescian, scenele de iubire se petrec
departe de lume, sub crengile de tei inflorite, in singurtate si liniste, sub lumina
blanda a lunii.
In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, asumandu-si
destinul de esenta nepieritoare. Ironia si dispretul acestuia se indreapta catre omul
comun, care este incapabil sa-si depaseasca limitele.
La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei dar si a antitezei dintre
geniu si omul comun, antiteza ce apare si in discursul Demiurgului Ei au doar stele
cu noroc/Noi nu avem nici timp, nici loc/Sin u cunoastem moarte. Sunt prezente
metaforele care accentueaza ideea iubirii absolute palate de margean, cununi de
stele. In portretizarea Luceafarului sunt utilizate hiperbole Scaldat in foc de
soare. In ceea ce priveste prozodia, se remarca, masura versurilor de 7-8 silabe si
ritm iambic rima incrucisata si interioara.

La nivel morfologic se remarca prezenta verbelor arhaice ce accentueaza

atmosfera de basm, au fost cazut, verbe la imperfect ce denota miscarea eterna
si continua cresteau, treceau, verbe la conjunctiv ce sustin vorbirea populara se
facu .
Poemul Luceafarul, sinteza a operei poetice eminesciene, armonizeaza teme si
motive romantice, atitudini romantice, simboluri ale eternitatii si vietii.