Dochia i Traian, de Gheorghe Asachi

Gheorghe Asachi

Sub muntele Pion, n Moldova

I

Ea ascunde al ei trai,

ntre Piatra Detunat

Acea doamn tineric

-al Sahastrului Picior,

Turma pate peste plai.

Vezi o stnc ce-au fost fat

A ei hain aurit

De un mare domnitor.

O preface n iag,

Acolo de rea furtun

Tronu-i iarba nverzit,

E lacaul cel cumplit,

Schiptru-i este un toiag.

Unde vulturul rsun

IV

Al su cntec amorit.
Acea doamn e Dochie,
Zece oi, a ei popor,
Ea domneaz-n vizunie
Preste turme i pstori.
II
La frumsee i la minte
Nici o giun-i samana,
Vrednic de-a ei printe,
De Deceval, ea era.
Dar cnd Dacia-au mpilat-o
Fiul Romei cel mrit,
Pre cel care-ar fi scapat-o,
De-a iubi a giuruit.
Traian vede ast zn;
Dei e nvingtor,
Frumuseei ei se-nchin,
Se subgiug de amor.
III
mpratu-n van cat
Pe Dochia a-mblnzi;
Vznd patria ferecat,
Ea se-ndeamn a fugi.
Prin a codrului potic

Traian vine-n ast ar,

i de-a birui deprins
Spre Dochia cea fugar
Acum mna a ntins.
Atunci ea, cu grai fierbinte,
"Zamolxis, o, zeu, striga,
Te giur pe al meu printe,
Astzi rog nu m lsa!'
Cnd ntinde a sa mn
Ca s-o strng-n bra, Traian,
De-al ei zeu scutita zn
Se preface-n bolovan.
V
El pietroasa ei icoan
Nu-nceteaz a iubi;
Pre ea pune-a sa coroan,
Nici se poate despri.
Acea piatr chiar vioaie
De-aburi copere-a ei sin,
Din a ei plns nate ploaie,
Tunet din al ei suspin.
O ursit-o privegheaz,
i Dochia deseori
Preste nouri lumineaz

Ca o stea pentru pstori