Sunteți pe pagina 1din 40

Conditii generale de acordare a creditelor

Creditele se acorda la cererea clientilor, daca indeplinesc cel putin urmatoarele conditii:
1. sa aiba cont curent deschis la CEC Bank
2. credite se pot acorda si persoanelor fizice majore, cu cetatenie romana, cu domiciliul intr-una din tarile Uniunii
Europene, in conditiile in care persoana fizica face dovada resedintei in Romania

3. in functie de nivelul veniturilor nete certe cu caracter de permanenta, de garantiile constituite, de durata de creditare si
de valuta creditului, gradul de indatorare variaza si poate ajunge pana la maxim 68%

4. sa faca dovada constituirii aportului propriu, daca la tipul de credit solicitat este necesar aport propriu
5. sa faca dovada ca pot sustine rambursarea creditului si plata dobanzilor din veniturile nete realizate
6. sa prezinte garantiile corespunzatoare tipului de credit solicitat, comunicate de Banca
7. clientul, familia clientului si fideiusorii acestuia sa nu inregistreze, la data solicitarii creditului, obligatii neachitate la
scadenta fata de CEC Bank si/sau fata de alte banci si nici datorii restante sau debite restante catre terti

8. sa se incadreze in prevederile reglementarilor interne ale CEC Bank privind admiterea la creditare a persoanelor care
figureaza cu informatii negative in baza de date a Sistemului Informatic al Biroului de Credit si in alte baze de date
existente la dispozitia CEC Bank

9. varsta maxima a clientilor la data stabilita prin contractul de credit pentru rambursarea integrala a creditului, precum si
a membrilor de familie care participa cu veniturile realizate la evaluarea bonitatii clientului, va fi de maxim 75 ani, in
functie de garantiile constituite, pentru toate categoriile de credit

10. raspunderea privind componenta familiei apartine exclusiv clientului (prin familia clientului se intelege: sotul/sotia si
rudele si afinii acestuia, care locuiesc si gospodaresc impreuna cu clientul)

11. membrii familiei declarati de client au acelasi domiciliu; in cazul in care din actele de identitate rezulta ca unii dintre

membrii familiei declarati nu au acelasi domiciliu cu clientul, la evaluarea bonitatii acestuia se pot lua in calcul veniturile
persoanelor respective numai in conditiile in care clientul si membrii de familie respectivi vor declara pe proprie raspundere
ca locuiesc si gospodaresc impreuna

12. efectuarea analizei de bonitate a clientului se poate realiza si prin luarea in considerare doar a veniturilor acestuia si a
unora dintre membrii familiei declarati de client, dar numai in conditiile in care clientul va include in declaratia pe proprie
raspundere si angajamentele de plata ale celorlalti membrii ai familiei declarati, ale caror venituri nu sunt luate in calcul

Documentatie de credit
Printeaza

III

IV

II

Documentatie de credit
Principalele documente ce trebuie prezentate de client pentru obtinerea unui credit, sunt:
- cererea de credit
- acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscului de Credit (CRC) si la Biroul de Credit pentru client, familia
clientului si giranti

- declaratiile pe proprie raspundere date de client, familia clientului si fideiusori privind valoarea angajamentelor de plata
ale acestora la data solicitarii creditului si, in mod distinct, a obligatiilor devenite exigibile si neonorate la scadenta la
aceeasi data, precum si litigiile cu tertii existente la data solicitarii creditului, cu precizarea, dupa caz, a motivelor care au
condus la situatiile respective
- documente care atesta capacitatea clientului, familiei clientului si girantilor de a dispune de venituri certe, cu caracter de
permanenta, realizate din salarii, pensii, activitati agricole, activitati independente, cedarea folosintei bunurilor, dividende,
activitati prestate in baza unor conventii civile, contracte de colaborare etc.
- actele de identitate ale clientului, familiei clientului si fideiusorilor
- documente din care sa rezulte destinatia creditului solicitat
- documente din care rezulta aportul propriu
- actele de proprietate asupra bunurilor propuse a fi aduse in garantia creditului
- documentatia tehnico-economica necesara in cazul creditelor pentru investitii imobiliare
- alte documente, dupa caz
Cerere de credit
Cerere de credit refinantare
Adeverinta de salariu
Declaratie

Campanie anti-frauda initiata de CEC Bank


Cum sa ai grija de banii tai. Afla cele 13 reguli de baza prin care eviti sa fii

inselat.
Venituri obtinute in strainatate
Persoanele fizice romane, cu domiciliul stabil in Romania, care realizeaza venituri in strainatate pot contracta credite de la
CEC Bank in conditiile in care acestea sunt garantate cu garantii reale, respectiv ipoteca imobiliara si/sau ipoteca mobiliara
prin constituirea unui cash colateral (asupra depozitelor colaterale) sau sunt garantate cu garantii emise de fonduri de
garantare in numele si contul statului, situatii in care persoanele in cauza vor prezenta urmatoarele documente care stau la
baza certificarii realizarii unor astfel de venituri:
- adeverinta de salariu sau un document emis de angajator care sa cuprinda cel putin informatiile inscrise pe formularul
CEC Bank referitoare la datele de identificare ale angajatorului si angajatului si la veniturile realizate, originalul si forma
tradusa si legalizata la Consulatul Roman/misiunea diplomatica a Romaniei/un notar public din Romania/un notar public din
tara in care sunt realizate veniturile (in acest caz purtand si apostila/supralegalizarea, dupa caz), toate documentele cu
parafa originala de legalizare
- contractul/contractele de munca si dupa caz actele aditionale aferente acestora, traduse si legalizate conform celor de
mai sus. Din documentele prezentate trebuie sa rezulte ca persoanele in cauza au o vechime in munca de cel putin 12 luni
si o vechime la locul de munca actual de cel putin 3 luni, fiind acceptate si situatiile in care in ultimele 12 luni exista
intreruperi de cel mult trei luni (cumulat)
- dovada privind luarea in evidenta de catre autoritatea fiscala a tarii in care sunt realizate veniturile, legalizata si tradusa
conform celor de mai sus
- documentul din care rezulta resedinta sau permisul de sedere sau permisul de munca, dupa caz, emise de autoritatile din
tara in care sunt realizate veniturile, legalizate si traduse conform celor de mai sus
- copia pasaportului, certificata la ghiseul unitatii CEC Bank de catre lucratorul bancar sau legalizata conform celor de mai
sus, in cazul in care veniturile sunt realizate intr-o tara din afara Uniunii Europene
- o declaratie data pe proprie raspundere, din care sa rezulte adresa de corespondenta (adresa completa a locatiei si
numarul de telefon sau adresa de e-mail) la care pot fi contactate in Romania sau in tara in care sunt realizate veniturile
De asemenea, se pot accepta veniturile realizate de navigatori in conditiile in care creditele sunt garantate cu garantii
reale, respectiv ipoteca imobiliara si/sau ipoteca mobiliara prin constituirea de cash colateral (asupra depozitelor colaterale)
sau sunt garantate cu garantii emise de fonduri de garantare in numele si contul statului, situatii in care persoanele in
cauza vor prezenta urmatoarele documente care stau la baza certificarii realizarii unor astfel de venituri:

- adeverinta de salariu, in masura in care angajatorul poate elibera conform reglementarilor in domeniu un astfel de
document sau un document emis de angajator care sa cuprinda cel putin informatiile inscrise pe formularul CEC Bank
referitoare la datele de identificare ale angajatorului si angajatului si la veniturile realizate, originalul si forma tradusa si
legalizata la Consulatul Roman/misiunea diplomatica a Romaniei/un notar public din Romania/un notar public din tara in
care este inregistrat angajatorul (in acest caz purtand si apostila/supralegalizarea, dupa caz), toate documentele cu parafa
originala de legalizare. In cazul in care angajatorul este inregistrat in Romania, adeverinta de salariu nu va fi legalizata
- contractul/contractele de munca sau carnetul de munca si dupa caz actele aditionale aferente acestuia/acestora, traduse
si legalizate conform celor de mai sus. In cazul in care angajatorul este inregistrat in Romania, aceste documente se vor
prezenta in copii care vor fi certificate pentru conformitate la ghiseu de catre lucratorul bancar sau traduse si legalizate
conform celor de mai sus. Din documentele prezentate trebuie sa rezulte ca persoanele in cauza au o vechime in munca de
cel putin 24 de luni, din care perioadele de navigatie cumuleaza minim 12 luni
- documentul din care sa rezulte data de la care este angajat navigatorul si data cand urmeaza sa plece in voiaj, in cazul in
care la data solicitarii creditului navigatorul nu este plecat in voiaj
- copia carnetului de marinar, copia brevetului de marinar/certificatului de competenta si copia pasaportului, certificate
pentru conformitate la ghiseu de catre lucratorul bancar sau traduse si legalizate conform celor de mai sus
- foaia matricola eliberata de Autoritatea Navala Romana
- recomandare de la angajator sau de la comandantul navei, in original si, daca este cazul, o traducere legalizata conform
celor de mai sus
- o declaratie data pe proprie raspundere din care sa rezulte adresa de corespondenta (adresa completa a locatiei si
numarul de telefon sau adresa de e-mail) la care pot fi contactate in Romania

Venituri obtinute din activitati independente


Documentatia de credit necesara clientilor PF care realizeaza venituri din activitati independente este, dupa caz:
- copie dupa actul legal in baza caruia practica o profesie liberala si din care sa rezulte ca desfasoara profesia respectiva de
cel putin 6 luni
- certificatul de inmatriculare la Oficiul Registrului Comertului
- declaratia de impunere finala pentru anul expirat
- decizia de impunere pe anul precedent
- decalaratia estimativa pentru veniturile pe anul in curs
- certificatul fiscal din care sa rezulte venitul net obtinut in anul anterior solicitarii creditului
- certificatul de inregistrare fiscala
- declaratia de venit global
- registrul de incasari si plati pentru ultimile 6 luni
- acordul privind interogarea bazei de date a Biroului de Credit, a Centralei Riscului de Credit
Dobanda anuala efectiva conform prevederilor OUG 50/2010
Dobanda anuala efectiva (DAE) reprezinta costul total al creditului, exprimat in procent anual si face echivalenta, la nivelul
unui an, intre valoarea actuala a tuturor angajamentelor, trageri, rambursari si cheltuieli (costuri) prezente sau viitoare,
convenite si acceptate de IMPRUMUTAT si de Banca. DAE se poate modifica in conditiile modificarii nivelului ratei anuale a
dobanzii.
Valoarea totala platibila de IMPRUMUTAT pentru creditul acordat, determinata din calculul DAE, reprezinta suma dintre:
valoarea totala a creditului contractat si costul total al acestuia pentru IMPRUMUTAT (dobanda totala, comisioane, orice alt
tip de costuri pe care trebuie sa le suporte IMPRUMUTATUL in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de
catre IMPRUMUTAT, cu exceptia taxelor notariale).

Valoarea elementelor de cost mentionate mai sus, incluse in valoarea totala platibila de IMPRUMUTAT, este:
a) valoarea totala a creditului;
b) dobanda totala;
c) comisionul de analiza dosar;
d) comisionul de administrare credit.
Calculul dobanzii anuale efective se bazeaza pe ipoteza potrivit careia contractul de credit urmeaza sa ramana valabil
pentru perioada convenita, iar creditorul si consumatorul isi vor indeplini obligatiile in conditiile si in termenele convenite in
contractul de credit. In cazul contractelor de credit care cuprind clauze care permit variatii ale ratei dobanzii aferente
creditului, dobanda anuala efectiva se calculeaza pe baza ipotezei conform careia rata dobanzii aferente creditului si
celelalte costuri vor ramane fixe in raport cu nivelul initial si se aplica pana la incetarea contractului de credit.
Alte elemente de cost care revin IMPRUMUTATULUI, care nu intra in calculul DAE, sunt cele legate de asigurari sau garantii,
de operatiuni/servicii suplimentare solicitate de IMPRUMUTAT pe parcursul derularii creditului, respectiv:
a) costuri pentru evaluarea/verificarea rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile/mobile admise in garantie, care se
incaseaza de la IMPRUMUTAT o singura data, la data evaluarii/verificarii rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile/mobile
admise in garantie;
b) primele de asigurare aferente politelor de asigurare pentru riscuri generale, mentionate in contract, a caror valoare este
cea aferenta valorii bunurilor acceptate in garantie, pentru care se incheie politele de asigurare pentru riscuri generale;
c) comision unic pentru servicii prestate la cererea IMPRUMUTATULUI, in legatura cu derularea creditului.

CREDITE
Credit reabilitare termica - persoane fizice (OUG 69/2010)
Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Caracteristici

CEC Bank nu percepe comision de analiza dosar, comision de administrare credit, comision de rambursare anticipata
Creditele beneficiaza de garantie guvernamentala in proportie de 100%, prin intermediul FNGCIMM
Dobanda este subventionata integral de stat prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului
Solutionarea rapida a Cererii de credit
Banca ofera consultanta gratuita in ceea ce priveste pregatirea documentatiei de accesare a creditului

Clienti eligibili: proprietarii locuintelor unifamiliale - persoane fizice. Asociatiile de proprietari, persoane juridice fara scop
patrimonial, pot accesa Creditul pentru reabilitare termica - Asociatii de Proprietari (OUG 69/2010).
Destinatia creditului: conform O.U.G. nr. 69/30.06.2010 privind reabilitarea termica a cladirilor de locuit cu finantare prin
credite bancare cu garantie guvernamentala, cu modificarile si completarile ulterioare:
- reabilitarea termica a anvelopei cladirii si a instalatiilor aferente, ce presupune executarea urmatoarelor lucrari:
- izolarea termica a anvelopei cladirii, respectiv izolarea termica a peretilor exteriori, parte opaca;
- inlocuirea tamplariei exterioare cu tamplarie performanta din punct de vedere energetic, pentru imbunatatirea
performantei energetice a partii vitrate a anvelopei cladirii;
- termo-hidroizolarea acoperisului tip terasa, respectiv termoizolarea sarpantei, dupa caz;
- termoizolarea planseului peste subsol, in cazul in care parterul cladirii, prin proiectare, are functiunea de locuinta;
- repararea, dupa caz inlocuirea, justificata din punct de vedere tehnic in raportul de audit energetic, a instalatiei de
distributie agent termic - incalzire si apa calda de consum, parte comuna a cladirii tip bloc de locuinte.
- repararea si/sau inchiderea, dupa caz, a balcoanelor/logiilor blocurilor de locuinte, in conditiile respectarii reglementarilor

tehnice in vigoare privind asigurarea ventilarii naturale a incaperilor;


- repararea, dupa caz, inlocuirea/ achizitionarea cu montaj a centralei termice de bloc/ scara, respectiv a centralei termice
aferente locuintei unifamiliale, precum si a instalatiilor aferente acesteia;
- introducerea, dupa caz, a unor sisteme alternative pentru asigurarea partiala/ totala a energiei pentru prepararea apei
calde de consum, iluminat si/sau incalzire.
Perioada de creditare: max. 60 luni
Valoarea creditului: max. 90% din valoarea totala a cheltuielilor prevazuta in devizul general, dar nu mai mult decat
echivalentul in lei, inclusiv TVA, a 7.400 EUR pentru cladirea tip locuinta unifamiliala.
Moneda creditului: LEI
Contributia proprie: min. 10% din valoarea totala a cheltuielilor prevazuta in devizul general.
Perioada de tragere: max. 6 luni
Garantii:
- Garantie guvernamentala prin FNGCIMM, reprezentnd 100% din valoarea creditului acordat;
Proprietarul locuintei - persoana fizica va incheia un contract de fidejusiune prin care se obliga fata de Ministerul Finantelor
Publice sa plateasca valoarea partiala/totala de executare a garantiei. Rambursarea creditului:
- rambursarea ratei de capital se face in rate lunare, egale si consecutive;
- rambursarea anticipata este permisa fara plata comisionului de rambursare anticipata
Criterii de eligibilitate
Documente necesare
Brosura Credit reabilitare termica (OUG 69/2010
Dobanda:
- variabila, 5,16% (ROBOR 3M + 1,90 p.p.)
Dobanda va fi incasata de CEC Bank de la MDRT, conform prevederilor OUG 69/2010 i a normelor de aplicare.
Comisioane:
- Comision de analiza dosar: 0%
- Comision de administrare credit: 0%
- Comision de rambursare anticipata: 0%
- Comision de gestiune datorat FNGCIMM - 0,75%, calculat pe an la soldul creditului garantat. Comisionul se va plati de
catre Banca, iar ulterior acesta va fi recuperat de la beneficiarul garantiei guvernamentale.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

CREDITE DE CONSUM

Credit Auto
Printeaza

Avantaje
Caracteristici

Dobanda si Comisioane

Suma maxima acordata: 30.000 EUR, echivalent in lei


Perioada de gratie stabilita in functie de perioada de creditare
Finantarea comisioanelor din credit
La calculul venitului net se pot lua in calcul toate veniturile certe, cu caracter de permanenta pe toata durata de creditare,
ale familiei

Se acorda persoanelor fizice cu varsta de peste 18 ani, care realizeaza venituri certe, cu caracter de permanenta pe toata
durata de creditare
Destinatia creditului: cumpararea unui autoturism nou sau a unuia rulat, dar nu mai vechi de 5 ani
Varsta maxima la data stabilita pentru rambursarea integrala a creditului: 70 ani
Moneda: lei
Durata de creditare: max. 5 ani
Perioada maxima de gratie:
a) 60 zile calendaristice, pentru creditele acordate pe termen scurt
b) 90 zile calendaristice, pentru creditele acordate pe termen mediu
Nivel credit: maximum 80% din valoarea integrala a autoturismului
Aport propriu: minimum 20% din valoarea integrala a autoturismului
Garantii reale:
- ipoteca mobiliara asupra bunurilor mobile

Dobanda
- variabila 8,01% (ROBOR 3M + 4,75 p.p.)
Comisioane
Comision de analiza dosar: 250 lei
Comision de rambursare anticipata: 0
Comision de administrare credit: 0,04%/lunar
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

Credite pentru bunuri


Clasic
Printeaza

Avantaje

Caracteristici

Dobanda si Comisioane

Perioada de gratie stabilita in functie de perioada de creditare


Finantarea comisioanelor din credit
La calculul venitului net se pot lua in calcul toate veniturile certe, cu caracter de permanenta pe toata durata de creditare,
ale familiei
Se acorda persoanelor fizice cu varsta de peste 18 ani, care realizeaza venituri certe, cu caracter de permanenta pe toata
durata de creditare
Destinatia creditului: achizitionarea de bunuri de folosinta indelungata
Varsta maxima la data stabilita pentru rambursarea integrala a creditului: 70 ani
Moneda: lei
Durata de creditare: max. 5 ani
Perioada maxima de gratie:
a) 60 zile calendaristice, pentru creditele acordate pe termen scurt
b) 90 zile calendaristice, pentru creditele acordate pe termen mediu
Nivel credit: valoarea integrala a bunului achizitionat
Aport propriu: nu este obligatorie constituirea aportului propriu
Garantii reale:
- ipoteca mobiliara asupra bunurilor mobile
Dobanda
- variabila 13,66% (ROBOR 3M + 10,40 p.p.)
Comisioane
Comision de analiza dosar: 500 lei
Comision de rambursare anticipata: 0
Comision de administrare credit:
a) primul an de creditare: 1,50% la valoare credit aprobat
b) urmatorii ani de creditare: 0,20% la sold ramas de rambursat
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

Credite de nevoi personale cu asigurare de viata si somaj


Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Caracteristici

Acordare rapida
Fara avans
Nu este necesara prezentarea de documente justificative privind utilizarea creditului
Posibilitatea utilizrii serviciului de Internet Banking pentru vizualizarea situatiei creditului (sold, dobanzi, rate), dar si
pentru operatiuni curente (plati, depozite)
La calculul venitului net se pot lua in calcul toate veniturile certe, cu caracter de permanenta pe toata durata de creditare,
ale familiei
CEC Bank ofera gratuit Polita de asigurare de grup privind protectia creditelor in urmatoarele cazuri:
- deces din boala sau accident
- invaliditate permanenta totala ca urmare a unei boli sau accident
- somaj involuntar
NOU! Creditul poate fi acordat si in varianta fara analiza si fara documente doveditoare privind venitul, exclusiv in baza
garantiei reale mobiliare prin constituirea unui cash colateral asupra depozitului detinut/constituit de client sau o terta
persoana fizica la CEC Bank
Destinatia creditului: finantare nevoi personale
Moneda: LEI
Valoarea creditului: max. 40.000 lei
Pentru creditele garantate exclusiv cu garantie reala mobiliara prin constituirea unui cash colateral asupra depozitului
detinut/ constituit de client sau o terta persoana fizica la CEC Bank:
- 85% din valoarea garantiei reale mobiliare, in cazul depozitelor constituite in lei
- 75% din valoarea garantiei reale mobiliare, in cazul depozitelor constituite in alte valute
Aport propriu: NU se solicita
Perioada de creditare:
- minimum 1 an, fara perioada de gratie
- maximum 5 ani, cu posibilitatea de a opta pentru o perioada de gratie de maximum 12 luni
Perioada de tragere: maximum 30 de zile calendaristice intr-o singura transa
Rambursarea creditului:
- in rate lunare cu scadente permise in orice zi intre 5 si 20 ale lunii
Varsta clientului la data rambursarii finale a creditului: maximum 70 ani
Tipuri de venituri acceptate de banca: venituri nete certe cu caracter de permanenta (salarii, pensii, activitati agricole,
activitati independente, chirii, dividende, contracte de colaborare, drepturi intelectuale etc.)
Garantii:
CEC BANK ofera gratuit Polita de asigurare de grup privind protectia creditelor in urmatoarele cazuri:
- deces din boala sau accident;
- invaliditate permanenta totala ca urmare a unei boli sau accident;
- somaj involuntar.
Garantie reala mobiliara prin constituirea unui cash colateral asupra depozitului detinut/ constituit de client sau o terta
persoana fizica la CEC Bank, in cazul creditelor acordate exclusiv in baza acestui tip de garantie.
Polita de asigurare are urmatoarele caracteristici:
a. este oferita gratuit de CEC Bank
b. Asigurarea se poate incheia numai in conditiile in care clientul, la data contractarii prezentei asigurari, are varsta
cuprinsa intre minim 16 ani si maxim 69 de ani. Asigurarea inceteaza la prima aniversare a prezentei asigurari, ulterioara
implinirii de catre Asigurat a varstei de 70 de ani.
c. Asigurarea este valabila in intreaga lume pentru riscul de deces si invaliditate permanenta totala, iar pentru somaj doar
in Romania.
d. suma asigurata pentru deces - in caz de deces al clientului in perioada de asigurare. Suma asigurata este reprezentata
de soldul creditului care corespunde ultimei plati a primei de asigurare la producerea evenimentului asigurat.

e. suma asigurata pentru invaliditate permanenta totala - in caz de invaliditate permanenta totala ca urmare a unei boli
sau accident ce are ca efect alocarea catre Asigurat a unei pensii de invaliditate gradul I sau II in conformitate cu
reglementarile in vigoare privind protectia sociala din Romania. Suma asigurata este cea stabilita prin contract pana la
limita soldului creditului care corespunde ultimei plati a primei de asigurare la producerea evenimentului asigurat.
f. lunar valoarea ratei de credit - in cazul in care clientul a devenit somer in perioada asigurata, dupa momentul de incetare
a raportului de munca cu ultimul angajator, cu respectarea conditiilor de asigurare. Obligatia de plata survine dupa
incadrarea in definitia "somer", conform art. 65-67-68 din Codul Muncii, pentru o durata mai mare de 30 de zile
consecutive. Prezenta asigurare acopera somajul pentru maximum 9 luni pentru un eveniment si maximum 18 luni pe
toata durata creditului cu conditia ca intre doua evenimente sa existe un minimum de 6 luni de activitate continua cu carte
de munca. Primul eveniment se poate acoperi cel mai devreme la 2 luni de la data acordarii creditului.
Extrasul din conditiile politei de asigurare va fi pus la dispozitia clientilor in orice unitate CEC Bank.
Dobanda
- variabila 8,16% (ROBOR 3M + 4,90 p.p.)
- variabila 7,16% (ROBOR 3M + 3,90 p.p.), in cazul creditului garantat exclusiv cu garantie reala mobiliara prin constituirea
unui cash colateral asupra depozitului detinut/ constituit de client sau o terta persoana fizica la CEC Bank
Comisioane
Comision de analiza dosar: 250 lei
Comision de administrare credit: 0,3%/luna din soldul creditului
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

Credite pentru nevoi personale garantate cu ipoteca


imobiliara
Credite in lei

Credite de nevoi personale extra

Credite in valuta

Credite de nevoi personale extra

Credite de nevoi personale extra


Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Caracteristici

Fara avans
Fara obligativitatea prezentarii de documente justificative privind utilizarea creditului

Perioada de gratie de pana la 180 zile


La calculul venitului net se pot lua in calcul toate veniturile certe, cu caracter de permanenta pe toata durata de creditare,
ale familiei
Posibilitatea utilizarii serviciului de Internet Banking gratuit pentru primele 3 luni, pentru vizualizarea situatiei creditului
(sold, dobanzi, rate), dar si pentru operatiuni curente (plati, depozite).
Clientii pensionari (CNPP, MAPN, MIRA, SRI) care isi vireaza pensia in contul de card deschis la CEC Bank sau care
activeaza serviciul de transfer automat din contul curent in contul de card, beneficiaza de reducerea dobanzii cu 0,5 puncte
procentuale fata de nivelul standard perceput de

Se acorda persoanelor fizice cu varsta de peste 18 ani, care realizeaza venituri certe, cu caracter de permanenta pe toata
durata de creditare
Varsta maxima la data stabilita pentru rambursarea integrala a creditului: 75 ani
Moneda: LEI
Durata de creditare: max. 5 ani
Perioada maxima de tragere: 30 zile
Perioada maxima de gratie, in functie de durata de creditare, este de pana la 180 zile
Nivel maxim credit: 1.200.000 lei
Aport propriu: NU se constituie
Garantii: ipoteci imobiliare asupra bunurilor imobile
Dobanda
- variabila 6,76% (ROBOR 3M + 3,50 p.p.)
Comisioane
Comision de analiza dosar: 500 lei
Comision de rambursare anticipata: 0
Comision de administrare credit: 0,04% aplicabil lunar la soldul curent al creditului
Comision unic pentru servicii prestate la cererea clientului: 400 lei
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

Credite pentru scopuri medicale


Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Caracteristici

Asigura finantarea costurilor aferente oricaror tratemente medicale


Nu este obligatorie constituirea aportului propriu
La calculul venitului net se pot lua in calcul toate veniturile certe, cu caracter de permanenta pe toata durata de creditare
Acordare rapida
CEC Bank ofera gratuit Polita de asigurare de grup privind protectia creditelor in urmatoarele cazuri:
- deces din boala sau accident
- invaliditate permanenta totala ca urmare a unei boli sau accident
Destinatia creditului: creditele sunt destinate finantarii costurilor aferente oricaror tratamente medicale
Utilizarea creditului se face integral intr-o singura transa, numai prin virament in contul prestatorului de servicii medicale
Clienti eligibili: persoane fizice cu varsta de peste 18 ani, care realizeaza venituri certe, cu caracter de permanenta pe
toata durata de creditare, conform reglementarilor interne in vigoare privind creditarea persoanelor fizice
Varsta clientului la data rambursarii finale a creditului: maximum 75 ani
Moneda: LEI
Perioada de creditare: 3 ani
Perioada maxima de tragere: 30 zile calendaristice
Nu sunt permise trageri partiale, creditul urmand a fi utilizat integral, intr-o singura transa, numai prin virament in contul
prestatorului de servicii medicale
Perioada maxima de gratie: 360 zile calendaristice
Tipuri de venituri acceptate de banca: venituri nete certe cu caracter de permanenta (salarii, pensii, activitati agricole,
activitati independente, chirii, dividende, contracte de colaborare, drepturi intelectuale etc.)
Documente specifice pe care clientul trebuie sa le prezinte pe langa documentele prevazute de reglementarile interne
privind creditarea persoanelor fizice: factura proforma / factura / document justificativ emis(a) de prestatorul de servicii
medicale, avand specificata valoarea tratamentelor medicale ce urmeaza a fi finantate.
Nivelul maxim al creditului: 12.000 lei, inclusiv
Aportul propriu al clientului: nu este obligatorie constituirea aportului propriu
Garantii:
CEC Bank ofera gratuit Polita de asigurare de grup privind protectia creditelor, incheiata pe o perioada ce creditare cel putin
egala cu durata de creditre, riscurile asigurate prin aceasta polita fiind, conform Conditiilor generare de asigurare:
- deces din boala sau accident;
- invaliditate permanenta totala ca urmare a unei boli sau accident
- somaj involuntar
Polita de asigurare are urmatoarele caracteristici:
a. asigurarea se poate incheia numai in conditiile in care clientul, la data contractarii prezentei asigurari, are varsta de
minimum 18 ani iar varsta maxima de iesire din asigurare de 75 de ani.
b. asigurarea este valabila in intreaga lume pentru riscul de deces si invaliditate permanenta totala, iar pentru somaj doar
in Romania.
c. suma asigurata pentru deces - in caz de deces al clientului in perioada de asigurare. Suma asigurata este reprezentata
de soldul creditului care corespunde ultimei plati a primei de asigurare la producerea evenimentului asigurat.
d. suma asigurata pentru invaliditate permanenta totala - in caz de invaliditate permanenta totala ca urmare a unei boli
sau accident ce are ca efect alocarea catre Asigurat a unei pensii de invaliditate gradul I sau II in conformitate cu
reglementarile in vigoare privind protectia sociala din Romania. Suma asigurata este cea stabilita prin contract pana la
limita soldului creditului care corespunde ultimei plati a primei de asigurare la producerea evenimentului asigurat.
e. lunar valoarea ratei de credit - in cazul in care clientul a devenit somer in perioada asigurata, dupa momentul de
incetare a raportului de munca cu ultimul angajator, cu respectarea conditiilor de asigurare. Obligatia de plata survine dupa
incadrarea in definitia somer , conform art. 65-67-68 din Codul Muncii, pentru o durata mai mare de 30 de zile
consecutive. Prezenta asigurare acopera somajul pentru maxim 9 luni pentru un eveniment si maxim 18 luni pe toata
durata creditului cu conditia ca intre doua evenimente sa existe un minim de 6 luni de activitate continua cu carte de
munca. Primul eveniment se poate acoperi cel mai devreme la 2 luni de la data acordarii creditului.
Extrasul din conditiile politei de asigurare va fi pus la dispozitia clientilor in orice unitate CEC Bank.
Rambursarea creditului: in rate lunare
Dobanda
- variabila 6,26% (ROBOR 3M + 3 p.p.)

Comisioane
Banca practica numai urmatoarele comisioane:
Comision de analiza dosar: 250 lei
- se incaseaza de la client la data tragerii creditului
- plata comisionului se poate face si din credit
Comision de administrare credit: 0,3%, aplicabil lunar la soldul curent al creditului
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

Credite pentru studii postuniversitare


Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Caracteristici

Asigura finantarea costurilor aferente studiilor postuniversitare


Nu este obligatorie constituirea aportului propriu
Acordare rapida
Posibilitatea utilizarii serviciului de Internet Banking pentru vizualizarea situatiei creditului (sold, dobanzi, rate)
CEC Bank ofera gratuit Polita de asigurare de grup privind protectia creditelor in urmatoarele cazuri:
- deces din boala sau accident
- invaliditate permanenta totala ca urmare a unei boli sau accident
Destinatia creditului: achitarea contravalorii taxelor pentru studii postuniversitare (MBA, studii de perfectionare,
recalificare, doctorat, a doua facultate etc.)
Creditele se pot acorda pe termen scurt, mediu si lung.
Clienti eligibili: persoane fizice, absolventi ai unei forme de invatamant superior, acceptati la o universitate acreditata din
tara sau strainatate pentru efectuarea de studii postuniversitare.
Conditii de eligibilitate suplimentara pe care clientul trebuie sa le indeplineasca pe langa cele prevazute de reglementarile
interne privind creditarea persoanelor fizice:
a. vechimea la actualul loc de munca de minimum 3 ani;
b. incasarea salariului/venitului in contul deschis la CEC Bank
Varsta acceptata a clientului pentru contractarea creditului: 23-50 ani
Moneda: LEI
Perioada maxima de creditare: 7 ani
Perioada maxima de gratie, in functie de durata de creditare:
a. fara perioada de gratie, pentru creditele acordate pe termen scurt
b. 720 de zile calendaristice, pentru creditele acordate pe termen mediu si lung, dar nu mai mult de perioada in care se
desfasoara studiile.
Perioada maxima de tragere: 30 zile calendaristice
Nu sunt permise trageri partiale, creditul urmand a fi utilizat integral, intr-o singura transa, numai prin virament in contul /
conturile universitatii / universitatilor, conform instructiunilor primite in acest sens.

Documente specifice pe care clientul trebuie sa le prezinte pe langa documentele prevazute de reglementarile interne
privind creditarea persoanelor fizice: documentul care sa ateste acceptarea clientilor la institutia superioara de invatamant,
cu mentionarea contravalorii taxelor de participare si, dupa caz, a valorii bursei pentru acoperirea cheltuielilor de pregatire
Nivelul maxim al creditului: 65.000 lei, inclusiv
Aportul propriu al clientului: nu este obligatorie constituirea aportului propriu
Garantii:
CEC Bank ofera gratuit Polita de asigurare de grup privind protectia creditelor, incheiata pe o perioada ce creditare cel putin
egala cu durata de creditre, riscurile asigurate prin aceasta polita fiind, conform Conditiilor generare de asigurare:
- deces din boala sau accident;
- invaliditate permanenta totala ca urmare a unei boli sau accident;
- somaj involuntar.
Polita de asigurare are urmatoarele caracteristici:
a. asigurarea se poate incheia numai in conditiile in care clientul, la data contractarii prezentei asigurari, are varsta
cuprinsa intre minim 23 ani si maxim 50 de ani. Asigurarea inceteaza la prima aniversare a prezentei asigurari, ulterioara
implinirii de catre Asigurat a varstei de 50 de ani.
b. asigurarea este valabila in intreaga lume pentru riscul de deces si invaliditate permanenta totala, iar pentru somaj doar
in Romania.
c. suma asigurata pentru deces - in caz de deces al clientului in perioada de asigurare. Suma asigurata este reprezentata
de soldul creditului care corespunde ultimei plati a primei de asigurare la producerea evenimentului asigurat.
d. suma asigurata pentru invaliditate permanenta totala - in caz de invaliditate permanenta totala ca urmare a unei boli
sau accident ce are ca efect alocarea catre Asigurat a unei pensii de invaliditate gradul I sau II in conformitate cu
reglementarile in vigoare privind protectia sociala din Romania. Suma asigurata este cea stabilita prin contract pana la
limita soldului creditului care corespunde ultimei plati a primei de asigurare la producerea evenimentului asigurat.
e. lunar valoarea ratei de credit - in cazul in care clientul a devenit somer in perioada asigurata, dupa momentul de
incetare a raportului de munca cu ultimul angajator, cu respectarea conditiilor de asigurare. Obligatia de plata survine dupa
incadrarea in definitia "somer", conform art. 65-67-68 din Codul Muncii, pentru o durata mai mare de 30 de zile
consecutive.
Prezenta asigurare acopera somajul pentru maxim 9 luni pentru un eveniment si maxim 18 luni pe toata durata creditului
cu conditia ca intre doua evenimente sa existe un minim de 6 luni de activitate continua cu carte de munca. Primul
eveniment se poate acoperi cel mai devreme la 2 luni de la data acordarii creditului.
Extrasul din conditiile politei de asigurare va fi pus la dispozitia clientilor in orice unitate CEC Bank
Rambursarea creditului:
- in rate lunare
Dobanda
- variabila 7,26% (ROBOR 3M + 4 p.p.)
Comisioane
Comision de analiza dosar: 100 lei
Comision de administrare credit: 0,3% aplicat lunar la soldul curent al creditului
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

CREDITE PENTRU INVESTITII IMOBILIARE


Credite "Prima noastra casa"

Creditul "Prima noastra casa" - achizitionare locuinta


Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Informatii

Caracteristici

Fara comisioane din partea bancii


Perioada de gratie stabilita in functie de perioada de creditare
Durata maxima de finantare de 30 de ani
Posibilitatea obtinerii unui card de credit in baza analizei aceleiasi documentatii
Posibilitatea utilizarii serviciului de Internet Banking gratuit pentru primele 3 luni, pentru vizualizarea situatiei creditului
(sold, dobanzi, rate), dar si pentru operatiuni curente (plati, depozite)
Acceptarea de codebitori de catre Banca in vederea completarii veniturilor solicitantului

Destinatia creditului: achizitionarea unei locuinte prin Programul "Prima casa"


Beneficiarii pot achizitiona in cadrul Programului urmatoarele tipuri de locuinte:
- locuinte finalizate, destinate achizitionarii, inclusiv cele construite si date in exploatare prin
programele derulate de A.N.L.;
- locuinte nefinalizate, aflate in diverse faze de constructie, destinate achizitionarii dupa finalizare,
inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L;
- locuinte noi, destinate achizitionarii dupa finalizare, inclusiv cele construite prin programele
derulate de A.N.L.
Moneda: LEI
Durata de creditare: maximum 30 ani
Aportul propriu:
- minimum 5% din pretul de achizitie a locuintei si/sau care acopera diferenta dintre pretul de
achizitie al locuintei rezultat din antecontractul de vanzare-cumparare sau in documentele specifice
procedurilor de licitatie si finantarea garantata
Valoarea creditului:
- in cazul locuintelor finalizate, destinate achizitionarii, inclusiv cele construite si date in exploatare
prin programele derulate de A.N.L., maximum 57.000 euro (echivalent lei), dar nu mai mult decat
valoarea rezultata din raportul de evaluare a locuintei;
- in cazul locuintelor nefinalizate, aflate in diverse faze de constructie, destinate achizitionarii dupa
finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L., maximum 57.000 euro
(echivalent lei), dar nu mai mult decat valoarea rezultata din raportul de evaluare a locuintei;
- in cazul locuintelor noi, destinate achizitionarii dupa finalizare, inclusiv cele construite prin
programele derulate de A.N.L, maximum 66.500 euro (echivalent lei), dar nu mai mult decat valoarea
rezultata din raportul de evaluare a locuintei.
Perioada de gratie: in functie de durata de creditare
- maximum 90 de zile calendaristice, pentru creditele acordate pe termen scurt;
- maximum 180 de zile calendaristice, pentru creditele acordate pe termen mediu si lung.
Varsta minima acceptata de Banca pentru contractarea creditului este de 18 ani
Varsta maxima stabilita pentru rambursarea integrala a creditului este de 80 de ani
Tipuri de venituri acceptate: venituri nete certe cu caracter de permanenta (salarii, pensii, activitati
agricole, activitati independente, chirii, dividende, contracte de colaborare, drepturi intelectuale etc.)
Grad de indatorare: maximum 70%, in functie de durata de creditare si de nivelul veniturilor totale
certe cu caracter de permanenta
Garantii:
- ipoteca mobiliara asupra Depozitului colateral garantare "Prima noastra casa"
- ipoteca imobiliara de rang I pe toata durata garantiei, instituita in favoarea statului roman si a
Bancii, proportional cu procentul de garantare, asupra locuintei achizitionate / terenului pe care
urmeaza sa se construiasca locuinta/locuintele, precum si asupra locuintei/locuintelor viitoare
construite prin Program
- ipoteca mobiliara asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Banca,
constituita in favoarea statului roman si a Bancii, proportional cu procentul de garantare
Rambursarea creditului:
- in rate lunare formate din rata de capital si dobanda;
- rambursarea anticipata a creditului poate fi efectuata oricand, pana la scadenta finala a creditului,
fara a se percepe comision de rambursare anticipata.
Dobanda
- variabila, 5,16% (ROBOR 3M + 1,9 p.p).
Comisioane
Comision de analiza dosar: 0

Comision de rambursare anticipata: 0


Comision de administrare credit: 0
Comisioane datorate FNGCIMM:
- comision de gestiune: 0.49% calculat anual la soldul garantiei (50% din valoarea finantarii)
- comisionul unic de analiza, in cazul emiterii unei Promisiuni de garantare: 0.15%, calculat la valoarea Promisiunii de
garantare
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

Creditul "Prima noastra casa" - construire locuinta


Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Informatii

Caracteristici

Fara comisioane din partea bancii


Perioada de gratie stabilita in functie de perioada de creditare
Durata maxima de finantare de 30 de ani
Posibilitatea obtinerii unui card de credit in baza analizei aceleiasi documentatii
Posibilitatea utilizarii serviciului de Internet Banking gratuit pentru primele 3 luni, pentru vizualizarea situatiei creditului
(sold, dobanzi, rate), dar si pentru operatiuni curente (plati, depozite)
Acceptarea de codebitori de catre Banca in vederea completarii veniturilor solicitantului
Destinatia creditului: construirea unei locuinte prin Programul Prima casa
Beneficiarii pot construi in cadrul Programului urmatoarele tipuri de locuinte:
- locuinte care urmeaza sa se construiasca de catre beneficiari individuali, inclusiv cele care se construiesc prin programele
derulate de A.N.L.;
- locuinte care urmeaza sa se construiasca prin asociatii fara personalitate juridica constituite de minimum 2 beneficiari, cel
putin unul dintre asociati fiind proprietarul terenului pe care urmeaza sa se construiasca locuintele.
Moneda: LEI
Durata de creditare: maximum 30 ani
Aportul propriu:
- minimum 5% din valoarea costului de construire a locuintei, care acopera diferenta dintre valoarea din contractul de
antrepriza si finantarea garantata.

Valoarea creditului:
- in cazul locuintelor care urmeaza sa se construiasca de catre beneficiari individuali, inclusiv cele care se construiesc prin
programele derulate de A.N.L., maximum 66.500 euro, dar nu mai mult decat valoarea rezultata din devizul estimativ de
lucrari, anexa la contractul de construire a locuintei;
- in cazul locuintelor care urmeaza sa se construiasca prin asociatii fara personalitate juridica constituite de minimum 2
beneficiari, cel putin unul dintre asociati fiind proprietarul terenului pe care urmeaza sa se construiasca locuintele,
maximum 71.250 euro, dar nu mai mult decat valoarea rezultata din devizul estimativ de lucrari, anexa la contractul de
construire a locuintei.
Perioada de gratie: 18 luni
Varsta minima acceptata de Banca pentru contractarea creditului este de 18 ani
Varsta maxima stabilita pentru rambursarea integrala a creditului este de 80 de ani
Tipuri de venituri acceptate: venituri nete certe cu caracter de permanenta (salarii, pensii, activitati agricole, activitati
independente, chirii, dividende, contracte de colaborare, drepturi intelectuale etc.)
Grad de indatorare: maximum 70%, in functie de durata de creditare si de nivelul veniturilor totale certe cu caracter de
permanenta
Garantii:
- ipoteca mobiliara asupra Depozitului colateral garantare "Prima noastra casa"
- ipoteca imobiliara de rang I pe toata durata garantiei, instituita in favoarea statului roman si a Bancii, proportional cu
procentul de garantare, asupra locuintei achizitionate / terenului pe care urmeaza sa se construiasca locuinta/locuintele,
precum si asupra locuintei/locuintelor viitoare construite prin Program
- ipoteca mobiliara asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Banca, constituita in favoarea
statului roman si a Bancii, proportional cu procentul de garantare
Rambursarea creditului:
- in rate lunare formate din rata de capital si dobanda;
- rambursarea anticipata a creditului poate fi efectuata oricand, pana la scadenta finala a creditului, fara a se percepe
comision de rambursare anticipata.
Dobanda
- variabila, 5,16% (ROBOR 3M + 1,9 p.p).
Comisioane
Comision de analiza dosar: 0
Comision de rambursare anticipata: 0
Comision de administrare credit: 0
Comisioane datorate FNGCIMM:
- comision de gestiune: 0.49% calculat anual la soldul garantiei (50% din valoarea finantarii)
- comisionul unic de analiza, in cazul emiterii unei Promisiuni de garantare: 0.15%, calculat la valoarea Promisiunii de
garantare
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)
Exemple de calcul - Produse in campanie (.pdf)

Creditul "Prima noastra casa" - achizitionare locuinta

Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Informatii

Caracteristici

Fara comisioane din partea bancii


Perioada de gratie stabilita in functie de perioada de creditare
Durata maxima de finantare de 30 de ani
Posibilitatea obtinerii unui card de credit in baza analizei aceleiasi documentatii
Posibilitatea utilizarii serviciului de Internet Banking gratuit pentru primele 3 luni, pentru vizualizarea situatiei creditului
(sold, dobanzi, rate), dar si pentru operatiuni curente (plati, depozite)
Acceptarea de codebitori de catre Banca in vederea completarii veniturilor solicitantului
Destinatia creditului: achizitionarea unei locuinte prin Programul "Prima casa"
Beneficiarii pot achizitiona in cadrul Programului urmatoarele tipuri de locuinte:
- locuinte finalizate, destinate achizitionarii, inclusiv cele construite si date in exploatare prin programele derulate de
A.N.L.;
- locuinte nefinalizate, aflate in diverse faze de constructie, destinate achizitionarii dupa finalizare, inclusiv cele construite
prin programele derulate de A.N.L;
- locuinte noi, destinate achizitionarii dupa finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L.
Moneda: LEI
Durata de creditare: maximum 30 ani
Aportul propriu:
- minimum 5% din pretul de achizitie a locuintei si/sau care acopera diferenta dintre pretul de achizitie al locuintei rezultat
din antecontractul de vanzare-cumparare sau in documentele specifice procedurilor de licitatie si finantarea garantata
Valoarea creditului:
- in cazul locuintelor finalizate, destinate achizitionarii, inclusiv cele construite si date in exploatare prin programele
derulate de A.N.L., maximum 57.000 euro (echivalent lei), dar nu mai mult decat valoarea rezultata din raportul de
evaluare a locuintei;
- in cazul locuintelor nefinalizate, aflate in diverse faze de constructie, destinate achizitionarii dupa finalizare, inclusiv cele
construite prin programele derulate de A.N.L., maximum 57.000 euro (echivalent lei), dar nu mai mult decat valoarea
rezultata din raportul de evaluare a locuintei;
- in cazul locuintelor noi, destinate achizitionarii dupa finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L,
maximum 66.500 euro (echivalent lei), dar nu mai mult decat valoarea rezultata din raportul de evaluare a locuintei.
Perioada de gratie: in functie de durata de creditare
- maximum 90 de zile calendaristice, pentru creditele acordate pe termen scurt;
- maximum 180 de zile calendaristice, pentru creditele acordate pe termen mediu si lung.
Varsta minima acceptata de Banca pentru contractarea creditului este de 18 ani
Varsta maxima stabilita pentru rambursarea integrala a creditului este de 80 de ani
Tipuri de venituri acceptate: venituri nete certe cu caracter de permanenta (salarii, pensii, activitati agricole, activitati
independente, chirii, dividende, contracte de colaborare, drepturi intelectuale etc.)
Grad de indatorare: maximum 70%, in functie de durata de creditare si de nivelul veniturilor totale certe cu caracter de
permanenta
Garantii:
- ipoteca mobiliara asupra Depozitului colateral garantare "Prima noastra casa"
- ipoteca imobiliara de rang I pe toata durata garantiei, instituita in favoarea statului roman si a Bancii, proportional cu
procentul de garantare, asupra locuintei achizitionate / terenului pe care urmeaza sa se construiasca locuinta/locuintele,

precum si asupra locuintei/locuintelor viitoare construite prin Program


- ipoteca mobiliara asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Banca, constituita in favoarea
statului roman si a Bancii, proportional cu procentul de garantare
Rambursarea creditului:
- in rate lunare formate din rata de capital si dobanda;
- rambursarea anticipata a creditului poate fi efectuata oricand, pana la scadenta finala a creditului, fara a se percepe
comision de rambursare anticipata.
Dobanda
- variabila, 5,16% (ROBOR 3M + 1,9 p.p).
Comisioane
Comision de analiza dosar: 0
Comision de rambursare anticipata: 0
Comision de administrare credit: 0
Comisioane datorate FNGCIMM:
- comision de gestiune: 0.49% calculat anual la soldul garantiei (50% din valoarea finantarii)
- comisionul unic de analiza, in cazul emiterii unei Promisiuni de garantare: 0.15%, calculat la valoarea Promisiunii de
garantare
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

Credite ipotecare
Credite in lei

Credite punte

Construirea de locuinte

Reabilitarea locuintelor

Consolidarea locuintelor

Extinderea locuintelor

Modernizarea locuintelor

Cumpararea de terenuri

Cumpararea de locuinte

Credite in valuta

Credite punte

Construirea de locuinte

Reabilitarea locuintelor

Cumpararea de locuinte

Consolidarea locuintelor

Extinderea locuintelor

Modernizarea locuintelor

Cumpararea de terenuri

Cumpararea de locuinte
Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Caracteristici

Suma maxima acordata: 2.800.000 lei


Perioada de creditare de pana la 35 ani
Perioada de gratie stabilita in functie de perioada de creditare
Posibilitatea rambursarii anticipate fara comision
Rescadentarea/reesalonarea creditelor
Posibilitatea achizitionarii inclusiv a locuintelor executate silit de CEC Bank sau de alte institutii de credit, fara evaluare
La calculul venitului net se pot lua in calcul toate veniturile certe cu caracter de permanenta pe toata durata de creditare,
ale familiei
Posibilitatea utilizarii serviciului de Internet Banking gratuit pentru primele 3 luni, pentru vizualizarea situatiei creditului
(sold, dobanzi, rate), dar si pentru operatiuni curente (plati, depozite)
Destinatia creditului: achizitionarea de proprietati finalizate, inclusiv terenul aferent acestora
Beneficiarii: persoanele fizice cu varsta de peste 18 ani, care realizeaza venituri certe, cu caracter de permanenta pe toata
durata de creditare
Varsta maxima la data stabilita pentru rambursarea integrala a creditului: 75 ani, inclusiv
Moneda: LEI
Durata de creditare: max. 35 ani
Perioada de gratie: max. 360 zile
Valoare credit: max. 2.800.000 lei. Valoarea maxima a creditului este stabilita in functie de capacitate de rambursare a
fiecarui client
Aport propriu: min. 15% din valoarea imobilului
In cazul creditului ipotecar cu destinatia achizitionarea locuintelor executate silit de CEC Bank sau de alte institutii de
credit, valoarea garantiei de participare la licitatie de 10% din pretul de vanzare al imobilului, depusa in contul executorului
de catre client, in cazul in care bunul va fi adjudecat de acesta, se considera parte din avans, urmand ca in cazul castigarii
licitatiei sa faca dovada ca dispune in completare de restul avansului pana la valoarea totala necesara contractarii
creditului.
Garantii: ipoteca imobiliara asupra imobilului care face obiectul investitiei imobiliare pentru care se acorda creditul. In
completarea ipotecii imobiliare pot a fi admise si alte garantii dintre cele acceptate de Banca.

Asigurarea impotriva riscurilor de calamitate a proprietatii ipotecare este obligatorie, fiind necesara anterior acordarii
creditului
Dobanda:
- variabila 6,73% (ROBOR 6M + 1,90 p.p.)
Comisioane:
Comision de analiza dosar: 500 lei
Comision de rambursare anticipata: 0
Comision de administrare credit aplicabil lunar la soldul curent al creditului:
- 0,04%, inclusiv in cazul creditului cu destinatie achizitionare de locuinte executate silit de alte institutii de credit
- 0,03%, in cazul creditului cu destinatie achizitionare de locuinte executate silit de CEC Bank
Nivelul dobanzii ROBOR 6M se modifica semestrial la datele de 1 ianuarie si 1 iulie ale anului sau in prima zi lucratoare
imediat urmatoare zilei de intai a semestrului, in cazul in care data de intai a semestrului este zi nelucratoare.
Nivelul dobanzii ROBOR 6M luat in calcul este in prezent de 4,83% valabil la data de 1 iulie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

Credite imobiliare
Credite in lei

Credite punte

Construirea de locuinte

Modernizarea si repararea de locuinte

Consolidarea locuintelor

Cumpararea de terenuri

Cumpararea de locuinte

Credite in valuta

Credite punte

Construirea de locuinte

Modernizarea si repararea de locuinte

Consolidarea locuintelor

Cumpararea de terenuri

Cumpararea de locuinte

Cumpararea de locuinte
Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Caracteristici

Suma maxima acordata: 2.800.000 lei


Perioada de creditare de pana la 30 ani
Perioada de gratie stabilita in functie de perioada de creditare
Posibilitatea rambursarii anticipate fara comision
Rescadentarea/reesalonarea creditelor
La calculul venitului net se pot lua in calcul toate veniturile certe cu caracter de permanenta pe toata durata de creditare,
ale familiei
Posibilitatea utilizarii serviciului de Internet Banking gratuit pentru primele 3 luni, pentru vizualizarea situatiei creditului
(sold, dobanzi, rate), dar si pentru operatiuni curente (plati, depozite)
Se acorda persoanelor fizice cu varsta de peste 18 ani, care realizeaza venituri certe cu caracter de permanenta pe durata
de creditare
Varsta maxima la data stabilita pentru rambursarea integrala a creditului: 75 ani
Moneda: lei
Durata de creditare: max. 30 ani
Perioada maxima de gratie, in functie de durata de creditare este de 360 zile
Nivel credit: max. 2.800.000 lei
Aport propriu: min. 15% din valoarea imobilului
Garantii: ipoteci imobiliare asupra bunurilor imobile. In completarea ipotecii imobiliare asupra bunurilor imobile pot fi
admise depozite colaterale cu destinatie speciala de garantare a creditelor.
Dobanda:
- variabila 6,16% (ROBOR 3M + 2,90 p.p.)
Comisioane:
Comision de analiza dosar: 500 lei
Comision de rambursare anticipata: 0
Comision de administrare credit: 0,04% aplicabil lunar la soldul curent al creditului
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

CREDITE PENTRU LOCUINTE ANL


Credite ipotecare pentru achizitia de locuinta ANL
Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Caracteristici

Perioada de gratie stabilita in functie de perioada de creditare.


Durata maxima de finantare: 35 ani.
Posibilitatea rambursarii anticipate fara comision.
Acceptarea de codebitori de catre Banca in vederea completarii veniturilor solicitantului.
Posibilitatea utilizarii serviciului de Internet Banking gratuit pentru primele 3 luni, pentru vizualizarea situatiei creditului
(sold, dobanzi, rate), dar si pentru operatiuni curente (plati, depozite).
Moneda: LEI, EUR.
Perioada maxima de creditare: 35 ani.
Perioada maxima de gratie: 360 zile, in functie de durata de creditare.
Suma maxima acordata: 2.800.000 lei/700.000 euro, stabilita in functie de valoarea garantiei ipotecare.
Avans minim:
- la creditele in lei: 15% din valoarea garantiei ipotecare.
- la creditele in euro: min. 20% din valoarea garantiei ipotecare, in cazul in care debitorul obtine veniturile eligibile in euro;
min. 25% din valoarea garantiei ipotecare, in cazul in care debitorul obtine veniturile eligibile in lei.
Gradul de indatorare: poate ajunge pana la 70% din venitul net eligibil al persoanelor care contribuie la plata ratelor
(clientul impreuna cu familia acestuia). La determinarea gradului de indatorare se tine cont de cheltuielile de subzistenta
pe familie, angajamentele de plata aflate in derulare, moneda in care se obtin veniturile, valuta creditului si perioada de
creditare.
Garantii:
- ipoteca imobiliara asupra imobilului care face obiectul creditului
Asigurari:
- asigurarea bunului imobil admis in garantie cesionata in favoarea Bancii
- asigurarea va fi incheiata la orice societate de asigurare-reasigurare
Conditii de creditare:
Creditele se acorda la cererea clientilor persoane fizice eligibili pentu finantare, care trebuie sa indeplineasca cel putin
urmatoarele conditii:
- sa aiba cont curent deschis la CEC Bank prin intermediul caruia se efectueaza platile aferente creditului.
- sa fie persoane fizice majore, cu cetatenie romana, cu domiciliul in Romania.
- sa puna la dispozitia CEC Bank toate informatiile si documentele solicitate.
- sa faca dovada aportului propriu (sa constituie si sa utilizeze surse proprii de finantare), dupa caz.
- sa faca dovada ca pot sustine rambursarea creditului si plata dobanzilor din veniturile nete realizate.
- clientul, familia clientului sa nu inregistreze, la data solicitarii creditului, obligatii neachitate la scadenta fata de CEC Bank
si/sau fata de alte banci si nici restante sau debite restante catre terti.
- sa nu depaseasca varsta de 75 ani la momentul finalizarii perioadei de creditare.
Dobanda
LEI: variabila - 5,26% (ROBOR 3M + 2,00 p.p.)
EUR: variabila - 6,34% (EURIBOR 6M + 6,00 p.p.)

Comisioane
Comision de analiza: 500 lei/150 euro
Comision de rambursare anticipata: 0
Comision de administrare credit: 0,02% lunar, aplicabil la soldul curent - in cazul creditelor in lei, respectiv 0,04% lunar,
aplicabil la soldul curent - in cazul creditelor in euro
Comision unic: 400 lei/95 euro
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare.
Nivelul dobanzii EURIBOR 6M se modifica semestrial la datele de 1 ianuarie si 1 iulie ale anului sau in prima zi lucratoare
imediat urmatoare zilei de intai a semestrului, in cazul in care data de intai a semestrului este zi nelucratoare.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26%, valabil la data de 1 octombrie 2013.
Nivelul dobanzii EURIBOR 6M luat in calcul este in prezent de 0,34%, valabil la data de 1 iulie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

Credit Prima noastra casa pentru achizitia de locuinta ANL


Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Caracteristici

Perioada de gratie stabilita in functie de perioada de creditare.


Durata maxima de finantare: 30 ani.
Dobanzi atractive la creditele acordate in lei.
Posibilitatea obtinerii unui card de credit in baza analizei aceleiasi documentatii.
Acceptarea de codebitori de catre Banca in vederea completarii veniturilor solicitantului.
Posibilitatea utilizarii serviciului de Internet Banking gratuit pentru primele 3 luni, pentru vizualizarea situatiei creditului
(sold, dobanzi, rate), dar si pentru operatiuni curente (plati, depozite).
Destinatia creditului: achizitionarea unei locuinte prin Programul "Prima casa".
Moneda: LEI.
Durata de creditare: maximum 30 ani.
Aportul propriu: minimum 5% din pretul de achizitie a locuintei si/sau care acopera diferenta dintre pretul de achizitie al
locuintei rezultat din antecontractul de vanzare-cumparare si finantarea garantata.
Perioada de gratie: in functie de durata de creditare
- maximum 90 zile calendaristice, pentru creditele acordate pe termen scurt
- maximum 180 zile calendaristice, pentru creditele acordate pe termen mediu si lung
Varsta minima acceptata de Banca pentru contractarea creditului este de 18 ani.
Varsta maxima stabilita pentru rambursarea integrala a creditului este de 80 ani.
Tipuri de venituri acceptate: venituri nete cu caracter de permanenta (salarii, pensii, activitati agricole, activitati
independente, chirii, dividende, contracte de colaborare, drepturi intelectuale etc.)
Grad de indatorare: maximum 70%, in functie de durata de creditare si nivelul veniturilor totale certe cu caracter de

permanenta.
Garantii:
- ipoteca mobiliara asupra Depozitului colateral garantare "Prima noastra casa".
- ipoteca imobiliara de rang I pe toata durata garantiei, instituita in favoarea statului roman si a Bancii, proportional cu
procentul de garantare, asupra locuintei achizitionate.
- ipoteca mobiliara asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Banca, constituita in favoarea
statului roman si a Bancii, proportional cu procentul de garantare.
Rambursarea creditului:
- in rate lunare formate din rata de capital si dobanda
- rambursarea anticipata a creditului poate fi efectuata oricand, pana la scadenta finala a creditului, fara a se percepe
comision de rambursare anticipata.
Dobanda
LEI: variabila, 5,16% (ROBOR 3M + 1,9 p.p.)
Comisioane
Comision de analiza dosar: 0
Comision de rambursare anticipata: 0
Comision de administrare credit: 0
Comisioane datorate FNGCIMM:
- comision de gestiune: 0,49% pe an, platit anual la soldul garantiei (50% din valoarea finantarii)
- comision unic de analiza: 0,15%, in cazul emiterii unei Promisiuni de garantare
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26%, valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

CREDITE DE REFINANTARE
Refinantare cu asigurare de viata si somaj
Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Caracteristici

Fara avans
Posibilitatea de finantare a comisioanelor din credit
Perioada de gratie de pana la 12 luni
Posibilitatea utilizrii serviciului de Internet Banking pentru vizualizarea situatiei creditului (sold, dobanzi, rate), dar si
pentru operatiuni curente (plati, depozite)
La calculul venitului net se pot lua in calcul toate veniturile certe, cu caracter de permanenta pe toata durata de creditare,
ale familie
CEC Bank ofera gratuit Polita de asigurare de grup privind protectia creditelor in urmatoarele cazuri:
- deces din boala sau accident
- invaliditate permanenta totala ca urmare a unei boli sau accident
- somaj involuntar

Creditul de Refinantare cu asigurare de viata si somaj permite atat refinantarea integrala a creditelor aflate in derulare cat
si suplimentarea sumei acordate.
Destinatia creditului: atat refinantarea creditelor de consum, cat si a creditelor pentru investitii imobiliare.
Moneda: LEI
Valoarea creditului: max. 40.000 lei
Aport propriu: NU se solicita
Perioada de creditare:
- minimum 1 an, fara perioada de gratie
- maximum 5 ani, cu posibilitatea de a opta pentru o perioada de gratie de maximum 12 luni
Perioada de tragere: maximum 30 de zile calendaristice intr-o singura transa
Rambursarea creditului:
- in rate lunare cu scadente permise in orice zi intre 5 si 20 ale lunii
Varsta clientului la data rambursarii finale a creditului: maximum 70 ani
Tipuri de venituri acceptate de banca: venituri nete certe cu caracter de permanenta (salarii, pensii, activitati agricole,
activitati independente, chirii, dividende, contracte de colaborare, drepturi intelectuale etc.)
CEC Bank ofera gratuit Polita de asigurare de grup Groupama Asigurari privind urmatoarele riscuri:
- deces din boala sau accident
- invaliditate permanenta totala ca urmare a unei boli sau accident
- somaj involuntar
Extrasul din conditiile politei de asigurare este pus la dispozitia clientilor in orice unitate CEC Bank.
Dobanda
- variabila 8,16% (ROBOR 3M + 4,90 p.p.)
Comisioane
Comision de analiza dosar: 250 lei
Comision de administrare credit: 0,3%/luna din soldul creditului
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare, conform cotatiei afisate de B.N.R.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

Credite de refinantare garantate cu ipoteca imobiliara


Credite in lei

Refinantare garantat cu ipoteca imobiliara

Credite in valuta

Refinantare garantat cu ipoteca imobiliara

Refinantare garantat cu ipoteca imobiliara

Printeaza

Avantaje

Dobanda si Comisioane

Caracteristici

Marja fixa pe intreaga durata de creditare


Perioada de gratie avantajoasa
Nu este necesara constituirea de aport propriu
Valoarea maxima a creditului este stabilita in functie de capacitatea de rambursare a fiecarui client
In calculul venitului net se pot lua in calcul toate veniturile certe, cu caracter de permanenta ale familiei, pe toata durata
de creditare
Posibilitatea de finantare a comisioanelor din credit
Posibilitatea rambursarii anticipate
Posibilitatea obtinerii unei sume suplimentare fata de suma necesara refinantarii creditelor in derulare, pentru creditele
acordate pe termen scurt si mediu
Posibilitatea utilizarii serviciului de Internet Banking pentru vizualizarea situatiei creditului (sold, dobanzi, rate), dar si
pentru operatiuni curente (plati, depozite)
Beneficiarii: persoanele fizice cu varsta de peste 18 ani, care realizeaza venituri certe, cu caracter de permanenta pe toata
durata de creditare
Varsta maxima la data stabilita pentru rambursarea integrala a creditului: 75 ani, inclusiv
Destinatia creditului:
- refinantarea oricaror tipuri de credite aflate in derulare, indiferent de categoria creditelor refinantate (consum si/sau
investitii imobiliare), in cazul refinantarii creditelor acordate inainte de data de 31.10.2011
- refinantarea creditelor de investitii imobiliare aflate in derulare, in cazul refinantarii creditelor acordate dupa data de
31.10.2011
- refinantarea creditelor de consum aflate in derulare, in cazul refinantarii creditelor acordate dupa data de 31.10.2011
Moneda: LEI
Durata de creditare:
- max. 30 ani in cazul refinantarii creditelor acordate inainte de data de 31.10.2011, indiferent de categoria creditelor
refinantate (consum si/sau investitii imobiliare)
- max. 30 ani in cazul refinantarii exclusiv a creditelor de investitii imobiliare acordate dupa data de 31.10.2011
- max. 5 ani in cazul refinantarii creditelor de consum acordate dupa data de 31.10.2011
Perioada de gratie:
- max. 360 zile in cazul refinantarii creditelor acordate inainte de data de 31.10.2011, indiferent de categoria creditelor
refinantate (consum si/sau investitii imobiliare)
- max. 360 zile in cazul refinantarii exclusiv a creditelor de investitii imobiliare acordate dupa data de 31.10.2011
- max. 180 zile in cazul refinantarii creditelor de consum acordate dupa data de 31.10.2011
Valoarea maxima a creditului este stabilita in functie de capacitatea de rambursare a fiecarui client
Aport propriu: NU este obligatoriu
Garantii: ipoteci imobiliare asupra bunurilor imobile
Asigurarea impotriva riscurilor de calamitate a proprietatii ipotecare este obligatorie, fiind necesara anterior acordarii
creditului

Dobanda
- variabila pe toata durata de creditare: 6,26% (ROBOR 3M + 3,00 p.p.)
Comisioane
Comision de analiza dosar: 250 lei
Comision de rambursare anticipata: 0
Comision lunar de administrare credit: 0,05%
Comision unic pentru servicii prestate la cererea clientilor: 400 lei
Nivelul dobanzii ROBOR 3M se modifica trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie ale anului sau in
prima zi lucratoare imediat urmatoare zilei de intai a trimestrului, in cazul in care data de intai a trimestrului este zi
nelucratoare.
Nivelul dobanzii ROBOR 3M luat in calcul este in prezent de 3,26% valabil la data de 1 octombrie 2013.
Dobanzi credite (.pdf)
Comisioane credite (.pdf)
Exemple de calcul - Produse standard (.pdf)

CREDITE PERSOANE CU HANDICAP


Credite persoane cu handicap
In vederea protectiei si promovarii drepturilor persoanelor cu handicap, prin Legea 207/2009 Guvernul Romaniei stabileste
ca pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat care contracteaza un credit in scopul adaptarii locuintei conform
nevoilor individuale de acces sau achizitionarii unui autovehicul adaptat special pentru transportul persoanelor cu handicap
netransferabile, dependente de scaunul cu rotile dobanda se suporta din bugetul de stat.

Conditii specifice
Printeaza

Beneficiari

Pasii de urmat

Nivel si perioada creditare

Persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat


Familia/persoana care are in ingrijire cel putin un copil cu handicap grav sau accentuat
Nota: pentru a putea beneficia de credite a caror dobanda se suporta de la bugetul de stat este obligatorie plata fara
intarzirere a ratelor astfel incat sa rezulte calitatea de bun platnic.
Pentru adaptarea unei locuinte conform nevoilor individuale de acces, suma maxima a creditului de la CEC Bank nu poate
depasi 10.000 euro sau contravaloarea acesteia in lei, iar durata de creditare este de maximum 10 ani.
Pentru achizitionarea unui autovehicul adaptat special pentru transportul persoanelor cu handicap netransferabile,
dependente de scaunul cu rotile, atat suma maxima a creditului de la CEC Bank, cat si durata maxima de creditare trebuie
sa se incadreze in prevederile legislative privind protectia si promovarea persoanelor cu handicap, precum si in
caracteristicile creditului AUTO pe care Banca il acorda clientilor persoane fizice.
Obtinerea de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului judetene, respectiv locale, a unei adeverinte
privind acordul platii dobanzii
Adeverinta privind acordul platii dobanzii, impreuna cu documentele completate sunt depuse la o unitate CEC Bank
Banca demareaza analiza dosarului de credit
Evaluarea garantiilor (daca este cazul)

Emiterea deciziei de creditare


Semnarea contractului de credit si a contractelor de garantare (daca este cazul)
Asigurarea garantiilor
In urma acceptului de creditare din partea CEC Bank, directia va incheia un angajament de plata a dobanzii, pe baza
contractului de credit si a graficului de rambursare
Graficul de rambursare a creditului trebuie depus la directie de fiecare data cand acesta suporta modificari, directia
efectuand platile in baza ultimului grafic depus
In situatia in care beneficiarul creditului inregistreaza restante la rambursarea acestuia, dobanda aferenta creditului se
suporta de catre acesta.
Nota: CEC Bank nu isi asuma responsabilitatea pentru recuperarea de catre client, de la autoritatea competenta, a
sumelor lunare reprezentand dobanda aferenta creditului acordat.

Legislatie
Act de baza
Legea nr. 448/2006, republicata, privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Acte modificatoare
Hotararea Guvernului nr. 10/2008
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2008
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 118/2008
Hotararea Guvernului nr. 1665/2008
Legea nr. 207/2009
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2009
Legea nr. 359/2009
Legea nr. 360/2009
Hotararea Guvernului nr. 89/05.02.2010
Nota. Prin Hotararea Guvernului nr. 268/2007 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.
448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificarile si completarile ulterioare.

Credite
Indici de referinta
Valoarea indicilor de referinta publici utilizati in prezent in calculul dobanzii pentru creditele
destinate persoanelor fizice
Indici de referinta

1M
3M
6M
12M
(01.11.2013) (01.10.2013) (01.07.2013) (03.01.2013)

ROBOR

2,25%

3,26%

4,83%

6,29%

EURIBOR

0,13%

0,23%

0,34%

0,54%

LIBOR

0,17%

0,25%

0,41%

0,84%

Valoarea indicilor de referinta este valabila pentru urmatoarele intervale:


ROBOR 1M/ EURIBOR 1M/ LIBOR 1M: 01.11.2013 - 30.11.2013
ROBOR 3M/ EURIBOR 3M/ LIBOR 3M: 01.10.2013 - 31.12.2013
ROBOR 6M/ EURIBOR 6M/ LIBOR 6M: 01.07.2013 - 31.12.2013
ROBOR 12M/ EURIBOR 12M/ LIBOR 12M: 03.01.2013 - 31.12.2013

CARDURI DE DEBIT

Carduri
Pot fi utilizate in tara si in strainatate pentru plata de bunuri si servicii, precum si pentru obtinerea
de numerar.

Card de credit in lei sub sigla MasterCard


Printeaza

Avantaje

Informatii

Caracteristici

Incepand cu 08.10.2012 CEC Bank ofera dobanda introductiva pentru clientii noi persoane fizice care
acceseaza o limita de descoperire atasata unui card de debit si/sau o limita de credit atasata unui card de
credit. Pentru clientii care vor beneficia de limite de credit in lei prin card, rata dobanzii va fi ROBOR 3M + 0
p.p. (indice dobanda in lei + marja Bancii) pentru o perioada de 6 luni de la data activarii limitei.
Costuri minime de creditare
Dobanda de 14,68% pe an practicata de CEC Bank pentru credit card este una dintre cele mai reduse de pe piata
romaneasca (pentru tarifarea completa va rugam sa consultati informatiile puse la dispozitie in unitatile bancii sau pe siteul acesteia)
Acces permanent la linia de credit acordata de banca
CEC Bank va acorda o linie de credit, care va sta la dispozitie permanent, 24/24 ore, 7/7 zile, la care aveti acces din orice
locatie comerciala sau de eliberare numerar care afiseaza sigla MasterCard

Pana la 59 de zile calendaristice fara dobanda


Pentru platile efectuate la comercianti, beneficiati de o perioada de gratie de pana la 59 de zile calendaristice, in care nu
platiti dobanda la suma rambursata. In plus, comisionul pentru tranzactii la comercianti, in tara si in strainatate, este ZERO
Rambursare flexibila
In functie de banii pe care ii aveti la dispozitie, puteti decide sa rambursati lunar suma minima solicitata de banca sau orice
alta suma doriti, fiind acceptate si plati integrale, fara perceperea vreunui comision. Din momentul achitarii cel putin a
sumei minime lunare, aveti din nou acces la disponibilul neutilizat (restul sumei pe care CEC Bank v-o pune la dispozitie,
plus suma deja rambursata)
Parteneri pe viata
Puteti beneficia pe viata de linia de credit acordata de CEC Bank prin cardul de credit CEC MasterCard, cu conditia sa
achitati lunar cel putin suma minima solicitata de banca
Pana la patru carduri suplimentare atasate contului dumneavoastra
Puteti solicita CEC Bank sa emita pana la patru carduri suplimentare atasate contului dumneavoastra. Puteti stabili
plafoanele lunare de credit la care au acces cardurile suplimentare (cu incadrare in plafonul de credit al contului).
Schimbarea codului PIN
Reteaua de ATM-uri a CEC Bank va ofera posibilitatea sa alegeti/schimbati codul PIN.
Miniraport tranzactii card
Reteaua de ATM-uri a CEC Bank va ofera posibilitatea obtinerii unui miniraport tranzactii card, cuprinzand inregistrarile pe
contul atasat cardului din ultimele 30 zile, maximum 10 operatiuni.
Tranzactii securizate pe Internet
Odata ce va aflati in posesia cardului de credit CEC MasterCard, va puteti inrola gratuit in serviciul 3 D Secure oferit de CEC
Bank . Serviciul 3 D Secure consta intr-un sistem simplu de inrolare si obtinere de parole personale, care va vor permite sa
efectuati tranzactii pe Internet in conditii de securitate de inalt standard, garantate de catre organizatia MasterCard
Servicii Internet banking
Pe contul de card pot fi efectuate operatiuni prin serviciul Internet Banking al CEC Bank (vizualizare cont de card, extras de
cont pe ultima luna, transfer de sume din contul de card catre conturi din CEC Bank sau din alte banci)
Protectia contului dumneavoastra
Pentru protectia contului impotriva utilizarii neautorizate, CEC Bank a plafonat valoarea zilnica a tranzactiilor in numerar.
Daca plafoanele sunt prea reduse pentru dumneavoastra, puteti solicita gratuit majorarea acestora
Inrolare gratuita in Programul de recompense MasterCard CEC Bank
Credit card in lei pentru persoane fizice, care ofera acces la o linie de credit cu reinnoire dupa fiecare rambursare
Pana la 59 de zile calendaristice gratie la plata dobanzii, pentru tranzactii la comercianti
2,5% suma minima de plata din datoria fata de banca la sfarsitul fiecarui ciclu de tranzactionare
Cardul poate fi utilizat in tara si in strainatate 24/24 ore, 7/7 zile, pentru plata de bunuri si servicii, precum si pentru
obtinerea de numerar
Cardul poate fi utilizat pentru tranzactii comerciale securizate pe Internet, in regim 3 D Secure.
Pe contul de card pot fi efectuate operatiuni prin serviciul Internet Banking al CEC Bank (vizualizare cont de card, extras de
cont pe ultima luna, transfer de sume din contul de card catre conturi din CEC Bank sau din alte banci)
Pot fi utilizate pentru plata facturilor emise de diversi furnizori de utilitati la echipamentele ATM CEC Bank sau la ATM-urile
altor banci care ofera acest serviciu. Lista furnizorilor pentru plati facturi prin ATM CEC Bank se regaseste la sectiunea
Serviciu plata facturi utilitati prin ATM CEC Bank
Exemplu de calcul* - Cardul de credit MasterCard
Ipoteza:
- valoarea creditului se retrage integral, in numerar, la data acordarii
- nu a fost luata in calcul perioada de gratie, aceasta nefiind aplicabila in cazul retragerii creditului in numerar
- creditul se ramburseaza in 12 rate lunare egale
- nu se efectueaza nicio tragere pe parcursul celor 12 luni de rambursare
- DAE este calculat conform prevederilor legale in vigoare si cuprinde dobanda anuala aferenta plus comisioanele aplicabile
contului de card
Valoare credit: 20.000 lei
Perioada de creditare: 1 an

Rata lunara maxima: 1.803,93 lei


DAE: 18,22%
Valoarea totala platibila: 21.647,05
DAE cuprinde:
Dobanda variabila: ROBOR 3M + 11,42% = 14,68%
Comision de analiza dosar: 0
Comision emitere card: 0
Comision retragere numerar in reteaua proprie: 1% minimum 2 lei
Comision lunar de administrare cont card: 2,5 lei
*Exemplul prezentat este cu titlu informativ, acesta nefiind aplicabil in cazul in care se efectueaza noi trageri din contul de
card pe parcursul celor 12 luni, in limita plafonului de credit aprobat de banca si a rambursarilor lunare.
Documente necesare:
- cerere credit card
- copie dupa actul de identitate al solicitantului (BI/CI) si, dupa caz, al sotului/sotiei (in calitate de codebitor)
- documente care atesta realizarea de venituri certe de catre solicitant si/sau de catre sot/sotie daca este cazul (adeverinta
de salariu, alte documente doveditoare; in anumite cazuri banca poate solicita si copie dupa cartea de munca)
- factura de utilitati (lumina, gaze, Romtelecom, Orange, Vodafone etc.) sau orice alt document care atesta domiciliul
clientului trecut pe cartea de identitate
- acord consultare CRB pentru solicitant si codebitor, daca este cazul
- acord consultare Birou Credit pentru codebitor, unde este cazul
- declaratie conform normelor BNR in vigoare
Lista de taxare/comisionare
Adeverinta de salariu

Asigurari
CEC Bank ofera solutia rapida, convenabila si confortabila, diminuand timpul si costurile suportate de clientii sai, prin
incheierea politelor de asigurare direct la unitatile sale. Clientii trebuie doar sa aleaga produsele bancii insotite de polite de
asigurare oferite de una dintre societatile de asigurare partenere:
- Groupama Asigurari S.A.
- Generali Asigurari S.A.
- Omniasig VIG S.A.
- Asigurare Reasigurare ASTRA S.A.
- UNIQA Asigurari de viata
Politele de asigurare oferite de CEC Bank in colaborare cu partenerii sai acopera o gama larga de riscuri si sunt flexibile,
clientii avand posibilitatea de a opta pentru extinderea acoperirii, in functie de necesitatile acestora.
Banca intermediaza urmatoarele polite de asigurare:
- asigurari de viata
- asigurari de incendiu si alte calamitati
- asigurare obligatorie a locuintei (PAD)
- asigurari agricole
- asigurari destinate IMM-urilor
- asigurari de calatorie (detalii)
Bancassurance
CEC Bank a obtinut avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor ca Agent de Asigurare Subordonat

Economisire
CEC Bank propune cele mai eficiente solutii de economisire, adaptate fiecarui client in parte, asigurand valorificarea
economiilor personale prin instrumente de economisire moderne, flexibile, cu dobanzi avantajoase

Produse de economisire

Libretul de economii cu depozite la termen


Printeaza

Avantaje

Documente necesare

Dobanda

Caracteristici

De sumele depuse pe libretele de economii se poate dispune oricand si oriunde in reteaua CEC Bank din toata tara
Posibilitatea constituirii mai multor depozite pe acelasi libret
Se emite in regim nominal pentru persoane fizice majore si pentru minori, la toate unitatile CEC Bank
Se poate conditiona restituirea.
Se poate introduce clauza de imputernicire
Valoarea depunerii minime este de 100 lei
Termenul de constituire al depozitului este de 12 luni
Dobanda este fixa pe perioada de constituire a depozitului
Depozitul se poate reinnoi automat pe o perioada egala cu cea initiala, in aceleasi conditii in care a fost constituit,
La implinirea fiecarui termen scadent, dobanda se capitalizeaza
Documente necesare-Act in original
Dobanda anuala de 3,90%

Lista produselor de economisire tip libret retrase din oferta CEC Bank si dobanzile practicate
LEI
Produse de economisire

Dobanda Scadenta/Termen

LIBRETE DE ECONOMII
Librete de economii cu depuneri pe termen 0,00%

12 luni

Librete de economii cu depozite la termen

12 luni

0,00%

Informatii privind garantarea depozitelor


Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (Fondul) garanteaza depozitele in orice moneda, la o institutie de
credit participanta, cu exceptia depozitelor care se incadreaza in categoriile de depozite prevazute in Lista depozitelor
negarantate.
De asemenea, sunt acoperite sumele aflate pe numele unei persoane fizice sau juridice la institutia de credit sub forma de
certificat de depozit nominativ, cont curent, cont de economii, cont de card, cont comun, obligatiuni si alte produse
similare.
CEC BANK S.A. este participanta la Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar si ca atare depozitele constituite
la aceasta institutie de credit sunt garantate in conditiile si limitele prevazute de lege.
In situatia constituirii de depozite de catre persoane juridice, reprezentantii legali ai acestora trebuie sa prezinte institutiei

de credit informatii relevante privind incadrarea persoanei juridice respective in categoria microintreprinderilor sau a
intreprinderilor mici si mijlocii, in conformitate cu prevederile legale aplicabile.
In cazul in care depozitele constituite la o institutie de credit devin indisponibile, Fondul asigura plata compensatiilor, in
limita plafonului de garantare. Plafonul de garantare per deponent garantat persoana fizica sau persoana juridica - si per
institutie de credit este stabilit la echivalentul in lei al sumei de 100.000 euro.
In situatia in care depozitele devin indisponibile, Fondul are obligatia de a stabili data inceperii platii compensatiilor, durata
efectuarii platilor si modalitatea de plata a compensatiilor si asigura publicarea in cel mai scurt timp a acestor informatii pe
website-ul Fondului si in cel putin doua ziare de circulatie nationala, in 30 de zile calendaristice, termen care, de la data de
31 decembrie 2010, se reduce la 10 zile lucratoare.
Obligatia de a publica aceste informatii revine si institutiei de credit ale carei depozite au devenit indisponibile, precum si
institutiei de credit ce a fost mandatata pentru efectuarea platii compensatiilor.
Nivelul compensatiei per deponent se determina prin deducerea din suma tuturor depozitelor garantate detinute de
deponentul garantat la institutia de credit respectiva, la data la care depozitele au devenit indisponibile, a valorii totale a
creantelor exigibile ale acesteia asupra respectivului deponent.
Echivalentul in lei al plafonului de garantare si al sumelor in valuta care se iau in considerare la determinarea
compensatiilor se calculeaza prin utilizarea cursurilor de schimb valutar, comunicate de Banca Nationala a Romaniei in data
la care depozitele au devenit indisponibile iar pentru celelalte valute se ia in considerare ultimul curs de schimb practicat de
institutia de credit in cauza.
Plata compensatiilor in cazul indisponibilizarii depozitelor se efectueaza prin intermediul uneia sau mai multor institutii de
credit mandatate in acest sens iar termenul pentru inceperea platii compensatiilor nu poate depasi 20 zile lucratoare de la
data cand depoztele devin indisponibile.
Deponentii garantati sunt exceptati de la aplicarea oricaror comisioane, taxe ori impozite pentru compensatiile primite.
Deponentii garantati care au nemultumiri legate de compensatii pot sesiza Fondul, in scris, pentru solutionarea situatiei lor.
Fondul este obligat sa raspunda acestor sesizari in termen de 5 zile lucratoare de la data primirii lor.
Lista depozitelor negarantate
1. Depozitele, altele decat cele care se incadreaza in prevederile art. 7 alin. (3) ale O.G. nr. 39/1996, republicata, cu
modificarile si completarile ulterioare, ale unei institutii de credit facute in nume si cont propriu;
2. Instrumente care se incadreaza in definitia fondurilor proprii, conform reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei
privind fondurile proprii ale institutiilor de credit;
3. Depozite ale institutiilor financiare, asa cum sunt acestea definite in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006
privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu
modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia institutiilor financiare nebancare din categoria caselor de ajutor reciproc;
4. Depozite ale asiguratorilor si reasiguratorilor si ale intermediarilor in asigurari, asa cum sunt acestia definiti in legislatia
privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor;
5. Depozite ale autoritatilor publice centrale, locale si regionale;
6. Depozite ale organismelor de plasament colectiv, asa cum sunt acestea definite de legislatia pietei de capital;
7. Depozite ale fondurilor de pensii;
8. Depozitele constituite la institutia de credit apartinand, dupa caz, administratorilor acesteia, directorilor, membrilor
consiliului de supraveghere, auditorilor, actionarilor semnificativi ai institutiei de credit in cauza;
9. Depozitele deponentilor cu statut similar celor de la pct. 8 in cadrul altor societati din grupul institutiei de credit;
10. Depozitele membrilor familiilor persoanelor fizice mentionate la pct. 8 si 9, respectiv sot/sotie, si rudele si afinii de
gradul intai, precum si ale tertelor persoane care actioneaza in numele deponentilor mentionati la pct. 8 si 9;
11. Depozitele la institutia de credit ale companiilor din grupul din care face parte institutia de credit;
12. Depozitele nenominative;
13. Valori mobiliare de natura datoriei emise de institutia de credit, precum si obligatii care izvorasc din acceptari proprii si
bilete la ordin;
14. Depozitele intreprinderilor, persoane juridice, care nu intra in categoria microintreprinderilor si a intreprinderilor mici si
mijlocii, in conformitate cu prevederile legale in vigoare aplicabile.
Pentru mai multe detalii:
Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar
str. Negru Voda nr.3, corp A3, et.2, sector 3, Bucuresti, cod 030774

telefon: 031.423.28.04, 031.423.28.05; fax: 031.423.28.00


www.fgdb.ro; office@fgdb.ro

Curs valutar
Valuta Cumparare Vanzare
GBP

5.2400

5.4000

EUR

4.3900

4.4700

USD

3.2000

3.3200

CHF

3.5100

3.6700

Depozitul la termen cu rata fixa a dobanzii


Printeaza

Avantaje

Documente necesare

Dobanda

Caracteristici

Rata anuala a dobanzii este fixa pe perioada de constituire a depozitului


La scadenta, depozitul se poate prelungi automat pe o perioada egala cu cea prevazuta in contract pana la lichidarea
acestuia, in conditiile de dobanda din ziua prelungirii
De sumele depuse in depozitele la termen cu rata fixa a dobanzii se poate dispune oricand la oricare unitate CEC Bank
Posibilitatea efectuarii operatiunilor (constituire si lichidare) prin intermediul serviciului de INTERNET BANKING, 7 zile din
7, 24 ore din 24
Nu se percepe comision de retragere numerar in ziua de scadenta
Se emite in regim nominal pentru persoanele fizice majore/minore
Se poate introduce clauza de imputernicire
Valoarea depozitului este de minim 300 LEI/200 EUR/200 USD. Pentru termen de constituire de 7 zile, valoarea depozitului
este de minim 3.000 LEI/1.000 EUR/1.000 USD.
Termen de constituire: 7 zile, 1 luna, 3 luni, 6 luni, 9 luni, 12 luni pentru LEI, EUR si USD
Dobanda este fixa pe perioada de constituire a depozitului
La scadenta, dobanda cuvenita la suma constituita in depozit se capitalizeaza sau se vireaza in contul curent, conform
optiunii clientului

Act de identitate in original

LEI
Termen
7 zile
1 luna
3 luni
6 luni
9 luni
12 luni

Dobanda standard
1,00%
3,30%
3,50%
3,65%
3,90%
3,90%

Dobanda speciala*
1,25%
3,55%
3,75%
3,90%
4,15%
4,15%

Dobanda standard
0,50%
1,60%
1,75%
2,00%
2,00%
2,25%

Dobanda speciala*
0,65%
1,75%
1,90%
2,15%
2,15%
2,40%

EUR
Termen
7 zile
1 luna
3 luni
6 luni
9 luni
12 luni

*Dobanda valabila in cazul clientilor pensionari care isi incaseaza pensia prin cont de card sau care isi activeaza serviciul de
transfer automat din cont curent in cont de card precum si in cazul clientilor persoane fizice care isi incaseaza drepturi
salariale prin cont de card deschis la CEC Bank (pe baza de conventie).
USD
Termen
7 zile
1 luna
3 luni
6 luni
9 luni
12 luni

Dobanda standard
0,75%
1,00%
1,50%
1,50%
1,75%
1,75%

Lista produselor de economisire tip depozit retrase din oferta CEC Bank si dobanzile practicate

Depozitul la termen cu depuneri ulterioare


Printeaza

Avantaje

Documente necesare

Dobanda

Caracteristici

Rata anuala a dobanzii este fixa pe perioada de constituire a depozitului


Pe toata durata de constituire a depozitului sunt permise depuneri ulterioare in limita unei sume minime
La scadenta, depozitul se poate prelungi automat pe o perioada egala cu cea prevazuta in contract pana la lichidarea
acestuia, in conditiile de dobanda din ziua prelungirii
De sumele depuse in depozitele la termen cu depuneri ulterioare se poate dispune oricand la oricare unitate CEC Bank
Nu se percepe comision de retragere numerar in ziua de scadenta
Se emite in regim nominal pentru persoanele fizice majore/minore
Se poate introduce clauza de imputernicire
Valoarea depozitului la constituire este de minim 500 LEI/200 EUR. Pentru depunerile ulterioare, suma minima este de 100
LEI/50 EUR.

Termen de constituire: 6 luni, 12 luni pentru LEI si EUR


Dobanda este fixa pe perioada de constituire a depozitului
La scadenta, dobanda cuvenita la suma constituita in depozit se capitalizeaza sau se vireaza in contul curent, conform
optiunii clientului
Act de identitate in original
LEI
Termen
6 luni
12 luni

Dobanda standard
3,65%
3,90%

Dobanda speciala*
3,90%
4,15%

Dobanda standard
2,00%
2,25%

Dobanda speciala*
2,15%
2,40%

EUR
Termen
6 luni
12 luni

*Dobanda valabila in cazul clientilor pensionari care isi incaseaza pensia prin cont de card sau care isi activeaza serviciul de
transfer automat din cont curent in cont de card precum si in cazul clientilor persoane fizice care isi incaseaza drepturi
salariale prin cont de card deschis la CEC Bank (pe baza de conventie).
Lista produselor de economisire tip depozit retrase din oferta CEC Bank si dobanzile practicate

Produse de economisire
Lista produselor de economisire tip depozit retrase din oferta CEC Bank si dobanzile practicate
LEI
Produse de economisire

Dobanda Scadenta/Termen

CERTIFICATE/CARNETE
Obligatiuni CEC

0,00%

Certificate de depozit

1 luna

Certificate de depozit cu discount

3 luni

Certificate de economii

0,00%

12 luni

Certificate de depunere cu plata dobanzii la 3 luni 0,00%

36 luni

Certificate de depunere cu plata dobanzii la 6 luni 0,00%

60 luni

Carnete de depunere cu plata lunara a dobanzii*


* - dupa scadenta se bonifica dobanda la vedere

0,00%

24 luni

Depozit aniversar 24 noiembrie

1 luna

Depozit la termen pe 2 luni

2 luni

Depozit la termen Adolescent

0,00%

3 luni

DEPOZITE

Depozit la termen Tineret

0,00%

3 luni

Depozit cu prima la dobanda

0,00%

1 luna

0,00%

3 luni

1 luna

2 luni

0,00%

7 zile

0,00%

1 luna

0,00%

3 luni

0,00%

6 luni

0,00%

9 luni

0,00%

12 luni

Depozit la termen cu rata fixa a dobanzii


30 zile cu capitalizare

0,00%

1 luna

Depozit la termen cu rata fixa a dobanzii


90 zile cu capitalizare

0,00%

3 luni

Depozit la termen cu depuneri ulterioare

0,00%

3 luni

Depozit la termen cu dobanda capitalizata

Depozit la termen cu rata variabila a dobanzii

VALUTA
Produse de economisire

Dobanda Scadenta/Termen

DEPOZITE
Depozit la termen cu rata variabila a dobanzii in EURO 0,00%

Depozit la termen cu rata variabila a dobanzii in USD

7 zile

0,00%

1 luna

0,00%

3 luni

0,00%

6 luni

0,00%

9 luni

0,00%

12 luni

0,00%

7 zile

0,00%

1 luna

0,00%

3 luni

Depozit la termen cu depuneri ulterioare in EURO

0,00%

6 luni

0,00%

9 luni

0,00%

12 luni

0,00%

3 luni

Depozitul pentru copii


Printeaza

Avantaje

Documente necesare

Dobanda

Caracteristici

Rata anuala a dobanzii este fixa pe perioada de constituire a depozitului.


La scadenta, depozitul se prelungeste automat pe o perioada egala cu cea pentru care a fost constituit initial, in conditiile
de dobanda din ziua prelungirii.
Posibilitatea efectuarii de depuneri ulterioare si retrageri partiale, prin transferul acestora din/in contul curent al titularului.
Depozitul se poate constitui pentru persoane fizice minore de catre parinte/parinti/reprezentant legal.
Depozitul va fi constituit/lichidat prin transfer din/in contul curent al titularului.
Valoarea depozitului la constituire este de min. 500 lei/200 euro. Pentru depunerile ulterioare suma minima este de 100
lei/50 euro.
Termen de constituire: 12 luni
Dobanda se calculeaza la soldul zilnic si se capitalizeaza anual, adaugandu-se la soldul depozitului.
Sumele depuse sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar.
Actul de identitate al parintelui/parintilor/reprezentantului legal
Certificatul de nastere/actul de identitate al titularului minor
Documente care atesta calitatea de reprezentant legal, in cazul tutorelui/curatorului special
LEI
Termen/Dobanda
12 luni - 4,15%
EUR
Termen/Dobanda
12 luni - 2,50%

Depozitul pe termen lung


Printeaza

Avantaje

Documente necesare

Dobanda

Caracteristici

Rata anuala a dobanzii este variabila, fiind actualizata semestrial in functie de rata dobanzii de politica monetara a BNR la
datele de 01 iulie si 01 ianuarie ale fiecarui an (sau in ziua lucratoare bancara imediat urmatoare).
De sumele depuse in depozitele pe termen lung se poate dispune oricand la oricare unitate CEC Bank.
Posibilitatea efectuarii operatiunilor (constituire si lichidare) prin intermediul Serviciului Internet Banking, 7 zile din 7, 24
ore din 24.
Nu se percepe comision de retragere numerar in ziua de scadenta.
Se emite in regim nominal pentru persoane fizice majore/minore.
Se poate introduce clauza de imputernicire.
Valoarea depozitului este de minim 500 lei.
Termen de constituire: 18 luni, 24 luni, 30 luni, 36 luni.
Dobanda este variabila, fiind actualizata semestrial:
- pentru termenele de constituire de 18 si 24 luni - rata dobanzii de politica monetara a BNR + 0,20 p.p.
- pentru termenele de constituire de 30 si 36 luni - rata dobanzii de politica monetara a BNR + 0,40 p.p.
La scadenta, suma depozitului si dobanda cuvenita se vireaza in contul curent.
Act de identitate in original
LEI
Termen/Dobanda*
18 luni - 4,70%
24 luni - 4,70%
30 luni - 4,90%
36 luni - 4,90%
*Nivelul anual al ratei dobanzii de politica monetara a BNR este de 4,50% (06.08.2013).

https://www.cec.ro/home/persoane-fizice/alte-servicii/sume-spre-consemnare.aspx

S-ar putea să vă placă și