RROMII

Numarul estimat al rromilor din Romania este de 409.723, ceea ce reprezinta 1,8% din populatia tarii. Cei
mai multi rromi se intilnesc in judetul Mures, in Bucuresti dar si in Bihor, Sibiu, Dolj, Cluj, Brasov etc.

Scurt istoric
Prima atestare documentara a existentei unor comunitati de rromi este din anul 1068, din vremea Imperiului
Bizantin. Rromii au fost denumiti in diferite feluri de popoarele cu care au intrat in contact: "arami"
(armean, pagin), "faraontseg" (gloata), "bohemien" (din Boemia), "tartares" (tatar), "gypsy" (egiptean),
"saracin" (arab), "athinganoi" (tigan).
Despre locul de origine al rromilor exista mai multe teorii. Unii specialisti (romanologi) considera ca acestia
ar proveni din Egipt, in timp ce altii avanseaza ipoteza nord-vestului Indiei, in provincia Punjab. Este sigur
insa ca migratia rromilor catre Europa - alaturi de alte grupuri etnice orientale - s-a facut treptat cu opriri
prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Tara Romaneasca, Moldova, Transilvania, dar si in vestul continentului.
Etnonimul "rrom" (din grecescul "rhomaios", denominatie pentru locuitorii Imperiului Roman, iar dupa
crestinare, pina la prabusirea Imperiului, pentru crestinii Bizantului), alaturi de "sinto" (rromii din spatiul
germanic) si "kalo" (rromii din spatiul hispanic) defineste o comunitate etnica transfrontaliera, cu limba si
cultura distincta. In ultimii ani, in majoritatea tarilor lumii organizatiile etnice au reusit sa impuna
denumirea de "rom", lucru acceptat si de autoritatile respectivelor state. In Romania, dupa ce Ministerul
Afacerilor Externe a inaintat un Memorandum catre Guvern solicitind ca in evidentele oficiale sa se
foloseasca termenul de tigan si nu de rrom, evitindu-se astfel posibila identificare a romanilor cu membrii
acestei etnii, organizatiile rromilor au protestat si s-a convenit asupra formulei "rrom".
De la intemeierea Tarilor Romane la Dezrobire
Studiile romanesti despre rromi lipsesc cu desavirsire pina la 1837, cind Universitatea din Berlin ii solicita
lui Mihail Kogalniceanu o lucrare in domeniu, care avea sa aiba o stralucita cariera interna desi, in fapt, era
doar o compilatie din autori straini. Uneori, lapidar, sursele confirma absenta preocuparii elitei romanesti
fata de destinul robilor. "De unde si cind a venit acest neam in Moldova? Nu stiu nici ei insisi si nici nu se
gaseste nimic despre dinsii in cronicile noastre (...). Tiganii sint imprastiati ici si colo in toata Moldova si nu
afli boier care sa nu aiba in stapinirea sa citeva salase de-ale lor", spune Dimitrie Cantemir in "Descrierea
Moldovei".

Asiduu cercetati in Europa, incepind cu George Borow (1521), despre rromii din Romania exista totusi
numeroase surse documentare, dar in consemnari ale calatorilor straini. In schimb, ei sint atestati, sub aspect
juridic si social, doar ca robi domnesti, manastiresti sau boieresti, inca din primele documente ale
cancelariilor Tarile Romane (3 octombrie 1385). Timp de citeva secole, rromii vor suporta un tratament
similar cu institutia sclaviei din Imperiul Bizantin. Istoricul C. Giurescu arata, in studiul sau "Despre
rumani", ca intre robie si rumanie sau vecinatate era o mare deosebire: "Ele nu numai ca nu s-au confundat
niciodata, dar nici macar nu s-au atins. Erau doua stari cu totul deosebite. Fata de rob, rumanul sau vecinul
era socotit ca om liber". Casatoriile mixte erau interzise - "Intre oameni liberi si robi nu se incheie casatorie"
(Codul Calimach, Cap.II) -, desi documentele de epoca semnaleaza si astfel de cazuri.
Organizati in salase conduse de juzi tiganesti (jiudeci, cnezi, vatamani), grupati pe tinuturi, coordonati de
"bulucbasi", subordonati hatmanului sau vornicului de tigani, dupa legile tarii - "Tiganul este o persoana ce
atarna de altul cu averea si familia sa" - Regulamentul Organic, cap. II -, rromii erau considerati in sfera
bunurilor nemiscatoare, schimbati, vinduti ori daruiti, servind si ca unitate de schimb. Se putea vinde chiar o
"jumatate" de rob, adica jumatate din numarul copiilor care i s-ar fi cuvenit unuia dintre soti.
Vinzarea de robi ajunsese sa se faca pe o scara atit de intinsa incit, in prima jumatate a secolului al XIX-lea,
robii erau ingrasati, deoarece, fiind vinduti cu cintarul, valoarea lor depindea de greutatea pe care o aveau.
Ocaua de carne de rob se vindea cu doi galbeni, roaba (femeia) era platita mai putin cu o treime decit
barbatul, iar copiii nevirstnici pe cate jumatate de pret. Chiar si sugarii se vindeau cu cintarul. Cei mai putin
pretuiti erau "tiganii batrini si sterpi". Presiunea abolitionismului occidental si colapsul precipitat al
sistemului feudal aveau sa determine si in Romania moderna abolirea "sclaviei tiganilor": In Moldova, la
1844 - robii domnesti si manastiresti; la 1855 - robii boieresti; in Muntenia, la 1847 - robii domnesti si
minastiresti, la 1856 - robii boieresti.
De la Dezrobire la Holocaust
Chiar daca robia a fost desfiintata, programul reformist al pasoptistilor si al guvernelor care au urmat nu au
cuprins si problema emanciparii/integrarii sociale a rromilor. Daca, in timp, statusul taranului roman a fost
imbunatatit sistematic, acestia nemaifiind doar o "mina de lucru", pentru rromi, dupa Dezrobirea juridica din
1856, absenta unei elite si a resurselor care sa impuna reprezentarea intereselor lor au dus la o revenire la
situatia anterioara. Pentru a supravietui, cei mai multi rromi au fost constrinsi sa se separe de majoritate si sa
dezvolte o "cultura a saraciei" (in care identitatea etnica era/este o oportunitate pentru exploatarea unor
resurse marginale) si o "cultura a rusinii", dominata de existenta unui stigmat individual si colectiv, derapaj
existential etc.
Marginalizarea si excluderea sociala a rromilor au creat, in timp, un important decalaj socio-cultural intre
populatia majoritara si comunitatea rromilor. Incercari de organizare s-au facut in perioada de dupa
Dezrobire, incercindu-se structurarea pe bresle, dar industrializarea inceputului de secol XX a facut inutil
acest demers. In 1919, doleantele rromilor catre statul roman erau: "De asemeni, ne rugam ca de aici inainte,
in toate actele oficiale romanesti sa nu se mai foloseasca pentru noi si urmatorii nostri numirea (porecla) ca
batjocura tigan ci aceasta, daca nu se sterge cu totul chiar din uzul oficial, sa se circumscrie cu o alta
denumire care se va afla de corespunzatoare". Rromii mai cereau sa fie improprietariti, drept la educatie si
sa fie considerati "egali in drepturi si in datorii cu ceilalti romani din Romania Mare".
In perioada interbelica se constata o oarecare imbunatatire a situatiei rromilor, indeosebi intre 1934 si 1939
cind, cu concursul si sub patronajul unor institutii si personalitati ale vremii, Societatea Generala a Romilor
a editat reviste proprii, carti, a avut 784.793 cotizanti si, in general, a militat pentru drepturile etniei.
Societatea se va autodizolva in 1948.

Holocaustul
Deceniul al patrulea al secolului trecut avea sa fie insa cumplit pentru foarte multi rromi. In noiembrie 1940,
Ministerul de Interne, la recomandarea Ministerului Sanatatii, interzisese rromilor "nomazi" deplasarea, pe
motivul ca transmit tifos. Anul urmator, un recensamint secret recenza 208.700 de rromi, despre care se
spunea ca ar contamina "rasa romaneasca". Un decret regal din 1942 trasa liniile spolierii si desemna
criteriile de deportare pentru rromi. S-a inceput prin confiscarea bunurilor, prin Centrul national de
romanizare. Apoi s-au rationalizat alimentele iar rromii "amorali" au fost expediati la munci publice in
Transnistria. Rromii "nomazi" au fost primii atinsi de persecutii. Presedintele Consiliului de Ministri a
ordonat deportarea lor in Transnistria, pe satre. O alta categorie, "semi-nomazii", au fost si ei selectati pentru
deportare. La 11 august, inspectorul general scria ministrului de interne ca deportarea rromilor nomazi,
decretata la 1 mai, era aproape terminata, prin faptul ca 84% dintre ei ajunsesera in Transnistria. Au urmat
rromii "sedentari". Unul din criteriile de deportare era absenta bunurilor, dar proprietatea unui teren sau a
unei case nu i-a putut dispensa pe multi de deportare.
Evacuarea a inceput la 12 septembrie 1942. Un comandant insotea fiecare tren, iar garzile primisera
instructiuni sa traga in caz de nevoie. Au fost pregatite noua trenuri pentru a-i transporta, din diferite regiuni.
Nu s-a permis decit un bagaj de mina. Ceea ce raminea in urma, era confiscat. In opt zile, 30.176 de rromi
sedentari au fost plasati in Transnistria. Alti 18.260 de rromi "mai putin periculosi", recenzati pentru
urmatorul transport, ar fi trebuit sa soseasca in primavara anului 1943, dar, neasteptata inaintare a frontului a
zadarnicit acest plan. Sosirea "sedentarilor" a amplificat dezastrul. La 25 noiembrie 1942, 309 rromi
decedasera. Decesul prin inanitie nu era rar, distributia alimentara fiind insuficienta. Tifosul i-a atins pe mii
dintre deportati. In timpul iernii 1942 - 1943, 3-4.000 de rromi au murit de tifos. Unii au murit de frig, fiind
sarac imbracati sau goi. Altii, aici datele sint inca contradictorii, au fost impuscati. Comisia romana pentru
victimele Holocaustului a estimat ca circa 36.000 rromi ar fi murit in Transnistria, dar alte estimari propun o
cifra cu mult mai mare.
Perioada comunista
Pina prin anii `60, egalitarismul perioadei comuniste a permis rromilor reprezentari identitare minimale
(muzica in limba rromani, carti etc.), un relativ acces egal la resurse si servicii sociale, fapt care a dus la o
imbunatatire semnificativa a statusului lor socio-economic. Mobilitatea sociala a creat premisele constituirii
unei elite care, pe de o parte era integrata culturii majoritare, pe de alta parte reprezenta, tacit, modele de
referinta pentru etnia de apartenenta. Simultan cu aceasta, in perioada 1950 - 1970, pentru "deviationistii" de
la conformismul social impus, au continuat masurile de sedentarizare fortata, interzicere a nomadismului si
a practicarii meseriilor itinerante.
In anii `80, programul national al PCR "Integrarea tiganilor", derulat prin Ministerul de Interne, viza doar
infractionalitatea acestora si un recensamint neoficial "preventiv". Dupa aceasta perioada, intr-un cadru
general al politicilor fata de minoritati ("indiferent de nationalitate"), minoritatea rromilor dispare chiar si ca
entitate subinteleasa. Pentru a accede la un status superior, singura cale redevine mobilitatea sociala
individuala ("naturalizarea"), prin renuntarea la identitatea etnica, ceea ce a determinat o diminuare a
alteritatii si o accentuare a prejudecatilor rasiale. Din punct de vedere cultural si social, rromii erau
considerati o "subcultura" parazitara, un grup social marginal.
Dupa colapsul economic din anii `80, excluderea rromilor de pe piata muncii s-a generalizat. Excluderii si
prejudecatilor rasiale ale institutiilor si comunitatilor locale le erau opuse forme de "nesupunere civica"
(abandonarea responsabilitatii civice, disociabilitate etc.), fapt care a adincit ruptura dintre populatia
majoritara si rromi, a dus la proliferarea manifestarilor rasiale.

Situatia dupa 1990

La scurta vreme dupa rasturnarea regimului comunist, rromii au fost recunoscuti ca minoritate nationala.
Desi acest lucru a presupus cistigarea unor drepturi politice si civile, deteriorarea situatiei economice si
sociale a rromilor a continuat. Acest lucru s-a datorat atit neglijarii institutionalizate cit si, in unele situatii,
unei legislatii discriminatorii (Legea Fondului Funciar, Legea Ajutorului Social, Legea Invatamintului etc.)
sau interventionismului institutiilor statului in procesul de cristalizare a miscarii rromilor.
Diferitele comunitati de rromi (circa 40 existente) au infiintat numeroase formatiuni politice si organizatii
civice, dintre care amintim: Partida Romilor, Federatia Conventia Cadru a Rromilor, Federatia Etnica a
Rromilor, Partidul Democrat al Rromilor, Lautarilor si Rudarilor din Romania, Partidul Democrat Crestin al
Romilor din Romania, Alianta pentru Unitatea Rromilor, Asociatia Studentilor Rromi, Centrul pentru
Interventii si Studii- Romani Criss, Centrul de Politici Publice Aven Amentza, Astra-Satra, Agentia de
Dezvoltare Impreuna, Asociatia Femeilor Rrome din Romania, Fundatia Phoenix, Comunitatea Etniei
Rromilor din Romania, fundatia Ion Budai Deleanu, Fundatia Social Culturala a Rromilor "Ion Cioaba" etc.
La 25 aprilie 2000, Guvernul roman aproba o Strategie nationala de imbunatatire a situatiei rromilor, un
program pe 10 ani care isi propune ridicarea nivelului social si economic al rromilor si integrarea lor in
societate.
Asupra numarului exact al rromilor exista inca numaroase discutii. Ultimul recensamint, din 1992,
consemneaza existenta a 409 723 persoane apartinind acestei etnii, in schimb, organizatiile de romi
avanseaza chiar cifra de 1,5 - 2 milioane.
Rromii au inceput sa se organizeze si la nivel international, adoptindu-se un steag ca simbol al unitatii
etnice. Steagul este format din doua benzi longitudinale, verde si albastru, si in centru o roata cu spite rosii.
Verdele simbolizeaza pamintul mama, albastrul este cerul - tata si Dumnezeu - iar roata simbolul
peregrinarii milenare a acestui popor.