Catullus o iubeste pe Clodia, care recurge, se pare, nu o data la un santaj

sentimental si chiar erotic al poetului. Ea e iubita care apare in poemele lui cu

numele de Lesbia, nume dat dupa numele insulei unde a trait poeta Sappho.
Catullus traduce chiar o oda scrisa de Sappho, care pare sa fi propovaduit o
kama in arealul elin. S-au pastrat 116 poeme, majoritatea dedicate. Autor
pasional, delicat si perspicace,pe care insa mereu il vom gasi firesc in felul de
poezie pe care il face.
Strigatul din poemele dedicate Lesbiei care l-a parasit este o provocare
manifesta, care invita prietenii, alti iubiti de-ai Lesbiei, sotul ei si, desigur,
cititorul intr-un scandal amoros. Majoritatea poemelor au un inalt continut erotic,
pentru ca iubirea catulliana este, in primul rind, o placere, o delectare erotica,
care ar fi transpusa cu exactitate de acel kama indian ce desemneaza: dorinta,
simpatia, dragostea. Acest tip de lirica este in stare sa rastoarne multe idei
preconcepute existente inca in plina postmodernitate, cu privire la erotica
umana. Victima a iubirii, Catullus exclama odi et amo, urasc si iubesc; este
cazul unui eu liric discontinuu scindat intre dragoste si ura, este un tip de
autodeconstructie poetica, de existenta a unor semnificatii antinomice.
Timpul si dragostea sunt cele doua coloane ce strabat marea literatura, in
jurul carora graviteaza viata umana: ca in sonetele lui Vasile Voiculescu, viata
este limitata de timp, dar dragostea poate spori numarul de ani. Una celeilalte
se opun, dragostea poate "eterniza" timpul ce este doar"circulabil,reversibil si
recuperabil";iubirea implinita poate regenera viata apusa si se poate "inalta"
deasupra realitatii profane si poate recupera starea de imperfectiune si de
atemporalitate.
Sonetul XVII(13) al lui Vasile Voiculescu este o expresie a sentimentului
iubirii. Avandu-si izvorul in prietenie, iubirea "inalta si-adanca' (epitete),
"navalnica simtire' (metafora), cantata de autor in acest sonet, devine
transfigurare: "Se prefacu deodata coliba in palat, / Iar casnicele scule, in zane
ca-n magie'. Simbol al existentei trupesti si pamantesti, imagine a fragilitatii si
singu-ratatii, coliba sufletului se transforma intr-un palat, simbol al maretiei si
misterului.
Mihai Eminescu a perceput iubirea ca un sentiment intemeietor, ca un mit
fundamental al poeziei orale si culte.
Izvorte din sensibilitatea pur,
excepional a poetului din melancolialui structural i deopotriv din nepotolita
lui sete de via, de perfeciune, de absolut, iubirea i dragostea de natur se
ngemneaz n poezia lui Eminescu, constituind o tem unitar.
La Eminescu, iubirea i natura nu formeaz ceea ce numim un capitol
aparte, nu seizoleaz tematic, ci se constituie ca urmare a unei atitudini, a unui
tonus fundamental, carelumineaz i tulbur deodat, cele dou sentimente,
convertindu-se ntr-o stare sau o forcosmic care urmrete, hotrte i
mplinete destinul fiinei umane.
Contopite indisolubil n poezia lui Eminescu, iubirea i natura nu constituie
pentru poetulnostru o tem de mprumut din romantica francez sau german,

nici nu au semnificaia unorsentimente zadarnice de care omul trebuie s se

elibereze ci dimpotriv, iubirea i natura sunt pentru Eminescu, omul i
creatorul, formele fundamentale de manifestare apersonalitii sale de excepie,
sunt fenomenele care l nsufleesc, l entuziasmeaz i-lproiecteaz n
eternitate.
Din punctul meu de vedere cei trei poei se aseamn, deoarece ambii
exprim inpoeziile lor dorina patima de a fi alturi de persoana iubita, ca
iubirea s se implineasc.Sunt capabili de orice pentru a reui acest lucru,
pentru a se cstori si a cldi o viaa alturide fiina iubit. Iubirea este un
sentiment frumos si pur, deosebit de important indesfurarea normala a unei
viei.