Sunteți pe pagina 1din 4

Moara cu noroc

Ioan Slavici
Ioan Slavici este un scriitor al secolului al XlX-lea care face parte din EPOCA
MARILOR CLASICI, alaturi de Mihai Eminescu (poetul), Ion Creanga (povestitorul),
Ion Luca Caragiale (Dramaturgul). Din punct de vedere al curentului literar, opera
lui Ioan Slavici se incadreaza in realismul psihologic, el debutand in literatura ca
fiind initiatorul nuvelisticii psihologice, remarcandu-se, totodata si ca romancier.
Dintre operele sale citam: Moara cu noroc, Padureanca, Popa Tanda, Mara.
Opera literara Moara cu noroc apartine genului epic, avand personaje
relativ putine, un narator obiectiv care isi redacteaza opera la persoana a lll-a, in
care naratiunea se impleteste cu descrierea si dialogul, avand o structura specifica
pe capitole.
Aceasta opera este o nuvela de analiza psihologica, specie literara a genului
epic in proza, de dimensiuni medii, cu un numar relativ de personaje bine conturate,
accentul punandu-se pe forta conflictului (interior sau exterior).
Aceasta nuvela apartine ralismului clasic, avand urmatoarele trasaturi:
tematica specifica, adica importanta acordata banului care determina prabusirea
personajului principal, dorinta de a reprezenta realitatea asa cum este, ca intr-o
oglinda, prezenta unui narator omniscient si omniprezent care se comporta cu
impersonalitate, personajele fiind simple marionete calauzite de forta destinului.
Personajele sunt tipice in imprejurari tipice (carciumarul), ele fiind conditionate de
mediul si de epoca in care traiesc, remarcandu-se totodata tehnica descrierii in
detaliu, mai ales in portretizarea personajelor, stilul fiind sobru, concis, aproape
lipsit de podoabe.
Tot de realism, tine si interesul de analiza psihologica, realizata prin
investigarea problemelor de constiinta, prin modalitatile diverse de caracterizare a
personajului (monologul interior, dialogul cu rol caracterizator, notarea gesturilor si
a mimicii, stilul indirect liber care presupune suprapunerea planului personajului
peste planul naratorului, conflictul fiind interior.)
Tema acestei opere literare este realista deoarece se prezinta tema banului
care schimba destine, dar se descrie si societatea ardeleneasca de la sfarsitul
secolului al XlX-lea. La acestea, se adauga tema familiei si tema psihologica care
vizeaza involutia personajului principal, care se dezumanizeaza datorita setei de
inavutire.

Aceasta nuvela este alcatuita din 17 capitole, cifra impara aratand destinul
fatidic al personajelor. Structura narativa este complicata, actiunea fiind
prezentata cronologic pe momentele subiectului literar. In acelasi timp, nuvela are o
structura sferica sau simetrica, deoarece nuvela debuteaza cu vorbele batranei si
es finalizeaza prin vorbele aceluiasi personaj.
Titlul este un element de paratextualitate care contine o cheie de
interpretare a mesajului acestei opere literare. Titlul este in corcodanta cu tema
fiind un motiv literar care prezinta locatia in care se vor desfasura evenimentele.
Are o structura de o complexitate medie, fiind alcatuit din doua subtantive dintre
care unul cu rol metaforic, care demonstraza ironic destinul nefavorabil al
personajelor.
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temoporale cu
valoare religioasa: de la Sfantul Gheorghe si pana la Paste.
In expozitiune, este prezentata discutia dintre cizmarul Ghita si soacra
acestuia care ofera o definitie a fericirii. Pentru batrana, fericirea inseamna
linistea sufleteasca din sanul familiei, in timp ce pentru Ghita, fericirea inseamna
bunastarea materiala. Vorbele batranei au valoare simbolica, fiind de fapt primul
avertisment dat personajului principal.
Cizmar sarac, dar cinsitit si muncitor, avand o familie alcatuita dintr-o sotie
frumoasa, vrednica si doi copii, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc,
pentru a castiga rapid bani. Asadar, el isi asuma la inceput responsabilitatea
destinului celeorlalti. Tehnica descrierii in detaliu se observa mai ales in
prezentarea drumului care duce la Moara cu noroc, carciuma fiind asezata la o
rascruce de drumuri intr-un loc pustiu si arid, avand cinci cruci asezate in fata
carciumei. Prezentarea locului este cel de-al doilea semn prevestitor al destinului
malefic. La inceput Ghita se dovedeste a fi harnic si priceput, iar banii nu intarzie
sa apara.
Intriga este marcata de aparitia lui Lica Sanadaul la Moara cu noroc. El era
seful porcarilor, un barbat cu o personalitate puternica, care isi recunoaste puntele
slabe dar care reuseste sa le inspaimante pe cele doua femei din casa. Portretul lui
este realizat prin aceeasi tehnica a detaliului semnificativ: un om in floarea varstei,
inalt, uscativ cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese, avand o privire
iscoditoare. Lica se imbarca frumos, avand un orgoliu de stapan care se impune. Ana
intuieste ca Lica este un om rau si primejdios, si il avertizeaza pe Ghita dar acesta
nu o asculta.
Intervine in acelasi timp conflictul interior care se da in sufletul
carciumarului intre dorinta de a ramane un om cinstit si un tata iubitor si tendinta
de a se imbogati rapid alaturi de Samadau. Masurile de siguranta pe care si le ia

(cumparaarea pistoalelor, aducerea cainilor si angajarea unei slugi) nu il ajuta cu


nimic.
Desfasurarea actiunii prezinta, rand pe rand, evenimentele prin care Ghita se
dezumanizeaza, acceptand compromisul facut in numele banului si instrainandu-se
de familie. Devine ursuz, violent si chiar primejdios, se cearta deseori cu Ana care
incearca sa salveze relatia si se poarta brutal cu cei mici. Punctul maxim al
dezumanizarii este atins in momentul in care Ghita ajunge sa regrete faptul ca are
familie. Incearca de mai multe ori sa se dezvinovateasca spunand ca pasiunea lui
pentru avere seamana cu cocoasa cocosatului. Comite alaturi de Lica diverse
nelegiuiri, fiind copartas la faptele acestuia: verificarea arendasului, uciderea
vaduvei bogate si a copilului acesteia, chemat la judecatorie comite sperjur. La un
moment dat, se aliaza cu Pintea, un fost tovaras de-a lui Lica, pentru a-l da in vileag
pe raufacator. Nu este, din pacate, cinstit pana la capat, deoarece ii aduce doar
jumatate din dovezi lui Pintea, dupa ce isi opreste cealalta jumatate.
Punctul culminant il prezinta pe Ghita pe ultima treapta a degradarii morale:
dorind sa se razbune pe Lica, Ghita isi arunca propia sotie in bratele acestuia, in
noaptea Pastelui, in timp ce el va merge sa il anunte pe Pintea ca Lica avea banii
furati asupra sa. Dezgustat de sotul ei, despre care spune ca nu e decat o muiere
imbracata in haine de barbat, Ana are o relatie cu Lica Samadaul. Gelos si egoist,
la intoarcerea acasa, cand realizeaza tradarea sotiei, Ghita o ucide dar el, la randul
sau, va fi impuscat de Raut, un om al lui Lica Samadaul.
Asadar, deznodamantul este tragic, toti cei care gresesc platesc. Moara cu
noroc arde din ordinul lui Lica, iar acesta se sinucide, izbindu-se cu capul de un
stejar batran. Gestul sau arata orgoliu, deoarece el nu doreste sa faca inchisoare
pentru faptele sale.
Singurele personaje care scapa sunt batrana si cei doi copii. Fiind o nuvela
psihologica, personajele sunt caracterizate mai ales din punct de vedere moral,
Ioan Slavici neinsistand pe portretul fizic, ci pe transformarile interioare ale
personajelor prezentate. Toate cele trei tipuri de personaje sunt caracterizate
prin statutul social, prin vorbele altor personaje sau prin autocaracterizare. Forta
portretului se vede insa in mijloacele de investigare psihologica, amintite la
inceputul discursului.
In opinia mea, opera literara Moara cu noroc este o nuvela realista cu
elemente psihologice, deoarece prezentarea realitatii este facuta cu sobrietate la
persoana a lll-a, temele fiind banul, familia, societatea ardeleneasca la sf sec 19,
personajele sunt tipice, folosindu-se toate mijloacele de caracterizare directa si
indirecta, Slavici dovedindu-se a fi un bun psiholog, un bun cunoscator mai ales a
psihologiei feminine.