Tipuri si caracteristici - grupuri

1.1. Grupul din perspectiva sociopsihologica

Grupurile umane reprezinta o realitate inevitabila pentru individ si societate. Inafara
grupurilor, individul uman nu poate trai decat temporar si nu poate ajunge fiinta umana propriuzisa. Procesul de socializare se desfasoara in grupuri si colectivitati umane (familie, gradinita,
scoala etc.), iar entitatile biologice lipsite de acest proces nu numai ca nu devin fiinte sociale
complexe, dar nu au nici caracteristicile fundametale ale omului vorbire, gandire abstracta, mers
biped. Experientele nefericite ale copiilor crescuti in salbaticie, sau chiar in societate, dar izolati,
dovedesc din plin lucrul respectiv.
Pe de alta parte, societatea nu exista si nu functioneaza infara indivizilor si, mai mult,
nu este o simpla suma a acestora si nici macar produsul interactiunii simple dintre ei. Societatile
si culturile, incepand de la cele mai simple, si cu atat mai accentuat cele moderne, complexe, nu
sunt ceva amorf si monolitic, ci compuse din grupuri, comunitati, institutii. Grupurile constituie,
asadar, realitatea necesar intermediara dintre individ si societate. Realitate intermediara
insemnand, desigur, nu o simpla curea de transmisie, ci una organica, fundamentala. Grupurile
formale si informale sunt absolut necesare atat pentru functionarea societatii ca intreg, cat si
pentru existenta si implinirea personalitatii umane.
Studierea sistematica (stiintifica) a diverselor grupuri sociale face obiectul mai multor
discipline, de legitatile mai generale ale fiintarii, structurii si procesualitatii lor ocupandu-se doua
stiinte cu statut academic: sociologia si psihologia sociala. Dupa cum se stie, la randul ei,
psihologia sociala cunoaste inca de la inceputuri doua orientari marcante: una psihologica
(psihologia sociala psihologica), cu focalizare pe procesele psihice determinate de stimuli sociali,
si cea sociologica (psihologia sociala sociologica), interesata precumpanitor de realitatile psihice
grupale si colective (vezi pe larg Ilut, 2000). Dar chiar la acest nivel (al grupurilor), si sociologia
ca atare a gasit un teren fertil de studiu, concentrandu-se insa nu numai pe grupurile mici si
mijlocii, ci si pe cele mari, si neintrand in detalii de dinamica psihologica a proceselor de grup,
asa cum procedeaza psihologia sociala, mergand de multe ori pana la aspecte de psihanaliza
colectiva. In tot cazul, apare limpede ca realitatea sociala grupala esteprin excelenta un camp de
intalnire si suprapunere dintre psihologia sociala si sociologie. De altfel, sunt autori (vezi si
Chelcea, 1997) care pentru a marca mai bine aglutinarea dintre perspectiva psihologica si cea
sociala prefera sa utilizeze expresia de psihosociologie, daca nu ca substitut, atunci cel putin ca
si complementara celei de psihologie sociala. Oricum, dincolo de posibilele nuante, semantice,
sa retinem ca sociopsihologia grupurilor si psihologia grupurilor pot fi folosite ca si
cvasiechivalente, problema fiind de accent; prin prima sintagma ne situam mai in centrul
intersectiei dintre abordarile psihologiei sociale si cele ale sociologiei. Faptul ca grupurile
constituie obiect de studiu atat pentru psihologia sociala (psihosociologie) cat si pentru
sociologie, e dovedit si prin aceea ca manualele si tratatele generale din ambele specialitati care
sedimenteaza si structureaza cunostintele verificate de baza ale unui domeniu aloca capitole
aparte acestui subiect.
1

1.2. Tipuri de grupuri

Termenul grup are deopotriva in vorbirea curenta cat uneori si in stiintele socioumane
un inteles foarte larg, constituind ca sfera notionala genul proxim pentru o serie de formatiuni si
colectii de persoane de diferite marimi, cu variate caracteristici si functii: formatiune de lucru,
familie, cerc de prieteni, echipa sportiva, clasa de elevi, comunitati etnice, clase si straturi sociale,
natiuni, popoare etc. Daca avem in vedere aceasta acceptiune foarte extinsa ingloband inclusiv
intelesuri din expresii de genul un mare grup de oameni asteptau la rand -, se poate vorbi de
urmatoarele principale tipuri de grupuri:
-

Dupa ordinul de marime: grupuri mici (pana la 25-30), grupuri mijlocii cum ar fi familia,
echipe sportive, formatii muzicale, grupa de studenti; grupuri mijlocii (de ordinul zecilor si
sutelor) de exemplu intreprinderile mici si mijlocii, un an de studiu, un cartier; grupuri
mari (etnii, natiuni, clase sociale, profesiuni).

Dupa natura relatiilor dintre membrii componenti: primare, caracterizate prin relatii
nemijlocite, fata in fata si grupuri secundare, unde exista atari relatii, indivizii din cadrul lor
nu se cunosc nemijlocit.

Dupa functia lor normativ-axiologica in raport cu individul concret: de apartenenta, din

care individul face parte actualmente; de referinta, cel care constituie reperele sale normative
(atitudinale, valorice, comportamentale) si spre care tinde sa devina membru.

Dupa statutul acordat legal (oficial): grupuri formale, unde exista organigrama, reguli de
functionare scrise (drepturi si obligatii), si informale unde legile sunt nescrise, dar nu mai
putin importante. Ilustrari de grupuri formale sunt echipele de munca, echipa guvernamentala,
colectivul de medici ai unui spital, iar de grupuri informale un grup de prieteni, o banda de
raufacatori, o trupa muzicala. Familia este un exemplu de grup atat formal (exista si
reglementari juridice ale relatiilor de familie), cat si informal (cea mai mare parte a vietii
familiale se bazeaza pe legi nescrise). De altfel, distinctia formal-informal este mai operanta
pentru natura relatiilor din grupuri decat pentru o tipologie ca atare a lor, intrucat in orice
grup uman se dezvolta raporturi ce depasesc cadrul prescris. In cazul grupurilor formale acest
lucru apare evident. De pilda, in orice organizatie, dincolo de organigrama si statutul oficial al
membrilor, functioneaza legi nescrise ale circulatiei informatiilor, simpatii si antipatii.
Intotdeauna, dupa cum se va vedea, organigrama este dublata, si uneori minata de o
sociograma, o structura a relatiilor afectiv-emotionale din grup. Dar chiar in cazul
aranjamentelor sociale informale, se pot infiripa legaturi, atitudini si conduite ce nu coincid
cu habitusurile consacrate traditional. Vecinatatea este un caz de acest gen.

Dupa gradul de integralitate si stabilitate temporara a intereselor: grupuri naturale, cu

interese si scopuri comune de bataie lunga (familia, un colectiv de munca etc.) si grupuri
ocazionale, unde exista minime trasaturi si scopuri comune, dar de foarte scurta durata (cei
care asteapta un tren, publicul de la un spectacol de teatru etc.).

Dupa statutul ontic: grupuri reale, in care membrii, chiar daca nu se cunosc nemijlocit, sunt
in anumite relatii, au trasaturi comune, grupul exista ca atare; grupuri nominale, unde
2

indivizii sunt adunati in grup dar pe hartie, cu numele. Asupra acestui aspect vom reveni in
secventa dedicata rezolvarii de probleme.
Sa revenim asupra unor tipuri de grupuri cu relevanta in abordarea (psiho)sociologica:
Grupurile primare sunt grupuri mici, in care nu numai ca oamenii au relatii fata in fata, se
cunosc nemijlocit, dar aceste relatii sunt emotional-afective, de intimitate, caldura si
solidaritate. H. Cooley, sociologul american care a operat distinctia primar secundar in
problematica grupului, afirma ca grupurile primare sunt leaganul naturii umane (1909). Decisiv
in formarea personalitatii noastre estegrupul familial, dar mai tarziu si alte grupuri devin vitale
pentru siguranta si confortul nostru fizic si emotional (prietenii, asociatii etc.). In grupurile
primare scopurile si interesele sunt profund impartasite, subzistand o orientare axiologica
comuna, ele constituind, in principiu, microuniversul de satisfactie si implinire afectivspirituala. A apartine unui grup primar este, de aceea, si un scop in sine si nu doar un mijloc de a
atinge alte obiective. Prin urmare, ele pot fi numite si grupuri expresive, adica cele in care se
indeplinesc nevoile noastre de exprimare si confirmare a starilor sufletesti, a gandurilor si
simtamintelor intime si ale aspiratiilor inalt spirituale.
In grupurile secundare, care sunt, in general, grupuri mijlocii si mari, raporturile afectivemotionale apar mai palide, spontaneitatea si intimitatea mai reduse. Oamenii se angajeaza in
relatii cu ceilalti doar cu anumite aspecte ale personalitatii lor, si nu integral ca si in cazul
grupurilor primare, interactiunile au un caracter mai formal si de multe ori persoanele nu se
cunosc nemijlocit. Desi exista un interes comun, scopurile personale de baza sunt altele. Prin
grupurile secundare se satisfac nevoile specifice, pragmatice, de aceea ele pot fi numite
si instrumentale. De exemplu, asociatiile studentesti sau de alt gen, nu presupun relatii fata in
fata si nu implica scopuri personale durabile pentru indivizii concreti. Aceeasi situatie este in
cazul unei mari intreprinderi, a organizatiilor in general.
Pe plan social mai larg, disocierea grupuri primare / grupuri secundare se regaseste in ceea ce
sociologul german F. Tnnies a teoretizat ca si Gemeinshaft (comunitate) si
respectiv Geselshaft(societate). Termenul Gemeinshaft se refera la comunitati mici si
traditionale, caracterizate prin relatii de grup primar si relativ stabile transgenerational, pe cand
Geselshaft, la relatii de tip secundar, contractual-formale, bazate pe interese rationalpragmatice foarte particulare; este vorba de societatea umana cu institutiile si regulile ei formale.
Desigur, distinctia dintre grupuri primare si grupuri secundare, ca si dintre comunitate si
societate, nu trebuie inteleasa ca opunand doua realtati contrare. Oamenii fac parte concomitent
atat din grupuri primare, cat si secundare. Mai mult, exista si grupuri cu pozitie intermediara, in
sensul ca sunt gupuri mici, functioneaza relatii fata in fata si chiar de implicare integrala a
personalitatii (inclusiv emotionala), dar sunt mai temporare si nu angajeaza scopuri si valori
comune fundamentale. Ele protejeaza cumva indivizii fata de anonimat si impersonalitate, intr-o
lume (moderna si postmoderna) ce are tendinta de a pulveriza identitatea de sine. Prietenii de
chefuri, variate grupuri de intalnire (cei ce joaca fotbal, dupa care merg la o bere, si altele)
constituie exemple de acest gen.
In stiintele socioumane se mai opereaza si distinctia dintre in-group si out-group, adica cei ce
sunt in interiorul unui grup si ceilalti, dinafara lui, dintre noi si ei. Distinctia nu indica o
3

simpla separare fizica, o apartenenta formala, ci incumba un complex de reprezentari si

sentiment, ce determina comportamente specifice. Suntem, astfel, de pilda, pe terenul
etnocentrismului, ceea ce inseamna considerarea propriului grup etnic ca cel mai valoros, si ale
carui standarde constituie criterii de evaluare a oricarei alte etnii. Dar si alte genuri de stereotipuri
si discriminari sunt bazate pe categorizarea in-group si out-group (de gender, profesionale etc.).
Fata de limbajul uzual, in psihologia sociala si in (micro)sociologie, termenul de grup are o
definitie mai tehnica, considerandu-se ca este o unitate sociala constituita din mai multi indivizi
ce au ca note caracteristice: relatii nemijlocite (fata in fata) de interactiune si dependenta
reciproca; scopuri si activitati comune ce presupun structurarea in statusuri si roluri diferite; in
timp grupul dezvolta valori si norme comune, care regleaza comportamentele membrilor sai;
constiinta apartenentei la grup, sentimentul de noi.
Apare limpede ca e vorba in aceste definiri (daca respectam concomitent toate conditiile) de
grupuri mici, primare, naturale. Totusi, problema identitatii sociale (de grup), acel noi ne
trimite mai degraba la grupuri mari: identitatea etnica, de gender, de clasa si profesie, de varsta.
Am putea disocia pe aceasta linie intre doua modele ale abordarii grupului: 1) Cel al coeziunii, al
structurilor si dinamicilor obiective ce caracterizeaza grupurile, sustinut de psihologia sociala
experimentala; 2) Modelul identitatii, promovat de psihologia sociala cognitivista si de
sociologie, in care ceea ce conteaza prioritar este aderarea mental-emotionala a indivizilor la un
grup (categorie sociala). In cap. 5 din Psihologie sociala (1994), I. Radu analizeaza pe larg
aceasta problema, scotand in evidenta minusurile si plusurile fiecarei abordari, si cum pot fi ele
complementarizate.
1.3. Parametri si functii
I. Radu (1994) a sintetizat astfel principalii parametri ai grupului:
1. Marimea grupului se refera la numarul de membri ce alcatuiesc un grup. Desi
in limbajul curent un grup presupune mai mult de doi membri, in literatura de specialitate o
atentie speciala este acordatadiadei, ca formatiune psihosociala (dragoste, prietenie, cuplu
conjugal), ea considerandu-se a fi grupul minimal, ale carui mecanisme si procese formeaza insa
prin multiplicare, infrastructura oricarui grup uman.
In cadrul marimii sau volumului grupului se face distinctie intre proprietatile statistice si cele
psihologice. Primele vizeaza grupul ca agregat de indivizi, urmarindu-se efectele variatiilor de
marime asupra unor indicatori statistici ca media, abaterea standard, variabilitatea sub aspectele
unor caracteristici socio-demografice ca sexul, varsta, scolaritatea etc. Se pare ca resursele
materiale cresc proportional cu numarul membrilor, pe cand cele psihologice (memoria,
inteligenta, creativitatea etc.) cresc proportional pana la o limita, dincolo de care aaosul numeric
nu mai da efecte liniare. Nici chiar in ce priveste variabilitatea opinionala. E adevarat insa ca, cu
cat grupul este mai numeros, cu atat creste probabilitatea de a intalni extreme, divergenta de
pareri, amestecul mai sporit de calitati si defecte, de conformism si nonconformism. Probabilitate
ce nu se transforma insa cu necesitate in realitate, variabilitatea sau omogenitatea psihosociala a
grupului depinzand de o serie de factori, printre care unii de natura endogena (sarcina, structura
etc.), altii de contextul social mai larg in care activeaza grupul (inclusiv faptul ca indivizii fac
parte simultan din mai multe grupuri cu interese deosebite, uneori divergente).
4

2. Aspectele de variabilitate sau omogenitate apar mai clar exprimate in ceea ce se

numeste compozitia grupului, adica totalitatea elementelor ce formeaza un grup si modul lor de
repartitie in functie de anumite trasaturi, exprimate in indici de dispersie. Compozitia se refera, pe
langa indicatori socio-demografici (varsta, sex, scolaritate, status social) si la aspecte psihologice
(interese, atitudini, trasaturi de personalitate).
Studiile metaanalitice (insumarea si confruntarea mai multor rezultate ale investigatiilor
sistematice) arata ca cel mai bun predictor pentru conduita individului in grup este inteligenta, pe
care daca o combinam cu extroversiunea si capacitatea de ajustare obtinem predictii de si mai
mare acuratete mai ales in ce priveste activismul si popularitatea in grup si probabilitatea de a fi
lider (eficient).
3. Sarcina reprezinta factorul principal care genereaza multiple genuri de legaturi, dependente
reciproce, schimburi de informatii si activitati intre membrii grupului. De remarcat ca in cazul
grupurilor primare (de exemplu, familia) nu exista o sarcina specifica, ci mai multe si cu un
caracter mai difuz. In aceste grupuri esenta o formeaza insasi natura puternic emotionala a
relatiilor din interior.
4. Procesele de interactiune cuprind o gama larga de relatii intergrupale: raporturi ierarhice si de
conducere, comunicare verbala si nonverbala, atractii si respingeri socio-afective. In functie de
natura sarcinii si activitatii iau nastere, sau primeaza din tiparele existente, interactiuni si
raporturi functionale, se contureaza sau valideaza un lider. S-a constatat, de exemplu, ca intr-o
activitate de grup dedicata rezolvarii de probleme, se pot cristaliza doi lideri diferiti: unul pentru
sarcina (producerea de idei), altul pentru dimensiunea comunicational-emotionala a interactiunii
(cine cu cine schimba mesaje, inlaturarea blocajelor afective etc.). Dimensiune care serveste pana
la urma din plin insasi efectuarii sarcinii. Asa cum se va vedea mai pe larg in Cap. 2, procesele de
comunicare tind sa unifice grupul, membrii devianti ai lui sunt supusi presiunii de conformare,
izolarii si respingerii. In cadrul grupurilor mici se produc o serie de fenomene psihosociale cum
ar fi sugestia si contagiunea afectiva, gandirea de grup (groupthink), polarizari si conflicte,
cunoscute sub sintagma dinamica de grup.
5. Structura grupului reprezinta configuratia de raporturi intre membri, diferentierea acestora in
functie de status-rol. Conteaza si aici atat reteaua obiectiva exprimata in grupurile formale
prin organigrama cat mai ales felul in care diferite pozitii, prestigii si roluri sunt percepute de
cei ce formeaza grupul si valoarea afectiva a fiecarui component, ceea ce partial se exprima in
sociograma.
6. Constiinta colectiva, coagulata in jurul sentimentului de noi, de identitate de grup,
cuprinzand idei-forta ale grupului, norme, valori, reprezentari, traditii si obiceiuri, care dau
grupului coerenta si stabilitate transsituationala si transepisodica.
7. Eficienta grupului priveste in primul rand performantele in cadrul sarcinii, dar si viabilitatea
colectivului, gradul de satisfactie sufleteasca a membrilor, si alte beneficii pe care ei le obtin de la
grup: cunostinte, prestigiu, siguranta.
8. Un parametru fundametal al grupului il constituie coeziunea, rezultanta globala a relatiilor
interne si a succesului comun, efectul cunoasterii reciproce, a insusirii telurilor grupului si a
5

normelor sale, al climatului de incredere mutuala. Opusa coeziunii ar fi disocierea grupului

(Radu, 1994, p. 113).
Abordarile clasice din psihosociologie vedeau coeziunea ca unidimensionala, mergand de
la puternica la slaba. Mai recent, ea este tratata in termeni multidimensionali, implicand mai multi
factori care pot varia independenti. Se pare, de exemplu, ca este prezenta atat
dimensiunea sarcina - social cat si cea individ sarcina social (apud Baron et al, 1998). Prima
se referea la gradul in care indivizii sunt interesati in scopurile grupurilor (sarcina) sau in relatiile
din interiorul lor (social), in timp ce cea de-a doua vizeaza masura in care membrii sunt atasati de
grup ca atare sau de unii dintre componentii acestuia. Aceasta dimensiune este strans legata
conceptual de ceea ce s-ar putea numi atractie depersonalizata. Prin respectivul concept se
intelege faptul ca nu atat atractiile afective bazate pe caracteristici de personalitate sunt
responsabile pentru coeziunea grupului, cat nevoia de a face parte dintr-un grup. Ceilalti din grup
sunt cautati si pretuiti nu in primul rand datorita calitatilor personale, ci pentru ca apartin grupului
si incorporeaza caracteristicile lui (Hogg si Heins, 1996).
Alti actori care influenteaza gradul de coeziune sunt: 1) Volumul efortului depus pentru a
intra in grup. Cu cat costurile de intrare sunt mai ridicate, cu atat, cel putin in prima faza,
atractivitatea fata de grup e mai mare; 2) Amenintarile externe si competitiile severe. In principiu,
cu cat amenintarile (si competitiile) sunt mai puternice si directe, cu atat creste gradul de
solidaritate (coeziune) intragrupala; 3) Marimea grupului este, in general, invers proportionala cu
gradul de coeziune grupurile mici tind sa fie mult mai coezive decat cele mari (apud Baron et
al, 1998).
In ce priveste functiile grupurilor,
indivizi si functiile pentru societate.

putea

distinge

intre functiile

lor

pentru

Din perspectiva individului grupurile sunt importante pentru ca (Paulus, 1989): 1) Prin
grupuri ne satisfacem importante nevoi psihosociale, cum sunt aceea de a primi si oferi atentie si
afectivitate si de a ne confirma si exercita sentimentul de a apartine la. Grupurile constituie
intr-un fel antidotul la anonimat si singuratate; 2) Grupurile ne ajuta sa atingem scopuri pe care
greu le-am putea realiza ca simpli indivizi izolati. Ganditi-va, spre pilda, la miscari politice,
umanitare etc; 3) Adesea membrii grupurilor din care facem parte ne furnizeaza cunostinte si
informatii neaccesibile altfel. Sau, in tot cazul, sunt o puternica sursa de acordare a relevantei si
importantei sociale a unor atari informatii; 4) A apartine unui grup sau, cu atat mai mult, la
variate grupuri inseamna siguranta si protectie fata de reali sau potentiali dusmani, in general fata
de vicisitudinile vietii (inclusiv catastrofe naturale sau sociale); 5) Calitatea de membru al unui
grup iti ofera o identitate (ti) sociala (e) pozitiva, care, la randul ei, constituie componenta
principala a maginii si conceptiei de sine. Practic este vorba de mai multe identitati sociale,
deoarece facem parte concomitent din mai multe grupuri si categorii sociale. Psihologii sociali
considera ca doua identitati sociale au o puternica semnificatie in economia identitatii
(conceptiei) de sine: cea de gender (barbat - femeie) sau cea etnica (asociata in general cu o
anumita religie). Pe de alta parte, cu cat grupul din care faci parte este mai prestigios (si
restrictiv), cu atat, firesc, identitatea grupala conteaza mai mult in conceptia de sine. A face parte
din grupuri (cluburi) selecte este un mijloc important de validare a valorii personale.

Formatiunile grupale indeplinesc insa functii si din perspectiva societatii de ansamblu,

mai ales pelinia controlului social, al formarii si comportarii indivizilor in acord cu dezirabilul
social. Aceasta se realizeaza nu doar direct prin institutii, organizatii si grupuri specializate in
acest sens (instante judecatoresti, politie, armata), ci inclusiv prin grupurile primare. De exemplu,
indirect prin legile juriduce si prin politicile sociale si familiale, statutul actioneaza la nivelul
familiei incurajand sau descurajand divorturile, fertilitatea, influentand masiv asupra starii de
sanatate. Mai mult, familia, chiar daca din ce in ce mai accentuat la concurenta cu alte surse, fiind
principalul agent socializator, este mereu indemnata sa ofere societatii viitori cetateni de calitate,
care sa fie educati in spiritul a celor doua principii de baza: o atitudine pozitiva fata de munca si
respect pentru legile formale si informale ale convietuirii sociale. Socializarea si educatia
familiala au si functia de a produce si reproduce indivizi care sa nu resimta socialul ca ceva
coercitiv. Prin ele se asigura, dupa cum ne arata realitatea de zi cu zi dar si datele statistice, intre
limite foarte largi si cu numeroase rateuri un control social incrustat in individ, ceea ce scuteste
societatea de multe eforturi. Oricum, fara mijlocirea grupurilor ar fi greu de realizat un control
social pentru fiecare individ in parte.

Bibliografie
1.

Baron, R., Byrne, D., Johnson, B., 1998, Exploring Social Psychology, Boston, Allyn and
Bacon

2.

Chelcea, S., 1997, Vademecum in psihosociologie, Bucuresti, Ed. INI

3.

Cooley, H., 1909, Social organisation: A study of the larger mind, New-York, Scribners

4.

Hogg, M., Hains, S., 1996, Intergroup relations and group solidarity: effects of group
identification and social beliefs on depersonalized attraction, Journal of Personality and
Social Psychology, 70

5.

Ilut, P., 2000, Iluzia localismului si localizarea iluziei, Iasi, Ed. Polirom

6.

Paulus, P., 1989, Psychology of group influence (2nd ed), Hillsdale, NJ: Erlbaum

7.

Radu, I. (coord.), 1994, Psihologie sociala, Cluj-Napoca, Ed. EXE

8.

Tnnies, F., 1887, Gemeinshaft und Geselshaft, Berlin