UNIVERSITATEA TEHNIC A MOLDOVEI

coala Doctoral Inginerie Civil

211.02 Materiale de construcii, elemente i edificii
Doctorand: Lucaenco Nicolae

REFERAT TIINIFIC

EVALUAREA COMPLEX A TEHNOLOGIILOR DE

EXECUIE A CONSTRUCIILOR N CONDIII GEOLOGICE
DIFICILE

Conductor:
dr. t. Tehn., conf. univ. Polcanov V.

Chiinu 2016

EVALUAREA COMPLEX A TEHNOLOGIILOR DE EXECUIE A

CONSTRUCIILOR N CONDIII GEOLOGICE DIFICILE
Nicolae Lucaenco, Universitatea Tehnic a Moldovei, nicolae.lucasenco@yahoo.com
Rezumat: Articolul dat prezint problemele aprute n cazul construciilor amplasate pe
terenuri cu condiii geologice dificile. Obiectivul general al prezentului articol vizeaz
asigurarea premiselor pentru asigurarea eficienei tehnologiilor de execuie a construciilor pe
astfel de terenuri. Se propune analiza factorilor geomecanici, tehnici i tehnologici asupra
construciilor subterane i tehnologiilor de execuie a acestora.
Cuvinte cheie: dezvoltare durabil. tehnologie de execuie, fundaii, scheme
tehnologice, construcii, teren de fundaie, construcie subteran.
INTRODUCERE
Unele dintre cele mai mari probleme ale deteriorarii mediului sunt create de incalzirea
atmosferei si subtierea stratului de ozon. Ambele sunt amplificate si de ciclul de viata al
constructiilor (de la executie pana la postutilizare). Constructiile consuma cantitati foarte mari
de energie si de materii prime, ceea ce reprezinta o grea povara pentru mediul inconjurator.
Cantitatile mari de materiale extrase din contextul natural (piatra din cariere, pietris, nisip
din balastiere, lemn din paduri etc.) provoaca rani greu de vindecat mediului natural. Fiecare
dintre aceste interventii influenteaza umiditatea, curentii de aer, panzele freatice, stratul fertil al
solului etc., ceea ce are repercusiuni costisitoare pentru ecosistemele asupra carora actioneaza.
In perioada de exploatare a constructiilor apar noi factori poluanti, reprezentati in principal de
consumul de energie si de eliminarea reziduurilor conditionate de folosirea constructiilor
(reziduuri menajere la constructiile de locuit si reziduuri industriale, agricole etc., foarte diferite
cantitativ si din punctul de vedere al nocivitatii).

Toate acestea reprezinta un mare interes pentru ecologisti, public, guverne, grupuri de
interese, si impun, din ce in ce mai ferm, o analiza temeinica a impactului asupra mediului, ca o
parte integranta, a exprimarii eficientei economice a proiectelor. Influentele proiectelor de
constructii asupra mediului pot fi de natura fizica, chimica, biologica, social-economica etc.
Executarea construciilor pe terenuri dificile este o problem actual care creeaz
dificulti n realizarea acestora: dificultati cauzate de realizarea unor noi constructii subterane
(pereti ingropati, tuneluri, lucrari de epuismente etc.), probleme legate de resursele de apa, de
interpretarea datelor din investigatii hidrogeologice sau de influente ale noilor constructii
asupra lucrarilor existente.
n Republica Moldova sunt bine cunoscute condiiile geologice dificile pentru
construcii aa ca: grad seismic ridicat, nivelul ridicat al apelor freatice, inundaiile localitilor
i a terenurilor agricole etc., care fac dificil execuia construciilor. n practica construciilor n
perioadele cnd s-a ajuns la edificarea construciilor i edificiilor o atenie deosebit a fost
atribuit terenului de fundaie n vederea asigurrii stabilitii construciilor edificate n teren.
Aceste msuri au fost, sunt i vor fi n atenia construciilor datorit proprietilor fizicomecanice i structurale a pamnturilor. Proprietile terenului de fundaie vor asigura sub
aspectul rezistenei stabilitatea construciilor edificate numai n cazul cnd proprietile
terenului de fundatie vor corespunde cerinelor proiectului determinate de sarcinile , care
actioneaz. Pentru condiiile Republicii Moldova fiind luate in consideratie si conditiile
dezavantajoase de teren i seismicitatea sporit.
Terenurile disponibile pentru amplasarea construciilor inginereti sunt intr-o continu
scdere, aceast situaie combinat cu preurile destul de ridicate ale acestora determin tot mai
muli investitori s aleag ca teren de fundare pmnturi ce prezint o capacitate portant slab,
terenuri care nu pot asigura buna funcionare i nici exploatarea construciei n condiii de
sigurana comfort.

Pmnturile ale cror proprieti inginereti nu prezint sigurana pentru amplasarea

construciilor inginereti sunt, n general, cele care conin fraciuni mari de argil, n special
argile montmorillonitice, deoarece acestea pot suferi variaii mari de volum atunci cnd sunt
supuse unui proces de uscare-umezire.
In mediul urban, spatiul subteran este din ce in ce mai utilizat pentru realizarea de
constructii subterane (tuneluri, subsoluri adanci, galerii de drenaj, retele de utilitati, lucrari de
captare a apei subterane etc.). De aceea, impactul acestor constructii asupra mediului este din
ce in ce mai accentuat.
Mediul natural cu care constructiile subterane interactioneaza este reprezentat de teren
si de apa subterana. De aici rezulta si cele doua discipline care sunt interesate de mediul
subteran construit: geotehnica (sau mecanica pamanturilor) si hidrogeologia.
In acest context complex, prezentul articol isi propune sa evoce unele aspecte mai
importante ale construciilor pe terenuri dificile, in legatura cu apa subteran, pmnturilor cu
capacitate portant slab, din perspectiva hidrogeologic i geotehnic. Tot acest ansamblu de
probleme, specifice condiiilor de construire i exploatare a construciilor n Republica
Moldova, poate fi rezolvat dispunnd de documente normative pentru proiectarea, executarea
lucrrilor de construire, exploatare i controlul calitii lor, precum i folosirea unor tehnologii
moderne de execuie care vor contribui la eficientizarea lucrrilor de construcie.
1. STADIUL ACTUAL PRIVIND EXECUIA CONSTRUCIILOR PE TERENURI
DIFICILE
Alocarea terenurilor pentru construcii, evaluarea utilitii lor (construcii tehnice i
civile) trebuie s fie nsoite de aprecierea a mai multor factori care vor dicta modul i
tehnologia de execuie. n Republica Moldova, unde circa 50% din teritoriu reprezint pante cu
nclinaia de 5 i mai mult, principalii factori geologici care condiioneaz tehnologia de
execuie a construciilor sunt nivelul ridicat al apelor freatice, solurile tasabile sau cu capacitate
portant slab, solurile cu proprieti gonflabile la umezire, surprile i inundaiile provocate
de ploile toreniale i revrsarea fluviilor. Trebuie de menionat ca majoritatea din aceste
procese sunt ntr-o interaciune. Aa, de exemplu, nivelul ridicat al apelor freatice ngreuneaz
execuia construciilor subterane necesitnd aplicarea unor tehnologii moderne de coborre a
nivelului apei, inundaiile micoreaz stabilitatea versanilor majornd riscul alunecrilor de
teren, terenurile slabe condiioneaz gsirea unor soluii tehnologice dificile i costisitoare
pentru execuia fundaiilor etc.
Deci pentru execuia unei construcii n astfel de terenuri trebuie examinai toi factorii
eventuali pentru fiecare teren i determinarea gradului de dificultate reieind din scopul
utilizrii terenului. Gradul de dificultate al terenurilor trebuie luat n consideraie i la evaluarea
costului lor i trebuie s fie un element necesar al proiectrii construciei.

Drumul de urmat (planul de viitor)

Figura 2. Ciclul pentru asigurarea dezvoltarii durabile
In figurile 2 si 3 se prezinta ciclul ce trebuie parcurs de un proiect de constructii pentru
asigurarea unei dezvoltari durabile si fazele prin care urmeaza sa treaca proiectul, in situatia
unor principii si resurse date.

Procesul

Figura 3. Fazele proiectului in conditiile unor principii si resurse date.

De mai bine de doua decenii, comunitatea internationala aprofundeaza conceptul de
dezvoltare durabila, lansat in raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare, intitulat
Viitorul nostru comun, cunoscut si sub denumirea de Raportul Brundtland din anul 1972. In
cadrul Conferintei de la Rio de Janeiro din iunie 1992 a fost statuat faptul ca mediul si
dezvoltarea economica sunt compatibile, avand obiective complementare. Prin acordul
international exprimat in Declaratia de la Rio de Janeiro si adoptarea Agendei 21, dezvoltarea
durabila s-a constituit in optiune strategica globala pentru secolul urmator.

In acceptiunea larga a conceptului de dezvoltare durabila, ca fiind capacitatea de a

satisface cerintele generatiei prezente, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de asi satisface propriile nevoi, prosperitatea economica si conservarea mediului trebuie sa se
sustina reciproc. De aceea, se vorbeste in prezent si in domeniul constructiilor despre
dezvoltare durabila si constructii durabile.
Multe dintre proiectele de constructii provoaca perturbatii, uneori ireversibile, asupra
mediului (autostrazi, amenajari portuare, canale de irigatii, linii de metrou etc.) si de aceea
trebuie sa se intervina, inca din etapa de proiectare, pentru diminuarea influentei acestora.
Impactul unui proiect asupra mediului poate fi sintetizat in figura 4.
.

Figura 4. Impactul unui proiect asupra mediului

Impactul proiectului asupra mediului trebuie sa fie evaluat din primele faze (alegerea
variantei de proiect, studiul de prefezabilitate) si sa fie luat in calculul aprecierii eficientei
proiectului deoarece contracararea acestui impact dupa realizarea proiectului poate conduce la
pierderi considerabile pentru investitori.
Managerul de proiect are obligatia sa analizeze impactul proiectului asupra mediului si sa
contribuie la eliminarea efectelor negative ale acestuia pentru reducerea influentelor negative
asupra parametrilor financiari si economici ai proiectului.

1.1 PROBLEME DE INTERACTIUNE IN MEDIUL SUBTERAN

Dintre posibilele interaciuni dintre apa subteran si lucrarile inginereti de infrastructura vor fi
prezentate, pe scurt, urmtoarele aspecte:
probleme legate de fluctuaii ale nivelului apei;
probleme legate de lucrrile de epuismente;
probleme legate de cedarea pamnturilor colapsibile din cauza creterii nivelului apei
subterane;
influena lucrrilor subterane asupra regimului apelor subterane.
Probleme legate de fluctuaiile nivelului apei.
Gradul mare de ocupare a subsolului din marile orae i multiplicarea lucrrilor
subterane face mediul urban foarte sensibil la pozitia nivelului liber al apei subterane, cu att
mai mult cu cat acesta este mai aproape de suprafaa terenului.
Nivelul apei subterane poate fi afectat de lucrarile de interventie, cum ar fi: noi lucrari de
pompare, oprirea unor pompari mai vechi, efectul de baraj al lucrarilor subterane. Aceste
variaii au consecinte asupra concepiei i comportrii unor lucrri subterane, cum sunt
parkingurile subterane, subsolurile adnci, care nu sunt realizate n sistem cuva etan, radiere,
rezervoare subterane, desfurarea lucrrilor de execuie etc. Nivelul piezometric poate fluctua
i din cauza lucrrilor de irigaii, a bazinelor de infiltraie sau a exploatrilor miniere
abandonate.
Coborrea nivelului apelor subterane poate produce subsidene locale sau, pe scar mai larg, n
sedimentele recente normal consolidate. n unele cazuri, subsidena este locala si poate afecta
retelele de utilitati subterane din cauza producerii unor tasari diferentiate. Daca subsidenta este
datorata pomparii excesive, atunci extinderea este la scara mai mare, chiar regionala, ceea ce
poate creste riscul de inundare in timpul precipitatiilor intense, din cauza problemelor de
drenare.
Exista si situatii in care nivelul apei subterane creste fie din cauza opririi unor pompari din
zone industriale acum abandonate, fie din cauza exfiltraiilor din reelele de alimentare cu ap
i / sau canalizare. Aceasta cretere afecteaz construciile subterane realizate n perioada in
care nivelul era mai scazut, dar i comportarea terenurilor sensibile la ap.
n Barcelona, de exemplu, apa subteran a fost utilizat n scopuri industriale, ceea ce a dus la
atingerea unui maxim de 60 70 milioane de metri cubi pe an in anii 70 . Denivelarea
inregistrat in diferite zone ale orasului atingea valori ntre civa metri i peste 15 m. Pomparea
a fost redus ulterior, n prezent nivelurile atingnd valorile nregistrate cu circa un secol n
urm. O parte important a reelei de metrou a fost construit n perioada nivelurilor sczute din
anii 50 70, iar astzi sunt nregistrate probleme legate de creterea nivelurilor, probleme
rezolvate prin pomparea a 15 20 milioane metri cubi pe an pentru a drena tunelurile.
Pentru studiul fluctuaiilor de nivel al apelor subterane este nevoie de relevee ale nivelului
piezometric pe perioade lungi de timp, ceea ce, de cele mai multe ori, nu este posibil, multe
dintre lucrri nefiind repertoriate, monitorizate etc. Nivelul cursurilor de ap de suprafa este,
n general, mai bine urmrit i pe perioade mai mari de timp. n aceste condiii, estimarea
variatiilor posibile se face prin modelri numerice pentru diferite situaii.

Probleme legate de lucrarile de epuismente si drenaj

Principalele probleme puse de lucrrile de epuismente i drenaj se refer la debitele de
epuizat si evacuat, precum si la riscurile legate de efectele mecanice, cum ar fi antrenarea
hidrodinamica a particulelor fine, ruperea hidraulic a bazei excavaiei, tasri, reducerea
rezistentei pasive mobilizabile pe fia lucrrilor de susinere ngropate.
Lucrrile de epuismente pot provoca tasri n mai multe moduri:
prin antrenarea de particule fine din teren spre puturile sau filtrele aciculare folosite pentru
coborarea nivelului apei subterane aceasta duce la afanarea pamantului, la eroziune interna
sau sufozie. Apoi, aceste fenomene pot duce la tasari ale terenului de sub cladirile adiacente;
prin pompari din excavatii deschise, provocand sufozie si eroziune interna, pierderi de
material din taluze;
din consolidarea straturilor compresibile de pamanturi coezive sau nisipuri afanate ca urmare
a cresterii efortului efectiv prin expulzarea apei din pori rezulta o structura mai densa ca in
tasari. In cazul structurilor fundate pe piloti se poate produce o frecare negativa si tasari ale
pilotilor. Primele doua mecanisme descrise mai sus pot fi controlate printr-o proiectare si o
executie corespunzatoare a sistemului de epuisment. In schimb, consolidarea pamanturilor
slabe poate aparea chiar daca proiectarea a fost adecvata. Abordarea problemei consolidarii
straturilor coezive saturate trebuie sa tina cont de istoria de incarcare a terenului respectiv. La
reincarcare, tasarea este mult mai mica decat la incarcarea primara. Acest fenomen poate fi
utilizat pentru a reduce tasarea datorata consolidarii provocate de epuisment, prin utilizarea
unei penetrari partiale a acviferului de catre puturile de epuisment.
Influenta infiltraiilor de ap asupra pmnturilor colapsibile
Prbuirea loessurilor i pmnturilor loessoide, din cauza infiltraiilor de ap, poate pune
probleme serioase, atat la constructiile existente, cat si pentru cele noi.
Este evident c activitile umane, n special urbanizarea intens, contribuie la multiplicarea
surselor de umezire a acestor pmnturi: lucrri de irigare, conducte de alimentare cu ap sau
canalizare deteriorate, realimentare intenionat sau neintenionat a acviferelor, blocarea
curgerii naturale a apei subterane prin ecrane impermeabile, ridicarea general a nivelului apei
subterane, creterea umiditii din cauza urcrii prin capilaritate sau pavarea suprafeei
terenului. n multe cazuri nivelul apei subterane crete datorit ncetrii unor pompaje sau
datorit irigaiilor sau realimentrii.
Influena lucrrilor subterane
Subsolul urban este ocupat atat de pmnturi i ap subteran, ct i de o multitudine de tipuri
de construcii subterane: tuneluri, reele de utiliti, parkinguri subterane sau alte subsoluri
adnci, perei de sustinere pentru excavaii adnci, fundatii de adncime etc. Este inevitabil ca
aceste elemente de natur diferit s fie n interaciune i s se influeneze unele pe alte n
diferite moduri. O grupare posibil a efectelor de interaciune este urmtoarea:
interaciune ap pmnt;
interaciune pmnt lucrri subterane;
interaciune ap lucrri subterane;
interaciune complex teren ap subteran lucrri subterane.
De asemenea, din punct de vedere al interaciunii dintre apa subteran i lucrrile subterane se
pot analiza ambele sensuri de influen: apa subteran, care acioneaz i are efecte asupra
lucrrilor subterane i invers, lucrrile subterane, care influeneaz curgerea, calitatea,
parametrii apei subterane.

Modificrile nivelului apei subterane sau ale regimului de curgere al acesteia pot crea probleme
n timpul execuiei excavaiei. Indirect, lucrrile de epuismente necesare realizarii n uscat a
infrastructurii pot avea un impact asupra structurilor din zona de influen a excavaiei, prin
provocarea, n special, de tasri la suprafaa terenului.

2.1 MATERIALE, TEHNOLOGII SI PROCEDEE FOLOSITE LA STABILIZAREA

TERENURILOR DE FUNDARE
Procesul de stabilizare const n introducerea i amestecarea unor aditivi (ageni de
stabilizare) n pmnt, sub form de pulbere sau sub form de suspensie, cu scopul principal de
a mbunti stabilitatea de volum, rezistena, permeabilitatea i durabilitatea pmntului.
Dezvoltarea unor rezistene superioare celor iniiale este posibil datorit reducerii volumului
de goluri, prin nlocuirea lichidului din structura pmntului de ctre agentul de stabilizare
folosit. Astfel, particulele i agregatele se apropie unele de altele crescnd numrul punctelor de
contact, prevenind totodat i umflarea.
Stabilizarea terenului de fundare trebuie s fie precedat de o investigaie a terenului pentru a
stabili tipul i succesiunea straturilor de pmnt care apar pe respectivul amplasament. Dup
evaluarea condiiilor de teren se hotrte metoda de stabilizare care este cea mai potrivit
pentru atingerea performanelor dorite. Stabilirea compoziiei amestecului de pmnt cu agentul
de stabilizare se realizeaz prin ncercri de catre un laborator de specialitate. Determinarea
caracteristicilor iniiale ale terenului de fundare este necesar nu doar pentru alegerea metodei
de stabilizare, ci i pentru alegerea i determinarea proporiei aditivilor necesari.
Datorit faptului c stabilizarea terenului de fundare este un proces complex este necesar
adesea ca lucrrile de stabilizare sa fie monitorizate n timpul execuiei. Unele tehnici folosite
la investigarea terenului sunt necesar a fi folosite n timpul i dup realizarea stabilizrii, astfel
nct munca s poat fi evaluat.
2.2 Materiale folosite pentru stabilizarea terenului de fundare:
1. Ciment
Cimentul poate fi folosit cu succes la stabilizarea oricrui tip de pmnt, cu excepia
pmnturilor cu un coninut ridicat de materii organice sau a argilelor cu plasticitate mare.
Daca un pamant argilos are un continut de materii organice mai mare de 2%, atunci cimentul
este considerat ca ineficient, deoarece pentru stabilizarea sa, materia organica intarzie
hidratarea cimentului, din cauza ca adsoarbe ionii de calciu preferential. In cazul acestor
pamanturi adaugarea unei surse suplimentare de calciu, cum ar fi clorura de calciu sau var
hidratat, poate fi o solutie care sa permita atingerea rezistentelor dorite. Stabilizarea cu ciment
se foloseste, cu succes, in cazul pamanturilor argiloase datorita texturii, precum si a compozitiei
chimice si mineralogice a acestora.
In functie de mineralele cristaline predominante care alcatuiesc masa argilelor, acestea pot fi
impartite in 3 grupe principale (argile montmorillonitice, argile caolinitice, argile illitice).
Dintre mineralele ce intra in compozitia pamantului, caolinitul si illitul bine cristalizat au putin,
sau nu au deloc, efect asupra hidratarii si procesului de consolidare cu ciment. In cazul argilelor

cu umflari si contractii mari (argile expansive), mineralele au o influenta mai semnificativa

asupra stabilizarii cu ciment, in functie de cantitatea in care se afla in compozitia argilei.
In general, s-a constatat ca adaugarea unei cantitati mici de ciment (de pana la 2% din greutatea
masei uscate de pamant), conduce la o modificare a proprietatilor pamantului, in timp ce o
cantitate mai mare conduce la schimbari importante ale acestor proprietati. De obicei, in
procesul de stabilizare, cantitatea de ciment necesara pentru realizarea agentului de stabilizare
poate varia intre 3% si 16% din greutatea uscata a pamantului, in functie de tipul pamantului si
de proprietatile acestuia. Pentru stabilizarea pamantului se poate folosi orice tip de ciment dar,
in general, cel mai utilizat este cimentul Portland. Componentii de baza care alcatuiesc
cimentul sunt silicatii de calciu (in proportie de 75%) si aluminatii si feritii de calciu (in
proportie de 25%). In final, prin hidratarea cimentului se formeaza o structura scheletica a carei
rezistenta depinde de marimea fragmentelor si de cantitatea de ciment adaugata.
2. Var

Varul este un liant hidraulic pe baza de calcar ars. In procesul de stabilizare, varul poate fi
folosit atat sub forma de var stins (hidroxid de calciu), cat si sub forma de var nestins (oxid de
calciu). In general, se pare ca varul nestins este un stabilizator mai eficient decat varul hidratat.
In plus, folosirea varului sub forma de suspensie produce rezistente mai mari decat atunci cand
este folosit sub forma de pulbere.
Stabilizarea cu var este eficienta in cazul pamanturilor argiloase si este mai putin adecvata in
cazul pamanturilor granulare care nu au, sau care prezinta un continut mic de argila. Aceeasi
situatie o intalnim si in cazul pamanturilor cu un continut ridicat de materie organica, unde
stabilizarea cu var are efecte mici asupra proprietatilor ingineresti ale terenului de fundare.
Kuno si altii (1989) au aratat ca, daca se adauga o cantitate de 20% (din greutatea pamantului
uscat) de gips in amestec cu var nestins sau var hidratat, atunci acest amestec poate fi folosit la
stabilizarea pamanturilor organice, atat timp cat ele nu prezinta un continut de umiditate
ridicat.
In general, varul poate fi folosit pentru stabilizarea majoritatii pamanturilor care prezinta un
indice de plasticitate cuprins intre 10% si 50%.
In cazul pamanturilor ce prezinta un indice de plasticitate sub 10%, pentru ca reactia varului sa
poata avea loc este necesara adaugarea unui material puzzolanic, cenusa zburatoare fiind
materialul puzzolanic cel mai des utilizat in astfel de cazuri. Argilele montmorillonitice au un
comportament mai favorabil stabilizarii cu var decat argilele illitice sau argilele caolinitice,
aceasta si datorita faptului ca illitul si caolinitul sunt mult mai putin reactivi decat
montmorillonitul. Mineralele erodate, precum illitii degradati, doritii si vermiculitii, pot avea
un comportament similar cu cel al montmorillonitului. In general, stabilizarea acestor
pamanturi este mult mai eficienta daca utilizam, ca agent de stabilizare, var in locul cimentului.
Stabilizarea cu var se realizeaza datorita schimbului de cationi, aglomerarii floculare,
carbonatarii varului si reactiei puzzolanice. Cationii de calciu, rezultati in urma hidratarii
varului, inlocuiesc cationii din mineralele argilei promovati fiind de mediul cu pH ridicat al
amestecului var-apa. Astfel, se schimba mineralogia pamantului, rezultand caracteristici
geotehnice superioare. In urma reactiei rezulta hidratati de silicat de calciu si hidratati de
aluminat de calciu. Reactia chimica poate continua un timp indelungat, chiar ani, atata timp cat
varul este prezent pentru a mentine un pH ridicat (intre 10% si 50%). Reactia are loc numai in
prezenta apei, care poate transporta calciul si ionii de hidroxil catre suprafata mineralelor
argiloase. Prin urmare, reactia nu poate avea loc in cazul pamanturilor uscate sau a celor foarte

uscate din cauza lipsei apei din structura scheletului. In general, o cantitate de var cuprinsa intre
3% si 8% este suficienta pentru cresterea proprietatilor ingineresti ale terenurilor stabilizate.
Temperatura este si ea un factor care influenteaza reactia varului cu pamantul deoarece, odata
ce temperatura scade sub 40, reactia poate inceta.
Pe langa cresterea rezistentei pamantului datorita stabilizarii cu var, se obtine si o reducere a
plasticitatii precum si o stabilizare a modificarilor de volum. Reducerea plasticitatii poate fi
atribuita cresterii naturii granulare a pamantului tratat cu var, induse de reactiile pe termen scurt
(schimbul de cationi si cresterea aglomerarii floculare). Rezultatele finale obtinute depind atat
de cantitatea de var si tipul mineralelor cat si de cantitatea de minerale prezente in pamant.
3. Alte materiale folosite pentru stabilizarea terenurilor de fundare
Materialele cele mai utilizate pentru stabilizarea terenurilor de fundare sunt cimentul si varul
insa, pe langa acestea, mai sunt si alte materiale care pot fi utilizate ca agenti de stabilizare.
Putem enumera, dintre acestea, cele mai utilizate materiale care pot fi folosite atat ca liant unic
cat si in amestec cu cu alte materiale: cenusa zburatoare, bentonita, silica fume, bitumul, zgura
macinata de furnal etc.
Cenusa zburatoare (cenusa de termocentrala) este un material puzzolanic care poate fi folosit ca
agent de stabilizare unic sau poate fi folosit in amestec cu alte materiale, cum ar fi varul sau
cimentul. Datorita faptului ca, prin utilizarea sa ca agent de stabilizare, se obtine o crestere
usoara a rezistentei, cenusa zburatoare este, de obicei, amestecata cu var. Atunci cand procesul
de stabilizare se desfasoara la temperaturi scazute, se recomanda ca cenusa zburatoare sa fie
amestecata cu ciment, deoarece cenusa prezinta o sensibilitate marita la temperaturi scazute.
Amestecul de cenusa zburatoare var poate fi folosit in cazul nisipurilor si pietrisurilor cu un
continut scazut de argila.
2. 3 Tehnologii si procedee folosite pentru stabilizarea terenurilor de fundare
Stabilizarea terenului prin intermediul pilotilor de mica adancime
Agentii de stabilizare pot fi amestecati in situ, pe amplasamente in care nu este excesiv de
dificil de sapat pentru a forma piloti de mica adancime (9-12 m adancime). Astfel, pe
amplasamentul dorit se pot executa foraje, dupa care se introduce agentul de stabilizare in
straturi de 20 25 cm, operatiune urmata de o serie de compactari.
Pe langa imbunatatirea terenului de fundare, pilotii rezultati prin injectarea agentului de
stabilizare in pamant servesc si ca piloti structurali. In functie de nivelul apei subterane, pilotii
realizati prin injectarea agentilor de stabilizare se pot suprapune, pentru a forma pereti de
impermeabilizare. Compozitia agentului de stabilizare trebuie sa fie foarte bine proiectata
deoarece rezistenta pilotului scade, in cazul in care o cantitate semnificativa de apa de la pilotul
pamant-agent de stabilizare curge catre pamantul din jur. Rezistenta unui astfel de pilot este
influentata si de conditiile de tratare (uscare). Conditii bune de uscare sunt atunci cand pilotii
sunt inconjurati de pamant umed sau saturat la temperatura dorita.
Jet grouting
Procedeul jet grouting consta in adaugarea unui aditiv in pamant (de obicei ciment sau cimentbentonita), sub inalta presiune, pentru a eroda si a amesteca pamantul cu aditivul.
Procedeul jet grouting este eficient la imbunatatirea unei game variate de pamanturi, cu el
putand fi tratat orice pamant in interiorul caruia poate fi introdusa tija de eliberare a jetului.
Prin acest procedeu au fost stabilizate terenuri pana la o adancime de 45 m. In anumite conditii

este posibila si stabilizarea la adancimi mai mari. Sistemul jet grouting este dificil de folosit in
cazul depozitelor de pamant care contin o cantitate mare de bolovani (stanci).
Tehnologia de stabilizare prin procedeul jet grouting se poate realiza in 3 variante:
sistemul cu jet unic (sistemul monofluid);
sistemul cu doua fluide;
sistemul cu trei fluide.
Toate aceste 3 sisteme necesita introducerea unei tije cu jet pana la adancimea dorita si
introducerea aerului, apei si/sau agentului de stabilizare in pamant.
Sistemul monofluid consta in introducerea sub presiune doar a agentului de stabilizare. Acest
sistem este eficient in cazul pamanturilor necoezive. De asemenea, se poate utiliza eficient si in
cazul consolidarii fundatiilor existente, deoarece se pot executa la inclinari considerabile fata
de verticala; metoda cu foraj nefiind fezabila in astfel de situatii.
Sistemul cu doua fluide introduce in pamant, pe langa agentul de stabilizare, si un jet de aer. In
acest caz creste raza de influenta cu cativa centimetri, fiind mai eficienta folosirea sa in cazul
pamanturilor coezive, comparativ cu sistemul monofluid.
Sistemul cu trei fluide introduce sub presiune un jet de apa, inconjurat de un jet de aer, plasat
deasupra dar aproape de jetul cu agentul de stabilizare folosit. Datorita separarii procesului de
eroziune de procesul de cimentare, rezulta o stabilizare de o calitate superioara celorlalte doua
sisteme, stabilizare care este foarte eficienta in cazul pamanturilor coezive. Acest sistem ofera
o raza de influenta mai mare decat sistemul cu doua fluide, rezultand un amestec pamant-agent
de stabilizare mai uniform, deoarece pamantul este omogenizat de jetul de apa-aer inainte ca
liantul sa fie injectat.
Compaction grouting
Prin folosirea acestui procedeu se obtine o crestere in densitate a pamantului moale sau a celui
aflat in stare afanata. Tehnica procedeului compaction grouting consta in injectarea sub
presiune a unui aditiv plastic-rigid in pamant. Amestecul este astfel proiectat incat sa nu
patrunda in porii pamantului sau sa se amestece cu pamantul. Amestecul ramane intr-o masa
omogena, ce ia forma unor bulbi de forma aproape sferica, care depla-seaza particulele
pamantului, avand astfel un efect de compactare asupra masivului de pamant.
Aceasta metoda de stabilizare poate fi folosita cu succes si pentru ridicarea controlata a
structurilor ingineresti. In urma aplicarii procedeului compaction grouting se obtine un plus de
capacitate portanta in zona cu volum densificat.
Procedeul compaction grouting se desfasoara in doua faze:
faza 1 se introduce tija de injectare cu aditiv la adancimea proiectata;
faza 2 aditivul este amestecat si introdus, sub presiune, in pamant.
Pe masura ce extragem din pamant tija de injectare, se formeaza bulbi individuali de forma
sferica, ce se intersecteaza unii cu altii, formand elemente structurale sub forma de coloane.
Atunci cand se doreste o compactare mai uniforma a masei de pamant, se mareste reteaua
punctelor de injectare a elementelor sub forma de coloana, realizandu-se, apoi, o retea
secundara cu puncte de injectare.
In general, aditivii folositi in procedeul compaction grouting sunt compusi din ciment plus alte
materiale. Multe lucrari sunt realizate, insa, folosind aditivi fara ciment in componenta
amestecului.
Realizarea stabilizarii prin procedeul compaction grouting necesita folosirea unor echipamente
speciale. In unele cazuri poate fi necesara pomparea agentului de stabilizare cu presiuni de pana
la 7 MPa, insa, la majoritatea lucrarilor, presiunile intre 3-4 MPa sunt suficiente. Conductele si

furtunurile folosite trebuie sa aiba cel putin 5 cm in diametru, iar ratele de pompare se
incadreaza intre 1-4 m cubi pe minut.

BIBLIOGRAFIE
1. R. Suman, M. Ghibu, N. Gheorghiu, C. Oar, A. Oel Tehnologii
moderne n construcii, Editura Tehnic, Bucureti 1998.
2. Pruteanu N. Tehnologia executrii construciilor, Chiinu, UTM
1995.
3. Mihai Teodorescu, Constantin Budan Tehnologia lucrrilor de
ntreinere, reparaii i consolidri, Universitatea Tehnic de
Construcii, Bucureti, 1996.
4. Raileanu P., Boti N., Stanciu A., Geologie, geotehnica si fundatii
Elemente de geologie si fizica pamanturilor. Institutul Politehnic Iasi
(1986);