Sunteți pe pagina 1din 6

Celula (structur, proprieti)

Celula este definit ca fiind unitatea fundamental, structural, funcional i genetic a


tuturor organismelor vii.
Ca unitate funcional, celula ndeplinete funciile organismului.
Ca unitate genetic, celula, prin ADN-ul coninut n genele plasate n cromozomi, are
rolul de a nmagazina i transmite informatiile genetice de la prini la urmai, prin reproducere.
Frecvent, celulele sunt integrate n esuturi, rareori existnd singure (celulele sexuale:
ovulul i spermatozoidul).
Forma celulelor, iniial sferic, se modific ulterior n raport cu funciile ndeplinite.
Dimensiunile celulelor variaz n funcie de rolul ndeplinit, de factorii mediului extern,
de starea fiziologic a organismului. n medie au dimensiuni cuprinse ntre 20-30 microni, dar
sunt i celule de dimensiuni mari precum fibrele musculare striate scheletice, a cror lungime
atinge 10-12 cm.
Structura unei celule i funciile elementelor componente
Celulele eucariote prezint o membran citoplasmatic ce delimiteaz citoplasma n care
se gsesc organitele celulare (reticulul endoplasmic, aparatul Golgi, lizozomii, mitocondriile,
citoscheletul) i nucleul.
Membrana celular
Membrana celular (plasmalema) este format dintr-un bistrat de fosfolipide n care sunt
dispersate molecule proteice. Aceste molecule se pot mica liber n bistratul lipidic, ceea ce a
atras denumirea de modelul mozaicului fluid pentru descrierea structurii membranei celulare.
Cele dou componente majore ale membranei plasmatice, proteinele i fosfolipidele sunt
cele care permit sau nu ca o substan s intre sau s ias din celul. Astfel, substanele
liposolubile vor trece direct prin bistratul lipidic, n timp ce substanele hidrosolubile vor traversa
membrana prin intermediul proteinelor membranare.
Fosfolipidele i proteinele membranare i confer membranei proprietatea de
permeabilitate selectiv, adic unele substane pot trece prin membran, n timp ce altele nu.
Citoplasma
Citoplasma este masa celular fundamental situata ntre nucleu i membran. Este un
sistem coloidal n care mediul de dispersie este apa iar faza dispersat este ansamblul de micelii
coloidale ce se gasesc n micare brownian.
n funcie de gradul de organizare se disting 2 componente:
Citoplasma fundamental = hialoplasma = citosol reprezentata de o solutie fluida sau
gelatinoasa n care se gasesc n suspensie celelalte structuri citoplasmatice; n hialoplasma exista
o retea de filamente proteice = citoschelet care asigura forma celulei si miscarea ordonata a
celorlalte componente celulare.
Citoplasma structurala reprezentata de organite (=organele) celulare structuri
diferentiate ale citoplasmei care ndeplinesc diverse functii n cadrul celulei. Acestea sunt de
doua tipuri: comune tuturor celulelor si specifice, prezente numai in anumite celule, unde
indeplinesc functii speciale.

Organitele comune tuturor celulelor:


Reticulul endoplasmic

Ribozomii
Aparatul Golgi
Mitocondriile
Lizozomii
Centrozomul
Organitele specifice:
Miofibrilele
Neurofibrilele
Corpii Nissl (corpii tigroizi)
Reticulul endoplasmic (RE) este un sistem de tubuli si cisterne aplatizate care face
legatura intre nucleu si membrana celulei. Este de doua tipuri: rugos (RER) sau granular si neted
(REN).
Reticulul endoplasmic rugos (RER) isi datoreaza numele prezentei ribozomilor pe
suprafata externa, fapt care determina o imagine granulara, rugoasa, la microscopul electronic.
Este format mai ales din cisterne aplatizate. Ele participa alaturi de ribozomi la procesul de
sinteza proteica si de fosfolipide.
Reticulul endoplasmic neted (REN) isi datoreaza numele lipsei ribozomilor de pe
suprafata externa. Este format mai ales din tubuli. Functiile REN sunt diferite in functie de tipul
celular: sinteza de steroizi in glandele suprarenale si gonade, distrugerea materialelor toxice din
ficat, reglarea concentratiei intracelulare de Ca2+ in muschi.
Ribozomii sunt organite bogate in ribonucleoproteine, de forma unor granule ovale sau
rotunde (150-250 ). Exista ribozomi liberi in matricea citoplasmatica si asociati reticulului
endoplasmic neted, care formeaza ergastoplasma (RER). Ribozomii reprezinta sediul sintezei
proteice.
Aparatul Golgi (dictiozomii) este un ansamblu de cisterne aplatizate, suprapuse, localizat
de obicei in apropierea nucleului. Rolul sau este de a prelua produsii de sinteza din RER, produsi
care vor fi supusi unor procese de maturare (secventiere, glicozilare) si excretie extracelulara
prin exocitoza.
Mitocondriile sunt centralele energetice ale celulei. Ele convertesc energia stocata in
macromoleculele bogate in energie (lipide si glucide) in ATP folosit pentru toate activitatile
celulei. Au o forma ovoida, care se poate schimba in cursul deplasarii prin celula. Prezinta o
membrana externa si o membrana interna. Aceasta din urma este pliata formand numeroase criste
mitocondriale. Membrana interna este specializata in conversii energetice.
Lizozomii sunt corpusculi sferici care contin enzime hidrolitice, capabile practic sa digere
orice tip de macromolecula din celula. Membrana care inconjoara lizozomii izoleaza aceste
enzime de restul celulei. Rolul lor este de a digera bacteriile periculoase si corpurile straine,
particulele fagocitate si organitele imbatranite.
Centrozomul este situat in apropierea nucleului si se manifesta in timpul diviziunii
celulare. Este format din doi centrioli cilindrici, orientati perpendicular unul pe celalalt si
inconjurati de o zona de citoplasma vascoasa numita centrosfera. Centrozomul are rol in
diviziunea celulara. Lipseste in neuroni.
Organitele specifice:
Miofibrilele
Neurofibrilele
Corpii Nissl (corpii tigroizi)
Miofibrilele sunt elemente contractile din sarcoplasma fibrelor musculare. La
microscopul electronic, miofibrilele apar constituite din doua tipuri de miofilamente: unele
groase de miozina si altele subtiri de actina.

Neurofibrilele constituie o retea care se intinde in citoplasna neuronului, in axoplasma si


in dendrite.
Corpii Nissl sau corpii tigroizi sunt echivalenti ai ergastoplasmei pentru celula nervoasa.
In afara organitelor comune si specifice, in citoplasma se mai gasesc si incluziunile
citoplasmatice, care au caracter temporar si sunt reprezentate prin granule de substante de
rezerva, produsi de secretie si pigmenti.
Nucleul
Nucleul este cel mai important organit din celula, deoarece contine materialul genetic
organizat sub forma de cromozomi. Nucleul este delimitat de o membrana (anvelopa) nucleara
prevazuta cu pori si contine nucleoplasma cu 1-2 nucleoli. Informatia genetica continuta in
nucleu sub forma de cromatina este formata din ADN si proteine numite histone. Cand celula se
pregateste sa se divida, cromatina se condenseaza si formeaza cromozomii.
Membrana nucleara, poroasa, este dubla, cu structura trilaminata, constituita din doua
foite, una externa spre matricea citoplasmatica, ce prezinta ribozomi si se continua cu
citomembranele reticlului endoplasmic si o foita interna aderenta miezului nuclear. Intre cele
doua membrane exista un spatiu numit spatiu perinuclear.
Pozitia in celula:
centrala (majoritatea celulelor)celula
excentrica (celule adipoase, mucoase)
Forma celulei in care se afla
Numarul nucleilor in celule :
Celule mononucleate (majoritatea celulelor)
Celule binucleate (hepatocitele)
Celule polinucleate (fibra musculara striata, osteoclastul)
Celule anucleate (hematia adulta)
Proprietatile celulei
Celulele au o serie de proprietati generale si speciale, care le asigura indeplinirea rolului
specific in ansamblul organismului.
Transportul transmembranar
Fosfolipidele membranare si proteinele membranare ii confera membranei proprietatea de
permeabilitate selectiva, adica unele substante pot trece prin membrana, in timp ce altele nu.
Permeabilitatea selectiva permite celulei sa importe si sa acumuleze molecule esentiale in
concentratii suficient de mari pentru asigurarea unui metabolism normal si sa exporte produsii
rezultati in urma metabolismului (cataboliti) sau alte substante care ar putea interfera cu
metabolismul sau. Schimburile celulei se sealizeaza cu mediul extracelular in care se gaseste
lichid interstitial ce deriva din sange. Lichidul interstitial poate fi considerat ca o substanta
nutritiva foarte bogata in aminoacizi, acizi grasi, vitamine, hormoni sau neurotransmitatori,
saruri si produsi de catabolism. Pentru ca o celula sa se pastreze sanatoasa, ea trebuie sa extraga
din aceasta substanta compusii care ii sunt necesari la un anumit moment dat si sa elimine ce nu
ii este folositor.
Moleculele individuale pot traversa membrana pasiv sau activ.
In procesele pasive, substantele trec prin membrana fara nici un consum energetic din
partea celulei.
In procesele active transportul se face cu consum energetic (se consuma ATP acid
adenozintrifosforic, produs in celula).
Mecanisme de transport pasiv
Difuzia este definita ca fiind miscarea pasiva a moleculelor unui gaz sau a unui lichid de
la o regiune unde exista in concentratie mare spre o regiune unde exista in concentratie mica.
Toate moleculele poseda energie cinetica, aflandu-se intr-o stare de permanenta agitatie sau
miscare browniana, lovindu-se unele de altele si schimbandu-se directia dupa fiecare coliziune.
Efectul general al acestei miscari dezorganizate este ca moleculele se deplaseaza din zonele unde

sunt mai concentrate, spre zonele unde sunt mai putin concentrate, adica in conformitate cu
gradientul lor de concentratie.
Pentru ca difuzia sa se produca trebuie respectate urmatoarele conditii:
Substanta sa fie mai concentrata pe o fata a membranei
Membrana sa fie permeabila pentru acea substanta
Difuzia poate fi de doua tipuri: asistata si neasistata.
Difuzia neasistata a compusilor liposolubili sau a particulelor foarte mici se numeste
difuzie simpla. Un nume special este dat difuziei neasistate prin membrana a apei, proces care se
numeste osmoza.
Difuzia asistata prin molecule proteice transportoare se numeste si difuzie facilitata.
Difuzia simpla
Compusii apolari (fara sarcina electrica) si cei liposolubili (solubili in lipide) difuzeaza
direct prin bistratul lipidic. Din categoria acestor compusi fac parte oxigenul, dioxidul de carbon,
lipidele si alcoolul. Deoarece oxigenul este intotdeauna in concentratie mai mare in sange decat
in tesuturi, el difuzeaza continuu in celule, in timp ce dioxidul de carbon in concentratie mai
mare in celule difuzeaza din celule in sange.
Majoritatea compusilor hidrosolubili (solubili in apa) si ionii sunt incapabili sa treaca prin
bistratul lipidic deoarece sunt respinsi de fosfolipide. Ei traverseaza membrana la nivelul unor
canale speciale formate din proteine transmembranare. Acestea delimiteaza in centrul lor un por
hidrofil prin care compusul hidrofil sau ionii traverseaza membrana. Majoritatea canalelor sunt
echipate cu ,,porti care pot fi deschise sau inchise. Deschiderea sau inchiderea acestor porti are
un rol cheie in raspunsurile celulelor la stimuli.
Osmoza
Moleculele de apa pot sa traverseze foarte usor bistratul lipidic membranar chiar daca
sunt polare, deoarece sunt molecule foarte mici, capabile sa se strecoare printre fosfolipidele
alaturate. Difuzia apei prin membrana se numeste osmoza.
Daca o celula este plasata intr-o solutie izotona (aceeasi concentratie de solviti =
substante dizolvate, ca si in celula), ea nici nu se umfla, nici nu se zbarceste deoarece primeste si
pierde cantitati egale de apa. Daca celula este plasata intr-o solutie hipertona (o concentratie de
solviti mai mare decat in celula), ea se va zbarci deoarece pierde o mare cantitate de apa prin
osmoza. Daca celula este plasata intr-o solutie hipotona (o concentratie de solviti mai mica in
celula), ea se va umfla deoarece primeste mari cantitati de apa prin osmoza. In concluzie, apa
traverseaza intotdeauna membrana prin osmoza trecand de la un mediu hipoton (cu concentratie
mare de apa) la un mediu hiperton (cu concentratie mai mica de apa). Nu conteaza daca solvitii
de pe cele doua fete ale membranei sunt diferiti, importanta este concentratia lor pe fiecare fata.
Osmoza este o realitate cu care celulele, si intreg organismul, trebuie sa supravietuiasca.
In anumite conditii, osmoza faciliteaza anumite functii. De exemplu, tubul digestiv al omului
produce cativa litri de fluid (sucuri digestive) care sunt reabsorbiti osmotic de celulele ce
captusesc intestinul. Daca procesul de reabsorbtie nu se produce, ca in cazul diareei acute, se
elimina cantitati mai mari de apa si se instaleaza deshidratarea.
Mecanisme de transport activ
Transportul activ este transportul solvitilor contra gradientului lor de concentratie, adica
de la concentratie mica la concentratie mare. Pentru realizarea acestui transport este necesar un
consum energetic. Energia este furnizata direct sau indirect prin hidroliza ATP.
Transportul activ este de mai multe tipuri:
-primar: pentru functionarea proteinei transportoare este necesara hidroliza directa a ATPului. In acest caz proteinele transportoare se numesc pompe.
secundar (cotransport): energia necesara pentru transferul unei molecule sau ion
impotriva gradientului sau de concentratie este obtinuta prin transferul altei energii conform
gradientului ei de concentratie. De exemplu, pompa de Na+/K+.
Cel mai studiat transport este pompa Na+/K+ care exista in toate tipurile de celule
eucariote. Aceasta proteina transporta ionii de Na+ in afara celulei si ionii de K+ in celula, in

ambele cazuri impotriva unor puternice gradiente de concentratie. De exemplu, intr-o celula
nervoasa umana, concentratia interna de K+ este de 36 de ori mai mare decat in lichidul
extracelular, pompa de Na+/K+ reusind sa transporte K+ contra acestui gradient. Pompa Na+/K+
nu este este numai o proteina de transport, ea este si o enzima, o ATP-aza. Ca ATP-aza ea
hidrolizeaza ATP-ul, folosind energia eliberata pentru deplasarea ionilor contra gradientilor lor
de concentratie. Astfel Na+ se leaga de Na+/K+ ATP-aza pe fata interna a membranei. Gruparea
fosfat rezultata prin hidroliza ATP se leaga de proteina determinand o modificare de conformatie
care permite eliminarea ionilor de Na pe fata externa a membranei. In continuare, K+ din mediul
extracelular se leaga de Na+/K+ ATP-aza, care pierde gruparea fosfat si revine la conformatia ei
initiala, ceea ce permite deplasarea K+ catre fata interna a membranei. O persoana in
repausfoloseste cea mai mare cantitate de ATP pentru functionarea pompelor ionice si pentru
mentinerea constanta a temperaturii. Pompa Na+/K+ este implicata in realizarea si propagarea
potentialului de actiune in celulele excitabile.
Pentru introducerea in celula a unor particule mari sau a macromoleculelor exista
transportul vezicular, cu doua forme, exocitoza si endocitoza.celula 4
Exocitoza este un mecanism care transporta substantele din celula in exterior. Prin acest
proces se realizeaza secretia hormonala, eliberarea de neurotransmitatori, secretia de mucus si, in
unele cazuri, eliberarea produsilor de catabolism. In exocitoza, substanta sau produsul celular
care trebuie eliminat este inclus intr-un sac membranar numit vezicula. Vezicula migreaza catre
membrana plasmatica cu care fuzioneaza si apoi se rupe, eliberand continutul in afara celulei.
Procesul presupune o etapa de ,,docare in care proteinele din membrana veziculei recunosc
anumite proteine din membrana citoplasmatica, se leaga de ele si aduc cele doua membrane
suficient de aproape pentru a fuziona. Bucata de membrana adaugata prin exocitoza va fi
indepartata prin endocitoza.
Endocitoza este procesul prin care substanta de transportat este inclusa progresiv intr-o
cuta membranara si se deplaseaza in citoplasma, unde continutul sau este digerat. Se cunosc trei
forme de endocitoza: fagocitoza, pinocitoza si endocitoza mediata de receptori.
Polarizarea electric a membranei (potenialul de membran)
De o parte i de alta a membranei se gsesc cationi difuzibili (Na+, K+), anioni difuzibili
(Cl-) i nedifuzibili (organici). Anionii organici, macromoleculele proteice, se afl n citoplasm.
n repaus, anionii de Cl- predomin la exterior, respini de cei proteici.
Repartiia predominant la exterior a cationilor de Na+ i predominant la interior a celor
de K+ se datoreaz pompei ionice. Acest sistem de transport activ expulzeaz permanent i rapid
Na+ din celul i introduce lent K+. Na+ acumulat la exterior ncarc pozitiv suprafaa extern a
membranei. Partea intern rmne ncrcat negativ datorit anionilor proteici, care predomin,
chiar dac exist i ioni de K+. Potenialul de membran se datoreaz semipermeabilitii
acesteia i transportului activ al ionilor. Efectul acestor procese este repartiia inegal a ionilor pe
cele dou fee ale membranei.
Potenialul de membran poate fi: potenial de repaus sau potenial de aciune.
1. Potenialul de repaus
Starea membranei caracterizat prin dispunerea sarcinilor pozitive la exterior i a celor negative
la interior constituie potenialul de repaus.
Potentialul memebranar de repaus are o valoare medie de -65 mV pana la -85 mV si depinde de
permeabilitatea membranei pentru diferitele tipuri de ioni. Valoarea acestui potential se datoreaza
activitatii pomei de Na+/K+, care reintroduce in celula K+ difuzat la exterior si expulzeaza Na+
patruns in celula, intr-un raport de 2 K+ la 3 Na+.
2. Potenialul de aciune
Orice variaie energetic din mediul nconjurtor (mecanic, electric, termic, chimic
etc.) poate constitui un stimul sau un excitant. Aciunea stimulilor externi asupra membranei
celulare determin modificri fizico chimice, care genereaz excitaia.
Intensitatea minim a unui excitant necesar pentru a produce un rspuns poart numele
de prag. Dac experimental se utilizeaz ca excitant curentul electric valoarea prag se numete
reobaz. Excitanii sub valoarea prag nu produc rspunsuri prin depolarizare. Pentru orice stimul

care are sau depete valoarea prag, depolarizarea i conducerea excitaiei se desfoar cu
aceeai intensitate. Acest mod unic de apariie i conducere a excitaiei constituie legea tot sau
nimic.
In timpul celor 4 faze ale potentialului de actiune: faza de latenta (1), faza ascendenta (2),
faza descendenta (3) si faza postpotentialului hiperpolarizant (4), canalele de Na+ si K+ exista
in diferite stari ce determina modificarile conductantei (sau permeabilitatii) membranei pentru
Na+ (gNa) si K (gK).
Starea canalelor voltaj-dependente in cele 4 faze este:
In starea de repaus canalele voltaj-dependente sunt inchise.
In faza de depolarizare a PA se deschid canalele de Na+, dar canalele de K+ sunt inchise.
In timpul fazei de repolarizare a PA, poarta de inactivare a canalelor de Na+ se inchide si
canalele de K+ se deschid. In timpul postpotentialului, canalele de sodiu raman inchise, dar unele
din canalele de potasiu raman inca deschise. Dupa 1-2 ms se revine la starea de repaus si
sistemul este gata sa raspunda unui nou stimul. Stimularea repetat cu excitani subliminali poate
produce totui excitaie, datorit procesului de sumaie (nsumarea modificrilor repetate de
depolarizare). Excitabilitatea depinde i de timpul necesar unui stimul pentru a produce un
rspuns (timp util), dar i de bruscheea cu care stimulul acioneaz asupra membranei. La
creterea lent a intensitii stimulului, membrana se adapteaz i celula nu mai rspunde printr-o
nou depolarizare.
Perioada refractara reprezinta intervalul de timp pe parcursul caruia este dificil de obtinut
un potential de actiune. Exista doua perioade refractare:
Perioada refractara absoluta, pe parcursul careia, indiferent de intensitatea stimulului nu
se poate produce un nou potential de actiune. Cuprinde panta ascendenta si o portiune din panta
descendenta a potentialului de actiune si de datoreaza inactivarii canalelor pentru Na+
Perioada refractara relativa, pe parcursul careia se poate initia un al doilea potential de actiune,
daca stimulul este suficient de puternic. Potentialul de actiune obtinut astfel are o viteza de
aparitie a pantei ascendente mai mica si o amplitudine mai mica decat in mod normal.
Potentialul de actiune, odata generat, in orice punct al unei membrane excitabile, va
stimula, la randul sau, zonele adiacente ale acesteia, propagandu-se in ambele sensuri, pana la
completa depolarizare a membranei. Transmiterea depolarizarii in lungul un fibre nervoase sau
musculare poarta denumirea de impuls nervos sau muscular.
Proprietati speciale ale celulelor:
Contractilitatea = proprietatea celulelor musculare de a transforma energia chimica a
unor compusi in energie mecanica
Activitatea secretorie = capacitatea fiecarei celule de a-si sintetiza substantele proteice si
lipidice proprii, necesare pentru refacerea structurilor, pentru crestere si inmultire. Unele celule
s-au specializat in producerea unor substante pe care le exporta in mediul extern (secretie
exocrina) sau in mediul intern (secretie endocrina).