Endoscopul este un instrument optic medical, care permite efectuarea

unei endoscopii, adica vizualizarea interiorului (in limba greaca, endon

inauntru) unor cavitati/locuri, altfel inaccesibile privirii. Procedura se
foloseste fie pentru diagnostic, fie pentru tratamentul unor boli
(endoscopie chirurgicala).
Desi este greu de crezut, instrumente similare, ca functionalitate,
dispozitivului modern numit endoscop, au fost descoperite in ruinele
orasului Pompei.
In anul 1805, medicul german, de origine italiana, Philip Bozzini, incearca,
pentru prima data, sa observe corpul uman viu, pe interior, prin
intermediul unui tub pe care il crease si il numise Lichtleiter (instrument
ghidat cu ajutorul luminii). Bozzini intentiona investigarea tractului urinar,
a faringelui si rectului. In 1853, francezul Antoine Jean Desormeaux
dezvolta si el un dizpozitiv conceput in aceleasi scopuri, pe care il
denumeste endoscop, termenul ramanand in limbajul medical pana

astazi.
Dupa mai multe tentative esuate, doctorul german Adolph Kussmaul
reuseste sa studieze interiorul stomacului uman, cu un endoscop, in 1868.
Instrumentul a fost experimentat pe un inghititor de sabii, singurul care
putea inghiti un tub metalic, cu o lungime de 47 de centimetri si cu un

diamteru de 13 milimetri. Zece ani mai tarziu, doi medici urologi din
Viena, Max Nitze si Josef Leiter, inventeaza citoscopul, un aparat format
dintr-un tub, cu un dispozitiv optic la unul dintre capete, special realizat
pentru explorarea vezicii urinare. In 1881, Johann von Mikulicz si asociatii
sai creeaza primul endoscop rigid (gastroscopul). Peste o jumatate de
secol, medicul Rudolph Schindler inventeaza gastroscopul flexibil, o
versiune modificata a primelor modele rigide, care permitea examinarea
chiar si atunci cand tubul era indoit. Tubul acestui dispozitiv avea o
lungime de 75 de centimetri si un diamteru de 11 milimetri. Aproximativ o
treime din lungimea sa, in special partea dinspre capatul extern, se putea
indoi cu lejeritate. Schindler examineaza interiorul stomacului prin
folosirea diferitelor tipuri de lentile pozitionate in interiorul tubului
prevazut cu un bec in miniatura. Primele incercari de fabricare a unei
gastrocamere apartin lui Lange si Meltzing, germani la origine, in anul
1898, dar, in pofida modelului teoretic valabil, acestia nu reusesc
dezvoltarea unui instrument care sa poata fi utilizat in practica.
In anul 1949, un medic angajat la spitalul din Tokyo, in colaborare cu
corporatia Olympus, dezvolta prima camera fotografica (endoscopica)
functionala, care putea examina interiorul stomacului unui pacient.
Dificultatile in producerea acestui endoscop au fost foarte mari, din cauza

lentilelor de dimensiuni reduse si a

filmelor, care trebuiau incorporate, precum si a materialului din care erau
fabricate tuburile. In 1950, dupa nenumarate esecuri sau incercari cu
rezultate modeste, compania lanseaza primul prototip. Instrumentul era
echipat cu o lentila fotografica localizata in varful tubului flexibil, iar

imaginile erau captate cu ajutorul unui film monocrom, prin flashurile

produse de un bec in miniatura, in vitro, activat manual. Filmul era extras
prin tragerea unui fir special conceput. Din nefericire, acest prototip al
endoscopului era inca mult prea primitiv pentru a fi folosit in practica
medicala clinica. Cercetarile continua pana cand sunt inventate camere
inofensive pentru viata pacientilor, pana cand este maximizat confortul
pacientului in timpul procedurii si pana cand fotografierea oricarei parti a
stomacului, intr-o perioada foarte scurta de timp, a fost posibila, imaginile
rezultate fiind unele foarte clare. Perfectionarea acestei gastrocamere s-a
realizat rapid, in doar cativa ani, dispozitivul ajungand sa fie folosit pe
scara larga. Descoperirea fibrei de sticla, in America anilor 1960, a dus la
valorificarea acestui material si in procesul de fabricare al endoscopului.
Basil Hirshowitz, un gastroenterolog de la Universitatea din Alabama
(SUA) si asociatii sai profita de acest nou material, prin integrarea sa in
dispozitivele medicale. Fibra de sticla este renumita pentru

capacitatea sa de a transmite lumina dintrun capat al unui tub, pana in celalalt, indiferent daca tubul este indoit sau
nu, ceea ce a permis observarea directa, pentru prima data, a interiorului
stomacului. Cu toate acestea, noul dispozitiv nu putea fotografia interiorul
organelor vizionate, capacitate care este adaugata in anul 1964, cand
este lansat primul aparat endoscopic cu camera. Mai mult,
endoscopul incepe sa fie folosit si pentru vizualizarea altor parti ale
corpului uman, ca esofagul, duodenul, intestinul gros, bronhiile si vezica
biliara. Pe langa diagnosticul medical propriu-zis, acest dispozitiv este
folosit si in scopuri de tratare, devenind, de-a lungul timpului, un

instrument indispensabil comunitatii medicale. Fiind vorba de un procedeu

medical invaziv, endoscopul este supus unor masuri de dezinfectie
drastice. Controalele microbiologice ale aparatului se fac periodic de catre
un bioigienist.
Videoscopul este instrumentul prevazut cu o camera incorporata, care
foloseste un incarcator de tip CCD (charge-coupled device), acesta
convertind imaginile in semnale electrice, pentru a fi disponibile la nivelul
unui monitor. Noul instrument permite vizualizarea interiorului unei
structuri de catre mai multi medici simultan, care pot privi evolutia pe
monitor. Siguranta noului endoscop video este foarte mare, iar
capacitatea de a colora diferit zonele lezate ajuta la identificarea mult mai

usoara a fenomenelor patologice.

Endoscop cu ultrasunete
In timp, au fost facute eforturi pentru a dezvolta un dispozitiv cu
ultrasunete, care sa permita examinarea suprafetei tractului
gastrointestinal, dar si a straturilor subiacente, oferind medicului curant
posibilitatea de a determina gradul de afectare, in cazul leziunilor din
ulcerul gastric, si sa observe daca ulcerul a penetrat peretele stomacal
sau intestinal. Endoscopul incepe, astfel, sa dobandeasca un rol mult mai
important in categoria instrumentelor folosite in practica medicala,
depasind statutul de unealta pentru examinarea si diagnosticarea
conventionala.

Capsula endoscopica
Cautarile pentru imbunatatirea acestor dispozitive medicale continua si in
prezent, prin interesul manifestat fata de dezvoltarea capsulei
endoscopice, care este deja in uz. In capsula sunt incorporate multe
dintre functiile dispozitivului clasic. Aceasta se deplaseaza de-a lungul
tractului gastrointestinal sau in interiorul unui organ, in functie de
necesitati, si transmite imagini prin intermediul unei conexiuni wireless.
Medicul poate sa ghideze capsula cu ajutorul unui un joystick, iar
imaginile rezultate sunt proiectate pe un monitor, in timp real.
Videoendoscopia magnetica ghidata a fost prezentata, in premiera, in
2010, de catre Siemens Healthcare si Olympus Medical.
Endoscopia, spre deosebire de alte metode, are avantajul ca se poate face
destul de rapid, nu este nevoie de internare, poate evidentia probleme
care nu au fost descoperite prin alte mijloace (radiologic, de exemplu),
detecteaza (daca este cazul) cancerul, ulceratiile, infectiile, tumorile etc.,
iar efectele postprocedura (cresterea ritmului cardiac, dureri in gat,
abdominale, febra etc.) dispar destul de repede.