GEOPOLITICA ROMÂNIEI

Înainte de a începe analiza descriptivă a României, doresc a expune pe scurt

câteva dintre definițiile geopoliticii, porninând de la origini și de la diverse interpretări ale
fenomenului de către cei ce au l-au studiat.

“Într-o primă accepție, geopolitica este știința efectelor pe care le au organizările spațiale
dominante(state, imperii, sisteme moniale etc) asupra vieții popoarelor, respectiv influența vieții
colective în toate formele ei, în frunte cu viața popoarelor, asupra spațiului. Geopolitica, așadar,
este știința relațiilor dintre organizarea etnică a spațiului și organizările economice, politice,
culturale, religioase(orice spațiu dispune de spații sacre), imprimate în structuri și sisteme
spațiale, teritoriale. Popoarele, elitele acestora, marie și micile grupări omenești se disting între
ele și prin reprezentări asupra spațiului, care, în forma lor cea mai reprezentativă, îmbracă o
forma hărților mentale, încât geopolitica este deopotrivă știința acestor reprezentări colective
asupra spațiului.” Alte accepțiuni definitorii ale geopoliticii sunt următoarele:

 Geopolitica studiază instituția statului ca unitate indisolubilă între teritorii(studiat

de geografia politică); neam (studiat de demografie) și economie (studiat de
geoeconomie);
 Geopolitica studiază potențialul statului – rezultatul unei serii de însușiri
(populație , mediu politic, cultural, sistem de drept etc);
 Geopolitica studiază distribuția puterii în spațiu, capacitatea unui stat de a-și
proiecta puterea asupra unui spațiu;

“Geopolitica a fost mereu atrasă spre definirea și deci de imperativul identificării tipurilor
de configurații noologice(ale spațiului), utilizând într-o direcție surprinzătoare morfologia
spiritului. R. Kjellen este suedezul care a folosit pentru prima dată termenul de
geopolitică, în cadrul unei conferințe din anul 1888. Kjellen a formulat imperativul noii
științe <Avem nevoie să înălțăm o știință a statului care să sintetizeze tezele vechii științe
a statului cu antitezele geografiei> . Prin urmare, geopolitica este știința care unifică
tezele vechi ale statului cu antitezele geografiei și se constituie, ca atare, la intersecția
elementelor : geografic, etnic, economic, social și juridic. ”
 “Începutul luptelor geopolitice, pe continentul european și în zonele geografice
adiacente, își are originea în scinziunea lumii creștine de la 1054 când pretendenții la
divizare și dominare s-au grupat pe criterii religioase în Imperiul Roman de
Apus(Occidentul) și Imperiul Roman de Răsărit(Bizanțul). Dacă în Occident steagul
creștinătății catolice și protestante a fost purtat agresiv de germani(Sfântul Imperiu
Roman de Națiune Germană), urmat de Reich-ul nazist și Imperiul habsburgic –
transformat apoi în cel Austro-Ungar- în Orientul ortodox portdrapelul luptei devine
rapid Imperiul Țarist, cel care se considera urmaș legitim al Bizanțului.
Deși geografic România se află dispusă în Centrul Europei, în viziunea geopolitică a
diriguitorilor lumii, ea continuă să fie plasată undeva la periferia sud-estică a bătrânului
continent, respectiv în așa zisa zonă gri sau balcanică. Plasând România la marginea
Continentului, politicienii și strategii interesați aduc în actualitate o concepție geopolitică
și geostrategică mai veche, potrivit căreia Europa de azi se termină la granițele URSS așa
cum înainte de primul război mondial se termina la hotarele îngroșate de teroare ale
imperiului țarist. Pentru români, o atare viziune, susținută cu cinism de teoreticienii
marilor puteri, se situează în afara realității și evoluției noastre istorice, ea constitiundu-se
într-un paradox al lumii de ieri și de azi. În baza unei atare doctrine politice, în ultimele
două, în ultimele două secole ale mileniului trecut, România aflată la confluența celor trei
mari imperii repace, austro-ungar, otoman și rus, cu cele două variante, țarist și sovietic, a
continuat să fie văzută și disputată în funcție de interesele de putere ale acestora, pe
teritoriul nostru străbun dându-se aspre batalii acaparatoare.

Implicată, câteodată, și eliminată, de cele mai multe ori, din dispuitele și

aranjamentelor celor mari, România, cu inteligență dar și cu mari sacrificii,a știut să se
adune și să găsească resursele revenirii la liman.”

“În urmă cu cinci luni, când am lansat campania de solidaritate civică pentru
Delta Dunării, ziua afirma destul de clar că acțiunea Ucrainei pe canalul Bâstroe, cu
efectele sale nefaste în teritoriul României, se înscrie în cadrul agresiunilor de tip militar,
cu toate consecințele ce decurg din aceasta. Avertismentul nostru era adresat cu
îngrijorare autorităților actuale ale României, care păreau că nu întreprind nimic concret
pentru contracararea operațiunii Ucrainei desfășurate la granița NATO cu spațiul CSI.
După cinci luni de campanie susținută a societății civile românești și a organizațiilor
internaționale de mediu, tăvălugul diplomatic a prind avânt. Apărarea militară a țării a
rămas însă în același stadiu deplorabil. Săptămâna trecută, în miez de noapte, nave
militare ucrainene au amplasat ilegal noi balize pe lângă cele deja existente fix în apele
teritoriale ale României. Operațiunea declanșată de Ucraina pe brațul Chilia al Dunării
constituie o adevărată declarație de război. Reacția statului român este - și de această dată
– extrem de ciudată. Ministerul român al Afacerilor Externe îl convoacă pe ambasadorul
ucrainean, și îi transmite că Ucraina trebuie să își retragă de urgență balizele din apele
românești.
 Altă ciudățenie a organelor statului, conform unor surse din rândul Armatei
Române, strategia adoptată în ultimii ani a dus la hăcuirea apărării întregii zone sud-est
dunărene, inclusiv a mijloacelor de operare navale. Trebuie subliniat în ciuda umflării în
pene a M.A.P.N. o dată cu intrarea țării în NATO, atât surse avizate din organizație, cât și
militari profesioniști români își mențin serioase rezerve privind abnegația pentru valorile
euro-atlantice ale multor cadre de vârf, foste cârtițe ale Moscovei, azi înfocate
susținătoare ale Washingtonului… ”

“La începutul secolului 21, după mai bine de un deceniu de la redobândirea

speranțelor în democrație după nefasta stăpânire a comunismului sovietic în Europa de
Est, președintele Rusiei, a ordonat un atac direct la adresa valorilor euro-atlantice și
statelor care le promovează în această zonă. Printre acestea, România, aflată acum pe o
adevărată –linie de foc-, tranșeele NATO și ale UE la porțile răsăritene ale Europei. Toate
actele îndreptate împotriva României în ultima perioadă, conjugate cu strategiile Rusiei
pe termen lung în zona Istmului Ponto-Baltic și a Caucazului, conduc la definirea unui
cadru clar de operațiuni, de tip militar la înfruntările Europei extinse ,apărate și de trupele
Statelor Unite ale Americii. Operațiunea este în continuă desfășurare și nici pomeneală să
se apropie încă de apogeu. Vai de România dacă autoritățile, atât de ocupate cu
încastrarea în aceleași fotolii și după alegeri, nu vor avea o reacție promptă și elaborată,
împreună cu aliații americani și europeni. ”

“În România, președintele hotărăște să celebreze 23 august, o sărbătoare care în

mentalul poporului român are o singură rezonanță : comunistă. În Republica Moldova, la
ordinul și sub directa supraveghere a generalului Vladimir Voronin, se adoptă așa numita
Politică Națonală de Stat, prin care se legiferează limba moldovenească și poporul
moldovenesc, românii fiind trecuți ca a șasea minoritate din Basarabia. Practic, se
reeditează sovietizarea forțată. Mai mult, călcând peste memoria holocaustului românesc
de peste Prut, generalul KGB a început o serie de manifestări dedicate sărbătoririi a 60 de
ani de la eliberearea Moldovei de sub dominația fascistă româno-germană. În Transnistia
nerecunoscută, baza militară extinsă a Federației Ruse, se găsește sub pretextul
interzicerii, după 12 ani de ființare, a școlii românești, copii fiind asediați și azi de trupele
milițienești. Autoritățile separatiste acuză profesorii că predau elevilor Istoria României
fasciste. În Ucraina, după ce România avertizează că se va adresa Tribunalului
Internațional de la Haga în prvința Insulei Șerpilor și a platoului continental al Mării
Negre, se accelerează brutal lucrările la proiectul distructiv al unui canal prin mijlocul
Rezervației naturale Delta Dunării. La 24 august – o zi tragică pentru Basarabia, pentru
România – zi ce marchează întâmplător independența Ucrainei și totodată preluarea
moștenirii URSS, inclusiv a ținuturilor răpite României de I.Stalin, președintele Leonid
Kucima inaugurează primul tronson al canalului Bâstroe, în pofida tuturor protestelor
europene și internaținale. Legea și dreptul internaținal sunt sfidate fățiș de cea mai bună
aliată a Federației Ruse, care, la cererea președintelui, a decis să renunțe la prioritatea
unei posibile integrări în NATO și UE. Dacă pentru cecenii exterminați de Rusia în masă
s-a găsit eticheta de teroriști, pentru români, prin intermediul Transnistriei, se va
reactualiza apelativul de fasciști, cu o lovitură care ar putea ajunge până la culpabilizarea
și condamnarea României la instanțele internaționale. ”

“Conexarea Rusiei Sovietice la proiectul geopolitic balcano-pontic-

mediteraneean, susținut de Turcia și Republica de la Weimar, aridicat mari probleme de
securitate României, pusă în situația de a face față presiunilor și amenințărilor de tot felul
a celor trei mari puteri în zonă. După rezolvarea chestiunilor interne, ca urmare a șocului
primit pe timpul primului război mondial, poftele geopolitice și geodtrategice ale
Moscovei vor fi pe deplin satisfăcute, cu ajutor britanic și american, prin extinderea
dominației – de astă dată bolșevice – în Centrul și Estul Europei. Intrăm practic, într-o
nouă etapă, numită –Război Rece-, nimic altceva decât o cinfruntare multilaterală, dintre
cele două sisteme politice antagoniste –comunism și capitalism - și care vor domina
relațiile internaționale timp de patru decenii.

Prăbușirea comunismului european și, ca urmare, încheierea –Războiului Rece-

nu va însemna nici pe departe sfârșitul luptelor pentru reîmpărțirea sferelor de influență și
asigurarea, în consecință, a supremației politice, economico-financiare și militare pe
Continent. Din contră, am putea spune că, în noul context politic european și mondial,
interesele competitorilor pentru trasarea conturului noii hărți geopolitice - prezentate
fățiș sau mascat, sub forma UE,NATO sau Spațiul Schengen – se vor manifesta și cu mai
mare pregnanță. Fără a-și păstra configurația teritorială și, natural, ideologică din etapele
de luptă anterioare, nu putem să nu ne dăm seama și să admitem că la confruntările
politice postcomuniste participă mereu acealeași state sau grupări de state ce au dat
naștere și au acționat în spiritul conceptelor geopolitice ale trecutului : pangerman și
panslavist.

În toate aceste frământări și jocuri de interese, geopolitice și geostrategice, mai

vechi sau mai recente, România a fos permanent vizată, vatra strămoșească și bogățiile ei
constitiund obiect de dispută și expansiune a puterilor europene. Dacă în anumite
momente istorice critice, de cuceriri și teroare teutonică sau slavă, românii au reușit să
încurce ițele egocentriștilor, aceasta se datorează pe lângă voința și sacrificiul lor întru
apărarea independenței naționale- poziției geografice solide, ce a jucat un rol de tampon
între Est și Vest, cât și caracterului României de țară latină, cu populație majoritar
ortodoxă. În termeni geopolitici, confruntările pe seama României, cu toate necazurile și
influențele lor nefaste, se vor intensifica pe măsura realizării <Micii Uniri>, sub
Alexandru Ioan Cuza, și a cuceririi independenței de stat, la 1877. Pe fondul sporirii
expansiunii pangermanismului și panslavimului în peninsula Balcanică, împiedicarea
româniei să se consolideze ca stat european, independent și unitar, devine obiectivul
strategic prioritar al celor două tendințe. ”