Plumb

G. Bacovia
Ca

miscare estetica, simbolismul reprezinta prima etapa catre modernism. Nascut din
intentia de a nega romantismul si parnasianismul, acesta se manifesta in a doua jumatate a
secolului al-XIX-lea. Definita ca arta de a simti, poezia simbolista cultiva corespondentele,
sugestia si simbolul si sugereaza stari sufletesti nedefinite, existand o predilectie pentru nevroza,
melancolie, spleen.
In literatura romana, simbolismul il are ca reprezentant ilustru pe George Bacovia,
creatorul unui univers liric original prin tematica, dar mai ales prin limbajul poetic.
Plasata la inceputul celui dintai volum al sau, poezia Plumb devine o arta poetica,
conceputa sub forma unui monolog tragic, in care eul poetic exprima stari sufletesti precum
disperarea, tristetea, solitudinea, fiind, astfel, o elegie, dar si un pastel simbolist.
Poezia Plumb se inscrie in lirica simbolista prin folosirea simbolurilor, a sugestiei,
prin muzicalitatea interioara, realizata cu ajutorul tehnicii repetitiei, prin cromatica, dar mai ales
prin corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit.
Tema poeziei este de conditia poetului damnat care nu se poate adapta intr-o societate
lipsita de aspiratii. Lumea ostila si stranie este proiectia unui univers interior.
Motivele centrale, specific simboliste, sunt somnul si singuratatea. Primul sugereaza o
moarte simbolica, afectiva, iar cel de-al doilea, evidentiat in structura recurenta stam singur
realizeaza corespondenta dintre materie si spirit.
Viziunea despre lume, exprimata prin temele si motivele incluse, surprinde relatia dintre
poet si lumea exterioara, departata de valorile adevarate ale vietii. Cromatica folosita impune o
lume gri, monotona, lipsita de speranta, ce constituie chinul continuu al eului liric. Moartea
sufleteasca este sugerata prin folosirea cuvintelor din acelasi camp semantic: sicrie, cavou,
coroane, dar si prin repetitia simbolului plumb, folosit cu valoare stilistica de epitet, prin care
se contureaza un imaginar poetic ce devine impietrit. Sensul acestui simbol se releva in momentul
cand se invoca amorul de plumb, evidentiindu-se apasarea sufleteasca, impresia de univers
inchis, asemenea cavoului in care se izoleaza eul liric.
Cele patru elemente de compozitie si de limbaj, semnificative pentru tema si
viziunea despre lume sunt: titlul, incipitul, relatiile de simetrie, elementele de prozodie.
Titlul, Plumb, se constituie intr-un simbol cu multiple semnificatii, devenind metafora
absoluta a unei existente apasatoare, sufocante, monotone, a unei vieti captive definitiv in materie.
Relatia de simetrie este evidentiata de prezenta acestui simbol, asezat ca rima in primul
si ultimul vers din poezie, de sintagma flori de plumb, aflata la inceputul versului al doilea din
fiecare strofa.

Structural, imaginarul poetic se constituie din doua secvente care dezvolta tot atatea idei
poetice: cea a realitatii exterioare, obiective si cea a realitatii interioare, subiective, aflate intr-o
relatie de corespondenta specific simbolista; ele stau sub semnul aceluiasi simbol, plumb.
Incipitul este marcat de verbul aflat la imperfect dormeau care sugereaza absenta
trairilor interioare si cuprinde cele doua simboluri bacoviene: sicriul si plumbul.
In prima strofa, se contureaza un cadru mortuar si exprima simbolic spatiul inchis,
sufocant, in care traieste eul liric, care poate fi societatea sau propriul suflet, propria viata. Aceste
spatii interioare sunt sugerate de simboluri apartinand campului semantic al mortii: sicriele de
plumb, flori de plumb, coroane de plumb. Versul Stam singur in cavou... si era vant
exprima un profund sentiment de singuratate, asociat cu motivul vantului, simbol al dezechilibrului.
Verbul scartaiau, din ultimul vers al strofei, amplifica morbidul cadrului cu valentele sale
onomatopeice. Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabra poarta sugestia
nocturnului.
Cea de-a doua strofa compune spatiul poetic interior, prin manifestarea nefericita a
sentimentului de iubire. Versurile Dormea intors amorul meu de plumb/Pe flori de plumb, si-am
inceput sa-l strig sugereaza imposibilitatea eului poetic de a evada prin apelarea iubirii.
Sentimentul de singuratate este resimtit, de aceasta data, ca un inghet al fiintei: Stam singur linga
mort... si era frig. Ultimul vers al poeziei suprima orice speranta, pentru ca aripile, simbol al
zborului, atarna si sunt de plumb, ceea ce presupune prabusirea sufleteasca a eului liric.
Muzicalitatea poeziei, tipic simbolista, se realizeaza prin ritmul interior, prin repetitia
cuvantului plumb, alcatuit din patru consoane si o vocala inchisa, prin sonoritatile grave create de
aglomeratia de consoane dure b, p, s, t, prin paralelismul sintactic si simetria dintre cele doua
catrene si prin prezenta imperfectului, ca timp verbal dominant(dormeau, dormea, era, s.a)
care are rolul de a prelungi starea de angoasa.
La nivel prozodic, iambul alterneaza cu amfibrahul, rima este imbratisata, iar masura
versurilor este de 10 silabe.
In opinia mea, viziunea despre lume exprimata in poezia Plumb este dominata de
tristete, angoasa, vid existential. Aceste stari sunt provocate de sentimentul mortii iminente,
elementele primordiale ale naturii, frigul si vantul, fiind sugestii ale sfarsitului continuu
bacovian. In fapt, aceasta poezie transforma realitatea obiectiva intr-una interioara.
De asemenea, viziunea poetica nu se reduce numai la nivelul ideilor, ci cuprinde si
procedee prin care acestea sunt puse in valoare: muzicalitatea, cromatica, folosirea simbolurilor.
In concluzie, poezia Plumb ofera o viziune specific bacoviana, despre lume si se
constituie intr-un crez poetic.