DREPT FINANCIAR SI DREPT FISCAL

- Note de curs

Sibiu - 2008
1

CURPINS
PARTEA I - DREPT FINANCIAR

CAPITOLUL I
NOTIUNI GENERALE PRIVIND FINANTELE PUBLICE,
NEVOIA PUBLICA SI PRIVATA - RELATIA ACESTORA
CU BUGETUL

................................................................................

Sectiunea I: Nevoia publica si privata relatia cu bugetul

Sectiunea II: Conceptul de finante publice

..........

................................

Sectiunea III: Conceptul de drept financiar,

drept al finantelor publice si drept fiscal

...................

CAPITOLUL II
BUGETUL ISTORIC, NOTIUNE, IMPORTANTA
Sectiunea I: Istoricul bugetului

..........................

....................................................

Sectiunea II: Notiunea de buget public

......................................

Sectiunea III: Natura juridica a bugetului

..................................

Sectiunea IV: Trasaturile caracteristice ale bugetului .................

Sectiunea V: Importanta bugetului

...............................................

CAPITOLUL III
BUGETUL DE STAT
- PRINCIPIILE SI ETAPELE PROCEDURII BUGETARE Sectiunea I: Consideratii generale

................

...............................................

Sectiunea II: Principiile procedurii bugetare

...............................

Sectiunea III: Procesul bugetar procedura bugetara

.................

A. Etapele procedurii bugetare privind bugetul de stat

B.

Calendarul bugetar.............................................................
2

...........

C. Structura bugetelor publice................................................

D. Conditii privind folosirea creditelor bugetare...................
CAPITOLUL IV
SISTEMUL VENITURILOR SI CHELTUIELILOR BUGETARE
Sectiunea I: Notiunea de venit bugetar

......

........................................

Sectiunea II: Clasificarea veniturilor bugetare

..............................

Sectiunea III: Notiunea de cheltuiala bugetara

...........................

Sectiunea IV: Conceptia Uniunii Europene

privind cheltuielile publice

...................................

Sectiunea V: Clasificarea cheltuielilor bugetare

...........................

CAPITOLUL V
BUGETELE LOCALE

........................................................................

Sectiunea I: Sistemul bugetelor locale si notiunea de buget local

Sectiunea II: Etapele si principiile procedurii bugetelor locale

.....

.......

A. Rolul, competentele si responsabilitatile

autoritatilor administratiei publice locale

B. Procesul bugetar. Etapele procedurii bugetare

C. Structura bugetelor locale..........................................................................................

PARTEA II DREPT FISCAL

CAPITOLUL I
TEORIA GENERALA A IMPOZITELOR
Sectiunea I: Notiunea de impozit

........................................
................................................

Sectiunea II: Trasaturile caracteristice ale impozitului

Sectiunea III: Principiile impunerii

................

.............................................

Sectiunea IV: Elementele impozitelor

..........................................

Sectiunea V: Clasificarea impozitelor

..........................................

CAPITOLUL II
STABILIREA CREANTELOR FISCALE

..........................................

Sectiunea I: Notiunea si caracteristicile titlului de creanta fiscala

1.1 Notiunea de titlu de creanta

............................................

1.2 Caracteristicile titlului de creanta

......................................

Sectiunea II: Categorii de titluri de creanta fiscala

.....................

Sectiunea III: Decizia de impunere si declaratia fiscala

3.1 Decizia de impunere

...

..............

......................................................

3.2 Declaratia fiscala

............................................................

Sectiunea IV: Solutionarea contestatiilor formulate

mpotriva actelor administrativ fiscale

....................

4.1 Forma si continutul contestatiei.......................................

4.2 Termenul de depunere a contestatiei................................
4.3 Competenta de solutionare a contestatiilor......................
4.4 Decizia sau dispozitia de solutionare..............................
4.5 Solutii asupra contestatiei................................................
4.6 Prescriptia dreptului de a stabili obligatii fiscale...............
CAPITOLUL III
MODALITATI DE COLECTARE SI STINGERE
A CREANTELOR FISCALE

..............................................................

Sectiunea I: Colectarea creantelor fiscale prin plata

...................

Sectiunea II: Colectarea si stingerea creantelor fiscale

prin compensare

.....................................................

Sectiunea III: Colectarea si stingerea creantelor fiscale

prin executare silita

.................................................

Sectiunea IV: Executarea silita a creantelor fiscale

prin poprire

..............................................................

Sectiunea V: Executarea silita a bunurilor mobile

Sectiunea VI: Executarea silita a bunurilor imobile
4

...........................
.........................

Sectiunea VII: Cheltuieli ocazionate de executarea silita

..............

Sectiunea VIII: Eliberarea si distribuirea sumelor

realizate prin executarea silita

................................

Sectiunea IX: Contestatia la executarea silita

(art. 172-174 Cod procedura fiscala)

.......................

Sectiunea X: Prescriptia dreptului de a cere executarea silita

......

CAPITOLUL IV
EVAZIUNEA SI FRAUDA FISCALA
Sectiunea I: Consideratii generale

..................................................
..................................................

Sectiunea II: Infractiuni de evaziune fiscala

..................................

Sectiunea III: Prezentarea si analiza infractiunilor

de evaziune fiscala

........................................................

Sectiunea IV: Cauze de nepedepsire si cauze de reducere

a pedepsei

..............................................................

Sectiunea V: Infractiuni aflate n legatura cu cele

de evaziune fiscala

.......................................................

PARTEA I - DREPT FINANCIAR

CAPITOLUL I
NOTIUNI GENERALE PRIVIND FINANTELE PUBLICE,
NEVOIA PUBLICA SI PRIVATA
- RELATIA ACESTORA CU BUGETUL

Sectiunea I: Nevoia publica si privata relatia cu bugetul

Societatea omeneasca, n evolutia sa, a generat o serie de nevoi care pot fi
clasificate dupa diferite criterii si care,
dreptului finantelor publice, sunt importante
dintre acestea si evolutia societatii n general

din punct de
vedere al
pentru a
determina relatia
si modul n care influenteaza

institutiile financiare. Din punctul de vedere al dreptului finantelor publice,

sunt importante doua concepte: nevoia publica si nevoia privata.
Prin nevoie

publica se ntelege acea

cerinta

care se

satisface

prin intermediul si efortul colectivitatilor umane grupate sau privite

general, n conditii optime si oportune.

Nevoia privata este o cerinta care se satisface prin efortul individului sau a
unor colectivitati de factura privata n conditii de eficienta.
n evolutia sa, societatea a generat conditii care au condus la proliferarea si
diversificarea nevoilor publice. Acest lucru a devenit marcant odata cu aparitia
statului si a functiilor sale. Statul, prin institutiile, organele si organismele sale, se
raporteaza la nevoia publica prin intermediul banului public.

Banul public ar trebui asigurat de catre stat prin efortul propriu. n acest caz
statul ar trebui sa fie detinatorul unei averi proprii si sa obtina surse de venit din
activitati proprii, productive (productie proprie, prestari servicii si executari de
lucrari). n situatia n care statul nu are suficiente surse proprii, banul public este
asigurat prin efortul unor persoane fizice, a unor colectivitati umane sau al ntregii
colectivitati. Modalitatea de obtinere a acestuia se manifesta, n concret, prin
intermediul impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor surse de venit
public (amenzi, majorari, penalitati etc.). Persoanele care
si taxe
se numesc, ntr-un mod generic, contribuabili

platesc impozite
sau platitori de

impozite si taxe. Impozitele si taxele sunt platite de persoane care au capacitate

contributiva.
Prin capacitate contributiva se ntelege aptitudinea unei persoane
fizice sau juridice de a varsa n contul bugetar o suma raportata la averea sau
venitul impozabil.
Sumele ncasate cu titlu de impozite si taxe, reprezinta surse de venit pentru
buget.
n Romnia putem sa vorbim despre un sistem bugetar, n sensul ca exista,
1

potrivit Legii Finantelor Publice (Legea nr. 500/2002) si Legii nr. 273/29 iunie
2

2006, privind finantele publice locale :

1. Bugetul de stat si alte categorii de bugete, enumerate la art. 1 (2)
din legea nr. 500/2002;
2. Bugetul asigurarilor sociale de stat;
3. Bugetele locale (bugetele unitatilor administrativ-teritoriale).
Fiecare buget cuprinde o parte de venituri si o parte de cheltuieli.
La capitolul venituri sunt indicate sursele (impozite, taxe etc.) si cuantumul
acestora pentru un an de zile. La capitolul cheltuieli sunt
indicate tipurile
de cheltuieli (curente sau de capital) si cuantumul acestora pentru un an de
zile, precum si
destinatia cheltuielilor pe domenii (social-culturale, de aparare, pentru economia

Publicata n Monitorul Oficial al Romniei nr. 597/13.08.2002

Publicata n Monitorul Oficial al Romniei nr. 618/18.07.2006

nationala, pentru cercetare, pentru ordine publica, justitie, parchet, Curtea de

Conturi etc.).
Cheltuielile se stabilesc, n principiu, avnd n vedere principiul
oportunitatii si n conditii optime. n cazul n care se prevad a fi egale cu
veniturile, suntem n prezenta unui buget echilibrat. Daca cheltuielile depasesc
veniturile, suntem n prezenta unui buget deficitar. n acest caz deficitul se poate
rezolva prin mai multe modalitati:
- diminuarea cheltuielilor;
- initierea unei legislatii privind impozite si taxe noi;
- majorarea impozitelor si taxelor;
- mprumutul public, intern sau extern.
Bugetul este excedentar cnd veniturile sunt mai mari dect cheltuielile. Sa pus ntrebarea daca a plati impozite si taxe este o problema de
productie (produc-platesc), daca este o problema de repartitie (exista bani publici,
nu ne intereseaza sursa si i repartizam celor care au nevoie de ei); sau
daca este o problema de consum. n aceasta ultima ipoteza s-a sustinut ca
se platesc impozite si taxe pentru ca ele sunt o
sursa pentru efectuarea
unor cheltuieli, deci pentru a fi consumate.
Consideram ca atunci cnd vorbim despre banul public trebuie sa avem n
vedere un proces complex si anume:
1. constituirea banului public;
2. repartizarea banului public;
3. consumul banului public.
El nu ar exista fara sursa sa economica, ce consta n activitati de:
productie, prestatii de servicii si executari de lucrari.
Existenta sa presupune repartizarea n favoarea beneficiarilor sai
(institutiile bugetare), cu scopul de a fi folositi n conditiile legii.

Sectiunea II: Conceptul de finante publice

De existenta banului public se leaga si institutia finantelor publice.
Finantele publice este un concept economic, care reprezinta
totalitatea
relatiilor social-economice, de constituire, repartizare si utilizare a banului
public, a celor specifice creditului public si controlului banului public.
ntr-o alta
totalitatea relatiilor

conceptie, finantele
publice sunt formate din
sociale de natura economica, care apar n procesul

realizarii si repartizarii, n forma baneasca, a resurselor necesare statului pentru

ndeplinirea functiilor si sarcinilor sale.

n contextul european actual, se afirma ca finantele publice au ca obiect

regulile fundamentale, organele si procedurile care permit colectivitatilor publice
ndeplinirea tuturor obligatiilor lor, cu ajutorul mijloacelor financiare, cu conditia
sa se aplice, ntr-un regim de drept public.

n literatura americana de specialitate se sustine ca finantele publice au ca

obiect principiile, tehnicile si efectele procurarii mijloacelor banesti ale statului si
cheltuielile suportate din bugetul (care apartine) colectivitatilor publice.

n conceptia lui Gastn Jze Finantele publice vizeaza banii publici si,
prin extindere, achizitionarea, administrarea si utilizarea banilor publici.
Legea nr. 500/2002, Legea finantelor publice, la art. 1 alin. 1
caracterizeaza finantele publice ca: activitate de formare, administrare, angajare
si utilizare a fondurilor publice ale statului, unitatilor administrativ-teritoriale si
ale institutiilor publice ale acestora, implicate n procesul bugetar. Este o
abordare n sens material a finantelor publice, iar din punct de vedere formal se
sustine ca notiunea de finante publice se refera la sistemul de organizare.

Pe lnga existenta finantelor publice, n statele moderne se identifica si

finantele private.
3

D. D. Saguna Tratat de drept financiar si fiscal, Editura All Beck, Bucuresti, 2001, p. 13

Vasile Tabara Finante Publice, Vol. I, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003, p. 5

Wiliam Shultz, Lowel Harris American public finance, New York, 1954, p. 1

Gastn Jze Cours de finances publiques, Librairie Gnral de Droit et de Jurisprudence, Paris, 1936, p. 2
Emil Balan Drept Financiar, Editia a III-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2004, p. 5

Existenta
nevoilor private,
prin

finantelor private decurge din

prin existenta fondurilor
banesti

nevoia
private,

satisfacerii
constituite

efortul colectivitatilor private, organizate n diferite forme,

cu scopuri

profitabile si n conditiile legii.

Ceea ce departajeaza net finantele publice de cele private consta n faptul
ca primele se realizeaza n regim de drept public.

Sectiunea III: Conceptul de drept financiar, drept al finantelor publice

si drept fiscal
n functie de existenta celor doua categorii economico-financiare, finantele
publice si private, dreptul financiar poate fi definit ca fiind acea ramura a
sistemului romnesc de drept, ce este constituita din totalitatea normelor juridice
referitoare la finantele publice si finantele private.
Asa fiind, se poate sustine ca am fi n prezenta unui drept financiar public
si drept financiar privat.
8

ntr-o alta conceptie , dreptul financiar este format din totalitatea normelor
juridice care reglementeaza relatiile de constituire, repartizare si utilizare a
fondurilor banesti ale statului si ale institutiilor publice, destinate satisfacerii
nevoilor social-economice ale societatii; de asemenea el cuprinde normele
juridice prin care este asigurat cadrul legal al altor institutii importante n
domeniu, precum creditul public si controlul financiar.
Din definitia data, rezulta ca am fi n prezenta dreptului financiar public sau
al dreptului finantelor publice, care n conceptia noastra este o componenta
(subramura) a dreptului financiar. El este constituit din totalitatea normelor
9

juridice ce reglementeaza relatiile sociale specifice finantelor publice .

Mircea Stefan Minea, Cosmin Flavius Costas - Dreptul Finantelor Publice vol I; Drept Financiar, Editura Sfera

Juridica, Cluj-Napoca, 2006

9
D. Petica Roman Dreptul Finantelor Publice, Note de curs, Casa de Editura Tribuna, Sibiu, 2004, p. 8

Dreptul financiar public, sau dreptul finantelor publice, este o ramura

10

distincta a dreptului public , avnd un obiect propriu si o metoda proprie de

reglementare.
11

Dreptul finantelor publice a fost definit ca fiind ansamblul

normelor
juridice care au ca obiect procedeele, actele si operatiunile prin intermediul
carora se mobilizeaza, repartizeaza
si administreaza fondurile banesti
publice, pentru satisfacerea nevoilor generale ale societatii
El cuprinde acele norme care

reglementeaza relatiile economico-

sociale specifice finantelor publice.

n literatura de specialitate s-a exprimat punctul de vedere potrivit caruia
obiectul reglementarii financiare, n regim de drept public, cuprinde bugetul de
stat, cheltuielile bugetare, veniturile bugetare mpreuna cu mprumutul de stat,
bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si finantele institutiilor
publice, carora li se alatura controlul financiar de interes public.

12

Consideram ca o reflectare corecta, pe plan normativ, a relatiilor

economico-sociale specifice finantelor publice ar trebui sa conduca si
la intitularea care sa reflecte acest lucru, prin formularea dreptul finantelor
publice.
Dreptul finantelor publice are o componenta importanta, ce poate fi
considerata ca o subramura a sa: dreptul bugetar

ce este constituit din

acele norme juridice ce reglementeaza relatiile sociale privind procedura bugetara,

principiile, cuprinsul bugetelor.
Din dreptul finantelor publice consideram ca mai fac parte normele
juridice referitoare la creditul public si la controlul privind folosirea
banului public.
S-a sustinut, n literatura de specialitate,

13

ca n cuprinsul dreptului

finantelor publice se remarca cu particularitatile sale dreptul fiscal recunoscut

10

I. Ruse Elemente de Drept, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005, p. 16

11

I. Condor Drept financiar, Editura R.A. Monitorul Oficial, 1994, p. 47

12

Ioan Gliga Drept financiar public, Editura All, Bucuresti, 1994, p. 19

Ioan Gliga op. cit., p. 20

13

10

prin dispozitiile care reglementeaza impozitele, taxele si celelalte venituri

bugetare.
Dreptul fiscal cuprinde si normele referitoare la procedura fiscala.
n dreptul occidental actual, problema recunoasterii autonomiei dreptului
fiscal, ca ramura a dreptului public, este ca si rezolvata, chiar daca aceasta teza
nu este unanim acceptata de catre toti specialistii. n literatura franceza s-au
invocat argumente deloc neglijabile n favoarea autonomiei dreptului fiscal.
n dreptul italian contemporan exista curente care sustin calitatea de
disciplina juridica autonoma a dreptului fiscal (Gianini Berlini) si opinii care se
mpotrivesc acestei teorii (Liccorda, Graziatti, Scoala de la Paria).

14

n doctrina juridica romneasca parerile sunt mpartite. Dupa unii autori se

poate sustine ca dreptul fiscal este o componenta a dreptului finantelor
publice (a se vedea prof. I. Gliga si Cristina Onet), iar altii sustin autonomia
acestuia (a se vedea Radu Bufan si colaboratorii

15

16

si D. Petica )

Dreptul fiscal cuprinde, n conceptia noastra, totalitatea normelor juridice

referitoare la reglementarea si colectarea impozitelor, taxelor la procedura
fiscala si

controlul

fiscal.

Argumentele

pentru

sustinerea

autonomiei

dreptului fiscal au n vedere faptul ca dreptul fiscal vizeaza interese de domeniul

public, cu finalitate practica n acest domeniu, dar raporturile juridice
specifice presupun si subiecti de drept privat, patrimonii private, activitati
private, ce au ca finalitate
reglementari procedurale
procedura civila

obligatii fiscale. Pe de alta parte, existenta unor

distincte de cele cuprinse n
Codul de

si administrativa, vin sa demonstreze particularitatile acestor

raporturi juridice.
n concluzie, apreciem ca dreptul finantelor publice este o componenta a
dreptului financiar, care are n sfera sa de cuprindere si norme

referitoare

la sistemul bancar, valutar si circulatia monedei.

14

R. Hertzig Le juge fiscal en crise ?, n Le juge fiscal (colectiv), Editura Economica, Paris, 1988, p. 5 41,
citat de prof. univ. dr. Radu Bufan si colaboratorii, n Tratat de Drept fiscal, Partea generala, Vol. I, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 2005, p. 30

15

Radu Bufan, Bernard Costagnede, Alexandra Safta, Mihai Mutascu Tratat de Drept Fiscal,
Partea Generala, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti
16
D. Petica Roman Dreptul Finantelor Publice, Note de curs, Editura Tribuna, Sibiu, 2004, p. 8

11

CAPITOLUL II
BUGETUL ISTORIC, NOTIUNE, IMPORTANTA

Sectiunea I: Istoricul bugetului

Bugetul apare odata cu statul din necesitatea de a reflecta nevoile publice
sub forma cheltuielilor publice si sursele de venit sub forma veniturilor publice.
Expresia buget

provine

de la

cuvntul

bouge,

de

origine

franceza, care are semnificatia unei pungi de piele n care se tin bani. n Anglia sa folosit pentru prima data aceasta institutie odata cu venirea normanzilor.
Cancelarul tezaurului obisnuia sa deschida n fata Camerei Comunelor o mapa de
piele n care erau cuprinse veniturile si cheltuielile de natura publica pentru o
perioada de timp. Acest moment coincidea cu deschiderea anului bugetar.
Institutia a fost reglementata printr-o lege pentru prima data n Franta, n
anul 1802. n anul 1806 apare ntr-o lege a finantelor o reglementare mai
moderna si mai exacta.
n tara noastra, n perioada lui Constantin Brncoveanu, apare ntr-o
forma embrionara institutia
si cheltuieli.
Pe timpul lui Nicolae

bugetului sub denumirea Condica de venituri

Mavrocordat institutia bugetului se manifesta
17

sub forma unui act (dare de seama) denumit samile vistieriei .

n perioada Regulamentelor Organice ale Munteniei si Moldovei (1831 1832) n
capitolul I
existau referiri la buget
sub formularea
nchipuirea cheltuielilor anului viitor. Aceasta formulare sugereaza ideea
de buget, dar numai pentru aspectul cheltuielilor.
Prima constitutie romneasca, care reglementeaza institutia juridica a
bugetului, este Constitutia de la

1866,n care se precizeaza ca: n fiecare

an
17

George Leon Elemente de stiinta financiara, vol. II, Editura Cartea Romneasca, Bucuresti, 1930, p. 309

12

Adunarea deputatilor ncheie socotelile si voteaza bugetul. Toate veniturile

si cheltuielile statului trebuie trecute n buget si n socoteli. Aceleasi
dispozitii, referitoare la buget, se vor regasi si n Constitutia de la 1923 si
n cea de la
18

1938.

ntre cele doua razboaie mondiale institutia bugetului a evoluat n sensul

ca el devine un instrument de programare a veniturilor si cheltuielilor
publice supus aprobarii parlamentelor si adoptat prin lege. n aceasta perioada
Romnia a acordat o mare importanta vietii publice pe care a modernizat-o cu
sprijinul unei politici financiar-bugetare moderne.
Dupa al II-lea razboi mondial s-a recurs la sistemul pluralitatii de bugete. n
socialism bugetul exprima economia centralizata si s-a numit bugetul central
al statului. Sursele bugetare proveneau de la unitatile socialiste cu capital
de stat n procent de 90%; un procent de 6% era realizat de sectorul cooperatist
(agricol, cooperatie de consum si cea mestesugareasca); restul provenea din
sectorul privat, extrem de restrns.
Dupa 1989 a aparut

Legea finantelor publice nr. 10/1991, n

prezent abrogata, n care bugetul era reglementat dupa cum urmeaza:

- bugetul administratiei centrale de stat;
- bugetul asigurarilor sociale de stat;
- bugetele locale.
Constitutia Romniei foloseste termenul de Buget Public National. n
locul bugetului administratiei centrale de stat s-a folosit termenul de buget
de stat. Aceasta formulare ni se pare mai corecta, ntruct este mai cuprinzatoare,
conceptul de buget al administratiei centrale de stat nefiind semnificativ pentru
toate tipurile de venituri si de cheltuieli destinate vietii publice de interes central.
Prin Legea nr. 72/1996, a finantelor
de buget public national, fiind folosita

publice, nu se preia conceptul

formularea de sistem bugetar

compus din: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat,

locale, bugetul

bugetele

fondurilor speciale, bugetul trezoreriei si bugetul altor institutii.

Actuala

Lege
18

Cristina Onet op. cit., p. 38

13

a finantelor publice (500/2002) nu prevede n mod expres conceptul de sistem

bugetar dar, rezulta din lege, ca suntem n prezenta unui sistem bugetar compus
din totalitatea bugetelor enumerate la art. 1(2), la care credem ca trebuie adaugat
si subsistemul bugetelor locale reglementat de Legea
2006, privind finantele publice locale.

nr. 273/29 iunie

n concluzie, fata de solutia actelor normative ce

reflecta conceptia

bugetara a legiuitorului romn, suntem de acord ca se poate sustine

19

existenta

unui sistem bugetar public, ce are doua componente: sistemul bugetar

public central, n care sunt incluse toate categoriile de bugete prevazute de art. 1
alin. 2 (din Legea nr. 500/2002) si sistemul bugetar public local, care cuprinde
toate categoriile de bugete locale.
Conceptul de sistem bugetar public, cu cele doua componente ale sale, nu
trebuie confundat cu notiunea de buget general consolidat, care reprezinta
ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate si consolidate
pentru a forma un ntreg (Legea nr. 500/2002, art. 2 pct. 7). Exista o diferenta de
nuanta, daca avem n vedere ca se impune consolidarea bugetelor si agregarea lor
pentru a fi n prezenta conceptului la care ne-am referit.
Sistemul bugetar public nu se poate confunda nici cu notiunea de Buget
Public National, care cuprinde un ansamblu de bugete expres prevazute n
Constitutia Romniei (Bugetul de stat, Bugetul Asigurarilor sociale de stat si
Bugetele locale).

Sectiunea II: Notiunea de buget public

Abordnd

aceasta

problema

ne

propunem

sa

prezentam

mai

multe definitii legale si din doctrina, pentru a pune n evidenta conceptiile diferite
existente de-a lungul timpului, privind institutia bugetului si a naturii sale
juridice.
19

Cristina Onet op. cit., p. 47 - 49

14

n doctrina franceza Paul Leroy n Tratat de stiinta finantelor,

Paris,
1888, afirma ca Un buget este un act (stat) de prevedere a veniturilor pe
o perioada determinata, un tablou evaluativ si comparativ al veniturilor, de
mplinit si al cheltuielilor de efectuat. Din definitie rezulta ca bugetul este un act
contabil, nu un act n sens juridic.
Rene Stourn a dat o definitie n 1891: Bugetul este un act conditionnd
aprobarea prealabila a veniturilor si cheltuielilor publice. Din definitie rezulta ca
bugetul este un act, conditiune fara de care nu este de conceput efectuarea
cheltuielilor publice.
Definitia franceza legala din 1921: Bugetul este actul prin care sunt
prevazute si autorizate veniturile si cheltuielile anuale ale statului si diverselor
servicii publice. Din definitie rezulta ca bugetul ar fi un act ce cuprinde venituri
si cheltuieli autorizate, ceea ce implica interventia unor organe ce au
competenta n acest sens.
Adam Wagner n 1883 dadea urmatoarea definitie: bugetul este un plan
alcatuit n cifre, ntr-o ordine determinata, de obicei si tematic, privitor la iesirile
si intrarile (cheltuieli si venituri) prealabile, n moneda sau valori monetare, care
se
pot produce n gestiunea economica a unui corp
perioada urmatoare (un an). Autorul prezinta bugetul ca

public pentru o
fiind un plan ce

se refera la gestionarea banului public n domeniul economic.

Definitia romna legala din 1930: Bugetul este
sunt prevazute si prealabil aprobate veniturile si cheltuielile

un

act prin care

statului si ale

altor servicii publice. Acestei definitii i lipseste perioada pentru care se

elaboreaza bugetul, fiind diferita de cea franceza, prin faptul ca n locul expresiei
autorizate se foloseste expresia se aproba, ceea ce conduce

la concluzia ca este finalizat prin aportul organelor reprezentative ale statului,

fiind un act juridic.
Definitia legala a bugetului, potrivit Legii nr. 500/2002, legea finantelor
publice: documentul prin care sunt prevazute si aprobate n fiecare an veniturile

15

si cheltuielile, sau dupa caz numai cheltuielile, n functie de sistemul de finantare

a institutiilor publice (art. 2 pct. 6 din lege).
Definitia data nu are suficiente elemente care sa caracterizeze institutia
bugetului, nefiind indicata destinatia cheltuielilor. Acest lucru poate conduce la
confuzii, nefiind delimitata sfera bugetului public de cea a bugetului privat.
Prin folosirea termenului de document, legiuitorul creeaza premize
pentru interpretare, n sensul ca s-ar putea ntelege ca suntem n prezenta unui
plan-program, sau act contabil, ceea ce este caracteristic bugetului doar partial,
lipsind elementul care sa-i confere forta juridica de care are nevoie pentru a
produce efecte obligatorii.
Definitia autorului de curs: Bugetul este programul prin care se prevad si
aproba cheltuielile si veniturile destinate executarii functiilor statului si
satisfacerii nevoilor publice, de interes central sau local, pentru o perioada
20

determinata (de obicei un an), program ce mbraca forma legii .

Din aceasta definitie rezulta ca bugetul este conceput ca un program ce
vizeaza veniturile si cheltuielile publice pentru o perioada de timp, care produce
efecte juridice, fiind o lege n sens formal.
ntr-o alta definitie

21

s-a sustinut ca: bugetul public este un program prin

care se prevad si se aproba veniturile si cheltuielile unui corp public pentru

o perioada determinata, adoptat printr-un act normativ
care sa i confere
forta juridica necesara punerii lui n aplicare. Prof. Saguna defineste bugetul
public national ca fiind planul financiar al statului prin care sunt prevazute
22

veniturile si cheltuielile publice pentru o perioada determinata de timp .

Consideram ca definitia se refera la bugetul de stat si nu la conceptul de

buget care exprima genul proxim, bugetul de stat fiind o specie a acestuia.
Ea nu reflecta nici elementele necesare definirii Bugetului Public Notarial,
care presupune evidentierea celor trei structuri componente.
20

Ne referim la conceptul de lege n sens larg, ca act normativ

21

Cristina Onet op. cit., p. 35

22

Dan Drosu Saguna Drept Financiar si Drept Fiscal, vol. II, Editura Desteapta-te romne S.R.L.,
Bucuresti, 1992, p. 18

16

Sectiunea III: Natura juridica a bugetului

Din definitiile date se pot desprinde mai multe pareri privind natura juridica
a bugetului.
Unii autori s-au referit, prin definitiile date, la bugetul public, altii la
bugetul de stat.
Facnd o analiza de ansamblu, a parerilor exprimate, se poate remarca
faptul ca pentru unii autori bugetul public este un act-document, fara a preciza
natura sa juridica.
Pentru alti autori este un act juridic, avnd forta legii, ntruct se supune
aprobarii organelor legislative.
Alti autori l considera un plan, fara sa-i confere valente juridice, iar noi
consideram ca este un plan ce produce efecte prin intermediul actelor normative
(lege sau hotarri ale organelor administrativ-teritoriale) prin care se aproba si se
adopta.

Sectiunea IV: Trasaturile caracteristice ale bugetului

n literatura economica de specialitate s-au ilustrat urmatoarele trasaturi
caracteristice:

23

- bugetul este un act previzional, el prezentndu-se sub forma unui tablou

evaluativ si comparativ de venituri publice, indicnd veniturile banesti
ale statului si destinatia acestora exprimata n

cheltuieli bugetare;
-

este un act de autorizare prin care puterea legislativa

mputerniceste executivul

sa

cheltuiasca

si

sa

perceapa

veniturile, n acord cu
prevederile legale;

23

T. Mosteanu Buget si trezorerie publica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997, p. 8

17

- este un act
mai potrivit

anual, anul bugetar, ca exercitiu financiar fiind cel

interval pentru care se poate efectua programarea si se

poate urmari executia veniturilor si cheltuielilor;

- bugetul public reprezinta un sistem de fluxuri financiare privind
formarea resurselor banesti publice, gestionarea, utilizarea si controlul
folosirii acestora;
- bugetul public este si un instrument de politica a statului n domeniul
fiscalitatii.

Sectiunea V: Importanta bugetului

Bugetul este important din punct de vedere economic pentru ca
reflecta situatia economica a unui stat. Cu ct economia unui stat este mai
puternica, cu att sursele de venit bugetar sunt mai mari si obiectivele publice de
realizat pot fi mai multe si mai importante. Din acest punct de vedere, un buget
deficitar nu trebuie sa exprime neaparat lipsa de dezvoltare economica a
unui stat. Daca deficitul decurge din faptul ca se realizeaza obiective deosebite n
mai multe domenii ale vietii publice, el nu exprima carente economice.
Bugetul este important si din punct de vedere politic ntruct el exprima
pna la un punct conceptia fiscala a unui stat, coerenta legislatiei n domeniu si
eficienta acesteia. Un stat cu o politica fiscala proasta poate afecta att propria sa

dezvoltare economica, puterea de cumparare a cetateanului, capacitatea

contributiva a acestuia si poate impieta asupra armoniei relatiilor sociale si
umane.
Bugetul este important
si pentru viata parlamentara care, participnd
la aprobarea lui
prin dezbateri, si creeaza o imagine mai corecta asupra
valorii bunurilor materiale si

nemateriale create ntr-o societate si asupra

starii unei
natiuni.

18

Bugetul este important si pentru temeiul judecatilor privind transformarile

ce se impun pe viitor, tinnd seama de necesitatile crescnde ale vietii publice si
de sporirea capacitatii natiunii de a produce, pe de alta parte.

19

CAPITOLUL III
BUGETUL DE STAT
- PRINCIPIILE SI ETAPELE PROCEDURII BUGETARE -

Sectiunea I: Consideratii generale

Legea finantelor publice nr. 500/13 august 2002 stabileste principiile,
cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si
utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitatile institutiilor publice
implicate n procesul bugetar.
Legiuitorul nu prezinta sistemul bugetar romnesc, nu l defineste ci
l aminteste cnd abordeaza principiul publicitatii.
n art. 1(2), din lege, se precizeaza ca dispozitiile acesteia se aplica
n domeniul elaborarii, efectuarii, executarii si raportarii:
a) bugetului de stat;
b) bugetului asigurarilor sociale de stat;
c) bugetelor fondurilor speciale;
d) bugetului trezoreriei statului;
e) bugetelor institutiilor publice autonome;
f) bugetelor institutiilor publice, finantate integral sau partial, din

bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele

fondurilor speciale, dupa caz;
g) bugetului institutiilor publice finantate integral din venituri proprii;
h) bugetelor fondurilor provenite din credite externe necontractate sau
garantate de stat si ale caror rambursare, dobnzi si alte costuri, se
asigura din fonduri publice;
i) bugetului fondurilor externe nerambursate.
20

Din analiza celor prezentate rezulta ca suntem n prezenta unui subsistem

bugetar (cel care se refera la categoriile de bugete expres si limitativ prevazute de
art. la care ne-am referit mai sus).
Daca la acestea adaugam bugetele locale, ajungem la definitia data de
legiuitor prin art. 2 pct. 38 din Legea finantelor publice.
Facnd aceste precizari, urmeaza sa abordam problematica bugetului de
stat, de la proiectare pna la executie si ncheierea exercitiului bugetar.
Legiuitorul nu defineste bugetul de stat ci doar conceptul de buget, asa
dupa cum am aratat mai sus.
ntr-o ncercare de definitie, bugetul de stat este programul ce cuprinde
cheltuielile si veniturile anuale destinate exercitarii functiilor statului si a altor
servicii publice de interes national, ce se aproba de catre Parlament si se adopta
printr-o lege.
Sectiunea II: Principiile procedurii bugetare
Legiuitorul le prevede si analizeaza n art. 8-13 din Legea finantelor
publice. Constatam ca au aparut doua principii noi fata de Legea nr. 72/1996 a
finantelor publice (n prezent abrogata) si anume:
- principiul specializarii bugetare;
- principiul unitatii monetare
si nu s-a mai consacrat principiul echilibrului bugetar. Consideram ca orientarea
legiuitorului cu privire la acest principiu clasic, n sensul eliminarii lui, a

fost buna daca avem n vedere ca ntr-o economie de piata cu attea fluctuatii,
influente interne si internationale, nu se poate asigura baza economica a acestui
principiu care presupune un echilibru ntre veniturile de realizat si cheltuielile de
efectuat.
Legiuitorul nu prezinta principiile ntr-o ordine logica si cronologica, motiv
pentru care ne permitem sa facem prezentarea acestora, ntr-o ordine conceputa de
noi:
21

1. Principiul universalitatii
24

Principiul universalitatii comporta doua reguli complementare :

a) regula produsului brut, potrivit careia toate veniturile si toate
cheltuielile statului trebuie sa fie nscrise n buget, fara nici o
compensatie ntre ele, pentru a se putea evidentia soldul lor;
b) regula

neafectarii

veniturilor.

Conform

acestei

reguli,

ansamblul veniturilor trebuie sa finanteze (sa acopere)

ansamblul cheltuielilor, anumite venituri neputnd fi afectate
pentru finantarea (acoperirea) anumitor cheltuieli.
n prezent aplicarea stricta a uneia din cele doua reguli nu este posibila,
fiind folosita metoda bugetelor mixte, n care veniturile si cheltuielile unor
institutii publice figureaza cu sumele lor totale, n timp ce veniturile si cheltuielile
altor institutii publice sunt trecute numai cu soldurile.
2. Principiul unitatii consta n faptul ca veniturile si cheltuielile bugetare se
nscriu ntr-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficienta si
monitorizarea fondurilor publice.
Din cuprinsul bugetelor unice de stat se desprinde starea generala a
situatiei financiare a tarii si se deduce orientarea politicii financiare a
puterii executive, mai ales prin comparatia evolutiei veniturilor si cheltuielilor de
la un buget anual la altul. n unele state contemporane s-a renuntat la acest
principiu, introducndu-se procedeul pluralitatii
bugetul statului este un buget ordinar, celelalte
anexe sau speciale, autonome.

de bugete. n acest caz

bugete fiind extraordinare,

Un alt aspect al unitatii bugetare se refera la regimul veniturilor retinute si

utilizate n sistem extrabugetar, sub diverse forme si denumiri care se introduc n
bugetul de stat, urmnd regulile si principiile acestui buget.
3. Principiul anualitatii se refera la faptul ca veniturile si cheltuielile
bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioada de un an, care corespunde

24

Dr. Anton Florin Bata, Drd. Daniela Prvu si Diana Smit Finante Publice, Note de curs, Editura
Convex, 2002, p. 115

22

exercitiului bugetar, iar operatiunile de ncasari si plati efectuate n cursul unui an

bugetar, n contul unui buget, apartin exercitiului corespunzator de executie a
bugetului respectiv.
Exercitiul bugetar semnifica perioada de timp afectata executarii fiecarui
buget de stat, cu precizarea datelor de nceput si de sfrsit.
Desi principiul anualitatii a fost consacrat,
unele landuri germane, unde s-au adoptat bugete

sunt state ca S.U.A. si

bianuale. n Anglia s-a

recurs la aprobarea

cu caracter permanent,

unor venituri si

cheltuieli

care nu mai necesitau autorizare anuala.

n

ceea ce

priveste exercitiul

bugetar,

practica bugetara din

statele contemporane este diferita. n unele state ca Austria, Belgia, Franta,

Germania exercitiul bugetar corespunde cu anul calendaristic, n timp ce n
Anglia, Canada, Japonia exercitiul bugetar ncepe la 1 aprilie si se sfrseste la 31
25

martie a anului urmator .

4. Principiul specializarii bugetare consta n faptul ca veniturile si
cheltuielile bugetare se nscriu si se aproba n buget pe surse de provenienta, pe
categorii de cheltuieli, grupate dupa natura lor economica si destinatia acestora,
potrivit clasificatiei bugetare.
5. Principiul unitatii monetare presupune faptul ca toate operatiunile
bugetare se exprima n moneda nationala.
6. Principiul publicitatii asigura transparenta sistemului bugetar si faptul ca
acesta este deschis.
Mijloacele de realizare a acestui principiu sunt:

- dezbaterea publica a proiectelor de buget, cu prilejul aprobarii

acestora;
- dezbaterea publica a conturilor generale anuale de executie a
bugetelor, cu prilejul aprobarii acestora;

25

I. Gliga op. cit., p. 56

23

- publicarea n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, a actelor

normative de aprobare a bugetelor si conturilor anuale de executie
a acestora;
- mijloacele de informare n masa pentru difuzarea informatiilor asupra
continutului bugetului.
Pe lnga aceste principii, consacrate de Legea finantelor publice, n
literatura de specialitate

26

s-au facut referiri la principiul neafectarii veniturilor si

principiul realitatii.
n ceea ce priveste primul principiu, se refera la faptul ca prin ncasarea lor,
veniturile se depersonalizeaza, ceea ce nseamna ca veniturile, n totalitatea lor,
sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor n totalitatea lor.
Principiul realitatii exprima ideea ca la elaborarea proiectului bugetului de
stat trebuie sa se tina cont de realitatea obiectiva, veniturile si cheltuielile trebuind
a fi evaluate n mod corect pentru a putea fi respectate.

Sectiunea III: Procesul bugetar procedura bugetara

A. Etapele procedurii bugetare privind bugetul de stat
Procedura bugetara presupune activitatile ce se desfasoara n timp prin
parcurgerea unor etape care contribuie la finalizarea bugetului, n conditiile
prevazute de lege.

Etapele procedurii bugetare privind bugetul de stat sunt:

1. Elaborarea proiectului bugetului de stat.
2. Aprobarea si adoptarea bugetului de stat.
3. Executia bugetului de stat (realizarea veniturilor si
efectuarea cheltuielilor).
4. ncheierea exercitiului bugetar.

26

Dr. Anton Florin Bota si autorii op. cit., p. 120. A se vedea n acest sens si Vasile Tabara Finante Publice,
vol. 1, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003, p. 27

24

Aceste etape presupun respectarea principiilor enuntate si analizate. Ele se

desfasoara ntr-o anumita ordine logica si cronologica cu respectarea unor
termene prevazute de lege.
Procesul bugetar este complex, de amploare, de o importanta covrsitoare
pentru viata publica a unui stat, motiv pentru care n realizarea lui sunt implicate
organele de specialitate si alte institutii centrale ale statului (Ministerul Finantelor
Publice), ministerele, Guvernul si Parlamentul.
n cele ce urmeaza vom analiza etapele procedurii Bugetului de stat.
1. ELABORAREA PROIECTULUI BUGETULUI DE STAT
Proiectul bugetului de stat si a legii bugetare se elaboreaza de catre
Guvern prin Ministerul Finantelor Publice, pe baza:
a) prognozelor indicatorilor macroeconomici si sociali pentru anul bugetar
pentru care se elaboreaza proiectul de buget, precum si pentru
urmatorii trei ani;
b) politicilor fiscale si bugetare;
c) prevederilor memorandumurilor de finantare, ale celor de
ntelegere sau ale altor acorduri internationale ale congresmenilor si
institutii financiare internationale, semnate si/sau ratificate;
d) politicilor

si

n formularea

strategiilor

sectoriale,

propunerilor

de

a prioritatilor
buget,

stabilite

prevazute

de

ordonatorii principali de credite;

e) propunerile

de cheltuieli

detaliate ale ordonatorilor

principali

de credite;
f) programelor ntocmite de catre ordonatorii principali de credite n
scopul finantarii unor actiuni sau ansamblu de actiuni, carora le sunt
asociate obiective si indicatori de rezultate si de eficienta.
Programele sunt nsotite de estimarea anuala a performantelor
fiecarui program, care trebuie sa precizeze: actiunile, costurile
asociate, obiectivele urmarite si rezultatele obtinute si estimate

25

pentru anii urmatori, masurate prin indicatori precisi, a caror

alegere este justificata;
g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,
precum

si

de

transferuri

consolidabile

pentru

autoritatile

administratiei publice locale;

h) posibilitatilor de finantare a deficitului bugetar.
Spre deosebire de vechea reglementare, Legea Finantelor Publice nr.
500/2002, prevede o faza premergatoare si prealabila elaborarii proiectului
bugetului de stat, bazata pe indicatori macroeconomici si sociali, la care ne-am
referit, pe obiective ale politicii fiscale si bugetare pentru anul bugetar pentru care
se elaboreaza proiectul de buget si urmatorii trei ani, care se comunica Guvernului
mpreuna cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite.

B. Calendarul bugetar
Pna la data de 31 martie a anului curent se elaboreaza, de catre organele
abilitate, indicatorii
din Legea finantelor

macroeconomici si sociali, prevazuti la art. 28 lit. a)

publice nr. 500/2002, pentru anul bugetar pentru care

se elaboreaza proiectul de buget, precum si pentru urmatorii 3 ani.

Ministerul Finantelor Publice are obligatia de a nainta Guvernului, pna la
data de 1 mai, obiectivele politicii fiscale si bugetare pentru anul bugetar pentru
care se elaboreaza proiectul de buget si urmatorii 3 ani, mpreuna

cu limitele

de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali

de credite.

Guvernul urmeaza sa le aprobe pna la data de 15 mai si sa informeze comisiile

pentru buget, finante, banci ale Parlamentului asupra principalelor orientari ale
politicii sale macroeconomice si ale finantelor publice.
Ministerul Finantelor Publice transmite ordonatorilor principali de credite,
pna la data de 1 iunie a fiecarui an, o scrisoare cadru care va specifica contextul
macroeconomic pe baza caruia vor fi ntocmite proiectele de buget,

26

metodologiile de elaborare a acestora, precum si limitele de cheltuieli aprobate

de Guvern.
Pna la 15 iunie Ministerul Finantelor Publice comunica ordonatorilor
principali de credite limitele de cheltuieli redimensionate n functie de schimbarea
cadrului macroeconomic, n vederea definitivarii proiectelor de buget.
Ordonatorii principali de credite au obligatia ca pna la data de 15 iulie, a
fiecarui an, sa depuna la Ministerul Finantelor Publice propunerile pentru
proiectul de buget si anexele la acesta, pentru anul bugetar urmator,
cu ncadrarea n limitele de cheltuieli si estimarile pentru urmatorii trei ani,
nsotite de documente si fundamentari detaliate.
Ministerul Finantelor Publice examineaza proiectul de buget si poarta
discutii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. Daca exista
divergenta, aceasta va fi solutionata de catre Guvern.
Proiectul de buget si anexele la acesta, definitivate, se depun la Ministerul
Finantelor Publice pna la data de 1 august a fiecarui an.
Ministerul Finantelor Publice, pna la data de 30 septembrie, ntocmeste si
depune la Guvern proiectul legii bugetare si proiectul bugetului de stat, pe baza
proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite si a bugetului propriu.
Pna la data de 15 octombrie, Guvernul si va nsusi proiectul legii bugetare
si pe cel al de bugetului de stat, prevazute la alin (1) art. 35 din Legea

Finantelor Publice si le va supune spre aprobare si adoptare Parlamentului.

2. APROBAREA SI ADOPTAREA PROIECTULUI DE BUGET DE
STAT

Are la baza un raport care nsoteste proiectul legii bugetului de stat, elaborat de
catre Guvern si care priveste situatia macroeconomica pentru anul bugetar
pentru care se elaboreaza proiectul de buget si proiectia acestuia n
urmatorii trei ani.

27

Acest raport cuprinde

n contextul carora au fost

un rezumat al politicilor macroeconomice

elaborate proiectele de buget, precum si

strategia Guvernului n domeniul investitiilor publice.

Raportul si

proiectul

legii bugetare anuale vor exprima politica

fiscala bugetara a Guvernului, precum si alte informatii relevante n domeniu.

Aprobarea bugetului de stat si a legii bugetare anuale se va face avnd n
vedere propunerile formulate de comisiile de buget, finante, banci ale Senatului si
Camerei Deputatilor, pna la data de 15 decembrie a anului anterior anului la care
se refera proiectul de buget. n cazul n care nu se respecta acest termen,
Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea procedurii de urgenta.
Proiectul bugetului de stat se aproba de Parlament pe ansamblu, pe parti,
capitole, subcapitole, titluri, articole, precum
si aliniate, dupa
caz si
pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum si creditele
de angajament pentru actiuni multianuale.
Bugetul de stat se aproba prin lege si se adopta de catre Parlament.
n situatia n care Legea bugetului de stat nu a fost adoptata cu cel putin 3
zile nainte de expirarea exercitiului bugetar, Guvernul ndeplineste sarcinile
prevazute n bugetul anului precedent. Limitele lunare de cheltuieli nu pot depasi,
de regula, 1/12 din prevederile bugetului anului precedent, cu exceptia cazurilor
deosebite, temeinic justificate de catre ordonatorii principali de credite,

sau dupa caz, 1/12 din sumele propuse n proiectul de buget, n situatia n care
acestea sunt mai mici dect cele din anul precedent.
Parlamentul adopta legea bugetara anuala si legile de rectificare elaborate
de Guvern, n contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
Legea bugetara
anuala prevede
si autorizeaza, pentru anul
bugetar, veniturile si cheltuielile bugetare, precum si reglementari specifice
exercitiului bugetar.
Cuprinsul legii bugetului de stat se refera la venituri, cheltuieli,
relatia
dintre ele si aspecte specifice:

28

a) la venituri estimarile anului bugetar;

b) la cheltuieli creditele bugetare determinate de autorizarile
continute n legi specifice n structura functionala si economica
a acestora;
c) deficitul sau excedentul bugetar, dupa caz;
d) reglementari specifice exercitiului bugetar.
Anexele legilor bugetare cuprind:
a. sintezele bugetelor prevazute la art. 16 alin. 1, lit. a), din Legea
finantelor publice;
b. bugetele ordonatorilor principali de credite si anexele la acestea;
c. sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si criteriile
de repartizare a acestora;
d. alte anexe speciale.
Pentru a deveni publica, legea bugetului de stat se publica n Monitorul
Oficial al Romniei, partea I.
Legile bugetare anuale pot fi modificate n cursul exercitiului bugetar prin
legi de rectificare, elaborate cel mai trziu pna la 30 noiembrie. Legilor de
rectificare li se aplica aceleasi proceduri ca si legilor bugetare anuale initiale, cu
exceptia termenelor din calendarul bugetar.
C. Structura bugetelor publice

Bugetele publice sunt constituite din doua elemente: veniturile bugetare si

cheltuielile bugetare.
Relatia dintre veniturile bugetare si cheltuielile bugetare poate fi diferita,
n functie de factorii care o influenteaza. Dezvoltarea economica si sociala
a unei societati, contextul international, conjunctura sa politica etc. si
pun amprenta asupra existentei unor venituri bugetare mai

mult sau mai

putin consistente.
Pe de alta parte, nevoia publica

de interes national (central) sau

local, trebuie satisfacuta n conditii optime si oportune. Acest lucru este necesar
pentru
ca societatea sa cunoasca o evolutie civilizata, prospera si benefica pentru
29

cetatenii sai. Este un deziderat greu de atins, mai ales n statele cu economii mai
putin stabile si care sunt la nceputul experimentului economie de piata,
privatizare, concurenta etc.
Pentru acest considerent, relatia dintre cele doua elemente structurale ale
bugetului public, n general si ale bugetului de stat, n special, poate fi echilibrata,
cnd cheltuielile bugetare sunt egale cu veniturile bugetare, deficitara cnd
cheltuielile bugetare sunt mai mari dect veniturile bugetare si excedentara cnd
cheltuielile bugetare sunt mai mici dect veniturile bugetare.
n cazul bugetelor locale si al bugetului asigurarilor sociale de stat, relatia
dintre venituri si cheltuieli este ntotdeauna echilibrata.
n cele ce urmeaza ne propunem sa abordam problematica enuntata, prin
prezentarea conceptelor de venituri bugetare si cheltuieli bugetare si a
clasificarilor facute, n literatura de specialitate, ale acestora.
3. EXECUTIA BUGETULUI DE STAT
Presupune realizarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor. Acest lucru este
marcat de principiile si regulile consacrate n Legea finantelor publice nr.
500/2002.
A. Executia partii de venituri
Presupune realizarea veniturilor bugetare n temeiul legii, integral si

la termen, n anul financiar care are aceeasi durata cu exercitiul bugetar.

La baza procedurii realizarii veniturilor bugetare stau o serie de principii,
27

dupa cum urmeaza :

a) impozitele, taxele si orice alte venituri se nscriu n bugetul de stat
28

numai daca au fost stabilite prin lege ;

b) legea bugetara anuala aproba pentru fiecare an lista impozitelor,
taxelor precum si a celorlalte venituri ale statului care urmeaza
sa se perceapa;

27

E. Balan op. cit., p. 65

28

Constitutia Romniei, republicata, art. 39, alin 1

30

c) este interzisa perceperea, sub orice titlu si sub orice denumire, de

contributii directe sau indirecte, n afara celor stabilite prin lege.
ncasarea veniturilor bugetului de stat se realizeaza prin mai multe
procedee si anume:
- calcularea si plata directa a acestora, de catre subiectii
impunerii
(este cazul impozitului pe profit, T.V.A., accize);
-

calcularea, retinerea si varsarea la bugetul de stat a impozitului

datorat de catre o terta persoana (procedeul stopajului la sursa
impozit pe salariu);

- calcularea de catre organele fiscale, impunerea si plata de catre

contribuabil (impozitul pe cladiri);
B. Executia partii de cheltuieli ale bugetului de stat
Principii privind efectuarea cheltuielilor bugetului de stat.
Acestea sunt consacrate prin art. 47 alin. 1 10 din Legea
finantelor publice nr. 500/2002, dupa cum urmeaza:
- prin legile bugetare anuale se prevad si se aproba creditele bugetare
pentru cheltuielile fiecarui exercitiu bugetar;
- creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exercitiului
bugetar;

- alocatiile pentru cheltuielile de personal nu pot fi majorate si nici

nu pot fi virate si utilizate la alte articole de cheltuieli;
-

creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite

nu pot fi
virate si utilizate
ordonator principal de credite;
-

creditele bugetare aprobate la un

pentru

finantarea

altui

capitol nu pot fi utilizate

pentru finantarea altui capitol dect n mod exceptional;

- sunt interzise virarile de credite bugetare de la capitolele care

au fost majorate din fondurile de rezerva bugetara si de interventie

la
dispozitia Guvernului;

31

ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza

creditele
bugetare
numai
n
limita
prevederilor
si
destinatiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea
institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale;
- separarea atributiilor persoanelor care au calitatea de ordonatori de
credite de atributiile persoanelor care au calitatea de contabili.

Reguli privind executia partii de cheltuieli a bugetului de stat. Acestea se

refera la urmatoarele aspecte:
-

cheltuielile

bugetare

au

destinatie precisa,

limitata

si

sunt determinate de autorizarile continute n legi specifice si n legile

bugetare anuale;
-

nici o cheltuiala nu poate fi nscrisa n bugetul de stat si nici

angajata si efectuata
din acest buget, daca nu exista baza
legala pentru respectiva cheltuiala;

- nici

o cheltuiala din

fonduri publice nu poate fi angajata,

ordonantata si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are

prevedere bugetara.
C. Institutii si persoane care au competenta legala pe linia executiei

bugetului de stat
Guvernul exercita conducerea generala a executiei bugetului de stat,
el examinnd periodic

situatia financiara pe

economie, executia bugetara

29

si stabileste masuri pentru mentinerea sau mbunatatirea echilibrului bugetar .

Ministerul

Finantelor

Publice

ia

masurile

necesare

pentru

aplicarea politicii financiare a statului, pentru asigurarea echilibrului bugetar si

cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare.
Exercita atributii privind repartizarea, pe trimestre, a veniturilor si
cheltuielilor din bugetul de stat si deschiderea de credite bugetare si alimentarea
cu fonduri a conturilor bancare deschise pentru ordonatorii principali de credite.

29

E. Balan op. cit., p. 59

32

Efectueaza controlul preventiv de gestiune asupra veniturilor si cheltuielilor

publice si conduce trezoreria nationala.
Ordonatorii de credite
Legea nu defineste conceptul de ordonatori de credite, dar din clasificarea
lor si atributiile ce le revin, am putea sa-i definim ca fiind: persoanele abilitate de
lege, cu functii de conducere la nivelul organelor centrale sau locale ale
administratiei
publice,
conducatorii
altor
conducatorii institutiilor publice autonome, de a

autoritati
publice
si
primi, repartiza si folosi

creditele bugetare aprobate n conditiile legii.

30

ntr-o alta definitie : sunt persoanele mputernicite, prin lege sau prin
delegare, potrivit legii, sa dispuna si sa aprobe orice actiune cu efect financiar pe
seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, indiferent de natura
acestora.
Acestia sunt, de regula, conducatorii institutiilor publice care primesc
credite bugetare.
Legea finantelor publice i clasifica n trei categorii:
1. ordonatori principali de credite;

2. ordonatori secundari de credite;

3. ordonatori tertiari.
1. Ordonatorii principali de credite sunt ministrii, conducatorii celorlalte
organe de specialitate ale administratiei publice centrale, conducatorii altor
autoritati publice si conducatorii institutiilor publice autonome.
n cazurile prevazute de legi speciale, ordonatorii principali de credite sunt
secretarii generali sau persoanele desemnate prin aceste legi.
2-3. Conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridica, din
subordinea ordonatorilor principali de credite, sunt ordonatori secundari sau
tertiari de credite, dupa caz.

30

E. Balan op. cit., p. 61

33

Rolul ordonatorilor de credite

Ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate
pentru bugetul propriu si pentru bugetele institutiilor publice ierarhic inferioare,
ai oricaror conducatori sunt ordonatorii secundari sau tertiari
dupa caz, n raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

de credite,

Ordonatorii secundari de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate

pentru bugetul propriu si pentru bugetele institutiilor publice

subordonate,

ai caror conducatori sunt ordonatori tertiari de credite, n raport cu sarcinile

acestora, potrivit legii.
Ordonatorii tertiari de credite utilizeaza creditele bugetare ce le-au
fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor institutiilor pe care le
conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate si n conditiile stabilite prin
dispozitiile legale.
Responsabilitatile ordonatorilor de credite
Potrivit art. 22 (1) si (2) din Legea finantelor publice, ordonatorii de credite
au o serie de responsabilitati comune, indiferent de categoria lor.
Ei au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai

n limita

prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuielile strict

legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor

legale.
Raspund, potrivit legii, de:
a) angajarea,
lichidarea

si

ordonantarea

cheltuielilor

limita creditelor bugetare repartizate si aprobate, potrivit art. 21 din

Legea finantelor publice;
b) realizarea veniturilor;
c) angajarea

si utilizarea

creditelor bugetare

pe baza

bunei

gestiuni financiare;
d) integritatea bunurilor ncredintate institutiei pe care o conduc;
e) organizarea si tinerea la zi a contabilitatilor si prezentarea la termen
a situatiilor financiare asupra situatiilor patrimoniului aflat n
administrare si executiei bugetare;
34

f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de

achizitii publice si a programului de lucrari de investitii publice;
g) organizarea evidentei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenti
acestora;
h) organizarea si tinerea la zi a evidentei patrimoniului, conform
prevederilor legale.
D. Creditul bugetar
Legea finantelor publice nr. 500/2002 (art. 2, pct. 16) defineste creditul
bugetar ca fiind suma aprobata prin buget, reprezentnd limita maxima pna la
care se pot ordonanta si efectua plati n cursul anului bugetar, pentru
angajamentele contractate n cursul exercitiului bugetar si/sau din exercitii
anterioare pentru actiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanta si efectua
plati din buget pentru celelalte actiuni.
D. Conditii privind folosirea creditelor bugetare

Prin legile bugetare anuale se prevad si se aproba creditele bugetare pentru

cheltuielile fiecarui exercitiu bugetar, precum si structura functionala si
economica a acestora.
Legea prevede ca, creditele aprobate sunt autorizate pe durata exercitiului
bugetar.
Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite
nu pot fi virate si utilizate pentru finantarea altui ordonator principal de credite.
De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate
pentru finantarea altui capitol.
Virarile de credite bugetare, n conditiile prevederilor alin. (5) si (6) ale
art. 47 din Legea finantelor publice, se pot efectua ncepnd cu trimestrul
al III-lea al anului bugetar.
Creditele bugetare, aprobate prin bugetul de stat, pot fi folosite la cererea
ordonatorilor principali de

credite,

numai dupa deschiderea

de credite,

35

repartizarea creditelor bugetare si/sau alimentarea cu fonduri a

conturilor deschise pe seama acestora.
Prin deschidere de credite bugetare se ntelege aprobarea comunicata
coordonatorului principal de credite, de catre Ministerul Finantelor Publice, prin
Trezoreria Statului, n limita caruia se pot efectua repartizari de credite bugetare
si plati.
Aprobarea deschiderii de credite se face n limita creditelor bugetare
si potrivit destinatiilor aprobate pe capitole, subcapitole,

titluri de cheltuieli

sau alte subdiviziuni ale clasificatiei bugetare, dupa caz, n raport cu gradul
de folosire a

fondurilor

dispozitiilor legale

puse la dispozitie

anterior, cu

respectarea

care reglementeaza efectuarea cheltuielilor respective,

precum si n functie de gradul de ncasare a veniturilor bugetare si

de
posibilitatile de finantare a deficitului bugetar (art. 49 (2) din Legea nr.
500/2002).
n vederea

mentinerii echilibrului

bugetar, Guvernul

poate aproba

lunar, pna la finele lunii n curs pentru luna urmatoare, limita lunara de
cheltuieli, n functie de estimarea ncasarii
veniturilor bugetare n cadrul
carora ordonatorii principali de credite deschid si
repartizeaza credite
bugetare pentru bugetul propriu si pentru

institutiile

publice subordonate

(art. 49 (4) din Legea nr.

500/2002).
Executia bugetara presupune repartizarea trimestriala a veniturilor si
cheltuielilor aprobate prin bugetul de stat, n functie de termenele legale
de ncasare a veniturilor, de termenele si posibilitatile de organizare a surselor de
finantare, a deficitului bugetar si de perioada n
efectuarea cheltuielilor.

care este

Organele competente sa aprobe repartizarea pe trimestre a

necesara
veniturilor

si cheltuielilor sunt prevazute de art. 48 (2) din Legea finantelor publice.

n procesul executiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg urmatoarele
faze:
- angajament;
- lichidare;

36

ordonantare;

plata.

Prin angajament se ntelege faza n procesul executiei bugetare

reprezentnd orice act juridic din care rezulta, sau ar putea rezulta, o obligatie pe
seama fondurilor publice.
Prin fonduri publice se ntelege sumele alocate din bugetele prevazute la
art. 1 alin. (2) din Legea finantelor publice.
Lichidarea cheltuielilor reprezinta acea faza n procesul executiei bugetare
n care se verifica existenta angajamentelor, se determina sau se verifica realitatea
sumei datorate, se verifica conditiile de exigibilitate ale angajamentului, pe baza
documentelor justificative care sa ateste operatiunile respective.

Ordonantarea cheltuielilor este faza, n procesul executiei bugetare, n

care se confirma ca livrarile de bunuri si executarea de servicii care au fost
efectuate, sau alte creante au fost verificate si ca plata poate fi realizata.
Plata cheltuielilor reprezinta faza, n procesul executiei bugetare, consta n
actul final prin care institutia publica achita obligatiile sale fata de terti.
Operatiunile specifice angajarii, lichidarii si ordonantarii cheltuielilor sunt
n competenta ordonatorilor de credite si se efectueaza pe baza aprobarii
organelor competente, de specialitate, ale institutiei publice.
Plata cheltuielilor este asigurata de seful compartimentului financiarcontabil, n limita fondurilor disponibile.
Instrumentele de plata trebuie sa fie nsotite de documentele justificative.
Aceste documente trebuie sa certifice exactitatea sumelor de plata, receptia
bunurilor si executarea serviciilor si altele asemenea, conform angajamentelor
legale ncheiate.
Instrumentele de plata se semneaza de contabil si seful compartimentului
financiar-contabil.

37

Efectuarea platilor se face n limita creditelor aprobate si numai pe baza de

acte justificative, ntocmite n conformitate cu dispozitiile legale, dupa ce acestea
au fost lichidate si ordonantate.
Modificarea destinatiei si a cuantumului creditului bugetar
Este marcata de o serie de reguli cuprinse n norme imperative. Creditele
bugetare, aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetara anuala,
nu pot fi utilizate pentru finantarea cheltuielilor altui ordonator principal de
credite. De asemenea, cheltuielile aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru
finantarea cheltuielilor altui capitol, iar utilizarea creditelor bugetare n alte
scopuri dect cele aprobate legal atrag raspunderea juridica a celor vinovati.
Suntem n prezenta asigurarii cadrului juridic pentru o disciplina riguroasa

n executia bugetara.
Fluctuatiile si evolutiile care pot sa apara n dezvoltarea economico-sociala
a statului pot influenta prevederile bugetare referitoare la venituri bugetare ct si
la cheltuieli bugetare.
n ceea ce priveste cheltuielile bugetare, modificarea creditelor bugetare se
poate realiza prin:
- virari de credite bugetare;
- transferarea creditelor bugetare;
- suplimentarea creditelor bugetare.
Prin virare de credite bugetare se ntelege operatiunea prin care se
diminueaza creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificatiei bugetare,
care prezinta disponibilitati si se majoreaza corespunzator o alta subdiviziune la
care fondurile sunt insuficiente, cu respectarea dispozitiilor legale de
efectuare a operatiunilor respective (art. 2 pct. 42 din Legea Finantelor
Publice).
Pe baza justificarilor fundamentate, virarile de credite de la un capitol la alt
capitol al clasificatiei bugetare, precum si ntre programe, se pot efectua n limita
de 10% din prevederile capitolului respectiv, la nivelul ordonatorului principal de
credite si, respectiv 5% din prevederile programului, care urmeaza a

38

se suplimenta cu cel putin o luna nainte de angajarea cheltuielilor, cu acordul

Ministerului Finantelor Publice.
Ele se pot efectua ncepnd cu trimestrul III al anului bugetar.
Ordonatorii bugetari de credite transmit lunar Ministerului Finantelor
Publice, n termen de 5 zile de la nchiderea lunii, situatia virarilor de credite
bugetare aprobate, potrivit instructiunilor aprobate de Ministerul Finantelor
Publice.
Transferarile de credite bugetare sunt operatiuni ce se efectueaza n timpul
exercitiului bugetar, pe baza dispozitiilor legale, n situatiile cnd au loc treceri de
unitati, actiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite

la altul, sau n cadrul aceluiasi ordonator principal de credite. Este obligatia

Ministerului Finantelor Publice de a introduce modificarile, att n bugetele
ordonatorilor principali de credite n cauza, ct si n structura bugetului de stat, cu
conditia de a nu afecta echilibrul bugetar.
Suplimentarea creditelor bugetare
Este operatiunea prin care se acorda sume n plus, pentru finantarea unor
activitati sau sarcini care nu au fost corect estimate sau deservind nevoi complexe,
este necesara o suma mai mare, ori activitati noi, imperios necesare,
sau aparitia unor oportunitati a caror nevalorificare ar fi pagubitoare.
Aceasta operatiune

se face din fondul de rezerva bugetara

la

dispozitia Guvernului, sau cu ocazia rectificarii bugetului de stat, cnd se constata

ca pentru unele activitati au ramas credite bugetare neutilizate, iar prin legea de
rectificare se stabileste ca din acestea sa se suplimenteze finantarea altor activitati
31

sau sarcini care impun o astfel de masura .

Legea finantelor publice cuprinde referiri la doua operatiuni apreciate
incidente n literatura de specialitate

32

si anume:

blocarea sau reducerea de credite bugetare;

anularea de credite bugetare.

31

Cristina Onet op. cit., p. 63

32

Emil Balan op. cit., p. 65

39

Blocarea de credite bugetare intervine n situatia n care operatiunile, sau

sarcinile pentru care s-au aprobat credite bugetare,
cu nerespectarea dispozitiilor legale, sau n mod defectuos.
Aceasta masura mai poate sa intervina

au fost efectuate

si n cazul n care

se constata ca

exista credite bugetare neutilizate n primele trei trimestre ale anului.

Ordonatorii principali de credite pot dispune retragerea creditelor
bugetare,

deschise

si neutilizate,

din

conturile

proprii

sau ale

institutiilor subordonate, numai n cazuri temeinic justificate, cu avizul

Ministerului Finantelor Publice, anterior datei de 25 a fiecarei luni.
Anularea creditelor bugetare

Presupune o analiza lunara, din partea ordonatorilor principali de credite, a

necesitatii mentinerii unor credite bugetare pentru care sarcinile au fost
desfiintate sau amnate, n baza unor dispozitii legale sau din alte cauze.
Ordonatorii principali de credite propun, Ministerului Finantelor Publice,
anularea creditelor respective.
Cu creditele bugetare anulate, se majoreaza fondul de rezerva bugetara la
dispozitia Guvernului.
Pentru monitorizarea permanenta a executiei partii de cheltuieli a bugetului
de stat, Ministerul Finantelor Publice solicita ordonatorilor principali de credite,
n cursul anului, rapoarte periodice privind gradul de utilizare a
fondurilor publice.
E. Executia de casa a bugetului de stat
Executia de casa a bugetului de stat, cu etapele sale, privesc
ncasarea propriu zisa a veniturilor, deschiderea creditelor bugetare, efectuarea
platilor din buget n contul cheltuielilor, mobilizarea resurselor financiare, pentru
finantarea deficitului financiar, se realizeaza prin operatiuni derulate prin sistemul
33

de conturi bancare .
Executia de casa a bugetului de stat se face prin sistemul trezoreriei
publice (art. 60 din Legea nr. 500/2002).
33

E. Balan op. cit., p. 69

40

Trezoreria Statului a fost nfiintata prinH.G. nr. 78/1992. ea a fost definita

ca fiind un sistem unitar si integrat, prin care statul asigura
efectuarea operatiunilor de ncasari si plati privind fondurile publice, inclusiv cele
privind datoria publica si a altor operatiuni ale statului, n conditii de siguranta si
34

n conformitate cu dispozitiile legale n vigoare .

Trezoreria publica este o institutie financiara organizata n cadrul aparatului
Ministerului Finantelor Publice. Ea are doua functii principale:
- de casier public;
- de banca a statului.
n calitate de casier efectueaza, prin sistemul conturilor deschise

pentru bugetul de stat:

- toate operatiunile de ncasare a veniturilor bugetare;
- efectuarea platilor dispuse de persoanele autorizate ale institutiilor
publice, n limita creditelor bugetare aprobate si n conformitate cu
destinatiile stabilite prin dispozitiile legale;
- efectuarea operatiunilor de ncasari si plati privind datoria publica
interna si externa, rezultata din mprumuturile contractate direct si
garantate de stat sau garantate de acesta, inclusiv a celor privind
rambursarea ratelor la scadenta si plata dobnzilor, comisioanelor,
spezelor si altor costuri aferente;
-

efectuarea

altor

operatiuni

financiare

contul

autoritatilor administratiei publice centrale si locale;

- alte operatiuni financiare prevazute de lege.
n calitate de banca a statului:
- pastreaza disponibilitatile reprezentnd fonduri externe nerambursabile
sau contravaloarea n lei a acestora, primite pe baza de acorduri si
ntelegeri guvernamentale si de la organisme internationale si utilizarea
acestora potrivit bugetelor aprobate, ori dispozitiilor cuprinse n

34

Ordonanta de Urgenta nr. 146/2002 privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria
Statului, art. 1, lit. a

41

hotarri ale guvernului, n conformitate cu destinatiile stabilite de catre

donatori ori pentru cheltuieli de capital n sectoarele publice economice,
dupa caz;
- efectueaza plasamente financiare din disponibilitatile aflate n contul
general al Trezoreriei Statului, prin Banca Nationala a Romniei;
Trezoreria Statului deserveste toate bugetele publice ale statului sau
ale unitatilor administrativ-teritoriale. Ea este organizata si functioneaza ca
un sistem unitar, att la nivel central n cadrul Ministerului Finantelor Publice, ct
si la nivelul unitatilor teritoriale ale acestuia, n cadrul Directiilor Generale
ale finantelor

publice

judetene,

al

administratiilor

financiare,

orasenesti si municipale, ct si la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti.

4. NCHEIEREA EXECUTIEI
Se bazeaza pe o serie de principii reglementate de art. 61 (1-7) din Legea
privind finantele publice.
Conform acestor prevederi, executia bugetara se ncheie la data de 31
decembrie a fiecarui an.
Este consacrat faptul ca orice venit nencasat si orice cheltuiala angajata,
lichidata si ordonantata n cadrul prevederilor bugetare si neplatita pna la data de
31 decembrie se vor ncasa sau se vor plati, dupa caz, n contul bugetului pe anul
urmator.
Creditele bugetare neutilizate pna la ncheierea anului sunt anulate de
drept.
Disponibilitatile din fondurile externe nerambursabile si cele din fondurile
publice destinate cofinantarii contributiei financiare a Comunitatii Europene,
ramase la finele exercitiului bugetar n conturile structurilor de implementare, se
raporteaza n anul urmator.
Din analiza dispozitiilor cuprinse n Legea finantelor publice rezulta ca
nchiderea exercitiului bugetar presupune ntocmirea unor rapoarte periodice
privind gradul de utilizare a fondurilor publice de catre ordonatorii principali de
credite.
42

Ordonatorii de credite ntocmesc

conturi anuale

de executie a

bugetului propriu. Conturile anuale, inclusiv anexele acestora, vor cuprinde:

a) la venituri:
- prevederi bugetare initiale;
- prevederi bugetare definitive;
- ncasari realizate.
b) la cheltuieli:
- credite bugetare initiale;

- credite bugetare definitive;

- plati efectuate.
Pe baza situatiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite,
a conturilor privind executia de casa a bugetului de stat, prezentate de organele
care potrivit legii au aceasta sarcina si n urma verificarii si analizarii acestora,
Ministerul Finantelor Publice elaboreaza contul general anual de executie a
bugetului de stat.
Contul general anual de executie a bugetului de stat se ntocmeste n
structura bugetelor aprobate si are ca anexe conturile anuale de executie a
bugetelor ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele acestora.
Guvernul analizeaza si prezinta spre adoptare Parlamentului contul general
anual de executie al bugetului de stat, pna la data de 1 iulie a anului urmator
celui de executie.
El se aproba prin lege, dupa verificare de catre Curtea de Conturi a
Romniei, a caror rezultate formeaza obiectul unui raport.
Rezultatele ncheierii exercitiului bugetar se pot manifesta prin:
- deficit bugetar, cnd partea de cheltuieli bugetare depaseste veniturile
bugetare ntr-un an bugetar;
- excedent bugetar, cnd veniturile realizate depasesc cheltuielile
efectuate;
- echilibru bugetar, cnd veniturile realizate sunt egale cu
cheltuielile
efectuate.
43

Existenta
fi determinata

uneia dintre cele trei situatii, la finele anului bugetar, poate

de rezultatele economice interne, de influenta exportului

si importului, de relatia dintre leu si evolutia altor valute n care s-au facut
tranzactiile comerciale, de conjunctura economica si politica internationala si nu
n ultimul rnd de conceptia fiscala a statului, care trebuie sa fie mobila, clara,
coerenta, consecventa si eficienta.
n cazul n care n cursul executiei bugetare s-a recurs la mprumuturi de

stat, Ministerul Finantelor Publice ntocmeste anual si contul general al datoriei

publice a statului, care cuprinde conturile datoriei publice interne si datoriei
publice externe directe ale statului si situatia garantiilor guvernamentale pentru
credite interne si pentru credite externe primite de catre alte persoane.
Controlul executiei bugetului de stat
Organele cu atributii de control a executiei bugetului de stat sunt:
- Ministerul Finantelor Publice;
- Curtea de Conturi a Romniei;
- Parlamentul Romniei.
Controlul executat de catre Ministerul Finantelor Publice este de
natura administrativ-financiara si se
realizeaza prin organele sale:
operatorul

de inspectie al ministerului, Agentia Nationala de Administrare

35

Fiscalaorganele de inspectie judetene .

Controlul vizeaza ntreaga perioada a executiei bugetare si urmareste
modul de realizare a veniturilor si de efectuare a cheltuielilor bugetare, limitarea
cheltuielilor

de

functionare,

eliminarea

cheltuielilor

inportante

si

neeconomicoase, utilizarea fondurilor bugetare potrivit destinatiilor pe care

36

acestea le au .
Curtea de Conturi a Romniei exercita un control ulterior extern, de
specialitate financiar, privind modul de formare, administrare si de ntrebuintare a
resurselor financiare ale statului si ale sectorului public. Controlul se

35

Mircea Stefan Minea si Cosmin Flavius Costas op. cit., p. 120

36

Mircea Stefan Minea si Cosmin Flavius Costas op. cit., p. 121

44

materializeaza printr-un raport, care se prezinta spre aprobare Parlamentului (a se

vedea Legea nr. 94/8 septembrie 1992, privind organizarea si functionarea Curtii
de Conturi, republicata n Monitorul Oficial al Romniei nr.
116/16.03.2000, cu modificarile si completarile ulterioare).
Controlul exercitat de catre Parlamentul Romniei este un control politic,

ce are ca finalitate urmarirea executiei bugetare.

El se manifesta cu ocazia aprobarii bugetului si adoptarii legii bugetare,
ocazie cu care se verifica corectitudinea, necesitatea si operativitatea prevederilor
bugetare, dar mai ales atunci cnd se aproba contul general anual de executie a
bugetului de stat.
Aprobarea are semnificatia descarcarii de gestiune pentru Guvern care,
potrivit Legii finantelor publice, poarta raspunderea pentru modul n care a fost
executat bugetul de stat.

45

CAPITOLUL IV SISTEMUL
VENITURILOR
SI CHELTUIELILOR BUGETARE

Sectiunea I: Notiunea de venit bugetar

Veniturile bugetare presupun existenta unor surse prevazute de lege, care

sunt prelevate (preluate) de la persoanele fizice si juridice sub forma
taxelor, impozitelor,

a contributiilor si a altor surse (amenzi, majorari,

penalitati). n doctrina si n legea de adoptare a bugetului de stat s-a facut

o clasificare a veniturilor bugetare, de maniera n care putem sa afirmam ca
suntem n prezenta unui sistem al acestora bazat pe criterii stiintifice si logice.
Prin venit bugetar se ntelege o suma de bani care se varsa la
bugetul public de catre o persoana fizica sau juridica, n conformitate cu legea.
n literatura de specialitate s-au definit

37

si veniturile publice ca fiind

mijloace practice de constituire a fondurilor banesti publice.

Remarcam si n acest caz, existenta a doua concepte: veniturile publice si
veniturile bugetare, primele avnd o sfera de cuprindere mult mai larga, cu mai
multe surse de realizare.
Legea nr. 500/2002, legea finantelor publice, defineste veniturile bugetare
ca fiind resursele banesti care se cuvin bugetelor prevazute la art. 1 alin. (2), n
baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contributii si alte
varsaminte (art. 2 pct. 42).

37

Dan Drosu Saguna op. cit., p. 526

46

Sectiunea II: Clasificarea veniturilor bugetare

Criterii de clasificare:
A. Dupa criteriul denumirii:
1. impozite;

2. taxe;
3. alte venituri (amenzi, majorari, penalitati).
B. Dupa criteriul provenientei, avem:
1. venituri de la agenti economici (cu capital de stat, mixt sau privat);
2. venituri de la persoane fizice:
a. persoane fizice implicate n activitati economice
b. venituri de la populatie.
C. Dupa criteriul destinatiei:
1. venituri destinate bugetului de stat;
2. venituri destinate bugetelor locale;
3. venituri destinate bugetului asigurarilor sociale de stat;
4. venituri destinate altor bugete
D. Dupa criteriul locurilor acestor venituri n repartitia venitului national:
1. venituri ce se realizeaza prin redistribuirea veniturilor nete ale agentilor
economici (impozite pe profit);
2. venituri obtinute prin redistribuirea veniturilor nete ale populatiei
(impozit pe chirii).
E. Dupa criteriul nscrierii n evidenta curenta:
1. venituri cu debit (debitorul este individualizat)
impozit pe profit;
2. venituri fara debit (debitorul nu este individualizat)
T.V.A., accize.

47

Sectiunea III: Notiunea de cheltuiala bugetara

Cheltuiala publica, care este
generata de
nevoia publica,
reprezinta fondurile necesare alocate anumitor subiecti ce beneficiaza de ele
prin efectul legii, n anumite conditii,

cu respectarea unor formalitati si a

limitelor aprobate n acest scop.

n literatura de specialitate, cheltuielile publice au fost definite ca
modalitati de repartizare si utilizare a fondurilor banesti bugetare, n
38

vederea satisfacerii trebuintelor generale ale societatii .

n conceptia franceza cheltuiala publica specifica lumii moderne presupune
trei elemente:
a. ntrebuintarea unei sume de bani;
b. de catre o persoana fizica sau juridica;
c. cu scopul realizarii unei nevoi publice.
Aceste elemente trebuie ntrunite n mod cumulativ. Se impune a se face
diferenta dintre cheltuiala publica si cheltuiala bugetara. Notiunea de cheltuiala
publica are o sfera mai larga, sursele acesteia putnd fi si altele dect cele
bugetare
(donatie, sponsorizare). Cheltuiala
banii alocati de la buget.

bugetara

presupune doar

Legea nr. 500/2002, legea finantelor publice, defineste cheltuielile

bugetare ca fiind sumele aprobate n bugetele prevazute la art. 1 alin. (2),
n limitele si potrivit destinatiilor stabilite prin bugetele respective (art. 2 pct. 8).
Din definitie rezulta
ca suntem n prezenta conceptului de
bugetara specifica sistemului bugetelor de stat.

cheltuiala

n situatia n care se pune problema aderarii Romniei la Uniunea

Europeana, trebuie sa

avem n vedere institutiile bugetare,

conceptele

si dezideratele politicii bugetare comunitare.

38

Dan Drosu Saguna Drept financiar si fiscal, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997, p. 527

48

Sectiunea IV: Conceptia Uniunii Europene privind cheltuielile publice:

1. n U.E. cheltuielile publice cresc n
se impune reducerea cheltuielilor

principiu, motiv pentru care

de natura administrativa

prin rationalizarea serviciilor publice si a altor actiuni de acest gen;

2. diminuarea pe ct posibil a cheltuielilor publice care nu sunt oportune si

stabilirea, dupa principii optime a unor criterii, fiind recomandata
flexibilitatea cheltuielilor care vizeaza de obicei investitiile publice;
3. politica cheltuielilor publice trebuie nsotita de politica resurselor
financiare publice, de maniera n care prin impozite si taxe sa nu fie
afectate economiile populatiei si nici puterea de reinvestire a agentilor
economici;
4. se recomanda, n politica fiscala europeana, mprumutul public pe
termen lung.

Sectiunea V : Clasificarea cheltuielilor bugetare

Cheltuielile bugetare au fost clasificate n literatura de specialitate
dupa mai multe criterii:
A. Din punct de vedere teoretic:
1. Cheltuieli bugetare care au n vedere elementele economice:
a. cheltuieli care reprezinta o avansare de venit national
(investitii, constructii, dezvoltari, modernizari);
b. cheltuieli care reprezinta consum de venit national (pentru
functionarea autoritatilor publice).
2. Cheltuieli care au n vedere destinatia specifica, deci cheltuieli
pentru sanatate, nvatamnt, asistenta sociala.
B. Din punct de vedere legal, remarcam modalitatea n care sunt prevazute
cheltuielile n legea de adoptare a bugetului de stat:
49

1. Cheltuieli bugetare extraordinare (rezerva rezervelor).

2. Cheltuieli bugetare ordinare, care pot fi formate din:
a) Cheltuieli curente:
- cheltuieli
institutii);

materiale

(ntretinerea

materiala

unei

cheltuieli de personal (salarii, indemnizatii, prime etc.).

b) Cheltuieli de capital: cheltuieli de investitii, reparatii generale si

modernizari, extinderi.

50

CAPITOLUL V
BUGETELE LOCALE

Sectiunea I: Sistemul bugetelor locale si notiunea de buget local

Sediul juridic al materiei l constituie Legea nr. 273/29 iunie 2006, privind
39

finantele publice locale , care intra n vigoare ncepnd cu data de 1 ianuarie

2007, prin abrogarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 45/19 iunie 2003,
privind finantele publice locale.
Finantele publice locale sunt constituite din toate procedeele de formare si
ntrebuintare a fondurilor banesti de interes local, att bugetare ct si
extrabugetare sau speciale.
Necesitatea existentei si concentrarii unor fonduri banesti utile unitatilor
administrativ-teritoriale, institutiilor si serviciilor publice locale, ca

si alte

trebuinte locale, a condus la aparitia unui cadru institutional exprimat prin

sistemul bugetelor locale.
Din modul de formulare al textului art. 1 (2), cuprins n Legea nr.
273/2006, rezulta ca suntem n prezenta unui sistem al bugetelor locale, care
cuprinde:
a)

bugetele

locale

ale

comunelor,

oraselor,

municipiilor,

sectoarelor municipiului Bucuresti, judetelor si municipiului Bucuresti;

b) bugetele locale ale institutiilor publice, finantate integral sau partial din
bugetele locale, dupa caz;
c) bugetele institutiilor publice finantate integral din veniturile proprii;
d) bugetul mprumuturilor externe si interne, pentru care rambursarea, plata
dobnzilor, comisioanelor spezelor si altor costuri se asigura din
bugetele locale si care provin din: mprumuturi externe contractate de
stat si submprumutate autoritatilor administratiei publice, contractate

51

de

autoritatile

administratiei

publice

locale

si

garantate

stat; mprumuturi externe si interne contractate sau garantate de

autoritatile administratiei publice locale;
e) bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Prin buget local se ntelege, conform art. 2 (7) din Legea nr.

de

273/2006,
documentul prin care sunt prevazute

si aprobate, n fiecare an, veniturile

si cheltuielile unitatilor administrativ

teritoriale.

Definitia

legala este

lacunara, ntruct se refera la veniturile si cheltuielile unitatilor administrativteritoriale, fara sa se refere si la alte nevoi publice de interes local, pe de o parte,
iar pe de alta parte expresia document nu are nici o semnificatie privind natura
bugetului.
Definitia autorului de curs: bugetul local este programul ce cuprinde
cheltuielile si veniturile anuale necesare functionarii unitatilor administrativteritoriale si satisfacerii nevoilor publice de interes local, ce se aproba de catre
consiliile locale si se adopta printr-o hotarre, n concordanta cu prevederile
cuprinse n bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.

Sectiunea II: Etapele si principiile procedurii bugetelor locale

Existenta bugetelor locale presupune parcurgerea unor etape ce au o
succesiune logica, cronologica si sistematica, care mpreuna cu principiile ce le
guverneaza si cu regulile ce le caracterizeaza constituie procedura bugetara.
A. Principii si reguli ale procedurii bugetare
1) Principiul universalitatii consta n faptul ca veniturile si cheltuielile se
includ n buget, n totalitate, n sume brute. Veniturile bugetare nu pot fi afectate
direct

unei

cheltuieli

bugetare

anume,

cu

exceptia

donatiilor

si

sponsorizarilor care au stabilite destinatii distincte.

39

Publicata n Monitorul Oficial al Romniei nr. 618/18 iulie 2006

52

2) Principiul unitatii se refera la faptul ca veniturile si cheltuielile se nscriu

ntr-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficienta si monitorizarea
fondurilor publice locale, fiind interzisa retinerea si utilizarea de venituri n regim
extrabugetar si constituirea de fonduri publice locale n afara

bugetelor locale, daca legea nu prevede altfel.

3) Principiul anualitatii decurge din faptul ca veniturile si cheltuielile
bugetare sunt aprobate n conditiile legii pe o perioada de un an, care corespunde
exercitiului bugetar.
Anul bugetar corespunde cu anul calendaristic.
Si executarea bugetara se refera la un an, n sensul ca toate
de ncasari si plati efectuate n cursul unui an

operatiunile

bugetar, n contul unui

buget, apartin exercitiului corespunzator de executie a bugetului respectiv.

4)

Principiul echilibrului este un principiu clasic, care presupune ca,

cheltuielile unui buget se acopera integral din veniturile bugetului respectiv.

5) Principiul specializarii bugetare este

materializat prin

ca veniturile si cheltuielile bugetare se nscriu si

se aproba

faptul

n buget pe

surse de provenienta, pe categorii de cheltuieli, grupate dupa natura lor

economica si destinatia acestora.
6) Principiul unitatii monetare consta n faptul ca toate operatiunile
bugetare se exprima n moneda nationala.
7)

Principiul

transparentei si

publicitatii

asigura

transparenta

sistemului bugetar si faptul ca acesta este deschis.

Aceste aspecte

se realizeaza,

potrivit art.

8 din Legea privind

finantele publice locale, prin:

a) publicarea n presa locala, pe pagina de internet a institutiei
publice

sau afisarea

la sediul autoritatii

administratiei

publice locale respective, a proiectului de buget local si a

contului anual de executie a acestuia;
b) dezbaterea publica a proiectului de buget local, cu prilejul
aprobarii acestuia;
53

c) prezentarea contului anual de executie a bugetului local n

sedinta publica.
Legea la care ne-am referit introduce alte patru principii viznd procedura
bugetara (art. 15 18 din lege) si anume:

- principiul solidaritatii, care consta n faptul ca, prin politicile bugetare

locale se poate realiza ajutorarea unitatilor administrativ-teritoriale,
precum si persoanele fizice aflate
n situatie de extrema
dificultate, prin alocarea de sume din fondul de rezerva bugetara,
constituit n bugetul local.
Prin consacrarea acestui principiu se

ilustreaza reflectarea unor

aspecte concrete aflate la limita posibilitatilor

de rezolvare cu mijloace

proprii, ale unitatilor

administrativ-teritoriale care, la cererea publica a

primarilor, pot solicita ajutoare n situatii de extrema dificultate, de la consiliile

locale judetene sau Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Ajutoarele se
acorda din fondul de rezerva constituit n bugetul local. Ajutoarele se pot acorda si
prin proprie initiativa;
- principiul proportionalitatii, consta n faptul ca resursele financiare ale
unitatilor administrativ-teritoriale trebuie sa fie proportionale cu
responsabilitatile autoritatilor administratiei publice locale, stabilite prin
lege.
Formularea acestui principiu este ambigua si lasa loc la interpretari.
Credem ca resursele financiare locale nu trebuie raportate la responsabilitati, ci la
competente, pe de o parte si pe de alta parte ar fi trebuit sa se precizeze ca, este
vorba de resursele locale care au menirea sa asigure echilibrul bugetar si nu cele
care sunt proprii si provin din activitati economice locale la nivelul fiecarei
unitati administrativ-teritoriale.
- principiul consultarii, se refera la faptul ca autoritatile administratiei
publice locale, prin structurile asociative ale acestora, trebuie sa fie
consultate asupra procesului de alocare a resurselor
financiare de la
bugetul de stat catre bugetele locale. Credem ca activitatea
de
54

consultare s-ar putea referi si la modul de determinare a impozitelor si

taxelor locale, n limitele stabilite de lege, pentru evitarea
unor discrepante prea mari ce ar putea sa apara la nivelul

unitatilor administrativ-teritoriale.
Am lasat la sfrsit prezentarea principiului autonomiei financiare,
data fiind importanta acestui principiu privind consecintele ce decurg din
aplicarea lui corecta.
Principiul autonomiei locale financiare se manifesta ca o consecinta
fireasca a autonomiei locale.
Pe plan european, institutia autonomiei locale a fost abordata n mod
fundamental prin Carta europeana a autonomiei locale, adoptata la Strasbourg la
15 octombrie 1985.
Romnia a ratificat Carta autonomiei locale prin Legea nr. 199/17
40

noiembrie 1987 .
Semnatarii Cartei au pus la baza acordului lor urmatoarele premise:
colectivitatile locale reprezinta unul dintre principiile fundamentale ale
oricarui regim democratic;
dreptul cetatenilor de a participa la rezolvarea treburilor publice face
parte din principiile democratice comune tuturor statelor membre ale
Consiliului Europei;
la nivel local, acest drept poate fi exercitat n modul cel mai direct;
existenta autoritatilor administratiei publice locale, mputernicite cu
responsabilitati efective, permite o administratie, n acelasi timp,
eficienta si apreciata de cetateni;
apararea si ntarirea autonomiei locale n diferite tari ale Europei
reprezinta o contributie importanta la edificarea unei Europe fondate pe
principiile democratiei si ale descentralizarii puterii; realizarea celor de
mai sus presupune existenta de colectivitati locale nzestrate cu organe
decizionale, constituite democratic si beneficiind
40

Publicata n Monitorul Oficial al Romniei nr. 331/26 noiembrie 1997

55

de o larga autonomie n ceea ce priveste competentele, modalitatile de a

le exercita si mijloacele necesare pentru ndeplinirea misiunii lor.
La

art.

9 al

Cartei,

intitulat

Resursele

financiare

ale

autoritatilor administratiei publice locale, sunt prevazute principiile care

trebuie sa stea
la baza autonomiei financiare a colectivitatilor locale. n acest
sens, Carta prevede dreptul colectivitatilor locale
suficiente (art. 9, pct. 1), iar sistemele

resurse

proprii,

de prelevare pe care se

bazeaza
41

trebuie sa fie de natura

n literatura de

la

suficient de diversificata si evolutiva (art. 9, pct. 4) .

specialitate

42

s-a apreciat ca

formularea resurse

suficiente ar fi prea generala, nedeterminata, resursele urmnd a fi analizate n

functie de nevoile impuse de competentele, de realizarea
publice locale.

unor servicii

n Carta este prevazut principiul proportionalitatii

stabilirea

corelatiei optime dintre resursele financiare ale colectivitatilor locale si

competentele prevazute acestora de catre Constitutie si de lege (art. 9, pct. 2).
Un alt principiu consacrat de catre Carta se refera la faptul ca, cel putin o
parte din resursele financiare
ale colectivitatilor locale trebuie sa provina
din taxele si impozitele locale, al caror nivel au
competenta sa l
stabileasca n limitele legii (art. 9, pct. 3), iar de
colectivitatile locale trebuie

resursele financiare,

sa poata dispune n mod liber n exercitarea

atributiilor lor (art. 9, pct.

1).
n legislatia noastra, principiul autonomiei locale financiare nu a fost
consacrat direct dect prin actuala Lege privind finantele publice locale. Indirect
el s-a reflectat n dispozitii constitutionale, sau n prevederile legale privind
dreptul autoritatilor locale de a aseza si percepe impozite si taxe locale.
Renuntarea de catre stat la unele resurse fiscale, n favoarea autoritatilor
locale sau a unei cote din acestea, reprezinta un argument n favoarea ideii ca
politica fiscala din tara noastra are n vedere gasirea acelor mijloace care sa

41

Emil Balan op. cit., p. 106

42

Emil Balan op. cit., p.

56
contribuie la asigurarea unei ct mai autentice si reale autonomii financiare. n acest
sens, legea permite consiliilor locale sa instituie si alte taxe locale, cum ar fi

cele pentru utilizarea temporara a locurilor publice; detinerea n proprietate

sau folosinta de utilaje autorizate sa functionaze
n scopul obtinerii de
venit; vizitarea muzeelor,

caselor memoriale, monumentelor istorice, de

arhitectura si arheologie etc.

Pentru respectarea cerintei Cartei autonomiei locale, de consultare a
autoritatilor locale cu privire la modalitatile de repartizare a resurselor
redistribuite (art. 9, pct. 6), Legea finantelor publice
locale prevede
ca repartizarea sumelor defalcate din unele venituri ale statului se realizeaza
de catre consiliile

judetene, dupa

consultarea primarilor

si cu

asistenta

tehnica de specialitate a Directiei Generale a Finantelor Publice si Controlului

Financiar de
43

Stat, n functie de criteriile aprobate .

Credem ca principiul autonomiei locale financiare va avea acoperire
faptica atunci cnd, la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, va creste
initiativa locala, prin calitatea si competenta alesilor locali, cnd vor fi mai multi
ntreprinzatori pe plan economic si institutional, cnd se vor diversifica serviciile
locale, cnd se va evalua si valorifica, n conditii optime si de eficienta maxima,
activitatea din turism, cnd colectarea creantelor fiscale va fi ritmica si prompta
si, nu n ultimul rnd, cnd cetatenii contribuabili si agentii economici, platitori de
impozite si taxe locale, vor realiza meritul lor n configurarea unor elemente de
prosperitate si civilizatie locala.
Reguli bugetare
Sunt prevazute la art. 14 (1 - 5) din Legea privind finantele publice locale si
se refera la faptul ca:
- este interzisa efectuarea de plati direct din veniturile ncasate, cu
exceptia cazurilor n care legea prevede astfel;

43

Emil Balan op. cit., p. 107

57

cheltuielile bugetare au destinatie precisa si limitata si sunt determinate

de autorizarile continute n legi speciale si n legile bugetare anuale;

-

nicio cheltuiela nu poate fi nscrisa n bugetele prevazute la art. 1 alin.

(2) si nici nu poate fi angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu
exista baza legala pentru respectiva cheltuiala;

nicio cheltuiala
din fonduri publice locale nu
poate fi
angajata, ordonantata si platita daca nu este aprobata, potrivit legii si
daca nu are prevederi bugetare si surse de finantare.

Dupa aprobarea bugetelor

locale pot fi aprobate acte

normative

cu implicatii asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire

a diminuarii veniturilor sau a majorarii cheltuielilor bugetare, aferente exercitiului
bugetar, pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
A. Rolul, competentele si responsabilitatile autoritatilor
administratiei publice locale
Autoritatile administratiei publice locale au urmatoarele competente
si responsabilitati n ceea ce priveste finantele publice locale:
-

elaborarea si aprobarea bugetelor

locale, n conditii de

echilibru bugetar, la termenele si potrivit prevederilor stabilite prin lege;

- stabilirea, constatarea, controlul, urmarirea si ncasarea impozitelor
si taxelor locale, precum si a altor venituri ale

unitatilor

administrativ- teritoriale, prin compartimente proprii de specialitate, n

conditiile legii;
- urmarirea si raportarea executiei bugetelor locale, precum si rectificarea
acestora, pe parcursul anului bugetar, n conditii de echilibru bugetar;
- stabilirea si urmarirea modului de prestare a serviciilor publice de interes
local, inclusiv optiunea trecerii sau nu a acestor servicii n
raspunderea unor agenti economici specializati ori servicii publice
de interes

local,

beneficiul
colectivitatilor locale;

urmarindu-se

eficientizarea acestora

58

- administrarea eficienta a bunurilor din proprietatea publica si privata a

unitatilor administrativ-teritoriale;
- contractarea directa de mprumuturi interne si externe, pe termen scurt,
mediu si lung, si urmarirea achitarii, la scadenta, a obligatiilor de plata
rezultate din acestea;
- garantarea de mprumuturi interne si externe, pe termen scurt, mediu si
lung, si urmarirea achitarii, la scadenta, a obligatiilor de plata rezultate
din mprumuturile respective de catre beneficiari;
- administrarea fondurilor publice locale pe parcursul executiei bugetare,
n conditii de eficienta;
- stabilirea optiunilor si a prioritatilor n aprobarea si n efectuarea
cheltuielilor publice locale;
- elaborarea, aprobarea, modificarea si urmarirea realizarii programelor de
dezvoltare n perspectiva a unitatilor administrativ-teritoriale ca baza a
gestionarii bugetelor locale anuale;
- ndeplinirea si a altor atributii, competente si responsabilitati prevazute
de dispozitiile legale.
Persoanele abilitate privind activitatea bugetara
Persoanele abilitate privind realizarea ntregii activitati bugetare, conform
principiilor si procedurii bugetare, se numesc ordonatori de credite.
Conform art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale,
ordonatorii de credite sunt de trei categorii: ordonatori principali, ordonatori
secundari si ordonatori tertiari.
Conform art. 21 (2) din Legea amintita, ordonatorii principali de credite ai
bugetelor locale sunt primarii unitatilor administrativ-teritoriale, primarul general
al municipiului Bucuresti, primarii sectoarelor municipiului Bucuresti si
presedintii consiliilor judetene.

59

1. Ordonatorii principali de credite pot delega aceste calitati nlocuitorilor

de drept sau altor persoane mputernicite n acest scop. Prin actul de delegare,
ordonatorii principali de credite pot preciza limitele si conditiile delegarii.
2 - 3. Ordonatorii secundari sau tertiari, dupa caz, sunt conducatorii
institutiilor publice, cu personalitate juridica, carora li se aloca fonduri din
bugetele prevazute la art. 1 alin. (2) din Legea finantelor publice locale.
Rolul ordonatorilor principali de credite:
a) Ordonatorii principali de credite analizeaza modul de utilizare a
creditelor bugetare aprobate prin bugetele
institutiilor publice, ai caror conducatori sunt
tertiari de credite, dupa caz si aproba efectuarea

locale si prin
bugetele
ordonatori secundari sau
cheltuielilor din bugetele

proprii, cu respectarea dispozitiior legale.

b) Ordonatorii secundari de credite repartizeaza creditele bugetare
aprobate, conform art. 19 (alin. 1, lit. b), pentru bugetul propriu si pentru bugetele
institutiilor publice ai caror conducatori sunt ordonatorii tertiari de credite si
aproba efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozitiilor
legale.
c) Ordonatorii tertiari de credite utilizeaza creditele bugetare ce le-au fost
repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unitatilor pe care le conduc, potrivit
prevederilor din bugetele aprobate si n conditiile stabilite prin dispozitiile legale.

Responsabilitatile ordonatorilor de credite

Ordonatorii de credite au obligatia de a angaja creditele bugetare numai n
limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuielile strict legate de
activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale.
Ordonatorii de credite raspund de:
a) elaborarea si fundamentarea proiectului de buget propriu;
b) urmarirea modului de realizare a veniturilor;

60

c)

angajarea, lichidarea si
limita creditelor
bugetare

ordonantarea cheltuielilor, n
aprobate si a veniturilor

bugetareposibil de ncasat;
d) integritatea bunurilor aflate n proprietatea sau n administrarea
institutiei pe care o conduc;
e) organizarea si tinerea la zi a contabilitatii si prezentarea la termen
a situatiilor financiare asupra situatiei patrimoniului aflat n
administrare si a executiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achizitii
publice si a programului de investitii publice;
g) organizarea evidentei programelor, inclusiv a indicatorilor
aferenti acestora;
h)

organizarea si tinerea la zi a evidentei patrimoniului,

conform prevederilor legale;

i)

alte atributii stabilite de dispozitiile legale.

B. Procesul bugetar. Etapele procedurii bugetare

1. Elaborarea proiectelor bugetelor locale
Procedura bugetara presupune parcurgerea unor etape, ntr-o ordine logica
si cronologica, instituite de lege.
Prima etapa are ca obiectiv elaborarea proiectelor bugetelor locale. n
cadrul ei, autoritatile publice si institutiile publice, ce au competente n acest sens
prin lege, trebuie sa ndeplineasca anumite acte si operatiuni, la anumite termene.
Proiectele bugetelor locale se elaboreaza de catre ordonatorii principali de
credite, avndu-se n vedere (conform art. 25 din Legea finantelor publice locale):

61

a) prognozele principalilor indicatori macroeconomici si sociali

pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget,
precum si pentru urmatorii 3 ani, elaborate de organele abilitate;
b) politicile fiscale si bugetare, nationale si locale;
c) prevederile acordurilor de mprumuturi
externe ncheiate, ale memorandumurilor de

interne sau
finantare sau

ale altor acorduri internationale, semnate si/sau ratificate;

d)

politicile si strategiile sectoriale si locale, precum si prioritatile

stabilite n formularea propunerilor de buget;

e) propunerile de cheltuieli detaliate ale

ordonatorilor

de

credite din subordine;

f) programele ntocmite de catre ordonatorii principali de credite, n
scopul finantarii unor actiuni sau ansamblu de actiuni, carora le
sunt asociate obiective precise si indicatori de rezultate si de
eficienta; programele sunt nsotite de estimarea anuala a
performantelor fiecarui
program,
precizeze: actiunile, costurile asociate,
rezultatele obtinute
masurate

si

estimate

care
trebuie
sa
obiectivele urmarite,

pentru

anii

prin indicatori precisi, a caror alegere este justificata;

g) programele de dezvoltare economico-sociala

ale unitatii
politicile

urmatori,

administrativ-teritoriale,

n perspectiva
concordanta

cu

de dezvoltare la nivel national, regional, judetean,

zonal sau local.

Constatam ca, fata de vechile reglementari privind aceasta etapa, procesul
elaborarii proiectului de buget local este complex, elevat, laborios, fiind vorba de
luare n considerare a tuturor factorilor macro si microeconomici, a politicii
fiscale, a unor strategii de perspectiva si a programelor bazate pe indicatori de
rezultate si de
eficienta. Este o activitate care necesita
persoanelor implicate n
procesul bugetar, o buna cunoastere

cooperarea
a realitatii,

spirit creativ,
analitic si o mare rigoare profesionala. Se pune problema daca

activitatea

62

bugetara din teritoriu se ridica la nivelul acestor cerinte si daca se va reusi sa ne

desprindem de anumite imobilisme, de conceptii rigide fara perspectiva?
Calendarul acestei etape:
Ministerul Finantelor Publice transmite directiilor generale ale finantelor
publice,

consiliilor

judetene

si

Consiliului

General

al

Municipiului

Bucuresti, pna la data de 1 iunie a fiecarui an, o scrisoare-cadru care va

specifica contextul

macroeconomic,

pe

baza

caruia

vor

fi

ntocmite

proiectele de buget prognozate, metodologiile de elaborare a acestora, limitele

sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de
consolidabile, prevazute la art. 34, alin. (1), pe

stat si ale transferurilor

ansamblul judetului si

municipiului Bucuresti, dupa caz, n vederea elaborarii de

catre ordonatorii

de credite a proiectelor de buget prevazute la art. 1 alin. (2).

Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, sau ai altor bugete, n
bugetele carora sunt prevazute transferuri de catre bugetele locale, transmit
autoritatilor administratiei publice locale sumele aferente, n termen de 10 zile de
la primirea limitelor de cheltuieli aprobate de Guvern, n vederea cuprinderii
acestora n proiectele de buget.
Ordonatorii

principali

de

credite,

pe

baza

limitelor

sumelor

primite potrivit prevederilor art. 37 din Legea finantelor publice locale,

elaboreaza
si depun la directiile generale ale finantelor publice, pna la
data de 1 iulie a fiecarui an, proiectele bugetelor locale echilibrate si anexele
la acestea, pentru anul bugetar urmator, precum si estimarile pentru urmatorii
3 ani, urmnd ca acestea
ansamblu,

judetului

sa transmita

proiectele

bugetelor locale

pe

si municipiului Bucuresti, la Ministerul Finantelor

Publice, pna la data de 15 iulie a fiecarui an.

2. Centralizarea si aprobarea bugetelor locale

Este o etapa dependenta de procesul definitivarii bugetului de stat, fiind
declansata numai dupa ce bugetul de stat a fost publicat n Monitorul Oficial al

Romniei.
63

n acest sens se prevede, n art. 39 (1) din Legea finantelor publice locale,
ca n termen de 5 zile de la publicarea legii de adoptare a bugetului de stat n
Monitorul Oficial. Partea I, Ministerul Finantelor Publice transmite directiilor
generale ale finantelor publice sumele defalcate din unele venituri ale bugetului
de stat si transferurile consolidabile, aprobate prin legea bugetului de stat.
Sumele defalcate sunt alocate pentru echilibrarea bugetelor locale si sunt
sume defalcate cu destinatie speciala, alocate pentru finantarea unor servicii
publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice (art. 2 pct. 53 din Legea
finantelor publice locale).
Transferurile consolidabile de la bugetul de stat catre bugetele locale
se acorda pentru institutii finantate din mprumuturi externe, la a caror realizare
contribuie Guvernul, potrivit legii si se aproba anual, n pozitie globala, prin legea
bugetului de stat.
Din bugetul de stat se mai pot acorda transferuri, prin bugetele unor
ordonatori principali de credite, sau din alte bugete, catre bugetele locale
prin finantarea unor programe de dezvoltare, sau sociale, de interes national,
judetean sau local.
Directiile generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului
Bucuresti, precum si consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului
Bucuresti, n conditiile legii, repartizeaza pe unitati administrativteritoriale, n termen de 5 zile
de la comunicare,
sumele defalcate din
unele venituri ale bugetului de stat, precum si transferurile consolidabile, n
vederea definitivarii proiectelor

bugetelor

locale

de catre ordonatorii

principali de credite.
Fata de vechea reglementare, (art. 35 (2)) din Ordonanta nr. 45/19 iunie
44

2003, privind finantele publice locale , potrivit careia doar consiliile judetene si
Consiliul General al Municipiului Bucuresti aveau competenta de repartizare a
sumelor defalcate si a transferurilor, noua reglementare, prin art. 35 (2), implica

44

Ordonanta nr. 45/2003 privind finantele publice locale, Monitorul Oficial al Romniei nr. 431/9 iunie 2003,
modificata si completata prin Legea nr. 108/2004, cu modificarile ulterioare, a fost abrogata prin Legea nr.
273/29 iunie 2006 privind finantele publice locale ce intra n vigoare la 1 ianuarie 2007

64

directiile generale ale finantelor publice judetene, n aceasta activitate alaturi de

consiliile judetene.
Pe baza veniturilor proprii si a sumelor defalcate, repartizate potrivit alin.
(2) la care ne-am referit mai sus, ordonatorii principali de credite, n termen de 15
zile de la publicarea legii bugetului de stat n Monitorul Oficial al Romniei,
definitiveaza proiectul bugetului
se afiseaza la sediul unitatii

local, care se publica n presa locala, sau

administrativ-teritoriale. Locuitorii pot

depune contestatii privind proiectul de buget n termen de 15 zile de la data

publicarii sau afisarii acestuia.
n 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestatiilor, proiectul
bugetului local, nsotit de raportul ordonatorului principal de credite si de
contestatiile depuse de locuitori, este supus aprobarii autoritatilor deliberative, de
catre ordonatorii principali de credite.
Si aceasta reglementare este diferita de cea cuprinsa n Ordonanta de
Guvern nr. 45/2003, n sensul ca proiectul bugetului local este nsotit de raportul
ordonatorului principal de credite, care nlocuieste formularea ce se refera
la raportul primarului sau
al presedintelui consiliului
judetean, din
vechea reglementare.
Legiuitorul foloseste, n acelasi text, formularea autoritati deliberative,
care au competenta sa aprobe proiectul bugetului local n locul institutiilor
ce aveau

aceasta competenta

si anume: consiliul

local,

judetean sau

Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

Potrivit art. 2 (5), autoritatile deliberative ale administratiei publice locale
sunt: consiliile locale ale comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor
municipiului Bucuresti, consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului
Bucuresti.
Autoritatile deliberative, n termen de maximum 10 zile de la data supunerii
spre aprobare a proiectului de buget, se pronunta asupra contestatiilor

si adopta proiectul bugetului local, dupa ce acesta a fost votat pe capitole,

subcapitole, titluri, articole, aliniate, dupa caz si pe anexe.
65

Aprobarea trebuie sa aiba loc n termen de maximum 45 zile de la data

publicarii legii bugetului de stat n Monitorul Oficial al Romniei.
n termen de 5 zile de la aprobarea bugetelor locale, ordonatorii principali
de credite au

obligatia

sa transmita, directiilor generale ale finantelor

publice, bugetele locale aprobate.

Directiile generale ale finantelor publice, n termen de 10 zile, ntocmesc si
transmit Ministerului Finantelor Publice, bugetele pe ansamblul fiecarui judet,
grupate pe comune, orase, municipii, sectoare ale
pe structura clasificatiei bugetare.

municipiului Bucuresti,

n cazul n care unitatile deliberative nu aproba proiectele bugetelor

locale, n termenul prevazut de lege, directiile

generale ale

finantelor

publice dispun sistarea alimentarii cu cote, respectiv sume, defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat, si cu transferuri consolidabile, pna la aprobarea
acestora de catre autoritatile deliberative. Din bugetele locale se pot efectua plati
numai n limita celorlalte venituri ncasate.
3. Procesul bugetar, n cazul neaprobarii bugetului de stat
de catre Parlament
n cazul n care legea bugetului de stat nu a fost adoptata cu cel putin 3 zile
nainte de expirarea exercitiului bugetar, se aplica n continuare bugetele anului
precedent, pna la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputnd
depasi, de regula, 1/12 din prevederile bugetului anului precedent, cu exceptia
cazurilor deosebite, temeinic justificate de catre ordonatorii de credite sau, dupa
caz, 1/12 din sumele propuse n proiectul de buget, n virtutea n care acestea sunt
mai mici dect cele din anul precedent.
n ceea ce priveste sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
si transferuri consolidabile, directiile generale ale finantelor publice le vor acorda
unitatilor administrativ-teritoriale cu ncadrarea n limita lunara de 1/12

din prevederile bugetare ale anului precedent.

66

4. Executia bugetara privind bugetele locale

Presupune realizarea veniturilor si a cheltuielilor bugetare.
Avnd n vedere importanta si finalitatea acestei etape, a procedurii
bugetare, legiuitorul a reglementat o serie de principii care se refera la creditele
bugetare si virarile de creditare. n acest sens, legiuitorul prevede:
a) prin bugetele locale se cuprind si se aproba, dupa caz, veniturile
si creditele bugetare n structura clasificatiei bugetare;
b) creditele

bugetare

aprobate

sunt

autorizate

pe

durata

exercitiului bugetar;
c) cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virari de credite
bugetare;
d) virarile de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificatiei
bugetare

si

de

la

un

program

la

altul,

se

aproba

de

autoritatile deliberative, pe baza justificarilor corespunzatoare ale

ordonatorilor principali de credite si se pot efectua nainte de angajarea
cheltuielilor;
e) virarile de credite bugetare n cadrul aceluiasi capitol bugetar, inclusiv
ntre programele aceluiasi capitol, care nu contravin dispozitiilor la care
ne-am referit, legii bugetului de stat sau legii de rectificare sunt n
competenta fiecarui ordonator principal de credite, pentru bugetul
propriu si bugetele institutiilor si serviciilor publice subordonate si se pot
efectua nainte de angajarea cheltuielilor;
f) propunerile de virari de credite bugetare sunt nsotite de justificari,
detalieri si necesitati privind executia, pna la finele anului bugetar
a capitolului si subdiviziunii clasificatiei
bugetare, precum si
a programului de la care se disponibilizeaza si, respectiv, a capitolului
bugetar si a programului la care se suplimenteaza prevederile bugetare;

g) virarile de credite bugetare, n conditiile prevederilor art. 49 alin (4) si

(5) din Legea finantelor publice locale, se pot efectua ncepnd cu
trimestrul al III-lea al anului bugetar.

67

Executia bugetara presupune realizarea veniturilor bugetare si efectuarea

cheltuielilor bugetare.
Executia partii de venituri bugetare
Conform art. 2 (58) din Legea finantelor publice locale, veniturile bugetare
sunt resursele banesti care se cuvin bugetelor prevazute la art. 1 alin (2) lit a-c din
lege, dupa caz, n baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe,
contributii, alte varsaminte, alte venituri si cote defaclate din unele venituri ale
bugetului de stat si cele prevazute la art. 5 alin (1) lit. b-d, din lege.
Veniturile prevazute n articolul de mai sus sunt:
- sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
- subventii primite de la bugetul de stat si de la alte bugete;
- donatii si sponsorizari.
Din formularea analizata mai sus rezulta ca legiuitorul ncearca sa
defineasca venitul bugetar local, facnd si o enumerare a acestora.
Constatam ca veniturile bugetelor locale se pot grupa n patru categorii:
1. venituri proprii;
2. venituri ce se obtin din unele venituri ale bugetului de stat;
3. venituri sub forma de subventii primite de la bugetul de stat si de la
alte bugete;
4. venituri obtinute din donatii si sponsorizari.
Pe lnga veniturile realizate din surse proprii, bugetele locale primesc de la
bugetul de stat, n scopul echilibrarii lor, sume sub forma cotelor defalcate din
impozitul pe venit si a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.

Cote defalcate din impozitul pe venit

Se aloca lunar, din impozitul pe venit ncasat la bugetul de stat, pentru
fiecare unitate administrativ-teritoriala. Suma se varsa n 5 zile lucratoare de la
finele lunii n care s-a ncasat acest impozit.

68

Fata

de

vechea

reglementare,

cotele

defalcate

au

crescut,

procentul general de alocare fiind de 60% din impozitul pe venit, ncasat la

nivelul fiecarei unitati administrative, la care se adauga o cota de 22%, ce se
varsa ntr-un cont distinct, pe seama directiilor generale
ale finantelor
publice judetene, la trezoreria
municipiului resedinta de judet, pentru
echilibrarea bugetelor

locale ale comunelor, oraselor, municipiilor si al

judetului.
n vechea reglementare, procentul general era de 46%, la care se adauga o
cota de 17% pentru echilibrarea bugetelor locale.
Repartizarea cotei generale se face, potrivit legii, dupa cum urmeaza:
- o cota de 47% la bugetele locale ale comunelor, oraselor si
municipiilor pe a caror teritoriu si desfasoara activitatea platitorii
de impozite;
- o cota de 13% la bugetul local al judetului;
- o cota de 22% este destinata echilibrarii bugetelor locale.
Aceasta cota
se aloca de catre directiile generale ale finantelor
publice judetene n termen de 5 zile lucratoare de la finele lunii n care sa ncasat impozitul, proportional cu sumele repartizate si aprobate

n acest

scop, n bugetele respective, potrivit prevederilor art. 33 alin. (3) (5) din Legea
finantelor publice locale.
Operatiunile de virare la bugetele locale a cotelor cuvenite din impozitul pe
venit se efectueaza de Ministerul Finantelor Publice, prin directiile generale ale
finantelor publice judetene, respectiv prin Directia Generala a Finantelor Publice a
Municipiului Bucuresti.

Se
prevede, n Legea finantelor publice locale, ca n situatii
deosebite, prin legea bugetului de stat, cotele
defalcate din impozitul pe
venit pot fi majorate.
Avnd n vedere noua reglementare a acestei surse de venit bugetar pentru
bugetele locale, constatam orientarea vadita a

politicii

fiscale a statului

spre descentralizare, prin alocarea unei cote mai mari din impozitul pe venit
realizat
la nivelul fiecarei unitati administrativ-teritoriale. Este si un factor de sporire a
69

autonomiei locale, a stimularii organelor administrativ-teritoriale pentru

ncurajarea si sustinerea acelor activitati care conduc la impozitul pe venit, dar
mai ales la determinarea corecta, n bune conditiuni, a acestuia.
Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
Sunt o consecinta a descentralizarii unor activitati si a trecerii de
catre Guvern n administrarea si finantarea autoritatilor administratiei publice
locale a unor cheltuieli publice si cheltuielilor publice noi.
Articolul 6 din Legea finantelor publice locale prevede ca acest lucru este
posibil numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizarii cheltuielilor
la care ne-am referit.
Alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se face
prin legea bugetului de stat,
pentru echilibrarea bugetelor locale.

cu

destinatie

speciala si,

respectiv,

Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pentru

echilibrarea bugetelor locale, vor

fi repartizate

pe judete,

n functie

de urmatoarele criterii:
a) capacitatea financiara. Se determina pe baza impozitului pe venit
ncasat pe locuitor, n proportie de 70%, dupa formula prevazuta
la art. 33 (2) a) din lege;
b) suprafata judetului, n procent de 30%.
Repartizarea sumelor defalcate, obtinute pentru fiecare judet, la care

se adauga cota de 22%, prevazuta la art. 32 alin (1) din lege, pentru echilibrarea
bugetelor locale, se face dupa cum urmeaza:
- o cota de 27% se aloca bugetului propriu al judetului, iar diferenta se
raporteaza pentru bugetele locale ale comunelor, oraselor si municipiilor,
astfel:
a) 80% din suma se repartizeaza n doua etape, prin decizie a
directorului directiei generale a finantelor publice judetene, n
functie de urmatoarele

criterii:

populatie,

suprafata

din

70

intravilanul unitatii administrativ-teritoriale si capacitatea

financiara a unitatii administrativ-teritoriale;
b) 20%

din

suma

consiliului judetean,

se

repartizeaza, prin

pentru

dezvoltare locala, pentru

sustinerea

proiecte

hotarre

programelor

de infrastructura

de
care

necesita cofinantarea locala. Hotarrea consiliului judetean se

comunica directorului directiei generale a finantelor publice
judetene, prefectului si consiliilor locale din judet.
Remarcam o noua orientare a politicii fiscale locale,

privind modul

de repartizare a sumelor defalcate, n sensul ca a crescut cu 2% suma

alocata bugetului propriu al judetului (de la 25% la 27%), a scazut cu 5%
procentul alocat bugetelor locale comunale, orasenesti si municipale si a
crescut cu 5% suma pentru sustinerea programelor de dezvoltare
pentru proiecte de infrastructura care necesita cofinantare locala.
Meritoriu este faptul ca
pe folosirea cotei

de 20%

pentru infrastructura, ceea

locala,

se pune accentul, schimbndu-se orientarea,

pentru programe de dezvoltare locale si

ce

demonstreaza surprinderea si reflectarea

corecta a politicilor locale ale U.E., n legislatia noastra financiara

locala.

n vechea reglementare, procentul de 15% (mai mic dect cel actual) era alocat
sustinerii programelor de finantare externa, care necesita cofinantare locala. n
acest caz, sumele alocate se pierdeau daca localitatile nu dispuneau de astfel de

programe.
Legea finantelor publice locale prevede ca ncepnd cu data de 1 ianuarie
2009, la determinarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale
comunelor, oraselor si municipiilor, se au n vedere urmatoarele aspecte:
a) posibilitatile de acoperire a sectiunii de functionare

45

a bugetului local

din venituri proprii;

Sectiunea de functionare a bugetului cuprinde cheltuielile cuvenite pentru realizarea atributiilor

si competentelor stabilite prin lege, specifice fiecarei unitati administrativ-teritoriale
45

71

b)

dupa cuantificarea sumelor determinate potrivit lit. a),

numai
acolo unde este cazul, se propun sume pentru asigurarea echilibrarii
sectiunii de functionare a bugetului local;

c)

standardele minime de cost pentru prestarea serviciilor

publice

catre populatie;
d)

standardele minime de calitate pentru prestarea serviciilor publice

catre populatie;

e)

dupa epuizarea etapelor

prevazute la lit. a) d), n

sumelor posibil de asigurat de la

limita

bugetul de stat, se stabilesc

sume care urmeaza sa fie prevazute n sectiunile de dezvoltare ale

bugetelor locale.
Din analiza textului de mai sus se constata o noua orientare,n domeniul
echilibrarii bugetelor locale, prin interventia statului. Acest lucru

rezulta

din faptul ca se acorda o mare importanta posibilitatilor de acoperire,a sectiunii de

functionare a bugetului,din venituri proprii si,numai daca este cazul, se propun
sume pentru asigurarea echilibrarii sectiunii de functionare a bugetului local.
Acest lucru presupune cresterea autonomiei locale financiare, a efortului propriu
al unitatilor administrativ-teritoriale.
Legea pune accent si pe standarde minime de cost si calitate, pentru
prestarea serviciilor publice catre populatie.

Executia partii de cheltuieli bugetare

Presupune respectarea principiilor reglementate de Legea finantelor
publice locale si existenta unor persoane si organe competente n acest domeniu.
Vorbind despre efectuarea cheltuielilor bugetare, ne raportam la institutia
creditului bugetar, care a fost definita n Legea finantelor publice locale

46

ca fiind:

suma aprobata prin buget, reprezentnd limita maxima pna la care se pot
ordonanta si efectua plati, n cursul anului bugetar, pentru angajamentele
contractate n cursul exercitiului bugetar si/sau din exercitii anterioare
pentru
46

Art. 2(19) din Legea nr. 273/2006, legea finantelor publice locale

72

actiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanta si efectua plati din buget
pentru celelalte actiuni.
Creditul de angajament

47

reprezinta limita maxima a cheltuielilor ce pot fi

angajate n timpul exercitiului bugetar, n limitele aprobate.

Operatiunea care conditioneaza folosirea creditelor aprobate, se numeste
deschiderea de credite bugetare. Ea se efectueaza de catre ordonatorii principali
de credite, n
cu respectarea

limita sumelor aprobate, potrivit destinatiei

dispozitiilor
legale
care
reglementeaza

stabilite si
efectuarea

cheltuielilor respective.
n procesul executiei bugetare, cheltulielile bugetare, parcurg urmatoarele
faze: angajament, lichidare, ordonantare si plata, la care ne-am referit cu ocazia
abordarii bugetului de stat. Operatiunile specifice acestor

faze,

competenta ordonatorilor de credite si se efectueaza pe

baza avizelor

compartimentelor de specialitate ale institutiilor publice.

Efectuarea cheltuielilor bugetare se face
numai

pe

documente justificative,
primirea

care

bunurilor materiale,

serviciilor, efectuarea de lucrari,

confirma
prestarea

angajamentele
bunurilor

sunt n

baza de

contractuale,

materiale,

prestarea

plata salariilor si a altor drepturi banesti,

plata obligatiilor bugetare, precum si a altor obligatii.

Ordonatorii de credite, la care ne-am referit cu ocazia etapei de elaborare a

proiectului bugetelor locale, au o serie de atributii privind executia bugetelor
locale.
Astfel, ordonatorii

principali

au ca atributii analizarea

modului

de utilizare a creditelor bugetare prin bugetele locale si prin bugetele

institutiilor publice, ai caror conducatori
sunt ordonatorii secundari sau
tertiari de
credite, dupa caz si aprobarea efectuarii cheltuielilor din bugetele
proprii, cu respectarea dispozitiilor legale.
Ordonatorii secundari de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate
pentru bugetul propriu
47

si pentru bugetele

institutiilor publice ai caror

Art. 2(18) din Legea nr. 273/2006, legea finantelor publice locale

73

conducatori sunt ordonatorii tertiari de credite si aproba efectuarea cheltuielilor

din bugetele proprii, cu respectarea dispozitiilor legale.
Ordonatorii tertiari de credite vizeaza utilizarea creditelor bugetare ce le-au
fost repartizate, numai pentru realizarea sarcinilor unitatilor pe care le conduc,
potrivit prevederilor din bugetele locale aprobate si n conditiile stabilite
prin dispozitiile legale.
n cazul bugetului de stat, creditele bugetare, n executia lor, pot cunoaste
o serie de mutatii ce pot fi determinate de situatii obiective sau subiective.
Unele din acestea conduc la modificari de regim juridic, ce se pot
manifesta n concret prin virari de credite sau prin suplimentari de credit.
Anularea creditelor este o situatie distincta de cele amintite mai sus
si apare n conditiile expres prevazute de lege.
Virarile de credite bugetare se pot efectua numai ncepnd cu trimestrul al
treilea al anului bugetar.
Propunerile de virari

de credite bugetare trebuie sa fie

nsotite

de justificari, detalieri si necesitati privind executia, pna la finele anului bugetar,

a capitolului si subdiviziunii clasificatiei bugetare, precum si a programului de la
care se disponibilizeaza si, respectiv, a capitalului si subdiviziunii n clasificatia
bugetara si a programului la care se suplimenteaza prevederile bugetare.

Virarile de
clasificatiei bugetare

credite bugetare
si

de

la

un

de

la un

program

capitol la
la

altul

se

alt capitol al
aproba

de

autoritatiledeliberative,
pe baza
justificarilor
corespunzatoare
ale
ordonatorilor principali de credite si se pot efectua nainte de angajarea
cheltuielilor.
Virarile de credite bugetare,
inclusiv ntre programele

n cadrul aceluiasi capitol bugetar,

aceluiasi capitol, care nu contravin dispozitiilor

art. 49 (1-7) din Legea finantelor publice

sau legii de rectificare,

locale, legii bugetului de stat

sunt n competenta fiecarui ordonator principal de

credite, pentru bugetul propriu si bugetele institutiilor si serviciilor publice

subordonate si se
pot efectua nainte de angajarea cheltuielilor.

74

Modificarea creditelor
bugetare se efectueaza si prin intermediul
transferurilor de atributii catre autoritatile administratiei publice locale.
Ele intervin n situatia n care n timpul exercitiului bugetar, pe baza
dispozitiilor legale, au loc

treceri de institutii, actiuni sau sarcini n

finantarea autoritatilor administratiei publice locale. n acest caz, Ministerul

Finantelor Publice este autorizat sa introduca modificarile corespunzatoare n
volumul si structura bugetului de stat, fara afectarea echilibrului

bugetar.

Autoritatile deliberative vor aproba modificarile intervenite n structura bugetelor

proprii si, respectiv, ale institutiilor publice subordonate.
Suplimentarea de credite bugetare se face, de regula, cu ocazia rectificarii
bugetului de stat, cu scopul

echilibrarii

bugetelor locale

sau pentru

realizarea unor programe de institutii care beneficiaza de cofinantare, att din

exterior, ct si din partea Guvernului.
Anularea de credite bugetare intervine n situatia n care, n baza
unor dispozitii legale sau din alte cauze, sarcinile au fost desfiintate ori amnate.
n acest caz,
analiza necesitatea

ordonatorii principali de credite au obligatia de a

mentinerii creditelor bugetare si de a propune

autoritatilor deliberative anularea creditelor respective.

Pentru ultima luna a anului bugetar, termenul limita pentru care se poate
solicita anularea, este 10 decembrie.
Cu sumele ce rezulta din creditele bugetare anulate se majoreaza fondul de
rezerva bugetara la dispozitia autoritatilor deliberative.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor bugetare,
privind bugetele locale

48

Executia bugetara este de neconceput fara repartizarea pe trimestre a

surselor de venit si a cheltuielilor bugetare. Operatiunea se realizeaza n functie
de termenele legale de ncasare a veniturilor si perioada n care este
necesara

48

Art. 50 (1-3) din Legea nr. 273/2006, legea finantelor publice locale

75

efectuarea cheltuielilor. Repartizarea pe trimestre a veniturilor si

cheltuielilor bugetare se aproba de catre:
a) Ministerul

Finantelor

pentru transferurile

Publice,

de la bugetul

pe unitate administrativ-teritoriala

pentru

sumele

defalcate

si

de stat si se repartizeaza
de

catre

directiile

generale

ale finantelor publice;

b) ordonatorii

principali de credite ai bugetelor locale, pentru

bugetele prevazute la art. 1 alin (2) din Legea finantelor publice locale,
n termen de 15 zile de la aprobarea sumelor prevazute la lit. a).
Executia de casa a bugetelor locale
Este reglementata de art. 35 din Legea finantelor publice locale si
presupune operatiunile efective de ncasari si plati prin intermediul casieriilor
bugetelor locale care functioneaza sub forma unitatilor teritoriale ale Trezoreriei
Statului.
Evidenta se tine n conturi distincte si se refera la:
a) veniturile bugetare ncasate pe structura clasificatiei bugetare;

b) efectuarea platilor dispuse de persoanele autorizate ale institutiilor

publice, n limita creditelor bugetare si a destinatiilor aprobate,
potrivit dispozitiilor legale;
c) efectuarea operatiunilor de ncasari si plati privind datoria publica
interna si externa, rezultata din mprumuturi contractate sau
garantate de stat, precum si cele contractate sau garantate de
autoritatile administratiei publice locale, inclusiv a celor privind
rambursarea ratelor la scadenta si plata dobnzilor, comisioanelor,
spezelor si altor costuri aferente;
d) efectuarea

altor

operatiuni

financiare

contul

fonduri

externe

autoritatilor administratiei publice locale;

e) pastrarea

disponibilitatilor

reprezentnd

nerambursabile, sau contravaloarea n lei a acestora, primite pe

76

baza de acorduri si ntelegeri guvernamentale si de la organisme

internationale si utilizarea acestora potrivit bugetelor locale;
f) alte operatiuni financiare prevazute de lege.
ncheierea exercitiului bugetar privind bugetele locale
Art. 60, din Legea finantelor publice locale, prevede o serie de principii ale
ncheierii executiei bugetare. n acest sens este prevazut faptul ca:
1. executia bugetara se nchide la data de 31 decembrie a fiecarui
an;
2. orice venit micsorat si orice cheltuiala angajata, lichidata si
ordonantata, n cadrul prevederilor bugetare si neplatita pna la
data de 31 decembrie, se va ncasa, sau se va plati, dupa caz, n
contul bugetului pe anul urmator;
3. creditele bugetare neutilizate, pna la nchiderea anului, sunt
anulate de drept;
4. disponibilitatile din fondurile externe nerambursabile si cele din

fondurile publice destinate cofinantarii sau Atributiei financiare a

Comunitatii Europene, ramase la finele exercitiului bugetar n
conturile structurilor de implementare, se raporteaza n anul
urmator, cu aceeasi destinatie.
n vederea finatizarii acestei etape structurale si finale a procedurii
bugetelor locale, sunt necesare
o serie de situatii financiare, rapoarte
de performanta reflectate ntr-un cont anual de executie a bugetelor locale.
n concret, trimestrial si anual, ordonatorii principali de credite ntocmesc
situatii financiare

cu privire la

directiile generale

ale

finantelor

executia

bugetara, care se depun la

publice.

Acestea ntocmesc

situatii

financiare centralizate, pe care le depun la Ministerul Finantelor Publice, la

termenele si potrivit normelor stabilite de catre acesta.
Ministerul Finantelor Publice transmite spre informare Ministerului
Administratiei si Internelor o situatie financiara centralizata, privind executia
77

bugetelor locale. Este o reglementare noua, care se pare a fi justa, daca avem n
vedere ca organele administrativ-teritoriale au atributii pe linia bugetelor locale,
fiind implicate n proiectarea si executia acestora.
Ordonatorii principali de credite au obligatia sa ntocmeasca si
sa anexeze, la situatiile financiare anuale, rapoarte anuale de performanta, n care
sa prezinte, pe fiecare program,
obiectivele, rezultatele preconizate si pe
cele obtinute, precum si situatii privind angajamentele legale.
O asemenea reglementare

presupune o implicare competenta

si competitiva a organelor ce raspund de executia bugetara, bazata pe o conceptie

moderna, profesionista, performanta si responsabila.
n temeiul documentelor
ordonatorii principali de credite
autoritatilor deliberative,
conturile

pna la

la care ne-am referit mai sus,

ntocmesc si prezinta spre aprobare,
data de 31 mai a anului urmator,

anuale de executie a bugetelor locale, prevazute la art. 1 alin (2), n

urmatoarea structura:
a) la venituri:

prevederi bugetare initiale;

prevederi bugetare definitive;

ncasari realizate

b) la cheltuieli:
-

credite bugetare initiale;

credite bugetare definitive;

plati efectuate.

Evaluarea rezultatelor financiare ale exercitiului bugetar, prin compararea

veniturilor si a cheltuielilor bugetare, se poate manifesta ntr-una din ipostazele
urmatoare:
- echilibru bugetar, care ar fi o situatie pozitiva, conforma cu
principiul ce guverneaza procedura bugetara;
- deficitul bugetar, care ar ilustra fie nerealizarea
veniturilor bugetare, fie efectuarea unor cheltuieli ce
depasesc pe cele
preconizate, dar ar putea avea si semnificatia pozitiva ce ar
78

decurge din faptul ca n timpul executiei bugetare s-a ivit o

oportunitate materializata n realizarea unor obiective importante
pentru economia unitatii administrativ-teritoriale, ce presupune si
cheltuieli pe masura;
-

excedent bugetar care, n principiu, este un fapt pozitiv, dar

poate fi si consecinta nefolosirii corespunzatoare
a surselor
de venit, prin neefectuarea cheltuielilor din motive mai mult
sau mai putin obiective.

Excedentul bugetar se utilizeaza, potrivit art. 58 din Legea finantelor

publice locale, pentru:
a) rambursarea eventualelor mprumuturi restante; plata dobnzilor,
comisioanelor si spezelor si a altor costuri aferente acestora;
b) constituirea fondului de rulment.

C. Structura bugetelor locale

Bugetele locale au n structura lor:
1. veniturile bugetare;
2. cheltuielile bugetare.
Veniturile si cheltuielile bugetelor locale se grupeaza pe
subdiviziunile clasificatiei bugetare, elaborate de catre Ministerul Finantelor
Publice.
Potrivit art. 5, din Legea finantelor publice locale, veniturile bugetare
locale se constituie din:
a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contributii, alte
varsaminte, alte venituri si cote defalcate din impozitul pe venit;
b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
c) subventii primite de la bugetul de stat si de la alte bugete;
d) donatii si sponsorizari.
Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazeaza pe constatarea si
evaluarea materiei impozabile si a bazei de impozitare, n functie de care se

79

calculeaza impozitele si taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate si a

veniturilor obtinute din acestea, precum si pe alte elemente specifice, inclusiv pe
serii de date, n scopul evaluarii corecte a veniturilor.
Din punct de vedere al unitatii administrativ-teritoriale, la care se refera,
49

legea distinge :
a) veniturile bugetelor judetene;
b) veniturile bugetelor localitatilor, respectiv ale comunelor, oraselor,
municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti si al Consiliului
General al Municipiului Bucuresti.
Veniturile care se prevad pentru bugetele proprii ale judetelor, se mpart,
potrivit Anexei 1, n urmatoarele categorii:
A. Venituri proprii:

1) impozit pe profit de la regiile autonome si societatile comerciale

subordonate consiliilor judetene;
2) cote defalcate din impozitul pe venit;
3) alte impozite pe venit, profit si cstiguri din capital;
4) taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau
pe desfasurarea de activitati;
5) venituri din proprietate;
6) venituri din prestari de servicii si alte activitati;
7) amenzi, penalitati si confiscari;
8) venituri din valorificarea unor bunuri.
B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
C. Donatii si sponsorizari.
D. Subventii de la bugetul de stat si de la alte administratii.
E. Operatiuni financiare.
Constatam ca fata de vechea reglementare (Ordonanta nr. 45/2003 privind
finantele publice locale) unele sume bugetare ca impozite si taxe de la

49

Anexa 1 lista impozitelor, taxelor si altor venituri ale bugetelor locale, la Legea finantelor publice locale
nr. 341/2006

80

populatie nu mai sunt prevazute, fiind avute n vedere alte surse de venit ca:
venituri din proprietate, din prestari servicii si alte activitati, amenzi, penalitati si
confiscari.
Veniturile proprii care se prevad n bugetele localitatilor, se mpart n
urmatoarele categorii:
A. Venituri proprii:
1) impozit pe profit de la regiile autonome si societatile comerciale
subordonate consiliilor judetene;
2) cote defalcate din impozitul pe venit;
3) alte impozite pe venit, profit si cstiguri din capital;
4) impozite si taxe pe proprietate
5) alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii;

6) taxe pe servicii specifice;

7) taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau
pe desfasurarea de activitati;
8) alte impozite si taxe fiscale;
9) venituri din proprietate;
10) venituri din dobnzi;
11) venituri din prestari de servicii si alte activitati;
12) venituri din taxe administrative, eliberari de permise;
13) amenzi, penalitati si confiscari;
14) diverse venituri;
15) venituri din valorificarea unor bunuri;
16) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
B. Donatii si sponsorizari.
C. Subventii de la bugetul de stat si de la alte administratii.
D. Operatiuni financiare.
Din prezentarea facuta se constata o diversificare a surselor de venit
pentru categoria de bugete la care ne-am referit mai sus, fiind eliminat conceptul
de impozite si taxe de la populatie. Acestea se regasesc n formularile noi, cum
81

ar fi impozite si taxe pe proprietate. Observam influenta conceptiei fiscale ale

statelor membre U.E. si a formularilor existente n legislatia acestora.
Cheltuielile bugetelor locale
Fundamentarea, denumirea si repartizarea cheltuielilor bugetelor locale pe
ordonatori de credite, pe destinatii, respectiv pe
programe, proiecte,
obiective se
efectueaza
atributiile ce revin autoritatilor administratiei publice
stabilite de acestea,

actiuni, activitati,
concordanta cu

locale, cu prioritatile

n vederea functionarii lor si n interesul colectivitatilor

locale respective.
Fundamentarea si aprobarea cheltuielilor bugetelor locale se efectueaza n
stricta corelare

cu posibilitatile

reale de ncasare

a veniturilorbugetelor

locale, estimate a se realiza (art. 5 pct. 3 - 4) din Legea finantelor publice locale.

n art. 26 (7 lit. a-b), din legea amintita mai sus, sunt prevazute
doua concepte bugetare noi si anume:
- sectiunile de functionare;
- sectiunile de dezvoltare care au menirea de a fundamenta
bugetele locale din punct de vedere al cheltuielilor.
Sectiunea de functionare cuprinde cheltuielile
realizarea atributiilor si competentelor stabilite prin

cuvenite pentru
lege, specifice

fiecarei unitati administrativ-teritoriale.

Sectiunea de dezvoltare cuprinde cheltuielile de capital.
Cheltuielile bugetelor locale sunt prevazute n anexa nr.

2 la Legea

finantelor publice locale.

n acest caz se face distinctie

ntre cheltuieli care se prevad n

bugetele proprii ale judetelor si ale

bugetelor proprii ale comunelor,

oraselor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti si al municipiului

Bucuresti.
n primul caz, cheltuielile se mpart n:
1. Autoritati publice si actiuni externe;
2. Alte servicii publice generale;
3. Dobnzi;

82

4. Transferuri cu caracter general, ntre diferite niveluri ale

administratiei;
5. Aparare (centre militare);
6. Ordine publica si siguranta nationala (politie comunitara, protectie
civila si protectie contra incendiilor);
7. nvatamnt (prescolar si primar, nvatamnt special, alte cheltuieli);
8. Sanatate;
9. Cultura, recreare si religie;
10. Asigurari si asistenta sociala;
11. Locuinte, servicii si dezvoltare publica;

12. Protectia mediului;

13. Actiuni generale economice, comerciale si de munca;
14. Combustibil si energie;
15. Agricultura, silvicultura, piscicultura si sanatate;
16. Transporturi;
17. Alte actiuni economice.
Pentru bugetele localitatilor, din grupele mari de cheltuieli sunt:
1. Autoritati publice si actiuni externe;
2. Alte servicii publice generale;
3. Dobnzi;
4. Transferuri cu caracter general, ntre diferite niveluri ale
administratiei;
5. Aparare (centre militare);
6. Ordine publica si siguranta nationala;
7. nvatamnt (prescolar si primar, nvatamnt secundar,
nvatamnt postliceal, nvatamnt special);
8. Sanatate;
9. Cultura, recreare si religie;
10. Asigurari si asistenta sociala;
11. Locuinte, servicii si dezvoltare publica;
83

12. Protectia mediului;

13. Actiuni generale economice, comerciale si de munca;
14. Combustibil si energie;
15. Agricultura, silvicultura, piscicultura si sanatate;
16. Transporturi;
17. Alte actiuni economice.
Constatam ca, att la nivel judetean ct si n cazul localitatilor, sunt 17
grupe mari de cheltuieli, a caror structura este diferita, ponderea si diversitatea
cheltuielilor reflectndu-se n bugetele localitatilor.
Se prevede, n Legea finantelor publice locale, ca att veniturile bugetelor

locale, ct si cheltuielile, pot fi actualizate, ca urmare a perfectionarii legislatiei

fiscale, precum si prin legile bugetare anuale, n concordanta cu programele de
crestere a autonomiei financiare a unitatilor
de descentralizare a serviciilor publice.

administrativ-teritoriale si

Din cuprinsul bugetelor locale mai face parte si fondul de

rezerva

bugetara, precum si fondul de rulment.

Fondul de rezerva bugetara

este prevazut la

partea de cheltuieli

a bugetelor locale. El este la dispozitia consiliului local, judetean si a Consiliului

General

al

Municipiului

Bucuresti,

precum

si

sectoarelor

municipiului Bucuresti, dupa caz. n cota de pna la 5% din totalul cheltuielilor.

Acesta se utilizeaza la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe
baza de hotarri ale consiliilor respective, pentru finantarea unor cheltuieli
urgente, sau neprevazute, aparute n cursul exercitiului bugetar, pentru
nlaturarea efectelor unor calamitati naturale, precum si
unor ajutoare catre
alte unitati administrativ-teritoriale

pentru acordarea
n situatii de

extrema dificultate, la cererea publica a primarilor acestor unitati, ori din initiativa
proprie.
Fondul de rezerva bugetara poate fi asigurat, n cursul anului, cu aprobarea
consiliului local, judetean si a Consiliului General al Municipiului
Bucuresti, precum si a consiliilor sectoarelor municipiului Bucuresti, dupa caz,
84

din disponibilitatile de credite bugetare care nu mai sunt necesare pna la

sfrsitul anului.
Fondul de rulment este partea din excedentul anual bugetar definitiv al
bugetului local, care se constituie la nivelul fiecarei unitati administrativteritoriale si se utilizeaza potrivit prevederilor Legii finantelor publice locale.
El poate fi utilizat temporar pentru acoperirea golurilor de casa, provenite
din decalaje ntre veniturile si cheltuielile anului curent, precum si pentru
acoperirea definitiva a eventualului deficit bugetar.
El poate fi folosit si pentru finantarea unor institutii din componenta

autoritatilor administratiei publice locale, sau pentru dezvoltarea serviciilor

publice locale, n interesul colectivitatii.
Utilizarea fondului de rulment si contului de executie al acestuia se
aproba, de autoritatile deliberative, n afara bugetului local.

85

PARTEA II DREPT FISCAL

CAPITOLUL I
TEORIA GENERALA A IMPOZITELOR

Sectiunea I: Notiunea de impozit

locale.
Impozitele reprezinta surse importante pentru alimentarea bugetelor
Alaturi de taxe si alte surse, reprezinta elementele fundamentale de
sustinere a procesului bugetar, de realizare a veniturilor publice si, implicit, a
cheltuielilor cu aceeasi destinatie.
Legislatia fiscala si literatura de specialitate au definit impozitele, avnd
n vedere anumite trasaturi caracteristice ale acestora.
Astfel, potrivit art. 2 pct. 29 din Legea privind finantele publice nr.
50
impozitul este o prelevare obligatorie, fara contraprestatie
500/11 iulie 2002,
si nerambursabila,
efectuata de catre administratia publica
pentru
satisfacerea nevoilor de interes general.

Consideram ca definitia nu ilustreaza elementele definitorii ale

impozitului, conducnd la concluzii false, neclare si insuficiente.
Ne referim n concret la faptul ca legiuitorul foloseste n definitie
termenul de administratia publica, cnd se refera la organul

care

efectueaza prelevarea impozitului.

Conceptul de administratie publica este unul general si abstract, putnd sa
conduca la confuzii. S-ar fi putut folosi n acest caz termenul de organe
administrativ financiare care realizeaza n realitate operatiunea de prelevare a
impozitului.
50

Modificata prin Legea nr. 314/8 iulie 2003

86

Pe de alta parte, folosirea conceptului de nevoi generale, pentru a ilustra

care este destinatia impozitului, este incorecta. Conceptul de nevoi generale se
refera la toate trebuintele umane, sociale etc., impozitul neavnd menirea de a
satisface astfel de nevoi.
El este destinat satisfacerii nevoilor publice, care sunt o componenta
alaturi de nevoile private, a nevoilor generale.
n literatura de specialitate, s-au dat o serie de definitii impozitului.
S-a sustinut

51

ca impozitul este o contributie baneasca obligatorie si cu

titlu nerambursabil, care este datorata, n temeiul legii, la buget, de catre persoane
fizice si/sau juridice pentru veniturile pe care le obtin, pentru bunurile pe care le
poseda, respectiv pentru marfurile pe care le produc si/sau distribuie, ori pentru
serviciile si lucrarile pe care le presteaza sau executa.
S-a mai sustinut

52

ca impozitul reprezinta o forma de prelevare silita, la

dispozitia statului, fara o contraprestatie directa si cu titlu nerambursabil, a unei

parti din veniturile sau averea unei persoane fizice si/sau juridice, n vederea
acoperirii unei necesitati publice.
53

n conceptia autorului de curs , impozitul este o sursa de venit bugetar, ce

se refera n mod obligatoriu, n temeiul legii, fara contraprestatie, la persoane
fizice si/sau juridice ce au capacitate contributiva.
Sectiunea II: Trasaturile caracteristice ale impozitului
a) impozitul este prelevare obligatorie;
b) este sursa de venit pentru anumite bugete (bugetul de stat si bugetele
locale);
c) se reglementeaza prin lege, care stabileste conditiile impunerii;
d) se datoreaza de catre persoane fizice si/sau juridice contribuabile,
care au capacitate contributiva. Prin capacitate contributiva se
51

Mircea Stefan Minea, Cosmin Flavius Costas, Drept fiscal, Ed. Sfera juridica, 2006, p. 24

52

Ioan Talpes, Finantele Romniei, vol. I, Ed. Sedona Timisoara, 1995, p. 137
Doina Petica Roman, Dreptul finantelor publice, Casa de Presa si Editura Tribuna, Sibiu, 2004, p. 65

53

87

ntelege aptitudinea de a suporta sarcina fiscala, prin detinerea unor

surse de venit sau unor bunuri sau a unei averi impozabile;
e) sunt de utilitate publica ntruct asigura cheltuieli publice prin care se
satisfac nevoile publice.

Sectiunea III: Principiile impunerii

Stabilirea impozitelor au n vedere o serie de principii, care sunt

consacrate de lege, iar altele dezvoltate n doctrina.
1. Principiile legale ale impunerii
Sunt consacrate prin Codul fiscal si sunt denumite principiile
fiscalitatii. Acestea se refera la:
a) neutralitatea masurilor fiscale asigura
cu diferitele categorii de investitori si

conditii egale n raport

capitaluri si

cu forma

de proprietate;
b) certitudinea impunerii presupune elaborarea de norme juridice clare,
cu termene de plata si sume determinate precis;
c) echitatea fiscala prin impunere diferita n functie de de capacitatea
contributiva;
d) eficienta impunerii prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a
prevederilor Codului fiscal.
2. Principiile impunerii consacrate de doctrina
a) principiul impunerii echitabile, care presupune asigurarea egalitatii n
fata impozitului, dar si asigurarea egalitatii prin impozit;
b) principiul politicii financiare este acela care impune gasirea solutiei
ideale cu ocazia instituirii impozitelor, pentru obtinerea unui
54

randament fiscal ridicat, sa fie stabile si elastice .

54

Mircea Stefan Minea, Flavius Costas, op. cit., p. 27

88

Sectiunea IV: Elementele impozitelor

55

Pentru o determinare corecta a actului de impunere, privit n sens larg, ce

vizeaza persoanele implicate, obiectul impunerii, sarcina
sunt necesare o serie de elemente. Acestea se refera la:

fiscala etc.

a) subiectul impunerii denumit contribuabil, adica

o persoana

fizica sau juridica ce datoreaza, potrivit legii, impozitul;

b)

obiectul impunerii sau materia impozabila reprezinta bunul, venitul

sau orice alta valoare, ori activitate pentru care se datoreaza impozitul.
El mai este numit si baza de impozitare, reprezentnd acea suma la care
urmeaza sa se aplice cota de impozitare n vederea stabiliraa ntinderii
impozitului datorat;
c) cota de impunere (tarif de impunere) reprezinta suma fixa, procentul
sau ansamblul de sume fixe si procente
cu
56
se calculeaza cuantumul banesc al fiecarui impozit .
Cota fixa reprezinta
ntreg obiectul impunerii.

o suma

determinata ce

ajutorul carora

se datoreaza pentru

Cota procentuala de impozitare reprezinta procentul aplicabil bazei

de impozitare n vederea determinarii impozitului datorat.
n practica exista mai multe forme de manifestare ale acesteia si anume:
- cota procentuala proportionala, care este compusa dintr-un
singur procent, unic, aplicabil bazei de impozitare indicate de
lege;
- cota procentuala progresiva, este compusa din mai multe
procente dispuse n ordine crescatoare, aplicabile progresiv pe
masura ce creste cuantumul bazei de impozitare;

55

Cristina Onet, op. cit., p. 74

56

Ioan Gliga, op. cit., p. 69

89

- cota procentuala regresiva este compusa din mai multe procente

dispuse n ordine descrescatoare, aplicabile regresiv pe masura
ce creste cuantumul bazei de impozitare.

Sectiunea V: Clasificarea impozitelor

n literatura de specialitate s-au facut clasificari ale impozitelor, avndu-

se n vedere diferite criterii de clasificare.

n conceptia noastra, impozitele se clasifica avndu-se n
vedere urmatoarele criterii:
A. Dupa criteriul de denumire:
- impozite (impozit pe profit, pe venit, pe cladiri etc.);
- taxe (taxe vamale, taxe de timbru etc.).
B. Dupa modul de exprimare:
- impozite n natura;
- impozite n bani.
C. Dupa criteriul subiectilor contribuabili:
- impozite platite de persoane fizice (impozitul pe cladiri);
- impozite platite de persoane juridice (impozitul pe profit).
D. Dupa calitatea subiectului si a obiectului:
- impozite personale (vizeaza o anumita calitate a persoanei ex.
impozitul pe salariu);
- impozite reale (vizeaza averea sau venitul).
E. Dupa modul de evidentiere:
- impozite cu debit (evidentiate, se cunoaste contribuabilul impozitul pe cladiri);
- impozite fara debit (neevidentiate, nu se nominalizeaza contribuabilul
T.V.A., accize).
90

D. Dupa relatia cu contribuabilul si modul de repercursiune:

- impozite directe;
- impozite indirecte.
Din punct de vedere bugetar ne intereseaza clasificarea n impozite
directe si indirecte.
Impozitele directe se stabilesc si se percep nemijlocit de la contribuabil,
deci contribuabilul este nominalizat si suporta impozitul.
Impozitele
indirecte
sunt datorate
si
contribuabil (comercianti, prestatori),

dar sunt

achitate

suportate de

de

catre

consumatorii

finali ai bunurilor ori serviciilor.

Avantajele si dezavantajele impozitelor directe:
A. Avantaje:
- sunt mai juste dect cele indirecte, deoarece reflecta puterea
contributiva a contribuabilului;
- sunt certe, stabile, prestabilite, ne putem baza pe ele;
- au un efect psihologic asupra contribuabilului
ca permanentizeaza ideea de obligatie fiscala si creeaza

n sensul
premisele

unei atitudini constiente fata de aceasta obligatie.

B. Dezavantaje:
- sunt rigide, nu se pot modifica usor;
- nu sunt populare, n sensul ca, prin plata lor se creeaza un sentiment de
frustrare;
- presupun mult formalism (operatii, activitati de evidentiere, calculare si
comunicare).
Avantajele si dezavantajele impozitelor indirecte:
A. Avantaje:
- sunt mai mobile dect cele directe se modifica n conditii mai facile;
- sunt mai populare, deoarece nu sunt nominalizate, fiind cel putin din
punct de vedere psihologic mai usor de suportat;
- nu presupun formalitati de evidenta;
91

- se suporta si se platesc n etape, ocazional;

- consumatorul se raporteaza la ele daca are posibilitatea si daca doreste,
cu exceptia produselor de stricta necesitate.
B. Dezavantaje:
-

sunt mai putin juste (sunt situatii n care achizitionarea unor produse
nu reflecta capacitatea contributiva a contribuabilului, el fiind nevoit sa
consume);

- nu sunt certe (nu se pot cuantifica n prealabil, ele depinznd de puterea

de cumparare a contribuabilului);

- prin intermediul lor se pot masca impozitele directe, n sensul ca

nu apelam la acestea, diversificndu-le sau majorndu-le, ci la
cele
indirecte, care fiind mai mobile, sunt mai usor de majorat.

92

CAPITOLUL II STABILIREA
CREANTELOR FISCALE

Sectiunea I: Notiunea si caracteristicile titlului de creanta fiscala

1. Notiunea de titlu de creanta

Obligatia
o reglementeaza.

fiscala are ca temei si izvor general si abstract legea care

Pentru a produce efecte juridice, concrete, individualizate,

este nevoie de un act juridic prin care sa se manifeste vointa titularului dreptului
de creanta (statul prin organele administrativ-fiscale) n acest sens.
Obligatia concreta de plata se naste dintr-un act care se numeste titlu de
creanta.
El a fost definit n vechea legislatie (art. 4 alin 1 din O.G. nr. 11/1999
privind executarea silita a crantelor bugetare - abrogata) ca fiind actul prin care
se constata si se individualizeaza obligatia
ntocmit de organele de specialitate

de plata
sau de

privind creantele bugetare,

persoanele mputernicite,

potrivit
legii.
Observam ca este folosit termenul de creanta bugetara, n timp ce
actuala legislatie se refera la titlu de creanta fiscala pe care l defineste ca fiind
actul prin care se stabileste si se individualizeaza creanta fiscala,
57
de organele competente sau de persoanele ndreptatite, potrivit legii .

ntocmit

ntruct titlu de creanta nu se refera doar la obligatii fiscale (impozite si

taxe), el putnd
sa cuprinda si alte categorii
de obligatii
de natura
pecuniara datorate bugetelor publice (amenzi sau alte venituri nefiscale), s-a
apreciat

58

ca

este mai corecta, terminologia folosita de O.G nr. 11/1996.

57

Codul de procedura fiscala, art. 108, alin.3

58

Cristina Onet, op. cit., p. 73

93

n literatura de specialitate, titlu de creanta a fost definit

59

ca fiind actul

juridic care consta si individualizeaza obligatia pecuniara a fiecarui subiect

impozabil, taxabil sau alt debitor al bugetului statului si care este ntocmit
conform normelor de procedura fiscala. Definitia se refera la bugetul statului, n
timp ce obligatiile cuprinse n titlu de creanta privesc si alte categorii de bugete.

1.2 Caracteristicile titlului de creanta

a) Caracterul legal al titlului de creanta decurge din faptul ca el se da n temeiul
legii si n vederea aplicarii ei.
b)

Titlu de creanta este un act juridic, ntruct produce efecte juridice, avnd
toate elementele specifice unui act juridic.

c) Este un act declarativ de drepturi, ntruct prin intermediul lui se constata un

drept care s-a nascut n temeiul legii.
d) Are putere executorie fapt ce presupune producerea imediata a
consecintelor juridice, fara a mai fi necesara o investire speciala.
e) Poate fi atacat sau contestat pe cale administrativa si judecatoreasca,
controlul legalitatii titlurilor de acest fel fiind rezervat organelor fiscale
potrivit normelor de procedura fiscala.

Sectiunea II: Categorii de titluri de creanta fiscala

n cele ce urmeaza vom enumera cele mai importante categorii de titluri
de creanta fiscala.
n acest sens sunt titluri de creanta fiscala:
- decizia de impunere, emisa de catre organele fiscale competente;

59

I. Gliga, op. cit., p. 78

94

declaratia fiscala, angajamentul de plata sau documentul ntocmit

de platitor prin care acesta declara obligatiile fiscale, n cazul n
care acestea se stabilesc de catre platitor;

- decizia prin care se stabileste si se individualizeaza suma de plata pentru

creantele fiscale accesorii reprezentnd dobnzi si penalitati de
ntrziere, stabilite de catre organele competente;
- declaratia vamala, pentru obligatiile de plata n vama;

- documentul prin care se stabileste si se individualizeaza obligatia

vamala, inclusiv accesoriile acesteia;
- procesul-verbal de constatare si sanctionare contraventionala, ntocmit
de catre organul competent (organul constatator al contraventiei), pentru
obligatiile privind plata amenzilor contraventionale;
-

ordonanta
procurorului,
instantei judecatoresti, pentru

ncheierea
sau
amenzile, cheltuielile

dispozitivul
judiciare sau

alte obligatii fiscale care se pot stabili de catre procuror sau instanta
judecatoreasca n cadrul realizarii actului de justitie.
Din prezentarea facuta rezulta ca exista doua categorii de creante fiscale,
raportate la scopul urmarit si anume:
- creante fiscale explicite, care au scopul de a determina individualizarea
obligatiilor n mod explicit (declaratia de impunere);
- creantele fiscale implicite, care nu se ntocmesc n alte scopuri dar sunt
implicit si titluri de creanta (procesul este de constatare si sanctionare
contraventionala,

ntocmit

de

catre

organul

competent

pentru
obligatiile privind plata amenzilor contraventionale).

95

Sectiunea III: Decizia de impunere si declaratia fiscala

3.1 Decizia de impunere
Decizia de impunere este actul administrativ fiscal emis de catre organul
competent si care cuprinde obligatia fiscala de plata ce cade n

60

sarcina contribuabilului desemnat prin acel document .

Decizia de impunere fiind un act administrativ fiscal, trebuie
sa ntruneasca conditiile de forma necesare acestei categorii de
acte, pe
cele prevazute de art. 43 din Codul de procedura fiscala si pe cele care se refera
la:
- tipul de impozit, taxa de contributie sau alta suma datorata bugetelor
publice;
- baza de impunere;
- cuantumul impozitului datorat de catre contribuabil pentru fiecare
perioada impozabila.
Decizia de impunere si decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii
constituie si nstiintari de plata de la data comunicarii acestora, n conditiile n
care se stabilesc sume de plata.
Sunt asimilate deciziilor de impunere urmatoarele acte administrativ
fiscale:
a) deciziile privind rambursari de taxa pe valoarea adaugata si deciziile privind
restituiri de impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general
consolidat;
b) deciziile referitoare la bazele de impunere;
c) deciziile referitoare la obligatiile de plata accesorii;
d) procesele-verbale prevazute la art. 142 alin (6) si art. 168 alin (2) din
Codul de procedura fiscala.

60

Cristina Onet, op. cit., p. 78

96

Pe baza lor si cu ajutorul datelor cuprinse n deciziile de impunere,

se ntocmesc registrele de evidenta a contribuabililor din fiecare localitate,
registre denumite traditional roluri fiscale.
Facnd parte din categoria actelor administrativ fiscale, comunicarea

deciziei de impunere se realizeaza n urmatoarele modalitati (art. 44 (2) din Codul

de procedura fiscala):
a) prin prezentarea contribuabilului la
primirea actului administrativ

sediul organului fiscal emitent si

fiscal de catre acesta sub

semnarura, data comunicarii fiind data ridicarii sub semnatura a actului;

b) prin remiterea, sub semnatura, a actului fiscal de catre persoanele
mputernicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicarii fiind
data remiterii sub semnatura a actului;
c) prin posta, la domiciliul fiscal
scrisoare recomandata cu confirmare

al contribuabilului,
de primire, precum si

cu
prin

alte mijloace cum sunt: fax, e-mail, daca se asigura transmiterea

textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.

3.2 Declaratia fiscala

Este documentul care se depune n mod obligatoriu, la organele fiscale,
de catre persoanele stabilite prin lege si

care contine,

declarare (recunoastere) a obligatiilor fiscale

ori a bunurilor sau veniturilor

din

n principiu, o

a caror detinere (de regula n proprietate) decurg obligatiile fiscale ale

61

subiectului, de la care emana declaratia .

Ea se ntocmeste prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit
de organul fiscal.

61

Cristina Onet, op. cit., p. 80

97

Contribuabilul are obligatia de a completa declaratiile fiscale

scris, corect, complet si cu buna credinta informatiile prevazute
formular, corespunzatoare situatiei fiscale.

n
de

Continutul declaratiei fiscale se refera la urmatoatele aspecte:

- mpozitele, taxele si contributiile datorate, n cazul n care,
potrivit legii, obligatia calcularii lor revine platitorului;
-

bunurile si veniturile impozabile sau

taxabile, n cazul n

care, potrivit legii, stabilirea impozitului

ori a taxei se face

de catre organul fiscal;

-

impozitele

colectate

prin stopaj

la sursa, n cazul

care platitorul are obligatia de a calcula, retine si varsa

impozite si taxe.
Declaratia fiscala se depune de catre persoanele obligate,
potrivit
Codului fiscal, la termenele stabilite de acestea.
Data depunerii declaratiei fiscale este data nregistrarii

acesteia

la organul fiscal sau data depunerii la posta, dupa caz.

Nedepunerea declaratiei fiscale da dreptul organului fiscal sa procedeze la
stabilirea, din oficiu, a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate
bugetului general consolidat.
Impunerea din oficiu nu se face n cazul contribuabililor inactivi sau a
celor din evidenta speciala, att timp ct se gasesc n aceasta situatie.

Sectiunea IV: Solutionarea contestatiilor formulate mpotriva actelor

administrativ fiscale
mpotriva titlului de creanta, precum si mpotriva altor acte administrativ
fiscale, se poate formula contestatie, potrivit legii (art. 205 din Codul de
62

procedura fiscala ).
62

Republicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 513/31 iulie 2007

98

4.1 Forma si continutul contestatiei

Contestatia se formuleaza n scris si cuprinde:

a) datele de identificare a contestatorului;

b) obiectul contestatiei;
c) motivele de fapt si de drept;
d) dovezile pe care se ntemeiaza;
e) semnatura contestatorului sau a mputernicitului acestuia, precum si
stampila, n cazul persoanelor juridice. Dovada calitatii de
mputernicit al contestatorului, persoana fizica sau juridica, se face
potrivit legii.
Obiectul contestatiei l constituie
si nscrise de organul fiscal n titlu de

numai sumele si masurile stabilite

creanta sau n actul administrativ

fiscal atacat.

4.2 Termenul de depunere a contestatiei

Contestatia se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al carui act
administrativ este atacat. Ea nu este supusa taxelor de timbru.
Termenul de depunere este de 30 zile de la data comunicarii actului
administrativ fiscal, sub sanctiunea decaderii.
n cazul n care competenta de solutionare nu apartine organului emitent al
actului administrativ fiscal atacat, contestatia va fi naintata de catre acesta, n
termen de 5 zile de la nregistrare, organului de solutionare competent.
n situatia n care este depusa la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi
naintata, n termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului
administrativ atacat.
Contestatia poate fi retrasa de contestator pna la solutionarea acesteia.
Prin retragerea contestatiei nu se pierde dreptul de a se nainta o noua contestatie
n interiorul termenului general de depunere a acesteia.
99

4.3 Competenta de solutionare a contestatiilor

Contestatiile

formulate

mpotriva

deciziilor

de

impunere,

actelor administrative fiscale, asimilate deciziilor de impunere, precum si a

titlurilor de creanta privind datoria vamala se solutioneaza dupa cum urmeaza:
a) contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie
vamala, precum si accesorii ale acestora, al caror cuantum este sub
500.000
lei,
se
competente constituite
contestatorii

solutioneaza
de catre
organele
la nivelul directiilor generale unde

au domiciliul fiscal sau, dupa caz, de catre organul

fiscal stabilit la art.

33 alin (3) din Codul de procedura fiscala, republicat;
b) contestatiile

formulate

de marii contribuabili, care au ca

obiect impozite, taxe, contributii, datorie

vamala,

precum si

accesorii ale acestora, al caror cuantum este sub 500.000 lei, se

solutioneaza de catre organele competente constituite n cadrul
respectivelor directii generale de administrare a marilor contribuabili;
c) contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie
vamala, accesoriile acestora, al caror cuantum este de 500.000 lei,
sau mai mare, precum si cele formulate mpotriva actelor emise de
organele centrale se solutioneaza de catre organe competente de
solutionare constituite la nivel central.
Contributiile formulate mpotriva altor acte administrativ fiscale se
solutioneaza de catre organele fiscale emitente.
n cazul contestatiilor formulate mpotriva actelor administrativ fiscale,
emise de autoritatile administratiei publice locale, precum si
autoritati publice

care, potrivit

legii,

administreaza creante

de alte
fiscale,

competenta de solutionare apartine acestor autoritati.

Contestatiile formulate

de

cei

care

se considera

lezati

de

refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal, se solutioneaza

de catre
organul ierarhic superior organului fiscal competent sa emita acel act.

100

4.4 Decizia sau dispozitia de solutionare

n solutionarea contestatiei, organul competent se pronunta prin decizie
sau dispozitie, dupa caz.
Ele sunt definitive, n sistemul cailor administrative de atac.
Decizia de solutionare a contestatiei se emite n forma scrisa si cuprinde:
preambulul, considerentele si dispozitivul.
Preambulul

cuprinde:

denumirea

organului

investit

cu

solutionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia,

numarul de nregistrare a contestatiei la organul de solutionare competent,
obiectul cauzei, precum si sinteza sustinerii partilor atunci cnd organul
competent de solutionare a contestatiei nu este organul emitent al actului atacat.
Considerentele cuprind motivele de fapt si de drept care au format
convingerea organului de solutionare competent n emiterea deciziei. Dispozitivul
cuprinde solutia pronuntata, calea de atac, termenul n care
aceasta poate fi exercitata si instanta competenta.
Decizia se semneaza de catre conducatorul directiei generale, de sectorul
general al organului competent constituit la nivel central, conducatorul organului
fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de nlocuitorii acestora, dupa caz.

4.5 Solutii asupra contestatiei

Prin decizie, contestatia va putea fi admisa n totalitate sau n parte, ori
respinsa.
n cazul admiterii contestatiei, se va decide, dupa caz, anularea totala sau
partiala a actului atacat.
n acest caz, urmeaza sa se ncheie un nou act administrativ fiscal, care
va avea n vedere strict considerentele deciziei de solutionare.

101

Tot prin decizii se poate dispune suspendarea solutionarii cauzei, n

conditiile prevazute de art. 214 din Codul de procedura fiscala.
n cazul respingerii contestatiei, actul administrativ fiscal atacat si
produce efectele conform dispozitiilor cuprinse n el, nefiind afectat de
formularea contestatiei.
Contestatia poate fi respinsa pentru nentrunirea conditiilor procedurale.
n acest caz nu se procedeaza la analiza pe fond a cauzei.
Contestatia nu poate fi respinsa daca poarta o denumire gresita.
Decizia privind solutionarea contestatiei se comunica contestatorului,
persoanelor introduse n conditiile art. 44 din Codul de procedura fiscala, precum
si organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
Deciziile emise
n solutionarea contestatiilor pot fi atacate la
instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta.
Constatam ca

procedura de solutionare a contestatiilor, privind

actele administrativ fiscale, mbraca o forma mixta administrativa si

judecatoreasca.
Apreciem ca judecarea n fata organelor de contencios administrativ nu
reprezinta cea mai buna solutie n rezolvarea corecta, competenta si cu celeritate a
nemultumirilor celor afectati n drepturilor lor, fiind necesara o instanta
specializata n domeniul fiscal, mai ales cnd numarul litigiilor de acest gen va
creste. Acest lucru se justifica si daca avem n vedere ca legislatia fiscala este
extrem de mobila, mereu modificata, interpretabila si, implicit, generatoare de
erori privind ntelegerea si aplicarea ei n practica.
4.6 Prescriptia dreptului de a stabili obligatii fiscale
n materia dreptului procedural fiscal, sunt reglementate doua categorii
privind prescriptia.
Una se refera la prescriptia ce vizeaza dreptul statului de a stabili
obligatii fiscale cu sediul juridic la art. 91-93 din Codul de procedura fiscala si

102

alta care se refera la dreptul de a cere executarea silita a creantelor fiscale, cu

sediul juridic la art. 131-134 din acelasi cod.
n cele ce uemeaza ne vom referi la prima categorie.
n acest sens, dreptul organului fiscal de a
stabili obligatii fiscale
se prescrie n termen de 5 ani, cu exceptia cazului cnd legea dispune altfel.
Termenul de prescriptie ncepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului
urmator celui n care s-a nascut creanta fiscala, potrivit

art. 23 din Codul

de procedura fiscala, daca legea nu dispune altfel.

Conform art. 23, la care ne-am referit mai sus, dreptul de creanta fiscala
si obligatia corelativa

se nasc n momentul n

care, potrivit legii, se

constituie baza de impunere care le genereaza.

Dreptul de a stabili obligatii fiscale se prescrie

n termen de

10 ani, n

cazul n care acestea rezulta din savrsirea unei fapte prevazuta de legea penala.
Termenul curge, n acest caz, de la data savrsirii faptei ce
constituie infractiune, sanctionata ca atare printr-o hotarre judecatoreasca
definitiva.
Termenele de prescriptie, la care ne-am referit, se ntrerup, se suspenda n
cazurile si n conditiile stabilite de lege pentru ntreruperea si suspendarea
termenului de prescriptie a dreptului la actiune,
Prin drept comun, n materie de prescriptie,

potrivit dreptului comun.

se ntelege
Decretul nr.

167/1958 republicat n 1960, privind prescriptia extinctiva.

Articolul 92 (2) din Codul de procedura fiscala se refera la un caz special
de suspendare a termenului de prescriptie si

anume la faptul ca, pe

perioada cuprinsa ntre momentul nceperii inspectiei fiscale

si momentul

nceperii emiterii deciziei de impunere, ca urmare a efectuarii inspectiei fiscale.

Efectul mplinirii termenului de prescriptie a dreptului de a stabili
obligatii fiscale, consta n faptul ca organul fiscal,da
care a constatat mplinirea termenului de prescriptie a dreptului de
stabilire a obligatiei fiscale, va proceda la ncetarea procedurii de emitere a
titlului de creanta fiscala.

103

CAPITOLUL III
MODALITATI DE COLECTARE SI STINGERE
A CREANTELOR FISCALE

Sectiunea I: Colectarea creantelor fiscale prin plata

Colectarea creantelor fiscale presupune existenta unor modalitati prin care

creanta fiscala se realizeaza n concret si se stinge.
ntre notiunea de colectare si cea de stingere a creantelor fiscale exista si o
diferenta, dar si o relatie directa.
Colectarea are ca finalitate stingerea obligatiei fiscale.
Exista modalitati de colectare voluntara, cum ar fi plata, compensarea si
restituirea sumelor ncasate nejustificat, cu titlu de impozite si taxe, care au ca
efect stingerea obligatiei fiscale si exista modalitati de colectare pe cale fortata, n
cazul executarii silite.
O alta categorie de stingere a obligatiei fiscale o reprezinta: prescriptia
dreptului de a mai cere realizarea creantelor fiscale, insolvabilitatea debitorului,
anularea creantelor fiscale ori deschiderea procedurii de reorganizare judiciara si
faliment.
Colectarea creantelor fiscale se face n temeiul unui titlu de creanta, sau a
unui titlu executoriu.
Cea mai importanta modalitate de colectare a creantelor fiscale este
plata.
Subiectii platii sunt debitorii si organul fiscal ndrituit la plata.
Platile se efectueaza prin intermediul bancilor, trezoreriilor si al altor
institutii autorizate sa deruleze operatiuni de plata.

104

A. Modalitati de efectuare a platii:

- prin sistemul bancar;
- prin mandat postal;
- prin anulare de timbre mobile;
- prin orice alt mijloc de plata admis de lege.
Termenele de plata sunt stabilite prin dispozitiile codului fiscal sau alte
legi care reglementeaza diferite categorii de impozite, taxe, contributii sau alte
sume datorate unuia dintre bugetele publice.
Ele pot fi lunare, trimestriale, sau semestriale.
B. Data cnd se considera efectuata plata:
a) n cazul platilor n numerar, data nscrisa n documentul de plata
eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal:
b) n cazul platilor efectuate prin mandat postal, data postei nscrisa
pe mandatul postal;
c) n cazul platilor efectuate prin decontare bancara, data la care
bancile debiteaza contul platitorului, pe baza instrumentelor de
decontare specifice;
d) pentru cazul obligatiilor care se sting prin anulare de timbre fiscale
mobile, data nregistrarii de organul competent a documentului
sau a actului pentru care s-au depus si anulat timbrele mobile.
C. Ordinea stingerii datoriilor
Daca se datoreaza mai multe tipuri de creante fiscale: impozite,
taxe, contributii, iar suma platita nu este suficienta pentru a le stinge pe toate, se
sting datoriile pe care le stabileste contribuabilul.
n cadrul creantei stabilite, stingerea se efectueaza de drept, n
urmatoarea ordine:
a) sumele datorate n contul
de plata a obligatiei

ratei din luna curenta, din

graficul

fiscale pentru care s-a

aprobat

esalonarea la plata, precum si majorarea de ntrziere sau

amnarea cu
majorarea aferenta precum si obligatiile fiscale curente;
105

b) obligatiile fiscale principale sau accesorii, n ordinea vechimii lor;

c) sumele datorate n contul urmatoarelor rate din graficul de plata a
obligatiei fiscale, pentru care s-a aprobat esalonarea, pna
la concurenta cu suma esalonata la plata sau pna la concurenta
cu suma achitata, dupa caz, precum si suma
plata, mpreuna cu majorarile

amnata la

de ntrziere datorate

pe

perioada amnarii, dupa caz;

d) obligatiile cu scadente viitoare, la solicitarea contribuabilului.
Modul de stabilire a vechimii creantelor are n vedere termenul de
scadenta. Vechimea creantelor, privind majorarile de ntrziere, se stabileste n
functie de vechimea obligatiilor principale pentru care se calculeaza ele.
D. Majorarile de ntrziere se

datoreaza

pentru

ntrziere

efectuarea platii, conform art. 120 din Codul de procedura fiscala (editia a IX-a).
n reglementarea mai veche,
au prevazut dobnzi si penalitati de

a Codului de procedura fiscala, sntrziere pentru neonorarea la termen

a obligatiilor fiscale.
Actualmente ele sunt abrogate, ncepnd cu data de 1 ianuarie 2006.
n legatura cu natura juridica a majorarilor de ntrzier s-a

sustinut n,

63

literatura de specialitate , ca sunt sanctiuni administrative pecuniare.

ntr-o alta opinie

64

s-a sustinut ca ar fi sanctiuni specifice.

S-a mai sustinut faptul ca majorarea de ntrziere are un profund caracter

65

sanctionator, dar si o functie de despagubire cel putin partiala .

Cele mai frecvente opinii se refera la dubla functie a majorarilor de
ntrziere si anume cea de sanctionare si reparatorie.
Nivelul majorarii de ntrziere este de 0,1% pentru fiecare zi de ntrziere
si poate fi modificat prin legile bugetare anuale. Ele se calculeaza pentru fiecare zi
de ntrziere, ncepnd cu ziua imediat urmatoare

termenului de
scadenta si pna la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
63

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, Editura Nemira, Bucuresti, 1996, p. 230

64

Emil Balan, Drept financiar, Editura All, Bucuresti, 1999, p. 199

Doina Petica Roman, Dreptul finantelor publice. Note de curs, Universitatea Tibiscus, Timisoara, 1998, p. 43

65

106

Codul de procedura fiscala prevede situatiile speciale si concrete n

functie de care majorarile de ntrziere se calculeaza n alt mod dect cel la care
ne-am referit mai sus (art. 2, 3, 4 lit a-b, 5 si 6 lit. a-c din Codul de procedura
fiscala.
Nedecontarea de catre unitatile bancare,
a sumelor
bugetului general consolidat, n termen de 3 zile lucratoare de

cuvenite
la data

debitarii contului platitorului, nu

obligatia

de

plata

sumelor respective.

l exonereaza pe
Debitorul va

fi

platitor de

obligat si la plata

majorarilor de ntrziere, dupa termenul de 3 zile.

ntruct n culpa, pentru neefectuarea platii la termen, este unitarea
bancara, debitorul platitor se poate ndrepta mpotriva unitatii bancare pentru a-si
recupera, cu titlu de daune, suma platita drept majorari.
E. nlesniri la plata obligatiilor fiscale
Pentru

motive

temeinic

justificate,

la

cererea

contribuabililor,

organul fiscal competent poate acorda pentru obligatiile fiscale restante att
nainte de nceperea executarii silite ct si n timpul efectuarii ei, nlesniri
la plata n conditiile legii.
Articolul 2 din Codul de procedura fiscala se refera la creantele ce apartin
creditorilor bugetari locali care administreaza bugetele publice locale si care, la
cererea debitorilor persoane fizice sau juridice, pot acorda pentru obligatiile
bugetare restante, unele nlesniri la plata.
Acestea sunt:
a) esalonari la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redeventelor,
contributiilor si a altor obligatii la bugetul local;
b) amnari la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contributiilor si
a altor obligatii la bugetul local;

c) esalonari la plata majorarilor de ntrziere de orice fel, cu

exceptia majorarilor de ntrziere datorate pe perioada de
esalonare;

107

d) amnari si/sau scutiri, ori amnari si/sau reduceri de majorari de

ntrziere, cu exceptia majorarilor de ntrziere datorate pe
perioada de amnare;
e) scutiri sau reduceri de impozite si taxe locale, n conditiile legii.
Pentru acordarea nlesnirilor la plata, creditorii bugetari
cere debitorilor constituirea de garantii.
Pe perioada pentru care au fost acordate nlesniri

locali vor
la

plata

obligatiilor fiscale restante, se datoreaza majorari de ntrziere.

Sectiunea III: Colectarea si stingerea creantelor fiscale

prin compensare
Pentru a se trece la stingerea creantelor fiscale prin compensare,
este necesar sa fie ndeplinita o conditie fundamentala si anume sa existe creante
reciproce ntre creditorii si debitorii fiscali.
Suntem n prezenta unor datorii reciproce, compensarea realizndu-se
pna la concurenta celei mai mici sume.
Compensarea are loc privind obligatii bugetare datorate aceluiasi creditor
bugetar, indiferent de natura lor.
Daca ramn diferente, acestea urmeaza a fi compensate cu obligatiile
datorate altor bugete, n urmatoarea ordine:
a) bugetul de stat;
b) fondul de risc pentru garantii de stat, pentru mprumuturi externe;
c) bugetul asigurarilor sociale de stat;

d) bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate;

e) bugetul asigurarilor pentru somaj;
f) fonduri comunitare, fonduri structurale si fonduri de coeziune.

108

Ordinea n care se realizeaza este prevazuta de art. 115 din Codul de

procedura fiscala.
Compensarea obligatiilor fiscale datorate de debitor cu creantele acestuia,
se face de autoritatea competenta, la cererea debitorului. Organul competent
teritorial este cel de la domiciliul fiscal al debitorului. Aceasta va comunica n
scris despre masura luata, n termen de 7 zile de la data efectuarii operatiunii.
Compensarea se poate realiza si din oficiu, ori de cte ori organul fiscal
constata existenta unor creante reciproce fata de debitorii fiscali. Ea poate opera
oricnd n cadrul termenului de prescriptie, care este de 5 ani si curge de la data
de 1 ianuarie a anului urmator celui n care a luat nastere acest drept.
Sectiunea II: Colectarea si stingerea creantelor fiscale
prin executare silita
Este o modalitate de stingere a obligatiilor fiscale prevazute de art. 136
din Codul de procedura fiscala.
A. Modalitatile de executare silita
Pot fi folosite concomitent sau succesiv si sunt urmatoarele:
1. executarea silita a creantelor fiscale prin proprie;
2. executarea silita a bunurilor mobile;
3. executarea silita a bunurilor imobile;
4. executarea silita a altor bunuri:
a. executarea silita a fructelor neculese si a recoltelor
prinse de radacini;
b. executarea silita a unui ansamblu de bunuri.

B. Titlul executoriu si conditiile pentru nceperea executarii silite

Executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza n temeiul unui titlu
executoriu emis, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala, de catre
organul competent n a carui raza teritoriala si are domiciliul fiscal debitorul.
109

Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscala este
scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de catre
organul competent, ori n alt mod prevazut de lege.
Pe lnga existenta titlului executoriu este necesara ntrunirea urmatoarelor
conditii:
- creanta sa fie certa si exigibila;
- sa se fi efectuat toate procedurile legale de nstiintare a debitorului;
- executarea silita sa fie declansata nainte de mplinirea
termenului legal de prescriptie.
Subiectii implicati n raporturile juridice privind executarea silita se
mpart n doua categorii:
a) organele de executare silita;
b) debitorii fiscali.
C. Organele de executare silita
Executarea silita a creantelor fiscale presupune existenta unor organe de
executare si a unor executori fiscali.
Organele fiscale care administreaza creante fiscale sunt abilitate sa duca la
ndeplinire masurile asiguratorii si sa efectueze procedura de executare silita.
Creantele bugetare care se ncaseaza, se administreaza, se contabilizeaza
si se utilizeaza de institutiile publice, provenite din venituri proprii, precum si
cele rezultate din raporturi juridice contractuale, se executa prin organe proprii,
acestea fiind abilitate sa duca la ndeplinire masurile asiguratorii si sa efectueze
procedura de executare silita, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala
Procedura de executare silita a creantelor fiscale presupune doua categorii
de organe de executare:
a. organe de executare propriu-zisa, care sunt cele n a carei raza

teritoriala se gasesc bunurile urmaribile;

b. organe coordonatoare, fiind cele n a caror raza teritoriala si are
domiciliul fiscal debitorul.

110

Organul de executare
de executare competente,

coordonator va sesiza n scris celelalte organe

comunicndu-le titlul executoriu n copie

certificata, situatia debitorului, contul n care se vor vira sumele ncasate, precum
si orice alte date utile pentru identificarea debitorului si a bunurilor ori veniturilor
urmaribile.
Organul de executare coordonator, n cazul debitorilor solidari, este cel n a
carui raza teritoriala si are domiciliul fiscal debitorul despre care exista indicii
ca detine mai multe venituri sau bunuri urmaribile.
Organul de executare coordonator nscrie n ntregime debitul n evidentele
sale si ia masuri de executare silita, comunicnd ntregul debit
fiecarui organ de executare
n a carui raza teritoriala domiciliaza sau si
au sediul ceilalti codebitori, aplicndu-se dispozitiile art. 137 din Codul
de procedura fiscala.
D. Executorii fiscali
Executarea

silita

se

face de organul

de executare

competent,

prin intermediul executorilor fiscali.

Executorul fiscal este mputernicit, n fata debitorului si a tertilor,
prin legitimatia de executor fiscal si delegatia emisa de organul de executare silita.
n exercitarea atributiilor, pentru aplicarea procedurilor de executare silita,
executorii fiscali pot:
a) sa intre n orice incinta de afaceri a debitorului, persoana juridica, sau n
alte incinte unde acesta si pastreaza bunurile, n scopul identificarii
bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit,
sa analizeze
evidenta contabila a debitorului

precum si
n scopul

identificarii tertilor care datoreaza sau detin n pastrare venituri ori

bunuri ale debitorului;

b) sa intre n toate ncaperile n care se gasesc bunuri sau
ale debitorului, persoana fizica, precum si sa cerceteze

valori
toate

locurile n
care acesta si pastreaza bunurile;

111

c) sa solicite si sa cerceteze orice document sau element material

care poate constitui o proba n determinarea
bunurilor
proprietate a debitorului.
Accesul executorului fiscal n locuinta, n incinta de afaceri sau n orice
alta ncapere a debitorului, persoana

fizica sau

juridica, se poate efectua

ntre orele 6,00 20,00, n orice zi lucratoare. Executarea nceputa se poate

continua n aceeasi zi sau n zilele urmatoare.
n absenta debitorului, sau daca acesta refuza accesul n oricare
dintre ncaperile prevazute la alin. 3 al art. 3 din Codul de procedura fiscala,
executorul fiscal poate sa patrunda n acestea n prezenta unui reprezentant al
politiei, ori al jandarmeriei, sau al altui agent al fortei publice si a doi martori
majori, fiind aplicabile prevederile art. 4 si 5 din Codul de procedura fiscala.

Sectiunea IV: Executarea silita a creantelor fiscale

prin poprire
Sunt supuse executarii silite prin poprire att persoanele fizice, ct si
persoanele juridice.
A. Obiectul popririi l formeaza:
a. veniturile;
b. disponibilitatile banesti (n lei sau n valuta);
c. titlurile de valoare;

d. alte bunuri mobile necorporale detinute si/sau datorate cu orice titlu

debitorului de catre terte persoane sau pe care acestea le vor datora
debitorului si/sau le vor detine tertii n viitor, n temeiul unor raporturi
juridice existente.
Sumele ce reprezinta venituri banesti ale debitorului persoana fizica,
realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum si ajutoarele si indemnizatiile

112

cu destinatie speciala, sunt supuse urmaririi numai n conditiile prevazute de

Codul de procedura civila.
Sunt exceptate de la urmarirea prin poprire sumele reprezentnd credite
nerambursabile sau finantari primite de la institutii sau organizatii internationale
pentru derularea unor programe ori proiecte.
B. Raporturile juridice specifice popririi:

n cazul popririi apar mai multe raporturi juridice. Un prim raport

juridic este ntre organele statului (administrativ-financiare) si debitorul
fiscal (raport de drept fiscal). Alt raport juridic se naste ntre debitorul fiscal si
tertul poprit. Debitorul fiscal este creditorul tertului poprit, ntruct are de primit
de la acesta sume de bani ce pot sa decurga dintr-un contract de munca, un
contract civil, un contract de asigurari sau unul bancar.
Un ultim raport juridic este ntre tertul poprit si stat prin organele sale, n
virtutea caruia tertul poprit este obligat sa retina sumele ce formeaza
obiectul creantei statului si sa le verse la buget. Obligatia retinerii este legala si se
naste ca urmare a puterii pe care statul o are de a decide si de a

administra banul public. Ea se naste n temeiul legii.

C. Modalitati de efectuare a popririi:
Poprirea asupra veniturilor debitorilor, persoane fizice sau juridice
procedura:
- organul de executare trimite o adresa tertului poprit, mpreuna cu o copie
certificata de pe titlul executoriu prin scrisoare recomandata;
- totodata este nstiintat si debitorul despre nfiintarea popririi;
113

poprirea se considera nfiintata la data la care

primit nstiintarea;
dupa nfiintarea popririi, tertul

poprit

tertul poprit a

este obligat sa

faca de

ndata retinerile prevazute de lege si sa se vireze sumele retinute

n contul indicat

de organul de executare, comunicnd totodata, n

scris, despre existenta altor creditori. n cazul n

care sumele

datorate debitorului sunt poprite de mai multi

creditori, tertul

poprit i va anunta n scris despre aceasta pe

creditori

proceda

la

distribuirea sumelor potrivit

ordinii

de

si va

preferinta

prevazuta la art. 170 Cod de procedura fiscala.

Poprirea asupra disponibilitatilor banesti ale detinatorilor de conturi
bancare, persoane fizice sau juridice.
Urmarirea se face prin

decontare bancara,

fiind respectata procedura

de ncepere a executarii silite prin comunicarea unei somatii si a unei copii

certificata de pe titlul executoriu, care se depun la banca unde
deschis contul debitorului.

se afla

Despre aceasta masura urmeaza sa fie nstiintat si debitorul.

Procedura de nfiintare a popririi

este

aceeasi

ca

cazul

popririi veniturilor debitorului.

n vederea efectuarii popririi, pentru achitarea sumei datorate la data
sesizarii bancii, sumele existente, precum

si cele viitoare

provenite

din ncasarile zilnice n conturile n lei si n valuta, sunt indisponibilizate.

Din momentul indisponibilizarii, respectiv de la

data si ora primirii

adresei de nfiintare a popririi asupra disponibilitatilor banesti, bancile nu

vor proceda la decontarea documentelor de plata primite, respectiv la debitarea
conturilor debitorilor si nu vor accepta alte plati din conturile acestora pna la
achitarea integrala a obligatiilor bugetare, cu exceptia sumelor necesare platii
drepturilor salariale.

114

Daca debitorul face plata n termenul prevazut n somatie, organul

de executare va nstiinta de ndata, n scris, bancile pentru sistarea totala
sau partiala a indisponibilizarii conturilor si retinerilor.
n situatia n care titlurile executorii nu pot fi onorate

n aceeasi zi,

bancile vor urmari executarea acestora din ncasarile zilnice realizate n contul
debitorului.
Bancile

supuse

regimului

de

supraveghere

speciala

sau

de

administrare speciala si care efectueaza platile dispuse n limita ncasarilor vor

deconta zilnic, cu prioritate,
sumele reprezentnd obligatiile
cuprinse n ordinele de plata emise de debitori si/sau creante

bugetare
bugetare

cuprinse n dispozitiile de ncasare emise de organele de executare.

Poprirea nu este supusa validarii.
Cea nfiintata anterior, ca masura asiguratorie, devine executorie prin
comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, facuta tertului poprit si
nstiintarea despre aceasta a debitorului.
Daca tertul poprit nstiinteaza organul de executare ca nu datoreaza vreo
suma de bani debitorului urmarit sau nu face retinerile ce se impun si nu
comunica despre situatia celorlalti creditori, precum si n cazul n care
invoca alte neregularitati privind drepturile si obligatiile partilor privind
nfiintarea popririi, organul de executare sau o
alta parte interesata, poate
cere instantei judecatoresti n a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau
sediul tertului poprit, sa se pronunte, pe baza

de probe, n legatura cu

mentinerea sau desfiintarea popririi.

Judecata se face de urgenta si cu precadere.
Hotarrea

pronuntata

privind

mentinerea

popririi,

constituie

titlu executoriu si n temeiul ei organul de executare poate ncepe executarea silita

a
tertului poprit, n conditiile legii.

115

Sectiunea V: Executarea silita a bunurilor mobile

Sunt supuse executarii silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu
exceptiile prevazute de lege.
A. Bunuri exceptate de la executarea silita mobiliara
n cazul debitorului persoana fizica, nu pot fi supuse executarii silite fiind
necesare vietii si muncii debitorului, precum si familiei sale:
a. bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor si la
formarea profesionala, precum si cele strict necesare executarii profesiei
sau a altei ocupatii cu caracter permanent, inclusiv cele
necesare

activitatii

agricole,

cum

sunt

uneltele

si

semintele, ngrasamintele, furajele si animalele de productie si de lucru;

b. bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului si
familiei sale, precum si obiectele de cult
mai multe de acelasi fel;

religios, daca nu sunt

c. alimentele necesare debitorului si familiei

sale pe timp de 2 luni

si, daca debitorul se ocupa exclusiv cu

agricultura, alimentele

strict necesare pna la noua recolta;

d. combustibilul necesar debitorului si familiei sale, pentru ncalzit si
pentru procurarea hranei, socotit pentru 3 luni de iarna;
e. obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate ngrijirii

persoanelor bolnave;
f. bunurile declarate neurmaribile prin alte dispozitii legale.
Bunurile debitorului persoana fizica, necesare desfasurarii activitatii de
comert nu sunt exceptate de la executare silita.
B. Etapele executarii silite mobiliare
Etapa nti
Executarea silita mobiliara ncepe prin comunicarea unei somatii n care se
notifica debitorului ca are obligatia sa efectueze plata sumelor datorate n

116

termen de 15 zile sau sa faca dovada stingerii obligatiei bugetare. Somatia este
nsotita de un exemplar al titlului executoriu.
Cuprinsul somatiei este prevazut de art. 43(2)
procedura fiscala si se refera la: numarul dosarului de

din Codul de
executare, suma

pentru care se ncepe executarea silita, termenul n care cel somat urmeaza sa
plateasca suma prevazuta n titlul executoriu, precum si indicarea consecintelor
nerespectarii acestuia.
Etapa a doua
Se refera la operatiunea de identificare a bunurilor urmaribile, fiind
respectate cu acea ocazie dispozitiile Codului de procedura fiscala referitoare la
bunurile ce nu pot forma obiect al executarii silite. Dupa identificare, bunurile
urmaribile sunt supuse indisponibilizarii, prin aplicare sechestrului.
Operatiunea de aplicare a sechestrului
Aceasta se face de catre executorul fiscal, care ncheie un proces-verbal de
sechestru.
Procesul-verbal de sechestru trebuie sa cuprinda elementele prevazute de
art. 152 din Codul de procedura fiscala.
Legiuitorul mai acorda o sansa debitorului n aceasta faza, ntruct la art.
141 (1) lit. l, se prevede ca debitorului i se confera dreptul de a plati creanta n
15 zile de la data ncheierii procesului-verbal
care debitorul nu plateste obligatiile fiscale,

de sechestru. n cazul n
se trece la valorificarea

bunurilor sechestrate.
Bunurile mobile sechestrate

pot fi lasate n custodia debitorului,

a creditorului sau a altei persoane

desemnate de organul de executare sau

de executorul fiscal, dupa caz si vor fi depozitate. n primul caz sechestrul este
fara deposedare, iar n celelalte cu deposedare.
Daca custodele este o alta persoana dect debitorul sau creditorul, organul
de executare are obligatia de a-l remunera, n functie de activitatea depusa.
n cazul n care exista pericol de substituire sau degradare, executorul
fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.
117

Daca bunurile sechestrate constau n sume de bani n lei sau n

valuta, titluri de valoare, obiecte din metale pretioase, pietre pretioase, obiecte de
arta, colectii de valoare, acestea se ridica si se depun, cel trziu n a doua zi
lucratoare, la unitatile specializate.
Bunurile nu vor fi sechestrate daca prin valorificarea acestora nu s-ar
putea acoperi dect cheltuielile executarii silite.
Prin sechestru nfiintat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal
dobndeste un drept de gaj care confera acestuia,
creditori, aceleasi drepturi ca si dreptul de gaj, n

n raport cu alti
sensul prevederilor

dreptului comun (dreptul civil).

De la data ntocmirii procesului verbal de sechestru, bunurile sechestrate
sunt indisponibilizate, debitorul neputnd dispune de aceste bunuri dect cu
aprobarea data, potrivit legii, de organul competent.
Actele de dispozitie, care ar interveni ulterior indisponibilizarii, sunt lovite
de nulitate absoluta.
Etapa a treia - Evaluarea si valorificarea bunurilor mobile
Daca obligatia bugetara nu se achita n termen de 15 zile de la data
ncheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda la evaluarea si
valorificarea bunurilor sechestrate. Fac exceptie situatiile n care, potrivit legii,
institutia judecatoreasca a dispus desfiintarea sechestrului, suspendarea sau
amnarea executarii.

Evaluarea se efectueaza de catre organul de executare, prin experti

evaluatori proprii sau prin experti evaluatori independenti.
Organul de executare va actualiza pretul de evaluare tinnd cont de rata
inflatiei.
Cnd este cazul, se va proceda la o noua evaluare.
Modalitatile de valorificare sunt prevazute n art. 159-167 din Codul de
procedura fiscala, nefiind precizata o ordine de preferinta privind utilizarea lor.

118

Din formularea textului de lege se pot distinge modalitati specifice

bunurilor mobile, cum ar fi: vnzarea n regim de consignatie si modalitati ce se
regasesc pentru ambele categorii de bunuri (mobile si imobile). Acestea sunt:
- ntelegerea partilor;
- vnzarea directa;
- vnzarea la licitatie;
- alte modalitati admise de lege.
n legatura cu aceste modalitati de valorificare vom reveni cu ocazia
prezentarii executarii silite imobiliare.

Sectiunea VI: Executarea silita a bunurilor imobile

Potrivit art. 154
executarii silite

bunurile

din Codul
imobile

de procedura
proprietatea

fiscala sunt

debitorului,

supuse

precum

si

accesoriile bunului imobil prevazute de Codul civil. Acestea pot fi urmarite numai
odata cu imobilul.
A. Bunuri exceptate de la executarea silita imobiliara
Este exceptat de la executarea silita spatiul minim locuit de debitor si
familia sa, n conformitate cu normele legale n vigoare.

Formularea aceasta este mai restrictiva dect vechea reglementare, care se

referea la spatiul de locuit al debitorului si al familiei sale, fara nici o precizare,
ceea ce nu era n favoarea organului de executare silita, care nu putea urmari acea
parte din locuinta care excede nevoilor minime de locuit.
Credem ca s-ar impune ca, prin normele metodologice de aplicare a
Codului de procedura fiscala, sa se stabileasca criteriile necesare determinarii
conceptului spatiu minim de locuit.
B. Etapele executarii silite imobiliare
Prima etapa consta n trimiterea unei somatii nsotita de titlu executoriu.

119

Etapa urmatoare consta n identificarea bunurilor urmaribile, prin

verificarea actelor ce atesta dreptul de proprietate al debitorului, cu privire
la imobilul urmarit.
Urmeaza etapa

ce presupune

aplicarea sechestrului asigurator, care

este fara deposedare si care presupune ntocmirea de catre executorul bugetar a

unui proces-verbal de sechestru, n conditiile art. 51 (9) si (10) si art. 152 (1) si
(2) din Codul de procedura fiscala.
La ntocmirea

procesului-verbal

de sechestru

si

tot

timpul

executarii silite, organul de executare poate numi un administrator-sechestru, daca

aceasta masura este necesara pentru administrarea imobilului urmarit, a
chiriilor, a arendei si altor venituri obtinute din administrarea acestuia,
inclusiv pentru apararea n litigii privind imobilul respectiv.
Administrator-sechestru poate fi numit:
- creditorul;
- debitorul;
- o alta persoana fizica sau juridica.
Sechestrul aplicat constituie ipoteca legala, fapt pentru care organul
de executare care a instituit sechestrul va solicita de ndata biroului de
carte funciara efectuarea inscriptiei ipotecare, anexnd un exemplar al procesuluiverbal de sechestru.

La cererea organului de executare, biroul de carte funciara are obligatia,

potrivit legii, de a comunica, n termen de 10 zile, celelalte drepturi reale
si sarcini care greveaza imobilul urmarit, precum si titularii acestora.
Prin reglementarea data

de art.

156 (1) din

Codul

de procedura

fiscala, debitorul creantei fiscale poate solicita organului de executare, n termen

de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal, sa aprobe ca plata integrala a
obligatiei fiscale, inclusiv cheltuielile de executare, sa se faca din veniturile
bunului imobil
urmarit sau din alte venituri ale sale, ntr-un interval de cel mult 6 luni.

120

Aprobarea cererii conduce la suspendarea executarii silite. Pentru motive

temeinice, organul de executare poate relua executarea silita imobiliara nainte de
expirarea termenului de 6 luni.
Ultima etapa consta n valorificarea bunului imobil ntr-una din
modalitatile prevazute de Codul de procedura fiscala.
C. Valorificarea bunurilor mobile si imobile
Pentru a realiza executarea silita cu rezultate ct mai avantajoase, tinnd
seama de interesul legitim si imediat al creditorului, ct si de drepturile si
obligatiile debitorului urmarit, organul de executare va proceda la valorificarea
bunurilor sechestrate n una din modalitatile prevazute de dispozitiile legale n
vigoare si care, fata de datele concrete ale cauzei, se dovedeste a fi mai eficienta.
Valorificarea bunurilor potrivit ntelegerii partilor
Se realizeaza de catre debitor cu acordul organului de executare.
Debitorul prezinta n scris organului de executare propunerile ce i sau facut, indicnd numele si adresa potentialului cumparator, precum si termenul
n care acesta din urma va achita pretul propus.
Pretul propus de catre cumparator nu poate fi mai mic dect pretul
de evaluare.
Dupa analiza propunerilor facute

de catre

posibilii

cumparatori,

organul de executare se va pronunta n cazul n care va aproba propunerea ,

va indica termenul si contul bugetar n care pretul bunului va fi virat de
cumparator.
Valorificarea bunurilor prin vnzare directa
Se poate realiza n urmatoarele cazuri:
a)

pentru bunurile prevazute la art. 159, alin. 4 din Codul de procedura

fiscala;
b) naintea nceperii procedurii de valorificare prin licitatie, daca se
recupereaza integral creanta fiscala;
c) pe parcursul acesteia;
d) dupa finalizarea licitatiei, daca bunurile nu au fost vndute si se ofera
cel putin pretul de evaluare.
121

n cazul n care organul de executare nregistreaza mai multe cereri

de vnzare directa, va vinde bunul persoanei care ofera cel mai mare pret fata de
pretul de evaluare.
Vnzarea directa se realizeaza prin ncheierea unui proces verbal care
constituie titlu de proprietate.
Vnzarea la licitatie
n vederea vnzarii bunurilor la licitatie se organizeaza o comisie condusa
de un presedinte. Comisia este formata din trei membri, desemnati de organul de
conducere al creditorului bugetar.
Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vnzare la licitatie, organul
de executare este obligat sa efectueze publicitate vnzarii, cu cel putin 10 zile
nainte de data fixata pentru desfasurarea licitatiei.
Publicitatea vnzarii se realizeaza prin afisarea anuntului privind vnzarea, la
sediul organului de executare, al primariei n a carui raza teritoriala se afla bunurile
sechestrate, la sediul si domiciliul debitorului, la locul vnzarii daca acesta este altul
dect cel unde se afla bunurile sechestrate, la locul unde se afla imobilul scos la
vnzare n cazul vnzarii bunurilor imobile si prin anunturi ntr-un cotidian national
de larga circulatie, sau ntr-un cotidian local, n pagina

de internet, n Monitorul Oficial partea a

modalitati prevazute de lege.

IV-a, precum si prin alte

Anuntul privind vnzarea cuprinde elementele si datele prevazute de art.

162 (4) din Codul de procedura fiscala.
Licitatia se tine la locul unde se afla

bunurile sechestrate, sau la

locul stabilit de organul de executare, dupa caz.

Despre data, ora si locul licitatiei vor fi nstiintati si debitorul, custodele,
administratorul-sechestru, precum si titularii drepturilor reale si ai sarcinilor care
greveaza bunul urmarit.
Pentru participarea la licitatie, ofertantul depune cu cel putin o zi nainte
de data licitatiei documentele prevazute de art. 162 (7) din Codul de procedura
fiscala.
122

Pretul de pornire al licitatiei este, dupa caz, pretul de evaluare

pentru prima licitatie, diminuat cu 25% pentru a doua licitatie si cu 50% pentru a
treia licitatie.
Din formularea textului rezulta ca exista trei termene de licitatie.
Licitatia ncepe de la pretul de pornire. Participantii la licitatie pot
formula oferte de cumparare superioare pretului de pornire al licitatiei.
Daca n ofertele de cumparare se ofera un pret mai mare dect cel
de pornire, licitatia ncepe de la cel mai mare pret din ofertele de cumparare
scrise.
Adjudecarea se face n favoarea participantului care a oferit cel mai mare
pret, dar nu mai putin dect pretul de pornire. n cazul participarii unui singur
ofertant la licitatie, comisia poate sa-l declare adjudecat, daca acesta ofera
cel putin pretul de pornire al licitatiei.
Dupa adjudecarea bunului,

adjudecatorul este obligat

sa plateasca

pretul diminuat cu contravaloarea taxei de participare (taxa de participare

reprezinta
10% din pretul de pornire a licitatiei), n lei, n numerar, la unitatile de
trezorerie, sau prin decontare bancara n cel mult 5 zile de la data adjudecarii.

n cazul vnzarii la licitatie a bunurilor imobile, cumparatorii pot solicita

plata pretului n rate, n cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50%
din pretul de adjudecare al bunului imobil si cu plata unei dobnzi
stabilite conform Codului de procedura fiscala. Organul de executare este
competent sa stabileasca conditiile si termenele de plata a pretului n rate.
n cazul vnzarii bunurilor imobile, dupa plata n ntregime a pretului sau a
avansului, se va ncheia un proces-verbal de adjudecare, n termen de 5 zile de la
plata pretului, care constituie titlu de proprietate pentru imobilul transmis, pe
baza caruia se face nscrierea n Cartea Funciara.
Se prevede ca n situatia n care prin executarea silita efectuata nu
s-au realizat obligatiile

stabilite n sarcina debitorului,

organul

de

executare ntocmeste un proces-verbal n care va consemna att sumele ncasate,

ct si cele
care nu au fost recuperate.

123

Sectiunea VII: Cheltuieli ocazionate de executarea silita

Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silita sunt n
sarcina debitorului.
Ele se avanseaza de organele de executare, din bugetul acestora si se
stabilesc prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu, potrivit Codului de
procedura fiscala.
Sumele recuperate n contul cheltuielilor de executare silita se fac venit la
bugetul din care au fost avansate, cu exceptia sumelor reprezentnd cheltuielile de
executare silita a creantelor fiscale administrate de Ministerul Economiei si
Finantelor, care se fac venit la bugetul de stat, daca legea nu prevede altfel.

Sectiunea VIII: Eliberarea si distribuirea sumelor

realizate prin executarea silita

Prin suma realizata

ca urmare

executarii

silite se

ntelege

totalitatea sumelor ncasate dupa comunicarea somatiei, prin orice modalitate

prevazuta de Codul de procedura fiscala.
Sumele realizate pot fi egale cu creanta fiscala, caz n care aceasta se
stinge.
Pot fi mai mari dect creanta fiscala si n acest caz diferenta se restituie la
cererea debitorului sau va forma obiectul unei compensari, sau pot fi mai mici
dect creanta fiscala, caz n care debitorul va fi declarat insolvabil si va fi urmarit
n limita obtinerii de bunuri sau venituri.
n cazul n care executarea silita a fost pornita de mai multi creditori, sau
cnd pna la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare au depus si
alti creditori titlurile lor, organele de executare silita vor proceda la distribuirea
sumei potrivit urmatoarei ordini de preferinta, daca legea (art. 170 (1) din Codul
de procedura fiscala) nu prevede altfel:
124

a) creantele reprezentnd cheltuieli de orice fel, facute cu urmarirea si

conservarea bunurilor al caror pret, se distribuie;
b) creantele reprezentnd salarii si alte datorii asimilate acestora,
pensiile, sumele cuvenite somerilor, potrivit legii, ajutoarele
pentru ntretinerea si ngrijirea copiilor, pentru maternitate,
pentru
incapacitate
temporara
de
munca,
pentru
prevenirea mbolnavirilor, pentru refacerea sau
ntarirea
sanatatii, ajutoarele de deces acordate n cadrul asigurarilor
sociale de stat, precum si creantele reprezentnd obligatia de
reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii
corporale sau a sanatatii;
c) creantele rezultnd din obligatii de ntretinere, alocatii pentru copii
sau de plata a altor sume periodice destinate asigurarii
mijloacelor de existenta;
d) creantele fiscale provenite din impozite, taxe, contributii si din alte
sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului

Trezoreriei Statului, bugetului asigurarilor sociale de stat,

bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale;
e) creantele rezultnd din mprumuturi acordate de stat;
f) creantele reprezentnd despagubiri pentru repararea pagubelor
pricinuite proprietatii publice prin fapte ilicite;
g) creantele rezultnd din mprumuturi bancare, din livrari de produse,
prestari servicii sau executari de lucrari, precum si din chirii sau
arenzi;
h) creantele reprezentnd amenzi cuvenite bugetului de stat sau
bugetelor locale;
i) alte creante.
Pentru plata creantelor care au aceeasi ordine de preferinta, daca legea nu
prevede altfel, suma realizata din executare se repartizeaza ntre creditori
proportional cu creanta fiecaruia.
125

Accesoriile creantei principale prevazute n titlu executoriu vor urma

ordinea de preferinta a creantei principale.
Eliberarea sau distribuirea sumei
face numai dupa trecerea unui termen
sumei, cnd organul

rezultata din
de 15

executarea silita

se

zile de la data depunerii

de executare va proceda, dupa caz, la eliberarea sau

distribuirea sumei cu nstiintarea partilor si a creditorilor care si-au depus titlurile.

Operatiunea se va consemna ntr-un proces-verbal.
Cel nemultumit de modul n care se face eliberarea sau distribuirea sumei
rezultate din executarea silita, poate cere executorului fiscal sa consemneze n
procesul-verbal obiectiile sale.

Sectiunea IX: Contestatia la executarea silita

(art. 172-174 Cod procedura fiscala)
Se poate formula de cei interesati mpotriva:

- oricarui act de executare silita efectuat cu ncalcarea

prevederilor legale de catre organele de executare;
- n cazul refuzului organului de executare de a ndeplini un act de
executare n conditiile legii.
Contestatia se poate face si mpotriva titlului executoriu n temeiul caruia a
fost pornita executarea, n cazul n care acest titlu nu este o hotarre data de o
instanta judecatoreasca sau de alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea
lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.
Contestatia se poate face n termen de 15 zile sub sanctiunea decaderii de la
data cnd:
a) contestatorul a luat cunostinta de executare ori de actul de executare pe
care le contesta, din comunicarea somatiei sau din alta nstiintare
primita ori, n lipsa acestora, cu ocazia efectuarii executarii silite sau n
alt mod;
126

b) contestatorul a luat cunostinta, potrivit lit. a), de refuzul organului de

executare de a ndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunostinta, potrivit lit. a), de eliberarea sau
distribuirea sumelor pe care le contesta.
Contestatia se introduce la instanta judecatoreasca competenta si se judeca
n procedura de urgenta.
La judecarea contestatiei instanta va cita si organul de executare n a carui
raza teritoriala se gasesc bunurile urmarite ori, n cazul executarii prin poprire si
are sediul sau domiciliul tertul poprit.
Instanta judecatoreasca are posibilitatea sa pronunte doua solutii:
a) sa admita contestatia si sa dispuna:
- anularea actului de executare contestat;
- ndreptarea actului de executare contestat;
- anularea sau ncetarea executarii silite;
- anularea sau lamurirea titlului executoriu;
- efectuarea actului de executare a carui ndeplinire a fost refuzata.

b) sa respinga contestatia si sa oblige contestatorul, la cererea organului de

executare, la despagubiri pentru pagubele cauzate prin interzicerea executarii,
iar cnd contestatia a fost exercitata cu rea credinta, contestatorul poate fi
obligat si la plata unei amenzi de la 50 lei la 1.000 lei.
Sectiunea X: Prescriptia dreptului de a cere executarea silita
n materia creantelor fiscale, prescriptia vizeaza executarea silita
a acestora, ntruct n acel moment apare interesul si dreptul organelor financiare
de a valorifica un drept are ca obiect o creanta bugetara neonorata de bunavoie de
catre debitorul bugetar.
Dreptul de a cere executare silita a creantelor fiscale se prescrie n termen
de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui n care a luat nastere
acest drept.
127

Constatam ca, fata de dispozitiile vechii reglementari, s-a renuntat la

termenul de 3 ani aplicabil altor creante dect cele ce au ca obiect impozite si
taxe, recurgndu-se la un singur termen, indiferent de obiectul creantei fiscale.
Orientarea legiuitorului ni se pare corecta daca avem n vedere faptul ca
distinctia

din

vechea

reglementare

privind

regimul

juridic

al

prescriptiei referitoare la impozite si taxe si cel referitor la alte surse de venituri

bugetare, nu se justifica, toate avnd menirea de-a alimenta bugetul, indiferent de
denumirea lor. Existenta unui termen de prescriptie mai mare dect cel din
dreptul comun (de 5 ani fata de cel de 3 ani) se justifica daca avem n
vedere multitudinea creantelor

fiscale ce trebuie urmarite

si importanta

valorificarii dreptului de a cere executarea silita a acestora ntr-un termen

rezonabil.
Termenul de prescriptie se suspenda conform art. 132 din Codul de
procedura fiscala, dupa cum urmeaza:
a) n cazurile si n conditiile stabilite de lege pentru suspendarea

termenului de prescriptie a dreptului la actiune;

b) n cazurile si n conditiile n care suspendarea executarii silite este
prevazuta de lege ori a fost dispusa de instanta judecatoreasca
sau de alt organ competent;
c) pe perioada valabilitatii nlesnirii acordate, potrivit legii;
d) ct timp debitorul si sustrage veniturile si bunurile de la executare
silita;
e) n alte cazuri prevazute de lege.
Termenul de prescriptie se ntrerupe (art. 133):
a) n cazurile si n conditiile stabilite de lege pentru ntreruperea
termenului de prescriptie a dreptului la actiune;
b) pe data ndeplinirii de catre debitor nainte de nceperea executarii
silite sau n cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a
obligatiei prevazute n titlul executoriu ori a recunoasterii n orice
alt mod a datoriei;

128

c) pe data ndeplinirii, n cursul executarii silite, a unui act de

executare silita;
d) n alte cazuri prevazute de lege.
Sumele achitate de catre debitor n contul unor obligatii fiscale, dupa
mplinirea termenului de prescriptie, nu se restituie.
Dupa mplinirea termenului de prescriptie, organul de executare este
obligat sa nceteze actiunea de urmarire a creantelor si sa treaca la scaderea
acestora din evidenta analitica pe platitori.

129

CAPITOLUL IV
EVAZIUNEA SI FRAUDA FISCALA

Sectiunea I: Consideratii generale

66

Necesitatea aparitiei unor noi reglementari , privind raspunderea juridica

n materia evaziunii fiscale, a fost determinata, de cel putin doi factori:
-

unul este reprezentat de conditiile interne ce reflecta evolutia

societatii romnesti,
si financiar, n care

din punct de vedere economic

existenta si dezvoltarea economiei

de piata, ca si a capitalului strain, determina relatii si obligatii

fiscale tot mai frecvente, cu tendinta ncalcarii lor

de catre contribuabil;
-

altul se refera la contextul european si international, n care

problematica evaziunii fiscale a fost diferit perceputa, tratata
67

si, partial, solutionata .

Avnd n vedere elementele la care ne-am referit si tinnd cont de
necesitatea diminuarii fenomenului de evaziune fiscala, pe de o parte si gasirea
unor solutii ct mai eficiente pentru colectarea creantelor fiscale n totalitate si la
termen, legiuitorul romn s-a inspirat din legislatia acelor state n care,
pentru fapte de evaziune fiscala se raspunde numai penal, existnd
posibilitatea reducerii sau

majorarii

pedepsei,

n functie

de

ntinderea

prejudiciului si atitudinea contribuabilului n cursul urmaririi penale, sau al

judecatii

privind modul n care se raporteaza

la

onorarea obligatiei fiscale,

dupa ce s-a ncalcat

legea.

66

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata n Monitorul Oficial
al Romniei nr. 672/27 iulie 2005
67
Doina Petica Roman - Dreptul Finantelor Publice, Note de curs, Universitatea din Pitesti, 2006

130

Este marea noutate a legii la care ne-am referit si care presupune o

nasprire a masurilor luate pe plan juridic fata de contribuabil, dar si o mai buna
ntelegere a rolului educativ-preventiv al pedepsei.
Fata de dispozitiile cuprinse n lege, am avea de facut o serie de obiectiuni
68

de natura formala si pe fondul problemei .

n titulatura legii regasim scopul acesteia si anume: ,,prevenirea si
combaterea evaziunii fiscale.
n art. 1 se prevede: ,,prezenta lege instituie masuri de prevenire si
combatere a infractiunilor de evaziune fiscala si a unor infractiuni aflate n
legatura cu acestea.
n realitate, legea nu cuprinde dispozitii referitoare la prevenirea evaziunii
fiscale, spre deosebire de celelalte legi care cuprindeau obligatiile partilor, ca
mijloace de prevenire a unor fapte ce s-au calificat ca fiind

fapte de evaziune fiscala. Legea noua nu prevede nici o masura de prevenire a

evaziunii fiscale desi, din textul la care ne-am referit, se face trimitere expresa la
existenta lor (a masurilor).
Credem ca, fata de schimbarea orientarii privind sanctionarea faptelor de
evaziune fiscala, prin atribuirea n exclusivitate a raspunderii penale,
trebuia redefinita evaziunea fiscala sau, daca se considera necesar, se putea
preciza ca suntem n situatia
n care evaziunea se realizeaza numai
prin
mijloace frauduloase, fiind vorba de frauda fiscala, folosita ca institutie
juridica n locul evaziunii

fiscale

de catre acele state care considera ca,

fapta fiind periculoasa social, nu poate fi considerata dect fapta penala 69.
Apare ca o noutate legislativa si faptul ca n lege sunt prevazute
doua
categorii de infractiuni: unele de evaziune fiscala, prevazute la art. 9 din
lege (lit. a - g), iar altele calificate a fi infractiuni n legatura cu acestea, prevazute
la art. 3-8 din lege.

68

Doina Petica Roman - Dreptul Finantelor Publice, Note de curs, Universitatea din Pitesti, 2006

69

Doina Petica Roman - Dreptul Finantelor Publice, Note de curs, Universitatea din Pitesti, 2006

131

n capitolul III, din lege, sunt prevazute cauze de nepedepsire si cauze de

reducere a pedepselor pentru infractiuni de evaziune fiscala, cu privire la care ne
vom referi n cele ce urmeaza.
n ceea ce priveste categoriile de pedepse aplicate, constatam o nuantare a
acestora, n favoarea contribuabililor ce au fraudat statul (fiscul) n diverse
modalitati si anume:
- nchisoarea privativa de libertate;
- nterzicerea unor drepturi;
- amenda (masura de reducere a pedepsei);
- sanctiune administrativa, care se nregistreaza n cazierul judiciar.

Sectiunea II: Infractiuni de evaziune fiscala

Legiuitorul reglementeaza raspunderea penala pentru fapte de evaziune

fiscala considerate periculoase, pe care le enumera n art. 1, al. 1, lit. a - g.
n cele ce urmeaza vom ncerca o scurta analiza a acestor infractiuni.
Astfel, obiectul juridic comun al infractiunilor de evaziune fiscala
vizeaza relatiile sociale referitoare la finantele publice, ca element ce
conditioneaza viata publica, att la nivelul colectivitatilor locale, ct si la nivel
statal.
Obiectul

material

al

infractiunilor

de

evaziune

fiscala

este

ntotdeauna banul public, datorat de catre diferite persoane fizice sau juridice
bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale si
fondurilor speciale extrabugetare.
O problema interesanta de analizat
n aceste raporturi juridice de raspundere.
n astfel de

cazuri, subiect activ

o reprezinta subiectele ce intra

al tuturor faptelor de

evaziune

fiscala este contribuabilul, n calitatea sa de titular al obligatiei bugetare, sau un

angajat
al acestuia (care poate fi, ori un salariat, ori un prepus al sau) nsarcinat de catre
132

titularul obligatiei bugetare cu calcularea, retinerea si varsarea sumelor de bani ce

fac obiectul obligatiei bugetare respective. Mai poate fi subiect activ al acestor
infractiuni si persoana obligata prin lege sa efectueze operatiuni premergatoare
70

stabilirii obligatiei fiscale .

Din cele aratate, rezulta un anumit grad de calificare a subiectului activ
care, de cele mai multe ori, are calitatea de contribuabil.
Gradul de calificare a subiectului activ al infractiunilor de evaziune fiscala
poate merge ntr-un sens si mai strict, fiind determinat de specificitatea
mijloacelor de realizare a evaziunii fiscale, ce presupune fie un anumit grad de
pregatire profesionala (contabila) si o anumita functie ce incumba anumite

atributii n structura de personal a titularului obligatiei bugetare (persoana

nsarcinata sa calculeze retinerea si varsarea sumelor datorate de contribuabil cu
titlu de creanta bugetara), fie o calitate strict determinata n raport cu titularul
71

obligatiei bugetare (administratorul) .

72

Exista si exceptii de la situatiile enumerate mai sus si anume :

n cazul infractiunilor prevazute n art. 7 alin. 1 si 2 din Legea nr.
241/2005, subiectul activ poate fi orice persoana fizica sau
juridica, care detine si pune n circulatie, fara drept, documente
financiare si fiscale, ori care emite si distribuie documente
fiscale false, adica persoana care se interpune prin faptele sale n
cursul normal si legal al procedurii fiscale;
n cazul infractiunii prevazute n art. 9, lit. g, care poate fi savrsita
de catre orice persoana fizica, fara ca aceasta sa aiba nevoie de o
anumita calificare (cum ar fi aceea de debitor fiscal ale carui
bunuri sunt sub sechestru). Subiectul pasiv al
tuturor actelor de evaziune fiscala poate fi statul sau o unitate
70

Cristina Onet - Dreptul finantelor publice -partea generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005, p. 227

71

Gheorghe Ivan - Discutii cu privire la calitatea de subiect activ al infractiunii prevazute de art. 13 din
Legea pentru combaterea evaziunii fiscale nr.87/1994, Revista ,,Dreptul, nr. 3/1999

72

Cristina Onet op. cit., p. 228

133

administrativ-teritoriala, reprezentate prin organele cu atributii

n colectarea creantelor fiscale destinate sa alimenteze bugetele
publice. Asa fiind, subiectul pasiv este si el calificat.
Sub aspectul participatiei, trebuie aratat ca infractiunile de evaziune
fiscala se pot savrsi n oricare din formele de participatie, reglementate de Codul
Penal (coautorat, instigare, complicitate).
n cadrul procesului penal ce ia nastere ca urmare a constatarii savrsirii
unei infractiuni de evaziune fiscala, organul cu atributii n sfera colectarii

creantelor fiscale are calitatea de parte vatamata si, implicit, de parte civila
constituita n scopul recuperarii prejudiciului cauzat bugetului de stat, bugetului
asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale ori fondurilor locale extrabugetare.
Latura obiectiva a infractiunilor de evaziune fiscala vizeaza o fapta, o
urmare periculoasa si un raport de cauzalitate ntre fapta si urmare.
Faptele descrise n textul de incriminare constau, de regula, sub aspectul
laturii obiective dintr-o actiune (art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7 alin 1 si 2, art. 8
alin 1 si 2, art. 9 lit. a, c, d, e, f, g), ceea ce nseamna ca n mare parte
infractiunile de evaziune fiscala sunt infractiuni comisive.
Singura exceptie de la regula mai sus mentionata este infractiunea
reglementata n art. 9 lit. b, care sub aspectul laturii subiective consta din
inactiuni, fapt ce denota hotarrea legiuitorului de a sanctiona cu precadere fapte
comisive, cu un pericol social ridicat, a caror savrsire este sanctionata mult mai
aspru dect n toate actele normative anterioare. Acest lucru este reliefat si de
faptul ca actuala lege de prevenire si combatere a evaziunii fiscale lasa n sarcina
altor reglementari faptele cu un pericol social scazut, considernd asadar
contraventiile ca fiind fapte insuficient de grave pentru a putea fi calificate drept
fapte de evaziune fiscala.
Urmarea periculoasa, avuta n vedere de legiuitor, se refera la prejudiciul
ce poate
ca
aceasta

fi cauzat oricarora dintre bugetele publice. De altfel, consideram

trebuie sa fie si ideea centrala a

oricarei ncercari de definire

134

conceptului de evaziune fiscala, cu att mai mult cu ct toate faptele incriminate

prin noua lege pot fi savrsite numai cu intentie directa sau indirecta.
Altfel spus, sunt
prejudicierea bugetelor

incriminate faptele prin savrsirea carora se urmareste

publice, fie prin sustragerea de la ndeplinirea

obligatiilor fiscale, fie prin obtinerea unor restituiri sau rambursari nejustificate
de sume de la
derularea corecta

aceste bugete, fie prin interpunerea unor persoane n

a procedurii fiscale, menite sa asigure colectarea

creantelor cuvenite statului, sau unitatilor administrativ-teritoriale.

Toate

aceste

aspecte

determina

concluzia

ca

infractiunile

de

evaziune fiscala sunt, n marea lor majoritate, infractiuni de rezultat (cu att mai
mult cu ct chiar n continutui lor este cuprinsa sintagma ,,n scopul sau ,,cu
intentia), nsa noi apreciem ca ele au un dublu caracter, ntruct prin obiectul lor
juridic (relatii sociale referitoare la finantele publice, ca element ce conditioneaza
realizarea functiilor statului si ndeplinirea sarcinilor publice), sunt
si infractiuni de pericol.
Astfel,
crearii unei stari de pericol pentru

de esenta acestor infractiuni este faptul

valorile sociale ocrotite prin incriminarea

faptelor ce constituie
73

infractiuni de evaziune fiscala .

Potrivit teoriei dreptului penal, faptele ce constau ntr-o actiune sunt
ntotdeauna infractiuni, cnd se savrsesc cu ntentie, iar savrsirea lor din culpa
74

este posibila numai daca legiuitorul prevede expres

aceasta . Tot astfel,

fapta constnd dintr-o actiune constituie infractiune, fie
ca se savrseste cu
intentie, fie din culpa, afara de cazul cnd legiuitorul restrnge sanctionarea
ei numai pentru situatiile cnd se savrseste cu intentie. Altfel spus, legiuitorul a
instituit regula potrivit careia fapte de inactiune se pot savrsi att cu intentie, ct
si din culpa, iar cnd legiuitorul vrea sa limiteze sanctionarea faptelor la cele
75

savrsite cu intentie, trebuie sa prevada expres aceasta limitare , ceea ce chiar

face prin
modul de reglementare a art. 9 din Legea nr. 241/2005.
73

Cristina Onet op. cit., p. 228

74

Constantin Bulai - Drept penal, partea generala, Universitatea Bucuresti, 1992, p. 140
Constantin Mitrache - Drept penal romn, partea generala, Casa de Editura si Presa ,,Sansa S.R.L.,

75

Bucuresti, 1994, p. 92

135

Din perspectiva celor aratate mai sus, evaziunea fiscala apare ca un scop
(acela de sustragere de la plata obligatiilor bugetare) si nu ca un mijloc.
Metodele sau mijloacele efective, concrete, de realizare a evaziunii fiscale,
sunt descrise n legea speciala n continutul infractiunilor, ce incrimineaza si
sanctioneaza actele si faptele de evaziune fiscala.

Sectiunea III: Prezentarea si analiza infractiunilor de evaziune fiscala

Infractiunile de evaziune fiscala sunt prezentate ntr-o ordine logica
si cronologica, fiind enumerate n art. 9 alin. 1 lit. a - g din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.
n acest sens, este considerata infractiune, conform art. 9 lit. a din lege,
,,ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.
Este considerata infractiune, conform art. 9 lit. b din lege ,,omisiunea n
tot sau n parte a evidentierii, n actele contabile ori n alte documente legale, a
operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Potrivit art. 9 lit. c din lege, este infractiune fapta

ce consta

n
,,evidentierea, n actele contabile sau n alte documente legale, a
cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni
fictive.
,,Alterarea,
ale operatorilor de

distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii

taxat ori de marcat electronice fiscale sau
de alte

mijloace de stocare a datelor este considerata infractiune, conform art. 9 lit. d din
lege.
Conform art. 9 lit. e din lege, ,,executarea de evidente contabile duble,
folosindu-se nscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor se considera
infractiune.
Se considera a fi infractiune, potrivit art. 9 lit. f, ,,sustragerea de la
efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea,
declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau
secundare ale persoanelor verificate.

136

Substituirea, degradarea sau nstrainarea de catre debitor, ori de catre terte

persoane, a bunurilor sechestrate n conformitate cu procedurile Codului de
procedura fiscala si ale Codului de procedura penala.

Din analiza infractiunilor prezentate rezulta ca nu se regasesc printre ele

faptele considerate a fi infractiuni ce au format obiectul de reglementare al art. 9
si 10 din Legea nr. 87/1994, referitoare la refuzul de a prezenta organelor
de control documentele justificative si actele de evidenta contabila. De asemenea,
nu a mai fost
si distribuirea,

calificata ca fiind infractiune de evaziune fiscala ,,emiterea

cumpararea, completarea ori acceptarea cu stiinta de

documente fiscale false, prezenta la art. 11 lit. e din Legea nr. 87/1994,
republicata. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale
nu califica fapta incriminata de Legea nr. 87/1994, republicata n 2003, la art. 12
lit. a ca fiind infractiune. Textul se

refera

la

,,sustragerea de

la

plata

obligatiilor fiscale prin cesionarea partilor sociale detinute ntr-o societate

comerciala cu raspundere limitata, efectuata n acest scop.
Legiuitorul

sanctioneaza,

din

punct

de

vedere

penal,

fapta

debitorului, sau a terte persoane, ce consta n substituirea, degradarea sau

nstrainarea de catre debitor, ori de catre terte persoane, a bunurilor sechestrate n
conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala si ale Codului de
procedura penala (art. 9 lit. g din Legea nr. 241/2005).
Orientarea legiuitorului n-i se pare corecta, daca avem n vedere ca, prin
asemenea activitati, debitorul sau administratorul sechestru, se sustrag de la
obligatia de pastrare si conservare a bunului sechestrat care, prin valorificare, ar fi
reprezentat o modalitate de colectare a veniturilor bugetare, neonorate de buna
voie. Suntem n prezenta unei fapte savrsite n scopul sustragerii de la
ndeplinirea obligatiilor fiscale.
Faptele enumerate la art. 9 lit. a - g sunt pedepsite cu nchisoare de la 2 ani
la 8 ani si interzicerea unor drepturi.
La prima vedere, pedeapsa nu exprima nuantat gravitatea faptelor la care
se refera.
137

Se prevede nsa, la art. 2 din Legea nr. 241/2005, ca n situatia n care,

prin faptele prevazute la alin. (1), s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000
euro, n echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei prevazute de

lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 2 ani. Prin urmare, pedeapsa ar fi

de la 4 la 10 ani nchisoare si interzicerea unor drepturi.
n cazul n care, prin faptele prevazute la art. 5 alin. 1, s-a produs un
prejudiciu mai mare de 500.000 euro, n echivalentul monedei nationale, limita
minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu
3 ani. n acest caz pedeapsa ar fi nchisoare de la 5 la 11 ani si interzicerea unor
drepturi.
Consideram corecta si justa orientarea legiuitorului de a spori pedeapsa, n
cazul n care s-a produs un prejudiciu substantial bugetului general consolidat al
statului si de a o diferentia n functie de prejudiciul produs.
76

O asemenea reglementare nu a existat n legislatia anterioara .

Sectiunea IV: Cauze de nepedepsire si cauze de reducere a pedepsei

n Cap. III din Legea nr. 241/15.07.2005 sunt prevazute cauzele de
reducere a pedepselor. Acestea sunt generate de
modul n
recuperat prejudiciul ntr-o anumita faza a procesului penal.
n acest sens, art. 10 (1) din lege, prevede

care este

ca n cazul savrsirii

unei nfractiuni de evaziune fiscala, daca n cursul urmaririi penale sau al

judecatii, pna la primul termen
acopera integral prejudiciul cauzat,

de judecata, nvinuitul ori inculpatul

limitele pedepsei prevazute de lege pentru

fapta savrsita, se reduc la jumatate. Observam ca suntem n prezenta reducerii

pedepsei de la 2 - 8 la 1 - 4 ani,
masura adoptata, se realizeaza un

indiferent de ntinderea prejudiciului. Prin

dublu scop si anume: sanctionarea penala

a faptuitorului si

76

Doina Petica Roman - Dreptul Finantelor Publice, Note de curs, Universitatea din Pitesti, 2006

138

recuperarea pagubei produsa bugetului general consolidat, prin

acoperirea integrala a prejudiciului.

Daca prejudiciul cauzat si recuperat n aceleasi conditii este de pna la

100.000 euro, n echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu
amenda.
Din formularea textului rezulta ca masura prevazuta de legiuitor
este lasata la latitudinea instantei, n functie de alti factori ce ar reprezenta
o circumstantiere a situatiei.
Cauza de nepedepsire se refera la situatia n care prejudiciul este de pna
la 50.000 euro, n echivalentul monedei nationale

si a fost recuperat. Pentru o

asemenea situatie se aplica o sanctiune administrativa, care se nregistreaza

n cazierul judiciar.
n literatura de specialitate s-a apreciat ca o asemenea masura nu
se justifica n contextul actual socio-economic, n care se afla tara noastra, ca fiind
prea blnda, avnd menirea de a favoriza savrsirea unor fapte de evaziune fiscala
cu efecte pagubitoare care nu pot fi neglijate.
n aliniatul 2 al art. 10 se prevede faptul ca, dispozitiile referitoare
la reducerea pedepsei si a cauzelor de nepedepsire, nu se aplica daca faptuitorul a
mai savrsit o infractiune prevazuta de lege ntr-un interval de 5 ani de la
comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).
Art. 11 din lege prevede ca ,,n cazul n care s-a savrsit o infractiune
77

prevazuta de prezenta lege, luarea masurilor asiguratorii este obligatorie .

Legiuitorul

prevede,

art.

12,

ca

nu

pot

fi

fondatori,

administratori, directori sau reprezentanti legali ai societatii comerciale, iar daca

au fost alese sunt decazute din drepturi,
condamnate pentru infractiunile prevazute n

persoanele care au fost

Legea pentru prevenirea si

combaterea evaziunii
fiscale.
La data ramnerii definitive a hotarrii judecatoresti de condamnare
pentru una dintre infractiunile prevazute de legea amintita mai sus, instanta se
77

Doina Petica Roman - Dreptul Finantelor Publice, Note de curs, Universitatea din Pitesti, 2006

139

obliga de a comunica Oficiului Notarial al Registrului Comertului o copie a

dispozitivului hotarrii judecatoresti definitive.
La

primirea

dispozitivului

hotarrii

judecatoresti

definitive

de

condamnare, Oficiului Notarial al Registrului Comertului are obligatia de a face

mentiunile corespunzatoare n registrul comertului.

Sectiunea V: Infractiuni aflate n legatura cu cele de evaziune fiscala

Legea nr. 241/15.07.2005 prevede, la Cap. II art. 3 - 8 inclusiv, o serie de
infractiuni care nu sunt considerate de evaziune fiscala dar care, asa cum rezulta
din formularea art. 1, sunt infractiuni aflate n legatura cu cele de evaziune fiscala.
n acest sens, potrivit art. 3, ,,constituie infractiune si se pedepseste cu
amenda de la 50.000.000 lei la 300.000.000 lei, fapta contribuabilului care, cu
intentie, nu reface documentele de evidenta contabila distruse, n termenul nscris
n documentele de control, desi acesta putea sa o faca.
Constituie infractiune si se pedepseste cu nchisoare de la 6 luni la 3 ani,
sau cu amenda refuzul nejustificat al unei persoane de-a prezenta organelor
competente, dupa ce a fost somata de 3 ori, documentele legale si bunurile din
patrimoniu, n scopul impiedicarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale.
S-a considerat ca, acordarea pasuirii prevazute de lege, prin somarea n 3
dati a persoanelor controlate, n vederea efectuarii unor verificari financiare,
fiscale sau vamale, este o masura ce nu are menirea sa disciplineze persoanele
vizate de catre organul de control, fiind suficienta o singura somare, sau n cel mai
78

rau caz doua, pentru aplicarea masurii represive .

mpiedicarea, sub orice forma, a organelor competente de a intra, n
conditiile prevazute de lege, n sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuarii

78

Doina Petica Roman - Dreptul Finantelor Publice, Note de curs, Universitatea din Pitesti, 2006

140

verificarilor financiare, fiscale sau vamale, este considerata a fi infractiune care

se pedepseste cu nchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
Constituie infractiune si se pedepseste cu nchisoare de la 1 an la 3 ani
sau cu amenda, retinerea si nevarsarea, cu intentie, n cel mult 30 zile de
la scadenta, a sumelor reprezentnd impozite sau contributii cu retinere la
sursa (art. 6 din lege).
Punerea n circulatie, fara drept, a timbrelor, banderolelor sau
formularelor

tipizate,

utilizate n domeniul fiscal

cu

regim

special,

constituie, potrivit art. 7(1), infractiune si se pedepseste cu nchisoare de la 2 ani

la 7 ani si interzicerea unor drepturi.
Se considera infractiune, potrivit art. 7 (2) si se pedepseste cu nchisoare
de la 3 ani la 12 ani si interzicerea unor drepturi tiparirea sau punerea n circulatie,
cu stiinta, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate n domeniul fiscal
cu regim special, falsificate.
Potrivit art. 8 (1) constituie infractiune si se pedepseste cu nchisoare de la
3 ani la 10 ani si interzicerea unor drepturi, stabilirea, cu rea credinta, de catre
contribuabil a impozitelor, taxelor sau contributiilor avnd ca rezultat obtinerea,
fara drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursari sau restituiri de la bugetul
general consolidat, ori compensari datorate bugetului general consolidat.
Constituie infractiune si se pedepseste cu nchisoare de la 5 ani la 15 ani si
interzicerea unor drepturi, asocierea n vederea savrsirii faptei prevazute la al (1).
Consideram ca cele doua categorii de infractiuni, prin efectele pe care le
produc, prin gravitatea lor ori prin scop, ar fi putut fi calificate infractiuni de
evaziune fiscala, ntruct vizeaza bugetul general consolidat al statului care este
afectat, fiind diminuat prin restituirea unor sume n mod necuvenit, ca urmare a
unor activitati frauduloase.
Din analiza noii legi, privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale,
rezulta ca legiuitorul asimileaza evaziunea fiscala cu frauda fiscala, fiind
eliminata raspunderea contraventionala, faptele de evaziune reprezentnd
141

infractiuni. Tot din spiritul legii se desprinde orientarea legiuitorului spre acele
masuri care au menirea sa stimuleze colectarea creantelor fiscale, prin reducerea
unor pedepse, sau prin nepedepsire.

142