2.

INTERDEPENDENTA FORMELOR EDUCATIEI

Fiecare forma are ratiunea ei de a fi si campul propriu de actiune in
ansamblul procesului de educatie. Toate isi justifica rolul in formarea si
dezvoltarea personalitatii, conturand deziderate educationale si/sau
sociale si raspunzand nevoilor de educatie si civilizatie. (Ioan Cerghit,
1988, p.29)
Formele educatiei permit realizarea continuturilor generale ale
educatiei (educatia intelectuala, educatia morala, educatia estetica,
educatia tehnologica, educatia fizica), imbogatite permanent prin
contributia tuturor disciplinelor de invatamant si a noilor educatii
(educatia ecologica, educatia pentru democratie, educatia sanitara,
educatia pentru schimbare si dezvoltare, educatia pentru pace etc.)
Interdependenta
formelor
de
educatie
creeaza
premisele
desfasurarii eficiente a activitatii de formare si dezvoltare socio-culturala a
individualitatii umane, in mod direct sau indirect, didactic sau
extradidactic.
Invocand ratiuni pentru o integrare a celor trei tipuri de educatie,
Constantin Cucos (1996) enumera urma-toarele aspecte:
- capacitatea de a raspunde la situatii si nevoi complexe;
- costientizarea unor situatii specifice, cu totul noi;
- o mai buna constientizare a unor nevoi individuale si colective;
- o mai mare sensibilitate la situatii de blocaj care cer noi abordari si
rezolvari;
- ameliorarea formarii formatorilor;
- facilitarrea autonomizarii formatilor;
- conjugarea eforturilor din mai multe subsisteme sociale care au in
vedere educatia (p. 3738).
Raportate una la cealalta, educatia formala si educatia nonformala
se regasesc fiecare intr-un cadru institutionalizat, stucturat si organizat
din punct de vedere pedagogic, deosebindu-se prin formele si modalitatile
lor de realizare. Mai putin structurata si organizata din punct de vedere
pedagogic, educatia informala este situata in afara unui cadru institutional
de tip scolar. Ea are ponderea cea mai mare in timp si spatiu, insa,
neindeplinind deziderate de ordin pedagogic, nu poate sustine singura
procesul formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Esentiale in acest
scop sunt educatia formala si cea nonformala prin care se asigura:
insusirea cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si
universale;
formarea capacitatilor intelectuale, a disponi-bilitatilor afective si a
abilitatilor practice prin asimilarea de cunostinte umaniste, stiintifice,
tehnice si estetice;
asimilarea tehnicilor de munca intelectuala, nece-sare instruirii si
autoinstruirii pe durata intregii vieti;
profesionalizarea tinerei generatii pentru desfa-surarea unor
activitati utile, producatoare de bunuri materiale si spirituale.
Relatia dintre cele trei forme generale ale educatiei este una de
complementaritate, inregistrandu-se tendinte de interpenetrare si de
deschidere a uneia fata de cealalta dinspre educatia formala catre

integrarea si valorificarea informatiilor si experientelor de viata dobandite

prin intermediul educatiei nonformale si informale si invers, existand
tendinta de institutionalizare a influentelor infor-male. Efectele fiecareia
dintre ele se repercuteaza asupra celorlalte, in conditii in care pot fi de
acord sau in dezacord.
Modalitatile de realizare ale educatiei nonformale se regasesc in
afara scolii, incluzand insa si activitati desfasurate in scoala (cluburi,
televiziunea scolara, constituind o punte (vezi George Vaideanu, 1988,
p.232) intre formal si informal; educatia informala, extinzandu-se pe toata
durata vietii, beneficiaza si include toate rezultatele influentelor educatiei
formale si nonformale.
Educatia informala depaseste celelalte forme ale educatiei, ca
durata, continut si modalitati de realizare dar nu si ca valoare. Aria de
influente a educatiei informale este in continua crestere, fiind sustinuta de
o masa enorma ca volum dar eterogena, foarte variata si inegala de la zi
la zi si de la persoana la persoana (George Vaideanu, 1988, pp. 232233)
Asistam in timpurile societatii moderniste si postmoderniste la
ascensiunea massmediei, fenomenul de supraaglomerare informationala
atingand proportii greu controlabile din punct de vedere pedagogic. Fata
in fata cu efervescenta informationala, elevul/studentul actioneaza ca un
filtru. In acest context, un rol foarte important revine cadrului didactic. El
devine un factor care mediaza toate dependentele intre determinantii
sociali si procesele educationale, agentul care regleaza interactiunile din
clasa, controleaza corectitudinea comportamentelor cognitive si morale si
defineste criteriile de evaluare (Cherkaoui, 1979). El este cel care, alaturi
de elev/student, poate coordona echilibrul intre formativ, nonformativ si
informativ. (vezi Crenguta Oprea, 2002, p. 53)
Educatia formala asigura conditii favorabile pentru realizarea
educatiei nonformale si informale, acestea din urma oferindu-i achizitii
necesare unei bune desfasurari a activitatii din scoala. Educatia formala
nu are decat de castigat daca tine seama de informatiile si modalitatile
educatiei spontane si nonformale. Pe langa faptul ca educatia formala
corecteaza si completeaza achizitiile obtinute prin celelalte doua forme ale
educatiei, ea exercita o functie integrativa, de sinteza a diferitelor
experinte traite.
Experienta acumulata in cadrul educatiei scolare, adaptata si
valorificata in mod corespunzator este in masura sa contribuie la
cresterea celorlalte forme de educatie. (vezi Ioan Cerghit, 1988, p. 29).
Interdependenta formelor educatiei (fig 2.) poate fi analizata prin
raportarea sa la trei niveluri de referinta, astfel (vezi Ioan Cerghit, 1988, p.
30):
- la nivel formal, educatia formala se realizeaza prin organizarea
sistemului de invatamant pe trepte scolare ierarhice, educatie
nonformala se concretizeaza prin elaborarea de certificate si diplome,
iar cea informala se desfasoara la locurile de munca;
- la nivel nonformal, educatie formala include si activitatile
extracurriculare,
educatia
nonformala
cuprinde
activitatile
extrascolare, iar educatia informala se refera la activitatile de educatie
din familie;

- la nivel informal, educatia formala include influentele de grup,

educatia nonformala cuprinde participari la diverse manifestari din viata
culturala a societatii si educatia informala reuneste experientele
cotidiene.
Depasind interpretarile clasice care acorda educatiei formale
rolul prioritar in formarea si dezvoltarea personalitatii umane,
interpretarile moderne evidentiaza posibilitatea preluarii unor
prioritati si pe terenul educatiei nonformale care ofera un camp
motivational mult mai larg si mai deschis procesului de formaredezvoltarea, avand o capacitate rapida de receptare a tuturor influentelor
pedagogice informale, aflate, altfel, intr-o expansiune cantitativa greu
controlabila. (Sorin Cristea, 2002, p. 157)
Educatia nonformala este mult mai mult centrata pe interesele si
dorintele celui care invata. Asa si trebuie sa fie, caci altfel isi pierde
audienta. Ea prevede in acest scop o mai mare posibilitate de optiune in
ceea ce priveste curriculumul, fata de situatiile create in sistemul formal.
In cadrul educatiei nonformale, relatiile interrumane sunt mult mai
degajate. Cursantii si profesorii isi exercita rolul mai putin rigid si mai
mult adaptabil situatiilor, in comparatie cu sistemul scolar traditional,
unde elevii/studentii si profesorii isi au bine definite statutul si rolurile, in
mod ierarhic, de la care rareori se inregistreaza abateri si aceasta
petrecandu-se in situatii informale. Educatia nonformala este preocupata
mai mult de formarea si dezvoltarea capacitatilor practice, de trezirea
interesului pentru cunoastere, in timp ce in sistemul formal traditional se
pune inca accentul pe transmiterea de informatii si cunostinte cu
aplicabilitate intarziata.
Chiar daca sunt oarecum diferite, educatia formala si cea
nonformala nu sunt opuse. Ambele pun accent pe invatarea organizata si
intentionata, implica o anumita structurare si dispun de profesionisti
investiti cu realizarea ei. Responsabilitatea invatarii este impartita intre
educator si educat.
In cazul educatie nonformale si celei informale, invatarea este
controlata intr-o mai mare masura de catre educat, acesta putand decide
singur cand/cum doreste sa continue. Avand in vedere acest fapt,
educatorii trebuie sa stimuleze dorinta, curiozitatea, atitudinile pozitive si
sa dezvolte capacitatile de invatare.
Interpretarile postmoderne pun in lumina tendintele de
acreditate a educatiei nonformale si chiar de institutionalizare a educatiei
informale.
Toate cele trei forme ale educatiei furnizeaza oportunitati de
invatare. De acest lucru trebuie sa tina cont educatorul in procesul de
formare si dezvoltare a personalitatii individului. Cel mai eficient profesor
este cel care permite si sprijina aparitia invatarii in situatii de intersectie
dintre formal, nonformal si informal. Acest lucru poate fi facut in mod
intentionat sau instinctiv. Un educator trebuie sa fie flexibil pentru a fi
eficient in toate cele trei tipuri de educatie. Este necesar ca el sa adopte
stiluri diferite de conducere a activitatii in functie de situatie. Stilul
directivist se potriveste mai bine educatiei formale, iar cele democratic si
nondirectivist (laissez faire) sunt cerute pentru a stimula invatarea in

situatii nonformale si informale. Majoritatea educatorilor par a fi apti

pentru a se adapta situatiilor.
Multi profesori insa, sunt eficienti in clasa dar mai putin eficienti ca
educatori nonformali, deoarece incearca folosirea stilului directivist si
metodele formale in ambele situatii. Pe de alta parte, anumti profesori
care obtin rezultate bune in situatii nonformale, isi pierd eficienta in clasa,
deoarece nu se adapteaza la cerintele si necesitatile de rigurozitate ale
acestui tip de activitate si invatare formala.
In orice situatie (mai ales in cele formale si nonformale), profesorii
trebuie sa dispuna de competente profesionale, pedagogice, empatice, sa
isi desfasoare activitatea cu entuziasm si cu placere imbinand metode si
tehnici traditionale si altenative de predare-invatare-evaluare, favorizand
instruirea interactiva.
La
nivelul
procesului
de
invatamant
manifestarea
interdependentelor formelor educatiei ar putea fi pusa in evidenta prin
gasirea unor modalitati de corelare si articulare optima a acestora din
perspectiva noilor deziderate ale educatiei permanente, organizand (vezi
George Vaideanu, 1988, p. 228):
- lectii tematice, interdisciplinare, pluridisciplinare;
- lectii care se bazeaza pe valorificarea informatiilor obtinute de elev
pe cai nonformale si informale;
- lectii conduse de echipe de profesori pe teme de interes general
(ex: Omul si Universul, tema la care isi pot aduce contributia profesorii
de biologie, chimiefizica, geografie, filozofie);
- lectii in care sa fie incluse noile tehnologii de comunicare
(calculatorul, intermetul, televizorul);
- activitati de sinteza (capitol, semestru, an, ciclu scolar);
- activitati extradidactice/extrascolare care valorifica adecvat
cunostintele dobandite formal-nonformal-informal.