Venituri ale factorilor de productie

Prin intermediul vnzrii-cumprrii sau altor operaiuni, toate bunurile devin nite
venituri,procese la care, in mod direct sau indirect, particip toi agenii economici.Pentru a le
studia rolul pe care l au in mecanismul economiei,trebuie analizat formarea veniturilor.
Punctul de pornire n formarea lor const n obinerea sumelor din vnzarea bunurilor create
de unittile economice sau institutionale,cele mai cunoscute fiind intreprinderile.Sumele
obtinute sunt imprtite intre participantii respectivi in functie de contributia fiecruia sub
form de factori de productie.
Veniturile respective sunt: profitul,salariul,dobanda si renta. Fiecare posesor de factor de
productie participant la producerea acestor bunuri economice primeste pentru serviciul
efectuat o parte din venitul general al unittii, un venit specific.
Distribuirea bunurilor economice are loc cu imprtirea venitului intre participantii directi la
obtinerea lui.Profitul remunereaza in esenta contributia acestora realizata prin intermediul
capitalurilor.In societate apar o multitudine de reimpartiri,de redistribuiri ale veniturilor deja
impartite,iar partea ce revine fiecarui participant este rezultatul raportului dintre cererea si
oferta de pe piata fiecarui factor de productie.Posesorul factorului de productie este avantajat
atunci cand cererea este mai mare decat oferta,deoarece va putea pretinde un venit mai mare
pentru serviciul factorului respectiv.
Pentru a mari venitul unui factor,fara a scadea partea ce revine celorlalti factori,trebuie sa
creasca venitul total realizat.Marimea venitului depinde si de productivitatea marginala a
factorului respectiv.Initiatorul si organizatorul unei activitati economice,managerul sau
intreprinzatorul,ocupa un rol deosebit in cadrul firmei,deoarece el se implica intotdeauna cu
priceperea sa,insa mai poate participa cu capital tehnic,de aceea primeste din venitul general
parti corespunzatoare intregului aport.Daca este detinatorul tuturor factorilor de productie,isi
va insusi intregul venit,suma primita va include si salariul pentru munca depusa,renta-pentru
pamant si profit-pentru capitalul folosit,insa si salariatii pot participa la activitatea unitatii
economice,incluzand nu numai munca,ci si capitalul,fiind remunerati in mod adecvat.Pe piata
fiecarui factor de productie exista intotdeauna un anumit raport intre cerere si oferta ,care isi
pune semnificativ amprenta asupra marimii venitului.
Producerea de bunuri si servicii se poate realiza numai prin utilizarea si combinarea factorilor
de productie. Implicarea factorilor de productie in activitati economice atrage necesitatea
recompensarii lor, aparand astfel in societate urmatoarele venituri: salariul care revine
factorului munca; renta care revine factorului pamant; profitul si dobanda care revin factorului
capital.
Posesorii factorilor de productie primesc venituri sub formele amintite drept plati pentru
factorii pusi la dispozitie activitatilor economice de catre ei. Daca nu primesc o asemenea
plata dispare motivatia economica a participarii factorilor la activitatile necesare societatii.
Firmele , in functie de obiectul activitatii lor, au interes in a atrage, combina si utiliza factorii
in anumite proportii, corespunzator nivelului productiei pe care si-au propus a o detine si a
celui mai redus cost de productie. Avand in vedere aceste obiective, firmele nu vor ezita in

substituirea factorilor intre ei, astfel incat costul lor de productie sa fie cat mai mic. Cererea
de factori si, desigur, substituirea unui factor cu altul sunt determinate de pretul factorilor pe
piata, de veniturile pe care le pretind posesorii factorilor. Diferentele intre veniturile obtinute
de factori, depind de variatiile pretului pentru fiecare factor, ca si de cantitatea de factori
oferita. Cu alte cuvinte, exista o piata a factorilor, al caror comportament este identic cu cel de
pe piata celorlalte marfuri.
Pe piata factorilor se intalnesc ofertanti de factori cu cei care cauta factori, respectiv
intreprinzatorii. Acestia din urma vin la piata cu scopul de a cumpara factori.Ca si alti
consumatori de marfuri ei se intereseaza de pretul factorilor si estimeaza pentru fiecare factor
productivitatea pe care o poate obtine prin cumpararea si utilizarea lor. Desigur problema care
se pune este de a cumpara acele cantitati de factori care sa le aduca avantajele cele mai mari.
Pentru aceasta ei estimeaza productivitatea marginala a fiecarui factor. Pe de alta parte,
ofertantii de factori urmaresc sa obtina cel mai bun pret pentru serviciile pe care le vor aduce
factorilor lor. In confruntarea dintre ofertanti de factori si consumatorii lor se stabileste pretul
fiecarui factor intr-un anumit moment si desigur, pe o anumita piata. Analiza pietei factorilor
pune in evidenta aceleasi caracteristici ca in cazul pietei celorlalte bunuri. Respectiv, piata
factorilor poate fi privita la randul ei atat ca piata cu concurenta perfecta, cat si ca piata cu
concurenta imperfecta, corespunzator conditiilor concrete existente. In conditiile de azi, cu
toate elementele de imperfectiune existente, jocul liber al pietei continua sa influenteze
nemijlocit cererea, oferta si pretul factorilor.
In aceste conditii, putem spune ca pretul fiecarui factor se stabileste identic ca pretul celorlalte
marfuri, prin intalnirea ofertei cu cererea. Ceea ce este specific in cazul factorilor, este ca
cererea este o cerere derivata. Factorii sunt ceruti de intreprinzatori, nu pentru ca ii sunt
necesari consumatorului propriu, ci pentru ca prin intermediul lor, el poate organiza si
desfasura productia de bunuri capabile sa satisfaca cerintele de consum existente in societate.

Salariul
Categoria economica de salariu ocupa un rol important in teoria si in practica
economica, exercitand o influenta directa asupra nivelului de trai si a calitatii vietii. In acelasi
timp el contribuie la cointeresarea salariatilor, reflectandu-se asupra calitatii muncii depuse,
asupra conditiilor desfasurarii acesteia si asupra cresterii aportului acestui factor de productie
la asigurarea cresterii si dezvoltarii economice. Cunoasterea si clarificarea acestui concept are,
din acest motiv, o mare importanta in fundamentarea deciziilor si a politicilor la nivel microsau macroeconomic.
Dar, mai intai de toate, salariul este un element al costului de productie, reprezentand
remunerarea baneasca a muncii prestate de personalul unei unitati economice in anumite
conditii tehnico-organizatorice si intr-o anumita perioada de timp.
Pe langa salariul propriu-zis, mai pot fi platite diferite sporuri, ore suplimentare,
premii, indemnizatii pentru concedii s.a. Toate impreuna formeaza fondul de salarii. Marimea

acestuia este in functie de numarul de salariati, de nivelul salariului nominal, de structura pe

profesii, de complexitatea si intensitatea muncii s.a.
Spunem ca salariul este un element al costului de productie. Importanta e ponderea
acestuia in totalul de costuri si aceasta difera de la o ramura la alta, ca si de la o firma la alta.
Observabil e faptul ca ponderea respectiva este cu atat mai mare cu cat gradul de
industrializare este mai scazut. Daca, din punct de vedere al reproductiei fortei de munca si
pentru asigurarea unui nivel de trai mai ridicat, societatea este interesata ca nivelul general de
salarizare sa fie cat mai ridicat, prin prisma costurilor de productie, firma este interesata,
dimpotriva, in stabilirea unui nivel de salarizare cat mai coborat, care sa permita maximizarea
profitului si sa raspunda cerintelor de crestere a eficientei economice. Important este si faptul
ca cresterea salariilor sa aiba corespondent in cantitatea de bunuri si servicii produse, pentru a
nu determina cresterea preturilor prin stimularea cererii solvabile, in conditiile mentinerii
neschimbate a ofertei pe piata.
Dimensiunea salariului trebuie sa se intemeieze pe un sistem coerent de criterii, care,
in unitatea sa, sa raspunda unor ratiuni de natura macro- sau microeconomica. Astfel de
criterii trebuie sa fie in principal:
a) importanta economico-sociala a muncii prestate;
b)

complexitatea muncii: calificare, raspundere, conditii de munca;

c)

rezultatele obtinute.

Criteriul fundamental, determinant este ultimul; el ne da confirmarea finala a

intregului sistem criterial, dar ponderile sunt diferite, in functie de factorii de influenta si
mutatiile ce intervin pe piata muncii, ca si de natura productiei si de strategia dezvoltarii.
Dintre functiile salariului retinem:
- sursa principala de venit;
- mijloc de cointeresare;
- instrument de echilibru intre nevoile si resursele de munca
- instrument de echilibru intre cererea solvabila a populatiei si volumul de bunuri si
servicii de care dispune societatea;
- mijloc de stimulare a cresterii productivitatii muncii si a eficientei economice.
Formele salariului
Salariul poate fi privit sub doua aspecte:
1. Salariul nominal, ce reprezinta suma de bani pe care salariatul o primeste in
schimbul muncii sale. Marimea lui depinde de factori ca:
a) Pretul muncii, stabilit pe piata muncii prin mecanismul cererii si ofertei;

b) Evolutia situatiei economice. Marimea salariului evolueaza diferit, in situatii de

criza sau recesiune, fata de cele de avant economic;
c) Politica de salarizare practicata. Ea consta intr-un ansamblu de masuri, luate de
intreprinderi sau de stat, cu privire la nivelul salarizarii pe categorii socio-profesionale, pe
domenii sau pe regiuni, la formele de salarizare practicate etc.
2. Salariul real, ce reprezinta cantitatea de bunuri si servicii pe care salariatii le pot
procura cu salariul nominal primit, reflectand deci puterea sa de cumparare. Dinamica
salariului real este determinata de factori ca:
- marimea salariului nominal;
- evolutia preturilor marfurilor si a tarifelor serviciilor;
- puterea de cumparare a banilor, ca rezultanta a primilor doi factori;
- nivelul fiscalitatii, al taxelor si impozitelor suportate din salariu;
- raportul de forte pe piata muncii, rezultatele revendicarilor si ale negocierilor
salariale, ale conventiilor colective de munca.
In ultimele decenii, sindicatele au reusit sa impuna un sistem tip scara mobila al
salariilor, in scopul adaptarii la evolutiile inflationiste. Potrivit lui economistului Andre Page,
aceasta reprezinta o institutie legala sau conventionala, destinata mentinerii nivelului
salariului real ca urmare a cresterii costului vietii. Mai mult, in unele tari a fost impus un asanumit salariu social, prin care societatea isi asuma o serie de cheltuieli, garantand impotriva
riscurilor la care salariatii sunt supusi. Este unul din rezultatele cele mai evidente ale politicii
de redistribuire a veniturilor.
Nivelul salariilor difera mult de la o tara la alta, in functie de evolutia diferita si
influenta mai mare sau mai mica a unor factori ca:
- pretul muncii, diferit pe diversele piete nationale;
- durata, intensitatea si complexitatea muncii, in functie de specificul fiecarei economii
nationale si de apetitul diferit pentru munca al popoarelor;
- productivitatea muncii;
- valoarea monedelor nationale si deci puterile de cumparare diferite;
- conjunctura economica favorabila sau nefavorabila;
- nivelul de organizare al muncitorilor.
Forme de salarizare
Formele de salarizare ocupa un loc important in sistemul de salarizare si in
utilizarea eficienta a fortei de munca, tradusa prin cresterea productivitatii muncii, ridicarea

calitatii produselor si reducerea costurilor de productie. Unii autori considera ca modalitatile

de salarizare sunt cel putin la fel de importante ca nivelul salariului insusi.
Formele de salarizare sunt, de fapt, mijloace de legare - cantitativa si functionala - a
salariului de rezultatele muncii, dar si de control al utilizarii resurselor, de unde necesara lor
flexibilizare si adaptare permanenta la realitati, in incercarea de optimizare in vederea
atingerii scopurilor propuse.
Criteriile de alegere a diferitelor forme de salarizare tin de conditiile tehnico-materiale
si organizatorice ale muncii, ca si de optiunile de politica economica, dar criteriul hotarator
este eficienta economica.
Principalele forme de salarizare utilizate sunt:
1) Salarizarea pe unitatea de timp (in regie), sau in functie de timpul lucrat. Prezinta
ca avantaje: garantia securitatii veniturilor, o atentie mai mare acordata calitatii si absenta
constrangerii.
2) Salarizarea in acord este forma in care remunerarea salariatilor se face in functie
de cantitatea de bunuri produse sau de operatii executate in unitatea de timp. Avantaje: nu mai
e necesara supravegherea, stimuleaza cresterea cantitatilor produse, asigura o mai buna
echitate a remunerarii.
Acordul poate fi:
a) Direct, prin aplicarea unui tarif constant, proportional cu numarul
produselor sau operatiunilor executate;
b) Progresiv, prin aplicarea unui tarif progresiv o data cu cresterea cantitatii
produse;
c) Global, cand o formatie de lucru isi asuma obligatia executarii intr-un
anumit termen a unei productii stabilite, pentru care primeste o anumita suma globala.
3) Salarizarea pe baza de remiza sau cote procentuale. Se aplica in comert si servicii,
iar veniturile personalului se determina proportional cu nivelul de salarizare a atributiilor
stabilite pentru fiecare salariat.
Se mai pot practica diverse mixturi, combinatii ale formelor prezentate. O corelatie
necesara este cea stabilita intre productivitatea muncii si salariu. Ea trebuie sa stea la baza
proportiilor si echilibrelor micro- si macroeconomice, iar respectarea ei antreneaza o buna
cointeresare si o folosire eficienta a mainii de lucru.
Sporirea productivitatii muncii trebuie sa constituie unica sursa de crestere a salariilor
reale. Mai mult, in economie opereaza necesitatea cresterii mai rapide a productivitatii muncii
in raport cu salariile.